CAPITOLUL 1

Elemente de percepie vizual

Definiia televiziunii
Televiziunea poate fi definita ca un ansamblu de principii,
metode si tehnici utilizate pentru transmiterea electrica, pe un canal
de comunicatie, a imaginilor in miscare, imagini destinate
observatorului uman.
Ca si radioul, televiziunea este o inventie a perioadei
interbelice, desi primele principii au inceput sa sa studieze din secolul
al XIX-lea. Au trecut multi ani pana sa apara pe un ecran sferic prima
imagine a unei prezentatoare si sa treaca o alta perioada de timp
pentru a evolua de la faza incercarilor de laborator la un inceput de
realitate industriala.
Televiziunea se reduce la existenta a dou traductoare
electrono-optice (captare-emisie si receptie-redare) si a unui canal de
transmisie a semnalelor radioelectrice. ntreg acest absamblu
constituie lantul de televiziune. n receptorul de televiziune, ultima
verig a lantului de transmisie, are loc receptia semnalelor
radioelectrice, prelucrarea lor si transformarea n imagini si sunet
asociat, mentinerea compatibilitii si a sincronismului cu emittorul.
Din punct de vedere al canalului de transmisie exist televiziune
radiodifuzat, televiziune prin cablu, televiziune prin satelit.
Istoricul televiziunii
- in anul 1936 se incepe prima transmisiune BBC in Anglia
- in anul 1937 se creeaza in Franta sistemul TV pe 455 linii,iar

Germania si Italia pe 441 linii

in anul 1939 se lanseaza prima transmisiune TV pe 340 linii in
SUA si in 1941 adopta sistemul TV pe 525 linii care este
utilizata si in prezent
in anul 1952 in Germania se lanseaza sistemul Gerber
in anul 1953 in SUA se transmite TV in culori pe sistemul NTSC
pe 525 linii
in anul 1958 Franta introduce TV in culori pe sistemul SECAM
in 1962 este adoptata in Anglia si Germania TV in culori pe
sistemul PAL
in 1980 incepe transmisia TV analogica prin satelit direct catre
telespectator
in 1999 se transmite TV digitala prin satelit (Sky TV)

Ideile de principiu ce se folosesc n televiziune au aprut n

perioada 1875 - 1884, fiind chiar brevetate de ctre studentul P.
Nipkow. El a propus un sistem de televiziune bazat pe cte un disc
opac cu orificii dreptunghiulare distribuite pe o spiral att la emisie
ct si la receptie. ntreaga imagine este descompus ntr-un numr
de linii (dat de numrul de orificii) ce se transmit secvential, totalitatea
lor formnd un cadru ce se repet de un numr de ori pe secund
(numr egal cu frecventa de rotatie a discului).
Prima demonstratie cu acest sistem de televiziune a fost fcut
abia n 1925 de ctre J.L. Baird; sistemul a fost ulterior perfectionat
prin mrirea numrului de linii (120 la nceput) si prin nlocuirea
sistemului de explorare optico - mecanic cu sisteme electronice, prin
inventarea unor tuburi de captare si explorare a imaginii (tubul
disector - 1927, iconoscop - 1931, vidicon - 1950).
n 1941, numrul de linii n U.R.S.S. era 441 (actualmente 625
ca si n tara noastr), iar n S.U.A. 525 de linii, ca si n prezent.
Primul sistem de televiziune n culori a fost elaborat n S.U.A. n
1940 de ctre C.B.S. (Columbia Broadcasting System), sistem
necompatibil cu televiziunea alb - negru. Primul sistem compatibil de
televiziune color a fost NTSC n 1953, tot n S.U.A.. n 1958 n
Franta, Henri De France elaboreaz sistemul SECAM, iar n 1962 n
R.F.G. apare sistemul PAL (de Walter Bruch).
n tara noastr, prima emisiune de televiziune este realizat n
1937 la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, dar abia n 1957 s-au

fcut primele receptoare de televiziune la Uzinele Electronica din

Bucuresti si a intrat n functiune statia de televiziune din Bucuresti.
n 1982 n Romnia s-a adoptat sistemul PAL.
Principiul transmiterii informatiei de imagine
Patrunderea televiziunii n cele mai diverse domenii de
activitate(radiodifuziune, economie, industrie, medicina, etc.) a dus la
crearea unei game foarte largi de aparate si dispozitive de televiziune. Pentru
a reduce cheltuielile de elaborare si dezvoltare a sistemelor de televiziune, sa impus ideea unificarii (standardizarii) elementelor structurale, a
parametrilor de performanta si chiar a unor principii de prelucrare a
semnalelor purtatoare de informatii video si audio.

Fig.1.1
Din punct de vedere al captarii, prelucrarii, transmisiei si
reproducerii imaginilor sistemele de televiziune actuale pot fi mpartite
n trei categorii:
- sisteme de televiziune analogica;
- sisteme de televiziune analog-digitala;
- sisteme de televiziune digitala.
In sistemele de televiziune analogica, traductorul de la emisie
(TOE=Traductor Opto-Electronic) genereaza un semnal electric
(semnal video sau semnal de imagine) ale carui valori variaza n mod
continuu ntre doua limite determinate de luminanta minima si
luminanta maxima a imaginii obiectului captat. Din acest semnal
prelucrat si transmis pe canalul de televiziune cu codare si modulatie
in functie de specificul canalului, se formeaza la receptie, cu ajutorul

traductoarelor semnal-imagine TV (TEO=Traductor Electron-Optic),

imaginea de televiziune a obiectului.
n sistemele de televiziune analog-digitala sunt prezente
ambele semnale: analogic si digital. De exemplu, semnalul analogic
de la iesirea traductorului de emisie este trecut n forma digitala prin
intermediul conversiei analog-digitale n scopul prelucrarii, conservarii
si transmisiei prin canale de comunicatie de banda foarte mare,
pentru ca apoi sa fie convertit n forma analogica prin intermediul
procesului de conversie digital-analogice, pentru a fi transmis prin
statiile actuale catre receptoarele de televiziune n care semnalul
poate suferi, din nou, prelucrari analog digital analog.
Imaginea reprezint o distributie n spatiu a unei mrimi ce
caracterizeaz propriettile optice ale obiectelor. Aceast marime
este strlucirea (sau luminanta) notat B(x,y,t), un vector dependent
de dou dimensiuni spatiale (x,y) - imagine plan - si una temporal
(t) - imagine n miscare.
n consecint, problema specific a televiziunii este transformarea
functiei vectoriale B(x,y,t) ntr-un semnal s(t), transmiterea acestuia
pe canalul de transmitere si reconstituirea unei imagini Br(x,y,t)
ntr-un mod ct mai fidel posibil (schema bloc din figura 1.1).
Sensul cuvintelor ct mai fidel este greu de explicitat deoarece nu
este cunoscut un criteriu de fidelitate care s poat fi aplicat
imaginilor. Criteriul erorii ptratice medii, frecvent utilizate n teoria
transmiterii informatiei, nu este adecvat imaginii. Imaginile optice care
reprezint sursa de informatii, sunt transformate cu ajutorul
traductorului optoelectronic (TOE) n semnale electrice, capabile s
fie transmise la distant. Semnalele pot fi transmise ca atare, sau se
pot prelucra prin codare (C) si modulare (M), pentru a mri distanta si
eficienta transmisiei. Canalul de transmisie cuprinde totalitatea
instalatiilor tehnice precum si mediul de propagare. n receptor se
realizeaza demodularea si decodarea, dup care un traductor
electronooptic reproduce imaginea Br(x,y,t). n schema lantului de
transmisie s-a tinut cont de degradarea (distorsionarea) informatiei
transmise, ceea ce nu permite o redare perfect a imaginii.
Distorsionarea imaginii este provocat att de deficientele aparaturii
utilizate, ct si de suprapunerea perturbatiilor peste semnalul util n
canalul de transmisie. Se impun anumite limite pentru distorsiuni si
perturbatii, limite care depind de calittile vizuale ale ochiului si de
posibilittile sale de adaptare.

Notiuni de fotometrie
Fluxul luminos este puterea unei radiatii vizibile ce se
apreciaz dup senzatia de lumin ce o produce. Unitatea de
msur: lumenul (lm).
Intensitatea luminoas I reprezint fluxul radiant pe o directie n

limitele unui unghi solid , I = ;

Unitatea de masura este candela
1lm(lumen)
= 1cd
1sr(steradian)

Iluminarea E = s densitatea fluxului luminos pe o suprafat

iluminat. Unitatea de masura este lux (lx);
E este caracteristic surselor secundare, adic cele care primesc
lumin de la o surs primar.
Luminana B =

I cd

S m2

patrat.

. Unitatea de masura candela pe metru

r
Coeficientul de reflexie = ;
Obiectele sunt n general iluminate de la surse primare si apoi vizibile
datorit iluminrii realizate cu un flux de la care se reflect un flux
de reflexie r .

1.1 Perceptia luminanei i a contrastului

Perceptia luminantei
Sistemul vizual uman este capabil s perceap n vedere
diurn luminante cuprinse ntre 10-1 si 107 cd/m2 (niti). Acest
domeniu, extrem de mare, nu impune aceeasi gam dinamic pentru
sistemele de transmisiune a imaginilor, deoarece intervin si
fenomene de adaptare a ochiului la iluminarea medie. Pentru afisarea
unei imagini de televiziune, considernd existenta unei iluminri

externe, se apreciaz necesitatea unei luminante medii de 30-40

cd/m2, cu variatii cuprinse ntre 1 si 100 cd/m2.
Perceptia variaiilor de luminan i a contrastului
Perceptia variaiilor de luminant respect legea lui Weber,
care arat c raportul B/B este o constant; B reprezint variatia
abia perceptibil a luminantei unei suprafete n raport cu fondul.
Graficul variatiei B/B cu luminanta
fondului (dat n figura 1.2), arat
domeniul de valabilitate a legii lui Weber,
domeniu care cuprinde si luminanta
medie a imaginii de televiziune. Pentru
domeniul ce ne intereseaz n televiziune
rezult B/B = a = 0,02 (a fiind o
constant)
Fig.1.2
Contrastul unei imagini este definit ca raportul ntre valorile maxim
si minim ale luminantei sale:

K = Bmax 102 ...103

Bmin

Pentru imagini de foarte bun calitate contrastul trebuie sa fie peste

100.

1.2 Perceptia temporal - durat, fuziune, micare

Variatia n timp a unui stimul luminos reprezint un factor
important n perceptia imaginilor si este determinant n alegerea unor
parametri ai sistemului de televiziune. Senzatia provocat de un
stimul luminos intermitent sub form de impulsuri, depinde n mare
msur de frecventa acestei variatii. La valori foarte mici, sau peste o
valoare critic a frecventei, variatia nu mai poate fi perceput, n
sensul c o imagine stationar n raport cu retina se sterge, iar o
variatie foarte rapid se percepe ca o iluminare constant (fuziune).
Dac prima situatie nu se ntlneste n mod normal din cauza

miscrilor permanente si involuntare ale ochiului ce modific

imaginea proiectat pe retin, cea de-a doua este folosit n toate
sistemele cinematografice si de televiziune.
Fenomenul de fuziune se datoreaz fenomenelor fotochimice
care variaz dup o lege exponential. Se defineste o frecvent
critic fcf = 1/Tcf ca valoare minim a frecventei unui stimul intermitent
la care apare fenomenul de perceptie a unei intensitti continue; fcf
este denumit si frecvent critic de fuziune si depinde de mai multi
factori, cum ar fi luminanta medie a suprafetei, factorul de umplere,
lungimea de und a luminii (culoarea), aria suprafetei respective, etc.
Pentru televiziune, cea mai important este dependenta de
luminanta medie Br exprimat prin relatia empiric fcf = a log B + b,
unde a si b sunt parametri dependenti de ceilalti factori mentionati.
Pentru B = 500...1000 cd/m2 lumin alb si pentru un factor de
umplere de 0,5 rezult a < 10, b < 10 si fcf = 46Hz. fcf scade pentru
lumin colorat. Cu ct aria suprafetei de lumin variabil este mai
mic, fcf scade, fenomen folosit n televiziune la explorarea
ntretesut.
Pentru obtinerea unei luminante medii a imaginii de 30...40
2
cd/m , este necesar ca luminanta punctelor luminoase s fie de circa
3 ori mai mare, adic Bm = 120 cd/m2.
Fenomenele legate de perceptia miscrilor sunt si mai
complexe. Ex: un stimul luminos care dispare, este perceput ca un
stimul mic n miscare prin asocierea cu alt stimul nvecinat si care
apare ntr-un timp suficient de apropiat de la disparitia primului stimul.
Sau: dup ce privim o form luminoas n miscare continu ntr-o
anumit directie, o alt form stationar ne apare miscndu-se n
sens contrar primei deplasri.
1.3 Percepia detaliilor spaiale. Acuitate i contur.
n stadiul actual al televiziunii, sistemului vizual i se prezint
imagini bidimensionale. Se constat o scdere a sensibilittii att la
frecvente joase, ct si la frecvente nalte. Capacitatea ochiului de a
percepe detalii spatiale fine se numeste acuitate si se masoar prin
unghiul vizual minim pe care trebuie s-l formeze dou puncte
luminoase pentru ca un observator s le disting. n cazul unui sistem
de televiziune color, acuitatea de culoare nseamn posibilitatea de

discernere a dou detalii ca avnd culori diferite.

Testele subiective au artat c rezoluia ochiului este maxim i
la fel de bun i pe orizontal i pe direcie vertical, iar pe direcie
diagonal este mai slab.
Pentru detalii alb-negru rezoluia este de 1 minut de grad. Asta
inseamn c unghiul minim sub care trebuie s ajung la ochi razele
de lumin de la un detaliu spaial trebuie s fie de 1 minut de grad
pentru ca ochiul s disting acel detaliu. Pentru a distinge i culoarea
acestuia unghiul trebuie s fie de 3-4 minute de grad, deoarece
rezoluia ochiului pentru detalii color este de 3 sau 4 ori mai mic
dect pentru detalii alb-negru.
Perceptia contururilor. La tranzitii bruste cu contrast mare apare
fenomenul MACH, adic accentuarea contururilor. Ex: la o tranzitie
alb-negru, percepem att albul, ct si negrul, mai accentuate.
1.4 Percepia zgomotelor.
Prin zgomote se nteleg orice erori existente n imaginea afisat
n raport cu imaginea original ideal, indiferent de natura acestora.
Zgomotele cele mai importante pot fi mprtite n urmtoarele
categorii:
1) zgomote de fluctuatii;
2) zgomote de interferent;
3) zgomote de cuantizare.
1) Zgomotele de fluctuatii sunt fenomene aleatoare corelate
sau necorelate cu semnalul si apar n special n camera de
luat vederi si n primele etaje ale receptorului de televiziune,
deci acolo unde nivelul de semnal este mic. Din aceast
categorie fac parte: zgomotul
termic si de alice al traductorului
imagine - semnal, zgomotul
termic al etajului de intrare din
receptor,
zgomotul
tranzistoarelor sau al altor
dispozitive sau componente
pasive, etc.

Fig. 1.3
Specific acestui tip de zgomot este distributia sa, fie Gaussian,
fie Poisson (la nivele mici de iluminare). Densitatea spectral a
acestor zgomote se consider n general uniform pe spectrul
semnalului de televiziune. Efectul produs este de nruttire a
calittii imaginii prin micsorarea contrastului si a vizibilittii
detaliilor fine. Determinrile experimentale au artat c
vizibilitatea relativ a zgomotului de fluctuatii vr functie de
nivelul de luminant B raportat la luminanta maxim Bmax, are
forma din figura 1.3, maximul este pentru nuante de gri nchis
B
Bmax

= 0,238 .

Pe imaginea deschis (alb), zgomotul se observ mai putin. Acest

fapt are consecint n stabilirea standardului de modulatie.
Modificrile asupra calittii imaginii pot fi apreciate si prin micsorarea
numrului de gradatii de gri ce pot fi observate distinct n functie de
raportul semnal/zgomot (s/z). n camerele de luat vederi se face o
corectie de zgomot.
2) Zgomotele de interferente - sunt variatii spatiale ale
luminantei imaginii (forma MOIR) stationare sau
n miscare si sunt datorate unor perturbatii produse
de semnale periodice care se suprapun semnalului
de imagine pe canalul de transmisiune sau n
receptor.

Fig.1.4
Zgomotele de frecvent foarte joas, apropiat de frecventa
cmpurilor, (cum ar fi frecventa de retea f = 50 Hz), sau un multiplu
mare de frecvent a liniilor vor produce perturbatii putin vizibile. De
asemenea, perturbatiile avnd ca frecvente multipli de frecvent a
cmpurilor sau/si de frecvent a liniilor, produc forme stationare pe
imaginea afisat. S-a constatat c perturbatiile stationare cu 8 dB mai
mari dect cele n miscare produc aceeasi nruttire a imaginii.
3) Zgomotul de cuantizare este o categorie particular de zgomot,

corelat cu imaginea, rezultat n urma procesului de digitizare a

imaginii. Efectul pe imagine este apariia unor contururi false.
El poate fi fcut suficient de mic pentru a nu afecta calitatea
imaginii dac se iau un numr suficient de mare de nivele de
cuantizare astfel nct distana dintre dou nivele alturate s
fie mai mic dect cea mai mic variaie de luminan pe care o
poate percepe ochiul.
1.5 Noiuni de colorimetrie
Colorimetria este tehnica de msurare cantitativ a culorii.
Mrimi subiective si obiective ce caracterizeaz culoarea
O culoare se caracterizeaz din punct de vedere al senzatiei
provocate prin: luminozitate, nuant si saturatie.
Luminozitatea este atributul unei culori care permite s fie
clasificat ca echivalent cu una dintre perceptiile acromatice n
domeniul de la negru la alb; ea poate fi pus n corespondent cu
mrimea obiectiv luminan (B).
Nuana sau tonul culorii, este legat de lungimea de und
dominant (ld) a unei radiatii monocromatice, care este cea mai
apropiat ca ton de culoarea respectiv.
Saturaia exprim diferenta relativ dintre o culoare pur (o
radiatie monocromatic) si culoarea alb. Mrimea obiectiv
Bd

corespunztoare este puritatea p = B [0,1] , p=0 corespunde la alb,

p=1 la culoarea cu maxim de saturaie .
Amestecul culorilor
Amestecul a mai multor culori creeaz senzatia unei alte culori.
Exist dou moduri de amestec al culorilor: substractiv; aditiv.
n amestecul substractiv, din lumina alb se extrag cu ajutorul
unor filtre radiatiile corespunztoare unor anumite culori, obtinnduse o lumin colorat.
Amestecul aditiv presupune suprapunerea mai multor radiatii
pentru a produce o senzatie de culoare care nu este legat fizic de

culorile componente. Ex: proiectnd pe un mediu difuzant o radiatie

rosie si una verde vom percepe o radiatie galben, cu toate c n
radiatia reflectat nu exist nici o component avnd lungimea de
und corespunztoare unei radiatii monocromatice galbene.
Suprapunerea poate fi obtinut ntr-unul din modurile
urmtoare:
a)
optic - adic radiatiile componente se nsumeaz pe aceeasi
zon spatial si exist n acelasi timp (exemplu: afisarea imaginilor
prin proiectie).
b)
spatial - cnd zonele pe care se proiecteaz radiatiile sunt
diferite, dar suficient de apropiate (sub limita de rezolutie). (Ex:
cinescoapele tricrome).
c)
temporal - pe aceeasi zon spatial radiatiile sunt succesive n
timp, viteza de succesiune fiind suficient de mare pentru fuzionarea
senzatiilor (frecventa de succesiune este mai mare dect frecventa
critic). (Ex: sistemele secventiale de televiziune color).

Sensibilitatea spectral relativ a ochiului

Ochiul uman normal nu este un organ liniar n ceea ce priveste
percepia lungimii de und si a intensittii luminoase. Pentru iluminri
relativ mari (pentru televiziune) sensibilitatea maxim se manifest
pentru culori cu lungimea de und de 556 nm (n zona verde-galben)
(curba continu din figura 1.4) (curba punctat). Se observ c ochiul
este mult mai sensibil la culorile din regiunea mijlocie a spectrului
vizibil (verde - galben), dect la cele care se situeaz la margini (rosu
si n special albastru).

Vizibilitate relativ
culori primare n TVC sisteme
RGB-TV

1
0.9

0.46

0.17
,I =

470
albastru

535
verde

610
rosu

Fig. 1.4

Colorimetria tricromatic. Axiomele lui GRASSMAN

Se constat c prin amestecul a trei culori fundamentale
(numite si culori primare), se obtin un numr mare de culori diferite.
Se pot utiliza o infinitate de culori primare, dar s-au preferat rosu
(RED), verde (GREEN) si albastru (BLUE).
n colorimetria tricromatic actioneaz trei axiome, atribuite lui
Grassman, enuntate nc din 1850:
1) Orice culoare C se poate obtine prin amestecul aditiv al celor
trei culori primare P1, P2, P3. Aceast lege se poate reprezenta prin
ecuatia colorimetric: C =1P1 + 2P2 + 3P3 n care este cantitatea
luat din culoarea Pi .
2) Amestecul culorilor are proprietatea de liniaritate, adic:
a) KC = K1P1 + K2P2 + K3P3, K fiind un factor de multiplicare
sau de divizare a luminantelor culorilor primare. Aceast lege
exprim independenta luminantei.
b) Dac C1 = C2 si C3 = C4, atunci C1 + C3 = C2 + C4.
3) Luminanta amestecului de culori este egal cu suma
luminantelor componentelor: Bc = BP1 +BP2 + BP3.
Culorile primare sunt liniar independente. Ex: nu putem obtine
culoarea P3, oricum am combina P1 si P2. Culorile primare au
fiecare cte o culoare complementar, cu care prin combinatie
rezult culoarea alb. Ex: Rosu + Turcoaz (B+G, Cyan); Verde
+ Magenta (R+B, Mov); Albastru + Galben.
Triunghiul culorilor
Folosirea sistemului tridimensional creeaz o serie de dificultti
n calculul cromaticittii unei culori si de aceea se prefer
reprezentarea cromaticittii ntr-un plan. Se alege un plan care s
treac prin cele trei axe de coordonate ale unui triedru, egal
deprtate de centrul O, distanta fiind egal cu unitatea. Sectiunea de
plan cuprins ntre cele trei axe formeaz triunghiul culorilor, ale crui

vrfuri corespund culorilor primare alese (n particular RGB).

Coordonatele punctelor, unde vectorul corespunztor unei culori
particulare C intersecteaz acest plan, vor respecta caracteristicile
cromatice ale culorii respective. Dac aceste coordonate le notm cu
X, Y, Z, se poate demonstra c X + Y + Z = 1. Se mai pot demonstra
urmtoarele relatii ntre X, Y, Z si tristimulii cromatici 1, 2, 3: unde
X, Y, Z se numesc coeficienti tricromatici.
Orice culoare din interiorul triunghiului se poate scrie n functie
de culorile primare, astfel: dac 1= 2,=3, adic cele trei culori se
amestec cu cantitti egale, rezult: X = Y = Z = 1/3, ceea ce
nseamn c punctul reprezentativ al culorii obtinute este centrul de
greutate obisnuit al oricrui triunghi plan, adic locul de intersectie al
medianelor triunghiului. Acest punct corespunde culorii albe.
Sisteme colorimetrice
Prin conventii internationale au fost alese mai multe seturi de
culori primare standard:
1) Sistemul de culori primare spectrale (RGB), Comisia
International de Iluminare (CIE) a stabilit urmtoarele culori primare
spectrale: rosu = 700 nm; verde = 541,6 nm; albastru = 435,8 nm.
Din pcate, sistemul RGB are dezavantajul major de a prezenta
coeficienti tricromatici negativi pentru un domeniu apreciabil de culori,
ceea ce ngreuneaz calculele fcute n colorimetrie i nu este fizic
realizabil, ntruct dispozitivele de afiare a imaginilor pot s afieze
doar culori cu coeficieni pozitivi (de ex. La tubul cinescop lumina
radiat de luminoforii de rou, verde sau albastru poate s aib o
intensitate ntre zero i o valoare maxim) . De aceea, CIE a ales alt
sistem:
2)
Sistemul XYZ - care are trei culori primare artificiale, care
au acelasi ca la RGB, care au o saturatie mai mare dect a
valorilor spectrale. Toti coeficientii tricromatici au numai valori
pozitive, adic toate culorile reale se gsesc n interiorul triunghiului
XYZ. Dou dintre culori (X si Z) au o strlucire fotometric nul, deci
luminanta culorii va fi reprezentat de Y.
n televiziune nu se pot alege culorile RGB propuse de CIE,
deoarece ochiul are o sensibilitate mai redus pentru rosu - 700nm,
iar obtinerea unor luminofori corespunztori pentru a fi depusi pe
ecranul tuburilor cinescop, este dificil. Dup un sir de experiente s-a

ales sistemul:
3)
Sistemul RGB - TV - R = 610 nm, G = 535 nm, B = 470
nm. Domeniul culorilor reproductibile este mai mic dect n sistemul
RGB, dar este suficient pentru o imagine de calitate superioar celei
din tipografia color si este comparabil cu cea din cinematografia
color, ceea ce nseamn c se pot reda corect (fr distorsiuni)
culorile din fotografia color i cinematografia color.
Albul de referint se alege un alb cunoscut sub numele de alb
C avnd coordonatele X = 0,31, Y = 0,316, Z = 0,374. n raport cu
albul de egal energie, albul C are o nuant albstruie.