Alexandru Lapusneanul

- personaj principal de nuvela istorica - personaj romantic

- personaj atestat istoric "Alexandra Lapusneanul",
de Costache Negruzzi
- nuvela istorica -

Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de

Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al
revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de
programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume
inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se
inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche, "Letopisetul Tarii Moldovei".
Tema nuvelei ilustreaza evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei
si anume cea de a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).
Alexandru Lapusneanul - personaj principal, erou romantic atestat istoric si
eponimul nuvelei (care da numele operei -n. n.) - este alcatuit din puternice
trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari iesite din
comun.
Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa putcrnica, ambitie si
fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care-l tradasera in prima
domnie, aceasta fiind, de altfel, unica ratiune ce l-a impulsionat sa ocupe pentru a
doua oara pe tronul Moldovei, impotriva vointei tuturor: "Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu".
Trasaturile morale reies in mod indirect din faptele, atitudinile si deciziile
protagonistului, unele istorice, preluate din cronica lui Grigore Ureche, altele
fictionale, nascocite de imaginatia scriitorului. Componenta istorica a
protagonistului, precum si insusirile fanteziste exceptional contureaza un personaj
romantic reprezentativ pentru literatura romana. Cruzimea si violenta voievodului
sunt reliefate prin antiteza cu blandetea si delicatetea Doamnei Ruxanda, procedeu
romantic folosit de narator pentru amplificarea emotiei si intensificarea trairilor

naratarului (cititorul caruia i se adreseaza naratorul imaginar pe parcursul

discursului sau narativ - n.n.).
Inteligent si energic, Lapusneanul isi manifesta, inca din expozitiune, strategia
bine pusa" la punct, aceea de a-si duce la indeplinire planurile vindicative
(razbunatoare - n.n.) impotriva tuturor boierilor care-l vandusera in prima domnie.
Dorinta de razbunare ii anima domnitorului toate faptele si gesturile, fiind
neclintit in hotararea de a ocupa tronul Moldovei si raspunde taios celor patru boieri
veniti sa-l intampine in apropiere de Tecuci: "- Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, [...]
si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia ori fara voia
voastra". Aceasta replica, asezata ca motto al primului capitol si preluata aproape in
intregime de Negruzzi din Letopisejul lui Grigore Ureche, are valoare documentara,
de unde se poate afirma ca spiritul vindicativ al lui Lapusneanul nu este o ficfiune, ci
o trasaturd istorica: "De nu ma vor, eu ii voiu pre ei si de nujna iubescu, eu ii
iubescu pre dansii si tot voiu merge, ori cu voie ori fara voie ". In intriga, naratorul
omniscient remarca in mod direct privirea protagonistului, ce scanteiase "ca un
fulger", amenintatoare si ferma atunci cand refuza cu obstinatie (incapatanare -n.n.)
sa renunte la tronul Moldovei: "- Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul
indarapt". Replicile lui Lapusneanul reflecta, indirect, ura inversunata ce se revarsa
asupra boierilor abjecti, pe care-i ameninta cu vadita ostilitate: "Voi mulgeti laptele
tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi".
Patima si nerabdarea de a ocupa tronul tarii este ilustrata, indirect, de una dintre
faptele atestate istoric pe care le savarseste Lapusjneanul imediat dupa urcarea pe
tron si anume, aceea de a da foc cetatilor Moldovei, "ca sa sece influenta boierilor si
sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Actiunea este, de altfel, reala, impusa de turcii
care urmareau sa slabeasca rezistenta tarii in eventualitatea unui atac otoman. In
cronica lui, Ureche noteaza faptul ca Lapusneanul fagaduise imparatului "ca va
rasipi toate citatile din fara Moldovei, numai sa-i dea domniia ". El isi opreste numai
cetatea Hotinului "ca sa-i fie aparatura dinspre leasi", unde, de altfel, se si retrage
in ultimul an de domnie, fapte ce dovedeste componenta istorica a nuvelei.
Alte insusiri ale personajului, reiesite, indirect, din episoadele in care este prezent
Motoc, sunt rod al fictiunii naratorului. Ipocrizia voievodului este argumentata,
indirect, si de rabdarea extraordinara si tenacitatea impresionanta de a-l tine pe
Motoc langa el, ba chiar protejandu-l, prefacandu-se ca nu observa jalbele "obstiei
pentru jafuirile lui Motoc", pana cand i se iveste ocazia de a-l preda multimii, care-l
linseaza. Lapusneanul dovedeste aici si o strategic de autoaparare, fiind in aceasta
a doua domnie foarte vigilent si neincrezator fata de boieri, isi ia toate masurile in
asa fel incat sa nu-l mai poata trada nimeni.
Inca de la inceputui nuvelei, Lapusneanul se dovedeste un bun cunoscator al
psihologiei umane, intrucat.il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia acestuia
in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de

sangele tau". Voda se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul "invechit in zile rele",
insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care
cere capul lui Motoc. Boierul este cuprins de disperare, il implora pe Lapusneanul sa
nu-i asculte "pre niste prosti, pre niste mojici". Voda ii raspunde "cu sange rece",
cum il caracterizeaza direct vocea auctoriala, argumentand: "Prosti, dar multi [...] sa
omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?". Decizia de a-l da pe
Motoc multumii este fictionala, intrucat boierul, refugiindu-se in Polonia, fusese ucis
de un om de incredere trimis'de Lapusneanul - "de i-au taiat capul Tomsii si lui
Motoc vornicul si lui Spanciog spatariul si lui Veverita postelnicul" -, ingropandu-i
apoi la manastirea Onofrie (1564), dupa cum noteaza Grigore Ureche in Letopiset.
Insetat de razbunare si mveninat de ura, voda isi pune tn aplicare planul: confisca
averile boierilor si incepe sa-i ucida, profitand de "cea mai mica greseala
dregatoreasca" ori de "cea mai mica plangere", iar capul vinovatului era spanzurat
la poarta palatului, cu o pancarta pe care era scrisa vina, reala sau plasmuita,
asasinatele fiind atat de multe, ineat un cap "nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap
ii lua locul".
Alexandru Lapusneanul detine arta disimularii, scena din biserica scotand in
relief, indirect, perfidia cu totul iesita din comun cu care voda "joaca" rolul
pocaitului. Imbracat "cu toata pompa domneasca", impotriva obiceiului sau,
domnitorul participa la slujba de la Mitropolie, se inchina pe la icoane, saruta
moastele sfantului loan cel nou, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi
comis crime, citeaza din Biblie, cere iertare boierilor si lui Iisus Hristos, apoi ii
pofteste pe boieri la un ospat de impaciuire. In timp ce rosteste "aceasta desantata
cuvantare", dupa cum noteaza direct naratorul omniscient, domnitorul pregateste
cel mai sadic omor dintre toate cate comisese: piramida de capete taiate ale celor
47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusesera invitati. Inteligent si perfid,
Lapusneanul reuseste sa-i pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe oricine si sa-si
ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu
meticulozitate si cu o satisfactie deosebita.
Cruzimea este trasatura dominantd a personajului, motivata, indirect, de multele
fapte cumplite: leacul de frica pe care i-l da doamnei Ruxanda prin piramida de 47
de capete ale boierilor ucisi, linsarea lui Motoc de catre multime, amenintarea
propriei familii cu moartea, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu
satisfactie, a boierilor. Episodul uciderii celor 47 de boieri, preluat din cronica lui
Ureche, constituie una dintre cele mai impresionante crime din istoria tarii. Boierii
sosisera la ospat insotiti, fiecare, de cate doua-trei slugi, "adunandu-se boierii, 47 la
numar". Spre sfarsitul ospatului - descris detaliat de narator - la semnul
domnitoruiui, "toti slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele si-i lovesc, iar
alti ostasi se "napustira cu sabiile in ei". Privind macelul, voda radea satisfacut,
Motoc se silea si el sa zambeasca pentru a-i face pe plac domnitoruiui, desi "simtea
parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind". Procedeele asasinarii boierilor
sunt sangeroase si feroce, unii "mureau facandu-si cruce", altii "se aparau cu

turbare", au pierit si multi lefecii, dar "nu mai ramase niciun boier viu. Patruzeci si
septe de trupuri zaceau pe parchet!". Simultan cu macelul din sala de mese, erau
ucisi in curte slugile boierilor, dar cateva reusisera sa sara peste zidurile palatului
domnesc. Lapusneanul porunceste sa se reteze capetele boierilor ucisi, trupurile le
arunca pe fereastra, iar din capete construieste "in mijlocul mesii pe incet si cu
randuiala", o piramida de "patruzeci si septe capatine", asezate "dupa neam si dupa
ranguri", in varful careia statea capul "unui logofat mare". La rugamintea doamnei
Ruxanda dea inceta cu omorurile, vreme de patru ani de la aceasta cumplita crima,
Lapusneanul nu mai "taiase niciun boier, dar "scotea ochi, taia maini, ciuntea" pe
oricine care-i dadea un cat de mic motiv, adevarat sau inventat, fapte care
ilustreaza, indirect, sadismul personajului.
Moartea violenta, prin otravire a lui Lapusneanul chiar de catre blanda lui sotie,
este o plata binemeritata pentru cruzimea sa. Episodul mortii domnitoruiui este
inspirat din "Letopisetul Tarii Moldovei" sens de Grigore Ureche, ceea ce constituie
un alt argument istoric pentru veridicitatea faptelor sustinute de vocea auctoriala in
aceasta nuvela. Fiind grav bolnav, voda Lapusneanul a poruncit episcopului si
boierilor ca "de-l vor vedea ca ieste spre moarte" sa-l calugareasca. Acestia,
observand ca este "mai multu mort decat viu", l-au calugarit si "i-au pus nume de
calugarie Pahomie". Reenindu-si din lesin si vazandu-se imbracat in haina
monahala, Lapusneanul i-a amenintat "ca de se va scula, va popi si el pre unii", din
care cauza "l-au otravit si au murit", apoi l-au ingropat cu cinste "in manastirea sa,
Slatina, ce ieste de dansul zidita".
Ca si in Letopiset, in nuvela, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului, se
imbolnaveste "de lingoare" si, "in delirul frigurilor", ii porunceste mitropolitului
Teofan sa-l calugareasca atunci cand va constata ca este pe moarte. Ca urmare,
voda este imbracat in rasa monahala si primeste numele Paisie. Cand isi revine din
letargie si se vede calugarit, se enerveaza si-i ameninta: "M-ati popit voi, dar de ma
voi indrepta, pre multi am sa popesc si eul". Din aceasta riposta, care constituie si
mottoul ultimului capitol, reies, indirect, rautatea si veninul care i-au animat
comportamentul in toti anii ceiei de a doua domnii pe tronul Moldovei.
Scena otravirii din deznodamantul nuvelei este cutremura-toare si de aceea
romantica. Stroici si Spancioc se uita cu satisfactie la suferintele lui voda, iar Stroici,
cu un cutit, "ii desclesta [...] dintii si ii turna pe gat otrava ce mai era pe fundul
paharului", spunandu-i cu bucurie: "invata a muri, tu care stiai numai a omori".
Naratorul descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale domnitorului care "se
zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, din|ii ii scrasneau, si ochii sai
sangerati se holbasera", pana cand, in sfarsit, "isi dete duhul in mainile calailor sai".
Alexandru Lapusneanul, lasand "o pata de sange in istoria Moldovei", a fost
inmormantat la manastirea Siatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei
sale". Aceasta ultima afirmafie aparline istoriei, nu tine, asadar, de fictiunea
scriitorului.

Modalitatile de caracterizare indirecta includ, totodata, vorbele si gesturile

personajului nemilos si rau, cand ii ameninta pe calugari, pe sotie si pe copil: "Iesiti!
Ca pre toti va omor! si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il
azvarli cu manie in capul unui calugar"; "lar pre cateaua asta voi s-o tai in patru
bucati impreuna cu tancul ei...".
Prin caracterizarea directa, facuta de catre naratorul omniscient reies trasaturile
fizice si morale ale personajului, conturate prin redarea gesturilor si a mimicii
domnitorului: "sangele intr-insul incepu a fierbe"; "impotriva obiceiului sau,
Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca.[...] "Nicio
arma nu avea alta decat un mic junghi cu plaselele de aur"; "in minutul acela el era
foarte galben la fata", incat chiar "si racla sfantului ar fi tresarit".
Sadismul si setea de razbunare rezulta din caracterizarea directa, facuta de catre
celelalte personaje: "Crud si cumplit este omul acesta, fiica mea"(mitropolitul
Teofan); "Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa
cerseasca pe la usile crestinilor"; "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel
pangarit a unui tiran ca tine" (Stroici). Un procedeu artistic de caracterizare
romantica o constituie antiteza care opune cruzimii lui Lapusneanul blandetea si
gingasia doamnei Ruxanda.
Relatiile lui voda cu celelalte personaje accentueaza trasaturile care-l
individualizeazd in nuvela. Cu doamna Ruxanda, Lapusneanul se casatorise din
calcul, "ca sa traga inimile norodului" de partea lui, intrucat era inca vie amintirea
"bunului Petru Rares". Pentru a ocupa tronul Moldovei, Lapusneanul il atacase pe
Joldea - cel pe care boierii il alesesera ca sot al Ruxandei si domn al tarii, ii taiase
acestuia nasul - silindu-l astfel sa se retraga intr-o manastire si sa se calugareasca,
reusind astfel sa zadarniceasca toate planurile celorlalti. Atitudinea lui fata de
Ruxanda este de indiferenta, el ignorand-o cu desavarsire. La rugamintea Ruxandei
de a inceta cu omorurile, el ii da "un leac de frica", aratandu-i piramida construita
din cele 47 de capete ale boierilor asasinati, iar cand aceasta lesina la vederea
grozaviei, voda este dezamagit, dispretuitor si ironic fata de reactia ei: "Femeia tot
femeie, [...] in loc sa se bucure, ea se sperie". Blanda Ruxanda isi otraveste sotul,
pentru a scapa de la moarte sigura pe fiul ei, ce fusese amenintat de Lapusneanul,
fiind convinsa ca scapa tara de un domnitor tiran si crud.
Lapusneanul, viclean si ipocrit, afiseaza o atitudine de pretuire fata de multimea
adunata la portile palatului si, profitand de imprejurare, il arunca pe Motoc norodului
dezlantuit, care-l linseaza si astfel scapa de inca un dusman periculos. Relatia cu
Motoc parea una de prietenie, pentru ca voda se preiacea ca nu baga de seama
faradelegile comise de "ticalosul boier", fiind singurul pe care-l proteja, cu scopul de
a profita de viclenia acestuia, in ducerea la indeplinire a planului de razbunare. Cu
toate acestea, se foloseste de strigatele multimii si-i ofera acesteia cu o ironie
taioasa: "Sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?".

Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri profilul psihologic

al lui Alexandru Lapusneanul. Vasile Alecsandri a vorbit despre "tragedia crunta a lui
Lapusneanul", iar Ovid Densusianu despre "cruzimea, razbunarea, viclenia lui". Liviu
Leonte constata la erou "o inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta
bolnavicioasa de a vedea curgand sange". Mai analitic, Nicolae lorga vede aici
"sufletul unui bolnav ce-si afia alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si
auzul suferintei altora".
Arta de prozator a lui Costache Negruzzi este remarcabila mai ales prin forta de
construire a gesturilor patetice ale personajelor, prin cuvintele memorabile ale
acestora, precum si prin observatia psihologica atenta a naratorului ca principal
procedeu artistic de introspectare a protagonistului. Verbele la imperfect "mureau", "se aparau", "cadeau", "se inclestau" - care descriu scena
cutremuratoare a uciderii celor 47 de boieri amplifica tirania si cruzimea
domnitorului.
Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapusneanul" de
Costache Negruzzi, George Caiinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere
celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi
universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci,
cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si
intuitie realista".