Curs Statii

Evaluare SPT – 5 ECTS
 Activităţile evaluate şi ponderea fiecăreia: activitatile din timpul semestrului (50 %) + examen (50 %)
 Activităţile din timpul semestrului:

 Prezenţa curs + prezenta obligatorie la orele de proiect: 10 puncte;
 Ritmicitatea predării etapelor de proiect: 10 puncte;
 Redactarea etapelor proiectului: 10 puncte;
 Prezentarea proiectului + raspunsuri la întrebări: 20 puncte.
 Cerintele minimale pentru:

 participare la examen
- predarea si prezentarea proiectului ( ≥ 20 puncte) si
- obţinerea a 50 % din punctajul total din timpul semestrului (NTS ≥ 25 puncte);
 promovare
- obţinerea a 40 % din punctajul de la examen (Ex ≥ 20 puncte).
 Examen: Ex
 Subiecte cu raspunsuri deschise: 50 puncte.
 Calculul notei finale: N = NTS +Ex + (B )

Nota finală se obţine prin rotunjirea la cel mai apropiat întreg a punctajului total obţinut cu respectarea condiţiilor
de 25 puncte pentru activitatea din timpul semestrului şi de 20 puncte pentru examen.
Sistemele electrice
au următoarele caracteristici mai importante:

 schema de conexiuni,
 nivelul tensiunilor,
 frecvenţa,
 circulaţia puterilor active şi reactive,
 situaţia rezervelor de putere.
Definitii
Instalaţia electrică este o instalaţie cu tensiunile între faze mai mari de 1 kV, care
serveşte la primirea, transformarea, distribuirea energiei electrice şi care cuprinde, în
general, aparate electrice, transformatoare de putere, materiale electrice, diferite instalaţii
auxiliare, precum şiconstrucţiile aferente. Instalaţiile electrice includ staţiile electrice,
precum şi instalaţiilee lectrice de evacuare a puterii produse de generatoare.
Instalaţia electrică de exterior este o instalaţie electrică sau o parte dintr-o instalaţie
electrică în care aparatele electrice, transformatoarele şi materialele electrice sunt
amplasate într-un spaţiu deschis şi sunt expuse intemperiilor atmosferice.
Instalaţia electrică de interior este o instalaţie electrică sau o parte dintr-o instalaţie
electrică în care aparatele electrice sunt amplasate într-un spaţiu închis şi sunt protejate
împotriva influenţei directe a intemperiilor atmosferice.
Staţia electrică este un ansamblu de instalaţii electrice şi construcţii anexe, destinat
conversiei parametrilor energiei electrice şi conectării a două sau mai multor surse de
energie electrică ori a două sau mai multor căi de curent.
Staţia de transformare este o staţie electrică care realizează transformarea parametrilor
energiei electrice prin transformatoare de putere.
Staţia de racord adânc este o staţie de transformare amplasată în apropierea centrului de
sarcină, echipată cu un număr minim de aparate de comutaţie.
Celula este un ansamblu de echipamente, elemente, dispozitive şi aparate amplasate
într-un singur loc, care are un scop funcţional determinat.
Staţii electrice
 sunt noduri în SEN care cuprind mai ales extremităţile

liniilor electrice, legături conductoare, aparataj electric,
clădiri şi eventual, (auto)transformatoare de forţă.
 pot realiza funcţii de:

 transformare: prin intermediul transformatoarelor este
modificată tensiunea (staţii ridicătoare sau coborâtoare), fiind deci
posibilă interconectarea mai multor reţele de diferite tensiuni;
Staţiile de transformare care realizează transformarea energiei la o treaptă de
joasă tensiune ( 1 kV) constituie categoria posturilor de transformare.
 conexiune: conţin legături conductoare şi aparataj electric cu
tensiunea nominală mai mare de 1 kV şi sunt destinate primirii şi
distribuirii energii electrice, la aceeaşi tensiune şi frecvenţă;
Staţiile de conexiuni de medie tensiune, destinate alimentării unor posturi de
transformare constituie puncte de alimentare.
 conversie: prin intermediul convertizoarelor, curentul alternativ
este convertit în curent continuu sau invers.
SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

PECS - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ
Staţii electrice în România
 Din totalul de peste 950 staţii din exploatarea
CN Transelectrica SA:
 o staţie electrică este de 750 kV;
 36 staţii electrice sunt de 400 kV;
 iar aproximativ 90% staţii sunt de 110 kV.
 In exploatarea Electrica SA:

 30865 PT si PA.
 212 unităţi principale de transformare cu puteri între 5,6 - 1250 MVA,

totalizând 36.343 MVA
 În SEN sunt în funcţiune peste 65000 posturi de transformare, cu

putere instalată de peste 23000 MVA.

Cerinţe de bază pentru alcătuirea planului
general al unei staţii electrice
 ocuparea unor suprafeţe de teren cât mai reduse şi care să se înscrie cât mai bine
în forma şi dimensiunile terenului disponibil, atât în etapa finală, cât şi în diferitele
etape de dezvoltare a instalaţiilor ;
 realizarea de legături electrice şi conducte de aer comprimat, apă e.t.c. cât mai
scurte şi, pe cât posibil, fără încrucişări, între diferitele obiecte ale staţiei;
 asigurarea posibilităţilor de extindere pentru toate obiectivele, în conformitate cu
profilul de perspectivă avizat;
 asigurarea unei circulaţii simple, comode, atât pentru transportul echipamentelor,
pentru transportul echipelor de lucru, cât şi pentru operaţiile de revizie şi control;
 racordarea liniilor electrice aeriene cu minimum de încrucişări;
 adoptarea unei forme geometrice regulate pentru terenul împrejmuit şi asigurarea
unei cât mai bune folosiri a terenului din vecinătatea staţiei;
 dispunerea blocului de comandă cât mai aproape posibil de accesul principal
în incinta staţiei.

Datele de bază necesare pentru elaborarea
proiectului unei staţii electrice de înalta tensiune
1. Studiul tehnic de profil şi amplasare, aprobat, care va trebui să cuprindă ca piesă

distinctă tema de proiectare pentru:
-profilul şi încadrarea în sistem a staţiei;
-regimurile caracteristice de funcţionare a instalaţiei;
-amplasamentul în microzonă;
-nivelul maxim/minim al curenţilor de scurtcircuit şi de punere la pământ;
-încadrarea în sistemul de automatizare şi protecţie prin relee la nivelul SEN;
-încadrarea în sistemul de conducere prin dispecer;
-modul de exploatare, cu sau fără personal permanent;
-clasa de importanţă a obiectivului.
2. Proiectele tip aprobate, aplicabile la lucrarea respectivă.
3. Prescripţiile tehnice în vigoare, aplicabile la lucrarea respectivă.
4. Caracteristicile tehnice ale echipamentele ce urmează a fi folosite la lucrarea
respectivă.
5. Studiile de teren.
6. Datele referitoare la nivelul de poluare în zona de amplasare.
7. Datele meteorologice şi seismologice pentru zona de amplasare a staţiei.
8. Datele de înscriere în plan a investiţiei respective.

Date necesare pentru proiectare
 schema electrică a staţiei;

 amplasamentul staţiei ;
 mărimile caracteristice pentru determinarea stabilităţii termice şi
dinamice la acţiunea curenţilor de scurtcircuit a căilor de curent ;
 zona geografică;
 condiţii climato-meteorologice;
 surse de poluare;
 echipamentul electroenergetic pentru staţii electrice (gabarite, borne,
izolaţie);
 modul de tratare a neutrului reţelelor de medie tensiune ;
 elemente de îmbinare pentru realizarea căilor de curent;
 elemente de construcţii ;
 condiţiile de lucru şi utilajele de intervenţie în staţii electrice.

Determinarea soluţiei optime a celei mai indicate scheme
de conexiuni implică estimarea a numeroase criterii
tehnice şi economice
 concepţia sistemului electroenergetic din care face parte staţia, influenţează

schema de conexiuni utilizată, prin regimurile de tensiune şi eventual, prin
necesitatea unor instalaţii de reglaj, puterile şi curenţii de scurtcircuit, circulaţiile
de curenţi, precum și anumite situaţii speciale de funcţionare;
 funcţionarea staţiei în cadrul reţelei şi caracteristicile consumatorilor;
 caracteristicile echipamentelor (utilizarea echipamentelor cu fiabilitate ridicată poate
influenţa structural schema de conexiune și poate conduce la alegerea unor scheme
de conexiuni mai simple);
 elasticitatea în funcţionare se realizează prin posibilitatea de revizie a
întreruptoarelor fără scoaterea din funcţiune a circuitelor respective şi posibilitatea
de grupare a circuitelor în cât mai multe configuraţii (solicitate de împrejurări);
 simplitatea conexiunilor schemei electrice, ca urmare a dispoziţiilor constructive, se
urmăreşte în scopul obţinerii unei clarităţi cât mai mari a instalaţiilor, unui număr
minim de manevre greşite efectuate în exploatare ;
 capacitatea de a permite echipări în etape succesive (posibilităţi uşoare de
extindere, posibilităţi de schimbări ulterioare ale schemei);
 impactul cu mediul ambiant;
 siguranţa în funcţionare.

Power Transformers
• Fire wall
15
(AUTO)TRANSFORMATOARE ÎN ELECTROENERGETICĂ
Aspecte generale
 Transformatorul (T) este un echipament electric destinat să

transforme doi dintre parametrii energiei electrice (tensiunea şi
curentul), frecvenţa rămânând aceeaşi. Funcţionarea se bazează pe
principiul inducţiei electromagnetice.
 Autotransformatorul (AT) este un transformator la care pe fiecare
fază, două sau mai multe înfăşurări au o legătură galvanică, în aşa fel
încât există o înfăşurare comună.
 Între T și AT există foarte multe asemănări şi puţine deosebiri.
 T utilizat pentru tranzitul energiei în cadrul sistemului electroenergetic
se numeşte transformator de putere sau de forţă. Conform
standardelor româneşti sunt considerate transformatoare de putere:
 cele trifazate cu puteri egale sau mai mari de 6,3 kVA
 cele monofazate cu puteri egale sau mai mari de 1 kVA.
 În funcţie de numărul fazelor, transformatoarele sunt
 monofazate
 polifazate. Dintre transformatoarele polifazate cele mai utilizate
sunt cele trifazate.

Înfăşurările unei faze pot fi denumite
în mai multe moduri
 În funcţie de numărul înfăşurărilor aflate în cuplaj pe fiecare fază, T cu:

 două înfăşurări;
 trei sau mai multe înfăşurări.
 După tensiunea la borne există uzanţa de a se numi
 înfăşurarea cu tensiunea cea mai mare drept înfăşurare de IT,
 înfăşurarea de tensiune mică - înfăşurarea de JT şi
 dacă există o a treia înfăşurare de tensiune intermediară - înfăşurare de MT.
Astfel de denumiri pot însă crea confuzie cu denumirile reţelelor după tensiune.
De ex, la T de 20/6 kV există riscul de a denumi înfăşurarea de 20 kV drept
înfăşurarea de înaltă tensiune, deşi T leagă două reţele de medie tensiune.
 Prin convenţie, se vor denumi înfăşurările drept înfăşurare de tensiune
superioară, înfăşurare de tensiune inferioară şi, respectiv, de tensiune
mijlocie, dacă este cazul.
 În funcţie de sensul tranzitului de energie:
 înfăşurare primară sau „primar” (prin care se absoarbe energie)
 înfăşurare secundară sau „secundar”,
 dacă există o a treia înfăşurare - înfăşurare terţiară sau „terţiar”.
SPT- Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ
MĂRIMI CARACTERISTICE TRANSFORMATOARELOR
 Tensiunile nominale ale înfăşurărilor: U1n, U2n, U3n etc.

Prezentate sub forma U1n/U2n sau U1n/U2n/U3n aceste tensiuni
reprezintă raportul de transformare.
 Curenţii nominali ai fiecărei înfăşurări: I1n, I2n, I3n etc.
 Puterea nominală a transformatorului (când toate înfăşurările au
aceeaşi putere) sau puterile nominale ale înfăşurărilor (când nu toate
înfăşurările au aceeaşi putere): Sn sau S1n/S2n/S3n.
 Tensiunea de scurtcircuit (când transformatorul are două înfăşurări)
sau tensiunile de scurtcircuit când transformatorul are trei sau mai
multe înfăşurări: usc exprimată în procente.
 Curentul absorbit la mersul în gol: io, exprimat în procente.
 Puterile active absorbite la proba de mers în gol, respectiv la
proba de mers în scurtcircuit: Po, respectiv Psc; atunci când
transformatorul are trei sau mai multe înfăşurări se precizează trei sau
mai multe valori ale lui Psc.
 Grupa de conexiuni a transformatorului care indică modul de
conectare al fiecărei înfăşurări precum şi defazajul dintre tensiuni.

CONEXIUNILE ÎNFĂŞURĂRILOR TRANSFORMATOARELOR
Convenţie de marcare a bornelor pentru transformatoarele trifazate:
• pentru înfăşurările cu tensiunea cea mai mare se notează:

A, B, C bornele de început ale înfăşurărilor
X, Y, Z bornele de sfârşit;
• pentru înfăşurările cu tensiunea cea mai mică se notează:

a,b,c, bornele de început ale înfăşurărilor;
x, y, z bornele de sfârşit;
• dacă există şi înfăşurări cu tensiune intermediară, mijlocie,

notaţiile vor fi Am, Bm, Cm respectiv Xm, Ym, Zm.
Punctul neutru se va nota asemănător cu N, n sau Nm.

Moduri de amplasare şi notare a bornelor
pe capacul unui transformator:
 a - monofazat;
 b - trifazat cu două înfăşurări;
 c - trifazat cu trei înfăşurări.

Power Transformers
• Step-up transformers :
Rated power:
386 MVA
Total weight: 319,0 t
21
Power Transformers
Rating: 140 MVA
Voltage ratio
289000 ±6x1,25% /10500 V
Total weight: ~192,0 t
22
Power Transformers
Rating: 350/350/100 MVA Total weight: ~286,0 t

Voltage
400/121± 8x1,5%/23 kV
ratio: 23
London Array

Intrebări?

Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ
sorina_costinas@yahoo.com
Staţii şi posturi de
transformare (SPT 3)
RĂCIREA TRANSFORMATOARELOR
 În timpul funcţionării (A)T de putere se produce căldură, din cauza pierderilor

de putere care au loc în regim normal de funcţionare, a suprasarcinilor, precum
şi ca urmare a curenţilor de scurtcircuit.
 Căldura produsă în timpul funcţionării afectează durata de viaţă a T, în special
ca urmare a uzurii premature a izolaţiei (circa 10% din totalul cauzelor care
determină defectarea T de 110/MT sunt provocate de îmbătrânirea izolaţiei).
În afara efectelor pe termen lung, T devine astfel mai vulnerabil la incidente,

cum ar fi supratensiunile şi scurtcircuitele. T de mare putere au sistemul de
izolare compus din materiale organice (ulei mineral, hârtie şi carton
comprimat). În general, se consideră că durata de viaţă a T poate fi descrisă
aproape exclusiv în funcţie de deteriorarea sub influenţa căldurii a proprietăţilor
mecanice ale hârtiei izolante dintre spirele înfăşurărilor. Îmbătrânirea izolaţiei
(în mod particular, a hârtiei) este în mod normal asociată pirolizei, oxidării şi
hidrolizei, aceste reacţii fiind accelerate de creşterea temperaturii, a umidităţii şi
a concentraţiei de oxigen. Uleiul izolant este, de asemenea, supus deteriorării
chimice. Oxidarea poate provoca formarea unor componente acide şi a unor
derivate noroioase care pot reduce rigiditatea dielectrică şi împiedica răcirea.

Probleme legate de evacuarea căldurii produse în T
 Circulaţia agentului de răcire se poate face:

 natural (N) sau forţat;
 cu agentul de răcire nedirijat (F) sau dirijat (D).
 În T cu circulaţie forţată şi dirijată a agentului de răcire, o anumită

parte din fluxul forţat al agentului de răcire este canalizată prin
înfăşurări. Unele înfăşurări, cum ar fi cele separate pentru reglaj, cele
auxiliare etc., pot avea însă circulaţie forţată cu agentul de răcire
nedirijat.
 Ca agent de răcire, fabricanţii de T utilizează diferite fluide. Dacă în

cazul (A)T de mare putere cel mai folosit agent de răcire este uleiul,
pentru T destinate posturilor de transformare se aplică şi alte soluţii.

Transformatoarele imersate
 Dielectricul lichid se dilată în funcţie de încărcarea T şi de temperatura

mediului ambiant. Fabricanţii utilizează două tehnologii de
compensare a variaţiilor corespunzătoare de volum:
dilatarea lichidului se face într-un rezervor de expansiune

(conservator); suprafaţa lichidului poate intra în contact direct cu aerul
ambiant sau poate fi separată de acesta printr-un perete etanş din
material sintetic deformabil; în ambele cazuri, pătrunderea umidităţii în
interiorul rezervorului trebuie combătută prin prevederea unui produs
desicator;
introducerea T într-o cuvă etanşă (orice oxidare a dielectricului lichid

în contact cu aerul ambiant este evitată), dilatarea lichidului fiind
compensată prin deformarea elastică a pereţilor cuvei; sub capacul
cuvei se lasă o pernă de aer, care preia variaţiile de volum; prin
eliminarea conservatorului şi a pericolului pătrunderii umezelii,
construcţia transformatorului este simplificată, ceea ce conduce la un
preţ de cost şi cheltuieli de întreţinere mai reduse (simplă
supraveghere), economie de spaţiu pentru instalare, facilităţi în modul
de dispunere a bornelor şi deci de racordare la reţea.
 Circulaţia lichidului de răcire prin (A)T se poate face natural (prin efect
de termosifon), cu răcire liberă în aer sau cu răcire prin suflare a aerului
printre radiatoarele cu ţevi ale cuvei. În acest ultim caz sunt necesare
baterii de ventilatoare amplasate printre ţevi, de ambele părţi ale
transformatorului.
 La T de putere mai mare, circulaţia lichidului de răcire se face forţat,

uleiul fiind vehiculat prin radiatoare cu ajutorul unor pompe, iar căldura
uleiului este preluată prin suflaj de aer sau de către apa de răcire.
Aceste instalaţii anexe sunt relativ voluminoase şi contribuie la
creşterea consumului de energie, precum şi a nivelului de zgomot în
vecinătatea T.

 Lichidul cel mai des utilizat în construcţia T (atât ca dielectric, cât şi ca

mediu de răcire ) este uleiul mineral, care:
 este biodegradabil şi nu conţine substanţe toxice.
 este un material inflamabil (punctul de inflamabilitate al uleiului se
află sub 300 C), de cele mai multe ori fiind necesare măsuri
specifice de pază/stingere a unor potenţiale incendii.
Pentru transformatoarele de MT/JT, uleiul mineral poate fi înlocuit

printr-un alt dielectric lichid, adaptând construcţia T şi luând eventuale
precauţii complementare.
 Din punct de vedere al agentului de răcire utilizat de fabricant,

STAS 1703 include T cu miezul şi înfăşurările complet introduse în
ulei mineral sau în alt lichid sintetic inflamabil echivalent în
grupa O.

Dacă pentru răcire se utilizează lichide izolante sintetice neinflamabile
(cu punct de inflamabilitate peste 300 C), T aparţine grupei L.
 Lichidele neinflamabile utilizate în construcţia T sunt amestecuri de

triclorbenzen şi hexa-, penta- sau triclordifenili, precum şi uleiuri siliconice.
Utilizarea policlordifenililor este mult limitată din cauza problemelor ecologice
pe care le ridică (atât difenilii cloruraţi, cât şi vaporii lor sunt toxici).
 Vâscozitatea dielectricului lichid constituie unul dintre indicatorii cu ajutorul
cărora poate fi apreciată capacitatea de cedare a căldurii. Vâscozitatea
lichidelor neinflamabile este de regulă puţin mai mică decât a uleiului, deci
cedarea căldurii către mediul ambiant se face în condiţii foarte bune şi, pentru
dimensiuni şi încărcări egale, transformatoarele cu lichide neinflamabile
funcţionează la o temperatură inferioară cu câteva grade celei corespunzătoare
transformatoarelor cu ulei. Datorită faptului că lichidele neinflamabile pot
suporta temperaturi ridicate fără a-şi modifica proprietăţile (temperatura de
oxidare este de peste 1100C), capacitatea de supraîncărcare a T din grupa L
este în orice caz comparabilă cu cea corespunzătoare folosirii uleiului.
 Densitatea lichidelor neinflamabile este mai mare decât cea corespunzătoare
uleiului mineral şi ca urmare, masa T cu lichid neinflamabil este superioară celei
corespunzătoare unui T cu ulei, la aceleaşi performanţe tehnice.
 Datorită rigidităţii dielectrice comparabile, T cu lichide neinflamabile au în
general aceleaşi distanţe de izolare ca pentru ulei, deci un volum comparabil.
Transformatoarele uscate
 În cazul T aparţinând (conform STAS 1703) grupei A, înfăşurările

(impregnate sau nu cu răşină) se află în aer; la aceste T, pierderile prin
încălzire sunt disipate direct în aer, de unde rezultă necesitatea de a se
adopta densităţi mici de curent şi suprafeţe mai mari de cedare a
căldurii. Dacă agentul de răcire este un gaz oarecare (azot, hexafluorură
de sulf, hexafluoretan, perfluorpropan), T aparţin grupei G.
 T uscate au o bună rezistenţă la foc, fiind uneori autoextinctibile.

Riscul poluării chimice a mediului ambiant este foarte redus, în cele mai
multe cazuri fiind eliminat total, prin absenţa oricăror subproduse toxice
sau corozive. Nu sunt necesare amenajări speciale la instalare pentru
colectarea lichidului izolant (obligatorii la T imersate).
 T înglobate în răşină sintetică se comportă foarte bine în atmosferă

industrială, fiind insensibile la agenţi exteriori (praf, umiditate etc.).
 Fiabilitatea T înglobate în răşină este mai bună, iar întreţinerea este mult
simplificată.
 Volumul acestor T este mai mic decât la cele cu ulei.

 T uscate au cost ridicat (de circa 5 ori mai mare) şi pierderi ceva
mai mari decât cele cu ulei (de circa 1,3 ori mai mari), ceea ce face
ca deocamdată utilizarea lor să fie limitată în cazuri bine justificate, ca
de exemplu, în posturi de transformare amplasate chiar în centrele de
consum cu aglomerări de persoane (blocuri de locuinţe, spitale, metrou
etc.).
 În tot mai multe cazuri, folosirea transformatoarelor uscate rezolvă

eficient din punct de vedere economic problema electroalimentării
consumatorilor din centrele dens populate, cu echipamente nepoluante
şi fără risc de incendiu, fiind introduse în fabricaţie de serie de tot mai
multe firme constructoare.

Power Transformers
Transport of transformers by trucks 10

TRANSPORTUL (AUTO)TRANSFORMATOARELOR
 La etapa actuală se poate considera că tehnologia de fabricaţie a

transformatoarelor nu ridică probleme deosebit de dificile, chiar în cazul
unor unităţi trifazate de puteri unitare foarte ridicate (1500 MVA şi chiar
mai mult), cu excepţia faptului că începând de la tensiunea nominală de
750 kV, construirea unităţilor trifazate este condiţionată de posibilităţile
de realizare a unor distanţe de izolaţie corespunzătoare între bornele de
înaltă tensiune. În scopul eliminării acestei restricţii, bornele de
tensiune superioară ale (auto)transformatoarelor se pot realiza capsulat
în hexafluorură de sulf (SF6) şi apoi pot fi scoase prin pereţii cuvei.
Rămân de rezolvat însă dificultăţile legate de transportul unor unităţi de
mare putere de la fabrică şi până la locul de amplasare.
 Se pot considera ca fiind posibile două direcţii pentru rezolvarea

acestei probleme:
 Mărirea capacităţii de transport
 Micşorarea masei de transport

1. Mărirea capacităţii de transport
 Creşterea capacităţii de transport (prin realizarea unor transportoare de

mare tonaj) este una din direcţiile posibile de soluţionare a problemei
transportului unităţilor de transformare de mare putere din fabrică până
la locul de montare.
Totuşi, atâta timp cât pentru transportul unităţilor de transformare se
vor folosi culoare la nivelul solului, gabaritele admisibile vor condiţiona
în continuare construcţia acestor unităţi, mai ales în cazul transportului
pe cale ferată, optim pentru distanţe mari.
În cazul transportului pe şosele, existenţa unor mijloace de transport
corespunzătoare ca tonaj, cât şi găsirea sau amenajarea (chiar şi
parţială) a unor rute adecvate, ridică în mod analog probleme care
condiţionează realizarea unităţilor de transformare trifazate.

2. Micşorarea masei de transport
 Pe această direcţie se înscrie soluţia clasică de realizare a unităţilor de (A)T

monofazate, prin care se reduce atât masa de transportat, cât şi gabaritul.
În plus, este soluţionată problema distanţelor de izolaţie necesar a fi asigurate
între bornele de foarte înaltă tensiune. În afară de aceasta, se poate vorbi de
soluţii noi, cum ar fi: asamblarea şi încercarea unităţilor de T la locul de montaj
şi utilizarea fenomenului supraconductibilităţii în construcţia T de putere.
 La nivelul anilor ’70, în Franţa s-a realizat asamblarea unor T mai mici la locul
de instalare, în vederea studierii şi obţinerii de experienţă pentru montarea în
acest fel a T de mare putere şi foarte înaltă tensiune. Se pare însă că, până în
prezent, această metodă nu s-a generalizat.
 Folosirea criogeniei pentru realizarea T cu înfăşurări supraconductoare este încă
limitată la puteri mici. Recent, cercetători din Suedia, Norvegia, Germania şi
Elveţia au construit un T supraconductor monofazat de 330 kVA. Înfăşurările
funcţionează la -269C, fiind răcite cu heliu lichid. T foloseşte o densitate de flux
de 1,54 T şi are o secţiune de miez de 225 cm2, având o tensiune de
scurtcircuit de 11,5% şi pierderi foarte reduse în scurtcircuit. Înfăşurările sunt
realizate din aliaj titan-niobiu, care permite o densitate mare de curent, la
pierderi foarte mici ( 9,5 W la sarcina nominală), prin urmare o reducere a
dimensiunilor de gabarit şi a masei de transportat.

ASPECTE TEHNICE ŞI ECONOMICE PRIVIND
UTILIZAREA (AUTO)TRANSFORMATOARELOR
 Pentru constructorul de transformatoare problema care se pune este

aceea de a realiza un echipament cu anumite caracteristici garantate, la
nişte costuri de fabricaţie cât mai mici.
 Pentru utilizator problema se pune diferit. Pe lângă faptul că trebuie să

cumpere un echipament relativ scump, el trebuie să aibă în vedere şi
faptul că, în exploatare, transformatorul va consuma sub formă de
pierderi o anumită cantitate de energie, an de an.
Ca urmare, pentru energetician se pune problema alegerii
transformatorului astfel încât, ţinând seama de condiţiile în care acesta
va funcţiona, să rezulte o utilizare cât mai bună a echipamentului,
evident, cu respectarea tuturor acelor condiţii (restricţii) tehnice care
asigură funcţionarea în siguranţă a transformatoarelor.

Restricții tehnice
R1) Puterea totală instalată în transformatoare trebuie să asigure tranzitul

de putere estimat pentru vârful de sarcină pe întreaga durată de studiu. Dacă se
notează cu SM sarcina maximă de durată care va trebui tranzitată prin
transformatoare, atunci soluţiile care satisfac restricţia de mai sus trebuie să
respecte condiţia:
N  S nT  S M , (2.1)
unde cu N s-a notat numărul de transformatoare instalate, iar cu SnT - puterea

nominală a unui transformator.
Observaţie: în cele ce urmează se vor lua în considerare numai soluţiile care
folosesc transformatoare identice.
R2) Valorile curenţilor de scurtcircuit pentru staţia alimentată de către
transformatoare trebuie să fie sub plafonul economic admisibil pentru
echipamentele staţiei şi pentru liniile electrice alimentate din această staţie. În lipsa
unui calcul al curenţilor de scurtcircuit mai amănunţit, puterea nominală a
transformatoarelor utilizate trebuie să respecte următoarea condiţie:
S nT  100 (2.2)
 I sc.ad .
3  U n 2  usc %
în care prin Isc,ad s-a notat plafonul de scurtcircuit admisibil pentru staţia alimentată
de transformatoare.

Restricții tehnice
R3) Se asigură pornirea celui mai mare motor sau autopornirea unui grup
de motoare racordate la staţia alimentată de transformatoare, în cazul unei pauze
de tensiune. Pentru cazurile în care la barele staţiei alimentate de transformatoare
sunt racordate motoare, respectarea condiţiilor de pornire a celui mai mare motor
sau a condiţiilor de autopornire după o pauză de tensiune a unui grup de motoare
(staţii de MT sau JT) se pot verifica cu relaţia:
1,05
U*   U *admisibil ,
Sp
1 (2.3)
S sc
în care: Sp este puterea electrică absorbită de motor la pornire sau puterea absorbită
de grupul de motoare la autopornire; Ssc - puterea de scurtcircuit pe barele staţiei
alimentate de transformatoare şi la care sunt racordate motoarele (această putere
este proporţională cu puterea nominală a transformatoarelor SnT); U* admisibil -
valoarea relativă a tensiunii admisă la pornire sau autopornire (în lipsa unor valori
precizate, se pot considera valorile 0,85 pentru cazul pornirii celui mai mare motor
şi 0,70 pentru cazul autopornirii unui grup de motoare după o pauză de tensiune).
Restricţia R2 poate conduce la o putere nominală maximă admisă, iar restricţia R3

poate conduce la o putere nominală minimă pentru transformatoarele ce urmează a
fi utilizate. De asemenea, mai trebuie menţionat că în timp ce restricţiile R2 şi R3
nu sunt operante în toate cazurile, restricţia R1 trebuie verificată în toate cazurile.

STABILIREA UNOR SOLUŢII OPTIME PRIVIND NUMĂRUL ŞI
PUTEREA TRANSFORMATOARELOR UTILIZATE ÎN STAŢII
Pierderile de putere şi energie electrică în transformator
Într-un transformator se produc două categorii de pierderi:
 pierderile în fier (miezul magnetic): sunt pierderi independente de sarcina (S
sau I) care trece prin transformator; ele sunt însă proporţionale cu pătratul
tensiunii aplicate transformatorului;
 pierderile în bobinaje: sunt pierderi proporţionale cu pătratul sarcinii care trece
prin transformator.
În cele ce urmează, se vor face referiri numai la pierderile de putere

electrică activă, deoarece acestea costă efectiv cel mai mult.
 Relaţia de calcul a pierderilor în fier este :

PFe  P0 , (2.4)
în care Po este puterea electrică activă măsurată la proba de mers în gol (este o dată
de catalog).
 Relaţia de calcul a pierderilor în bobinaje este :

S2 I2 (2.5)
PB  Psc 2
 Psc 2
,
S nT I nT
în care Psc este puterea electrică activă măsurat la proba de mers în scurtcircuit
(este de asemenea o dată de catalog); SnT - puterea nominală a transformatorului; S
- sarcina care trece la un moment dat prin transformator
Pentru pierderile în bobinaje este interesant de calculat valoarea lor pentru
cazul în care prin transformator trece sarcina maximă anuală (notată SM sau IM).
Ca urmare, se va obţine valoarea maximă a acestor pierderi de putere:
2
SM (2.6)
PBM  Psc 2
.
S nT
Mai trebuie remarcat faptul că raportul S M S nT este coeficientul de
încărcare al transformatorului la sarcina maximă anuală.
Expresia pierderilor totale de putere electrică activă într-un
transformator tranzitat de sarcina maximă anuală:
Pierderile de energie electrică activă se calculează cu ajutorul pierderilor de

putere ţinând însă cont de caracterul lor. Dacă într-un an un transformator are un
timp de funcţionare tf (care poate fi maxim 8760 h/an) atunci:
WFe  PFe  t f , (2.8)
Wb  PBM   , (2.9)
unde  este timpul de calcul al pierderilor de energie care se poate estima în funcţie
de durata de utilizare anuală a sarcinii maxime TM. (dacă energia electrică activă
tranzitată prin transformator într-un an este WP, atunci durata de utilizare a sarcinii
maxime active PM este, prin definiţie, TPM  WP PM ).
Deci, pierderile totale anuale de energie electrică activă într-un transformator pot fi
determinate cu relaţia:
SM2 (2.10)
WT  PFe  t f  Psc 2  .
S nT

Costul actualizat al pierderilor de putere şi energie
Dacă se notează cu cp costul unui kilowatt instalat într-o centrală (de fapt o
investiţie specifică) şi cu cw costul unei kilowattore livrate la treapta de tensiune
respectivă, atunci costul actualizat al pierderilor de putere şi energie din
transformatoare se calculează cu relaţiile:
 costul anual al pierderilor de putere şi energie electrică activă în fier:
 cp  (2.11)
CPWFe  PFe   cw t f   P0  cpwFe ,
 TDNU 
în care: DNU
1 (2.12)
TDNU   ,
j 1 1  a j
unde DNU este durata normală de utilizare a unei centrale, iar a este rata de
actualizare;
 costul anual al pierderilor de putere şi energie electrică activă în bobinaje:

 cp  P (2.13)
CPWB  PBM   cw     sc2 S M2  cpwB .
 TDNU  S nT

Intrebări?

Diferite puncte de vedere privind
alegerea puterii nominale optime
1. Criteriul randamentului maxim
 La o sarcină oarecare S tranzitată printr-un transformator randamentul

acestuia poate fi scris cu ajutorul puterilor active:
Psec undar Pprimar  Pr Pr

   1
Pprimar Pprimar Pprimar
 Notând Pprimar=Scos şi folosind relaţia pentru calculul la o sarcină oarecare S:
S2
P0  Psc 2
S nT
  1
S cos 
- Cât ar trebui să fie sarcina tranzitată prin transformator (sau cât ar trebui să fie
încărcarea transformatorului) pentru ca acesta să funcţioneze la randamentul maxim?
- Răspunsul se obţine anulând derivata randamentului în funcţie de sarcina S.

Cât ar trebui să fie sarcina tranzitată prin transformator (sau cât ar trebui să fie
încărcarea transformatorului) pentru ca acesta să funcţioneze la randamentul maxim?
d P0 Psc
 2  2 0
dS S cos  S nT cos 
S2 P0 S P0
2
   k incoptim
S nT Psc S nT Psc
Acest răspuns este unul clasic, cunoscut foarte bine de constructorii de

transformatoare. Pentru un utilizator, el nu are utilitate decât în cazul
în care sarcina prin transformator ar fi constantă tot anul. Atunci ar
trebui ales un transformator cu o putere nominală care să conducă la o
valoare a coeficientului de încărcare cât mai apropiată de kinc.opt.=
P0 Psc
Sarcina printr-un transformator este variabilă şi acest criteriu nu poate
fi aplicat pentru simplul motiv că nu se poate cunoaşte pentru care dintre
sarcini o să se obţină randamentul optim.

Diferite puncte de vedere privind alegerea puterii nominale optime
2. Criteriul pierderilor procentuale de energie minime
 Intr-un an, pierderile procentuale de energie într-un transformator:

S M2 S M2
P0 t f  Psc  P0 t f  Psc 
WT S 2
S 2
WT %  100 WT %  nT

100  nT
100
WP PM  TPM S M cos   TPM
Care ar trebui să fie sarcina maximă SM (sau încărcarea transformatorului la această

sarcină) pentru a avea un procentaj de pierderi minim?
Răspunsul se va obţine anulând derivata în funcţie de SM.
dWT P0 t f Psc  S M2 P0 t f SM P0 t f
 2  2 0    k incoptim
dS M S M cos   TPM S nT cos   TPM S 2
nT
Psc S nT Psc
Răspunsul depinde de locul unde se va instala transformatorul
( depinde de durata de utilizare a sarcinii maxime, deci depinde de curba de sarcină).
Ca urmare, în funcţie de cum este umplută curba de sarcină (TM, respectiv ), se poate
alege un transformator (o putere nominală) astfel încât coeficientul de încărcare la
sarcina maximă să se apropie de valoarea de mai sus. Se poate spune că acesta
este un punct de vedere specific utilizatorului (energeticianului).

Diferite puncte de vedere privind alegerea puterii
nominale optime
3. Criteriul cheltuielilor totale minime
 Acesta este un criteriu economic care ţine seama atât de faptul că iniţial
trebuie investită o anumită sumă de bani pentru cumpărarea
transformatorului, cât şi de faptul că în exploatare pierderile în
transformator costă de asemenea.
 Dacă se notează cu CT costul transformatorului, cu a rata de actualizare
şi dacă se face calculul economic în sistem actualizat, atunci cheltuielile
totale actualizate pe o durată de studiu ts vor avea următoarea expresie:
ts
CTA  CT  WFe  WB   1 1a t s
j 1
ts
1
  Tts
j 1 1  a j
 cp  S M2  c p 
CTA  CT  P0   cw  t f  Tts  Psc 2   cw    Tts
 TDNU  S nT  TDNU 

3. CTA min
 Grupând termenii după puterile lui SM se obţine o relaţie de forma:
 cp  Psc  c p 
CTA  Cis  B. S M2 Cis  CT  P0   cw t f  Tts B   c 
w  Tts
 Ttsn  S nT  Ttsn
2

Fiind dată o sarcină SM , ce putere nominală ar trebui să aibă transformatorul ales, astfel
încât cheltuielile să fie minime? Fie, de exemplu, două transformatoare de puteri SnT1 şi SnT2
S nT 2  S nT 1  În cazul unei sarcini SM se va alege puterea SnT1 dacă : CTA1  CTA2
Psc1  c p  P 2  cp 
Cis1  2    cw   Tts S M2  Cis2  sc
2
  cw   Tts S M2
S nT 1  TDNU  S nT 2  TDNU 
SMfr1/2 = sarcina de frontieră

Cis 2  Cis1 sub care trebuie ales
SM   S Mfr .1/ 2 transformatorul SnT1
 Psc1 P 2   cp  şi peste care trebuie ales
 2  sc    c 
w  Tts
 S nT 1 S nT 2   TDNU
2
 transformatorul SnT2.

3. CTA min
 Se poate considera că acest criteriu are în vedere o multitudine de
aspecte şi, prin urmare, este mai cuprinzător.
 Prin urmare, acesta ar trebui să fie criteriul pentru alegerea de către

utilizator a transformatoarelor, potrivit unor condiţii economice şi
tehnice din sistem.
In acest fel se vor utiliza cu cele mai mici cheltuieli transformatoarele instalate.
Alegerea depinde:
- prin (SMfr) - de caracteristicile transformatoarelor (Psc, SnT,Po),
- de parametrii economici (CT, cp, cw)
- de curba de sarcină (prin ).

Consideraţii privind alegerea optimă a
numărului de transformatoare
 Problema alegerii numărului de transformatoare instalate într-o staţie

este puternic legată de continuitatea în alimentare cu energie electrică,
cu alte cuvinte intervin daunele datorate întreruperilor cauzate de
prezenţa unui anumit număr de transformatoare.
 Instalarea numai a unui singur transformator va duce la întreruperi în

alimentare pe durata reviziilor sau a reparaţiilor.
 Instalarea mai multor transformatoare va asigura rezerva necesară

eliminării unor astfel de întreruperi.

Ipoteza unor daune neglijabile în caz de
întrerupere a funcţionării transformatoarelor
Pentru astfel de situaţii sunt două posibilităţi:
 consumatorii racordaţi la staţia alimentată de transformatoare nu sunt

afectaţi de întreruperi şi nu solicită daune;
 consumatorii racordaţi la staţia alimentată de transformatoare mai au şi

o altă cale de alimentare cu energie electrică.

Nr. T poate fi stabilit atât tehnic cât şi economic.
Din punct de vedere economic, este de preferat să se instaleze numărul

minim posibil de transformatoare cu respectarea restricţiei R1, respectiv
Evident, ori de câte ori este posibil, economic ar fi indicat să se instaleze 1T.
N  S nT  S M
 Costul specific (lei/kVA) al unui transformator scade odată cu creşterea

puterii nominale a transformatorului (2T vor fi mai scumpe decât 1T de
putere SnT, deşi puterea totală instalată este aceeaşi).
 Intervine şi costul celulelor prin care T se racordează la staţii.
 Pierderile şi costul pierderilorpe kVA instalat scad, de asemenea, odată cu
creşterea puterii nominale a transformatoarelor.
Din punct de vedere tehnic este posibil ca, limitarea superioară a puterii
nominale a T, fie din cauza gamei construite, fie de către restricţia R2
(plafonul de scurtcircuit), să conducă la necesitatea utilizării unui
număr de T mai mare decât cel rezultat pe considerente economice.

Ipoteza existenţei unor daune în caz de
întrerupere a funcţionării transformatoarelor
 Calculele arată că, începând chiar cu daune specifice destul de reduse,

este economic să se instaleze rezerve în transformatoare care să evite
întreruperile în alimentarea consumatorilor.
 Ca urmare, este de preferat instalarea a mai multor transformatoare care
să respecte regula numită (N-1).
(N-1) transformatoare să fie capabile să tranziteze sarcina
maximă de durată (eventual cu o uşoară supraîncărcare).
În aceste cazuri restricţia R1 ar trebui să fie aplicată sub forma:
 N  1  S nT  S M
Este uşor de demonstrat că şi în aceste cazuri este de preferat ca N să
fie cât mai mic posibil, adică N=2.
Considerentele de ordin economic sunt aceleaşi ca în cazul anterior.
Un număr de transformatoare mai mare decât 2 poate să rezulte prin
aplicarea restricţiei R2 privind plafonul de scurtcircuit admisibil.

Este posibil ca decizia de trecere de la un
transformator la două transformatoare rezervate
reciproc să se bazeze pe un calcul economic
Fie o staţie care alimentează consumatori care cer o putere maximă de

durată SM , la o durată de utilizare a acestei puteri TSM. Dauna specifică în
caz de nelivrare este dsp. Cheltuielile totale actualizate în cazul instalării
unui singur transformator vor fi:
în care: este puterea medie tranzitată prin staţie;
t întrerupere - durata probabilă de întrerupere într-un an ca urmare

a reviziilor şi reparaţiilor la transformator şi celule.

În cazul instalării a două transformatoare care se rezervează
reciproc
 Dacă se consideră neglijabilă probabilitatea ca cele 2 transformatoare

să se defecteze simultan, atunci cheltuielile totale actualizate vor fi:
Două transformatoare se vor justifica dacă:
respectiv dacă daunele totale exced surplusul de investiţii şi

cheltuieli cu pierderile în fier pentru cel de al doilea transformator
(termenul cu minus arată că la instalarea celui de al doilea
transformator pierderile în bobinaje se reduc la jumătate):

Puterea instalată şi densitatea staţiilor de transformare este
influenţată de:
 criterii de planificare şi de concepţie a reţelelor electrice,
 mai multe aspecte tehnice şi economice, cum ar fi:
densitatea de sarcină,
terenul disponibil şi costul acestuia,
dreptul de trecere pentru linii.
Puterea unitară şi numărul transformatoarelor dintr-o staţie electrică sunt

mai mult sau mai puţin legate de aceste aspecte, cu toate că anumite limite
tehnice cum ar fi gabaritul şi masa sau nivelul puterii de scurtcircuit
admisibil la tensiunea inferioară, pot fi foarte importante în cazuri
concrete.

REGIMURI DE FUNCŢIONARE ŞI INCIDENTE ÎN
INSTALAŢIILE DIN STAŢII ELECTRICE
 Regimul este modul de funcţionare care poate fi caracterizat prin valorile

pe care le iau parametrii săi caracteristici.
 Principalii parametri ai unui regim de funcţionare din instalaţii
electrice sunt:
 frecvenţa;
 tensiunea;
 curentul;
 temperatura;
 impedanţa longitudinală;
 impedanţa transversală.
Pentru fiecare parametru, există un interval de variaţie admisibil.
 Regimul normal de funcţionare este orice regim în care toţi parametrii

se înscriu în domeniul lor de variaţie admisibilă.
Există o infinitate de regimuri normale de funcţionare.
 Incident este evenimentul în urma căruia cel puţin unul dintre parametrii
caracteristici iese în afara domeniului de variaţie admisibil.

Exemplu de incident:
Producerea unui defect de izolaţie între fază şi pământ
Zꜜrezultă Iꜛ rezultă U ꜜ pe faza “bolnavă”.

Ca urmare a producerii unui incident, se ajunge într-un regim anormal.
 Există două tipuri de regimuri anormale (de funcţionare), în funcţie de
durata acestora:
 Regim anormal de funcţionare (cu durată temporar admisibilă)
în care se poate funcţiona un timp limitat, cu anumite riscuri;
 Avarie (regim cu funcţionare inadmisibilă); protecţiile comandă
declanşarea, pe cât posibil, selectivă, a zonei defecte.

Abaterile frecvenţei
în afara limitelor admisibile de variaţie
 În general, încadrarea frecvenţei sistemului energetic într-un domeniu

admisibil din punct de vedere calitativ este condiţionată de menţinerea
unui echilibru între resursele de energie primare şi consumul de energie
electrică al sistemului. Limitele admise pentru variaţia frecvenţei sunt
reglementate; uneori, sunt diferenţiate pe clase de consumatori.
 De regulă, limitele maxime admisibile sunt ±1% fn, adică ± 0,5 Hz

rezultă 49,5≤ f ≤ 50,5 [Hz].
 Efectele scăderii frecvenţei
 Puterea absorbită de consumatorii (Pabs) tip motoare electrice depinde
de frecvenţă sub forma:

Efectele scăderii frecvenţei
 Pe ansamblul sistemului, la toţi  Exemplu:

consumatorii, puterea absorbită
scade cu pătratul frecvenţei: La o scădere de 4% a f,
P abs scade de 0,967 ≈0,25= 25% (ori).
 Puterea absorbită de La racordarea unui nou consumator,

consumatorii de tip motoare acesta cere P.
electrice (Pabs)depinde de Centralele, cu aceeaşi admisie de fluid
frecvenţă sub forma: motor trebuie să asigure tot consumul.
Din această cauză are loc o scădere a f.
Deoarece scade energia cinetică a
maselor în rotaţie, rezultă că pentru a
 Dacă frecvenţa scade, Pabs restabili echilibrul, trebuie crescută
scade şi se micșorează admisia de fluid motor; dacă nu se
productivitatea elementelor realizează acest regim, puterea produsă
acţionate de motoarele se redistribuie între consumatorii aflaţi
respective. în funcţiune, la frecvenţa respectivă.

Reducerea nivelului de frecvenţă în sistem
poate influenţa:
 mărirea riscului de declanşare a unor avarii din cauza modificării limitelor

de stabilitate statică şi dinamică a sistemelor energetice
neinterconectate;
 micşorarea siguranţei în funcţionare a unor instalaţii, prin pierderea

perfomanţelor garantate (uneori, până la imposibilitatea continuării
funcţionării), accentuarea fenomenelor de uzură (creşterea solicitărilor
mecanice ale turbinelor cu abur etc.), deconectări cauzate de DASF
(Deconectare Automată la Scăderea Frecvenţei) etc.;
 reducerea producţiei realizată de instalaţia respectivă pe perioada de

studiu considerată, cu posibile implicaţii asupra cererii de putere şi
energie electrică din sistem; în unele ramuri cu proces de producţie
continuu; nerealizarea aceluiaşi volum al producţiei ca şi în regimul
nominal poate necesita anumite cheltuieli de compensare, care diferă de
la o instalaţie la alta şi, care, uneori, pot fi destul de importante;
 scăderea randamentului instalaţiei, respectiv creşterea consumului de

combustibil, materie primă şi/sau energie.

Efectele creşterii frecvenţei
 Pierderile electrice depind de f^4:
 Menţinerea frecvenţei în limite admisibile

 se realizează prin bilanţul puterilor active;
pe măsură ce se modifică puterile cerute de consumatori, se
adaptează în mod continuu injecţia de putere activă în sistem, astfel
încât să se acopere cererea plus pierderile;
 modalitatea de realizare practică: reglajul admisiei de fluid la motorul
primar din centrale electrice (abur în CTE sau apă în CHE).
 Controlul frecvenţei se realizează prin utilizarea de frecvenţmetre la

fiecare grup generator şi în staţiile electrice de sistem.

Intrebări?

Abaterile tensiunii în
afara limitelor admisibile de variaţie
 Dacă frecvenţa marilor reţele interconectate se abate, în general, mai

rar şi relativ puţin faţă de valoarea nominală, calitatea tensiunii este în
permanenţă supusă unor acţiuni perturbatoare, îndreptate atât asupra
valorii efective, cât şi asupra formei undei şi simetriei sistemului trifazat
de tensiuni.
 Cf standardelor, limitele de variaţie pentru tensiune:
 la consumatori: ± 5% Un;
 în localităţi cu număr redus de locuitori: ±7%(10 %)Un.
 Consecinţele modificării tensiunii
 Cuplul activ al motoarelor electrice
Obs: Dacă se ajunge la 0,7 Un, motoarele electrice ies din funcţiune se
recomandă ca tensiunea reziduală să fie >70 % Un.
 Pentru lămpile electrice, fluxul luminos e direct proporțional cu U;

creșterea tensiunii micșorează durata de viață a instalației.

Variația de tensiune
în afara limitelor admisibile
 Dacă frecvenţa marilor reţele interconectate se abate, în general, mai rar

şi relativ puţin faţă de valoarea nominală, calitatea tensiunii este în
permanenţă supusă unor acţiuni perturbatoare, asupra:
 valorii efective,
 formei undei,
 simetriei sistemului trifazat de tensiuni.
 Prin variaţie de tensiune într-un punct al reţelei, la un moment dat, se

înţelege diferenţa algebrică dintre tensiunea de serviciu din acel punct şi
tensiunea nominală a reţelei respective.
 Clasificare după viteza de variaţie a tensiunii:
 variaţii lente (abateri de tensiune),
cu viteza de variaţie sub 1% pe secundă;
 variaţii rapide (fluctuaţii de tensiune),
cu viteza de variaţie peste 1% pe secundă.

Exemplu de variații de tensiune

Clasificarea variațiior de tensiune după durată
 variaţii ale tensiunii de lungă durată:

funcţionarea staţionară la tensiune diferită de cea nominală, care apare
ca urmare a unui reglaj defectuos sau a supraîncărcării reţelelor,
funcţionarea de durată cu variaţii având un caracter cvasiperiodic, ce
sunt produse de existenţa unor sarcini pulsatorii (fenomenul de flicker),
variaţiile tensiunii, mergând chiar până la întreruperi, care se menţin
peste o anumită durată;
 variaţii ale tensiunii de scurtă durată:
variaţii bruşte de tensiune, care sunt provocate de unele defecte cu
caracter rapid, trecător sau eliminate prin protecţii, variaţii bruşte
produse de şocuri de putere cu caracter pasager, dispariţii scurte ale
tensiunii, ca urmare a funcţionării sistemelor automate (AAR, RAR etc.);
în cazul variaţiilor de scurtă durată există o revenire la valorile iniţiale
ale tensiunii sau apropiate de acestea.
Observaţie: De regulă, limita de timp care desparte variaţiile de scurtă

durată de cele de lungă durată este timpul necesar protecţiilor,
automatizărilor şi echipamentelor de comutaţie pentru a restabili tensiunea
nominală, dacă acest lucru este posibil.
Cauze ale variaţiilor de tensiune
În funcţionarea reţelelor electrice, tensiunea reprezintă un parametru

variabil în spaţiu şi în timp.
 Variaţia tensiunii în diferitele puncte ale reţelei este cauzată, în cele
mai multe cazuri, de căderile de tensiune pe linii şi transformatoare.
 Variaţia tensiunii în timp este provocată de modificările circulaţiilor
de puteri şi/sau a configuraţiei schemei electrice de funcţionare
a reţelei.
Situaţii posibile:
 abateri de la forma sinusoidală a tensiunilor de fază, din cauza
prezenţei unor elemente cu caracter deformant.
 variaţii ale valorilor efective ale tensiunilor de fază de la
valoarea nominală, din cauza caracteristicilor tehnice ale instalaţiilor
sau unor perturbaţii; dacă aceste abateri sunt identice pe cele trei faze,
ansamblul tensiunilor îşi păstrează caracterul de sistem de secvenţă
directă; în cazul contrar, sistemul se dezechilibrează şi apar
componente de secvenţă inversă (uneori, apar şi cele homopolare).

Caracteristicile tehnice de funcţionare ale reţelelor
electrice au influenţă asupra calităţii tensiunii, astfel:
 Valoarea tensiunii depinde în principal de regimul puterilor reactive.
 În unele reţele de distribuţie şi de utilizare a energiei electrice, mijloacele de

reglaj al tensiunii şi/sau compensare a puterii reactive sunt insuficiente sau
folosite necorespunzător. Multe din instalaţiile de compensare a puterii reactive
sunt fixe, neurmărindu-se variaţiile zilnice ale curbelor de sarcină.
 Unele sisteme uzuale de reglaj din sistemele energetice realizează o centrare mai
puţin precisă a indicatorilor calităţii pe valoarea de consemn (de exemplu, prizele
de reglaj ale transformatoarelor, utilizate curent pentru reglajul tensiunii, nu
permit decât trepte discrete de reglare).
Pe de altă parte, din cauza inerţiei, unele sisteme de reglaj nu pot asigura un
regim stabilizat de lucru decât pentru variaţii ale mărimii controlate cu o perioadă
de aproximativ 4-6 minute; prin urmare, sunt posibile variaţii cu durate relativ
mari (cel puţin de ordinul minutelor) ale unor indicatori ai calităţii faţă de valorile
de consemn.
 Volumul măsurătorilor de control al tensiunii este de multe ori insuficient, mai ales
în instalaţiile abonaţilor, iar uneori sistemele de măsurat utilizate introduc erori de
peste 3 %.

Surse de variaţii ale tensiunii în reţea
 Din cauza posibilităţilor uneori limitate/ insuficiente de monitorizare a tensiunii,

precum şi de reglaj/ compensare a puterii reactive, în multe noduri ale SEN
rezultă o calitate necorespunzătoare a energiei electrice. Pe de altă parte,
diferite perturbaţii care apar în timpul funcţionarii instalaţiilor electrice
constituie şi de asemenea, surse de variaţii ale tensiunii în reţea.
 Perturbaţii în instalaţiile furnizorului de energie electrică.
De exemplu, dacă în reţea apare o perturbaţie provocată de modificările
bruşte şi trecătoare ale impedanţelor longitudinale ale reţelei (acţiunea AAR,
RAR etc.), se vor produce scurte întreruperi în alimentarea consumatorilor.
Modificările bruşte şi trecătoare ale impedanţelor transversale ale reţelei
(şocuri de putere, scurtcircuite, puneri la pământ) pot provoca goluri de
tensiune de amplitudini şi durate variabile. Amplitudinea golului de tensiune
suportat de consumatori se determină dacă se cunoaşte tensiunea
remanentă într-un anumit nod de reţea, iar durata golului va depinde de
intervalul de timp între momentul apariţiei şi cel al eliminării perturbaţiei.
 Perturbaţii care îşi pot avea originea în instalaţiile consumatorilor.
Modificarea periodică a puterilor absorbite de consumatori, conformă
curbelor de sarcină, provoacă abateri ale tensiunii faţă de valoarea
nominală, conectările şi deconectările anumitor sarcini electrice determină
fluctuaţii şi goluri de tensiune etc.

Efecte ale variaţiilor de tensiune
Variaţiile lente ale tensiunii faţă de Un pot avea efecte asupra:

 producţiei materiale, atât sub aspectul volumului de producţie cantitativ,
cât şi a calităţii acesteia.
 caracteristicilor echipamentului electric: pierderea performanţelor
garantate, modificări ale randamentului, ale gradului de uzură etc.
Uneori, fiind afectată siguranţa în funcţionare a instalaţiei, se ajunge chiar la

întreruperea procesului tehnologic. Astfel, spre exemplu, nivelul tensiunii de
alimentare influenţează sensibil volumul producţiei realizate şi consumul
specific de energie electrică al cuptoarelor electrice şi redresoarelor.
 Acţionările electrice cu motoare asincrone sunt mai mult sau mai puţin
influenţate de nivelul tensiunii de alimentare, în funcţie de gradul de
încărcare a motorului, specificul procesului tehnologic etc.
 Variaţii ale tensiunii de circa 5-10% în jurul valorii nominale, având o
periodicitate de cel puţin câteva minute (± 5...30 minute), pot afecta
regimul normal de exploatare, atât în instalaţiile furnizorului, cât şi în
cele ale consumatorilor.

Nivelul tensiunii influenţează
regimul de funcţionare al receptoarelor
 Nivelul tensiunii determină indicatorii tehnico-economici de funcţionare ai

reţelelor de distribuţie, întrucât mărimea abaterilor admisibile de tensiune
condiţionează investiţiile în reţea, consumul de materiale etc.
 Din analiza valorilor normate în diferite ţări se poate remarca, de exemplu, că
abaterile admisibile de tensiune sunt, de regulă, mai mari în reţelele
aeriene, decât în cele subterane. Modul de normare se bazează în principal
pe faptul că limita termică a cablurilor subterane este atinsă pentru încărcări
care conduc la căderi de tensiune mai mici, comparativ cu reţelele aeriene.
 În unele ţări, pentru reţelele rurale se admit abateri de tensiune ceva mai mari
decât pentru alte categorii de reţele.
 În SUA, pentru reţele rurale se admit abateri de la -10,8% la +5,8%, comparativ cu
-8% şi +4% pentru reţele urbane.
 Studii similare s-au făcut şi în CSI, recomandându-se extinderea domeniului admisibil
pentru reţelele rurale de la ±5% la ±7,5%. Acest mod de normare poate fi justificat
economic dacă se ia în considerare faptul că în reţelele rurale se transportă în general
puteri mici, la distanţe relativ mari, ceea ce conduce la o creştere a costului şi a
consumului de metal pe kVA transportat, de câteva ori, comparativ cu reţelele
industriale sau urbane. În consecinţă, se scumpesc în mod corespunzător toate
mijloacele de îmbunătăţire a calităţii e.e.

 În regim normal de funcţionare, în majoritatea ţărilor se admit abateri de
±10%. Unele ţări admit abateri de tensiune diferite în domeniul (+) şi (-).
În condiţii de avarie, toleranţele sunt mai mari decât în regim normal şi se
admit abateri de tensiune de ordinul ±15 %.
 Domeniul abaterilor admisibile de tensiune depinde de nodul de sistem în care

se analizează calitatea tensiunii:
 centrală electrică,
 reţea de transport sau distribuţie,
 bornele receptoarelor electrice etc.
 Deşi există necorelări legate de modul diferit de definire a nodurilor de reţea în

care se face normarea, în general, valorile acceptate ale variaţiilor de tensiune
diferă în funcţie de nivelul de tensiune al reţelei, astfel:
 joasă tensiune (Un < 1kV);
 medie tensiune (1kV< Un < 35kV)
 înaltă tensiune (Un ≥ 110 kV).

Limitele de variaţie a tensiunii în
condiţii normale de funcţionare, în reţele de c.a.
NIVELUL DE TENSIUNEA DE LIMITE DE VARIAŢIE ALE TENSIUNII ÎN
TENSIUNE ALIMENTARE CONDITII NORMALE DE FUNCTIONARE
STANDARDIZATĂ
o pe durata unei săptămâni, în 95% din timp
Un = 230 V tensiunea măsurată ca medie pe 10 minute
(între fază şi nul) trebuie sa se încadreze în limitele Un ±10%;
Cu 4 tensiunea contractată o toate valorile măsurate ca medie pe
conduc- = tensiunea nominală 10 minute trebuie sa se încadreze în limitele
toare Un + 10% - 15%
JT
Obs: În zone îndepărtate, alimentate prin linii de
trifazat
lungime mare, tensiunea poate ieşi din domeniul
indicat; în acest caz consumatorul va fi anunţat.
Un = 230 V pe durata unei saptamâni, în 95% din timp

Cu 3 (între faze) tensiunea măsurată ca medie pe 10 minute
conduc- trebuie să se încadreze în limitele Uc ± 10%.
tensiunea contractată
toare Obs: În zone îndepărtate, alimentate prin linii de
= tensiunea nominală
lungime mare, tensiunea poate ieşi din domeniul
indicat; în acest caz consumatorul va fi anunţat.
pe durata unei saptamâni, în 95% din timp
MT Uc
tensiunea măsurată ca medie pe 10 minute
trebuie sa se încadreze în limitele Uc ± 10%.
110 kV, pe durata unei saptamâni, în 95% din timp

tensiunea măsurată ca medie pe 10 minute
220 kV
trebuie sa se încadreze în limitele Un ± 10%.
Un
ÎT pe durata unei saptamâni, în 95% din timp
400 kV tensiunea măsurată ca medie pe 10 minute
trebuie să se încadreze în limitele Un ± 5%.
pe durata unei saptamâni, în 95% din timp
750 kV tensiunea măsurată ca medie pe 10 minute
trebuie să se încadreze în limitele Un ± 2%.
 Generatoarele sincrone trebuie să poată furniza puterea nominală la
turaţia nominală (şi factorul de putere nominal, când acesta poate fi reglat
separat), la o tensiune care poate varia, în general, în domeniul ± 5 % Un.
 Funcţionarea transformatoarelor la o tensiune superioară tensiunii
nominale a înfăşurării este limitată. Dacă fabricantul nu indică altă relaţie
între curent şi tensiune, tensiunea de funcţionare va fi limitată, atunci când
curentul este egal cu de K ori curentul nominal (0 ≤K≤1) la valoarea
U = 110 - 5 K [ % ]
 Pentru asigurarea funcţionării normale a serviciilor proprii în cazul
modificării nivelului de U în reţeaua de evacuare, normele UCTE, care coor-
donează funcţionarea şi extinderea reţelei europene a 24 state, recomandă:
 dacă alimentarea serviciilor proprii se realizează direct de la bornele generatorului prin
transformator, se va stabili o marjă de reglaj de minimum ±10...15% sau se vor utiliza
motoare corespunzătoare;
 instalaţiile care acţionează servicii proprii şi de care depinde puterea blocului nu trebuie expuse
unei scăderi de putere atunci când tensiunea de alimentare scade sub 90% din Un;
 toate echipamentele auxiliare ale centralei (reglaj, masură, comandă automată, protecţie,
semnalizare, alarmă) trebuie să poată funcţiona la 85% din Un; unele aparate pot fi legate, în
caz de nevoie, la regulatoare stabilizatoare de tensiune;
 în condiţii de tensiuni critice în reţeaua de alimentare, se impune comutarea serviciilor proprii
pe o sursă independentă faţă de reţea.

 Abaterile procentuale admisibile ale tensiunii de serviciu în reţelele electrice
de curent alternativ din România apar în diferite acte normative, prin care
s-a încercat o aliniere la normele internaţionale.
 În ceea ce priveşte domeniul de variaţie a tensiunii de alimentare pentru

puncte de livrare a energiei electrice la joasă şi medie tensiune (<35 kV)
se recomandă ca, în condiţii normale de utilizare, abaterile procentuale să
nu depăşească ± 10% faţă de Un. Pentru domeniul tensiunilor de utilizare,
în afara variaţiilor de tensiune în punctul de livrare, pot apărea abateri de
tensiune în sistemul intern de alimentare a consumatorului.
 Pentru instalaţii de joasă tensiune, această variaţie a tensiunii este limitată

deocamdată la 4%, prin urmare domeniul admisibil al tensiunilor de
utilizare este +10%, -4% .
 Conform SR EN 50160, săptămânal, 95% din valorile efective ale tensiunii

în punctul de delimitare, mediate pe 10 minute, nu trebuie să aibă abateri
mai mari de ± 10% din tensiunea contractată, iar pe întreaga săptămână,
tensiunea nu trebuie să depăşească domeniul +15% ... -20%.
 Pentru punctele de racord din mediu industrial, normele CEI, recomandă
următoarele niveluri de compatibilitate privind abaterile tensiunii faţă de
valoarea nominală [30]:
 ± 8 % pentru instalaţii de clasa 1;
 ±10 % pentru instalaţii de clasa a 2-a;
 ±10 % ... ±15 % pentru instalaţii de clasa a 3-a.
 În ceea ce priveşte bornele receptoarelor electrice, limitele de imunitate
la variaţii de tensiune sunt stabilite prin standarde proprii fiecărei
categorii de receptoare.
 Nivelul admisibil al perturbaţiilor, care poate fi acceptat de un receptor,
depinde în mod esenţial de caracteristicile locale ale reţelei la punctul de
racordare şi aceasta îngreunează stabilirea unor reguli unice, universal
valabile. În general, pentru bornele receptoarelor electrice sunt admise
abateri ale tensiunii de alimentare de ordinul ±5%...±10%, ceea ce
corespunde recomandărilor CEI.
 Abaterile admisibile la bornele receptoarelor electrice, se stabilesc prin
standarde proprii fiecărei categorii de receptoare, acestea fiind cuprinse în
general în intervalul (5%... 10%).
Abaterile procentuale admisibile ale tensiunii de alimentare,
pentru diferite receptoare
TIPUL RECEPTORULUI ABATEREA PROCENTUALĂ ADMISĂ 
Motoare electrice 5
Convertizoare cu semiconductoare -5+10
Instalaţii de sudare 10
Lămpi electrice 5
 Motoarele electrice trebuie să poată furniza puterea nominală atunci

când sunt alimentate la frecvenţă nominală cu o tensiune, care poate
varia între ±5%Un. În cazul unor abateri simultane ale tensiunii şi
frecvenţei de alimentare, motoarele trebuie să dezvolte puterea
nominală dacă suma valorilor absolute ale acestor abateri nu depăşeşte
5%.
 Pentru a nu-şi pierde performanţele garantate, convertizoarele cu
semiconductoare, realizate în clasele de imunitate A şi B , admit în
regim stabilizat de funcţionare abateri de tensiune în domeniul
± 10%Un. Convertizoarele cu semiconductoare de clasă C admit un
domeniu de variaţie ceva mai redus (între -5% şi +10%).

 Pentru instalaţii de sudură electrică se admit, de regulă, abateri ale
tensiunii de ±10%Un.
 Pentru lămpi electrice, majoritatea ţărilor acceptă abateri ale

tensiunii la borne cuprinse în domeniul ± 5%Un
 Numeroase cercetări efectuate în sistemele de alimentare cu energie

electrică au arătat ca nu întotdeauna tensiunea optimă este egală cu
cea nominală. Stabilirea unui nivel optim al tensiunii de alimentare
presupune serioase dificultăţi legate de găsirea unor formulări
matematice corecte pentru criteriile de optimizare şi pentru restricţii,
iar nivelul optim recomandat trebuie însoţit în mod obligatoriu de
precizarea criteriului folosit pentru stabilirea sa.

Reglarea tensiunii în rețelele electrice
Reglajul cererii de putere reactivă se poate face:

 în CE, prin reglajul curentului din circuitele de excitaţie ale generatoarelor;
 în SE, prin instalarea compensatoarelor sincrone (motoare sincrone care
funcţionează supraexcitat, generând local Q, în sistem).
Compensatoarele se pot racorda şi pe terţiarul AT.
 în PT, prin instalarea bateriilor de condensatoare (surse locale de prod. a Q).
Corecturi locale cu ajutorul prizelor transformatoarelor.
 De regulă, există două categorii de căderi de tensiune:
 în transformatorul în sarcină,
 în reţeaua care se alimentează prin acel transformator.
 se iau două măsuri constructive la trafo:
 Transformatoarele se construiesc cu înfăşurarea secundară cu o
tensiune mai mare, pentru a compensa căderile de tensiune.
6/121 kV (T ridicătoare) sau 110/6,3 kV (Tcoborâtoare)
 Se plasează prize de reglaj pe înfăşurarea cu tensiune superioară,
deoarece curenţii sunt mai mici şi problemele cu rezistenţele de
contact sunt mai reduse.

Reţea cu transformatoare
cu sisteme de reglaj de tensiune
Creşterea U la consumator:
 pentru T ridicător: se creşte U se merge pe priză (plot) +;
 pentru T coborâtor: se scade U se merge pe priză (plot) –.
Modalităţi de modificare a raportului de transformare cu ajutorul prizelor:

 reglaj în absenţa tensiunii (deci, cu T deconectat);
 reglaj sub sarcină (creşte costul T şi duce la probleme de fiabilitate).

Exemplu de combinare a modalităţilor de reglaj al
tensiunii pentru transformatorul cu trei înfăşurări
Noduri cu U de reglat: staţia de 110kV, staţia de 20 kV.

Posibilităţi de reglaj:
 reglaj din excitaţia generatorului
 reglaj din comutatorul de ploturi
110 kV – RSS (reglaj sub sarcină)
20 kV – reglaj din excitaţia G.
De regulă se adoptă soluţia:

 RSS pentru reglajul U în instalaţiile de servicii proprii,
 reglarea excitaţiei generatorului pentru reglajul de
tensiune în staţia de evacuare.
Controlul tensiunii se realizează cu voltmetre, care sunt
obligatorii în noduri electrice (centrale şi staţii electrice).
Suplimentar, în staţii de MT se pot dispune 3 voltmetre
V0 (între fază şi pământ), pentru evidenţierea defectelor
de izolaţie.

Supratemperaturi
Sunt importante pentru transformatoarele din instalaţiile electrice de distribuţie.
Există 2 clase de izolaţie în funcţie de temperatura admisibilă în regim de durată:

 A – pentru T cu răcire cu lichide (Θadm=105˚C):
gr.O (ulei);
gr.L (lichide neinflamabile)
 F – pentru T uscate (căldura este preluată de aer) (Θadm=155˚C):
gr.A (în aer);
gr.G (în SF6).
 Este esenţial să nu se depăşească temperatura admisibilă, deoarece acest

lucru condiţionează durata de viaţă a izolaţiei.
 Pentru urmărirea temperaturii se folosesc termometre montate sub capacul

cuvei transformatorului. La trafo în ulei, sub capacul cuvei (rezervă de 10˚C
pentru cele mai calde puncte ale uleiului).
 S-a constatat că la un trafo cu Θ=102˚C sub capacul cuvei, funcţionând
constant în acest regim, durata de viaţă a izolaţiei se reduce la 1/2.
Sisteme de răcire ale transformatorului:
 în funcţie de modul de circulaţie al uleiului în interiorul cuvei:

 cu circulaţie naturală (simbol N);
 cu circulaţie forţată (simbol F);
 în funcţie de circulaţia agentului care preia căldura de la ulei:

 cu circulaţie liberă (L);
 cu suflaj de aer (S) – ventilatoare suflă aer asupra ţevilor
radiatoare prin care circulă ulei;
 cu apă (A).

Exemple de simbolizare:
 TTU-NL:
transformator trifazat în ulei cu circulaţie naturală a uleiului şi circulaţia
liberă a aerului;
 TTUS-FS:
transformator trifazat în ulei cu reglaj sub sarcină, cu circulaţie forţată
a uleiului şi suflaj de aer
Scopul pentru care se utilizează circulaţia forţată a uleiului:
pulei>papă ca să nu existe urme de apă în ulei, ceea ce ar modifica
rigiditatea dielectrică a acestuia).
 Variante în lb. engleză: ONAN, ONAF, OFAF:

 ON = oil natural,
 AN = air natural,
 OF = oil forced,
 AF = air forced.

Supracurenţi
 Există două categorii de supracurenţi:

 suprasarcini (care sunt admisibile, cu precizarea anumitor condiţii);
 scurtcircuite (sunt deconectate rapid de sistemele de protecţie prin
relee).
 Suprasarcinile în regim de lungă durată conduc la:

 solicitări termice,
 scăderi ale U, deci creşte I.
 Pentru T, conform normelor în vigoare se admit:

 supraîncărcări în caz de avarii în sistem (nu ţin seama de reducerea
duratei de viaţă)
 supraîncărcări în regim normal (conduc la înrăutăţirea condiţiilor
de răcire și la uzura izolației din cauza regimurilor variabile)

 supraîncărcări în caz de avarii în sistem nu ţin seama de reducerea duratei de
viaţă
Tabelul 1.
Supraîncărcări ale trafo în cazul unor avarii în SEN
Supraîncărcare [%] 30 60 100
Durată [minute] 120 30 7
 supraîncărcări în regim normal se admit în baza rezervelor în uzura izolaţiei

datorită regimurilor de funcţionare variabile.
Tabelul 2.
Supraîncărcări ale trafo în regim normal
Sarcina Temperatură Durata admisibilă pentru
anterioară ulei [0C] o supraîncărcare cu
a trafo NL, NS FS, FA 10% 20% 30% 40% 50%
50% 55 49 3 ore 1,5 ore 60 min 30 min 15 min
75% 68 60 2 ore 1 oră 30 min - 8 min
90% 75 65 1 oră 0,5 ore 15 min - 4 min
Supraîncărcările conduc la înrăutăţirea condiţiilor de răcire.

Intrebări?

ALEGEREA SCHEMELOR ELECTRICE DE CONEXIUNI
PENTRU STAȚII ELECTRICE
 Vor trebui propuse mai multe soluții posibile din punct de vedere tehnic pentru schemele
de conexiuni ale stațiilor electrice, dintre care se va alege soluția optimã, pe baza
criteriului economic min CTA .
 Schemele pentru cele douã stații electrice sunt independente între ele, deci alegerea
schemei optime se va face separat, pentru fiecare dintre stațiile U1 și U2.
 Se precizeazã tipul și numãrul circuitelor dintr-o stație electricã.
Tipul circuitelor:
 circuite de transformator de legãturã,
 circuite de linie de consumator,
 circuite de linie de sistem.
 Determinarea numãrului de circuite de linie 220-400 kV care sunt racordate într-o stație se
face pe baza încãrcãrii în regim de lungã duratã a acestor linii electrice.
 În funcție de secțiunile ce se pot alege (sau impune) pentru liniile electrice, producătorii
indică încãrcãrile maxime admisibile ale conductoarelor (Anexa 7).

LEGĂTURI CONDUCTOARE
Tabelul A 7.1 Curenţii maxim admisibili pentru conductoare flexibile, în regim de lungă durată
Valori de referinţă- în amperi- care mai trebuie amplificate cu coeficienţii de corecţie KCS sau KCA din tabelele A 7.2 şi A 7.3
s, LEC (conform PE 107) LEA s
Pozate în SOL la 20°C Pozate în AER la 30°C temp. maximă
J.T. 6 kV J.T. 6 kV a aerului 40°C
mm2 PVC hârtie PVC hârtie PVC hârtie PVC hârtie Al OL- mm2
AL
2,5 - 28 - - - 23 - - - - 2,5
4 36 36 - - 27 30 - - - - 4
6 45 45 - 45 34 39 - 39 - - 6
10 60 60 - 60 47 53 - 53 - - 10
16 78 79 - 79 63 70 - 70 - - 16
25 100 100 97 100 82 91 87 91 - - 25
35 120 125 115 125 100 110 105 140 140 140 35
50 145 150 135 150 125 140 130 175 175 175 50
70 175 190 170 190 155 175 160 215 215 225 70
95 215 225 200 225 190 215 195 260 260 270 95
120 245 255 230 255 220 250 220 305 305 310 120
150 275 290 260 290 250 285 250 - - 360 150
185 310 330 290 330 285 325 285 - - 420 185
240 360 375 330 375 340 385 340 - - 495 240
300 410 420 380 420 - 440 390 - - 575 300
- - - - - - - - - - 800 450
- - - - - 870 450
- - - - - 1740 2x450
- - - - - 1995 3x300
- - - - - 2610 3x450

Tabelul A 7.2 Coeficienţi de corecţie pentru cazul pozării cablurilor în sol: KCS  k rt  k sol  k Ns
Coeficientul krt prin care se ia în considerare specificul regiunii - media temperaturilor maxime la adâncimea de pozare în sol
Specificul regiunii şi adâncimea h de pozare krt
Deal sau munte, h minim 700 mm 1,05
Şes, h minim 700 mm 1,00
Şes, h mai mic decât 700 mm 0,95
2. Coeficientul ksol prin care se ia în considerare specificul solului

Specificul solului ksol
Soluri obişnuite sub aspectul compoziţiei şi al limitelor în care variază anual gradul lor de 1,1
umiditate (pământuri arabile, soluri argiloase sau nisipoase cu umiditatea normală)
Soluri cu umiditate redusă în majoritatea anului 1,0
Soluri nisipoase sau cu reziduuri industriale deosebit de uscate şi slab compactate 0,8-0,6
3. Coeficientul kNs prin care se ia în considerare influenţa termică reciprocă a celor N cabluri trifazate
(sau N sisteme de cabluri monofazate) pozate alăturat în sol
Tipul constructiv al LES N
1 2 3 4 …10
Cabluri trifazate *) 1 0,85 0,75 0,68 …0,53
Sisteme de câte trei cabluri monofaze *) 1 0,82 0,74 0,68 -
Cabluri treifazate pozate fiecare în câte o ţeavă 0,82 0,74 0,70 0,67 …0,58
*) Teoretic, valorile din tabel sunt calculate pentru adâncimi de îngropare de 700 mm şi distanţe libere între cabluri de câte 70mm.

Tabelul A 7.3 Coeficienţii de corecţie pentru cazul pozării cablurilor în aer
Sinteză recomandată pentru proiectare; informaţii mai detaliate sunt prezentate în PE 107: KCA  k1t  k Na
1. Coeficientul k1t prin care se ia în considerare specificul locului de pozare şi prin aceasta temperatura maximă a aerului ambiant
Locul de pozare k1t

sub cota terenului 1,10
În tunele sau canale situate: în exterior, acoperite cu dale 1,05
peste cota terenului 1,00
În exterior, în aer liber cu temperatura maximă a aerului 40°C neexpus razelor solare 0,75
expus razelor solare 0,78
2. Coeficientul kNa prin care se ia în considerare influenţa termică a celor N cabluri trifazate (sau N sisteme de câte trei cabluri
monofazate) dispuse în aer în diferite condiţii de pozare.
Tipul Condiţii de pozare N

cablurilor 1 2 3
pe pardoseală sau pe fundul unui canal 0,90 0,84 0,80
Cabluri Cu atingere reciprocă a cablurilor suspendate şi cu atingerea de perete 0,95 0,78 0,73
trifazate Cu distanţe între cabluri de pe pardoseală sau pe fundul unul canal 0,95 0,90 0,89
Cabluri Ordinul diametrului acestora suspendate şi la cel puţin 2 cm de perete 1,00 0,95 0,92
monofazate pe pardoseală sau pe fundul unui canal 0,92 0,91 0,88
dispuse Suspendate şi la cel puţin 2 cm de perete 0,94 0,91 0,89
alăturat suspendate şi cu atingere de perete 0,89 0,86 0,84

Pentru linii de distribuție a energiei electrice la consumatori (Un ≤110 kV)
se aplicã prevederile PE 135:
 Se calculeazã mãrimea
(2)
în care:
jec - densitatea economică de curent [A/mm2] (a se vedea tabelul A 7.6);
Kjnc - numărul economic de conductoare fazice al unui circuit;
smax - secţiunea constructivă maximă utilizată la tipul respectiv de line;
Un2 - tensiunea nominală a liniei [kV];
SM2 - sarcina maximă corespunzătoare regimului normal de funcţionare [kVA].

Tabelul A 7.6 Densităţile economice de curent normate ( jec) pentru dimensionarea numărului de circuite şi a secţiunii
liniilor electrice de distribuţie ( Valori în A/mm2 )
Tipul liniei TSM , în ore/an

1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
J.T. valori medii 0,80 0,80 0,60 0,50
pentru estimări
J.T. cond. neizolate 0,84 0,77 0,70 0,64 0,58 0,53 0,48 0,44
Al J.T. cond. torsadate 0,82 0,75 0,68 0,62 0,56 0,51 0,47 0,43
LEA 20 şi valori medii 1,00 0,85 0,70 0,60
110 kV pentru estimări
20 kV conduct. Ol-Al 1,05 0,98 0,90 0,84 0,77 0,71 0,65 0,60
110 kV conduct. Ol-Al 0,90 0,84 0,78 0,73 0,67 0,62 0,58 0,53
J.T. valori medii 1,30 1,10 0,90 0,80
pentru estimări
J.T. cond.neizolate 1,33 1,22 1,11 1,01 0,92 0,84 0,77 0,70
Cu 20 şi valori medii 1,80 1,60 1,35 1,10
110 kV pentru estimări
20 kV cond.neizolate 1,87 1,74 1,61 1,49 1,38 1,27 1,17 1,08
110 kV cond.neizolate 1,75 1,64 1,53 1,42 1,32 1,22 1,12 1,04

Tabelul A 7.6 Densităţile economice de curent normate
(jec) pentru dimensionarea numărului de circuite şi a
secţiunii liniilor electrice de distribuţie ( Valori în A/mm2 )
Tipul liniei TSM , în ore/an

1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
J.T. val. medii pt.est. 0,90 0,75 0,65 0,50

J.T. izola ia PVC 0,90 0,82 0,75 0,68 0,62 0,57 0,52 0,47
J.T. iz.polietilenă 0,92 0,84 0,76 0,70 0,63 0,58 0,53 0,48
6-20 kV val. medii pt.est. 1,00 0,85 0,75 0,60
6 kV izola ie PVC 0,97 0,91 0,84 0,78 0,72 0,66 0,61 0,56
Al
10 kV izola ie PVC 1,09 1,02 0,94 0,87 0,81 0,74 0,68 0,63
10 kV iz.polietilenă 0,97 0,90 0,84 0,77 0,71 0,66 0,61 0,56
10-20kV val. medii pt.est. 1,60 1,45 1,25 1,10
10 kV izolaţie hârtie 1,65 1,53 1,42 1,32 1,21 1,12 1,03 0,95
LEC J.T. val. medii pt.est. 1,20 1,00 0,85 0,70
J.T. izolaţie PVC 1,24 1,14 1,03 0,94 0,86 0,78 0,71 0,65
J.T. iz.polietilenă 1,31 1,20 1,09 0,98 0,91 0,83 0,75 0,69
6-20 kV val. medii pt.est. 1,55 1,40 1,25 1,05
6 kV izolaţie PVC 1,60 1,49 1,38 1,28 1,18 1,09 1,00 0,92
Cu 10 kV izolaţie PVC 1,80 1,68 1,56 1,44 1,33 1,22 1,13 1,04
10-20kV val. medii pt.est. 2,70 2,40 2,05 1,70

Tabelul A 7.7 Coeficienţii de creştere a lui jec pentru determinarea numărului economic de conductoare fazice al unui
circuit (Kj) sau a nr economic de circuite ale unei linii, fiecare circuit fiind prevăzut cu 1 celulă (Kj1c) sau cu 2 celule (Kj2c)
Număr de celule ale fiecărui circuit
1 2
Tipul liniei sM
mm2
Kj1c Kj2c
Kj
j.t. cond. neizolate 95 1,39 1,39(1+0,024 / L)0,5 1,39(1+0,024 / L)0,5
Al j.t. cond.iz.torsadate 95 1,37 1,37(1+0,027 / L)0,5 1,37(1+0,054 / L)0,5
20 kV conductoare OlAl 120 1,34 1,34(1+0,560 / L)0,5 1,34(1+1,120 / L)0,5
LEA 110 kV conductoare OlAl 300 1,28 1,28(1+1,860 / L)0,5 1,28(1+1,120 / L)0,5
j.t. cond. neizolate 70 1,61 1,61(1+0,017 / L)0,5 1,61(1+0,033 / L)0,5
Cu 20 kV cond. neizolate 70 1,31 1,31(1+0,538 / L)0,5 1,31(1+1,075 / L)0,5
110 kV cond. neizolate 300 1,13 1,13(1+1,070 / L)0,5 1,13(1+2,140 / L)0,5
j.t izolaţie PVC 240 1,16 1,16(1+0,015 / L)0,5 1,16(1+0,030 / L)0,5
j.t izol. polietilenă 240 1,20 1,20(1+0,012 / L)0,5 1,20(1+0,024 / L)0,5
6 kV Izolaţie PVC 240 1,37 1,37(1+0,207 / L)0,5 1,37(1+0,413 / L)0,5
Al 10 kV izol. polietilenă 150 1,65 1,65(1+0,228 / L)0,5 1,65(1+0,456 / L)0,5
20 kV izol. polietilenă 150 1,57 1,57(1+0,356 / L)0,5 1,57(1+0,712 / L)0,5
10 kV izolaţie hârtie 185 1,18 1,18(1+0,125 / L)0,5 1,18(1+0,250 / L)0,5
LEC 20 kV izolaţie hârtie 150 1,39 1,39(1+0,168 / L)0,5 1,39(1+0,336 / L)0,5
j.t. Izolaţie PVC 240 1,19 1,19(1+0,011 / L)0,5 1,19(1+0,022 / L)0,5
j.t. izol. polietilenă 240 1,27 1,27(1+0,009 / L)0,5 1,27(1+0,018 / L)0,5
Cu 10 kV izol. polietilenă 150 1,64 1,64(1+0,122 / L)0,5 1,64(1+0,244 / L)0,5
20 kV izol. polietilenă 150 1,53 1,53(1+0,217 / L)0,5 1,53(1+0,435 / L)0,5
10 kV izolaţie hârtie 150 1,21 1,21(1+0,150 / L)0,5 1,21(1+0,300 / L)0,5

Se stabileºte numãrul de circuite ale liniei (nC), astfel:
 N C  1,4  nC  1
 1,4  N  2,5  n  2
C C
 NC  2,5  nC se obţine prin rotunjire la cel mai apropiat număr întreg
 secþiunea conductoare a fiecãrui circuit se stabileºte astfel:

SM 2
 nC  1  s 
jec  3  U
n2
 nC  1  s  smax

Întocmirea listelor de soluții pentru
schemele de conexiuni ale stațiilor electrice
2. Schemele de conexiuni uzuale pentru stații electrice care se vor lua în considerare pentru
întocmirea listelor de soluții sunt:
 un sistem de bare colectoare (1 BC),
 două sisteme de bare colectoare (2 BC),
 un sistem de bare colectoare și bară de ocolire (1 BC+BOC),
 două sisteme de bare colectoare și bară de ocolire (2 BC+BOC),
 scheme poligonale (de preferință, nu cu mai mult de patru-șase laturi),
 scheme tip H,
 scheme cu mai mult de un întreruptor pe circuit etc.
 Tipurile de scheme de conexiuni sunt specifice nivelului de tensiune pentru care se aleg.

Observații
 Schemele poligonale sunt uzuale numai pentru stații de 220-750 kV și având un număr
redus de circuite, din motive de amplasare în teren și de dificultăți în realizarea sistemelor
de protecții prin relee;
 La înaltă tensiune (ÎT), soluțiile foarte simple (1 BC) se iau în considerare dacă:
 numărul de circuite este mic,
 tranzitele de putere sunt reduse,
 consumatorii nu sunt foarte sensibili la întreruperi sau există rezervare pe altă cale;
 La medie tensiune (MT) sau pentru stțții interioare de 110 kV nu se aleg soluții cu bară
de ocolire (deoarece spțiul este limitat de amplasarea în clădire).
 În cazul în care se propun soluții de scheme de conexiuni diferite de 1 BC, apar noi
circuite în schemă:
 cuplă transversală,
 cuplă longitudinală,
 cuplă de ocolire,
 cuplă cu funcțiuni multiple etc.
 Tipul și numărul circuitelor de cuplă depinde de tipul schemei propuse.

Precizarea criteriului de ierarhizare a listelor de soluții: min CTA
Relația generală de calcul este:
(3)
 Criteriul se aplică cu respectarea acelorași ipoteze economice-financiare ca și la alegerea

variantei de principiu privind amplasarea grupurilor generatoare pe cele două stații
electrice.
Observație. Analiza se face la nivelul unei stații electrice (nod electric).
Piederile de putere și energie se produc, practic, numai la nivelul barelor colectoare;
valoarea cheltuielilor legate de aceste pierderi este foarte mică în raport cu celelalte
categorii de cheltuieli, deci diferențele între diversele soluții propuse nu vor influența
ierarhia acestora. Prin urmare, costul pierderilor de putere ți energie CPWan se poate
neglija. Forma simplificată a relației de calcul este:
(4)

Calculul investițiilor (CI)
 Investițiile reprezintă costuri ale celulelor electrice, care se determină pe baza informațiilor
cuprinse în Anexa 3.
 Observație. În Anexa 3 costul total al unei celule de înaltă tensiune corespunde unui circuit
de linie racordat într-o schemă de conexiuni de tipul 2 BC + BOC, deci costul pentru alte
tipuri de celule și pentru alte tipuri de scheme se obține scăzând din costul total costul
elementelor care le diferențiază (câmpuri de bare, separatoare etc.).
Exemplu
Determinarea costurilor pentru diverse celule din stații electrice cu schema de conexiuni 2 BC
(figura 1), pornind de la costul pentru o celulă dintr-o schemă de conexiuni de tipul 2 BC + BOC.
Pentru schema 2 BC:
•pentru o celulã de linie - lipsesc 1 câmp de bare și 1 separator trifazat:
CcelLEA  Ctot  1  CCB  1  CS
•pentru o celulã de tranformator - lipsesc 1 câmp de bare și 2 separatoare
trifazate:
•pentru o celulã de cuplã transversalã - lipsesc 1 câmp de bare, 2 separatoare

trifazate, 1 TT și 1 DRV:

Calculul costurilor anuale de exploatare,
exclusiv amortismentele (Cexan)
 Costurile de exploatare se pot exprima ca procent din cheltuielile de

investiții:
[€/AN] (6)
 Se mențin ipotezele de calcul referitoare la pex.

Calculul costului daunelor de nelivrare a energiei (Dan)
Se calculează:
 daune cauzate de întreruperile neplanificate
(Dannpl),
 daune cauzate de întreruperile planificate
(Danpl).
Din punctul de vedere al întreruperilor, analiza

daunelor de nealimentare se poate împărți :
 zona barelor colectoare (simbolizată prin
indicele superior BC): orice întrerupere în
zona BC conduce la indisponibilitatea
întregului nod (BC); corespunzător, vom nota
daunele aferente cu DBC;
 zona celulelor (simbolizată prin indicele
superior cel): orice întrerupere în zona unei
celule conduce la indisponibilitatea doar a
acelui circuit; corespunzător, vom nota
daunele aferente cu Dcel.

Pentru calculul daunelor de nealimentare cu energie, se pot face câteva
ipoteze simplificatoare, care să permită o estimare mai rapidă a acestora,
fără a afecta însă credibilitatea soluțiilor obținute:
 Pentru cazul întreruperilor planificate, toate celulele unei stații electrice se vor
revizui/repara pe rând (nu se consideră mai multe echipe la lucru simultan);
 In cazul întreruperilor în stații echipate cu cuple, timpul de manevră și de
separare/eliminare a unui incident se poate lua de circa 2 ore/întrerupere.
 Modificarea daunelor (ca urmare a modificării schemei de conexiuni) se produce astfel:
 practicarea ocolirii conduce la daune scăzute în zona celulelor;
 practicarea unui număr mai mare de bare colectoare sau de secții de BC conduce la
daune scăzute în zona BC.
Expresia generală de calcul pentru daune de nealimentare este:
[€/an] (7)
Observație. Calculul se face în mod distinct, pentru zona BC și pentru zona celulelor, astfel că:
(8)

Precizări referitoare la calculul termenilor din relațiile (7) și (8)
a) Puterea nelivrată (Smed nelivr)

(9)
 Tranzitul de sarcină este diferit, în funcție de locul în care se calculează nelivrarea (zona BC
sau zona celulelor). În funcție de tipul întreruperii, se pot modifica aceste valori, astfel:
 pentru întreruperi neplanificate se lucrează cu Smed nelivr,
 pentru întreruperi planificate, se poate face ipoteza înțelegerii cu consumatorii și
Smed nelivr se poate considera 40 % din valoarea anterioară.
b) Dauna specifică (dsp)
Se poate exprima în raport cu costul energiei (cw):
 pentru întreruperi neplanificate: dsp este multiplu al acestuia (în funcție de datele de
proiectare);
 pentru întreruperi planificate: dsp se poate lua mai mică (de ex, în valori procentuale,
25% din valoarea anterioară).
Valorile daunei specifice de nealimentare sunt diferite pentru:
 nelivrarea în sistem (dsp = cw),
 nelivrarea la consumator (multiplu față de costul energiei, în funcție de tema de proiectare).
c) Timpul de nelivrare (tnelivr)
 În general, timpul de nelivrare se poate estima cu relația:

[ore/an] (10)
- intensitate de avariere sau numărul mediu de defecte dintr-un an [întreruperi/an],
tintr - durata medie pentru o întrerupere [ore/întrerupere].
Acești indicatori se citesc din Anexa 4. Dacă soluția e diferită de 1BC, tintr poate fi timpul de
manevră. Relația este identică pentru întreruperi planificate și pentru întreruperi neplanificate.
Observație. Timpii se calculează distinct, pentru zona BC și zona celulelor.
 zona BC
Se determină numărul de pași de BC (nBC) și de separatoare de BC (nSB), pentru care:
(11)
Oricare dintre pașii de BC și oricare dintre separatoarele de BC poate deveni indisponibil pe
parcursul exploatării, deci timpii unitari respectivi trebuie însumați, pentru a determina timpul
total de nelivrare la nivelul zonei BC, pentru cele două categorii de întreruperi considerate:
[ore/an și zonă BC] (12)
[ore/an și zonă BC] (13)
în care timpii se citesc din Anexa 4, iar la întreruperile planificate se consideră că revizia la SB
și pasul de BC se face simultan.
 zona celulelor
Se determină timpul de întrerupere pentru fiecare celulă în parte, ținând seama de aparatele care
compun o celulă:
[ore/an și celulă] (14)
Componentele uzuale pentru o celulă sunt întreruptorul, dispozitivul de acționare, trei

transformatoare de curent, trei separatoare monofazate (pentru , trei
transformatoare de tensiune monofazate.
[ore/an și celulă] (15)
În ipoteza revizuirii circuitelor simultan cu celula, vom avea

.
 Cu aceste elemente precizate, se calculează daunele.

Exemplu de calcul al daunelor pentru schema 1BC
 Se consideră cazul unei stații electrice de 110 kV

la care sunt racordate două linii electrice de
legătură cu sistemul și două transformatoare care
fac legătura cu o altă stație electrică (de medie
tensiune).
 Se poate considera că dauna specifică de
nelivrare la consumator este de două ori prețul
energiei electrice la treapta respectivă de
tensiune, iar prețul energiei s-a considerat
(numai în scop didactic), la un moment dat, de
60 lei/kVAh pentru 110 kV și 80 lei/kVAh
pentru MT.

a) zona BC
1. Se numără pașii de BC și SB:

 4 pași de BC,
 4 SB.
2. Se calculează timpii de nelivrare, pornind
de durata unei întreruperi care se citește din
Anexa 4 (în acest caz, pentru 110 kV):
 ore/an,
 ore/an și
 ore/an.
Timpii de nelivrare sunt:
ore/an
ore/an
(în ipoteza reviziei simultane la separatorul de
bare colectoare și la pasul de bară colectoare).

Se stabilește unde are loc nelivrarea și cu ce  Se calculează daunele totale pentru zona
daune: BC:
 pentru zona barelor colectoare, puterea
nelivrată este întreaga putere injectată în
nod, adică SM2 [MVA];
 se stabilesc daunele specifice, adică locul
unde se produce nelivrarea: tranzitul are
drept scop final alimentarea unor  Dauna anuală totală pentru zona BC este:
consumatori la MT; deoarece
indisponibilitatea zonei BC înseamnă
imposibilitatea asigurării alimentării: Observație. S-a ținut seama de toate ipotezele
 SM2 [MVA] nelivrați la consumatorii de făcute anterior pentru calculul daunelor
la MT, deci cu dauna specifică de (ex.:pentru întreruperi planificate, acestea se
nelivrare la acești consumatori (dsp) fac de comun acord cu consumatorul, deci se
lucrează cu 0,25 din dauna specifică de regim
neplanificat, iar puterea nelivrată corespunde
unor consumuri mai puțin importante pentru
consumator, deci se lucrează cu 0,4 din puterea
nelivrată în regim planificat).
b) zona celulelor
 pentru un circuit de sistem: în cazurile
 Se calculează timpul de nelivrare pentru o când există mai mult de un circuit de linie
celulă: de o anumită categorie (care ajung în
 se stabilește componența unei celule: același nod), se analizează dacă restul
circuitelor rămase în funcțiune pot să
;
asigure tranzitul total către nodul respectiv
 se determină timpii de nelivrare pentru (a se vedea încărcările admisibile ale
aceste componente (exemplu pentru 110 liniilor electrice din Anexa 7);
kV), pe baza elementelor din Anexa 4:
 de regulă, circuitele de sistem au fost alese
ore/an și în număr par, asigurând și dublarea
ore/an tranzitului, deci puterea nelivrată este 0;
 dacă tranzitul nu este asigurat, se determină
 Se identifică categoriile diferite de celule puterea nelivrată, căreia i se atașează dsp2;
racordate în nodul de 110 kV:  pentru un circuit de transformator : dacă
 celule de transformator de legătură (2), există 1T pe legătură, atunci nelivrarea
 celule de sistem (2). corespunde SM2, iar dauna se stabilește în
funcție consumator; dacă stația este
 Se analizează ce înseamnă întreruperea
echipată cu 2T, se analizează cât poate fi
fiecărei categorii de celule, din punctul
tranzitat de T rămas în funcțiune, diferența
de vedere al Smed nelivr și dsp.
fiind puterea nelivrată.
 Se calculează daunele totale pentru zona Pentru alte tipuri de scheme de conexiuni, se
celulelor. modifică timpii de întrerupere și numărul de
separatoare de bare / pași de bare; uneori, prin
adăugarea de cuple se modifică numărul de
circuite.
 Principalele modificări care apar la timpii de
întrerupere
A) Prin creșterea numărului de BC, apar modificări
 Dauna anuală totală pentru zona celulelor ale timpilor de întrerupere numai în zona BC, la
este: zona celulelor timpii rămân neschimbați.
La calculul daunelor de nealimentare:
 se precizează circuitele care apar suplimentar
c) calculul daunelor totale anuale: se însumează (de exemplu, circuitul de cuplă transversală)
daunele pentru zona BC și daunele pentru zona care determină creșterea numărului de SB și
celulelor: de pași de BC pentru o bară colectoare
(pentru acest exemplu, 5SB + 5 pași BC /
fiecare BC);

• se face o ipoteză asupra regimului normal
de funcționare al schemei (de exemplu,
toate circutele racordate la un singur
sistem de BC sau circuitele împărțite între • timpul de nelivrare pentru întreruperi
cele două bare colectoare, situație planificate în zona BC este egal cu zero,
favorabilă reducerii curenților de deoarece se presupune că revizuirea unui
scurtcircuit; de regulă, se funcționează cu sistem bare colectoare are loc în condițiile
CT deschisă); în care circuitele funcționează pe celălalt
• se recalculează timpul de nelivrare pentru sistem de bare colectoare;
întreruperi neplanificate pentru zona BC, • timpii de întrerupere în zona celulelor
particularizând relația: rămân aceiași.
Observație. Puterea nelivrată și daunele
Tintr - timpul pentru manevra de trecere a asociate sunt aceleași ca și în cazul 1 BC.
circuitelor de pe sistemul de bare colectoare
indisponibil pe celălalt sistem de bare colectoare • Din punctul de vedere al daunelor de
(circa 2 ore/manevră); nealimentare, mărirea numărului de bare
colectoare influențează numai zona BC,
- intensitatea de avariere citită din Anexa 4
zona celulelor rămâne neschimbată.
pentru SB și pentru pas de BC ( BC=0,010
defecte/an și SB=0,012 defecte/an la 110 kV).
Prin introducerea ocolirii, se modifică timpii de nelivrare în zona celulelor,
timpii de nelivrare în zona BC rămân practic aceiași.
 La calculul daunelor de nealimentare, se procedează astfel:

• se precizează circuitele care apar suplimentar (circuitul de cuplă de ocolire) care
determină creșterea numărului de SB și de pași de BC pentru o bară colectoare:
• se face o ipoteză asupra regimului normal de funcționare al schemei (de regulă se
funcționează cu cupla de ocolire deschisă);
• se recalculează timpii de nelivrare neplanificată pentru o celulă.
 Observație. Puterea nelivrată și daunele asociate sunt aceleași ca și în cazul 1 BC.
 Din punctul de vedere al daunelor de nealimentare introducerea ocolirii micșorează

daunele de nealimentare în zona celulelor, iar daunele în zona barelor rămân
neschimbate.

Model pentru sistematizarea calculului
- daunelor de nealimentare
- CTA
Zona BC Zona celulelor

Soluția Daune Daune Daune Daune
planificate neplanificate planificate neplanificate
1 BC A B C D
1 BC A1 B1 C D
secționat
2 BC 0 B2 C D
1 BC + BOC A2 B3 0 D1
2 BC + BOC 0 B4 0 D1
Soluția CI Cex Dact CTA

mil.lei act mil.lei act mil.lei act mil.lei act
Se alege soluția optimă ca fiind soluția cu CTA minime.

Intrebări?

SPT 7+SPT 8 [GHEORGHE COMĂNESCU, SORINA COSTINAȘ]
DETERMINAREA REGIMURILOR DE FUNCȚIONARE

DUPĂ APARIȚIA UNOR NESIMETRII CONSTRUCTIVE ȘI
EFECTELE ACESTOR REGIMURI ASUPRA INSTALAȚIILOR ELECTRICE
X.1.TIPURI DE NESIMETRII CONSTRUCTIVE

Nesimetriille constructive apar în instalațiile electrice ca urmare a unor manevre greșite sau a unor
accidente și au ca efect modificarea impedanțelor longitudinale sau a impedanțelor transversale pe una
sau două faze. În general, aceste nesimetrii se clasifică în:
- nesimetrii longitudinale, care au ca efect apariția unor valori diferite ale impedanțelor longitudinale
pe cele trei faze; de exemplu, la comanda de închidere a unui întreruptor sau separator o fază sau două
nu închid deloc sau nu închid corect etc.
- nesimetrii transversale, care au ca efect apariția unor valori diferite ale impedanțelor transversale
(între faze sau între faze și pământ), care sunt de fapt impedanțele de izolație; de exemplu, dacă o fază
a unei rețele electrice cade la pământ, impedanța de izolație a acestei faze poate deveni aproape egală
cu zero etc.
Există foarte multe situații de nesimetrii constructive. Este important de reținut că, pentru rezolvarea
tuturor tipurilor de nesimetrii, fie ele longitudinale sau transversale, acestea se pot reduce la doar două
tipuri limită :
- nesimetrii constructive caracterizate prin întrerupere netă pe o fază (impedanța pe faza respectivă,
între punctele în care se consideră întreruperea, este infinită);
- nesimetrii constructive caracterizate prin întreruperi nete pe două faze (impedanțele pe fazele
respective, între punctele în care se consideră întreruperea, sunt infinite).
Deși fiecare dintre cele două tipuri de nesimetrie limită au ca rezultat apariția unor regimuri diferite
în cazul nesimetriilor longitudinale față de nesimetriile transversale, pe baza lor se pot obține relații de
calcul atât pentru nesimetriile longitudinale cât și pentru nesimetriile transversale.
Să considerăm o zonă dintr-o rețea electrică cuprinsă între două puncte unde va apare nesimetria
constructivă limită, zonă alimentată din ambele părți de către generatoare echivalente, notate cu S1 și S2.
Pentru a ușura întelegerea fenomenelor, vom neglija impedanțele consumatorilor de energie electrică,
impedanțe destul de diferite atât de impedanțele longitudinale ale rețelelor cât și de impedanțele
transversale. Luarea lor în considerație, complică calculele și nu modifică concluziile privind modul de
determinare a regimurilor de funcționare ce apar după nesimetriile constructive.
1
X.1.1. NESIMETRII LIMITĂ CARACTERIZATE PRIN ÎNTRERUPERE PE O FAZĂ

În cazul nesimetriilor longitudinale situația rezultată este prezentată în figura x.1. Pe faza A a apărut o
întrerupere netă (impedanța infinită) între punctele L1 și L2 . Pe fazele B și C, între punctele L1 și L2,
impedanța este normală (practic zero).
L1 L2
Faza A
S1 S2
Faza B ~
~
Faza C
Fig.x.1. Nesimetrie longitudinală caracterizată prin întrerupere pe o fază.
În cazul nesimetriilor transversale situația rezultată este prezentată în figura x.2. Nu este vorba de o
întrerupere pe faza A ci de șuntarea impedanțelor de izolație (transversale) pe fazele B și C în raport cu
pământul P. Ca urmare, pe faza A , între punctele T 1 și T2, impedanța transversală este normală (practic
infinită, dar la fel ca impedanța longitudinală din figura x.1) și cele de pe fazele B și C sunt de avarie
(practic zero, dar la fel ca impedanțele longitudinale din figura x.1). Această nesimetrie este, de fapt, ceea
ce în limbaj de exploatare se numește dublă punere monofazată la pământ.
fazaA
S2
S1
fazaB ~~
~
~
fazaC
T1
T2
Fig.x.2. Nesimetrie tranversală caracterizată prin întrerupere pe o fază.
Este important de reținut că cele două tipuri de nesimetrii prezentate pot fi modelate matematic cu
același set de ecuații; este motivul pentru care, în acest capitol, sunt denumite la fel (nesimetrii
caracterizate prin întrerupere pe o fază), deși ele au ca efect regimuri foarte diferite.
X.1.2. NESIMETRII LIMITĂ CARACTERIZATE PRIN ÎNTRERUPERE PE DOUĂ FAZE

În cazul nesimetriilor longitudinale situația rezultată este prezentată în figura x.3. Pe fazele B și C au
apărut întreruperi nete (impedanța infinită) între punctele L1 și L2 . Pe faza A, între punctele L1 și L2,
impedanța este normală ( practic zero).
2
L1 L2
fazaA
S1 S2
fazaB ~
~
fazaC
Fig.X.3. Nesimetrie longitudinală caracterizată prin întrerupere pe două faze.
Pentru nesimetriile transversale, situația rezultată este prezentată în figura x.4. În cazul acestei
nesimetrii transversale nu este vorba de o întrerupere pe fazele B și C, ci de șuntarea impedanței de
izolație (transversale) a fazei A în raport cu pământul P. Ca urmare, pe fazele B și C impedanțele
transversale sunt normale (practic infinite) și cea de pe faza A este de avarie (practic zero). Această
nesimetrie este, de fapt, ceea ce în limbaj de exploatare se numește punere monofazată la pământ.
fazaA
S2
S1
fazaB ~~
~
~
fazaC
T1
T2
P
Fig.X.4. Nesimetrie tranversală caracterizată prin întrerupere pe două faze.
La fel ca și în cazul anterior, cele două tipuri de nesimetrii pot fi rezolvate cu același set de
ecuații; este motivul pentru care, în acest capitol, ele sunt denumite la fel (nesimetrii caracterizate prin
întrerupere pe două faze), deși ele au ca efect regimuri foarte diferite.
X.2. STABILIREA SETULUI DE ECUAȚII PENTRU REZOLVAREA REGIMURILOR

NESIMETRICE
Rezolvarea regimurilor nesimetrice se poate face folosind teorema lui Fortesque, conform căreia
un sistem trifazat nesimetric de tensiuni sau curenți poate fi considerat ca sumă a trei sisteme trifazate
simetrice: sistemul de secvență pozitivă (+, directă), sistemul de secvență inversă (–, inversă) și sistemul
de secvență zero (0, homopolară).
Teorema lui Fortesque nu se poate aplica decât in ipoteza că rețelele sunt simetrice din punct de
vedere constructiv (impedanțele longitudinale, respectiv impedanțele transversale, sunt identice pe toate
cele trei faze). Ca urmare, pentru a respecta acestă ipoteză, în schemele din figurile X.1 – X.4 zonele de
nesimetrii (între punctele notate cu L1 și L2 pentru nesimetriile longitudinale și, respectiv T1 și T2 pentru
nesimetriile transversale) se vor înlocui cu tensiuni între punctele respective. Vom nota aceste tensiuni cu
UAL, UBL, UCL pentru nesimtriile longitudinale și cu UAT, UBT, UCT pentru nesimetriile transversale. În
acest fel, rețeaua electrică fizică rămasă este simetrică din punct de vedere al impedanțelor longitudinale
3
și transversale. Pentru ambele tipuri de nesimetrii limită schema rețelei pe care urmează să o analizăm
arată ca în figura X.5 pentru nesimetriile longitudinale și ca în figura X.6 pentru nesimetriile transversale.
IA L1 L2
fazaA
S1 UAL S2
IB
fazaB ~
~ UBL
IC
fazaC UCL
Fig.5 Nesimetrie longitudinală

fazaA
S2
S1
fazaB ~~
~
~
IA IB
fazaC
IC
T1
T2 UAT UBT UCT
P
Fig.6 Nesimetrie tranversală
Pentru rezolvarea completă a regimurilor de funcționare ce apar după o nesimetrie constructivă avem
nevoie de 6 ecuații. 3 dintre aceste ecuții se pot obține din descompunerea sistemului trifazat
dezechilibrat de tensiuni si curenți în trei rețele parcurse de sistemele trifazate simetrice de secvențe +, - și
0. Întrucât aceste rețele sunt simetrice atât din punct de vedere constructiv, cât și din punct de vedere al
sistemelor de tensiuni și curenți, le putem studia pe fiecare separat sub forma unei rețele monofazate
corepunzătoare unei faze de referință.
Astfel, schema echivalentă pentru rețeaua monofazată ce corespunde rețelei parcurse de sistemul trifazat
de secvență + este reprezentată în figura 7 pentru o nesimetrie longitudinală și în figura 8 pentru o
nesimetrie transversală.
E+1 Z+1 I+1 I+2 Z+2 E+2
U+L
E+1 Z+1 I+1 I+2 Z+2 E+2
U+T
Schema echivalentă pentru rețeaua monofazată ce corespunde rețelei parcurse de sistemul trifazat de
secvență - este reprezentată în figura 9 pentru o nesimetrie longitudinală și în figura 10 pentru o
nesimetrie transversală. În această schemă echivalentă s-a considerat că sursele S1 și S2 au tensiunile
4
electromotoare numai de secvență +, și ca urmare nu există tensiuni electromotoare de secvență - și nici

de secvență 0
Z-1 I-1 I-2 Z-2

U-L
Z-1 I-1 I-2 Z-2
U-T
Fig.10 Nesimetrie transversală
Schema echivalentă pentru rețeaua monofazată ce corespunde rețelei parcurse de sistemul trifazat de
secvență 0 este reprezentată în figura 11 pentru o nesimetrie longitudinală și în figura 12 pentru o
nesimetrie transversală.
Z01 I01 I02 Z02
U0L
Z01 I01 I02 Z02
U0T
Schemele echivalente de mai sus se pot reduce la scheme simple de tipul celor din figurile 13 a, 13 b și 13
c pentru nesimetriile longitudinale; în cazul acestor nesimetrii se observă că, în raport cu punctele unde
apare nesimetria (L1 și L2) sursele S1 și S2 sunt în serie; ca urmare, tensiunea electromotoare echivalentă
și impedanțele echivalente sunt: E+L= E+1 – E+2 și Z+L = Z+1 + Z+2 pentru secvența + , Z-L = Z-1 + Z-2
pentru secvența - și Z0L = Z01 + Z02 pentru secvența 0.
E+L Z+L I+L L1 Z-L I -L L1 Z0L I0L L1
U+L U-L U0L
L L
a) secvența + L2 b) secvența - 2 c) secvența2 0
Figura 13 Scheme echivalente pentru cele trei secvențe în cazul nesimetriilor longitudinale
5
Pentru nesimetriile transversale schemele echivalente reduse arată la fel (fig. 14 a, 14 b, 14 c) ; diferența
față de schemele pentru nesimetriile longitudinale rezidă în modul de echivalare a surselor; la nesimetriile
transversale sursele sursele sunt în paralel în raport cu zona de nesimetrie (între punctele T1 și T2). Ca
urmare, pentru secvența + E+T și Z+T se obțin prin punerea în paralel a sursei de tensiune electromotoare
E+1 și impedanță Z+1 cu sursa de tensiune electromotoare E+2 și impedanță Z+2 ; analog Z -T și Z0T se obțin
prin punerea în paralel a impedanțelor de secvență -, respectiv 0 ale celor două surse.
E+T Z+T I+T Z-T I -T T1 Z0T I0T T1

T1
U+T U-T U0T
T2 T2 T2
a) secvența + b) secvența - c) secvența 0
Fig. 14 Scheme echivalente pentru cele trei secvențe în cazul nesimetriilor transversale
Intrucât din punct de vedere formal schemele echivalente monofilare pentru cele trei sisteme de tensiuni
și curenți simetrice sunt identice ca structură (diferențele apărând în ceea ce privește stabilirea valorilor
tensiunii electromotoare echivalente și a impedanțelor echivalente) în cele ce urmează vom considera
pentru toate tipurile de nesimetrii limită scheme din figurile 15 a, 15 b, 15 c.
E+ Z+ I+ Z- I- Z0 I0
L1 sau T1 L1 sau T1 L1 sau T1
U+ U- U0
L2 sau T2 L2 sau T2 L2 sau T2

a) secvența + b) secvența - c) secvența 0
Figura 15 Scheme echivalente pentru cele trei secvențe în cazul nesimetriilor longitudinale sau
transversale
Pentru cele trei scheme echivalente se pot scrie trei ecuații :
E+ = Z+ I+ + U+ (1)
0 = Z- I- + U- (2)
0 = Z0 I0 + U0 (3)
Mai sunt necesare alte 3 ecuații pentru a putea rezolva regimul de funcționare după apariția nesimetriei.
Aceste 3 ecuații sunt diferite pentru cele două tipuri de nesimetrii limită : cele caracterizate prin
întrerupere pe o fază și cele caracterizate prin întrerupere pe două faze.
Astfel, pentru nesimetriile caracterizate prin întrerupere pe o fază ( figurile 1 și 2, respectiv figurile 5 și 6)
putem scrie următoarele ecuații:
- Pentru faza A, întreruptă IA = 0 = I+ + I- + I0 (4, 1f)
6
- Pentru faza B, neîntreruptă UB= 0 = a2U+ + aU- + U0 (5, 1f)

- Pentru faza C, neîntreruptă UC= 0 = aU+ + a2U- + U0 (6, 1f)
Pentru nesimetriile caracterizate prin întrerupere pe două faze ( figurile 3 și 4, respectiv figurile 5 și 6)
putem scrie următoarele ecuații:
- Pentru faza A, neîntreruptă UA= 0 = U+ + U- + U0 (4, 2f)

- Pentru faza B, întreruptă IB = 0 = a2I+ + aI- + I0 (5, 2f)
- Pentru faza C, întreruptă IC = 0 = aI+ + a2I- + I0 (6, 2f)
De remarcat că, în funcție de tipul nesimetriei (longitudinală sau transversală), tensiunile U între punctele
de nesimetrie vor avea indicele L sau T.
In acest fel, pentru fiecare dintre cele două tipuri de nesimetrii limită sau obținut 6 ecuații care permit
determinarea celor trei curenți IA, IB, IC și a celor trei tensiuni între punctele unde apar nesimetriile UA, UB
și UC.
1. Determinarea curenților și a tensiunilor la locul unei nesimetrii constructive
Așa cum s-a mai arătat, regimurile ce apar după nesimetrii, fie ele longitudinale sau transversale, se pot
determina cu același set de ecuații, folosind doar două tipuri de nesimetrii limită : întrerupere pe o fază și
întreruperi pe două faze. În cele ce urmează, se vor determina tensiunile și curenții la locul nesimetriei
pentru cele două cazuri mai sus amintite.
Nesimetrii caracterizate prin întrerupere pe o fază
Setul de 6 ecuații necesare este constituit din ecuațiile (1), (2), (3), (4 1f), (5 1f), (6 1f). Rezolvarea se
poate face matematic sau prin scheme echivalente de calcul. Vom incerca cea de-a doua metodă deoarece
este mai ușor de reținut.
Astfel, dacă adunăm ecuațiile (5 1f) și (6 1f) rezultă :
0 = (a2+a)U+ + (a+a2)U- + 2U0 = - U+ - U- + 2U0 (7)
Dacă scădem (5 1f) și (6 1f) rezultă :
0 = (a2-a)U+ + (a-a2)U- (8)
Din (7) și (8) se observă cu ușurință ca vom obține
U+ =U- = U0 (9)
Dacă coroborăm relațiile (9) cu relația (4 1f) putem trage următoarea concluzie:
schemele din figura 15, corepunzătoare celor trei secvențe, sunt în paralel în raport cu punctele L sau T
așa cum se vede în figura 16.
L1 sau T1
I+ I- I0
Z+ Z- Z0
U+L(T) U-L(T) 7 U0L(T)
E+
Fig. 16 Schema de calcul pentru nesimetrii caracterizate prin întrerupere pe o fază
Cu ajutorul schemei de calcul din figura 16 se pot determina cu ușurință I+, I-, I0, U+L(T), U-L(T) și U0L(T).
Rezultă:
I 
E

E Z   Z 0  

E Z   Z 0
;
  (10)
Z  Z0 Z  Z  Z  Z0  Z  Z0 N1 f
Z 
Z  Z0
În relația de mai sus numitorul s-a notat cu N1f pentru a ușura notațiile ulterioare. Mai departe rezultă
Z0 E  Z 0 E  Z 0
I   I    (11)
Z  Z0 Z  Z  Z  Z  Z  Z0 N1 f
Z E  Z  E  Z 
I0  I    (12)
Z  Z0 Z  Z  Z  Z  Z  Z0 N1 f
E  Z   Z 0
U  L (T )  U  L (T )  U 0 L (T )   Z   I   (13)
N1 f
Cunoscând valorile curenților și tensiunilor ale sistemelor simetrice de secvență +, - și 0 se pot

determina valorile curenților și tensiunilor de pe fazele A, B ,C din rețeaua reală la locul nesimetriei:
I A  I  I  I0  0 (14)
I B  a I  a I  I0 
2

E a 2 Z   a 2 Z 0  a Z 0  Z   E
a  1Z
2
 aa  1Z 0 

N1 f N1 f
(15)
a  1 a  1Z   a Z 0   a  1 a  a  1a a Z   Z 0 
E E E
 2
Z  aZ0 
N1 f N1 f N1 f
Analog, pentru IC rezultă o relație similară
IC  a I   a I   I0 
2

E a Z   a Z 0  a 2 Z 0  Z   E
a  1Z  aa  1Z 0 

N1 f N1 f
(16)
a  1Z   a Z 0 
E

N1 f
8
Pentru tensiunile între punctele de nesimetrie avem :
E  Z   Z 0
UAL(T) = U+L(T) + U-L(T) + U0L(T) = 3 U+L(T)=3 (17)
N1 f
UBL(T) = 0 (18)
UCL(T) = 0 (19)
Acestea sunt soluțiile pentru nesimetriile caracterizate prin întrerupere pe o fază, atât pentru nesimetrii
longitudinale (figura 1), cât și pentru nesimetrii transversale (figura 2). Diferența constă în valorile
mărimilor E+, Z+, Z- și Z0. Ca urmare, și rezultatele sunt diferite.
În cazul nesimetriilor longitudinale E+ rezultă ca o diferență și poate avea o valoare mică. Rezultă deci
valori mici ale curenților. Cel mai important este însă că, urmare a unei astfel de nesimetrie, apare un
sistem de curenți de secvență – care poate produce efecte negative asupra generatoarelor. În foarte
multe situații, regimul ce urmează este un incident.
În cazul nesimetriilor transversale, acest tip de nesimetrie este de fapt un scurtcircuit bifazat cu sau
fără pământ, regim de avarie caracterizat prin curenți mari.
Vom folosi în continuare aceste valori, obținute cu relațiile (14) – (19), pentru a arăta cum se pot
simplifica o serie de calcule care sunt necesare în proiectarea și exploatarea instalațiilor electrice din
stații și posturi de transformare. Pentru o mai usoară manipulare a relațiilor (14) – (19) vom adopta o
ipoteză simplificatoare care nu modifică semnificativ rezultatele. Acesta ipoteză se bazează pe faptul
că impedanțele implicate în relațiile de mai sus sunt impedanțe longitudinale. Ori, pentru rețelele de
inaltă tensiune aceste impedanțe sunt compuse dintr-o reactanță inductivă și o rezistență, de regulă
mult mai mică decât reactanța. Prin urmare, vom neglija rezistența și în locul impedanțelor Z vom
introduce reactanțe X. Dacă în locul fazorului E+ vom considera doar modulul acestuia E+ vom putem
renunța la lucrul în complex.
Cu aceste considerații relațiile (14) – (19) vor deveni :
IA = 0 (20)
E
IB = a  1  a   aX   X 0  E 3 X 2  X 02  X  X 0 (21)
X X  X X0  X X0 N1 f
a  1   1  j 3
 1  3, a
1
j
3
 1,
2 2 2 2
deoarece (21’)
1 3
 aX   X 0  X   j X   X 0  X 2  X 02  X  X 0
2 2
Se poate arăta cu ușurință că modulul lui IC este egal cu cel al lui IB. Ca fazori, cei doi curenți vor fi
opuși.
9
E
IC = IB = 3 X 2  X 02  X  X 0 (22)
N1 f
3X  X 0 3 E
UAL(T) = E  (23)
X X  X X0  XX0 X X

  1
X0 X
UBL(T) = 0 (24)
UCL(T) = 0 (25)
Nesimetrii caracterizate prin întrerupere pe două faze
Setul de 6 ecuații necesare este constituit din ecuațiile (1), (2), (3), (4 2f), (5 2f), (6 2f). Rezolvarea se
poate face matematic sau prin scheme echivalente de calcul. Și în acest caz vom încerca cea de-a doua
metodă deoarece este mai ușor de reținut.
Astfel, dacă adunăm ecuațiile (5 2f) și (6 2f) rezultă :
0 = (a2+a)I+ + (a+a2)I- + 2I0= - I+ - I- + 2I0 (26)
Dacă scădem (5 1f) și (6 1f) rezultă :
0 = (a2-a)I+ + (a-a2)I- (27)
Din (26) și (27) se observă cu ușurință ca vom obține
I+ =I- = I0 (28)
Dacă coroborăm relațiile (28) cu relația (4 2f) putem trage următoarea concluzie:
schemele din figura 15, corepunzătoare celor trei secvențe, sunt în serie în raport cu punctele L sau T așa
cum se vede în figura 17.
L2=L1 L2=L1
L1(T1) E+ Z+ I+
(T2=T1) Z- I- (T2=T1) Z0 I0 L2(T2)
U+L(T) U-L(T) U0L(T)
Fig.17 Schema de calcul pentru nesimetrii caracterizate prin întrerupere pe o fază
Cu ajutorul schemei de calcul din figura 17 se pot determina cu ușurință I+, I-, I0, U+L(T), U-L(T) și U0L(T).
Rezultă:
10
E
I+ = I- = I0 = (29)
Z  Z  Z0
În relația de mai sus numitorul s-a notat cu N2f pentru a ușura notațiile ulterioare. Mai departe rezultă :
U  L (T )  E  Z  I   E 
Z  E


E Z   Z 0  (30)
Z  Z  Z0 N2 f
Z  E E Z 
U  L (T )   Z  I     (31)
Z  Z  Z0 N2 f
Z 0 E E Z 0
U 0 L (T )   Z 0 I 0    (32)
Z  Z  Z0 N2 f
Cunoscând valorile curenților și tensiunilor ale sistemelor simetrice de secvență +, - și 0 se pot

determina valorile curenților și tensiunilor de pe fazele A, B ,C din rețeaua reală la locul nesimetriei:
3 E 3 E
I A  I  I  I0   (33)
Z  Z  Z0 N2 f
I B  a2 I  aI  I0  0 (34)
Analog rezultă
IC  0 (35)
UAL(T) = 0 (36)
a 2 Z  a2 Z0  aZ  Z0
U B L (T )  a U   aU   U 0 
2
E 
N2 f
(37)


aa  1Z   a 2  1 Z 0  E  aa  1
Z  aZ0
E
N2 f N2 f
aZ  aZ0  a2 Z  Z0
U C L (T )  aU   a U   U 0 
2
E 
N2 f
(38)
 aa  1Z   a  1Z 0 Z0  aZ
 E  a  1 E
N2 f N2 f
11
Acestea sunt soluțiile pentru nesimetriile caracterizate prin întreruperi pe două faze, atât pentru
nesimetrii longitudinale (figura 3), cât și pentru nesimetrii transversale (figura 4). Diferența constă în
valorile mărimilor E+, Z+, Z- și Z0. Ca urmare, și rezultatele sunt diferite.
În cazul nesimetriilor longitudinale E+ rezultă ca o diferență și poate avea o valoare mică. Rezultă deci
valori mici ale curenților. Cel mai important este însă că, urmare a unei astfel de nesimetrie, apare un
sistem de curenți de secvență – , egal cu sistemul de secvență +, care poate produce efecte negative
asupra generatoarelor. În foarte multe situații regimul ce urmează este un incident.
În cazul nesimetriilor transversale, acest tip de nesimetrie este de fapt o punere monofazată la pământ
care, în anumire situații este un scurtcircuit monofazat, regim de avarie caracterizat prin curenți mari,
iar în alte situații este un incident.
Vom folosi în continuare aceste valori, obținute cu relațiile (33) – (38), pentru a arăta cum se pot
simplifica o serie de calcule care sunt necesare în proiectarea și exploatarea instalațiilor electrice din
stații și posturi de transformare. Pentru o mai usoară manipulare a relațiilor (33) – (38) vom adopta o
ipoteză simplificatoare care nu modifică semnificativ rezultatele. Acesta ipoteză se bazează pe faptul
că impedanțele implicate în relațiile de mai sus sunt impedanțe longitudinale. Ori, pentru rețelele de
inaltă tensiune aceste impedanțe sunt compuse dintr-o reactanță inductivă și o rezistență, de regulă
mult mai mică decât reactanța. Prin urmare, vom neglija rezistența și în locul impedanțelor Z vom
introduce reactanțe X. Dacă în locul fazorului E+ vom considera doar modulul acestuia E+ vom putem
renunța la lucrul în complex.
Cu aceste considerații relațiile (33) – (38) vor deveni :
3 E
IA = (39)
X  X  X0
IB = IC = 0 (40)
UAL(T) = 0
X   aX 0 X 2  X 02  X  X 0
UBL(T) = a a  1 E  3 E (41)
X  X  X0 N2 f
X 0  aX  X 2  X 02  X  X 0
UCL(T) = a  1 E  3 E (42)
X  X  X0 N2 f
A se vedea și relațiile (21’)
2. Modalități de a reduce alte tipuri de nesimetrii la cele două tipuri limită
În acest paragraf vom arăta cum putem să reducem la una dintre cele două tipuri limită de nesimetrie
alte tipuri de nesimetrii, astfel încât să putem folosi una din cele două modalități de rezolvare a
nesimetriilor limită (arătate în paragraful precedent), în sensul determinării curenților și tensiunilor la
locul nesimetriei. În cele ce urmează vom da doar câteva exemple.
12
Exemplul 1. Apariția unei impedanțe longitudinale suplimentare Z pe una dintre cele trei faze,
conform figurii 18.
L1 Z L2
fazaA
S1 S2
fazaB ~
~
fazaC
Putem reduce nesimetria respectivă la o nesimetrie longitudinală de tip „întrerupere pe o fază” dacă
redesenăm schema rețelei conform figurii 19, introducând impedanțe Z pe toate cele trei faze și
șuntându-le pe cele de pe fazele nedefecte. Cele două scheme sunt identice din punct de vedere
funcțional dar schema din figura 19 permite folosirea schemei echivalente de calcul de la rezolvarea
nesimetriei de tip „întrerupere pe o fază”.
Z
fazaA
L1 Z L2
fazaB ~ S2
S1 ~
fazaC Z
Fig.19 Nesimetrie longitudinală redusă la o nesimetrie de tip întrerupere pe o fază
Singura deosebire față de schema de calcul din figura 16 este faptul că între punctele L1 și L2 apare o
impedanță Z așa cum se vede în figura 20. Prin rezolvarea clasică a circuitului din figură se pot determina
I+, I-, I0, U+L, U-L și U0L. Curenții pe cele trei faze și cele trei tensiuni de la locul defectului se vor putea
determina cu relațiile cunoscute, similare cu relațiile 14-19.
L1
I+ I- I0
Z Z
Z+ Z Z- Z0
U+L U0L
U-L
E+
Fig.20 Schema echivalentă de calcul pentru rezolvarea nesimetriei din figura 18

L2
Exemplul 2. Scurtcircuit bifazat între două faze prin arc electric de rezistență Ra, conform
figurii 21
fazaA
S1 S2
fazaB 13 ~
~
~
fazaC
Fig.21 Scurtcircuit bifazat prin arc electric între două faze
Putem reduce nesimetria respectivă la o nesimetrie transversală de tip „întrerupere pe o fază”

dacă redesenăm schema rețelei conform figurii 22. Cele două scheme sunt identice din punct
de vedere funcțional dar schema din figura 22 permite folosirea schemei echivalente de calcul
de la rezolvarea nesimetriei de tip „întrerupere pe o fază”.
fazaA
S1 S2
~ fazaB ~
~
fazaC
Za/2 Za/2 Za/2

T1
T2
Fig.22 Scurtcircuit bifazat prin arc electric redus la o nesimetrie tip întrerupere pe o fază
Singura deosebire față de schema de calcul din figura 16 este faptul că în serie cu punctele T1 și
T2 apare o impedanță Za/2 așa cum se vede în figura 23. Prin rezolvarea clasică a circuitului din
figură se pot determina I+, I-, I0, U+L, U-L și U0L. Curenții pe cele trei faze și cele trei tensiuni de
la locul defectului se vor putea determina cu relațiile cunoscute, respectiv cu relațiile 14-19.
T1
Za/2 Za/2 Za/2
I+ I- I0
Z+ U+L(T) Z- U-L(T) Z0 U0L(T)
E+
T2
Exemplul 3. Punere monofazată la pământ prin arc electric de rezistență Ra, conform figurii
24
fazaA
S1 S2
~ fazaB 14 ~
~
fazaC
Za=Ra
Fig.24 Punere monofazată la pământ prin arc electric
Putem reduce nesimetria respectivă la o nesimetrie transversală de tip „întrerupere pe două

faze” dacă redesenăm schema rețelei conform figurii 25. Cele două scheme sunt identice din
punct de vedere funcțional dar schema din figura 25 permite folosirea schemei echivalente de
calcul de la rezolvarea nesimetriei de tip „întrerupere pe două faze”.
fazaA
S1 S2
~ fazaB ~
~
fazaC
Za Za Za
T1
T2
Fig.25 Punere monofazată la pământ prin arc electric redusă la o nesimetrie tip întrerupere pe două faze
Singura deosebire față de schema de calcul din figura 17 este faptul că în serie cu punctele T1 și
T2 apare o impedanță Za așa cum se vede în figura 26. Prin rezolvarea clasică a circuitului din
figură se pot determina I+, I-, I0, U+L, U-L și U0L. Curenții pe cele trei faze și cele trei tensiuni de
la locul defectului se vor putea determina cu relațiile cunoscute, respectiv cu relațiile 33-38.
L2=L1 L2=L1
L1(T1) E+ Z+ Za
I+
(T2=T1) Z- Za I- (T2=T1) Z0 Za I0 L2(T2)
U+L(T) U-L(T) U0L(T)
Prin artificii similare cu cele arătate în cele trei exemple și alte tipuri de nesimetrii se pot reduce
la cele două tipuri limită pentru care avem două scheme echivalente de calcul ușor de reținut :
- Pentru nesimetriile de tip „întrerupere pe o fază” cele trei rețele echivalente monofazate de
secvențe +, - și 0 se pun în paralel și, astfel obținem o schemă echivalentă de calcul care
permite obținerea cu relativă ușurință a soluțiilor;
15
- Pentru nesimetriile de tip „întrerupere pe două faze” cele trei rețele echivalente monofazate
de secvențe +, - și 0 se pun în serie și, astfel obținem o schemă echivalentă de calcul care
permite obținerea cu relativă ușurință a soluțiilor.
3. Impedanțele rețelelor în prezența sistemelor de tensiuni și curenți de secvențe + , - și 0
Este important de reținut o serie de aspecte privind impedanțele pe care le prezintă rețelele atunci
când sunt parcurse de sisteme simetrice de curenți de secvențe + , - sau 0.
O rețea electrică, simetrică din punct de vedere constructiv, cu surse numai de secvență + va avea
impedanțe longitudinale Z+ a căror valoare rezultă din caracteristicile constructive ale
elementelor componente : generatoare, transformatoare, linii electrice, bobine etc.
Aceeași rețea, parcursă de sisteme de curenți de secvență – va avea impedanțe care pot diferi de
impedanțele Z+ . Este important de reținut că elementele de rețea statice (transformatoare, linii,
bobine) au impedanțele Z- egale cu impedanțele Z+. Singurele elemente de rețea care prezintă
impedanțe Z- diferite de Z+ sunt mașinile rotative, în cazul nostru generatoarele. Întrucât
rezistențele sunt aceleași cele care diferă sunt reactanțele. De exemplu, un generator poate avea
reactanța X- cu circa 20 % mai mare decât reactanța supratranzitorie Xd” (reactanță de secvență
+ care apare în cazul regimurilor tranzitorii și care se folosește la calculul curenților de
scurtcircuit) dar de circa 8 – 10 ori mai mică decât reactanța sincronă Xd ( reactanța de secvență
plus a generatorului în regim permanent).
În cazul relațiilor stabilite mai sus impedanțele echivalente, obținute prin reducerea unei întregi
rețele electrice complexe la formele finale din figurile 13 sau 14 , conțin atât impedanțe ale
generatoarelor cât și impedanțe ale elementelor statice (transformatoare , linii). Ca urmare,
impedanța generatorului echivalent este numai o parte din impedanța echivalentă a rețelei. Acest
lucru înseamnă că impedanțele de secvență + și cele de secvență – sunt apropiate ca valoare. În
cazul calculului de curenți de scurtcircuit impedanța Z- este cu puțin mai mare decât Z+.
Diferențele între cele două impedanțe echivalente devin foarte mici dacă generatorul echivalent
este de foarte mare putere. Din acest motiv, în majoritatea calculelor curenților de scurcircuit,
cele două impedanțe se consideră egale, ceea ce simplifică destul de mult calculele fără ca
rezultatul să fie afectat semnificativ.
Impedanțele Z0 diferă destul de mult de impedanțele Z+. Motivul este că cei trei fazori ai
secvenței 0 sunt colinieari și nu se pot închide decât prin pământ sau nul. Ca urmare, dacă
rețeaua nu prezintă legături voite sau accidentale cu pământ sau cu nulul (cand acesta există)
impedanța Z0 este infinită.
16
Marea majoritate a generatoarelor sunt conectate în stea cu neutrul izolat și, ca urmare,
impedanța lor de secvență 0 este infinită.
Liniile electrice au o impedanță Z0 care este mai mare de câteva ori decât Z+ a liniei, în funcție de
tipul constructiv al liniei, de tipul conductorului de gardă când acesta există etc.
În cazul transformatoarelor impedanța Z0 depinde de conexiunile infășurărilor și de tratarea

neutrului în cazul înfășurărilor cu neutru accesibil. Iată mai jos câteva exemple pentru
transformatoare cu două înfășurări:
- transformator stea-stea cu ambele neutre nelegate la pământ sau numai cu un neutru legat
la pământ Z0=∞ ; în schema de secvență 0 acest transformator nu permite trecerea
curenților de secvență 0 între cele două rețele pe care le leagă;
- transformator stea-stea cu ambele neutre legate la pământ Z0= Z+ ; în schema de secvență
0 acest transformator permite trecerea curenților de secvență 0 între cele două rețele pe
care le leagă;
- transformator stea – triunghi cu neutrul stelei nelegat la pământ Z0=∞ ; în schema de
secvență 0 acest transformator nu permite trecerea curenților de secvență 0 între cele două
rețele pe care le leagă;
- transformator stea – triunghi cu neutrul stelei legat la pământ Z0= Z+ ; în schema de
secvență 0 acest transformator permite trecerea curenților de secvență 0 din rețeaua legată
la stea în triunghi unde aceștia se șuntează și nu trec mai departe în rețeaua legată la
triunghi.
( a se vedea tabelul 3.3 din „Proiectarea stațiilor electrice” sau din Indrumarul PECS vol.I)
4. Aplicații ale calculului regimurilor ce urmează nesimetriilor constructive în practica

proiectării și exploatării instalațiilor electrice
Calculul curenților în cazul scurtcircuitelor nesimetrice
Scurtcircuitele sunt evenimente accidentale survenite ca urmare a reducerii drastice a unora

dintre impedanțele transversale ale rețelelor electrice, impedanțe care caracterizează izolația
acestora. Există 4 tipuri de scurtcircuite : un scurtcircuit simetric – cel trifazat, și 3 scurtcircuite
nesimetrice – bifazat cu pământ, bifazat fară pământ și monofazat.
Scurtcircuitul trifazat, cu sau fără contact cu pământul, este cel mai rar scurtcircuit. În același
timp curentul de scurtcircuit trifazat este cel mai ușor de calculat deoarece rețeaua rămâne
simetrică și, ca urmare, nu apar componente de secvență – sau 0. Calculul componentei periodice
a curentului de scurtcircuit se poate face folosind numai schema echivalentă de calcul din figura
27 .
E+ Z+ I+ T1
17
T2
Fig.27 Schema echivalentă de calcul pentru determinarea curenlui de scurtcircuit trifazat
Din această schemă rezultă
E
I+ = (43)
Z
Și întrucât este un scurtcircuit simetric nu există I- și nici I0. Ca urmare, modulul componentei
periodice a curentului de scurtcircuit va fi
E
I sc(3)  I   (44)
Z
Desigur, există o serie de metodologii pentru determinarea completă a curentului de scurtcircuit

trifazat (componenta periodică, componenta aperiodică) inclusiv a evoluției în timp a valorilor
curentului. În acest paragraf vom încerca să arătăm că putem să determinăm complet curenții de
scurtcircuit în cazul scurcircuitelor nesimetrice folosind aceeași metodologie ca în cazul
scurtcircuitului trifazat.
Astfel, pe baza rezultalelor obținute în paragrafele anterioare, vom arăta că în cazul

scurtcircuitelor nesimetrice valorile componentei periodice a curentului de scurtcircuit se pot
pune sub forma
E
I sc( n )  m( n ) ( n)
(45)
Z   Z supl
În relația (45) exponentul (n) se referă la tipul scurtcircuitului
(1,1) – scurtcircuit bifazat cu pământ (dublă punere monofazată la pământ;
(2) - scurtcircuit bifazat fără pământ;
(1) - scurtcircuit monofazat ( punere monofazată la pământ).
Relația (45) arată că în cazul scurtcircuitelor nesimetrice putem folosi aceeași metodologie ca și
în cazul scurtcircuitului trifazat cu următoarele două completări :
- În loc de Z+ se va folosi impedanța totală Z+ + Z(n)supl ;

- Valoarea reală a curentului de scurtcircuit se va obține în final folosind termenul de
multiplicare m(n).
18
Pentru o mai ușoară întelegere vom folosi din nou ipoteza simplificatoare că, în rețelele de medie
și înaltă tensiune impedanțele longitudinale sunt practic egale cu reactanțele inductive,
rezistențele fiind mult mai mici decât reactanțele. În foarte multe calcule, această ipoteză are un
efect minor asupra rezultatelor în schimbul unei simplificări substanțiale a calculelor.
a) Scurtcircuitul bifazat cu pământ se rezolvă ca o nesimetrie transversală caracterizată prin

întrerupere pe o singură fază
Relațiile (21) și (22) aplicate în cazul unei nesimetrii transversale reprezintă de fapt ecuațiile de
calcul ale curenților de scurtcircuit bifazat cu pămînt
E
I sc(1,1)  3 X 2  X 02  X  X 0 (46)
X X  X X0  X X0
Relația (46) se mai poate pune sub forma
3 X 2  X 02  X  X 0 E E
I (1,1)
sc   m (1,1) (47)
X  X0 X X0 X   X sup
(1,1)
X  l
X  X0
b) Scurtcircuitul bifazat fără pământ se rezolvă tot ca o nesimetrie transversală caracterizată

prin întrerupere pe o singură fază.
Deosebirea față de scurtcircuitul bifazat cu pământ este aceea că în acest caz impedanța de
secvență 0 este teoretic infinită neexistând legătura cu pământul. Ca urmare, relația (47) devine
mai simplă; prin simplificarea tuturor fracțiilor cu X0 și considerând toate fracțiile care vor avea
ca numitor X0 ca fiind egale cu zero se obține următoarea relație
X 2 X 
3  1
X 02 X 0 E E E
I sc( 2 )   3  m( 2) (48)
X X X  X X   X sup
( 2)
1 X  l
X0 X
1
X0
c) Scurtcircuitul monofazat se rezolvă ca o nesimetrie transversală caracterizată prin

întrerupere pe două faze.
Relația (39) reprezintă de fapt expesia de calcul a curentului de scurtcircuit monofazat; deci
3E E
I sc(1)   m(1) (49)
X  X  X0 X   X sup
(1)
l
19
În tabelul 1 de mai jos sunt sintetizate rezultatele privind expresiile de calcul ale curenților de
scurtcircuite nesimetrice.
Tabelul 1. Expresiile de calcul a scurtcircuitelor nesimetrice
Tipul scurtcircuitului Simbol (n) m(n) X(n)supl

X 2  X 02  X  X 0 XX0
Bifazat cu pământ (1,1) 3 X  X0
X  X0
Bifazat fără pământ (2) 3 X-
Monofazat (1) 3 X- + X0
X0
Ierahizarea valorilor curenților de scurtcircuit în funcție de raportul
X
În practica calculelor pentru stabilirea celor mai periculoși curenți de scurtcircuit este util de
văzut cum se ierahizează valorile acestora în cazul celor patru tipuri de scurtcircuite. Pentru a
ușura prezentarea vom face o serie de ipoteze simplificatoare care, însă nu vor influența
concluziile pe care le vom trage. Aceste ipoteze se referă la două aspecte :
- neglijarea rezistențelor longitudinale ale elementelor de rețea; ca urmare, în loc de Z vom

lucra cu X ca marimi scalare;
- vom considera că, pentru scurtcircuitele din rețea, suficient de depărtate electric de
generatoare X- = X+ .
În cele ce urmează, pe baza relațiilor din paragraful anterior și a ipotezelor de mai sus putem face
următoarele rapoarte ( adică am raportat scurtcircuitele nesimetrice la scurtcircuitul trifazat) :
I sc(1,1) E 1
 3 X 2  X 02  X  X 0  ; pentru X   X  rezultă
I sc ( 3)
X  X   X  X 0  X  X 0 E
X
X 0 X 02 (50)
1 
I sc(1,1) X 2  X 02  X  X 0 X  X 2
 3  3
I sc(3) X   2X0 X
1 2 0
X
Analog, pentru X-=X+ se obține
20
I sc( 2) 3 E X 3
    și (51)
( 3)
I sc X   X  E 2
I sc(1) 3 E X 3
    (52)
( 3)
I sc X   X   X 0 E 2  X 0
X
Cu ajutorul relațiilor (50), (51) și (52) se poate realiza tabelul 2 de mai jos .
Tabelul 2 Variația rapoartelor dintre curenții de scurtcircuite nesimetrice și curentul de scurtcircuit trifazat
X0
0 0,25 0,5 0,75 1 2 4 6 8 10 12 14 16 18 ∞
X
I sc(1,1)
1,73 1,32 1,15 1,05 1,00 0,92 0,88 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87
I sc( 3)
I sc( 2 )
0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87 0,87
I sc( 3)
I sc(1)
1,50 1,33 1,20 1,09 1,00 0,75 0,50 0,38 0,30 0,25 0,21 0,19 0,17 0,15 0
I sc( 3)
Relațiile (50), (51) și (52) rămân valabile și pentru scurtcircuitele nesimetrice de la bornele
generatoarelor dar numai pentru momentul inițial al scurtcircuitului ( t = 0) deoarece atunci
X- ≈ (1,1-1,2) X”, unde X” este reactanța supratranzitorie a generatorului, respectiv reactanța de
secvență + a generatorului la momentul t=0 al scurtcircuitului. Rezultă că putem face
aproximația X- = X+ și în acest caz, deci relațiile de mai sus pot fi considerate corecte.
În schimb, la un timp suficient de mare de la începutul scurtcircuitului (t= ∞), X- ≈ (0,1-0,2) Xd ,

unde Xd este reactanța sincronă a generatorului, respectiv reactanța de secvență + a generatorului
de regim permanent. Întrucât, de regulă la bornele generatorului, rețeaua este cu neutrul izolat
vom avea doar scurtcircuite bifazate cu pământ și scurtcircuite trifazate. În aceste condiții relația
(51) de vine relația (51’) de mai jos
I sc( 2) 3 E X 3
    1 (51’)
I sc t  X   X  E 1,1  1,2
( 3)
Relația (51’) arată că în cazul scurtcircuitelor de la bornele generatorului componenta stabilizată

( la t=∞) a curentului de scurtcircuit bifazat este mai mare decât componenta stabilizată a
curentului de scurtcircuit trifazat.
21
Consecințe
Întrucât scurtcircuitul trifazat are frecvența de apariție cea mai mică (aprox.10%) este de dorit ca
el să fie și cel mai periculos. Din tabelul 2 rezultă că, curentul de scurtcircuit trifazat este cel mai
X
mare dintre toate cele 4 tipuri de scurtcircuite, dacă raportul 0  1 . Ori acest lucru este posibil
X
de obținut într-o rețea deoarece, prin modificarea numărului de puncte neutre legate la pământ se
poate modifica X0. De exemplu, dacă numărul de puncte neutre legate la pământ este mic vom
avea o reactanță X0 mare; dacă vom lega la pământ mai multe puncte neutre reactanța X0 va
scădea.
X0
Dacă într-o rețea raportul  1 atunci, pentru verificarea la scurtcircuite a echipamentelor
X
(stabilitatea electrodinamică, stabilitatea termică, capacitatea de rupere, capacitatea de închidere
pe scurtcircuit etc.), este suficient să se calculeze doar curentul de scurtcircuit trifazat. Numai în
cazul scurtcircuitelor de la bornele generatoarelor este necesară verificarea la stabilitate termică
și la scurtcircuitul bifazat.
X0
Curentul și tensiunile la locul unei puneri monofazate la pământ în funcție de raportul
X
O punere monofazată la pământ poate fi un incident (un regim anormal, dar cu funcționare
temporar admisibilă) sau o avarie (un regim anormal cu funcționare inadmisibilă). Acest lucru
depinde de tratarea punctului neutru al rețelei în care are loc defectul respectiv. În acest paragraf
vom folosi relațiile (41), (42) și (52) pentru a construi un tabel care să arate cum variază raportul
dintre curentul la locul unei puneri monofazate la pământ și curentul de scurtcircuit trifazat,
precum și raportul dintre tensiunile faze sănătoase- pământ (UBP și UCP) și tensiunea de fază E+.
Pentru primul raport vom folosi relația deja stabilită (52). Pentru celelalte vom utiliza relațiile
(41) și (42) în care vom folosi ipoteza X-=X+ . Rezultă
X 0 X 02
1 
U BP U CP X 2  X 02  X  X 0 X  X 2
  3  3 (53)
E E X  X  X0 X
2 0
X
Cu ajutorul relațiilor (52) și (53) se poate realiza tabelul 3 de mai jos
22
X0
Tabelul 3 Curentul și tensiunile la locul unei puneri monofazate la pământ în funcție de raportul
X
X0
0 0,25 0,5 0,75 1 2 3 6 10 12 16 18 ∞
X
I sc(1)
1,50 1,33 1,20 1,09 1,00 0,75 0,60 0,38 0,25 0,21 0,17 0,15 0
I sc( 3)
U BP U CP
 0,87 0,88 0,92 0,96 1,00 1,15 1,25 1,42 1,52 1,55 1,59 1,60 1,73
E E
Înainte de a analiza cifrele din tabelul 3 trebuie spus că rețelele cu neutrul izolat sau tratat prin
X
bobină de stingere au raportul 0   în timp ce rețelele cu neutrul efectiv legat la pământ sau
X
legat prin rezistență pot avea valori relativ mici ale acestui raport.
Din tabel rezultă că în rețelele cu neutrul izolat curentul de punere la pământ tinde către zero ( de
aici și caracterul de incident al punerii monofazate la pământ). În rețelele cu neutrul legat la
pământ curentul de punere la pământ este mare, este un curent de scurtcircuit monofazat care
X
pentru un raport 0  1 este egal cu curentul de scurtcircuit trifazat, fiind mai mic decât acesta
X
X0
pentru 1 . Avem deci un eveniment tip avarie.
X
Ce se întâmplă cu tensiunile dintre fazele sănătoase și pământ (UBP și UCP), care sunt de fapt
tensiunile ce se aplică izolației față de pământ a fazelor ? În regim normal de funcționare aceste
tensiuni sunt egale cu tensiunea de fază. Observăm că în cazul rețelelor cu neutrul izolat, la o
punere monofazată la pământ, acestea cresc cu 73 % devenind egale cu teoretic cu tensiunea
între două faze a rețelei.
X
În cazul rețelelor cu neutrul legat la pământ, dacă 0  1 atunci tensiunile fază-pământ cresc (cu
X
excepția fazei defecte) peste valoarea inițială egală cu tensiunea de fază în regim normal. Întrucât
rețelele cu neutrul legat la pământ sunt, de regulă, rețele cu tensiuni mari unde izolația costă mult
este important ca în cazul unor avarii tensiunile aplicate izolațiilor să nu crească prea mult pentru
a nu spori costurile realizării rețelelor. În tabelul 3 valorile din ultimul rând sunt teoretice și sunt
23
calculate în absența unor eventuale regimuri tranzitorii. Aceste regimuri tranzitorii există însă și
supratensionarea reală a izolației fazelor sănătoase este mai mare decât valorile din tabel. Pentru
X
rețelele de tensiuni mai mari sau egale cu 110 kV s-a stabilit că pentru 0  3 supratensionarea
X
U BP U CP
reală a izolației fazelor sănătoase poate depăși 40 % (rapoartele  1,4 ) lucru
E E
considerat inacceptabil.
Având în vedere cele arătate mai sus, pentru rețelele cu tensiuni mai mari sau egale cu 110 kV se
X
impune ca raportul 0 să fie cuprins între 1 și 3.
X
Curentul de scurtcircuit la care trebuie proiectată o priză de pământ
În cazul proiectării unei prize de pământ a unei instalații electrice trebuie să cunoaștem curentul
care se va scurge în pământ în cazul unor defecte de izolație ale instalației respective. Există
două tipuri de defecte care au curenți ce se închid prin pământ : scurtcircuitul bifazat cu pământ
și scurtcircuitul monofazat.
În cazul rețelelor cu neutrul izolat, nu există scurtcircuite cu pământ. Ca urmare, priza va fi

proiectată folosind valoarea curentului de scurtcircuitului bifazat fără pământ în ipoteza că
defectul între cele două faze va avea loc prin intermediul unor părți metalice ce au legătură cu
priza de pământ.
În cazul rețelelor cu neutrul legat la pământ trebuie să avem în vedere ambele tipuri de
X
scurtcircuite. În acest paragraf vom arăta că, dacă se respectă condiția 0  1 atunci este
X
suficient să calculăm numai curentul de scurtcircuit monofazat. Pentru a arăta acest lucru vom
compara curenții care se scurg în pământ în cazul celor două tipuri de scurtcircuite.
În cazul unui scurtcircuit nesimetric cu pământ curentul care se scurge în pământ este
Ip = 3 I0 (54)
Ca urmare, în cazul scurtcircuitului bifazat cu pământ, folosind relația (12) și ipotezele din
paragrafele anterioare ( Z≈jX, X-=X+ ) rezultă
E X  E
I p(1,1)  3I 0  3 3 (55)
X X  X X0  X X0 X  2X0
În cazul scurtcircuitului monofazat, folosind relația (29) în aceleași condiții ca mai sus obținem
24
E E
I p(1)  3I 0  3 3 (56)
X  X  X0 2X   X0
Raportul celor doi curenți Ip se obține ușor. Rezultă
X0
(1,1) 2
I p 2X   X0 X
  (57)
I (1)
p X   2X0 1 2 X0
X
In tabelul 4 am calculat câteva valori ale raportului dat de relația (57)
Tabelul 4 Raportul curenților ce se scurg în pământ în cazul scurtcircuitelor cu pământ
X0
0 0,5 1 2 3 6 10 18 ∞
X
I p(1,1)
2,00 1,25 1,00 0,80 0,71 0,62 0,57 0,54 0,50
I p(1)
X0
Se observă că dacă se respectă condiția  1 atunci priza de pământ trebuie proiectată la
X
curentul de scurtcircuit monofazat.
25
Staţii exterioare cu izolaţia în aer (SEIA)
AIS - Air Insulated Switchgear
 Sunt considerate clasice și constau în amplasarea în aer liber a instalaţiilor şi

echipamentelor componente.
 Sunt realizate pentru 110, 220, 400 și 750 kV.
 Acest mod de dispunere a fost adoptat iniţial din motive preponderent economice.
În prezent, existenţa staţiilor capsulate, cu izolaţia în SF6, face ca, mai ales la
tensiuni foarte înalte, motivaţia economică să nu mai fie favorabilă SEIA.
 Principalele avantaje
 absenţa unei clădiri şi deci, consum redus de materiale de construcţii;
 timpi de execuţie mai reduşi în comparaţie cu staţiile amplasate în clădiri;
 posibilităţi de extindere relativ mai comode;
 limitarea extinderii avariilor din cauza distanţelor mari între faze şi circuite;
 vizibilitate bună a echipamentelor și acces uşor la echipamente pentru
măsurători, exploatarea curentă şi pentru înlocuire.
 Dintre dezavantaje trebuie amintite în primul rând :

 suprafeţele mari de teren pe care le necesită;
 expunerea echipamentelor la intemperii şi poluare,
 cheltuieli mai mari de investiţie şi de exploatare;
 poluarea mediului ambiant.
CONDIŢII PENTRU REALIZAREA STAŢIILOR ELECTRICE
 Amplasarea în teren a componentelor unei staţii electrice trebuie să respecte

anumite condiţii dictate de:
 securitatea exploatării şi a personalului;
 aspectele ecologice şi economice.
 Prioritatea criteriilor s-a schimbat esenţial în ultimii ani.

În mod fundamental, tehnologia a fost mult timp considerată forţa primară şi
conducătoare la nivelul proiectării. Economia a ocupat locul doi, luându-se în
considerare, mai mult sau mai puţin, şi criteriul mediului înconjurător.
În prezent şi în viitor, mediul înconjurător ocupă poziţia cheie.
 Conform rapoartelor CIGRE, se pot identifica patru mari grupe de criterii privind
concepţia staţiilor electrice ale viitorului :
1. Funcţionalitatea: ce este necesar?
2. Tehnologia: ce este realizabil?
3. Economia: ce este posibil?
4. Ecologia: ce este acceptabil?

1. Condiţii legate de tensiunea instalaţiei
 Trebuie respectate pentru ca instalaţia să funcţioneze în siguranţă din punctul de
vedere al izolaţiei.
 Fiecare echipament dintr-o reţea este caracterizat prin:
 tensiunea nominală (Un),
 tensiunea cea mai ridicată pentru echipament (UMe),
 tensiunile de ţinere la impuls de trăznet şi la frecvenţă industrială sau la impuls
de comutaţie.
Mărimile sunt date pentru izolaţia fază-pământ. Coloanele A indică valori utilizate pentru
toate echipamentele, cu excepţia transformatoarelor de putere pentru care sunt prevă-
zute valorile din coloana B. Valorile din paranteze se referă la instalaţii la care studiul de
coordonare a izolaţiei indică posibilitatea apariţiei unor supratensiuni de comutaţie cu risc
de defect mai mare de 10-4.
Niveluri de izolaţie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament în reţele cu tensiuni
nominale Un  110 kV
Valorile din paranteze se
Tensiune Tensiunea cea Tensiuni nominale de ţinere
a mai ridicată a La impuls de La impuls de La frecvenţă referă la instalaţii la care
nominală echipamen- trăsnet, kVmax comutaţie, kV max industrială, kV studiul de coordonare a
a reţelei, tului, izolaţiei indică posibilita-
kV kV A B A B A B
tea apariţiei unor supra-
110 123 550 450 (440) (360) 230 185
220 245 1050 950 (750) (650) 460 395 tensiuni de comutaţie cu
400 420 1425 1425 1050 1050 - - risc de defect mai mare
765 787 2100 2100 1425 1425 - - de 10-4.
2. Condiții legate de distanţe de izolaţie minime admise
între fază-pământ şi între faze
 Pentru ca izolaţia SEIA să suporte tensiunile de ţinere prezentate, la

realizarea constructivă trebuie respectate anumite distanţe minimale
între diversele părţi ale instalaţiei.
 Prin încercări în laborator şi prin calcule s-au determinat distanţele

minime admise între fază şi pământ sau părţi ale instalaţiei legate la
pământ, respectiv, distanţele minime admise între faze.
 In terminologia din Romania:

 distanţa minimă admisă între fază şi pământ sau părţi ale instalaţiei legate
la pământ este notată cu A0 ,
 distanţa minimă admisă între faze este notată cu A .
Sub alte denumiri, aceste distanţe se regăsesc în normele CEI şi în actele
normative din toate ţările.

Distanţe minime admise în cazul conductoarelor rigide
amplasate pe izolatoare suport
Conductoare rigide
Distanţe de izolaţie minime admise pentru staţii exterioare

Simbol al Valori ale distanţelor minime admise, în mm, pentru reţele cu
distanţei Relaţie de tensiunile nominale
minime calcul 110 kV 220 kV 400 kV 765 kV
A0 - 900 1800 3100 5500
A  1,1 A0 1000 2000 3400 6000
A1  Un/0,15 750 1500 2700 5100
A2 A0/2 450 900 1550 2750

Distanţe minime admise în cazul conductoarelor flexibile
prinse cu lanţuri de izolatoare

Distanţe minime admise pentru
protecţia personalului de exploatare
 În cazul echipamentelor care se amplasează  În cazul echipamentelor

la nivelul solului, pentru asigurarea protecţiei amplasate pe suporţi cu o
personalului de exploatare curentă este înălţime de cel puţin 2300 mm
obligatorie împrejmuirea acestora cu îngrădiri nu mai este necesară
permanente. Exista distanţe minime admise îngrădirea de protecţie a
de la părţile aflate sub tensiune ale acestora. În acest caz trebuie
echipamentului şi până la îngrădiri. doar asigurată distanţa C pe
verticală, de la sol la acele
elemente ale echipamentelor
electrice aflate sub tensiune.
Minim
2300
a)îngrădire b) îngrădire c) îngrădire mm
cu perete plin cu plasă cu barieră
Zone de protecţie şi distanţe minime admise
pentru protecţia personalului

Distanţe minime admise pentru
protecţia personalului care efectuează revizii sau reparaţii
 Este necesară asigurarea unor distanţe minime de protecţie care să permită

efectuarea lucrărilor în apropierea unor părţi de instalaţie aflate sub tensiune. Aceste
distanţe, notate cu D şi E, se stabilesc în raport cu spaţiul de lucru necesar.
 Distanţa de protecţie pe verticală poate fi redusă de la D la E în cazul în care
lucrătorul foloseşte scule uşoare şi poate pătrunde în zona de protecţie numai
prin ridicarea mâinilor.

Distanţe minime admise pentru transportul echipamentelor
pe teritoriul staţiilor electrice exterioare
Trebuie prevăzute drumuri şi spaţii corespunzătoare astfel încât faţă de gabaritul

cerut de cel mai mare echipament care trebuie transportat (inclusiv mijlocul de
transport) să se respecte pe verticală o distanţă minimă notată cu F, iar pe orizontală
o distanţă minimă egală cu E.

Distanţe minime admise pentru protecţia persoanelor care
se află în apropierea incintei împrejmuite a unei staţii

Compatibilitatea instalaţiei cu mediul înconjurător
 Prezenţa instalaţiilor electrice în mediul înconjurător determină o interacţiune

reciprocă, care poate fi abordată nu numai din punct de vedere a influenţei
mediului ambiant asupra instalaţiilor electrice, ci şi sub aspectul impactului
acestor instalaţii asupra mediului.
 Noţiunea de mediu înconjurător trebuie folosită în sensul larg al cuvântului,

incluzând priorităţile politice, opinia publică şi cerinţele altor factori ai societăţii.
Aceste cerinţe şi opinii diferă de la ţară la ţară şi în mod cert nu sunt aceleaşi în
statele industrializate şi în cele în curs de dezvoltare.
 Cerinţele autorităţilor sunt acoperite prin legi şi reguli.

 Legile din domeniul energetic sunt comune în cele mai multe ţări, fiind, de
exemplu, cu privire la:
 concesionarea construcţiei LEA;
 concesionarea construcţiei staţiilor;
 răspunderea privind daunele provocate de acţiunea curenţilor electrici;
 perturbaţiile apărute sub influenţa câmpurilor electromagnetice.

Compatibilitatea instalaţiei cu mediul înconjurător
 Opinia publică este interesată de lucrările de construcţie şi poate exercita presiuni

asupra autorităţilor locale. Aceasta influenţează adesea modul şi locul de
amplasare a staţiilor, fiind în mod nemijlocit interesată de impactul vizual, de
zgomot, de valoarea câmpurilor electrice şi magnetice, de influenţele
chimice legate de staţiile electrice etc.
Sub acest aspect vor fi favorizate proiectele de staţii cu durate mai reduse
de realizare (construcţii de dimensiuni reduse, prefabricate sau modulate,
multifuncţionale etc.), care conduc la o influenţă mai redusă asupra naturii.
 În multe ţări ale lumii, dar mai ales în zonele cu densitate mare a populaţiei, se
întâmpină importante dificultăţi în găsirea unor trasee şi a unor spaţii
pentru realizarea instalaţiilor electrice.
 În condiţiile necesităţilor de transport a unor puteri mai mari, cu cât tensiunea

este mai coborâtă, cu atât mai mult creşte numărul liniilor care pleacă
din staţii. Pe de altă parte, realizarea instalaţiilor la tensiune mai ridicată
necesită un spaţiu mai mare. Şi într-un caz şi în celălalt, trebuie avute în vedere
o serie de probleme impuse de încadrarea instalaţiilor în mediul ambiant.

Aspectul estetic
 Într-o serie de ţări, la alegerea uneia sau alteia dintre variantele de realizare
constructivă a unei staţii, aspectul estetic al instalaţiei şi modul ei de
încadrare în peisaj constituie restricţii obligatorii, care condiţionează
obţinerea aprobărilor necesare construirii staţiei.
 Poluarea vizuală produsă de staţiile electrice:

 poate consta în nearmonizarea lor arhitecturală cu zona în care se
amplasează sau convergenţa unui număr mare de circuite spre acestea etc.
 este amplificată de creşterea tensiunii nominale, ca urmare a spaţiului mai
mare necesar pentru amplasare.
 Exista softuri pentru studiul influenţei staţiilor asupra peisajului. Sunt deja
disponibile baze grafice, cu ajutorul cărora proiectanţii pot studia diverse variante
de integrare a staţiilor electrice în mediul ambiant existent, fiind alese de
exemplu, soluţiile care satisfac cel mai bine opinia publică.

Impactul sonor al staţiei asupra mediului ambiant
 Poate fi:
 permanent (provocat de funcţionarea transformatoarelor de forţă sau de
descărcările corona în jurul conductoarelor);
 intermitent (anclanşări sau declanşări ale aparatelor de comutaţie).
 Poate constitui un obstacol în calea obţinerii avizelor de mediu necesare realizării

construcţiei respective.
 Limitele nivelului de zgomot pentru staţii şi, în principal, pentru transformatoare

diferă de la stat la stat şi în funcţie de zonă (urbană sau rurală), încadrându-se
între 25 şi 40 dB.

Poluarea chimică
 Poluarea atmosferei
 Poate fi provocată, în principal, ca urmare a unei ozonări puternice sub
influenţa descărcărilor corona, mai ales în vecinătatea instalaţiilor de foarte
înaltă tensiune.
 În ceea ce priveşte SF6, există reguli de manipulare, fiind acceptate doar
scăpări minime în atmosferă.
 Folosirea freonului este complet interzisă în multe ţări.
 Nu este permisă folosirea halogenilor la stingătoarele de incendiu.
 Poluarea solului şi a apelor

 Este generată de scurgeri de ulei sau alte substanţe chimice, uneori chiar
toxice, din instalaţii şi echipamente electrice.
 Există reguli stricte privind manipularea uleiurilor minerale, precum şi
proceduri privind colectarea scurgerilor de ulei.
 În unele ţări există restricţii privind utilizarea plumbului, ceea ce poate limita
utilizarea bateriilor de acumulatoare cu plăci de plumb.

Compatibilitatea electromagnetică
 Impactul electromagnetic al instalaţiilor electrice se manifestă în special prin:

 perturbarea instalaţiilor radio-TV, a telecomunicaţiilor, a circuitelor secundare
şi a tehnicii de calcul aflate în apropiere;
 existența unui câmp electric şi magnetic în zona de influenţă a staţiilor
electrice (circa 35 m măsuraţi pe toate laturile staţiei), concretizată prin
apariţia în zona respectivă a unui gradient ridicat de potenţial.
 Staţionarea persoanelor în zonele aflate în apropierea echipamentelor şi sub
conductoarele liniilor aeriene de înaltă tensiune poate conduce la influenţe
periculoase asupra organismului uman. Pe de altă parte, câmpul electric
produs de o instalaţie de foarte înaltă tensiune (peste 245 kV) poate induce un
potenţial în corpurile bune conducătoare de electricitate aflate în acest câmp şi
izolate faţă de pământ.
 În condiţiile apariţiei unei legături la pământ, prin locul de contact poate trece un
curent de câţiva miliamperi. Trebuie remarcat faptul că cea mai mică valoare a
unui curent perceptibil de către om este de 1 mA, iar cel cauzat de
tensiunile de pas este de 6-7 mA.
 Există de asemenea pericolul unor incendii/explozii, prin producere de scântei în
apropierea unor depozite de materiale inflamabile.

Compatibilitatea electromagnetică
 Mărimea câmpului electric admisă în staţii variază de la ţară la ţară, cu valori cuprinse,
de regulă, între 5 şi 30 kV/m, fiind dependentă de o serie de factori:
 zonă de acces profesional/public,
 întreaga zi de lucru/scurtă durată.
 Câmpurile magnetice reprezintă o problemă controversată: în ţările nordice şi în America
de Nord se iau în considerare valori admisibile de câteva zeci de microtesla, spre
deosebire de valorile în militesla considerate în unele zone din Europa.
 Determinarea exactă a tensiunilor induse şi a curentului care se stabileşte prin punctul de
contact cu pământul este dificilă, din cauza dificultăţilor de modelare. Se consideră
totuşi că o distanţă peste 25 m faţă de conductoarele extreme ale instalaţiei este
suficientă pentru a se evita influenţele negative ale câmpului electric asupra
unor obiecte din mediul înconjurător.
 În zona activă a staţiilor de foarte înaltă tensiune, durata staţionării trebuie limitată, iar
lucrările trebuie efectuate utilizând instalaţii fixe sau costume de ecranare.
Echipamentele legate la pământ şi construcţiile prezintă o ecranare naturală.
 Impactul instalaţiilor electrice asupra mediului se poate ameliora prin realizarea

acestora în interiorul unor clădiri sau capsulat. Rezultate bune în atenuarea
impactului asupra mediului se pot obţine, de asemenea, amenajând un spaţiu de protecţie
în jurul staţiei, prin plantarea unei perdele de arbori înalţi, cu coronament bogat.
Economicitatea soluţiei constructive
 Aprecierea economicităţii dispoziţiei constructive a unei staţii electrice se poate

face atât prin luarea în considerare a investiţiilor, cât şi a cheltuielilor de
exploatare apărute ca urmare a lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii.
De asemenea, trebuie să se țină seama şi de eventualele daune provocate prin
întreruperea alimentării, ca urmare a unor incidente sau manevre greşite, dintre
care unele îşi pot avea originea într-un mod defectuos de realizare constructivă a
staţiei electrice.
 Dispunerea staţiilor electrice presupune ocuparea unor suprafeţe de teren
(cu atât mai mari cu cât este mai ridicată tensiunea instalaţiei), realizarea unor
clădiri şi construcţii de bază şi auxiliare, precum şi a unei reţele relativ extinse de
drumuri şi căi ferate.
 Principalele căi de reducere a investiţiilor pentru realizarea constructivă a staţiilor

electrice sunt:
 limitarea terenului ocupat;
 limitarea volumului lucrărilor de construcţie;
 limitarea lungimii căilor de curent şi a numărului de izolatoare;
 simplificarea execuţiei.

 Economia de teren pentru dispunerea staţiilor se poate realiza, în funcţie de
condiţiile locale, prin diverse soluţii constructive, cum ar fi:
 amenajarea instalaţiilor pe mai multe niveluri,
 folosirea dispoziţiilor cu pas redus,
 amplasarea raţională a ansamblului instalaţiilor componente ale staţiei,
 utilizarea aparatelor cu funcţiuni multiple,
 micşorarea distanţelor de izolaţie şi de protecţie a personalului prin utilizarea
altor medii de izolaţie decât aerul atmosferic.
 Limitarea volumului lucrărilor de construcţie presupune:

 reducerea dimensiunilor celulelor şi a numărului de niveluri, respectiv,
a planurilor de tensiune,
 adoptarea acelor dispoziţii constructive care conduc la cele mai avantajoase
solicitările mecanice ale elementelor constructive.
 Limitarea lungimii căilor de curent se poate obţine prin:

 adoptarea unor dispoziţii constructive cât mai compacte,
 utilizarea unor echipamente cu funcţiuni multiple etc. Reducerea numărului
de izolatoare rezultă în special ca urmare a limitării lungimii legăturilor
conductoare, a susţinerii acestora de către izolatoarele altor aparate din
staţie, a utilizării unor izolatoare cu caracteristici mecanice superioare etc.
 Utilizarea soluţiilor tip şi a prefabricatelor pentru realizarea dispoziţiilor

constructive contribuie la simplificarea lucrărilor de execuţie şi deci la reducerea
investiţiilor.
Prin tipizarea unui număr relativ redus de dispoziţii şi dimensiuni cu care se poate
realiza o gamă largă de variante constructive este posibilă nu numai producerea unor
prefabricate în serie mare (deci cu costuri mai reduse), dar şi simplificarea operaţiilor
de aprovizionare, precum şi creşterea productivităţii echipelor de montaj.
 Tendinţa generală de a utiliza celule sau staţii complet prefabricate prezintă avantaje
cunoscute de multă vreme cum ar fi de exemplu:
 reducerea investiţiilor în partea de construcţie a staţiilor,
 economie de timp şi manoperă la montaj,
 înlocuire rapidă etc.
 Fiind un tot unitar realizat la scară industrială, care se livrează complet pregătit şi
încercat electric, celula sau staţia prefabricată beneficiază de un control de
calitate care îi garantează siguranţa şi securitatea în funcţionare.
 În plus, cerinţele mereu în creştere privind ameliorarea calităţii transportului şi

distribuţiei de energie electrică conduc spre descentralizarea automatizărilor şi
dezvoltarea dispozitivelor de teleconducere, a căror realizare industrială permite
creşterea sensibilă a fiabilităţii şi scăderea costurilor.

 Reducerea cheltuielilor de exploatare şi a daunelor provocate de

indisponibilitatea instalaţiilor electrice. Fiabilitatea crescută a echipamentelor
moderne implică o reducere a lucrărilor de întreţinere, facilităţi mai mari de
diagnosticare şi creşterea eficienţei economice, prin reducerea timpilor de
indisponibilitate.
 În general, la alegerea soluţiilor constructive pentru staţiile electrice trebuie să se

ia în considerare necesitatea asigurării unui grad raţional de comoditate în
activitatea personalului de exploatare.
 Astfel, posibilitatea efectuării lucrărilor de revizii şi reparaţii se crează prin
izolarea unor zone fără pericol pentru personalul staţiei, ceea ce necesită
scoaterea din funcţiune a unor părţi din instalaţie; volumul lucrăruilor poate fi
mai mare sau mai mic, în funcţie de dispoziţia adoptată.
 Existenţa unor spaţii suficiente pentru accesul în instalaţie, cu utilajele de
transportat şi ridicat necesare, facilitează intervenţiile; când spaţiile
respective nu au fost prevăzute corespunzător, trebuie să se recurgă la unele
amenajări speciale care, de regulă, sunt mai costisitoare.

Intrebări?

ELEMENTE CARE INFLUENŢEAZĂ REALIZAREA SEIA
 Soluţiile constructive ale staţiilor exterioare cu izolare în aer (SEIA) sunt

determinate, în principal, de următoarele elemente :
 tipul constructiv al separatoarelor
 S asigură posibilitatea de a lucra la părţi din instalaţie cu menţinerea
restului instalaţiei sub tensiune.
 Sb au şi rolul de selecţie a barei colectoare la care se va racorda
circuitul, pentru staţiile cu mai multe sisteme de bare colectoare.
 În cazul staţiilor electrice exterioare clasice, tensiunea ridicată şi izolaţia
în aer fac ca aceste separatoare să aibă gabarit mare şi să necesite
spaţiu şi suprafaţă mare pentru amplasare. Ca urmare, tipul lor
constructiv precum şi modul de amplasare al fazelor vor influenţa
puternic soluţia constructivă a unei staţii.
 tipul constructiv şi amplasarea căilor de curent;
 schema monofilară;
 restricţiile de teren.

I. Influenţa tipului de separator
 Separatoarele:
 asigurăr posibilitatea de a lucra la părţi din instalaţie cu menţinerea restului
instalaţiei sub tensiune.
 Sb au şi rolul de selecţie a barei colectoare la care se va racorda circuitul,
pentru staţiile cu mai multe sisteme de bare colectoare.
 În cazul staţiilor electrice exterioare clasice, tensiunea ridicată şi izolaţia în aer fac ca
aceste separatoare să aibă gabarit mare şi să necesite spaţiu şi suprafaţă mare pentru
amplasare. Ca urmare, tipul lor constructiv precum şi modul de amplasare al
fazelor vor influenţa puternic soluţia constructivă a unei staţii.

I. Influenţa tipului de separator
Deşi există o destul de mare diversitate, separatoarele folosite în SEIA

se pot clasifica în următoarele categorii:
 separatoare cu două sau trei coloane, cu deplasarea
contactului mobil în planul coloanelor; contactul mobil nu
necesită suprafaţă în lateral pentru deschidere, deci distanţa între
faze poate fi minimă; în schimb la unele dintre aceste tipuri este
mai dificil de realizat legături verticale la borne;
 separatoare cu două sau trei coloane, cu deplasarea
contactului mobil într-un plan perpendicular pe planul
coloanelor; aceste tipuri de separatoare necesită suprafaţă
laterală pentru deschiderea contactelor, deci distanţa între faze va
fi mai mare;
 separatoare monocoloană (pantograf, semipantograf, picior de
lăcustă etc.) ; cel mai reprezentativ separator din această familie
îl reprezintă separatorul pantograf la care contactul mobil se
deplasează pe verticală, iar contactul fix este suspendat deasupra
de o legătură conductoare; acest separator necesită o suprafaţă
minimă dar, în acelaşi timp, cere o serie de măsuri constructive
care să asigure închiderea corectă a contactelor; mai trebuie
arătat că separatoarele monocoloană nu pot avea înglobate în
construcţia lor cuţite de legare la pământ decât pe partea
contactului mobil.
Moduri de amplasare ale celor trei faze ale
separatoarelor cu două sau trei coloane
 Deşi ar fi de preferat o amplasare

compactă, cu fazele alăturate (a),
necesitatea de a realiza într-un
anume fel şi direcţie legăturile la
borne poate obliga şi la
amplasarea în tandem (b) sau
semitandem (c) a fazelor.
 Cele trei faze se mai pot amplasa şi

în diagonală, atunci când legăturile
pe cele două borne sunt în planuri
diferite şi au direcţii perpendiculare,
dar acest mod de amplasare este mai
rar folosit deoarece şi tandemul şi
semitandemul permit acest lucru.
 Nu s-a ţinut seama la dimensiunea

notată cu d de modul de deschidere a
contactelor separatoarelor.

II. Influenţa tipului constructiv al căilor de curent
şi a modului de amplasare al acestora
 În lume se practică 3 moduri de dispunere:
a - dispoziţie cu b - dispoziţie c - dispoziţie

faze asociate cu faze separate cu faze mixte

Influenţa tipului constructiv al căilor de curent şi
a modului de amplasare al acestora
 Dispoziţia cu faze asociate

 Presupune amplasarea celor trei conductoare de fază ale fiecărui circuit unul
lângă altul.
 Fazele tuturor aparatelor componente ale circuitelor sunt amplasate una lângă
alta.
 Deşi conduce la o utilizare mai proastă a terenului, are avantajul clarităţii
instalaţiei şi se practică pe scară largă în SEIA.
 Dispoziţia cu faze separate
 Se realizează amplasând atât conductoarele cât şi polii aparatelor diferitelor
circuite aparţinând aceleiaşi faze unele lângă altele.
 Elimină riscul scurtcircuitelor între faze, dar complică exploatarea.
 Se foloseşte foarte rar.
 Dispoziţia cu faze mixte
 Combină cele două moduri de amplasare a fazelor circuitelor în sensul că se
practică faze separate pentru barele colectoare şi separatoarele de bare şi
faze asociate pentru polii întreruptoarelor, ai transformatoarelor de curent,
ai separatoarelor de linie.
 Permite amplasarea de celule faţă în faţă cu numai două câmpuri de bare
colectoare pentru staţiile cu două sisteme de bare colectoare şi un întreruptor
pe circuit.

Influenţa tipului constructiv al căilor de curent şi
a modului de amplasare al acestora
 Căile de curent folosite în SEIA sunt, practic fără excepţie, realizate doar cu două tipuri de
legături conductoare, ambele neizolate:
 conductoare flexibile, de regulă, sub formă de funii ;
 conductoare rigide, care la tensiuni > 110 kV inclusiv sunt sub formă de ţeavă.
 Materialul din care sunt confecţionate, în majoritatea covârşitoare a cazurilor este

aluminiul, respectiv aluminiu-oţel pentru funii.
 Pentru conductoarele flexibile se practică două modalităţi de susţinere a acestora :

 prinse pe stâlpi, cadre de susţinere sau pereţi prin intermediul lanţurilor de izolatoare
de intindere, simple sau duble; în foarte multe situaţii, pentru reducerea deplasărilor
pe orizontală a conductoarelor se folosesc lanţuri de izolatoare duble, în V;
 susţinute pe izolatoare suport sau pe izolatoarele unor aparate, de regulă,
separatoare.

Legături conductoare flexibile utilizate la
realizarea barei colectoare a unei staţii de 110 kV
(a) Deschiderile dintre cadrele de

întindere pot fi mai mari, ceea ce
reduce numărul de cadre şi de
lanţuri de izolatoare folosite.
(b) Numărul cadrelor de întindere
este mai mare (practic trebuie
prevăzute la fiecare pas celular);
a - susţinere pe cadre de întindere cu lanţuri de izolatoare în plus mai trebuie rezolvată
problema întinderii funiei la
capetele barei colectoare, unde
nu se pot utiliza, de regulă, tot
izolatoare suport, din cauza
efortului la încovoiere la care vor
b - susţinere pe izolatoare suport fi supuse.
 Căile de curent realizate cu legături flexibile se folosesc, de regulă, până la curenţi de
aproximativ 1500 A, ceea ce la tensiuni mari acoperă majoritatea cazurilor. Aceste
legături conductoare nu transmit şocurile şi vibraţiile la aparatele la care sunt racordate.
 Cicuitele trifazate realizate cu legături flexibile necesită, de regulă, distanţe mai mari
între faze comparativ cu circuitele folosind conductoarele rigide din cauza posibilului
balans al conductoarelor flexibile. La realizarea elementelor de susţinere a legăturilor
conductoare flexibile trebuie avută în vedere săgeata făcută de acestea, ceea ce
limitează deschiderea dintre două cadre de susţinere.
Conductoarele rigide utilizate la realizarea
căilor de curent din staţii
 Conductoarele rigide sunt susţinute numai pe izolatoare suport sau pe

izolatoarele unor echipamente ca, de exemplu, separatoarele sau
transformatoarele de măsurare a curentului.
 În cazul staţiilor exterioare, utilizarea conductoarelor rigide (ţeavă la tensiuni

peste 110 kV inclusiv), permite :
 distanţe între faze mai mici;
 trasee mai complicate;
 valori mari ale curenţilor.
 Utilizarea conductoarelor rigide necesită un număr mare de izolatoare suport şi o

serie de măsuri care să prevină transmiterea eforturilor de dilatare, a şocurilor şi
vibraţiilor la izolatoare şi aparate. Se poate însă spune că, folosirea
conductoarelor rigide pentru realizarea căilor de curent, permite o mai bună
compactare a instalaţiei decât în cazul folosirii conductoarelor flexibile.

III. Influenţa schemei de conexiuni a staţiei
 Schema de conexiuni a unei staţii influenţează în mod evident soluţia constructivă,

în primul rând prin numărul de echipamente pe care le conţine. Sunt scheme care,
de exemplu, au un număr redus de întreruptoare, deci şi separatoare mai puţine
(într-o instalaţie de tensiune mare un întreruptor trebuie flancat de separatoare sau
elemente de separare similare). Sunt scheme cu număr mare de întreruptoare (de
exemplu, câte două pe fiecare circuit), deci şi cu multe separatoare. Separatoarele
influenţează cel mai mult o soluţie constructivă a unei SEIA.
 Un alt element al schemei de conexiuni care influenţează mult soluţia constructivă o

reprezintă numărul de bare colectoare ale unei staţii.
 Pe lângă suprafaţa ocupată de barele colectoare, modul de racordare la bare a
fiecărui circuit reprezintă o problemă care trebuie rezolvată deoarece implică mai
multe separatoare şi un anume mod de acces a legăturilor la bornele acestora.
 De exemplu, în schema de conexiuni a
unui circuit prevăzut cu un singur întreruptor
racordat la două sisteme de bare colectoare,
trebuie realizată o legătură între trei aparate:
întreruptorul I şi cele două separatoare de bare Sb1, respectiv Sb2. Pe teren modul
de realizare al aceastei legături va influenţa puternic soluţia constructivă. Există în
prezent, în instalaţiile mai vechi, cel puţin patru modalităţi de realizare a acestei legături.

IV. Influenţa terenului
Moduri de amplasare a
fazelor legăturilor conductoare
pentru a reduce suprafaţa ocupată
 Terenul pe care urmează să se amplaseze o staţie electrică poate influenţa soluţia

constructivă prin mărimea şi forma sa.
 Dacă suprafaţa de care se dispune este redusă atunci, în mod evident, soluţia
adoptată va trebui să fie o soluţia compactă, care să necesite puţin teren.
De exemplu, se poate adopta o soluţie în care planul celor trei faze ale barelor
colectoare să nu fie orizontal ci înclinat faţă de orizontală sau cele trei faze să
formeze un triunghi. În astfel de situaţii se poate impune folosirea legăturilor
conductoare rigide.
 Forma terenului de care se dispune poate conduce la adoptarea unor soluţii
constructive corespunzătoare. De exemplu, un teren cu o formă alungită poate să
nu permită amplasarea de celule faţă în faţă pe un acelaşi pas celular. Într-o
astfel de situaţie, pentru a rezolva iesirile din staţie în ambele părţi, va trebui
adoptată o soluţie care să permită supratraversarea barelor colectoare.
SOLUŢII DE STAŢII EXTERIOARE CU IZOLAŢIA ÎN AER
În ultimul timp, mai mulţi constructori de echipamente pentru staţii electrice propun
soluţii noi, moderne care urmăresc în principal :
 reducerea suprafeţelor ocupate;
 creşterea siguranţei în funcţionare şi a disponibilităţii circuitelor;
 reducerea volumului de lucrări necesare întreţinerii echipamentelor;
 reducerea costurilor de investiţii;
 reducerea costurilor de exploatare şi de întreţinere.
Soluţie constructivă clasică a unui circuit de linie dintr-o staţie de 110 kV
cu două sisteme de bare colectoare
Este important de remarcat în acest desen modulul notat simbolic S-I-TC-S, format de
separatorul de bare SB , întreruptorul I, transformatorul de măsurare a curentului TC şi
separatorul de linie SL . Este un modul care se regăseşte în majoritatea staţiilor electrice
exterioare. După cum se observă din desen, în această variantă constructivă, aşa zisă
clasică, el ocupă o parte importantă a celulei.
Puncte slabe soluţiilor “clasice”
 Separatoarele cu izolaţia între  Elementele componente

contactele deschise în aer: (separatoare, întreruptoare,
 ocupă o suprafaţă mare; transformatoare de măsurare)
se înlocuiesc greu, ele trebuind,
 necesită operaţii de întreţinere
de cele mai multe ori, reparate pe
(revizii, reparaţii) care, chiar
amplasamentul din staţie. Pentru
dacă nu sunt foarte frecvente,
aceasta este necesară prevederea
presupun scoaterea din
unor zone de lucru cu distanţe de
funcţiune a elementelor staţiei
protecţie corespunzătoare, deci o
care sunt direct racordate la
suprafaţă mai mare pentru staţie.
aceste separatoare.
Un exemplu concludent îl reprezintă
separatorul de bare, care în cazul unei
revizii necesită scoaterea din funcţiune a
barei colectoare respective, cu efecte
asupra întregii staţii. Ca urmare, pentru a
rezolva această problemă apar mai multe
sisteme de bare colectoare, ceea ce
complică staţia atât constructiv cât şi ca
exploatare.
Schema de umplere
Schema de umplere este o schemă electrică monofilară prin care se pune în

evidenă modul de umplere al spațiului din celulă.

Secțiune și schemă de umplere
pentru o stație de racord adânc (SRA) 110kV
cu circuite bloc linie-transformator
 In secțiune se
observă o singură
fază, celelalte două
faze fiind mascate
de prima.
 Pentru două blocuri

L-T aparatele se
dispun aliniate.

Secțiune și schemă de umplere
pentru o stație de racord adânc (SRA)
220 -400 kV cu circuite bloc linie-AT

Secțiune și schemă de umplere pentru circuite de L și T
dispuse față în față, într-o stație 110kV, 1BC+Boc ,
(soluție tipizată)
 cu conductoare flexibile și legături la barele colectoare

pe dedesuptul acestora

dispuse pe diferiți pași celulari într-o stație 110kV, 1BC+Boc
 cu bare din conductoare rigide și legături la barele colectoare pe

deasupra acestora

Secțiune și schemă de umplere pentru circuite de L
și CT dispuse pe diferiți pași celulari, bare din
conductoare flexibile, într-o stație cu 2BC +Boc, 110kV
• Steaua dintre I și Sb
este suspendată de doi
portali (PC și PLEA) dispuși
central între cele 2 sisteme
de BC si cele 2 Sb,
respectiv între sistemul de
Boc și Soc.
• Soluția ocupă mult teren
caci liniile ies pe o parte și
T se dispune pe cealaltă
parte a stației.
• Boc se dispune numai pe o
parte. Se ocolesc numai I
dispuse pe șirul dintre BC2
și Boc.
 Fiecare pas celular este ocupat de un singur circuit. In prelungirea circuitului

rămâne spațiu neocupat, insă pe acelasi pas celular nu încap 4 Sb (pentru a putea
aseza în prelungire două celule).
 Celula CT: legătura de la Sb la BC1 blochează drumul de întreruptor și se dispune
la extremitatea inextensibilă a stației.

Secțiune și schemă de umplere pentru circuit
de LEA, cu steaua de legături suspendată
deasupra BC, într-o stație cu 2BC_220kV
 BC sunt sprijinite pe Sb care au polii dispuși în linie.

 Steaua de legături este suspendată și nu există portal central.
 Pe același pas celular nu se dispun două celule. Soluția necesită suprafețe mari
de teren.
 Portalul de întreruptor (PI) permite șuntarea întreruptorului pentru realizarea
legăturii de ocolire.

Intrebări?

Secțiune pentru circuite de L și CT, cu steaua de
legături sub BC, într-o stație cu 2BC+Boc_110kV
 Intreruptoarele sunt dispuse pe un singur șir între o BC și Boc.

 Steaua de legături este sub BC și lasă liber planul de deasupra BC:
 CT se poate realiza pe un singur pas celular
 Întreruptoarele din celulele de T se pot dispune pe același șir.

Schemă de umplere pentru circuite de L și CT,
cu steaua de legături sub BC, într-o stație cu
2BC+Boc_110kV

Secțiune pentru circuit de L, cu steaua de legături
sub BC, cu fazele dispuse în plan înclinat
Stația Porțile de Fier I (2BC+Boc), 400KV
Pentru a ocupa mai puțin loc pe malul Dunării:

 Distanțele de izolare dintre fazele BC s-au mutat din plan orizontal în plan înclinat.
 Separatoarele de bare 400kV se dispun în linie cu o fază decalată pentru a reduce
pasul celulei.
 TCvar2 s-a scos de lângă I și nu se mai ocolește odată cu I de pe circuitul respectiv
(Cupl de ocolire trebuie să ocolească pe rînd Î de amperaje diferite, pe L și T).
Secțiune și schemă de umplere pentru circuit de L,
cu steaua de legături suspendată sub BC,
într-o stație cu 2BC+Boc_110kV
 Sb1 și Soc au polii dispuși alăturat.

 Sb2 are polii dispuși în linie pentru a susține steaua de legături.

Secțiune pentru circuit de linie, soluție cu steaua
de legături sub BC, cu separatoare pantograf
dispuse în diagonală. Stație de 110kV cu 2BC
 S mută distanțele de pe orizontală pe verticală.

 Închiderea pe verticală și nu în plan orizontal, micșorează lungimea celulei.
 S sunt dispuse în diagonală. Se reduce psul celular.

Dispoziții cu celule față în față pe același pas celular
Soluție de tip înalt Dinculescu (1929), 2BC, 110kV
 Av: Permite realizarea a 2 stele de legături laterale pe un același pas celular

 Dez: Inălțime mare & existența PODEST (pod-estacadă) pentru revizii, reparații la
BC, implică mari consumuri de materiale.

dispuse față în față pe același pas celular
Soluția cu barele dispuse în H, 110kV,2BC+Boc
 Legătura în H se poate realiza:

 la CT, pentru BC;
 la Coc pentru Boc.

Secțiune și schemă de umplere pentru circuite de
L și T dispuse față în față
Soluția de BC cu faze mixte, 220kV, 2BC
 Se folosesc 4 separatoare monopolare/fază. Soluția este puțin răspândită.

Dispoziție constructivă pentru stații cu (N+1)I/Ncircuite
Stația 2BC și 1,5 I/circuit, 400kV, Cernavodă

Dispoziții constructive pentru
stații cu scheme poligonale
 Varianta în zig-zag permite alinierea tuturor întreruptoarelor pe un singur șir în faț

unui drum pentru întreruptor DI
 Schema se poate extinde prin adăugare de noi laturi și noduri cu circuitele aferente.

Dispoziție clasică,
220kV, Egipt

Dispoziție în H,
110kV, Germania

Vedere 3 D a unei scheme 110kV,
realizată în H

Dispoziție în linie,
110kV

Dispoziție pe diagonală,
380kV, Germania

Dispoziție cu 1,5 întreruptoare pe circuit
500kV, Pakistan

Dispoziție cu 1,5 întreruptoare pe circuit
800kV, India

Schemă electrică monofilară și dispoziție constructivă
a unei stații 500kV, ABB

Intrebări?

Exemple de soluţii moderne propuse de diverse firme
Module S-I-TC-S realizate cu

echipamente clasice:
amplasarea pe un singur
schelet a unui întreruptor tip
HPL flancat de două
separatoare cu o singură
coloană (tip pantograf)
prevăzute cu cuţite de legare la
pământ şi a unui traductor de
curent realizat pe principii
optice.
Dimensiuni soluție ABB 245 kV 300 kV 420 kV 550 kV

A, înălţime cu S deschise, mm 9450 10550 10550 13360
B, înălţime cu sep.deschise, mm 6800 7100 7100 8430
C, lungime, mm 5300 5400 6480 6850
D, lăţime,mm 2960 3560 3560 5320
Masa, kg 3800 4500 4600 5300

I. Stații electrice cu izolație în aer realizate cu
echipamente fixe compacte de tip HPL COMPACT
În prezent există variante propuse pentru

tensiuni de la 245 kV la 800 kV.
Principalele avantaje:
 reducerea suprafeţei necesare pentru
amplasare; comparativ cu soluţiile
clasice acest modul poate conduce la
reduceri de circa 60% a suprafeţei
ocupate; corespunzător se va reduce
costul terenului afectat staţiei;
 reducerea volumului de fundaţii
necesar, a volumului de lucrări,
respectiv a costului lucrărilor de
construcţii;
 reducerea volumului căilor de curent
dintre aparate;
 realizarea şi testarea cablării interne
între aparatele componente în condiţii
de fabrică;
 înlocuirea unei astfel de unităţi se poate
face mult mai repede decât în cazurile
clasice.
Secţiune prin două celule ale unei staţii cu două
sisteme de bare colectoare şi 1,5 întreruptoare pe
circuit
 două variante de realizare:

 clasic cu fiecare aparat pe fundaţia sa
 soluţia COMPACT HPL.
 Se observă reducerea substanţială a lungimii celulelor la aproape 65%.
 În ceea ce priveşte întreţinerea, aceasta se poate face în mod convenţional pentru
fiecare aparat în parte la locul de montaj. Există alternativa înlocuirii relativ rapide
a întregului modul cu unul de rezervă, cu ajutorul unui utilaj special.

Modulul compact MUW
U<170 kV

II. Stații electrice cu izolația în aer realizate
cu module cu contacte debroşabile
 Un rol important îl are înlocuirea  Intreruptorul este amplasat pe o

separatoarelor clasice cu contacte cale de rulare care permite,
debroşabile compuse din contacte fixe eventual cu ajutorul unui mecanism
care, de regulă, fac parte din restul de acţionare, o deplasare înainte-
instalaţiei şi nu necesită niciun fel de înapoi, realizându-se în acest fel
întreţinere şi contacte amplasate pe operaţia de separare cu ajutorul
întreruptor, mobile prin deplasarea contactelor debroşabile ale
întreruptorului pe o cale de rulare. întreruptorului. Contactele fixe pe
 Variantele sunt în funcţie de partea dinspre barele colectoare fac
posibilităţile de deplasare a I. parte din acestea. Ele nu necesită
 În afara întreruptorului şi a contactelor întreţinere. De asemenea, cadrul de
debroşabile, un astfel de modul mai susţinere a barelor colectoare poate
poate conţine transformatoare face parte (opţional) din modulul
combinate de curent şi tensiune ori prefabricat.
traductoare optice de curent şi/sau
tensiune, cuţite de legare la pământ,
elemente de control şi protecţie.
LTB COMPACT (ABB) foloseşte, ca şi soluţia

HPL COMPACT, întreruptorul cu SF6 , tip LTB.

Soluţie constructivă pentru o staţie de 123 kV
cu un sistem secţionat de bare colectoare,
folosind module S-I-TC-S preasamblate
Modul LTB compact (123 kV - 170 kV)
La cerere, modul mai poate conţine CLP,
transformatoare de măsurare sau traductoare
pentru curent şi tensiune, descărcător pentru
protecţie împotriva supratensiunilor şi module
specializate de control a funcţionării I.
Principalele avantaje:
 reducerea suprafeţei ocupate, de
simplificarea schemelor de conexiuni,
 creşterea fiabilităţii,
 scăderea costurilor de întreţinere,
 instalarea rapidă etc.

III. Stații electrice combinate – cu izolație
în aer și module capsulate cu izolaţia în SF6
 Avantajele soluţiilor constructive folosind izolaţia în gaz sunt foarte bine

cunoscute. Realizarea de staţii cu izolaţia în SF6 a devenit ceva obişnuit, existând
ţări în care, practic, nu se mai construiesc staţii noi de înaltă tensiune decât cu
această tehnologie. Pe de altă parte există destul de multe staţii vechi cu izolaţia
în aer, cu durata de viaţă depăşită. Reconstrucţia lor completă poate fi
costisitoare. Plecând de la aceste considerente s-au dezvoltat soluţii în care
modul S-I-TC-S este realizat capsulat cu izolaţia în SF6. Aceste soluţii au
avantajul că pot fi foarte bine folosite şi la modernizarea staţiilor exterioare cu
izolaţia în aer. O astfel de soluţie constructivă propune firma ABB sub denumirea
de PASS, care este de fapt prescurtarea de la Plug and Switch System, adică
instalează, cuplează circuitele secundare (plug) şi se poate face comutaţia dorită
(switch).
 Soluţia PASS constă în realizarea unei celule complete de înaltă tensiune prin
integrarea întreruptorului, a separatoarelor de bare, a senzorilor de măsurare, a
cuţitelor de legare la pământ într-un singur compartiment capsulat şi cu izolare în
SF6. Echipamentul de înaltă tensiune este limitat la strictul necesar unei
funcţionări în siguranţă a staţiei. Capsularea este monofazată şi fiecare unitate
constructivă este asamblată şi complet testată în fabrică. La transport se
demontează doar izolatoarele de trecere prin care căile de curent intră în modul.

Plug and Switch System (PASS)
 Întreruptorul, separatoarele de bare şi cuţitele de legare la pământ sunt cele

care au fost îndelung testate în tehnologia realizării staţiilor capsulate cu izolare
în SF6. Capsula este realizată din fibră de sticlă impregnată cu răşini epoxidice.
 Funcţiunile transformatoarelor tradiţionale de măsurare a curentului şi tensiunii
sunt realizate prin intermediul unei generaţii avansate de senzori care
înglobează ambele funcţiuni într-o singură unitate. Aceşti senzori permit o gamă
largă de măsurători pentru o gamă largă de funcţiuni de control şi protecţie.
Există un echipament complet de monitorizare a funcţionării modulului, începând
cu măsurători ale gazului şi continuând cu multe alte măsurători privind
condiţiile în care funcţionează întreruptorul (durata de funcţionare a pompei,
energia consumată pentru acţionare, viteza de deplasare a contactelor, durata
de viaţă rămasă etc.).
 Necesarul de lucrări în staţie pentru amplasare se rezumă la realizarea unor
fundaţii relativ simple şi ieftine pentru fiecare modul monofazat. Toate circuitele
secundare se racordează prin cabluri din fibră optică speciale prevăzute cu
conectori care nu necesită decât introducerea “în priză” (plug).

Concepţia modulului PASS pentru cazul unei celule
dintr-o staţie cu două sisteme de bare colectoare
 Se observă absenţa separatorului de

linie şi a cuţitului de legare la pământ
pe partea dinspre linie. Absenţa
separatorului de linie este justificată
de disponibilitatea foarte mare a
modulului capsulat.
 În ceea ce priveşte necesitatea
legării la pământ a liniei, acesta se
poate realiza cu ajutorul cuţitului
dinspre separatoarele de bare, prin
închiderea întreruptorului.
 Constructorul oferă, la cerere, şi
posibilitatea amplasării unui modul
adiţional, tot în SF6, conţinând
separatorul de linie şi cuţitul de
legare la pământ respectiv.

Modulele PASS au multiple posibilităţi de utilizare,
de la modernizări de staţii existente până la
realizarea de staţii noi.
 Avantajele sunt:
 fiabilitate foarte mare, datorată tehnologiei de izolare în gaz;
 aplicabilitate la orice configuraţie a schemei de conexiuni;
 reducerea cu aproape 60 % a suprafeţei necesare realizării staţiei;
 posibiltatea aplicării mentenanţei adaptive;
 amplasarea pe teren într-o singură zi a echipamentului primar al unei celule;
 optimizarea costurilor totale: investiţii plus costuri de exploatare.
 Posibilităţi de utilizare a modulelor PASS la modernizarea unei staţii

clasice exterioare, cu izolare în aer, cu două sisteme de bare colectoare,
de 220 kV cu două circuite de linie şi un circuit de transformator
Intr-o primă etapă, se păstrează căile de curent ale barelor colectoare şi se
înlocuieşte numai echipamentul celulei de transformator. Operaţia se poate face
fără a se modifica structura construită a barelor colectoare şi spaţiul afectat celulei
de transformator. Sunt necesare doar reconstruirea fundaţiilor. În mod similar se
pot înlocui ulterior şi echipamentele celorlalte circuite. Soluţia poate fi aplicată şi
la extinderea unei staţii clasice la care există restricţii de teren. În astfel de cazuri
trebuie extinse doar barele colectoare. În plus, în cazul staţiilor cu 2BC, modulele
PASS permit amplasarea de celule faţă în faţă, fără a se recurge la cel de-al treilea
câmp de bare aşa cum este uzanţa în cazul soluţiilor constructive clasice.

Module hibride (ABB)

PASS – The ABB Hybrid Module

 1BC  2BC

http://www05.abb.com/global/scot/scot245.nsf/veritydisplay/c6de8225a8d04a28c125
7ba400328e6d/$file/PASS%20Portfolio%20-%20Presentation.pdf

PASS (ABB)

transformare (SPT 13_a)
IV. Stații electrice echipate cu
celule capsulate în metal
Celulele capsulate sunt cele la care echipamentul component este complet închis în
carcase de protecţie, etanşe faţă de aerul atmosferic. Capsularea se poate realiza şi prin
blindare, în scopul asigurării unei protecţii sporite la solicitări mecanice. În interior,
izolarea poate fi obţinută utilizând diferite fluide, în general, la presiuni superioare celei
atmosferice. Întrucât dimensiunile de gabarit ale instalaţiilor de înaltă tensiune se
stabilesc în special în funcţie de distanţele de izolare necesare, compactarea
presupune adoptarea unor măsuri pentru diminuarea acestor distanţe. Măsurile
principale de reducere a distanţelor de izolare:
 folosirea dispozitivelor de limitare a supratensiunilor;
 aplicarea unui strat protector pe izolatoare pentru micşorarea efectelor poluării din
marile oraşe sau de pe unele platforme industriale;
 montarea în spaţii interioare, pentru înlăturarea influenţei condiţiilor de climă,
precum şi a poluării;
 capsularea, prin introducerea în învelişuri metalice etanşe;
 folosirea dielectricilor cu o rigiditate dielectrică mai mare decât cea a aerului la
presiune atmosferică;
 mărirea densităţii, mai ales cea a dielectricilor gazoşi;
 adoptarea unor măsuri pentru uniformizarea câmpurilor electrice;
 reducerea numărului de avarii provocate de alţi factori externi;
 securitatea împotriva electrocutărilor;
 reducerea impactului asupra mediului.
SPT - Conf.Dr.In
g. Sorina COSTINAŞ
ALEGEREA MEDIULUI DE IZOLARE
O utilizare pe scară mai largă au cunoscut-o numai legăturile conductoare sau celulele
cu gabarite nemicşorate, corespunzătoare unei izolări în aer la presiune atmosferică, la
care capsularea se utilizează doar cu scopul unei protecţii prin carcasă (din metal sau
uneori din materiale plastice).
 Dielectrici solizi
Folosirea materialelor dielectrice solide este dezavantajoasă în primul rând ca urmare a
cerinţelor tehnologice şi de calitate deosebite care se pun la producerea lor.
Nu este încă suficient clarificat procesul de îmbătrânire şi limita duratei de viaţă pentru
folosirea izolaţiei solide la tensiuni foarte înalte. Este destul de greu să se asigure o
omogenitate corespunzătoare. Folosirea dielectricilor solizi nu este posibilă în zonele în
mişcare ale întreruptoarelor şi separatoarelor. Se utilizează însă în combinaţie cu alte
medii de izolare.
 Dielectrici lichizi
Folosirea uleiului, este cunoscută de mult şi răspândită pe scară largă în construcţia de
aparate electrice. În anul 1932 a fost pusă în funcţiune în Scoţia, la Tongland, o
instalaţie exterioară de 145 kV, în înveliş din oţel, cu izolare în ulei şi cu
izolatoare din răşină sintetică turnată. Au fost utilizate întreruptoare cu ulei
mult, cu o putere de rupere de 1,5 GVA.
Dezavantajele folosirii uleiului constau în cantităţile mari de ulei necesare, cheltuielile
destul de ridicate ce derivă din aceasta, pericolul sporit de incendii, produsele sale de
descompunere care reduc nivelul de izolare.
ALEGEREA MEDIULUI DE IZOLARE
 Dielectrici gazoşi
 Cei mai utilizaţi dielectrici gazoşi sunt aerul şi hexafluorura de sulf (SF6).
În anul 1968, în apropiere de Rotterdam a fost realizată o instalaţie
interioară capsulată de 170 kV, cu izolare în aer comprimat, echipată cu
două sisteme de bare şi nouă celule de 1250/2500 A. Carcasele au fost
realizate din oţel nemagnetic şi aluminiu, compartimentate şi legate la pământ
individual.
Apariţia instalaţiilor cu aparataj în carcasă metalică cu izolaţie gazoasă (GIS -Gas
Insulated Switchgear), a cărui izolare este realizată, cel puţin parţial, de către un gaz
izolant, altul decât aerul, a revoluţionat însă concepţia staţiilor electrice.
 Dezvoltarea pe scară industrială a GIS în ultimii 45 ani s-a făcut pe seama
proprietăţilor foarte bune ale hexafluorurii de sulf (SF6) - atât ca material
izolant, cât şi ca mediu de stingere a arcului electric - care au creat condiţii
deosebite pentru dezvoltarea tehnicii întreruptoarelor de putere.
 Prima sinteză a SF6 a fost realizată în Franţa în 1890. Gazul este produs
prin reacţie directă la peste 300˚C între sulf topit şi fluor produs prin electroliza
acidului fluorhidric (HF).
 Prima aplicaţie industrială a apărut în 1937, SF6 fiind utilizată în SUA ca
agent izolant pentru cabluri.
 Odată cu dezvoltarea industriei nucleare din anii ‘50, producţia de SF6 a început
să crească, utilizarea ei extinzându-se la transformatoare şi apoi la
întreruptoare, ca agent de stingere a arcului electric.
CONCEPŢIA GENERALĂ A CELULELOR ÎN SF6
DE TENSIUNE NOMINALĂ PESTE 72,5 kV
 Se fac referiri la aparataj în carcasă metalică externă, legată la pământ, complet

închisă (cu excepţia conexiunilor exterioare), cu izolaţie în SF6. Acest aparataj
este constituit din elemente componente individuale (sistem de bare, întreruptor,
separator, transformator de măsură etc.) destinate să fie direct racordate între ele
şi care nu pot funcţiona decât în această formă.
 Alegerea presiunii nominale a SF6

Compromis: o presiune mai mare reduce dimensiunile de gabarit ale instalaţiei dar în
acelaşi timp, o mărire a presiunii gazului atrage după sine necesitatea de a încălzi gazul
iarna, pentru a-i preveni lichefierea.
Conform legii lui Paschen, rigiditatea dielectrică este aproximativ proporţională cu
densitatea gazului. Pentru evitarea fenomenelor de ionizare este avantajoasă o
densitate a gazului cât mai mare. Pe de altă parte, gazul nu trebuie să se condenseze
la temperaturile ambiante mai coborâte (după normele CEI, la -40˚C).
Ţinând cont de exigenţe, domeniul de variaţie a presiunii SF6 folosită ca mediu de
izolaţie în celulele capsulate este de regulă cuprins între 400 - 500 kPa, ceea ce
corespunde unei temperaturi de lichefiere cuprinsă între -30˚C şi -40˚C. Acest material
poate fi deci utilizat, practic în toată lumea pentru instalaţii de exterior, fără a necesita
încălzire suplimentară.

Principii de realizare a instalaţiilor capsulate cu SF6
Schema electrică de conexiuni
 Aparatajul mai compact cu funcţii integrate (ca de exemplu, un modul de manevră,

care reuneşte funcţiile întreruptorului cu cele ale separatorului şi un modul pentru
întreţinere, care combină funcţiile unui separator de izolare cu cele ale unui
separator de legare la pământ, dispozitivele de măsurare optice şi captoare
integrate etc.), permit reducerea costurilor de investiţie şi de mentenanţă ale
staţiei, asigurând totodată o mai bună fiabilitate.
 S-au creat premisele utilizării unor scheme de conexiuni mult simplificate, printre
care un loc important îl ocupă schemele de tip H, precum şi cele cu un sistem de
bare colectoare.
Spre exemplu, puntea de legătură dintr-o schemă H, precum şi circuitele de
transformator pot fi echipate cu separatoare de sarcină, care pot întrerupe curenţi
de regim normal şi se pot închide pe un eventual defect. În acest caz,
întreruptoarele montate pe linii preiau şi funcţia de protecţie a transformatoarelor.
 Atunci când este necesar, GIS pot fi realizate şi cu scheme electrice de conexiuni
mai complicate (de exemplu, două sau trei sisteme de bare colectoare, cu sau fără
bare de ocolire, 1,5 întreruptoare pe circuit etc.).

Modul de delimitare a spaţiului celular
Se realizează prin introducerea aparatajului într-un înveliş metalic (carcasă sau
anvelopă), rezistent la presiune şi la temperaturi înalte.
Principalele funcţii ale carcasei:
 menţinerea hexafluorurii de sulf sub presiune, pentru a asigura nivelul de izolare
necesar; în scopul reducerii pe cât posibil a pierderilor de gaz se iau măsuri foarte
severe în ceea ce priveşte etanşeitatea şi se evită trecerea pieselor în mişcare prin
blindajul exterior;
 protecţia persoanelor împotriva atingerii accidentale a pieselor aflate sub tensiune
în funcţionare normală sau a pieselor în mişcare din interiorul învelişului;
 protecţia echipamentului electric împotriva pătrunderii corpurilor străine şi a
umezelei;
 protecţia echipamentului electric contra deteriorărilor mecanice;
 reducerea impactului instalaţiei electrice asupra mediului ambiant.
Apariţia unui arc electric în celulă, deşi puţin probabilă, poate fi ca urmare a
supratensiunilor, a defecţiunilor în sistemul de izolare sau în urma unor manevre
greşite. Efectele propagării unui arc electric în interiorul unei celule depind de
intensitatea şi durata arcului, precum şi de volumul spaţiului în care a fost amorsat.
Capsularea (în special, cea monopolară) reduce în mod considerabil riscul apariţiei
defectelor însoţite de arc liber. Dacă se produce totuşi un defect în interiorul unui
compartiment izolat cu hexafluorură de sulf, arcul electric dezvoltă doar o treime din
energia corespunzătoare arcului dezvoltat în aer.

Compartimentarea
Prin compartiment se înţelege partea unui aparataj în carcasă metalică cu izolaţie gazoasă în
întregime închisă, cu excepţia deschiderilor necesare conexiunilor şi comenzii.
O celulă capsulată este constituită dintr-o serie de elemente componente normalizate,
etanşe, interşarjabile, (BC, I, S, etc.), care desemnează, de regulă, compartimentele cu
acelaşi nume şi care pot fi asamblate în diferite moduri pentru a se putea adapta fie la
schema electrică necesară, fie la configuraţia clădirii sau a terenului disponibil (sistem
modular care asigură a mare flexibilitate, accesibilitate şi disponibilitate instalaţiilor
capsulate). Compartimentarea este obţinută cu ajutorul unor izolatoare rezistente la
presiune. Aceste izolatoare servesc totodată şi ca suport pentru piesele parcurse de curent.
Împărţirea fiecărei faze într-un anumit număr de compartimente, atrage după sine:
 limitarea propagării unui defect în instalaţie, în ipoteza destul de puţin probabilă a
producerii sale; fiecare compartiment este dotat cu un dispozitiv de limitare a presiunii,
proiectat să funcţioneze ca o supapă de siguranţă;
 localizarea unor eventuale scăpări de gaz, precum şi a unor defecte interne, prin
monitorizarea permanentă a presiunii;
 reducerea cantităţilor de gaz ce trebuie manipulate în cazul intervenţiei la un
compartiment;
 posibilitatea demontării unora dintre elemente, care pot fi depresurizate menţinând
restul instalaţiei sub tensiune;
 obţinerea oricărui aranjament celular cerut de schema de conexiuni a staţiei prin
combinarea unui număr relativ limitat de module.

Capsularea tripolară sau monopolară
 Avantajele formei de capsulare în cadrul GIS se pot discuta cu referire la întreaga
celulă sau numai la anumite compartimente ale acesteia.
 Utilizarea unei carcase comune pentru cele trei faze ale celulei conduce la o
reducere mai mare a dimensiunilor instalaţiei, acest tip de GIS fiind foarte indicat
acolo unde există restricţii de spaţiu sau terenul este foarte scump. După datele
firmei MERLIN GERIN, legătura între suprafeţele necesare realizării unei staţii în
diverse variante de echipare este:
 staţie convenţională (exterioară, în aer liber): 100;
 Hexabloc, capsulare monopolară: 10 până la 15;
 Hexabloc, capsulare tripolară: 5 până la 7.
În plus, capsularea tripolară, micşorează riscul pierderilor de gaz. Creşte claritatea
instalaţiei, întrucât vederea de ansamblu a schemei monofilare este mai bună ca urmare
a design-ului trifazat. Capsularea tripolară a GIS este utilizată de multe firme
constructoare.
 Capsularea monopolară conduce la următoarele efecte favorabile:
 elimină total posibilitatea unui scurtcircuit între faze;
 limitează eforturile electrodinamice între faze;
 crează posibilitatea realizării unei scheme cu fazele dispuse separat;
 este preferabilă în cazul instalaţiilor cu dispunere clasică a celor trei faze, la
care însă trebuie realizate scheme electrice mai complicate.

Soluție Toshiba

230/69 kV

Dispoziții constructive

10. INSTALAŢII DE LEGARE LA PĂMÂNT
10.1. Consideraţii generale
Scopurile legării la pământ sunt următoarele:
 protecţia vieţii oamenilor:
 protecţia personalului de deservire sau a altor persoane care ating părţi
metalice din instalaţiile electrice care în mod normal nu sunt sub
tensiune, dar care pot intra accidental sub tensiune;
 protecţia personalului care execută lucrări de reparaţii şi revizii
(cuţitele de legare la pământ, scurtcircuitoarele mobile);
 protecţia persoanelor împotriva curenţilor de trăsnet;
 realizarea unor condiţii cerute de exploatarea corectă a instalaţiilor electrice:
 stabilizarea potenţialelor unor puncte faţă de pământ (de exemplu,
legarea la pământ a punctului neutru);
 realizarea unor circuite de întoarcere prin pământ a curenţilor normali
de lucru (de exemplu, tracţiunea electrică);
 crearea unor circuite de impedanţă corespunzătoare necesare
funcţionării unor protecţii etc.
Deşi este posibil ca pentru fiecare dintre aceste funcţiuni să se realizeze
câte o instalaţie de legare la pământ separată, la noi în ţară şi în multe alte ţări o
singură instalaţie de legare la pământ este folosită în comun pentru realizarea
funcţiunilor de mai sus. Evident că, o astfel de instalaţie trebuie să corespundă
tuturor condiţiilor impuse de fiecare funcţiune în parte.
De regulă, condiţiile cele mai severe le impune funcţiunea de protecţie a
vieţii oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare.
În cele ce urmează, ne vom ocupa, în principal, de această primă funcţiune
a unei instalaţii de legare la pământ.
10.1.1 Tipuri de reţele după tratarea punctului neutru şi după metoda de

protecţie de bază folosită împotriva accidentelor prin electrocutare
În funcţie de tratarea neutrului, reţelele electice se împart în două mari
categorii:
 reţele cu neutrul izolat (simbol I), din care fac parte:
 reţele cu neutrul izolat (nelegat la pământ);
 reţele cu neutrul legat la pământ prin bobină de stingere (compensare);
 reţele cu neutrul legat la pământ (simbol T, de la franţuzescul Terre), din care
fac parte:
 reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă;
 reţele cu neutrul legat efectiv la pământ.
Pentru protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare în instalaţiile
electrice se folosesc două metode de bază de protecţie:
 legarea la pământ de protecţie (simbol T);
118
 legarea la conductorul de nul de protecţie (simbol N).
Ca urmare, putem discuta despre următoarele tipuri de instalaţii electrice,
prin prisma celor două aspecte de mai sus:
 instalaţii tip IT = reţele cu neutrul izolat (I), în care metoda de protecţie
de bază este legarea la pământ (T);
 instalaţii tip TT = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda
de protecţie de bază este legarea la pământ (T);
 instalaţii tip TN = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda
de protecţie este legarea la nul (N).
De reţinut că nu se realizează reţele tip IN.
Reţelele electrice de înaltă tensiune (Un  1000V) pot fi din categoria cu
neutrul izolat sau din categoria cu neutrul legat la pământ. În toate aceste reţele
metoda de bază de protecţie împotriva accidentelor prin electrocutare este legarea
la pământ de protecţie (deci pot fi reţele tip IT sau TT).
Reţelele electrice de joasă tensiune (Un  1000V) pot fi, de asemenea, din
cele două categorii în cele ce priveşte tratarea neutrului, dar metodele de bază de
protecţie diferă. În cazul reţelelor de joasă tensiune cu neutrul izolat se foloseşte ca
metodă de protecţie de bază legarea la pământ de protecţie (deci, reţele tip IT ). În
schimb, în reţelele de joasă tensiune cu neutrul legat efectiv la pământ metoda de
protecţie de bază este, de regulă, legarea la conductorul de nul de protecţie (deci,
reţele tip TN).
10.1.2 Principalele părţi componente ale unei instalaţii de legare la

pământ şi rezistenţa acestora la trecerea curentului electric
O instalaţie de legare la pământ poate fi considerată ca fiind formată din
două părţi principale:
 priza de pământ, compusă din:
 electrozi metalici îngropaţi în sol (de regulă, din oţel);
 solul din jurul electrozilor;
 reţeaua de legare la priza de pământ, compusă din totalitatea
electrozilor metalici prin care se realizează legătura între părţile
metalice ale echipamentelor care trebuie legate la pământ şi priza de
pământ; este realizată în mod uzual din conductor de oţel lat.
Un curent care se scurge în pământ printr-o instalaţie de legare la pământ
parcurge părţile metalice (reţeaua de legare la priză şi electrozii metalici îngropaţi)
şi volumul de sol din jurul electrozilor.
Solul este considerat un conductor cu o rezistivitate  mult mai mare decât
8 12
a părţii metalice a instalaţiei de legare la pământ : sol /oţel  10 10 . Ca urmare,
la trecerea curentului electric, rezistenţa opusă de instalaţia de legare la pământ este
practic concentrată în volumul de sol din jurul electrozilor.
Deoarece din electrozii metalici curentul se dispersează în sol, rezistenţa
opusă de acesta la trecerea curentului este denumită şi rezistenţă de dispersie.
119
10.1.3 Potenţialul solului în zona unei prize de pământ la trecerea unui
curent electric prin priză
La trecerea unui curent (pe care o să-l notăm de aici încolo cu Ip) prin
electrozii prizei şi apoi prin volumul de sol din jurul acestora, solul din zona prizei
va căpăta potenţiale diferite de zero.
Vx
Ip
x V=0
Rd
Figura 10.1 Curba distribuţiei de potenţial
Pentru cazul simplu al unui singur electrod implantat în pământ valorile

potenţialului pământului din jurul acestuia sunt reprezentate calitativ în diagrama
de mai sus (figura 10.1), numită şi pâlnia de potenţial.
10.1.4 Moduri în care se pot produce accidentele prin electrocutare

A.Prin atingere directă a unui conductor aflat în mod normal sub tensiune.
Măsurile de protecţie constau în împrejmuiri, supraînălţări şi prin instruirea
personalului să respecte regulile de lucru în instalaţiile electrice sub tensiune.
B.Prin atingere indirectă, adică prin atingerea unor părţi metalice care în
mod normal nu sunt sub tensiune, dar care în mod accidental pot intra sub
tensiune.Pentru a ilustra două dintre cazurile de astfel de electrocutări să revenim la
curba distribuţiei de potenţial în jurul unei prize, la scurgerea unui curent prin ea, în
pământ (figura 10.2).
Înainte de a aborda problema electrocutărilor prin atingere indirectă, să
remarcăm că potenţialul cel mai înalt se atinge în zona electrozilor îngropaţi în
pământ. Diferenţa de potenţial între aceste puncte şi solul aflat la distanţă suficient
de mare (unde V=0) se numeşte tensiune pe priză:
U p  Vp  0  Rp  I p (10.1)
În cazul trecerii unui curent Ip prin priză, toate părţile metalice legate la
priza de pământ vor avea acestă tensiune.
120
V
Potenţialul mâinii = tensiunea pe priză

Vmână Up
Tensiunea de pas Tensiunea de atingere

Upas = Vpicior1 - Vpicior2 = kpas Up Ua = Vmână - Vpicior=kaUp
Potenţialul piciorului 1 Potenţialul piciorului

Vpicior 1 Vpicior
Potenţialul piciorului 2
Vpicior 2
Rezistenţa de dispersie a Ip
prizei notată cu Rp
Figura 10.2. Electrocutarea prin tensiuni de atingere şi de pas
Electrocutare prin tensiune de atingere

Să presupunem că un om se află în apropierea unui echipament electric în
timpul unui defect care are drept consecinţă trecerea unui curent prin instalaţia de
legare la pământ. Dacă el atinge cu mâna carcasa metalică a echipamentului, legată
la priza de pământ, atunci va fi supus unei diferenţe de potenţial numită tensiune
de atingere (a se vedea figura 10.2):
U a  Vmână  V picior (10.2)
Se observă că, Ua < Up. Se notează cu ka coeficientul de atingere:

Ua
ka  1 (10.3)
Up
Electrocutare prin tensiune de pas
Tensiunea de pas este diferenţa de potenţial ce apare între cele două tălpi
ale unui om care păşeşte într-o zonă în care se află amplasată o priză de pământ, în
cazul scurgerii prin aceasta a unui curent în pământ (vezi figura 10.2):
U pas  V picior1  V picior 2 (10.4)
Analog, se defineşte coeficientul de pas:
121
U pas
k pas  1 (10.5)
Up
 Situaţia cea mai gravă apare când omul atinge cu o mână o carcasă a unui
echipament intrată accidental sub tensiune (Up), iar cu cealaltă mână ţine, de
exemplu, un cablu derulat de lungime mare, care la celălalt capăt este în contact
cu pământul aflat la distanţa de priză:
U a  Vmână1  Vmână 2  U p  0 (10.6)
10.1.5 Efectele curentului electric asupra corpului omenesc

A. Curentul electric este periculos chiar atunci când nu trece prin
corpul omenesc
Arcul electric produs de un curent poate provoca orbiri sau arsuri datorită
metalului topit pe care îl împrăştie.
B. La trecerea curentului prin corpul omenesc prin intermediul sistemului
nervos sunt afectate:
 musculatura: apar spasme ale muşchilor, deci posibilităţi de
accidentare prin lovire;
 sistemul respirator: este posibilă pierderea cunoştinţei şi oprirea actului
reflex al respiraţiei;
 sistemul circulator: inima poate fi afectată, putându-se produce
fibrilaţia inimii şi stopul cardiac.
C. La trecerea curentului prin corpul omenesc se pot produce arsuri ale
ţesuturilor.
Deci , efectele specifice electrocutării sunt produse de trecerea unui curent
prin corpul omenesc. Mărimea acestui curent şi durata trecerii sale prin corpul
omenesc vor da gravitatea accidentului prin electrocutare.
Iată în continuare câteva valori ale curentului maxim admisibil din punct
de vedere al nepericulozităţii pentru om, în funcţie de durata trecerii prin corp td: a)
în cazul în care durata trecerii curentului electric prin corp este mai mică de 3
secunde, se poate considera
165
I max.adm  mA;
td
b) în cazul în care durata trecerii curentului td este mai mare de 3 secunde,
se consideră:
Imax.adm = 50 mA în curent continuu şi
Imax.adm = 10 mA în curent alternativ.
Să reţinem însă, că acestea sunt date statistice, cu o dispersie destul de
mare.
122
Curentul ce trece prin corpul omenesc (Ih) este raportul dintre diferenţa de
potenţial ce poate să apară între două părţi ale corpului omenesc (şi care depinde de
modul de producere al electrocutării) şi rezistenţa corpului omenesc (Rh).
Rezistenţa corpului omenesc are valori de ordinul zecilor de mii de ohmi şi depinde
de mulţi factori: locul de contact, mărimea suprafeţei de contact, gradul de
umezeală, presiunea de contact etc.
În calcule se iau valori acoperitoare, mult mai mici decât cele reale:
 Rh = 1000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere directă;
 Rh = 3000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere indirectă.
10.1.6. Valorile maxime admise normate pentru tensiunile de atingere şi de pas

La noi în ţară, metodologiile folosite pentru dimensionarea instalaţiilor prin
care se asigură protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare, se bazează pe
respectarea unor valori limită nu pentru curenţii ce trec prin corpul omenesc ci
pentru tensiunile accidentale la care acesta poate fi supus.
Pe baza celor arătate mai sus privind curenţii maximi admisibili şi valorile
de calcul ale rezistenţei corpului omenesc, s-au calculat valori admisibile pentru
tensiunile accidentale la care poate fi supus un om într-o instalaţie electrică.
Ca urmare, normele prevăd valori maxime admise pentru tensiunile de
atingere şi de pas în funcţie de:
 tensiunea nominală a instalaţiei: joasă tensiune sau înaltă tensiune;
 durata defectului condiţionată de modalităţile de eliminare a defectelor;
 zona de amplasare a instalaţiei electrice.
Aceste valori sunt prezentate în tabelele 10.1 şi 10.2.
Tabelul 10.1 Valorile maxime admise pentru tensiunile de atigere şi de

pas în cazul unui defect la instalaţii de joasă tensiune [V]
Conform 1.RE - Ip - 30 -90
Durata întreruperii
Nr. Categoria Zona de amplasare defectului
crt. reţelei a instalaţiei electrice 3s 3s
1 de curent la suprafaţă 65 50
alternativ în subteran la exploatări miniere 24 24
2 de curent la suprafaţă 120 65
continuu în subteran la exploatări miniere 24 24
123
Tabelul 10.2 Valorile maxime admise pentru tensiunile de atingere şi de pas [V] în instalaţii de înaltă tensiune
Conform 1.RE - Ip 30 - 90
Nr Instalaţia Zona de Tipul Timpul de întrerupere a defectului prin protecţia de bază
crt electrică amplasare reţelei 0,2 s 0,3 s 0,4 s 0,5 s 0,6 s 0,7s 0,8..1,2 1,2..3 s 3 s
Echipament circulaţie I;T1 125 100 85 80 75 70 65 65 50
electric din frecventă T2 250 200 165 150 140 130 125 65 50
1 staţii şi circulaţie redusă fără mijloace I;T1 250 200 165 150 140 130 125 125 125
posturi de individuale de protecţie izolante T2 500 400 330 300 280 260 250 125 125
transformare circulaţie redusă cu folosirea I:T1 500 400 390 300 280 260 250 250 250
mijl. individ. de protecţie izol. T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
circulaţia frecventă T1 250 250 250 250 250 250 250 250 250
Stâlpi din localităţi T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
2 LEA circulaţia frecventă în afara I;T1;T2 nu se normează
localităţilor
fără circulaţie redusă I;T1;T2 nu se normează
aparataj incinte industriale şi a- I;T1 125 125 125 125 125 125 125 125 125
gricole, campinguri, plaje T2 250 250 250 250 250 250 250 125 125
I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
Stâlpi În general, indiferent T1 250 250 250 250 250 250 250 250 250
3 LEA cu de zonă T2 500 500 500 500 500 500 500 250 250
aparataj incinte industr. şi agricole, I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
plaje, terenuri agricole T1;T2 250 250 250 250 250 250 250 125 125
Notă: cifrele 1 şi 2 din coloana "Tipul reţelei" se referă la numărul de sisteme de protecţie pentru eliminarea defectului
124
10.2 Realizarea prizei de pământ şi a reţelei de legare la priză a
echipamentului electric
Prizele de pământ se pot clasifica, pe baza anumitor criterii, în mai multe
categorii. Astfel, după scopul pentru care au fost introduşi electrozii în sol prizele,
pot fi:
 prize naturale constituite din elemente conductive ale unor construcţii sau
instalaţii destinate altor scopuri şi care sunt în contact permanent cu pământul,
putând fi folosite în acelaşi timp şi pentru trecerea curenţilor în pământ;
 prize artificiale constituite din electrozi implantaţi în pământ anume în scopul
asigurării trecerii curenţilor spre pământ.
După numărul şi tipul electrozilor folosiţi, prizele artificiale se pot clasifica
în:
 prize simple constituite din câte un singur electrod;
 prize multiple constituite din cel puţin doi electrozi legaţi între ei prin elemente
conductoare de legătură;
 prize complexe constituite dintr-un ansamblu de electrozi verticali şi orizontali
legaţi între ei.
După adâncimea de îngropare a electrozilor, prizele artificiale pot fi:
 prize de suprafaţă care au electrozii, de regulă, orizontali îngropaţi la o
adâncime de cel mult 1,2 m;
 prize de adâncime care au electrozii (predominant verticali) îngropaţi până la
4 m adâncime;
 prize de mare adâncime sunt prize cu electrozi verticali îngropaţi la adâncimi
mai mari de 4 m. Ele se execută prin forare şi, de regulă, ţevile metalice
folosite pentru forare rămân în pământ pe post de electrozi ai prizei.
Este evident că, ori de câte ori este posibil, trebuie folosite în primul rând
prizele naturale. Acestea pot fi constituite din:
 stâlpii metalici, stâlpii din beton armat, fundaţiile din beton armat ale
construcţiilor; aceste elemente constituie prize foarte sigure în exploatare
deoarece au o durată lungă de funcţionare, rezistenţe de dispersie reduse, nu
necesită verificări periodice, nu se corodează, betonul din jurul armăturilor are
o rezistivitate chiar mai mică decât a solului (din cauza capilarităţii); este
necesară însă realizarea continuităţii electrice a armăturilor (se face prin
sudură);
 conductele metalice de apă şi alte fluide necombustibile, armaturile metalice
exterioare ale cablurilor electrice, ţevile metalice pentru forare; la toate acestea
trebuie să se ia măsuri pentru asigurarea continuităţii lor electrice.
Dacă nu dispunem de priză naturală sau dacă rezistenţa de dispersie a
acesteia este insuficientă pentru asigurarea condiţiilor cerute, trebuie realizată priza
artificială, ale cărei elemente componente sunt prevăzute special pentru trecerea
curenţilor spre pământ, fiind interzisă folosirea lor în alte scopuri.
Pentru executarea acestor prize se folosesc electrozi din oţel şi, numai în
cazuri speciale, electrozi din cupru. Nu se folosesc funii de oţel şi nici electrozi de
125
aluminiu. Primele se corodează foarte repede, iar electrozii de aluminiu au
rezistenţă mecanică redusă şi, în plus, se acoperă cu un strat superificial de oxid
care este izolant.
Priza artificială pentru staţii exterioare. Se realizeză dintr-o priză formată
din electrozi verticali (priza verticală), o priză din electrozi orizontali (priza
orizontală) şi o priză de dirijare a potenţialelor (figura 10.3).
Prizele verticală şi orizontală se realizează prin amplasarea electrozilor
verticali şi orizontali pe un contur situat pe teritoriul staţiei la circa 1,5 m de gard în
interior. Electrozii verticali sunt, de regulă, din ţeavă de oţel cu diametrul de 2" - 2
12" (50 - 65 mm), cu lungimea lv = 3 m. Adâncimea de îngropare a capătului
superior al electrozilor este cuprinsă între 0,8 - 1,0 m.
Electrozii orizontali sunt, de regulă, realizaţi din oţel lat sau rotund şi prin
intermediul lor se realizează legătura între electrozii verticali, la capătul superior al
acestora. Rezultă că adâncimea de îngropare a electrozilor orizontali este tot h =
0,8 - 1,0 m. Lungimea unui electrod orizontal lo constituie totodată şi distanţa
dintre doi electrozi verticali. În mod frecvent, lo = (2 sau 3) x lv, respectiv lo= 6 sau
9 m; mult mai rar se foloseşte lo = 1 x lv = 3 m. Secţiunea acestor electrozi
trebuie să asigure, în caz de defect, trecerea unui curent egal cu jumătate
(conductoarele formează un contur închis) din curentul maxim de scurtcircuit care
poate să parcurgă părţile metalice ale instalaţiei de legare la pământ (Isc). Ca
urmare:
t defect  s
I sc  A 
1 s mm 2 
s (10.7)
 A   
2  70  
 mm 2 
Priza de dirijare a potenţialelor se execută din electrozi orizontali îngropaţi
la adâcimi de ordinul h = 0,4 - 0,6 m. Electrozii se dispun sub formă de benzi
paralele cu latura mai lungă a staţiei şi vor trece prin zonele de deservire a
echipamentelor din staţie la o distanţă de circa 0,6 m de acestea. Distanţa medie
între două benzi poate fi de ordinul 5 -10 m. De la conturul pe care sunt amplasate
prizele verticală şi orizontală până la prima bandă a prizei de dirijare se lasă o
distanţă de circa 3,5 m (vezi figura 10.3). Priza de dirijare a potenţialelor se leagă
la conturul prizelor verticală şi orizontală în mai multe puncte. Secţiunea minimă a
acestor electrozi orizontali, din oţel lat sau rotund, trebuie să respecte, de
asemenea, condiţia (10.7).
În jurul clădirilor aflate în incinta staţiei, în jurul fundaţiilor pentru
transformatoare, se prevede un contur de dirijare aflat la circa 0,8 m de fundaţii. În
anumite situaţii, poate fi necesară executarea unui contur de dirijare şi în jurul
împrejmuirii staţiei, în exterior, contur care însă se leagă numai la împrejmuire
(gard). De regulă, gardul nu se va lega la priza de pământ.
126
3,5 m contur priză de dirijare a potenţialelor
benzi de dirijare a potenţialelor care servesc şi drept
conductoare principale de legare la priza aparatelor
lo
fundaţie de
stâlp cu
paratrăsnet
a
h=0,4 - 0,6 m
aparat electric
legat la priză
prin două
conductoare
fundaţie
transformator
corp clădire
comandă sau/şi
staţie interioară
împrejmuire
1,5 m
electrozi orizontali electrozi verticali
contur de dirijare împreună formează conturul prinicpal al 1,5 m
exterior împrejmuirii prizei h = 0,8 - 1,0 m
h=1,0-1,2 m
Figura 10.3 Exemplu de priză artificială complexă pentru o staţie exterioară
127
Trebuie remarcat faptul că benzile paralele ale prizei de dirijare a
potenţialelor servesc şi drept conductoare principale de legare la priza de pământ
a echipamentelor din staţie. Aceste echipamente se vor lega prin conductoare de
ramificaţie la două benzi vecine. Conductoarele de ramificaţie trebuie să aibă o
secţiune care să respecte condiţia (10.8) deoarece este posibil ca ele să fie parcurse
de întreg curentul de scurtcircuit. Conductoarele de coborâre de la stâlpii care au
montate pe ei paratrăsnete se vor lega la aceste benzi în trei puncte (vezi figura
10.3).
Priza artificială pentru staţii interioare se compune din aceleaşi prize ca
şi o staţie exterioară.
Prizele verticală şi orizontală se execută la fel ca în cazul staţiilor
exterioare, din acelaşi fel de electrozi, însă de această dată pe un contur aflat în
jurul fundaţiei clădirii la o distanţă de 1,5 - 2,0 m. Adâncimea de îngropare este tot
de 0,8 - 1,0 m. Secţiunea electrozilor orizontali trebuie să respecte condiţia (10.7).
Priza de dirijare este realizată din trei contururi concentrice cu conturul
prizelor verticală şi orizontală: două contururi în interiorul acestuia şi unul în
exterior (vezi figura 10.4). Evident, toate aceste prize se leagă între ele. Pentru
legarea la pământ a aparatelor din staţie, în interiorul clădirii se execută un contur
închis de conductoare principale de legare la priză la care urmează să fie legate
echipamentele din staţie. Secţiunea acestor conductoare trebuie să respecte condiţia
(10.7). Acest contur se va racorda la priză prin cel puţin două legături.
Prizele posturilor de transformare interioare se bazează mult pe prizele
naturale constituite din fundaţiile clădirii. La acestea se adaugă o priză artificială
realizată din electrozi orizontali care constituie de fapt elementele de legătură între
prizele naturale ale postului. Dacă este nevoie, se poate realiza o priză artificială
asemănătoare cu cea a staţiilor interioare.
Priza artificială a stâlpilor LEA se realizează din electrozi orizontali
amplasaţi sub formă de contururi concentrice cu stâlpul (1 - 3 contururi), sub formă
inelară sau pătratică, cu patru raze. De la caz la caz, la extremităţile razelor se pot
amplasa electrozi verticali.
Conductoarele de legare la priză pot fi la rândul lor naturale sau artificale.
Se pot folosi drept conductoare de legare la priza de pământ următoarele elemente
conductoare amplasate pe teren în alte scopuri:
 armăturile metalice ale construcţiilor de beton armat;
 ţevile de forare, ţevile din oţel pentru protecţia conductoarelor electrice;
 părţile de susţinere şi carcasele instalaţiilor de distribuţie;
 căile de rulare ale macaralelor, ale ascensoarelor etc.
Aceste elemente se pot folosi drept conductoare de legare la priză dacă li
s-a asigurat continuitatea electrică şi s-a verificat secţiunea lor la trecerea curenţilor
de defect.
128
3,0-3,5 m
1,5-2m
0,8 m
lo
0,3 m
zid
clădire
h = 0,2 m
electrozi h =0,4-0,6 m
verticali
h =0,9-1,0 m
m
electrozi
orizontali
h = 1,0-1,2 m
aparat electric
conductor legat la priză
principal de
legare la pământ
contururi
orizontale de
dirijare a
potenţialelor
Figura 10.4 Exemplu de priză artificială complexă pentru o staţie interioară
129
Conductoarele artificiale de legare la priză se realizează din oţel lat. Cele
amplasate aparent se vopsesc în negru. Mai trebuie remarcat faptul că fiecare
element care trebuie legat la priză este necesar să aibă legătură proprie la
conductoarele principale de legare la priză. Această legătură trebuie dimensionată
să suporte trecerea întregului curent de defect, respectiv trebuie să aibă o secţiune:
t defect  s
I sc  A 
1 s mm2  . (10.8)
s
 A   
70  
 mm2 
10.3. Dimensionarea prizei de pământ

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt principalele etape care trebuie
parcurse pentru dimensionarea unei prize de pământ urmărind un exemplu de
calcul.
10.3.1. Date iniţiale necesare

 Tipul instalaţiei, tensiunea nominală, zona de amplasare a echipamentelor
La acest punct trebuie precizat dacă echipamentele se află pe teritoriul unei staţii
(caz în care vom considera că avem circulaţie redusă) sau se află în zone publice,
deci cu circulaţie frecventă etc.
 În exemplul pe care îl prezentăm în continuare vom considera cazul unei staţii
exterioare de 110 kV, care face parte dintr-o reţea tip T din punctul de vedere al
tratării neutrului. Deci, echipamentele sunt amplasate într-o zonă cu circulaţie
redusă. De asemenea, vom considera că instalaţia este echipată cu un singur
sistem de protecţie pentru scurtcircuitele monofazate (protecţie homopolară).
 Curentul de defect maxim Ip care va parcurge priza şi care va fi folosit
pentru calculul tensiunilor de atingere şi de pas
Pentru reţelele de tip T, de regulă, acesta este o parte din curentul de scurtcircuit
monofazat, şi anume, curentul debitat de sursa cu cea mai mare contribuţie la
defect; pentru reţelele de tip I acesta este curentul capacitiv care apare în cazul unei
puneri monofazate la pământ, curent de ordinul zecilor de amperi, dar nu mai mic
de10 A.
În exemplul nostru vom considera Ip = 10 kA.
 Curentul de defect maxim care va fi folosit pentru verificarea stabilităţii
termice a prizei şi a reţelei de legare la priză Isc
Pentru reţele de tip T acest curent se va considera curentul total de scurcircuit
monofazat, iar pentru reţele de tip I curentul total de scurtcircuit bifazat.
130
Vom considera pentru exemplu Isc monofazat = 18 kA.
 Timpii de calcul pentru stabilirea valorilor admisibile ale tensiunilor de
atingere şi de pas
Pentru reţele de tip T se consideră timpul total al protecţiei de bază; acesta se poate
considera: pentru staţii importante, de ordinul 0,15 - 0,2 secunde, pentru staţii mai
puţin imporatnte, 0,5 - 1,0 secunde.
Pentru reţelele de tip I acest timp se va considera, de regulă, nelimitat.
Vom considera staţia de 110 kV mai puţin importantă şi vom lua tb=0,7 secunde.
 Timpii de calcul pentru verificarea stabilităţii termice a prizei şi a reţelei
de legare la priză
Pentru reţele de tip T acest timp se va considera ca fiind timpul protecţiei de
rezervă (de ordinul 0,4 - 1,0 secunde pentru staţii importante şi de ordinul 1,5 - 3,0
secunde pentru staţii mai puţin importante). Pentru reţele de tip I acest timp poate fi
considerat de ordinul a 3 secunde.
Vom lua trez = 1,5 secunde.
 Rezistivitatea solului sol
Rezistivitatea solului trebuie măsurată; totuşi, să reţinem că solurile argiloase au o
rezistivitate de ordinul 80 - 120 m.
Pentru solul staţiei de 110 kV vom considera sol = 100 m.
 Dimensiunile geometrice ale suprafeţei ocupate de instalaţia electrică
Se va lua în considerare conturul pe care se află împrejmuirea.
Să considerăm staţia de 110 kV având un contur asemănător cu cel din figura 10.3,
cu dimensiunile gardului 120 m x 60 m.
10.3.2. Stabilirea valorilor admisibile pentru tensiunile de atingere şi de pas

Aceste valori se obţin din tabelele 10.2 sau 10.3, având în vedere datele
iniţiale ale proiectului.
De exemplu, în cazul ales pentru staţii din reţele tip T1, zone cu circulaţie redusă,
fără mijloace de protecţie individuale izolante şi tb=0,7 secunde, rezultă: Ua,adm =
Upas,adm = 130 V.
10.3.3 Stabilirea modului de realizare a prizei

O primă problemă care trebuie rezolvată este să se stabilească dacă este
sau nu nevoie de o priză artificială. Pentru aceasta este necesară identificarea
elementelor de priză naturală, calcularea rezistenţei de dispersie pe care o au
acestea şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de funcţia de protecţie a
131
instalaţiei de legare la pământ. De regulă, în majoritatea instalaţiilor electrice sunt
necesare şi prize artificiale. Acestea se vor realiza în conformitate cu cele arătate în
paragraful 10.2.
Să considerăm că în urma calculelor am stabilit o rezistenţă totală a prizelor
naturale Rpn = 4 , insuficientă pentru ca tensiunile de atingere şi de pas să fie
sub limitele admise. Aşadar, urmează să realizăm o priză artificială complexă
pentru staţii exterioare.
10.3.4 Calculul rezistenţei de dispersie a prizei

De la etapa precedentă se cunoaşte rezistenţa de dispersie a prizei naturale
Rpn. În continuare, în funcţie de soluţia aleasă, se calculează pe rând:
 rezistenţa de dispersie a unui electrod vertical relv cu relaţiile din tabelul 10.4.
Conform celor arătate în paragraful 10.2, alegem un electrod vertical tip ţeavă de
oţel cu lv = 3 m şi d =0,05 m (2), îngropat la h=0,8 m, deci t = h+0,5xlv=
=0,8+0,5x3=2,3 m
  2l 4t  lv  100  2  3 4  2,3  3
relv  0,366 sol  lg v  0,5lg   0,366  lg  0,5lg   27,2 
lv  d 4t  lv  3  0,05 4  2,3  3
 rezistenţa de dispersie echivalentă Rpv a prizei verticale, cu relaţia:

relv
R pv  (10.9)
nelv  uv
în care:
nelv - numărul de electrozi verticali care se amplasează pe conturul prizei;
uv - coeficientul de utilizare al prizei verticale (tabelul 10.3).
Numărul de electrozi verticali se stabileşte prin raportarea perimetrului
conturului prizei verticale la distanţa lo dintre doi electrozi verticali.
Pentru staţia din exemplu alegem lo=2xlv = 2 x 3 = 6 m. Rezultă:
nelv = 2x(117+57)/6 = 58 electrozi; din tabelul 10.3, pentru priza verticală pe
contur închis, aflăm coeficientul de utilizare al prizei uv =0,52.
Ca urmare:
27,2
R pv   0,90 
58  0,52
 rezistenţa de dispersie a unui electrod orizontal relo, cu relaţiile din tabelul
10.4. Pentru aceasta, trebuie mai întâi determinată secţiunea minimă admisă de
stabilitatea termică la scurtcircuit cu relaţia 10.7.
Pentru exemplul ales:
132
18000 2
s  181 mm2
2  70
Alegem, deci, un conductor din oţel lat având dimensiunile 40 x 5 mm2, deci
b=0,04 m; mai ştim l0=6 m şi h=0,8 m. Rezultă:
 2l 2 100 2  62
relo  0,366 sol lg o  0,366 lg  20,5 
lo hb 6 0,8  0,04
 rezistenţa de dispersie echivalentă Rpo a prizei orizontale cu relaţia:
relo
R po  (10.10)
nelo  uo
în care:
nelo - numărul de electrozi orizontali care se amplasează pe conturul prizei,
egal cu numărul de electrozi verticali; uv si u0 le
uv - coeficientul de utilizare al prizei orizontale conform tabelului 10.3 scoteam
din trun
Din tabelul 10.3, rezultă, pentru nelo = nelv = 58 electrozi, pentru prize pe contur tabel
închis un coeficient de utilizare uo =0,27. Aşadar:
20,5
R po   1,31 
58  0,27
 rezistenţa de dispersie a prizei de dirijare a potenţialelor; conform celor arătate
în paragraful 10.2, priza de dirijare se realizează din benzi paralele amplasate la
o distanţă a una de alta şi la 3,5 m de conturul prizelor verticală şi orizontală,
paralel cu latura mai mare a staţiei; pe lângă rolul de dirijare a potenţialelor,
această priză are şi o rezistenţă de dispersie care va contribui la scăderea
rezistenţei de dispersie a prizei. Pentru calcul, această priză se echivalează cu o
placă aşezată la suprafaţa solului, având suprafaţa egală cu cea cuprinsă între
toate benzile şi un coeficient de utilizare de 0,8. Pe baza relaţiei din tabelul
10.4, rezultă:
 1 
R pd  0,444 sol   0,56 sol (10.11)
S 0,8 S
În cazul staţiei de 110 kV aleasă ca exemplu, suprafaţa respectivă este:
S=(120-10) x (60 - 10) = 5500 m2 şi deci:
100
R pd  0,56  0,76 
5500
 rezistenţa de dispersie datorată prizelor stâlpilor LEA racordate la staţie; de la
caz la caz, aceste rezistenţe pot fi luate sau nu în calcul; în general, se pot
133
considera circa 2   LEA şi dacă nLEA este numărul de linii aeriene racordate
la staţie, atunci putem lua în calcul o rezistenţă de dispersie a prizelor stâlpilor:
2
R pst 
n LEA
Pentru exemplul nostru, să considerăm că avem 4 linii aeriene racordate.
Obţinem:
2
R pst   0,5 
4
 rezistenţa de dispersie a prizei instalaţiei se obţine prin considerarea tuturor
rezistenţelor de dispersie calculate până acum, ca fiind în paralel:
1 1 1 1 1 1
     (10.12)
R p R pv R po R pd R pst R pn
Pentru staţia nostră vom obţine în final:
1 1 1 1 1 1
      5,44  1 aici am mai
Rp 0,90 1,31 0,76 0,50 4,00
calc rp
respectiv, Rp = 0,18 .
10.3.5 Calculul coeficienţilor de atingere şi de pas

Pentru staţiile exterioare, pe suprafaţa prizei de dirijare, coeficienţii de pas
nu depăşesc, în general, valorile coeficienţilor de atingere, astfel încât se poate
considera:
ka mil
0,7 dadea
k a  k pas  (10.13)
1  L2 
 ln  A
2  dhd 
 
Coeficientul de pas maxim apare în afara prizei, în imediata ei apropiere şi
se poate determina cu relaţia:
k skl
k pas,max  (10.14)
1  L2 
ln  A
2  dhd 

În relaţiile de mai sus avem:
134
1 1 1 1 1 1 
ks       ...  (10.15)
  2h a  h 2a 3a n  1a 
k l  0,65  0,172n (10.16)
l 2n  1
A  ln (10.17)
2
 n  
a 2n  3 L2   1 ! n  1 !
 2  
l - lungimea unei benzi a prizei de dirijare, în [m];
a - distanţa dintre două benzi paralele vecine, în [m];
n - numărul total de benzi paralele ale prizei de dirijare;
L - lungimea totală a benzilor prizei de dirijare;
d - diametrul conductorului din care sunt realizate benzile, dacă conductorul
este dreptunghiular atunci d= b/2, în [m]; reamintim la acest punct că
secţiunea conductorului trebuie să respecte condiţia (10.7);
h - adâncimea de îngropare a prizelor orizontală şi verticală, în [m];
hd - adâncimea de îngropare a prizei de dirijare a potenţialelor, în [m]
Pentru staţiile interioare, coeficientul de pas la periferia prizei artificiale se
poate estima cu relaţia:
S
k pas  7 ,2 (10.18)
D2
în care:
S - suprafaţa cuprinsă în interiorul prizei artificiale (inclusiv clădirea), în [m2];
D - diagonala acestei suprafeţe, în [m]
Pentru exemplul considerat, să precizăm mai întâi numărul de benzi paralele:
pentru o distanţă medie între benzi a=7 m, rezultă un număr de benzi n=(60-
10)/7+1=8 benzi; secţiunea conductorului o putem alege egală cu cea o
electrozilor prizei orizontale deoarece această secţiune respectă condiţia (10.7),
deci b =0,04 m; lungimea unei benzi va fi l=120-2x(1,5+3,5)=110 m; alegem
adâcimea de îngropare a benzilor de dirijare hd=0,6 m. Obţinem:
1 1 1 1 1 1
ks       ...   0,312
  2  0,8 7  0,8 14 21 49 
k l  0,65  0,172n  0,65  0,172  8  2,026
135
110 2  8 1
A  ln  21,33
2
2  8  
7 2  8  3 8  110   1 ! 8  1 !
 2  
0,7
ka   0,111
 2 
1  8  110 
 ln  21,33
2  0,04 
 0,5
 2 
0,312  2 ,026
k pas,max   0,101
 2 
1  8  110 
 ln  21,33
2  0,04 
 0,5
 2 
10.3.6 Calculul tensiunilor de atingere şi de pas

Pentru a verifica realizarea condiţiilor de protecţie, trebuie calculate
tensiunile de atingere şi de pas pentru priza propusă şi comparate cu valorile
admisibile ale acestora cu relaţiile:
U a  k a  R p  I p  U a ,adm (10.19)
U pas  k pas  R p  I p  U pas,adm (10.20)
Dacă relaţiile de mai sus sunt respectate, înseamnă că priza corespunde din
punctul de vedere al protecţiei vieţii oamenilor. Dacă nu sunt respectate, atunci
priza nu corespunde şi dimensionarea trebuie reluată cu alte date. Astfel, se poate
micşora distanţa dintre electrozii verticali la lo = 1 x lv, se poate micşora distanţa
dintre benzile de dirijare, se pot modifica protecţiile şi timpii lor etc. Dacă nici în
urma acestor măsuri nu obţinem tensiuni de atingere şi de pas sub limitele
admisibile, atunci se poate trece la izolarea amplasamentelor despre care vom
discuta în paragraful următor.
Să vedem însă ce am obţinut în cazul ales ca exemplu:
U a  0,111  0,18  10000  200V  U a ,adm  130V Mie mia cerut Ua
dupa ce am calc Rp
U pas  0,101  0,18  10000  182V  U pas,adm  130V cu date date de ea
136
Deci, nu am obţinut condiţiile cerute şi ar trebui să reluăm calculul cu alte date. În
acest exemplu însă, nu vom mai relua calculul ci vom trece direct la măsuri
suplimentare şi anume, izolarea amplasamentelor
10.3.7 Izolarea amplasamentelor

Este o măsură prin care se urmăreşte de fapt creşterea rezistenţei pe care o
opune corpul omenesc la trecerea curentului prin el spre pământ. Amplasamentele
se pot izola cu:
 strat de piatră spartă de 15 cm grosime;
 dale de beton;
 asfalt de 2 cm grosime.
În astfel de cazuri se pot obţine tensiuni de atingere mai mici după cum
urmează:
ka  R p  I p
Ua  (10.21)
a
k pas  R p  I p
U pas  (10.22)
 pas
În relaţiile de mai sus:
-a = 2 pentru cazul izolării amplasamentelor cu strat de piatră spartă;
-a = 3 pentru cazul izolării amplasamentelor cu dale de beton;
-a = 5 pentru cazul izolării amplasamentelor cu asfalt.
Pentru pas putem folosi relaţia:
 pas  4   a  3
Pentru exemplul folosit este suficient să izolăm amplasamentele cu strat de piatră
spartă. Vom obţine:
200
Ua   100V  U a ,adm  130V
2
 pas  4  2  3  5
182
U pas   36,4V  U pas,adm  130V
5
Deci priza corespunde.
137
10.3.8 Verificarea stabilităţii termice a solului prizei
În calculele de verificare a stabilităţii termice a solului prizei se urmăreşte
să se stabilească dacă temperatura solului la trecerea unui curent de defect
depăşeşte sau nu temperatura de 95 C.
Pentru cazul unui regim cu durată scurtă relaţia de verificare este
următoarea:
I sc t defect
S (10.23)
 sol
 
în care:
S - suprafaţa laterală a electrozilor verticali şi orizontali, în [m2] cu luarea în
considerare a coeficienţilor de utilizarea ai celor două prize, respectiv:
S  uv  S v  uo  S o ;
Isc - curentul maxim de scurtcircuit care trece prin priză (a se vedea
paragraful 10.3.1);
 - căldura specifică medie a solului; în lipsa unor date mai precise se poate
6 -1 -3
considera o valoare medie de 1,7 x 10 WsC m ;
 - supratemperatura maxim admisă pentru sol faţă de temperatura maximă
a solului în regim normal (de regulă, 35 C); întrucât temperatura solului
nu trebuie să depăşească 95 C rezultă că se poate lucra cu valoarea  =
60 C.
În cazul unui regim cu timp nelimitat (reţele de tip I) relaţia de verificare
este următoarea:
U p  R p  I p  2   sol     (10.24)
în care  este conductivitatea termică medie a solului; în lipsa unor date precise se
-1 -1
va putea lua  =1,2 WC m .
Pentru exemplul considerat putem să verificăm stabilitatea termică a solului în
regim de scurtă durată; conform datelor iniţiale tdefect=trez=1,5 s şi Isc = 18000 A.
Suprafaţa exterioară a electrozilor prizei verticale şi orizontale cu luarea în
considerare a coeficienţilor de utilizare este:
S  0,52  58    0,05  3  0,27  58  2  0,04  0,005  6  22,7m2
18000 1,5
 21,8 m2  22,7 m2
1,7 x106 x 60
100
În concluzie, solul va fi stabil termic în timpul scurtcircuitului.
138
Tabelul 10.3 Valorile coeficienţilor de utilizare pentru prizele verticale şi
orizontale
Nr. Număr Distanţă Coeficienţi de utilizare uv si uo
crt. electrozi între Electrozi verticali amplasaţi pe Electrozi verticali amplasaţi pe
verticali electrozii un contur liniar deschis un contur închis
sau verticali
orizontali priză priză priză priză
verticală orizontală verticală orizontală
nelv = nelo lo uv uo uv uo
2 0,85 0,80 - -
3 0,80 0,80 0,75 0,50
4 0,75 0,77 0,65 0,45
5 0,70 0,75 0,62 0,42
1 6 lo=1xlv=3m 0,65 0,60 0,60 0,40
10 0,60 0,60 0,55 0,33
20 0,50 0,20 0,50 0,25
40 - 0,20 0,40 0,20
60 - - 0,38 0,20
100 - - 0,35 0,19
2 0,90 0,90 - -
3 0,85 0,90 0,80 0,60
4 0,82 0,88 0,75 0,55
5 0,80 0,85 0,72 0,52
2 6 lo=2xlv=6m 0,78 0,80 0,70 0,50
10 0,75 0,75 0,66 0,44
20 0,70 0,56 0,61 0,30
40 - 0,40 0,55 0,29
60 - - 0,52 0,27
100 - - 0,50 0,24
2 0,95 0,95 - -
3 0,90 0,90 0,90 0,75
4 0,88 0,85 0,85 0,70
5 0,85 0,82 0,82 0,68
3 6 lo=3xlv=9m 0,82 0,80 0,80 0,65
10 0,80 0,75 0,75 0,56
20 0,75 0,68 0,70 0,45
40 - 0,54 0,65 0,39
60 - - 0,62 0,36
100 - - 0,60 0,33
139
Tabelul 10.4 Formule de calcul a rezistenţei de dispersie pentru prize simple
Tipul electrodului prizei simple Formula de calcul a rezistenţei de dispersie
Prize verticale simple
Ţeavă îngropată cu capătul superior la  4l
nivelul solului având lungimea lv în sol relv  0,366 sol lg v
lv d
şi diametrul d
Ţeavă îngropată cu partea superioară la
  2l 4t  l v 
adâncimea h, având lungimea lv, relv  0,366 sol  lg v  0,5  lg 
diamterul d şi mijlocul îngropat la lv  d 4t  l v 
adâcimea t = h + 0,5xlv
Bară cu secţiunea dreptughiulară  4l
îngropată cu capătul superior la nivelul relv  0,366 sol lg v
solului având lăţimea mai mare b şi lv b
lungimea lv
Bară cu secţiunea dreptughiulară
  2l 4t  lv 
îngropată cu capătul superior la relv  0,366 sol  lg v  0,5  lg 
adâncimea h având lăţimea mai mare b, lv  b 4t  l v 
lungimea lv şi mijlocul la adâcimea
t=h+0,5xlv
Prize orizontale simple
Ţeavă orizontală îngropată la nivelul  2l
solului având lungimea lo şi diametrul d relo  0,732 sol lg o
lo d
Ţeavă orizontală îngropată la adâncimea sol lo2
h având lungimea lo şi diametrul d relo  0,366 lg
lo hd
Bară cu secţiunea dreptunghiulară (oţel  4l
lat) îngropată la suprafaţa solului având relo  0,732 sol lg o
lungimea lo şi lăţimea mai mare b
lo b
Bară cu secţiunea dreptunghiulară (oţel sol 2lo2
lat) îngropată la adâncimea h având relo  0,366 lg
lungimea lo şi lăţimea mai mare b lo hb
Placă de suprafaţă S aşezată la suprafaţa sol
solului relo  0,44
S
Electrod inelar cu secţiune sol 16lo
dreptunghiulară aşezat la suprafaţa relo  0,732 lg
solului având lungimea lo şi lăţimea mai
lo b
mare b
Electrod inelar cu secţiune sol 8lo2
dreptunghiulară aşezat la adâcimea h relo  0,366 lg
având lungimea lo şi lăţimea mai mare b lo bh
140

Curs Statii

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Statii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evaluare SPT – 5 ECTS

 Activităţile din timpul semestrului:

 Cerintele minimale pentru:

 Calculul notei finale: N = NTS +Ex + (B )

au următoarele caracteristici mai importante:

 sunt noduri în SEN care cuprind mai ales extremităţile

 pot realiza funcţii de:

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 In exploatarea Electrica SA:

 212 unităţi principale de transformare cu puteri între 5,6 - 1250 MVA,

 În SEN sunt în funcţiune peste 65000 posturi de transformare, cu

PECS - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

PECS - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

1. Studiul tehnic de profil şi amplasare, aprobat, care va trebui să cuprindă ca piesă

PECS - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 schema electrică a staţiei;

PECS - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 concepţia sistemului electroenergetic din care face parte staţia, influenţează

PECS - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 Transformatorul (T) este un echipament electric destinat să

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 În funcţie de numărul înfăşurărilor aflate în cuplaj pe fiecare fază, T cu:

 Tensiunile nominale ale înfăşurărilor: U1n, U2n, U3n etc.

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

Convenţie de marcare a bornelor pentru transformatoarele trifazate:

• pentru înfăşurările cu tensiunea cea mai mare se notează:

• pentru înfăşurările cu tensiunea cea mai mică se notează:

• dacă există şi înfăşurări cu tensiune intermediară, mijlocie,

Punctul neutru se va nota asemănător cu N, n sau Nm.

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

Total weight: 319,0 t

Rating: 140 MVA

Total weight: ~192,0 t

Rating: 350/350/100 MVA Total weight: ~286,0 t

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 În timpul funcţionării (A)T de putere se produce căldură, din cauza pierderilor

În afara efectelor pe termen lung, T devine astfel mai vulnerabil la incidente,

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 Circulaţia agentului de răcire se poate face:

 În T cu circulaţie forţată şi dirijată a agentului de răcire, o anumită

 Ca agent de răcire, fabricanţii de T utilizează diferite fluide. Dacă în

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 Dielectricul lichid se dilată în funcţie de încărcarea T şi de temperatura

dilatarea lichidului se face într-un rezervor de expansiune

introducerea T într-o cuvă etanşă (orice oxidare a dielectricului lichid

 La T de putere mai mare, circulaţia lichidului de răcire se face forţat,

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 Lichidul cel mai des utilizat în construcţia T (atât ca dielectric, cât şi ca

Pentru transformatoarele de MT/JT, uleiul mineral poate fi înlocuit

 Din punct de vedere al agentului de răcire utilizat de fabricant,

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

 Lichidele neinflamabile utilizate în construcţia T sunt amestecuri de

 În cazul T aparţinând (conform STAS 1703) grupei A, înfăşurările

 T uscate au o bună rezistenţă la foc, fiind uneori autoextinctibile.

 T înglobate în răşină sintetică se comportă foarte bine în atmosferă

 Volumul acestor T este mai mic decât la cele cu ulei.

 În tot mai multe cazuri, folosirea transformatoarelor uscate rezolvă

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ

Transport of transformers by trucks 10

 La etapa actuală se poate considera că tehnologia de fabricaţie a

 Se pot considera ca fiind posibile două direcţii pentru rezolvarea

SPT - Conf.Dr.Ing. Sorina COSTINAŞ