Sunteți pe pagina 1din 1

_Un zombie politic Bogdan COMARONI –

Emil Constantinescu, cel care a declarat natiunii inaintea incheierii mandatului sau de
presedinte, in februarie 2000, ca a fost invins de Securitate, lasandu-l pe Ion Iliescu
sa-si mai serbeze de patru ori ziua la Cotroceni, ne-a linistit, ieri, ca nu va mai candida
la postul de presedinte. Asta, dupa ce au circulat o serie de zvonuri, cam de prin iarna
trecuta, cum ca PNL s-ar gandi tot mai serios sa-l ofere pe tava, drept contracandidat
pentru mult prea agresivul Traian Basescu, pe invinsul serviciilor secrete. Ceea ce a
cam bulversat, la vremea aceea, clasa politica, mai mult dupa principiul reactiunii
fortelor de dreapta, decat al increderii in Actiune, formatiune a carei cota de
popularitate, in ciuda pomposului nume, poate fi culeasa de pe jos cu penseta.
Interesant este ca, in acest context, PNL si seful Calin Popescu Tariceanu au ales sa-i
recupereze pe Constantinescu si Actiunea Populara din cimitirul elefantilor politici si
sa-i propulseze pe prima scena. S-a vorbit ieri, dupa intalnirea dintre Tariceanu si
Constantinescu de un nou pol de dreapta, in care, pe langa PNL si AP sa mai fie
cooptat si PNTCD. Ceea ce pare mai mult un zoombie politic. Presedintele PNL a
anuntat intr-o conferinta de presa ca dupa Constantinescu si-ar dori o intalnire cu
Marian Milut, seful altui partid de buzunar, reintors de la groapa istoriei, resuscitat cu
mare greutate, mai ales datorita banilor magnatului de la Modelu. Caci Milut a trebuit
sa investeasca fonduri cu sase zerouri, in euro, pentru a readuce suflul in PNTCD...Sa
fie acestia aliatii de baza ai PNL?! M-as mira sa fie atat de naiv Tariceanu (mai mult
ca n-a avut incotro), incat, cu caderea libera in sondaje de dupa referendumul din 19
mai, sa fi ales o solutie sinucigasa, o alianta trista, cu puternic iz mortuar, un nou
CDR care nu se stie daca ar mai putea trece de pragul electoral. De altfel,
Constantinescu a si folosit in locul sintagmei "pol de dreapta" pe acela de "renastere a
CDR", ceea ce nu cred sa fi fost o reala lovitura de imagine in randul
electoratului.Manevra lui Tariceanu ma face sa cred ceea ce am sustinut intr-un articol
anterior, anume ca PSD urmareste o alianta toxica cu PD si PLD, tradand PNL pe
fondul unei motiuni de cenzura impotriva actualului guvern, este adevarat. Daca noul
CDR se duce la un pol, se pare ca noul FSN se va duce la celalalt pol, insa cu o mult
mai larga sustinere populara... Sa remarcam ca, deocamdata, de la aceste constructii
politice s-au abtinut UDMR si PRM. Daca, insa, alianta PSD-PD se va stabili (e o
chestiune de ore, pana cand vom afla daca e alba sau neagra), atunci si UDMR va
migra catre polul de tip FSN, sprijinind la vot motiunea de cenzura. Cat despre PRM,
isi va relua binecunoscutul rol de opozant al puterii, iar Corneliu Vadim Tudor va juca
in continuare rolul de "unic contracandidat valabil la postul de presedinte al
Romaniei", tintind alegerile din 2009. Cat despre PC..., poate mai degraba
PNG!Tariceanu simte ca i se clatina pamantul de sub picioare. Este un moment politic
cu suficienta tensiune. Daca, intr-o prima etapa, lupta cu Traian Basescu parea
castigata, prin expulzarea PD de la guvernare si prin suspendarea presedintelui, iata ca
replica e pe masura, iar un rol important il joaca, inca o data, PSD. Punand pe jar cele
doua adversare politice, nu stiu daca Mircea Geoana e chiar atat de prostanac pe cat
ni-l recomanda Ion Iliescu. Cum nu stiu daca Tariceanu poate fi considerat inteligent
din punct de vedere politic daca tinteste la aliante cu partide-loser. Dupa aproape 18
ani de balacareala balcanica ne vedem cu aceleasi aliante de tip FSN si CDR,
dovedind ca suntem departe de a ne fi luat majoratul in ale politicii. Suntem insa in
NATO si inca in UE. Ei, si?!

S-ar putea să vă placă și