„Nu te închina până nu ştii cine–i sfântul!” (Proverbele Românilor, Iuliu A.

Zanne)
„Nimeni să nu ne stăpânescă
în credinţa noastră ortodoxă:
nici un împărat, nici un
ierarh, nici un mincinos „Sau ţara aceasta să fie în
adevăr Românească, sau
sinod, nici altcineva, ci numai nici nu trebuie să fie”.
Unul Dumnezeu, Care atât Mihai EMINESCU
prin El cât şi prin ucenicii Săi
ne–a fost dat nouă”.
Sfântul Marcu al Efesului
Anul III, numărul 46, 01 – 15 septembrie 2010
ISSN: 1843–9179

CUPRINS: preţ: 5 lei

Mugur Vasiliu: REFERITOR LA MANIFESTAŢIILE CONTRA-ATAC / Arhiepiscopia Tomisului:
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ROMÂNII ORGANIZATE ÎN MIERCUREA CIUC Adrian Botez: DREPTUL LA REPLICĂ ÎN PRESA
DIN ROMÂNIA, CĂTRE ROMÂNII DIN LA DATA DE 11.09.2010 pagina 10 ROMÂNEASCĂ pagina 28
REVISTE ROMÂNEŞTI ŞI GAZETARI
ÎNTREAGA LUME pagina 2 JURNAL DE FRONT / ROMÂNI, DIN S.U.A. pagina 21 RÂPA ROBILOR /
ROMÂNIA SUB ASEDIUL PROSTIEI / Theodor Codreanu: Ieromonahul Fotie: Radu Gyr:
Alina Glod: PAUL GOMA ŞI NEOROLLERISMUL SUB ZODIA FARSEI pagina 29
pagina 11 COLOCVIU ECUMENIC
CÂND TE CONDUC VANDALII, NU INTERNAŢIONAL DE SPIRITUALITATE
MAI TRĂIEŞTI ÎNTR-UN STAT DE GYRUL / Inedit:
OGLINDA VREMII / ORTODOXĂ LA BOSE, ÎN ITALIA /
DREPT...TE DESCURCI SINGUR! PLANUL TEXTULUI OFICIAL CARE VA CARTEA BASARABULUI pagina 30 /
pagina 4 Florin Stuparu:
CUVINTE ÎMPOTRIVA BEŢIEI ŞI FI SEMNAT ÎN CADRUL ÎNTRUNIRII MORMÂNTUL CĂPITANULUI pagina 31
Centrul European de Studii PENTRU BUNA FOLOSIRE A VINULUI COMISIEI MIXTE PENTRU DIALOGUL
Covasna – Harghita: pagina 14 DINTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI LA SABIA DE FOC /
DRAMA ROMÂNILOR DIN ARCUL VIENA pagina 22 Corneliu Zelea Codreanu:
INTRACARPATIC, DUPĂ DICTATUL DE ICOANA DIN ADÂNC /
CETATEA CREŞTINĂ / ÎNSEMNĂRI DE LA JILAVA pagina 32
LA VIENA pagina 5 / COMUNICAT AL Ioan Gându:
FORUMULUI CIVIC AL ROMÂNILOR MINŢI ZBURĂTOARE IDENTIFICATE Mitropolitul Augustin de Florina: HAIDUCI–M–AŞ ŞI N–AM CUI... /
DIN COVASNA, HARGHITA ŞI MUREŞ pagina 18 DESPRE PAPISM pagina 24 ROMÂNIE ÎN COLŢI DE SĂRĂCIE pagina 40
Înţelegem prin oceanografie ortodoxă o preocupare permanentă, vitală pentru înţelegerea lumii înconjurătoare, de la aspectele ei cotidiene, prozaice şi până la gesturile complexe, tainice, religioase; în acelaşi timp este o luare de poziţie,
o valorificare a lumii din perspectivă ortodoxă. Nu am anunţat–o ca pe o ştiinţă, nu temându–ne de rigoarea disciplinelor ştiinţifice, ci pentru că dorim ca oceanografia ortodoxă să fie un mod de a aprecia tot ce ne conţine; pe de altă parte,
o vedem ca pe o înlesnire a accesului la înţelesurile lumii româneşti – implicit, ortodoxe – nu ca la un fişier bibliografic ci ca la o părtăşie la viaţă, ca un răspuns la permanenta provocare a transcendentului în imediat. Aceasta presupune
existenţa apriorică a unui fel ortodox de a vedea lumea. Astfel, oceanografia ortodoxă înseamnă receptarea spiritului vremii prin folosirea unui anumit mod de interpretare şi totodată încercarea de a construi un mod de interpretare.
Mugur VASILIU SCRISOARE DESCHISĂ
CĂTRE ROMÂNII DIN ROMÂNIA,
CĂTRE ROMÂNII DIN ÎNTREAGA LUME
Democraţia este libertatea de a spune “NU”
şi nu obligaţia de a zice “DA”.

A
nalizând situaţia de fapt a societăţii româneşti, în aceste momente, am ajuns la concluzia necesităţii atenţionării poporului
român, oriunde s-ar afla acesta, cît şi a ierarhilor şi părinţilor duhovniceşti, asupra pericolului în care se află însăşi exis-
tenţa neamului românesc. Puterea politică în România comunistă şi neocomunistă nu are nici cea mai mică legătură cu
structura intimă spirituală şi culturală a poporului român, ceea ce ne dă îndreptăţirea să afirmăm că des-fiinţarea statului
român şi exterminarea poporului român au devenit politică “naţională de stat”, după cum urmează:

Des-fiinţarea morală prin:

• promovarea pe toate căile şi cu toate mijloacele a “liberalismului” ateu care este, asemenea tuturor ateismelor, fundamental imoral,
justificând în numele “libertăţii” toate înclinaţile vicioase ale firii omeneşti, anulând graniţele dintre permis şi nepermis, dintre normal
şi anormal, dintre bine şi rău. Astfel se instituie un “haos al drepturilor” nelimitate ale omului care din punct de vedere moral nu mai
are nici o obligaţie;
• protejarea pe cale legislativă: a desfrâului, în numele “libertăţii” de a dispune de propriul trup; a uciderii pruncilor nenăscuţi; a
practicilor sexuale împotriva firii; a pornografiei;
• imoralitatea generalizată, popularizată prin toate mijloacele sub pretextul dreptului de “expresie”, “opinie” şi “informare”.

Des-fiinţarea spirituală prin:

• protejarea pe cale legislativă a anihilării spiritual religioasă a unuia dintre puţinele centre creştine care continuă să reziste ofensivei
unei ideologii care nu este atee ci antihristică. România ultimilor ani a fost transformată într-un vast câmp de acţiune al propagandei
cultelor păgâne şi al prozelitismului sectelor eretice şi satanice;
• crearea de premize pentru fărâmiţarea statului român actual, care devine din ce în ce mai evidentă - prin practicarea unor politici
economice de izolare regională şi de federalizare; prin acceptarea tacită de către statul român a redeschiderii discuţiilor legate de Tra-
tatul de la Trianon;
• participarea cu bună ştiinţă la desfigurarea locurilor de interes major pentru români - Roşia Montana, Sarmisegetusa etc;
• “uitarea” ansamblului teritoriului românilor care include Basarabia, Nordul Bucovinei, Transcarpatia, Cadrilaterul;
• practicarea unei politici externe, “externă” de interesul naţional faţă de chestiunea canalului Bâstroe, faţă de chestiunea Dunării,
www.axa.info.ro

faţă de chestiunea Insulei Şerpilor;

• nefolosirea intenţionată în negocierile diplomatice a avantajelor aduse de istorie - doar averea românului Imanuel Gojdu, atestată
de testamentul său care se păstrează integral, însuşită ilegal de statul maghiar ar valora mai mult decât bugetul acestui stat pe doi ani;
tezaurul României de la Moscova are o valoare inestimabilă;
• obstrucţionarea cercetărilor arheologice şi izolarea descoperirilor de interes crucial pentru descrierea identităţii româneşti;
• lipsa de reacţie - asumată - faţă atacurile josnice date de diferite state, la adresa istoriei şi integrităţii teritoriale a României;
• pierderea treptată a suveranităţii prin legislaţia care a permis vânzarea de teren străinilor. Sunt zone în Ţară în care peste 80% din
pământul ţării aparţine unor firme străine.

Des-fiinţarea biologică prin:

• protejarea legislativă a scăderii natalităţii - lucru distrugător pentru un popor - care are drept consecinţă schimbarea raportului
natalitate/mortalitate şi duce inevitabil la dispariţia biologică a poporului român;
• practicarea unei politici economice - de înfometare, umilire şi îmbolnăvire a populaţiei; consecinţele sunt mărirea numărului de
bolnavi şi diversificarea bolilor;
• aşa zisa reformă în sănătate, care nu este altceva decât mutilarea preocupării pentru sănătatea românilor - de la experimentele
medicale care se fac pe copiii din România (cele mai multe cazuri de SIDA la copii sunt rezultatul infectării în urma injectărilor care
s-au făcut în spitalele din România, de către personal calificat - nimeni nu a anchetat vreunul din cazurile în care un copil fiind internat
cu o altă boală contractează SIDA în spital) şi până la “reorganizarea” sănătăţii care nu poate duce decât la “reforma anatomică” sau la
“schimbarea corpului uman”;
• indiferenţa faţă de mizeria şi proasta dotare din spitale;
• transformarea sănătăţii populaţiei într-o afacere - statul român achiziţionează seruri - vaccin ce nu sunt necesare, în detrimentul
serurilor româneşti care şi-au dovedit eficienţa;
• vaccinarea fără nici un discernământ a copiilor, lucru care are ca rezultat scăderea imunităţii acestora - fapt dovedit medical de către
imunologi şi neluat în seamă de către autorităţi;
• deosebit de proasta retribuire a medicilor;
• lipsa de preocupare a statului pentru sănătatea populaţiei prin impactul terifiant al zonelor poluate asupra vieţii. În ţară există sute
de zone cu intensă poluare, uneori chiar radioactivă;
• iresponsabilitatea în reglementarea măsurilor din alimentaţie. Legislaţia extrem de permisivă în domeniu ne transformă în poligon
de testare chimică, biologică. Este recunoscut pe plan mondial faptul că rolul alimentaţiei în sănătatea populaţiei este crucial. Acest
lucru este eludat în România. Mai mult: legislativul a permis introducerea în cultură şi a soiurilor modificate genetic iar România a
adoptat normele de alimetație total distrugătoare ale UE, Codex Alimentarius;
• absenţa unor programe naţionale de educaţie în sănătate.

Des-fiinţare socială şi profesională prin:

• distrugerea echilibrului social actual la care s-a ajuns după zeci de ani prin nesfârşită suferinţă, prin colectivizare şi industrializare
forţată. Acest echilibru este în strictă legătură cu economia Ţării care prin transformările dramatice pe care le cunoaşte generează mas-
se întregi de şomeri, disponibilizaţi, cărora nu li se oferă în schimb nimic concret;
• dezinteresul conştient asupra unor categorii profesionale în strânsa activitate cu economia centralizată a statului: hidroenergetici-
enii, specialişti în activitate nucleară, geneticieni, etc. şi cercetătorii în general;
2 www.axa.info.ro
 ACESTEA SUNT DOAR CÂTEVA EXEMPLE DE “POLITICĂ”, PE
CARE O PRACTICĂ PUTEREA DIN ROMÂNIA, CA URMAŞĂ,
ÎNCĂ MAI BOLNAVĂ, A COMUNISMULUI. ESTE MOMENTUL
SĂ NU MAI ACCEPTĂM ACEASTĂ STARE DE LUCRURI, ALTFEL
VOM DISPĂREA CA NEAM.
• adoptarea în timp a unui pachet legislativ care are ca urmare dispariţia ţăranului român şi a gospodăriei sale, corp social care a
susţinut prin munca sa de zi cu zi şi prin jertfele sale de sânge fiinţa neamului românesc. Transformarea ţăranului în fermier sau „agro-
business man” presupune pierderea unei identităţi, aceea de român.

Des-fiinţarea economică prin:

• orientarea politicii economice româneşti către subordonarea economică faţă de capitalul străin care a devenit deţinător majoritar
al acţiunilor - inclusiv în întreprinderile cu caracter strategic;
• faptul că România are astăzi datorii mai mari decât avea la sfârşitul celui de-al doilea război mondial fără nici un temei pentru sta-
tul român, pentru români; în aceste condiţii puterea din România nu numai că nu justifică această stare de fapt, ci o şi ascunde, pentru
a putea continua dezastrul în numele “dezvoltării economice”;
• înstrăinarea tezaurului naţional din Banca naţională, lucru care se poate întâmpla doar în caz de război, sau în caz de înaltă trădare
de ţară;
• măsurile de ordin fiscal care distrug integral economic întreprinderile mici şi mijlocii şi sprijină întărirea marilor corupţi, a celor
care s-au îmbogăţit din jefuirea avutului naţional;
• neprotejarea agriculturii cu tot ce înseamnă ea - în primul rând oamenii, pământul, pădurile, şi apoi soiuri valoroase, rase autohto-

www.axa.info.ro
ne - va conduce, cu siguranţă, la un dezastru;
• înrobirea efectivă a populaţiei prin măsuri fiscale care ţin de domeniul absurdului. Impozitări succesive aberante ale aceluiaşi venit,
impozit direct, T.V.A., impozit pe propietate, taxe la înstrăinarea proprietăţii, toate menite să ne răpească timpul şi libertatea pentru a
hrăni o hidră care se numeşte “clasa politică”.

Des-fiinţarea politică prin:

• renunţarea în fața UE la prerogativa statului suveran de a emite legi interne conform voinţei proprii;
• renunţarea la prerogativa statului independent şi suveran de a funcţiona în graniţele etnice fireşti, iar când acestea sunt încălcate,
de a încerca prin toate mijloacele repunerea în drepturi;
• acordarea de drepturi cetăţeneşti necondiţionate imigranţilor atraşi în ţară de posibilităţile nelimitate de a obţine profituri ilicite;
• acordarea de privilegii tuturor tipurilor de minorităţi - de la cele etnice până la cele sexuale sau pseudo-religioase - simultan cu
reducerea dreptului firesc al majorităţii de a se proteja;
• falsa democraţie şi imaginatul pluripartitism - toate partidele care s-au succedat până în prezent la conducerea ţării - TOATE -
sunt conduse de foştii activişti comunişti cu feţe mai mult sau mai puţin umane; toate doctrinele politice sunt de stânga;
• nerespectarea legilor de chiar instituţiile legislativă şi executivă - Constituţia României este profund neconstituţională, deoarece
legea de modificare a constituţiei din 2003 trebuia promulgată de Preşedintele României, lucru care nu s-a întâmplat etc;

Des-fiinţarea administrativă prin:

• crearea unor instituţii administrative şi legislative complicate, sursă de haos şi corupţie;
• instabilitatea legislativă şi abuzurile clasei politice fac ca instituţiile statului să fie umplute până la refuz de clienţi politici care au
un singur scop: acela de a obţine foloase materiale imediate de pe aceste poziţii;
• o birocraţie excesivă şi haotică care blochează iniţiativele private sub masca unor reglementări şi a controlului;
• lipsa de pregatire a personalului administrativ şi a demnitarilor care uneori nu au nici cele mai elementare cunoştinţe în domeniu;
• reorganizarea regională a României, în pretinse „regionalizări economice” dar care încep să prindă contururi administrativ terito-
riale proprii.

Des-fiinţarea militară prin:

• culpabilizarea armatei prin afirmaţii mincinoase privind rolul criminal pe care l-ar fi avut în „Revoluţia de la 1989”;
• o aşa zisă reformă a armatei făcută la cererea expresă a unor puteri străine şi sub supravegherea unor militari străini. Corpuri în-
tregi de armată au fost desfiinţate fără să dea cineva socoteală pentru scăderea criminală a capacităţii de apărare a ţării. Unităţi tactice
şi strategice de o deosebită importanţă au fost literalmente desfiinţate. Mare parte a echipamentului a ajuns la fier vechi;
• implicarea armatei şi statului în conflicte străine de interesele noastre, care ne aduc nu numai prejudicii de imagine ci şi importante
prejudicii materiale şi umane;
• desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi înfiinţarea unei aşa zise armate profesioniste conduce la dispariţia unei etape impor-
tante în formarea tinerilor şi creează posibilitatea ca pe viitor armata să poată fi folosită împotriva propriului popor;
• desfiinţarea unei întregi industrii militare extrem de profitabile a adus nu numai prejudicii economice colosale, ci distruge şi capa-
citatea de apărare pe termen lung - armata română nemaifiind capabilă să se alimenteze din Ţară cu suportul material;
• instalarea de baze militare străine desfiinţeaza orice idee de independenţă şi libertate.

Des-fiinţarea învăţământului prin:

Mugur VASILIU

• introducerea unor materii ce nu au nici o legătură cu latura educativă sau de învăţământ ci doar servesc intereselor politice;
• tratarea materiilor de învăţământ preuniversitar cu un dezinteres voit;
• deosebit de proasta retribuire a profesorilor;
• culpabilizarea profesorilor pentru situaţia economică actuală;
• reducerea învăţământului universitar;

Des-fiinţarea dreptului la istorie prin:

• aservirea necondiţionată a Ţării, în termenii cei mai ruşinoşi, intereselor străine, contrare interesului naţional, până la anularea
demnităţii de român.
www.axa.info.ro 3
Alina GLOD
P
reocupat să-şi buzunărească
proprii cetăţeni, statul roman
este condus de vandali, duş-
mani ai neamului, ce nu se
pot apropia nici măcar iluzoriu de ideea
sau conceptul de “conducători responsa-
bili”. Dacă mai ieri, preşedintele pocnea un
cetăţean, care-i ceruse pe bună dreptate
socoteală de starea jalnică a României, de
curând, fratele acestuia, în aceeaşi manie-
ră laşă, şi-a permis să lovească o femeie, în
urmă unui incident în trafic. Ai spune că,
pentru realitatea dramatică în care trăieşte
în România, cetăţeanul de rând este mult
prea sufocat de griji şi probleme ca să se
mai preocupe şi de aşa ceva. Şi totuşi ar
trebui…ameninţat, terorizat, desconsi-
derat, cetăţeanul obişnuit este constant
umilit în momentul în care are o rapor-
tare directă cu statul şi funcţionărimea
lui (exemplu recent pentru declararea ve-
niturilor şi plata dărilor la stat prin noua
aberaţie legislativă privind impozitarea
persoanelor fizice autorizate şi a persoa-
nelor ce desfăşoară activităţi independen-
te), în timp ce tumoarea portocalie, prin
conducătorul ei suprem, aburită de atâta
fericire, ieşea senină de la Cireşica, resta-
urantul preferat al preş-e-dintelui, şi ne
www.axa.info.ro
declara că ar trebui să “trecem prin criză
cu fruntea sus” şi că ar cam trebui să ne
descurcăm singuri şi să nu aşteptăm, se
înţelege “pomană”, de la statul roman. Să
te ferească Dumnezeu să ne descurcăm
şi să ne facem dreptate singuri, dl. preş-e-
dinte! Şi să transformi un popor, blând şi
bun, într-o bestie asemeni ţie! Să te fereas-
că Dumnezeu să faci un pas în plus în rău-
tăţi, căci va fi aprigă şi de nestăpânit mania
justificată a mii de oameni aduşi în stradă,
iar impertinenţa ta se va opri acolo unde
s-a oprit şi a altui “conducător suprem”…
în mormânt!... şi nu din ură, ci din instinct
de conservare! Nu, nu este ameninţare, ci
avertisment, căci suportabilitatea răului,
a nesimţirii şi incompetenţei şi-a cam
atins cota maximă, iar cei ce azi lovesc cu
bestialitate poporul, şi la propriu (palme
date cetăţenilor, când ar trebui să sărute
mâinile şi feţele celor ce îi ţin în puf!) şi la
figurat (prin taxe şi impozite cel puţin ha-
lucinante…pentru orice normă sau regulă
fiscală) ar trebui să-şi aducă aminte că noi,
cetăţenii, bătuţi şi umiliţi de acest…. preş-
e-dinte…, suntem ce-i care-i plătim factura
uriaşă de la Cireşica şi tot noi, cetăţenii îi
achităm avionul, maşinile, vilele şi în prin-
cipal tot ce a acumulat şi deţine acest individ
în calitate de preş-e-dinte. În mod normal
acest individ ar trebui să pună capul în
pământ când vorbeşte cu orice locuitor al
ţării pe care l-a adus în starea cronică de
sărăcie! Mai mult, nu îi ajunge lichelei să
ne umilească pe noi, pe cei încă tineri, ci îşi
permite să ne umilească şi părinţii şi buni-
cii noştii, căci îi declară o povară, asemeni
unor animale şi nu ca cei ce ne-au crescut
şi ne-au dat viaţă. Ruşine! Ruşine! Ruşine!
…Tupeu şi nesimţire fără limite! Te-ai aş-
tepta poate, să-şi dea demisia pentru toate
umilinţele verbale şi fizice aduse acestui
popor, te-ai aştepta să fie anchetat penal
şi să facă puşcărie, însă atunci când jus-
tiţia este debilizată forţat, prin imixtiuni
4 www.axa.info.ro
Când te conduc vandalii, nu mai trăieşti
într-un stat de drept...te descurci singur!
politice, vândută şi cumpărată de actuala
putere după bunul plac, iar poliţia intră în
spital, la propriu, căci nu se poate apăra
ea pe sine, başca cetăţenii, este clar că nu
mai ai stat de drept şi că ar cam trebui să
asculţi sfatul preş-e-dintelui şi să începi să
“te descurci”singur! Şi uite că sunt români
care o fac şi o vor face, căci educaţia, cer-
cetarea şi sportul continuă să performeze,
în ciuda unui asemenea exemplar aflat la
conducerea ţării, care încearcă să lichide-
ze tot ce-i bun şi valoros. Astfel, echipajul
masculin de canoe dublu alcătuit din Ale-
xandru Dumitrescu si Victor Mihalachi,
a câstigat la sfârşitul lunii august a.c., la
Campionatul Mondial de la Poznan, me-
dalia de aur, pe distanta de 500 de metri
şi titlul mondial pe distanta de 1000 de
metri...şi nu au fost singurii români pre-
miaţi la această competiţie, însă au fost cu
siguranţă singurii sportivi fără embleme de
stat (şi fără emblema clubului sau a unor
sponsori) pe tricouri...”descurcându-se”
singuri! Ruşine ţie conduce a ţării, că ne
umileşti elitele, din orice domeniu provin
acestea! Ruşine ţie! Singura povară eşti
tu şi nu acest popor. Tu trebuie să dispari
definitiv din viaţa românilor! Şi mai bine
dispari tu, decât elitele aceste ţări...tu tre-
buie să emigrezi bine...întâi la puşcărie şi
după aceea, pentru îndatorarea în care ne-
ai băgat, şi pe noi şi pe generaţiile viitoare,
ar trebui să ţi se poprească toată averea!
Dar cum corb la corb nu-şi scoate ochii,
vulturul pleşuv de la Cotroceni se gândeş-
te să ucidă populaţia şi să-i sfârtece trupul
şi nu să impulsioneze justiţia să urmăreas-
că penal şi să recupereze pagubele făcute la
buget de marii escroci ai ţării. Astfel, s-ar
putea plăti lejer salariile oamenilor, fără a
genera drame familiale. În acest sens, sa-
lutară este acţiunea ANAF în urmărirea,
inclusiv penală, pentru evaziune fiscală,
a lui Cristian Ţînţăreanu pentru neplata
TVA la speculaţiile imobiliare datorate
statului în valoare de 21 milioane lei noi.
Însă va fi interesant dacă ANAF va face
urmărirea altor datornici, nume marcan-
te ale PDL şi ale vieţii mondene: Adriean
Videanu, Radu Berceanu, Elena Gabriela
Udrea, Vasile Turcu, Radu Moraru, Ion
Ţiriac, Zoltan Arpad Paszkani, Sebastian
Vlădescu şi alţii, mă îndoiesc însă că va fi
aşa, deşi dacă ar face-o, nici salariile nu ar
mai fi avut de suferit şi nici un alt împru-
mut nu ar mai fi necesar pentru salvarea
ţării. Că tot am ajuns să vorbim de îm-
prumuturi, după ce a curăţat guvernul de
6 miniştrii, pentru a aduce pe alţii şi mai
şi1, conducerea portocalie ne pregăteşte o
nouă îndatorare pentru a adâncii în actu-
alul dezastru, deşi este evident că nici cel
(cele) de până acum nu pot şi nu vor putea
fi returnate în termenele stabilite. Şi dacă
nu v-aţi lămurit încă ce ni se pregăteşte... şi
anume pierderea suveranităţii teritoriale...
poate ar trebui să luaţi în calcul recentele
declaraţii ale Angelei Merkel. Astfel, Can-
celarul Germaniei propune pentru statele
insolvente...atenţie...pierderea suveranită-
1
A se vedea “realizările” acestora, unii fiind
membrii ai Clubului Rotary şi susţinători vehe-
menţi ai introducerii documentelor biometrice,
iar alţii cu un trecut “controversat”, ce au făcut
pe ici pe colo fraude financiare de proporţii.
ţii, fiind obligate să accepte o guvernare
externă care le va decide politica economi-
că...Propunerea vizează în principal ţările
din zona euro, însă cu siguranţă, dacă va
fi agreată de decidenţii europeni, va afecta
cu siguranţă toate ţările Uniunii Europe-
ne. Viitorul sumbru bate la uşă, şi în timp
ce unii trec criza cu “fruntea sus”, pe banii
altora, educaţia se zbate în mizerie. Nu
este de mirare că pregătirea elevilor este
extrem de slabă, căci peste 70% din can-
didaţii examenului de bacalaureat nu au
putut promova examenul, iar personalul
didactic este demotivat, decredibilizat, de-
bilizat financiar şi moral, iar legile educa-
ţiei dezastruoase. Amatorismul îşi spune
cuvântul şi în domeniul transporturilor,
căci dacă romanii au construit între anii
106-108 peste 450 de km de drum, din
piatră, iar în timpul lui Carol I, în 15 ani
s-au construit 6800 km de drum, gaşca
portocalie a reuşit “performanţa” ca în trei
ani să lucreze doar 5,6 km de drum, drum
ce s-a surpat după 5 zile! Totodată, sănă-
tatea este în devenire un cadavru, turis-
mul şi sportul doar nişte glume macabre,
finanţele în aer, economia sub pământ, iar
cultura...adusă la nivelul celei agricole! Cu
toate acestea, preş-e-dintele a salutat ple-
carea celor mai incompetenţi membri din
guvern, cu mulţumiri (probabil pentru ni-
velul neimaginat de dezastru în care ne-au
adus!), în aceste condiţii te întrebi pe bună
dreptate de a câta mână este acest individ
şi mai ales...cum îşi permite să mai iasă
din casă, când oricine altcineva ar fi murit
instantaneu de ruşine!
Iar greutăţile nu se vor opri aici, abia
încep! Deşi se amuza zgomotos în vară şi
arăta cu degetul productivitatea muncii,
salariile nesimţite şi nemunca românilor,
când a venit vorba de tăieri salariale dom-
nul guvernator Mugur Isărescu s-a simţit
“rănit” de ciuntirile salariale de la BNR şi
a intervenit “diplomatic” pe la Banca Cen-
trală Europeană, iar situaţia s-a remediat
subit... Păi cum rămâne oare cu solidari-
tatea? De ce oare lucrătorii BNR nu “res-
pectă” sfaturile preş-e-dintelui să treacă
criza cu “fruntea sus” de la nivelul tăierilor
salariale cu 25%?... Cum nu mai este amu-
zant?...Nu se mai necăjesc oare nimeni din
BNR de derapajele politicii fiscale2 care le
dau toată strategia monetară peste cap?
Atunci când existau serioase atenţionări
că lucrurile o vor lua razna, inflaţia, chi-
purile obiectivul fundamental al politicii
monetare, nu era oare în pericol? Dar cur-
sul de schimb? Mă tem că efectul în viito-
rul apropiat al acestora va fi conjugat, căci
deja se văd semnele unui curs de schimb
crescut, care pune în pericol rambursările
creditelor în euro, fluctuaţii ale dobânzi-
lor bancare, în creştere şi o inflaţie cu greu
suportabilă în condiţiile şomajului extrem
de ridicat şi al tăierilor salariale, atât din
mediul public cât şi privat. În acest con-
2
Care la noi nu este altceva decât un nivel barbar,
prostesc şi amatorist de a aduce “cu forţa” bani la
buget. Modul acesta de a “creşte veniturile”, ne-
respectând nici un principiu fiscal nu face decât
rău şi pe termen scurt (prin evaziune) şi pe ter-
men lung (prin blocarea pe ani buni a relansării
economice, a creşterii nivelului de trai al popula-
ţiei şi practic a paralizării întregii economii).
text, în aşteptarea iernii, mărfurile se vor
scumpi, iar facturile la energie vor deveni
din ce in ce mai piperate, ţinând cont că
este posibil ca şi subvenţiile aferente să
nu mai fie acordate, iar soluţiile practice
nu pot veni decât de Sus...căci de la aceşti
ticaloşi slabe şanse de redresare a situaţi-
ei. Poate că disperarea oamenilor nu ar fi
atât de mare dacă, guvernul ar face, măcar
acum, în al 12-lea ceas, ceea ce ar trebui să
facă. Printre ceea ce trebuie să facă şi nu
face şi nici nu lasă pe alţii să facă se pot
enumera: încurajarea economiei prin re-
ducerea fiscalităţii până la nivelul concret
şi real de încasare, o legislaţie clară şi echi-
tabilă, pentru toţi contribuabili din punct
de vedere fiscal3, o programare bugetară
multianuală, realistă, o implementare a
unor proceduri clare şi transparente de
acordare a ajutorului de stat, plata datori-
ilor statului către firme, simplificarea mo-
dului de accesare a fondurilor europene,
reducerea contribuţiilor sociale, creşterea
accesului IMM-urilor la procedurile de
achiziţii publice, prin asigurarea de servicii
gratuite de asistenţă şi informare a aces-
tora de către autorităţi, reducerea TVA
la alimentele de bază, şi majorarea TVA
la produsele şi serviciile de lux, inclusiv o
impozitare mai consistentă pentru jocu-
rile de noroc, inclusiv cele de tip online,
reducerea cotei unice sau implementarea
unui impozitări diferenţiate şi progresive,
facilităţi fiscale pentru fiecare nou loc de
muncă creat, facilităţi fiscale pentru anga-
jarea tinerilor absolvenţi şi pentru angaja-
rea vârstnicilor apţi şi doritori de muncă,
iniţierea unui program similar “prima
casă” pentru firmele nou create, mai ales în
condiţiile în care acestea s-ar putea grupa
în centre şi parcuri industriale. De aseme-
nea, guvernul ar trebui să promoveze o
lege a locuinţei care să permită dezvolta-
rea de proiecte pentru construcţia de lo-
cuinţe sociale în parteneriat public-privat
şi să ofere stimulente fiscale şi de orice altă
natură pentru încurajarea industriei au-
tohtone şi reducerea importurilor. În acest
sens, un pas important ar fi facilitarea
accesului la comercializare în marile ma-
gazine şi centre comerciale a produselor
româneşti (alimentare şi nonalimentare,
inclusiv a celor tradiţionale). g
Spre exemplu, discutata impozitare dife-
3
renţiată a persoanelor ce câştigă din activităţi
independente şi restul contribuabililor. Oare
nu toţi ar trebui să aibă acelaşi nivel de impo-
zitare? Aceleaşi contribuţii de asigurari sociale,
de şomaj şi de sănătate? Vorbim de cetăţeni de
mâna întâi şi de mâna a doua? Mai mult, da-
torită riscurilor asumate (acela al neonorării de
contracte de ţătre terţi, neplata angajamentelor
la timp, lipsa contractelor, etc.) toate persoane-
le ce câştigă din activităţi independente ar tre-
bui să plătească un impozit şi o contrbuţie mai
mică, din două motive. Primul, cel obiectiv, lipsa
certitudinii încasării venitului şi a periodicită-
ţii acestuia, astfel încât acele persoane să poată
achita impozitele, taxele şi contribuţiile la timp,
fără nici un fel de inconvenient care să le preri-
cliteze activitatea şi al doilea, acela al stimulării
economiei, al antreprenoriatului, al dezvoltării
afacerilor, căci persoanele ce câştigă venituri din
activităţi independente suportă simultan costu-
rile unui angajat, dar şi al unui angajator, prin
urmare ar trebui să benefecieze dacă nu de pro-
tecţia legislativă a unui angajat obişnuit, măcar
de susţinerea oferită oricărui alt tip de angajator.
Drama românilor din Arcul
intracarpatic, după Dictatul de la Viena
De ce nu trebuie sărbătorită intrarea trupelor
horthyste în Transilvania de Nord, în septembrie 1940

D
upă secole de intoleran- cu căruţe, pentru a-l expulza pe preot, Racoşul de Sus relatat şi de Telegraful Român de la Sibiu
ţă de care s-au „bucurat” spunând: «Nu putem tolera popă valah din toamna anului 1944. Revenind la
românii din fostele sca-
une secuieşti, în mult
sau valahi printre noi». Apoi au încărcat
carele cu lucrurile familiei preotului şi, S
bisericii
fântul lăcaş a fost distrus în
toamna anului 1940. Pe locul
a fost ridicată o grădiniţă, iar
parohia sa, preotul Gheorghe Iacob arăta
că revederea cu enoriaşii lui a fost deo-
trâmbiţata autonomie secuiească, cal- sub ameninţări şi insulte, l-au obligat sebit de emoţionantă. “Apoi, printre la-

varul lor s-a încheiat odată cu unirea
cea mare de la 1 Decembrie 1918. Dar,
doar numai după 20 de ani de linişte
şi prosperitate, norii negrii ai intole-
ranţei, urii interetnice şi ai violenţei
dezlănţuite, au devenit realităţi de coş-
mar, odată cu instalarea administraţiei
horthyste, după Dictatul de la Viena,
din toamna anului 1940.
Pentru că aceste tragedii trăite de
românii din actualele judeţe Covasna,
Harghita şi Mureş, în acei ani de neagră
teroare, au fost date uitării, redăm câteva
secvenţe despre drama bisericilor ortodo-
xe şi greco-catolice, şi a încercaţilor cre-
dincioşi români din localităţile Arcului
Intracarpatic, aşa cum sunt ele prezentate confesiune ortodoxă au fost obligaţi să l-a pedepsit pe loc. A căzut de sus şi a ră-
în lucrarea „Românii din Covasna şi Har-
ghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură”,
de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vi-
oleta Pătrunjel, volum apărut la Editura
Grai Românesc, a Episcopiei Ortodoxe
a Covasnei şi Harghitei, din Miercurea
Ciuc, în anul 2003.
Sperăm că aceste pagini vor fi citite de
organizatorii manifestărilor revizioniste,
fasciste şi antiromâneşti care au avut loc Bodoş
la Miercurea-Ciuc în 11 septembrie 2010,
de cei care au autorizat desfăşurarea aces-
tor manifestări, în primul rând de prima-
rul Raduly Robert şi de cei care în prezent
conduc destinele României.
1. JUDEŢUL COVASNA de preotul reformat din localitate care, venind o ruină şi a servit drept groapă
Aita Mare
upă declararea Dictatului de fost devastată, fiindu-i date jos crucile, mulţi copaci. Prea Sfinţitul Episcop Ioan
D la Viena (1940), în biserica sparte geamurile, furate uşile şi distru- a intervenit şi în acest caz. Ruinele sfân-
din localitate s-a tras cu puşca din bi- să Sfânta Masă, mobilierul şi cărţile de tului lăcaş au fost curăţate de tonele de
www.forumharghitacovasna.ro
să părăsească satul. pe locul altarului WC-ul. Preotul Ilarie crimi, cu glas aşezat, potolit, fără ură, fără
Căpâlnean a fost nevoit să plece din lo- dor de răzbunare”, a povestit calvarul pe
Baraolt calitate, ajutat fiind de unii credincioşi care l-a îndurat timp de patru ani.
să-şi ia o parte dintre lucrurile sale.
Î n toamna anului 1940, preotul gre- Descrierea începutului dărămării bi-
co-catolic Ioan Ţălnariu şi cel or- sericii din Racoşu de Sus, în 1940, este
Boroşneul Mare
todox Octavian Stoian au fost expulzaţi relatată de unii dintre martorii oculari
din localitate şi credincioşii români tre- astfel: “La câteva zile după ce a sosit ar-
cuţi la cultele maghiare. Biserica ortodo- mata ungară de ocupaţie, s-a dat ordin ca
Î n septembrie 1940 biserica a fost
dărâmată, rămânând în picioare
doar ruinele până la ferestre. Autorită-
xă a fost devastată în interior şi ferestrele toţi sătenii să se adune în faţa Primăriei. ţile locale au demolat şi zidurile rămase,
au fost sparte, iar biserica greco-catolică Comandantul a spus oamenilor că trebuie iar cu materialele obţinute au ridicat alte
a rămas ridicată în roşu, neterminată. să dărâmăm biserica românească. Oa- construcţii, deposedând parohia de cele
menii au rămas încremeniţi. Nimeni n-a 12,9 jugăre de teren arabil. Preotul Ioan
Biborţeni cutezat să zică nimic. Au stat pe loc ne- Teodorescu a fost alungat. Credincioşii
mişcaţi mult timp. Deodată, un nebun de români au fost trecuţi cu forţa la cultele
Î
n toamna anului 1940, biserica secui a spus: «Mă urc eu»! S-a urcat sus maghiare. Biserica greco-catolică, răma-
a fost dărâmată iar locuitorii de pe turlă să dea crucile jos. Dar Dumnezeu să fără cei 91 de credincioşi şi fără preo-
tul Iuliu Aron, a fost demolată în 1961.
treacă la reformaţi. În urma ameninţă- mas mort pe loc. Nimeni dintre săteni nu
rilor primite, părintele Eşianu a fost silit a mai pus mâna să atingă biserica şi să o Filia
să părăsească localitatea în primele zile dărâme”. A fost totuşi distrusă ulterior.
ale lunii septembrie 1940. Pe locul bise-
ricii s-a construit o cârciumă. Acest lu- Băţani Mari C redincioşii români din Filia au
aparţinut de parohia Vârghiş.
Prin eforturile preotului Ioan Popa din
cru împiedică astăzi înălţarea unei troiţe
care să amintească de existenţa sfântului
lăcaş, dărâmat samavolnic în anul 1940. Î n toamna anului 1940 biserica a
fost devastată, icoanele şi obiecte-
le de cult distruse, preotul Ioan Garcea
Vârghiş, ale enoriaşilor din localitate
(în număr de 79) şi împrejurimi, cu spr-
jinul Arhiepiscopiei din Sibiu, în anul
expulzat, iar credincioşii trecuţi cu for- 1939 a început construcţia unei biserici
ţa la Biserica reformată. ortodoxe. Construcţia a ajuns până la
Î n septembrie 1940, noile autori-
tăţi maghiare au voit să distrugă Herculian
din temelie şi biserica ortodoxă româ-
centura de beton de deasupra ferestre-
lor. În septembrie 1940, noile autorităţi
civile locale şi militare de ocupaţie au
nă din Bodoş. Intenţia necreştinească a
fost împiedicată – cu arma în mână – Î
tăbărât
n decembrie 1940, biserica a căzut
pradă gărzilor de ocupaţie, care au
cu târnăcoapele asupra ei, de-
ras de pe faţa pământului clădirea ne-
terminată a bisericii, iar credincioşii ro-
mâni, rămaşi fără preot, au fost obligaţi
prin gestul său hotărât, a salvat sfântul să treacă la cultele maghiare.
lăcaş de la dărâmare. Totuşi, biserica a de gunoi a satului timp de aproape 50
de ani. În Sfântul Altar crescuseră mai Cernat
A u venit anii de urgie şi ocupa-
ţie ungară şi, în 1940, biserica a

Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA

serica din cimitirul unitarian, care se cult. Odoarele sfinţite au fost salvate de deşeuri menajere şi zidurile consolidate. fost devastată în interior iar mobilierul
află pe un deal, iar credincioşii au fost soţia epitropului Nicolae Bogdan, Bucura a fost distrus. Au fost sparte icoanele
trecuţi cu forţa la cultele maghiare. Au Bogdan, printr-un gest pilduitor pentru Belin şi distruse veşmintele preoţeşti, pre-
fost distruse crucile din curtea biseri- ceea ce înseamnă statornicia în credinţă. cum şi alte obiecte liturgice. Părintele
cii, cimitirul a fost profanat, iar casele
românilor au fost jefuite (ancheta jan- Căpeni Î n timpul ocupaţiei ungare şi în
timpul războiului de eliberare al
Ardealului (1940- 1944), biserica, încă
Ciutac a fost izgonit de asemenea din
parohie. Credincioşii români rămaşi

Î
darmilor maghiari a stabilit o pagubă n toamna anului 1940, preotul neterminată, a suferit avarii şi furturi de în localitate au fost trecuţi cu forţa la
de 6.000.000 lei). Preotul ortodox Nicolae Colceriu a fost izgonit, cei cultele maghiare. În Cernatul de Sus au
Ioan Comşa a fost izgonit în acelaşi an. 217 credincioşii siliţi să treacă la cultele materiale. În toamna anului 1940 paro- mai rămas două familii. La întoarcere,
Căminul cultural al ASTREI a fost maghiare, iar biserica cea nouă dărâma- hia s-a dezorganizat din cauza lipsei de în 1945, pr. Ciutac a mai găsit doar 11
confiscat, iar Monumentul Eroilor tă samavolnic din temelie de noile auto- preot. Parte din credincioşi s-a refugiat familii rămase ortodoxe.
Jandarmilor dărâmat. din comună şi o însemnată parte a tre-
rităţi civile şi militare. Tot atunci a fost cut la alte religii, între care majoritatea
dărâmată şi o frumoasă troiţă din lemn, la religia reformată. Tot atunci au fost Chichiş
Aita Medie
Î
înălţată în centrul localităţii. Preotul Ni- scoase din loc şi doborâte la pământ 54
n toamna anului 1940, drama colae Colceriu, întors înapoi în ziua de 11 de cruci din cimitirul românesc (1940-
preotului Ioan Bunuş, a bisericii octombrie 1944, a constatat numeroase 1944). “Cultura milenară maghiară a gă-
E venimentele din toamna anului
1940, au pus capăt lucrărilor de
construcţie a bisericii, localitatea intrând
şi a credincioşilor este similară cu cea treceri ale credincioşilor Bisericii româ- sit că e bine să fie batjocorită şi sfărâmată în perimetrul ocupat în urma Dictatului
a multor biserici ale judeţului (preo- neşti la “confesiunea reformată, sub ame- biserica ortodoxă”, arăta preotul Gheorghe de la Viena. Lucrările finale la clădirea bi-
tul este izgonit din sat, iar credincioşii ninţarea expulzării sau a deportării în in- Iacob într-un raport din 10 octombrie sericii, care a fost avariată în timpul ani-
obligaţi să treacă la cultele reformate). teriorul Ungariei”, iar “biserica cea nouă 1945. “Geamurile bisericii au fost sparte, lor de Dictat, au fost reluate după război.
La 1 septembrie 1940, “poarta părinte- dărâmată până în temelie, terenul nivelat prin spărturi bandele şovine de unguri au Despre cum s-a făcut intrarea în comună
lui era bătută cu bâte de membrii gărzii şi iarba crescută pe el, acoperind astfel ori- aruncat cărbuni aprinşi, pe uşi au scris tot a trupelor maghiare, în septembrie 1940,
naţionale maghiare, strigând cuvintele: ce urmă de creştinism… Biserica veche, felul de injurii şi cuvinte obscene, apoi au ne reletează chiar părintele Gheorghe Lin-
«ieşi afară popă valah, să te spânzurăm deteriorată şi mânjită cu materii fecale, a tras de patru ori cu tunul în biserică, ast- cu, care va trece printr-o adevărată dramă
de limbă de stâlpul de telefon (să) nu mai fost folosită ca loc de observaţie a graniţei fel încât o parte din acoperişul de nord s-a a suferinţei şi umilinţei, atât în anii Dic-
înveţi tu pe aici pe valahi valaheşte»”. În despărţitoare… iar uneori chiar şi de clo- dărâmat, un geam a sărit cu ramă cu tot, tatului cât şi după, pentru îndrăzneala sa
noaptea de 4 septembrie 1940, 12 să- set…”. Acestea erau urmele “administra- colţul turnului din dreapta şi acoperişul de de bun român şi preot ortodox. “Când a
teni maghiari au venit la casa parohială ţiei civilizate” din perioada 1940-1944. la intrare au căzut la pământ”. Cazul este venit armata maghiară să ocupe teritoriul,
www.axa.info.ro 5
Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA De ce nu trebuie sărbătorită intrarea trupelor
horthyste în Transilvania de Nord, în septembrie 1940

o companie de honvezi a venit şi în Chichiş.
Toţi locuitorii i-au primit cu flori şi urale în
mijlocul comunei, unde era improvizată o
tribună. Deşi auzeam vociferările la adresa
mea şi a soţiei mele, am îmbrăcat reverenda
şi am mers spre tribună. Soţia mea avea un
buchet de flori albe în mână. Am urcat în
tribună, unde erau cei doi preoţi maghiari.
Noul primar ungur, Zsigmond Carol, m-a
lovit cu un lemn. Umplundu-mă de sânge,
am căzut jos. În acelaşi timp, femeia Imreh
Varvara a luat buchetul de flori din mâna
soţiei şi a lovit-o peste faţă, până n-a mai
rămas nimic din buchet (…). În ziua de 31
octombrie, înainte de a fi expulzat, prima-
rul a venit cu mai mulţi secui să le plătesc
zilele de muncă pe care, ziceau, le prestaseră
la zidirea bisericii, vociferând că, dacă nu
le plătesc, voi fi ucis eu şi soţia mea. Deşi
nici unul din cei ce ridicaseră pretenţii nu
fusese silit să lucreze la construirea biseri-
cii, ca să scap, le-am plătit 18.000 lei ce-i
aveam. În plus mi-au luat toate produsele
ce le aveam, vitele şi tot ce mai păstram în
gospodărie şi am plecat cu hainele de pe noi
şi cu umărul strivit de bătaie. Am venit în
ţara liberă, în satul natal Doboli de Jos”. Tot
atunci, clopotarului român i se interzice Ilieni
să tragă clopotele, fiind ameninţat că va
fi legat de funia de la clopot. În schimb
romano-catolicii foloseau şi clopotele bi-
n anii dictatului de la Viena, co- nie, cete de unguri au manifestat violent mată. În Ozun au mai rămas doar două
munitatea românească s-a redus prin comună. Seara i-au atacat casa cu suflete la credinţa ortodoxă”. Preotul orto-
drastic prin trecerile de la credinţa stră- pietre şi bolovani. Chiar în ziua respec- dox Victor Folea a fost izgonit în 1940.
sericii ortodoxe. moşească la cultele maghiare. Biserica, tivă mai mulţi credincioşi ortodocşi i-au
rămasă fără credincioşi, a stat în para- spus preotului “că de acum nu mai vin la Bicfalău
Comandău
gină până în anul 1961, când în urma biserica românească deoarece se simţeau
www.forumharghitacovasna.ro
în zonă de episcopul Nicolae Colan al Preotul Dancu menţiona că încă îna- săptămâni din cele 6 îndurate alături de
Clujului pe timpul ocupaţiei Ardealu- inte de sosirea trupelor maghiare a fost sfântul altar şi în mijlocul credincioşilor.
lui de Nord. În ianuarie 1945, pe fon- ameninţat cu împuşcarea. La 14 octom- Când credeam că se potoleşte furia celor
dul diverselor pretexte ale noilor auto- brie 1940, preotul Virgil Dancu scria ur- ce ne făceau să suferim şi cu cât căutam
rităţi, preotul Aurel Babiciu a fost închis mătoarele mitropolitului Bălan: “În vara să ne ascundem mai bine din faţa lor, cu
timp de zece săptămâni. În urma unui acestui an (1944) biserica a fost întrebu- atât mai mult căutau să ne batjocorească
aşa-zis proces cu ascultare de martori inţată ca depozit de muniţii şi alte mate- tot ce aveam mai scump”. După ce enu-
şi prezentări de dovezi este eliberat în riale militare. Interiorul bisericii a devenit meră actele de agresiune comise de unii
schimbul unei sume de 200.000 lei ga- locul de odihnă al soldaţilor şi premilitari- localnici maghiari împotriva românilor,
ranţie. Regulile existente nu admiteau lor maghiari, care au transformat sf. lăcaş preotul arată că “mie mi-a spus un învă-
eliberarea, chiar dacă cel arestat se do- în sală de mâncare şi dormitor (…)”. ţător ungur, Molnar, că de ce mai stau în
vedea a fi nevinovat, aşa încât devenea “Îmi este imposibil să pot trăi aici Ojdula că, înainte de venirea mea acolo,
obligatorie o sumă de bani. izolat de lumea noastră spirituală şi na- 1936, românii din Ojdula (…) nici mă-
ţională, din 285 de familii am rămas cu car nu vorbeau româneşte”.
Ghelinţa treizeci de ortodocşi”.
Ozun
Î ntre septembrie 1940 – februarie
1941, în Ghelinţa preotul a fost Bixad
T
ragedia anului 1940 este de-
alungat şi biserica devastată. După
1940 nu s-au mai oficiat slujbe vreme
de un an. În toamna acestui an, în luna
Î
n toamna anului 1940, după ce-
darea Ardealului de nord, biseri-
ca din Bixad trece prin momente grele,
preotul
Sibiului,
scrisă într-un raport înaintat de
Victor
în care
Folea în 1940, Mitropoliei
relata următoarele: “Am
septembrie, biserica este devastată iar
fiind devastată, pisania din pridvorul aflat trista veste că biserica din Ozun a fost
românii sunt obligaţi să treacă la cele-
bisericii tăiată cu dalta de către primar, aprinsă în interior, unde toate obiectele bi-
lalte culte. Credincioşii au trecut la ro-
iar pictura a fost zgâriată şi parţial aco- sericeşti – prapori, cărţile, mesele şi odăjdi-
mano-catolici, chiar soţia părintelui a
perită cu vopsea. Cântăreţul Iuliu Niţu ile – au fost aşezate în mijlocul bisericii pe
fost înmormântată de preotul romano- paie şi au fost aprinse, arzând până dimi-
a reuşit să salveze arhiva bisericii.
catolic, la 2 iunie 1955. Din relatarea preotului Dumitru Tri- neaţa, când focul care mocnea a fost stins.
fan, care este silit să se refugieze, aflăm că Pictura a fost complet distrusă, (…), româ-
în ziua de 1 septembrie 1940, după vecer- nii au fost forţaţi să treacă la religia refor-
Î
Î

n septembrie 1940, noile autorităţi

Î n perioada interbelică, pentru cei unei furtuni s-a dărâmat. Credincioşii ameninţaţi”. În aceste împrejurări unii de ocupaţie au împuşcat crucile de
peste 500 de credincioşi români români din Ilieni aparţin astăzi de pa- credincioşi români ortodocşi au început pe turnuri şi au stricat acoperişul, biseri-
s-a construit o capelă, distrusă în toam- rohia Dobolii de Jos. să treacă la romano-catolici. Până la 8 ca a fost închisă şi sigilată, iar credincio-
na anului 1940. septembrie 1940 au trecut 16 persoane şii trecuţi cu forţa la cultele maghiare.
Lemnia “de frică să nu fie găsiţi de unguri ca orto-
Covasna nul 1940 şi cei care i-au urmat docşi”. Au fost distruse şi troiţele şi cru- Lisnău

I A
au însemnat sfârşitul unei pu- cile comemorative ridicate în memoria
mediat după declararea Dictatu- eroilor români căzuţi în bătălii pentru
lui de la Viena (1940) şi în Co- ternice comunităţi româneşti care, în apărarea patriei române. În al doilea răz- Î
n septembrie 1940 ambii preoţi,
cel ortodox Mihai Petru şi cel gre-
vasna s-au petrecut acte tragice pentru condiţiile istorice cunoscute, şi-a pier- boi mondial au căzut două bombe peste co-catolic Miron Radu, au fost izgoniţi,
populaţia românească. Acest act odios dut identitatea contribuind la sporirea biserică, dar din mila lui Dumnezeu ele iar bisericile au fost devastate. Credin-
a deschis drumul unor grele suferinţe: numerică a populaţiei maghiare. nu au explodat, ci doar au spart acoperi- cioşii ortodocşi şi greco-catolici au fost
peste 310 persoane adulte şi copii sunt şul. Apoi biserica a fost jefuită de câteva obligaţi să treacă la Biserica catolică şi
izgoniţi din vatra străbună peste gra- Micfalău ori de răufăcătorii de alte confesiuni din reformată. Casa parohială a fost trans-
Î
niţele vremelnice şi doi voineşteni cad n 1940 preotul Virgil Dancu a sat, ajungând în ruină. Printre primii formată în grădiniţă de copii. Primarul
victime bestialităţii hortyste: Dumitru fost izgonit iar biserica transfor- preoţi reveniţi în toamna anului 1944, a localităţii, Radu Socaciu, (tatăl cunoscu-
Gavrilă şi Ion Cimpoi. În noaptea de mată în depozit de muniţii. Cu excep- fost şi preotul Trifan, care datorită îm- tului cântăreţ de folk Victor Socaciu), a
13-14 septembrie 1940, unii locuitori ţia a zece familii, în frunte cu românul prejurărilor create de armatele în retra- fost alungat din sat împreună cu fami-
de origine maghiară din Covasna s-au Arpad Ursu, care au rezistat presiunilor gere este nevoit să părăsescă parohia în lia, stabilindu-se, ca atâtea alte sute de
constituit în bandă, au sfărâmat crucea administraţiei maghiare, toţi ceilalţi mai multe rânduri. O parte din “credin- români, în primitorul judeţ Braşov, din
de piatră din comună şi apoi au năvălit (peste o mie de credincioşi) au fost tre- cioşii săi, cei mai mulţi foşti ortodocşi ro- România neocupată.
în casa lui Balea Ionel Trandaburu, pe cuţi la biserica romano-catolică din Mi- mâni, din motive uşor de înteles, se tem să
care au devastat-o. Trei femei din sat, cfalău. Pentru a fi salvate, cărţile vechi se pronunţe sau să se arate români”. Sâtionlunca
din cauză că nu au trecut la o confesi- bisericeşti au fost ascunse într-un pod
une maghiară, au fost puse în genunchi al bisericii, unde au fost găsite cu ocazia
pe boabe de porumb şi ţinute astfel ore unor lucrări de reparaţii, fapt deosebit Ojdula
şi
Î
n toamna anului 1940, biserica a
fost devastată, crucile doborâte
acoperişul distrus. Casa parohială a
întregi, cruzime care se practica pe tot de relevant pentru destinul spiritualită-
cuprinsul Transilvaniei ocupate.
După retragerea administraţiei ro-
ţii româneşti în vremuri vitrege. E
venimentele tragice din anul
1940 nu au ocolit localitatea. fost
şi
transormată
apoi în cămin
în magazie de cereale
cultural. Preotul Victor
După prima anunţare a cedării teri- La 22 octombrie 1940, preotul Simion Folea a fost expulzat, iar credincioşii tre-
mâneşti din zonă, începând din 15 no- toriului, la sfârşitul lunii august 1940, Mogoş a fost obligat să se refugieze în
iembrie 1944, românii au fost supuşi “Învăţătorul Vişan a fost petrecut până la România. Descriind împrejurările prin cuţi la cultele maghiare.
la noi şi grele încercări, generate de gară într-o ploaie de pietre şi bolovani; no- care a fost nevoit să-şi părăsească pa-
atmosfera de nesiguranţă exercitată de tarul ameninţat că va fi spânzurat, (…), rohia, preotul Mogoş relatează: “Deşi Poian
autorităţile locale de etnie maghiară. primarul ameninţat cu linşarea, în timp nădăjduiam de la început că vom rezista
În timpul celor patru ani de Dictat, dar ce pe stradă vocifereau tinerii (secui) în- cu toţii, cu toate spargerile şi bătăile ce le Î
n 1940, toţi cei 280 credincioşi ro-
mâni au fost obligaţi să treacă la
şi după 1944, părintele Aurel Babiciu a tr-o baie de beţie cu tricolorul maghiar în sufereau credincioşii, am fost nevoiţi să confesiuni maghiare, parohia a fost des-
trecut printr-o adevărată odisee. El fă- piept şi strigau: unde este popa cel valah stăm prin păduri ziua iar noaptea să dor- fiinţată, preotul greco-catolic Gheorghe
cea parte din lotul de învăţători trimis să vedem sânge”. mim prin şurile cu fân, mai mult de două Ghergheli a fost izgonit, iar arhiva distrusă.
6 www.axa.info.ro
De ce nu trebuie sărbătorită intrarea trupelor
horthyste în Transilvania de Nord, în septembrie 1940
Comolău- Reci
D espre evenimentele tragice din
1940 ce s-au abătut şi asupra
comunităţii româneşti de aici, aflăm
din trista relatare făcută de preotul
Ioan Rauca, el însuşi fiind obligat să-şi
părăsească credincioşii în urma unor
serioase ameninţări: “După 1 septemb-
rie 1940 - spune el - zilnic am fost boico-
tat şi batjocorit atât eu cât şi parohienii
mei, dintre care o parte şi-au părăsit ve-
trele şi s-au refugiat. În noaptea de 10-11
septembrie 1940 mi-au fost sparte geam-
urile de la casa parohială (…), aşa că în
ziua de 11 septembrie, după ce am predat
arhiva şi toată administraţia epitropului,
am fost silit să părăsesc parohia şi să mă
stabilesc în Araci. La vreo câteva zile de
la plecarea mea din parohie, am aflat că
(…), în biserică au fost introduse o mare
cantitate de paie, au fost puse strănile pes-
te paie şi le-au dat foc, distrugând astfel
biserica (…) rămânând din ea doar tur-
nul cel mare şi patru ziduri de cărămidă”.
Casa parohială a fost ocupată de pos-
tul maghiar de jandarmi, iar zidurile bi-
sericii, rămase în picioare, au fost demo-
late. Locul bisericii a devenit teren ara-
bil. Clopotul bisericii a fost salvat fiind
instalat într-o clopotniţă improvizată, ce
se găseşte în curtea fostei case parohiale.
Sfântu Gheorghe
A nul 1940 a adus şi pentru co-
munitatea şi biserica româ-
nească din Sfântu Gheorghe grele în-
cercări. Despre starea de lucruri creată
după această dată, un raport întocmit
de preotul Mihail Grecu pe anul 1941
arăta următoarele: “Averea parohiei, care
constă în case, a fost luată spre adminis-
trare de către organele administrative,
afară de casa protopopească, care încă în
luna noiembrie a fost închiriată «Socie-
tăţii Tinerilor Catolici», pentru suma de
3600 lei lunar. În casa parohială şi altele
au fost plasaţi refugiaţii. După intervenţii
repetate, casele au fost puse la dispoziţia
parohiei. Am încredinţat pe credinciosul
Gheorghe Bârlă, singurul, care mai are
curajul să se afirme ca român, cu adminis-
trarea averii, până la stabilirea din nou în
localitate a unui preot. Pământul primit
prin reformă agrară, în hotarul comunei
Szotyor [Coşeni] a fost pus sub sechestru.
Arhiva parohială şi biblioteca au fost duse
la Primăria oraşului. Arhiva protopopeas-
că şi unele din matricole au fost duse de
către Păr. Protopop A. Nistor. Situaţia ca-
tedralei, în construcţie, încă nu este lămu-
rită. Din convorbirile pe cari le-am avut la
Primăria oraşului, am constatat că terenul
pe care s-a clădit s-a întăbulat pe parohie
numai după arbitrajul de la Viena, aşa
că Primăria a cerut anularea întabulării.
Biserica Veche a suferit avarii în urma cu-
tremurului, iar cimitirul a fost devastat de
către grupuri răufăcătoare, poarta şi îngră-
ditura au fost de asemenea distruse”. Ra-
portul era semnat şi de V. Bogdan, care
îndeplinea funcţia de secretar eparhial.
www.axa.info.ro
Materialul de pe şantierul catedralei a
fost împărţit la cetăţeni pentru a-şi con-
strui locuinţe, iar mare parte din el a fost
furat. În subsolul catedralei, armata ma-
ghiară a amenajat un adăpost antiaerian.
Din cei 2119 credincioşi români (repre-
zentând 20% din locuitorii oraşului de
până la Dictat) au rămas doar … 40 în
anul 1940! Preotul Gheorghe Grovu din
Sf. Gheorghe trimite mitropolitului Nico-
lae Bălan, la 8 noiembrie 1940, o scrisoa-
re în care, printre altele, spunea că: “am
rămas lângă sfântul altar, ca să-mi îndepli-
nesc misiunea de preot şi duhovnic în paro-
hia ce mi-a fost încredinţată spre păstorire.
Atunci [după pronunţarea dictatului de
la Viena] nu prevedeam toate nenorocirile
prin care trebuia să trecem după ocupaţie”.
Referindu-se la soarta catedralei, arată că
aceasta “a fost confiscată pe seama statului”,
iar cei care erau obligaţi să treacă la cul-
tele maghiare erau “chemaţi la primării de
notari aproape cu de-a sila”.
Tg. Secuiesc
D espre începutul evenimentelor
ce au urmat Dictatului de la
Viena este relevantă o evocare scurtă a
pr. Ioan Rafiroiu jr., cuprinsă în memo-
riul adresat Consiliului arhiepiscopal
din Sibiu, în noiembrie 1940: “Sfânta
liturghie o oficiam în prezenţa a doi jan-
darmi, după ce şi eu primisem o scrisoare
de ameninţare încă în ziua de 14 septem-
brie. În ziua de 26 septembrie, mergând
pentru schimbul banilor bisericii la Tg.
Secuiesc, între orele 2-3 d.m., am fost ata-
cat în plină piaţă de derbedeii oraşului şi
ameninţat cu linşarea, vociferând tot felul
de insulte la adresa preotului valah şi a
României. Am scăpat graţie intervenţiei
unui tânăr ungur din Breţcu, care mă cu-
noştea şi a intervenit în momentul când
voiau să mă linşeze”. Fapta tânărului
maghiar poate fi emblematică şi dătă-
toare de speranţă pentru un viitor al
toleranţei.
Un exemplu ilustrativ despre situa-
ţia creată la Târgu Secuiesc, în toamna
anului 1944, ne este relatat tot de pr. Ra-
firoiu, care arată că “autorităţile maghia-
re continuă să-şi manifeste autoritatea în
plasa respectivă. Zilnic, aceste autorităţi
împreună cu alţi maghiari şi ostaşi ruşi,
formează patrule, plecând prin comunele
din apropierea oraşului, luând contact cu
diferiţi maghiari şi ridicând animalele din
gospodării”. Rezultă deci că, în toamna
anului 1944 şi începutul anului 1945, în
oraş exista aceiaşi atmosferă de intole-
ranţă. Întors în luna decembrie a anului
1945 în Târgu Secuiesc, după plecarea
administraţiei româneşti şi retragerea ei
la Prejmer, pr. Rafiroiu a luat, conform
hotărârii Arhiepiscopiei Sibiului, grija
unor parohii şi filii din jur: Cernatu de
Jos şi de Sus, Poiana Sărată etc. În scurt
timp de la sosire însă, primeşte ordin
din partea autorităţilor să părăsească
oraşul în 48 de ore, pe motivul lipsei
credincioşilor ortodocşi. Refuzând să
se supună acestui ordin, i se cere să se
prezinte în fiecare zi între orele 900 şi
1500 la poliţia oraşului.
În februarie 1945, pr. Ioan Rafiroiu
jr. este condamnat la un an şi trei luni
închisoare, condamnare anulată de Par-
chet, care a găsit sentinţa nedreaptă.
După scurt timp, la 22 martie 1945 este
arestat din nou şi închis fără ca familia
să fie încunoştiinţată.
Din scrisoarea trimisă de pr. Ale-
xandru Petruţ de la Sfântu Gheorghe,
Arhiepiscopiei Sibiului, rezultă că pr.
Ioan Rafiroiu jr. “a fost condamnat de că-
tre pleava oraşului Tg. Secuiesc la un an
şi trei luni închisoare, pe simplul motiv că
este român şi stă în parohie”. Suferinţa
îndurată este relatată de însuşi pr. Ra-
firoiu, după cea de-a doua arestare a sa:
“În ziua de 31 martie 1945, am fost elibe-
rat din închisoarea de la Sfântu Gheorghe,
după ce am stat 70 de zile în celulă, singur
ca şi cel mai mare criminal cu un regim
special (…), Nu mi s-a permis nici măcar
de sfintele sărbători spovedania şi împăr-
tăşania pe care o doream cu cea mai mare
nerăbdare, ba, în ziua de Florii am fost
pus să spăl celula şi să frec pe jos. Aceas-
ta mi-a fost răsplata pentru curajul pe
care l-am avut de a apăra interesele mele
în secuime şi ale credincioşilor. Azi sunt
bolnav şi deprimat sufleteşte, averea chel-
tuită, dator, şi mi s-a comunicat că sunt
trecut pe tablou la Tg. Secuiesc, dar cu cea
mai mare durere trebuie să renunţ ”.
Turia
Î n toamna anului 1940 credincio-
şii români au fost forţaţi să treacă
la cultele maghiare, şcoala românească
fiind închisă şi învăţătorii izgoniţi, iar
arhiva bisericii distruse. Preotul greco-
catolic Alexandru Borda a fost izgonit
în 1940
Valea Mare
Î n 1940 pr. Aldeşiu a fost izgonit
din sat, refugiindu-se la Sărmaş.
După Dictatul de la Viena, la 17 noiem-
brie 1940, un număr de 50 de familii
de români, printre care: Mihai Marin,
Ioan Macoş, Ioan Niţu, Nicolae Avram,
după ce au fost jefuiţi şi bătuţi, au fost
alungaţi în Buzae. Au plecat numai cu
strictul necesar, lăsând în urmă toată
averea. După plecarea lor s-a format
o comisie maghiară care le-a vândut
vitele, cerealele şi toate obiectele gos-
podăreşti cetăţenilor maghiari de prin
comunele din jur, românii neavând voie
a cumpăra nimic, vânzarea făcându-se
pe un preţ derizoriu. Cei rămaşi în lo-
calitate au avut parte de cele mai crunte
forme de deznaţionalizare.
Vârghiş
D upă instalarea autorităţilor
maghiare în septembrie 1940 în
Ocland, colonelul comandant al garni-
zoanei locale a convocat într-o şedinţă
pe toţi intelectualii maghiari din plasa
Ocland: preoţi, învăţători şi notari şi
împreună au decis dărâmarea biserici-
lor construite de români. Frumoasa bi-
serică din Vârghiş a fost dărâmată până
în temelii. Încercaţii săi credincioşi, tre-
www.forumharghitacovasna.ro
cuţi cu forţa la cultul reformat, au reu-
şit să salveze doar iconostasul bisericii,
păstrat şi astăzi cu mare grijă. La Mu-
zeul Spiritualităţii Româneşti din Sfântu
Gheorghe se păstrează fotografia bise-
ricii şi alte câteva obiecte de cult. Refe-
rindu-se la acel moment dramatic, pre-
otul Ioan Popa, trăitor până în anii din
urmă în localitatea Târnăveni, scrie că
printre cauzele ce au provocat distruge-
rea bisericilor româneşti în toamna anu-
lui 1940, au fost: “activitatea de trezire a
conştiinţei naţionale în sufletele românilor
din parohiile ortodoxe, construirea unor
noi biserici, numărul mare al ortodocşi-
lor secuizaţi întorşi la legea strămoşească
(…), toate acestea au produs o puternică
reacţie a intelectualilor maghiari împo-
triva a tot ceea ce este românesc”. La în-
toarcerea din 1944 preotul Ioan Popa
îşi aminteşte: “Biserica nouă era rasă de
pe faţa pământului, iconostasul l-am găsit
în podul şurii la un om de omenie. Era
aproape de Crăciun şi voiam să rămân în
parohie, să iau legătura cu foştii mei cre-
dincioşi, dar, într-o noapte am fost arestat
de gărzile locale zise “patriotice”. Am fost
dus la Odorhei (…) fiind acuzat ca insti-
gator. Prefectul judeţului, pe care îl cunoş-
team înainte de 1940, mi-a dat zapiscă,
la mână ca să pot părăsi judeţul. Am re-
venit în anul 1945 în oraşul Odorhei, ca
preot şi protopop, şi am încercat să reani-
mez viaţa religioasă şi naţională a româ-
nilor, care au suferit umilinţe, persecuţii şi
tot felul de ameninţări în timpul ocupaţiei
hortyiste, în acel colţ de ţară”. Memoria
colectivă locală a reţinut faptul că ma-
joritatea celor care au participat la de-
molarea bisericii ortodoxe, au sfârşit
Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA
tragic, aceiaşi soartă având-o şi clădirile
construite din materialele rezultate din
demolarea bisericii.
Zăbala
D upă Dictatul de la Viena (au-
gust 1940), şi credincioşii ro-
mâni din Zăbala au avut de suferit de pe
urma agresiunilor unor etnici maghiari.
Astfel, se consemnează că, în noaptea
de 13/14 septembrie 1940 locuitori de
origine maghiară ai comunei s-au con-
stituit în bandă, au sfărâmat crucea de
piatră din comună şi au năvălit în casele
românilor.
Credincioşii din Zăbala au rămas
fără preot, care a fost nevoit să se re-
fugieze, fapt întâmplat în majoritatea
parohiilor din secuime. În faţa acestei
realităţi, Nicolae Colan, episcopul Cluju-
lui, adresează o circulară intelectualilor
români care vor să vină slujitori în paro-
hiile lăsate fără păstori sufleteşti. Unul
dintre cei cinci învăţători care au răs-
puns chemării Episcopului Nicolae, a fost
şi învăţătorul Aurel Babiciu, originar din
zona Clujului, slujitor în Zăbala timp
de trei ani (1941-1944), ani de teroare
7
Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA De ce nu trebuie sărbătorită intrarea trupelor
horthyste în Transilvania de Nord, în septembrie 1940
şi spaimă pentru toţi românii rămaşi.
Despre suferinţele sale ca preot mi-
sionar, numit în această parohie în anul
1941, scria următoarele într-una din
emoţionantele scrisori trimise ierar-
hului Nicolae al Clujului: “După cum
se ştie, în toamna anului 1940, odată cu
cedarea Ardealului de Nord Ungariei, în
regiunea Secuimii nu rămăsese nici un
preot ortodox român (…). Grele timpuri
au trecut atunci peste capetele românilor.
Printre cei dintâi, am fost şi eu, care din
dorinţa de a sluji cu dragoste credinţa şi
naţiunea mea românească m-am prezen-
tat spre a lua pe umeri această grea misi-
une. Am primit spre păstorire credincioşii
din parohia Covasna, şi spre administra-
re parohiile: Zăbala, Păpăuţi, Zagon şi
Valea Mare. Parohia Zăbala am admi-
nistrat-o timp de trei ani. În acest timp
nu era timp de odihnă pentru mine. Zi
şi noapte eram pe drumuri. De multe ori
când mergeam să săvârşesc Sf. Liturghie
în vreo comună dintre acestea, eram ares-
tat de autorităţi şi scos cu escorta din satul
respectiv. Eram tratat mai rău decât ca şi
făcătorii de rele. Dar cu toate acestea eu
n-am dat înapoi şi nici n-am fugit din se-
cuime cum doreau ungurii. Cu mai mare
dârzenie am început la repararea biseri-
cilor şi edificarea lor. În parohia Zăbala,
am terminat de edificat biserica cea nouă.
Singurele manifestări sufleteşti ale româ-
nilor din secuime au fost cu ocazia sfinţirii
celor două biserici din Covasna şi Zăbala.
În dimineaţa zilei de 24 august 1944,
www.forumharghitacovasna.ro
după încheierea Armistiţiului între Ro-
mânia şi Marile Puteri, am fost arestat de
către jandarmii cu pene ai lui Horti. Am
fost dus între baionete şi ţinut închis 7 zile.
După aceea am fost cu domiciliu forţat 2
săptămâni. Când cu trecerea frontului am
fost nevoit să fug în munţi cu întreaga fa-
milie. Era pe punctul să fiu împuşcat, însă
tatăl Ceresc m-a avut în paza Lui”.
După instaurarea administraţiei so-
vietice, în fapt maghiare, din 15 noiem-
brie 1944, asupra populaţiei româneşti
paşnice s-a abătut din nou furia şi răz-
bunarea unor localnici maghiari. Astfel,
cu ocazia retragerii autorităţilor româ-
neşti, după nici două luni de stăpânire,
gărzile ungureşti au atacat posturile
de jandarmi din Zăbala şi localităţile
învecinate. A doua zi, pe 16 noiembrie
1944, au fost maltrataţi şi împuşcaţi
patru români din Zăbala şi Covasna.
La 7 decembrie 1944, garda secuiască a
înconjurat cartierul românesc, bătând
şi maltratând pe plugarul român Anton
Gheorghe şi pe alţi 40 de locuitori. În
ziua următoare, un alt detaşament de
gardişti unguri, în număr de peste 150,
au arestat pe plutonierul Simion Gavri-
lă şi pe alţi 20 de români. Au fost ares-
taţi şi bătuţi fruntaşi români din sat.
Zagon
D upă perioada de prosperitate
economică şi culturală dintre
cele două războaie mondiale, au urmat
anii grei de după Dictatul de la Viena.
În 1940 pr. Ioan Ciora este nevoit să
8 www.axa.info.ro
fugă din parohie din cauza intoleranţei
etnice ungare, fiind salvat de credincioşi
care l-au ascuns într-o căruţă cu coceni
de porumb şi prin pădure a fost dus în
zona Întorsurii Buzăului. În cei patru
ani de Dictat, din Zagon au fost întem-
niţaţi: preoteasa Ana Ciora, Alexe Dobre,
Ana Gavrilă, Nicolae Dobre, Constantin
Buruiană, Maria Roman - toţi închişi la
Cluj. Scriitorul Domokos Géza, care şi-a
petrecut o bună parte a copilăriei în sa-
tul bunicilor săi, Zagon, mărturisea în
1972, în convorbirea cu Beke György
(publicată în volumul Fără interpret)
următoarele: “Din păcate, mai târziu a
trebuit să fac cunoştinţă şi cu această re-
alitate (deosebirea dintre români şi secui,
ca «izvor de duşmănie şi neîncredere»).
Am văzut cum, în septembrie 1940, după
Dictatul de la Viena, o parte dintre flăcă-
ii unguri au organizat un fel de progrom
printre românii (…). Am mai avut o ex-
perienţă care m-a rănit adânc. Îmi revine
uneori, şi face parte din amintirile mele
cele mai zguduitoare. Cu prilejul unor in-
strucţii premilitare, tinerii maghiari şi cei
români au fost împărţiţi în grupe separate
(…). Parcă-i văd pe locuitorii români care
treceau cântând - şi erau obligaţi să cânte
- faimosul cântec despre Horthy, care, da-
că-mi aduc bine aminte se încheia cam aşa
«ochii joacă bucuroşi în cap, calul-i joacă
în sânge roş de valah». Şi această oroare
trebuiau s-o cânte pe ungureşte tinerii ro-
mâni! Spun asta acum, aici, pentru că, din
păcate, şi asta face parte din trecutul nos-
tru. Şi acum, când noi ne străduim să ne-
tezim calea de apropiere…este nevoie însă
de multă rabdare şi înţelepciune”. Dar su-
ferinţele românilor din Zagon nu s-au
terminat odată cu eliberarea ţării de sub
ocupaţia fascistă. “Gărzile - bandele secu-
ieşti înarmate din judeţul Trei Scaune, au
arestat între 7 şi 10 decembrie 1944, pe
toţi fruntaşii români din comunele Zagon,
Zăbala, Covasna, Pava şi Brateş, aplicân-
du-le cele mai crunte bătăi, apoi au fost
închişi. Tot în cursul acestei luni, 29 de
români din localitate au fost supuşi la chi-
nuri, fiind apoi transportaţi la închisoarea
din Sfântu Gheorghe” - se spune într-un
document din epocă.
2. JUDEŢUL HARGHITA
Satu Mare, com Brădeşti
D
in 1937, cultul divin se făcea
într-o capelă amenajată într-o
casă privată, credincioşii români reve-
niţi la credinţa strămoşească fiind păs-
toriţi de preotul Petru Suciu, izgonit din
sat în toamna anului 1940. Trecerea
forţată a tuturor credincioşilor români
la cultele maghiare a însemnat dispari-
ţia comunităţii greco-catolice locale.
Bilbor
Î ntre 1940-1944, localitatea Bilbor
s-a aflat în teritoriul cedat Unga-
riei. În august 1944, o bună parte a po-
pulaţiei a fost evacuată şi escortată de
jandarmii unguri până departe, pe valea
Mureşului şi a Reghinului.
Corbu Mănăstirea Făgeţel
Î n perioada 1940-1944, românii din
Corbu au avut de suferit, 80 dintre
ei fiind deportaţi (doi dintre ei au murit
D upă declararea Dictatului de
la Viena, în 1940, mânăstirea
a fost sediul garnizoanei ungureşti. Ie-
înainte de 20 aprilie 1944: Ioan Pop şi Ghe- romonahul Dionisie Şova, se întoarce
orghe Stoica), iar preotul Alexandru Cojoca- la mânăstirea Bogdana. Revine singur
riu a fost crunt bătut, la 21 octombrie 1941, la mânăstirea din Făgeţel în anul 1946,
şi lăsat în agonie, fiind condamnat la 8 ani unde reia viaţa schitului, din păcate
de închisoare pentru o pretinsă conspira- întreruptă în mod tragic de moartea
ţie împotriva siguranţei statului. sa produsă în contextul evenimentelor
tulburi ce s-au prefigurat după 1944 în
Cristuru-Secuiesc Ardeal. Astfel, pr. Dionisie Şova, în con-
diţii neelucidate, a fost găsit spânzurat
I
ntoleranţa existentă în oraş în anii în uşa mânăstirii, în urma lui găsindu-
care au urmat Dictatului de la Viena se un testament la unul din localnici.
(1940), a însemnat practic dispariţia între- Ulterior s-a descoperit că testamentul
gii vieţi româneşti şi a instituţiilor identi- era fals. Părintele Dionisie avea mor-
tare fundamentale: biserică, şcoală, cultură. mântul lângă biserică, unde acum se
Pentru cunoaşterea climatului de con- află aleea de la intrarea în mânăstire.
veţuire interetnică din oraş din perioada Înmormântarea pr. Şova a fost săvârşită
comunistă este sugestivă consemnarea din de un preot greco-catolic din Frumoasa,
cronica părintelui protopop Boian: “Tre- întrucât atunci în zonă mulţi din preo-
buie să remarc că, în timp, s-a observat că, ţii ortodocşi au fost nevoiţi să plece. În
dacă la Cristur era un preot bun cu familie urmă dezgropării săvârşite după 1990,
şi reputaţie bună, nu la mult timp apăreau sicriul a fost găsit intact, în el aflându-se
şi reclamaţiile la adresa preotului, mai ales osemintele şi reverenda părintelui.
dacă preotul se manifesta mai evident româ-
neşte. Mai marii oraşului considerau că era Gheorgheni
un străjer prea bun la hotarele vieţii spiritua-
le a românilor. Atunci căutau motive pentru
a dezonora şi a denigra pe preot, pe români, Î
Viena,
n tragica toamnă a anului 1940,
după declararea Dictatului de la
în Gheorgheni s-a instalat sediul
şi împreună cu ei şi Biserica Ortodoxă. Acest
lucru l-am constatat şi eu în anchetele pe care comandamentului militar al judeţului
le-am făcut şi am auzit mereu expresii ca: Ciuc, condus de generalul N. Horvah,
«Acest lucru numai un român îl poate face», care în doar câteva zile a arestat zeci de
români din oraş şi împrejurimi. Din
«Numai la ortodocşi», sau «Numai la ei se
poate întâpla aşa ceva»”. acest sediu se hotăra soarta românilor
În toamna anului 1940 biserica este din zonă. La 22 octombrie 1940, la Ghe-
devastată de bande de localnici şovini orgheni, 23 de persoane din Suseni şi Jo-
seni au fost ţinute 6 zile în închisoare şi
din oraş, fiind transformată în magazie
bătute la sânge, fără a fi cineva interogat.
de cereale. Preotul Chirion Păcurariu a În rândul lor s-au aflat preotul Gheorghe
fost izgonit, iar credincioşii expulzaţi Boieriu, Ioan Şerban (fost primar), Gheor-
sau trecuţi cu forţa la cultele maghiare. ghe Hossu, Maria Trif, Petru Sava. Unul
dintre marii incitatori la ură, în timpul
Ditrău celor patru ani de Dictat, a fost László
L a 1 octombrie 1940, în Ditrău, s-a Ignácz, protopopul romano-catolic din
petrecut una dintre crimele cele oraşul Gheorgheni, care folosea orice
mai abominabile produse în cei patru ani prilej pentru a îndemna şi instiga pe ma-
de ocupaţie ungară. Pădurarul român Ilie ghiari contra românilor, atât prin predici
Ţepeş din comuna Tulgheş, trecând prin cât şi prin discursuri ţinute în public. În
comuna Ditrău, a fost lovit cu o furcă de iarna anului 1940-1941, cu ocazia unei
fier de un grup de 22 persoane, civili şi reuniuni revizioniste, în discursul rostit,
militari. Deşi dat în grija primăriei, aceş- a spus cuvinte atât de instigatoare încât,
tia l-au tăiat apoi cu cuţitele şi pe urmă după această adunare, populaţia maghia-
l-au aruncat de la etaj, pe pavajul pieţii. ră a atacat imediat populaţia românească
În toamna anului 1940, după aplica- adusă cu forţa să asiste la această masca-
rea Dictatului de la Viena, biserica cade radă şovină, maltratând-o până la sânge
victimă urgiei dezlănţuite în acea perioa- şi batjocorind-o, prin tăierea cămăşilor
dă, fiind devastată, iar preotul greco-ca- lungi (cum era portul naţional românesc
tolic, Eugen Arieşan împărtăşeşte cu pre- din Voşlobeni).
otul ortodox Coriolan Iacob, soarta refu- În anii 1940-1944, biserica ortodo-
xă românească nu a scăpat cumplitei
giului. Credincioşii români sunt nevoiţi
să treacă la cultele maghiare. Devastarea terori pornită împotriva românilor şi a
principalelor instituţii ale lor, fiind vic-
bisericii în 1940 nu a fost, se pare, un act
îndeajuns de barbar, aşa încât, la patru timă a unor acte de barbarie, devastată
în interior şi transformată în magazie
ani după acest tragic moment, ea a fost
de cereale. Preotul Gheorghe Negoes-
distrusă şi demolată încât, astăzi, doar o
fotografie mai aminteşte de prezenţa ei. cu a fost izgonit din oraş, iar o parte a
credincioşilor au fost trecuţi cu forţa la
cultele maghiare. În acelaşi an, şi pre-
Frumoasa otul greco-catolic Ariton Boeriu a fost
P reotul Avisalon Costea a fost iz- izgonit, credincioşii săi împărtăşind
gonit de maghiari în anul 1940. aceiaşi soartă ca şi fraţii lor ortodocşi.
De ce nu trebuie sărbătorită intrarea trupelor
horthyste în Transilvania de Nord, în septembrie 1940

Aldea, comuna Mărtiniş liberi în frumosul şi greu încercatul nostru Odorheiu Secuiesc Imper
Ardeal (…). Smeriţi, plecându-ne genun-
D in păcate, în anii ce au urmat chii sufletului şi ai trupurilor noastre – ne
evenimentelor din toamna anu- închinăm din nou cu sporită credinţă şi
lui 1940, preotul greco-catolic Gheorghe nădejde izbăvitoare lui Dumnezeu – în
U nul dintre cele mai dramatice
momente ale vieţii comunităţii
româneşti din Odorheiu Secuiesc a fost
P reotul greco-catolic Ioan Boldur a
fost izgonit în 1940, în anii de te-
roare ungară fascistă ai Dictatului de la Vie-
Todoran a fost izgonit iar biserica ro- catedrala oraşului nostru, pe care am perioada Dictatului de la Viena. Ca şi na, când şi şcoala românească este închisă.

www.forumharghitacovasna.ro
mânească din Aldea a fost complet dis- părăsit-o în anul trist 1940 … şi pe care în întreaga zonă, şi în Odorhei, popu- În toamna anului 1944, în timpul
trusă, credincioşii români fiind trecuţi am revăzut-o abia acum, în anul 1946 – laţia românească, biserica şi şcoala au retragerii armatelor ungare şi germane,
la confesiunile maghiare. Nici măcar o după sfârşitul războiului al II-lea mon- fost expuse celor mai mari pericole şi în apropierea satului Imper s-a petrecut
cruce nu marchează astăzi locul fostei dial – ale cărei urme se văd peste tot în provocări. Populaţia nu este ferită de una din cele mai cumplite crime din cel
biserici româneşti din localitate. Pe lo- lume şi biserici, ca o cruntă mustrare primejdii nici în toamna anului 1944, de-al doilea război mondial, de pe teri-
cul unde a fost biserica se află actuala pentru necredinţa şi păcatele noastre”. după instalarea administraţiei sovietice, toriul cedat. Victimele au fost notarul
curte a şcolii din sat. La capătul satului, Biserica greco-catolică cu hramul de fapt maghiare, converită la comu- Ioan Ardelean şi soţia sa, însărcinată în
pe deal, se află cimitirul românilor. “Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel şi Andrei” nism. “Populaţia secuiască din Odorhei a luna a şasea, care îşi au mormântul în
a fost transformată în anii ocupaţiei rănit şi maltratat, în ziua de 26 noiembrie cimitirul din sat. Pe fondul zvonurilor
Mereşti ungare în magazie pentru cereale şi ma- 1944, pe sublocotenentul B. Băloiu şi pe lansate de maghiari precum că armate-
le române au fost învinse, funcţionarii
A şa cum arată statisticile demo- teriale de construcţii. Cei patru ani de sergent Tuta Ioan. În ziua de 11 decem-
brie 1944 a fost arestată de către garda români au fost nevoiţi să se evacueze.
grafice, cazul satului Mereşti Dictat au dus la refugiul a zeci de ro- Familia notarului aflându-se în trecere
este unul dintre cele mai dramatice mâni şi expulzarea altora de către noile secuiască din Odorhei, domnişoara Pop,
telefonistă la oficiul de acolo, pentru că a prin Imper, a fost nevoită să fugă din
dispariţii a unei puternice comunităţi autorităţi. Au fost expulzaţi, alături de calea acestora, împreună cu ei fiind şi
româneşti din fostele scaune secuieşti, alţi intelectuali, preotul ortodox Ioan îndrăznit să vorbească româneşte”. At-
mosfera existentă în Odorhei, în anul servitoarea lor şi preotul din sat, Fran-
care nu şi-a putut păstra identitatea Borcan şi preotul greco-catolic Isidor cisc Paratei. Întrucât soţia notarului era
culturală, ligvistică şi confesională, înce- Vlad, ultimul retrăgându-se în comu- 1948 este relatată de preotul Ioan Popa,
astfel: “Elementul românesc trăieşte într- însărcinată, amândoi soţii au fost prinşi
tându-şi practic existenţa după lovitura na Şinca Veche de lângă Făgăraş. Aici foarte repede, soţul fiind împuşcat iar
primită în anii 1940-1944 şi după aceea. el a păstorit până la sfârşitul războiului, o continuă încordare, din cauza atmosfe-
rei de intimidare ce o întreţin în perma- femeia, siluită, a încercat să ajungă la
În toamna anului 1940, valul dis- când se reîntoarce la Miercurea-Ciuc. râul din apropiere să bea apă, unde au
trugător al vieţii româneşti a ajuns şi În anul 1948, părintele Izidor Vlad a nenţă unele elemente şovine”.
fost aruncate lemne peste ea ca să nu se
la Mereşti. “ După izgonirea părintelui trecut la ortodoxie şi a fost distins de În luna septembrie 1940, Tőrők
mai poată mişca. Trupurile lor au fost
Gheorghe Todoran, în decembrie 1940, Mitropolitul Ardealului cu titlul de Emerik, comandantul militar al plăşii
luate de credincioşii români din Imper
din ordinul colonelului din Ocland - îşi “protopop stavrofor”. A continuat să slu- Ocland din Odorhei, a convocat într-o
în frunte cu epitropul Simion Ioan şi
aminteşte acelaşi încercat epitrop –, jească în biserica din centrul oraşului şedinţă pe toţi notarii şi primarii comu-
înmormântaţi în sat. Preotul Francisc
biserica noastră a fost rasă de pe faţa pă- până în 1959, când a încetat din viaţă în nelor din plasă, cărora le-a ordonat ca
Paratei şi servitoarea au scăpat cu viaţă.
mântului, distrusă cu târnăcoapele. După timp ce slujea Sfânta Liturghie. “în termen de o lună de zile, toate biseri-
aceea, toţi românii am fost forţaţi să tre- cile româneşti să fie dărâmate”. A pus la
cem la romano-catolici şi la unitarieni. Mihăileni dispoziţie şi soldaţi în acest scop. Pre- Vidacut
După 1945, nu ne-a mai venit preot şi
noi am rămas la aceste Biserici”. Ş i statisticile demografice ale lo-
calităţii Mihăileni se constitue
otul greco-catolic Gheorghe Ivan a fost
izgonit în 1940.
Deoarece biserica din Odorhei nu a
P reotul ortodox Zaharia Rucă-
neanu este izgonit din localitate
în anii de cumplită teroare 1940-1944.
într-unul dintre cele mai reprezentaive
Miercurea-Ciuc exemple ale marii tragedii care s-a abă- putut fi distrusă complet, a fost între-
buinţată ca depozit de făină şi ciment, Sărmaş
A nul 1940 a adus pentru româ- tut asupra românilor în perioada Dic-
nii din Miercurea-Ciuc aceleaşi tatului de la Viena, când o comunitate
încercări şi suferinţe îndurate de toţi atât de distinctă şi reprezentativă nu-
iar în bugetul oraşului Odorhei pe anul
1941, sub poziţia VI, s-au trecut 3000 P e teritoriul localităţii, în cimiti-
rul bisericii ortodoxe, a existat o
fraţii lor căzuţi sub stăpânirea vremel- meric a dispărut brusc şi tragic. Atunci pengő pentru demontarea cupolei orto- Cruce memorială având o placă de mar-
nică. După 1944, în condiţiile istorice românii au fost alungaţi sau obligaţi să doxe şi reclădirea ei după un alt stil. În mură cu numele a 16 militari români
cunoscute, în mod deosebit în timpul treacă la confesiunile maghiare şi biseri- anul 1941, fără a fi consultată Mitropo- căzuţi pe fronturile din primul război

Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA

Regiunii Autonome Maghiare, comu- ca lor netencuită a rămas în ruină. lia Blajului, Episcopia de Hajdudorog mondial (Italia, Rusia şi Galiţia), mo-
nitatea românească nu s-a putut reface numeşte în funcţia de protopop greco- nument distrus în anul 1940.
demografic şi afirma cultural. Porumbenii Mari catolic pe preotul Peter Suciu. Despre
După cedarea Ardealului de nord, în zguduitorul tablou al distrugerilor şi Hodoşa
toamna anului 1940, cele două biserici S tatisticile demografice demon-
strează, şi în cazul Porumbenii
româneşti din Miercurea-Ciuc au trăit Mari, asimilarea unei puternice comuni-
profanărilor din anii Dictatului scria,
îndurerat, în Telegraful român, la 19 oc-
T ricolorul românesc pictat în bi-
serică a fost acoperit cu un strat
momente de mare dramatism şi teroare. tăţi româneşti în timpul dualismului aus- tombrie 1944, preotul Sebastian Rusan
următoarele: “M-am înapoiat la Odor- de vopsea în toamna anului 1940.
Din cronica părintelui Boian aflăm că: tro-ungar şi lovitura de graţie dată vieţii
“Biserica mare ortodoxă a fost pângări- românilor de teroarea din 1940-1944. hei. Întreg oraşul era distrus, ca după
tă şi jefuită. Sf. Cruce din Sf. Altar, cu cutremur. Catedrala ortodoxă se găsea în- Bodogaia
Din păcate, frumoasa viaţă spiritua-
D
Răstignirea în basorelief, a fost găurită lă, culturală şi naţională românească din tr-o stare de nedescris. Şi acum e plină de in cele două biserici de lemn
cu baioneta. Icoanele de pe iconostas au Porumbenii Mari care începuse să se excremente uscate. Nici un singur geam, existente la 1938 (dintre care
dispărut, cărţile liturgice au fost tăiate înfiripe în perioada interbelică, în septem- nici o bucată de odăjdii, cărţi rituale, vase una era cea adusă, în 1862, din Cristu-
cu cuţitul şi despuiate de coperţi. Bise- brie 1940 a fost brusc lovită de urgiile şo- sfinte etc. Casa parohială e devastată şi ru Secuiesc), mai dăinuie cea cu hramul
rica a fost prefăcută în magazie şi, în ul- vinismului, dezlănţuite atunci. Biserica a nu se poate locui”. Numit protopop de “Sfântul Nicolae”. Înfăţişează un plan
timele zile de ocupaţie, a fost murdărită fost devastată, credincioşii români siliţi Odorhei în anul 1945, preotul Ioan de veche tradiţie în arhitectura de lemn
pe dinafară: de pragul de sus al uşii de la să treacă la cultele maghiare iar preotul Popa relata următoarele: “În anul 1946 – cel al navei dreptunghiulare – cu pe-
intrarea în biserică era agăţată cu o sfoa- ortodox Ioan Sârbu a fost izgonit. am reparat biserica, pe care am găsit-o reţii altarului în prelungirea acesteia,
ră o opincă plină cu fecale…”. Constantin într-o stare jalnică. În timpul ocupaţiei de forma poligonului cu trei laturi. În
şi Ştefania Gheorghiu, refugiaţi în 1940, hortyste a fost transformată în magazie de 1940, monumentul a fost devastat de
la revenire, în 1946, au oferit bisericii-
Ocland făină şi apoi de ciment. Geamurile spar- horthyişti, preotul izgonit şi arhiva dis-
catedrale o Evanghelie, împreună cu ur-
mătorul text: “Dăruim catedralei «Sfân- Î n septembrie 1940, biserica din
Ocland a fost prima distrusă, la
tul Nicolae» din Miercurea- Ciuc această ordinul colonelului Garnizoanei de jan-
te, pictura deteriorată. Murdărie, fecale
chiar şi pe vasele sfinte. În 1942, maghia-
rii de la conducerea oraşului au luat ho-
trusă. În anul 1944, pr. Vasile Paşcă din
Cristuru Secuiesc a refăcut biserica cu
ajutorul soldaţilor şi elevilor.
sfântă evanghelie pentru a se citi dintr-în- darmi instalate în acest sat, iar preotul tărârea de a demola biserica din Odorhei Statistica demografică demonstrează
sa vestea cea bună şi pentru a mulţumi lui greco-catolic Augustin Popa a fost izgo- (...) Mai târziu au renunţat la demolare în mod elocvent dramatismul comuni-
Dumnezeu (…), Cel care ne-a izbăvit de nit. Din materialele bisericii dărâmate s-a şi au întrebuinţat-o ca magazie, apoi au tăţii româneşti din fostele scaune secu-
moarte şi ne-a ajutat să ne regăsim iarăşi construit un local şi o sală de gimnastică. golit-o şi a devenit WC public”. ieşti, supuse deznaţionalizării, mai ales
www.axa.info.ro 9

Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA
www.forumharghitacovasna.ro
în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. De la
o comunitate bine închegată în secolul al
XVIII-lea, cu două biserici româneşti, s-a
ajuns astăzi la o dispariţie aproape tota-
lă, simbol a ceea ce înseamnă agresiunea
intoleranţei şi a deznaţionalizării etnice.
Eliseni
Î n 1940, preotul greco-catolic Si-
mion Rusu a fost izgonit din sat,
iar în timpul războiului arhiva bisericii
a fost distrusă. Din 1947 pînă în 1969,
biserica a fost aproape complet părăsită.
Ciceu
L a sfârşitul celui de-al doilea răz-
boi mondial, în anul 1944, casa
parohială este destinată sediului coman-
damentului sovietc, capela ortodoxă a
fost distrusă de bombardament, iar ci-
mitirul românesc a fost arat de autorită-
ţile locale maghiare, semn al intoleranţei
etnice a epocii. Mai târizu, pe locul cimi-
tirului va fi amplasat sediul C.A.P.-ului.
Sândominic
P reotul Ioan Şolnai, care în 1937
păstorea un număr de 561 cre-
dincioşi, a fost izgonit în 1940. Tot
restul arhivei a fost distrusă cu prilejul
războiului din 1940-1944.
Subcetate
Î n timpul celui de al doilea război
mondial, au fost înrolaţi în arma-
ta ungară 208 locuitori din Subcetate,
iar 114 au fost trimişi la muncă, 149 de
bărbaţi s-au refugiat în România, din
care 84 s-au înrolat în armata română.
Tot atunci, statul ungar a impus cetăţe-
nilor tot felul de dări în produse.
Tulgheş
D upă anii de prosperitate eco-
nomică, socială şi culturală din
perioada interbelică, a urmat calvarul din
timpul Dictatului de la Viena, când ro-
mânii din Tulgheş au suportat numeroa-
se arestări, schingiuiri, întemniţări, con-
vertiri forţate la religia romano-catolică,
expulzări peste graniţa vremelnică, care
se afla la marginea localităţii. Imediat
după ocuparea teritoriului, în 1940, şi
stabilirea graniţei la Prisecani, în Tulgheş
115 români ortodocşi şi greco-catolici
au fost obligaţi să se convertească la re-
ligia romano-catolică. Convertirile s-au
făcut samavolnic, cu umilirea populaţiei
române. Astfel, au fost chemate la pri-
mărie 10 familii de români, cărora li s-a
ordonat direct: ori trec la catolicism, ori
vor emigra imediat în România, lăsându-
şi toate bunurile adunate timp de o viaţă
întreagă. “Oamenii s-au supus de frică, nu
se pot apăra; preotului i-e frică să protesteze,
pentru a nu fi arestat sau răpit”. Pădurarul
Ilie Ţepeş din Tulgheş, satul Hagota, tre-
când prin comuna Ditrău la 12 septembrie
1940, a fost prins de un grup de secui, dus
la primărie, ucis cu bestialitate, iar trupul
i-a fost apoi aruncat de la etaj în mijlocul
străzii, în centrul comunei, unde mulţi-
mea l-a călcat cu picioarele, “când peste trei
zile soţia victimei a primit cadavrul pentru
înmormântare, acesta a fost mutilat atât de
îngrozitor încât era greu de recunoscut”.
La 19 aprilie 1942, Mihail Petrar,
refugiat din Subcetate, judeţul Ciuc, de-
clara următoarele: “M-am dus în ziua de
4 aprilie 1942 în comuna Tulgheş, jude-
ţul Ciuc, la un văr al meu. Luând parte
la slujba Învierii care a avut în noaptea de
Paşti, în timpul serviciului religios au in-
trat în biserică au început să facă scandal
şi îndreptându-se apoi spre paştile sfinţite
şi spre cozonaci aduşi pentru sfiinţire, au
început să dea cu piciorul în ele spunând
că numai porcii mănâncă de acolo. Au în-
ceput apoi să bată pe oameni şi când s-au
năpustit asupra preotului, acesta a reuşit să
scape din biserică. Atunci, scoţând revolve-
rele, au început să tragă în biserică, bătând
foarte rău pe mai mulţi oameni. Din ca-
uza aceasta nu s-a ţinut slujba în ziua de
Paşti”. Refuzul preotului Dumitru Cion-
gălău de a continua slujba în limba ma-
ghiară s-a soldat cu invitarea sa la postul
de jndarmi, unde a fost bătut în mod săl- tăţi, în anii de după 1940. În toamna acelui
batic. La 17 februarie 1942, unguri şovini an, la cedarea părţii de nord a Ardealului,
au dat foc biserciuţei din Poiana Veche. capela şi noua biserică în construcţie din
Despre ultimile zile de ocupaţie hort- Vlăhiţa au împărtăşit soarta tristă atâtor
hysto-maghiare în Tulgheş, un localnic alte biserici, fiind dărâmată, iar credincio-
maghiar povesteşte: ”În ziua de 24 august şii rămaşi fără biserică şi preot.
1944 am fost anunţat că sunt numit de ser-
viciu pentru 24 ore la telefon. Eu am întâr- Voşlobeni
ziat din cauză că atunci cumnatul şi sora,
care aveau cârciumă, erau plecaţi de acasă
şi nu avea cine să rămână la cârciumă. Au Î n anul 1940, locuitorul Gavril Su-
ciu şi alte 5 persoane de religie unită
din Voşlobeni au refuzat să treacă la reli-
venit jandarmii şi m-au dus cu forţa la tele-
fon. După ce au plecat jandarmii, eu fiind gia ”unită, maghiară de sub conducerea epi-
puţin beat, am înjurat spunând: după 22 scopatului de Hajdudorog”. Pentru aceast
de luni de front cumplit, abia sosit acasă, lucru, au fost obligaţi de către autorităţile
m-au şi pus de serviciu la telefon, aceasta maghiare să părăsească localitatea. Las-
zlo Ignatie, protopopul romano-catolic
nu-i lege, nu-i ordine, mă … în ele de legi
maghiare. Cred că ajutorul de notar care era din oraşul Gheorgheni, folosea orice pri-
acolo m-a spus la jandarmi, că a doua zi au lej pentru a îndemna la ură pe locitorii
venit csendorii, că mă închide la un loc cu de naţionalitate maghiară, instigându-i
românii (oláh), căci în închisoarea primări- contra românilor, atât prin predici, cât şi
ei erau închişi mulţi români”. Jandarmii au prin discursuri ţinute în public. În iarna
înaintat dosarul la Tribunalul din Târgu anului 1940-1941, cu ocazia unei reuni-
Mureş la 26 august 1944, sub învinuirea uni revizioniste, în discursul rostit a spus
de insultă adusă naţiunii (maghiare). cuvinte instigatoare încât, după această
adunare, populaţia maghiară a atacat
Poiana Veche, comuna imediat populaţia românească, maltra-
tând-o şi batjocorind-o prin tăierea că-
Tulgheş
măşilor lungi ale portului naţional din
D in nefericire, în anul 1943, sub Voşlobeni. Românii de aici au fost bătuţi
ocupaţie ungară, bisericii i s-a până la sânge de populaţia maghiară. În
dat foc. Iată ce relata pr. Gheorghe Stânea, acelaşi an, a fost izgonit din parohie pre-
parohul din Tulgheş, în februarie 1943, otul greco-catolic Mihai Marieşanu. O
adresându-se vicarului Iosif Pop de la Târ- parte din arhiva bisericii a fost distrusă.
gu Mureş: “Cu inima copleşită de durere,
vă comunic că în noaptea de ieri, adică în 17 Bibliografie
februarie, mâini nelegiuite au dat foc biseri- Românii din Covasna şi Harghita. Is-
cuţei noastre din cătunul Poiana, care apar- torie. Biserică. Şcoală. Cultură, de Ioan
ţine de parohia noastră. Cele câteva puţine Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Viole-
lucruri din bisericuţă au fost scoase afară, ta Pătrunjel, Editura Grai Românesc,
încolo totul a ars, chiar şi clopotul s-a topit,
a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi
cu totul, rămânând numai zgură de el”.
Harghitei, din Miercurea Ciuc, 2003.
Lucrarea poate fi consultată şi pe adresa
Vlăhiţa de internet www.crestinortodox.ro
C omunitatea românescă din Vlăhi- Centrul European de Studii Covasna
ţa a trecut prin aceleaşi momente – Harghita va prezenta noi date despre
de afirmare în perioadaele 1918-1940 şi calvarul românilor din Arcul Intracar-
1945-1989 (mai cu seamă după 1968) şi patic din perioada ocupaţiei horthyste
de mari suferinţe şi pierderi, cauzate de in- (1940-1944), precum şi o bibliografie a
toleranţă, violenţă şi migrare în alte locali- lucrărilor apărute pe această temă. g

COMUNICAT AL FORUMULUI CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA,

HARGHITA ŞI MUREŞ REFERITOR LA MANIFESTAŢIILE ORGANIZATE
ÎN MIERCUREA CIUC LA DATA DE 11.09.2010

U
Nr. 121 / 14.09.2010
rmare a manifestărilor organizate în Miercurea Ciuc la
data de 11.09.2010 de către organizaţiile de extremă
dreaptă maghiare prin care s-au „celebrat” 70 de ani de la
ocuparea Transilvaniei de Nord de către armata fascistă
condusă de Horty Mikos, persoană condamnată de o instanţă internaţi-
onală pentru săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, princi-
palul artizan al holocaustul împotriva românilor şi evreilor din Ungaria
şi Transilvania ocupată, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Har-
ghita şi Mureş (FCRCHM), protestează vehement împotriva organi-
zării şi avizării de către autorităţile române a manifestărilor prin care
se face apologia ocupării teritoriului naţional românesc, a unei armate
fasciste vinovate de masacre in masă, precum şi a principalului aliat al
dictatorilor Hitler şi Musolinii.
De o gravitate deosebită, manifestările de la Miercurea Ciuc intră în to-
talitatea lor sub incidenţa O.G. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor
şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii,
fiind încriminate şi pedepsite ca infracţiuni:
Art. 3. - (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xe-
nofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu ca-
racter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei
organizaţii având acest caracter.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 5. – (1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei
infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori
xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte
10
cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi
(2) Propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau în apologia
unor idei, concepţii ori doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage
noi adepţi
Faţă de acest aspect, condamnăm avizarea de către autorităţile publice
ale statului din judeţul Harghita a acestor manifestări ilegale organizate de
structuri de inspiraţie fascistă, precum şi participarea activă a primarului
municipiului Miercurea Ciuc Raduly Robert care nu doar că a aprobat ma-
nifestarea, dar a şi ţinut un discurs public în cadrul acesteia.
Dat fiind caracterul public şi flagrant al faptelor, solicităm Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze pentru să-
vârşirea infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de art. 3 şi art. 5 din OUG
31/2002.
Conducerea FCRCHM a atras de nenumărate ori atenţia autorităţilor
publice şi opiniei publice asupra intensificării acţiunilor e cu caracter ire-
dentist şi naţionalist - revizionist, care vizează negarea caracterului naţi-
onal - unitar al statului român, pregătirea condiţiilor pentru diminuarea
suveranităţii acestuia în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, subminarea
activităţii şi autorităţii unor instituţii legale ale statului în aceste judeţe, dis-
creditarea ţării noastre în relaţiile cu instituţiile euroatlantice, discriminarea
pe criterii etnice şi susţinerea unor iniţiative separatiste care aduc atingere
integrităţii teritoriale a României.
În contextul intestificării cantitative şi revendicative a acţiunilor antiro-
mâneşti, precum şi a conturării unor organizaţii de extremă dreapta ma-
ghiare tot mai agresive, solicităm Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
includerea pe ordinea de zi a unei analize, urmată de măsuri, în vederea sto-
pării acestui fenomen cu implicaţii majore asupra ordinii publice şi a ordinii
şi siguranţei naţionale. g
www.axa.info.ro
 P
aul Goma pare a fi cazul cel
mai enigmatic din ultimele
patru decenii derulate în
spaţiul culturii şi politicii
româneşti. Considerat în vremea dicta-
turii ceauşiste „disidentul” anticomunist
nr. 1, comparabil cu Alexandr Soljeni-
ţân, el a rămas şi pentru regimul post-
comunist drept o personalitate indezi-
rabilă, împotriva căreia s-au mobilizat
mai ales cei din intelighenţia „progresis-
tă”, care s-a pretins disidentă şi rezistentă
prin cultură, ceea ce i-a permis acesteia
ocuparea poziţiei-cheie în instituţiile de
cultură (dar şi în cele politice), cu pre-
tenţia că reprezintă floarea curată a so-
cietăţii civile româneşti. Dacă ne întoar-
cem la comparaţia cu Soljeniţân, con-
statăm o diferenţă flagrantă: în vreme
ce acesta a fost primit în Rusia ca erou
naţional, repus în toate drepturile şi asi-
milat, cu înţelepciunea lui, la proiectul
renaşterii postcomuniste, cu Paul Goma
s-a întâmplat invers, ca şi cum România
ar fi continuat să rămână ceea ce a fost
anterior, cu tot cu fericiţii ei „disidenţi”
şi „rezistenţi prin cultură”. Rămâne stra-
niu, cel puţin pentru vizata intelighenţie,
faptul că Paul Goma nu s-a raliat noului
curent al „politicii şi educaţiei naţiona-
le”, refuzând şi beneficiile materiale şi
politice care ar fi putut rezulta de aici.
Bunăoară, i s-ar fi ivit ocazia, cu înmiită
îndreptăţire, comparativ cu Gabriel Lii-
ceanu, să pună mâna pe una din marile
edituri bogate; ar fi putut, de asemenea,
să ajungă preşedintele Uniunii Scriitori-
lor, ca Mircea Dinescu, ar fi putut ajunge
ambasador al României la UNESCO,
aidoma lui Nicolae Manolescu, fiindcă
tot locuia la Paris; ar fi putut ajunge di-
rectorul Institutului Cultural Român, ca
Horia-Roman Patapievici, sau ministru
al culturii, ca Andrei Pleşu, sau, de ce
nu, preşedintele României, ca Ion Ilies-
cu şi Traian Băsescu; în fine, ar fi putut
fi pus în fruntea Comisiei Prezidenţiale
pentru Analiza Dictaturii Comuniste
precum Vladimir Tismăneanu. În loc
de toate acestea, Paul Goma nici măcar
nu şi-a redobândit cetăţenia care i-a fost
furată de Ceauşescu, nici măcar nu i s-a
anulat excluderea din Uniunea Scriitori-
lor, nici măcar nu i s-au restituit bunuri-
le materiale şi morale furate de regimul
comunist. El continuă să fie apatrid, căci
a refuzat, cu ani în urmă, oferta Franţei
de a i se acorda cetăţenia franceză odată
cu altor doi scriitori celebri.
De ce a optat Paul Goma pentru o
asemenea cale, fiind, astăzi, un fel de
proscris de care s-au lepădat foştii „pri-
eteni” fie tacit, fie prin gesturi publice
pompoase, cu titluri de soiul „Adio,
domnule Goma!”? Acuzele ce i se aduc
sunt diverse, dar ele gravitează în jurul
unor argumente „tari” de felul: „ingrati-
tudine”, limbaj prea „dur”, „delir de per-
secuţie”, iar mai nou – „antisemitism”.
www.axa.info.ro
Însă o minte cât de cât dreaptă şi lucidă
vede imediat minciuna acestor acuze şi,
din fericire, în ţară sunt numeroşi inte-
lectuali cinstiţi care văd adevărul şi mai
văd şi incredibila nedreptate ce i se face
lui Paul Goma. Din nefericire, aceşti
intelectuali, fie că se numesc Liviu Ioan
Stoiciu, Dan Culcer, Valerian Stan, Ovi-
diu Nimigean, Flori Stănescu, Gabriel
Stănescu, dacă e să-i amintesc doar pe
aceştia, riscă şi ei un tratament similar,
cum i s-a întâmplat lui Liviu Ioan Stoi-
ciu, care şi-a pierdut postul de la revista
Viaţa românească. Ni se va spune: dar
nu e o practică de tip stalinist, tocmai
acea metodă de eliminare a indezirabi-
lilor într-un regim pe care „disidenţii” şi
„rezistenţii prin cultură” pretind că i-au
pus capăt? Este, dar metoda e ceva mai
veche decât a bolşevismului sau a nazis-
mului, fiind depistabilă, la români, şi-n
vremea lui Eminescu. Oare eliminarea
lui de la ziarul Timpul nu e modelul ar-
hetipal şi pentru ceea ce se-ntâmplă în
zilele noastre? Or, Eminescu a ajuns in-
dezirabil chiar în faţa „prietenilor” dintr-
un motiv foarte simplu, pe care poetul
l-a exprimat limpede. Risc bucuros re-
petarea cuvintelor eminesciene: Ş-aşa-s
de mulţi/ Ce mint cu gândul, vorba, fapta,
ba/ Se mint pe sine însuşi chiar, încât/ În
mine s-a stârnit mândria cruntă/ De-a
spune adevărul – dacă chiar/ Prin el
lumea s-aprinde1. Şi: „Ei mint – eu ade-
vărul îl spun, căci nu mă tem / De-a lui
urmări”2. Şi: „Cel mai mare păcat al oa-
menilor e frica, spaima de a privi în faţă,
ş-a recunoaşte adevărul. El e crud acest
adevăr – dar numai el foloseşte”3.
Nu se potrivesc toate ca o mănuşă
mai ales pentru Paul Goma? Şi încă
cum! E vremea să ne întrebăm ce ade-
văr crunt sau ce adevăruri a descoperit
Paul Goma de a devenit atât de urât în
ţara pe care, cu siguranţă, o iubeşte infi-
nit mai mult decât profitorii zilei. Ba mi
se pare că tocmai această iubire emines-
ciană de România este cauza tuturor
relelor pe care le îndură din exilul său
interminabil. E vorba însă de mai mult,
iar pentru asta se cuvine a ne întoarce
la doctrina bolşevică a metamorfoze-
lor partidului. O datorăm unuia dintre
precursorii imediaţi ai lui Mihail Gor-
baciov, Iuri Andropov: 1) partidul îşi
asumă deschis numele de comunist şi ia
puterea prin revoluţie, instaurând dic-
tatura proletariatului; 2) când numele
de comunism se compromite, partidul
şi-l schimbă, dând impresia unei noi re-
voluţii, reintroducând, aparent, plura-
lismul; 3) prin pluralism, pierde pute-
rea şi se resemnează; 4) revine la putere
într-un cadru aparent democratic.
Aceasta este doctrina celor patru
stadii ale evoluţiei partidului comu-
1
Versuri fragmentare din mss. 2259.
2
M. Eminescu, Opere, I, p. 94.
3
Idem, Opere, IX, p. 311.
nist, care înglobează şi „disidenţa” de tip
Leon Troţki, cea care a supravieţuit şi
a făcut carieră în Noua Stângă Ameri-
cană, sub pavăza postmodernismului,
împrumutând eticheta de „liberalism”.
La noi, vechiul bolşevism metamorfo-
zat a trecut, după 1989, prin ultimele
două stadii. S-a şi spus că a revenit la
putere prin Ion Iliescu şi Silviu Brucan.
Numai că întrucât, prin Ion Iliescu,
exista pericolul ca să triumfe o colora-
tură „naţională”, Silviu Brucan s-a re-
tras strategic în „neutralitate”, devenind
„vocea profetică a democraţiei” române,
după ce crease şi cea de a doua aripă a
„societăţii civile”, Grupul pentru Dia-
log Social. Această grupare, finanţată
de Fundaţia Soros, a adâncit faţada
„anticomunistă”, „emancipându-se” în
„noua dreaptă” românească, astăzi cu
pretenţii de neoconservatorism. Marea
lovitură, după avatarul eşuat al lui Emil
Constantinescu, sub mandatul căruia
s-au văzut vânduţi şi românii din Bu-
covina de Nord, a fost ataşarea de po-
pulismul lui Traian Băsescu, şi el fost
comunist trecut prin mările şi ţările lu-
mii democratice occidentale. Şmecheria
„neoconservatoristă”4 a intelighenţiei
care-l sufocă pe Traian Băsescu prin
„iubirea” listelor de susţinere, se spulbe-
ră la prima probă serioasă: ea aruncă la
coşul de gunoi al istoriei pe cel mai au-
tentic conservator dat de cultura româ-
nească: Mihai Eminescu, tratat drept
„cadavrul din debara”. Şi ciudat lucru,
mizeria aceasta se produce cu aceleaşi
etichetări prin care este „gratulat” Paul
Goma. Alte măşti, aceeaşi piesă!
În rândurile „noii drepte” româneşti,
sunt şi intelectuali care şi-au recunos-
cut cinstit rădăcinile troţkiste. Între
ei, Stelian Tănase, care o face într-un
interviu acordat Gabrielei Adameş-
teanu, în 2007, pretinzând că tocmai
troţkismul i-a permis a evolua spre
„liberalism”5. Biblia troţkiştilor este
lucrarea din 1936 Revoluţia trădată,
în care Troţki argumenta că revoluţia
bolşevică a eşuat din pricina stalinis-
mului. Nu întâmplător s-a vorbit des-
pre „revoluţia trădată” şi după 1989. La
noi s-a produs însă un soi de „trădare
a trădării”, căci biruitorii s-au dovedit
a fi troţkiştii cu faţă „conservatoare” şi
„anticomunistă”. Am demonstrat în A
doua schimbare la faţă că Stalin, departe
de a fi abandonat visul revoluţiei mon-
diale al lui Lenin şi Troţki, i-a dat forţă
pragmatică, reuşind să comunizeze încă
jumătate de Europă la sfârşitul celui de
al doilea război mondial, România fiind
una dintre cele mai urgisite victime ale
călăilor kominternişti. Marea dezamă-
gire şi înfrângere a lui Stalin a constat
4
Ceea ce a şi determinat măsluita trecere de la
stânga la dreapta a Partidului Democrat, deve-
nit şi „liberal”, ieşind din gruparea socialistă în
beneficiul „popularilor” europeni!
5
În revista 22, nr. 910 din 14-20 august 2007.
în scăparea printre degete a întregii
Europe, deşi reuşise a-l îmbrobodi pe
Franklin Delano Roosevelt.
Dacă sub regimul Ion Iliescu, neo-
troţkiştii cu faţă conservatoare reuşiseră
să pună mâna doar pe jumătate de pute-
re, cea culturală, sub administraţia Tra-
ian Băsescu ei au dat lovitura completă,
căci ultimul preşedinte are vulnerabili-
tăţi duble faţă de precedentul, faţada lui
„naţionalistă”, care i-a asigurat succesul
în faţa electoratului, fiind ţinută strict
sub control de urmaşii lui Troţki. Cu si-
guranţă, când această „faţă naţională” va
www.axa.info.ro
întrece măsura tocmai intelighenţia sus-
ţinătoare îl va compromite şi-l va părăsi
fără remuşcări, căutând un alt naiv, in-
capabil să vadă adevărul că adevărul e de
partea lui Eminescu şi al lui Paul Goma,
iar nu de partea lui Horia-Roman Pata-
pievici, a lui Vladimir Tismăneanu şi a
tuturor „dreptacilor de stânga”!
Campania împotriva lui Paul Goma
a ajuns pe culme în clipa când acesta a
încercat să-i deschidă mintea lui Traian
Băsescu asupra impostorilor de care s-a
înconjurat. Mai încercase el să deschidă
mintea şi lui Nicolae Ceauşescu şi s-a
văzut ce-a păţit. Se putea altfel în faţa
urmaşilor deghizaţi în „anticomunişti”?
Ce iluzie! Şi totuşi măreţia lui Paul
Goma în istoria acestui neam mereu
păcălit stă tocmai în asemenea încerca-
re. A început-o, în ce-l priveşte pe Tra-
ian Băsescu, în anul de graţie 2006, în
momentul când se clocea în laboratorul
lui Vladimir Tismăneanu condamnarea
„oficială” a comunismului. El însuşi lu-
ase iniţiativa, în 2005, alarmându-i pe
impostori. Nu era deloc neimportant
prin cine se producea această condam-
nare istorică. Dimpotrivă, o chestiune
capitală pentru viitorul României. Şi
ca să ne coborâm la nivelul înţelegerii
omului simplu, atât de încrezător în
promisiunile electorale ale lui Traian
Băsescu, vom spune că era important ca
să nu se repete banala punere ca paznic
la oi a lupului, deghizat în cel mai gri-
juliu păstor. Să cutezi a pune paznic la
adevărul comunismului pe Volodea Tis-
măneanu, iar nu pe Paul Goma, oare ce
poate fi mai oribil în istoria unui po-
por? Şi totuşi nenorocirea s-a petrecut.
Ca un blestem.
Paul Goma a înţeles că nici el, nici
Vladimir Tismăneanu nu erau indicaţi
Theodor CODREANU
a redacta Raportul asupra comunismu-
lui din simpla pricină că primul putea
fi prea subiectiv, ca implicat direct în
dramatismul evenimentelor trăite, iar al
doilea venea, pur şi simplu, pe urmele
acelora care ne-au adus comunismul pe
tancurile sovietice, înarmaţi cu sângele
doctrinei revoluţiei mondiale „trădate”.
Cunoscându-şi lungul nasului, acela de
a nu fi istoric, ci scriitor, Paul Goma a
vrut să atragă atenţia Preşedintelui că
Vladimir Tismăneanu e cu atât mai
11
Theodor CODREANU
puţin istoric, el purtând în spate cocoaşa
ideologică imprimată mental în Carti-
erul Primăverii, unde a copilărit şi s-a
format ca om, moştenind, pe deasupra,
povara Săptămânii Roşii a anului 1940,
ca vlăstar al unui evreu basarabean bol-
şevizat, prigonitor al populaţiei băşti-
naşe odată cu ultimatumul sovietic de
la 26 iunie pus în practică de la 28 iunie.
Muriseră oare, în România, toţi istoricii
de meserie? Ei n-au fost căutaţi, prefe-
rându-se improvizarea cu cei atinşi de
morbul nou al „corectitudinii politice”.
Singurul istoric de meserie cu care a
vrut să se legitimeze Comisia Tismă-
neanu a fost Al. Zub, care, de fapt, n-a
avut nici o contribuţie substanţială la
Raportul final. Acceptând să facă parte
din Comisie, Paul Goma a înţeles re-
pede ce se pune la cale, văzând şi nu-
mai lista celor propuşi, cei mai mulţi
dintre ei erijaţi în „membri eminenţi
ai societăţii civile” care colonizaseră,
la 22 decembrie 1989, „microfoanele,
presa scrisă, bursele, pentru a ne expli-
ca nouă, neinformaţilor, nouă naivilor
cât şi cum şi pe unde «rezistaseră» ei
comunismului”6. Cei mai mulţi dintre
„eminenţi”, arată Paul Goma, aveau cu-
noştinţe nule de istorie contemporană,
„chiar dacă unii dintre ei se prezentau
ca istorici”. Mai mult de atât, s-a văzut
www.axa.info.ro
din prima clipă intenţia lui Vladimir
Tismăneanu de a se sluji de numele lui
Paul Goma ca de un paravan de mare
siguranţă (ca şi de prestigiul de istoric
al lui Al. Zub, trecut prin puşcăriile
comuniste), impunându-i, pe faţă, ro-
lul de membru „tăcut”, sub argumentul
linguşitor că „scrisese destul”, iar acum
avea dreptul la „odihnă”, lăsând în grija
„prietenilor” experţi („experţi” în ce?) să
facă ce-i mai „greu”. Cum Paul Goma
mai avuse şi lipsa de „inspiraţie” de a pu-
blica pe internet o scrisoare semnată de
Vladimir Tismăneanu, neconvenabilă
feţei de „imaculat” a autorului, acesta
a făcut în aşa fel ca invitaţia preşedin-
telui Băsescu adresată lui Goma de a
face parte din Comisie să nu ajungă la
destinatar. Toate acestea şi alte câteva
sunt semnalate de Paul Goma în prima
scrisoare (din cele trei) adresate pre-
şedintelui, cea din 6 mai 2006. Îi mai
reamintea că propusese încă de la 21
septembrie 2005 înfiinţarea Institutu-
lui pentru Studierea Terorii Bolşevice
în România, ceea ce a trezit o adevărată
panică în rândurile „anticomuniştilor”,
respectivii boicotând iniţiativa spre a-şi
asigura ei întâietatea şi proiectul.
Văzând în ce ape se scaldă Comi-
sia, Paul Goma nu-şi pierde speranţa în
capacitatea preşedintelui de a percepe
adevărul şi la 25 mai îi trimite a doua
scrisoare. De astă dată, îl anunţă că re-
fuză a face parte din Comisia Preziden-
ţială pentru Cercetarea Comunismului
în România, deoarece „hârtia de muşte
V. Tismăneanu a funcţionat o singură
dată”. Totuşi, îi propune să numească
în comisie oameni competenţi, care au
6
Citate din prima scrisoare trimisă preşedinte-
lui Traian Băsescu, la 6 mai 2006.
12
cunoscut tragedia românilor sub bolşe-
vism, precizând că momentul de la care
trebuia pornit e 28 iunie 1940, ocultat
de proiectul Tismăneanu pe urmele
istoriei scrise de ruşi, impusă nouă de
slugile lor, Roller-ii vechi şi noi, istorici
aserviţi, arcuiţi între Mihail Roller şi
aserviţii de felul lui Marius Oprea, în-
doctrinaţi cu noua „corectitudine poli-
tică”: „noi trăim istoria în fiecare clipă a
prezentului cu carnea şi o consemnăm
cu sângele nostru. Nu vor fi uitaţi în
veac uitătorii-vânzătorii noştri miori-
ţoşi. Fiii, nepoţii, strănepoţii vor afla
de la semnele lăsate de noi că cinstiţii,
veneraţii lor înaintaşi fuseseră nişte inşi
fără opinii, fără coloană vertebrală, fără
memorie, oameni de nimic – mai grav,
vânzători de fraţi – pe treizeci de dolari”.
Democraţia postsovietică, arată Goma,
nu ne-a dat decât două drepturi: de a
călători şi de a ne exprima. În rest, men-
talităţile au supravieţuit prin noii „for-
matori de opinie”, încât istoria care ni se
cloceşte apare ca „dublu-rollerizată”.
Bineînţeles, lui Traian Băsescu nu i
se putea îngădui să citească nici această
scrisoare. A urmat a treia, la 14 octom-
brie 2006. Paul Goma precizează, de
astă dată, că ar fi dispus a intra în Co-
misie cu condiţia să i se restituie cetăţe-
nia şi drepturile furate în 1977. I-a rea-
mintit că în 1981 François Mitterrand
i-a propus, prin ministrul culturii Jack
Lang, să-i acorde cetăţenie franceză,
într-un cadru solemn, lui şi altor două
personalităţi celebre, Julio Cortázar şi
Milan Kundera. A refuzat, încredinţat
că nu poate fi decât cetăţean român.
Preşedintele mai afla că a preferat să-l
elimine pe Goma şi să-i reţină pe „re-
zistenţii-prin-cultură”, „profund anal-
fabeţi în materie de Istoria României”.
Cam în aceeaşi vreme, un grup de prie-
teni a lansat un Apel către preşedintele
României, semnat, apoi, de peste 300
de personalităţi, pentru repunerea în
drepturi a lui Paul Goma. Abia atunci
s-a simţit nevoia unui răspuns de la Co-
troceni (dublat de unul din partea mi-
nistrului de justiţie): e posibil ca Paul
Goma să primească înapoi ce i s-a răpit,
dar cu condiţia să traverseze calea juri-
dică a unei cereri către statul român. Or,
Paul Goma precizase de fiecare dată că
nu va face niciodată cerére pentru ceea
ce i se luase abuziv.
Aşadar, atât s-a înţeles de la Cotro-
ceni şi de la „rezistenţii-prin-cultură” că
doreşte Paul Goma: să comită o cerére7.
Or, el pusese trei condiţii ca să accep-
te intrarea în Comisia prezidenţială:
restituirea cetăţeniei, dreptul de a pu-
blica în România şi scuze oficiale din
partea statului român. Bagatelizarea
acestor condiţii prin sfatul de a scrie o
cerére s-a făcut spre a se oculta esenţia-
lul: de ce nu poate fi validă în faţa istoriei
condamnarea comunismului de către Ra-
portul Tismăneanu, ca nouă măsluire de
7
Interesant, în schimb, că o cerere a lui Paul
Goma, către ministrul justiţiei, prin care soli-
cita o copie după actul de retragere a cetăţeniei
în 1977, s-a „pierdut”!
tip rollerist. Pentru ca să se facă totuşi
înţeles, Paul Goma a mai redactat, la
22 iunie 2006, un amplu argument sub
titlul Despre Vladimir Tismăneanu – şi
nu numai – în 11 puncte. Goma arată
că Raportul asupra comunismului e
lăsat pe mâna unor „confecţionatori ai-
istoriei-şi-geografiei-de-clasă”, având în
cap „un trimis-numit-uns ca să ne re-re-
scrie istoria, tot după reţeta Roller”.
Prima întrebare pe care şi-o pune
Paul Goma e dacă Vladimir Tismă-
neanu a reuşit să se emancipeze de sub
moştenirea kominternistă din familie,
aşa cum pretinde respectivul, ajungând,
astăzi, „anticomunist” şi militant al
„dreptei”. Argumentele aduse de Goma
arată că, în realitate, Vladimir Tismă-
neanu a preluat organic moştenirea din
familie, în perfectă consonanţă cu teo-
ria celor patru stadii ale comunismului
elaborată de Iuri Andropov. Urmaşii,
desigur, nu sunt vinovaţi de păcatele
părinţilor, dar grecii antici au înţeles că
fiii poartă cu ei păcatele părinţilor. Is-
păşirea nu-i posibilă decât prin iubirea
creştină. Dar a ajuns Vladimir Tismă-
neanu la iubirea creştină, semn că s-ar
putea solidariza cu suferinţele şi cu is-
toria poporului român sub comunism?
Aici e nodul gordian.
Leon Tismăneanu, tatăl, a fost cetă-
ţean sovietic şi unul dintre cei mai bine
plătiţi agenţi, în 1945, ideolog komin-
ternist de la Radio Moscova, trimis în
România sub direcţia lui Leonte Răutu,
unul dintre principalii agenţi ai sovieti-
zării ţării. A funcţionat şi ca director-
adjunct la Editura Politică (cea încre-
dinţată, după 1989, lui Gabriel Liicea-
nu) şi ca profesor de marxism-leninism-
stalinism la Universitatea din Bucureşti.
Şi Hermina, mama, a fost redactor la
Radio Moscova, ajunsă, în România, di-
rector de cadre la Ministerul Sănătăţii.
Vladimir este, totodată, nepotul Cristi-
nei-Boico, expulzată din Franţa pentru
spionaj sovietic, apoi pripăşită în Româ-
nia şi ajunsă în posturi importante îm-
preună cu soţul ei, rusul, devenit „gene-
ral de grăniceri”, Mihail R. Boico. Vladi-
mir a copilărit în paradisul din Cartierul
Primăverii alături de Nicu Ceauşescu şi
de Radu Ioanid, holocaustologul de azi,
alături de Andrei Oişteanu sau de Anca
Răutu-Oroveanu, autentici „pui de bol-
şevici”, zice Goma. Tismănenii sosiseră
în Cartierul Primăverii direct din spa-
ţiul basarabean al Săptămânii Roşii. În
ce măsură, se întreabă Goma, a putut
Vladimir Tismăneanu să se emancipeze
de sub această moştenire care a „rolleri-
zat” istoria României? În conformitate
cu stadiile partidului comunist surprin-
se de Andropov, Paul Goma trece în re-
vistă şi metamorfozele rollerismului în
istoria românilor din ultimii şaizeci de
ani. Din 1989, neorollerismul a trecut
prin „pelinizare”, pentru ca în 1991 să
cunoască momentul „wieselizării” (desă-
vârşit în 2005 prin intruziunea în învăţă-
mântul preuniversitar), istoria traficată
fiind, din 1998, de apariţia Cărţii negre
a comunismului (2007) a lui Stéphane
Courtois (maoist8 în tinereţe) prin Ana
Blandiana, Gheorghe Onişoru, Romu-
lus Rusan şi Gabriel Liiceanu, pentru ca
Vladimir Tismăneanu să-i devină lider
oficializat. În 2005, rollerizarea cripti-
că a devenit instituţie prin înfiinţarea
Institutului pentru Studierea Comu-
nismului, având ca director pe Marius
Oprea şi adjunct pe Stejărel Olaru, una
din grijile lor fiind eliminarea din isto-
ria comunismului românesc a datei de
28 iunie 1940. Spiritul criptorollerist e
vizibil la personalităţi ca Radu Ioanid,
Serge Moscovici, Mihai Dinu Gheor-
ghiu, Isac Chino, Maria Mailat, Alexan-
dra Laignel-Lavastine ş.a. Anul 2006
e, în viziunea lui Paul Goma, ultima şi
cea mai gravă etapă a rollerismului, con-
cretizat, apoi, în Raportul Tismăneanu.
Deformarea istoriei se reflectă în mis-
tificări precum monumentul din Ciş-
migiu închinat ostaşilor americani care
ar fi contribuit la „eliberarea” României,
când în realitate au făcut praf şi pulbe-
re sate întregi, părţi ale oraşului Ploieşti
sau Gara de Nord din Bucureşti, la 4
aprilie 1944, prefigurând dezastre pre-
cum cel al Dresdei. Paul Goma îi acu-
ză pe guvernanţii români că nu cunosc
istoria şi nici nu le pasă de adevărul ei,
că răspund la comandamente ale noilor
„ruşi” despre care cred că ne-au eliberat
de comunism. L-au găsit pe Vladimir
Tismăneanu să scrie istoria, cel care a
avut nevoie de la CNSAS de certificat
ca să-şi probeze „curăţenia”. De aceea i-a
şi curtat, rând pe rând, pe Ion Iliescu şi
pe Traian Băsescu. Cu primul a realizat
o carte de convorbiri, al doilea l-a ridicat
la rang de istoric oficial.
Ca de fiecare dată, lipsa de inteligen-
ţă se probează prin confuzia punctelor de
vedere. (Vezi exemplul celebru dat de
Mihai Ralea cu studentele de la fizică.
Una dintre ele, nemaiavând argumente,
a izbucnit în plâns, spunând: „Aşa-mi
trebuie dacă stau de vorbă cu o tubercu-
loasă!”). În polemica dintre Paul Goma
şi tismăneni, cel dintâi a trebuit să su-
porte epitetul de „tuberculos” al cărui
principală conotaţie, de această dată, este
de „antisemit”. Confuzie de o naivitate lă-
bărţată, dar care e utilă în arhitectonica
politicii corecte. Soţia lui Paul Goma
este evreică. Măcar asta ar fi putut să-i
jeneze pe susţinătorii lui Tismăneanu.
Nu este nici un păcat că Vladimir Tis-
măneanu este evreu. Păcatele ideologu-
lui Tismăneanu sunt cele dobândite şi
care-l împing să nu iasă cu o câtime din
„cercul pentru studiere fixat de el, fixat
de fixatori”, simulând, fatalmente, „obiec-
tivitatea istorică”. De aceea, între altele, se
străduieşte să „spele” măcar parţial figuri
ca Ana Pauker şi să înnegrească figurile
antipatice lui şi familiei sale, precum pe
Nicolae Ceauşescu sau Radu Florescu.
Păcatul cel mare al lui Vladimir Tismă-
neanu nu-i evreitatea, ci faptul că „nu
8
Există o ciudată diferenţă între condamnarea
nazismului şi a comunismului: în vreme ce pri-
mul a fost judecat de cei care avuseseră de sufe-
rit de pe urma lui, comunismul este judecat de
promotorii lui şi de urmaşii acestora.
www.axa.info.ro
este istoric”, dar se erijează în „istoric”. În
consecinţă, el nu înţelege şi nu face nici
un efort să-i înţeleagă pe „goii” în mijlo-
cul cărora trăieşte („insensibil la viaţa şi
moartea goi-lor”). Şi asta nu pentru că
este evreu, ci fiindcă nu poate ieşi din
Cartierul Primăverii, antiteza României
profunde: „El nu poate, nu vrea să accep-
te că există şi altceva, altfel decât propria
persoană, propria categorie, propriul
clan”. Deformarea aceasta narcisiac-ide-
ologică este atât de adâncă la „corecţii
politici”, încât atunci când evreii trăiesc
şi gândesc normal sunt imediat etichetaţi
drept „antisemiţi”. Vladimir Tismănea-
nu poartă în spate şi povara Săptămânii
Roşii din Basarabia, ocultată sever în
„studiile” sale „anticomuniste”, o săptă-
mână exterminatoare de băştinaşi: „Vio-
lentaţi, umiliţi, pângăriţi în credinţa lor
creştină de evreii bolşevici, mult mai răi
decât ruşii-curaţi – unii prieteni, vecini,
colegi deveniţi de nerecunoscut: turbaţi
de ură faţă de români, mai ales dacă aceş-
tia erau militari şi se retrăgeau, umiliţi de
ordinul de a nu răspunde agresiunilor,
în Săptămâna Roşie; după aceea jefuiţi
de pâinea pe care ei o făcuseră, alungaţi
din casele pe care ei le zidiseră, arestaţi,
anchetaţi, unii deportaţi în Siberia, alţii
împuşcaţi pe loc”. Un om care nu înţelege
tragedia basarabenilor nu poate fi istoric
obiectiv. Comunismul rusesc i-a defor-
mat pe bolşevizaţi şi pe moştenitorii lor,
inclusiv pe evrei, făcându-i să renunţe la
gândire logică şi la inimă, „devenind ro-
boţi ai Distrugerii, ai Terorii, ai Ororii”.
Cum ar putea Vladimir Tismăneanu să
înţeleagă tragedia basarabenilor, a ce-
lor ascunşi în păduri, în peşteri de frica
ocupanţilor, cum ar putea să înţeleagă
istoria cotelor şi a colectivizării? se întrea-
bă Paul Goma. El nu poate să accepte că
după 1989 s-a continuat războiul civil
cu ţara, că pretinsul istoric continuă să
fie împotriva României profunde. De
aceea, conchidea Paul Goma în 2006,
numirea lui Vladimir Tismăneanu în
fruntea Comisiei prezidenţiale „este o
eroare care ne va costa alţi ani, alte de-
cenii de «tranziţie» (citeşte: încremenire,
dare îndărăt, retrogradare)”9. Oare nu se
mai găsesc istorici oneşti? „Tot la cârpaci,
tot la peticari, la improvizaţi am recurs?”
Stră-strănepoţii noştri ne vor judeca „cu
fălcile strânse, cu lacrimi de ciudă şi de
mânie – şi de ruşine”.
Dar să admitem că Paul Goma e su-
biectiv şi, poate, patetic. Iată însă că inte-
lectuali lucizi din generaţiile mai tinere
îl confirmă. Pentru economie de spaţiu,
mă voi referi doar la un singur exem-
9
În „încremenirea”, în „darea îndărăt” de la sfârşitul
mandatului preşedinte-lui Traian Băsescu specia-
liştii deja constată că suntem cu 40 de ani în urma
confraţilor din Uniunea Europeană! Iar haosul,
dezordinea morală şi politică au devenit regulă.
AXA ESTE LOCUL DE UNDE AFLI LUCRURI PE CARE CEILALŢI SE SFIESC SĂ LE CITEASCĂ ŞI SE ÎNGROZESC
SĂ LE SPUNĂ: PENTRU EI LUMEA E CU MULT MAI APROAPE ŞI MAI IMPORTANTĂ DECÂT MÂNTUIREA
www.axa.info.ro
plu. În 2007, Mircea Platon, căci despre
el este vorba, publica o carte-avertis-
ment: Cine ne scrie istoria?10. Evident, o
asemenea carte nu trebuia să ajungă la
ochii instituţiei prezidenţiale. Autorul
a revenit în 2009 cu un eseu apărut în
Convorbiri literare şi inclus, în acelaşi an,
într-un volum scris împreună cu Gheor-
ghe Fedorovici11. Eseul lui Mircea Pla-
ton poartă un titlu grăitor: O fantomă
bântuie România: Vladimir Tismăneanu.
Pentru cine n-a auzit de Mircea Platon,
semnalez că e un tânăr din stirpea mari-
lor intelectuali români (n. 1974, la Iaşi),
provenit dintr-un mediu de istorici, el
însuşi istoric, doctorand la Ohio State
University at Columbus, dar şi poet, ese-
ist, traducător. Mircea Platon demontea-
ză pas cu pas mistificările puse pe tapet
pentru naivi de către Vladimir Tismă-
neanu. În primul rând, acesta nu este şi
nu poate fi un om de „dreapta”, cum pre-
tinde, descriind (în Fantasmele salvării,
1998) cum a trecut el de la „social-de-
mocraţie” la „dreapta”, ca „anticomunist”.
În scrieri din 1990-1992, simulantul
era ambiguu, admiţând, de pildă, într-o
conferinţă despre Basarabia, România,
Europa, organizată la New York sub aus-
piciile Fundaţiei „Iuliu Maniu”, că Iuliu
Maniu înţelesese primejdia pentru statul
naţional dinspre comunism. Dar tot în
1992 scria în volumul Uprooding, Leni-
nism, Cultivandind Liberty: „Dintre toa-
te pericolele care ameninţă libertatea în
Europa Centrală şi de Est, cel mai mare
e renaşterea spiritului colectivist. Acesta
nu e un colectivism intelectual, interna-
ţionalist, cum e comunismul. E un colec-
tivism primitiv, parohial, care se bazează
pe concepte precum «patrie», «naţiune»
sau chiar comunitate de sânge”. În anul
de graţie 2009, „dreptaciul de stânga”,
după ce a reuşit să-l îmbrobodească pe
Traian Băsescu în legătură cu „condam-
narea comunismului”, acum pune la cale,
cu „elita” din jurul preşedintelui, revizui-
rea Constituţiei, proiect în care ideea de
stat naţional apare ca „depăşită”, „reacţi-
onară”. „interbelică”. Şeful comisiei este
tot un tismănean racolat recent: Ioan
Stanomir, specialist în drept constituţi-
onal, care a scris însă despre comunism
cam cu aceeaşi reţetă, deşi se prezintă şi
ca istoric şi teoretician al „neoconserva-
torismului”, bineînţeles, imediat lăudat şi
luat sub aripă de Vladimir Tismăneanu
pentru cartea Spiritul conservator – De la
Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (Editura
Curtea veche, Bucureşti, 2008). Nouă
confirmare a semnalului de alarmă tras
de Paul Goma. Acelaşi „dreptaci de stân-
10
Mircea Platon, Cine ne scrie istoria?, Editura
Timpul, Iaşi, 2007.
11
Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Măsu-
ra vremii: îndemn la normalitate, Editura Pre-
dania, Bucureşti, 2009.
ga” a deschis, în 1994, dosarul condam-
nării intelectualilor… de dreapta, pentru
„legionarism”, somându-i să-şi ceară scu-
ze în faţa poporului român şi a tismă-
nenilor. „Nici unul – scria justiţiarul „de
dreapta” – dintre aceşti intelectuali nu
s-a apucat să-şi cerceteze conştiinţa pen-
tru a detecta motivele obsesiei lor din
tinereţe”. Ba chiar unul dintre „vinovaţi”
era, pe atunci, şi Gabriel Liiceanu, culpa-
bil fiindcă îi reedita pe Cioran, pe Eliade,
pe Noica. Azi, acelaşi Liiceanu şi-a spălat
păcatul devenind un tismănean convins.
În articolul Romania Mystical Revolutio-
naries (1990), emitea ideea uimitoare că
bolşevismul este opera dreptei, pentru
ca în 2003 să se simtă solidar cu Ion Ili-
escu (în cartea de dialoguri cu acesta12)
prin „marxism revizionist” de sorginte
troţkistă. Tismăneanu condamna „rigi-
ditatea” morală a lui Corneliu Coposu şi
a anticomunismului acestuia, apreciind
că dovedeşte „schematism, primitivism”.
Tot acolo, evoca nostalgic şedinţele de
la „Ştefan Gheorghiu” unde participa
alături de Silviu Brucan. Între fascism şi
comunism, Vladimir Tismăneanu şi-a
exprimat opţiunea pentru cel din urmă:
„Cel puţin un aspect e clar din dezbate-
rea internaţională despre comunism ver-
sus fascism: dacă se poate vorbi despre
comunism cu faţă umană, e aproape im-
posibil de vorbit despre fascism sau na-
zism cu faţă umană. Comunismul a lăsat
cel puţin loc pentru iluzia umanismu-
lui – şi în tradiţia comunismului, poate
în marxism, în antropologia şi filosofia
marxistă, a existat probabil o tradiţie
umanistă complet respinsă de fascism”.
Ca şi Troţki, el e convins că marxismul
a fost la origini o „aspiraţie democratică”.
Şi aşa a ajuns „dreptaciul de stânga”
în fruntea Comisiei Prezidenţiale pen-
tru Analiza Dictaturii Comuniste, ca
model de „anticomunist”: „Oricine i s-a
opus a fost fie comunist, fie fascist, fie,
având în vedere că, în viziunea dlui Tis-
măneanu sunt aidoma, şi comunist şi
fascist, pentru că nu este deloc umanist,
pentru că nu mai întreţii «iluzia uma-
nistă»”. Conform logicii timănenene,
Paul Goma nu poate fi decât „fascist” şi
„comunist”, pe rând şi în parte.
Trăgând concluziile de rigoare, Mir-
cea Platon constată că Vladimir Tismă-
neanu este un arivist tipic, „educat” în
România şi în S.U.A., a cărui evoluţie
de la „stânga” la „dreapta” e strident „eso-
terică” şi „proteică”, oglindind, adăugam,
stadiile andropoviste ale evoluţiei co-
munismului. Omul manipulează istoria
românilor, refuzându-şi identitatea de
român şi propulsându-se pe „orbita co-
12
Vladimir Tismăneanu, Marele şoc din finalul
unui secol, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
2004, dialog între politologul Vladimir Tis-
măneanu] şi preşedintele Ion Iliescu.
munismului românesc şi internaţional”.
Se află la ani lumină de „dreapta”, de con-
servatorism care nu este o ideologie: „A fi
om de dreapta înseamnă a apăra un dat,
o identitate”. Or, tocmai o identitate îşi
refuză Vladimir Tismăneanu şi, culmea,
o pretinde şi poporului român!
În 60 de ani, consideră Mircea Pla-
ton, au fost două generaţii de tismăneni,
cu precizarea că nu evreii sunt „tismă-
neni” sau „rollerieni”, ci oportuniştii şi
ariviştii, cea a lui Vladimir poposind
cu misiunea de a pregăti „o nouă gene-
raţie de oportunişti (ortodocşi, catolici
etc.) care să apere sistemul corupt din
România”. El şi comilitonii nu pot avea
ca arme decât linguşirea, injuriile, liste-
le negre, ameninţarea, prezentându-se
www.axa.info.ro
drept o „elită” care pretinde binele, dar
face răul. Asemenea duplicitate anti-
hristică a omului postmodern a fost
analizată de eminentul gânditor evreu
american Jacob Needleman, pornind de
la motoul biblic: „Căci nu fac binele pe
care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc,
pe acela îl săvârşesc”13. Ca „anticomu-
nist”, „La urma urmelor, dl. Tismăneanu
continuă să facă ce a făcut tatăl domni-
ei-sale, adică să lupte cu mapa împotriva
poporului român”. Şi: „D-nul Tismănea-
nu foloseşte discursul şi apucăturile ce-
lor care au distrus România. Aşa a fost
educat. (…) De zeci de ani suntem siliţi,
dacă nu acceptăm corupţia sau ideolo-
gia comunistă, să o luăm de la capăt, să
murim, să plecăm, să tăcem, în vreme ce
urmaşii celor care au distrus şi distrug
România, care seacă albiile de ape, dau
lecţii de moralitate şi ne învaţă cum să
ne dezbărăm de strămoşi, de naţiune,
de credinţă, de patrie, de cultura româ-
nească şi de alte racile ale trecutului”.
Aceleaşi judecăţi de valoare asupra
imposturii neorollerismului la două ge-
neraţii diferite. Când Mircea Platon se
năştea, Paul Goma îşi începea războiul
cu hidra comunistă, aceeaşi care astăzi
îi acuză pe amândoi de „antisemitism” şi
de toate relele de pe pământ, pentru ca
Paul Goma să nu intre în ţară, iar Mir-
cea Platon să fie pus la stâlpul infamiei
şi ameninţat cu scoaterea de la univer-
sitate, ca în anii negri ai expulzărilor
proletcultiste.
Până când se vor mai petrece aseme-
nea fenomene?
(„Oglinda literară”, Focşani, anul VII (seri-
al), nr. 94, octombrie 2009, pp. 4960-4962, nr.
95, noiembrie 2009, pp. 5052-5053 şi nr. 96,
decembrie 2009, pp. 5230-5231)
Theodor CODREANU
(Preluat din volumul „POLEMICI INCORECTE
POLITIC”, Editura Rafet - Râmnicu Sărat, 2010) g
13
Romani, 7, 19. Vezi Jacob Needleman, De ce
nu putem să fim buni?, Editura Curtea veche, Bu-
cureşti, 2008, trad. din engleză de Carmen Ion.
13
Florin STUPARU
CUVINTE ÎMPOTRIVA BEŢIEI
ŞI
PENTRU BUNA FOLOSIRE A VINULUI
PREVENIRE în rasă puneau în alambic tot ce le cădea vinul este acid; la rîndul lor, cărnurile şi

T
itlul cărţii de faţă poate să sub ochi şi apoi aprindeau focul. La o vre- grăsimile animale nu se mistuie decît
nedumerească: de ce „cu- me, n-au mai avut de încercat decît droj- cu mare greutate în lipsa acizilor şi fer-
vinte împotriva beţiei şi dia din tocitoarele de vin, căci erau mari menţilor din vin.6
pentru buna folosire a vi- producători. Au pus-o şi pe aceea la ca-
nului”? Întîi, fiindcă beţia este o tulbu- zan şi pe ţeavă a picurat ceva care, cercat Pentru ce a fost dat vinul de la
rare a sufletului ce se poate întîmpla şi pe limbă, s-a dovedit foarte gustos, o li- Dumnezeu?
în lipsa vinului sau a altei băuturi ame- coare pe care ei au numit-o „l ’esprit”, En-
ţitoare, aşa cum va arăta Sfîntul Ioan glezii „the Spirit”, iar Ardelenii „spirituş”, D e ce i-a dat Dumnezeu omu-
lui să pună vie şi să fermenteze
strugurii zdrobiţi, pentru a se îndulci
Hrisostomul într-una din paginile de ca-n vorba: „No, şogore, hai ş-om mere4
mai jos. Apoi, cartea de faţă vorbeşte nu la cazină să bem o litără ghe spirituş!” apoi cu tăria mustului ales, limpezit şi
numai despre beţie, ci în aceeaşi măsură (Aceeaşi materie se mai cheamă la noi păstrat în butii? Fiindcă după potop oa-
despre rostul şi buna folosire a vinului. „spirt”, „tescovină” sau R. D. D., „rachiu menii nu au mai fost ca înainte, ci s-au
De aceasta va trebui să ţinem seama tot de drojdie”.) Ca să înţelegem de unde le slăbănogit şi cu trupul, şi cu sufletul.7 De
timpul citind cele ce urmează. venea această sminteală, trebuie să ştim aceea li s-a şi îngăduit să ucidă animale
Ştiu că, auzind de beţie, gîndul duce că pentru ocultişti „spiritul” nu e pere- şi să le mănînce carnea. Iată ce îi spune
numaidecît pe oricine la toate băuturile chea latină a slavului „duh”, ci o „entitate” Dumnezeu lui Noe, care este un al doi-
lea Adam, din el trăgîndu-se noul neam mai ales cu pîine, iar pentru ca să-şi ţină
ameţitoare, de la bere şi pînă la cele mai aproape materială. În ce ne priveşte, noi umezeala din trup, el bea nu numai apă,
tari rachiuri. Trebuie să spun însă de cunoaştem foarte bine ce sînt „spiritele”: de oameni din care facem parte şi noi:
„Şi i-a binecuvîntat Dumnezeu pe ci adeseori apă întărită cu vin, pentru
la începutul acestei culegeri din dum- duhuri căzute, care insuflă toată lucrarea păstrarea căldurii trupului omenesc.”
nezeieştile cuvinte ale Sfintei Scripturi omenească ce nu e după Dumnezeu, ci Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: «Naşteţi, şi
vă înmulţiţi, şi umpleţi pămîntul şi-l Dar, mai mult decît atît, vinul e şi o
a Vechiului şi Noului Testament şi din împotriva Lui. Să ne mai mire nebunia hrană a sufletului, al cărui tron se află în
stăpîniţi! Groază şi frică de voi să aibă
acelea nu mai puţin dumnezeieşti gră- „inspirată” de beţia „spi(ri/r)tului”, cu to- inima omului, pe care băutura vinului
toate fiarele pămîntului, toate păsări-
ite de Sfinţii Părinţi de la Sfîntul Duh tul deosebită de aceea stîrnită de vin? Am o încălzeşte, dezmorţind-o şi liberînd-o
le cerului, tot ce se mişcă pe pămînt şi
spre tîlcuirea Bibliei, trebuie să spun mai putea zice şi altele despre „spirt”, „spi-
toţi peştii mării; căci toate acestea vi din strînsoarea grijilor şi a necazurilor.
aşadar că aici vom vorbi numai despre riduşi”, „spiritism”, „spiritualitate”, vorbe
le-am dat la îndemînă. Tot ce se miş- Aceasta ne e dezvăluită luminat de către
vin, şi încă numai despre acela nepre- care purced toate din înşelarea diavoleas-
că şi ce trăieşte să vă fie de mîncare; Sfîntul Împărat şi Prooroc David: „Şi
www.florinstuparu.wordpress.com

făcut prin vreun mijloc chimic. Pricina că, dar cuvîntul nostru are în vedere doar
este cît se poate de limpede: singur vi- vinul, din pricina spusă la început. Deci:
nul a fost dat de Dumnezeu ca băutură
întăritoare a trupului şi a sufletului. Ca 1. ROSTUL ŞI FOLOASELE
să nu mai zicem că vinul a fost ales de VINULUI
către Hristos-Dumnezeu pentru a se
Cînd s-a făcut primul vin?
schimba, în chip negrăit de tainic şi de
înfricoşat, în însuşi sîngele Său, cu care
ne împărtăşim la Sfînta Liturghie!
de pămînt
„A
tunci (adică după potop) a
început Noe să fie lucrător
şi a sădit vie” (Facerea 9:20).
Multe ar fi de spus despre aceasta, dar
Pînă atunci – ne spun Sfinţii Părinţi
nu e acum vremea potrivită. Destul e a
ai Bisericii – omul nu băuse vin, pentru
însemna aici că vinul e de la Dumnezeu,
că nu mîncase nici carne. Într-adevăr,
celelalte băuturi întăritoare/ameţitoare
înainte de potop, şi omul, şi toate vie-
fiind născociri ale omului, unele; iar al-
ţuitoarele mîncaseră doar ierburi, după
tele născociri ale vicleanului diavol. Ast-
fel, toate băuturile ameţitoare pregătite porunca Ziditorului din ziua a şasea:
„Apoi, Dumnezeu a zis (lui Adam
prin fermentare – cum e berea, cidrul
sau „vinurile” din fructe – se fac luînd şi Evei): «Iată vă dau toată iarba ce face
sămînţă de pe toată faţa pămîntului şi
ca pildă vinul din struguri, dar neavînd
nici pe departe însuşirile acestuia. Ca tot pomul ce are rod cu sămînţă în el.
orice lucruri doar omeneşti, acestea au Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor
puţină însemnătate şi un rost îndoielnic. fiarelor pămîntului, şi tuturor păsărilor
Oricum, cu desăvîrşire osebit de toate cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă
acestea e alcoolul distilat, anume o născo- pe pămînt care au în ele suflare de viaţă,
cire diavolească nemijlocită!1 Într-adevăr, le dau toată iarba verde spre 5hrană.» Şi
primul alcool distilat s-a fabricat de că- a fost aşa” (Facerea 1:29, 30).
Fiindcă, fiziologic vorbind, cele
tre rău-credincioşii magicieni Romano-
Catolici, în „mănăstirile” Frankilor din
2 două sînt legate între ele: nu poţi bea
Italia sau Franţa, în care alchimia („sacra vin dacă nu consumi proteine şi grăsimi
ştiinţă”!) era ocupaţia de căpătîi a acelor (de origine animală întîi de toate), căci
„călugări” trăitori într-un „Creştinism” Unul dintre ucenicii lui a fost Toma d’Aquino,
vrăjitoresc, drăcesc, ce se numeşte – mai „doctorul angelic” pe care se sprijină toată reaua
scurt – „Papistăşism”. Deci acei „călugări” învăţătură romano-catolică. (Printre altele, Al-
alchimişti voiau să distileze „piatra filo- 4bertus Magnus a născocit şi pistolul.)
Alchimiştii numeau alcoolul distilat şi „aqua
sofală”, sau a „cincea esenţă” sau „spiritul vitae”
(„apa vieţii”), nume din care se pot trage
pur” („pnevma universală”), care le-ar fi multe încheieri pilduitoare. Oricum, ei cre-
dat „lumina”, „cunoaşterea” şi „nemurirea”, deau că „elixirul” acesta lungeşte viaţa. Îl mai
schimbîndu-le firea din omenească întru numeau şi „aqua ardens” („apă arzîndă”). Cel
„dumnezeiască”!3 Pentru asta, antihriştii dintîi care l-a numit „alcohol” a fost marele
vrăjitor Phillip von Hohenheim (1493-1541),
1
Că distilarea e inspirată de către şarpele-dia- zis „Philippus Theophrastus Aureolus Bom-
vol ne putem da seama doar gîndindu-ne că
bastus von Hohenheim”, zis „Paracelsus”, adică
ţeava alambicului se numeşte „serpentină”! „mai mare decît Celsus”.
2
Aceia care au nimicit dreapta-credinţă în Apus, 5
Pare de necrezut pentru noi că fiarele de pra-
biruindu-i pe Italo-Romani şi pe Galo-Romani. dă s-au hrănit cu ierburi, şi totuşi aşa a fost.
3
De ajuns e să zicem că cel ce a arătat pentru înt- Dumnezeu le-a făcut pe toate „bune foarte”, în
îia oară limpede tehnologia distilatelor spirtoase lumea adusă de El întru fiinţă nu era loc pen-
a fost Albert zis „Magnus” („cel Mare”) (1206- tru suferinţă, pentru durere şi ucidere. Numai
1280). Era „Doctor Universalis” (Doctor Uni- căderea Evei şi a lui Adam a dus la schimbarea
versal), adică mare maestru în ocultism (astrolo- făpturilor, care s-au înrăit odată cu păcatul stă-
gie, alchimie ş. a. m. d.) şi „călugăr” dominican. pînului lor Adam.
toate vi le-am dat ca şi iarba verde.»”
(Facerea 9:1-3).
Vinul este o hrană a trupului, căci
din arderea lui în lăuntrul nostru ca-
pătăm multă putere, după cum arată
Sfîntul Grigorie de Nyssa, lămurind
fiziologia hrănirii noastre după cum
urmează: „Firea trupului nostru nu
are viaţă în sine însăşi, ci se ţine şi ră-
mîne în fiinţă printr-o putere care-i
vine din afară, trăgînd la sine printr-o
mişcare neîncetată ceea ce-i lipseşte şi
îndepărtînd ceea ce-i prisoseşte. Şi –
aşa cum un burduf ce pierde apa prin
partea de jos n-ar putea să-şi păstreze
forma dacă n-ar intra pe deasupra altă
apă în locul celei care se pierde, astfel ca
acela ce vede forma burdufului să ştie
că aceasta nu este însuşire a vasului, ci
că apa din el îi dă formă – tot astfel şi
alcătuirea trupului nostru nu are nimic
cunoscut de noi care să-l ţină în viaţă, ci
rămîne în fiinţă prin puterea care i se dă
din afara lui. Iar această putere este şi se
numeşte «hrană». Şi nu e un singur fel
de hrană pentru toate trupurile care se
hrănesc, ci Acela care chiverniseşte firea
a hărăzit un alt fel de hrană pentru fie-
care trup în parte. Într-adevăr, unele ji-
vine se hrănesc dezgropînd rădăcini, al-
tele se hrănesc cu iarbă, iar hrana altora
e carnea de orice fel. Omul se hrăneşte
6
Din aceeaşi pricină, carnea e însoţită întot-
deauna, pe lîngă vin, de salată cu oţet.
7
Să ne uităm că de la Adam, care a tră-
it aproape o mie de ani, viaţa omului
a început să scadă pînă la 70 de ani în
vremea lui David, care zice: Zilele omu-
lui, 70 de ani. Şi nu numai vremea vieţii
omului a scăzut, ci şi vîrtoşia lui. Să ne
gîndim ce a fost Nimrod, sau judecă-
torul Samson, sau împăratul Saul, sau
David însuşi, care putea ucide un leu
cu mîinile goale (e drept, nu e vorba de
leul african, ci de unul mai mic). Citiţi
să vedeţi mărimea săbiilor, a lăncilor
şi a scuturilor lor; Scriptura le arată pe
toate în amănunt. Iar oamenii vremii
noastre sînt atît de şubrezi, încît nu mai
trăiesc decît cu medicamente, de cînd se
nasc şi pînă ce mor.
vinul veseleşte inima omului, ca să-şi
veselească faţa cu unt-de-lemn; şi pîi-
nea inima omului o întăreşte” (Psalm
103:15). Stih pe care fericitul Teodorit
îl tîlcuieşte aşa: „Căci – zice Psalmistul
– spre aceasta îi dă Dumnezeul tuturor
pămîntului ploi totdeauna, ca să odrăs-
lească roduri de tot felul, şi cu pîine să
întărească şi să hrănească firea oameni-
lor, cu vin să-i veselească şi mai dulce
să le facă viaţa, iar cu unt-de-lemn să-i
hrănească nu numai din lăuntru, ci să le
strălucească trupurile şi pe dinafară” (în
tîlcuirea la Psalmi).
Deci acestea sînt „cele trei feluri [de
hrană] de folos firii omeneşti” (Teodo-
rit) pe care le-a rînduit Dumnezeu omu-
lui, blagoslovindu-le: pîinea, pentru a în-
tări trupul; tot pentru asta e şi grăsimea
untului-de-lemn, dar şi pentru a-i unge
pielea şi părul pe dinafară, dîndu-i să-
nătate şi strălucire8; şi vinul, pentru a da
trupului din puterea căldurii lui şi sufle-
tului o veselie întăritoare, cuviincioasă.
Că vinul e blagoslovit de Dumnezeu
ca un întăritor de suflet, ni se spune ară-
tat în Evanghelie, unde cea dintîi minune
făcută de Mîntuitorul Hristos e schimba-
rea apei în vin. Şi unde? La o nuntă, adică
la un prilej de mare veselie, care ar trebui
să fie netrupească întîi de toate, ci sufle-
tească, atunci cînd se face cu bună cuvi-
inţă. Şi să citim de la evanghelia lui Ioan:
„Şi a treia zi s-a făcut nuntă în
Cana Galileii, şi era şi mama lui Iisus
acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi uce-
nicii Săi la nuntă. Şi, sfîrşindu-se vi-
nul, a zis mama lui Iisus către El: Nu
mai au vin! A zis ei Iisus: Ce ne pri-
veşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă
n-a venit ceasul Meu! Mama Lui a zis
8
Căci, să luăm seama, aici nu e vorba de o în-
grijire curvească a pielii, ci de una firească. Fi-
indcă, atîta vreme cît oamenii au mai păstrat
un fel de viaţă cît de cît firesc, ei îşi petreceau
cea mai mare parte a vremii în arşiţă şi în frig,
în vînt şi în ploi, şi de aceea aveau nevoie de un-
gere, untul-de-lemn înmuind pielea uscată de
căldură, dar şi apărînd-o de frig şi de umezeală.

14 www.axa.info.ro
 mult mai vîrtos n-ar fi judecat nevred-
nic a veni la nuntă.
Şi Maica Îl îndeamnă spre facere
de minuni fiindcă luase mare asemuire
pentru puterea Lui de la zămislirea şi
de la naşterea Lui. Căci [ea] le păzea pe
toate în inima sa, şi dintru acestea soco-
tea că Fiul poate mai presus de om. Căci,
cu adevărat, Maica nu s-a pornit a-L în-
demna pe Dînsul la aceasta pentru că
Iisus făcuse şi alte minuni; căci, copil fi-
ind, El nu făcuse nici o minune; fiindcă,
de ar fi făcut, ar fi fost vestit la toţi. Încă
Maica îşi aducea aminte şi de mărturiile
lui Ioan [Botezătorul], care mărturisise
pentru Dînsul, şi vedea acum şi ucenici
de s-ar fi atins de mort, de s-ar fi îm-
preunat cu muiere – se spălau ca fiind
necuraţi de acelea. Deci, fiindcă Pales-
tina era fără apă şi nu era cu putinţă a
afla izvoare în multe locuri, umpleau
totdeauna vasele de apă, ca să nu alerge
la rîuri dacă se vor face cîndva necuraţi.
Deci nu fără rost a zis: «pentru cură-
ţirea Iudeilor»; ci, ca să nu bănuiască
cineva din cei necredincioşi că în ele
erau rămase oarecari drojdii care s-au
amestecat cu apa pusă peste dînsele şi
s-au făcut vin subţire, arată că acelea nu
au fost niciodată vase de vin.
Dar oare nu putea face El vin şi din-
tru nimic, fără a se umple vasele cu apă?
ochiul lăcrimează la mărturisire, şi aşa
se face spre curăţire. Urechea a auzit
cîntece curveşti, dar iarăşi se pleacă spre
graiuri ale gurii lui Dumnezeu. Tot aşa
şi celelalte simţiri. Iar partea cea cuvîn-
tătoare greşeşte în dogme; dar iarăşi,
mutîndu-se spre a dogmatiza drept,
curăţeşte răutatea dinainte. Iar «vasele»
sînt «de piatră» fie pentru că alcătuirea
noastră este din pămînt, fie pentru că cei
ce vor să fie «vase» primitoare ale aces-
tui fel de «vin» se cuvine a fi tari şi cu
anevoie risipiţi. «Vas de piatră» era par-
tea cea cuvîntătoare [raţională] a lui Pa-
vel şi cînd îi gonea pe Creştini (căci era
rîvnitor obiceiurilor părinteşti mai mult

www.florinstuparu.wordpress.com
mergînd după El, şi dintru acestea toate Putea, cu adevărat! – dar în multe locuri decît toţi cei de o vîrstă cu dînsul, Fapte
celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spu- asemuia puterea Fiului. scurtează mărimea minunilor, ca să fie 22), şi cînd propovăduia; căci avea atîta
ne! Şi erau acolo şase vase de piatră, Iar El îi [răspunde] ei, nu fără cuviin- mai lesne primite. Şi încă pentru a avea putere întru cuvinte, încît Licaonii l-au
puse pentru curăţirea Iudeilor, care ţă, că: Dacă nu este vin – zice – trebuia ca martori ai minunii şi pe slugile care socotit a fi Hermes, cel ce era ispravnic
luau cîte două sau trei vedre. Zis-a să vină şi să se roage chiar aceia care nu au cărat apa în vase. Apoi, ca să cunoaş- al cuvîntului [la Elini] (Fapte 14).
lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă! Şi le- au, iar nu tu, Maica! Căci rugămintea de tem şi că El este Cel ce preface în vin «Şi, după ce a gustat apa ce se fă-
au umplut pînă sus. Şi le-a zis: Scoa- la ai Săi se face sminteală celor ce văd; umezeala viei, care este apă cu adevărat. cuse vin (şi nu ştia de unde este, iar
teţi acum şi duceţi nunului! Iar ei i-au iar cînd se roagă chiar cei ce au trebu- Şi nu fără cuviinţă porunceşte slugi- slugile care scosese apa ştiau), naşul
dus. Şi, cînd nunul a gustat apa care inţă, lucrul este fără de bănuială. Iar lor să dea naşului gustarea, ci ca să nu strigă pe mire şi-i zice: Tot omul pune
se făcuse vin – el neştiind de unde aceea: «Încă n-a venit ceasul Meu!», o bănuiască vreunii că nunta era adunare întîi vinul cel bun şi, dacă se îmba-
este, ci numai slujitorii care scoseseră zice nu ca şi cum era supus silei vremilor de beţivi şi că li se stricase simţirea, încît tă [nuntaşii], atunci [îl pune pe] cel
apa ştiau – nunul l-a chemat pe mire sau ca şi cum pîndea ceasurile (căci cum socoteau apa vin, ca unii ce erau stricaţi prost. Iar tu ai ţinut vinul cel bun pînă
şi i-a zis: Orice om pune întîi vinul cel putea zice aceasta Făcătorul vremilor şi de beţie. Pentru aceasta, ca să nu aibă acum» (Ioan 2:9, 10).
bun şi, cînd se ameţesc, îl pune pe cel al veacurilor?), ci pentru că pe toate le loc o asemenea bănuială, îi încredinţea- Nunul nu le întreabă pe slugi, ci pe
mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun face în vremea cea cuviincioasă. Deoa- ză gustarea naşului, celui ce este treaz. mire. Pentru care pricină? Cu adevărat,
pînă acum. Acest început al minuni- rece era încă necunoscut şi neştiut de cei Pentru că cei cărora li s-a încredinţat din dumnezeiască iconomie. Căci, dacă
lor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi mai mulţi şi nu-i avea pe toţi ucenicii – slujba aceasta sînt treji foarte, ca toate ar fi întrebat pe slugi, aceia ar fi descope-
Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au ci încă nici cei de la nuntă nu-L ştiau; să se facă prin porunca lor cu rînduială rit minunea; dar nimeni nu i-ar fi crezut
crezut în El” (Ioan 2:1-10). căci, de L-ar fi ştiut, ei ar fi venit şi L-ar şi cu bună cuviinţă. pe dînşii, căci era începutul minunilor şi
Din acel vin a băut negreşit şi Iisus fi rugat pentru vin – pentru toate aces- Ci să ne rugăm ca acestea să se să- nimeni nu socotea încă ceva mare pen-
Însuşi. El a făcut acestea din dragoste, tea zice: «Încă n-a venit ceasul Meu!»; vîrşească şi la noi acum, adică «nunta», tru Hristos. Pentru aceasta, măcar de ar
ca să facă primit cuvîntul bunei-vestiri adică: N-a sosit vremea cuviincioasă! care este unire a lui Dumnezeu cu sufle- fi spus slugile minunea, nimeni nu i-ar fi
(evanghelia) a mîntuirii unor oameni («Ce este Mie şi ţie, muiere? Încă tul nostru, să se facă pînă cînd sîntem în crezut. Iar mai pe urmă, cînd [Hristos]
care trăiau trupeşte, nemaiputînd vedea n-a venit ceasul meu!» Adică: Ce este «Cana Galileii», zic în locul lumii aceste- a arătat şi alte minuni, urma să se creadă
altceva decît cele ale trupului (căci aşa nouă de nevoie aceasta pentru care te ia de jos şi căzute [...]. Iar «nunta» aceas- şi aceasta, slugile avînd să pară vrednice
era viaţa lor, şi jertfele de la biserică erau rogi? Ce ne sileşte aşa pe noi? Se poa- ta nu se face fără venirea lui Hristos, şi a de crezare spunînd aceasta cîte puţin că-
cu carne, grăsimi, sînge şi vin stropit pe te înţelege încă şi în alt chip: Ce este Maicii Lui şi a ucenicilor. Căci, de nu va tre toţi. De aceea a iconomisit Domnul
pămînt). Iar Vieţile Sfinţilor ne spun că de obşte Mie şi ţie? Eu ştiu vremile crede cineva în Hristos, Care S-a născut a nu fi întrebate slugile, ci mirele. Şi n-a
nunta din Cana a fost aceea a viitoru- cele cuviincioase pentru minuni, ca un din Maria şi a grăit prin Apostoli, cum se făcut orice vin, ci unul prea-bun. Căci
lui Apostol Simon Zelotul (şi el o rudă Dumnezeu; iar tu nu le ştii, ca un om. va uni acela cu Dumnezeu? întru acest fel sînt minunile lui Hristos,
a Domnului, ca mulţi dintre ucenici), Şi nu i-a zis: «maică», ci: «muiere», ca Deci să vedem ce minune face Dom- cu mult mai bune decît lucrurile ce se
care tocmai din pricina minunii săvîrşi- un Dumnezeu [Zigadinos].) [...] nul la o «nuntă» ca aceasta, la o astfel săvîrşesc prin fire. Prin urmare, martori
te atunci de Hristos a crezut într-Însul. Şi vezi cum nu Se împotriveşte Mai- de unire a lui Dumnezeu cu sufletul. că apa s-a făcut vin sînt slugile ce au scos
Dar să-l lăsăm mai bine pe Sfinţitul cii Sale pînă în sfîrşit, nici întru toate! Ci, Preface «apa» în «vin», umplînd cele apa; iar că s-a făcut vin prea-bun, naşul.
Teofilact al Bulgariei să tîlcuiască înt- bănuindu-i ei puţin, îi împlineşte apoi «şase vase de piatră» ale noastre. Iar Lucruri care, trecînd vremea, voia să fie
împlarea aceasta: rugămintea, cinstind-o pe dînsa şi dîndu- prin «apă» vei înţelege umezeala apoasă propovăduite şi să se încredinţeze mai
„«Şi a treia zi9 s-a făcut nuntă în ne nouă pilde ale cucerniciei către părinţi. şi risipirea noastră în viaţă şi în dogme. cu întărire către ascultători.
Cana Galileii. Şi era maica lui Iisus «Zice Maica Lui slugilor: Orice Iar prin cele «şase vase» [vei înţelege] Şi poţi să înţelegi prin «vin» cuvîntul
acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi uce- va zice vouă, faceţi! Şi erau acolo şase cele cinci simţiri prin care greşim în evanghelic, iar prin «apă» toate cele di-
nicii Lui la nuntă. Şi, sfîrşindu-se vi- vase de piatră, puse pentru curăţirea fapte, al şaselea fiind partea cea cuvîn- nainte de evanghelie, pentru că erau mai
nul, zice maica lui Iisus către Dînsul: Iudeilor, care luau cîte două sau trei tătoare [raţională], prin care ne aflăm apoase şi nu ajungeau către desăvîrşirea
Nu mai au vin! Zice ei Iisus: Ce este vedre. Zice lor Iisus: Umpleţi vasele greşiţi în dogme. Deci Domnul nostru cuvîntului. Căci – ca să zic aşa – Dom-
Mie şi ţie, muiere? Încă n-a venit cea- cu apă! Şi le-au umplut pînă sus. Şi Iisus Hristos (zic: cuvîntul evanghe- nul a dat omului multe legi: una, cea din
sul Meu!» (Ioan 2:1-4). zice lor: Scoateţi acum şi duceţi naşu- lic), vindecînd greşelile noastre cele din Rai; a doua, cea din vremea lui Noe; a
Aceia – zice Teofilact – Îl cheamă la lui! Şi ei i-au adus» (Ioan 2:5-8). fapta bună cea lucrătoare şi cele din cea treia, cea din vremea lui Avraam, a tă-
nuntă pe Domnul nu pentru că văzu- Maica zice slugilor: «Orice va zice dogmatică (adică privitoare [teologică]), ierii împrejur; a patra, cea prin Moisi; a
seră minuni, nici ca pe cineva mare, ci vouă, faceţi!», ca mai multă să se facă ce- schimbă umezeala apoasă dintru aces- cincea, aceea prin prooroci. Deci toate
aşa simplu şi ca pe un cunoscut. Drept rerea, venind aceia şi rugîndu-se, pentru a tea şi lesnicioasa lor risipire în «vin», acestea, asemuindu-se cu puterea şi ade-
aceasta, însemnînd, evanghelistul zice: se arăta că lepădarea [Lui] nu era pentru adică în viaţa şi cuvîntarea [raţiunea] vărul evangheliei, sînt apoase, dacă cine-
Şi acolo era mama lui Iisus şi ucenicii neputinţă, ci ca să nu pară că aleargă la care întăreşte şi veseleşte. Şi aşa se va le va înţelege prost [simplu] şi după
Florin STUPARU

Lui. Deci, precum pe ucenici, aşa L-au facerile de minuni pentru fală şi mîndrie umplu cele «şase vase» ale noastre de slovă. Iar dacă va pricepe cele ascunse,
chemat şi pe Domnul. Iar Domnul deşartă. (Aceeaşi înţelegere o are şi Ziga- această bună băutură: adică şi simţirile, adîncindu-se cu Duhul, va afla «apa» fă-
merge şi nu Se leapădă de chemare, căci dinos: anume că, pricepînd scopul cuvîn- ca să nu greşim în fapte; şi socoteala, ca cută «vin». Pentru că cele ce se zic sim-
nu căuta la vrednicia Sa, ci la folosul şi tului Domnului, Maica îi face pe slujitorii să nu ne poticnim în dogme. plu şi se înţeleg de cei mulţi după slovă
la facerea noastră de bine. Căci Cel ce mesei gătiţi spre ascultare, arătîndu-i şi Şi ia aminte că «vasele de piatră» sînt «apă», cu adevărat cel ce le judecă
n-a judecat nevrednic a fi între robi10, cu pe ei cumva împreună-rugători.) stau acolo pentru curăţirea «Iudeilor»; duhovniceşte le va afla «vin» prea-bun,
9
A treia zi după pogorîrea lui Hristos din pus- Iar vasele de piatră erau trebuincioa- căci «iuda» înseamnă «mărturisire», şi păzindu-se de Mirele Hristos pentru a
tie, după Cuviosul Eftimie Zigadinos. se pentru curăţirea Iudeilor, căci Iudeii se curăţeşte cel ce se mărturiseşte prin fi «băut» la urmă, fiindcă evanghelia s-a
10
Adică n-a judecat nevrednic a Se naşte şi a se spălau mai în toate zilele, şi aşa mîn- cele cinci simţiri prin care a păcătuit arătat în vremile cele mai de pe urmă.
petrece între noi, oamenii, robii Lui. cau. Adică – de s-ar fi atins de lepros, mai-nainte. Ochiul a văzut rău, dar tot «Acest început al minunilor l-a fă-
www.axa.info.ro 15
Florin STUPARU

cut Iisus în Cana Galileii, şi Şi-a ară-
tat slava Sa şi au crezut întru El uceni-
cii Lui» (Ioan 2:11).
Că Domnul a început minunile
după botez, am zis şi mai înainte, dar
se vede şi că cea dintîi minune a făcut-o
pe aceasta a vinului. Căci zice: Aceasta
a făcut început minunilor... Dar cineva
ar putea zice că, deşi aceasta este înce-
put al minunilor, totuşi nu al tuturor,
ci doar al celor din Cana Galileii. Căci
[Ioan] ar zice aşa: Multe minuni făcînd
în Cana, aceasta este începutul lor. Iar
noi, deşi avem multe spre a arăta că
aceasta este început al tuturor minu-
nilor – căci zicerea aceea: «Şi-a arătat
slava Sa», şi aceea: «au crezut întru
El ucenicii Lui» arată că n-a făcut altă
minune mai înainte, fiindcă din aceasta
Şi-a arătat slava – totuşi nu ne prigo-
nim [în cuvinte] dacă aceasta s-a făcut
mai înainte, sau alta.
Dar oare cum Şi-a arătat slava?
Pentru că nu mulţi luau aminte la cele
făcute şi nici nu s-au făcut înaintea no-
rodului. Însă – deşi nu atunci, dar mai
pe urmă aveau să audă toţi minunea –
drept aceea ea se istoriseşte pînă acum
www.florinstuparu.wordpress.com
tei-socoteli, şi de aceea petrece Mîntui-
torul cu ei, dînd prilej de cleveteală – ca
de obicei – făţarnicilor Săi vrăjmaşi:
„Iar cărturarii şi fariseii […] zi-
ceau către ucenicii Lui: De ce mănîncă
şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi
păcătoşii? Dar, auzind, Iisus le-a zis:
Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci
cei bolnavi. N-am venit să-i chem pe
cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”
(Marcu 2:16, 17).
Să citim, fiind de mare folos, tîlcui-
rea acestor stihuri de către Sfinţitul Te-
ofilact al Bulgariei:
„Fariseii Îl învinuiesc pe Hrisos so-
cotindu-se pe ei înşişi a fi curaţi. Dar
Domnul le zice: Nu am venit să-i chem
pe cei drepţi – adică pe voi, care vă
credeţi drepţi (căci cu luare în rîs zice
aceasta) – ci pe cei păcătoşi. Şi am venit
să-i chem ca să nu rămînă păcătoşi, ci să
se întoarcă la pocăinţă.”
Prin gura cărturarilor şi fariseilor vor-
beşte de fapt Satana, care vede cum pă-
cătoşii încep să-i scape din mînă prin lu-
crarea părut-simplă a Aceluia pe Care el
însuşi Îl ispitise patruzeci de zile în pus-
tie şi nu-L putuse birui nici cu foamea,
dată pentru cel drept» (1 Timotei 1:9).
Căci e mai bine a bea vin în chip raţional
decît apă cu mîndrie. Priveşte la oamenii
sfinţi, care beau vin în chip raţional [cu
măsură] şi la oamenii întinaţi care beau
apă în chip neraţional [cu mîndrie], şi nu
vei osîndi sau lăuda materia, ci vei ferici
sau vei tîngui cugetarea celor ce se folo-
sesc bine sau rău de materie. Astfel, Iosif
a băut odinioară vin în Egipt (Facerea
43:34), dar nu şi-a păgubit mintea, ci
şi-a întărit cugetarea. Şi au băut apă Pi-
tagora, Diogene şi Platon (şi împreună
cu ei Maniheu13 şi toată ceata filosofilor,
care gîndeau de capul lor) şi au ajuns la
atîta neînfrînare în uşurătatea gîndirii
lor, încît nu L-au cunoscut pe Dumne-
zeu şi s-au închinat idolilor. Pe de altă
parte, s-au atins de vin şi Petru şi ceilalţi legere s-a mărturisit de dumnezeiescul
Apostoli, şi de aceea L-au defăimat unii apostol că e «iubirea, bucuria, pacea,
pe Mîntuitorul şi Învăţătorul lor pen- îndelunga-răbdare, bunătatea, credin-
tru aceasta, zicînd Iudeii: «Pentru ce ţa, blîndeţea şi înfrînarea» (Galateni
ucenicii Tăi nu postesc ca aceia ai lui 5:22)16. Căci însuşi Pavel a spus că roa-
Ioan?» (Marcu 2:18). Iar altă dată, ros- da Duhului este aceasta şi aceasta... Iar
tind aceleaşi osîndiri, au spus ucenicilor: că cel ce se străduieşte să aibă astfel de
«Învăţătorul vostru mănîncă şi bea cu roade […] nu va bea vin în chip neraţi-
vameşii şi cu păcătoşii» (Matei 9:11). onal – sau fără pricină şi cînd nu o cere
Fără îndoială, nu L-au osîndit pentru fo- trupul, şi deci nu va vieţui cu o conştiinţă
rea – a spus-o iarăşi acelaşi Pavel, zicînd

şi nu s-a tăinuit. Iar aceea ce zice: «au nici cu setea, nici cu slava deşartă, nici losirea pîinii şi apei, ci a mîncării14 şi a vi-
crezut în El ucenicii Lui», s-o înţelegi cu mîndria. De aceea, vrăjmaşul diavol Îi nului. Iar celor care cinsteau în chip ne- că orice om se luptă şi se înfrînează de la
aşa: adică au luat către El mai multă şi caută acum pricină din orice, prin robii raţional băutul apei şi osîndeau folosirea toate cînd trupul este sănătos, dar cînd e
mai întărită credinţă, fiindcă şi mai îna- săi, urmărind să-L împiedice pe Hristos vinului, Mîntuitorul le spunea: «A venit bolnav, sau neputincios sau aflat în du-
inte credeau cu adevărat, dar nu cu aşa a-i învăţa pe ucenici dreapta-măsură şi Ioan în calea dreptăţii – nici mîncînd, reri şi împrejurări grele se foloseşte […]
întărire.” Şi pînă aici a tîlcuit Teofilact. bucuria bunei-vestiri aduse de El, după nici bînd – (se înţelege, carne şi vin, căci de băuturi ca de nişte leacuri spre vin-
Iată deci că, prin cea dintîi minune a cum îi vădeşte pe acei Iudei necredincioşi fără celelalte nu putea să trăiască) şi ei decarea durerilor. Şi acesta se va înfrîna
Sa, Hristos-Dumnezeu Însuşi ne-a ară- chiar Mîntuitorul în chip prea-arătat: zic: Are demon! Şi a venit Fiul Omu- de la cele păgubitoare sufletului – de la
tat rostul cel adevărat al vinului, acela de „V-am cîntat din fluier, şi n-aţi jucat; lui mîncînd şi bînd, şi zic: Iată om care mînie, pizmă, slavă deşartă, deznădejde,
a alunga mîhnirea şi împovărarea ce slă- v-am cîntat de jale, şi nu v-aţi tîngu- mănîncă şi bea vin, prieten al vameşi- de la defăimare şi bănuieli neraţionale –
beşte sufletul (şi de a întări totodată şi it. Căci a venit Ioan nici mîncînd, nici lor şi al păcătoşilor, pentru că mănîncă «mulţumind pentru toate în Domnul»
trupul). Astfel Şi-a început Mîntuitorul bînd, şi spuneţi: Are demon! A venit şi bea!» (Matei 11:18-19). (Efeseni 5:20).” Căci zice despre aceas-
propovăduirea – fără a vorbi, căci ceasul Fiul Omului mîncînd şi bînd, şi spuneţi: Deci ce vom face? Nu vom urma nici ta Avva Yperehie, în Pateric: „Mai bine
Său încă nu venise – şi aşa avea să ur- Iată om mîncăcios şi băutor de vin, pri- celor ce hulesc, nici celor ce laudă. Ci, este să mănînci carne şi să bei vin decît
meze pînă la sfîrşit, adică poposind prin eten al vameşilor şi al păcătoşilor! Dar fie vom posti în chip raţional cu Ioan – să mănînci cu clevetirile cărnuri de fraţi!”
casele unor oameni afundaţi în întune- înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din chiar dacă vor zice: Au demon! – fie vom Sfinţii Părinţi le-au rînduit Creşti-
ricul neştiinţei, pe care lumina Sa i-ar fi faptele ei” (Matei 11:17-19). bea vin cu înţelepciune, dacă trupul are nilor cu mare limpezime să bea puţin
orbit, dacă ea nu s-ar fi acoperit oarecum Stihuri pe care acelaşi Sfinţit Teofi- nevoie, chiar dacă vor zice: Iată om care vin, pentru neputinţa lor şi pentru sme-
sub haina unei vieţuiri trupeşti, cum am lact al Bulgariei le tîlcuieşte aşa: mănîncă şi bea vin! […] Căci credinţa renie, ca nu cumva să cadă în acea mîn-
zis.11 Pentru că aceia nu ar fi putut să „[Mîntuitorul Hristos] aseamănă este urmată de toate faptele bune şi cel drie subţire care îi poate prinde oricînd
primească de-a dreptul nici învăţătura traiul lui Ioan cu cîntarea de jale, pentru ce mănîncă şi bea e de neosîndit pentru pe marii postitori, precum citim:
înaltă a Cuvîntului lui Dumnezeu, fiind că Ioan arăta mare asprime şi în vorbă, credinţa lui, fiindcă «Tot ce nu e din „Iar dacă eşti neputincios, Sfîntul
nevoie să li se vorbească în pilde pe în- şi în fapte. Iar pe al Lui îl aseamănă cu credinţă este păcat» (Romani 14:23).15 Grigorie Sinaitul îţi porunceşte […]
ţelesul lor, nici să înceapă dintr-o dată fluierul, pentru că Domnul era vesel, Dar – de vreme ce tot păcătosul va zice, să bei pe zi (în zilele dezlegate) trei sau
o vieţuire duhovnicească, de nevoinţe şi pogorîndu-Se tuturor, ca pe toţi să îi mînat de cunoştinţa lui strîmbă şi în- patru pahare de vin, sau apă, dacă vrei
posturi aspre. Sau, dacă ar fi încercat, ar folosească. Şi, de vreme ce vestea împă- temeindu-se pe o judecată neraţională, să-L afli pe Dumnezeu; şi să primeşti
fi căzut negreşit în mîndrie, luînd postul răţia Cerurilor, nu arăta nici un lucru de că orice mănîncă sau lucrează face din cîte puţin din toate cele îndulcitoare
drept scop în sine, precum făceau farise- mîhnire, aşa cum făcea Ioan.” credinţă – Mîntuitorul a făcut această ce se vor afla, ca să scapi de înălţarea
ii.12 Aşa că aveau nevoie de pilda drep- Pe marginea stihurilor evanghelice osebire, zicînd: «Din roadele lor îi veţi cu cugetul şi să nu te scîrbeşti de cele
de mai sus, tîlcuieşte şi înţeleptul Palla- cunoaşte» (Matei 7:16). Iar roada celor bune făcute de Dumnezeu, ci să-I mul-
11
Neamul ales Lui-Şi de Dumnezeu nu mai die (în Lavsaicon). Care, vorbind despre ce vieţuiesc în chip raţional şi cu înţe- ţumeşti Lui pentru toate. Aceasta este
înţelegea de mult proorociile despre Hristos vieţuirea cu dreaptă-socoteală, zice aşa: judecata celor pricepuţi. Căci, dacă te
ale Legii. În locul unui împărat şi al unei îm- 13
Mani (216-276) şi ucenicii lui urau cele ale îndoieşti de mîntuirea ta fiindcă (…)
părăţii cereşti, ei aşteptau un împărat puternic „Nu-ţi înlănţui libertatea prin vreo trupului, socotind că acesta este zidire a „dum-
pe acest pămînt al păcatului, care să întemeieze pornire sau socotinţă necugetată, prin- nezeului celui rău”. bei puţin vin, aceasta vine din necredin-
o prea-puternică împărăţie pămîntească, stă- tr-un jurămînt plăcut oamenilor de a nu 14
De carne, deşi nu se pomeneşte că ar fi ţa şi neputinţa cugetului” (Sfinţii Calist
pînită de ei, de Iudei. Lucrul acesta s-a văzut mînca sau a nu bea, robindu-ţi voinţa mîncat decît peşte. Dar trebuie să fi mîncat şi şi Ignatie Xantopol).
limpede în Duminica intrării Mîntuitorului acestui jurămînt din dorinţa de slavă; cum carne, din jertfele aduse la biserică, asemenea Şi, dacă Stăpînul Însuşi a fost cleve-
în Ierusalim, cînd au vrut să-L aşeze împărat oricărui Iudeu al timpului Său. E drept însă că tit de slugile răului diavol (de cărturari
ca „fiu al lui David”, nevrînd să înţeleagă că Îl au făcut unii, prin aceasta căzînd apoi în cei care se făgăduiau lui Dumnezeu, nazireii, se şi farisei vorbesc) pentru că bea vin, cu
au printre ei pe Fiul lui Dumnezeu, venit în chip jalnic în iubirea de viaţă, în lenevie şi înfrînau de la carne şi de la vin, precum a fost
numele Părintelui Său şi Ziditorului a toate. în îndulciri, călcîndu-şi astfel jurămîntul. Ioan Botezătorul. mult mai mu`lt se cuvenea ca ucenicii
Şi, pentru că El nu a vrut să-Şi întemeieze îm- Rămînînd raţional şi neprimind acestea 15
Dar de ce e păcat ceea ce nu este din cre- Săi, Creştinii cei sporiţi întru faptele
părăţia pe acest pămînt duhnind a păcat pînă prin raţiune, tu nu vei păcătui niciodată. dinţă? Pentru că – precum zice Pavel – „cre- bune ale credinţei, să fie defăimaţi de
la stele, L-au îndepărtat din lumea oamenilor, dinţa este din auzire; iar auzirea, prin graiul vicleanul, care doar aşa mai încerca să-i
urmînd să-l aştepte „pe acela care va veni întru Căci – urmează Palladie – e dumne- lui Dumnezeu” (Romani 10:17), încît ceea
numele Său”, adică pe Antihristul, pe „Mesia” zeiască raţiunea mişcărilor din noi, care
necăjească. Astfel, în Patericul Egiptean
ce nu se face din credinţă e în afară de graiul
cel mincinos, pentru a cărui ne-slăvită primire alungă cele păgubitoare şi le primeşte lui Dumnezeu, fiind deci păcat. Şi, de altfel, 16
Stih pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei îl
se fac în zilele noastre cele din urmă pregătiri. pe cele folositoare. Astfel, «Legea nu e ceea ce se face fără credinţă nu poate plăcea tîlcuieşte aşa: „Şi Pavel pune mai întîi rădăcina
12
Şi cum fac păgînii şi mulţi dintre eretici. De lui Dumnezeu, căci – după apostolul – „fără tuturor bunătăţilor şi a faptelor bune dragos-
pildă, cel mai mare postitor cunoscut a fost zice că ar fi făcut greva foamei vreme de 60 de credinţă, e cu neputinţă a bine-plăcea” (Evrei tea, apoi bucuria. Pentru că cel ce iu­beşte se
acel demon yogin întrupat, poreclit „Mahat- zile. Nimic de mirare: o făcea din mîndria şi cu 11:6) (după Cuviosul Nicodim Aghioritul, în bucură totdeauna, nu numai cînd fratele său îi
ma Gandhi” („tatăl poporului”), despre care se puterea părintelui său Satana. tîlcuirea epistolelor Sfîntului Apostol Pavel). face bine, ci şi cînd îi face vreun rău.”

16 www.axa.info.ro
 „Se spunea despre Avva Pafnutie
că nu bea vin degrabă. Dar, călătorind
odată, a nimerit într-o ceată de tîlhari
şi i-a găsit bînd vin. Cum mai-marele
tîlharilor îl cunoştea pe bătrîn şi îl ştia
că nu bea vin, văzîndu-l tare ostenit,
a umplut un pahar cu vin şi, luînd în
mînă sabia, i-a zis bătrînului: De nu vei
bea, te omor! Şi, cunoscînd bătrînul că
va face porunca lui Dumnezeu şi vrînd
să-l cîştige, a luat şi a băut. Iar mai ma-
rele tîlharilor şi-a cerut iertare de la el,
zicînd: Iartă-mă, avvo, că te-am necăjit!
Şi a zis bătrînul: Cred lui Dumnezeu
că pentru paharul acesta va face cu tine
milă şi în veacul de acum, şi în cel viitor!
Zis-a mai-marele tîlharilor: Cred lui
ei! – învăţîndu-i pe aceia dragostea. Dar
băutul puţinului vin îngăduit putea fi
pentru ei chiar pricină de a se nevoi mai
mult încă, un prilej de înfrînare dusă
pînă la chinuire de sine, cum vedem tot
în Patericul Egiptean:
„Se spunea despre Avva Macarie
Egipteanul că, atunci cînd se întîmpla a
fi cu fraţii, îşi punea sie-şi hotar: că, de
se va afla vin pentru fraţi, să bea; dar, în cu apă” (Calist şi Ignatie Xantopol).
locul unui pahar de vin, să nu bea apă
o zi. Deci fraţii, pentru odihnă, îi dă-
deau lui, iar bătrînul lua cu bucurie, ca
să se chinuiască pe sine-şi. Iar ucenicul
lui, ştiind lucrul, zicea fraţilor: Pentru
Domnul, nu-i daţi, căci vrea să se chi-
nuiască pe sine în chilie! Şi, înştiinţîn-
îmbătare să nu bei şi beţia să nu călăto-
rească cu tine pe cale!” (Tobit 4:15). Ce
înseamnă însă a nu bea pînă la îmbătare?
Cînd să te opreşti? – căci vinul e viclean
şi beţia vine pe nesimţite. Şi atunci, Sfin-
ţii Părinţi au pus hotarul pomenit puţin
mai sus, care ar trebui să fie al tuturor
Creştinilor, nu numai al călugărilor:
„Bea şi trei pahare de vin amestecat
Pentru aceste trei pahare mărturisesc
într-un gînd toţi marii povăţuitori:
„Un frate l-a întrebat pe Avva Xoie:
Dacă voi bea trei pahare cu vin, nu cum-
va este mult? Spus-a avva: Dacă nu e
de la diavol, nu este mult; iar dacă este,

www.florinstuparu.wordpress.com
atunci e mult, căci beţia e străină de călu-
Dumnezeu că de acum nu voi mai face du-se fraţii, nu-i mai dădeau vin.” gării [şi de toţi Creştinii] ce trăiesc după
citim despre aceasta o prea-frumoasă rău nimănui! Şi a cîştigat bătrînul toată
întîmplare, unde se povesteşte că: Cum trebuie băut vinul? Dumnezeu” (Patericul). Şi încă o dată:
ceata, lăsîndu-şi voia sa lui Dumnezeu.” „Deci [pe Avva Sisoe] l-a întrebat
„Avva Xantie a plecat odată de la Deci bătrînul şi-a tăiat voia, lăsîn-
Sketis la Terenut. Şi unde a găzduit, du-şi rînduiala şi făcînd pogorămînt
pentru osteneala drumului, i s-a adus pentru dragostea sălbatică şi smintită
Î n chip bine-cuvîntat, aşadar cu ucenicul său Avraam: Fiind vreun fra-
măsură, căci mai tare decît dra- te în călătorie sîmbăta sau duminica şi
gostea de aproapele trebuie să fie în-
puţin vin. Auzind unii că se află acolo, a tîlharului, căci cunoştea prin darul bînd trei pahare, nu cumva este mult?
frînarea pricinuită de teama păcatului.
i-au adus un îndrăcit. Şi a început dra- Sfîntului Duh că aceea putea fi schim- Acolo unde începe beţia, nu mai încape Răspuns-a bătrînul: Dacă nu este de la
cul să-l ocărască pe bătrîn: La băutorul bată în dragoste adevărată şi blîndă, în îndreptăţirea dragostei, şi aici Părinţii Satana, nu e mult” (Patericul).
acesta de vin m-aţi adus? Bătrînul nu pocăinţă mîntuitoare de suflet. Şi, dacă curmă îngăduinţa, după cum avem po- Pe scurt, rînduiala este aceasta:
voia să-l scoată; dar, din pricina defăi- bătrînii îşi tăiau voia pentru nişte stră- runci hotărîte: „Cînd nu […] bei cu risipă şi din plă-
mării, i-a zis: Cred lui Hristos că nu ini şi tîlhari, cum nu ar fi făcut-o oare „A zis un bătrîn oarecare: De ţi se va cere, aceasta nu-ţi aduce osîndă, nici nu
voi isprăvi paharul acesta pînă ce nu vei pentru fiii lor duhovniceşti, ei înşişi întîmpla să stai la vreo masă cu oameni e spre sminteală. Despre aceasta a spus
ieşi! Şi, dacă a început bătrînul să bea, a adevăraţi postitori? De pildă: cinstiţi şi te vor sili să bei vin, pentru Domnul că «nu-l spurcă pe om»17” (Fi-
strigat dracul, zicînd: Mă arzi, mă arzi! „Se spunea despre Avva Petru Pioni- cinstea şi dragostea lor primeşte pînă la localia). Deci „ia aminte la tine cu amă-
Astfel, mai-nainte de a isprăvi el, a ieşit tul din Kellia că nu bea vin. După ce a trei pahare, iar mai mult să nu îndrăz- runţime, ca să te încerci dacă, [atunci
diavolul, cu darul lui Hristos.” îmbătrînit, îi făceau fraţii puţin vin ames- neşti! De vei vedea că te silesc să bei mai cînd] bei, [aceasta] este după Dumne-
Vedeţi cum vrăjmaşul s-a înfăşurat tecat cu apă şi îl rugau să primească. Şi mult, atunci mai bine scoală-te şi fugi zeu, şi abia atunci să te hotărăşti [să
în propria-i răutate? Căci, vrînd să facă zicea acesta: Credeţi-mă, ca pe un lucru de la masa lor, decît să calci porunca bei]” (Filocalia). g
a nu-i tihni sfîntului paharul de vin, a dulce îl primesc! Şi s-a înduplecat să bea sfinţilor părinţi” (Patericul). Sau: 17
Stih pe care Sfinţitul Teofilact îl tîlcuieşte ast-
izbutit să-i stîrnească aceluia mînia cea vinul cel amestecat cu apă” (Patericul). „S-a făcut odată pomană în munte- fel: „Aici, Pavel îi arată iarăşi, în chip ascuns, pe
bună, care l-a făcut să-l izgonească din Cîtă smerenie şi blîndeţe aveau acei le lui Avva Antonie şi s-a aflat acolo un Creştinii care se mîndreau întru cunoştinţa lor
omul pe care-l chinuia. Căci bătrînul, în bătrîni minunaţi, adevăraţi îngeri în trup! vas cu vin. Luînd deci unul din bătrîni şitine, se socoteau desăvîrşiţi. Şi zice: Deşi ţie, Creş-
ţi se pare că stai, teme-te ca nu cumva să
multa lui smerenie, nu voia să-şi arate Căci acelor dumnezeieşti Părinţi nu le un văscior şi un pahar, l-a dus la Avva cazi! Fiindcă însuşi acest lucru, a socoti că stai,
puterea dată de Dumnezeu, dar nici trebuia de fapt să bea nimic. Şi aceasta Sisoe şi i-a dat lui de a băut. Asemenea nu este stare adevărată. Şi, chiar dacă stai, să ştii
nu a îngăduit să fie batjocorită dragos- pentru că nu aveau nevoie de întărire, ei şi al doilea, şi a primit, dar la al treilea că lesne te vei povîrni şi vei cădea, dacă te mîn-
tea fraţilor care îl cinstiseră cu acel vin avînd tăria oamenilor de dinainte de po- a spus: Încetează, frate, oare nu ştii că dreşti şi socoteşti că stai şi că eşti desăvîrşit.”
pentru osteneala drumului prin arşiţa top, atunci cînd se mai păstra oarecum La care Sfîntul Nicodim Aghioritul adaugă:
este de la Satana?” (Patericul). „Despre aceasta zice foarte frumos şi marele
pustiei Sketice. Făcînd ceea ce a făcut, el ceva din nemurirea lui Adam, păcatul Căci, pentru a-şi împlini rostul, vi- Macarie: «Acesta este semnul creştinismului:
i-a încredinţat pe aceia de ceea ce scri- omenirii fiind încă la începutul lucrării nul trebuie băut cu multă scumpătate, oricîte dreptăţi ar face, Creştinul să se soco-
am mai sus, anume că vinul băut cu în- sale. Şi toată viaţa lor o dovedeşte: tră- cum zic cei înţelepţiţi de Dumnezeu: tească pe sine ca şi cum nu ar fi făcut nimic. Şi,
frînare nu ştirbeşte cu nimic fapta bună iau în adăposturi de fiară sau sub cerul „Întocmai ca apa pentru viaţă este postind, să zică: Nu am postit! Rugîndu-se, să
a nevoinţelor celor mai aspri postitori. liber, în pustii de nisip, în arşită şi în frig, pentru om vinul, de-l vei bea cu măsu- zică: Nu m-am rugat! Departe sînt de nevoin-
ţă şi de osteneli! Măcar drept de ar fi înaintea
Ca şi pentru Învăţătorul lor, băutul vi- fără veşminte, fără hrană, fără apă, fără ră. Ce viaţă are cel lipsit de vin? Căci lui Dumnezeu, este dator a zice: Eu nu sînt
nului era pentru adevăraţii ucenici ai lui leacuri. Şi Dumnezeu le dădea tăria să acesta s-a făcut ca să-i veselească pe drept şi nu fac nimic, ci în toate zilele încep!»
Hristos un prilej de smerenie, de pogo- trăiască foarte mult, iar trupurile să nu oameni. Bucuria inimii şi veselia su- (Cuvîntul 26, capitolul 11). Căci, avînd o astfel
rîre şi de tăiere a voii, prin care izbuteau le mai putrezească nici pînă azi, oriunde fletului este vinul cînd se bea la vreme de smerită aşezare, Creştinul poate să stea, cu
darul lui Dumnezeu, întru faptele bune, ne-
să cîştige cîte un suflet asprit, sălbăticit de vor fi ele. De aceea, ei beau cele trei paha- cu măsură” (Sirah 31:31-33). căzînd întru răutate, precum porunceşte aici
răutăţi şi de patimi. Cît de mişcătoare şi re de vin plecîndu-se în chip pedagogic Dar care e măsura? Ne spun sfinţii dumnezeiescul apostol” (în notele tîlcuirii lui
de adîncă e pilda aceasta din Pateric: chiar în faţa celor care făceau ascultare la nevoitori pentru Hristos: „Vin pînă la Teofilact la epistolele lui Pavel).
Cuvinte Împotriva Beţiei Şi Pentru Buna Folosire A Vinului

Cuvinte Împotriva Beţiei PREVENIRE .............................................................. 5

şi 1. ROSTUL ŞI FOLOASELE VINULUI ............. 10

2. BEŢIA DE VIN
Pentru Buna Folosire ŞI PAGUBELE PRICINUITE DE EA .............. 42
3. ÎNFRÎNAREA DE LA VIN
A Vinului
Florin STUPARU

ŞI ROADELE EI ................................................ 110

4. BEŢIA DRAGOSTEI
DE DUMNEZEU .............................................. 121
5. DECI: CUM S-AR CUVENI
SĂ NE FOLOSIM DE VIN? ........................... 126
Florin Stuparu 6. DAR CUM NE FOLOSIM
DE VIN ÎNTR-ADEVĂR? ............................... 144
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE: CUVÎNT AL
SFÎNTULUI VASILIE CEL MARE
ÎMPOTRIVA CELOR CARE SE ÎMBATĂ .. 155

2010
176

www.axa.info.ro 17
Ioan GÂNDU
D
e curând, actualul papă a
lansat plin de un entuzi-
asm ştiinţifico-fantastic
adolescentin, printr-o
mass-media siderată de admiraţie oar-
bă, o idee pseudo-religioasă demnă de
cronicarii râsu’-plânsului: după părerea
strict personală a domniei sale, „extrate-
reştrii ar fi, nici mai mult, nici mai pu-
ţin, decât fraţii noştri”! Or fi poate „fra-
ţii” dânsului, deşi, în lumina învăţăturii
de credinţă creştin-ortodoxe autentice,
nu-l sfătuim să se facă „frate” cu ei, nici
măcar pentru a-şi (în)trece propria ima-
ginaţie - „puntea tuturor dracilor”, după
cuvântul Sfinţilor Părinţi. Debordând
de un „universalism” teoretic, declarativ
şi aparent compact (fantasmagoriile, ca
şi promisiunile vane, nu-i costă nimic
pe oamenii politici îmbrăcaţi în haine
religioase!), „înfrăţirea” actualului papă
cu „extratereştrii” nu surprinde decât
prin precaritatea arguţiilor pseudo-te-
ologice, pe care Sfântul Chiril al Ieru-
salimului le contrazice scripturistic, dar
şi tranşant: „Aşadar, întâiul vinovat de
păcat şi întemeietor al răutăţilor este
diavolul. Nu eu sunt cel care vorbeşte
www.axa.info.ro
aceasta, ci Dumnezeu a zis: «… pentru
că de la început diavolul păcătuieşte» (I
Ioan - 3, 8). Mai înaintea lui nimeni nu
păcătuise. A păcătuit el, însă nu pentru
că aşa i-ar fi fost firea, sau că ar fi primit
înclinaţia spre păcat; în felul acesta vina
păcatului ar fi căzut asupra Celui Care
l-a făcut astfel. Dimpotrivă, fiind creat
desăvârşit şi bun, el însuşi, din propria
voinţă, s-a făcut diavol (diavol în tradu-
cere înseamnă clevetitor, defăimător).
Fiind arhanghel, după aceea a fost
supranumit, pentru clevetire, diavol;
fiind la început un bun slujitor al lui
Dumnezeu, din trufie a devenit satana
în tot sensul acestui cuvânt, pentru că
satana înseamnă vrăjmaş (şi împotrivi-
tor). Şi aceasta nu e învăţătura mea, ci
e a proorocului Iezechiel, purtătorul de
duh. El, compunând o cântare de jale
despre satana, zice: Tu erai pecetea de-
săvârşirii, deplinătatea înţelepciunii şi
cununa frumuseţii. Tu te aflai în Eden,
în grădina lui Dumnezeu» (Iez. 28,
12-13). Şi peste câteva cuvinte adaugă:
«Fost-ai fără prihană în căile tale din
ziua facerii tale şi până s-a încuibat în
tine nelegiuirea» (Iez. 28, 15). E foarte
bine spus «s-a încuibat în tine nelegiui-
rea», răul nu ţi-a fost dat dinafară, ci tu
însuţi l-ai zămislit.
În cuvintele următoare proorocul a
arătat şi motivul: «Din pricina frumu-
seţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pen-
tru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea.
De aceea, te-am aruncat la pământ»
(Iez. 28,17). Asemenea acestora spune
şi Domnul Iisus Hristos în Evanghelie:
«Am văzut pe satana ca un fulger căzând
din cer» (Luca 10, 18). Diavolul a căzut,
atrăgând pe mulţi cu el în căderea sa. El
umple de păcate pe cei care i se supun.
18
Minţi
zburătoare
identificate
După căderea duhurilor necurate din le fabuloase, fiind o diversiune terestră ali», despre care vom vorbi mai departe,
cer pe pământ sau în văzduh, pentru ele extrem de persuasivă şi greu de con- îi trăgeau de zor cu «filozofice», precum
a devenit inaccesibilă lumea locuitorilor tracarat, pentru că se bazează pe jocul fac toţi semidocţii! Titlurile academice
cerului, din care pricină toată rea-voin- aparenţelor abil regizate şi credulitatea zornăitoare şi puseele de infatuare ştiin-
ţa lor a fost îndreptată în chip deosebit oamenilor slabi de înger. ţifică puerilă nu folosesc nimănui, nică-
asupra pământului ce le era la îndemână, Printre primii care au abordat pro- ieri şi niciodată - Sic!) - vede «progresul
pentru a semăna între oameni răul. blema „ozn”-urilor, interesat în primul evoluţionist» şi «spiritualitatea», în ter-
În acest fel, răul este o necesitate vi-rând de mentalitatea asociată cu ele, menii unei depersonalizări crescânde.
tală a demonilor, care nu se gândesc la scria ieromonahul Serafim Rose, se nu- Umanitatea şi lumea viitorului sunt
nimic altceva decât la rău, nu-şi găsesc mără şi celebrul psiholog elveţian C.G. văzute, în termenii «SF», ca «proiecţii»
astâmpărul sau plăcerea decât în lu- Jung, în foarte seriosul său studiu din ale descoperirilor ştiinţifice celor mai
crarea lor păgubitoare. Ei dispreţuiesc 1959, „Flying Saucers: A Modern Myth noi; «proiecţii» care nu sunt câtuşi de
sentimentul binelui, ca şi Împărăţia lui of Things Seen in the Skies” („Farfurii- puţin lipsite de substanţă, pentru că ele
Dumnezeu. Demonii nu pot face nimic le zburătoare: un mit modern al obiec- corespund remarcabil cu realitatea coti-
Creatorului, Care, fiind Dumnezeul telor văzute pe cer”). „În această carte, diană a experienţelor ocultiste şi demo-
Atotputernic, este inaccesibil oricărei Jung abordează fenomenul în primul nice, aşa cum s-au desfăşurat ele de-a
influenţe din partea unor făpturi căzu- rând din perspectiva semnificaţiei lui lungul tuturor veacurilor. Iată câteva
te. De aceea, ei şi-au îndreptat răutatea psihologice şi religioase. Şi, deşi nu l-a dintre caracteristicile acestor fiinţe «su-
asupra omului, care reprezintă chipul clasat ca aparţinând «realităţii obiec- praevoluate» ale viitorului: comunica-
lui Dumnezeu, şi, ştiind că Dumnezeu tive», el a identificat cu toate acestea rea prin telepatie (N. n. - Mamei i se va
îşi iubeşte creatura, caută să dăuneze în mod just zona cunoaşterii umane, spune, probabil în salve telepatice, «m»,
cât mai mult obiectului iubirii Sale…”. căreia îi aparţine. Oamenii de ştiinţă iar tatălui, «t»), capacitatea de a zbura,
contemporani, chiar dacă pornesc de de a apărea şi dispărea, transformarea
Războiul nevăzut la latura «obiectivă» iar nu cea psiho- aspectului unor obiecte sau crearea de
esigur, actualul papă înţelege logică a problemei, sunt şi ei nevoiţi să
D
scene şi creaturi iluzorii prin «gândirea
toate aceste evidenţe teologice apeleze la ipotezele «psihice» pentru pură», mişcarea cu viteze ce depăşesc
elementare, dar, dintr-o imprudenţă a putea explica aceste fenomene… De cu mult mijloacele tehnologiei moder-
spirituală evidentă, din interese proze- asemenea, «teologi» protestanţi şi ro- ne, capacitatea de a supune alte persoa-
litiste planetare, precum şi din dorinţa mano-catolici contemporani, care s-au ne propriei voinţe, precum şi propovă-
nestăpânită de a epata o lume seculari- obişnuit să urmeze orice idee nouă pe duirea unei filosofii «spirituale» care
zată prin deschiderile sale „universalis- care o lansează «ştiinţa», fac la rândul se plasează «dincolo de orice religie» şi
te”, se declară „frate” cu duhurile căzute lor speculaţii în cadrul noului domeniu care promite sosirea unui timp în care
şi alungate din Împărăţia Luminii, în- al «exoteologiei» (adică «teologia spa- «inteligenţele avansate» nu vor mai de-
demnând şi milioanele de credincioşi ţiului cosmic»), cu privire la natura ra- pinde de nimic (N. n. - Nici măcar de
catolici să-l urmeze în această nefastă selor «extraterestre» (V. Rev. «Times», inteligenţă?).
„înfrăţire”. Îi compătimim sincer pe toţi 24 aprilie 1978). Într-adevăr, toate aceste lucruri se
aceşti naivi şi iluzionaţi, care nu se pot Este de netăgăduit că mitul «SF» îi obţin prin nimic altceva decât prin
comporta frăţeşte şi moral nici măcar fascinează cu putere până şi pe cei mai practici sataniste şi vrăjitoreşti tipice.
cu semenii lor pământeni, dar se „înfră- luminaţi intelectuali şi oameni de ştiin- Într-o istorie a literaturii «SF» se no-
ţesc” declarativ cu „extratereştrii”, deşi ţă ai zilelor noastre (N. n. - La oamenii tează că, «un aspect persistent al crea-
în Ortodoxie este „de remarcat că un cei mai deştepţi, vin diavolii cei mai ne- ţiilor SF este dorinţa de a transcende
fantast în prima accepţie a acestui cu- ghiobi, fiindcă aceştia şi-au deschis larg experienţa normală prin intermediul
vânt este însuşi diavolul, care-şi închi- imaginaţia, în mod imprudent, către unor personaje şi evenimente care de-
puie despre sine ceea ce nu este; adică lumea lor misterioasă, persuasivă, întu- păşesc condiţiile de spaţiu şi de timp
fantezia este o născocire falsă şi adesea necată şi nesigură). Fiinţele «evoluate» normale» (Robert Scholes şi Eric S.
primejdioasă a ceea ce nu există”. ale viitorului, aşa cum apar ele în lite- Rabkin, «Sciense Fiction». Scenarii-
Aceasta o mărturiseşte şi Sfântul ratura «SF», sunt prezentate invariabil le unor filme ca «Star Treck», precum
Nicodim Aghioritul în cartea sa „Răz- ca unele ce au «depăşit» limitele uma- şi multe alte povestiri «SF», seamănă
boiul nevăzut”, care ne previne că du- nităţii obişnuite, mai ales cele ale «per- foarte bine prin unele locuri (mai ales
hurile rele, fiind îngeri căzuţi, pot lua sonalităţii». Asemenea «dumnezeului» în amănuntele lor «ştiinţifice»-viitoro-
orice înfăţişare, pentru a înşela oamenii. din povestirile «SF», «omul» a devenit logice) cu unele descrieri din «Vieţile
Dacă demonii ar veni pe pământ cu în- şi el o impersonalitate bizară. În cartea Sfinţilor Părinţi», pe vremea cărora ac-
făţişarea lor reală şi înfricoşătoare (a se «Chidhoods’s End» («Sfârşitul copilări- tivităţile vrăjitoreşti erau ceva obişnuit
vedea, în acest sens, „Portretul lui Dori- ei») a lui Arthur C. Clarke, «noua rasă» la popoarele păgâne, printre care sfin-
an Gray” sau chipurile hidoase ale tutu- de oameni are fizionomia caracteristică ţii erau de multe ori nevoiţi să-şi ducă
ror sataniştilor contemporani), aceştia copilăriei, însă chipurile sunt total lipsi- viaţa. Literatura ştiinţifico-fantastică
ar speria teribil lumea, care ar fugi cu te de personalitate; aceste fiinţe sunt pe nu are mai nimic ştiinţific, şi nici prea
siguranţă către Dumnezeul Cel veşnic cale de a suferi transformări «evolutive» «viitorologică» nu este. Ea se prezintă
Viu şi în Treime slăvit, adică în braţele încă şi mai înalte, până la absorbirea în- mai degrabă ca o întoarcere la rădăcini-
părinteşti ale Păstorului Cel Bun, so- tr-o «Supraminte» impersonală” (N. n. le «mistice» ale ştiinţei moderne - ştiin-
cotit de toţi îngerii căzuţi vrăjmaşul lor - Brr, cu adevărat drăcească perspectivă: ţa dinaintea «iluminismului» secolelor
de moarte. Dar, aşa, aureolaţi de amă- micherman universalistu’ rânjind teres- XVII şi XVIII, care era foarte apropi-
gitoarele expediţii prin hăurile cosmice tru şi extraterestru - Sic!). ată de ocultism. În aceeaşi istorie a li-
pe „obiecte zburătoare neidentificate” teraturii «SF» se notează că «rădăcinile
(Sic!) şi cu o înfăţişare comercială de Proiecţii şi practici oculte literaturii SF, ca şi rădăcinile ştiinţei, se
„glorioşi” şi „civilizatori ozenauţi”, sunt
primiţi cu neroadă bucurie de necre- „Î n general, literatura «SF» - ale
cărei idei se află în opoziţie di-
dincioşi, rău-credincioşi, naivi, exaltaţi ametrală faţă de învăţătura creştină, dar
situează în zona magicului şi miticului»
(Scholes şi Rabkin).
Cercetările şi experimentele con-
sau pur şi simplu interesaţi, căci „feno- în concordanţă perfectă cu unele şcoli temporane din aşa-zisul domeniu al
menul ozn” aduce şi câştiguri materia- filosofice orientale (N. n. - Doi «telectu- parapsihologiei indică şi ele o viitoare
www.axa.info.ro
Minţi
zburătoare
identificate

joncţiune între «ştiinţă» şi ocultism, sunt de un raţionament a cărui raţiona- grafie adnotată»; recomandăm aceste plastic „model de entitate biologică
dezvoltare care se află în deplină armo- litate nu poate nicicum anula latura lor concluzii pertinente, atât consilierilor extraterestră” (Sic!), oferind-o ca „ar-
nie cu literatura «SF»… Cititorul de absurdă. Un psihiatru din Pennsylvania ştiinţifici şi culturali ai actualului papă, gument” năstruşnicului senator, care
literatură «SF» rămâne, potrivit unui a avansat chiar ideea că absurditatea ce imprudent şi prematur «înfrăţiţi» cu o privea însă pieziş, ca pe un nefericit
critic, «cu o capacitate vagă de a distin- caracterizează aproape toate «întâlniri- «extratereştrii», cât şi tuturor naivilor avorton anencefal, citând agramat din
ge demarcaţiiile critice dintre ştiinţă şi le de gradul III», nu este altceva decât o lor imitatori, pentru că nimic nu aduce Sfânta Scriptură („Lăsaţi copiii să vie la
magie, dintre omul de ştiinţă şi vrăjitor, foarte clară tehnică hipnotică. mai mult rău sufletului omenesc decât Mine”). Între timp, amfitrionul emisiu-
dintre viitor şi fantezie». «SF», atât din «Când persoana este tulburată de universalismul fără discernământ!)”. nii, deşi nedus la Biserică, făcea o obser-
Vest, cât şi din Est, ca şi celelalte aspec-elemente absurde şi contradictorii, vaţie cât se poate de corectă, privindu-şi
te ale culturii contemporane «confirmă pe care se luptă să le înţeleagă, atunci Fenomenul «ozn» oaspeţii cu mult subînţeles:”…se zice
în întregime faptul că faza superioară a psihicul său este foarte deschis şi re- că, spre sfârşitul vremurilor, vor apărea
umanităţii o constituie ocultismul»…
În creaţiile lui Efremov (şi nu numai),
ceptiv la transferul de idei, la vindecări
miraculoase, şi aşa mai departe». Dr.
„M ajoritatea oamenilor zile-
lor noastre crede sincer în
existenţa unor civilizaţii extraterestre,
mulţi prooroci mincinoşi!”.
Fără să se simtă cumva vizate sau le-
comunismul devine «cosmic» şi «înce- Vallee compară această tehnică cu ira- «fraţi mai mari de raţiune», caută să zate (deşi erau - Sic!), cele două minţi
pe să dobândească calităţi nemateria- ţionalitatea «koan»-urilor din budis- stabilească contactul cu ei şi aşteaptă zburătoare identificate (Sic!) s-au gră-

www.axa.info.ro
le», iar «civilizaţia post-industrială va fimul zen şi remarcă similaritatea dintre ajutor de la ei; ei sunt înţelepţi, aproa- bit să-l aprobe, susţinând cu tărie că
ca cea de tip hinduist» (G.V. Grebens). întâlnirile extraterestre şi diferitele ri- pe atotputernici, vor veni şi ne vor ajuta în curând „extratereştrii” se vor plimba
«Fiinţele avansate» din spaţiul cosmic tualuri oculte de iniţiere care «predis- neapărat - visează omul încă din secolul printre noi, ziua în amiaza mare, „pena-
sunt adesea înzestrate cu calităţi «mân- pun mintea» la un «nou set de struc- al XX-lea…»”. lizând” însă sever erorile pământenilor,
tuitoare», iar aterizările navelor spaţiale turi simbolice» Toate acestea indică în Imediat după anunţul papal, un reale sau imaginare, precum făcuseră
sunt semnul unor evenimente «apoca- opinia lui trecerea «la o nouă formă de intemperant senator de la noi („doc- odinioară cei trei presupuşi oaspeţi „ex-
liptice» - de obicei sosirea unor fiinţe religie» (koan=paradox folosit ca temă tor în istorie şi doctorand în teologie”, tratereştri”, care l-au certat, ca pe un han-
binevoitoare care să conducă oamenii de meditaţie în zen-budism, cu sco- cum se autoprezintă respectivul ardent dicapat, pe regretatul John F. Kennedy,
în «progresul lor evolutiv»…”. pul de a anihila orice recurs al minţii „ozenofil”, cu o modestie aproape ex- în mijlocul faimosului „birou oval” de la
la raţiune şi raţionalitate şi de a forţa traterestră, dar comiţând gafe teologice Casa Albă. La un moment dat o vecină,
Un sistem de control individul să dobândească instantaneu impardonabile: Mântuitorul ar fi intrat care urmărea înfrigurată teve-năzărania
disimulat oNew iluminare de tip intuitiv- «Webster’s
Collegiate Dictionary»). Înţele-
în Ierusalim, după acest „premiat al Va- cu pricina, chiar ne-a sunat înspăimân-
tată, zicând că a văzut o imensă umbră
ticanului”, şezând pe-o „măgăriţă”, deşi
„C ea mai recentă carte a dr. gem, aşadar, că întâlnirile extraterestre
Jacques Vallee despre «ozn»- nu sunt altceva decât formele moderne
uri, «The Invisible College» dezvăluie ale unui ocultism vechi de când lumea.
studenţii teologi ştiu că a intrat aşezat
pe mânzul asinei, adică pe un animal
albă cu ochi răi şi întunecaţi, foindu-se
pe la fereastra sa! Ne-am grăbit să o li-
niştim, explicându-i că este cearceaful
neprihănit care nu a purtat niciodată
care sunt opiniile unora dintre cei mai Abandonând credinţa în Mântuitorul vreo povară, pentru a se împlini cuvân- pătat de vin al vecinului de deasupra
prestigioşi cercetători asupra acestei Iisus Hristos, omenirea îşi caută acum tul Scripturii!) şi un general ex-centric, ei, care-i semnalizează astfel celui de la
probleme. El consideră că ne aflăm «mântuitori» în spaţiul extraterestru, rubicond, simplist şi reducţionist sadea apartamentul de dedesubt (având tele-
«foarte aproape» de o înţelegere clară a iar fenomenele în discuţie nu fac altceva („specializat” în fantasme paranormale fonul defect) că-i singur şi-l invită la un
naturii acestui fenomen. Şi tot el se în- decât să furnizeze, prin materialitatea şi entităţi biologice nepământene, pe chef-blitz în doi, nevastă-sa fiind plecată
treabă pe bună dreptate, dacă nu cumva lor - «ozn»-uri, extratereştri -, recuzita care în particular, la un pahar de vin, re- la o emisiune de tele-divertisment des-
ideea cu «vizitatorii din spaţiul cosmic» externă necesară credibilităţii (N.n. - cunoaşte că nu le crede nici el „mai mult pre „extratereştrii”, cu „extratereştrii”…
este o pură diversiune, având «scopul Mai degrabă, credulităţii!). de 1%” - Sic!) s-au prezentat prompt la Toată seara a continuat cu citatele
precis de a disimula natura infinit mai John Keel, care a pornit în cercetările o emisiune năşită ocult, în care au pre- trunchiate şi rău asimilate ale senatoru-
complexă a tehnologiei, care mai ales dă sale asupra «ozn»-urilor cu mult scepti- zentat, fără cea mai mică jenă intelec- lui pseudo-teolog, cu „secretele” Vatica-
amploare acestor fenomene». El crede cism şi care în materie de religie este un tuală, pe lângă mai vechile şi răsuflatele nului (care, chipurile, ar fi pitit demult
că «de fapt, noi nu avem de-a face cu agnostic, scrie: «În esenţa lor ozn-urile, ipoteze „ozenaute”, şi un soi de drăco- existenţa „fraţilor” zişi „extratereştri”
valuri succesive de vizitatori extratereş- … sunt manifestarea unei lumi plină de venie din plastic, cu capul hidrocefalic, printre noi, dar ar fi păstrat „descope-
tri; noi ne confruntăm în realitate cu duhuri şi fantome, al cărei univers min- ochii negri-păcură, supradimensionaţi rirea”, ca să ne pregătească psihologic
un sistem de control». În realitate, prin tal este straniu şi aberant; este realitatea ca la insecte, şi cu trupul diform, în- pentru „marea întâlnire”, cu „enigmele”
«întâlnirile de gradul III» se realizează unei lumi dominate de iluzie… în care cercând să convingă telespectatorii că generalului (rezistente numai la expli-
un foarte eficient sistem de control al realitatea însăşi este distorsionată de din moment ce actualul papă se crede caţiile fireşti) şi cu ironiile muşcătoare
convingerilor şi credinţelor individuale. forţe stranii, care în mod vădit pot ma- „frate” cu un asemenea reprezentat hi- şi pământeşti ale amfitrionului, excedat
Într-o altă carte a sa, dr. Vallee no- nipula spaţiul, timpul şi materia fizică dos din lumea tenebrelor, noi ceilalţi, de „profunzimea extraterestră” a invita-
tează: «A devenit deja posibilă deter- - forţe care se situează aproape în tota- talpa şi prostimea planetară, musai tre- ţilor săi! De altfel, generalul i-a şi lansat
minarea a mari segmente ale populaţiei litate dincolo de puterea noastră de în- buie s-o pornim, ca turma fără stăpân, gazdei o dezvăluire abisală stupefiantă,
să creadă în existenţa unei rase supra- ţelegere… Apariţiile ozn par a fi pe de-a „înfrăţindu-ne” orbeşte cu «spiriduşul proprie „aviatorilor psihici” prin spaţii
naturale, în posibilitatea maşinilor zbu- întregul variaţii minore ale fenomenelor spaţial» respectiv. „Adevărat, adevărat, tot mai virtuale: „Şi dacă eu nu arăt aşa
rătoare (N. n - Cu viteze superluminice demonice vechi de când lumea» (UFOs: zic vouă: «Cel ce nu intră pe uşă în sta- cum arăt!?”, sugerând, probabil extrem
sau chiar tahionice - Sic!) în posibilita- «Operation Trojan Horse»). ulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este de subtil, că ar putea fi vreun „extrate-
tea lumilor locuibile, şi aceasta doar cu Într-o bibliografie recentă a feno- fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este restru reptilian”, cu o aparenţă de pă-
ajutorul câtorva scene şi imagini atent menelor «ozn» pregătită de «Bibliote- păstorul oilor. Acestuia portarul îi des- mântean jovial şi cam mărginit!
regizate, ale căror detalii sunt adaptate ca Congresului», se notează la prima chide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile Să fim sinceri, năzărania nu ne-a
desigur culturii şi superstiţiilor existen- pagină următoarele: «Multe dintre sale le cheamă pe nume şi le mână afară. surprins, fiind avizaţi de speculaţiile
Ioan GÂNDU

te într-un anumit spaţiu geografic la un rapoartele asupra ozn-urilor, care se Şi când le scoate afară pe toate ale sale, unui profesor indian de sanscrită, care
moment dat» («Passport to Magonia»). publică în prezent în presa de mare merge înaintea lor, şi oile merg după el, susţinea prin anul 1975, extrem de se-
Există însă unele mici detalii care pot audienţă, relatează incidente care sunt căci cunosc glasul lui. Iar după un stră- rios, persuasiv şi fără succes, că totu-i
arunca lumină asupra acestor «scene izbitor de asemănătoare fenomenelor in, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, „maya” (în traducere, iluzie!), deşi când
regizate» şi care nu au scăpat cercetă- de posedare demonică, psihice sau de pentru că nu cunosc glasul străinilor»” i-am propus să se aşeze pe-o plită în-
torilor atenţi, mai ales atunci când s-au alt fel, pe care teologii şi parapsihologii (Ioan 10, 1). Foarte clar, nu? cinsă, pentru a-i demonstra contrariul,
avut în vedere «întâlnirile de gradul le cunosc de multă vreme» (Lynn G. Generalul, prinzând impasibil flu- a refuzat categoric, ştiind foarte bine că
III» şi cele de «contact direct» cu uma- Catoc, «UFOs and Related Subjects: turi mediatici dinafara platoului şi va face o arsură zdravănă, cât se poate
noizii; şi anume, acestea sunt detalii de An Annotated Bibliography»- «Ozn- introducându-i perseverent în interio- de reală… Cândva, Plutarh sublinia
o factură profund «absurdă» sau care urile şi alte subiecte înrudite.O biblio- rul studioului, numea bâzdâgania din acelaşi lucru printr-o butadă extrem de
www.axa.info.ro 19
Ioan GÂNDU
Minţi
zburătoare
identificate

acidă: „Băieţii se distrau lovind broaşte-
le cu beţe, dar broaştele nu se distrau
deloc atunci când mureau!”.
Ce-i drept, inchiziţia a ars oameni
pe rug, Napoleon a desfiinţat-o (deşi a
împins, la rândul său, în ghearele morţii,
mii de oameni nevinovaţi!), dar Biserica
dreptslăvitoare din toate timpurile nu a
trimis la moarte pe nimeni niciodată,
deşi mai cu seamă din rândurile ei au
fost trimişi prin moarte la Viaţă sute
de mii de mucenici, cu metode primi-
tive sau „ştiinţifice” (jertfe consemnate
în „Actele martirice” scrise de păgâni!),
de care doctorul în istorie şi generalul
în paranormal n-au pomenit nimic, fi-
indcă ştiinţa terestră sau „extraterestră”
nu se împiedică încă moral, nicăieri în
lume, de „Vieţile Sfinţilor Mucenici”, ci
doar de drepturile oamenilor la o ori-
entare autonomă, sigur pierzătoare de
suflete, aici şi Dincolo!
Holocausturile, Hiroshima şi Na-
gasachi, mutaţiile genetice malforman-
te, arma seismică, arma bacteriologică,
torturile moderne cu substanţe psiho-
trope, terorismul social rafinat şi efici-
www.axa.info.ro
te concrete (adică prezenţe şi contrafa-
ceri demonice) care «apar» şi «dispar»
brusc, care au întotdeauna menirea de
a înspăimânta şi semăna confuzie între
oameni, ducându-i în final la distruge-
re. Viaţa Sfântului Antonie cel Mare şi
viaţa Sfântului Ciprian al Cartaginei,
care mai înainte fusese vrăjitor, sunt
pline de astfel de incidente… Ele do-
vedesc că «farfuriile zburătoare» ale
zilelor noastre se încadrează perfect în
«tehnologia» diavolească; cu adevărat,
nimic altceva nu le-ar putea explica la
fel de bine. Astfel, feluritele înşelăciuni
diavoleşti, despre care ne avertizează
scrierile patristice, s-au adaptat la mito-
logia contemporană a spaţiului cosmic
- nimic mai mult…
În secolele trecute, astfel de întâm-
plări adevărate despre acţiunile drăceşti
nu uimeau pe nimeni (N. tr. - Pentru că
omenirea acelor vremuri era conştientă
de realitatea puterii diavolului). Astăzi
însă, unul dintre semnele crizei spiritua-
le la care asistăm, constă în aceea că omul
modern, în pofida «iluminismului» şi a
«înţelepciunii» sale, fiind confruntat
din nou cu astfel de experienţe nu mai
Astfel, cercetătorii contemporani ţa unui timp (pe care tocmai îl trăim) în
ai fenomenului extraterestru plasează care puterea ce ţine în frâu cele mai de
cărţile Sfintei Scripturi, scrise sub in- pe urmă şi cele mai sălbatice manifes-
suflarea Duhului Sfânt, pe acelaşi plan tări demonice pe pământ nu se va mai
cu textele spiritiste de inspiraţie demo- manifesta la un moment dat (II Tes.
nică, neputând din această cauză dis- 2,7). Dispariţia modurilor de guverna-
tinge între activităţile demonice şi cele re şi a ordinii publice bazate pe concep-
efectuate de îngeri. Dar ei acum ştiu ţia creştin-ortodoxă (…) este deja de
(după o lungă perioadă în care ştiinţa a multă vreme un fapt istoric. Viziunea
fost dominată de prejudecăţile materi- creştin-ortodoxă asupra lumii nu mai
aliste) că există un domeniu al realului există ca un tot organic nealterat, căci
de esenţă nefizică, ale cărui efecte sunt satan a fost «dezlegat din închisoarea
observabile în fenomenele extraterestre. lui», în care a fost ţinut prin harul Bise-
Dar câtă vreme ei vor persista să abor- ricii Domnului Hristos. El a ieşit acum
deze acest domeniu în mod «ştiinţific», «să amăgească neamurile» (Apoc. 20, 7
ei vor continua să fie duşi în eroare, cu - 8), spre a le pregăti pentru închinarea
aceeaşi uşurinţă cu care este înşelat cel la anti-Hrist spre sfârşitul neamurilor.
mai naiv «individ de legătură». Poate că niciodată, de la începutu-
O evaluare justă a fenomenelor ex- rile Creştinismului încoace, puterile
traterestre nu poate fi atinsă decât din demonice nu s-au manifestat într-un
interiorul Revelaţiei şi al experienţei număr atât de mare şi atât de pe faţă ca
hristice, fiind accesibilă doar creştinuluiîn zilele noastre. Teoria «vizitatorilor
credincios care trăieşte real şi cu sme- din spaţiul extraterestru» nu este decât
renie pe aceste coordonate. Nimeni nu unul dintre multele pretexte pe care le
poate afirma că omului îi este dat să «ex- folosesc aceste puteri pentru a disemina
plice» în întregime şi pe de-a întregul şi a acredita ideea unor «fiinţe superioa-
lumea nevăzută a îngerilor şi a demo- re» care îşi vor asuma responsabilitatea

entizat, călătoriile în cyberspaţiu etc. nilor, dar cunoaştem destul prin desco- destinului omenirii. În al doilea rând,
aparţin oamenilor de ştiinţă, nu oame- este capabil să şi le explice, pentru că a peririle Sfintei Scripturi şi ale Sfintei «ozn»-urile nu sunt altceva decât teh-
nilor Bisericii dreptslăvitoare, dar actu- pierdut trăirea vieţii duhovniceşti care Tradiţii, pentru a fi încredinţaţi de re- nici mediumnistice de ultimă oră, prin
alului papă şi „savanţilor” săi susţinători să-l ajute la aceasta. Cercetătorii actu- alitatea acestor fiinţe spirituale (îngeri care diavolul îşi câştigă aderenţi pentru
nu le mai pasă că singura orientare vi- ali ai fenomenelor extraterestre, în în- şi demoni) şi de modul în care trebuie sfera lui ocultă. Ele sunt un semn al
abilă în ştiinţă este cea teonomă, ci ei cercarea lor de a explica fenomene care să reacţionăm noi la influenţele lor, mai marii susceptibilităţi a omului contem-
doresc o grabnică şi necugetată „înfră- au devenit prea evidente pentru a mai fi cu seamă când trebuie să dejucăm şi poran la influenţele demonice, aşa cum
ţire” cu toate duhurile necurate, doar ignorate, s-au alăturat cercetătorilor din învingem înşelăciunile demonice. Cer- nu s-a mai întâmplat niciodată în era
„extraterestră” să fie şi, mai cu seamă, domeniul psihiatriei şi psihologiei, pen- cetătorii fenomenelor extraterestre au
tru a formula o «teorie unificată», care creştină. În secolul trecut, de exemplu,
rentabilă şi convergentă cu planul unei ajuns la concluzia că ele sunt identice era de obicei necesară participarea la şe-
„noi ordine mondiale”… să permită analiza globală a acestor fe- cu fenomenele numite «demonice», dar
nomene atât psihice, cât şi fizice. dinţe de spiritism pentru a intra în con-
numai creştinul - şi anume cel ortodox, tact cu demonii, pe când astăzi privirea
Ce ne învaţă Ortodoxia decât Dar, aceşti cercetători nu fac altceva care este instruit şi luminat de 2000 de
să perpetueze metoda «raţională» cerului este suficientă în acest scop (este
prin scrierile patristice? a gândirii de sorginte iluministă, pen- ani de experienţă patristică a luptei cu adevărat, de preferinţă noaptea).
demonii - este capabil să înţeleagă sem-
„D acă amestecul ciudat de ele- tru a cerceta un domeniu spiritual, ne- Omenirea a pierdut în prezent şi
nificaţia adâncă a acestei concluzii”. ultima rămăşiţă a unei viziuni creştine
mente fizice şi psihice ce ca- dându-şi seama însă că acesta nu poa-
racterizează fenomenele «ozn» este şi te fi investigat cu mijloacele ştiinţifice asupra existenţei, plasându-se acum
aspectul ce intrigă cel mai mult pe cer- «obiective», ci exclusiv cu instrumentul Semnificaţia fenomenelor în mod pasiv la dispoziţia multiplelor
cetători, rămânând din punctul lor de credinţei. Lumea fizică este neutră din “ozn” «puteri» coborâtoare din văzduh. Re-
vedere fără soluţie, el este însă cu totul punct de vedere moral, ea putând fi cu-
explicabil celor care cunosc textele or- noscută relativ uşor în urma observaţiei
todoxe şi mai cu seamă «Vieţile Sfinţi- ştiinţifice; dar lumea nevăzută a spiri-
„Î n primul rând, fenomenele ex- centul film «Întâlnire de gradul III»
traterestre nu sunt decât unele este o dezvăluire şocantă despre cât de
din multitudinea de evenimente «para- superstiţios a putut deveni omul con-
lor». În interiorul acestei spiritualităţi tului comportă entităţi (fiinţe), atât ale normale» care uluiesc omenirea la ora temporan, omul aşa-zis «eliberat» de
se ştie că şi demonii dispun de «trupuri binelui, cât şi ale răului, pentru care cer- de faţă. Cu doar câţiva ani în urmă, cei sub imperiul credinţei creştine «obscu-
fizice», numai că «materia» din care cetătorul ştiinţific nu poate avea instru- mai mulţi le-ar fi considerat «minuni» rantiste»; acest om este gata într-o clipă
sunt făcute ele este atât de subtilă, în- mente «obiective» de discernere, decât de domeniul fanteziei. Dr. Vallee, în să creadă, fără să pună nimic la îndoia-
cât nu poate fi sesizată decât de oameni în condiţiile în care el acceptă revelaţiile cartea sa «Colegiul invizibil» se expri- lă, orice «experienţă» neobişnuită, indi-
cu «uşile spirituale ale percepţiei» des- referitoare la ele pe care Adevărul în- mă astfel: Observăm în mediul nostru ferent unde l-ar duce ea, fără să-i treacă
chise, fie prin voinţa lui Dumnezeu, ca trupat, adică Mântuitorul Iisus Hris- înconjurător evenimente neobişnuite şi prin cap măcar că are de-a face cu gro-
în cazul Sfinţilor, fie împotriva ei - în tos, le-a adus oamenilor (N.n. - Fără o neaşteptate ce se numără cu miile. Ele solane contrafaceri demonice (N.n. -
cazul vrăjitorilor sau celor care acceptă cultură reală a duhului şi fără o credinţă produc «o mutaţie generală în structu- După ce s-au acoperit de un ridicol fără
să fie mediumi în şedinţele de spiritism statornică dreptslăvitoare, orice cerce- rile de credinţă religioasă a oamenilor, margini cu «autopsia unui extrateres-
(«Doctrina Ortodoxă despre îngeri şi tător ştiinţific, fie el şi genial înzestrat, în întreaga lor mentaliltate privitoare tru», printr-un film trucat grosolan, fa-
demoni şi modul în care este simţită ac- rămâne înafara unei înţelegeri duhov- la conceptul de invizibil». «Se întâmplă naticii «ozenofili» au găsit «explicaţia»:
ţiunea lor de către oameni a fost sinteti- niceşti autentice a fenomenelor iscate ceva ciudat cu conştiinţa oamenilor zile- filmul trucat ar fi ascuns de fapt adevă-
zată, printre alţii, de marele Episcop şi de activităţile înşelătoare ale legiuni- lor noastre; aceeaşi putere sau forţă care rata autopsie a unui alt «extraterestru»,
Părinte al Bisericii din secolul al XIX- lor de demoni, pe care Bunul şi Drep- a marcat rasa umană în trecut se mani- urât ca dracul, deşi până şi copiii ştiu că
lea, Ignatie Brianceaninov»). tul Dumnezeu le lasă să ne ispitească, festă din nou asupra ei în prezent». dracul nu moare niciodată, ci doar fuge
Literatura ortodoxă oferă numeroa- pentru lămurirea, învierea şi mântuirea În limbaj creştin, aceasta înseamnă alungat de rugăciunea curată şi smeri-
se exemple de manifestări demonice, noastră lăuntrică, neîngăduindu-le însă că avem de-a face cu o nouă dezlănţuire tă, scuipând mai tare ce-i drept, tocmai
care se potrivesc perfect cu scenariul să se atingă de sufletele noastre, precum demonică asupra omenirii. În viziunea spre cei care îl izgonesc doar cu Harul
întâlnirilor extraterestre; fiinţe şi obiec- învăţăm din pilda vieţii dreptului Iov). apocaliptică creştină, se ştie de existen- lui Dumnezeu!). g
20 www.axa.info.ro
REVISTE ROMÂNEŞTI
ŞI GAZETARI
ROMÂNI, DIN S.U.A.
1.
Încă din 2008-2009, am
reuşit să creez o punte
de suflet (şi româneas-
că, de durere şi dor...),
cu o primă revistă a românilor din
California: revista Clipa, condusă de
„Director Publisher”, DWIGHT LU-
CHIAN-PATTON şi de „Editor in
Chief ”, VERA LUCHIAN-PATTON.
Aceştia, precum şi ceilalţi redactori şi
colaboratori onorifici (Preot Chris Ter-
hes, Eduard Ovidiu Ohanesian, Viorel
Roman, Germania, Rev. Lazar Gog,
Mariana Cristescu, Lazar Ladariu, Dr.
Emil G. Onet, Gino Dobrescu, Octavian
Curpas, Rev. Fr. Aurel Sas, Viorel Bae-
tu, Germania, Nicolae Balint, Romania,
Florentin Gurau, Romania) - sunt, toţi,
români patrioţi, de mare valoare de Duh
şi cărturărească, unii din România, dar, şi
mai mulţi dintre ei, români, aruncaţi de
valurile unei istorii nedrepte şi vitrege, pe
multe alte tărâmuri şi ţărmuri de lume…
- şi voiau să afle, prin mine, despre soarta
şi, mai ales, semnificaţia profundă a pier-
derii, de către români/România, a Insulei
Şerpilor (Nu vrem să uităm Insula Şer-
pilor!, Insula Şerpilor – forţa de echilibru
mistic a României), despre soarta revol-
tei tinerilor basarabeni, ridicaţi, cu mâi-
nile goale, cu un curaj părând nebunesc,
în aprilie 2009, contra regimului comu-
nistoid al lui Voronin (Requiem pentru
Basarabia, România, “moldovenii” şi…
”drăguţul de-mpărat”), dar şi adevăruri
despre eroi, martiri şi genii româneşti
(Sfinţi militari, genii protectoare de neam,
mucenici şi martiri ai credinţei: Mihai
Eminescu - 1850-1889)…
2. Deci, erau/sunt într-o “priză” de
interes şi de participare spirituală con-
tinuă, la viaţa Cetăţii Româneşti! Nu
cum sunt cei din jalnic-trădătoarea (de
interes naţional), “aplaudaca” şi “yes-
men-ita” noastră “intelighenţie” …loca-
lă, de doi bani grămada!
3. …Am fost absolut uluit de promp-
titudinea cu care Clipa californiană,
această revistă a românilor “de peste mări
şi ţări” mi-a publicat, ÎN REGIM DE
URGENŢĂ, un articol despre nereguli-
le flagrante ale bacalaureatului românesc
- 2010, organizat de un ministru al că-
rui loc ar trebui să fie în banca de elev:
ESCROCHERIE MINISTERIALĂ,
IPOCRIZIE AROGANŢĂ ŞI BRI-
GANDISM PSEUDO-INTELEC-
TUAL (Observaţii asupra aşa-zisei pro-
be orale de Romană – 15-17 februarie,
bacalaureat 2010)… Aceşti fraţi români,
din diaspora, sunt infinit mai vii, deci mai
interesaţi de realitatea românească, şi şi-
au păstrat forţa şi “viteza de reacţie” faţă
de eveniment – INTACTE!
...Anul 2010 a însemnat, pentru
mine, întâlnirea cu români încă şi mai
nostalgici şi (dacă ar fi fost posibil acest
lucru...) şi mai „fierbinţi” de dorul de
atât de depărtata, spaţial, Patrie – pe
care şi-o poartă, precum pe o mare bi-
necuvântare sau blestem, în mijlocul de
Vatră, al Sufletului...
AXA ESTE O ARMĂ PE CARE O POT FOLOSI DREPTCREDINCIOŞII
www.axa.info.ro
ATAC
În primul rând, cu „timidul” (cum
singur se defineşte... dar cât de arzător,
în verb!) VIOREL NICULA, acest
„factotum” al bravei, splendidei şi de toţi
românii americani cititei reviste (...până
în Hawaii şi...retur!), din Sacramento/
California - Mioriţa USA. Cu o prie-
tenie de un firesc cuceritor, VIOREL
NICULA mi-a făcut onoarea de a-mi
propune să mă număr printre redacto-
rii revistei sale – şi, fireşte, am acceptat,
cu multă bucurie! Mioriţa USA nu se
desprinde cu o „iotă ori cirtă”, de „cor-
donul ombilical” al realităţii – mai ales,
de acea realitate asupra căreia româ-
nii „diasporeni” au dovedit că pot avea
o strălucită, benefică influenţă. Spre
exemplu, numărul 38, Anul IV, din mai
2010, a izbândit să realizeze adevărate
acte de vigilenţă a Duhului Românesc,
de bravură intelectuală şi patriotică:
- A fost prima revistă din lume, care
şi-a exprimat condoleanţele, către statul
polonez, pentru tragedia de la Smolensk!
- După editorialul Mereu aproape
de Polonia, urmează articolul proble-
matizant, faţă de tragedia (şi!) Poloni-
ei contemporane: A căzut un avion…
şi, din nou, «a murit puţin» o ţară!, de
Adrian Botez.
- Apoi, articolul Simonei Botezan,
in memoriam prof. Liviu Librescu (Pro-
fesorul Liviu Librescu – în memoria ero-
ului român de la “Virginia Tech”) – Liviu
Librescu, profesorul român-erou, cel
care, cu preţul vieţii sale, a salvat vieţile
studenţilor dintr-o sală a Universităţii
Virginia Tech, pe 16 aprilie 2007, ata-
caţi de un asasin psihopat!
- O nouă biserică românească, în
zona Los Angeles, a arhimandritului
NICODIM – este semnul de recunoş-
tinţa al preotului Gh. Naghi, pentru
împlinirea unui gând măreţ şi sfânt.
- Şi un semnal de alarmă: Ambasada
culturii noastre în SUA riscă să se închi-
dă! Le mulţumim… ”partidului” şi dlui
Director al ICR, Patapieviciu…!
...Dar şi în Arizona trăiesc români
cu multă NEATINSĂ şi NEÎNTI-
NATĂ vlagă valahă - şi cu şi mai multe
amintiri şi doruri...! Phoenix Mission
Magazin şi Arizona New Homes. Pri-
ma dintre ele care mi-a făcut onoarea
să-mi găzduiască opinii şi comentarii/
atitudini cetăţeneşti a fost Phoenix
Mission Magazin (prin atât de bine-
voitorul domn OCTAVIAN CUR-
PAŞ) – care a dovedit nu doar des-
chidere de comunicare cu tot ce este
românesc, în ţara numită România şi
în Lumea care «găzduieşte» români –
dar şi preocupări şi îngrijorări, foarte
sincere şi reale, în legătură cu greşeli-
le şi gafele (şi... «ticăloşiile»!) politi-
cii româneşti contemporane! Pe de o
parte, mi-a făcut onoarea să-mi ofere
pagina web pentru interviul meu, luat
unui mare Duh Românesc al diasporei
româneşti, din Australia – IOAN MI-
CLĂU, pe de alta, recenzia la o carte a
dlui Theodor Codreanu (Polemici inco-
recte politic), carte recenzată şi recenzie
(O primă pagină la dosarul procesului,
de data aceasta, autentic, al comunis-
mului: «Polemici incorecte politic», de
Theodor Codreanu) - care deschideau
CONTRA
larg frontul, pentru o discuţie asupra
ipocriziei politice mondiale, în general,
şi, în particular, asupra neroziei/mişe-
liei... «cu ştaif» şi «direcţie», a dlui N.
Manolescu (preşedinte al USR, amba-
sador UNESCO la Paris... şi autor al
unei incredibil de subiective Istorii a
literaturii române!) de a-l oferi româ-
nilor, drept «canon» - reper spiritual
durabil («în veac» şi... «peste veac»!),
pe dl Mircea Cărtărescu, în locul lui...
EMINESCU!
...Nu pot decât să-i felicit, din stră-
fundul inimii şi sângelui meu, pe aceş-
ti fraţi din depărtări, care se dovedesc
atât de aproape de ţară, de România
în care mai toţi intelectualii adevăraţi
dorm, iar cei «de mucava», confecţio-
naţi (mediatic!) de regimurile succesive
(Iliescu-Constantinescu-Băsescu), se
prostituează cu zel, de/cu zor şi... pe-
www.axa.info.ro
nibil de insistent!
...Cine ştie, poate că n-ar fi o idee
chiar stupidă să fie ales viitorul preşe-
dinte al României nu din «Fanarul lo-
cal», ci din această diaspora neatinsă de
Moartea Duhului şi de Boala Cronică a
Ne-Veghii de Neam... Cum ziceam într-
un articol recent (Cazul Dacia), poate
că mediul străin, nu de la început şi nu
totdeauna extrem de călduros, în care
au fost nevoiţi să se transfere (NU de
bunăvoie, ci din pricini total indepen-
dente de dorinţele şi năzuinţele lor şi
ale familiilor lor!) şi să-şi re-înceapă
de la zero/să-şi re-clădească, piatră cu
piatră, VIAŢA şi ROSTUL FIINŢEI
LOR, uneori strângând amarnic din
dinţi... - i-a făcut pe aceşti buni, vii şi,
deci, calzi până la incandescenţă, români
– să se potrivească la spusele lui Petre
Ţuţea, despre diferenţa dintre caracte-
rul-profilul moral şi comportamental al
«românilor de curte/domestici», şi cel al
aromânilor - din Grecia, Bulgaria, Ser-
bia etc. – unde, în fiece noapte (...şi nu
acum o mie de ani, ci chiar în anul de
graţie 2010!), sunt siliţi să-şi apere, cu
toporul în mână, la poarta gospodări-
ei lor, dreptul la existenţă fizică! – sunt
siliţi să-şi apere, deci, existenţa lor şi
a familiei lor, în faţa unor «băştinaşi»
profund xenofobi, care ies din cârciumi
«pentru a bea sânge de valah blestemat»:
“«Mă întreba Marin Preda cum era cu
macedo-românii şi i-am zis: domnule Pre-
da, macedo-românii nu sunt români, sunt
super-români, români absoluţi. Atât de
năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de
fiară bătută.Iar eu şi dumneata, pe lângă
ei, avem forţa domestică de raţe.Macaim.
Am stat cu macedo-români în temniţă. Ii
băteau până îi omorau, dar ei nu declarau
nimic. Au o bărbăţie perfectă.»”
…Da, mulţi dintre românii-gaze-
tari, din SUA, se potrivesc (destul, ba
Adrian BOTEZ
chiar surprinzător de bine!) acestui “ti-
par ţuţian”…Este o temă de reflecţie (şi
de ruşine, pentru noi, “domesticii măcăi-
tori”…), nu credeţi?! g
21
Ieromonahul FOTIE COLOCVIU ECUMENIC INTERNAŢIONAL DE
SPIRITUALITATE ORTODOXĂ LA BOSE, ÎN ITALIA
Z
eci de reprezentanţi ai creşti-
nilor din întreaga lume parti-
cipă zilele acestea în Italia, la
cel de-al XVIII-lea Colocviu
ecumenic internaţional de spiritualitate or-
todoxă cu tema „Comuniune şi singurătate”,
informează Radio TRINITAS. Întrunirea
este organizată de comunitatea monahală
din Bose şi se va încheia vineri, 10 septembrie.
Biserica Ortodoxă Româna este re-
prezentată de Înaltpreasfinţitul Părinte
Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al
Germaniei, Europei Centrale şi de Nord,
cel care va transmite mesajul Preafericitu-
lui Părinte Patriarh Daniel.
Mesajul Preafericitului Părinte Patri-
arh Daniel, adresat participanţilor la cel
de-al XVIII-lea Colocviu ecumenic inter-
naţional de spiritualitate ortodoxă, mănăs-
tirea Bose, 8-11 septembrie 2010:
“Singurătatea ca luptă cu propriul
egoism şi pregătire pentru comuniune
Am primit cu bucurie invitaţia Prea-
cuviosului Părinte (e greşit, Preafericite,
să numiţi “Preacuvios Părinte” pe cineva
care este lipsit de dumnezeiescul Botez,
de “sfânta luminare”, aflându-se încă în în-
tunericul ereziilor proliferate de Vatican
şi nu mă pricep de ce v-aţi bucura când vă
cheamă un eretic, nu pentru a-l lumina cu
Sfântul Botez în dreapta credinţă, ci pen-
PLANUL TEXTULUI OFICIAL CARE VA FI SEMNAT ÎN CADRUL ÎNTRUNIRII
COMISIEI MIXTE PENTRU DIALOGUL DINTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI LA VIENA
Rolul episcopului Romei în
comuniunea Bisericii din
www.axa.info.ro
primul mileniu
Introducere
1.
În textul de la Ravenna,
„Consecinţe eclesiologice şi
canonice ale naturii sacra-
mentale a Bisericii. Comuni-
une eclesială, sinodalitate şi autoritate”, ca-
tolicii şi ortodocşii au recunoscut legătura
neîntreruptă dintre sinodalitate şi primat
la toate nivelurile vieţii Bisericii. „Prima-
tul şi sinodalitatea sunt interdependente
reciproc. De aceea la toate nivelurile vie-
ţii Bisericii — local, regional şi universal
— primatul trebuie întotdeauna privit în
contextul sinodalităţii, iar sinodalitatea în
contextul primatului (Ravenna, § 43). De
asemenea, sunt de acord că „în vremea Bise-
ricii nedespărţite” această ordine canonică
(taxis) era recunoscută de toţi. Mai sunt de
acord că Roma, Biserica care „prezidează în
iubire”, potrivit expresiei Sfântului Ignatie
al Antiohiei (Către Romani, prolog), ocupă
primul loc în această taxis şi, prin urmare,
episcopul Romei era protos‑ul între patri-
arhi” (Ravenna, § 40 şi 41). Textul se refe-
ră la rolul activ şi la privilegiile episcopului
Romei ca „întâiul între patriarhi”, „primul în
Scaun peste episcopii mari?” (Ravenna, §
41, 42, 44) şi conchide că „rolul episcopului
Romei în comuniunea tuturor Bisericilor”
trebuie „să fie studiat într-o mai mare pro-
funzime”. Care anume e funcţia specifică a
episcopului „primului scaun” în ecleziologia
de comuniune (koinonia)? (Ravenna, § 45).
2. Tema pasului următor al dialogului
este aşadar „Rolul episcopului Romei în
comuniunea Bisericii din primul mileniu”.
Scopul este înţelegerea mai profundă a
rolului episcopului Romei pe durata aces-
tei perioade, atunci când Bisericile Apu-
sului şi Răsăritului se aflau în comuniune,
în pofida unor abateri dintre ele şi astfel
22
tru a-i “binecuvânta” şi confirma rătăcirea
de la adevăr) Enzo Bianchi (din nefericire,
acesta nu este “părinte”, pentru că ereticii
sunt lipsiţi de harul preoţiei şi al succesiu-
nii apostolice), superiorul mănăstirii Bose
(şi dacă este superior al unei mănăstiri, si-
nagogă de eretici, e şi mai trist şi mai du-
reros, pentru că poate fi numit “părinte” în
înţelesul în care Mântuitorul îl numeşte
pe diavol “tată sau părinte al minciunii”, în
cazul nostru al ereziei pe care o insuflă şi
altora), de a participa la lucrările celui de-
al XVIII-lea congres ecumenic (a se scrie
şi a se citi “ecumenist”) internaţional de
spiritualitate ortodoxă (Ortodoxia e discu-
tabilă la modul cel mai serios într-un ase-
menea cadru inter-confesional), organizat
între 8-11 septembrie 2010, de mănăstirea
pe care o îndrumă Preacuvioşia Sa (O,
Doamne, oare unde o îndrumă?). Tema
congresului, Comuniune şi singurătate,
este una de mare actualitate pentru viaţa
spirituală şi activitatea pastoral-misionară
a Bisericilor. În mod paradoxal, spirituali-
tatea ortodoxă, în general, şi în special spi-
ritualitatea monahală creştină (De ce doar
“creştină” şi nu şi “ortodoxă”?! Spiritualita-
tea monahală s-a diminuat din ortodoxă în
doar “creştină”?!), poartă amprenta relaţiei
dintre singurătate şi comuniune. Lepăda-
rea de viaţa mondenă şi asumarea votu-
să răspundem la întrebarea de mai sus.
3. Textul prezent va evalua tema con-
siderând următoarele patru puncte:
Biserica Romei. Primul Scaun. Prema
cedus [ilizibil].
Episcopul Romei ca succesor al lui Petru.
Rolul episcopului Romei în vremuri
de criză în comuniunea eclezială.
Marea influenţă a factorilor neteologici.
Biserica Romei. Primul Scaun.
4. Catolicii şi ortodocşii sunt de acord
că din vremurile apostolice, Biserica Ro-
mei a fost recunoscută ca prima între Bi-
sericile locale şi în Răsărit şi Apus. Scrie-
rile Părinţilor Apostolici mărturisesc clar
despre acest fapt. Roma, capitala imperiu-
lui, a câştigat repede în Biserica primară
faima de loc al muceniciei Sfinţilor Petru
şi Pavel. A câştigat un loc unic între Bise-
ricile locale şi a exercitat o influenţă unică.
Mai târziu, în decursul secolului I, invo-
când exemplul martirilor Petru şi Pavel,
Biserica Romei a scris o lungă Epistolă
către Biserica din Corint, care îi alungase
pe preoţii ei şi sfătuia ca unitatea şi înţele-
gerea să fie restabilite. Epistola a fost scri-
să de către Clement, care în consecinţă
este recunoscut drept episcop al Romei (a
se vedea Irineu, „Contra ereziilor”, 3, 3, 2),
chiar dacă modul exact al conducerii în
Roma acelei perioade nu este cu totul clar.
5. Mai târziu, în drumul său către muce-
nicia din Roma, Ignatie al Antiohiei a scris
Bisericii Romei cu mare preţuire, ca unei
vrednice de Dumnezeu, vrednice de cinste,
vrednice să fie numită binecuvântată, vredni-
ce de fericire, vrednice de curăţire. Se referă la
ea ca la o întâistătătoare în ţinuturile roma-
nilor şi ca la o întâistătătoare în filantropie.
6. Irineu a accentuat că Biserica Ro-
mei este cu siguranţă punctul de referinţă
pentru învăţătura apostolică. Cu această
Biserică, întemeiată de Petru şi de Pavel,
trebuia să conglăsuiască fiecare Biserică
(„Contra ereziilor”, 3, 3, 2).
rilor sărăciei, castităţii (Recomandăm în
acest punct volumul editat de IBMBOR:
Sfântul Ioan Gură de Aur, “Despre fecio-
rie. Apologia vieţii monahale…”, Bucureşti,
2007, ca să înţelegem că nu stau chiar aşa
lucrurile cu virtuţile şi nevoinţele ereticilor)
şi ascultării au ca scop eliberarea omului de
patimile egoiste, pentru o totală consacrare
a lui comuniunii cu Dumnezeu – izvorul
iubirii nelimitate şi netrecătoare. Hristos
Domnul spune că „oricine a lăsat case, sau
fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau
femeie, sau copii, sau ţarine pentru nume-
le Meu, însutit va lua înapoi şi va moşteni
viaţa veşnică” (Matei 19, 29). „Însutit va lua
înapoi” înseamnă bogăţia harului lui Hris-
tos prezent în sufletul celor ce Îl iubesc pe
El „cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot
cugetul lor” (Matei 22, 39). Numai rugă-
ciunea neîncetată transformă singurătatea
în comuniune (Specific ecumeniştilor:
multe cuvinte despre iubire şi niciunul des-
pre adevăr! Unde eşti Pavele, luminătorule
al lumii? Vino şi stai în mijlocul nostru şi
ne spune iară şi iară că “Dragostea nu se
bucură de nedreptate – şi erezia e o mare
nedreptate -, ci se bucură de Adevăr”, de
adevărul dreptei-slăviri şi dreptei-vieţuiri.)
Este demnă de subliniat abordarea
acestei teme pe baza experienţei mai mul-
tor tradiţii creştine. În lumea de astăzi, tot
7. De-a lungul vremurilor, Episcopul
Romei a fost în diferite disensiuni cu alţi
episcopi. În legătură cu data Paştelui, Anicet
al Romei şi Policarp al Smirnei nu au reuşit
să se înţeleagă în anul 154 d.Hr., dar au păs-
trat comuniunea euharistică. Patruzeci de
ani mai târziu, Victor al Romei a convocat
sinoade pentru a rezolva disputa – un caz
interesant de sinodalitate şi, mai ales, de
papi care încurajează sinoadele – şi l-a ana-
tematizat pe Policrat de Efes şi pe episcopii
din Asia, atunci când sinodul lor a refuzat
să-şi însuşească linia romană. Victor a fost
mustrat de către Irineu pentru această seri-
ozitate [sic] şi se pare că şi-a retras decizia,
şi comuniunea a fost păstrată. La mijlocul
secolului al III – lea, a izbucnit un mare
conflict în legătură cu faptul dacă cei care
au fost botezaţi de către eretici trebuie să
fie rebotezaţi, atunci când erau primiţi în
Biserică. Invocând tradiţia locală, Ciprian al
Catarginei şi episcopii din Africa de Nord,
susţinuţi de sinoade, în jurul episcopului
răsăritean Firmilian al Cezareei, susţineau
că astfel de oameni ar trebui să fie rebote-
zaţi, în timp ce episcopul Ştefan al Romei,
referindu-se la tradiţia romană şi desigur la
Petru şi la Pavel (Epistola către Ciprian 75,
6, 2), spunea că nu este necesar. Comuniu-
nea dintre Ştefan şi Ciprian a avut serios de
suferit, dar nu a fost întreruptă oficial. Într-
un mod asemănător, primele secole arată că
opiniile şi hotărârile episcopilor Romei au
fost uneori puse la îndoială de către co-epi-
scopi. Arată de asemenea viaţa sinodală vie
a primei Biserici. Multele sinoade africane
din această vreme, de pildă, şi corespon-
denţa frecventă a lui Ciprian cu Ştefan şi în
mod deosebit cu predecesorul său Corneliu,
demonstrează un pronunţat duh colegial.
8. Toate Bisericile din Răsărit şi din
Apus credeau că Biserica Romei deţinea
primatul între Biserici. Primatul rezulta
din diferiţi factori: întemeierea acestei Bi-
serici de către Petru şi Pavel şi simţirea pre-
mai ameninţată de însingurare şi autoizo-
lare ca individualism materialist şi consu-
mist, care diminuează sau distruge comu-
niunea de iubire între oameni şi Dumne-
zeu, precum şi în societate, aprofundarea
relaţiei dintre singurătate şi comuniune
poate constitui o lumină în plus pentru
activitatea pastorală, misionară şi socială a
Bisericii (care Biserică?! În atmosfera inter-
confesională de acolo, ar fi fost bine să se
precizeze unde e Adevărul iubitor şi jert-
felnic şi implicit unde e mântuirea. Mărtu-
risirea adevărului Ortodoxiei ar fi fost do-
vada unei adevărate iubiri a PF Voastre…
Dar chiar! De ce să nu-l lăsăm pe papă şi
pe ai lui să ne spună că ei sunt adevărata
Biserică şi că noi suntem cu “lipsuri” până
nu ne întoarcem în staulul Romei?!).
În încheiere, ne rugăm Preasfintei
Treimi (Numai că nu ne închinăm la ace-
eaşi Treime; triadologiile noastre diferă
enorm după cum bine ştiţi… Dar dacă
asta e politica?! …Ne facem că nu ştim,
nu vedem, nu auzim…)– izvorul prim şi
modelul suprem al Comuniunii de viaţă
şi iubire eternă, după chipul Căreia a fost
creat omul (Geneză 1, 26), să binecuvin-
teze pe toţi participanţii la acest congres şi
să lumineze lucrările ce se vor desfăşura.
† DANIEL, PATRIARHUL BISE-
RICII ORTODOXE ROMÂNE” g
zenţei lor vii, martiriul acestor doi corifei
apostoli şi localizarea mormintelor lor în
Cetate, precum şi faptul că Roma era ca-
pitala imperiului şi centrul de comunicare.
9. Primele secole arată relaţia temeinică
şi neîntreruptă dintre primatul Scaunului
Romei şi primatul Episcopului ei. Fiecare
episcop reprezintă, personifică şi exprimă
Scaunul său (a se vedea Ignatie al Antiohiei,
Epistola către smirneni, 8, Epistola lui Ci-
prian, 66, 8). Într-adevăr, ar fi imposibil să
se vorbească despre primatul Episcopului
fără să ne referim la Scaunul său. În a doua
jumătate a secolului al II – lea, se învăţa
că permanentizarea Predaniei Apostolice
se întindea şi se exprima prin succesiunea
episcopilor în Scaunele întemeiate de către
Apostoli. Şi Răsăritul şi Apusul continuau
să susţină în mod asemănător că primatul
Scaunului anticipează primatul Episcopu-
lui lui şi este cauza celui din urmă.
10. Ciprian credea că unitatea episco-
patului şi a Bisericii sunt simbolizate de
persoana lui Petru, căruia i s-a dat prima-
tul, şi de Scaunul lui, şi că toţi episcopii
împreună au această slujire (prerogativă).
Astfel, Scaunul lui Petru se află în fiecare
Scaun, dar în mod deosebit la Roma. Cei
care veneau la Roma, veneau la Scaunul
lui Petru, la Biserica primară, cauza (iz-
vorul) unităţii episcopale.
11. Primatul Scaunului Romei era
evidenţiat prin diferite expresii: Scaunul
lui Petru (cathedra Petri), Scaunul Apos-
tolilor (Sedes Apostolica), primul Scaun
(prema Sedes). Însă, cuvântul Sfântului
Gelasius, „Întâiul Scaun nu este judecat
de nimeni” (Epistola a IV- a, PL 58, 28 B,
Epistola a XIII – a, PL 59, 64 A) -care a
fost aplicat mai apoi în codicii bisericeşti
[ilizibil] şi a devenit discutabil între Răsă-
rit şi Apus - iniţial însemna doar că papa
nu putea să fie judecat de către împărat.
12. Tradiţiile răsăritene şi apuse-
ne recunosc un oarecare respect faţă de
www.axa.info.ro
primul dintre Scaunele patriarhale, care
(respect) nu era pur onorific (Sinodul de
la Niceea, canonul 6, Sinodul de la Con-
stantinopol, canonul 3 şi Sinodul de la
Calcedon, canonul 28). Impunea autori-
tate (Ravenna, § 14), care întru totul se
manifesta fără absolutism, fără constrân-
gere fizică sau psihologică. (Ravenna, §
14). Doar că în primul mileniu Sinoa-
dele Ecumenice erau convocate de către
împărat, niciun sinod nu era recunoscut
drept ecumenic fără să aibă consimţă-
mântul papei, care era dat fie anterior, fie
posterior. Acest lucru poate să pară drept
aplicarea la nivelul universal al vieţii Bise-
ricii a principiului exprimat de Canonul
34 Apostolic: „Episcopii fiecărui neam
(ethnos) trebuie să‑l cunoască pe primul
(protos) dintre ei şi să‑l socotească drept
cap (kephale) şi să nu facă nimic fără avi-
zul (gnome) lui, şi fiecare să facă numai
câte privesc parohia [eparhia] lui şi satele
de sub ea. Dar nici acela să nu facă ceva
fără avizul (gnome) tuturor. Fiindcă aşa
va fi o armonie (homonoia) şi va fi slă-
vit Dumnezeu prin Domnul în Duhul
Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh” (a se
vedea Ravenna, § 24). La toate nivelurile
vieţii bisericeşti, primatul şi sinodalitatea
sunt interdependente.
13. Împăratul Iustinian (527-565)
a definit ierarhia celor cinci Scaune
mari: Roma, Constantinopol, Alexan-
dria, Antiohia şi Ierusalim prin decret
imperial (Νεαραί, 131, 2. 109, 123, 3),
instituind astfel ceea ce este cunoscut ca
Pentarhie. Episcopul Romei se distingea
ca primul în ordine, fără a se menţiona
desigur tradiţia petrină.
14. Sub papa Grigorie I (590-604) s-a
continuat conflictul care începuse sub papa
Gelasius (579-590), pentru titlul de „Patri-
arh Ecumenic” pentru patriarhul Constan-
tinopolului. Pentru izbucnirea conflictului
au slujit drept pretext diferitele percepţii
în Răsărit şi Apus. Grigorie vedea în acest
titlu o aroganţă intolerabilă şi încălcarea
drepturilor canonice ale celorlalte Scaune
în Răsărit, în vreme ce în Răsărit titlul era
perceput drept expresie a unor drepturi
mai mari ale patriarhatului. Mai târziu,
Roma a acceptat titlul. Grigorie a spus că
personal a refuzat titlul de „Papă univer-
sal”, în schimb se simte pur şi simplu ono-
rat atunci când fiecare episcop este onorat
după datorie (Cinstea mea este cinstea fra-
ţilor mei). S-a numit pe sine drept „slujito-
rul slujitorilor lui Dumnezeu”.
15. Încoronarea de la Charlemagne în
anul 800 de către papa Leon al III – lea a
marcat începutul unei noi epoci în istoria
pretenţiilor papale. În plus, un factor care
a dus la divergenţe între Răsărit şi Apus
a fost descoperirea Pseudo-Decretalelor
[ilizibil] (850), care urmăreau întărirea
autorităţii romane pentru protejarea epi-
scopilor. Decretalele au jucat un rol uriaş
în secolele următoare, deoarece papii au
început să acţioneze în spiritul Decre-
talelor, care proclamau de pildă că toate
chestiunile importante, în principal de-
punerile din scaun ale episcopilor şi mi-
tropoliţilor erau în suprema răspundere a
episcopului Romei, şi că toate sinoadele
primeau legiuita autoritate prin a fi apro-
bate de către Scaunul Roman. Patriarhii
de Constantinopol nu au acceptat o astfel
de opinie care era contrară principiului
sinodalităţii. Chiar dacă Decretalele în
realitate nu se refereau la Răsărit, într-un
stadiu ulterior, în al doilea mileniu, au fost
aplicate în Răsărit de pretenţiile apusene.
În ciuda tensiunilor tot mai numeroase în
anul 1000, creştinii, şi în Apus şi în Ră-
sărit, aveau încă percepţia că aparţineau
Biserici celei una şi nedespărţite.
Episcopul Romei ca
succesor al lui Petru.
16. Apariţia iniţială a legătu-
rii dintre Scaunul Romei şi
www.axa.info.ro
Apostolii Petru şi Pavel, s-a dezvoltat
treptat în Apus ca o legătură mult mai
bine conturată între episcopul Romei şi
Apostolul Petru. Papa Ştefan (la jumă-
tatea secolului al III – lea) a fost primul
care a aplicat cuvântul „Tu eşti Petru şi
pe această piatră voi zidi biserica Mea”
(Matei 16:18) la slujirea sa. Sinodul de
la Constantinopol din 381 a precizat că
Constantinopolul se cuvine să aibă po-
ziţia a doua după Roma: „Pentru că este
Noua Romă, Episcopul Constantinopo-
lului va primi prerogativele de onoare
după Episcopul Romei” (Canonul 3).
Criteriul pe care l-a invocat Sinodul pen-
tru ordinea Scaunelor era astfel nu insti-
tuirea apostolică, ci locul cetăţii în orga-
nizarea administrativă a Imperiului Ro-
man. Un criteriu diferit pentru ordinea
Scaunelor mari a fost folosit de Sinodul
întrunit la Roma în 382 sub preşedinţia
papei Damasios. Aici s-au menţionat trei
Scaune principale: Roma, Alexandria
şi Antiohia şi nu s-a spus nimic despre
Constantinopol. S-a precizat că Biseri-
ca Romană a primit locul dintâi pentru
cuvintele Domnului către Petru (Matei
16:18) şi pentru întemeierea ei de către
Petru şi Pavel. Locul al doilea s-a cedat
Alexandriei, Scaun întemeiat de Marcu,
ucenicul lui Petru, iar al treilea Antiohiei,
unde Petru a stat o perioadă înainte de
a se duce la Roma. Această idee a celor
trei Scaune patriarhale a fost reluată de
către papii secolului V, ca de pildă de Bo-
nifatie, Leon şi Gelasius. După 381-382
şi mai apoi au apărut două criterii precise
pentru stabilirea ordinii ecleziale a unei
Biserici, primul presupunând că ordinea
eclezială trebuie să urmeze ordinii poli-
tice a Cetăţii respective, iar al doilea re-
curge la obârşia apostolică şi mai exact la
obârşia petrină.
17. Ideea petrină a fost dezvoltată în
mod semnificativ de Leon (440-461). El
a făcut o distincţie netă între oficiul pe-
trin în sine şi persoana care exercită ofi-
ciul, pe care o considera drept nevrednic
succesor al Sfântului Petru (Omilia III,
4). Fiind succesor, papa devine misionar
şi moşteneşte şi ceea ce este comun uni-
tăţii indivizibile între Hristos şi Petru
(Omilia V, 4, 4, 2). Conform acesteia este
de datoria sa să se îngrijească de toate Bi-
sericile. Alegerea lui Petru se întemeiază
pe faptul că Hristos i-a încredinţat oile
lui şi numai lui (Ioan 21, 17, Omilia 83).
Episcopul Romei garantează tradiţia pri-
vilegiată a Bisericii Romei, tradiţia Sfân-
tului Petru (Omilia 96, 3). Leon s-a con-
siderat pe sine drept paznic al credinţei
universale şi al dispoziţiilor apostolilor,
este responsabil să impună respectarea şi
păzirea Sinoadelor.
18. La Sinodul al IV-lea Ecumenic
(451), citirea Tomosului lui Leon a fost
urmată de exclamaţia: „Petru a vorbit prin
Leon”. Aceasta însă nu a fost decizia ofici-
ală a succesiunii petrine. Era o recunoaş-
tere că Leon, Episcopul Romei, dăduse
glas credinţei lui Petru, care fusese îndeo-
sebi în Biserica Romei. Conform aceluiaşi
Sinod, Episcopii au spus că Leon a fost
susţinător înaintea tuturor al binecuvân-
tatului Petru… răspândind binecuvânta-
rea credinţei lui tuturor. Augustin, la fel,
s-a concentrat pe credinţă, mai mai mult
decât pe persoana lui Petru, când a spus
că Petru era icoana Bisericii şi modelul
Bisericii prin mărturisirea lui de credin-
ţă către Hristos. Aşadar, ar fi foarte uşor
să se spună că Apusul înţelege prin piatra
din Evanghelia după Matei (Matei 16:18)
drept persoana lui Petru, în timp ce Ră-
săritul înţelege prin ea drept credinţa lui
Petru. În Biserica primară, ambele, şi Ră-
săritul şi Apusul, erau succesiunea credin-
ţei lui Petru de o deosebită importanţă.
19. Este important să se aibă în vedere
că întreaga succesiune apostolică este suc-
cesiunea în credinţa apostolică în interio-
rul unei Biserici locale nedespărţite. Din
perspectivă ecleziologică nu este posibil
să se înţeleagă succesiune între persoa-
ne interdependente sau în afara credin-
ţei apostolice şi a Bisericii locale. Astfel,
spunând că Petru vorbeşte prin episcopul
Romei înseamnă în primul rând că ulti-
mul exprimă credinţa apostolică pe care
Biserica a primit-o de la Apostolul Petru.
Dincolo de toate acestea se ridică accepţi-
unea că episcopul Romei poate să fi înţe-
les drept succesorul lui Petru.
20. În Apus, accentul a fost pus pe le-
gătura dintre Episcopul Romei şi Apos-
tolul Petru, în mod deosebit din secolul
al IV – lea şi în continuare, fiind secon-
dat de o crescândă şi din ce în ce mai pre-
cisă referinţă la rolul lui Petru în colegiul
apostolilor. Primatul episcopului Romei
între episcopi a fost interpretat gradual
ca un privilegiu personal, deoarece era
succesorul lui Petru, primul între apos-
toli. Locul episcopului Romei între epi-
scopi era perceput în termenii locului lui
Petru între apostoli. În Răsărit, această
evoluţie în interpretarea oficiului episco-
pului Romei nu a avut loc. O astfel de
interpretare nu a fost niciodată respinsă
răspicat în primul mileniu, dar Răsări-
tul a tins mai ales să considere pe fiecare
episcop drept succesor al tuturor apos-
tolilor, incluzându-l şi pe Petru.
21. Cam în acelaşi mod, Apusul nu a
respins ideea patriarhatului (a se vedea
mai sus punctul 13) – Într-adevăr, a păs-
trat cu atenţie ordinea celor cinci Scaune
mari: Roma, Constantinopol, Alexandria,
Antiohia şi Ierusalim, în jurul cărora s-au
dezvoltat cele cinci Patriarhii ale Bisericii
Vechi (Ravenna, § 28). Totuşi, Apusul nu
a dat niciodată aceeaşi importanţă Pen-
tarhiei, ca modalitate de conducere a Bi-
sericii cum a făcut Răsăritul.
22. Este demn de remarcat că aceste
abordări diferite ale poziţiei episcopului
şi a relaţiei dintre Scaunele mari în Apus
şi, respectiv, în Răsărit, întemeiate pe in-
terpretări biblice, teologice şi canonice cu
totul diferite, au coexistat vreme de multe
secole până la sfârşitul primului mileniu,
fără a crea întreruperea comuniunii.
Rolul episcopului Romei
în vremuri de criză în
comuniunea eclezială.
23. În primul mileniu, Biserica
a fost de multe ori încercată,
atunci când comuniunea eclezială era ame-
ninţată, ca de pildă atunci când termenii
diferiţi de la Niceea au fost contestaţi prin
condamnarea episcopilor ortodocşi în câ-
teva sinoade care s-au întrunit în veacul al
IV – lea în Răsărit şi atunci când formula
hristologică de la Calcedon a fost contes-
tată de către monofizitism, apoi Henoti-
kon-ul (care a provocat schisma akakiană)
în veacul al V-lea, şi după aceea de către
monergism şi monotelism în secolul al
VII – lea şi de asemenea în vremea crizei
iconoclaste din secolele VIII şi IX. Cato-
lici şi ortodocşi recunosc în mod asemă-
nător importanţa rolului pe care l-a jucat
Episcopul Romei în aceste vremuri.
24. În realitate, din secolul al IV-lea
şi după aceea, a existat o recunoaştere
crescândă a Romei ca centru către care
recursurile pentru ajutor în diferite îm-
prejurări puteau să se îndrepte din toată
lumea creştină. În anii 339-340, Atana-
sie, episcopul Alexandriei, a făcut recurs
la papa Iulius. Conform cuvintelor papei
pe care le expune Atanasie, „acesta (Ata-
nasie) a venit nu pentru consimţământul
său, ci pentru că a fost chemat de către
noi printr-o scrisoare” (Atanasie, „Apolo-
gie contra arienilor”, 29, 20, 33, 35). Tot
aşa apare Iulius, că nu doar a răspuns la
recursul lui Atanasie, ci el însuşi a luat
iniţiativa de a-l chema pe episcopul Ale-
xandriei. Aşadar, aici rolul papei pare să
fie mai mare decât de simplu judecător.
25. Cererile pentru ajutor care ajun-
geau la Roma în momente de criză uneori
erau însoţite de cereri asemănătoare către
alte scaune bisericeşti mai mari. Ioan Gură
de Aur (404), de pildă, a făcut recurs nu
doar la Roma, ci şi la episcopii de Mila-
no şi de Aquileea. Tot aşa, activitatea pe
care o exercita episcopul Romei urmărea
să fie coordonată în spirit de reciprocitate
cu activitatea altor scaune mai mari. Mai
mult, iniţiativele episcopului Romei tin-
deau în general să se ia în cadrul Sinodu-
lui Roman şi de obicei se făcea trimitere
la acest Sinod. Şi din această perspectivă
aveau un caracter împăciuitor şi sinodal.
De pildă, în corespondenţa din timpul
conflictului cu Fotie, episcopii din Roma
accentuau că luaseră hotărâri conform le-
gilor şi canoanelor şi în mod sinodal.
26. Procedura cu privire la recursurile
către Roma, după Sinodul de la Sardica.
Acolo s-a spus că un episcop care a fuse-
se condamnat putea să facă recurs către
papă, iar cel din urmă, dacă îl considera
pertinent, putea să dispună rejudecarea,
care se făcea de către episcopii mitropoli-
ilor vecine cu episcopul condamnat. Dacă
se cerea de către episcopul condamnat,
papa ar fi putut să trimită un reprezen-
tant [sic] pentru a ajuta pe episcopii mi-
tropoliilor vecine. Chiar dacă iniţial ar fi
trebuit [sic] ca Sinodul de la Sardica să
fie un sinod ecumenic, el a fost în realita-
te un sinod local care a avut loc în Apus.
Canoanele lui au fost acceptate de către
www.axa.info.ro
Sinodul Trulan (692).
27. Cea mai concisă descriere referi-
toare la acordurile necesare pentru ca un
sinod să fie considerat ecumenic, a fost fă-
cută de către Sinodul al VII – lea Ecume-
nic (Niceea II, 787), ultimul sinod care
este recunoscut ca ecumenic şi în Răsărit
şi în Apus:
- Trebuie să fie acceptat de către Întâi-
stătătorii Bisericilor care trebuie să fie în
deplin acord (conglăsuire) cu el.
– Papa Romei trebuie să fie colabora-
tor sau cooperator cu sinodul.
– Patriarhii Răsăritului trebuie să fie
de acord.
– Învăţătura sinodului trebuie să fie în
acord cu Sinoadele Ecumenice anterioare.
- Sinodul trebuie să primească un nu-
măr precis, aşa încât să fie aşezat în rân-
dul Sinoadelor care sunt primite de către
Biserica întreagă.
- Chiar dacă rolul papei primeşte aici o
precizare exactă, există interpretări diferi-
te ale termenilor acord (înţelegere, conglă-
suire, συμφωνία), cooperator (συνεργός)
şi în acelaşi gând (συμφρωνούντες) [sic].
Această subiect însă reclamă un studiu
mai profund.
28. Se poate garanta că în cursul pri-
mului mileniu episcopul Romei, ca pri-
mul între patriarhi, exercita un rol de
coordonare şi stabilitate în chestiunile
referitoare la credinţă şi la comuniune, fi-
delitate faţă de tradiţie şi respect faţă de
sinodalitate.
Influenţa factorilor
neteologici
29. În timpul primului mileniu,
un număr de factori care nu
erau direct teologici, au jucat un rol im-
portant în relaţiile dintre Bisericile Răsă-
ritului şi Apusului şi au influenţat înţele-
gerea şi exercitarea primatului episcopu-
lui Romei. Aceşti factori erau de diferite
Ieromonahul FOTIE
tipuri. De pildă: politici, istorici, social-
economici şi culturali.
30. Ca nişte dovezi ale factorilor re-
spectivi pot să fie menţionate următoarele:
- terminologia, cultura şi ideologia
Imperiului Roman;
- fluctuaţia politicii imperiale în ra-
port cu Biserica;
- înclinaţia ei spre…
Redactor: D. Makris
Sursa: AKTINES – STÂLPUL OR-
TODOXIEI g
23
Mitropolitul Augustin de Florina
CETATEA DESPRE
PAPISM
CREŞTINA Omilia este transcrisă după
o bandă magnetică; ea a fost
rostită în sala Asociaţiei „Trei
Ierarhi” din Atena, Menandrou
4, duminică, 28-6-1959, seara

Mitropolitul Augustin de Florina în loc de biografie

•1
907: Se naşte în Le-
vkes – Paros. Părinţii
săi: Nicolae (mic co-
merciant) şi Sofia (în-
văţătoare). Este botezat Andrei.
• 1915-1925: Bursier la Gimnaziul
din Siros. Termină cu nota 10 (cu cali-
ficativul „excelent, foarte bine”).
• 1925: Se înscrie la Facultatea de
Teologie a Universităţii din Atena.
• 1929 (decembrie): Ia examenul de
licenţă cu 10.
• 1929-1934: Locuieşte cu mama sa
în Io din Ciclade pentru studiu şi recule-
gere şi pentru a preda la şcoala primară.
• 1934 (decembrie): Într-o zi plo-
ioasă, în timp ce merge cu capul ple-
cat, vede căzut jos un mic plic poştal.
Se apleacă şi-l ia din noroaie. Uimirea
lui este mare, când vede că plicul este
chiar pentru el (evident căzuse din gre-
şeală din mâinile bătrânului poştaş din
insulă). Deschide şi citeşte. Mitropo-
litul Ierotheos de Etolo- Akarnania îl
cheamă să meargă în Mesolonghi şi să
ocupe postul de secretar al Mitropoliei.
Această întâmplare o percepe ca pe o
chemare a lui Dumnezeu şi i se supune
neîntârziat.
• 1934 (Naşterea Domnului): An-
drei Kandiotis (al lui Nicolae) este uni-
www.axa.info.ro
ţa mitropolitului Spiridon Vlahos al
Ioanninelor, ulterior arhiepiscop al
Atenelor, predică din amvon cu mult
patriotism. Italienii, deranjaţi, emit
pe numele lui un ordin de arestare.
Episcopul, pentru a-l ocroti, nu-i mai
permite să predice. Atunci, văzând că
şederea sa în Ioannina e de prisos, pre-
dicatorul îşi lasă mama acolo şi pleacă
pe timp de iarnă. Italienii nu-l găsesc în
asaltul asupra casei lui, dar o arestează
pe bătrâna lui mamă.
• 1942: Vine în Macedonia. În Ian-
nitsa află de la poliţia elină despre or-
dinul de arestare pe care l-au emis ita-
lienii.
• 1942: În Iannitsa, Mitropolitul
Panteleimon de Edessa şi Pelli îl hiro-
toneşte preot.
• 1942: Se transferă în Mitropolia
Tesalonicului şi de acolo este detaşat suc-
cesiv în Kilkis, Veria, Edessa şi Florina.
• În Florina îl mustră din amvon pe
mitropolitul său Vasilie, pentru că locu-
ia în Atena şi venea în eparhie doar de
Crăciun şi de Paşti, iar în episcopie pro-
paganda făcea ravagii. Mitropolitul îl
informează telefonic şi îi trimite desti-
tuirea telegrafic. Însă prin îndepărtarea
din Florina, Dumnezeu îl salvează pe
predicatorul Augustin de un alt mare
o minune pe care el însuşi o atribuie
Sfântului Nicolae, ocrotitorul oraşului
Kozanis. Nemţii îl condamnă de multe
ori pentru a fi executat, însă Dumnezeu
îl apără.
• 1945-1947: Se transferă în Mitro-
polia Grevenelor.
• 1947-1950: Se înrolează ca preot
militar şi predicator şi slujeşte în al doi-
lea corp de armată cu sediul în Kozanis.
• 1949: Din amvonul bisericii milita-
re Sfântul Atanasie din Kozanis, în pre-
zenţa autorităţilor, interzice cântarea
Polihroniului („Mulţi ani trăiască…”)
pentru regele Pavlos, care pe atunci era
atotputernic. În predica sa îl numeşte
nu „preabinecredincios”, cum se spunea
în Polihroniu, ci „preanecredincios”, şi îl
mustră pentru că a semnat un decret,
prin care masoneria era prezentată ca
un aşezământ filantropic şi ar fi trebuit
să fie susţinută chiar şi de către sfintele
biserici şi mănăstiri. Această voce cu-
rajoasă din poziţia preotului militar a
însemnat începutul unei noi prigoane şi
peripeţii pentru predicatorul Augustin.
În cele din urmă, regele îşi recunoaşte
greşeala şi îşi retrage semnătura de pe
decretul filomasonic şi încetează orice
prigoană a predicatorului.
• 1950-1951: Se transferă în Mitropo-
ze. Prevăd până şi ora morţii şi „ultima”
noapte critică, trimiţând un medic tâ-
năr ca să rămână alături de el până la
apropiatul sfârşitul. Are loc însă minu-
nea. Ora, care de către medici a fost in-
dicată ca oră a morţii, a fost ora în care
temperatura foarte ridicată a scăzut
brusc şi a început ameliorarea. După
60 de zile de îngrijire medicală iese din
spital. El însuşi se uimeşte cu teamă:
„Dumnezeul meu, de ce îmi prelungeşti
viaţa? Ce-mi pregăteşti?”
• 1965: Sfântul Sinod îi interzice să
predice în toată ţara, deoarece îi mustră
pe unii mitropoliţi din cauza sminteli-
lor şi luptă împotriva mutărilor de epi-
scopi, pe care Sfintele Canoane le inter-
zic. Poporul se revoltă şi presa întreagă,
cu majoritatea parlamentară şi guver-
namentală şi opoziţia, trec de partea lui.
Ierarhia, văzând reacţiile, este nevoită
să-şi retragă în grabă interdicţia.
• 1967 (mai): Are loc neaşteptatul:
„Soarele răsare – cum zice el însuşi –
de la Apus!” Incomodul predicator care
a fost continuu sub prigoane din cauza
mustrărilor pe care le făcea, este avansat
ca episcop şi ales mitropolit de Florina.
• 1967-2000: Slujeşte cu toate sacri-
ficiile timp de 30 de ani mitropolia (de
frontieră) din Florina şi demisionează

cul călător spre Pireu, pe nava goală, iar
căpitanul se nedumereşte.
• 1934-1941: Ocupă postul de
protosinghel în Mitropolia de Etolo–
Akarnania. Ţine prima sa predică în
Mesolonghi.
• 1935: Devine monah şi primeşte
numele Augustin. Este hirotonit dia-
con de către mitropolitul Ierotheos de
Akarnania.
• 1941: Se transferă în Mitropolia
Ioanninelor şi slujeşte ca predicator.
• 1941 (Naşterea Domnului): În
faţa ocupanţilor italieni şi în prezen-
rău. Ocupanţii germani arestează zece
patrioţi şi îi spânzură în afara satului
Proti-Florina; dacă ar mai fi rămas, ar
fi fost între cei spânzuraţi.
• 1943-1945: Se transferă în Ko-
zanis. Episcopul de Kozanis, Ioachim
Apostolidis, se retrage în munţi. Sate-
le sunt arse de către nemţi şi poporul
aleargă în oraş. Foamea şi moartea bat
la uşă. În acel moment dificil, predica-
torul Augustin apare ca un înger al lui
Dumnezeu şi salvează oraşul. Face o
cantină (era război), care oferă până la
8 150 de porţii de mâncare pe zi. Este
lia de Karistia cu sediul la Kimi-Evvoia.
• 1951-1967: Arhiepiscopul Spi-
ridon Vlahos îl numeşte predicator al
Arhiepiscopiei Atenelor. Pentru predi-
cator această perioadă este un timp de
mare activitate duhovnicească şi de lup-
te, dar şi de prigoane şi peripeţii.
• 1964: Se internează la spitalul
„Evanghelismos” din Atena pentru o
operaţie. Se infectează şi ajunge în pra-
gul morţii. Cler, mănăstiri şi poporul
credincios se roagă. Medicii, în ciuda
tuturor încercărilor, îşi ridică mâinile şi
spun că doar o minune poate să-l salve-
în anul 2000.
• 2010: Împlineşte 10 ani de la ieşi-
rea din slujirea activă. Astăzi străbate al
104-lea an al vârstei sale.
• Merge la biserică în Sfânta Mănăs-
tire a Sfântului Augustin, episcopul Hyp-
ponei, din Florina, care este ultima ctito-
rie a arhieriei sale şi oferă credincioşilor
binecuvântarea Sa.
Arhimandrit Lavrentios Gratsias
ὁδ. Βασ. Γεωργίου 10
53100, Florina
În luna august Părintele Augustin a
trecut la cele veşnice (n.n.) g

DESPRE PAPISM
Omilia este transcrisă după o bandă magnetică; ea a fost rostită în sala Asociaţiei „Trei Ierarhi” din Atena, Menandrou 4, duminică, 28-6-1959, seara

V Sărutarea mâinii
ă voi spune adevărul. Nu noastră. Este sărutarea mâinii papei1*. Aşa deci? Asta nu-i nimic, cealaltă
vă voi linguşi. N-aveţi - Sărutarea mâinii papei? nu-i nimic. La urmă va rămâne un sche-
decât să plecaţi toţi şi să Desigur. Aceasta este mai rău decât
rămână stranele goale. toate. Eveniment nemaivăzut pentru
N u este nimic sărutarea mâinii
papei?
Cine eşti tu care o zici? Asta ne-a
let şi un lucru prin care să sufle vântul
- Ortodoxia.
Nu-mi pasă. patria elenă. Cine eşti tu, falsule teolog şi falsule
Am o plângere împotriva voastră a mâncat: „Asta nu-i nimic, cealaltă nu-i
Cui le spui acestea, Augustine? La preot şi falsule episcop din secolul 20,
tuturor. Pentru că nu sunteţi aproape munţi, la văgăuni, la morminte? Gre- nimic”. La urmă ce va rămâne? care îmi spui că nu este nimic sărutarea
de predicatorii care se luptă. Îi părăsiţi şeală. Cui vorbesc? Copiilor Ortodoxiei Ştiţi cu ce seamănă asta? Ca şi cum mâinii papei? Vino aici în faţă, ca să dis-
şi rămân singuri strigând şi ţipând pe vorbesc? aş lua cuţitul şi ţi-aş tăia urechea, şi tu cutăm clar şi pe şleau.
aceste ruine ale patriei. Va spune cineva: să zici: Asta nu-i nimic. Să-ţi tai şi nasul Dacă nu-i nimic, iubitule, să iei radi-
Iau un cântar şi cântăresc, iau cânta- - Of, of! ne-a adunat popa ca să ne şi să zici: Nu-i nimic. Să-ţi scot cu cleş- era pe care o ţine diavolul şi să deschizi
rul Ortodoxiei şi văd că cel mai rău din vorbească despre sărutarea mâinii pa- tii cărnurile şi nervii şi să zici: Nu-i ni- Istoria şi să ştergi „isprăvile” papei - dacă
toate relele, pentru mine, este ceea ce nu pei! Un purece în paie! Întârziat predi- mic. Să-ţi smulg perii [capului] şi pielea poţi să le ştergi. Dar dacă mâna ta poa-
a adus nici o tulburare sufletească în po- cator, în urmă cu secole se află. şi orice altceva din care este constituit te să le şteargă, mâna mea tremură şi nu
porul elen. Este un lucru despre care nu 1 Este vorba despre vizita la papă şi sărutarea omul, şi să spui: Nu-i nimic. La urmă ce le şterge. Să mergi apoi în biserică şi să
a scris nici un periodic religios. Este lu- mâinii lui de către cei ce în 1959 erau împăraţii va rămâne din trupul tău? Doar schele- răstorni icoanele: a Sfântului Atanasie,
crul faţă de care doarme întreagă Ierarhia Pavlos şi Freidheriki. tul; hidos lucru şi respingător. a Sfântului Ioan Damaschin, a Sfinţilor
24 www.axa.info.ro

Fotie, Ghenadic, Grigorie Palama, Cos-
ma Etolianul, ale tuturor acestor sfinte
chipuri, şi să le dai foc - dacă vei putea
să le dai foc; pentru că toţi aceştia s-au
luptat împotriva papismului (romano-
catolicismului). Şi după ce le vei şterge pe
toate acestea, să ştergi şi sărbătorile tu-
turor acestor sfinţi. Şi după aceea să-mi
spui că nu-i nimic sărutarea mâinii papei.
Vrei explicaţii? Foarte bine. Eu îţi voi
explica în seara asta în puţine cuvinte şi...
De ce nu suntem de acord
cu papa?
CETATEA
CREŞTINA
Leon al IlI-lea, pe la anul 830 d.Hr., a ferendul, se duc la tribunal: fac apel. Şi a anatematizat un eretic. Pe cine? Vreun
condamnat această adăugire. După cum când nici tribunalul nu poate, se duc preot? Vreun călugăr? Nu. Pe cine? Pe
în Atena, deasupra Areopagului, pe o la Curtea de Apel. Şi când nici Curtea papa Honorius 1-a condamnat şi 1-a
placă de aramă este scrisă cuvântarea de Apel nu poate să rezolve diferendul, afurisit, pentru că a rostit blasfemii şi lu-
Apostolului Pavel, aşa şi la Roma: Leon ajung până la Areopag. Şi acolo stop. A cruri eretice împotriva lui lisus Hristos.
al III-lea a poruncit să se scrie pe două spus-o Areopagul. Nu există altul. Unde este deci „infailibilitatea” (ne-
plăci de argint Simbolul Credinţei. Pe Aşadar, după cum pentru neînţe- greşelnicia)? Şi doar pe papa Honorius
o placă, cu litere de neşters, a scris în legeri există „Apelul”4, adică de la un 1-a condamnat Sinodul al şaselea Ecu-
greceşte, iar pe cealaltă, în latineşte, fărătribunal mai mic ajungem la unul mai menic? A condamnat şi alţi papi. L-a
această adăugire, fără „Filioque”. Şi a po- mare; într-un mod asemănător, pentru condamnat pe Iulius, l-a condamnat pe
runcit ca aceste plăci să se pună în afara neînţelegerile religioase, există „dreptul Niverio, l-a condamnat - pe care altul
porţii Vaticanului. la apel”, această scară gradată. Adică: credeţi? Aaaaa, pe unul înfricoşător...
Însă să adaugi ceva în simbolul Cre- atunci când există vreo neînţelegere, Hai, catolicule, tu care te lauzi că
dinţei noastre sau să scoţi este erezia vom merge la preot. Când preotul nu papa este infailibil, hai aici să-ţi arăt

www.axa.info.ro
care a doborât „biserica papală” în cercul poate să rezolve neînţelegerea noastră, papi eretici, care au devenit stârvuri ale
Dacă vă veţi întâlni cu un catolic12 ereziilor condamnabile. care va fi totuşi o chestiune de natură diavolului! Hai, ereticule, să-ţi arăt ca
care îşi laudă „biserica” sa - dreptul lui!, duhovnicească (nuntă, divorţ ş.a.), vom să te mândreşti cu papii tăi! Hai să vezi
voi să-i spuneţi un cuvânt: unul.. .Măi, măi, măi!
Scurtul psalm aliluia. Voi, catolicii, În loc de afundare, merge la episcop. Când episcopul nu Acest papă se numeşte Marcel. În
judecaţi Biserica Ortodoxă şi spuneţi stropire poate să dezlege neînţelegerea noastră,
vom merge la arhiepiscop5. Dacă nici timpul lui Diocleţian, când până şi
că „biserica” voastră este prima şi că noi
suntem în înşelare. O întrebare vreau să
vă pun, „sfinţilor” catolici:
D ar nu este numai asta diferenţa, arhiepiscopul nu poate să dezlege neîn-
nu este numai „Filioque”. Sunt ţelegerea noastră, vom merge la Sfântul
şi altele, nu mă voi referi astăzi la toate Sinod, care este alcătuit din 12 sau 15
copiii şi pruncii deveneau mucenici,
în Roma, un papă, Marcel, când l-au
ameninţat, s-a dus şi s-a închinat ido-
Vă dăm sfintele noastre cărţi, Ceaslo- şi nu voi face analiza diferenţelor noas- sau 20 de membri - nu are importanţă lilor Afroditei şi a jertfit şi s-a lepădat
vul, Mineiele, toate cărţile Bisericii noas- tre cu „biserica” papei. Doar , puţine vă numărul. Şi când Sfântul Sinod nu poa- de creştinism. S-a făcut apostat şi ido-
tre, să le citiţi o lună şi un an. Şi după ce voi spune. te să dezlege neînţelegerea noastră, vom latru, ca să-şi salveze trupul. Aşadar,
le-aţi citit, dacă puteţi, să ne găsiţi şi să ne Altă diferenţă este următoarea: noi merge la Sinodul Local. Şi când şi Sino- unde este infailibilitatea papei?
dovediţi că noi am adăugat sau am scos botezăm copilul tot în cristelniţă, în dul Local nu poate să o dezlege, atunci Apoi, deschidem Istoria şi ce ve-
măcar o iotă. Neprihănita noastră credin- aşa fel încât întreg trupul lui, şi capul este Sinodul Ecumenic. Dincolo de Si- dem? Cincizeci de papi - auziţi? Nu
ţă nu primeşte nici adăugare, nici ajustare său, măcar pentru o clipă, să se afun- nodul Ecumenic stop. Sinodul Ecume- unul, cincizeci de papi - au semnat
(scoatere). Ea este ca şi Acropole3. de în apă. Ceea ce fac câţiva preoţi şi nic este într-un oarecare fel Areopagul. decrete. Ce decrete? Măi, măi! Trebu-
Spun [oamenii] că Parthenonul este nu afundă capul în apă, nu este botez. Ce spun catolicii? A, spun: Mai sus ie ca această Romă să verse un fluviu
un lucru perfect şi nu este permis nici Trebuie ca întreg trupul, întreg omul, de Sinodul Ecumenic este papa! Şi dacă de lacrimi ca să spele păcatele papilor.
să adaugi ceva peste el, nici să scoţi ceva. să se îngroape în apă, în cristelniţă, ca nu este papa în cadrul Sinodului Ecu- Cincizeci de papi cu creionul roşu au
După cum aşadar în Parthenon nu se să fie botezat ortodox. Da, acesta este menic? Nu există Sinod Ecumenic!Mai semnat condamnarea la moarte a mii de
permite unei mâini profanatoare să adau- botezul. „în numele Tatălui şi al Fiului presus de Sinoadele Locale şi Ecumeni- oameni, deoarece nu se închinau papei.
ge sau să scoată ceva, aşa şi Ortodoxia şi al Sfântului Duh”. Ei, popii catolici nu ce îl au pe papa. Este înfricoşătoarea epocă a „Sfintei In-
noastră este Parthenonul Duhului, este afundă copiii, ci îi stropesc. Un astfel de regim noi nu cunoaş- chiziţii”, care îngrozeşte duhul omului,
monument desăvârşit şi nemuritor; şi nu tem. Pc ce întemeiază catolicii asta? şi trebuie, după cum am spus, să verse
poate nimeni să adauge sau să scoată ceva! Doar ostie Cum au dat unui om o astfel de auto- multe lacrimi catolicii ca să spele păca-
tele papilor. Şi apoi ne spuneţi că papa
Aşadar, puteţi voi, catolicilor, să ne do-
vediţi, că noi ortodocşii am adăugat sau am A treia diferenţă: noi ortodocşii ritate? L-au transformat într-un fel de
după o veche tradiţie, cu toate Dalai Lama al creştinismului.
scos măcar o iotă din credinţa pe care ne- că suntem păcătoşi şi nevrednici, ne îm-
are „infailibilitatea”.
Dar nu au greşit numai în dogmă
papii. Au greşit şi în ceea ce priveşte
au predat-o Apostolii şi Părinţii Bisericii? părtăşim cu Trupul şi cu Sângele Dom- „Infailibilitatea” moravurile. Avem aici un papă care s-a
În timp ce catolicii nu pot să ne do- nului nostru lisus Hristos. Catolicii nu
vedească că noi în marea comoară a Or- se împărtăşesc cu amândouă. Se împăr-
todoxiei am adăugat sau am scos ceva, tăşesc doar cu „trupul”, doar cu ostia,
Î l consideră apoi pe papa infailibil.
Ce este infailibilitatea!
Aveţi puţină răbdare până vom trece
dus în munţi şi o făcea pe tâlharul. În
aceste zile a circulat o carte - măi, măi!,
noi însă putem să le dovedim, că ei au şi fără „cinstitul sânge”. eu cel puţin nu sunt de acord, o con-
de această temă dogmatică. Eu vă dau damn. Are titlul „Papa Ioan al XXIII-
adăugat şi au şi scos multe. Cum? Sunt şi alte multe diferenţe care ne arme, vă înarmez, ca să puteţi să vă răz-
despart, însă cea mai importantă este boiţi cu catolicii. lea” şi a scos-o un publicist oarecare.
Acest papă, Ioan al XXIII-lea, prin
Filioque-le „Filioque”. Spun că, atunci când papa este în marile urgii pe care le-a făcut în Roma,
M ai întâi de toate au luat desă- Nu ne înţelegem în ceea ce priveşte scaun, are pe Sfântul Duh monopol şi l-a întrecut pe Nero, l-a întrecut pe
vârşitul Simbol al Credinţei botezul, nu ne înţelegem în ceea ce pri- orice spune din scaun este adevărat. Sardanapalo, pe sub rasa şi sub tiara sa
noastre, pe care l-au alcătuit Părinţii veşte Simbolul Credinţei, nu ne înţele- Această teorie este falsă, pentru că
Mitropolitul Augustin de Florina

papală. Atât de mult a păcătuit, încât ce

la Sinoadele Ecumenice, la primul din gem însă nici în ceea ce priveşte modul noi în creştinătate una gândim: că oa- au făcut viclenii papi? Deşi acesta a fost
Niceea şi la al doilea din Constanti- de administrare a Bisericii. meni suntem şi toţi greşim. Suntem oa- papă 4-5 ani, catolicii au luat radiera şi
nopol, şi a adăugat papismul celebrul Trei sunt diferenţele noastre din meni şi toţi greşim. A te rătăci este ome-
l-au şters din catalog. L-au şters şi nu
„Filioque”, care este un cuvânt latin şi punct de vedere administrativ. Nu ne neşte. Doar unul nu a greşit niciodată. apare nicăieri. Este o persoană istorică,
înseamnă „şi de la Fiul”. înţelegem în ceea ce priveşte „dreptul la Doar Domnul nostru lisus Hristos şi
a avut activitate şi a făcut ce a făcut, dar
Adică, mai clar. Noi în Dumnezeire apel”, nu ne înţelegem în ceea cc priveşte Sfânta Biserică împreună cu Sinoadele după aceea catolicii, pentru că au teoria
recunoaştem o singură cauză şi nu două „infailibilitatea” (negreşelnicia papei) şi ei Ecumenice. Persoana nu este nicioda- „infailibilităţii”, l-au şters.
cauze. În Dumnezeire cauză este Tatăl în cea ce priveşte „primatul”. tă infailibilă. Liste greşită această teorie. Iar pe actualul papă (1959), când a
şi din această cauză se naşte Fiul şi se Dar de vreme ce voi spuneţi că papa devenit papă, l-au întrebat: „Ce nume vrei
purcede Duhul Sfânt. Catolicii, acolo „Dreptul la apel” nu greşeşte, atunci să deschidem cartea să-ţi pună?”, şi spre a sa cinste, desigur, a
unde Simbolul Credinţei zice „... Care
de la Tatăl purcede”, au adăugat: „şi de C e să însemne „dreptul la apel”? Istoriei să vedem. Ar trebui ca, din vre-
Papa, zice, are „dreptul la apel”. mea în care a apărut Biserica, nici un
la Fiul”, [cuvinte] care nu au existat ni- Am s-o v-o spun simplu. papă să nu fi greşit. Ce zice Biserica?
zis: „Eu vreau să iau numele celui mai
păcătos papă al veacurilor; vreau să iau
numele lui Ioan al XXIII-lea”. Astfel cre-
căieri în primele veacuri. Când există un diferend de natură Nu au greşit papii? dea că va putea să şteargă înfricoşătoarele
Şi chiar însăşi „biserica” papală sub politică sau economică între doi oa- Deschidem Istoria şi vedem că Sino- păcate şi crime pe care le-a făcut acela.
2
Lit. franc (n. tr.) meni, merg la judecătoria de pace ca dul al şaselea Ecumenic a condamnat şi Actualul papă are acelaşi nume (Ioan) şi
3
Monument al culturii antice greceşti în Ate- să-şi rezolve diferendul. Şi când jude- 4
gr. Etpsaiţ acelaşi număr (al XXIII-lea) pe care le-a
na, astăzi complex muzeal (n. tr.) cătoria de pace nu poate să rezolve di- 5 Grecii nu au patriarh, ci arhiepiscop (n. tr.). avut acel criminal care a înscris în istorie
www.axa.info.ro 25

Mitropolitul Augustin de Florina
o pagină neagră şi respingătoare.
Aşadar, când avem de-a face cu ast-
fel de fapte, voi îmi mai vorbiţi despre
infailibilitate? Unde-i „infailibilitatea”?
„Primatul”
N u cădem de acord în ceea ce
priveşte „dreptul la apel”, deoa-
rece papa nu este mai presus de Sinodul
Local şi Ecumenic. Nu cădem de acord
nici în ceea ce priveşte teoria că papa
este infailibil (fără greşeală). Dar pe ce
se întemeiază infailibilitatea papei? Pe
„primat”. Ce vrea să însemne primatul?
„Primatul” acesta se întemeiază pe o
răstălmăcire sau mai degrabă pe o falsi-
ficare a unui text din Sfânta Scriptură.
Pentru că toate ereziile se întemeiază
pe texte ale Sfintei Scripturi falsificate
şi rău interpretate.
Au găsit deci ei un text din capito-
lul 16, versetele 13-18, din Evanghelia
după Matei. Acolo zice că a luat Hristos
pe ucenicii Săi în pustiu şi sub stele, în
noapte, le-a pus cea mai mare întrebare:
„Cine zic oamenii că sunt?”. Acum, zice,
când umblăm prin sate şi pe câmpuri şi
prin cetăţi, ce zic oamenii despre Mine?
Vedeţi, Hristos se interesează. Noi
zicem: „Nu mă interesează”. Greşeşti.
Hristos însuşi se interesa ca să afle ce
zice poporul despre El.
Le pune aşadar ucenicilor cea mai
hotărâtoare întrebare:
www.axa.info.ro
„- Cine zic oamenii că sunt?”, ce zice
poporul despre Mine?
„- Unii zic despre Tine - răspund
ucenicii - că eşti Ioan Înaintemergătorul,
alţii că eşti Ilie, Ieremia, iar alţii Isaia”.
- Voi, cei doisprezece, zice, mă intere-
sează, ce idee aveţi despre Mine? Mă inte-
resează ce idee are poporul, dar mai înainte
de toate mă interesează ce idee aveţi voi cei
doisprezece. Atunci Petru cel înfierbântat,
corifeul Petru, se ridică şi spune:
„- Doamne, Tu eşti Fiul Dumneze-
ului Celui viu”. lisus a fost mişcat şi în
tăcerea nopţii a zis:
„- Ceea ce ai spus, Petre, nu om ţi-a
descoperit-o”, nu ai învăţat-o în şcoli te-
ologice, „nu trup şi sânge ţi-a descope-
rit ţie aceasta”, un om oarecare. Aceasta
ţi-a descoperit-o Cerul, Duhul Sfânt,
Părintele Meu cel Ceresc. „Şi îţi zic ţie:
că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi
zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o
vor birui pe ea” (Matei 16:18).
Cuvinte veşnice! Nu există cântar să
le cântărim.
Vin acum catolicii papistaşi şi ce
zic? Toate acestea le răstălmăcesc. Ce
a zis Hristos? „ Tu eşti Petru”. Nu a zis
Hristos: „pe tine, Petre”, deasupra ta,
pe Petru voi zidi Biserica. Nu. Ce-a
zis? A zis: „pe piatră”. Pe care piatră?
Deschidem Scriptura şi vedem că ce-
lălalt apostol corifeu, Pavel, Îl numeşte
„piatră” pe Hristos: „iar piatra”, stânca,
„era Hristos” (I Cor. 10: 4). Ai văzut
cum este stânca în mare? Cad valurile
deasupra ei, dar ea rămâne neclintită.
Sunt dintr-o insulă şi ştiu ce înseamnă
26
CETATEA
CREŞTINA
stâncă. Sunt câteva stânci care au trecut
de 100, 200, 1000, 3000 de ani, şi vezi
aceste stânci neclintite. Spumegă valu-
rile şi se sparg de stâncă, dar ea nimic.
Există o stâncă neclintită, şi deasu-
pra ei este o biserică. O cruce aruncă
raze de lumină în cele patru zări, iar
noaptea un far luminează marea. Este
stânca veacurilor, de care toate cioca-
nele diavolului se vor sparge şi nu vor
putea nici cel mai mic rău să-i facă. Nu
vor putea să stânjenească Piatra veacu-
rilor. Iar Piatra veacurilor nu este papa.
Este o blasfemie să spună cineva asta.
Piatra veacurilor este Domnul nostru
lisus Hristos. Pe Care voi, copii ai elini-
lor, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L!
Iată blasfemia catolicilor papistaşi!
Omul nu este piatră; piatră este credin-
ţa, neclintita credinţă că lisus Hristos nu
este doar om, ci este a doua Persoană a
Sfintei Treimi. „Aceasta este credinţa or-
todocşilor”, această credinţă mântuieşte
lumea. Pe această denaturare se sprijină
catolicii. Prinde un catolic6 şi spune-i:
Pe ce sprijiniţi aceasta? Şi îţi va răspun-
de: Petru a mers la Roma şi pentru că a
mers la Roma trebuie ca urmaşii lui să
aibă autoritate peste Biserica întreagă...
Dar ia stai! Petru numai la Roma a
mers? A mers şi la Ierusalim. A mers şi
în Antiohia. A mers şi în alte cetăţi. Aşa-
dar, oare trebuie ca şi ceilalţi episcopi să
spună aceleaşi? Şi episcopul Ierusali-
mului să vrea „primatul”? Ei, nu chiar
aşa. Aşadar, este greşită ideea despre
„primatul” papei. Apoi şi încă ceva. Pe-
tru când trăia nu avea „primatul”. Dar să
presupunem că acest lucru este adevărat
şi că Petru este stăpânul Bisericii. Însă
nu stă. De ce? Care dintre voi o va spu-
ne? Răspunsul este în Sfânta Scriptură.
(Ar trebui să facem lecţii speciale; acum,
acestea le spunem „zvârlind trestia”7).
Aşadar, atunci când s-a ivit o neîn-
ţelegere asupra temei „tăierii împrejur”,
atunci a avut loc primul Sinod, numit Si-
nodul Apostolic. S-au adunat toţi Apos-
tolii. Apostolul Petru avea o părere greşi-
tă, pe când Apostolul Pavel avea părerea
cea corectă. Şi Pavel l-a mustrat pe Petru.
Şi Petru n-a zis: a mea este adevărată.
Nu. „Al meu” şi „al tău” nu există la oa-
menii sfinţi! Voia lui Dumnezeu, voia ce-
rescului Părinte, aceasta este părerea8 cea
nemuritoare. Şi atunci Petru s-a supus şi
a spus că adevărul este cu toţi apostolii.
Şi a semnat şi Petru. S-a supus, a cedat
dreptul său în favoarea adevărului acestui
Sinodului local Apostolic.
Şi totuşi papa nu se lasă. El, piuliţa
cea pisăloagă.
Eu sunt dintr-o insulă care are ca-
tolici şi de mic mă preocup cu temele
acestea. Şi la Gimnaziul din Siros, unde
mergeam, aveam ca profesor un francez
pe nume Sigala, episcop al catolicilor. Şi
de sus, de la catedră, mereu ne arunca
vorbele ce-i conveneau, pentru că voia
să ne facă papistaşi (catolici) - şi eram
6
în original „franc” (n. tr.)
7
în treacăt, sumar (n. tr.)
8
în gr. t5;:a = idee, gând, opinie (n. tr.)
DESPRE
PAPISM
Omilia este transcrisă după
o bandă magnetică; ea a fost
rostită în sala Asociaţiei „Trei
Ierarhi” din Atena, Menandrou
4, duminică, 28-6-1959, seara
atunci copii mici. Catolicii îşi fac cruce cu patru dege-
Auzi colo, stat grec să aibă în gimna- te. Cu primul, în numele Tatălui. Cu al
ziu profesor catolic, ca să ne facă papis- doilea, în numele Fiului. Cu al treilea,
taşi (catolici)! în numele Sfântului Duh. Şi cu al pa-
Nu se schimbă ei. Piuliţa lor cea pi- trulea, în numele papei.
săloagă. Şi acolo insistă. Ştiţi cât insistă? Înţelegi? Înţelegi asta? L-au făcut pe
Auzi ce idee au despre papa. Au scos papa idol, l-au făcut Dumnezeu!
un canon catolicii papistaşi şi zic: Cel ce
nu primeşte că mai presus de Sinodul Idolul papă
Ecumenic este papa, cel ce nu primeşte
că papa este urmaşul apostolului Petru,
cel ce nu primeşte că papa deţine chei-
E u, când văd acestea, mintea mea
se duce la profeţii. Citiţi capito-
lul al doilea al celei de-a doua Epistole
le raiului, cel ce nu-1 consideră pe papa
către Tesaloniceni şi veţi vedea că vor-
mai presus decât toţi, acesta, zic în actele beşte despre un oarecare om, de „fiul
lor, să fie afurisit de acum şi până-n veac!
pierzării”, pe care îl vor lua pe umerii lor
şi îl vor ridica, îl vor ridica, îl vor ridica
Doi de „Tatăl nostru...” foarte sus, ca liftul. Şi vor înălţa tronul
A uziţi ce altceva au descoperit: lui mai sus de episcopi, de mitropoliţi şi
Când facem rugăciune, noi arhiepiscopi şi patriarhi. Şi îl vor aşeza
spunem „Tatăl nostru...”, după cum ne-a în biserica lui Dumnezeu „ca pe Dum-
învăţat Hristos (Matei 6, 9-13). Un sin- nezeu” (II Tcs. 2: 4). Şi va cădea în nas
gur „Tatăl nostru” avem. să i se închine întreaga lume.
Spunem: „Tatăl nostru, Carele eşti Aşadar, când le văd pe călugăriţe
în ceruri...”. Tatăl nostru, Tu Care eşti cum cad în nas şi spun „Tatăl nostru,
deasupra galaxiilor şi stelelor şi toate Carele eşti pe pământ... „. Când văd că
le chiverniseşti, Dumnezeule, aruncă o îl fac pe papa idol şi îl îndumnezeiesc
privire spre noi viermii pământului. Şi - „Să nu-ţi faci idol”, zice Sfânta Scrip-
vierme este şi papa şi noi toţi. tură (Ieşire 20: 4) - atunci zic: Au drep-
Catolicii l-au schimbat. Şi ce zic ei? tate acei tâlcuitori, care au tâlcuit Apo-
Auzi colo lucruri. Au descoperit o ru- calipsa şi au zis că se înţelege papa.
găciune, care are doi de „Tatăl nostru”! Citiţi deseară, acasă, capitolul 13 din
Doi de „Tatăl nostru” au catolicii. Unul Apocalipsa. Capitolul 13 din Apocalip-
către Tatăl cel ceresc şi unul către cel sa spune că: vor ieşi două fiare. O fiară
pământesc. Şi sunt călugăriţe care cad va fi mai rea decât cealaltă. O fiară va fi
jos în nas toate, ca nişte găinuşe, sărută o amestecătură dintre urs, leopard şi leu
faţa pământului şi se roagă papei. Şi îi (vezi Apoc. 13: 1-2); şi cutremur şi fri-
zic papei rugăciunea lor: „Tatăl nostru, că va cădea pc pământ. Această fiară va
Carele eşti pe pământ”! Trebuie să fi vă- ieşi din mare. Din care mare, Marmara?
zut această înfricoşătoare privelişte. Să Taine! Dumnezeu să păzească lumea. Pc
cadă călugăriţele jos şi să-i spună papei: aceasta o va mânca valul cel din adânc.
„Tatăl nostru, Carele eşti pe pământ”. După aceea va ieşi o altă fiară de pe
Noi ne plecăm genunchii doar înaintea uscat. Aceasta va părea blândă şi nobilă.
Tatălui ceresc, iar înaintea omului nu ne Va avea corniţe de miel, dar în spatele
plecăm genunchii. Către Tatăl ceresc spu- mielului va fi un lup mare şi cenuşiu
nem „Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri...”. (Idem 13: 11). Şi va face mare rău lu-
mii. Şi ea va avea un număr straniu,
Crucea cu ... patru degete „666” (Idem 13: 18), adică puterea sa
aritmetică va fi 666...Dar las această te-
Ş i altceva au descoperit aceştia. Ia
auziţi: Noi ortodocşii, câţi sun-
tem ortodocşi, facem semnul crucii. Ri-
orie, care este latura religioasă a temei,
şi iau latura naţională.
dicăm unite cele trei degete ale noastre
sus, la frunte, deoarece din stelele cele Latura naţională
dintru înălţime a venit Hristos, ca vul-
turul care zboară. Coboară, coboară, S untem elini, ne iubim patria?
Nu-mi spuneţi! Vă rog! Aţi citit
coboară şi atinge jos pământul. Apoi în istorie ca să vedeţi ce a făcut papa,
coborâm mâna şi o punem la pântece, acestui stat elen izolat?
ceea ce înseamnă că Hristos a venit jos Urgia urgiilor. Nu zic despre actua-
pe pământ şi S-a născut din curatele lul papă. Veţi plânge, vă veţi smulge pe-
sângiuri ale Preacuratei Fecioare. Apoi rii capului, vi se va ridica pielea, dacă vă
o punem la dreapta, care îl însemnează voi povesti ce au făcut papii.
pe tâlharul din dreapta, şi spunem îm- Ce-au făcut? Lucruri înfricoşătoare.
preună cu el: „Pomeneşte-mă, Doamne, Cu cruciadele (1204 - n. tr.), în biserica
când vei veni întru împărăţia Ta” (Luca Sfintei Sofia, nici Mahomed nu a făcut
23: 42). Şi apoi o punem la stânga, ca şi urgiile pe care le-au făcut ei. Mahomed
cum am spune: Nu mă zvârli în iad, în a intrat în Sfânta Sofia şi a stat cu aten-
focul cel veşnic. Aceasta este rugăciunea ţie şi a spus: „Cât de înfricoşător este lo-
noastră. Facem crucea noastră ortodox, cul acesta!”. A oprit junghierea în biseri-
nu modern şi emancipat. că. Aceştia ce au făcut? Câte au făcut nu
Creştinii secolului 20 se ruşinează se zic. Trebuie să iasă afară copiii mici
să-şi facă cruce. Doamna mea, Hristos pentru a spune ce au făcut...
nu s-a ruşinat să se răstignească, şi tu te Au băgat în biserica Sfintei Sofia
ruşinezi să-ţi faci cruce?... mulari. Şi au luat toate cele de diamant
www.axa.info.ro
DESPRE
PAPISM
Omilia este transcrisă după
o bandă magnetică; ea a fost
rostită în sala Asociaţiei „Trei
Ierarhi” din Atena, Menandrou
4, duminică, 28-6-1959, seara
ale bisericii.
Câţi dintre voi aţi fost la Veneţia, aţi
văzut biserica cea mai frumoasă din Ve-
neţia, care este Sfântul Marcu. Are nişte
porţi de o mare valoare artistică. Sunt
toate sculptate în bronz şi argint. Aceste
porţi însă nu sunt italiene. Sunt porţile
Sfintei Sofia, pe care le-au luat aceştia şi
le-au mutat acolo, la Sfântul Marcu.
Asta, una. Apoi alta, a cărei amintire
este mai aproape. Câţiva bătrâni cu pă-
rul alb îşi vor aminti.
Nu şi-a revenit sărmana Eladă din
‚22, când a primit la sânul ei 2 milioane
CETATEA
CREŞTINA
şi teologi, şi ei s-au supus. Toţi s-au su-
pus şi unul după altul au semnat unirea.
Unul singur nu a semnat. Eroul cel
nemuritor, care a ţinut întreaga Orto-
doxie pc umerii săi, Marcu Evghenicul,
a cărui pomenire este veşnică.
- Nu semnez, zice. Nu trădez cele cu-
vioase şi sfinte ale Ortodoxiei. Ortodox
m-am născut, ortodox voi şi muri. Pa-
pucul papei nu-1 sărut. Nu mă închin
idolului papei. Nu a semnat unirea. Şi a
rămas singur, Atlas al Ortodoxiei.
Când s-a aflat în Răsărit că au semnat
un tratat de unire, s-a ridicat întreaga Ce-
de ce nu o condamni, ci zici taciturn: mai mult decât de toate mă tem de cea
Nu comentez asta, că s-a dus un con- de-a cincea falangă, care se alcătuieşte
ducător ortodox, un rege, să se închine din neamul nostru.
papei. Asta nu o comentezi, dar comen-
tezi cuvinţelele papei, că n-au avut puţi- A cincea falangă
nă „miere”. Asta nu e treabă.
Aşadar, nimeni n-a vorbit.
Trebuie însă să mărturisim că din
După cum în anii hitlerismului,
fascismului, în neamul nostru
au existat elini-spioni ai duşmanului,
toate ziarele din Atena, doar un singuraşa şi acum în sânul neamului nostru
ziar de seară a vorbit cu îndrăzneală, s-a creat cea de-a cincea falangă.
cinstit şi ortodox. Nu vă spun numele Cine este cea de-a cincea falangă?
lui, pentru că dacă vi-1 voi spune, îmiSunt prietenii papei. Sunt nişte falşi te-
veţi face probleme, iar pe mine nu mă ologi, sunt nişte oameni - Dumnezeu să
interesează latura politică, ci mă intere-
ne păzească de ei! Vine cea de-a cincea

www.axa.info.ro
dc copii ai ei, izgoniţi din Asia Mică ca tate. De atunci nu au trecut mulţi ani şi ... sează curat latura ortodoxă. falangă peste neamul nostru ca să distru-
puişorii, vânaţi de ulii satanei. Nu şi-a gă Ortodoxia noastră. Sunt copiii care se
şters încă lacrimile sale şi în 1923, ar- Începe lupta Eroicul Episcop Gherman duc la Viena, la Roma, la Paris, la Lon-
mata Italiei a venit în afara Kerkirei şi
a trimis ultimatum. Comandantul de A ici acum trebuie să mă opresc,
să mă duc în chilia mea şi să
Karavanghelis dra şi studiază la universităţi străine. Nu
acă avea loc acest lucru înainte golesc doar portofelul părinţilor lor, nici
flotă, cu vapoarele şi cu tunurile status-
quo-ului papal, prin intermediul apa-
ratului de emisie-recepţie a trimis de
plâng, ca un om păcătos ce sunt. Pen- Dcu 50 sau 100 dc ani, am fi avut doar se distrug şi se depravează, dar se
tru că ştiu foarte bine că voi nu sunteţi mari rezultate. Trăia atunci un episcop, primejduiesc şi sufleteşte. Şi aici în Elada
luptători. Eu predica nu o fac ca să vă care valora cât valorează toţi episcopii se primejduiesc, pentru că sărăcia lor este
la nava sa amiral ultimatum primarului mulţumesc, ci pentru că vreau să deve- Eladei la un loc. Trăia atunci Gherman mare. Aceasta o văd popii catolici şi îi iau
Kerkirei cu porunca: „- Să fie coborât niţi luptători ai Ortodoxiei. Dacă nu Karavanghelis, ale cărui sfinte oseminte în case catolice, îi iau în internatele lor.
din fortăreaţă steagul elen. Aveţi ter- deveniţi luptători, nu puteţi fi de folos.. le-au adus cu avionul de la Viena, iar lu- Săraci şi nenorociţi copii! Le arată dra-
men un sfert de oră. După un sfert de Deci, ce sunteţi? Luptători sau doar as- mea era panglică de la Tesalonic până la goste şi le dau bani, îi îmbracă şi îi îngrijesc
oră va începe bombardarea”.
Nu a fost coborât steagul elen, şi au
cultători şi admiratori? Kastoria ca să primească şi să cinstească ca să le ia diamantul, ca să le ia Ortodoxia.
De aici începe lupta. Nu vorbesc din pe acest episcop-erou. L-au îngropat cu Am informaţii că mulţi copii, stu-
început să tragă cu tunurile. Au ucis mul- imbolduri politice, altceva. Dumnezeu onoruri. Gherman Karavanghelis a fost denţi care studiază la Roma, la Milano, la
ţime de civili din Kerkiria. Au ucis sute
de elini, pentru că nu au vrut să coboare
care mă aude îmi este martor. dintre primii care s-au luptat ca să se Veneţia, la Viena părăsesc linia ortodoxă.
Îngeri şi Arhangheli, Apostoli şi Pă- dea libertate macedonenilor. A fost ace- Şi vor veni aici şi vor conlucra cu
steagul elen cel alb-albastru. Astfel a avutrinţi, Cuvioşi şi Mucenici, mai-mari şi la care a luat noaptea pe un disc capul uniţii (greco-catolicii) şi vor pune dina-
loc debarcarea cotropitorilor în insulă. corifei care mă auziţi, adresez un ener- lui Pavlos Melas şi cu lacrimi şi cu ru- mită la casele lor. Vor pune dinamită ca
Au ieşit din vapoarele lor „vitejii” gic protest din această postură, că aceas- găciuni l-a îngropat în pământul sfânt să distrugă Ortodoxia noastră.
Romei, au ieşit marinarii ei cu săbiile tă faptă a şefului statului este împotriva al Kastoriei. Gherman Karavanghelis a Această a cincea falangă este cea mai
lor şi s-a umplut cheiul. Kerkireii s-au credinţei noastre ortodoxe şi constituie tristă. Tineriii care o constituie sunt ti-
închis în casele lor, au închis şi ferestre- fost un erou al credinţei şi al patriei.
trădare a Ortodoxiei noastre! nerii Visarioni (aluzie la mitropolitul
le lor. Nici un kerkireu nu exista. Ştiţi Am căutat în această seară şi am
Cunosc foarte bine, că în acord cu Visarion al Niceei care la falsul Sinod
cine s-a dus pe chei şi i-a primit cu flori? găsit o carte rară, pe care a scris-o des- unionist de la Ferrara-Florenţa
Constituţia pe care o acceptă toţi elinii,
Doar Episcopul catolic cu popii catolici. pentru tot ce face regele, toată sărăci- pre papa atunci când era de 35 dc ani, (1438-1439) a părăsit linia Ortodo-
Şi în anii ‚40-’41, când au venit avi- mea [lexical] suntem responsabili; unul foarte tânăr, ca episcop de Iliupolis. Foc xiei, a devenit latino-cugetător şi în cele
oanele din Italia şi au bombardat Patra este iresponsabil: regele elinilor. este împotriva papei. Ce nu spune acolo din urmă papa l-a ridicat la rangul de
de s-au umplut trotuarele de sânge, ca- Nu voi examina acum dacă este împotriva acestei vulpi? Era prima carte cardinal – n.tr.)
tolicii din Patra s-au suit pe acoperişuri vinovat sau nu. În orice caz, regele, în pe care a scos-o ca episcop, ca apărător
şi-i salutau „îngereşte” pe prietenii lor. mod legal, conform Constituţiei, este al credinţei noastre ortodoxe. Ortodoxia va învinge
Dumnezeu să ne păzească de lucru- iresponsabil. Responsabilitatea pentru Dacă trăia astăzi Gherman Karavan-
rile catolicilor papistaşi. tot ce face o au cercurile politice ale pa- ghclis, vai, vai!... Şi-ar fi închipuit vreo- Dar avem nădejde. Nu ştiu care
va fi sfârşitul meu. Dacă sunt
triei noastre, dar mai întâi de toate res- dată neamul nostru eliberat, iar pe re- ortodox, voi muri, surghiunit pentru
Luptele lui Marcu ponsabilitatea o au cercurile religioase... geleTrosnesc său ortodox să sărute mâna papei?
oasele lui Karavanghelis, credinţa părinţilor mei. Nu ştiu care
Evghenicul Doresc ca fiecare dintre voi să nu fie
acolo, în lacul Kastoriei, pentru această va fi sfârşitul meu cu limba pe care o
intotdeauna papii sunt vicleni, doar ascultător şi admirator, ci să fie şi sărutare a mâinii antihristului veacului folosesc înaintea împăraţilor şi nu este
D sunt vulpi şi exploatează nevo- luptător al unei lupte cinstite pentru nostru, care vrea distrugerea din temelii exclus ca această predică să fie ultima.
ia acestui neam nenorocit. Când Bizan- credinţa noastră ortodoxă. a credinţei noastre. Una însă ştiu foarte bine: că în pămân-
Mitropolitul Augustin de Florina

ţul se clătina de taifunul mahomedanis- turile patriei mele există studenţi teo-
mului şi avea nevoie de ajutor, papa a Nimeni nu a protestat
Toţi suntem datori să logi, tineri care studiază. Pe aceşti copii
spus împăratului Ioan Paleologul:
Vrei ajutor? A şadar, dacă avea loc această vizită
şi sărutarea mâinii papei înainte
îi jur în numele lui Hristos şi al Prea-
protestăm sfintei Născătoare de Dumnezeu, întru
Vreau. cu 50 sau cu 100 de ani, s-ar fi răsculat în-
Să-1 aduci la Roma pe patriarh şi treaga Eladă. Acum nimeni nu a protestat.
vreo 25 de teologi, preoţi, diaconi, mo-
N u sunt profet, v-am spus-o şi pomenirea lui Vasilie, a lui Gură-de-
altă dată, nici fiu de profet, ca Aur, a lui Marcu Evghenicul şi a tutu-
Mi-a făcut impresie un periodic reli- să profeţesc cele ce au să se întâmple aici ror Părinţilor Bisericii noastre: să lupte
nahi. Să faceţi un acord şi astfel îţi vom gios, care are o mare influenţă în poporul în acest mic colţ al Eladei. Doar unul din şi vor învinge. Să stea înaintea celei de-a
da ajutor. Nefericitul Ioan Paleologul elen: nu a înfierat faptul sărutării mâinii, aceste semne ale vremurilor sunt dator cincea falange, să-şi înalţe frunţile şi fla-
a umplut o corabie cu teologi, monahi, ci tot ce a observat a fost că predica (cu- să exprim. Frica mea. Mă tem de viito- murile Ortodoxiei şi vor învinge.
episcopi şi patriarhul Iosif şi după pa- vântul) papei nu a fost atât de bună. rul patriei mele, în privinţa Ortodoxiei. Nu vor învinge catolicii, nici protestan-
tru luni au ajuns în Apus, la Ferrara şi la Bravo ţie - Mersi beaucoup! Ştii cu Dacă ne-a rămas ceva ca un diamant ţii. Va învinge tabăra cea ortodoxă şi va ră-
Florenţa. Şi ce s-a întâmplat acolo? ce se aseamănă asta? Cu Cuvântul pe preţios, pentru care trebuie să ne lău- mâne Elada noastră ţară ortodoxă,„preoţie
La făgăduinţa papei că va ajuta răz- care l-a zis Hristos cărturarilor şi fari- dăm înaintea neamurilor, este Ortodo- împărătească, neam sfânt” (I Petru 2: 9).
boitul Bizanţ împotriva duşmanilor seilor: „...[voi] care strecuraţi ţânţarul şi xia noastră. Şi Ortodoxia noastră este Iar Domnul lisus Hristos să vă bine-
credinţei, Ioan Paleologul a zis: Sunt de înghiţiţi cămila!” (Matei 23: 24). „Că- în primejdie. Nu este o figură de stil. cuvinteze pe voi pc toţi în această luptă
acord şi primesc unirea. A făcut o „tum- milă” este sărutarea mâinii, „ţânţar” este Semnele la care ne-am referit sunt deja a credinţei noastre. Amin.
bă” şi a sărutat papucul papei. După cuvântul papei. „Cămilă” este sărutarea evidente. Are loc o oarecare subminare (Preluat din cartea „Ne vorbeşte Părintele Augustin,
aceea, au venit alţi mitropoliţi, monahi mâinii, dar asta nu o condamni. Ştiu a plinătăţii (7tA.r)popa) ortodoxe. Şi Mitropolitul de 104 ani” vol. II) g
www.axa.info.ro 27
 Nr. 2890/13 septembrie 2010

Î
Arhiepiscopia TOMISULUI
n legătură cu numeroasele întrebări adresate astăzi, 13 septembrie 2010,

DREPTUL
de reprezentanţii mass-media cu privire la instituirea unui sechestru asu-
pra clădirii care adăposteşte sediul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei
Tomisului, suntem în măsură să vă comunicăm următoarele:
Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 53 din 16 ianuarie 2008 (Statutul

LA REPLICĂ pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române – articolul 170):

„Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfinţire sau binecuvântare sunt des-
tinate exclusiv şi direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile…

ÎN PRESA (alin. 2). Sunt asimilate cu bunurile sacre şi beneficiază de acelaşi regim juridic şi: casa
parohială, vatra parohială şi mănăstirească, incinta Centrului eparhial, a Centrului
patriarhal… (alin. 4)”.

ARHIEPISCOPIA TOMISULUI
ROMÂNEASCĂ
Prin urmare, sediul Arhiepiscopiei Tomisului nu poate face obiectul unui seches-
tru. Dacă, totuşi, acest lucru s-a întâmplat, la mijloc nu poate fi decât o eroare. g
În această pagină puteţi citi ceea ce ar fi trebuit să citiţi sau să urmăriţi în publicaţii de mare tiraj; mai precis în acelea în care au apărut în
ultimele săptămâni diferite acuzaţii – concertat – la adresa ÎPS Teodosie al Tomisului. Dar, fiind noi în România, iar presa fiind ea cu mare
profunzime atee, principiul acela „cu dreptul la replică” nu funcţionează. Este cu atât mai regretabil, cu cât cei care lovesc ştiu foarte bine că nu
lovesc în ÎPS Teodosie, ci în Biserica Ortodoxă Română. Gestul lor este simptomatic, uşor calificabil – şi uşor de subînţeles. Mai pe scurt, nici
una dintre acuzaţiile aduse nu are nici măcar o bază reală, după cum veţi putea citi în comunicatele Arhiepiscopiei Tomisului. (redacţia AXA)

Nr. 2846/10 septembrie 2010
Către
Postul de televiziune ANTENA 1
În atenţia redacţiei ŞTIRI
Spre informare mass-media
Drept la replică
Suceava sau Constanţa, ci de la sponsori,
ctitori şi binefăcători de peste tot.
- Înaltpreasfinţitul Teodosie nu este
„un om de afaceri de succes”, nu s-a îm-
bogăţit în urma unui „schimb care încalcă
statutul Bisericii Ortodoxe Române şi art.
193 din Regulamentul vieţii monahale”
trebui să respecte regulile de politeţe faţă
de terţe persoane mai ales atunci când ele
au fost investite cu demnităţi publice. Unii
dintre cei ce redactează astfel de ştiri nu au
probabil nici măcar ca vârstă, anii de stu-
diu şi slujire ai Înaltpreasfinţiei Sale.
- Înaltpreasfinţitul Teodosie nu este
trul Social - Cultural „Sf. Paisie”; toate
acestea sunt adevărate centre de cultură
religioasă, de ce atunci nu s-ar putea ca
şi la Dorna Arini să se dezvolte un cen-
tru care să exploateze liniştea, pacea şi
spiritualitatea Bucovinei?
Menţionăm şi faptul că la mănăstire ni-

Î
şi nu este un „arhiepiscop controversat”. administratorul niciunui SRL. meni nu este plătit de la bugetul de stat. Fără
n seara zilei de 8.09.2010, la Controversele stăruie doar în mintea Când a trecut la cele veşnice mama activităţi aducătoare de venit, cum ar putea
emisiunea Observator de la ora unor jurnalişti superficiali şi vicleni care sa, în anul 1998, Înaltpreasfinţitul Teo- fi plătiţi toţi cei ce trudesc acolo şi cum s-ar
19.00, aţi transmis un reportaj dezinformează deliberat şi la comandă dosie, împreună cu toţi fraţii săi au ho- putea plăti utilităţile acestui aşezământ?
cu totul neadevărat, nedrept şi opinia publică, intoxicând-o periodic cu tărât să doneze BOR toată averea răma- Cerem ca, în virtutea dreptului la
jignitor la adresa Arhiepiscopului nos- informaţii false şi incomplete, rupte din să de la părinţi, pentru construirea unei replică, să admiteţi ca cineva din partea
tru, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie al To- context, menite doar a scandaliza şi nu în mănăstiri şi pentru alte opere de bine- Arhiepiscopiei Tomisului să prezinte
misului. Repetăm, toate informaţiile au ultimă instanţă, a încerca marginalizarea facere. E de crezut că Înaltpreasfinţitul toate dovezile celor afirmate de noi aici
fost eronate şi prezentate într-un mod Bisericii Ortodoxe şi a slujitorilor ei, ridi- Teodosie, ctitorul a tot ceea ce se află şi să le susţină în direct, la o proximă
răuvoitor, bazându-vă pe ştiri şi docu- culizarea credincioşilor şi a manifestărilor la mănăstirea Acoperământul Maicii emisiune Observator de la ora 19.00,
mente trunchiate şi vechi. Astfel: religioase. Pe de altă parte, surprinzător, Domnului, îşi distruge propria ctitorie tot pe parcursul a 2min 45 sec, cum
- Înaltpreasfinţitul Teodosie nu are Antena 3 i-a dedicat în ziua de 30 august sau îşi însuşeşte fraudulos ceea ce a do- au fost şi acuzele. Telespectatorii, în
nicio clădire şi nicio suprafaţă de teren 2009 o emisiune de o oră Arhiepiscopu- nat de bunăvoie? Era, demult, o cutumă proporţie declarată de 87% credincioşi
în patrimoniul său. lui de la Tomis, moderată de Alessandra pentru familiile de români credincioşi ortodocşi au dreptul să cunoască adevă-
- Înaltpreasfinţitul Teodosie nu a co- Stoicescu şi Floriana Jucan, iar concluzia să-şi doneze averile Bisericii sau să înte- rul. Şi, pentru că înţelepciunea popula-
www.arhiepiscopiatomisului.ro

laborat niciodată cu Securitatea comu- acelei emisiuni a fost că Înaltpreasfinţitul meieze instituţii filantropice. Este cât se ră spune că tot răul e spre bine, de fapt,
nistă, ci dimpotrivă a refuzat acest lucru. Teodosie este un om nevinovat, care are poate de natural şi de frumos că această toate atacurile acestea fac reclamă aşe-
- Înaltpreasfinţitul Teodosie nu a două doctorate, profesor universitar şi de- familie (în care s-au născut 17 copii) a zământului monahal de la Vatra Dor-
înscris pe nimeni la Facultatea de Te- can al facultăţii de teologie, care are şi două urmat tradiţia strămoşească şi este trist nei şi-i ajută pe credincioşi să găsească
ologie, nu a cerut şi nu a primit niciun decizii de necolaborare cu Securitatea, că oameni din presa de azi, în loc să ia mai uşor drumul spre mănăstire.
fel de mită şi nici subordonaţii nu au eliberate de CNSAS, care a construit un exemplu, caută motive de respingere, de Prin ce miracol, oare, au apărut si-
cerut nimic în numele dânsului. Filmul mare număr de biserici, mănăstiri, para- critică, de defăimare. În secolul trecut, multan la Antena 1, Antena 3, Adevă-
„Demistificarea mistificării” a evidenţi- clise şi schituri. Cum a fost posibil ca acei mănăstirea Căldăruşani a avut în pro- rul şi Cotidianul aceleaşi informaţii?
at toate ingineriile prin care cei doi re- reporteri să fi tratat cu atâta neglijenţă su- prietate Hanul lui Manuc, complexul Cum oare la Antena 3 şi Cotidianul,
porteri răuvoitori au vrut neapărat să-l biectul? Fără să mai vorbim despre modul Lebăda de lângă Bucureşti este acum până şi expresiile, frazele, sunt identice?
discrediteze pe Arhiepiscop. absolut nepoliticos cu care s‑a vorbit des- în proprietatea Patriarhiei Române, la Păcat pentru această înfrăţire în a pro-
- Banii pentru mănăstirea din Dorna pre dânsul folosindu-se numele de botez. Durău se află Centrul Cultural – Pas- paga RĂUL, dincolo de TRUST...
Arini au venit nu doar de la enoriaşii din Dacă s-ar respecta pe ei înşişi, reporterii ar toral „Daniil Sihastru”, la Neamţ, Cen- Cu stăpânită consideraţie g

Nr. 2950/17 septembrie 2010 Tomisului şi aducerea la Constanţa, Verificările minimale pe care le-au dieri, cât şi sub jurământ, în faţa ierar-

Î
pentru audieri, din localitatea Botoşani întreprins membrii Consistoriului mo- hului său şi a membrilor Permanenţei
n urma difuzării unui scurt (jud. Botoşani) a presupusei victime, pe nahal al Arhiepiscopiei Tomisului, cu Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei
film, cu fundal muzical, dar numele său Gheorghe Luminiţă, Consis- privire la persoanele care se erijează în Tomisului, nu doar prezenţa în acel
lipsit de sonor autentic (în care toriul monahal a stabilit că victima ezită reprezentanţi ai presupusei victime, au material video pe care-l socoteşte re-
mare parte din scene sunt re- în a-l identifica pe părintele Protosinghel scos la iveală, cu uşurinţă, faptul că nu- gizat sau procesat, ci şi cunoaşterea
petate ostentativ prin procedee tehnice Teotim Popa ca fiind autorul cert al agre- mitul Faitaş Vasile, director executiv al vreunei persoane cu semnalmentele
speciale), postat pe ediţia online a ziaru- siunii săvârşite asupra sa, în împrejurările „Asociaţiei Drepturilor Omului şi Pro- aşa-zisei victime. În ziua agresiunii,
lui Cancan din data de 27 august 2010, prezentate de materialul video incrimi- tecţia Minorităţilor – Constanţa” este pe care o invocă Gheorghe Luminiţă,
care prezenta un bărbat cu fizionomie nator, declaraţiile sale verbale fiind mai autorul mai multor înşelătorii, având la stareţul nu s-a aflat nici măcar în in-
asemănătoare părintelui Protosinghel degrabă confuze şi inconsecvente. activ două dosare penale pentru înşelă- cinta mănăstirii, fapt probat prin de-
Teotim Popa, stareţul mănăstirii de la În ziua audierilor (9 septembrie ciune, cercetate de Parchet şi DIICOT claraţiile mai multor martori, care se
Basarabi, judeţul Constanţa, implicat 2010) Gheorghe Luminiţă a sosit în (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor află la dosarul cauzei.
într-o violenţă fizică cu o persoană, în Constanţa, la Centrul eparhial, pen- de Criminalitate Organizată şi Tero- Prin urmare, după administrarea tu-
vecinătatea bisericii mănăstirii, Arhi- tru audieri, dar a fost luat şi dus de doi rism), iar asociaţia sa nu este înfiinţată turor probelor existente la data de 13
episcopia Tomisului s-a autosesizat şi membri marcanţi ai „Asociaţiei Drep- legal. Puşi în faţa acestor evidenţe, mo- septembrie 2010, Consistoriul mona-
l-a suspendat temporar din slujire pe turilor Omului şi Protecţia Minorită- nitorizate de presa vremii, cei doi repre- hal al Arhiepiscopiei Tomisului a ho-
sus-numitul stareţ, până la finalizarea ţilor - Constanţa”, cu care părea că are zentanţi ai asociaţiei au dispărut pur tărât, iar Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop
cercetării şi pronunţarea sentinţei Con- o înţelegere prestabilită, la biroul unui şi simplu, „abandonându-şi” clientul la Teodosie a aprobat, următoarea sentin-
sistoriului monahal. Această măsură a notar public, pentru a da, în prealabil, audieri. Acesta, a recunoscut apoi, prin- ţă, cu aplicabilitate începând din data
fost dictată de impactul negativ al me- o declaraţie cu privire la cele întâmpla- tre altele, că a fost sfătuit de către cei doi de 17 septembrie 2010:
diatizării excesive a unui tip de compor- te, în cuprinsul căreia împuterniceşte apărători ai drepturilor omului şi de că- art. 1 – Retragerea acuzaţiilor de
tament care nu poate fi tolerat de către această asociaţie pentru a analiza decla- tre alţi oameni din televiziunea OTV să lovire şi bătaie a numitului Gheorghe
Biserica Ortodoxă Română, deşi, nici în raţia sa cu discernământ şi a lua măsu- profite de situaţia creată în media şi să Luminiţă, aduse Protosinghelului Teo-
momentul de faţă nu există o plângere rile corespunzătoare. Din aceeaşi decla- ceară, nu pedepsirea autorului aşa-zisei tim Popa, stareţul Mănăstirii Basarabi,
penală sau de altă natură la adresa Pro- raţie rezulta şi faptul, deloc neglijabil, că agresiuni, ci daune morale în valoare de judeţul Constanţa, întrucât faptele in-
tosinghelului Teotim Popa. sus-numitul a fost internat la Spitalul 500.000.000 lei vechi din care, probabil, vocate sunt nedovedite.
După o amplă cercetare, care a im- de Psihiatrie din Botoşani în urmă cu 2 o cotă parte să revină „sprijinitorilor”… art. 2 – Ridicarea sancţiunii de sus-
plicat verificări la faţa locului, din partea ani, mai precis în data de 24.12.2008 şi Pe de altă parte, Protosinghelul pendare din funcţia de stareţ şi de la
mai multor comisii de la Arhiepiscopia are fişa de observaţie 9159. Teotim Popa şi-a declinat atât la au- oprirea săvârşirii celor sfinte. g
28 www.axa.info.ro
 A
râpa

XA
-b
ROBILOR

i lun
a r a l re v i s t e i S C
19
37
AR
A
re

-
vis xă
ta d do
e o ce to
a n o g ra f i e o r

A
sistăm, de un timp încoace, la tot soiul de convertiri... Oameni care, peste noapte, se preschimbă, brusc, în puritani
şi moralişti, după un trecut de pomină ulcerat de compromisuri. Oameni care, într’o bună dimineaţă, se trezesc
predicând şi elogiind tocmai ceea ce, cu o zi înainte, însuliţaseră cu ură. Oameni care se schimbă la faţă, la suflet, la
convingeri, cu tehnica şi facilitatea zoologică a mimetismului intrat în sânge.
Trăim, astăzi, sub zodia unui excedent de naţionalism verbal. Sau, mai degrabă, a unei inflaţii de naţionalism, retoricizat de
fietecine pe la răspântii şi prin gazete ori scos, acrobatic, pe nas, ca nişte panglici colorate. Valuri-valuri, pe fiece zi, naţionaliştii de
ultima oră se varsă spumegoşi şi teribili, voind să mântuiască acest neam pironit în lunga lui răstignire.
De pretutindeni vin domnii naţionalişti de ocazie, vociferează note groase de trombon, varsă torente de cerneală, se răţoiesc un
sfert de ceas la democraţie şi la Kahal, sau plâng lacrimi de crocodil pe ruinele bietei ţări dărăpănate.
Sunt pseudo-naţionaliştii, de care vorbeam, nu demult, într’alt articol apărut în „Ideea liberă” a d-lui Vintilă Pantazopol.
În rândurile acestui pseudo-naţionalism poate intra orcine. Absolut orcine, fără a preîntâmpina stăvilare, fără a risca să i se di-

www.axa.info.ro
sece trecutul, fără a fi strecurat atent prin filtrul valorilor morale. Partide politice şi oameni politici, aventurieri şi rataţi, jongleuri
ai frazei şi ai afacerismului, vituozi ai perimetrelor sau indivizi canceraţi de păcatele lumii vechi, - îşi dau întâlnire, de-avalma, pe
aceste noi „baricade” ale pseudo-naţionalismului. Iată-i hotărându-se peste noapte să se facă... naţionalişti. Brusc nu le mai place
democraţia. Strâmbă din nas şi nu mai suportă mirosul putrefacţiei de aici, deşi până aseară la orele 9 se simţeau excelent între
tovarăşii lor de afacerism şi partid democrat. Acum, însă, s-au decis: „Hai mai bine la naţionalism... E mai practic! Cine ştie ce
aduce ziua de mâine!”
Şi dintr’un salt, domnii convertiţi politici încalecă zidul democraţiei şi sar în ograda larg primitoare a pseudo-naţionalismului...
Oare partidul liberal nu se declară şi el, - în aceste zile de mimetism frecvent – pentru un „naţionalism constructiv”? Nu e dom-
nul Guţă un astfel de „naţionalist constructiv”? Şi seraficul domn Inculeţ, la fel... şi celălalt heruvim, cu candori de zăpadă pe umeri,
domnul îngeraş Manolescu-Strunga – tot aşa, adică, mă rog „naţionalist” plus „constructiv”...
Toate ingenuităţile acestei ţări cufundate până la gât în mlaştinile democraţiei, ies acum la mal, şi-şi dau cu pudra nevinovăţiei
peste huma cleioasă a bălţilor şi lintiţa lipită de trup.
Şi, bineînţeles, în urma acestei sumare toalete, îşi fac, triumfal şi zâmbind intrarea în „naţionalism”. Mimetismul atrage după sine
şi pierderea memoriei.
Astfel, domnii convertiţi de ultimă oră uită definitiv, până la besnă cerebrală că, nu demult, au fost cei mai aprigi duşmani şi
calomniatori ai naţionalismului.
Mulţi dintre recenţii pseudo-naţionalişti, sunt prigonitorii de ieri ai naţionalismului, pe care l-au pus în cătuşe şi l-au trimis
prin puşcării.
Cu uitarea de mână, surâd acum galeş, spre „naţionalismul constructiv”.
Uite-l pe d. Titulescu. Şi d-sa suferă de amnezie. Descinde din tren cu dreapta întinsă, şi – fără memorie – salută ca un veritabil
„naţionalist constructiv”: „Trăiască România, Trăiască Regele”... Şi Geneva şi d. Litvinov şi simpaticele soviete şi anii de mucenicie
românească – 1933 şi 1934 – toate s’au şters acum din mintea „marelui patriot”.
Şi rândurile pseudo-naţionalismului se îngroaşe zilnic.
Vom recunoaşte, cu gravitatea ce se impune tot pericolul acestui pseudo-naţionalist.
O mare prăpastie se crapă între naţionalismul autentic, cu vechime de jertfe, de lupte, de mucenicii şi cu suflet ca o medalie de
aur, şi între această plină de farsă „convertire” întru „naţionalism” de ocazie.
Naţionalismul adevărat e o trăire. O combustie adâncă. O purificare completă prin această incandescenţă interioară. Aici există
marele filtru: selecţiunea, ierarhizarea.
Naţionalismul adevărat e şcoala elitelor. Pseudo-naţionalismul democraţilor farseuri e numai o pepinieră de şarlatani şi de su-
flete bolnave. De suflete pline de microbii lumii vechi. Omida tuturor corupţiilor, adusă de-acolo, de pe tărâmurile verminate ale
democraţiei, e slobodă să ronţăie mărunt, să se încuibeze în voe.
Un vălmăşag pestriţ de panglicari, de escroci, de politicieni abjecţi. Toţi, încercând să-şi înfăşure bubele morale cu steagul ţării,
şi să-şi prindă, în dreptul inimii putrede, medaliile „naţionalismului”.
În această lume a pseudo-naţionalismului, şarlatanii ieftini pot fi identificaţi uşor.
Primejdia e mai mare acolo unde se iveşte canalia rafinată. Canalia care, sub masca „naţionalismului”, amăgeşte şi intimidează
pe naivi prin etalarea (?) talentului, inteligenţei sau dialecticii sale, îndelung exersate... Naivii cad în cursă. Unii îi ascultă valurile
retorice, alţii holbează ochii la slovele-i scrise, iar canalia pseudo-naţionalistă se schimbă, lent, în mit mărunt de cafenea... Cana-
Radu GYR

lia se agită, dă din mâini, oferă lecţii de naţionalism, iar barbişonul îi palpită, mefistofelic. Şi farsa continuă. Ca o sfidare pentru
Neam, ca o batjocorire a Ţării...
− Atenţie, camarazi! Trec rânduri-rânduri farseurii naţionalismului. Printre ei se află şi canalia rafinată. Atenţie, camarazi!
Vineri 3 decembrie 1937
Bunavestire
www.axa.info.ro 29
 GYRUL
Radu GYR

CARTEA BASARABULUI

Ia, fiule, bucoavna mea cu sfaturi,

Sânt bârne mari de ‘nţelepciune ‘n ea,
Şindrile rupte din făptura mea,
Coaste de veacuri, măduvă de leaturi.

Bătrâne ‘nvăţături în buchii sfinte

Descalecă din pajuri şi din crini,
Purced dela ‘mpăraţii bizantini,
Se trag din mucenici, vin din morminte...
www.axa.info.ro

Să-ţi fie Ţara mir, Neamul aiasmă,

Iar tu, înfipt în lut, să fii ca un
Biruitor de grindină gorun,
Suit spre cer ca o catepeteazmă.

Legat de datini prin vânjoase vine,

În apriga ta scoarţă de copac
Să gâlgâie toţi morţii tăi din veac,
Urcând, precum un sânge cald, în tine.

Şi, dârz şi neclintit slodun de pază,

S’auzi, în trunchiul tău pe zări crescut,
Cum taică-tău şi maică-ta din lut
Cu glas adânc te binecuvintează.

30 www.axa.info.ro
 GYRUL

ox ă
n o g ra f i e o r to d
3 7
19
o ce a
de
ta
vis
AX

A e
-b -r
i lun
a r a l re v i s t e i S C A RA

MORMÂNTUL CĂPITANULUI

De aci ‘nainte, Vremea se măsoara Venim lângă ţărâna ta iubită

cu trudnicele Tale oseminte, şi umbra Ta, prin smirnă de balade,
şi Veacul care curge pe o ţară ne-atinge cu plutirea ei sfinţită
începe din cenuşa Ta fierbinte. şi ne preschimbă’n torţe şi în spade.

Mergi printre noi cu sfânta-Ţi moarte vie, Cu duhul Tău – mireasmă de grădină –

www.axa.info.ro
ne tămâiezi cu marea Ta tăcere. ne miruim, sub zămbet de icoane...
Mormântul Tău e numai Înviere, Culegem din mormântul Tău lumină
prin Tine luminăm de Veşnicie. şi ne spălăm obrajii de prigoane.

Prin Tine bem, setoşi, din Mântuire. Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
Prin Tine doar, ne-am curăţit de sgură... şi-l punem pe vechi răni din închisoare,
Isvor ne eşti şi cină şi zidire şi rănile din noi tresar şi cântă,
şi patrafir şi cuminecătură. se fac medalii şi zâmbesc în soare.

Eşti azima pe care ‘n plâns o cere Dar de-or veni, cândva, cu paşi uşarnici,
inima noastră pururea flămândă. la groapa Ta, mişeii şi viclenii,
Eşti drumul nostru către zări de miere, şi se vor bate-n piept, cu pumni făţarnici
eşti perna pentru tâmpla fumegândă. slăvind lumina sfintelor vedenii,

Eşti ruga Ţării pentru biruinţă Mormântul Tău, gemând să se ridice

mistria noastr’n aur ferecată, şi duhul Tău, ţâşnind din veşnicie,
dalta de foc înfiptă în credinţă. într’un năpraznic fulger să despice,
Mormântul Tău e viaţa noastră toată. pângăritoarea lor nemernicie!
Radu GYR

www.axa.info.ro 31
Corneliu ZELEA CODREANU
Însemnări
de la Jilava
16 Corneliu Zelea Codreanu
ACEST DOCUMENT ARE O ISTORIE APARTE: ESTE ULTIMA SCRIERE A CĂPITANULUI, ÎN TIMPUL CELEI DIN URMĂ DETENŢII. A FOST SCRIS CHIAR ÎN PERIOADA
PROCESULUI, PE HÂRTIE DE AMBALAJ ŞI SCOS DIN PUŞCĂRIE DE CĂTRE UNUL DIN AVOCAŢII CĂPITANULUI, HORIA COSMOVICI. PUBLICAT PENTRU PRIMA OARĂ
ÎN STRĂINĂTATE, ACESTE PAGINI AU O GREUTATE DEOSEBITĂ. MAI TREBUIE FĂCUTE ÎNSĂ CÂTEVA PRECIZĂRI. TEXTUL A FOST TRANSCRIS DE HORIA COSMOVICI;
ÎNSĂ SUNT MAI MULTE VARIANTE – MAI PRECIS EXISTĂ ŞI O VARIANTĂ, APĂRUTĂ ÎN AMERICA, ÎN CARE TEXTUL ARE UNELE MODIFICĂRI.TEXTUL DE FAŢĂ ESTE
CEL APĂRUT PRIMA OARĂ. ÎN CELE DIN UMĂ TREBUIE SPUS CĂ ÎMPREJURĂRILE ÎN CARE A VĂZUT LUMINA TIPARULUI SUNT UNELE DE APROPIERE CU GRECO-
CATOLICISMUL – CHIAR HORIA COSMOVICI ERA GRECO CATOLIC, PRECUM FOARTE MULŢI DINTRE CEI CARE AU FĂCUT PARTE DIN PERIOADA DE CONDUCERE
SIMISTĂ, ADICĂ DUPĂ DIZOLVAREA MIŞCĂRII LEGIONARE DE CĂTRE CĂPITAN ŞI DUPĂ MOARTEA LUI. PROBABIL AŞA SE FACE CĂ ÎN DOUĂ RÂNDURI ESTE POME-
NIT SFÂNTUL ANTON – O DATĂ CHIAR „DE PADOVA” – CA FIIND SFÂNTUL LA CARE SE ROAGĂ CĂPITANUL. ACEST LUCRU ESTE ERONAT, FIINDCĂ ÎN PERIOADĂ,
SFÂNTUL ANTONIE ERA NUMIT SFÂNTUL ANTON, FAPT CARE POATE FI UŞOR OBSERVAT DE CEL CE CONSULTĂ PRESA VREMII. ÎN CEEA CE NE PRIVEŞTE, AM LĂSAT
SFÂNTUL ANTON, FĂRĂ „DE PADOVA”.

Marţi, 19 aprilie De o parte şi de alta nişte scânduri, în Spania, o fată rămasă cu doi copii or- seama de importanţa culpei mele şi de

E
ora 9 seara. Condus de un aşezate pe capre de lemn, formează fani de tată. Eu, în închisoare. Alţi patru răspunderea conducerii unei mişcări
căpitan de jandarmi şi de două paturi mari, comune. O fereastră copii, şi ei în închisoare sau gata de a fi de peste un milion de suflete, în care se
un plutonier, cobor scările cu gratii de fier dă într‑un perete al for- prinşi. În urma unuia dintre ei au rămas joacă soarta unei naţiuni, ca şi de dure-
de la Consiliul de Război. tului, aşezat la vreo 10 metri. Deasupra patru copii fără nici o bucată de pâine. rile care‑mi străpung inima pentru cei
Afară, duba. De câte ori văd acest acestei bolţi sunt vreo 4 metri de pă- Tată‑meu, plecat de acasă la de acasă şi pentru fiecare din sutele şi
instrument, mi se înăcreşte sufletul. mânt. Pereţii exteriori au o grosime de Bucureşti, pentru a‑şi lua pensia de săr- chiar din miile de legionari, care în clipa
Se deschide uşa şi urc. Înăuntru întu- 1,50 metri. Jos asfalt. bători, nu se mai întoarce. E arestat şi aceasta primesc aceleaşi aspre chinuri.
neric. Desprind umbrele a patru soldaţi. Dacă afară aş vedea un om care nu- dus într‑un loc necunoscut. Înţeleg şi situaţia de umilinţă în care
– Încărcaţi armele, aud comanda mai o jumătate de oră ar dori să doarmă Nimeni nu ştie de soarta lui. sunt aruncat. Căci, privarea de libertate
plutonierului. Plecăm. Trecem prin într‑o asemenea boltă, l‑aş opri şi i‑aş Acasă, de Paşti, ne aşteaptă mama pe e una, iar ceea ce e cu mine aici e umi-
străzi luminate. La un moment dat îmi spune: „Nu încerca, te nenoroceşti”. toţi, să facem sărbătorile cu ea. Sunt aşa lire, e degradare până la maximum a fi-
dau seama că mă aflu pe podul de la Plutonierul mi‑aduce o rogojină şi de puţine bucuriile unei mame bătrâne, inţei umane.
Izvor, în dreptul casei domnului gene- două pături groase. Le aşează pe scân- arar numai adunându‑şi puii la un loc. Ceea ce nu înţeleg sunt poate şi
ral, unde, până acum câteva zile, fusese duri. Sub cap, nimic. La noi, de Paşti, e pustiu. Nimeni uneltirile şi toate diavoleştile planuri
sediul nostru. Şi va mai fi, cu ajutorul Locotenentul vede că este ceva lipsit din cei aşteptaţi. Nu‑i nici un suflet care se pun la cale pentru nimicirea mea
lui Dumnezeu. de cea mai elementară omenie. Se simte lângă mama. Străinii toţi o ocolesc şi de şi a mişcării mele.
O apucăm la stânga şi apoi de‑a lun- jenat şi se scuză că aşa e regimul. Mă teamă nu‑i mai intră în casă. Se caută cu orice preţ ceva, pentru a
gul, pe Cheiul Dâmboviţei. Mă duce la întreabă dacă n‑am o bască pentru cap, Bate o inimă stingheră şi ne caută pe se smulge o condamnare mare. Ori re-
Văcăreşti, îmi zic. Şi trec străzile una că o să‑mi fie frig. De unde să am? toţi prin închisori, aleargă după fiecare deschiderea, în vreo formă a procesului
după alta. Îmi spune câteva vorbe bune şi pleacă, prin celulele noastre să ne găsească. Să ne Duca, ori amestecul meu în procesul
încuind uşa cu lacăt. De jos, de sus, din mângâie, să ne sărute amărâtele trupuri. Stelescu, ori declararea drept anarhică şi
www.axa.info.ro

La un moment dat simt că am ieşit

afară din Bucureşti. Nu mai aud zgo-
mote de trăsuri, maşini şi tramvaie şi
nu mai văd lumini, prin crăpăturile de
la ferăstruică.
Maşina fuge pe şosea, în necunoscut. tre ai tăi, duşmănoşi, abia aşteaptă o viaţă
Într‑un târziu este oprită de un cor- de om, pe care s‑o mistuie, trimiţându‑şi
don de santinele.
– Stai! Cine‑i?
– Dă‑i drumul, că‑i Poliţia. Apoi de
un altul. În sfârşit oprim. Cobor la Jilava
în faţa cancelariei. Aici e un fort din li-
nia de centură a Bucureştilor, făcut pe
vremea regelui Carol I, după războiul
de la 1877. Acum e închisoare militară.
Aici s‑au chinuit Moţa, Marin,
Ciumeti, domnul general şi sute dintre
ai noştri, la 1933‑1934.
Intrăm în cancelarie. Peste câtva timp dor
soseşte maiorul comandant al închisorii
şi doi ofiţeri din compania de gardă.
Primesc instrucţiuni la telefon.
Căpitanul şi plutonierul de jan-
darmi pleacă, luându‑şi cu părere de
rău rămas bun de la mine. Două suflete
alese, care fac excepţie în corpul acesta
al jandarmilor.
Maiorul îmi cere cravata. Apoi banii. Mamaia mi‑a spus:
1.000 de lei. Mi se face percheziţie prin
buzunare. Dar aşa e regulamentul. Plec
cu locotenentul Maslacan, încadrat de
patru santinele cu baioneta la armă.
Sunt obosit.
Intrăm în fort. Acolo pătrundem
pe nişte ganguri întortocheate şi lungi,
pline de întuneric. Mă izbeşte un miros
rece şi umed de mucegai.
Sunt introdus apoi într‑un fel de strălucitoare, lumina pământul.
boltă, lungă de vreo 6 metri şi lată de
vreo 4 metri.
32
pereţii groşi, de pretutindeni săgeţi reci Dar unde, când nimeni nu‑ţi spune teroristă a mişcării de până acum şi în-
de umezeală îmi străpung trupul. Pare că nimic şi nu primeşti nici o veste. cercarea de condamnare pe această temă.
aceşti pereţi străini, în care nu recunoşti O, mamă, care plângi singură în colţul O condamnare se obţine uşor prin ordin.
nimic de al tău şi nu vezi pe nimeni din- tău de acasă şi nimeni nu te vede, să ştii Totuşi opinia publică va putea discer-
că şi noi plângem pentru tine, în această ne, în conştiinţa ei, nevinovăţia noastră.
zi de Paşti, fiecare prin celulele noastre. Şi jertfa nostră va creşte până la cer,
miile de săgeţi, ca nişte adevărate raze ale Ieri, sâmbătă, am rugat să mi se trimi- iar Dumnezeu, supremul Judecător, ne
morţii, pe trupul bietului condamnat. tă un bărbier, care să‑mi radă barba, cres- va auzi şi pe noi.
M‑am culcat. O noapte lungă. cută zburlit de o săptămână, pe obrazul Mi‑e sufletul încărcat de nedreptăţi.
îngheţat. A venit frizerul închisorii, un M‑am întins din nou pe patul aces-
Sfintele Paşti 1938, biet ţigan condamnat. M‑a ras şi m‑am ta de scândură. Aştept ora 11 noaptea,
spălat pe ochi pentru prima oară în aceas- când lumea începe să plece la biserici.
24 aprilie tă săptămână. Aştept Învierea Domnului. Mă învelesc cu paltonul. Nu pot să stau
plămânul
Î
mi intră umezeala în oase.
Respir aerul de pivniţă. Îmi simt
străpuns de ace, de gloanţe.
Să cer o lumânare plutonierului.
Aici n‑are de unde să cumpere, dar poa-
te va fi având vreuna în plus acasă la el.
pe spate, căci mă doare, dar nu ştiu ce,
nu pot desluşi: şira spinării sau rinichii?
Prin crăpăturile scândurii, prin ro-
Mă întind pe patul de scânduri. Mă Cei doi ofiţeri, locotenentul Mastacan gojină şi pătură, vine un curent rece de
oasele. Stau câte cinci minute pe o şi lt... au venit şi ei să‑şi facă serviciul îna- pe cimentul de jos, care trece şi prin ha-
parte, câte cinci minute pe cealaltă. inte de închidere. Mai ales că în camera ine şi se opreşte prin coastele slăbite.
Mâ întorc pe stânga. Aud cum îmi bate unde sunt adus de ieri nu arde becul. Mă întorc pe dreapta şi îmi strâng
inima. Sau picură picături de sânge din ea? Ce nenorocire! Îmi trece prin min- genunchii la gură. Mă dor şoldurile. Îmi
Se scurge viaţa din istovitul trup. te că e un semn rău. Pentru prima oară face impresia că a copt, că e puroi. Nu
O, ţară! Cum îţi răsplăteşti tu pe fiii tăi! în viaţă voi face Învierea fără lumină. Pe pot sta pe o parte decât cinci minute. Pe
Am adormit. Visez pe mamaia şi întuneric. Singur. cealaltă mă doare la fel.
pe Elvira Gârneaţă. Elvira mi‑a dat Dar ofiţerii şi plutonierul..., după Mă gândesc la „fata mamei”
să beau dintr‑o cană mare cu apă. mai multe încercări au aprins lumina. (Cătălina), cum doarme ea cu degeţelul
Mi‑au adus şi o mică lumânare de în gură şi visează la Moş Crăciun, care‑i
– Tare greu o ducem. M‑am mutat ceară, pe care mi‑au dat‑o cu deosebită aduce jucării.
aici. (Era într‑un sat de la mahalaua bunăvoinţă. De sărbătorile Crăciunului dor-
Huşului, dinspre Prut). Ei, în puţinele minute de vizită re- meam în pat cu ea. Deodată o aud răc-
Eu i‑am spus: gulamentară, de două sau de trei ori nind prin somn. O trezesc:
– Mă duc până sus pe deal, cu pe zi, nu vorbesc nimic. Nici ei n‑au ce – Ce‑i mamă, ce s‑a întâmplat?
Nicoleta şi Horodniceanu şi, când mă să‑mi spună, nici eu nu‑i întreb nimic. – Moş Crăciun a căzut de pe casă cu
voi întoarce, o să‑ţi las ceva bani, să nu Singurele lor cuvinte sunt: un sac de jucării.
ai nici o grijă. – Aveţi nevoie de ceva? La care eu Un înger nevinovat care nu ştie de toa-
Am plecat. Era noapte. O lună plină, răspund întotdeauna: te durerile noastre. Împlineşte abia 4 ani.
– Nu. O fi 11. Mă scol, mă spăl, mă îmbrac
Mi‑e teamă să nu i se întâmple ceva. Dar simt în ochii lor că ei înţeleg cu paltonul. Mă aşez pe marginea patului
Rămasă iar singură. Un ginere mort toată tragedia mea sufletească. Îşi dau şi mă uit la pustietatea din jurul meu.
www.axa.info.ro

Sunt singur.
Mi‑aduc aminte: am mai sărbăto-
rit de două ori Paştile în închisoare. În
1925, la Focşani şi în 1928, la Galata.
Niciodată însă nu am fost aşa de
trist, cu atâta durere în mine şi copleşit
de atâtea gânduri.
Iau cărticica de rugăciuni şi încep a
citi. Mă rog lui Dumnezeu pentru toţi.
Pentru soţia mea, atât de împovărată şi
îndurerată, pentru mama mea, pe care
iar vor fi călcat‑o şi bruscat‑o comisa-
rii din Huşi, pentru tatăl meu, care cine
ştie prin ce celulă zace, în această noap-
te, pentru fraţii mei de asemenea.
Apoi pentru ostaşii legionari, bă-
trâni sau tineri, aceşti eroi şi martiri ai
credinţei legionare, ridicaţi de la casele
lor şi duşi cine ştie prin ce închisori.
Câtă jale şi câte lacrimi n‑or fi acum
în sute de familii româneşti!
Mă rog apoi pentru toţi cei mor-
ţi. Bunici şi rude, cum şi prieteni care
m‑au iubit şi ajutat în viaţă.
Îi văd pe rând pe toţi. Iată pe dom-
nul Hristache... şi la urmă îmi apare
Ciumeti, cu grupul de legionari martiri
căzuţi pe vremea lui.
În fruntea lor, mare, îi văd chipul ca în-
tr‑un tablou... bătrân, bătrân de o jumă-
tate de mie de ani, cu plete lungi şi cu co-
roana pe cap: Ştefan, domnul Moldovei.
Mă rog pentru el. El mi‑a ajutat în
atâtea şi atâtea lupte.
Iată‑l şi pe generalul nostru, eroul
acesta legendar, cu seria lui de martiri
legionari, cu cei căzuţi în utimele lupte.
Iată‑l lângă general, în cămaşă ver-
de şi încins, pe Marin, eroul de pe
câmpiile spaniole.
Moţa, frate drag Moţa, mi se rupe
inima când te privesc. Am pornit amân-
doi, eram aproape copii, acum 15 ani în
această luptă. Te văd ager şi netemător.
Înfruntând adversităţile. Sfredelind cu
ochii de oţel inima duşmanilor.
Te văd mai târziu copleşit de greu-
tăţi şi sărăcie, într‑o ţară în care pen-
tru Ion Moţa nu se găsea pâine. Pentru
această sărmană de pâine în România
nu era de ajuns numai capul tău mare,
îţi mai trebuia şi o inimă de trădător.
Te văd muncind cu disperare. Te văd
obţinând succese strălucitoare la exa-
mene, în presă, la bară, la catedră.
Te văd târât în închisoare. Umilit
şi plin de amărăciune. Îţi văd umerii
încovoiaţi şi sufletul îndoliat de atâtea
atacuri mişeleşti. Te văd tremurând şi
plângând pentru mine.
Te văd plecând la moarte. Să faci
acestui neam dovada supremă. Să ne
eliberezi pe noi prin moartea ta. Să ne
deschizi cu pieptul tău sfârtecat, cu pi-
cioarele tale rupte, drumul biruinţei
unei generaţii.
Şi uită‑te acum la noi, dragă Moţa.
Eu stau aruncat ca un câine aici... pe
aceste scânduri. Mă dor oasele şi îmi
tremură genunchii de frig.
Ai noştri toţi, toată floarea acestei
Românii, zace culcată cine ştie prin
ce temniţe.
www.axa.info.ro
16
A ieşit, s‑a suit într‑un taxi şi a
plecat.
Apoi l‑am visat pe domnul general.
Era îmbrăcat cu cămaşa verde, cu care
plecase în Spania. Venise la mine cu ta-
tă‑meu, Cornel Zăvoianu şi Gârneaţă.
Râdea cu hohote că mă găsise dezbrăcat.
Mă gândesc mereu unde or fi ceilalţi?
Or fi dat familiile lor de ei? Or fi împrăş-
tiaţi pe la diferitele închisori din ţară?
Sau concentraţi într‑un lagăr? Pe cine
întrebi, nimeni nu‑ţi dă nici o informaţie.
În ziare nici măcar nu s‑a publicat
arestarea lor. Nimic. Atâta doar se ştie că,
noaptea în care m‑au ridicat pe mine, i‑au
www.axa.info.ro
ridicat şi pe ei de la casele lor, i‑au dus la
Liceul MIHAI VITEAZUL, unde au
fost ţinuţi o zi. Apoi urcaţi în automobi-
le şi duşi în direcţie necunoscută. Printre
ei se aflau: tatăl meu, colonelul Zăvoianu,
Polihroniade, Simulescu, Vasile
Christescu, Radu Budiştenu, Vergatti,
Alexandru Cantacuzino, Cotigă şi pa-
tru preoţi: părintele profesor universitar
Cristescu, părintele profesor Duminică
Ionescu, părintele Georgescu‑Edineţ şi
părintele Andrei Mihăilescu, care n‑are
altă vină decât aceea că e parohul biseri-
cii de care aparţine sediul nostru. El nu
e înrolat în mişcarea legionară, după cum
nu‑i nici părintele Georgescu‑Edineţ de-
cât parohul bisericii studenţeşti.
Bănuiesc că numărul lor, al celor lu-
aţi din Bucureşti, trece peste 100, pro-
fesori, avocaţi, doctori, ingineri: floarea
intelectualităţii româneşti.
Nimeni dintre ei nu are nici o vină.
Sunt ridicaţi fără mandate de arestare,
în afară de lege, pe deasupra legii, în
contra oricăror principii de omenie.
Atât de mult au fost călcate bietele
5 Corneliu Zelea Codreanu cu puţin timp înainte de a fi arestat / martie 1938 case de legionari, încât pentru a resta-
bili dreptatea în viitoarea Românie le-
Doamne, mă rog în noaptea aceasta mâncarea de la cazan, şi seara. gionară, numele de legionar trebuie să
de Înviere, primeşte‑mi jerfa! Soarele nu pătrunde înăuntru de- devină sacru. Nici o forţă publică nu‑i
Ia‑mi viaţa! Căci ţie, o, ţară! nu‑ţi cât câteva minute la ora 5 după masă, şi poate pătrunde în casă.
trebuie puterile noastre, tu vrei moar- atunci numai printr‑un colţ al ferestrei. În caz de delict, numai şeful său ie-
tea noastră. Timpul mi‑l petrec stând ghemu- rarhic va putea să pătrundă în casă sau
O fi trecut de 12. Poate şi de 1. it pe marginea patului şi scriind din să dispună arestarea lui.
N‑am mai auzit clopotele sunând când în când, pe hârtie de împache- Este un drept indiscutabil la reparaţie,
Învierea. tat, aceste rânduri. pe care‑l merită purtătorii acestui nume
Aprind lumânarea şi zic: Aici nu există nici masă, nici scaun. atât de hulit, încălcat şi nedreptăţit astăzi.
– Hristos a înviat! Un vârf de creionaş, rătăcit prin buzuna-
Lumea prin sate şi oraşe se întoarce re, e pe sfârşite. Abia îl pot ţine între dege-
acasă cu lumânările aprinse. Ai noştri te. Restul de timp stau întins sub pătură. Vineri, 29 aprilie
toţi, familiile noastre plâng în noaptea
aceasta...
Dar umezeala aceasta trece şi prin
pătură şi prin haine. De o săptămână de O , Doamne, că lungă‑i ziua!
Corneliu ZELEA CODREANU
Am desfăcut o cutie de sardele şi am când stau aici, nu m‑am dezbrăcat nicio-
mâncat una din ele. dată şi n‑am fost scos afară la soare, mă- Duminică, 1 mai
De luni seara n‑am mâncat nimic. car o jumătate de oră, să mă încălzesc.
Am băut o jumătate de cană de apă.
Ghemuit deasupra rogojinei, adorm...
Ieri a fost maiorul dr. Holban. Un om I eri, prima dată am fost scos afară
din pivniţa aceasta. Mi se împleti-
amabil. Acelaşi care i‑a avut în grijă pe ai ceau picioarele.
noştri şi la 1933. Îi cunoaşte pe toţi. Între patru soldaţi, cu baionetele la
Miercuri, 27 aprilie Deşi nu vreau să mă plâng nimă- arme, am fost dus până sus la cancela-
A u trecut şi cele trei zile de Paşti. nui şi nici să fac vreo cerere, i‑am spus rie. Acolo mă aştepta căpitanul procu-
La mine n‑a venit nimeni din- că simt dureri jos, la şira spinării şi în ror Atanasiu.
tre cunoscuţi, desigur n‑au căpătat per- umeri. Mi‑a spus râzând prieteneşte: M‑a apucat groaza. Căci nu mai am
misiunea de a mă vizita, sau poate vor fi – Aceasta se cheamă închisorită şi nici o încredere în justiţie.
fiind şi ei arestaţi pe undeva. nu se tratează cu nimic. Justiţia, care judecă după „ordin” şi
Greu trece timpul când eşti singur. Astă noapte l‑am visat pe Moţa, nu după conştiinţă, nu există.
În această boltă nu intră om decât de care mi‑a spus: Alături se auzeau dintr‑o cameră
trei ori pe zi, câte un minut: dimineaţa – Mi‑au dat drumul, le‑a fost şi lor glasuri de copii şi viaţă de familie.
la deschidere, la ora 12, când îmi aduce ruşine. Acum plec la Craiova. Îmi făcea impresia că eu nu o să mai
33
Corneliu ZELEA CODREANU

16
apuc nici o dată aceste zile. Şi glasurile mâinile pe faţă şi plânge. Şi simt cum
acelea de copii îmi aduceau aminte de mi se frânge inima.
Cătălina, „fata mamii”. Păreau că erau Doamne, Doamne, atâtea dureri în
un fel de adio pe care lumea îl trimitea casa noastră! De atâţia ani.
unuia, care nu se va mai întoarce în ea.
Şi căpitanul mă întreba mereu. Luni, 9 mai
Întrebările sale se refereau la următoarele
puncte: partidul Totul Pentru Ţară e fos-
ta Gardă de Fier dizolvată? Jurămintele
A stăzi a venit din nou maiorul
Dan Pascu. Iar am fost dus în-
tre baionete până sus la cancelarie.
legionarilor. Semnificaţia cuvântului „că- Când am ieşit afară şi am dat de
pitan”. Judecătorul legionar nu se supra- soare, de aer şi de căldură, am simţit o
pune judecătorului statului? mângâiere. Părea că, printre baionetele
Ordinele secrete ale ministerului, care mă duceau, mă binecuvânta cerul.
cu campania electorală sau cu măsurile Maiorul mi‑a spus că instrucţia s‑a
contra organizaţiei mele. terminat. Să‑mi aleg apărătorii. Cine să
Ce scop avea corpul foştilor militari? mă apere? Când toţi avocaţii noştri sunt
Corpul Moţa‑Marin? arestaţi, ştiu cine va primi să mă apere?
Apologia crimei, prin distincţia cu A rămas să mă gândesc până joi. Mi‑a
grad şi crucea albă a băieţilor închişi. spus că s‑a publicat în ziare rechizitoriul
Asociaţia secretă. Asociaţia „Prietenii căpitanului Atanasiu. Ce vor fi spus bă-
legionarilor”. ieţii, toţi ai mei, când vor fi citit? Cum
Şi, pe această linie, cazul Duca. Dacă trebuie să fi plâns mama şi biata soţia
nu cumva am dat ordin pentru „asasina- mea! Trimis în judecată pentru trădare...
rea lui”. Deci, o tendinţă de redeschide- M‑am întors înapoi, în această bol-
re a acestui proces, din care eu am ieşit tă plină de răceală şi stau pe gânduri.
achitat cu unanimitate, ca cea mai bună N‑am cu cine să mă sfătuiesc.
dovadă a nevinovăţiei noastre, a mea, a Nenorocitele de ordine jandarme-
domnului general şi a celorlalţi camarazi. reşti şi poliţieneşti cu caracter poli-
Senatul Legiunii, regulamentul făcut tic, ating ele ideea siguranţei statului?
de domnul general, care ar da organiza- Se încadrează în acele articole grozave
ţiei un caracter paramilitar. 190, 191 cod penal, care pedepsesc de
Dar aici nu e vorba de nici un proces la 5 la 25 de ani de muncă silnică? Stau
în care să te judece omeneşte, ci de o pri- şi mă frământ singur.
goană lipsită de dreptate, de legalitate şi
www.axa.info.ro

care ni se pun la cale acum, dar cred că organizaţiei mele. Nici un ordin din acestea Am să cer o hârtie, am să fac o cerere
de omenie, în care numai Dumnezeu Dumnezeu le va împrăştia, cu lumina nu interesează siguranţa statului român. comandantului închisorii spre a permite
mai poate interveni cu puterile lui. lui biruitoare. Unul din ordine este al prefectului de soţiei mele să vină pentru a‑mi putea pre-
La 2 noaptea mă întorc, între ace- Tot astăzi, joi 5 mai, am avut prima Prahova, adresat directorilor de fabrici, găti apărarea. Dar cum să vină, dacă e se-
leaşi baionete, la locul meu de odihnă. bucurie, sau a doua, căci prima a fost când evrei de pe Valea Prahovei, cerându‑li‑se chestrată acasă? S‑o fi zbătând şi ea. S‑o
Şi o să‑mi fie dor de fata mamii. Pe mi s‑a adus geamantanul în primele zile. să dea afară pe muncitorii legionari. fi frământând singură cu biata fata mamii.
drum, la întoarcere, iar mă gândeam că Mi‑a adus de acasă un pacheţel Altul, al generalului Bengliu, interesând De nicăieri nici o speranţă. Un singur
nu voi mai ieşi de aici. M‑a cuprins un de şuncă, peşte prăjit, două săcule- corpul de jandarmi, pe care mi l‑a adus sprijin: Dumnezeu şi Maica Domnului.
dor de fetiţă. Şi mergând printre santi- ţe cu brânză Lica şi două pâini albe, cineva din cercurile naţional‑ţărăniste de
nele, îngânam mereu:
– Şi o să‑mi fie dor de fata mamii. Şi
proaspete. la Corso sau Athénée Palace. Marţi, 10 mai
De asemenea căciula, o bundiţă cu M‑am întors din nou în celula mea,
o să‑mi fie dor de fata mamii.
Mi se strânge inima de durere.
mâneci, două perechi de ciorapi de lână cu inima străpunsă de săgeţi.
şi nişte papuci de casă. M‑am bucurat:
D e când stau aici, în situaţia
aceasta grea, n‑am supărat pe
Eu, şeful mişcării naţionaliste‑legio- nimeni cu nici un fel de cerere. Astăzi
un semn de la ai mei. nare, să fiu judecat pentru trădare. am înaintat următoarea cerere domnu-
Luni, 2 mai N‑am putut să‑i văd, dar semnul N‑am mai mâncat nimic. Am dormit lui comandant al închisorii:
A stăzi, luni 2 mai, a venit din îmi încălzeşte inima.
nou procurorul şi interogarea
s‑a terminat.
Cojocul mă va scăpa şi de frig.
târziu de tot, pe patul meu de scânduri şi
m‑am zvârcolit toată noaptea. Dimineaţa
Până acum, de 15 zile, cred că n‑am m‑am trezit strigând în somn: „Domnule Comandant,
mâncat mai mult decât o pâine în tot Subsemnatul, Corneliu Zelea Codreanu,
– Auzi, dragă Moţa, voi fi judecat în calitate de deţinut, vă rog respectuos să bi-
Joi, 5 mai acest timp. Am dormit îmbrăcat. N‑am pentru trădare! nevoiţi a înainta cererea mea autorităţilor
fost scos afară nici măcar 5 minute pe
S unt tot aici, în această tristă zi. M‑au umplut puricii şi păduchii şi Doamne, Doamne, lungă e ziua! militare în drept, spre a fi rezolvată.
celulă. Ceasuri întregi şi zile întregi nu Terminându‑se instrucţia şi deschi-
mă pişcă toată noaptea. schimb o vorbă cu nimeni.
Stau singur, ceas după ceas şi zi zându‑mi‑se acţiune publică pe baza ar-
după zi. Ce‑or fi făcând soţia mea şi fata? ticolului 191 Cod Penal, cer să se permită
Nu văd chip de om decât atunci Duminică, 8 mai Am auzit că sunt închise şi reţinute la soţiei mele a mă vizita, fiindu‑mi urgent
când mi se aduce mâncarea.
De acasă nu a mai venit nimeni, căci
nu s‑a mai permis.
I eri seară a venit magistratul in- Casa Verde. Nu pot să‑mi imaginez de necesar, pentru pregătirea procesului meu,
structor, maior Dan Pascu şi mi‑a ce. Poate ca să nu vină la mine.
adus la cunoştinţă că am fost trimis în
angajarea avocaţilor etc., proces ce urmea-
Dar bietul tatăl meu în ce lagăr o fi? ză a se judeca după procedura rapidă.
Am auzit că într‑o altă latură, mai judecată pentru „trădare”. Am rămas un Va fi ajuns cineva până la el să‑i ducă ceva Acţiunea deschisă în contra mea compor-
rău decât mine, stă bietul Horia, frate- moment uluit. Apoi mi‑a explicat că de ale mâncării, de învelit? Nu ştiu nimic. tă discuţii doctrinare şi cercetări de jurispru-
le meu. Mâine are procesul. Dumnezeu este vorba de deţinerea şi publicarea de Dar biata mamă, cum o fi ducând şi denţă, care nu se pot face într‑un timp scurt.
să‑i ajute. Mă rog pentru el. Nu face acte secrete, care interesează siguranţa această nouă povară? Căci casa noastră De aceea cer, pentru necesităţile apă-
parte din mişcarea noastră şi nici nu statului şi care se încadrează în articolul liniştită, ascunsă sub caişii înfloriţi, de la rării mele, să permiteţi urgent soţiei mele
ştiu din ce motive este arestat. 191 cod penal sub titlul „Trădare”. 1922 încoace e numai câmp de percheziţii să vină la mine.
Pe la 4, a venit plutonierul cu încarce- Mi‑a luat un interogatoriu asupra ce- în miez de noapte şi de jale. Să alergi de Tot deodată vă rog a permite să se expedi-
rarea şi m‑a trecut în scriptele închisorii, lor şase ordine, date de prefecţi sau co- atâtea ori din odaie în odaie şi să nu vezi eze alăturata telegramă adresată soţiei mele.
în calitate de condamnat la 6 luni, anun- mandanţi de legiune de jandarmi către pe nimeni din ai tăi, să nu ştii de soarta lor, Primiţi vă rog, asigurarea respectului meu.
ţându‑mă că mă eliberez la 15 octombrie. subalterni, toate referindu‑se la şicane po- să‑ţi fie viaţa numai un plâns şi un ofat. Marţi, 10 mai 1938
Ce bine ar fi, dacă n‑ar fi uneltirile litice – electorale – îndreptate împotriva O văd cum îşi pune amândouă Corneliu Zelea Codreanu”
34 www.axa.info.ro

Vineri, 13 mai
I eri a fost din nou maiorul Dan
Pascu. Trebuia făcută ultima for-
malitate pentru terminarea instrucţiei.
Dar, spre surprinderea mea, mi s‑a des- vor vedea
chis acţiune publică pentru două delicte:
I. că am înarmat pe cetăţenii ţării,
căutând să provoc război civil;
II. că m‑am pus în legătură cu un
stat străin, pentru a provoca revoluţia
socială în România.
Bineînţeles că nici una din aceste acu-
zaţii nu conţine nici cel mai mic adevăr.
Ce grozav e să te zbaţi sub acuzaţii
nedrepte!
16
Mi‑a spus că zilele acestea vor da Am luat contact cu avocaţii în fiecare zi. „îmbogăţire mutuală”, cuvinte, definiţii şi
voie mamei şi soţiei mele să vină pentru Vineri, sâmbătă, şi duminică a tre- gânduri care nu mi‑au aparţinut niciodată;
a‑mi
Mă
putea pregăti apărarea.
gândesc: oare ce vor zice când mă
buit să cercetăm 20 de dosare; ceva
nemaipomenit.
2. Ideea unei „alianţe economice”.
Îşi reaminteşte că a citit undeva aces-
aşa de slab? Cum vor plânge? În trei zile să‑ţi poţi căuta contra- te lucruri. Pleacă la Râmnicu Vâlcea şi,
Şi vor înţelege chinurile fizice şi mai
probe: cărţi, ziare, dezbateri parlamen- într‑adevăr, găseşte cartea, dată de autor
ales morale la care am fost supus? tare, foi străine. Să‑ţi aduni material de cu dedicaţie scrisă de mâna sa. Pe coper-
Apoi m‑au lăsat să stau o oră pe afa-
al tău, ordine, circulare, acte împrăştia- tă se găsesc în subtitlu cuvintele economie
ră... M‑am plimbat câteva minute, dar
te, cine ştie pe unde. Şi aceasta cu atât automată, iar înăuntru, în mai multe pa-
soarele mi‑a muiat toate mădularele şi
mai greu cu cât ai tăi, toţi care au lu- gini, explică acest nou sistem economic.
n‑am putut să stau în picioare. crat cu tine sunt arestaţi sau trimişi în Către sfârşitul cărţii, în vreo 20 de
M‑am aşezat pe o rogojină şi mi‑am lagăre, sau ascunşi ca să nu fie prinşi. pagini, pledează pentru cealaltă idee:
făcut rugăciunea, după care m‑am întins Au alergat săracii băieţi, tinerii avocaţi alianţă economică, un „credit internaţio-
şi am stat aşa până când ora a trecut. legionari, ca albinele în aceste trei zile. nal”, un „oficiu internaţional”, etc. şi, ca
Acum sunt din nou înăuntru. Ce frig e Avocaţii mari au refuzat toţi să mă ultim noroc al nostru, scrisul de mână,

www.axa.info.ro
Dumnezeu le vede pe toate. aici şi câtă umezeală! Tare mă simt slăbit. apere, Radu Rosetti, Vasiliu‑Cluj, Paul dedicaţia, este acelaşi scris, exact ca în
E vorba ca luni să se facă ultima for- Acum e seară. Mult îmi mai pare de azi Iliescu, Mora, până şi Nelu lonescu, scrisoarea de care sunt acuzat eu.
malitate a instrucţiei şi să mi se fixeze dimineţă. N‑am cu cine să schimb o vorbă. Petrache Pogonat, Ionel Teodoreanu, Avocaţii freamătă cu toţii în faţa
un termen. O vrăbioară şi‑a tăcut cuibul în per-
de teamă ca să nu fie duşi în lagăre. acestei minuni şi cer preşedintelui să
Aştept acum duminica. Poate o veni vazul ferestrei. Vine şi ea să se culce. Îi
Teamă şi laşitate. fie chemat autorul ca martor, domnul
cineva din ai mei la mine. dau totdeauna fărâmituri. De aceea toată admiraţia mea pentru Rădulescu‑Thanir.
Am auzit că fratele meu Horia a fost Aştept să vină cu mâncarea. Dar nici avocaţii: Henţescu, Radovici, Ranetescu, preşedintele respinge cererea.
condamnat la o lună închisoare şi e ţi- cu ei nu pot vorbi. Paul Iacobescu, Lizeta Gheorghiu, O parte din avocaţi se duc la acest
nut tot la secret, într‑o situaţie cu mult Vin totdeauna locotenentul de ser- Caracaş, Horia Cosmovici, Zamfirescu, domn. El recunoaşte că a scris o ase-
mai rea decât a mea. Că e foarte slăbit. viciu şi plutonierul. Colţescu‑Cluj... şi pentru tot acest tine- menea scrisoare. Vine până la poarta
Mi se rupe inima de durere pentru el. N‑au voie să vorbească cu mine. Dar ret eroic, care a înfruntat furtuna. tribunalului, dar este oprit de a intra.
Mă rog lui Dumnezeu să‑i ajute şi lui. se poartă atât ei, cât şi comandantul în- Luni dimineaţa s‑a deschis prima Ridic din nou chestiunea:
Aseară am avut un musafir. Când a chisorii, cu o delicateţe care pentru mine şedinţă. Tribunalul Militar era com- – Domnule preşedinte şi onorat tribu-
venit să‑mi aducă mâncarea, s‑a stre- este o mângâiere. Ostaşul, săracul, aceas-
pus din preşedintele Secţiei I, colonelul nal, s‑a descoperit definitiv autorul scri-
curat printre picioarele plutonierului tă făptură superioară, care‑şi face datoria
Dumitru şi patru ofiţeri de front. sorii de care sunt acuzat eu. E domnul
un câine. După ce m‑a închis la loc, el corect, executând cu stricteţe ordinele S‑a citit apelul martorilor; lipseau Rădulescu‑Thanir, colaborator la„Neamul
a ieşit de sub pat. primite, dar în ochii căruia nu vezi nici o
toţi cei din lagăre, adică oamenii cu care Românesc”; nu‑l cunosc personal. Nu ştiu
A mâncat cu mine. I‑am dat din ce pornire şi nici o răutate. Eleganţă sufle-
am lucrat eu, martorii de fapt. S‑a cerut misterul prin care aceasta scrisoare a ajuns
am avut şi s‑a săturat. tească. Şcoala armatei române. amânarea şi aducerea acestor martori. la mine. El recunoaşte că e a lui, că a scris‑o
Am mai vorbit cu el şi s‑a culcat jos Ce frumoasă e! Tribunalul a respins cererea apărării. el. Chemaţi‑l să dea explicaţii. Luaţi măsu-
pe ciment. M‑am întins şi eu pe rogoji- S‑a citit ordonanţa definitivă. rile pe care le credeţi de cuviinţă.
na mea. I‑am făcut semn să se urce sus. Marţi, 17 mai Plină de patimă, de răutate şi nea- preşedintele respinge cererea.
devăruri. Afirmaţii gratuite, nedovedite
A
S‑a urcat şi s‑a culcat lângă mine, după zi, pe la ora 10, a intrat locote- În sfârşit pledează cei 7 avocaţi ai
ce m‑a lins pe mână. O fi vreun semn de nentul şi mi‑a spus: cu nimic, lipsite de bună credinţă, de mei. Impecabil. E joi noaptea, ora 12,
noroc pentru mine. – Mergem sus, ţi‑a venit familia. corectitudine şi de sentimentul onoarei. când tribunalul se retrage în deliberare.
A stat cuminte. Simţeam alături ră- M‑am încălţat repede şi am plecat, După masă, de la ora 5 pană la ora Pe mine mă duc în cameră şi după
suflarea unei fiinţe. de data aceasta numai între două san- 12 noaptea, am vorbit eu, timp de 7 ore vreo jumătate de oră mă suie în dubă şi
Pe la miezul nopţii a voit să iasă afa- tinele, căutând să‑mi întăresc mai bine în continuu, spulberând una după alta mă duc la Jilava.
ră. L‑am ridicat la geam şi, printre gra- picioarele slăbite şi gândindu‑mă cum toate acuzaţiile ce mi se aduceau. Sunt liniştit şi cu conştiinţa împăca-
tii, a plecat. să fac ca să apar mai tare. A doua zi a apărut în „Universul”, tă. Ştiu că nu sunt vinovat cu nimic.
Când am ajuns sus, mi‑a ieşit în cuvânt cu cuvânt, tot ce am spus, în afa- Nici una din acuzaţiile care mi se
Duminică, 15 mai prag fata mamii. Am luat‑o în braţe şi ră de şedinţa secretă şi de chestiunea cu aduceau n‑a rămas în picioare.
depozitele de arme, pe care, de ruşine,
A trecut şi duminica şi la mine tot am sărutat‑o pe faţă şi pe ochi, strân- Iată‑mă din nou în celula mea. Mă culc.
gând‑o lângă inima mea. cenzura le‑a oprit. Pe la 4 sunt sculat în zgomotul unor
n‑a venit nimeni. Marţi, mi s‑au pus întrebări de către
La prânz mi‑a adus de acasă niş- Înăuntru erau mama şi cu soţia mea. paşi şi de zăvoarele care se trag. Mă scol
procuror, la care am răspuns punct cu în picioare. Intră procurorul maior Radu
te borş cald de pasăre într‑un termos, M‑au îmbrăţişat amândouă şi au început punct. În rezumat, am fost dat în jude-
friptură şi pâine albă. Mi le‑or fi adus să plângă. Mama, săraca, avea mâinile reci. Ionescu, grefierul Tudor, comandantul
15 minute au trecut ca o secundă. cată pentru trădare, articolele 190, 191 – închisorii şi ceilalţi ofiţeri de gardă.
biata mama şi soţia mea. Ce‑o fi pe su- deţinere şi publicare de acte secrete, inte-
fletul şi pe capul lor. Le‑am întrebat de tatăl meu. Grefierul citeşte:
E închis în lagărul de la Miercurea resând siguranţa statului, bazându‑se pe –Tribunalul militar a răspuns afir-
Am gustat câteva linguri din borşul 6 ordine poliţieneşti şi jandarmereşti, de
cald, dar slăbiciunea trupului şi durerile Ciucului. N‑a putut să‑l vadă nimeni. mativ la toate întrebările. Sunteţi con-
natură electorală; pentru articolul 209 –
Corneliu ZELEA CODREANU

din suflet nu‑mi permit să mănânc. Aşa Ceilalţi fraţi sunt liberi, afară de damnat la 10 ani muncă silnică.
legături cu o putere străină, pentru a pri- Mai rămâne câteva minute şi se uită
că se usucă ceas cu ceas carnea pe mine. Horia, condamnat la o lună închisoare. mi instrucţiuni şi ajutoare, în scopul de
Creşte însă în inima mea credinţa în Au trecut cele 15 minute. la mine. Maiorul face ochii mari şi dă
Nici nu ştiu ce am vorbit. Mi‑a ară- a declanşa revoluţia socială în România din umeri. Pleacă toţi.
Dumnezeu. Mă rog în fiecare zi Maicii (bazându‑se pe o scrisoare falsă, care
Domnului şi Sfîntului Anton, prin ale tat Lizeta Gheorghiu lista de martori În faţa marii nedreptăţi care mă loveş-
şi avocaţi. Mi‑au spus că mâine mă vor nu‑mi aparţine pe care nu o văzusem ni- te, sunt liniştit, cu conştiinţa împăcată.
căror minuni am scăpat în 1934. ciodată în viaţă), pentru articolul 210 –
În aceste vremuri de urgie sunt sin- duce la Consiliu. Deschid din întâmplare cărticica de
înarmarea populaţiei, pentru declararea rugăciuni a Sfîntului Anton. Se deschi-
gura mea mângâiere. M‑am despărţit cu inima sfâşiată.
războiului civil, bazându‑se pe nimic. de la pagina 119. Citesc: Fă ca să pri-
Mă doare durerea lor.
În ultimul moment, adică cu 10 minu-
Luni, 16 mai te înainte de a da cuvântul procurorului,
mesc cu linişte orice trimite Dumnezeu,
Vineri, 27 mai printr‑o adevărată minune dumnezeiască, pricepând că este dorinţa Lui.
A stăzi dimineaţa a venit maiorul
Dan Pascu şi, în sfârşit, s‑a ter-
minat calvarul acestei instrucţii. A cum o săptămână, dimineaţa se descoperă autorul scrisorii pentru care
la ora 4, am fost sculat şi dus la eram acuzat eu. Un avocat, Marinescu din Duminică, 29 mai
În fiecare clipă mă aştept ca cine ştie ce
acte false să mi se mai introducă şi ce acuzări
să mi se mai arunce pe umerii mei slăbiţi.
Consiliul de Război, în vederea studie- Râmnicu Vâlcea, citind scrisoarea, vede că
rii dosarelor şi a procesului. Acolo am este străbătută de două idei:
stat mai omeneşte, într‑o cameră cu pat. 1. Ideea de „economie automată” şi
M i‑e dor de Carmen Sylva. De
malul mării. Anul trecut, pe
vremea aceasta, eram acolo şi pregăteam
www.axa.info.ro 35
Corneliu ZELEA CODREANU
16
cu Totu deschiderea comerţului legionar.
Acum se adună din nou negustorii
şi viaţa începe. În tabăra noastră vor
creşte bălăriile şi spinii şi vor acoperi
munca noastră.
Unde anii trecuţi era numai freamăt
şi viaţă, de sănătate, de bucurie, acum se
întinde pustiul. Şi totuşi cred că imensa
lume care vine acolo în fiecare vacanţă,
îşi va aduce aminte de mine.
Când m‑am întors de la proces, a
doua zi, în cuibul vrabiei de la geam s‑au
născut puişori. Vrăbioara aleargă toată
ziua şi le aduce mâncare. Mă uit la ea.
Totdeauna vine cu ciocul plin. E atâta ci-
ripit în micul lor cămin şi atâta fericire...
Note de la proces.
Tot timpul am fost ţinut într‑o pază
extrem de serioasă şi cu totul neobişnu-
ită. La uşă au stat permanent doi jan-
darmi în post, iar în cameră cu mine un
plutonier. De asemenea un plutonier a
stat tot timpul în preajma mea.
Discuţiile cu apărătorii, pregătirea
apărării, care totdeauna e secretă, le‑am
făcut în faţa lor şi a doi agenţi de Poliţie.
Avocaţii, ca să poată pătrunde la
mine, treceau, începând de la poar-
tă, prin patru cordoane, făcându‑li‑se
percheziţie corporală. Sălile pline de
agenţi, care spionau pe apărători, pe
martori şi pe ofiţeri.
Nu puteau vorbi doi oameni, că
imediat sosea lângă ei un al treilea:
www.axa.info.ro
agentul, spionul... O atmosferă încărca-
tă, înnăbuşitoare, plutea între zidurile
Consiliului şi în afara lui.
Fiecare avocat sau martor se aştep-
ta din moment în moment să fie ridicat,
arestat, dus în lagăr.
Au fost ridicaţi de pe banca apărării
avocaţi care, în acel moment, erau asi-
milaţi magistraţilor.
Avocaţii: Cornel Rădulescu şi
Vlasto.
Au mai fost arestaţi Corneliu
Georgescu, Stănicel şi Popescu‑Buzău.
Avocaţilor din provincie, care s‑au
înscris telegrafic, li s‑au făcut noaptea
percheziţii în casă şi li s‑a pus în vedere
că, dacă vor părăsi oraşul, vor fi arestaţi
şi trimişi în lagăr.
În fine, cu foarte multă greutate, au
putut pătrunde la proces, în momentul
în care a început apărarea, n‑au mai fost
admişi. Mesele erau goale de astădată.
În afară de cei şapte avocaţi hotărâţi
să vorbească, restul n‑a mai putut intra.
În timp ce rechizitoriul procuroru-
lui, făcut de alţii şi numai citit de el, a
fost tras imediat în ediţii speciale, din
ordin, sub ameninţarea suspendării zia-
relor şi citit la radio în întregime, cuvân-
tul apărării a fost ascultat de Consiliu
într‑o sală goală şi nu s‑a bucurat în
presă decât de trei‑patru rânduri.
Apărarea a fost impecabilă.
Horia Cosmovici, Henţescu,
Radovici, Lizeta Gheorghiu, Iacobescu,
Ranetescu, Caracaş, toată admiraţia
mea pentru voi, iubiţi prieteni. Şi pentru
toţi ceilalţi ce aţi fost nedezlipiţi de mine,
ce aţi muncit, aţi alergat, v‑aţi zbătut şi
36
aţi tremurat aşteptând dreptatea.
La ultimul cuvânt am spus:
– onorat tribunal, aveţi în mâinile
dumneavoastră nu viaţa mea pe care o
dau bucuros, ci onoarea întregii tine-
rimi a României. Cred în justiţia mili-
tară a ţării mele.
Tribunalul avea deci să răspundă la
trei chestiuni:
I) Deţinerea şi publicarea de acte se-
crete, încadrat în articolele 190‑191.
Or, s‑a dovedit până la evidenţă, că
ordinele, cele 6, aveau un caracter poli-
tic. Erau simple ordine de urmărire, po-
liţieneşti, a membrilor organizaţiei mele.
Că ele nu atingeau întru nimic siguranţa
statului. Că asemenea ordine, au fost ci-
tite în Parlament, au fost publicate în zi-
are, că oamenii politici aveau asemenea
ordine. Domnul Maniu, într‑un singur
an, a declarat, că a avut 16, pe care le‑a
publicat într‑un memoriu.
În sfârşit, că articolele 190‑191 se află
în capitolul „Crime contra siguranţei ex-
terioare a statului” şi că cuvântul „sigu-
ranţa statului” din articolul 190 se referă
la siguranţa exterioară, că nu se pot în-
cadra acele ordine în crima de „trădare”;
II) Tribunalul avea să răspundă la o
a doua chestiune: Am luat legătură cu
un stat străin, pentru a primi ajutoare
şi instrucţiuni în scopul de a declanşa
revoluţia socială. Afirmaţie bazată pe o
scrisoare falsă, care nu‑mi aparţine.
Se descoperea autorul scrisorii.
Sunt acuzaţii ofensatoare şi de rea‑cre-
dinţă (articolul 209).
III) În sfârşit, tribunalul avea să răs-
pundă la crima de înarmare a populaţi-
ei, în scopul de a face război civil, lovi-
tură de stat etc. (articolul 210).
Or, am dovedit cu principii, fapte,
acte şi martori, că nici nu ne‑a trecut
prin gând vreodată să declanşăm un
război civil. Dar nu numai atât: nici
măcar să facem o tulburare cât de mică.
Primejdia de la Răsărit pândindu‑ne fi-
ecare greşeală, fiecare pas.
Şi totuşi tribunalul, fără a avea nici o
dovadă, nici cea mai mică dovadă, a răs-
puns afirmativ la toate întrebările, con-
damnându‑mă la 10 ani muncă silnică.
O mare nedreptate!
Primească Dumnezeu şi suferinţa
mea, spre binele, spre înflorirea neamu-
lui nostru.
Durere lângă durere, chin lângă
chin, suferinţă lângă suferinţă, rană lân-
gă rană, pe trupuri şi în suflet, mormânt
lângă mormânt, aşa vom ajunge...
Vineri, 3 iunie
C ontinuarea notelor de la proces
– Campania de ură.
Nu ştiu dacă a existat vreodată, în
viaţa publică a României, un om care să
fi fost atacat cu atâta înverşunare, pati-
mă şi rea‑credinţă de întreaga presă şi de
toate cluburile iudeo‑politicianiste, aşa
cum am fost eu de la arestarea mea, în tot
timpul instrucţiei, în scopul de a pregăti
condamnarea, în faţa opiniei publice.
N‑a fost nimeni în tot trecutul politic Luni, 6 iunie
românesc, asupra nimănui nu s‑a con-
centrat atâta ură. Nimeni n‑a fost lovit
ca mine fără a avea posibilitatea să mă
D in alte hrube aud în fiecare sea-
ră cântând:
apăr, fără ca cineva să mă poată apăra. Cu noi este Dumnezeu,
„Buna Vestire” şi „Cuvântul” au fost Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi.
lovite din primul ceas, suspendându‑se
apariţia lor. Şi apoi pe rând toate cântecele legi-
Nae Ionescu e şi el în lagăr. onare. E plină închisoarea de legionari.
Celelalte atacă cu înverşunare, unele Ei stau împreună, cred, în grupuri de
din tactică, altele din ordin. câte 20 în fiecare încăpere. Ziua sunt li-
Atacurile erau comunicate oficiale beri. Eu nu‑i pot vedea.
ale Ministerului de Interne. Am auzit că sunt printre ei:
Cine ar fi refuzat să le publice sau Livezeanu, Ţălnaru, Gheorghiescu.
ar fi îndrăznit să le discute, necum să le Numărul lor trece de o sută. Sunt
contrazică, era suspendat. în proporţii egale, studenţi, muncitori
S‑au distins în atacurile pline de mi- şi ţărani. Aceştia din urmă, din judeţul
şelie „Curentul”, „Neamul Românesc” şi Ilfov, dar mai ales din judeţul Vlaşca.
„Capitala”: Şeicaru, Iorga şi Titeanu. Inginerii de la Braşov. Atâta am putut
afla, deoarece din nici o parte nimeni nu
Condamnarea Bisericii are voie să‑mi comunice ceva sau să vor-
Nu ştiu dacă ar trebui să numesc ast- bească cu mine.
fel discursul către tineret al patriarhului Acum mă scoate în fiecare diminea-
Miron Cristea, în care acesta condamna ţă şi după masă, la început câte o oră,
în cuvinte grele mişcarea legionară a ti- acum trece şi peste o oră. M‑am refă-
neretului. Biserica Ortodoxă ia atitudi- cut, mă simt mai bine, deşi mă supără
ne făţiş ostilă tinerimii româneşti. mereu o durere surdă în partea de jos a
Îmi trece pe dinaintea ochilor con- şirei spinării.
damnarea pe care Biserica Catolică, prin În fiecare joi şi duminică îmi vin de
episcopii ei, o arunca asupra mişcării
acasă mama, soţia, fata mamii şi câteo-
naţionale din Germania, cu unul sau doi
dată şi avocaţii.
ani înainte de biruinţa lui Adolf Hitler.
De mâncare am suficient şi chiar
În orice caz, e dureros, extrem de
prea mult.
dureros!...
Aştept aprobarea pentru o maşină
Să lupţi pentru Biserica patriei tale,
de spirt, ca să‑mi încălzesc ceva, să‑mi
la marginea lumii creştine.
fierb ouă, să‑mi fac ceaiul.
Focul care arde bisericile de alături
Toată ziua stau singur şi vorbesc pe
îşi întinde para până la noi.
rând cu cei ce au murit dintre noi. Îi văd
Luptăm, jertfim, cădem, ne ţâşneşte
cum erau vii şi stau lângă mine. Merg ală-
sângele din piepturi, să ne apărăm bise-
turi prin cameră, stau pe scândurile acestea.
ricile... şi Biserica ne condamnă ca „peri-
Cei mai mulţi au trecut prin Jilava:
culoşii neamului”, ca „rătăciţi”, ca „străini
Moţa, Marin, Ciumeti, Hristache,
de neam”.
domnul general, domnul Hristache.
Ce tragedie în sufletele noastre!
Totdeauna stau toţi lângă mine;
Un mic exemplu pentru a prinde
când mă rog, se roagă şi ei.
nuanţa acestei tragedii.
Acum citesc Evangheliile de la capăt
Un copil care nu şi‑a văzut de mult
pe tatăl său, se repede la el să‑l îmbră- şi peste timpul lung, dincolo de 2.000
de ani, îl văd pe Domnul nostru Iisus
ţişeze. Când copilul se apropie, tatăl îl
priveşte rece şi‑l loveşte cu palma peste Hristos, descris în Evanghelie, ca şi cum
ar fi la zece paşi de mine. Îi văd îmbră-
gură, scoţându‑i doi dinţi.
Nu vă puteţi imagina zbuciumul su- cămintea. Îl văd cum păşeşte rar înain-
tea apostolilor, cum ridică braţul, cum
fletesc, tragedia din sufletul copilului, în
faţa acestei neaşteptate lovituri. vorbeşte cu ei, cum binecuvântează lu-
mea. Îl văd cum a căzut jos şi se roagă:
Dezamăgirea, ruşinea, durerea fizică,
răspunsul la cea mai curată dragoste, du- Doamne, fă să treacă paharul acesta de la
rerea morală, nu ştii care mai mult, dar mine, dacă este cu putinţă...
toate la un loc strivesc o inimă de copil. Îl văd cum L‑au prins şi cum Îl duc
legat spre Ana şi Caiafa.
„Biserica părintească”, „Biserica stră-
bună” ne loveşte. Ce trebuie să fi fost în sufletul Lui
atunci, în drumul acela?
Patriarhul e şi prim‑ministru, în nu-
mele căruia se fac toate, de la care ne vin Ce dureri, ce griji, ce ameninţări co-
pleşitoare Îi fugeau pe dinainte!
în fiecare zi atâtea chinuri.
Ce uriaş examen trebuia să dea!
Doamne, Doamne, ce tragedie! Şi la
ce chinuri ne pui sărmanul suflet.
Ce frământare în piepturi a zeci de faţă,
tea
Îl văd
la
aceea
cum Îl bat,
interogatoriul
de către
cum Îl lovesc în
luat în noap-
farisei şi cărturari,
mii de tineri, ţărani, muncitori, studenţi!
mai‑marii zilelor de atunci.
Cum caută să‑L încurce cu tot felul
Sâmbătă, 4 iunie de întrebări şi El tace şi se uită la fiecare
A zi m‑am uitat în oglindă şi am din jurul lui. Se uită în ochii lor, poate va
văzut, pentru prima dată, peste găsi vreun sprijin la vreunul dintre ei. În
zece fire de păr alb în barbă, albe ca ză- nenorocirile lui, omul se leagă de doi ochi
pada. De asemenea în cap. prieteneşti. O privire caldă, prietenească,
www.axa.info.ro

înţelegătoare, îi dă speranţe, puteri.
Nimic... pretutindeni ochi de fiară, pli-
ni de ură, de viclenie, de pofta de a chinui.
Atunci Îl văd cum, scârbit, îşi lasă
ochii în pământ...
Marţi, 7 iunie
T oţi L‑au osândit să fie pedepsit cu
moartea (Marcu 14, 64)... După
ce L‑au legat pe Iisus, L‑au dus şi L‑au
dat pe mâna lui Pilat (Marcu 15, 1).
Şi răsună în inima lui aceeaşi rugă-
ciune din grădina Ghetsimani: Doamne,
dacă se poate, fă să treacă paharul acesta
de la mine.
O nădejde I se aprinde în suflet:
poate Pilat îl va găsi nevinovat...
Într‑adevăr, simte lupta dintre Pilat
şi farisei. La urmă, fariseii înving.
Încă o nădejde spulberată. Pe faţa
copleşită de durere, de oboseală, o nouă
rază apare: „Sunt Paştile. E obiceiul să
se elibereze condamnatul la moarte.
Pilat se va adresa poporului. Poporul
e desigur cu mine şi va cere eliberarea
mea. L‑am făcut bine. Am vindecat pe
atâţia... Nu se poate să nu fie, afară, în
mulţime, măcar câţiva din cei vindecaţi
de mine, căci toţi au auzit că sunt prins.
Desigur au venit. Mulţimea e cu mine”.
Şi‑I trec pe dinaintea ochilor clipele de
acum o săptămână, ale intrării în Ierusalim.
Toată mulţimea L‑a primit cu crengi înflo-
rite, îngenunchind înaintea Lui.
Cei mai mulţi din norod îşi aşter-
neau pe cale veşmintele, alţii tăiau ra-
muri din copaci şi le presărau pe cale.
Iar mulţimile care mergeau înaintea
lui Iisus şi cele ce veneau în urmă strigau:
Osana, fiul lui David!”
Binecuvântat este cel ce vine întru nu-
mele Domnului. Osana, întru cei de sus.
(Matei 21, 8‑9)
Dar cei ce se ţineau cu miile după
mine, la predici! Şi ochii I se luminau.
Dacă Pilat se hotărăşte să ceară popo-
rului eliberarea Sa, e salvat!
Greutatea este să se hotărască Pilat
la aceasta.
În sfârşit Pilat se hotărăşte. Iese în
balcon şi strigă poporului adunat: Pe care
voiţi să vi‑l slobozesc? Pe Baraba sau pe lisus
care se numeşte Hristos? (Matei 27, 17).
Iisus aude dinăuntru întrebarea şi i
se pare un veac minutul în care aşteaptă
răspunsul.
Atunci toţi au strigat:
– Nu pe el, ci pe Baraba (Ioan 18, 40).
Şi Baraba este un tâlhar.
– Dar ce să fac cu Iisus, ce se cheamă
Hristos, căci nu‑i găsesc nici o vină?
– Să se răstignească! strigă mulţimea
(Matei 27, 22).
– Dar ce rău a făcut?
– Şi mai vârtos strigau, zicând: Să se
răstignească (Matei 27,23).
Ei strigau în gura mare şi cereau de
zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale
preoţilor celor mai de seamă, au biruit.
Iisus aude şi I se întunecă privirea.
Nu‑I vine să creadă. Pare că şi judecata
Îi lipseşte.
E scos afară în brânci... Mulţimea
www.axa.info.ro
strigă; dar El nu mai vede pe nimeni
şi nu mai aude nimic... Acum El nu
mai are puteri. Minuni nu mai face,
căci în momentul în care a fost prins,
Dumnezeu I‑a ridicat puterile şi L‑a lă-
sat om ca mine, ca noi toţi.
Pentru ca să sufere ca om. Adică su-
ferinţa lui să fie maximă: numai aşa va
avea puterea răscumpărării, a răscum-
părării noianului de păcate de până
atunci şi de atunci încoace, până la noi
şi până la sfârşitul lumii.
Dacă ar fi rămas Dumnezeu, n‑ar
fi suferit. Neexistând suferinţa, cu ce
s‑ar fi răscumpărat păcatele lumii? Căci
Mântuitorul pentru aceasta a fost trimis.
Deci El a gândit, a suferit, a sperat
până la ultimul moment, ca noi.
Pe El loviturile L‑au durut ca şi pe noi
oamenii. Oboseala L‑a frânt ca şi pe noi.
Toate ofensele, toate injuriile, toate ne-
dreptăţile I‑au străpuns inima ca şi nouă.
De sub ploaia acestor lovituri şi
ofense, care curgeau asupra capului
Său, neputincios în faţa lor, a oftat
omeneşte, a oftat ca noi.
Iată cum îşi urcă crucea, Îl văd cum
cade sub greutatea ei: căci mădularele
noastre omeneşti sunt slabe şi se înco-
voaie sub greutatea poverilor. Îşi şterge
fruntea de sudoare. În jurul Lui sunt
numai fiare. Nimănui nu‑i este milă.
Nimeni nu plânge pentru El. Toţi râd.
Iată o mică mângâiere; este cineva care
Îi crede durerile. Doi ochi L‑au înţeles.
O inimă care bate la fel ca a Lui, în cea-
sul durerii supreme.
În urmă, după El, veneau două fe-
mei şi norod, care plângeau.
16
Când au ajuns la locul numit
Căpăţâna, L‑au răstignit acolo şi pe El şi
pe făcătorii de rele, unul de‑a dreapta şi
altul de-a stânga. (Luca 23, 33‑34).
El n‑a fost un atlet ca sa reziste, să se
împotrivească, să se lupte până la doborâre.
Îl văd slab, uscat şi blajin, îşi întinde
mâna slabă şi uscată şi sleită de puteri
pe lemn, şi spune călăilor săi:
–Băieţi...
Vai! Sunt momente, care fiecare, par
un veac. Ei I‑o apucă. Iată cuiul. Simte
prima atingere pe mâna palidă. Oh!
Prima lovitură. A doua. Îşi simte braţul
ţintuit pe cruce. Dureri grozave Îi stră-
pung tot trupul. Ar răcni, dar n‑are pu-
tere nici pentru aceasta. Geme!
La fel cu mâna cealaltă. I‑o întinde
şi I‑o potriveşte bine, căci El stă stră-
puns de durere şi‑I tremură şi carnea şi
oasele toate.
Acum prin fluierile picioarelor: iată
cuiul. Se aud loviturile ciocanului, una
după alta. Fiecare Îl cutremură. Îi stră-
pung creierii.
Într‑un târziu un glas pierdut:
– Mi‑e sete (Ioan 19, 28)... Era cam
la ceasul al şaselea. Şi s‑a făcut întuneric
peste tot.
Soarele s‑a întunecat şi catapeteasma
templului s‑a rupt în două.
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu
pentru ce M‑ai părăsit? (Matei 15, 46)
Şi apoi:
– Tată, în mâinile Tale Îmi încredin-
ţez Duhul (Luca 23,46).
Iar Eu, în genunchi, la picioarele acestei
cruci, de pe care, din trup de om a plecat la
Dumnezeu sufletul Fiului Său, mă închin:
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfin-
ţească‑se numele Tău. Vie împărăţia Ta,
facă‑se voia Ta, precum în cer aşa şi pe
pământ; pâinea noastră cea de toate zi-
lele, dă‑ne‑o nouă astăzi şi ne iartă nouă
greşalele noastre, precum iertăm şi noi
greşiţilor noştri; şi nu ne duce pre noi în
ispită şi ne mântuieşte de cel rău. Amin.
Şi către sufletul care s‑a ridicat, de ase-
menea: „Adu‑Ţi aminte de toţi ai mei.
Primeşte‑i sub scutul Tău. Iartă‑i şi odih-
neşte‑i. Dă‑le putere celor vii şi biruin-
ţă asupra celor potrivnici, spre înflorirea
României creştine, legionare şi apropierea
de Tine, Doamne, al neamului nostru ro-
mânesc, întru nădejdea învierii lui. Amin”.
Hristos a înviat!
– A înviat a treia zi din groapă. L‑am
văzut.
– Nu cred, a zis Toma.
– Şi a venit în mijlocul lor Iisus. L‑a
chemat pe Toma şi i‑a zis:
– Adu‑ţi degetul încoace şi uită‑te la
mâinile Mele, şi adu‑ţi mâna şi pune‑o în
coasta Mea (Ioan 20, 27).
–Domnul Meu şi Dumnezeul Meu
(loan 20,28), a strigat Toma, după ce a
cercetat mâinile Sale, coasta străpunsă
şi mâinile Mântuitorului.
A înviat Hristos, sădind peste toată
lumea, până la sfârşitul vremii, speranţa,
nădejdea, că nici o dată nu vor pieri sub
piatra nedreptăţilor, oricât de greu ar fi
aşezată peste firavele noastre trupuri.
Vom învia, vom birui!
A înviat Hristos, sădind nădejdea
învierii din morţi; că viaţa noastră nu
se termină aici, la aceşti aşa de trecători
60‑70 ani; că se prelungeşte dincolo; că
ne vom întâlni iar cu cei dragi ai noştri
şi nu ne vom mai despărţi niciodată.
Că vom învia din morţi în numele
lui Hristos şi numai prin Hristos, adică
în afară de credinţa în Hristos nimeni
nu va învia şi nu va fi mântuit.
Joi, 9 iunie
Î
n fiecare noapte visam. Niciodată
n‑am visat aşa de mult ca acum.
Astă‑noapte am visat o luptă care se
dădea la Predeal în trei sectoare: unul
la „pompă”, altul pe panta oraşului care
urcă pe Fitifoi, deasupra cazărmii, al
treilea era sub comanda mea, între vila
Stelian Popescu şi Hotel Palace, până
spre linia ferată cu direcţia gara. Nu se
trăgeau focuri de armă. Lupta era corp la
corp. Sectorul meu a dat inamicul pes-
te cap fulgerător şi l‑a împins dincolo de
gară, punându‑l în debandadă. Celelalte
două sectoare, cu oarecare greutăţi au
răzbit. La „pompă” am intervenit în ul-
timul moment cu ai mei. Inamicul era
însă respins când am ajuns.
Am fost şi pe Fitifoi şi ocheam cu
un tun, care semăna mai mult cu un
aruncător de bombe Aasen. Dar n‑am
tras. Dintre cei care erau cu mine, îmi
reamintesc bine pe Bordeianu şi Miluţă
Popovici; pe ceilalţi i‑am uitat.
Am adormit din nou.
În faţa unei case, la o masă rotundă
37
Corneliu ZELEA CODREANU

16
cu faţa de masă albă, am visat că eram
eu, tatăl meu şi încă cineva; pe masă era
o singură ceaşcă, plină cu cafea neagră.
În dreapta mea era o vale mare, la câţiva
metri de noi, iar în faţă, deasupra noas-
tră, drept în sus se ridica un deal mare
lutos şi pietros...
La un moment dat au început să se
surpe de sus bucăţi mari şi să cadă la vale.
A căzut şi un pom verde care era acolo .
Apoi au început să cadă pe masa noastră.
Ne‑am ridicat şi am fugit spre stânga.
Tatăl meu mi‑a spus:
– Bea‑ţi cafeaua.
Eu m‑am apropiat de masă, dar chiar
atunci a căzut în mijlocul mesei, peste
cafea, o bucată de pământ care ardea.
M‑am retras şi a început să cadă pă-
mânt amestecat cu cenuşă şi cu tăciuni...
Femeile din casă au ieşit să‑şi strângă lu-
crurile, văzându‑se în focul acela.
Eu am văzut geamantanul tatălui
meu şi m‑am repezit deasupra morma-
nului să‑l iau. Când am ajuns acolo, o
femeie se aplecase asupra geamantanu-
lui şi a acoperit‑o aşa pământul şi cenu-
şa care ardeau, încât i se vedeau numai
picioarele. Era mama mea. Am scos‑o
şi am ridicat‑o pe umeri, iar cu stânga
am apucat geamantanul şi l‑am luat. Şi
coboram. S‑a repezit tatăl meu să‑mi
ajute, strigând:
– Săraca, săraca!
M‑am trezit.
www.axa.info.ro
Cum vin pe capul meu tot felul de
uneltiri?
Condamnat pentru o scrisoare care
nu e a mea. Acum vine alta.
Cred însă că s‑a convins şi procuro-
rul că e ceva neserios.
Astă‑noapte, spre dimineaţă, am vi-
sat că eram într‑o sală plină de oameni.
Aşa de plină că nu mai puteam răsufla.
S‑au deschis geamurile. Începea proce-
sul meu în curs... Iacobescu spunea că
va vorbi două ore. M‑am trezit.
Am adormit din nou. M‑am visat
călătorind într‑un tren cu mama, so-
ţia, fata şi Silvia. Trenul se apleca aşa
de tare spre prăpastie, încât credeam că
se va răsturna. Atunci am sărit jos, căci
mergea încet şi am pus umărul. Ceilalţi
au făcut la fel... A deraiat de pe linie, dar
nu s‑a dus în prăpastie.
Luni, 13 iunie
T oată noaptea n‑am dormit.
Cred că mă dor plămânii în
partea de sus, în dreptul omoplaţilor.
Simt în ambele părţi o durere slabă
şi o căldură permanentă. O să chem
doctorul.
Greu o să urc muntele acesta...
După masă, au fost avocaţii la mine,
căci la 15, miercuri, este recursul meu la
Casaţia Militară.
Ei cred ca se va amâna cel puţin 15
Astăzi am terminat de citit Epistolele
sfântului Apostol Pavel. Am rămas pro-
fund impresionat. Mărturisesc că până
acum citisem numai unele din ele şi fără
a le aprofunda suficient. Voi scrie mai
târziu, căci merită un întreg studiu.
Noaptea aceasta l‑am visat pe
Gârneaţă. Se plângea că a fost rău în ta-
bără la Ciuc. Apoi l‑am visat pe Tell. Era
escortat. A fugit în casă la Ionică. La urmă
l‑am visat pe Alecu Cantacuzino. Am
vorbit cu el într‑o casă, dar nu ştiu unde.
Miercuri, 15 iunie
C ând am terminat Evangheliile
am înţeles că stau aici în închi-
soare din voia lui Dumnezeu; că, deşi
n‑am nici o vină sub latura juridică, El
mă pedepseşte pentru păcatele mele
şi‑mi pune la încercare credinţa mea.
M‑am liniştit. A căzut liniştea asupra
zbuciumului meu din suflet, cum se
lasă seara liniştită la ţară peste zbuciu-
mul, zvârcolirile şi încordările lumii.
Oameni, păsări, animale, copaci şi ier-
buri, pământ muncit şi tăiat de fiarele
plugurilor, intră în repaus.
Căci tare am fost zbuciumat...
Mult a mai suferit sărmana carne de
pe mine. Nu cred să fi îndurat vreodată
mai mult ca acum.
„Credinţa” şi „dragostea” nu mi le‑am
pierdut, dar am simţit că la un moment
care primea aceste suferinţe;
5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii,
ca să nu se mai clatine în faţa suferinţe-
lor şi prigonirilor;
6. O dragoste sfântă de o înălţime
zguduitoare pentru toţi fraţii creştini
sau copiii lui duhovniceşti;
7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscu-
tă printre apostolii unei credinţe, de a
propovădui neîncetat pe Mântuitorul
lisus, la toate neamurile;
8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.
În fiecare scrisoare, aproape, începe:
Eu, întemniţatul care mă găsesc în lanţuri
pentru credinţa în Hristos, Domnul nostru.
Apoi scrie lui Timotei:
Sileşte să vii la mine curând (Timotei,
4, 9). Îi era dor să vadă pe cineva.
Când oi veni, adu‑mi mantaua. Îi era
frig şi lui ca şi mie.
În sfârşit, cu cât pătrundeam mai
mult în citirea scrisorilor, ajungeam la
concluzia:
1. Că nu suntem creştini, că suntem
departe de a fi creştini. Cât de departe... ;
2. Că ne creştinăm în formă, dar că
ne descreştinăm în conţinut;
3. Că omenirea a suferit acest proces
de descreştinare de‑a lugul veacurilor
până la noi, cu mici zvâcniri spre adân-
curi... Creştinarea în suprafaţă pare că a
preocupat mai mult lumea;
4. Caracteristica timpului nostru:
Ne ocupăm cu lupta dintre noi şi

Am adormit din nou. Am visat‑o
dormind în pat, pe soţia mea şi pe
Nicoleta...
Ieşind pe stradă, i‑am văzut pe
Smărăndescu şi Horodniceanu şi‑i
întrebam:
– Unde este Nicoleta?, căci se scula-
se şi plecase de la noi şi voiam s‑o văd.
Am căutat‑o într‑un loc, dar nu era. Am
căutat‑o mult şi am găsit‑o cu mama ei,
într‑o casă săracă. Şi s‑a făcut ziuă.
Vineri, 10 iunie
A zi dimineaţă a zburat primul
pui de vrăbioară din cuibul de
la geamul meu... Câtă emoţie, cât tre-
mur pe el... Primii paşi şi primul zbor în
viaţă. Câtă grijă, câtă bucurie pe mama
lui! E plină bolta de chemările ei, de în-
demnurile ei. Numai ciripit. Mergi cu
mine, dragul meu, în sfânta libertate.
De câteva zile pe aici, prin celulă,
umbla o lăcustă verde. Când mă culc,
se apropie de aşternutul meu. Aseară
voia să se aşeze pe cap. Am încercat s‑o
alung. Ea s‑a speriat, a făcut un salt şi
a dispărut. Azi dimineaţă am găsit‑o
turtită sub rogojină. Am ridicat‑o şi am
îngrijit‑o timp de o oră. I‑am dat apă,
peste care am pus praf de zahăr. A băut.
S‑a refăcut şi a zburat afară.
Pe la ora 1 am fost chemat sus
la cancelarie. O anchetă. Căpitanul
Ţărăneanu, de la Consiliul de Război,
a venit să cerceteze dacă am trimis eu,
din închisoare, un manifest prin care
îndemnam oamenii mei la „răzbunare”. un mic testament familiar, pe care l‑am
Era „apocrif ”, bineînţeles.
Am dat o declaraţie în acest sens.
38
zile, pentru că aşa e uzul.
Se depun noi motive de casare şi
se dă un nou termen. Am studiat cu ei
motivele; sunt principale:
1. Nu mi s‑au adus martorii de fapt,
oamenii de la Ciuc, acei cu care lucram
eu. Nici unul;
2. Am fost condamnat pentru o
scrisoare care nu‑mi aparţinea. S‑a gă-
sit autorul ei, care a dat o altă scrisoa-
re, prin care afirma că e a lui şi ca con-
ţinut şi ca scris. Deci s‑a găsit autorul
scrisorii;
3. Încadrarea greşită. Am fost înca-
drat la crima contra siguranţei exterioa-
re a statului, la trădare, aplicându‑mi‑se
o pedeapsă uriaşă. Ordinele nu inte-
resează siguranţa exterioară a statului,
căci nu sunt o primejdie venind de la o
putere din afară, care să atingă:
a. Integritatea teritoriului;
b. Independenţa;
c. Suveranitatea:
4. Nu există măcar nici o dovadă, de
vreun fel, că aş fi vrut să provoc război
civil, se spune de depozite de muniţii,
dar nu se arată nici unul. Unde e, ce
conţine, la cine s‑a găsit?
Sunt condamnat pe simple afirmaţii.
E ceva unic în analele proceselor, ju-
ridic şi procedural.
Marţi, 14 iunie
Astăzi a fost Lizeta Gheorghiu.
Ceilalţi studiază.
I‑am încredinţat cu această ocazie
făcut azi aici, în celulă la mine.
Pe mâine recursul.
dat mi s‑a rupt firul nădejdii.
Chinuit fiziceşte ca un câine (sunt
pline hainele de suferinţă, iată sunt
acuşi 60 de zile de când dorm îmbră-
cat, pe scândură şi pe rogojina aceasta.
60 de zile şi 60 de nopţi de când oasele
mele sug, ca o sugătoare, umezeala care
ţâşneşte din pereţi şi din pământ).
De 60 de zile nu schimb nici o vorbă
cu nimeni, căci nimeni din cei de aici nu
are voie să vorbească cu mine. Şi atacat
în acelaşi timp în fiinţa mea morală, acu-
zat de trădare, declarat străin, ca nefiind
român nici după tată, nici după mamă,
arătat ca duşman al statului, copleşit de
lovituri şi legat cu mâinile la spate, adică
neavând nici o posibilitate de apărare.
Cu inima strânsă la gândul suferin-
ţei, jignirilor, maltratărilor celorlalţi ai
mei, familie şi camarazi. Am simţit că
mi s‑a rupt unul din cele trei fire nevăzu-
te, care leagă pe creştin de Dumnezeu,
nădejdea. Mi s‑a făcut negru înaintea
ochilor. Simţeam că mă înnec.
Dar mi l‑am legat la loc, luptând zi
de zi. Cum? Citind cele patru Evanghelii.
Când le‑am terminat, am simţit că am
din nou cele trei fire şi că ele sunt bune:
credinţa, nădejdea şi dragostea.
Şi acum terminând de citit scriso-
rile Sf. Apostol Pavel, am desprins din
ele, dovezi hotărâtoare despre existen-
ţa învierii şi puterii Mântuitorului lisus
Hristos. M‑au impresionat:
1. Sinceritatea şi curăţenia sufleteas-
că a Sfântului Apostol;
2. Viaţa integral creştină, fără pată;
3. Primejdiile şi suferinţele prin care
a trecut pentru Domnul;
4. Seninătatea şi chiar bucuria cu
alţi oameni, nu cu lupta dintre porun-
cile Duhului Sfânt şi poftele firii noas-
tre pământeşti; ne preocupăm şi ne plac
victoriile asupra oamenilor, nu victorii-
le împotriva diavolului şi păcatului.
Toţi oamenii mari ai lumii de ieri
şi de azi, Napoleon, Mussolini, Hitler
etc, sunt preocupaţi mai mult de aceste
biruinţe.
Mişcarea legionară face excepţie,
ocupându‑se, dar insuficient, şi de bi-
ruinţa creştină în om, în vederea mân-
tuirii lui.
Insuficient!
Răspunderea unui conducător este
foarte mare.
El nu trebuie să delecteze ochii ar-
matelor sale cu biruinţe pământeşti,
nepregătindu‑le în acelaşi timp pentru
lupta decisivă, din care sufletul fiecăruia
se poate încununa cu biruinţa veşniciei
sau cu înfrângerea veşnică;
5. În sfârşit, lipsa – cel puţin la noi
– a unei elite preoţeşti, care să fi păstrat
focul sacru al vechilor creştini. Lipsa
unei şcoli de mare înălţime şi de mare
moralitate creştină.
Vineri dimineaţa, 17 iunie
M iercuri pe la 5 a venit soţia mea
şi cu mama ei. Mi‑au spus că
procesul meu în recurs nu s‑a amânat
cum era uzul, ci se judecă după‑masă
la 5, continuând în şedinţa de noapte.
Soţia mea mi‑a spus că au chemat‑o la
Legiunea de Jandarmi Băneasa, unde au
ţinut‑o de dimineaţă până la ora 1 şi ju-
mătate, pentru ca să‑i spună că nu mai are
voie să intre acasă, la Casa Verde, că vineri
www.axa.info.ro

să vină să‑şi împacheteze lucrurile, iar du-
minică, cu căruţele, să le ducă unde va şti.
Era neagră la faţă de supărare. Să‑ţi
scoţi lucrurile din cuibul tău. Unde să
le duci? Unde să stai? Eu în închisoare,
soţia mea fără nici un scut, aruncată pe
drumuri, cu fata de mână.
Câtă lipsă de omenie!... Câtă lipsă
de bună‑cuviinţă!
Stăm toţi trei şi ne gândim: unde?
unde?
Dau şi eu câteva adrese, de încercare.
N‑avem atâţia bani ca să putem plăti o
casă cu chirie...
l‑am spus că, dacă mi se va respinge
recursul, voi fi dus de aici la Doftana.
Ea vrea să vină cu fata, să locuiască
în satul de lângă închisoare.
I‑am spus că am lăsat la Lizeta
Gheorghiu dispoziţii testamentare şi
am început să le schiţez în câteva cuvin-
te conţinutul.
Ele plângeau, şi soţia mea şi mama
ei; fata are abia 4 ani, nu înţelege nimic
din toată tragedia acestor momente,
când umbrele morţii încep să bată peste
gândurile unei familii.
După cele 15 minute reglementare,
au plecat.
Acum e vineri dimineaţa. Încă nu
mi‑a sosit răspunsul cu recursul.
Acasă la noi, la ora aceasta, soţia
mea împachetează şi‑şi plânge toate
nenorocirile.
Dar nu se poate. O să ne întoarcem
înapoi.
Vineri seara, 17 iunie
A cum o jumătate de oră au venit
avocaţii la mine şi mi‑au spus
că s‑a respins recursul meu la Casaţia
Militară.
Erau cu toţii trişti şi abătuţi.
Am stat cu ei vreo 15 minute. I‑am
întrebat cum s‑au desfăşurat dezba-
terile. Mi‑au spus în câteva cuvinte;
ne‑am despărţit. M‑am reîntors în ce-
lula mea, m‑am aşezat pe marginea pa-
tului meu de scânduri şi m‑am rugat lui
Dumnezeu, spunând rugăciunea Tatăl
nostru, Doamne, fie‑n voia Ta.
Duminică, 19 iunie
A stă noapte, pe la ora 12 şi jumătate,
pe când mă munceam să adorm,
am auzit paşi apropiindu‑se de celula mea.
Zgomot de lacăt şi uşa s‑a deschis.
Era locotenentul de serviciu şi cu
primul gardian. Au venit să mă anun-
ţe că trebuie să plec la Doftana. M‑am
sculat, m‑am îmbrăcat repede, mi‑am
strâns lucrurile în două geamantane şi
în pătură, mi‑am făcut rugăciunea şi am
părăsit, cu gândul aruncat în necunos-
cut, această locuinţă a suferinţei şi chi-
nurilor mele.
Rămâneţi cu bine, sute de legionari,
dragi camarazi, care înduraţi între aces-
te ziduri.
Înconjurat de patru sentinele, am
ajuns la cancelarie. Aici mi s‑a făcut o
amănunţită percheziţie corporală. Am
www.axa.info.ro
5 Corneliu Zelea Codreanu în timpul procesului / mai 1938
fost căutat prin buzunare, pipăit cu
atenţie la guler, mâneci, corp, picioare;
apoi a trebuit să mă descalţ şi să fiu că-
utat în ghete.
Cu aceeaşi grijă mi s‑au cercetat şi
bagajele.
Am salutat pe colonelul Brusescu,
comandantul închisorii şi pe ofiţeri,
care, în executarea serviciului lor, s‑au
purtat cu mine cu multă eleganţă sufle-
tească: un maior de jandarmi, un căpi-
tan (acelaşi care m‑a adus de la Predeal
şi apoi la Consiliul de Război), în ochii
căruia am putut citi un sentiment de
compătimire pentru toate nenorocirile
care se abăteau peste mine, un subloco-
tenent – fosta mea pază de la proces –
de asemenea foarte delicat, şi un comi-
sar de Poliţie m‑au luat în primire.
M‑au urcat într‑o maşină taxi, având
în dreapta mea pe maior, pe scăunelul
din faţă pe căpitan, iar lângă şofer un
sergent instructor.
În faţa noastră, la 30 de metri mer-
gea o altă maşină cu poliţie, iar în urmă
un camion cu 30 de jandarmi...
E ora 2 noaptea. Afară e frumos. Pe
cer se proiectează lumina capitalei, de
care ne apropiem.
Iată, pe drumul acesta am fost acum
doi ani, în sat la profesorul Dobre, unul
din bunii mei comandanţi legionari.
Aici am oprit odată maşina şi am stat la
masă. Şi amintirile încep să se depene...
Intrăm în Bucureşti. Cu cât ne apro-
piem de centru, cu atât îmi sunt mai cu-
noscute locurile.
Iată maşina trece pe şoseaua Ştefan
cel Mare, la câţiva metri de restaurantul
pe care l‑am avut la Obor. Mă uit, zăresc
clădirea posomorâtă, fără frumoasele fir-
me legionare, care o împodobeau cu două
luni în urmă. Urmăm drumul obişnuit
pe care mă întorceam de la Casa Verde.
Apoi în Piaţa Victoriei, o apucăm la
dreapta, pe şoseaua Ploieşti.
Alte amintiri!... . E drumul care mă
ducea adesea cu maşina, condusă de cre-
dinciosul Ilarie, la Predeal, locul meu de
recreaţie. Eram atunci cu soţia, cu fata,
16
cu legionarii. Acum sunt sub pază şi mă
duc condamnat 10 ani, spre Doftana.
Pe şosea ajungem din urmă un car
cu fân, la care erau înjugaţi 6 perechi de
boi frumoşi. E semn bun. Ne apropiem
de Ploieşti. E trecut de 3. Puterea nopţii
începe să scadă şi la orizont se arată în-
aintând cele dintâi patrule ale luminii.
Din când în când vorbesc cu maio-
rul şi descoperim că am făcut împreună
şcoala militară de infanterie, acum 20
de ani la Botoşani, el terminând cu vreo
6 luni înaintea mea. Ne reamintim de
timpurile acelea, de camarazi, de ofiţeri.
Intrăm în Ploieşti. Străbatem stră-
zile tăcute ale oraşului. Lumea doarme.
Ieşim spre Câmpina. De după dealuri
năvăleşte lumina. Căpitanul din faţa
mea e aţipit. Eu mă gândesc la zile mai
bune. Răbdare pe drumul suferinţei.
Merg înainte cu gândul înfipt în
nădejde. După o bucată de vreme, în
stânga se deschide, frumoasă şi lumi-
noasă, Valea Prahovei. Apa curge li-
niştit. Strecurându‑se printre nisipuri.
Coborâm pentru a trece podul şi a urca
spre primele case ale Câmpinei. Femei cu
coşerci pline merg spre târgul Câmpinei.
Din centrul oraşului curat, apucăm
la dreapta. După 2 kilometri, în stânga
şi în dreapta noastră, se deschide plină
de măreţie, Valea Doftanei.
În faţa noastră, pe un deal înalt, o
cetate cu aspect medieval.
E înconjurată numai de verdeaţă.
Închisoarea Doftana, piatra condamna-
ţilor la munca silnică, unde mergem.
E aşa de frumos afară. O dimineaţă
din acelea de rară frumuseţe, încărcată
cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Răsare soarele printre copacii de pe
deal şi se revarsă lumina aurie peste ver-
dele din jur, peste apa din vale.
Am ajuns. Ofiţerii şi jandarmii
s‑au dat jos. Au anunţat pe directorul
închisorii. Eu mai rămân în maşină.
Funcţionarii, sculaţi din somn, se adu-
nă unul câte unul.
Sunt condus în cancelarie. Director,
subdirector, funcţionari, nu cunosc pe
nimeni. Funcţionarii par oameni cum-
secade. Directorul şi subdirectorul
– distinşi.
Aceleaşi formalităţi ale unei perche-
ziţii minuţioase, de la buzunare şi până
la ghete. Este atâta umilinţă în aceste
percheziţii reglementare.
O suport cu resemnare.
Mi se aduce la cunoştinţă că în în-
chisoare nu este permisă culoarea verde.
Mi se ia flanela verde, pe care o aveam
pe mine şi mi se permite să îmbrac una
albă în schimb. Mi se iau de asemenea
nişte manşete de lână, tot verzi.
În sfârşit, sunt condus înăuntrul în-
www.axa.info.ro
chisorii, cu înfăţişare foarte îngrijită. În
fund zăresc o bisericuţă. Dumnezeu e
nelipsit pretutindeni.
Pe mâna stângă, pe un coridor, drept
înainte, o cameră albă, de curând vărui-
tă, înaltă cu ferăstruici, sus de tot, de nu
poţi vedea prin ele. Aceasta este noua
mea celulă în care va trebui să stau.
În fund are un pat de fier, cu o sal-
tea de paie, cu pernă, cu pătură. Pe jos
e ciment şi două rogojini. O măsuţă de
lemn şi două scăunele.
Mi se pune în vedere că, fiind con-
damnat definitiv la 6 luni închisoare co-
recţională, voi avea voie să ies toată ziua
în curtea din faţa celulei. După ce va tre-
ce prin Casaţie şi condamnarea la 10 ani,
mi se va aplica regimul de muncă silnică,
care începe în primul an, închis toată ziua
în celulă, cu o singură oră pe zi afară.
Acum mă poate vizita familia o dată
la două luni. Am voie să scriu acasă o
dată pe săptămână, acum. Când va veni
condamnarea definitivă, o dată pe lună.
Greu!... Greu de tot!... Dar ne vom
supune fără murmur.
M‑am întins pe pat. Sunt obosit. Şi
mi‑e frig. Parcă e tot aşa de frig ca şi la
Jilava. Am adormit.
Mă trezesc într‑un zgomot. Mă uit
în jur. Un şoarece se suise pe masă şi în-
cepuse să ronţăie dintr‑un pacheţel de
mâncare. L‑am alungat. Iar am aţipit;
iar m‑a trezit. Am stat aşa până la ora
12, zburându‑mi gândurile departe.
Mi s‑a adus mâncare, borş cu carne.
Am mâncat carnea si câteva linguri de borş.
M‑am plimbat prin curte. Am rein-
trat în celulă şi am adormit până la 5. Am
ieşit iar prin curte. Masa de seară a fost
borş fără carne. N‑am poftă de mâncare.
Pe la 7 a fost inspecţia Domnului
Corneliu ZELEA CODREANU
Gorănescu, subdirector general al
închisorilor.
Seara, după închidere, a venit doc-
torul închisorii şi m‑a cercetat. O veste
rea. M‑a găsit cu plămânii la vârfuri şi
în partea de jos, la spate şi în faţă, prinşi.
Mi‑a dat reţetă. Injecţii de calciu, o
alifie cu care să mă ung şi ceva pentru
pofta de mâncare.
Sărmanii plămâni, nu mai pot de
suferinţă.
După ce am fost atacat în fiinţa mea
morală, după ce am fost cu barbarie tratat
din punct de vedere fizic, acum vine peste
mine un al treilea atac: mă atacă microbii.
Dar Dumnezeu vede şi va răsplăti! g
39
 HAIDUCI-M-AŞ
Ciprian BOJAN

ŞI N-AM CUI... ROMÂNIE

ÎN COLŢI DE SĂRĂCIE

L
a o conferinţă oarecare,
un elev de liceu, lungan şi
cu coşuri, a reuşit să mă
surprindă scurt şi simplu
printr-o replică care l-a pus serios pe
gânduri pe haiducul din mine. „Dife-
renţa dintre comunism şi capitalism e
că în capitalism săracii sunt tot mai să-
raci, iar bogaţii sunt invizibili”, a bâlbâit
timid junele. Păi zău că lucrul acesta îl
ştiam de mult, doar că nu m-am aple-
cat suficient asupra lui. Pe vremurile
comunismului ateu, mai toţi plugarii
aveau ceva bani la CEC. În vremurile
capitalismului satanist, iobagii sunt toţi
datori vânduţi bancherilor cămătari. Şi
taman în capitalismul acesta care pro-
povăduia îmbogăţirea tuturor, şi dregă-
toria, şi iobagii sunt deopotrivă săraci şi
datori. Păi şi dacă sistemul capitalist e
putred şi defect, de ce nu-l schimbăm?
Vom vedea mai încolo de ce.
Datori şi săraci
s-au trezit că n-au pe unde să mai scoa-
tă cămaşa în faţa cămătarilor. Iacă aşa,
prin 2005, 2% dintre datornici nu-şi
permiteau să-şi plătească camăta. Sără-
cia a muşcat tot mai mult din grumazul
săracului, iar acum, în 2010, 21% nu
mai au cum să plătească şi riscă să le
bată în poartă cămătarul şi executorul.
Cică numai din ratele restante cămăta-
rii ar avea de adunat cam 11 miliarde de
lei. Băncile cămătarilor îşi scot repede
pârleala, că s-au pus pe jupuiala celor
care mai au un ban la pungă şi cer do-
bânzi din ce în ce mai mari.
Aceeaşi schemă s-a aplicat şi în ca-
zul statului. De parcă la noi dregătoria
ar fi făcută după asemănarea iobagului.
An de an, ne-au îndatorat ţara. Că dacă
ne-am pune serios pe socoteală am ve-
dea că dregătorii şi boierii de pe la noi
au dat serios de belea. Şi de-ar fi să vin-
dem toate domeniile domneşti, străzile
de prin oraşe şi toate acareturile statu-
lui tot n-am ieşi din datorie.
nii cu bani se fac şi că un biet datornic
este uşor de pus la jug. A purces la a da
bani pe datorie ţărilor de prin Europa.
Ei bine, şi nu oricum, ci impunea două
condiţii. Prima era să-şi pună slugile
în poziţii boiereşti de prin statele în-
datorate. A doua, era ca banii cheltuiţi
să fie controlaţi tot de el. Carevasăzică,
un rege împrumutat se trezea cu tot
soiul de trepăduşi prin dregătorii şi
nici nu putea să dea banii pe ce-l tăia
capul. Dacă vreun domn refuza banii
de împrumut, Rothschild îi finanţa pe
duşmanii săi şi o punea de un război.
Situaţia asta este aidoma cu ceea ce ne
face azi FMI-ul şi Banca Mondială. Vin
slugile altora să ne controleze vistieria
şi birurile, ca să nu le scape vreun bănuţ
din vedere. Şi pun pariu că dacă vodă
Băsescu îi refuza pe cămătari, nu mai
punea el labele pe domnie.
Născocirea lui Rothschild a fost dusă
mai departe de alţii, care nu s-au mulţu-
mit cu atât. În schimbul cametei, au înce-
„Instituţiile bancare mondiale sunt mai pe-
riculoase decât o armată la atac”, e limpede
că nu cu arma le poţi veni ăstora de hac.
Trai bun pentru arnăuţi
Ş i ce face un mare cămătar după
ce înhaţă un neam îndatorat? Ei
bine, îl pune la jug. Reţeta e simplă. Mai
întâi, îi restrânge tot mai multe libertăţi.
Iobagul nu mai poate cugeta liber şi nici
n-are cum să grăiască potrivnic, ca să nu
o pună de-o răscoală. Şi aşa se face că în
toi de sărăcie, când sărmanii n-au nici pe
unde munci pentru o pâine, apar tot mai
multe sisteme de constrângere. Iacă deu-
năzi, cu vreo trei zile în urmă, boierii au
hotărât să bage bani în serviciile secrete.
La Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
(ăia de ne ascultă telefoanele când îi înju-
răm pe ticăloşi) s-au dat cam 300.000 de
euro pentru un aparat de tras cu urechea.
LDMS - Local Multipoint Distribution
Service, o drăcovenie care îţi ascultă tele-
fonul pe o rază de 5 kilometri.

P roaspăt scăpaţi din teroarea co-

munistă şi sătui să frece inutil
la şaibă, pălmaşii români au dat buz-
Cum se bagă o naţiune în
put să ceară şi resursele naturale. Iacă aşa
se face că o droaie de vampiri economici
s-au pus pe supt petrol, gaze şi minereu
Arnăuţii de la SRI zboară de mama
focului. De la începutul anului, 200.000
euro s-au dat numai pe bilete de avion
na peste cămătari şi au luat de-a valma sărăcie şi au răsărit marile corporaţii. spre ţările calde. Acelaşi serviciu a bă-
bani pe datorie ca să trăiască un strop
I deea de a supune oameni şi ţări Aşa-i că toată chestiunea asta sea- gat 87.000 de euro în laxative şi medi-
www.axa.info.ro

din amăgirea bogăţiei. Şi s-au tot adu-
nat cam 10 milioane de datornici, care
ar avea de dat îndărăt cam 200 de mili-
arde de lei. Când împăraţii de prin stră-
inătăţi au dat tonul la criză, pălmaşii
prin camătă îndatoritoare a fost
născocită cu vreo 200 de ani în urmă
de Meyer Amschel Rothschild şi iată
că este aplicată până acum de odraslele
sale. Personajul a ghicit repede că ba-
mănă cu ce se petrece pe la noi? Păi şi
petrolul, şi gazele, şi aurul au stat mereu
sub pământul nostru. Nici n-am clipit
bine şi alţii s-au pus pe supt.
Şi după cum scria Thomas Jefferson:
camente pentru potenţă, iar în urmă cu
vreo doi ani a primit aproape 1.600 de
maşini. Dacă dascălii şi doftorii fac foa-
mea, arnăuţii o duc bine, semn că dom-
nia e tot mai mult cu ochii pe iobagi. g

JUPUIALA ÎN SERIE
ŞICĂDUPĂ CE IOBAGUL ESTE AMUŢIT DE ARNĂUŢI, SISTEMUL CĂMĂTĂRESC PURCEDE LA JUPUIALĂ. DUPĂ CE
E SĂRAC LIPIT, NICI PENSIE NU MAI PUPĂ. S-AU SCĂRPINAT BOIERII DUPĂ CEAFĂ ŞI AU NĂSCOCIT O LEGE
DUPĂ CARE IEŞIM LA PENSIE PE LA 65 DE ANI, ÎNTR-O ŢARĂ ÎN CARE SPERANŢA DE VIAŢĂ E CAM TOT PE ACOLO.
DUPĂ CE CĂ BIETUL OM ESTE HĂMĂLIT ŞI PLĂTIT CU O PARA CHIOARĂ, STATUL STĂPÂN NU-L LASĂ ÎN TIHNĂ NICI LA
BĂTRÂNEŢE. SCHEMA URMEAZĂ SĂ FIE APLICATĂ PRIN TOATĂ EUROPA, PENTRU CA NU CUMVA CĂMĂTARII CARE AU
ÎNHĂŢAT NAŢIUNILE SĂ PIARDĂ VREUN ŞFANŢ. CEL MAI RĂU SUNT LOVIŢI FRANCEZII, PENTRU CARE SE PREGĂTEŞTE
PENSIONAREA LA 67 DE ANI. NOROCUL LOR CĂ AU O SPERANŢĂ DE VIAŢĂ MAI MARE DECÂT A ROMÂNILOR.
ŞI DACĂ CREŞTEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE ESTE O JUPUIRE PE TERMEN LUNG, MAI DUREROS ESTE CE NI
SE PREGĂTEŞTE PENTRU ANUL VIITOR. TREPĂDUŞII DIN GUVERN AU ANUNŢAT DEJA CĂ BUGETUL PENTRU 2011
O SĂ FIE CIOPÂRŢIT PENTRU EDUCAŢIE, AGRICULTURĂ ŞI APĂRARE. CAREVASĂZICĂ NU VOR SĂ DEA UN ŞFANŢ
PENTRU DASCĂLI ŞI NICI PENTRU PÂINEA ZILNICĂ. NICI ÎN SĂNĂTATE NU VOR SĂ MAI BAGE BANI, DOAR UN PIC PE
LA TRANSPORTURI. DE PARCĂ CONTEAZĂ PREA MULT CALITATEA DRUMURILOR, CÂND AMBULANŢELE NU VOR
AVEA BANI NICI DE BENZINĂ.
IOBAGUL SE SIMTE JUPUIT ŞI TACE MÂLC. DUPĂ UN STUDIU RECENT, 77% DINTRE ROMÂNI SE SIMT MAI SĂRACI
DECÂT ANUL TRECUT. O GRĂMADĂ, 43%, SUNT CONVINŞI CĂ ÎN CURÂND NU VOR AVEA DE UNDE SĂ MAI SCOATĂ
BANI PENTRU FACTURI, IAR APROAPE JUMĂTATE, 48%, NU ŞTIU DACĂ VOR AVEA UNDE SĂ MUNCEASCĂ.
PĂI ŞI DE CE ATÂTA SĂRĂCIE ŞI VÂLVĂ, PENTRU PLĂCERILE BOLNAVE ALE UNOR CĂMĂTARI DE PRIN STRĂINI. LA
CE FOLOS? g
axa.info.ro / twitter: twitter.com/axaromania / facebook: AXA Romania / youtube: youtube.com/user/axaromania

Redacţia:
Ciprian BOJAN - redactor, Marius CARAMAN - fotografii, Costin C. - consultant, Eleodorus ENĂCHESCU - redactor, Ioan GÂNDU - redactor
Alina GLOD - secretar general de redacţie, Cristian IORDAN - difuzare, Grigore OPRIŢA - consultant, Ioana MIHAI - difuzare,
Dragoş NICU - redactor şef adjunct, Ştefan PLĂMĂDEALĂ - redactor, Ionuţ RUSE - director difuzare, SACCSIV - redactor,
Florin STUPARU - redactor şef, Şerban TEODORESCU - IT, Mugur VASILIU - director.

Puteţi să vă abonaţi la publicaţia noastră - BUCUREŞTI: Cristian IORDAN / 0722.457.023 / cristi@axa.info.ro - TOATĂ ŢARA: Ionuţ RUSE
/ 0721.094.447 sau 0762.538.342 / ionut@axa.info.ro. Costul unui abonament: - pe 6 luni este de 45 de lei; - pe un an este de 90 de lei.
40 www.axa.info.ro