„Nu te închina până nu ştii cine–i sfântul!” (Proverbele Românilor, Iuliu A.

Zanne)
„Nimeni să nu ne stăpânescă
în credinţa noastră ortodoxă:
nici un împărat, nici un
ierarh, nici un mincinos „Sau ţara aceasta să fie în
adevăr Românească, sau
sinod, nici altcineva, ci numai nici nu trebuie să fie”.
Unul Dumnezeu, Care atât Mihai EMINESCU
prin El cât şi prin ucenicii Săi
ne–a fost dat nouă”.
Sfântul Marcu al Efesului
Anul III, numărul 43, 16 – 31 iulie 2010
ISSN: 1843–9179

CUPRINS: 5 Capadocia - icoană, pictură murală de sec. X-XI preţ: 5 lei

Centrul European de Studii Maica Ecaterina: Costion Nicolescu: „TOTUL PENTRU ŢARĂ” (1937) pagina 21
Covasna – Harghita: URÂCIUNEA ÎN LOCUL PUSTIIRII COLPORTAJUL BISERICESC, VITRINĂ Iosif Niculescu:
RĂSPUNSUL FORUMULUI CIVIC pagina 4 A STĂRII DUHOVNICEŞTI A UNEI
AL ROMÂNILOR DIN COVASNA, COMUNITĂŢI pagina 15 DOUĂ ZIDIRI, DOUĂ DESTINE pagina 22
HARGHITA ŞI MUREŞ FAŢĂ DE OGLINDA VREMII /
CETATEA CREŞTINĂ / Silvian-Emanuel Man:
AFIRMAŢIILE IRESPONSABILE ŞI Florin Stuparu:
PROVOCATOARE ALE PASTORULUI Artemie Popa: INDEPENDENŢA ROMÂNIEI ÎNTRE
PROOROCIILE APOCALIPSEI pagina
LÁSZLÓ TŐKÉS REFERITOARE 8 GÂNDURI DESPRE DESPĂTIMIRE, DE TRATATUL DE LA SAN STEFANO ŞI
LA OBŢINEREA AUTONOMIEI LA SFINŢII PĂRINŢI pagina 16 TRATATUL DE LA LISABONA pagina 24
TERITORIALE PE CRITERII ETNICE CURS DE FILOSOFIE A RELIGIEI /
GYRUL / Inedit: CONTRA-ATAC /
A AŞA-ZISULUI „ŢINUT SECUIESC” Nae Ionescu:
pagina 2 IMNUL CĂPITANULUI pagina 20 Adrian Botez:
XIV. STRUCTURA DETERMINĂRILOR
ROMÂNIA SUB ASEDIUL PROSTIEI / SECUNDARE ALE DIVINULUI pagina 10 RÂPA ROBILOR / Inedit: HIENE ŞI TRĂDĂTORI. PLUS UN
Nae Ionescu: SOMN BLESTEMAT! pagina 26
Alina Glod: ICOANA DIN ADÂNC /
MONITORIZAREA NE TREBUIE! ...CĂ SCRISOARE A PROFESORULUI HAIDUCI–M–AŞ ŞI N–AM CUI... /
Ioan Gându: NAE IONESCU CĂTRE GENERALUL
SISTEM AVEM ...LA PĂMÂNT! pagina 3 MEMORIA LUMINII (III). CREDINŢĂ, Ciprian Bojan:
GHEORGHE CANTACUZINO
ADEVĂRUL ŞI „ADEVĂRURI” / ŞTIINŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ pagina 12 GRĂNICERUL, ŞEFUL PARTIDULUI DREPTATE DE HAIDUC pagina 32
Înţelegem prin oceanografie ortodoxă o preocupare permanentă, vitală pentru înţelegerea lumii înconjurătoare, de la aspectele ei cotidiene, prozaice şi până la gesturile complexe, tainice, religioase; în acelaşi timp este o luare de poziţie,
o valorificare a lumii din perspectivă ortodoxă. Nu am anunţat–o ca pe o ştiinţă, nu temându–ne de rigoarea disciplinelor ştiinţifice, ci pentru că dorim ca oceanografia ortodoxă să fie un mod de a aprecia tot ce ne conţine; pe de altă parte,
o vedem ca pe o înlesnire a accesului la înţelesurile lumii româneşti – implicit, ortodoxe – nu ca la un fişier bibliografic ci ca la o părtăşie la viaţă, ca un răspuns la permanenta provocare a transcendentului în imediat. Aceasta presupune
existenţa apriorică a unui fel ortodox de a vedea lumea. Astfel, oceanografia ortodoxă înseamnă receptarea spiritului vremii prin folosirea unui anumit mod de interpretare şi totodată încercarea de a construi un mod de interpretare.
Centrul European de Studii COVASNA – HARGHITA RĂSPUNSUL FORUMULUI CIVIC AL ROMÂNILOR
DIN COVASNA, HARGHITA ŞI MUREŞ
FAŢĂ DE AFIRMAŢIILE IRESPONSABILE ŞI PROVOCATOARE
ALE PASTORULUI LÁSZLÓ TŐKÉS
REFERITOARE LA OBŢINEREA AUTONOMIEI TERITORIALE
PE CRITERII ETNICE A AŞA-ZISULUI „ŢINUT SECUIESC”
F
aţă de noile declaraţii iresponsabile şi provocatoare, de in-
citare a populaţiei de etnie maghiară din Arcul Intracarpa-
tic de a obţine prin forţă autonomia teritorială a aşa-zisului
„ţinut secuiesc”, formulate recent de pastorul László Tőkés
la Tuşnad, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Co-
vasna, Harghita şi Mureş îi transmite europarlamentarului „român” ur-
mătorul răspuns:
Situaţia din zona Covasna, Harghita, Mureş nu are nimic comun cu
cea din Kosovo, nici din punct de vedere istoric, nici al poziţiei geografi-
ce, sau al implicaţiilor geopolitice, nici al structurii etnice şi confesionale
a locuitorilor, ca să nu mai vorbim de cadrul legislativ şi instituţional
al asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Din punct de vedere istoric, încă de la aşezarea lor, în curbura inte-
rioară a Carpaţilor, secuii şi maghiari au trăit şi trăiesc înconjuraţi, din
toate părţile de români, cu care au avut relaţii fireşti, atât la nivelul lide-
rilor, cât şi la cel al oamenilor de rând. Generaţii de secui şi de maghiari
din Arcul Intracarpatic, şi-au găsit rosturi profesionale, împlinindu-şi
destinul în Moldova şi Muntenia, iar apoi în Regatul României, bucu-
rându-se de ospitalitate, înţelegere, sprijin şi de o percepţie foarte bună
din partea românilor. La rândul lor, datorită faptului că trecătorile din
Carpaţi au însemnat întotdeauna „drumuri cu două sensuri de circula-
ţie”, mulţi români stabiliţi în această parte de ţară, de-a lungul timpului,
şi-au adus contribuţia la prosperitatea comunităţilor locale şi a binelui
public.
Continuarea demersurilor pentru obţinerea autonomiei teritoriale
şi formarea unei enclave etnice, în inima României, conduce inevitabil
la reactivarea în mentalul colectiv românesc a dimensiunilor procesu-
lui de asimilare la care au fost supuşi, de-a lungul vremii, românii din
zonă, proces care a condus la dispariţia a zeci de comunităţi româneşti
şi la transformarea aşa-zisului „ţinut secuiesc” într-un adevărat „cimitir”
al românilor, realitate consemnată de documentele de arhivă şi pusă în
evidenţă de zecile de biserici ortodoxe şi greco-catolice dispărute. La toa-
te acestea se adaugă epurărilor etnice şi celelalte momente de teroare şi
maximă intoleranţă, faţă de români, în perioada administraţiei maghiare,
www.forumharghitacovasna.ro
instalată după Dictatul de la Viena, în timpul experimentului stalinist al
Regiunii Autonome Maghiare şi în perioada ce a urmat evenimentelor
din decembrie 1989. Mult trâmbiţata autonomie secuiască, în toate tim-
purile, a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleran-
ţă, şi în cele din urmă asimilare.
Din punct de vedere economic, de sute de ani, economia locală a
celor trei judeţe, este complementară cu cea a localităţilor de peste Car-
paţi. Sunt cunoscute efectele dramatice asupra locuitorilor zonei, ca-
uzate de războiul vamal, intervenit între Regatul României şi Austro-
Ungaria, la sfârşitul secolului al XIX-lea, sau pierderile incalculabile ale
staţiunilor balneare locale, în lipsa turiştilor de peste munţi, ca să dăm
doar două exemple.
Întreg sistemul economic, de transport, comerţ, turism şi prestări ser-
vicii este legat „ombilical” de complexul economic naţional; de la sistemul
energetic, la reţeaua de căi ferate şi drumuri naţionale, la cea de alimenta-
re cu gaz metan, de la sistemul bancar, la sistemul de sănătate şi asigurări
sociale.
Să reamintim faptul că funcţionarea unităţilor administraţiei publice
locale este asigurată de o importantă susţinere financiară de la bugetul
central de stat, în lipsa căreia activitatea instituţiilor publice locale nu ar
fi posibilă.
Din perspectivă politică, „modelul românesc de relaţii interetnice”,
este unanim apreciat la nivel internaţional, deoarece se bazează pe le-
gislaţia şi practica europeană care promovează ideea de convieţuire, în
sensul de valoare socială constând în acceptarea alterităţii şi promova-
rea înţelegerii şi cooperării. Actualul cadrul legislativ şi instituţional ro-
mânesc asigură persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul
la învăţământ, cultură şi religie în limba maternă, drepturi care asigură
păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale specifice. Acceptarea funcţi-
onării şi participării la viaţa publică românească, a „uniunii culturale” –
UDMR şi a partidelor pe criterii etnice, a condus la existenţa de facto a
autonomiei pe criteriul etnic, în judeţele cu populaţie de etnie maghiară
numeric majoritară, judeţe în care românii numeric minoritari au nevoie
de asigurarea cadrului necesar păstrării şi afirmării identităţii lingvistice,
culturale şi confesionale. Dacă şi până acum autorităţile publice loca-
le controlate perpetuu de liderii maghiari au avut acest comportament
discriminatoriu şi discriminant faţă de români, întrebarea legitimă este
2 www.axa.info.ro
care ar fi situaţia acestora după statuarea autonomiei pe criteriul etnic.
Intensificarea demersurilor separatiste şi autonomiste ale lideri-
lor maghiari, nu pot rămâne fără urmări negative asupra maghiarilor
din cele trei judeţe şi din întreaga ţară, urmări dintre care amintim:
consecinţele negative asupra aprovizionării şi desfacerii produselor
firmelor comerciale din zonă, în relaţiile acestora cu firmele partene-
re, din întreg spaţiul românesc; prezenţa şi activitatea numeroşilor
funcţionari şi înalţi funcţionari publici de etnie maghiară, stabiliţi
în Bucureşti, în urma participării UDMR-ului la guvernarea ţării;
crearea unor situaţii de disconfort pentru miile de studenţi de etnie
maghiară care studiază în principalele centre universitare ale ţării;
funcţionarea normală a extensiilor universitare din Bucureşti, Cluj-
Napoca, Braşov, Sibiu ş.a. existente în principalele oraşe din cele trei
judeţe, a căror principali beneficiari sunt tinerii de etnie maghiară
din aceste judeţe; situaţia „delicată” a cetăţenilor de etnie maghiară
care locuiesc în celelalte judeţe din România, în relaţiile cu vecinii şi
colegii lor de muncă – populaţie care reprezintă peste jumătate din
numărul total al cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, din
întreaga ţară; buna convieţuire a membrilor familiilor etnic-mixte,
familii care numai în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, depăşesc
cu mult 10.000 de cupluri.
Nu trebuie neglijată nici reacţia societăţii româneşti, forţa solidarită-
ţii românilor din ţară şi din străinătate şi nici reactivarea forţelor naţi-
onaliste din societatea românească care sunt hotărâte să dea replica cu-
venită susţinătorilor proiectelor autonomiste, iredentiste şi secesioniste.
Situaţia din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, nu se aseamă-
nă cu cea din Kosovo, nici din punct de vedere demografic. Astfel,
potrivit datelor Recensământului populaţiei din 2002, în judeţele
Covasna, Harghita şi Mureş, populaţia de naţionalitate română şi de
alte etnii decât cea maghiară, reprezintă 40% din totalul populaţie
celor trei judeţe, la care se adaugă aproape 50.000 de persoane mem-
brii ai familiilor etnic mixte şi persoane cu dublă ascendenţă iden-
titară, fie de naţionalitate română şi care aparţin „bisericilor istorice
maghiare”, fie de etnie maghiară şi care aparţin bisericilor tradiţiona-
le româneşti. În aceste condiţii orice proiect politic care vizează vii-
torul acestor judeţe nu poate face abstracţie de voinţa celor 400.000
de români din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Din perspectivă geopolitică, constituirea unei enclave în zona Co-
vasna – Harghita – Mureş nu va fi benefică pentru maghiari şi nicioda-
tă acceptată de români. Niciun partid politic românesc, nu va accepta
ca în mijlocul României să se formeze o enclavă etnică, în care patrimo-
niul cultural românesc, istoria şi limba română, valorile şi simbolurile
româneşti, să fie periclitate, iar românilor să le fie încălcate drepturile
fundamentale.
Într-o Europă, în care libertatea de mişcare a persoanelor este o reali-
tate cotidiană şi un mare câştig pentru toţi cetăţenii continentului, Statul
Român nu va putea accepta niciodată ca, în enclava etnică a aşa-zisului
„ţinut secuiesc”, românii să fie discriminaţi şi marginalizaţi, imputându-li-
se vina că urmăresc „schimbarea structurii etnice” şi „românizarea pămân-
tului secuiesc”.
Realităţile istorice şi cele actuale, din această parte de ţară, ne arată că
maghiarii de aici nu se vor afirma împotriva românilor, ci numai cu acor-
dul lor şi împreună cu ei. Este în interesul tuturor locuitorilor din această
parte de ţară ca, atât liderii politici cât şi societatea civilă şi mass-media să
acţioneze pentru transformarea zonei dintr-una apreciată ca având „defi-
cit de stabilitate”, într-o regiune cu o capacitate de absorbţie geopolitică în
care caracterul multietnic şi pluriconfesional să asigure atenuarea asperi-
tăţilor de orice fel şi valorificarea superioară a resurselor şi potenţialului
uman şi material din zonă, în interesul tuturor locuitorilor acesteia şi a
generaţiilor viitoare.
Domnule cetăţean român, europarlamentar român şi vicepreşedinte
al Parlamentului European din partea României, chiar nu vă arde Ordi-
nul Steaua României de pe piept? Chiar doriţi să porniţi un război între
maghiari şi români?
Domnule pastor creştin László Tőkés, aţi uitat ce aţi învăţat la facul-
tatea de teologie despre legea lui Isus Hristos? Chiar nu vă mai amintiţi
care este aceasta Sau slujiţi altui stăpân?
Preşedinte,
Dr. Ioan Lăcătuşu

D
eşi în aceste săptămâni in-
voluţia economică ne dă
mari bătăi de cap, se pare
că altele sunt problemele
pentru „mult stimabilul” nostru premier...
Astfel, am descoperit, printre numeroase
ştiri de presă, una cu siguranţă mai rele-
vantă, aceea potrivit căreia ne lipsesc din
sistemul de sănătate carduri electronice
de sănătate, fişe electronice şi reţete elec-
tronice, iar sistemul merge perfect, totul
este sublim, dar cardurile nu ne pot lipsi!!!
Acest sistem cică, musai, musai, trebuie
implementat până la sfârşitul anului 2011,
că doar nu poate dormi liniştită noapte
sublima Uniune Europeană de dorul să-
nătăţii poporului nostru!!! Desigur, aţi
spune dumneavoastră, aşa cum spun şi eu,
cum ar putea să aducă aceste noi carduri
economii la buget (potrivit premierului, de
300 de milioane de lei!!!??? După ce calcu-
le???) şi cum ar putea salva aceste carduri
sistemul nostru de sănătate? Evident că o
monitorizare mai atentă a reţetelor emise
şi o urmărire a istoricului bolilor unui pa-
cient pare o soluţie modernă de flexibiliza-
re a sistemului de sănătate, în care accesul
la informaţie, pentru personalul medical,
se face mai rapid şi cu costuri mult mai
scăzute de timp şi bani şi că poate elimina
anumite fraude şi inadvertenţe din siste-
mul medical, dar, cu toate acestea, domnul
prim-ministru uită să menţioneze dez-
avantajele. Dezavantajele ar fi că sunteţi
monitorizaţi mai atent de sistem, că poate
„din greşeală”, şi mai ales daca sunteţi inco-
mozi, dacă aţi spus sau aţi făcut ceva „ne la
locul lui”, puteţi ajunge liniştiţi bolnavi de
alte boli decât cele din fişa dvs. medicală...
şi brusc să muriţi pe masa de operaţie sau
chiar atunci când vă veţi lua pe reţetă de la
farmacie alte medicamente decât cele nece-
sare suferinţei dvs. Cum orice om zdravăn
la cap ştie că sistemul informatic este des-
tul de uşor de spart sau manipulat, chiar şi
cu protocoale de securitate foarte ridicate,
fiind suficient ca un hacker psihopat, sau
chiar un medic „neatent” să introducă alte
informaţii şi brusc deveniţi buni...de un
drum în lumea cealaltă, ...vă puteţi întreba
la ce serveşte această nouă găselniţă!!! Mai
mult, puteţi deveni ţinta unor oameni su-
ficient de influenţi ce au nevoie, regăsind
la dvs. compatibilitatea necesară, de or-
ganele dvs. şi aşa să dispăreţi cu totul din
sistem, tot „din greşeala”, fiind găsiţi evisce-
raţi cine ştie pe unde şi când...aşa cum s-a
mai întâmplat cu oamenii fără adăpost şi
cu copiii sau tinerii răpiţi. Ştiu, aţi spune
că lucrurile par forţate, că este un scena-
riu aberant, demn de Science Fiction, dar
cu toate acestea, şi mai ales în această ţară,
unde totul poate fi posibil, nu putem ex-
clude, în nici un fel, acest lucru!!! Cred că
prima întrebare ce ne apare firesc, ar fi să
ne gândim cui serveşte această nouă maro-
tă scoasă la rampă de premier? A cui aface-
re este şi câţi bani sunt de „tocat” pentru o
urmărire (la propriu!) a cetăţenilor acestei
ţări? Banii, ni spune chiar împricinatul,
domnul premier, 50 de milioane de euro,
bani europeni, dar pentru ce, este greu de
intuit din moment ce dai afară din sistem
medici şi asistente bune (doar de dragul
reducerii de personal!!!). Practic, vei avea
www.axa.info.ro
MONITORIZAREA NE TREBUIE!
...CĂ SISTEM AVEM ...LA PĂMÂNT!
un nou card ce nu-ţi va folosi la nimic, căci
vei ajunge întru-un spital în care, din lipsă
de medicamente, aparatură şi medici buni,
să poţi muri liniştit!!! În plus, cine ne ga-
rantează această securitate a datelor, cine
va administra baza de date şi cine o va pu-
tea accesa? O altă întrebare ar fi de ce am
avea nevoie de un card, când ar fi simplu ca
în sistemul medical să existe o bază de date
la care, pe bază de parolă, cod sau CNP,
orice medic poate consulta, în regim de ur-
genţă, fişa oricărui asigurat...şi deci pentru
ce ar fi nevoie de un dispozitiv de urmărire
la cetăţean??? Pentru ce anume ne trebuie
card, asta este întrebarea cheie? ...Şi de ce
cele 50 de milioane de euro, din fonduri
europene, nu sunt direcţionate pentru
scoaterea sistemului din colaps, pentru re-
novarea spitalelor şi dotarea cu aparatură,
pentru plata adecvată a personalului me-
dical? Din moment ce tot ce trebuie să ştie
doctorul despre tine se află pe card, oare
atunci când cade curentul prin spitale...
(inclusiv din lipsa plăţii facturilor la uti-
lităţi...că de...este criză!) mai poţi oare să
primeşti vreun tratament???...Răspunsul
este evident: NU! Vei fi complet la mâna
sistemului...!!! Fireşte că te întrebi care
este scopul... scopul este simplu...o moni-
torizare deplină...că doar ne pregătim de
dictatură...
Desigur că acest card ridică numeroa-
se problemă de etică şi moralitate (ex. fo-
losirea spre şantaj, în cazul unor boli mai
speciale sau discriminarea pe baza lor...în
situaţia angajării, pierderea sau furtul lor
etc.) însă societatea românească nu este
învăţată să reacţioneze sau să dezbată şi
nici să spună nu!... şi de fapt nici nu trebu-
ie...domnul Boc ne comunică că vom intra
în sistem, vom fi în rândul democraţiilor
(demonocraţiilor) occidentale...iar noi, ca
nişte roboţi cuminţi şi stupizi trebuie să le
acceptăm... deci, vom avea card!!!?
Şi dacă tot am ajuns la subiectul dicta-
turii...mult invocata libertate de circulaţie
a cetăţenilor şi a persoanelor, împinsă în
faţă de UE prin toate politicile ei decla-
rative, nu mai este ea atât de mare, căci
Marea Britanie şi Germania, ne arată cu
degetul prin publicaţiile lor prestigioase
cum că România, prin simplificarea legii
cetăţeniei, bagă moldovenii în UE „prin
uşa din spate”...Astfel, se prefigurează o
serie de decizii la nivel înalt în aceste ţări
prin care să se instituie noi restricţii de ac-
ces pe piaţa muncii pentru aceşti cetăţeni.
Totuşi, este interesant că aceste publicaţii
nu sesizează (sau nu vor să sesizese) fap-
tul că oricum o bună parte din cetăţenii
moldoveni, din cauza sărăciei, au emigrat
deja către ţările mai dezvoltate ale Euro-
pei...deci că doar o mică parte, ar mai fi
tentată de emigraţie. În ceea ce priveşte ac-
cesarea abuzivă a „beneficiilor sociale” din
noile ţări gazdă, acest lucru, în general, nu
prea se întâmplă cu populaţia imigrantă...
tot din motive financiare...Situaţia este
demonstrată tot de statistici!!!...Temerile
acestea, în opinia mea par nejustificate...
dar măcar că ne-am mai lămurit în privin-
ţa statutului de „cetăţean european”, unde
unii au mai multe drepturi decât alţii...că
de... este democraţie! Cât despre etnia ţi-
gănească, discuţiile despre expulzarea ra-
pidă a acestora din ţările gazdă, sună, cel
puţin pentru români, ridicol... noi i-am
suportat pe ţigani sute de ani...ei nu-i pot
suportat nici măcar câţiva ani...că tot vor-
beam de toleranţa şi libertatea „din vorbe”
a Uniunii Europene...
Tot despre vorbe...unele sunt grele şi
de ocară...ni le spune Uniunea Europeană,
însă, de această dată meritat, căci suntem
campioni la fururi şi mânării. Recent, ra-
portul Comisie Europene pe Justiţie ne
arată cu degetul la mai multe capitole prin-
tre care şi capitolul achiziţii publice...Un
exemplu concret este acela al primăriilor de
sector din Bucureşti (ex. sectorul 3 şi 5 ale
Capitalei) ce au încredinţat peste 30% din
contracte la câte o firmă...aceiaşi firmă...că
de...aşa a ieşit la „licitaţie”!...că oficialii ne până la finele anului, guvernul nu ştie pe ce
explică că e legal...este bine...chiar sublim...
economic nu avem nici o problemă...că
doar se văd în ce gropi ajung banii noştii...
dar oficialii capitalei uită să spună că legal
cu moral nu se prea potrivesc...iar aranja-
mentul politic şi frauda este clară...chiar
dacă acoperite de lege!1 Şi astfel ajungând
la lege şi directive, ...guvernul spune una şi
face alta...că de îşi spune „să se restructure-
ze primim, dar să nu se schimbe nimic, ci
să mai mutam pe ici pe colo, prin locurile
esenţiale, de pe un post pe altul ...eventual
din ce în ce mai sus...pe cine trebuie!”...an-
gajaţii de rând ...ăştia sunt „graşii” sistemu-
lui...ăştia trebuie restructuraţi definitiv, să
moară de foame...în rest Partidul să trăias-
că!!!...Nu, nu fiţi răi, nu înţelegeţi greşit...
nu partidul comunist, nu...ci PDL-ul!
Şi uite aşa, de la partid am ajuns la
subiectul zilei, la noile ”d-ale lui boc”, căci
premierul nu vrea să ne lase să ne plictisim
când murim de foame. Tot gândindu-se
cum să ne „scotă” din criză, reuşeşte să ne
scoată din sărite cu o nouă modificare la
modificare: TVA-ul nu mai e bine cum şi
cât era, mai nou va fi bine la 25% iar cota
unică: 10%...şi uite aşa FMI-ul se va distra
interactiv cu Boc, până pe 4 august, cum
să nu bage definitiv în pământ, punând la
„copt” de noi legi şi impozite, acum gândin-
du-se la modificarea impozitării terenului
agricol şi la diverse alte taxe suplimentare
pe proprietate. Tot din „ale lui boc”, „vână-
toarea” de bonuri fiscale pentru populaţie,
un fel de loterie „cine consumă câştigă!”,
o nouă găselniţă a primului-ministru de
combatere a „micii” evaziuni fiscale, este
desprinsă dintr-un roman SF de cea mai
proastă calitate (de aceea şi spuneam că
totul este posibil în România!). Nu, aţi în-
ţeles bine, nu problemele la TVA, la achi-
ziţii intra-comunitare, mânării şi mite de
zeci, sute sau chiar mii de mii de euro sunt
problema de evaziune fiscală în România.
Nu! în viziunea lui Boc, micul şi pârlitul
1
Ca o mică divagaţie, acum câteva sute de ani, ce-
lebru britanic filosof, istoric şi economist, David privirile indiscrete, arată dezastruos, vor-
Hume (1711-1776), ca mai toţi contemporanii bindu-se pe la colţuri...de raţionalizarea
epocii, îşi punea problema dacă să domine oa- pensiilor şi salariilor, în viitorul apropiat.
meni buni sau legi bune, răspunzând la celebra
dilemă antică prin alegerea soluţiei legilor bune. proşti, pe cei care ne conduc! g
Extrapolând la timpurile de azi, la societatea con-
temporană românească, cred că opţiunea de suc-
ces a societăţii ar fi oamenii buni ...căci oricât de
bună este legea, manipulată de ticăloşi, corupţi,
escroci...ea devine proastă, prin mâinile rapace
ale politicienilor şi funcţionarilor „propunând”
cetăţenilor soluţii economice dezastruoase.
comerciant este cel mai rapace evazionist
care, dintr-o lăcomie fără margini, nu-ţi
taie bon fiscal la fructe şi legume!...Şi uite
aşa va fi foarte interesant de aflat cum şi
cine va inventaria bonurile fiscale, unde
vor fi depuse, cine le va verifica şi ce va face
primul ministru în situaţia în care sumele
de rambursat vor fi mai mari decât sumele
colectate din impozitele generate de vânza-
rea respectivelor bunuri...pare aberant dar
...acestea sunt măsurile Boc! Tot din „ale
guvernului boc”, în timp ce oamenii sunt
daţi afară pe capete şi ţara se duce la fund,
cu scăderi economice de 2% sau chiar 3%
până la finalul anului 2010, conform pro-
gnozelor specialiştilor, în timp ce ţările din
jurul nostru au ieşit sau vor ieşi din criză
să mai arunce banii. La revitalizarea indus-
triei şi stimularea comerţului nu s-a gândit,
la punerea la punct a agriculturii nici atât,
www.axa.info.ro
la crea de locuri de muncă acolo unde este
necesar sub nici o formă şi nici la gândirea
unui cod fiscal simplu şi stabil motivant
pentru întreprinzători, astfel încât măcar
aceştia să facă angajări în perioada viitoare.
Nu, nu acestea sunt priorităţile guvernului
Boc! Astfel, total halucinant, este decizia
de a băgă zeci de mii de euro (poate chiar
mai mult!) în brandul pentru promovarea
turismului românesc...”gradina din Car-
paţi” (cu sloganul „explore the Carpathian
garden”)...Cred că dna. ministru de resort
ar fi avut mai mult succes cu renovarea
staţiunilor balneare din ţară pe care le-a
lăsat într-o paragină totală...(...că tot vor-
bea de „gradină”, adică ceva plantat, îngrijit
de mâna omului...în această ordine de idei,
turismul românesc se poate numi îngri-
jit???) şi chiar cu litoral românesc, pe care
mai nou îl dezavuează total, iar brandul
pentru turismul românesc ar fi mai potri-
vit„prostia din Carpaţi”, cu o vizită specială
a turiştilor „agăţaţi” la Shanghai la „gradi-
na zoologică” de la guvern şi parlament...
şi la fel de bun ar fi sloganul „The land of
every (any) choice” (Ţara tuturor posibi-
lităţilor!) sau „Romania, the hallucinating
place!” (România, un loc halucinant!) şi
uite aşa ...cu aceste noi idei (pentru care
nu-i cer zeci de mii de euro),... va putea
promova „mai bine” România şi nu va mai
trebui să se judece, din nou, pe banii noştii,
ai tuturor, aşa cum s-a întâmplat pentru
campania de anul trecut2...
În concluzie, cu un guvern incompe-
tent, care face experimente pe sănătatea
noastră fizică şi mintală, economia româ-
nească priveşte din gropile tranziţiei din
care nu mai iese de mai bine de 20 de ani
de teamă că dacă încearcă să iasă i se va
trage o joardă peste mâni de către guver-
nanţi, iar bugetul public, ca un mort ucis
de aparţinători-guvernanţi şi ascuns de
Alina GLOD
Scoate-i Doamne, din grădina cu
2
A se vedea scandalurile din presă legate de
apartenenţa mărcii „The land of choice” unui
alt cetăţean român. Acesta înregistrase această
marcă la OSIM, cu două luni înainte ca dna.
ministru al turismului să-l folosească abuziv în
campania de promovare a României din 2009.
3
Maica ECATERINA
ADEVĂRUL
şi „adevăruri”!
C
u multă timiditate folo-
sindu-mă mai mult de
cuvintele „cu duh” ale
unor mari personalităţi
ale creştinismului ortodox, am încercat
să compun „o axă” din fapte bune şi rele
ale istoriei pământului, care să ne arate
exact, cine şi unde, a intervenit vreoda-
tă cu făţărnicie pentru a devia Ortodo-
xia de la menirea ei pe pământ... aceea
de a conduce OMUL PE SINGURA
CALE A ADEVĂRULUI.
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Via-
ţa” spune Mesia, Domnul nostru Iisus
Hristos, Fiul Lui Dumnezeu din Sfân-
ta Treime. Acest Adevăr circulă în lume
de 2000 de ani. Dovezi în acest sens
sunt multe şi puţine... voi explica...
Toţi care încearcă să descopere în
timp, măcar o fărâmă de Adevăr trebuie
să privească cu suspiciune şi multă ne-
încredere, orice document istoric. Mai
ales, noi cei din spaţiul aşa-zis „ex-co-
munist”, unde se ştie că realitatea este
dincolo de cuvinte, acte, partide politi-
ce.
Mistificările, cosmetizările, minciu-
nile bine „asezonate” şi „parfumate” sunt
mecanismele din miezul gândirii şi ex-
punerii istoricilor secolului XX- XXI.
Iată...au trecut cei „20 de ani” proo-
rociţi de „prooroci mincinoşi” şi în Ro-
mânia istoria a fost şi este încă scrisă,
www.axa.info.ro
dictată de comunişti. Generaţii după
generaţii au fost alimentate cu aceste
„minciuni cosmetizate”, încăt acum cad
în sevraj dacă nu li se mai furnizează
drogul obişnuit. Că lucrurile stau aşa în
politică, cât şi în economie, este deja un
fapt ireversibil. Securitatea a avut grijă
ca nimeni să nu spună ADEVĂRUL.
Dar că Biserica Lui Hristos a suferit
aceeaşi „cosmetizare”, transformându-se
într-o instituţie de „funcţionar-slabo-
narzi” , slujitori mincinoşi şi o mulţime
naivă, dornică să li se alăture în aceas-
tă APOSTAZIE, iar cei care „văd” şi
„aud” şi care ar putea să vorbească sunt
ţinuţi în continuare cu pumnul în gură,
constatăm deci, că toată această cădere
(„ÎNGĂDUITĂ DE DUMNEZEU”)
este cât se poate de limpede ireversibilă.
Nici ateii, nici comuniştii, nici capi-
taliştii, nici idolatrii nu au reuşit să înlă-
ture definitiv forţa explozivă a ADEVĂ-
RULUI ORTODOX. Ei au încercat să
controleze ortodoxia, au pervertit-o,
au răstălmăcit-o cu deviaţii, pentru a o
subordona propriilor lor interese. Dar
ei ştiau că lovitura principală trebuie
dată acolo unde este rezistenţa cea mai
puternică şi împotrivirea cea mai mare,
adicş în cultură şi Biserică.
„Tortura a dat naştere la cele mai
ingenioase inovaţii, creându-se astfel,
pentru mulţi meseriaşi cinstiţi, nume-
roase locuri de muncă în producţia in-
strumentelor necesare torturii”, spune
Karl Marx în lucrarea sa, „Theories of
surplus value”, pag. 375. Cât cinism!
Deşi este important de studiat, de
înţeles în toată plinătatea ei istorică, că-
derea spirituală a ţării noastre în perioa-
da dinaintea primului război mondial,
totuşi am să insist acum asupra perioa-
4 www.axa.info.ro
dei interbelice şi a instalării „fiarei roşii”
de după cel de-al doilea război mondial.
Redăm în continuare o parte din dialo-
gul dintre regretatul părinte Gheorghe
Calciu şi domnul Nicolae Stroescu Sti-
nişoara, dialog purtat despre cumplitul
episod al „reeducării” de la Piteşti, coş-
mar prin care au trecut amândoi:
„Nicolae Stroescu Stînişoară: Deci,
în loc să fie pedepsiţi cei care au intro-
dus la Piteşti această operaţie criminală,
trebuiau să fie pedepsiţi cei care au fost
supuşi acestei acţiuni.
Părintele Calciu: Asta făcea parte
din sistemul lor. Victima trebuia să se
autoacuze şi să devină criminalul pentru
salvarea scenariului lor mincinos.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Pînă
la urmă ai ajuns şi dumneata pe banca
acuzaţilor.
Şi dumneata ce ai făcut la proces?
Părintele Calciu: Da, am ajuns pe
banca acuzaţilor şi în toată perioada
procesului, prin diverse torturi, mai pu-
ţine, cum să spun, mai puţină bătaie şi
mai multă izolare, presiune, singurăta-
te, foame, încercau să ne smulgă decla-
raţii care să le confirme scenariul, că am
fost un agent şi că „reeducarea” a fost
o acţiune legionară. Fapt pe care l-am
negat tot timpul. Încît, la un moment
dat, ajunsesem ca după fiecare întreba-
re şi răspuns să semnez sub răspuns ca
nu cumva să se adauge ceva, să se pună
ceva ce nu declarasem. Pentru că ei uzau
de asemenea metode. Îţi luau declaraţii-
le, te băteau, te supuneau unor presiuni
psihice, te înnebuneau şi la urmă semnai
tot ce îţi puneau în faţă. În instanţă am
făcut acelaşi lucru, am spus că aceasta
este o minciună, că „reeducarea” a fost
o acţiune care revine integral autorităţi-
lor şi nu are nimic de a face cu substrate
politice, constînd într-o tentativă de dis-
creditare a comunismului dirijată din
afară, aşa cum încercau ei să prezinte
lucrurile.
Nicolae Stroescu Stînişoară: La ora
aceea dumitale îţi era cunoscut numele
lui Nikolski?
Părintele Calciu: Sigur că da.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Te gîn-
deai pe atunci că Nikolski ar putea să fie
undeva la capătul firului?
Părintele Calciu: Da, ştiam. Să vă
spun o întîmplare. Prin 1950, prin
primăvară, cînd începuseră acţiunile
de plecare la Canal, am fost scos şi dus
într-o celulă specială, unde doi deţinuţi,
foşti prieteni de-ai mei, au venit şi m-au
bătut. Mă scoteau în fiecare zi, mă ţi-
neau acolo în celula specială, iar seara
mă duceau înapoi în celula obişnuită.
Mi-a fost destul de uşor aşa, pentru că
mă întorceam între ai mei. Era o mare
derută în celula noastră în care eram pa-
tru inşi. La început i-am acuzat pe cei
doi, după aceea am avut senzaţia şi în
final cred chiar şi azi că oamenii aceia
în fond m-au prevenit. Foştii mei prie-
teni mă acuzau de nişte lucruri pe care
le făcusem în celulă. Şi erau adevărate.
Noi fusesem împreună, ei ştiau lucruri-
le şi mi le reproşau acum într-un mod
URÂCIUNEA
ÎN LOCUL
PUSTIIRII
prin care cred că vroiau să mă prevină
de groaznica schimbare care s-a produs
de încercarea care mă aştepta.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Chiar
dacă însoţeau aceasta cu nişte lovituri?
Părintele Calciu: Da, bineînţeles.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Deci,
putem spune, că se salvau totuşi pe un
alt plan, cel puţin în oarecare măsură,
prin aceea că, lovindu-te, totuşi vroiau
să te ajute.
Părintele Calciu: Exact, pentru că ei
îmi subliniau anumite lucruri, ceea ce
devenea un fel de prevenire. Pentru că
mulţi dintre cei care trecuseră prin Pi-
teşti îmi spuneau „cînd ajungi în faţa
lui Ţurcanu nu nega nimic”. Iar cei doi,
chiar dacă mă băteau îmi aduceau în
acelaşi timp la cunoştinţă faptele pe care
Ţurcanu le şi deţinea despre mine. Eram
foarte umflat în urma bătăii şi în timpul
acesta am fost dus în faţa comisiei, unde
era şi Nikolski. O comisie care ne trimi-
tea la Canal pe unii. Şi am văzut acolo
o mulţime dintre colegii mei, dintre pri-
etenii mei bătuţi, umflaţi şi care intrau
în faţa comisiei şi, în momentul în care
erau întrebaţi despre ce s-a întîmplat,
spuneau: m-am lepădat de mişcarea legi-
onară, m-am lepădat de ţărănişti, m-am
lepădat de reacţionari, de acuma am de-
venit un om nou. Nu pricepeam nimic.
Cînd am ajuns eu în faţa lui Nikolski,
m-a întrebat „de ce eşti umflat?”. Se aş-
tepta ca eu să spun la fel, că m-am rupt
de trecut şi aşa mai departe. I-am spus,
domnule, nu înţeleg, am fost dus într-o
celulă şi am fost bătut de doi deţinuţi.
Eu înţeleg să mă bată gardianul, dar de
ce să mă bată deţinuţii? Nikolski a rîs
şi a spus: „Încă ai colţi tari, dar o să ţi-i
rupem noi.”
Nicolae Stroescu Stînişoară: Este
pentru prima oară cînd am un citat aşa
de preţios, după Nikolski.
Părintele Calciu: Pe urmă m-am în-
tors în celulă. Bineînţeles că n-am plecat
la Canal, deşi aveam o pedeapsă mică,
pentru că noi trebuia să trecem prin de-
mascări, în care am şi intrat de Sfîntul
Nicolae, anul acela.
Nicolae Stroescu Stînişoară: În
această perioadă dominată de operaţiu-
nea Piteşti, ai avut experienţa - pe care
mai tîrziu, în a doua perioadă a închiso-
rii dumitale, ai avut-o - unui gest uman
din partea unui gardian sau a unuia
dintre slujbaşii închisorii?
Părintele Calciu: Da, am avut-o. Îmi
aduc aminte de Georgescu care era un
gardian şi rău, şi bun. Nu ştiu prea bine
de ce era un om puţin dezechilibrat, care
i-a favorizat pe unii deţinuţi. Pe urmă a
fost arestat şi m-a pus la curent cu unele
lucruri ce se petreceau sus sau jos, sau
la camera patru. Ne spunea „vedeţi,
măi băieţi, că veţi ajunge şi voi la came-
ra patru spital”. El ne informa într-un
fel, foarte discret şi la nivelul inteligenţei
lui. Noi însă în clipa aceea eram aşa de
încrîncenaţi, încît nu vroiam să ascul-
tăm nimic. Am să vă spun o întîmpla-
re: eram în celulă şi cu noi era Mircea
Şoltuz, un băiat care fusese în anul întîi
sau doi la filozofie în Cluj. Mircea Şoltuz
ne spunea (deja ştiam de acţiunea de la
Piteşti şi aşteptam, din clipă în clipă, să
intrăm în focul acesta): „Ceea ce mă tul-
bură pe mine nu este faptul că mă duce
şi mă bate şi le place ce s-a întîmplat cu
mine, mai denunţ poate nişte oameni cu
care am avut relaţii. Mă tulbură ceea
ce se va petrece după aceea”. A fost un
om cu intuiţie extraordinară. Trebuie să
spun că noi, din clipa în care el a făcut
această declaraţie, l-am izolat puţin. Am
zis, iată un om slab, care e gata să spună
probabil ce a discutat cu noi, că multe se
spuneau în celulă, sau ce a fost afară. Nu
înţelesesem atunci substratul adînc dia-
bolic al acţiunii de la Piteşti. Mai apoi,
după ce am trecut prin ea, mi-am adus
aminte de ce a spus Mircea Şoltuz.
Nicolae Stroescu Stînişoră: În con-
tinuarea profeţiei lui, ce s-a întîmplat
după aceea cu oamenii? Ştim că unii
dintre gardieni şi dintre oamenii din
conducerea închisorii au fost condam-
naţi, cel puţin de formă.
Părintele Calciu: Da.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Ai ră-
mas în închisoare. O parte din cei de
la Piteşti au continuat să acţioneze ca
nişte roboţi, perpetuund mişcarea care
le-a fost imprimată, de a fi intrumente
ale Securităţii, ale conducerii închisori-
lor. Cum vezi valurile acestea iscate de
furtuna neagră de la Piteşti? Au slăbit
încet, încet? Care au fost urmările?
Părintele Calciu: Acolo unde grupu-
rile de studenţi care au trecut prin „ree-
ducare” au fost aruncaţi compact în mij-
locul celorlalţi deţinuţi şi menţinuţi sub
supraveghere continuuă a fost mai greu.
Căci ei rămîneau legaţi între dînşii prin
spaimă, prin teroare şi prin spionajul re-
ciproc. Acolo unde ei au fost mai puţini
şi risipiţi în masa celorlalţi a fost mult
mai greu. Ce s-a întîmplat după aceea
în 1954, 1955, 1956, nu mai ştiu, pen-
tru că eu am fost, după proces, împreună
cu Lică Negulescu, cu Marcel Petrişor,
cu un grup din procesul nostru şi un alt
grup care nu avea nimic de a face cu noi,
am fost puşi în aceeaşi „corabie a morţii”
(despre care am vorbit în prefaţa cărţii
lui Bacu), la Jilava, unde am stat pînă în
1956 cu Costache Oprişan, cînd am fost
dus înapoi la Aiud, la Zarca, unde am
stat tot timpul izolat.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Părinte
Calciu, cred că acesta este un capitol cu
care putem să considerăm că am parcurs
etapa care ne preocupă. Poate ar mai fi
o întrebare, totuşi. Din relatarea dumi-
tale rezultă că acolo erau tineri studenţi,
proveniţi din mai multe direcţii, prepon-
derent cu idei naţionale şi creştine. Din
punct de vedere politic existau de aseme-
nea mai multe coloraturi, inclusiv naţio-
nal-ţărănişti, monarhişti şi alte curente.
Acest infern, mai întîi viaţa dinainte de
infern, pe urmă infernul şi ce a urmat,
nu a reuşit să facă să se creeze cu cei care
au supravieţuit spiritual o solidaritate
mai presus de orientările politice?
Părintele Calciu: Ba da, sigur că da.
De altfel, trebuie să înţelegeţi că noi fi-
ind toţi tineri şi afiliaţi fie la legionari,
fie la ţărănişti, fie în altă parte, nu eram
Moto: „Monahul este un om care se întristează
şi plânge din toată inima pentru durerea lumii”
(extras din „Taina iubirii”, de Antonie Suroj- monah din Mănăstirea Valaam)
de fapt politicieni. Noi eram uniţi prin
aceeaşi dragoste de ţară, prin credin-
ţă şi prin lupta comună, încît între noi
nu existau dispute de ordin politic aşa
cum am constatat că existau între bă-
trîni. Noi eram uniţi în acelaşi ideal de
rugăciune, de credinţă şi de dragoste de
neam.
Nicolae Stroescu Stînişoară: Din cîte
îmi amintesc, din cele care le-am trăit şi
eu, era vorba în primul rînd de împotri-
virea la comunizarea ţării, împotrivi-
rea la distrugerea identităţii spirituale
şi naţionale a României. Aşa că tinerii
se simţeau atraşi de orice mişcare şi de
orice posibilitate pentru ei de a acţiona
împotriva acestui totalitarism impus de
tancurile sovietice. În aşa fel încît era
într-adevăr o solidaritate spirituală, o
dăruire şi o disponibilitate la jertfă în
rezistenţa împotriva tiraniei.
Părintele Calciu: Da, sigur că da.
Noi nu aveam nici un fel de prejudecăţi
politice, noi ne simţeam uniţi, ne iubeam
unii pe alţii, ne ajutam, eram, ca să spun
aşa, o comunitate armonioasă în care fă-
ceam o opoziţie comună.”
Dar monstruozităţile din perioada co-
munistă atât în România cât şi în tot peri-
metrul Europei de Est în care comunismul
a invadat prin regimurile politice, şi unde
creştinii au fost transformaţi de multe ori
în asasini şi victime în acelaşi timp, a avut
ca scop nu numai subordonarea poporu-
lui de către puterea politică dar principa-
lul scop a fost urâţirea şi distrugerea Lui
Dumnezeu şi a Bisericii Lui.
Cu riscul de a şoca anumite suflete,
iată în ce versuri hulitoare au fost publi-
cate în 1976 în ziarul sovietic „Soviets-
kaia Molodioj”:
„Tatăl nostru care este în Petersburg,
Blestemat fie numele tău, Sfărâma-se
împărăţia ta De nu s-ar mai face voia
ta, Nici măcar în iad Dă-ne pâinea pe
care ne-ai furat-o Şi plăteşte-ne datori-
ile, după cum şi noi ţi le-am plătit până
acum. Şi nu ne mai duce în ispită, Ci ne
izbăveşte de cel rău - poliţia lui Plerhve
(primul ministru ţarist), Şi pune guver-
nării lui blestemate Dar întrucât eşti in-
capabil şi sărac în duh Jos cu tine în vecii
vecilor. Amin.” (MARX ŞI SATAN-
Richard Wrumbrand)
După cum observăm, scopul final al
comunismului nu este de a cuceri ţări,
pământuri sau de a întemeia un alt sis-
tem social şi economic. Ci scopul lui este
cât se poate de clar, de a-L batjocori pe
Dumnezeu, de a-L îndepărta din inimile
oamenilor pentru slava lui Satan.
Atât de mult s-au infiltrat puterile ma-
lefice, sataniste ale comunismului în sufle-
tele oamenilor prin metode diverse, chiar
oculte (magie, vrăjitorie), prin spălarea
creierului încât slujitorii bisericii actuale
care sunt desigur copiii şi nepoţii torţiona-
rilor din începutul comunismului, gândesc
şi acţionează astăzi mult mai pervers, pe-
riculos şi satanicesc decât o făceau predece-
sorii lor. Pentru că aceia o făceau cel puţin
pe faţă, în toată plinătatea urii faţă de tot
ceea ce e Creaţie, divin şi sfânt pe pământ.
„Când moartea spune: NU! Atunci
şi numai atunci trăieşti pe culmea dez-
www.axa.info.ro
nădejdii” (Nicolae Călinescu, martir
în închisoarea de la Piteşti)
Cuvintele ar fi de prisos pentru a
explica, a justifica, a înţelege fenomenul
cel mai odios petrecut pe teritoriul Ro-
mâniei, acela care se cheamă fenomenul
Piteşti. Voi lăsa să vorbească cuvintele
celui care a supravieţuit acestui experi-
ment satanic şi care vorbesc mai mult
decât ar putea oricine să o facă cu expli-
caţii şi justificări chiar şi filosofice. Este
vorba de Nicolae Călinescu, unul din
sutele de martiri, al cărui sânge a curs
pe pietrele închisorii Piteşti. Cuvintele
lui fac să se zdruncine şi cea mai încre-
menită inimă:
„Piteştiul începe în momentul în
care toate legăturile sufleteşti se rup,
când oamenii nu mai au încredere
unul în altul, când se suspectează şi
când descoperă că fiecare îi este duş-
man celui de alături (...) Piteştiul îna-
inte de a fi un muzeu de orori este lup-
ta disperată împotriva unui sistem de
inginerie psihică impecabil organizat,
cu funcţionalitate asigurată prin cu-
noaşterea manifestărilor umane şi sta-
dii speciale de anulare a lucidităţii(...)
Piteştiul a încercat să ne despartă defi-
nitiv, să sfărâme prietenii, să ne urâm,
să ne dispreţuim. Fiecare să rămână
singur, să nu mai fie posibilă o întâlni-
re sau o colaborare (...) De un singur
lucru am fost sigur când am părăsit în-
chisoarea Piteşti: că nu sunt la un ca-
păt de drum. Ce va fi? Ce mă aşteaptă?
Voi avea putere să închei onorabil ma-
rea aventură a vieţii? Eram iaraşi sigur
că dacă nu va surveni un miracol, prin
mine însumi nu mă voi salva.
Singurul lucru de care mă agăţam
era acela că atunci când voi fi cu apa
la gură se va produce un deznodământ
salvator, neprevăzut, pe care nimeni
nu-l poate calcula.
Până atunci nu mai calculez nimic,
nu mă mai gândesc la nimic. Inutil să
fac vreun plan.
N-am fost niciodată o fire atât de
religioasă, dar acum Cineva mă în-
deamnă să rostesc:
- Facă-se Voia Ta! Şi nimic mai
mult.”
În cartea sa,„Marti şi Satan”, Richard
Wrumbardt povesteşte câteva episoade
din ororile comuniste petrecute la Pi-
teşti unde a stat închis cu mari perso-
nalităţi ale culturii şi bisericii române.
Iată ce spune în începutul capitolului
„Batjocorirea obscenă a religiei”:
„Dar de ce preoţii de la închisoarea
din Piteşti au fost siliţi de către mar-
xiştii din România să rostească Litur-
ghia asupra excrementelor şi urinei?
De ce creştinii au fost torturaţi pentru
a se împărtaşi cu aceste excremente în
locul elementelor necesare Sfintei Co-
muniuni? De ce această obscenă batjoco-
rire a religiei?
De ce preotului ortodox român,
Roman Braga - pe care l-am cunoscut
personal în timp ce se afla în închi-
soare din ordinul comuniştilor şi care
acum locuieşte în America - i-au fost
„adevăruri” şi
ADEVĂRUL
smulşi dinţii, unul câte unul cu o bară
de fier pentru a-l face să hulească?
Comuniştii au explicat nu numai
lui: „Dacă noi vă omorâm pe voi, creşti-
nii, voi vă veţi duce în cer, dar nu vrem
să deveniţi martiri, mai întâi vrem să vă
facem să îl blestemaţi pe Dumnezeu pen-
tru ca apoi să vă duceţi în iad”. În închi-
soarea de la Piteşti, comuniştii obiş-
nuiau să îl boteze, zilnic, pe un deţinut
foarte evlavios, băgându-l cu capul în
butoiul în care tovaraşii săi de suferin-
ţă îşi făcuseră nevoile şi obligându-i în
acest timp pe ceilalţi detinuţi să into-
neze cântările specifice botezului.”
Ororile descrise mai departe sunt
atât de blasfemiatoare şi dezgustătoare
încât nu îmi mai permit să le expun eu
aici. În România s-a făcut întotdeauna
caz de alianţa aşa-zisă „nefericită” între
biserică-religie şi istorie-politică. Este
o pistă cât se poate de falsă. În istoria
poporului român, în trecutul ADEVĂ-
RAT al românilor, voievozii, conducă-
torii marilor oşti au avut o legătură cât
se poate de strânsă între „politica lor” şi
Biserica activă. Niciuna din faptele lor
măreţe, fie de apărare a graniţelor ţării,
fie de organizare internă, fie de unita-
te spirituală sau teritorială NU S-A
FACUT DECÂT CU AJUTORUL
BISERICII şi cu aportul rugăciunilor
întregului popor. Aceasta s-a întâmplat
de-a lungul istoriei fie că era în timpul
lui Mihai-Viteazul, al lui Ştefan cel
Mare sau Mircea cel Bătrân şi a altora
ca ei. Dar încet- încet, aproape „în vârful
picioarelor” şi conform unui plan bine
prestabilit... diavolul s-a infiltrat şi a în-
ceput să urzească planul lui de DESA-
CRALIZARE, aşa de sistematic şi de
complet, încât societatea noastră este
APOSTAZIA însăşi. Să nu ne imagi-
năm că acestea s-au petrecut în câţiva
ani... nicidecum! Diavolul are TOT
TIMPUL DIN LUME!
Tot acest proces s-a desfăşurat în câ-
teva sute de ani.
Este drept că procesul s-a accentuat
în ultima sută de ani ba chiar a căpă-
tat un ritm alert în ultimii 50 de ani.
Şi după cum am observat, comunismul
cu „dogmele” lui, precum şi promotorii
acestei gândiri satanice au fost instru-
mentele principale ale diavolului pentru
a defrişa terenuri şi a pregăti instalarea
„URĂCIUNII LA LOCUL PUSTII-
RII”.
Dar dacă istoria voievozilor români
s-a remarcat prin credinţă, eroism şi
gândire plină de Duh Sfânt, istoria con-
ducătorilor moderni precum şi a celor
comunişti şi până în zilele noastre se
remarcă prin fapele lor abominabile şi
desigur prin tragismul şi martiriul oa-
menilor adevăraţi despre care de abia
acum, în ultimii 10 ani, aflăm „câte ceva”.
Desigur, numărul mic de informaţii, cât
şi „discreţia forţată” cu care se publică
astfel de subiecte cu detalii despre oro-
rile comuniste chiar şi în zilele noastre
de „plină democraţie”, ne îndreptăţesc
să spunem că nimic nu s-a schimbat...
ci totul „s-a cosmetizat” ...adică vorba
omului din popor, „Aceeaşi Mărie cu
altă pălărie”.
Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava sunt
locuri sfinte, unde tăcerea strigă, unde
umbrele plâng, şi unde timpul a fost în-
ghiţit de durere. Mulţumim Domnului
că măcar acum au existat câţiva creştini
adevarăţi, care au făcut publice aceste
monstruozităţi ale anilor postbelici cu
scopul clar al trezviei spirituale.
Am lăsat spre final demascarea
procedeului prin care de zeci, chiar de
sute, de ani se acţionează internaţional
asupra sufletelor şi minţilor oamenilor
adevăraţi. El poartă denumirea de „bra-
in-washing” sau în româneşte „spăla-
rea creierelor”. Nu este o licenţă poeti-
că, nu este o invenţie ci este ŞTIINŢA
DIAVOLULUI, care în omenire s-a
metamorfozat în „ŞTIINŢA RELA-
ŢIILOR UMANE ŞI SOCIALE”.
www.axa.info.ro
Mai mult decât atât, acestei aşa-zise
„ştiinţe”, i s-a dăruit şi un sediu, care se
află în Londra şi care a căpătat oficial ti-
tlul „Tavistock- Wash Brain Institute”.
Fondat în anul 1947, Institutul Ta-
vistock este o organizaţie independentă
non-profit, care îmbină cercetările din
domeniul ştiinţelor sociale cu practica
în sfera socială. Sub pretextul dezvol-
tării unor noi programe experimentale,
în cadrul acestui institut s-au realizat
o gamă largă de studii în domeniul să-
nătăţii, educaţiei şi dezvoltării comuni-
tăţii. Institutul Tavistock deţine şi edi-
tează lunar jurnalul Human Relations
publicat de Plenum Press, care a ajuns
azi la cel de-al 48-lea an de existenţă.
Recent, a lansat împreună cu Sage Pu-
blications încă un jurnal, Evaluation.
Mentorul acestui institut, Sigmund
Freud, s-a mutat în Anglia stabilin-
du-se în Maresfield Gardens, într-un
castel pe care i l-a dăruit prinţesa Bo-
naparte. Munca de pionierat a Insti-
tutului Tavistock în ştiinţele compor-
tamentale, având drept linii directoare
teoriile freudiene şi controlul oame-
nilor, a consacrat acest institut ca cen-
tru mondial al ideologiei fundaţiilor.
Reţeaua sa cuprinde acum: Universi-
tatea Sussex din SUA, Institutul de
Cercetări Stanford, Esalen, Institutul
Tehnologic Massachusetts (MIT), In-
stitutul Hudson, Fundaţia Heritage,
Centrul pentru Studii Internaţionale
şi Strategice din Georgetown, unde
sunt instruiţi angajaţii departamente-
lor de stat, US Air Force Intelligence
şi corporaţiile RAND şi Mitre. Perso-
nalul angajat al acestor corporaţii are
obligaţia să treacă printr-un proces de
îndoctrinare care se realizează într-
una sau în mai multe instituţii contro-
late de Tavistock. O reţea de grupări
Maica ECATERINA
secrete, Societatea Mont Pelerin, Co-
misia Trilaterală, Fundaţia Ditchley
şi Clubul de la Roma sunt organizaţii
care execută instrucţiunile primite de
la institutul Tavistock.
Tehnici de spălare a creierului de
origine nazistă
Institutul Tavistock a dezvoltat
tehnici de spălare a creierului, în masă,
care au fost experimentate pentru pri-
5
Maica ECATERINA
ADEVĂRUL
şi „adevăruri”!
ma dată pe prizonierii americani de
război, în timpul războiului din Co-
reea. Experimentele realizate de acest
institut în ceea ce priveşte metodele de
control al mulţimilor au fost folosite în
mare măsură asupra publicul american.
S-a realizat astfel un asalt ascuns, imo-
ral şi inuman asupra libertăţii umane,
prin modificarea comportamentului
individual cu ajutorul tehnicilor psiho-
logice.
Germanul Kurt Lewin, cunoscut şi
drept fondatorul psihologiei sociale, a
devenit directorul Institutului Tavis-
tock în anul 1932. El a ajuns apoi în
SUA în 1933, fiind unul dintre nume-
roşii nazişti care au fost „infiltraţi” aco-
lo cu statutul de refugiaţi. Lewin a fost
cel care a înfiinţat Clinica Psihologică
Harvard, care, printre altele, a iniţiat
campania de propagandă şi manipulare
a publicului american împotriva germa-
nilor şi de implicare a SUA în cel de-al
Doilea Război Mondial.
În 1938, Roosevelt a realizat o înţe-
legere secretă cu Churchill, care a per-
mis ca în timpul războiului, SUA să fie
subordonată Comitetului Executiv al
Operaţiunilor Speciale (Special Opera-
tions Executive – SOE) englez. Înainte
de a plasa Biroul de Servicii Strategice
american (Office of Strategic Services
– OSS), precursorul CIA-ului de as-
www.axa.info.ro
tăzi, sub protecţia Comitetului Execu-
tiv al Operaţiunilor Speciale britanic,
Roosevelt l-a trimis pe generalul Dono-
van, directorul OSS la Londra, pentru
a fi supus procesului de îndoctrinare de
la Institutul Tavistock. Aceasta a făcut
ca întregul program al OSS şi apoi al
CIA să funcţioneze sub ghidarea In-
stitutului Tavistock.
Institutul Tavistock este cel care a
comandat criminalele raiduri de bom-
bardare în masă a civililor, iniţiate de
Roosevelt şi Churchill, pentru experi-
mentarea clinică a terorii în masă.
Tavistock şi tehnicile fundaţiilor
americane au un singur ţel: să „spargă”
limita puterii psihologice a individului
şi să îl predea astfel, neajutorat, fără
capacitatea de a se opune în vreun fel,
dictaturii Noii Ordini Mondiale. Ori-
ce tehnică care duce la dezmembrarea
unităţii familiei sau la implementarea
din familie a unor principii religioase
rigide sau legate de o aşa-zisă onoare,
ori de un comportament sexual deviat,
este folosită de către oamenii de ştiin-
ţă ai Institutului Tavistock ca armă de
control a mulţimilor.
Henry Kissinger, a cărui ascensiu-
ne extraordinară la putere este inexpli-
cabilă în alt mod, a fost, la rândul său,
refugiat german şi elev al lui Sir John
Rawlings-Reese. Dr. Peter Boure, psi-
holog al institutului Tavistock, l-a se-
lectat pe Jimmy Carter pentru a fi can-
didat la Preşedinţia Statelor Unite,
numai datorită faptului că acesta fusese
supus unui program intensiv de spălare
a creierului, administrat de Amiralul
Hyman Rickover la Annapolis. Expe-
rimentul realizat în domeniul integrării
rasiale obligatorii în Statele Unite a fost
6 www.axa.info.ro
organizat de Ronald Lippert, membru
al OSS şi director al programului de
instruire a copiilor la Comisia de Re-
laţii Comunitare. Acest program avea
scopul de a distruge sentimentul iden-
tităţii personale, precum şi cel al moş-
tenirii rasiale a individului.
Prin intermediul Institutului de
Cercetări Sociale, Tavistock controlea-
ză, printre altele, Asociaţia Naţională
a Educaţiei. Institutul de Cercetări So-
ciale din cadrul Laboratorului Naţional
de Instruire are rolul de a programa,
prin spălarea creierului, personalităţile
marcante din domeniul afacerilor şi din
guvern. Puterea Institutului Tavistock
este atât de mare încât, la comanda
acestuia, întregul program de cerceta-
re spaţială al SUA a fost anulat timp
de nouă ani, pentru a permite sovie-
ticilor să îi ajungă din urmă. Stoparea
cercetărilor în domeniul spaţial a fost
cerută într-un document semnat de dr.
Anatol Rapport, fiind prompt aprobată
de către guvern. O altă operaţiune pro-
eminentă a institutului Tavistock este
Şcoala de Finanţe Wharton a Univer-
sităţii Pennsylvania.
Una din strategiile criminale folo-
site de institutul Tavistock este folo-
sirea drogurilor. În cadrul sinistrului
program MKULTRA realizat de CIA,
unor oficiali CIA, care nu aveau cunoş-
tinţă despre acest program, li s-a admi-
nistrat fără ca ei să ştie, LSD, iar reacţia
pe care ei au avut-o în urma adminis-
trării acestui drog – care a fost studi-
ată exact ca în cazul cobailor de labo-
rator – a însemnat, pentru unii dintre
ei, moartea. Guvernul SUA a trebuit să
plătească daune de milioane de dolari
familiilor victimelor, dar vinovaţii nu
au fost niciodată puşi sub acuzare. Pro-
gramul a demarat atunci când Sandoz
AG, o firmă suedeză de medicamente,
al cărei proprietar era S.G. Warburg
Co. din Londra, a descoperit Acidul
Lisergic (LSD). Consilierul lui Roose-
velt, James Paul Warburg, fiul lui Paul
Warburg – autorul Federal Reserve Act
– şi nepot al lui Max Warburg – finan-
ţatorul lui Hitler – a înfiinţat Institu-
tul pentru Studii Tactice (Institute for
Policy Studies) în vederea promovării
acestei substanţe. Rezultatele nu s-au
lăsat aşteptate: „contra-cultura” LSD
din anul 1960 şi „revoluţia” studenţilor,
care a fost finanţată de către CIA cu 25
de milioane de dolari.
Una din agenţiile cheie în transmi-
terea instrucţiunilor secrete primite
de la Tavistock este Fundaţia Dit-
chley, fondată în 1957. Filiala america-
nă a Fundaţiei Ditchley este condusă de
Cyrus Vance, fost secretar de stat şi di-
rector al Fundaţiei Rockefeller şi Win-
ston Lord, preşedinte al Consiliului de
Relaţii Externe (Council on Foreign
Relations), membru Bilderberg şi Skull
& Bones. Soţia lui Winston Lord,
Bette Bao Lord, la rândul ei membru
al Consiliului de Relaţii Externe şi al
Bilderberg, este preşedinte al Consi-
liului Freedom House. Acest consi-
liu este răspunzător de manipularea
drepturilor creştinilor prin ridicarea
problemei persecuţiei religioase.
Una dintre principalele, dar mai
puţin cunoscutele, operaţiuni realizate
de Fundaţia Rockefeller sunt tehnici-
le de control a mediului rural-agricol.
Directorul acestei fundaţii, Kenneth
Wernimont, a implementat programe-
le Rockefeller de control al agriculturii
în Mexic şi America Latină. Fermierii
independenţi sunt o mare ameninţare
la adresa Ordinii Mondiale, pentru
că ei produc alimente pentru ei înşişi
şi astfel producţia lor poate fi trans-
formată în capital, ceea ce le conferă
independenţă financiară. În Rusia so-
vietică, bolşevicii credeau că au obţinut
controlul total asupra poporului, însă
planurile lor au fost puse în pericol de
independenţa încăpăţânată a unor mici
fermieri, numiţi apoi chiaburi. Stalin
a ordonat OGPU (Serviciile secrete şi
poliţia politică a URSS, premergătoare
KGB-ului) să confişte toate alimentele
şi animalele chiaburilor şi să îi lase să
moară de foame. The Chicago Ame-
rican scria, pe 25 februarie 1935, pe
prima pagină: „Şase milioane de morţi
ai foametei sovietice. Recolta ţăranilor
porţionată. Oamenii şi animalele mor
de foame.” Pentru a distrage atenţia de
la această atrocitate, s-a spus mai târziu
că germanii, şi nu sovieticii au omorât 6
milioane de persoane în acest fel.
National Training Laboratories
(NTL) a fost fondat în 1947 de către
membri ai reţelei Tavistock din Statele
Unite. NTL a avut ca scop precis folo-
sirea tehnicilor de spălare a creierului
pe lideri ai guvernului, ai instituţiilor
educaţionale şi ai birocraţiei corpora-
tiste, prin metoda Tavistock, iar apoi
de a-i folosi pe aceşti „lideri” fie pentru a
prezida întâlniri de grup gen Tavistock
în organizaţiile lor, fie pentru a anga-
ja numai persoane antrenate în acest
mod. Mecanismele interne ale operaţi-
unii NTL se axează în jurul unei forme
degenerate de psihologie Tavistock, nu-
mită „dinamica grupului”, dezvoltată de
agentul nazist al institutului Tavistock,
Kurt Lewin, care s-a refugiat în State-
le Unite în anii ’30 şi ai cărui studenţi
au fondat NTL. Într-un astfel de grup
lewinist de spălare a creierelor (lewinite
brainwashing group), anumiţi indivizi
provenind din medii sociale diferite şi
având personalităţi diferite, sunt mani-
pulaţi de un „lider de grup” în direcţia
formării unui „consens” de opinii, ob-
ţinându-se astfel o nouă „identitate de
grup”. Cheia acestui proces este crearea
unui „mediu controlat”, în care se intro-
duce factorul de stres (uneori numit
disonanţă), pentru a da peste cap siste-
mul de valori al unui individ. Sub pre-
siunea celorlalţi membrii ai grupului,
individul „cedează” şi o nouă persona-
litate a acestuia iese la lumină, având
un set de valori complet nou. Aceas-
tă experienţă ce degradează individul
implică negarea faptului că ar fi avut
loc vreo schimbare. În acest mod, in-
dividul este spălat pe creier fără ca el
să ştie aceasta.
Cunoscut de asemenea ca Institutul
Internaţional pentru Aplicarea Ştiin-
ţelor Comportamentale, acest institut
este un centru de spălare a creierului
prin crearea stresului artificial. În ca-
drul unor astfel de şedinţe de instruire,
participanţii se „trezesc” la un moment
dat că trebuie să se apere vehement
împotriva unor acuzaţii grave care li se
aduc de către conducătorii acestor şe-
dinţe, fiind supuşi astfel unor factori de
stres amplificat.
Institutul pentru Studii Tactice (In-
stitute For Policy Studies – IPS) este
unul dintre „marii arbori” ai Institutului
Tavistock. IPS i-a creat şi i-a recreat pe
politicienii Statelor Unite, încă de când
a fost fondat de James P. Warburg şi fa-
milia Rothschild. Reţeaua sa din Ame-
rica include Liga pentru Democraţie
Industrială (League for Industrial De-
mocracy). Printre jucătorii de frunte ai
acesteia se află Jeane Kirkpatrick, fost
ambasador SUA la Naţiunile Unite, Ir-
win Suall de la ADL, Eugene Rostow,
negociator al controlului armelor, Lane
Kirkland, Labor Leader şi Albert Shan-
ker. IPS a fost cooptat de către Marcus
Raskin şi Richard Barnett, în 1963,
amândoi foarte bine instruiţi la Insti-
tutul Tavistock. Obiectivele IPS sunt
cele stabilite de Institutul Tavistock.
IPS are o reţea de susţinători, consi-
deraţi de public ca fiind independenţi,
dar care de fapt acţionează împreună,
în aşa fel încât congresmanii ajung să fie
înconjuraţi din toate părţile de susţină-
tori ai aceloraşi idei. În acest mod, IPS
a fost şi încă este capabil să mânuiască
cu succes, atât pe reprezentanţii inde-
pendenţi, cât şi pe senatorii din Con-
gresul american, determinându-i să
voteze legile „în direcţia în care merg
lucrurile”. Folosindu-se de oameni
cheie din Congres, IPS s-a strecurat
în infrastructura sistemului legislativ
şi manipulează modul de funcţionare
al acestuia. IPS a devenit şi este şi în
zilele noastre una dintre cele mai pre-
stigioase organizaţii care controlează
deciziile politicii externe, despre care
oamenii de rând cred în mod prostesc
că sunt luate de cei pe care i-au ales.
Prin sponsorizarea activismului mili-
tar şi a abordărilor revoluţionare, prin
manipulare, prin asedierea structurilor
corporaţiilor, prin diminuarea credibi-
lităţii unor organizaţii concurente, prin
penetrarea organizaţiilor religioase şi
semănarea discordiei prin intermediul
unor politicieni radicali şi rasiali, prin
folosirea mass-media-ei pentru a pro-
mova ideile IPS, acesta îşi joacă rolul
pentru care a fost creat, chiar sub nasul
publicului prostit. Philip Stern, unul
din administratorii IPS, a fost preşe-
dintele Fundaţiei Stern, iar directorul
acesteia, David R. Hunter, a fost ante-
rior oficial al Consiliului Naţional şi al
Consiliului Mondial al Bisericilor.
Câţiva dintre cei mai importanţi cli-
enţi ai MIT:
- American Management Associa-
tion (Asociaţia Americană pentru Ma-
nagement);

- Committee for Economic Develo-
pment (Comitetul pentru Dezvoltare
Economică);
- GTE – General Telephone and
Electronics;
- Institute for Defense Analysis – IDA
(Institutul pentru Analiza Apărării);
- NASA;
- National Academy of Sciences
(Academia Naţională de Ştiinţe);
- National Council of Churches
(Consiliul Naţional al Bisericilor);
- Sylvania;
- TRW;
- U.S. Army (Armata SUA);
- U.S. Department of State (Depar-
tamentul de Stat al SUA);
- U.S. Navy (Marina SUA);
- U.S. Treasury (Trezoneria SUA);
- Compania Volkswagen.
cu convingerea că a fost maltratat. De
obicei persoanele spălate pe creier îşi vor
apăra cu pasiune manipulatorul convin-
se că li s-a propovăduit o nouă cale şi
chiar că au fost alese pentru a-i învăţa pe
alţii. Iată de ce, în trecut a fost atât de di-
ficil, dacă nu chiar imposibil, să se pună
pe picioare legislaţii mai ales atunci când
legislatorii utilizau aceleaşi tehnici faţă
de populaţie în scopul de a fi aleşi şi de
a-şi menţine scopul de a spăla pe creier
o întreagă populaţie, de a o determina
să acţioneze energic, contra tuturor ce-
lor care îşi revendică o credinţă într-un
singur Dumnezeu, a fost necesar ca
„adevăruri” şi
ADEVĂRUL
ţiei Mondiale a Sănătăţii.” nilor sunt în pericol, fiind necesară in-
În continuare autorul ne explică care
tervenţia autorităţilor guvernamentale;
a fost strategia politică comunistă prin 5. a aduce la locul incidentelor
intermediul „îngrijirii sănătăţii mentale”:
forţe masive de poliţişti şi militari „for-
„Psihopolitica este arta şi ştiinţa
ţe speciale” pentru a crea iluzia că gru-
de a stabili şi de a menţine un con- parea religioasă vizată este în realitate
trol asupra gândurilor şi loialităţilor
foarte periculoasă;
indivizilor, a ofiţerilor, a birourilor 6. în continuare prin intermediul
şi maselor populare; de asemenea a unor politicieni aleşi cu mare atenţie a
avea un mijloc asigurat pentru a cuce-determinat populaţia să îşi hărţuiască
ri naţiunile inamice prin intermediul aleşii parlamentari spre a obţine „noi
„îngrijirilor pentru sănătate mintală”legi” pentru protejarea familiei şi bu-
(...) Acest gen de „război politic anti-
nurilor împotriva oricărei grupări sau
religios” a făcut parte de-a lungul ani-
oricărei credinţe religioase nerecunos-
lor din Agenda Comunistă, înainte de cută de către Guvern. Toate acestea se
numesc wash brain - spălarea creierului
- şi au fost implementate din America
începand din 1960.’’
Din păcate suntem deja prinşi în
ţarcul Babilonului păcătos al U.E şi

www.axa.info.ro
vânduţi chiar de către cei care ar tre-
Câţiva dintre clienţii RAND: bui să ne apere, adică conducătorii de
- American Telephone and Tele- ţară, şi păstorii de suflete. Ar trebui să
graph Company – AT&T (Compania chemăm mereu numele Domnului şi
Americană de Telegraf şi Telefon); să luptăm pentru Adevăr, să ne jertfim
- Chase Manhattan Bank; până la sânge dacă e nevoie, aşa cum
- International Business Machines - IBM; fraţii noştri din închisorile comuniste
- National Science Foundation s-au jertfit ca noi cei de-acum să trăim
(Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă); datorită jertfei lor. A venit ceasul să
- Republican Party (Partidul Republican); dăm şi noi jertfa noastră şi să dovedim
- TRW – Thompson Ramo Wool- că suntem fii ai Lui Dumnezeu, să îi
dridge Inc.; urmăm pe Prietenii Lui, pe cei care au
- U.S. Air Force (Forţele Aeriene SUA); dovedit cu viaţa lor dragoste, spirit
- U.S. Department of Health (De- de sacrificiu şi jertfa până la moarte.
partamentul Sănătăţii SUA); Să luăm drept pildă cuvintele Sfinţilor.
- U.S. Department of Energy (De- Iată cum îi mustra Patriarhul Tihon pe
partamentul Energiei SUA). comuniştii ruşi pentru atrocităţile din
Există literalmente mii de companii Primul Război Mondial:
importante, instituţii guvernamenta- 5 Capadocia - icoană, pictură murală de sec. X-XI „Ne întoarcem cu profundă dure-
le şi organizaţii care folosesc serviciile re spre aceşti monştri şi le adresăm un
RAND. Lista lor completă ar fi imposi- Naţiunile Unite să înfiinţeze un „Pro- a fi exportat în America, prin mijlocirea avertisment de care să se teamă: Smin-
bil de redat. Printre specialiştii RAND gram Special Antireligios” în anii 1960 Naţiunilor Unite. Cu ajutorul acoperi- tilor, reveniţi-vă! Încetaţi masacrele!
există un grup de studiu care dictează prin intermediul mai multor Agentii rii mijloacelor oficiale de informare, acest Purtarea voastră nu e numai crudă, ci
când şi în ce direcţie se îndreaptă răz- Guvernamentale Americane. In acea fapt a sfârşit prin a face publicul mediu să cu adevarat satanic, vrednică de focul cel
boiul termonuclear şi care realizează, perioada se stabilise clar in interiorul creadă că vechea lume a violenţei asociată veşnic şi de un blestem înfricoşător asu-
în funcţie de concluziile sale, scenarii acestor Agenţii guvernamentale, precum cu credinţele religioase trebuie să ia sfâr- pra urmaşilor voştri aici pe pământ. În
politice şi sociale care vor fi apoi imple- şi prin bancherii pe care le frecventau, ca şit şi să fie înlocuită de o nouă Credinţă numele puterii pe care mi-a dat-o Dum-
mentate în societatea americană. La un pentru a reuşi să se pună pe picioare o Internaţională ataşată unei Noi Ordini. nezeu, vă excomunicăm aruncând asu-
moment dat, RAND a fost acuzată că nouă ordine mondială trebuia înainte de (...) Pentru a înţelege mai bine acest pra voastră Anatema, căci prin naştere
toate să se ajungă la un control absolut „program de control şi de informare”
ar fi fost însărcinată de către URSS
al politicului şi socialului, atacându-se instituit de clasa politică a fiecărei epo- aţi aparţinut Bisericii Ortodoxe.
să elaboreze planurile de capitulare Iar creştinilor ortodocşii din vremea
prin toate mijloacele problema religiilor. ci şi cu ajutorul specialiştilor guverna-
a guvernului Statelor Unite. Această Acest „Program Antireligios” ar putea mentali în „spălarea pe creier”, este bine lui le-a zis:
acuzaţie a ajuns până în Senatul SUA fi rezumat în felul următor: Dacă înfri- să abordăm principalele linii directoare Şi voi credincioşi copii ai Bisericii
şi a fost pusă în discuţie de senatorul coşaţi ansambul populaţiei mijlocii şi de fond. Veţi constata că acest „pro- Lui Hristos, depărtaţi-vă de acest neam
Symington, care a devenit apoi, la co- să îi faci să se teamă pentru securitatea gram” este exact acelaşi care de zeci şi ucigaş, ei smulg Bisericii puterea şi bu-
mandă politică, ţinta bătăilor de joc a lor, şi a aceea a apropiaţilor lor, cum ar sute de ani se întrebuinţează şi în zilele nurile, dar voi să rezistaţi prin puterea
presei, în vederea discreditării acestuia. fi copiii, acest lucru vă va permite în noastre: a crea o problemă acolo unde credinţei îndreptând către Domnul ru-
Toate aceste instituţii sunt printre continuare să instauraţi măsuri dra- nu există, cu ajutorul mijloacelor oficiale găciunile voastre.”
cele care au instaurat Fundaţia Legii conice pentru a le impune respectarea de informare favorabile guvernelor şi fi- Glasuri mai puternice decât al Patri-
Uniforme (Uniform Law Foundati- religiilor, pentru a-i dezarma, şi a obţine nanţelor obţinute de la băncile asociate arhului Tihon ar trebui să înalţe ierar-
on), al cărei rol este acela de a menţi- despre ei date de identitate. Apoi dacă cu Noua Ordine Mondială; hii şi clericii în aceste zile de apostazie,
ne instrumentul de conducere al afa- identificaţi această teamă - frica lor - cu 1. a da problemei o dimensiune deoarece duşmanii omenirii, duşmanii
cerilor în interiorul Statele Unite, în credinţe religioase precise şi răspândiţi religioasă indiferent din ce sursă; adevărului, prin descoperirile ciberneti-
limitele Codului Comercial Uniform această „frică” prin mijloace de informa- 2. a amplifica disproporţionat cii actuale au ajuns la tehnologii de dis-
Maica ECATERINA

(Uniform Commercial Code) stabilit re oficiale, alese pe perioade între 20 şi aceeaşi problemă, făcându-i pe oameni trugere în masă, pe care nu le dezvăluie
de liderii Noii Ordini Mondiale. 30 de ani, chiar membri acestei populaţii să creadă că universul cotidian a ajuns maselor de oameni căci fărădelegile se
În cartea sa, „Protocoalele de la vă vor implora în genunchi, prin inter- dintr-o dată în pericol; lucrează în taină.
Toronto”, jurnalistul canadian Serge mediul reprezentanţilor lor politici, să 3. a convinge populaţia, cu ajuto- Să nu uităm niciodată cuvintele
Monaste, care a fost asasinat în urma instituiţi noi alternative, de bază, pen- rul psihiatrilor, a sociologilor, a polito- Sfântului Apostol Pavel care ne averti-
publicării acestei cărţi, spune următoa- tru politica noastră internaţională, prin logilor recunoscuţi, că religia înseamnă zează că
rele lucruri despre procedeul de spălare mijlocirea naţiunilor unite, cu scopul fanatism; „lupta nu e împotriva cărnii şi a sân-
a creierului: de a stabili o Nouă Ordine Mondială 4. a da mare măsură publicităţii gelui, ci împotriva căpeteniilor, împotri-
„Se ştie din întreaga istorie a ome- şi anume „The Menthal Cooperation in presupusele incidente religioase, astfel va domnitorilor, împotriva stăpânitori-
nirii că niciun om care a suferit vreoda- Take-over Plans” cu ajutorul Organiza- încât să se demonstreze că vieţile oame- lor întunericului acestui veac, împotriva
tă vreo spălare de creier, nu va rămâne duhurilor răutăţii” (Efeseni 6-12) g
www.axa.info.ro 7
Florin STUPARU
PROOROCIILE
APOCALIPSEI
U
rmăm astăzi cu tîlcuirea
unor locuri din cartea Apo-
calipsei care au fost şi sînt
pietre de poticnire nu numai
pentru Iudeii cei necredincioşi şi rău-credin-
cioşii eretici protestanţi sau papistaşi, dar şi
pentru cei mai mulţi ortodocşi, care înţeleg
Scriptura după cum le spune „cugetul” lor în-
şelat, iar nu după învăţătura Sfinţilor Părinţi.
CAPITOLUL VI: Dezlegarea
peceţii a şasea, care
închipuie bătăile ce vor
veni la sfîrşitul lumii
S tihurile 12, 13: Şi m-am uitat
cînd [îngerul] a deschis pecetea
a şasea, şi s-a făcut cutremur mare,
soarele s-a făcut negru ca un sac de păr
şi luna întreagă s-a făcut ca sîngele. Şi
stelele cerului au căzut pe pămînt, pre-
cum smochinul îşi leapădă smochinele
sale verzi cînd este zguduit de vijelie.
Unii [Sfîntul Ambrozie, n. m.] au
spus că acestea s-au petrecut pe vremea
împăratului Vespasian1. Nouă ni se
arată să fie aceasta trecerea de la anii cei
din prigoane la vremea cea de dinaintea
www.florinstuparu.wordpress.com
venirii lui Antihrist, în care vreme s-a
proorocit că vor fi multe bătăi, pentru
că oamenii nu vor voi să se lepede de
rele, fiind deprinşi cu ele. Fiind în rele, li
se va trimite Antihrist, căci vor fi atîtea
rele cîte n-au mai fost.
Prin „cutremur” arată schimbarea
lucrurilor, şi în multe locuri ale Scripturii
aflăm aceasta. Astfel, „încă odată voi clăti
pămîntul” (Agheu 2:7) şi: „Pămîntul s-a
cutremurat, cerurile au picurat” (Psalm
67:8), arată schimbarea celor ce se clati-
nă, precum zice Apostolul (Evrei 12:27).
Iar întunecarea soarelui, şi nelumi-
narea şi sîngerarea lunii arată întuneca-
rea sufletelor asupra cărora va veni mîn-
ia lui Dumnezeu, precum a tîlcuit şi
dumnezeiescul Chiril. Iar căderea stele-
lor înseamnă că cei ce s-au socotit pe ei
înşişi a fi luminători ai lumii vor cădea,
fiind zdrobiţi şi înfrînţi de ceea ce se
va întîmpla la vremea aceea cînd – aşa
cum a spus Domnul – „vor fi amăgiţi,
de va fi cu putinţă, şi cei aleşi” (Matei
24:24) din pricina multelor strîmtorări.
De aceea este dată aici pilda smochi-
nului care, de vîntul diavolului, îşi lea-
pădă roadele încă necoapte, fiindcă nu
au stat să se coacă în căldura ispitelor
şi nu au primit îndulcirea harului. Căci
în două feluri se ia acesta: şi bun, şi rău.
Aceasta se arată din cele două coşniţe
ce i s-au arătat lui Ieremia: una cu smo-
chine bune, şi una cu smochine rele.2
(Smochinul cel neroditor e pomenit şi
în Evanghelie, la Matei 21:19.)
Stih 14: Iar cerul s-a învăluit ca o
carte de piele pe care o faci sul, şi toţi
munţii şi toate insulele s-au mişcat din
locurile lor.
Zicînd că „cerul s-a învăluit ca o
carte”, arată în chip ascuns neştiinţa ve-
nirii celei de a doua a lui Hristos. Căci
cartea se închide fără sunet şi îndată.
1
Titus Flavius Vespasianus, împărat Roman între
anii 69-79. Fiul său cu acelaşi nume, conducător al
armatei romane în anul 70, a nimicit Ierusalimul.
2
Ieremia 24:2
8 www.axa.info.ro
Sau zice că şi Puterile cerului vor avea
durere pentru cei ce au căzut căzînd din
credinţă, ca şi cum ar pătimi împreună
şi s-ar întrista prin aceasta. Căci cerul
nu se va supune stricăciunii şi pieirii,
ci numai se va învălui şi se va schimba
spre o fire mai bună. Aşa zice şi Irineu
în Cazania a cincea a mustrării conştiin-
ţei celei cu nume rău: „Fiinţa făpturii nu
se va strica şi nu va pieri, căci adevărat
şi stătător e Cel care a făcut-o, ci „chipul
lumii acesteia va trece”3, a lumii în care
s-a făcut călcarea poruncii”. […]
„(…) munţii şi toate insulele s-au
mişcat din locurile lor (…)” La venirea
lui Antihrist, cei numiţi aici, cu închi-
puire4, „munţi” – care sînt conducători
ai ierarhiilor bisericeşti sau ai ierarhii-
lor lumeşti – şi bisericile celor credin-
cioşi – care sînt numite aici „insule”
– vor cădea din locurile lor, schimbaţi
fiind unul cu altul – ceea ce şi noi vom
trăi şi vom suferi, din pricina păcatelor
noastre, înaintea venirii Sale.
Stihurile 15-17: Atunci, împăraţii
pămîntului, şi domnii, şi căpeteniile,
şi bogaţii, şi cei puternici, şi toţi robii
şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri şi
în stîncile munţilor, strigînd munţilor
şi stîncilor: „Cădeţi peste noi şi ne as-
cundeţi pe noi de faţa Celui care şade
pe tron şi de mînia Mielului! Căci a ve-
nit ziua cea mare a mîniei Lor, şi cine
are putere ca să stea pe loc?”
Cînd Apostolii l-au întrebat pe Iisus
Hristos despre stricarea bisericii din
Ierusalim şi despre sfîrşitul veacului, El
le-a spus mai înainte cele viitoare (pe
cît au putut înţelege ei).5 Din acestea,
unele s-au împlinit pe vremea luptei lui
Vespasian şi a lui Tit împotriva Iudeilor
ucigaşi ai lui Hristos, precum mărturi-
seşte Iosif Flaviu-Iudeul. Iar la sfîrşitul
veacului, la venirea lui Antihrist, aceştia
(Iudeii) se vor porni cu mai multă sil-
nicie împotriva întregii lumi. Atunci –
conducătorii cei mari (şi cei bisericeşti
cu rînduiala cea bună, şi conducătorii
lumii, care sînt numiţi „munţi”) şi bi-
sericile credincioşilor (care se numesc
„insule”) – toţi aceştia vor fugi din lo-
curile lor din pricina hristosului cel
mincinos. Prigoană prin care şi noi vom
fi ispitiţi înaintea venirii lui, îngăduind
Dumnezeu pentru păcatele noastre. Iar
„împăraţii pămîntului” – adică cei ce
stăpînesc pămîntul numai, şi nimic în
ceruri nu şi-au cîştigat – împreună cu
toţi domnii şi boierii, şi cu slugile cele
mai de jos şi cu toţi cei ce sînt departe
de slujba lui Hristos – se vor ruga ca
mai bine să-i ascundă pietrele, şi peşte-
rile şi munţii, decît să ia bătăile ispitei
mîniei lui Dumnezeu ce va veni ca un
3
„Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta să nu se cele ascunse ale sfinţilor.
folosească de ea rău, căci chipul lumii acesteia
trece” (1 Corinteni 7:31).
4
Adică în chip metaforic, metafora fiind figura acelor sfinţi Îngeri muncitori să nu le
de stil ce rezultă dintr-o comparaţie subînţeleasă. facă nimic celor păcătoşi, pînă ce nu-i vor uăsprezece mii;
5
„Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va cunoaşte pe slujitorii adevărului, care se
întuneca şi luna nu-si va mai da lumina, iar stelele vor despărţi prin pecetluire. Iar aceasta 7 „Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, şi toţi
vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina”
(Matei 24:29). Şi la Luca:„Şi vor fi semne în soare,
în lună şi-n stele, iar pe pămînt spaimă întru nea-
muri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi-
al valurilor. Şi oamenii îşi vor da duhul de frică şi
de aşteptarea celor ce vor să vină peste lume; căci
puterile cerurilor se vor clătina” (Luca 21:25, 26).
vifor asupra lor, bătăi aduse întru ve-
nirea lui Antihrist prin foamete, ciume
şi alte necazuri. Sau, de frica muncilor
fără sfîrşit ce vor fi după înviere, cînd
va fi foarte aprinsă mînia lui Dumne-
zeu. Şi cu dreptate va fi aşa mînia Lui,
ca un cuptor care-i va mistui pe cei ce
zidesc pe temeiul credinţei fîn, lemne
şi trestie, ca nişte lucruri sortite pentru
mîncarea focului.6 De care iubitorul de
oameni Dumnezeu să ne izbăvească pe
noi şi să ne facă părtaşi bunătăţilor veş-
nice gătite sfinţilor Lui, Celui ce aşează
plinirea celor ce se mîntuiesc cu iubirea
de oameni a Unuia Născut Fiului Său,
Căruia I se cuvine mărirea împreună şi
Duhului Sfînt în vecii vecilor! Amin!
s-a făcut în multe părţi celor ce crezuseră
CAPITOLUL VII: Pentru cei în Hristos şi care au scăpat de la ucidere
o sută patruzeci şi patru cînd Romanii au dărîmat Ierusalimul.
de mii care au fost păziţi Atunci erau multe mii – precum îi spune
marele Iacov dumnezeiescului Pavel7 –
nevătămaţi de bătăile dar mulţimea cea multă va fi pe vremea
celor patru Îngeri lui Antihrist, cînd pecetea Crucii celei de
S
tih 1: După aceasta, am văzut viaţă făcătoare va despărţi necredincioşii
patru Îngeri, stînd la cele patru de credincioşi, care fără sfială şi cu în-
unghiuri ale pămîntului şi ţinînd cele drăzneală vor purta semnul lui Hristos
patru vînturi ale lui, ca să nu sufle vînt înaintea păgînilor. Însă această pecete îşi
pe pămînt, nici peste mare, nici peste va arăta puterea, doar în măsura în care
vreun copac. noi ne vom arăta faptele [cele bune ale
Unii au spus că aceasta au făcut-o credinţei]. Pentru aceea zice Îngerul:
de mult Romanii Evreilor, socotind că Stih 3: „Nu vătămaţi pămîntul,
cei patru Îngeri ai lui Dumnezeu arătau nici marea, nici copacii, pînă ce
cum cei ce vor fi ispitiţi nu vor putea să nu-i vom pecetlui pe frunte pe robii
scape de mînia lui Dumnezeu, nici pe Dumnezeului nostru!”
pămînt, nici pe mare. Dar cu cît mai greu Cînd ne muncim, făptura se împărtă-
va fi aceasta întru venirea lui Antihrist, şeşte şi ea de bătăile acestea, de vreme ce
nu numai într-o parte a pămîntului a fost făcută pentru noi. Tot astfel, atunci
evreiesc, ci în tot pămîntul, în unghiuri- cînd se slăvesc sfinţii, făptura împreună
le căruia vor sta patru Îngeri, împlinind se veseleşte. (Scolie: Cînd îl bate Dum-
voia lui Dumnezeu, slujbele date lor, iar nezeu pe om pentru păcate, şi celelalte
nouă neştiute? „Ţinerea vînturilor” arată făpturi pătimesc împreună cu omul.)
încetarea bunei întocmiri a firii şi răul de „(…) pînă ce nu-i vom pecetlui pe
neocolit, de vreme ce tot ceea ce creşte pe frunte pe robii Dumnezeului nostru!”/
pămînt înmugureşte şi se hrăneşte prin De aici, învăţăm că, mai înainte de adu-
suflare de vînt; de asemenea, corăbiile cerea ispitelor, şi celor ce fac bine le tre-
umblă pe mare cu ajutorul vîntului. buie ajutorul Îngerilor [care să-i însem-
Stih 2: Am văzut apoi alt Înger, care neze] cu pecetea Duhului cea dată nouă.
se ridica de la răsăritul soarelui şi avea Şi ajutorul Îngerilor se vede din lucrare,
pecetea viului Dumnezeu. Îngerul a cînd îl cerem, iar cei ce nu le cer ajutor
strigat cu glas puternic către cei patru rămîn neajutoraţi. (Scolie: Ajutorul În-
Îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pă- gerilor este foarte folositor în ispite.)
mîntul şi marea, zicînd: [La acestea, Sfîntul Ambrozie mai
„Şi am văzut alt înger de la răsări- zice că pedeapsa nu va veni „pînă ce nu
tul soarelui, care avea pecetea viului se va sparge sămînţa credinţei prin toa-
Dumnezeu (…)”/ Acest lucru l-a vă- te neamurile. Şi cei ce se vor pecetlui cu
zut şi Iezechiil: un om îmbrăcat în alb, semnul credinţei sînt cei ce au fost orîn-
adică în haină lungă de in, care punea duiţi pentru viaţa veşnică.”]
un semn pe frunţile oamenilor care sus- Stihurile 4, 5: Şi am auzit numărul
pină şi se întristează pentru toate ne- celor pecetluiţi: 144.000 de pecetlu-
legiuirile ce se fac în jurul lor (Iezechiil iţi, din toate seminţiile fiilor lui Israil.
9:4), ca să nu piară drepţii împreună cu Din seminţia lui Iuda, 12.000 de pe-
cei nedrepţi, pentru neştiinţă. Căci, de cetluiţi;
multe ori, nici Îngerii nu ştiu bunătăţile Închipuirea numelor celor 12 Patriarhi:
„Iuda” se tălmăceşte„mărturisire”, şi aici sînt
Aceasta i s-a arătat fericitului cînd a arătaţi cei ce se mîntuiesc prin mărturisirea
văzut puterea cea înaltă ce le poruncea lui Hristos „Cel răsărit din Iuda”8;
Stih 5: din seminţia lui Ruben, do-
sînt rîvnitori Legii” (Fapte 21:20).
6
„Iar dacă cineva zideşte pe această temelie 8
„Căci este prea-arătat că Domnul nostru a răsă-
aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, rit din Iuda” (Evrei 7:14), împlinind astfel proo-
lucrul fiecăruia se va face arătat; ziua (Dom- rocia care zice:„Şi tu, Vitleeme, pămîntul lui Iuda,
nului) îl va arăta. Căci în foc se va descoperi, întru nimic nu vei fi mai mic întru stăpînitorii lui
focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” (1 Iuda; căci din tine Îmi va ieşi Mie Povăţuitor,
Corinteni 3:12, 13). Care va păstori norodul meu Israil” (Miheia 5:1).

„Ruben”, se tălmăceşte „fiul vedeniei”,
prin care se închipuiesc cei ce au agonisit
vederea duhovnicească prin curăţia inimii;
din seminţia lui Gad, douăsprezece
mii;
„Gad”, se tălmăceşte „ispită”, prin
care se arată cei ce se încununează prin
răbdarea ispitelor, ca şi Iov;
Stih 6: din seminţia lui Aşer, două-
sprezece mii;
„Aşer” se tălmăceşte „fericire”, prin
care sînt arătaţi cei ce moştenesc feri-
cirea Stăpînului pentru viaţa lor cea
vrednică şi cei ce se învrednicesc a sta
de-a dreapta Stăpînului Hristos şi se
numesc „fii ai luminii” şi „ai zilei”;
Stih 6: din seminţia lui Neftalim,
douăsprezece mii;
„Neftalim” se tălmăceşte „rugăciune”,
prin care se însemnează cei ce se lipesc
de Dumnezeu cu rugăciunea neîncetată;
Stih 7: din seminţia lui Manase,
douăsprezece mii;
„Manase” se tălmăceşte „uitare”, adică
cei ce uită cele din urma lor şi casele pă-
rinţilor9 pentru dragostea lui Dumnezeu;
Stih 7: din seminţia lui Simeon,
douăsprezece mii;
„Simeon” se tălmăceşte „ascultare”,
adică cei ce se îndreptează prin asculta-
rea dumnezeieştilor porunci;
Stih 7: din seminţia lui Levi, două-
sprezece mii;
„Levi” se tălmăceşte „primit”, prin
care se înţeleg cei primiţi de Hristos
pentru viaţa lor cea sfîntă, şi Levi s-a
pus al optulea pentru a arăta că preoţia
cea adevărată (faţă în faţă cu Hristos)
va fi într-a opta zi, aceea a învierii;
Stih 7: din seminţia lui Isahar, do-
uăsprezece mii”
„Isahar”, se tălmăceşte „plată”, adică
cei ce iau plată de la Dumnezeu pentru
că vieţuiesc în fapte bune;
Stih 8: din seminţia lui Iosif, două-
sprezece mii;
„Iosif ” se tălmăceşte „adăugire” (în-
mulţire sau creştere), adică îi arată pe
cei ce primesc cele ce sînt de trebuinţă
lor pentru ca apoi să li se adauge împă-
răţia cerului;
Stih 8: din seminţia lui Zabulon,
9
Căci zice Psalmistul: „Ascultă, fiică, şi vezi,
şi pleacă urechea ta şi uită norodul tău şi casa
părintelui tău!” (Psalmul 44:10).
Aici, e vorba de Biserică, fiindcă aceasta „a avut
părinţi şi strămoşi care au slujit idolilor (după
cum zice Teodorit în tîlcuirea Psalmilor). Deci
acesteia îi cere să nu lase întru pomenire nici
unul din obiceiurile părinteşti.”
www.axa.info.ro
douăsprezece mii;
„Zabulon” se tălmăceşte „locaşul pu-
terii”, sau „bună mireasmă”, prin care se
înţeleg cei întăriţi peste puteri prin să-
lăşluirea lui Hristos întru ei şi care s-au
făcut bună mireasmă Lui, precum zice
Pavel (2 Corinteni 2:15);
Stih 8: din seminţia lui Veniamin,
douăsprezece mii.
„Veniamin” se tălmăceşte „fiul du-
rerii”, sau „fiul zilei” sau „fiul luceafă-
rului de dimineaţă”. Adică îi arată pe
cei ce împlinesc numărul cu dureri de
inimă, ori pe credincioşii Evrei care au
scăpat atunci din robia Romanilor ori
– ceea ce e mai de crezut – pe cei ce se
vor mîntui prin credinţă dintre Evrei
atunci, la sfîrşitul lumii, de vreme ce,
cum zice Apostolul: „Isaia strigă pentru
Israil: «Chiar de ar fi numărul fiilor lui
Israil ca nisipul mării, doar rămăşiţa se
va mîntui»” (Romani 9:27)10; şi: „După
intrarea plinirii «neamurilor», tot Israi-
lul se va mîntui” (Romani 11:26)11. Şi
amîndouă tîlcuirile sînt primite. Căci,
„după ce se va plini numărul celor mîn-
tuiţi din neamuri, tot Israilul se va mîn-
tui”, adică toţi cei care vor crede atunci
întru Hristos. Iar cînd zice că „o rămă-
şiţă se va mîntui”, arată că numai cei
ce vor crede înainte de venirea a doua
a Domnului se vor mîntui, nu şi cei ce
n-au crezut şi au murit.
Iar potrivirea întocmai a numerelor
celor mîntuiţi din fiecare seminţie ara-
tă – după cum mi se pare – rodnicia
seminţelor vestirii Apostolilor, căci nu-
mărul doisprezece adunat de douăspre-
zece ori înmulţit cu o mie dă numărul
întreg arătat aici, căci aceştia (Evreii)
au fost ucenicii seminţelor căzute pe
pămîntul cel bun care au adus rodul în-
sutit al mîntuirii a toată lumea. (Scolie:
Fiecare Apostol avînd cîte 12 000 de
pecetluiţi, prin care se înţeleg toţi cei pe
care i-au adus la credinţă.) Şi să se ştie
că neamul lui Dan nu s-a pus împreună
cu celelalte, pentru că din el se va naşte
Antihrist. Ci în locul lui s-a pus semin-
ţia lui Levi, deşi aceea este a preoţilor de
demult şi nu vine la număr.
[La acestea, Sfinţitul Averchie adau-
gă: Această pecetluire va fi făcută Is-
railiţilor care înainte de sfîrşitul lumii
vor crede în Hristos, precum spune şi
Sfîntul Apostol Pavel (Romani 9:27;
11:26). […] Numărul mic al celor mîn-
tuiţi dintre Evrei poate că arată cît de
puţini sînt aceştia dacă se aseamănă cu
mulţimile nenumărate ale celor care
L-au iubit pe Domnul Iisus Hristos
dintre celelalte noroade ale pămîntului,
care au fost păgîne.”]
10
„Căci nu se vor mîntui toţi Israiliţii, ci numai
cei vrednici, fiindcă aceasta însemnează «rămă-
şiţa», adică cei aleşi, pe care i-a lăsat şi i-a osebit Iar el se înţelepţeşte şi se învaţă de la cele
Dumnezeu ca fiind vrednici a se mîntui. Şi, zi- ce i s-au arătat punînd înainte neştiinţa:
cînd împreună cu Proorocul aceasta: «ca nisi-
pul mării», Apostolul le aduce aminte Iudeilor
de făgăduinţa cea veche pe care a făcut-o Dum-
nezeu lui Avraam, că va înmulţi sămînţa lui «ca
nisipul mării»” (Teofilact, în tîlcuirea la epistola rea cea mare şi şi-au spălat veşmintele
către Romani a Sfîntului Apostol Pavel).
11
„(…) orbirea s-a făcut lui Israil din parte, pînă Pentru aceea sînt înaintea tronului lui
ce va intra tot numărul celor din «neamuri». Şi Dumnezeu, slujind ziua şi noaptea în
atunci se va mîntui tot Israilul” (Romani 11:25,
26). „«Orbirea», adică necredinţa, Evreilor nu biserica Lui; şi Cel care şade pe tron
este obştească, a tuturor cu desăvîrşire, ci s-a înălţa-va cortul Lui asupra lor.
făcut «în parte». Pentru că mulţi Evrei au cre-
zut în vremile trecute, aceia pe care i-a cunos- care vin din strîmtorarea cea mare (…)”/
cut mai înainte Dumnezeu că sînt vrednici. Şi, Fericiţi sînt cei care vor culege ca roadă
iarăşi, mulţi dintr-înşii vor crede în urmă, pen-
tru că Israiliţii s-au orbit într-adevăr şi nu au a ostenelilor lor celor trecătoare odihna
crezut, dar nu toţi şi nici pînă în sfîrşit, ci pînă veşnică, şi care vor împărăţi împreună cu
se vor mîntui cei înainte-cunoscuţi din «nea- Hristos pentru că au pătimit împreună cu
muri». Şi, după ce se vor mîntui aceia, atunci se Dînsul13 şi cei ce-i vor sluji Lui pururea. Şi,
vor mîntui şi toţi Israiliţii şi Iudeii cei vrednici,
fiindcă vor crede în Hristos” (acelaşi Teofilact,
în aceeaşi tîlcuire la epistola către Romani a
Sfîntului Apostol Pavel).
Pentru poporul cel fără
de număr din neamuri,
îmbrăcat in haine albe
S tihurile 9, 10: După aceea, m-am
uitat şi iată mulţime multă, pe
care nimeni nu putea s-o numere, din
tot neamul, şi seminţiile, şi noroadele şi
limbile, stînd înaintea tronului şi înain-
tea Mielului, îmbrăcată în veşminte albe
şi avînd în mînă ramuri de finic.
Aceştia sînt cei despre care zice Da-
vid:„Eu îi voi număra, şi ei mai mult decît
nisipul se vor înmulţi” (Psalm 138:18)
– care s-au luptat muceniceşte pentru
Hristos şi care se vor mai lupta încă băr-
băteşte în vremile cele de apoi, din tot
neamul şi seminţia, şi şi-au albit haine-
le vărsîndu-şi sîngele pentru Hristos, şi
cei care le vor albi pînă atunci. În mîini
poartă ramuri de finic, semnul biruinţe-
lor cele prea-drepte asupra dracilor. Ei
dănţuiesc înaintea „tronului” lui Dum-
nezeu, adică al odihnei lui Dumnezeu, şi
ca nişte slugi bine-pricepute aduc mărire
Dătătorului de biruinţe peste draci.
Stihurile 11, 12: Şi toţi Îngerii stă-
teau împrejurul tronului bătrînilor şi
al celor patru fiinţe. Şi au căzut îna-
intea tronului pe feţele lor şi s-au în-
chinat lui Dumnezeu, zicînd: „Amin!
Binecuvîntarea, şi slava, şi înţelepciu-
nea, şi mulţumirea, şi cinstea, şi pute-
rea şi tăria – Dumnezeului nostru în
vecii vecilor! Amin!”
„Toţi Îngerii stăteau împrejurul tro-
nului bătrînilor (…)” Iată Biserica În-
gerilor şi a oamenilor! Şi cei ce se arătau
de mult înfricoşaţi oamenilor – precum
ştim de la Daniil – atunci vor fi împre-
ună cu oamenii. Şi, după înţelegerea
oarecăror sfinţi, ei se arată în trupuri,
pentru că sînt scrişi împrejur cu locul.12
Iar după altă înţelegere, Îngerii nu se
arată [cu trup], ci se scriu împrejur pre-
cum voieşte Dumnezeu, arătîndu-se în
chip schimbător. (Scolie: Îngerii nu au
trupuri fireşti, precum oamenii, ci îşi iau
trup schimbător, cum ştie doar Dumne-
zeu. Iar scrierea împrejur este a trupului
firesc ce are lungime, lăţime şi adîncime,
pe care o putem cuprinde noi. De aceea
vrea Dumnezeu ca să se scrie împrejur
şi Îngerii, ca să-i putem vedea.)
Iar că Îngerii stăteau împrejurul He-
ruvimilor şi al bătrînilor arată mărimea
cinstei cu care slăvesc cei ce se închipuie
prin numărul bătrînilor, de la care toţi
trimit lui Dumnezeu mulţumire pentru
biruinţa cea cuvioasă făgăduită întru noi.
Stih 13: Iar unul din bătrîni a des-
chis gura şi mi-a zis: „Aceştia îmbră-
caţi în veşminte albe, cine sînt şi de
unde au venit?”
„Iar unul din bătrîni (…) mi-a zis
(…)”/ Îl îndeamnă cu întrebare pe ferici-
tul (Ioan) spre [înţelegerea] celor văzute.
Stih 14, 15: Zis-am către el:
„Domnul meu, tu ştii!” El mi-a răspuns:
„Aceştia sînt cei care vin din strîmtora-
lor şi le-au făcut albe în sîngele Mielului.
„El mi-a răspuns: „Aceştia sînt cei
12
Fiindcă au un trup nematerialnic, fără de
trup fiind doar Dumnezeu.
13
„Dacă împreună răbdăm, împreună vom şi
zicînd „ziua şi noaptea”, arată neîncetarea,
căci acolo noapte nu va fi, ci o zi necurma-
tă, care, în locul soarelui celui firesc, va fi
luminată de soarele cel mai presus de fire,
de Soarele Dreptăţii. Şi, prin „noapte”, se
înţeleg şi tainele cele ascunse şi cunoştin-
ţele cele adînci, iar „ziua” le închipuie pe
cele arătate şi lesne de înţeles. Iar „biseri-
ca Lui” este toată făptura cea înnoită cu
Duhul, şi mai ales aceia ce au păzit arvuna
Duhului întreagă şi neatinsă, cum s-au fă-
găduit, şi cu această arvună au trăit şi au
petrecut. Întru unii ca aceştia a făgăduit
Dumnezeu să locuiască şi să umble.
[La acestea, Sfinţitul Averchie vine şi
cu alte desluşiri: „Unul dintre Bătrîni îi
spune lui Ioan că «Aceştia sînt cei care
vin din strîmtorarea cea mare şi şi-au
spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în
sîngele Mielului». Iar aceste semne arată
limpede că ei sînt mucenicii lui Hristos.
Iar pomenirea necazului cel mare i-a fă-
cut pe unii tîlcuitori să creadă că ei sînt
Creştinii care vor fi ucişi de Antihrist în
ultima vreme a existenţei lumii, fiindcă
Însuşi Hristos a spus în legătură cu acest
necaz: «Mare necaz va fi atunci, cum n-a
www.florinstuparu.wordpress.com
mai fost de la începutul lumii pînă acum,
şi nici nu va mai fi» (Matei 24:21). Aceş-
tia se vor adăuga numărului mucenicilor
amintiţi la capitolul 6:11.” [...]
Stih 16: Nu vor mai flămînzi, nici
nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea
soarele peste ei şi nici o arşiţă.
Adevărat este că vor avea „pîinea cea
cerească”14 şi „apa vieţii”15. Şi nu vor mai
pătimi durere, nici întristare de la ispi-
tele arătate prin „soare” şi prin „arşiţă”,
căci vremea luptelor va trece.
[Iar Sfîntul Ambrozie zice şi el: „Nu
vor mai flămînzi şi nu vor mai înseta de
dreptate. Căci Domnul zice: «Fericiţi cei
ce flămînzesc şi însetează de dreptate, că
aceia se vor sătura» (Matei 5:6), văzînd
că cei nedreptăţiţi însetau după dreptatea
veşnică. […] Şi «nu va mai cădea soarele
peste ei şi nici o arşiţă.»/ Prin «soare»,
înţelegem suferinţele pe care sfinţii le-au
primit de la oameni, iar prin «arşiţă»
înţelegem ispitele diavolului sau poftele
cărnii. Căci sfinţii au suferit cu răbdare
în această viaţă, şi au biruit împotriviri-
le oamenilor nedrepţi; şi au trecut peste
ispitele diavolului, au biruit dorinţele
cărnii în sinea lor, şi astfel s-au aşezat în
fericirea cerească, unde nu mai este luptă,
ci bucurie nesfîrşită şi necurmată.”]
Stih 17: Căci Mielul, Cel care stă
în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei,
şi-i va aduce la izvoarele apelor vieţii şi
Dumnezeu va şterge orice lacrimă din
ochii lor.”
Zicînd: „îi va paşte pe ei”, arată că cei
ce vor fi păscuţi de către Hristos atunci nu
se vor mai teme de năvala „lupilor”, pentru
că „lupii” se vor trimite în focul cel nestins.
„(…) şi-i va aduce la izvoarele apelor
vieţii (…)”/ Cei păscuţi de Hristos vor fi
lîngă izvoarele curate şi prea-desfătate ale
cunoştinţei de Dumnezeu celei mai pre-
sus de fire. Prin „ape”, s-a arătat turnarea
îmbelşugată a Duhului lui Dumnezeu,
precum a spus Domnul despre cei ce vor
crede în El după dreptate, că „izvoare de
apă vie vor curge din pîntecele lui” (Ioan
7:38), cu care sfinţii se vor adăpa atunci
cu prisosinţă întru bucurie şi întru veselie
fără de sfîrşit. Aceasta va fi după ce se va
Florin STUPARU
strica cunoştinţa cea din parte, cînd vor
dobîndi desăvîrşirea şi se vor dezbrăca de
stricăciunea schimbării. g
împă­răţi” (2 Timotei 2:12). „Pentru aceasta –
zice Teofilact - trebuie să avem multă răbdare
noi, Creştinii, întru toate ispitele ce ne urmea-
ză, ca prin răbdare să ne învrednicim a împără-
ţi împreună cu Hristos.”
14
Ioan 6:33
15
Ioan 4:14
9
Nae IONESCU
XIV.
STRUCTURA DETERMINĂRILOR
SECUNDARE ALE DIVINULUI
C
are sunt calităţile esenţiale
sau atributele fundamen-
tale ale divinităţii, am vă-
zut în explicaţiile de până
acum şi ne mărgineam la existenţa abso-
lută, adică divinitatea, şi la caracterul de
sanctitate, din care aproape deducem, ca
consecinţă imediată, caracterul sau pro-
prietatea de acţiune continuă şi prin sine.
Toate aceste atribute, aceste calităţi fun-
damentale ale divinităţii constituie un anu-
mit plan de realităţi, aş zice, adică sunt oa-
recum de sine stătătoare şi caracteristice, în
sensul că ele nu pot să fie deduse din altele,
nu pot să fie deduse din experienţa noastră
sensibilă şi nici pe calea unor raţionamente
logice. Problema divinităţii este - cum am
accentuat de atâtea ori - de o structură spe-
cială, raportându-se la realităţi de altă natu-
ră, atât sub raportul cunoştinţei, cât şi sub
raportul existenţei, decât obiectele din rea-
litatea sensibilă. Aceasta însemnează că ac-
tele religioase în generalitatea lor sunt fun-
damentale, cum aţi văzut, nu numai pentru
trăirea, dar si pentru existenţa - aş zice mai
ales după lecţia trecută - acestor realităţi de-
osebite; actele religioase constituie o lume
a lor, aparte, o anumită ierarhie proprie de
valori, ireductibilă la toate celelalte ierarhii
www.axa.info.ro
de valori şi valorificări posibile. Vasăzică,
actele religioase constituie un univers de
sine stătător, alături de universul sensibil.
Aceasta este oarecum gruparea mare a fap-
telor în domeniul general al existenţei sau al
metafizicei: faptele religioase constituie un
domeniu de sine stătător, ireductibil la alte
fapte secundare şi nedeductibile din altă
experienţă a noastră.
Adevăr şi fals în religie.
Adevăr religios şi adevăr
ştiinţific
Î n cadrul consideraţiilor acestora
se vede cât de bine apare problema
adevărului şi falşului în religie. Piatra de
încercare a tuturor istoricilor pozitivişti
ai religiei, atunci când este să vorbească
de realitatea vieţii religioase şi de realita-
tea afirmaţiilor religiei, deci de realităţile
rezultând din actele religioase în genere,
piatra de încercare este tocmai multipli-
citatea şi varietatea precipitatelor actului
religios; adică, acest act religios presupu-
ne anumite calităţi de structură, pe care
le-aţi auzit expuse mai înainte; dar actul
acesta religios are întotdeauna ceva în
care se obiectivează; adică, există, pentru
fiecare act religios, un obiect în afară de
conştiinţa religioasă subiectivă, indivi-
duală, şi care este însăşi divinitatea.
Acum, există o istorie a religiei. Aceas-
ta însemnează: divinitatea ia diferite for-
me. Din existenţa unei istorii a religiei
unii cercetători au crezut că pot să deducă
lipsa de valabilitate sub raportul adevă-
rului a rezultatelor vieţii religioase, şi au
zis: ei bine, există creştinism, dar a existat
înainte de creştinism elenism, a existat
hinduism tot ca formă religioasă, a existat
religia egipteană, mahomedanismul etc...
Cum coexistă aceste forme şi ce înseam-
nă, în cazul acesta, adevărul sau conţinu-
tul de adevăr al vieţii religioase?
10
În adevăr că întrebarea poate să fie
neliniştitoare, dar numai la prima im-
presie; pentru că, exact în acelaşi fel în-
trebăm noi: există o fizică, şi ce însem-
nează adevărul fizic de acum trei mii de
ani faţă cu adevărul fizic de azi? Există o
astronomie, şi ce însemnează, de pildă,
viziunea ptolemeică a universului faţă de
viziunea copernicană?
Există, vasăzică, şi în domeniul vieţii
religioase, un fel de aproximaţie a adevă-
rului, după cum există o aproximaţie a
adevărului şi în domeniul gândirii logice;
dar aproximaţia aceasta a adevărului poar-
tă nu asupra esenţei înseşi a vieţii religioa-
se, spre deosebire de conştiinţa ştiinţifică.
Esenţa vieţii religioase se mărgineşte, în
determinările formale ale divinităţii ca ens
a se, sanctitate şi continuă acţiune. Aceste
caractere sunt fundamentale oricărei ati-
tudini religioase, se găsesc în orice religie
existând ca atare şi, prin urmare, formea-
ză - cum am spune cu un termen impro-
priu - elementul aprioric al oricărei religii.
Aproximităţi ale adevărului pot să existe
şi în cadrul vieţii religioase, spuneam, dar
aceste aproximităţi ale adevărului în ordi-
nea religioasă intervin numai într-un mo-
ment secundar, adică în momentul în care
conştiinţa religioasă trece de la aceste de-
terminări formale la alte determinări, mai
apropiate, pe care le vom vedea imediat.
Vasăzică, adevărul în ordinea religi-
oasă se aseamănă, într-un fel, cu adevărul
în ordinea logică, în ordinea ştiinţifică,
dar se deosebeşte în alt fel. Se aseamănă
în măsura în care însăşi operaţia de de-
terminare în viaţa religioasă este supusă
contingenţei, în măsura în care [în] aces-
te determinări intră elemente istorice;
nu se aseamănă întru cât, în măsura în
care adevărul acesta religios nu mai este
operaţie logică sau asemănătoare cu ope-
raţia logică, ci se sprijină pur şi simplu
pe operaţiunea revelaţiei; ele sunt deasu-
pra oricărei îndoieli, ele sunt adevăruri
în chip absolut, şi sunt adevăruri în chip
absolut pentru motivele pe care le amin-
team, că, anume, existenţa şi cunoaşterea
sunt unul şi acelaşi lucru în acest act al
revelaţiei şi al cunoştinţei simbolice.
Două tipuri de determinări
ale divinului
D ar problema aceasta deschide
imediat o altă problemă: ce fel
de determinări mai poate să suporte di-
vinitatea aceasta, şi întru cât aceste de-
terminări sunt distincte de cele dintâi;
pentru că, dacă există în problema ade-
vărului separaţie, adică există un adevăr
absolut şi un adevăr pasibil de aproxima-
ţie, atunci trebuie să existe două feluri de
determinări, distincte.
Ştiţi că divinitatea poartă şi alte di-
ferite atribute. Noi îi zicem lui Dumne-
zeu raţiunea supremă, iubirea supremă,
bun suprem etc.; cu ce drept dăm noi
denumirile sau caracterele acestea divi-
nităţii şi care este mecanismul pe care-l
întrebuinţăm noi în aceste determinări?
Când zicem bine suprem, când zicem
raţiune supremă, când zicem iubire su-
premă etc., întrebuinţăm propriu-zis cu-
vinte pe care le întrebuinţăm în alt sens
în viaţa noastră de toate zilele.
Problema originii religiei -
un nonsens. Desfăşurarea
religiei
D e aci, şi presupoziţia, la unii din-
tre cercetătorii în domeniul vie-
ţii religioase, că există o problemă filoso-
fică a originei religiei. De îndată ce sunt
elemente asemenea între viaţa religioasă
şi viaţa practică, empirică, de îndată ce
cam aceiaşi termeni sunt întrebuinţaţi şi
într-o parte şi în alta, trebuie să fie ceva
comun de la care pleacă aceste două acti-
vităţi diferite - ceea ce este, cu alte cuvin-
te, problema originei religiei.
Ţin să vă spun de la început că aceas-
tă problemă a originei religiunii este, oa-
recum, un nonsens.
Religia, evident, are o viaţă, ea se des-
făşoară şi are unele clipe de evoluţie, după
cum clipe de evoluţie are însăşi viaţa religi-
oasă a individului şi a omenirii în general.
Desfăşurarea aceasta a vieţii religioase este
autonomă, adică ea se desfăşoară din ea
însăşi. Vasăzică, în acelaşi fel în care spu-
neam, mi se pare, acum vreo doi ani, despre
om, că el nu se poate dezvolta din altceva, în
contra tuturor afirmaţiilor evoluţionismu-
lui, că, adică, calitatea de a vorbi şi calitatea
de a lucra sunt calităţi care nu se dezvoltă
gradual din alte funcţiuni ale vieţii, ci sunt
pur şi simplu date, sunt definitorii, sunt
absolute, după cum spuneam deci că nu se
poate face o trecere de la animal la om, tot
aşa spun acum: nu se poate face o trecere
de la viaţa empirică, stăpânită de logică, la
viaţa aceasta religioasă; adică, cum aş spu-
ne cu un termen ştiinţific: desfăşurarea re-
ligiei sau a vieţii religioase este autonomă,
nu eteronomă. Eteronomia - dacă vă amin-
tiţi de Wundt -, eteronomia scopurilor este
o foarte gratuită presupoziţie pozitivistă,
care pleacă mai mult din necesitatea aceas-
ta de unificare a spiritului uman. Ea stă în
directă legătură cu pretenţia evoluţionis-
mului contemporan de a atribui tuturor
noţiunilor unele elemente ce vor fi existat
odată, la începutul lumii. Originea vieţii
religioase - nu a problemei religioase - ar
părea doar o întrebare absurdă, căci, după
cum s-a arătat, chiar cu argumente uneori,
viaţa religioasă îşi are domeniul ei propriu.
Vasăzică, orice dezvoltare religioasă trebu-
ie să se ţină în limitele stricte ale religiei,
după cum orice dezvoltare a conştiinţei
umane în genere trebuie să se ţină în limi-
tele stricte ale umanităţii. Nu există trecere
de la logic la religios, după cum nu există
trecere de la-animal, de la ne-om, la om.
Acestea sunt separaţiuni definitive, oda-
tă pentru totdeauna, atât în lumea logică,
cât şi în realitatea propriu-zisă. Cine îşi dă
seama de dificultăţile în care a căzut evo-
luţionismul în general poate să înţeleagă
de ce separaţiunea aceasta este fundată şi
cum îndrăzneşte cineva, în 1925, să spună
că este fundată o separaţiune aşa de defi-
nitivă între religios şi logic, după cum este
fundată o separaţiune între uman şi neu-
man. Deci, ca să ne întoarcem la punctul
de la care am plecat: nu se poate spune că
8 mai 1925
cuvintele acestea pe care le întrebuinţăm
noi în determinările secundare ale divinită-
ţii sunt întrebuinţările limbajului curent în
viaţa religioasă. Este adevărat că se ames-
tecă unele elemente străine de viaţa religi-
oasă în această operaţiune de determinări
secundare: când eu vorbesc de divinitatea
raţională, de divinitatea bună, de divinita-
tea iubitoare, nu vorbesc de divinitatea re-
velată mie ca atare, ci vorbesc de divinitatea
revelată mie prin existenţă. Am mai vorbit
aci de particularitatea aceasta pe care o pre-
zintă viaţa religioasă - particularitate evi-
dentă în procesul de cunoaştere simbolică.
Am vorbit de capacitatea ce o are lucrul,
sau, în sfârşit, efectul, de a sta ca simbol, ca
reprezentare a cauzei, a divinităţii. Ei bine,
tocmai universul considerat ca simbol al
divinităţii este punctul de plecare în aceas-
tă a doua operaţiune de determinare a divi-
nităţii, care ne dă predicatele sau atributele
pe care le-am enumerat adineauri, adică:
eu cunosc pe Dumnezeu, Dumnezeu îmi
este dat mie în realitate, realitatea există,
reprezintă pe Dumnezeu, şi, în măsura în
care eu cunosc această realitate, în funcţi-
une de Dumnezeu, nu în funcţiune de ea
însăşi, eu am dreptul să atribui lui Dum-
nezeu calităţi pe care le descopăr în această
realitate care stă ca simbol al divinităţii.
Atributele - semne ale
divinaţii
V
asăzică, ceea ce cunosc în univer-
sul sensibil am dreptul să atribui
divinităţii, dar cu o singură condiţie; şi
anume, ca universul sensibil pe care îl iau
eu în considerare să nu fie cunoscut sub
specia logică, să nu fie cunoscut, prin ur-
mare, ca ceva de sine stătător şi să nu fie
cunoscut sub categoria cauzalităţii, ci să
fie cunoscut sub o relaţie simbolică, în
momentul, prin urmare, în care eu trăiesc
universul ca o realitate, ca o realitate sim-
bolică, ca o reprezentare a divinităţii, în
momentul acesta conştiinţa mea, pe care
o scot din universul sensibil, este valabilă
şi pentru divinitatea însăşi şi atributele pe
care eu le scot din această realitate sunt
foarte bine potrivite pentru divinitatea
însăşi. În lecţia viitoare, când vom merge
însă în cercetarea acestor atribute, o să ve-
dem un lucru foarte însemnat; şi anume,
că cunoştinţa noastră, în termenii în care
se aseamănă cu termenii din cunoaşterea
logică a realităţii şi pe care noi îi aplicăm
divinităţii, nu joacă, în această determina-
re a realităţii, exact acelaşi rol pe care-l joa-
că în considerarea logică a universului. În
primul rând, atributele acestea, pe care le-
am enumerat, sunt - aşa se numesc ele în
teologia naturală - inadecvate; adică, dacă
eu spun că Dumnezeu este spiritualitate,
raţiune, prin aceasta n-am spus că Dum-
nezeu este o fiinţă raţională în felul în care
eu sunt raţional. Când eu spun despre
mine că sunt raţional, atunci afirm că una
din calităţile mele este şi raţiunea sau raţi-
onalitatea sau spiritualitatea, că, vasăzică,
o parte din mine însumi este reprezen-
tată sau este tradusă prin lumea cealaltă
în acest atribut, al raţionalităţii; când zic,
însă, că Dumnezeu este raţional, spun cu
totul altceva. Dumnezeu este o infinitate
www.axa.info.ro
 CURS DE FILOSOFIE A RELIGIEI
de atribute, Dumnezeu este însuşi infini-
tul. Spinoza consideră substanţa ca fiind
ea însăşi infinitus atributis. Infinitatea
aceasta de atribute îmi este mie necunos-
cută. Pe de altă parte, infinitatea aceasta
de atribute nu reprezintă părţi propriu-zis
din divinitate, ci sunt, pur şi simplu, sem-
ne ale divinităţii. Eu nu pot să spun despre
divinitate că este raţională în acelaşi fel în
care sunt raţional eu - spuneam adineaori.
Pentru ce? Pentru că raţionalitatea epui-
zează un caracter al meu, dar ea nu poa-
te să epuizeze un caracter al divinităţii,
pentru simplul motiv că divinitatea este
inepuizabilă în orice direcţiune. Aceasta
însemnează că limbajul pe care-l întrebu-
inţăm noi, în această atribuire de calităţi,
divinităţii, este inadecvat.
Exprimarea indeterminată
a divinătăţii prin limbaj
Î n al doilea rând, limbajul acesta este
indeterminat, nedefinitoriu, irele-
vant; adică, ceea ce afirm eu despre divini-
tate printr-un atribut al meu nu numai că
nu dă o parte completă din divinitate, adi-
că nu numai că nu epuizează divinitatea,
deci nu numai că nu este adecvat, dar mai
are încă un defect: limbagiul acesta expri-
mă mai mult o asemănare a divinităţii sau
a ceva din realitate cu divinitatea, decât
divinitatea însăşi; altfel spus, calitatea fun-
damentală a limbajului, sau defectul, dacă
voiţi, constă în aceea că este analogic; nu
este exprimare proprie, directă, ci expri-
mare prin analogie.
Lucrul acesta se vede foarte bine în do-
meniul vieţii religioase realizate. Ce este, în
literatura greacă de exemplu, frica aceea,
neputinţa şi lipsa de curaj de a determina
divinitatea? Pentru că este spus precis în
toată literatura greacă, în toată literatura
clasică religioasă din filosofia greacă, ceea
ce este Dumnezeu: Dumnezeu este ceea ce
nu se poate spune. Şi nu este numai afir-
maţia logică: nu se poate exprima Dumne-
zeu, ci şi un fel de reţinere, o lipsă de curaj
de a ataca problema însăşi; lipsă de curaj
care nu este numai în literatura religioasă
grecească, ci se găseşte, de pildă, în Biblie,
în textul ebraic al Bibliei, Dumnezeu se
numeşte Elohim şi se mai numeşte Iahveh,
dar niciodată numele lui Iahveh nu se ci-
teşte aşa, ci, pretutindeni unde se găseşte
semnul, care este un semn prescurtat (nu
este scris „Iahveh”, ci este un semn prescur-
tat), se ceteşte Adonai. Vasăzică, religiozi-
tatea ebraică se sfia să numească pe nume
şi unde era Iahveh citea Adonai, zicea:
„Adonai Elohim” iar nu „Iahveh Elohim”.
Ce este Cabala ebraică? Numere-
le 1-10 însemnează fiecare ceva. Zece
însemnează Dumnezeu, dar zece nu
se scrie niciodată şi nu se pronunţă. Se
scrie nouă plus unu. De ce? Este tocmai
groaza aceasta de a determina divinita-
tea, groaza de răspunderea pe care o are
când îşi cunoaşte omul însuşi imposibili-
tatea de a face această determinare.
Vasăzică, în adevăr există o discre-
panţă între determinările acestea secun-
dare ale divinităţii şi divinitatea însăşi,
care porneşte din faptul că, în această
operaţie, spiritul omenesc este lipsit de
www.axa.info.ro
revelaţie şi este, prin urmare, constrâns
să întrebuinţeze mijloace din lumea de
toate zilele, şi atunci, singura cale care-i
mai rămâne pentru ca, totuşi, cu elemen-
tele din viaţa de toate zilele, să treacă în
planul celălalt al vieţii religioase propriu-
zise, este un fel de dislocare, de schimba-
re a funcţiei cuvântului; de unde cuvân-
tul are în viaţa logică un înţeles precis, cu
o anumită indicaţie obiectivă, dincoace
capătă o funcţie distinctă; nu mai este
o funcţie direct indicativă, ci indicativă
prin ocol şi o funcţiune oarecum denatu-
rată; pentru că, una este indicarea unui
lucru direct şi alta e indicarea lucrului
prin analogie, una este indicarea lucrului
direct şi alta indicarea lucrului cu conşti-
inţa că această indicare este inadecvată.
Aproximarea divinului
D eci, vedeţi, caracterul acesta de spe-
cificitate a vieţii religioase se gene-
ralizează şi în cadrul acestor determinări,
în care totuşi intră un element din ordinea
logică, care este realitatea sensibilă însăşi.
Ei bine, tocmai pentru că în aceste deter-
minări secundare ale divinităţii intră acest
element din ordinea logică, tocmai pentru
că, prin urmare, în această cunoaştere noi
nu stăm sub imperiul revelaţiei, ieşim din
cadrul procesului de revelaţie, tocmai de
aceea adevărurile pe care noi le emitem în
această operaţie nu sunt adevăruri absolute,
ci ele sunt pasibile de aproximaţie. De aceea
Dumnezeu este în unele religii răzbunător,
iar în altele, atotiertător. Deci, coeficientul
de bunătate şi de iubire este unul într-un
caz şi altul în celălalt caz. De aceea, pentru
o religiozitate Dumnezeu este voinţă crea-
toare, iar pentru alta Dumnezeu este logos,
gândire creatoare mai înainte de orice. Este
aci un proces în care omenescul se amestecă
cu divinul, adică un proces în care omenes-
cul încearcă să definească divinul în funcţie
de omenesc.
Aspectul istoric al
atributelor secundare
E vident, din cele ce am spus, vedeţi
că intră un element istoric în toa-
tă acesta a doua opinie, adică este condi-
ţionată determinarea aceasta secundară a
divinităţii de elementul acesta extrareligi-
os. Dacă în determinarea divinităţii intră
elementul acesta, cunoaşterea universului,
înseamnă că concepţiunea universului,
structura sufletească - mai exact - care de-
termină această anumită concepţie a uni-
versului, adică etosul, ierarhia valorilor, a
unui moment şi a unei rase, sunt elemen-
te determinante în coloratura ce o va lua
această a doua caracteristică a divinităţii.
Deci, atributul secundar al divinităţii în-
chide întotdeauna într-însul un element
istoric, care este structura spiritului, a rasei
în care acel act religios trăieşte.
„Rasă”, propriu-zis, este numai un fel
de a vorbi. Eu nu ştiu precis ce este rasa.
Eu, când spun cuvântul acesta, vreau să
înţeleg toate elementele de contingenţă, de
istorie, de timp şi de spaţiu care determină,
la un moment dat, o structură spirituală.
Ei bine, problema aceasta este de cea mai
mare însemnătate. Ea ne fereşte domeniul
vieţii religioase de exclusivitate. Exclusivi-
tatea are, în viaţa religioasă, două pricini,
sau o pricină care lasă să cadă rezistenţa
fundamentală pe elementul raţional şi alta
care lasă să cadă rezistenţa fundamentală
pe elementul revelaţiei. Gnosticismul, de
pildă, care zice că totul poate să fie raţional
în viaţa religioasă, totul poate să fie redus la
raţiune şi se explică prin raţiune, evident că
va spune: nu pot să existe, pentru un om în
toată firea, două religii, pentru că unul este
adevărul logic; prin urmare, toată lumea
trebuie să se apropie de acesta - adevăr care
să cadă în absolut. Pe de altă parte, viaţa
sau concepţia religioasă care lasă să cadă
accentul fundamental pe revelaţie zice: nu
pot să existe două religii care să fie exact
valabile, pentru simplul motiv că adevărul
religios este de origine revelatoare, revelat,
şi în domeniul revelaţiei nu există grade de
adevăr, ci adevăr pur şi simplu, adevăr ab-
solut. Pe de o parte, avem spinozism, dacă
voiţi o religie intelectualistă, religia meta-
fizicianului de observaţie; pe de altă parte
avem, ca tip specific, religia catolică, între
una şi cealaltă stăm noi, care admitem că
există şi elemente pe care le căpătăm prin
revelaţie, dar că sunt şi elemente care sunt
din realitatea istorică. Şi, în momentul în
care noi nu putem să neglijăm, nu putem
să negăm că există şi realitatea istorică,
existenţa de fapt a acestei realităţi istori-
ce, în acest moment nu putem să negăm
şi egala îndreptăţire a diferitelor religii, a
diferitelor forme de viaţă religioasă. Există
un catolicism, precum există un ortodo-
xism; există un iudaism, precum există un
elenism; există toate felurile de religii care
corespund, în adevăr, unei structuri spiri-
tuale existente.
Despre structura spirituală
a creştinului ortodox
D ar ce înseamnă structură spirituală
în adevăr existentă? Dacă, de pil-
dă, noi avem conştiinţa că suntem creştini,
în afirmaţia aceasta de toate zilele: „sunt
creştin”, creştin ortodox sau pravoslavnic,
înseamnă că sunt creştin? A avea o viaţă re-
ligioasă specifică înseamnă a trăi, chiar in-
conştient, această viaţă religioasă, specifică.
Adică, este creştin cineva care trăieşte - nu
în viaţa de toate zilele, în viaţa practică, pen-
tru că v-am spus că problema aceasta nu
ne interesează - în viaţa religioasă, care, ca
structură spirituală, se suprapune cu etosul
religiei creştine şi nu este creştin acel care
nu are structura spirituală superpozabilă,
care nu cunoaşte, în domeniul acesta al spi-
ritualităţii, congruenţa. Vasăzică, elementul
istoric există, dar elementul istoric nu se
confundă cu ceea ce credem noi despre el,
ci elementul istoric este un lucru pentru
sine, de care noi putem să luăm cunoştinţă
sau nu. Dacă, de pildă - în altă ordine decât
cea religioasă, căci lucrul este acelaşi -, dacă
eu spun că sunt român, şi într-o bună zi îţi
vin cu un sistem de filosofie ştiinţifică, d-ta
o să ai dreptul să te îndoieşti, dacă cunoşti
puţin structura spirituală a românului, o să
ştii că ştiinţa şi cu spiritul ştiinţific nu au
nimic a face cu această structură spiritua-
lă. Evident că atunci când cineva care zice
că este român ar voi să-ţi expună un sistem
de filosofic, trebuie să-ţi ridici îndoielile şi
trebuie să te gândeşti că sunt influenţe din
afară, care încă nu au fost disparate, nu au
trecut încă între pietrele de moară, ca să se
aleagă ce este bun de ce este rău.
Aşa şi cu elementul istoric în viaţa re-
ligioasă. Există o religiozitate proprie fie-
cărei religii, adică există o religiozitate pro-
prie fiecărei istorii, şi nimeni nu are drep-
tate propriu-zis să încalce acest domeniu.
Dar aceasta nu înseamnă că religiozita-
tea proprie fiecărei istorii este religiozitatea
pe care acea istorie o are la cunoştinţă, ci ea
poate să fie ceva cu totul diferit. De aceea,
totdeauna când se vor face - aş zice - mo-
nografii spirituale religioase, o să vedeţi că
întotdeauna formele dogmatice nu se aco-
www.axa.info.ro
peră cu cele reale, pentru că formele dog-
matice scrise au totdeauna o întindere mai
mare, adică sunt mai abstracte şi, deci, pe o
treaptă de generalizare mai mare, mai sus
decât viaţa practică. Noi toţi suntem orto-
docşi: grecii, românii, bulgarii, sârbii, ruşii;
dar este o fundamentală deosebire între
ortodoxia noastră şi cea rusă. Cine crede
că întărirea conştiinţei religioase române
va veni din contactul cu Rusia, se înşeală.
Pentru ca să vă daţi seama cât se înşeală,
v-aş aduce aminte un fapt istoric, că pe la
anul 1050, când deja Biserica de Răsărit
era schismatică faţă de Apus, Biserica din
Apus găsea minunate motive de înţelegere,
asemănări spirituale cu Biserica din Rusia.
Şi ca să vedeţi încă o dată cât de apropiat şi
cât de depărtat este sufletul rusesc de spiri-
tul nostru, vă arăt că nici un intelectual din
România, Grecia sau Peninsula Balcanică,
care în adevăr a trăit tradiţiunea şi realita-
tea vieţii de aci, n-a trecut la catolicism, pe
câtă vreme o mulţime de intelectuali ruşi
au trecut. Citez cazul lui Soloviov şi Mere-
jkovski. De ce un tip aşa de reprezentativ ca
Soloviov izbuteşte să treacă la catolicism?
Pentru că erau anumite apropieri de struc-
tură ontologică între mesianismul rusesc şi
universalismul catolic. Această idee de uni-
versalitate nu ne intră nouă în cap.
Pentru noi nu există o singură cre-
dinţă şi necesitatea unei singure credinţe;
pentru noi există altceva: imposibilitatea
pentru fiecare dintre noi de a avea altă
credinţă decât aceea pe care o avem. Atât
şi nimic mai mult. De aceea, cum vor-
beam şi în altă prelegere, poate că singu-
rul principiu din conştiinţa noastră care
este în adevăr crescut de la noi, de aci, este
principiul privitor la viaţa religioasă: toa-
te confesiunile sunt libere în Ţara Româ-
nească, dar nici una n-are dreptul să facă
prozeliţi. În acest articol din Constituţie
trăieşte, în adevăr, toată tradiţiunea noas-
tră spirituală, trăieşte conştiinţa că există
Nae IONESCU
un element istoric în viaţa religioasă; acel
element istoric leagă viaţa religioasă de
anumite forme istorice; şi că originalitatea
şi drepturile de îndreptăţire au o varietate
de forme istorice, adică neapărat dreptul
de îndreptăţire a existenţei unei varietăţi
de forme de viaţă religioasă.
Vom vedea, în lecţiunea viitoare, care
sunt anume determinările secundare. g
11
Ioan GÂNDU
Memoria
Luminii
(III)
O, OM, CE MARI imposibil de prins într-un stop-cadru. la orice argument spiritual, moral sau bilă şi coerentă, natura ar fi indescifrabilă
RĂSPUNDERI AI Tocmai în această armonizare per- cultural care vrea să-i oprească măcar şi şi ştiinţa nu ar avea sens»”.

D
ar să ne reîntoarcem la
graniţele ştiinţei. „Oare
până unde se vor retrage
limitele imposibilului în
toate domeniile ştiinţei? (…) Deşi tre-
buie să recunoaştem, că nici după ce-am
coborât, ca acum, treptele succesive ce duc
spre infinitul mic al vieţii, şi nici după
ce am ajuns în răspântia la care acesta
se confundă cu infinitul mic al materiei
neînsufleţite n-am aflat cine ştie ce. Căci
viaţa este totuşi altceva decât nişte simple
jocuri de electroni, şi ne putem întreba, ca
şi Szent-Gyorgyi, citat de Ştefan Lupaş-
cu, în ce fel astfel de jocuri «crează viaţă,
cum este transportată energia lor în for-
me variate de muncă… fie ele mecanice,
electrice, osmotice…» (…)
Acest savant plin de perspicacitate,
care surprinde cu agerime legăturile cele
mai subtile dintre lucruri, este şi omul cel
mai tenace din lume: de aproape treizeci
de ani, el construieşte, piatră cu piatră,
edificiul teoriei sale – teorie care, pentru
a explica fenomenele, caută să nu le în-
www.axa.info.ro
manentă a tuturor antagonismelor şi
conservarea funcţională a heteroge­
nităţilor, a tuturor sistemelor şi subsis-
temelor fiziologice, care se opune diso-
luţiei structurilor vii pe tot parcursul
vieţii şi uneori, în cazul trupurilor unor
sfinţi (făcătoare de minuni după moarte
şi cinstite ca sfinte moaşte) nu respectă
principiului general al disoluţiei orga-
nismelor după moartea lor, rămânând
întregi un timp nedefinit, după cum
nici legea volatilizării nu este respectată
în cazul lor, ele împrăştiind bună mi-
reasmă permanent, depotrivă credin-
cioşilor şi necredincioşilor.
Iată-ne ajunşi în anul 2010, cu codul
genetic descifrat şi bioingineria geneti-
că intrată într-o stare de euforie stranie
(nu zicem încă monstruoasă), medici şi
biologi, uneori cu o pregătire ştiinţifică
impresionantă, dar şi cu o sensibilitate
morală distorsionată sau suspendată,
lucrează cu o frenezie aproape autohip-
notică la biohimere genetice ale diverse-
lor ţesuturi, cu prelevări de celule de la
donatori naivi, manipulaţi sau cointere-
o clipă din cursa inumană a unor des-
coperiri primejdioase, iar cealaltă parte
a omenirii, deşi speriată şi îngrijorată,
continuă să se scufunde într-o vieţuire
hedonistă năruitoare în mijlocul unei
civilizaţii sincretiste, secularizate, robo-
tizate şi excesiv de consumiste, agresio-
nată din toate părţile, pe care mândria,
ignoranţa, lenea, nepăsarea şi uitarea o
fac să fie tot mai vulnerabilă la rău!
Dintre toate îndemnurile la respon-
sabilitate adresate tuturor oamenilor,
credincioşi, necredincioşi, criptocredin-
cioşi sau rău-credincioşi, de-o fericită
simplitate filocalică şi patericală ni s-au
părut aceste versuri: „O! Om ce mari
răspunderi ai! / Tu vei pleca din lume,
/ Dar ce ai spus prin scris sau grai / Sau
laşi prin pilda care-o dai / Pe mulţi spre
iad sau Rai / Mereu o să-i îndrume. /
Deci nu uita: Fii credincios! / Cu grijă şi
cu teamă. / Să laşi în inimi luminos / Un
semn, un gând, un drum frumos, / Căci
pentru toate ne-ndoios / Odată vei da
seamă. / Amin” (Din «Frumuseţile vie-
ţuirii creştine» - Sfântul Ioan Iacob Ho-
Înţelegem, relativ uşor şi în mod
esenţial, că există o realitate exterioară
nouă, dar există şi o realitate lăuntrică,
psihică şi personală prin care înţelegem,
pe cât posibil omeneşte, această realitate
inteligibilă şi coerentă dinafara noastră.
Condiţia sine qua non a unei înţelegeri
corecte şi folositoare este una de bun
simţ şi discernământ elementar: să nu
luăm această realitate psihică personală
ca pe-o ultimă realitate şi măsură a tu-
turor lucrurilor, ci doar să ne folosim cu
înţelepciune de ea în cunoaşterea ştiin-
ţifică şi filosofică, întrucât realitatea te-
ologică şi cea mistică ne indică limpede
că noi observăm şi cunoaştem doar ceea
ce Creatorul ne-a pus la dispoziţie! Cu-
noaşterea ştiinţifică şi filosofică oprin-
du-se la poarta veşniciei, îşi ignoră din
varii motive, subiective şi obiective, ră-
dăcinile transcendentale, deşi presimte
în mod acut cum cauza tuturor lucru-
rilor văzute se află dincolo de graniţele
acestei lumi efemere, oricât de largi ar fi
acestea, în lumea celor nevăzute şi veş-
nice! Pe de altă parte, chiar dacă vedem

dulcească contradicţiile, ci, dimpotrivă,
să le accentueze până la explozie, făcând
să ţâşnească în cele din urmă lumina lă-
muritoare. Obligând astfel contradicţiile
şi antagonismele să lupte pieptiş, Ştefan
Lupaşcu furnizează succesiv o explicaţie
a cunoaşterii ştiinţifice, apoi a materiei şi,
în sfârşit, a vieţii. După părerea lui pen-
tru a înţelege materia vie este mai puţin
important să ştim ce este ea, decât ce face
ea. Or, tot ceea ce face materia vie ţine
de legile fizice ale energiei: fiinţa vie nu
este decât un «straniu, dacă nu monstru-
os pachet de energie» - energie consacrată
în întregime asmuţirii unora împotriva
celorlalte, a forţelor pe care le adăpos-
teşte. Tocmai în această luptă continuă
constă viaţa, lupta neputând înceta decât
atunci când antagonismele s-au potolit,
când toate heterogenităţile care ne-au dat
naştere au dispărut, pentru a se topi în
marea omogenitate a lumii minerale şi a
morţii. Dar oare Bichat nu definise şi el
viaţa ca pe «ansamblul funcţiunilor care
rezistă morţii»?” .
După aproape o jumătate de secol
de la ivirea acestei teorii ingenioase, dar
materialiste, un teolog cu o pregătire şti-
inţifică medie sau un om de ştiinţă cu o
picătură de credinţă pot afirma, cu seri-
oase temeiuri teologico-culturale, para-
frazându-l complementar şi sugestiv pe
autorul ei, că fiinţa vie este cu mult mai
mult decât o «fabuloasă, dacă nu cumva
chiar o sublimă arhitectură din energie
vie», energie consacrată în întregime
armonizării tuturor forţelor pe care le
adăposteşte, sau de ce nu, le chiverni-
seşte într-un uimitor dinamism biologic
saţi financiar, cu sau fără acceptul aces-
tora, ba chiar a obţinerii unor mutanţi,
clone umane sau cyborgi, depăşind deja
tabloul de coşmar descris de Aldous
Huxley în „Cea mai bună dintre lumi”
(cu uzina sa de incubaţie umană şi
prunci fabricaţi în serie); unele boli au
dispărut, dar au apărut altele mai cum-
plite (SIDA, leucemii cu forme severe
şi cancere cu evoluţie ultrarapidă după
accidentul de la Cernobâl şi experimen-
tele nucleare necontrolate ale unor state
cu democraţii mature etc.).
În cazul în care personalităţi haris-
matice, de valoarea lui John Breck sau
John C. Eccles, îşi pun prestigiul ştiin-
ţific în joc, atenţionând cercurile acade-
mice planetare că ne jucăm de-a „dum-
nezeii” , demersul lor moral şi pertinent
argumentat este cel mai adesea neglijat
tocmai de către cei care ar trebui să fie
cei mai atenţi la mesajul acesta teologi-
co-cultural în regim de prioritate gene-
rală, de nu cumva de urgenţă!
Şi chiar dacă în Sfânta Scriptură
există îndemnul clar făcut tuturor oa-
menilor „să caute, că vor găsi”, „să bată,
că li se va deschide”, şi chiar dacă „spiritul
uman osteneşte mai degrabă să concea-
pă, decât natura să producă” (Pascal),
iar „pedeapsa este la fel de tăcută ca şi
porunca” (Carrel), precum sesizau cu
fineţe aceşti doi mari slujitori morali
ai omenirii, o parte dintre teologii sco-
lastici actuali nu sesizează sau nu vor
să sesizeze imperativul major al învie-
rii cu putere multă a misticii ortodoxe
autentice, o parte din lumea savanţilor
necredincioşi rămâne impenetrabilă
zevitul, ale cărui sfinte moaşte întregi, doar prin ghicire lumea de Dincolo,
pline de bună mireasmă şi făcătoare de influenţa ei decisivă în viaţa noastră o
minuni, se află în «Mânăstirea Sfântul resimţim cu toţii, iar credincioşii drept-
Gheorghe Hozevitul»). slăvitori şi în special misticii răsăriteni o
şi experiază prin puterea harului, până
Realitatea şi perceperea la graniţe divino-umane inimaginabile.
Din acest punct de vedere, mistica
formelor sale succesive ortodoxă autentică devine o adevărată
O ricât am scruta natura, cu cele ştiinţă cerească lăuntrică, riguros exac-
mai sofisticate şi performante tă, cerând o pilduitoare devoţiune şi
instrumente de observaţie şi investiga- statornică smerită cugetare, având pra-
re, spre «infinitul mic» sau spre «infinitul guri şi etape imposibil de penetrat sau
mare», ea ne oferă alte şi alte perceperi survolat strict cognitiv, fără o experiere
ale formelor sale succesive, tot mai sub- reală a harului lui Dumnezeu, iar ştiin-
tile, tot mai complexe, dar şi tot mai di- ţa şi cultura omenească veritabile, chiar
ficil de explicat printr-o teorie unitară, dacă lipsite de virtuţi soteriologice, de-
general valabilă, demonstrabilă şi una- vin cu certitudine cele dintâi candidate
nim acceptată:“Conform fizicii «moder- la o infuzie masivă de har, cu condiţia ca
ne» (cea a lui Bohr şi Heinsberg), «natura slujitorii lor, uneori oameni de-o valoa-
nu este decât o gigantică urzeală ţesută de re intelectuală, morală şi profesională
o funcţie a unor unde de probabilitate, iar de excepţie, s-o dorească!
în spatele acestei urzeli nu ar fi nimic», Aşa cum este foarte trist să vezi un
concepţie împotriva căreia ne revoltăm sfânt trist (ar fi un trist sfânt acela care
instinctiv din moment ce, dacă universul nu a înţeles că esenţa cea dintâi şi cea din
ar fi lipsit de orice materialitate, el s-ar urmă a Creştinismului este bucuria veş-
reduce la un ansamblu de «numere» per- nică a Învierii!), tot aşa de trist este să vezi
ceptibile numai prin raţionament, şi ar fi un om de ştiinţă trist, cu toate realizările
iremediabil de neînţeles pentru noi. sale de valoare, ajuns la capătul acestei
Nu aceasta era şi părerea lui Einstein, vieţi, cu un sentiment dureros, devenit
după care legile fizicii, cele ale gravitaţiei, deodată dominanta sa psihologică, ca şi
luminii, căldurii şi altele, descriu o realita- cum ar recunoaşte într-o dramatică ilu-
te autentică, tangibilă şi exterioară nouă. minare finală: «Bine, bine, acum ştiu sau
Oare nu el spunea că «lucrul cel mai de mi se pare că ştiu totul despre cutare sau cu-
neînţeles pe lume este faptul că înţelegem tare lucru, dar la ce-mi mai foloseşte toată
lumea»? Nu era nici părerea lui Louis de această ştiinţă, din moment ce nu voi mai
Broglie: «Cred că există o realitate, dar fi conştient după ce mor, de tot ceea ce am
nu-i cunoaştem decât aspectele refractate aflat într-o viaţă de trudă!?».
de simţurile noastre… Dacă în spatele fe- De fapt, această chinuitoare stare
nomenelor nu ar exista o realitate inteligi- nu o au decât oamenii necredincioşi,

AXA AFIRMĂ – NU RĂSTĂLMĂCEŞTE ŞI NU ÎŞI ÎNCHIPUIE

12 www.axa.info.ro
credinţă,
ştiinţă şi
conştiinţă

fie ei şi genial înzestraţi, pentru că cei
cu adevărat credincioşi, indiferent de
rangul lor teandric, simt încă de pe pă-
mânt atotputernicia, iubirea şi milosti-
virea lui Dumnezeu, murind cu o altă
dominantă psihologică, constând pe
de-o parte dintr-un sentiment smerit
al sesizării propriei nimicnicii raportată
la scara veşniciei, iar pe de altă parte al
unei nădejdi împotriva oricărei nădejdi,
de altfel uimitor de realistă şi reală din
punct de vedere teologic, că Cel Care a
făcut cerul şi pământul nu vrea să piardă
pe nici unul dintre cei chemaţi la Taina
mântuirii şi pecetluiţi cu semnul Său.
În mod firesc, ni se impune de la sine
gonic «big-bang» şi rolul său iniţial în ge-
neza şi evoluţia Universului, nici savanţii
contemporani cei mai reprezentativi nu
pot spune nimic; când ajung «dincolo de
zidul lui Planck, mister este totul» (Gricha
Bogdanov).Foarte probabil, «în spatele
acestui zid se ascunde o realitate inimagina-
bilă; gravitaţia este atât de puternică încât
sfărâmă structura spaţiului pentru a-i da
alte dimensiuni, printre care trecutul, pre-
zentul şi viitorul nu mai au nici o semnifica-
ţie» (Igor Bogdanov). În ceea ce priveşte
provenienţa colosalei cantităţi de energie
de la originea «big-bang»-ului, fizicianul
şi filosoful Jean Guitton afirma fără vre-
un echivoc că «în spatele zidului lui Planck
să fim autocritici, să ne reamintim ce zi-
cea Edward Noyes Westcott, cu un umor
de cea mai bună calitate:„Se spune că un
număr rezonabil de purici sunt bineveniţi
oricărui câine, deoarece îl împiedică să medi-
teze cu tristeţe asupra situaţiei sale de câine!”.
Nici cel mai obiectiv om de ştiinţă
nu este infailibil. „Unul dintre cei mai
mari fizicieni ai tuturor timpurilor, Mi-
chael Faraday, spunea: «Sunt gata să
admit că pot greşi într-o mare măsură,
căci cine ar putea să aibă întotdeauna
dreptate în domeniul ştiinţelor fizice, care
necontenit fac progrese şi li se pot aduce
corecturi?»”. Socrate zicea „ştiu că nu
ştiu nimic” şi nimeni nu a sesizat (până
ecare dintre cei care o studiază poate să
intre în contact cu ea numai în timpul
duratei foarte scurte a propriei vieţi şi cu
capacităţile limitate ale propriei persoa-
ne. Conciziunea şi simplitatea nu sunt
de aceea doar trăsături incidentale ale
ştiinţei, ci însăşi adevărata ei esenţă…
Niciodată mai înainte nu îmi dădusem
seama atât de limpede de propriile mele
limite!” (Dr. Hans Selye - „De la vis la
descoperire”, Editura medicală, 1968).
Despre erorile posibile ale
cercetării
T oţi oamenii de ştiinţă veritabili,

un adevăr orbitor: teologia şi mistica
dreptslăvitoare au un capăt omenesc
evident prin efemeritatea vieţii teres-
tre, deşi îşi trag izvoarele din însăşi Pu-
terea Dumnezeului Cel Viu, Cel fără
început şi fără sfârşit (aşa cum sublinia
sfântul Grigorie de Nyssa: «Nu a fost
o vreme în care să nu fie Dumnezeu!»),
rămânând ca Dincolo să devină în în-
tregime cereşti şi veşnice, la intensităţi
cognitive nebănuite, după cum mărtu-
risesc toţi Sfinţii Părinţi.
Concomitent, ştiinţa şi filosofia au-
tonomiste pretind, adeseori fără argu-
mente cât de cât verosimile, că ele nu
ar avea vreun capăt intangibil şi insesi-
zabil puterii raţiunii noastre, în pofida
evidenţei că raţiunea noastră, uneori
sublimă, dar vai, şi ea puţin cunoscută şi
real mărginită în raport cu nemărginirea
universului necunoscut, le şopteşte ade-
seori: «Mai departe sunt neputincioasă;
nu ştiu ce să vă mai zic despre o realitate
infinită pe care nu ştiu deloc Cine a făcut-
o, cu atât mai puţin cum a făcut-o, dar ştiu
sigur că nu am făcut-o eu, căci nu funcţi-
onez satisfăcător decât între graniţele care
mi-au fost date la ivirea mea în lume!».
În mod absolut firesc, chiar şi în se-
colul acceleratoarelor de particule ele-
mentare, parafrazându-l pe Ampere, ni
se impune opinia înţeleaptă şi morală,
ca «fiecare om de ştiinţă să scruteze uni-
versul, dar cu o mână să se ţină de poala
mantiei lui Dumnezeu», dacă nu vrea
să se piardă în universul mare sau în
cel mic, căci fără călăuzirea iubitoare
a Acestuia omul este încă mai fragil şi
vulnerabil decât sublima «trestie cugetă-
toare» sesizată de Pascal!
În treacăt să ne amintim, dar nu fără
un anume tâlc proniator, «că ipoteaza ex-
pansiunii universului este opera unui mate-
matician belgian, abatele Georges Lemaitre
(n. 1894), un tânăr profesor de la Universi-
www.axa.info.ro
se ascunde o formă a energiei primordiale, şi simţul critic al unor genii planetare dar şi teologii luminaţi cu o pre-
de o forţă nelimitată». a fost surprinzător suspendat de pre- gătire ştiinţifică reală, sunt pe deplin con-
Pentru astrofizicienii contempo- stigiul său filosofic copleşitor şi anihi- ştienţi de existenţa acestor erori şi de ace-
rani ar putea fi salutară recitirea acestor lator!) că formularea sa este un sofism ea se străduiesc cu modestie să le elimine,
pe cât posibil omeneşte. Le reamintim
gânduri ale lui Edwin Hubble, care încă aproape perfect. Păi, dacă nu ştia nimic,
la anul 1953, cu câteva luni înainte de a aici doar ca pe un omagiu adus tuturor
nu putea şti nici aceasta! celor care au făcut din ştiinţă un al doilea
muri, pronunţa aceste cuvinte semnifica- Iată ce limpede ne este desluşită şi
tive despre «împărăţia nebuloaselor» cum sacerdoţiu, prin exigenţa lor spirituală,
susţinută aserţiunea de către Goethe, în morală şi profesională, obligându-ne pe
o numea el: «Când depărtarea creşte, ştiin- „Faust”, prin traducerea excepţională a lui
ţa noastră despre galaxii dispare rapid până toţi să (re)învăţăm exigenţa şi ca o invita-
Lucian Blaga, vădind viclenia demonului, ţie sinceră, adresată deopotrivă teologilor
ce amăgiţi de erorile noastre de observaţie ca precum şi limitele lucrării lui ispititoare:
de nişte fantome, noi ne chinuim să găsim şi savanţilor de a-şi mări eforturile de cu-
„Şi văd că nu putem să ştim nimic: / Am noaştere reciprocă, pentru o colaborare
în îndepărtatul şi vagul orizont nişte repere studiat cu râvnă, ah, filosofia / Din scoar-
ceva mai substanţiale». No comment. teologico-culturală reală şi fertilă.
ţă-n în scoarţă, dreptul, medicina / Şi din Walter Cannon sublinia, citându-l
păcate chiar teologia / Arzând de zel. / Şi pe Charles Darwin, că „natura vă spune
Sunt gata să admit că pot iată-mă acum un biet nebun, / Cuminte ca o minciună, ori de câte ori poate”... Din
greşi şi mai-înainte. / În faţa semenilor sunt ma- păcate, demonul cercetării autonomiste
copul principal al rândurilor de faţă gistru, sau chiar doctor! / Îmi port de nas
S este de a critica binevoitor, obiectiv, discipolii / De-a curmezişul sau în cerc /
argumentat, luminat, nuanţat şi, dacă se Şi văd că nu putem să ştim nimic…”.
o face încă şi mai des, amestecând câte
un bob de adevăr într-o mare de minciu-
ni, căci mintea cea mai înzestrată, însă
poate, eficient, nu autori (tineri sau vârst- „Norocos (şi naiv) este experimentato- nedespătimită, este sau devine avocatul
nici), ci o manieră mult prea încrezătoare rul care nu a resimţit niciodată cruzimea lui şi astfel, generaţii de cercetători de-a
în posibilităţile cercetării ştiinţifice actuale, decepţionantă a acestei cugetări. Desigur rândul (în special cei tineri, dar şi vârst-
dar care nu ţine cont frecvent de nişte evi- că, în nesfârşita reţea a ideilor noastre, fie- nicii mai cad în capcana aceasta) cred că
denţe orbitoare, ajunse cu vremea axiome care punct depinde de toate celelalte, dar au ajuns, înainte de a pleca, pe câtă vre-
ale dozei de pragmatism necesar oricărui a încerca să le înveţi pe toate în decursul me ceea ce căutau departe se afla chiar în
demers intelectual: 1) Nu tot ceea ce este unei singure vieţi ar însemna să dai dova- inima lor, încă de la naştere…
logic este şi adevărat (cosmogonia gândită dă de o superficialitate extremă. Nu este „În logică (N. n. - Probabilistică
de Tomas D’Aquino era logică, dar neade- mai bine de a admite, cu toată umilinţa, sau neprobabilistică, inductiv-deduc-
vărată, fiind demult căzută în desuetudi- că mintea omenească nu poate cuprin- tivă sau deductiv-inductivă, clasică sau
ne!); 2) Nu tot ceea ce este adevărat este şi de totul pentru a dobândi o înţelegere modernă, intuitivă sau semi-intuitivă
logic (se poate locui într-o casă fără feres- desăvârşită şi de a concentra energia în etc), erorile sunt clasificate de obicei în
tre, dar este ilogic s-o construieşti!); 3) Şti- jurul unei singure teme centrale, în loc erori materiale (relatare greşită a fap-
inţa este obligată să-şi revizuiască mereu de a o risipi într-o încercare forţată şi telor), erori verbale (folosire eronată a
teoriile, iar istoria ştiinţei trebuie să-i con- sterilizantă de a cunoaşte totul? termenilor) şi erori logice sau formale
semneze acesteia, cu aceeaşi obiectivitate Cunoştinţele foarte vaste nu te pot (apreciere incorectă a deducţiilor). Cla-
şi onestitate, nu doar izbânzile, ci şi erorile face savant, după cum nici memorizarea sificarea folosită de Aristotel în «Orga-
sau înfrângerile (transformismul darwi- cuvintelor nu te pot transforma într-un non» («Sophistici elenchi») deosebeşte
nist a devenit subiect de glumă în toate romancier. Ar fi greu de realizat o capo- următoarele opt tipuri de erori:
cercurile ştiinţifice avizate, marele savant doperă în literatură fără a poseda un vo- 1) Eroarea prin accident - confundarea
creştin Nicolae Paulescu demonstrându-i cabular adecvat, dar sunt sigur că până şi unui fapt accidental cu ceea ce este esenţial;
primul netemeinicia; teoria relativităţii a cel mai remarcabil talent creator s-ar epu- 2) Secundum quid - argumentare
suferit corecţii serioase din partea fizici- iza memorizând cei 450.000 de termeni greşită în trecerea de la regula generală la
enilor japonezi; verdictul de respingere a explicaţi în «Noul dicţionar internaţional cazul particular sau viceversa;
celor trei legi ale lui Mendel, dat de un for al limbii engleze» al lui Webster, sau ana- 3) Eroarea prin concluzie neesenţia-
Ioan GÂNDU

tatea din Louvain, care s-a dovedit, aproa-
pe de pe-o zi pe alta, un discipol genial al
marelui Einstein, reuşind să încadreze re-
cesiunea galaxiilor în relativitatea generală;
după părerea lui, nu spiralele se îndepărtau,
ci spaţiul însuşi se dilata, ducând cu el ne-
buloasele încrustate în el». Mai aproape
de zilele noastre, cu tot progresul fizicii
cuantice, despre starea de «pre-big-bang»
sau despre grandiosul fenomen cosmo-
www.axa.info.ro
academic prestigios în frunte cu Negri şi lizând conştiincios corectitudinea grama- lă - argumentare care caută, în mod inten-
păstrat în arhive, a ajuns o dovadă de ce- ticală a fiecărei fraze pe care o concepe. ţionat (N. n. - Uneori şi involuntar!), să
citate ştiinţifică ridicolă etc.); 4) Ideile ne- Dacă dorim să urmărim un scop fără a ne devieze atenţia asupra unui factor oareca-
însemnate nu sunt criticate, ci ignorate. „O lăsa împiedicaţi de un balast inutil, trebu- re lipsit de importanţă;
mare controversă arată, cel puţin, că acel care ie să ştim nu numai ce să învăţăm, ci şi ce 4) Eroarea prin pretinderea prin-
i-a dat naştere nu trebuie să fie îngrijorat că a să nu învăţăm. Lucruri esenţiale pentru cipiului - argumentare în cerc vicios cu
produs doar o platitudine fără sens”. un statistician, logician sau filosof al ştiin- ajutorul unor premise care postulează o
Şi ca să glumim serios, sugerând pri- ţei pot reprezenta mai degrabă piedici în anumită concluzie;
eteneşte de ce nu trebuie să ne mâhnim calea progresului unui experimentator… 5) Eroarea prin falsă consecvenţă - ra-
când primim critici sau suntem obligaţi Deşi natura este eternă şi infinită, fi- ţionament greşit, prin răsturnarea raportu-
13
Ioan GÂNDU

lui de succesiune de la consecinţă la cauză;tot atât de diferite unul de altul, cât pot bilă, provenind de la heringii afumaţi, cu Toate sunt contestate. Confuzia, falsifica-
6) Non sequitur - bazarea unei con- fi de deosebite două lucruri oarecare. Nici al căror miros vânătorii anglo-saxoni îşi rea, erezia, sub felurite forme au intrat
cluzii pe dovezi insuficiente sau false; un alt punct al pământului nu este mai antrenează câinii). Expresia o foloseşte şi în spaţiul Bisericii. Însuşi «satana
7) Post hoc ergo propter hoc («după îndepărtat de Polul Nord, decât antipodul în sensul de distragere a atenţiei prin în- cel ce se preface în înger al luminii» (II
lui - Polul Sud. Dacă dorim să răcim un
aceasta, deci din cauza aceasta») - identifi- trebări care suscită interes, dar fără nici o Cor. 11, 14) - «cel ce amăgeşte întreaga
carea greşită a succesiunii cu cauzalitatea;obiect la o temperatură cât mai scăzută legătură cu subiectul în discuţie…”. lume» (Apoc. 12, 9) - «răpeşte» continuu
8) Eroarea prin întrebări plurale - posibil, nimic nu ne-ar ajuta mai puţin Când îţi asumi rolul de cercetător şi «oile» (Ioan, 10, 12) din Turma sfântă
mai multe întrebări sunt grupate impro- decât dacă l-am încălzi la maximum. Cu călăuzitor al semenilor tăi, cu modestie a Mântuitorului Hristos. Căci, dacă
priu sub forma uneia singure. toate acestea, şi în acest caz avem de-a sau cu superbie rămâne de văzut, tre- trebuie într-adevăr «să ne oprim şi să
face cu unul dintre acele fapte de la sine
O astfel de sistematizare a tuturor erori- buie să-ţi asumi şi condiţia umilă de a cunoaştem pe Dumnezeu» (Ps. 45, 10),
evidente, care sunt total false.
lor posibile într-un număr finit de grupe este fi la rândul cercetat de toţi oamenii cu urmează că tumultul, «grijile vieţii» din
foarte ispititoare, dar este ea însăşi cu totul Polul Nord şi Polul Sud sunt într-un care îţi interferezi viaţa sau lucrarea, condiţiile vieţii contemporane şi răul ine-
anumit sens cele mai îndepărtate punc-
greşită; grupele se suprapun în parte şi sim- într-un fel sau altul, căci nimeni nu vitabil provocat sufletelor de «tulburarea
te geografice; totuşi, în realitate seamă-
pla clasificare şi definire a interpretărilor ero- poate realiza ceva durabil fără a trece patimilor» nu oferă prea multe speranţe
nă foarte mult în multe alte privinţe. În
nate este de puţin ajutor omului de ştiinţă, în prin şcoala aspră a veşniciei şi exigen- ca să «cunoaştem pe Dumnezeu». Dim-
mod similar, indiferent dacă încălzim sau
activitatea lui zilnică… Şi totuşi, capcanele ţele tuturor cititorilor avizaţi: «Ad au- potrivă, duc mai degrabă la disperare.
raţionamentului pândesc în toate colţurile răcim un obiect, trebuie să cunoaştem gusta, per angusta». Desigur, Biserica lui Hristos nu în-
aceleaşi principii ale reglării căldurii. În
ştiinţei şi poate este util să se atragă aten- 4) „Eroarea prin acumulare - În ge- cetează să evanghelizeze, să înveţe şi să
ţia tânărului cercetător asupra lor. Nu îmi general, modificările produse încălzire neral, cu cât sunt mai puţine verigi inter- împărtăşească harul prin Sfintele Taine.
vor fi de acelaşi tip cu cele determinate de
fac nici o iluzie asupra posibilităţii mele de mediare între un agent şi organul-ţintă Dar, e nevoie să conlucreze şi omul. Iar
răcire, fiind opuse numai în ceea ce pri-
a clasifica aceste erori în categorii net deli- asupra căruia se acţionează, cu atât rezul- omul trebuie ajutat. Unul dintre cele
mitate sau de a epuiza lista lor. Eu doresc veşte sensul lor. Aproape orice alt exem- tatul este mai sigur şi reproductibil. Teo- mai indicate mijloace, atât de apărare
doar să enumăr cât mai multe din aceste plu luat la întâmplare va ilustra această ria cea mai simplă care poate explica un împotriva deselor şi repetatelor ata-
capcane în care am căzut personal sau asemănare strânsă între lucrurile opuse. fenomen este şi cea mai bună, chiar dacă curi ale răului, cât şi pentru unificarea
în care am fost în primejdia de a cădea, Negativul unei fotografii sau imaginea nu încearcă să explice toate aspectele ei; forţelor sufletului împrăştiate în lume,
într-un moment sau altul al carierei mele. în oglindă a unui tablou sunt extrem de 5) Erorile de tehnică - Greşelile de con- este rugăciunea numită dintr-un singur
Recunoscând aceste prototipuri, noi suntem apropiate de original. Dacă începeţi să cepţie, execuţie (N.n. - Şi evident, de inter- gând (monologistos). Valoarea acestei ru-
puşi în gardă şi, după cum spune francezul, călătoriţi spre apus, cu cât veţi merge mai găciuni constă pe de o parte în uşurinţa ei
pretare) joacă un rol în toate etapele cercetării;
«L’homme averti en vaut deux» («Omul repede, cu atât veţi fi mai repede la răsă- 6) Erorile de logică - Îmi place să trag (N. n. - O poate rosti oricine vrea), iar
ritul punctului de plecare. învăţăminte din umilinţele pe care tre- pe de altă parte în puterea ei, precum şi a
www.axa.info.ro

prevenit face cât doi»). După cum am mai

spus, legile abstracte, foarte simplificate ale O imagine în oglindă fără cusur este buie să le îndur; de aceea, am încercat să iubirii, dulceţii şi străpungerii inimii.
gândirii nu pot fi uşor aplicate problemelorexact opusul originalului, şi totuşi ar fi analizez motivele posibile ale deficienţei Dar, dacă pentru fraţii din lume rugă-
greu de imaginat ceva mai asemănător
practice. În contrast cu acestea, prototipurile mele în această privinţă. S-ar putea să nu ciunea lui Iisus realizează cele două ţinte
cu originalul. Stereoizomerii sunt sub-
de capcane pe care le-am întâlnit într-adevăr fiu suficient de ager la minte. Se poate, de mai sus, pentru Monahi ea formează
în domeniul nostru de cercetare constituie ostanţe opuse aproape identice. Anestezia de asemenea ca acest fel de argumentaţie punctul de pornire al unei lupte dumne-
şi excitaţia pot fi produse de doze diferite
realitate practică, fiind aplicabile de aceea şi să mă irite într-o asemenea măsură, încât zeieşti şi premisa unei vieţuiri şi teologii
ale aceleiaşi substanţe. Stimularea şi pa-
în alte ramuri ale ştiinţei şi, evident, chiar şi să nu mă pot concentra asupra soluţiei. În fără de sfârşit în dragostea lui Dumne-
în viaţa de toate zilele. ralizarea unui muşchi pot fi determina- sfârşit, este posibil să joace un rol simultan zeu (…). De aceea, o rugăciune a noastră
După mine, caracterul cel mai izbitor te de grade diferite ale unui traumatism ambii factori…” (N. n. - Cel care îşi măr- şi o dorinţă în Domnul este ca poporul
al greşelilor comise de savanţii cei mai mecanic aplicat aceluiaşi nerv etc. Şi to- turiseşte cu atâta francheţe limitele este nostru ortodox să regăsească rugăciunea
eminenţi este naivitatea lor. Pare aproape tuşi, istoria cercetării medicale ne arată un geniu autentic al omenirii, laureat al inimii, pentru care s-au luptat mari Pă-
de necrezut că mari gânditori, excepţional că atitudinea mintală ambivalentă faţă premiului Nobel pentru medicină, refe- rinţi teologi, între care marele Sfânt Gri-
de problema opuselor poate da naştere
înzestraţi, pot cădea în capcane atât de sim- rindu-se aici «la capcana semantică, deo- gorie Palama, «vestitorul harului».
ple. Retrospectiv, o dată eroarea explicată,foarte uşor unor iluzii psihologice, care sebit de bine concepută, a paradoxului lui Primul lucru pentru a ne mântui e
până şi cea mai primitivă inteligenţă o poa-pot induce în eroare până şi pe cei mai Zenon cu întrecerea dintre Ahile şi broasca să ne sfinţim viaţa, să ne despătimim şi
te recunoaşte cu uşurinţă. Şi totuşi, toate mari maeştri ai observaţiei clinice… ţestoasă», pe care n-a înţeles-o decât după să ne unim cu Dumnezeu. Acesta e cel
exemplele pe care le voi da sunt reale. Ele Ori de câte ori formulaţi o teorie, ce i-a explicat-o limpede cineva). mai mare scop al vieţii noastre. După ce
amintiţi-vă că lucrurile opuse nu sunt
sunt culese din istoria adevărată a ştiinţei: ne-am unit cu Mântuitorul Hristos, sluji-
sunt greşeli comise cu adevărat de cercetă- foarte îndepărtate unul de altul. Adesea Să ne rugăm, să ne rugăm, rea aproapelui vine de la sine. Dacă omul
tori de carieră. Cele mai multe dintre aces-merită de luat în considerare posibilita- e robit de patimi, sufletul lui e întunecat
te erori se datoresc faptului că, în momen- tea interpretării datelor noastre într-un să ne rugăm! şi nu poate lumina şi zidi pe alţii, pier-
tul în care privim un lucru dintr-un anu-
mit punct de vedere, iau naştere inhibiţii
mod exact opus celui spre care am fi la
început înclinaţi să-l dăm!”.
2) Extrem de sugestivă pentru ceea ce
Î ncă din anul 1994, lumea creş- dem suflete şi ne pierdem noi înşine mân-
tină şi nu numai, a mai primit o tuirea. Deci, întâi să ne curăţim pe noi
comoară duhovnicească inestimabilă înşine, apoi să luminăm şi să vindecăm
psihologice care ne împiedică să vedem
obiectul atenţiei noastre dintr-o altă per- vrem să rememorăm este eroarea cunos- datorată monahului Teoclit Dionisia- pe alţii. Să ne silim să ne facem oameni
spectivă” (N. n. - Ca să vedem şi ceea ce cută sub denumirea de indicatorul pasiv. tul („Dialoguri la Athos”), care în înţe- duhovniceşti, deprinzându-ne nu doar
nu vrem să vedem şi, poate, ce trebuie!). „Această eroare corespunde în mod esenţial legerea noastră ortodoxă, modestă şi cu nevoinţa trupească, ci şi cu cea a min-
cu «eroarea prin accident» din «Organon»- întemeiată doar pe Adevăr, răspunde ţii. Aici, un singur sfat: «Să ne rugăm, să
desăvârşit multora dintre întrebările ne rugăm, să ne rugăm!»”.
Lucrurile opuse nu sunt ul lui Aristotel. Ea este bine şi savuros
ilustrată de eroarea fatală a celui care s-a existenţiale neliniştitoare sau, indirect, În mistica ortodoxă răsăriteană, „ne-
diferite hotărât să evite sifonul, deoarece acesta era chiar aserţiunilor ştiinţifice, uneori ne- voinţa minţii” înseamnă cu totul altceva

„T oate interpretările noastre singurul factor comun decelabil în toate bă-

depind de experienţa trecută, uturile care îi produceau tulburări!
dar, în măsura în care memoria ne poate 3) Detaliile nesemnificative derutan-
ajuta în procesul gândirii, ea ne poate şi te - Factorul auxiliar reprezentând numai
stânjeni. Ne formăm adevărate «pete oar- un partener pasiv şi tăcut al cauzei active.
be» pentru neobişnuitul care pare impro- Detaliile nesemnificative care tulbură ta-
babil, dar care constituie izvorul cel mai bloul într-un mod pozitiv sunt încă şi mai
bogat al marilor descoperiri, precum şi apte de a produce confuzii. Ele joacă rolul
sursa unor posibile erori demult cunoscute: acelor «red herrings», distrăgând aten-
1) Lucrurile opuse nu sunt diferite. ţia de la problema propriu-zisă (autorul
Aproape nimeni nu va ridica obiecţii la denumeşte, familiar, această categorie de
afirmaţia că lucrurile opuse sunt aproape erori «red herrings», expresie intraducti-
14
sigure, incontrolabile sau prea puţin decât „antrenarea” ei profană; Sfinţii
dovedite, conivente cu ceea ce am încer- Părinţi înţeleg prin această fericită ne-
cat să comentăm în lumina Sfintei Pre- voinţă, „curăţirea minţii până la capăt
danii, într-un registru grav, prioritar, pe prin virtuţi”, fiindcă astfel ea „învaţă să
alocuri chiar urgent, dar nu panicat. cunoască raţiunile virtuţilor, făcându-şi
„Epoca noastră este prin excelenţă di- din cunoştinţa întipărită de ele în mod
alectică, dialogică. Instrucţia sporită, ridi- dumnezeesc o faţă proprie; căci prin sine
carea nivelului culturii, mulţimea ideilor, mintea este fără formă şi fără trăsături,
crează tipuri dialectice. Oamenii sunt su- având ca formă dobândită fie cunoştinţa
puşi astăzi unei încercări înfricoşătoare. O în duh întemeiată pe virtuţi, fie neştiin-
mulţime de curente filosofice heteroclite, ca ţa produsă de patimi” (Părintele Dumi-
număr şi intensitate, îl revendică pe om. tru Stăniloae - „Filocalia”, vol. 3). g
www.axa.info.ro
 COLPORTAJUL BISERICESC, VITRINĂ
A STĂRII DUHOVNICEŞTI A UNEI
COMUNITĂŢI
Î
n urmă cu câteva zile, am fost che-
mat la Alba Iulia pentru a parti-
cipa la lansarea cărţii pictorului
Horea Paştina Ascult şi privesc, în
fapt teza sa de doctorat, publicată la Editu-
ra Reîntregirea. La lansare a luat parte, cu
cunoscuta-i blândeţe, deschidere şi bună-
voinţă, şi Înalt Preasfinţitul părinte Andrei,
Arhiepiscopul Alba-Iuliei. După lansare, la
catedrală, la sfârşitul vecerniei, Înalt prea-
sfinţitul părinte arhiepiscop i-a decernat lui
Horea Paştina, care este fiu al municipiului
Alba Iulia prin naşterea sa acolo, Crucea
care reprezintă distincţia arhiepiscopală.
A fost un gest frumos, nobil, duhovnicesc,
mărturisind despre deschiderea ierarhului
locului faţă de faptele stimabile ale fiilor săi
duhovniceşti şi despre ştiinţa de a le marca
cu binecuvântarea sa, încrustându-le în cu-
nuna de bune făptuiri ale Bisericii. (Cel mai
adesea, dintre mireni, cei care aduc foloase
materiale se bucură de astfel de distincţii!)
Evenimentele au fost, de altfel, redate gene-
ros de postul Trinitas TV.
A doua zi, gazdele ne-au facilitat as-
censiunea până la mânăstirea Ponor, o mâ-
năstire încă în plină construcţie, pornită
acum câţiva ani de părintele protosinghel
Irineu Curtescu, monah crescut şi călit la
Sihăstria şi Sihla, în apropierea Părintelui
Paisie Olaru, precum şi la Schitul Prodro-
mu din Sfântul Munte Athos, pe lângă
părintele Petroniu. Este o lucrare cu alură
voievodală, care, prin grandoare şi frumu-
seţe, promite să devină una dintre cele mai
importante de acest gen de la acest început
de veac al XXI-lea. Coborând înapoi spre
Alba Iulia am poposit la mânăstirea Lup-
şa, situată pe Valea Arieşului, în comuna
cu acelaşi nume, nu departe de Câmpeni.
Desigur, multe pot fi spuse despre acest
loc minunat şi despre vieţuitorii obştii
conduse de părintele protosinghel Mel-
chisedec Ungureanu, oameni luminoşi şi
mereu gata spre prietenoasă întâmpinare
şi slujire. Dar, în contextul acestei inter-
venţii, aş vrea să pun în evidenţă numai
faptul că am aflat aici cel mai bun magazin
de obiecte bisericeşti din câte mi-a fost dat
să întâlnesc eu în România. În două încă-
peri de mici dimensiuni, totul este ales şi
aranjat cu mult bun gust. Nimic expediat
sau de mântuială. Mobilierul este simplu,
decent şi discret, titlurile de cărţi atent
alese. În plus, călcâiul lui Achile al tutu-
ror pangarelor, obiectele mici de colpor-
taj (icoane şi iconiţe, cruciuliţe, mătănii,
ilustrate, cărticele de vulgarizare, candele
etc.) sunt aici şi acelea selectate cu maximă
exigenţă. În plus, părintele Simion care se
ocupă de magazin (şi care, am înţeles, are
în grijă şi bucătăria!) era bine informat şi
binevoitor, ştia să-ţi ofere detalii relevante
despre orice obiect aflat în vitrine şi des-
pre orice carte de pe rafturi. De pe pereţi
te privesc iubitoare şi luminoase chipuri
de mari asceţi ai timpurilor noastre. Este
o plăcere şi un real folos să petreci câteva
zeci de minute în acel ambient. Îmi adu-
cea aminte de cele mai bune magazine de
acest fel de la Athos (între altele, şi prin
oferirea unei trataţii simbolice, în cazul de
www.axa.info.ro
faţă o bomboană de calitate), cu menţiu-
nea că le depăşea prin faptul că aici nu am
putut afla nici măcar un obiect care să fi
fost urât, necesar a fi eliminat.
Aceleaşi lucruri de cuvenită remar-
care şi arătare spre pildă pot fi spuse
despre micul, dar bogatul şi bine întoc-
mitul magazin bisericesc de la Schitul
Darvari, unde părintele stareţ, arhiman-
dritul Teofil Anăstăsoaie, a imprimat
întregii înfăţişări, dar şi cuprinsului,
mult bun gust şi multă bună cuviinţă.
Întâmplarea a făcut ca cineva să ne
aducă înapoi la Bucureşti cu maşina per-
sonală. Şi a avut ideea să se abată pe la
Curtea de Argeş, între altele, şi ca să mer-
gem să ne închinăm la moaştele Sfintei
Filofteia. A fost în multe părţi ale ei o ex-
perienţă cu totul nefericită, traumatizantă
chiar. La intrarea în paraclisul cu sfintele
moaşte ale sfintei şi minunatei copile mu-
ceniţe, câteva tarabe extinse şi întinse cu
ceea ce numim noi în limbaj bisericesc
obiecte de colportaj. Ce să vezi? Urâţenii
peste urâţenii, kitschuri peste kitschuri,
unele adevărate blasfemii, altele de-a drep-
tul eretice. Părea că cete de draci joacă
tontotoroiul, râzându-şi de noi, acolo, în
locul acela care ar fi trebuit să amiroasă a
sfinţenie şi a bună-cuviinţă. Culmea este
că n-am găsit nici măcar un singur obiect
care să se sustragă acestei categorisiri. (Las’,
că şi la poarta mânăstirii este un bâlci to-
tal, parcă te apropii de o plajă, nu de un
sfânt aşezământ.) Pliantul mânăstirii şi
cele câteva cărţi poştale sunt îngrozitoare,
stridente, de un prost gust absolut, şi nu
fac decât deservicii, atât monumentului
istoric, cât şi credinţei care l-a generat. Şi
m-am adus aminte cum şi toate tipăritu-
rile ieşite din locul acela sunt de o urâţenie
jenantă. Până să te sufoce indignarea, te
sufoca urâtul. Poate oricine să meargă, să
vadă şi să se convingă. Nu-ţi trebuie prea
multă cultură ca să observi această mane-
lizare de pe tarabele din incinta mânăstirii
(şi a episcopiei, în fond). Doamne, iartă-
mă! Dar aceasta o găsesc imaginea suges-
tivă pentru cineva care nu a văzut ceea ce
ni se înfăţişează acolo: este ca şi cum am
cânta manele la strană! Unde este istoria
noastră, unde este respectul nostru faţă de
cele sfinte? Unde este cultura bisericească
a înaintaşilor noştri şi demnitatea la care
ne obligă ea? Oare să conteze numai banii
care se încasează în aceste fel, oare să nu
aibă deloc importanţă faptul că se dever-
sează în casele şi in viaţa oamenilor toate
aceste obiecte urâte, jignitoare la adresa
lui Dumnezeu, dar şi la adresa oricărui
creştin cu bun gust? Eu cred că ne aflăm în
aceeaşi situaţie cu aceea când Hristos a lua
biciul şi i-a alungat pe negustori din tem-
plu (Luca 19, 45-46 ). Biserica este che-
mată să fie peşteră a Naşterii lui Hristos,
iar nu „peşteră de tâlhari”. Dacă nu cumva
noi suntem chiar şi mai rău. Aceia măcar
nu se pretindeau creştini, aşa cum ne pre-
tindem noi. Ba, încă şi ortodocşi, pentru
care imaginile iconice ar trebui să fie măr-
turie nesmintită a identităţii lor înalte în-
tru dreaptă credinţă.
Pangarul şi magazinul de obiecte bi-
sericeşti sunt, într-un fel, vitrina locaşu-
lui de cult căruia îi aparţin, a slujitorilor
ei, a comunităţii care o generează şi o
gestionează. Vitrină (de la fr. vitre =
geam) presupune transparenţă. Trans-
parenţă spre exprimarea liturgică, spre
credinţă, spre felul în care se raportează
la Dumnezeu cei despre care spune. În
mod normal, se caută ca prin ea să se
arate ceea ce este mai bun, se încearcă să
se atragă privitorii, fără a-i înşela, totuşi.
În fond, poate fi pentru unii un prim loc
de misiune, de transmitere spre exterior
a chemării la credinţă curată în Hristos.
Criteriul alcătuirii şi al amenajării nu se
cuvine să fie decât unul singur: frumu-
seţea slăvitoare. Dar dacă aşa arată în
momentul de faţă exprimarea noastră
iconică ca cea de la Curtea de Argeş (şi,
din păcate, există destule altele asemă-
nătoare), dacă asta este grija şi suprave-
gherea pe care cei îndrituiţi o fac, dacă
asta este propagarea de credinţă pe care
o propunem acestei lumi povârnite, şi
aşa extrem de scăldate în urât, atunci
situaţia noastră este mai mult decât
jalnică. Poate unii nu-şi dau seama, dar
problema este extrem de gravă. Nu poţi
să nu te întrebi care este cauza, de unde
vine această îmbolnăvire, de unde aces-
te excrescenţe maligne care parazitează
ucigător şi urâţesc trupul Bisericii. Şi
nu numai că gradul de urât este extrem,
dar şi cantitatea în care ni se înfăţişează
şi ne agresează este năucitoare.
Când l-am cunoscut eu pe cel care
arhipăstoreşte acel loc şi am avut pen-
tru un timp contacte mai apropiate,
era un om apropiat de oameni de cul-
tură (între alţi şi de un pictor de mare
rafinament ca Paul Gherasim, trăitor
înscris cu totul în respiraţia liturgică a
Bisericii), era un om care avea pretenţii
că este el însuşi om de cultură, vroind
să scrie cărţi şi să fie luat în considera-
ţie de cei din breasla de resort, un om
care repeta foarte adesea că lui Dum-
nezeu îi place ordinea... Unde mai pui
că are un nume care trimite la biruinţa
frumuseţii? Şi atunci, acum cum poate
să îngăduie asemenea căderi? De ce or-
dine poate fi vorba în dezordinea aceea
drăcească? Sau oare să fie locul acela un
atât de mare focar de duhovnicie, încât
să-i facă pe toţi cei de acolo să fie atât
de mistic răpiţi, până la a nu mai vedea
ce este în imediata lor apropiere? Sau,
dimpotrivă, să fie ei chiar atât de lip-
siţi de un elementar bun gust, bun gust
care a fost timp de veacuri apanajul ţă-
ranilor (cum era şi Sfânta Filofteia, de
altfel!) şi boierilor din partea locului?
Oare este ruşinos ca atunci când nu te
pricepi la un lucru să apelezi spre sfat şi
ajutor la un specialist? Slavă Domnului,
sunt încă destui care îşi asumă condiţia
şi vieţuirea de creştini!
Toate cele înfăţişate sunt scandaloa-
se, reprezintă o bătaie de joc de neîngă-
duit la adresa lui Dumnezeu şi ale celor
sfinte ale lui. Poate că nu aş fi purces la
scrierea acestor rânduri, dacă situaţia nu
mi s-ar fi înfăţişat teribil de gravă, mult
sub orice nivel minim acceptabil (mai jos
chiar de alte situaţii asemănătoare, întâl-
nite de mine în decursul timpului recent
la mânăstiri de mare notorietate precum
Cheia sau Cozia). Şi asta nu departe de
acel odor de mare preţ al culturii noastre
bisericeşti şi naţionale, care este Biserica
Domnească, oricât de afectată ar fi fost şi
ea de restaurări discutabile.
Trist, foarte trist! Este păcat că sunt
unii care din nepricepere, din nepăsare
sau din cine ştie ce interese ignobile rănesc
in felul acesta chipul frumos al Bisericii.
Mă gândesc că ar fi extrem de potri-
www.axa.info.ro
vit ca printre alte teme care se dezbat
la conferinţele preoţeşti, în cadrul unor
simpozioane sau mese rotunde, în lecţii
ţinute la seminare şi la facultăţi de teo-
logie, să fie introduse şi unele referitoa-
re la magazinele de obiecte bisericeşti
şi la pangare. Spre bună exemplificare
s-ar putea merge cu grupuri de studenţi
sau de preoţi la mânăstirea Lupşa, spre
a vedea acel magazin, realizat, de altfel,
cu costuri nu prea mari, dar cu multă
grijă şi atenţie la orice detaliu, cu dra-
goste pentru cei ce urmează a fi slujiţi
prin el, cu un bun gust care ar trebui să
facă firesc parte integrantă din credinţa
noastră nepoluată. După cum, tot aşa,
ar putea fi duşi la Curtea de Argeş (sau
în alte multe locuri asemenea) pentru
exemplificări de tipul: Aşa nu!
Să fiu iertat! Consideraţi că sunt o
piatră care strigă (cf. Luca 19, 40)!
PANGÁR, pangare, s.n. (Rar)
Masă pe care se vând lumânările în bi-
serică; p. ext. vânzare a lumânărilor în
biserică; venit realizat de biserică din
această vânzare. – Din ngr. pangári.
COLPORTÁJ, colportaje, s.n. 1.
Răspândire, distribuire (a cărților, a
presei). Carte de colportaj = carte cu
preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje
mari, tratând sumar, la nivel de popu-
larizare, teme foarte variate. 2. (Înv.)
Comerț ambulant. – Din fr. colportage.
COLPORTÁJ ~e n. 1) Realizare
a cărților prin vânzători ambulanți. 2)
Distribuire a publicațiilor la abonați.
Serviciu de ~. /<fr.colportage
COLPORTÁJ s. n. distribuire, răs-
pândire, propagare (a cărților, a presei).
(<fr. colportage)
COLPORTÁJ s.n. Distribuire, răs-
pândire, propagare (mai ales a cărților,
a presei). Comerț, negoț ambulant. [<
Costion NICOLESCU
fr. colportage].
colporter (de comporter, porter, avec
l’influence de porter à col)
Vieux. Porter çà et là, dans les vil-
les ou les campagnes, des marchandises
pour les vendre: Colporter des livres.
Propager, faire connaître partout
(souvent péjoratif ): On colporte sur toi
des bruits curieux.
Augustin Paunoiu
E-mail Address: augustinpaunoiu@
yahoo.com g
15
Artemie POPA
CETATEA
Gânduri despre
CREŞTINA despătimire,

P
otrivit învăţăturii Sfinţilor
Părinţi, şi binele şi răul pe
care-l facem noi, oamenii,
se datorează felului cum
lucrăm cu cele trei puteri ale sufletului
nostru: raţiunea, pofta (sentimentul) şi
mânia (voinţa). Iată ce spune în acest
sens Sfîntul Isihie Sinaitul ale cărui
scrieri le găsim în Filocalia IV:
„Suntem datori să mişcăm cele trei
părţi ale sufletului în chip cuvenit şi po-
trivit cu firea, cum au fost zidite de Dum-
nezeu: mânia împotriva omului nostru
din afară şi a şarpelui satana. Mâniaţi-vă,
zice, împotriva păcatului, adică mâniaţi-
vă asupra voastră înşivă şi a diavolului.
Mâniaţi-vă ca să nu păcătuiţi împotriva
lui Dumnezeu. Pofta trebuie să o miş-
căm spre Dumnezeu şi fapta bună, iar
raţiunea să o punem în fruntea acestora
amândouă cu înţelepciune şi cu ştiin-
ţă spre a porunci, a sfătui, a pedepsi şi a
stăpâni cum stăpâneşte împăratul peste
robi; şi atunci raţiunea din noi le câr-
muieşte pe acestea după Dumnezeu. Iar
dacă patimile se răscoală împotriva raţiu-
nii şi vor să o conducă, să punem raţiunea
peste ele. Căci zice Iacov fratele Domnu-
lui: «Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt,
www.axa.info.ro
două” (Filocalia I) - în ultimul citat
arătându-se limpede că nu pot fi biruite
gândurile rele şi nici pricinile lor (căci
totdeauna trebuie să nu trecem cu ve-
derea pricinile patimilor!) fără dezvol-
tarea de gânduri bune, bineînţeles. Mai
mult decât atât, ca şi la Sfîntul Maxim
Mărturisitorul, Sfîntul Marcu Ascetul
spune că răul sporeşte dacă noi conti-
nuăm să dezvoltăm gânduri rele: „Dacă
eşti nedreptăţit şi ţi se înăspreşte inima,
nu te întrista, căci cu bun rost a fost pus
în mişcare ceea ce ţi s-a întâmplat. Ci,
bucurându-te, alungă gândurile care ră-
sar ştiind că, biruindu-le de la primul
atac, va fi biruit împreună cu ele şi răul
sându-le să intre în omul nostru lăuntric
ale sufletului nostru. De aceea, cele mai
şi să se prefacă în fapte rele. Iar aceasta o
clare descrieri a ceea ce înseamnă patimi-
face prin înrâurirea şi ajutorul Domnu-
le, precum şi exemple concrete în ceea ce
lui nostru Iisus Hristos” (Filocalia IV).
priveşte mecanismul desfăşurării patimi-
lor, ni le dă Sfîntul Maxim Mărturisito-
Deci ne trebuie o necontenită trez-
rul. Iată ce zice acest mare sfânt părinte
vie a minţii noastre unită cu rugăciunea
continuă către Mîntuitorul, pentru a pu-
al Bisericii în citatele luate din Filocalia II:
tea învinge ispitele diavolilor ce ne vin în
„Patima este o mişcare a sufletului
special prin gânduri rele. „Drept aceea -
potrivnică firii fie spre o iubire neraţio-
dacă vrei cu adevărat să acoperi cu ruşine
nală, fie spre o ură fără judecata a vreu-
gândurile, şi să te linişteşti cu dulceaţă,
nui lucru sau din pricina vreunui lucru
şi să păstrezi cu uşurinţă trezvia în ini-
din cele supuse simţurilor. De pildă, e o
mă - să se lipească rugăciunea lui Iisus
mişcare spre iubirea neraţională a mân-
de răsuflarea ta şi vei vedea cum se îm-
cărurilor, ori a femeii, ori a avuţiei, ori
plineşte aceasta în puţine zile” (Sfîntul
a slavei trecătoare ori a altui lucru din
Isihie Sinaitul, Filocalia IV). Însă, odată
cele supuse simţurilor sau din pricina
acestora. Sau e o mişcare spre ura fără
judecată a ceva din cele spuse mai îna-
inte sau din pricina acestora.
Sau, iarăşi, păcătoşenia este o ju-
decată greşită cu privire la înţelesurile
lucrurilor, căreia îi urmează reaua în-
trebuinţare a lucrurilor (abuzul de lu-
cruri). De pildă, când e vorba de femeie,
judecata dreaptă cu privire la împreu-
nare trebuie să vadă scopul ei în naşte-
rea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plă-
cerea greşeşte în judecată, socotind ceea
ce nu e bine ca bine. Aşadar, unul ca

acela e bărbat desăvârşit, puternic să în-
frâneze şi întreg trupul…» (Iacov 3:2).
Fiindcă, vorbind adevărat, toată nelegiu-
irea şi păcatul se săvârşesc prin acestea
trei, precum toată fapta bună şi dreptatea
se susţin iarăşi prin acestea trei.”
Deci, ceea ce este foarte important
să facem constă în a stăpîni mereu cu
raţiunea noastră, pe care trebuie să o
raportăm mereu la legea dumnezeiască,
celelalte două puteri ale sufletului nos-
tru: pofta (sentimentul, dorinţa) şi mâ-
nia (voinţa). Şi aceasta cu atât mai mult
cu cât, dacă nu vom dezvolta mereu cu
raţiunea noastră (sau, mai bine, zis cu
mintea care cuprinde raţiunea) gânduri
bune, nici pofta (sentimentul) şi nici
voinţa (mânia) nu cresc în intensitate.
De aceea, Cuviosul Teodor al Edesei ne
spune că avem datoria să lucrăm cu min-
tea: „Şi, ca să rezumăm totul pe scurt, un
singur lucru are de făcut sufletul raţional
în trup: să se dorească a fi după scopul
său propriu. Iar fiindcă lucrarea voinţei
fără înţelegere rămâne nemişcată, avem
datoria să lucrăm cu mintea” (Filocalia
IV). Căci totul depinde de gândurile
pe care le dezvoltăm cu mintea noastră
şi, mai ales, de o necontenită dezvoltare
a gândurilor bune, până ajungem să ne
ridicăm mereu la gânduri tot mai gene-
rale în cunoaşterea şi activitatea noastră,
o spun multi Sfinţi Părinţi.
Iată de pildă câteva citate din scrie-
rile Sfîntului Marcu Ascetul foarte gră-
itoare în acest sens: „Nu se înfiripă nor
fără adiere de vânt şi nu se naşte patimă
fără gând” (Filocalia I). Sau: „Cel ce se
războieşte nu poate birui nici gândurile
rele fără să biruiască pricinile lor, nici
pricinile fără gânduri. Căci, când răpu-
nem pe una în parte, nu peste mult sun-
tem prinşi, prin cealaltă, de către amân-
16
acesta face rea întrebuinţare (abuzează)
de femeie împreunându-se cu ea. Tot
aşa este cu celelalte lucruri şi înţelesuri.”
Dacă am şti cât de importantă este
paza minţii noastre, am lua aminte la toa-
te gândurile (ideile) ce ne trec prin minte
spre a le dezvolta cum vrea Dumnezeu;
pentru a nu fi siliţi, după cum spune tot
Sfîntul Maxim Mărturisitorul, să ajun-
gem la păcatul cu fapta, după ce l-am
5 Capadocia - icoană, pictură murală de sec. X-XI înfaptuit mai întâi cu gândul şi cu ima-
ginaţia: „Nu întrebuinţa rău ideile, ca să
după ce a fost pus în mişcare; dar, dacă cu trezvia minţii şi rugăciunea necur- nu fi silit să întrebuinţezi rău şi lucrurile.
gândurile continuă să se mişte, şi răul mată, trebuie să ne silim şi să dezvoltăm Căci, de nu păcătuieşte cineva mai întâi
sporeşte” (Filocalia I). La fel sporeşte cu mintea noastră mereu gânduri bune cu mintea, nu va păcătui nici cu lucrul.”
binele pe măsura dezvoltării gîndurilor şi tot mai ample, mai cuprinzătoare: ve-
bune, se înţelege. Din nefericire, aproape toţi oamenii
derile duhovniceşti („contemplaţiile”)
din zilele noastre reacţionează sub im-
De aceea, ca o concluzie foarte im- de care vorbeşte adesea Sfîntul Maxim
portantă a faptului că şi sentimentele Mărturisitorul şi de care vom vorbi mai pulsul sentimentelor, fără a vedea de ce
şi voirile noastre îşi au începutul şi se pe larg spre sfârşitul scrierii acesteia. fel de gânduri, bune sau rele, sunt înso-
ţite acele sentimente. De aceea sunt rele
desfăşoară pe măsura dezvoltării gân- „[Diavolii], cei ce caută pururea cuvintele şi faptele noastre, pentru că nu
durilor noastre, Sfîntul Marcu Ascetul sufletul nostru – zice Sfîntul Maxim
zice: „Pricină a toată întâmplarea este Mărturisitorul - îl caută prin cugetări reacţionăm mereu după ce ne-am cerce-
gândul fiecăruia. Încă aş fi putut să zic pătimaşe, ca să-l împingă la păcatul cu tat sentimentele, văzînd de la cine sunt
că şi cuvintele şi faptele; dar, de vreme gândul sau la cel cu lucrul. Deci, când insuflate: de la Dumnezeu sau vrăjmaşii
ce acestea nu ies înaintea gândului, vor vedea că mintea nu-l primeşte, se noştri diavoli. Şi vom şti asta dacă vom
pentru aceasta toate se cuvin puse pe vor ruşina; iar când o vor găsi ocupa- avea grijă să lucrăm necontenit cu min-
seama gândurilor. Deci gândul, înainte- tă cu vederea duhovnicească, se vor în- tea spre a vedea mereu calitatea gându-
mergând, de aici şi cuvintele şi faptele toarce şi se vor ruşina tare şi degrabă” rilor cu care sunt însoţite sentimentele
ne dau nouă împărtăşirea unuia faţă de (Filocalia II). Legat de aceasta, Cuvio- noastre. Trebuie să ne silim mereu ca,
altul” (Sfîntul Marcu Ascetul, din Îm- sul Ilie Ecdicul zice (tot în Filocalia IV): atunci când cercetăm gândurile ce ne vin
potrivă-cuvântare cu un scholastic). „Dracii războiesc sufletul mai ales prin în minte, să le dezvoltăm mereu aşa cum
Sfinţi Părinţi spun adesea că în răz- gânduri, nu prin lucruri. Căci lucrurile vrea Dumnezeu. Sfîntul Maxim Mărtu-
boiul nevăzut pe care îl avem de dus cu în ele însele sunt necesare.” Explicând risitorul revine adeseori asupra impor-
diavolii, totul depinde de măsura în care ideea de mai sus a Cuviosului Ilie Ecdi- tanţei faptului de a lucra necontenit cu
ne însuşim sau nu gândurile pătimaşe cul, părintele Stăniloaie zice că: „Lucru- mintea, tocmai pentru a nu fi conduşi
sau rele cu care aceştia caută să ne is- rile în ele însele, fiind necesare nu sunt nici o clipă de sentimentele iraţionale:
pitească. Sfîntul Isihie Sinaitul spune: primejdioase sufletului decât când se „Unii spun că răul n-ar fi în fapturi
„Toate păcatele bat mai întâi numai prin adaugă la ele gândurile aduse de draci.” dacă n-ar fi vreo altă putere care ne
gânduri la uşa minţii. Încât, dacă ar fi Patimile au nevoie de obişnuinţa cu atrage spre el. Iar aceasta nu e nimic
primite de cugetare, s-ar face apoi păca- gândurile şi cuvintele rele, însoţite de altceva decât neîngrijirea de lucrările
te simţite şi groase. Dar pe toate le taie sentimente şi voiri pe măsura lor, fiind fireşti ale minţii. Căci cei ce au grija de
fapta bună cugetătoare a trezviei, nela- mişcări iraţionale ale acestor trei puteri acestea fac cele bune, iar pe cele rele nu
le fac niciodată. Deci, dacă vrei, alungă
www.axa.info.ro
de la
Sfinţii
Părinţi
negrija şi vei alunga totodată şi păcatul.
Căci păcatul este întrebuinţarea greşită
a ideilor, căreia îi urmează reaua între-
buinţare a lucrurilor. Firesc este pentru
partea raţională din noi să se supună
raţiunii dumnezeieşti şi să stăpânească
peste partea neraţională. Să se păzească
aşadar această rânduială în toate, şi răul
nu va mai fi în făptură, nici vreo putere
care să atragă spre rău” (Filocalia II).
Însă nu vom putea face lucrul aces-
ta dacă nu ne-am obişnuit din copilă-
rie (sau măcar oricât de târziu în viaţa
noastră) să ne hrănim mintea cu gânduri
bune, care să ne facă să dispreţuim gân-
durile rele şi viaţa trupească, dusă în plă-
cere, pe care o aduc gândurile cele rele.
De fapt, obişnuindu-ne cu gândurile cele
bile şi dumnezeieşti mai mult decât pe
cele supuse simţurilor” (Filocalia II).
Ceea ce e foarte important de reţinut
în ceea ce priveşte războiul duhovnicesc
pe care îl avem de dus e faptul că min-
tea nu trebuie să stea nici o clipă fără a
dezvolta gânduri bune. De aceea, într-o
scolie pe marginea scrierilor Sfîntului
Maxim Mărturisitorul, se zice că: „Ză-
bovind gândul simplu, se stârneşte pati-
ma; iar zăbovind cel pătimaş, se produce
învoirea [cu patima]” (Filocalia II).
În urma perceperii lucrurilor şi per-
soanelor prin cele 5 simţuri (şi mai ales
prin simţul văzului şi al auzului), nouă ne
intră în minte diverse gânduri. La înce-
CETATEA
CREŞTINA
înţelesurile pătimaşe şi care cele simple.” Trebuie să avem o grijă deosebită
După Sfîntul Maxim Mărturisi- spre a ne însuşi cât mai multe gânduri
torul, tot războiul duhovnicesc - fie albune despre lucruri, persoane, pentru
monahilor, fie al mirenilor - se duce a ajunge în timp să dezvoltăm gânduri
practic pentru a despărţi gândurile relemai cuprinzătoare şi a cunoaşte mai
de gândurile simple ce ne intră în suflet
bine gândurile dumnezeieşti ce stau la
în urma perceperii lucrurilor prin sim- baza întregii zidiri şi în viaţa aceasta,
ţuri. Pentru a alunga gândurile rele pe dar mai ales în cea viitoare, după cum
care diavolii vor să ni le lege de gânduri-
zice părintele Stăniloae:
le simple şi pentru a dezvolta gânduri- „Cu cât cineva s-a deprins să cu-
le simple doar în gânduri bune tot mai noască în formă separată mai multe în-
complexe - încît a avea în suflet cu tim-
ţelesuri, cu atât va fi mai în măsură să le
pul doar dezvoltări de gânduri bune, ce constate mai repede şi mai deplin într-
nu mai permit intrarea gândurilor rele un cuvânt sau într-o raţiune cuprinză-
- părintele Stăniloae zicea, pe margineatoare. Astfel se arată importanţa stră-
scrierilor Sfîntului Maxim Mărturisi- daniei omeneşti de-a cunoaşte în viaţa
de aici raţiunile cât mai multor lucruri
şi evenimente pentru a fi în stare să le

bune, vom dispreţui toate plăcerile năs-
cute din poftele (sentimentele) iraţiona-
le. Până când nu vom ajunge să agonisim
tot mai multe gânduri cuprinzătoare
despre lume, şi semenii noştri şi Dum-
nezeu, nu vom putea să dispreţuim ne-
contenit gândurile rele ale poftelor (sen-
timentelor) iraţionale. „Cel ce s-a învred-
nicit de cunoştinţa lui Dumnezeu şi se
împărtăşeşte de dulceaţa ei cu adevărat
dispreţuieşte toate plăcerile născute din
poftă. Iar cel ce pofteşte cele pământeşti,
acela pofteşte ori mâncăruri, ori cele ce
satisfac pe cele de sub pântece, ori slava
omenească, ori bani ori altceva din cele
ce urmează acestora. Şi, dacă nu află ceva
mai înalt decât acestea la care să-şi mute
pofta, mintea nu poate fi înduplecată să
le dispreţuiască pe acestea până la capăt.
Dar mai bună decât acestea fără de ase-
mănare este cunoştinţa lui Dumnezeu
şi a celor dumnezeieşti” (Sfîntul Maxim
Mărturisitorul, în Filocalia II).
Însă trebuie să ne angajăm cu toate
puterile sufletului nostru, iar nu numai
cu raţiunea în mod abstract. Lucrarea
celor trei puteri ale sufletului nostru se
intercondiţionează: nu pot exista sen-
timente adânci şi voiri hotărîte, fără să
aibă la bază gânduri adânci, generale,
cuprinzătoare. Semnul neînşelător că
lucrăm bine cu toate cele trei puteri ale
sufletului – anume că raţiunea, lumina-
tă fiind de Dumnezeu, stăpâneşte peste
sentiment şi voinţă - îl avem în faptul
că, (după cum zice părintele Stăniloae,
comentându-l pe Sfîntul Maxim Măr-
turisitorul) ne ridicăm la gânduri tot
mai generale în cunoaşterea şi trăirea
noastră. Dar să-l cităm iarăşi pe Sfîntul
Maxim Mărturisitorul pentru a adeveri
cele zise mai sus:
„Precum înţelesul simplu al lucru-
rilor omeneşti nu sileşte mintea să dis-
preţuiască cele dumnezeieşti, aşa nici
www.axa.info.ro
vadă în mod unitar în Dumnezeu-Cu-
vântul şi în viaţa eternă.”
Inima curată şi duhul drept de care
vorbeşte Psalmistul David în Psalmul
50 înseamnă, după Sfîntul Maxim
Mărturisitorul tocmai golirea minţii de
gândurile întinate şi rele şi umplerea ei
prin har de gândurile cele bune dum-
nezeieşti. Iar aici e bine să ştim că la
Sfinţii Părinţi, după cum zice părintele
Stăniloae, termenii de „minte” şi „inimă”
(iar uneori chiar „duh”) sunt folosiţi
alternativ. După Sfinţii Părinţi, inima
este un fel de centru al minţii, iar min-
tea este centrul omului. Poate că ne-am
folosi mai mult duhovniceşte dacă peste
tot (sau măcar unde se poate) am înlo-
cui în scrierile Sfinţilor Părinţi cuvîn-
tele „inimă” şi „duh” cu „adîncul minţii”.
Dar să vedem mai jos citatul din Sfîntul
Maxim Mărturisitorul, care ne arată în
5 Capadocia - icoană, pictură murală de sec. X-XI ce constă adevărata bogăţie a inimii cu-
rate şi a duhului drept:
put, gândurile intrate astfel în minte sunt torul, următoarele:
simple, adică nedezvoltate în unele mai „Un gând odată ivit face să se nas- „Cel ce a luptat vitejeşte cu patimile
trupului, şi a războit cu tărie duhurile
complexe. Noi le dezvoltăm după ace- că după el şi în legătură cu el un altul.
ea fie în gânduri bune, care îmbogăţesc Sau, cu alte cuvinte, se dezvoltă în altul. necurate şi a alungat din ţinutul su-
fletului său gândurile lor, [acela] să se
mintea noastră, fie în gânduri rele care o Deci nu trebuie să aşteptăm ca un gând
îngustează şi o sărăcesc. Ca să înţelegem să se dezvolte în altul sau să apară după roage să i se dea inimă curată şi să i se
înnoiască duh drept întru cele din lăun-
mai bine lucrul acesta, folosim iarăşi un el dintr-o prelungire a cugetării, ci înda-
citat din Sfîntul Maxim Mărturisitorul: tă să-l aducem lui Dumnezeu, adică să tru, adică să fie golit cu desăvîrşire de
„Unele dintre gânduri sunt simple, ne îndreptăm cugetul la Dumnezeu ca gândurile întinate şi să fie umplut prin
altele compuse. Simple sunt cele nepăti- să punem acest gând în legătură cu El har de gândurile dumnezeieşti, ca să
maşe, iar compuse sunt cele pătimaşe, ca sau să-l avem pe Dumnezeu ca însoţitor devină astfel în chip spiritual o lume a
unele ce constau din patimă şi idee. Aşa în dezvoltarea mai departe a primului lui Dumnezeu, strălucită şi mare alcă-
fiind, se pot vedea multe din cele sim- gând. Căci prezenţa lui Dumnezeu în tuită din vederi (contemplaţii) morale,
ple urmând celor compuse, când încep cugetul nostru va opri dezvoltarea pe o naturale şi teologice” (Filocalia II).
să fie mişcate spre păcatul cu mintea. Să pantă primejdioasă a gândului ivit. De- Tot timpul însă trebuie să avem în
vedere că semnul sigur că dezvoltăm
luăm de pildă aurul: în amintirea cuiva, sigur, aici e vorba de un gând bun. Căci
s-a iscat gând pătimaş despre aur, iar gândul rău trebuie nimicit îndată, tot bine gândurile noastre stă, cum s-a mai
spus, în ridicarea la gânduri tot mai
acest fapt l-a dus cu mintea la furt şi la prin îndreptarea cugetului spre Dum-
săvârşirea păcatului în cuget. Amintirii nezeu. Păzirea aceasta a gândurilor de la generale şi cuprinzătoare în cunoaşte-
rea şi trăirea noastră. Când avem chiar
aurului, i-a urmat deci îndată amintirea prima lor apariţie, pentru a fi aduse lui
pungii, a lădiţei, a vistieriei şi cele urmă- Dumnezeu când sunt bune sau pentru a gânduri bune - dar pe care nu ne silim
toare. Amintirea aurului era compusă, fi alungate când sunt rele, trebuie să for- să le dezvoltăm mereu până la măsura
căci avea în ea patima. Dar a pungii, a meze împreună cu purtarea necazurilor celor mai generale, mai cuprinzătoa-
Artemie POPA

cunoştinţa simplă a celor dumnezeiesti
nu o înduplecă deplin să dispreţuiască
cele omeneşti, deoarece adevărul se află
acum în umbre şi ghicituri. De aceea
este nevoie de fericita pătimire a sfintei
iubiri care leagă mintea de vederile (con-
templaţiile) duhovniceşti şi o înduplecă
să preţuiască cele nemateriale mai mult
decât pe cele materiale, şi cele inteligi-
lădiţei şi a celor următoare era simplă, şi cu rugăciunea neîntreruptă slujba lă- re - nu ne întărim prin aceasta celelalte
căci mintea nu nutrea nici o patimă faţă untrică necontenită a omului evlavios, două puteri ale sufletului nostru, adică
de ele. La fel stau lucrurile cu gândul adică pocăinţa de toată viaţa. De obser- sentimentul şi voinţa. Sentimentele rele
asupra a orice: cu slava deşartă, cu feme- vat că gândurile pot fi ţinute curate nu- (poftele rele despre care aflăm în rugă-
ia şi cu celelalte. Căci nu toate gândurile mai când strădania aceasta e împreunată ciunile de dimineaţă şi de seară ) sunt
1
care urmează gândului pătimaş sunt şi cu purtarea necazurilor. Acestea nu stau 1 „Doamne, luminează inima [adîncul minţii],
ele pătimaşe, cum am aratat mai sus. numai într-o alăturare întâmplătoare, ci pe care a întunecat-o pofta [sentimentul, do-
Din acestea, putem cunoaşte care sunt într-o legătură necesară„ (Filocalia I). rinţa] cea rea!” „Şi mă izbăveşte, Doamne, de
gîndurile deşarte care mă întinează şi de pof-

www.axa.info.ro 17
Artemie POPA
rod al unor gânduri fie rele, fie chiar
bune, dar de care nu avem grijă să le dez-
voltăm mereu până la a ajunge la gându-
rile mai generale, mai cuprinzătoare. Şi
de aceea, datorită influenţei demonice,
pot fi dezvoltate cu uşurinţă în gînduri
rele. De obicei, voinţa noastră păcătoasă
e bazată pe o gândire restrânsă, îngustă,
săracă, ce nu este ancorată mereu într-
una de ansamblu. Omul pătimaş are o
gândire foarte săracă, „căci ceea ce este
lumină pentru plăcerea simţurilor, pen-
tru minte este adânc de întuneric” (Sfîn-
tul Maxim Mărturisitorul, Filocalia III).
Dacă stăm să ne gândim bine, singu-
rul lucru cu care rămânem din contactul
cu lucrurile şi persoanele sunt gândurile
- fie bune, fie rele - după cum zic Sfinţii
Părinţi. Numai că (aşa cum am văzut
şi înainte la Sfîntul Maxim Mărturisi-
torul), atunci când omul împătimit de
vreo patimă (mai ales trupească) simte o
mai mare plăcere de pe urma ei datorită
gândurilor rele ce întreţin focul patimii,
mintea lui este tot mai întunecată, mai
limitată, mai săracă de gândurile cele
bune. Oricât de multe şi felurite combi-
naţii de gânduri rele ar face pentru a-şi
spori şi prelungi patima, după săvârşirea
www.axa.info.ro
ei, pătimaşul vede sărăcia ce o lasă în
minte o astfel de patimă, care în esenţă
e mereu aceeaşi. Patima nu aduce nici o
noutate, pentru că doar gândurile bune
aduc noutate; cele rele, oricât de multe şi
mereu altele ar fi, nu aduc decât mono-
tonie în suflet. Pătimaşul înrăit nu ajun-
ge doar la o cumplită sărăcire a minţii
de gândurile cele bune, ci şi la o nebunie
şi la cumplita lipsă de voinţă, la parali-
zarea voinţei sale, precum zice tot pă-
rintele Stăniloae. De fapt, mergând pe
firul analizei patimilor, părintele Stăni-
loae zice (comentîndu-l pe Sfîntul Ma-
xim) că patimaşul nu se poate bucura
în acelaşi timp şi de plăceri trupeşti sau
sufleteşti (intelectuale, dar rele, precum
cele filosofice şi artistice) şi de o minte
luminată datorită agonisirii de gânduri
bune tot mai generale, mai cuprinzătoa-
re. Dimpotrivă, plăcerii din minte îi co-
respunde durerea din trup şi viceversa.
După Sfîntul Maxim Mărturisito-
rul, patimile nu se pot naşte în lipsa per-
cepţiei simţurilor noastre. „Căci, dacă
nu este femeie, nu este nici curvie; dacă
nu sunt mâncări, nu este nici lăcomie
şi, dacă nu este aur, nu este nici pati-
ma iubirii de argint” (Filocalia III). De
aceea, copiii ar trebui feriţi din pruncie
de percepţiile care pricinuiesc intrarea
patimilor în suflete şi mai ales a patimii
desfrânării. (Ba chiar duhovnicii să-i în-
trebe neapărat despre ce fel de imagini
şi gînduri le-au trecut prin minte, spre a
şti în ce măsură le-a intrat în suflet pati-
ma aceasta atât de greu de dezrădăcinat,
mai ales dacă a intrat în suflet din copi-
lărie. E bine a citi în acest sens scrierile
Sfîntului Ioan Gură de Aur, care rămân
până azi cele mai bune în privinţa edu-
tele cele rele!” Şi exemple de acest fel sînt mai
multe în rugăciunile şi slujbele Bisericii.
18
CETATEA
CREŞTINA
caţiei copiilor.) Şi, acolo unde acestea
au intrat în suflet (iar azi vicierea e ge-
nerală), să-i facă a pricepe ce sărăcie a
minţii aduc ele, după cum s-a aratat mai
înainte. Să li se arate că, la urma urmei,
gândurile care le rămân în suflet sunt
dintre cele mai limitate şi mai sărace. Ar
fi foarte bine ca părinţii să se folosească
pentru lămurirea copiilor în privinţa pa-
timii desfrînării de scrieri precum cele
ale Sfîntului Nicodim Aghioritul din
Paza celor cinci simţuri, care zice:
„Iar dacă un fur ca acesta [imaginea
păcătoasă] va reuşi să te răpească vreo-
dată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi
idolul Afroditei, adică al poftei celei
urâte să se întipărească în sufletul tău.
Şi cum asta? Sau să năzuieşti la Dum-
nezeu prin rugăciune – acest lucru fi-
ind mai puternic, căci «a Domnului este
mântuirea» (Psalmul 3:8), după cuvân-
tătorul de psalmi – sau să-ţi întorci
închipuirea spre un alt gând oarecare.
Căci idol pe idol şi închipuire pe închi-
puire se şterg. Căci – zice înţelepciu-
nea populară – «cui pe cui se scoate».
O astfel de lucrare se vede că făcea şi
Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu:
«Vederea m-a răpit pe mine, dar m-am
ţinut. Idol al păcatului nu mi-am făurit.
Idolul a stătut şi am scăpat de încerca-
re.» Auzi? A stat – zice - idolul păcatu-
lui şi nu s-a întipărit în închipuire, iar
omul s-a slobozit numaidecât de ispită,
adică de învoirea [cu aceasta] şi prin ur-
mare de fapta păcatului.
Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfânta
Singlitichia te sfătuiesc să foloseşti ur-
mătorul meşteşug pentru a scăpa de pa-
tima ta, adică de idolul acelei feţe care
s-a întipărit în închipuirea ta şi cu care
diavolul nu încetează a te supăra: scoate,
cu mintea, ochii diavolului aceluia, scoa-
te-i carnea de pe obraji, taie-i buzele,
scoate-i pielea de deasupra, care se arată
a fi frumoasă, şi gândeşte-te că ce se as-
cunde dedesubt este atît de greţos, încât
omul nu suferă a o vedea fără urâciune şi
îngreţoşare. Nu este altceva decât o că-
păţână despuiată şi un os înroşit, plin de
sânge şi înfricoşat la vedere. Căci Gură
de Aur zice: «Nu lua aminte nici aici la
floare, ci treci mai în adânc cu gândul;
şi, ridicând cu gândul de jur împrejur
pielea cea frumoasă, ia aminte la cele ce
zac sub ea» (omilia a şaptea la Epistola
a II-a către Corinteni). Iar prea-înţe-
leapta Singhitichia zice: «Dacă se iveşte
în cămările minţii o nălucire de vedere
necuviincioasă, se cade a o schingiui cu
cuvântul: astfel, să se taie ochii acelui
idol, să i se scoată carnea din obraji, să
i se taie şi buzele şi să se vadă închega-
rea cea urâtă de oase goale, şi astfel să se
socotească ce era de fapt cea dorită. Ast-
fel poate fi oprit gândul de la rătăcirea
cea deşartă. Căci cea iubită nu era nimic
decât numai sânge şi oarecare flegmă
amestecată. Trebuie însă să ne închipu-
im în gândul nostru că, din toată fiinţa
celui îndrăgit izvorăsc răni greu mirosi-
toare şi putrezite şi, ca să spun pe scurt,
se înfăţişează ochilor celor lăuntrici ase-
menea unui mort. Căci aşa se cade a ne
îndepărta de dulcea pătimire” (marele
Atanasie în Viaţa Sfîntei Singlitichia).2
Cînd ajungem să dezvoltăm tot tim-
pul gînduri ca cele de mai sus atunci cînd
diavolii ne luptă cu patima desfrînării
prin imaginile păcătoase care ne intră
în suflet prin simţul vederii, putem avea
încredinţare că dominăm cumva cu raţi-
unea celelalte puterii ale sufletului (sen-
timentul şi voinţa). Ceva asemănător
cu cele zise mai sus de Sfîntul Nicodim
Aghioritul găsim la Evagrie Ponticul:
„Când vreunul dintre vrăjmaşi [dia-
voli] te va răni în luptă şi vrei să-i întorci
sabia lui (precum scrie la Psalmul 36:14,
15) asupra inimii lui, fă aşa precum te
sfătuim: descoase [descompune] în tine
însuţi [în mintea ta] gândul aruncat de
el ce fel este, şi din câte lucruri este al-
cătuit şi care lucru tulbură mai mult
mintea. Iar ceea ce zic este aceasta: să
zicem că e trimis de el [de diavolul] gân-
dul iubirii de argint. Desfă-l pe acesta în
mintea care l-a primit, în idea de aur, în
aurul însuşi şi în patima iubirii de bani.
Apoi intreabă: Ce este păcat dintre aces-
tea? Oare mintea? Dar atunci cum este
ea chipul lui Dumnezeu? Ideea de aur?
Dar cine, având minte, va spune aceas-
ta vreodată? Oare aurul însuşi e păcat?
Dar atunci de ce s-a făcut? Urmează
aşadar că al patrulea lucru este pricina
păcatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce
stă de sine, nici ideea lucrului, ci o plă-
cere oarecare, vrăjmaşă omului, născu-
tă din voia cea liberă a sa şi care sileşte
mintea să se folosească rău de făpturile
lui Dumnezeu. Această plăcere avem să
o tăiem după îndatorirea pe care ne-a
dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând
tu acestea, se va nimici gândul, desfă-
cându-se într-o simplă contemplaţie a ta
şi va fugi de la tine dracul, după ce prin
cunoştinţa aceasta mintea ta s-a ridicat
la înălţime” (Filocalia I).
Acea „plăcere oarecare, vrăjmaşa omu-
lui, născută din voia liberă a acestuia şi
care face mintea să folosească rău făptu-
rile lui Dumnezeu”, stă de fapt tot în gân-
duri rele dezvoltate într-o mai mare sau
mai mică măsură, în funcţie de păcatul pe
care l-a pricinuit. Această plăcere ce se în-
temeiază pe dezvoltări de gânduri rele, o
putem desface într-o „simplă contempla-
ţie” a noastră, zice Evagrie Ponticul în fi-
nal. Contemplaţie voind să însemne (ceea
2
Iar cînd e vorba de patima lăcomiei pîntece-
lui, iată ce fel de gînduri ar trebui să dezvoltăm
cu mintea pentru a înfrînge patima aceasta:
„De pildă - cînd mîncăm, dacă sîntem concen-
traţi cu totul în gustarea plăcerii pe care ne-o
procură mîncarea – simţirea aceasta e păcă-
toasă; prin ea, lucrează pofta. Mintea are doar
rolul subteran de a născoci toate posibilităţile
de plăcere ale mîncării. Dar dacă, mîncînd, în-
frînăm simţirea plăcerii prin diferite reflexiuni
la rostul mîncării, la binefacerea pe care ne-o
dăruieşte Dumnezeu prin ea, la datoria ce-o
avem de a milostivi şi pe alţii cu cele necesare
hranei, am biruit patima prin aducerea simţi-
rii în subordinea spirituală a minţii” (părintele
Dumintru Stăniloae).
ce s-a spus şi în alte dăţi) o înlănţuire de
gânduri bune din ce în ce mai generale,
mai cuprinzătoare. De aceea, e foarte im-
portant să cunoaştem cât mai multe din
gândurile bune ce stau la baza rostului
lucrurilor şi persoanelor, spre a le sesiza
mai repede în cadrul unei gândiri genera-
le, cuprinzătoare, care nu reprezintă alt-
ceva decât contemplaţia. Dar, pentru a fi
mai limpezi, credem că e foarte binevenit
să dăm un fragment mai lung din cartea
foarte folositoare în ceea ce priveşte des-
pătimirea a părintelui Stăniloae, intitulată
Ascetica şi mistica creştină:
„Prin exerciţiu, se ascute tot mai mult
puterea de observaţie, de sesizare a sen-
surilor lucrurilor, a urmăririi faptelor.
Dar această agerime are ca efect şi o ac-
celerare a actului de sesizare a raţiunilor
din fapte şi din lucruri în aşa fel încât,
după un îndelungat exerciţiu, se desco-
peră de la prima vedere ce e rău într-o
faptă sau chiar părut bună sau raţiunea
mai adâncă a unui lucru. Prin lunga
obişnuinţă de a discerne faptele bune de
cele numai aparent bune, îndată ce ni se
cere sfatul pentru fapta cutare sau îndată
ce un gând mă îndeamnă să o săvârşesc,
surprind calitatea ei. Şi - prin obişnuinţa
îndelungată de a considera că raţiunile
lucrurilor nu stau în materialitatea lor, ci
în revelarea unui sens spiritual - îndată
ce văd un lucru nou, surprind dincolo
de lucru, de materialitate, sensul lui spi-
ritual, însuşirea divină la care trimite,
voia divină care se vrea realizată prin
acel sens. Aceasta este intuiţia fulgeră-
toare a esenţelor lucrurilor şi a valorilor
faptelor. Precum se vede, ea nu apare ca
ceva din senin şi nu e ceva iraţional, ci e
rezultatul unui exerciţiu îndelungat, al
raţiunii călăuzite de credinţă şi susţinu-
te de stăruinţă în viaţa virtuoasă. Dacă
rezervăm numai pe seama acestei priviri
agere şi acestei sesizări rapide numele de
«contemplaţie» pe care-l foloseşte Sfîn-
tul Maxim Mărturisitorul şi nu-l dăm
şi judecăţii raţionale discursive de mai
înainte, totuşi nu trebuie să uităm că ea
apare la sfârşitul efortului îndelungat al
curăţirii de patimi şi după un îndelungat
exerciţiu de judecăţi discursive.
Pe Dumnezeu Îl «vedem» prin aces-
te raţiuni tot în sensul că obişnuinţa
îndelungată de a aduce orice lucru în le-
gătură cu Dumnezeu ne ajută să facem
acum această operaţie în mod fulgeră-
tor, văzând de la prima percepţie a unei
calităţi însuşirea divină care a realizat-
o. Dar, precum spuneam înainte, şi în
această sesizare rapidă e o evidenţă mai
largă decât cea pe care o putem cuprin-
de în concept. Pe cât de fulgerător adu-
cem frumuseţea unui lucru în legatură
cu Dumnezeu pe baza obişnuinţei, tot
pe atât de fulgerător ne dăm seama că
frumuseţea divină spre care putem îna-
inta prin poarta deschisă de frumuseţea
oglindită în lucru e altfel, e mult mai
mult decât frumuseţea lucrului. Îndată
licăreşte misterul a ceva copleşitor.
Evidenţa aceasta totdeauna mai
www.axa.info.ro

largă şi mai altfel, totdeauna depăşind
marginile conceptului, e ceea ce-i mis-
terios; [adică] ceea ce e văzut dar nu
poate fi exprimat, ceea ce se asociază
ca element propriu contemplativ la ele-
mentul raţional. Dar elementul acesta
propriu contemplaţiei nu apare, nu se
dezvoltă decât ca urmare a eforturilor
raţionale, stimulându-le la rândul lor
pe acestea. El întotdeauna apare ca un
plus pe lîngă plusul raţional, nu ca mi-
nus. Perspectiva spre el ne-o prilejuiesc
conceptele. Acest plus, fiind prezent pe
toate treptele, am putea spune că în tot
timpul raţionamentul e însoţit de con-
templaţie, deci şi pe treptele anterioare.
Dar totuşi e bine să fie rezervat numele
de «contemplare» acestei trepte de sesi-
tea de a sesiza legăturile raţiunii unui
lucru sau unei fapte cu raţiunile altor
lucruri sau cu raţiunile altor fapte. Iar
prin obişnuinţă această capacitate câş-
tigă puterea de a vedea sensul fiecărui
lucru în legătură cu viaţa proprie sau
cu viaţa celorlalţi oameni. Cel exercitat
vede acum în mod unitar adevărul care
însufleţeşte şi leagă toate, iradiind din
fiecare lucru, din fiecare faptă virtuoa-
să. Aceasta e înţelepciunea. Ea face cu
neputinţă judecăţile unilaterale, trebu-
inţa de retractări ulterioare; pentru că
de fiecare dată omul înţelept, în baza
viziunii integrale a adevărului din toate,
dă o judecată cumpănită, adică una care
CETATEA
CREŞTINA
faptul că mulţi, când citesc despre aceste pentru rugăciune, ci ia rugăciunea în
lucruri, nu le găsesc niciodată poate aşa ajutorul unei cugetări curate; îşi supune
clar dezvoltate ca în acest loc al lucrăriirugăciunea minţii.”
părintelui Stăniloae. Avem mai sus şi o În încheierea, oarecum abruptă,
descriere clară în ceea ce priveşte înţelep-
amintim încă o dată, spre a ne intra bine
ciunea, pe care creştinii zilelor noastre în minte, că trebuie să dezvoltăm în fie-
sunt înclinaţi să o vadă la unele persoane care clipă gânduri bune cu mintea noas-
îmbunătăţite de astăzi, deşi respectivele
persoane nu au o astfel de adâncă înţe- tră, tinzînd mereu la starea de a dezvolta
lepciune, în sensul că uneori dau semne continuu gânduri bune tot mai genera-
clare de judecăţi unilaterale şi sunt nevo-le, mai cuprinzătoare. Coborîrea minţii
ite să facă retractări ulterioare. în inimă de care vorbesc Sfinţii Părinţi
S-a spus în scrierea aceasta de im- referindu-se la rugăciune, am putea să
portanţa rugăciunii lui Iisus, pentru o înţelegem şi în sensul coborîrii min-
a ne putea păzi mintea de împrăştiere ţii noastre în adîncul ei; sau că trebuie
şi a o face să dezvolte mereu gânduri să ne silim a dezvolta cu mintea tot mai
des gînduri bune mai generale, cuprin-
zătoare, pînă a ajunge a face aceasta în

zare a raţiunilor din lucruri şi a plusului
corespunzător acestei trepte. (…)
Omul crescut duhovniceşte le ra-
portează pe toate la Dumnezeu, în
toate Îl contemplă pe Dumnezeu. De-
sigur el nu leapădă cugetarea discursivă.
Dar această operaţie o face de cele mai
multe ori după ce a contemplat într-o
clipă în mod simultan lucrul şi relaţia
lui cu Dumnezeu. Această desfăşurare
în componentele sale şi această demon-
straţie raţională a unei viziuni de o clipă
o duce la rândul ei pe cea din urmă şi
mai departe, aşa cum a pregătit-o şi mai
înainte. Raţionamentul discursiv şi con-
templaţia de o clipă nu se exclude, în-
trucât ultima a crescut din primul (sau
şi din primul), fiind din nou punctul de
plecare pentru el. Contemplaţia este un
raţionament sau o serie de raţionamente
plus un element necuprins în ele, dar prile-
juit de ele, iar raţionamentul o contempla-
ţie desfăşurată în ceea ce are ea definibil.
Scrierile ascetice răsăritene spun des-
pre discernământul acesta rapid că e şi dar
primit de sus, dar şi o capacitate dobândi-
tă cu vremea, fiind propriu celor mai îna-
intaţi. De aceea, monahul trebuie să ceară
în toate sfatul acelora. Faptul că se dobân-
deşte treptat şi că nu apare dintr-o dată
din senin, confirmă cele ce le-am spus
mai sus despre câştigarea treptată a capa-
cităţii de a «vedea» dintr-o dată raţiunile
lucrurilor şi ale faptelor în chip desăvârşit.
Dar faptul că e şi dar arată pe de o parte
că efortul pentru câştigarea ei treptată e
călăuzit şi susţinut de un dar al Duhului
Sfânt, care ajută la dezvoltarea unei anu-
mite predispoziţii din om; iar pe de alta
că, pe lîngă susţinerea acestui efort care
dezvoltă puterea de înţelegere a omului,
harul dă un plus de descoperire, de evi-
denţă, care însă presupune o dezvoltare
raţională prealabilă. Contemplaţia nu e ful-
gerare evidentă, venită pe nepregătite. Ci ea,
www.axa.info.ro
toată vremea. Importanţa covîrşitoare a
acestui fapt o vedem tot la Sfîntul Ma-
xim Mărturisitorul, care zice:
„Nu ajunge făptuirea morală pentru
a se slobozi mintea cu desăvîrşire de
patimi, ca să poată să se roage neîm-
prăştiat, dacă nu vin în ea unele după
altele contemplaţiile (vederile) duhov-
niceşti. Căci aceea slobozeşte mintea
numai de neînfrînare şi de ură, pe cînd
contemplaţiile (vederile) duhovniceşti
o izbăvesc şi de uitare, şi de neştiinţă.
Şi numai aşa va putea să se roage cum
trebuie” (Filocalia II).
Şi, pentru că celor mai mulţi dintre
noi nu ne este limpede cînd devin pă-
cate gîndurile pe care le dezvoltăm cu
mintea noastră, să urmăm desluşirile
aceluiaşi părinte Dumitru Stăniloae:
„«Atacul» sau «momeala» care vine
5 Capadocia - icoană, pictură murală de sec. X-XI
de la Satana nu este păcat. Ci, după
ţine cumpăna între toate, neaplecându- bune şi să înainteze spre o continuă Sfîntul Marcu Ascetul, el este gândul
se într-o parte sau alta. dezvoltare a gândurilor bune tot mai simplu şi izolat al păcatului, până nu e
De aceea - după ce s-a ridicat cineva generale, mai cuprinzătoare. Părintele multiplicat, transformat într-o cugetare
prin obişnuinţa discernământului exact, Stăniloae ne spune (tot în cartea Asce- dezvoltată de aplecarea noastră asupra
nuanţat şi rapid cu privire la lucrurile şi tica şi mistica creştină) că şi cel ce face lui şi până ce nu s-a trezit în noi o dul-
faptele individuale până la înţelepciune, această rugăciune neîntrerupt, prin po- ceaţă, o plăcere pentru el. «Atacul» e un
adică la capacitate de a privi adevărul cel menirea numelui lui Iisus, nu exclude gând-scînteie de care ne dăm seama că
unic din ansamblul lumii - de câte ori va cugetările nevinovate, ci merge paralel nu l-am căutat şi nu l-am produs noi,
trebui pe urmă să dea o judecată asupra lu- cu ele tocmai prin rugăciune menţinân- ci a apărut dintr-odată, singuratic, ca
crurilor sau faptelor individuale, va porni du-le curate, bune. Ba chiar coborârea o sugestie din senin şi e încă gând pur,
de la această privire de ansamblu, ţinând în suflet a lucrării dumnezeieşti nu face fără nici un amestec de plăcere. El poa-
seama de adevărul unitar văzut în toate. nefolositoare strădania minţii noastre te să stăruie în noi; dar şi în acest caz,
Dar - precum la sesizarea raţiunilor par- de a se fi obişnuit foarte repede în dez-
ticulare, a licărit în faţa minţii un plus de voltarea gândurilor celor bune şi mai dacă nu-l multiplicăm, nu-l dezvoltăm
evidenţă ce nu încăpea în concept - cu ales a celor larg cuprinzătoare. Hrana în imagini şi nu asociem la el o plăcere,
atât mai mult adevărul unitar şi indivi- duhovnicească a minţilor noastre în nu e păcat. Păcate sunt abia gândurile
dual din toate e o evidenţă ce depăşeşte viaţa viitoare va fi direct proporţională pe care le rodim noi din acel «atac», dar
cu mult marginile oricărui concept şi a cu stadiul la care a ajuns mintea noas- ele nu ni se impun cu sila, ca o creştere
oricărui raţionament. Pentru că adevă- tră în dezvoltarea gândurilor bune mai dintr-un păcat strămoşesc ce l-am pur-
rul unitar care cuprinde toate adevăruri- cuprinzătoare în eforturile ei din viaţa ta în noi sau ca o copleşire a noastră,
le particulare este chipul Logosului divin aceasta. Într-o notă pe marginea Cuvio- fără să vrem, de către puterea satanică.
oglindit în lume. Din ce ne adâncim în sului Teodor al Edessei din Filocalia IV, Este adevărat că adeseori aceste gânduri
contemplarea acestui chip, progresăm pe părintele Stăniloae zice că: ni se înfăţişează ca având o putere silni-
Artemie POPA

precum spune Sfîntul Maxim, vine în urma
căutării raţionale îndelungate. Dar atunci
nu e numai ceea ce rezultă din această cău-
tare, ci şi un dar al Duhului Sfânt, după ce
tot El ne-a îndemnat să căutăm.
Dar capacitatea de a discerne în
mod rapid şi tot mai nuanţat raţiu-
nile lucrurilor şi faptelor individuale
omeneşti înseamnă totodată capacita-
www.axa.info.ro
firul energiilor divine spre modul ceresc şi „Cel activ nu mai vrea să ştie de lu- că asupra noastră, încât nu putem scăpa
ne dăm seama de infinitatea lui. Dar acest cruri; căci, fiind nedesăvîrşit, uşor poa- de ele. Dar aceasta se datoreşte faptului
progres înseamnă totodată o sporire în în- te fi ispitit de ele. El nu mai cugetă, îşi că prin obişnuinţă ne-am făcut iarăşi
ţelegerea prinsă în concepte tot mai nuan- supune mintea rugăciunii. Contemplati- robi patimilor şi nu mai putem alunga
ţate, tot mai cuprinzătoare.” vul poate să şi cugete, căci s-a eliberat dintr-odată gândurile alimentate de ele,
Am dat mai sus contextul mai larg de poftă. Dar, întorcându-se la lucruri,
în legătură cu contemplaţia şi discer- nu se ocupă cu suprafeţele lor, ci cu ra- ci ne trebuie o luptă îndelungată pentru
nământul duhovnicesc tocmai pentru ţiunile lor. El nu renunţă la cugetare a topi treptat în noi puterea patimilor
care dau sevă acestor gânduri.” g
19
 GYRUL
Radu GYR

IMNUL CĂPITANULUI
(Cuvintele originale la „Vânt de seară”)

În ţara cu mănoase lanuri

Restrişti şi caznă şi blestem
Plâng triste păsările`n ramuri
Codrii se frâng şi şoapte gem.
Că`n temniţa cu ziduri grele
Stă Căpitanul ferecat
În ocna lui printre zăbrele
Nici cer, nici stele nu răzbat.

Refren: Căpitane, Căpitane

Neamul plânge cu amar
Căpitane, Căpitane
Ţara mi te cheamă iar.

Au tras la uşe drugi zăvoare

În beci de piatră sub pământ
Cuţit e gerul, lanţul doare
Şi pare temniţa mormânt.
Stă în nedreaptă, grea osândă
Drag Căpitan de legionari
www.axa.info.ro

Vin temnicerii răi la pândă

Şi îl cheamă ca pe tâlhari.

Refren: Căpitane, Căpitane

Neamul plânge cu amar
Căpitane, Căpitane
Ţara mi te cheamă iar.

Dar, de ce-mi zace n suferinţă

Şi`n ger Viteazul Căpitan?
Ei pentru sfânta lui credinţă
Şi pentru sfântul lui elan
L`au asvârlit în închisoare
Ca să mi-l frângă chinul greu
- C`a vrut din neam să facă soare
- Din ţară, verde curcubeu.

Refren

Ascultă plânsul, Căpitane

Te cheamă dragi legionari.
Din pumnul greu, tu fă ciocane
Şi sfarmă zidurile tari.
Cătuşa sparge-o, lanţul frânge
Şi te înalţă şoim în zbor
Oştirea verde iar ţi`o strânge
Şi mergi pe veac biruitor.

Refren
20 www.axa.info.ro
SCRISOARE A PROFESORULUI NAE IONESCU CĂTRE
râpa
GENERALUL GHEORGHE CANTACUZINO GRĂNICERUL,
ŞEFUL PARTIDULUI „TOTUL PENTRU ŢARĂ” (1937) ROBILOR
Bucureşti Băneasa
Tel. 4.80.40.

Stimate şi scumpe Domnule General

Terminaţi scrisoarea Dvs din 22-V-37, prilejuită de articolul meu din „Predania”, aşa: „este vremea,
cred, să ne gândim dacă este locul să păstrăm cu sfinţenie proverbul cu iepurii, şi dacă nu trebuie în lupta
noastră, să confundăm pericolul iudaic cu cel catolic”.
În ce mă priveşte, eu m-am gândit deja şi dacă asta vă interesează, vă pot spune imediat cam cum.
Părerea mea este că orice revoluţie naţionalistă sfârşeşte mai curând sau mai târziu, prin a mobiliza
duşmăniile bisericii catolice.

www.axa.info.ro
Dar tot părerea mea este că, atâta vreme cât opoziţia bisericii catolice nu stinghereşte prea tare
treburile esenţiale ale mişcării naţionaliste, nu avem nici un interes să stârnim noi duşmăniile.
Prin urmare să fim convinşi că, în fond, catolici şi jidani sunt, pricipial, în această cauză, de aceiaşi
parte a baricadei, dar să nu procedăm noi, prin cine ce ieşire intempestivă, coaliţia acestor duşmănii;
cu atât mai mult, cu cât noi, care nu luptăm pentru binele omenirii, ci pentru binele neamului nostru
trebuie să ne gândim că – cine ştie! – s-ar putea să fim cruţaţi, cel puţin deocamdată, de duşmănia activă
a catolicilor.
Nu am dreptate?
Dar atunci - o să obiectaţi – ca cu articolul din „Predania”? Ce e? Apoi iată ce e: Articolul din
„Predania” nu este începutul unor atacuri împotriva catolicismului. Şi nu e, pentru că eu, principial, nu
sunt anti-ceva. Eu sunt pur şi simplu pentru neamul meu. Nu am deci duşmani... „în sine”, ci numai ţări,
popoare şi oameni care, atunci când fac rău neamului meu, sunt duşmanii mei. (Evident, sunt popoare
care nu se poate să nu facă rău neamului meu, dar eu nu îi consider duşmani pentru că sunt blestemaţi
de Dumnezeu să facă numai rău, ci pentru că ne fac rău nouă).
Aşa fiind, catolicismul „în sine” nu mă interesează. M-ar interesa, mă va interesa, când ne vor ataca
în fiinţa noastră naţională (viitorul stat românesc, biserica ortodoxă, etc). Şi de aceea nu am intenţia să
încep o „campanie” împotriva catolicismului.
Am scris un articol. Iar pe acest unul singur l-am scris, iată de ce: Eu cred că orice fiinţă morală (neam,
biserică, mişcare) nu poate trăi decât cu demnitate.
Dispreţul, ori de unde ar veni el, trebuie respins. Până acum şi statul nostru şi neamul nostru şi
biserica noastră şi mişcările noastre politice au trăit umilinţe acceptând dispreţul tuturor. În această
tradiţie, catolicii de la „Farul” şi-au permis să fie impertinenţi şi dispreţuitori faţă de biserica noastră. Eu
am ţinut să-i pun la locul lor. Am făcut rău? Nu cred. Cu atât mai mult, cu cât – după informaţiile mele
– mi-am atins scopul.
Totuşi – cum Dvs sunteţi tactician iar eu nu sunt – vă întreb pe Dvs: am făcut rău?

Al Dvs cu tot devotamentul

Nae IONESCU

Nae Ionescu
24.V.1937

CNSAS
Generalul Gheorghe Cantacuzino. Dos I 257486 vol 3 fila 83
www.axa.info.ro 21
Iosif NICULESCU
DOUĂ ZIDIRI,
DOUĂ DESTINE
C O alegere de tip
instirea Marelui Dumnezeu
s-a arătat de-a lungul mile-
niilor şi prin două zidiri im-
presionante, unice, fiecare în
felul ei. Prima, măreţul Templu zidit de
împăratul iudeu Solomon, între mileniul
2 şi 1, înainte de Hristos, şi a doua, marea
Biserică din Constantinopol, închinată
Sfintei Sofia (Înţelepciunea lui Dumne-
zeu) de împăratul bizantin Justinian, la în-
ceputul secolului al VI-lea al erei creştine.
Două zidiri, două destine deosebite.
Constatând similaritatea lor parţi-
ală, m-am întrebat imediat de ce Tem-
plul lui Solomon, cucerit de babilonieni
şi apoi de romani, a avut posibilitatea
de-a fi rezidit după prima cucerire, dar
şi soarta tragică de-a nu mai putea fi re-
zidit după cea de-a doua?
Paralel acestui destin, Biserica Sfân-
ta Sofia, deşi căzută sub puterea iataga-
nului musulman, nu mai puţin vrăjmaş
faţă de creştini decât au fost babilonienii
şi romanii faţă de iudei, totuşi nu a fost
dărâmată, ci doar transformată în mos-
chee, acoperindu-se splendoarea moza-
icurilor creştine cu var... Într-un articol
oferit spre publicare revistei „Permanen-
ţe”, încă nepublicat, am încercat să dau
o explicaţie acestui fapt istoric minunat,
care ar da râvnei ortodoxe luminate po-
sibilitatea de-a scoate la iveală o lucrare
creştină fără egal ca vechime şi de-o ne-
preţuită valoare teologico-culturală.
Prin această observaţie evidentă am
www.axa.info.ro
trasat, de la bun început, o limpede şi gră-
itoare deosebire de destin, existentă între
aceste două măreţe înfăptuiri ale geniului
arhitectural omenesc, dar, mai cu seamă,
ale celui pictural. Şi m-am întrebat iarăşi,
de ce aceste două destine atât de diferite
pentru două opere omeneşti închinate,
fiecare în felul său, admiraţiei, măreţiei şi
slăvirii Creatorului tuturor?
Citind (de fapt, recitind) tainica carte a
lui Iov, în care avem revelaţia divină făcută
unui apartenent al neamului aramaic (Uţ,
din ţara căruia era Iov, a fost fiul cel mare al
lui Aram, ultima odraslă a lui Sem). După
tradiţie acest Uţ ar fi întemeiat Damascul;
apoi am dat peste versetul al 14-lea din ca-
pitolul 12, pe care l-am înscris ca motto, cu
un anume tâlc prevenitor. Mi s-a dus gân-
dul în mod firesc către cele două zidiri şi,
desigur, a revenit stăruitor întrebarea: de
ce Templul a fost dărâmat în două rânduri,
iar Biserica Sfânta Sofia a rămas întreagă?
În ambele cazuri a fost vorba incon-
testabil de acţiuni antidivine, manifes-
tări ale urii faţă de Acelaşi Dumnezeu,
Singurul, Unicul Creator şi Purtător de
grijă faţă de creaţia Sa. De ce într-un
caz s-a mers până la năruirea completă
a unei lucrări închinate lui Dumnezeu
(şi încă de două ori!), iar în celălalt caz,
deşi asaltată de aceeaşi ură, lucrarea
pentru Dumnezeu a rămas întreagă,
chiar dacă s-a produs pângărirea sa?
O scurtă rememorare
necesară
F ăcând apel la documentele isto-
rice şi cunoştinţele pe care le-am
dobândit în acest domeniu, mi-am pu-
tut reaminti, cu precizie, că Templul lui
Solomon a fost rezidit după ieşirea din
22
robia babiloniană a poporului iudeu, dar
nu a mai putut fi rezidit după a doua
dărâmare (de către romani), deşi spe-
ranţele şi încercările nu au lipsit. Astfel,
în secolul al IV-lea al erei creştine, sub
împăratul Iulian Apostatul (Paravatul,
în greceşte) s-a încercat cu mult fast şi
entuziasm rezidirea Templului, dar lu-
crările au fost sistate, deoarece în timp ce
se lucra la săparea temeliilor s-au produs
nişte fenomene meteorologice extrem de
violente (ploi torenţiale, furtuni persis-
tente, globuri de foc căzute din cer etc.).
Mai apoi, prin secolul al VI-lea, un
rege local iudeu – după ce-a cucerit ceta-
tea creştină Nergal – a stârnit mare opo-
ziţie din partea vecinilor (toţi creştini la
acea vreme), aşa că planul său de rezidire
a Templului a fost părăsit, fiindcă împă-
ratul etiopian al vremii, văzând prigoana
anticreştină din Arabia, a făgăduit lui
Dumnezeu că dacă-i va da biruinţă asu-
pra acelui prigonitor, va renunţa la co-
roana regală şi se va face monah. Şi-a îm-
plinit dorinţa, biruind şi ucigând pe acel
duşman, după care a îmbrăcat schima
monahală (N. n. – Proniator detaliu!).
Pe la anul 700 d.H., califul Omar
a hotărât zidirea, pe locul unde fusese
Templul lui Solomon, unei moschee mă-
reţe care există şi azi. După mai bine de-o
mie de ani, Napoleon îşi propune şi el să
rezidească Templul. Mai întâi debarcă pe
coastele Siriei, cu gândul de a coborî până
la Ierusalim, pentru a dărâma moscheea
lui Omar şi a da semnal de pornire lucră-
rilor de rezidire a Templului. În acelaşi
timp, spre a ţine în frâu forţele musulma-
ne din Egipt, îl trimite pe mareşalul Ney,
care debarcă la Alexandria.
O furtună îi distruge însă flota şi
el ajunge cu greu la Alexandria, unde
masacrând 5000 de călăreţi mameluci,
reuşeşte să scape şi să se întoarcă în
Franţa. A treia încercare (cunoscută)
de rezidire a Templului a eşuat ca şi pri-
mele două... De-atunci nu s-a mai pro-
dus vreo tentativă de rezidire (or, poate,
nu ştim noi să se mai fi încercat ceva în
această direcţie!?).
Acum, însă, ştiri tot mai insistente
ne parvin pe diverse canale mass-media,
anunţându-ne că se fac pregătiri inten-
se în vederea acestei rezidiri. Desigur,
primul obstacol, moscheea lui Omar,
ne va servi ca un indicator al începerii
lucrărilor. Opinia poporului evreu este
unanimă în a arăta, lumii întregi, că vi-
sul lor de rezidire a Templului a ajuns
în faza de împlinire! Ba chiar am auzit
la un post de radio cunoscut un comen-
tariu oficial, în care se preciza că nu tre-
buie să existe nici o temere în privirinţa
moscheei. Va fi desfăcută, împachetată
şi trimisă „colet” la Mecca...
Nimic nu se poate petrece
fără ştirea lui Dumnezeu
D ar, s-a întreprins oare ceva de
la ultima încercare de rezidire
a Templului pentru obţinerea acordului
divin absolut necesar oricărei acţiuni
umane şi cu atât mai mult în rezidirea
unui Templu închinat Lui? Cele trei
încercări eşuate ridică trei întrebări
asemănătoare: acţiunea de distrugere
„Ceea ce dărâmă El, nimeni nu mai
zideşte şi pe cine-l închide, nimeni nu
poate să-l mai deschidă” (Iov – 12, 14)
babiloniană şi romană s-a făcut neîn-
doios cu voia şi cu ştiinţa lui Dumne-
zeu. Atunci, de ce după prima dărâma-
re, Dumnezeu a îngăduit rezidirea, iar
după a doua, nu? Şi încă au fost, cum
am văzut, trei încercări…
Ce deosebire a fost între prima dărâ-
mare şi cea de-a doua? După cum se ştie,
prima a fost făcută de idolatrul împărat
Nabucodonosor. A doua însă s-a desfă-
şurat în alte condiţii. Se ştie că împăratul
Titus, cel care a condus operaţiunile mi-
litare de cucerire a Ierusalimului, era fa-
vorabil cultului mozaic (îl avea consilier
pe rabinul şi istoricul Iosif Flavius, fiind
foarte aproape să se convertească la mo-
zaism – Sic!). Se ordonase în mod clar
celor care trebuiau să cucerească Tem-
plul să nu i se facă nici o stricăciune şi
nici să nu fie prădat! Cu toate acestea, se
spune că un ofiţer din armata asediatoa-
re, sărind peste un parapet, a scăpat din
mână făclia cu care-şi lumina drumul.
Această făclie în cădere a aprins structu-
rile din lemn de cedru (esenţă de conife-
re), care fiind uscat cu uşurinţă a luat foc.
Cu tot efortul soldaţilor romani, incen-
diul nu a putut fi stins şi Templul a fost
distrus, împlinindu-se întocmai proo-
rocia Domnului nostru Iisus Hristos,
căci voia Sa este întotdeauna greu de pă-
truns şi, desigur, de neoprit.
A rămas doar un zid, zis al „plânge-
rii”, la care de peste două mii de ani iu-
deii se duc şi plâng măreţia acelei zidiri
prin care poporul lor Îl slăvea pe Dum-
nezeu. Având în vedere intenţia roma-
nilor de a păstra Templul şi a eforturilor
făcute de a-l salva, nu ne rămâne decât
să acceptăm că aşa a fost voia lui Dum-
nezeu, că El a îngăduit dărâmarea, idee
întărită şi de cele trei dărâmări amintite.
Sfântul Apostol Pavel susţine că, la
sfârşitul veacurilor, zăbranicul de pe
ochii lui Israel va fi dat la o parte şi că
neamul acesta se va converti, recunos-
când Dumnezeirea Domnului nostru
Iisus Hristos (N.n. – Numai dacă ur-
maşii iudeilor de-atunci se vor căi în
mod sincer de deicidul făcut pe Gol-
gota, pentru putea a ieşi astfel din an-
chiloza spirituală în care se chinuie de
peste două milenii, aşteptând să vină un
fals mesia, care nu poate sosi decât ca
antihrist; deşi mulţi dintre evreii oneşti
îşi dau seama de cumplita eroare a stră-
moşilor, care l-au răstignit pe singurul
şi adevăratul Mesia, căpeteniile lor şi
rabinii legii vechi, din mândrie, nu vor
s-o recunoască, numindu-i dispreţuitor
„goimi” pe toţi creştinii cu fapta şi cre-
dincioşii în duh şi adevăr, respingând
cu cerbicie evidenţa lucrării mântu-
itoare în lume a Logosului întrupat
în istorie, ca şi prezenţa vie a Harului
Său în Biserica Ortodoxă, reprezen-
tând în mod vădit Trupul Lui mistic).
Pe de altă parte, împăratul David în
psalmii săi, ca şi marii prooroci, susţine că
numai „o rămăşiţă” din Israel va supravie-
ţui, anume cea davidică, fiindcă Dumne-
zeu a făcut un legământ veşnic cu împăra-
tul David. Dacă acceptăm ideea că ultima
dărâmare s-a făcut cu voia lui Dumnzeu,
atunci cuvintele lui Iov rămân prooro-
ceşti şi Templul nu se va rezidi.
contractual
N .n. - Sfidarea premeditată şi în-
dărătnică a voii lui Dumnezeu,
precum şi o altă încercare de rezidire a
Templului legii vechi, nu ar reprezenta
decât o reluare a cumplitei erori şi ră-
tăciri spirituale despre care s-a vorbit,
o nouă revărsare de grele suferinţe pes-
te poporul evreu, care impune perseve-
rent doar recunoaşterea holocaustului
împotriva sa, după un scenariu propriu
îndelung şi selectiv evocat, dar nu recu-
noaşte cumplitul deicid comis de stră-
moşii lui; într-adevăr, cândva „popor
ales”, dar într-o alegere de tip contrac-
tual, prin care Dumnezeu i-a făgăduit
lui Israel că atâta timp cât acest neam
vechi va respecta poruncile Sale, în duh
şi adevăr, El îl va ocroti, iar când le va
încălca îl va certa amarnic cu plăgi şi
încercări de toate felurile, aşa cum se
poate lesne observa în istorie, ca o evi-
denţă orbitoare, până în zilele noastre...
Este un adevăr binecunoscut faptul
că o Biserică rămâne vie doar atâta
timp cât ridică Sfinţi din mijlocul ei,
numai prin autentice descoperiri dum-
nezeieşti, şi nicidecum prin hotărâri
omeneşti, pe criterii politico-religioase
şi prin beatificări în „regim de urgenţă”,
iar în Biserica dreptslăvitoare, slavă lui
Dumnezeu, s-au proslăvit mulţimi de
Mucenici, Cuvioşi şi Mărturisitori în
toate epocile istorice. Ei bine, după ce
umbra legii vechi a trecut şi toate nea-
murile creştinate au început să trăias-
că numai sub puterea Harului, chiar
şi-atunci când o fac încă nedeplin, ne
poate arăta cineva dintre cei încreme-
niţi spiritual în legea veche măcar vre-
un singur sfânt autentic, purtător de
Dumnezeu şi făcător de minuni al lor?
Dar sfinte moaşte ale vreunui rabin
s-au pomenit de-a lungul secolelor care au
urmat Răstignirii, Învierii şi Înălţării la ce-
ruri a Domnului nostru Iisus Hristos, Îm-
păratul Vieţii şi Judecătorul nostru al tu-
turor? Cum poate cineva pretinde în mod
serios şi credibil că lucrează după voia lui
Dumnezeu, din moment ce sfinţenia rea-
lă nu se mai arată în nici un mod sesiza-
bil în viaţa sa or a poporului său?
Şi încă o evidenţă orbitoare: toţi
creştinii cu fapta, înviaţi şi luminaţi
lăuntric îi cinstesc precum se cuvine
pe toţi sfinţii prooroci, protopărinţii,
patriarhii şi înţelepţii din perioada Ve-
chiului Testament, socotindu-i adevă-
rate vase alese prin care Dumnezeu a
lucrat la mântuirea oamenilor din în-
treaga lume încă din epoca precreştină;
dar, urmaşii poporului cândva ales se
roagă vreodată pentru ramura altoită
a creştinilor, după ce în mod vădit şi
adeverit Dumnezeu le-a arătat urmă-
rile cumplitului deicid şi ale blestemu-
lui nebunesc pe care strămoşii acestui
neam (străvechi, inteligent, dinamic, câ-
teodată real credincios, dar cel mai ade-
seori trufaş, neascultător şi îndărătnic)
l-au chemat singuri asupra lor?
Toate neamurile pământului au păca-
tele, greşelile, cusururile şi neîmplinirile
lor, pentru care vor trebui să dea socoteală
la Judecata neamurilor, doar neamul iu-
www.axa.info.ro
deu se comportă ca şi când n-ar fi păcătu-
it, greşit şi nedreptăţit niciodată în istorie,
impunând altora ceea ce el nu respectă
nicicum şi crezându-se în mod absurd
„superior„ altor neamuri, dar, şi mai grav,
sfidând nebuneşte poruncile Logosului
întrupat în istorie… Evident, superiori-
tatea reală şi bineplăcută lui Dumnezeu
în slujirea aproapelui o demonstrezi nu-
mai prin dreapta Sa slăvire, prin împlini-
rea poruncilor Sale şi prin faptele vii ale
credinţei adevărate şi nicidecum prin so-
fismele şi chiţibuşeriile legendelor hasidi-
ce impuse cu anasâna altora, după cruda
şi inumana lege a talionului!
Creştinii înviaţi lăuntric, atâţia câţi îi
ştie numai Dumnezeul Cel veşnic Viu şi
în Prea Sfânta Treime slăvit şi închinat,
se roagă sincer pentru întoarcerea evre-
ilor la dreapta credinţă, după Cuvântul
lui Dumnezeu, precum şi după Sfânta
Predanie, dar evreii de astăzi se roagă
vreodată pentru mântuirea creştinilor
sau doar le hărăzesc ceea ce i-au urzit
cândva şi Împăratului Vieţii, Domnul
şi Stăpânul vieţii lor, pe Care aceştia Îl
adoră, după puteri şi înzestrare, slujin-
du-I smerit până la moarte? g

NOTA NOASTRĂ
Sfânta Scriptură are oase tari din subtext, vine din partea unui creş- În proorocia lui Amos (9 – 11, 12): Cel de-o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate
ă stea bine, să stea cu frică, să ia tin cu fapta şi hăruit chirurg (din şcoala ”În ziua aceea (N. a. – Este vorba de ziua s-au făcut”şi că, înafara Lui, alţi dumne-
„S aminte” şi poporul evreu, dar marelui Iacobovici), veteran de război,
mai cu seamă cei care-l conduc, fiindcă supravieţuitor de la Cotul Donului, tată
„vânturării lui Israel” – vers. 9) voi ridica
cortul cel căzut al lui David şi voi drege
zei nu pot exista?).
Autorul articolului ne previne, în mod
„Sfânta Scriptură are oase tari”, ea trebu- a şase copii, bunic a unsprezece nepoţi şi spărturile lui şi dărâmăturile le voi ridica la firesc, că citatele din Amos şi celelalte le-a
ind a fi citită, cu bună credinţă, în duh străbunic a trei strănepoţi, trecut cu Mila loc şi-l voi zidi ca în vremurile cele dintru în- transcris din ediţia jubiliară a Sfântului
şi adevăr, cu post luminat şi rugăciune lui Dumnezeu prin „investigaţiile” şi pri- ceput; ca astfel el să ia în stăpânire rămăşiţa Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
stăruitoare, dar şi cu ajutorul unui tratat gonirile securiste, fiu luminat al Bisericii Edomului şi toate popoarele peste care s-a (ÎPS Bartolomeu Anania), cu excepţia
de hermeneutică biblică, întrucât pe alo- noastre strămoşeşti ajuns la vârsta patriar- chemat numele Meu, zice Domnul care face celor pe care le-a transcris din versiunea
curi limbajul este metaforic, pe alocuri hilor (95 ani!), respirând o erudiţie vie şi acestea” (N. a. – Versetele 11 şi 12 vor fi franceză a bibliei (ab. P. Crampon – Pa-
alegoric, de cele mai multe ori alcătuind neostentativă, care a avut încă din tinereţe citate cu unele nuanţări de către Sfântul ris, 1928), unde într-o notă din subsol se
un adevărat discurs intelectual de cea curajul de-a mărturisi, prin pilda vieţii sale Iacob în Sinodul Apostolic din Ierusalim vorbeşte explicit despre ridicarea cortului
mai mare afinare şi subtilitate cugetătoa- de misionar ortodox neobosit, credinţa în – Faptele Apostolilor 15 – 16, 17). lui David („La hutte de David”).
re, necesitând varii cunoştinţe şi conexi- Înviere, cerându-le cu înţelepciune şi ev- În trimiterile care însoţesc textul Precizarea scripturistică concordă
uni precise; mai mult, prin hotărârea de lavie vie tuturor celor îngrijiţi de domnia se spune: cu cele spuse în Isaia, precum că din
nepătruns a lui Dumnezeu, ceea ce se sa, ca mai întâi să se spovedească şi să se a) Ieremia 18 – 4, 5: „Şi a fost cuvân- Israel va rămâne o „rămăşiţă”, şi anume
ascunde adeseori „înţelepţilor” acestei împărtăşească cu binecuvântarea duhov- tul Domnului iarăşi către mine şi mi-a zis: din casa lui David, dar în nici un caz nu
lumi, se destăinuie numai celor curaţi nicului, şi abia apoi să vină să-i opereze <Casa lui Israel, oare nu pot să fac şi Eu este vorba de rezidirea Templului. Ex-
cu inima, iar curaţi cu inima în sensul dânsul, din sala de operaţii nelipsind, nici cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul?>. presia „cortul lui David” se referă la nea-
plin şi deplin al cuvântului, nu pot fi în vremea comuniştilor, candela aprinsă şi Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea mul, la casa regală a lui David, fără nici

www.axa.info.ro
nicicum puternicii şi mai-marii efemeri icoana Domnului nostru Iisus Hristos şi sunteţi voi în mâna Mea, casa lui Israel!”. o legătură cu Templul. Cei ce au încer-
ai unei lumi la fel de efemere, indiferent a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. b) Ieremia 19 – 11,12: „Iată ce zice cat o interpretare forţată, în sensul că
de neamul căruia îi aparţin, atâta vreme Cei ce se vor uimi de adevărul spuselor Domnul Savaot: <Voi sfărâma poporul prin expresia „cortul lui David” s-ar în-
cât vor să-i domine trufaş, dispreţuitor, noastre, să citească cu atenţie articolul acesta şi cetatea aceasta, aşa cum am sfărâ- ţelege rezidirea Templului, nu ţin cont
cinic şi discreţionar pe toţi ceilalţi, vor- de faţă, dar şi altele semnate de domnul mat vasul olarului, care nu mai poate fi fă- nici de contextul în care se face această
bind demagogic despre o pace iluzorie, doctor Iosif Niculescu, unul dintre puţi- cut la loc, şi-l vor îngropa în Tofet din pricina referire şi nici la cele scrise de Isaia.
dar pregătind de fapt, prin forţă şi vi- nii medici creştini aflat printre noi, care a lipsei de loc pentru îngropare. Aşa voi face cu În acest fel, până la eventuala desco-
cleşug, teroarea celui rău şi instaurarea practicat cu discreţie, modestie şi deosebi- locul acesta, zice Domnul, şi cu locuitorii lui, perire a altui citat din Vechiul Testament,
domniei antihristice pe întreg pământul! tă competenţă arta tămăduirii după învă- şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul>„; putem afirma că problema rezidirii
În cazul că cineva, fie el şi vreun ţătura Sfinţilor Doctori fără de arginţi. c) Ieremia 45 – 4:„Spune-i, zice Templului din Ierusalim se află în prin-
rabin contemporan, se va întreba fals Domnul: <Iată, ceea ce am zidit, voi dă- cipal revelată în citatul din Iov 12, 14. Pe
contrariat de ce apreciem atât de ferm Întrebări omeneşti şi râma, şi ce am sădit, voi smulge, - adică deasupra, această interpretare firească se
şi tranşant demersul luminat al auto- toată ţara aceasta>”; sprijină şi pe datele istorice pe care le-am
rului acestui articol, îi vom oferi aceste
răspunsuri dumnezeieşti d) Miheia 4, 7 şi 7, 11: „Pe cea sfărâ- reiterat, dar şi pe logica simplă, limpede şi
trei motive de bun simţ, dar şi adânc
duhovniceşti, indiferent de orientarea Ş
tectonică
i aici se deschid alte două proble-
me: una este zidirea, opera arhi-
în sine, şi alta este folosirea re-
mată o voi face rămăşiţă, pe cea lepăda-
tă un neam mare; şi Domnul va împărăţi
peste ele, de acum şi până în veac; Fi-va
sănătoasă că omenirea nu se mai poate
întoarce la cultul jertfelor sângeroase
de animale, care constituiau esenţa legii
lăuntrică a acelui sceptic cititor şi de
pregătirea sa teologico-culturală: spectivei zidiri. Dacă „Templul” va fi rezi- nelegiuitul îndreptăţit în cumpăna sa or vechi, ultima jertfă sângeroasă fiind, de
a) Zic Sfinţii Părinţi, prevenindu-ne dit ca locaş de cult religios (aşa cum a fost în sac greutăţile înşelătoare?”; data aceasta, cea a lui Dumnezeu-Omul,
pe toţi, dar, în special pe cei nenăscuţi la început), atunci cei care-l vor da în folo- e) Zaharia 12, 8: „În ziua aceea a Însuşi Mântuitorului nostru Iisus Hris-
încă lăuntric: „Un lucru rău nu-l termini sinţă vor trebui s-o facă prin serviciul al- Domnul va întinde ocrotirea asupra celor tos, Fiul şi Mielul lui Dumnezeu, Logosul
când îl sfârşeşti, ci când nu-l începi!”. tor persoane şi nicidecum prin preoţi. Se care locuiesc în Ierusalim, încât cel mai întrupat în istorie; o alta mai mare, mai
Evident, sfidarea lui Dumnezeu prin ştie bine că prin gestul necugetat şi dispe- slab între ei să fie ca David, şi casa lui sfântă şi mai bine primită de Dumnezeu-
plănuita rezidire a Templului lui Solo- rat al marelui preot Caiafa, şi anume acela David să fie ca Însuşi Dumnezeu, ca înge- Tatăl neputând exista.
mon, din motive omeneşti politico-reli- de a-şi sfâşia veşmântul arhieresc (ceea rul Domnului care merge în fruntea lor „; Jertfa Mântuitorului fiind cea mai
gioase, în litera moartă a legii vechi, este ce era interzis în prescripţiile mozaice!), f ) Faptele Apostolilor 1, 6; 15 – 16, sfântă dintre toate jertfele care au fost
un lucru foarte rău, ba chiar nebunesc; Israel nu mai are preoţie. Aceasta este 17: „Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zi- oferite lui Dumnezeu, mai presus de
b) Fără o astfel de prevenire străvăză- din începuturi o instituţie divino-uma- când: <Doamne, oare, în acest timp vei orice grăire, unică şi inegalabilă, nu se
toare, făcută încă de acum, la Judecata tutu- nă. Le-a dat Dumnezeu o „nouă preoţie”? aşeza Tu, la loc, împărăţia lui David?>; poate concepe o alta mai înaltă, întrucât
ror neamurilor, deci şi a celui iudeu, cei mai Noi nu ştim nimic în acest sens. În lipsa <După acestea Mă voi întoarce şi voi ri- nici o înţelepciune omenească, fie ea ori-
fanatici legalişti şi temerari întrebători de unei preoţimi reale, consfinţită de Sus, dica iarăşi cortul cel căzut al lui David cât de „aleasă”, nu poate trece peste Tai-
profesie din neamul acesta atât de refractar iniţiatorii acestui proiect omenesc, fără o şi cele distruse ale lui le voi zidi şi-l voi na Răstignirii, Învierii şi a Înălţării la
la smerita cugetare, care nu se vor fi creşti- binecuvântare dumnezeiască reală, riscă îndrepta. Ca să-L caute pe Domnul cei- Cer a Domnului nostru Iisus Hristos.
nat nici măcar în al unsprezecelea ceas, ar să mai (re)facă o zidire terestră zadarnică, lalţi oameni şi toate neamurile peste care Iar israeliţii, dacă vor dori în mod sin-
cuteza probabil să spună în apărarea lor: fără nici un folos, deci nejustificată prin s-a chemat numele Meu asupra lor, zice cer o împăcare cu Dumnezeu, prin care
„Doamne, Dumnezeule, Iisuse Hristoase, noi raţiuni sănătoase şi de ascultare de Dum- Domnul, Cel ce a făcut acestea>”. să recapete preoţia pierdută de Caiafa,
Te-am fi recunoscut ca Dumnezeu al Părin- nezeu, slăvit de unii doar cu buzele, dar g) (N. n. – Aşadar, se poate înţelege nu au decât calea firească a recunoaşte-
ţilor noştri, dar nimeni nu a îndrăznit să ne hulit cu faptele... Aşadar, la ce-ar putea limpede că, spre sfârşitul veacurilor, Dom- rii Dumnezeirii Domnului nostru Iisus
spună nouă, cu tărie, că ne înşelăm amarnic sluji încă o clădire religioasă, rezidită din nul Îşi va îndrepta ochii asupra ramurii Hristos şi toate cele evanghelic legate de
în credinţa noastră legalistă şi formalistă, din trufie şi slavă deşartă, din care lipseşte cu davidice a poporului evreu, dar este întru Viaţa, Jertfa şi Învierea Fiului lui Dum-
care Duhul Tău lipsea cu desăvârşire...”; desăvârşire Duhul lui Dumnezeu? totul evident că numai după întoarcerea nezeu, „Care pentru noi oamenii şi pen-
c) Judecata Domnului nostru Iisus Cu aceste întrebări, cărora noi nu le acesteia la credinţa dreptslăvitoare, cu o tru a noastră mântuire S-a pogorât din
Hristos, Căruia I S-a dat întreaga putere putem încă da un răspuns teandric, este căinţă sinceră şi statornică, la credinţa vie, ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt
Iosif NICULESCU

în Cer şi pe pământ, are din începuturi firesc să aşteptăm răspunsurile Dum- în duh şi adevăr, în Domnul nostru Iisus şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.
pe lângă Iubirea Sa dumnezeiască veş- nezeului Cel veşnic Viu, rugându-L cu Hristos, pe care să-L slăvească cu inima, O rugăm, cu negrăită şi neştiută
nic biruitoare şi dimensiunea Dreptă- umilinţă negrăită pe Bunul şi Dreptul nu doar cu buzele. Ne-am întrebat adese- umilinţă, pe Prea Sfânta Născătoare de
ţii absolute, aşa că nimeni dintre cei ju- Dumnezeu să ne dea un semn al voii ori, cu genunchii inimii plecaţi: oare câte Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria,
decaţi nu va putea, indiferent de neamul Sale, iar dacă acest semn a fost dat şi noi torţe umane muceniceşti vor mai trebui Maica noastră Povăţuitoare şi întot-
său, să fie judecat altfel decât după starea încă nu-l înţelegem, să facă mare Milă, aprinse lângă creştetul acestei omeniri deauna Acoperitoare, să ne fie mult-
în care se va afla la acel moment înfri- luminându-ne inima, mintea şi sufletul suferinde, secularizate şi intenţionat con- Milostivă, grabnic ajutătoare şi mijlo-
coşat, în faţa căruia şi Sfinţii cei mari se numai după voia Sa cea dumnezeiască fuzionate spiritual, pentru ca în sfârşit şi citoare la Tronul lui Dumnezeu, nouă
cutremurau, deşi ei au fost prietenii Lui şi nu după a noastră cea omenească, poporul iudeu să înţeleagă că Dumneze- şi tuturor celor pentru care ne rugăm,
încă din timpul vieţii lor terestre. pentru ca toţi să înţelegem, în duh şi ul creştinilor este Dumnezeul Cel veş- acum şi în vecii vecilor. Amin.
Acest avertisment creştin extrem de adevăr, plin şi deplin, că El vrea ca tot nic Viu şi în Prea Sfânta Treime slăvit Altă cale adevărată de mântuire
realist, exigent şi responsabil, plin de-o vie omul să se mântuiască şi la cunoştinţa şi închinat, „Dumnezeu adevărat din nu există pentru nici un neam pămân-
compasiune creştină autentică răzbatând Adevărului Său să vină! Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; tesc, deci nici pentru israeliţi. g
www.axa.info.ro 23
Silvian-Emanuel MAN INDEPENDENŢA ÎNTRE

ROMÂNIEI TRATATUL DE LA SAN STEFANO

ŞI TRATATUL DE LA LISABONA

C
e ni se mai potriveşte nouă,
românilor, un citat celebru
din Dostoievski: „O, las’ să
fim umiliţi, las’ să fim obi-
diţi, dar acum suntem iarăşi împreună,
şi las’ să se bucure acum aceşti oameni
haini care ne-au umilit şi ne-au obidit!”
Oare ce anume nu am acceptat noi
ca să fim împreună, să fim într-un sin-
gur stat, dar mai ales să fim liberi, să
fim independenţi, adică stăpâni în Ţara
Noastră? Poate că acum mulţi judecăm
că eram mai uniţi cât timp existau Ţara
Românească, Moldova şi Transilvania
ca state separate, iar datorită stării de
asediu militar, ne-am ţinut mai bine
de Ortodoxie şi de cultură, decât as-
tăzi, când avem un stat fondat de Loja
Steaua Dunării în 1859, care-i dacă nu
condus, atunci cel puţin manevrat de
masonerie. Şi cum statul e masonic
de la începuturile sale paşoptiste (asta
s-a şi urmărit, să fie masonic de înte-
meiere), „cei de la putere” au avut tot
interesul să denatureze ideea de stat.
El. Ştiţi afişul de înrolare în armata ame-
ricană cu Unichiu’ Sam? Scrie „TE DO-
RESC”. Ştiţi ce spune Hristos? „Veniţi la
Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu
vă voi odihni pe voi” (Matei 11:28). Sta-
tul vrea cei mai buni cetăţeni, cei mai pre-
gătiţi, cei mai supuşi, cei mai puternici,
că doar nu degeaba omoară copii prin
eugenie... „legală”. Hristos îi vrea pe cei
mai amărâţi. Hristos ne vrea pe NOI, cei
„umiliţi şi obidiţi”, şi să ne rugăm să ră-
mânem în Cartea Mielului – tari în cre-
dinţă, căci cei ce se vor închina fiarei vor
fi şterşi din Cartea Mielului (Apoc. 13:8).
Dar din neştiinţă şi obidinţă am ac-
ceptat o soluţie lumească şi neduhovni-
cească de la apariţie, chiar antihristică
dacă luăm în calcul măsurile anticle-
ricale (secularizarea averilor mănăsti-
reşti şi exilarea ierarhilor care nu agre-
au noua conducere masonică): Statul
român modern.
Scurt istoric
avantajoase, s-a încercat comunizarea
României în 1919. Dar în timp ce ar-
matele roşii stăteau în coasta proaspăt
reîntregitei Românii, un tânăr de doar
19 ani cu o gaşcă de colegi au început
să se antreneze în pădure, cu arme adu-
nate după război, împotriva trupelor
sovietice. De la acele antrenamente
considerate de unii „bravadă”, acelaşi
târăr a creat cea mai mare organizaţie
anti-comunistă din istoria omenirii,
care în momentul ei de glorie în 1937
număra un milion de români. Dar cum
purtătorul duhului lui antihrist „stă la
pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să uci-
dă pe cel nevinovat; [iar] ochii lui spre
cel sărac privesc” (Ps. 9:28), căci tână-
rul acela chiar era sărac, a fost pândit
de antihriştii interbelici şi ştrangu-
lat, apoi împuşcat ca să i se însceneze
evadarea şi ars cu acid sulfuric, iar ca
să nu fie de găsit trupul lui, au mai şi
turnat „bogaţii” o placă de beton. Ideea
este că tânărul acesta a reuşit să întâr-
zie comunizarea României cu aproape
îmi dai această „libertate”, mincinoasă
de fapt, căci nu mi-ai spus că de fapt în-
seamnă... robie? Dacă eşti rău cu mine,
eu de ce să te mai ascult? De ce să nu
ascult de Hristos care îmi zice scurt:
faci ce vrei, eşti liber, dar îţi zic că dacă
nu îmi urmezi mie vei avea numai pro-
bleme – chinuri şi iadul veşnic, iar dacă
îmi vei urma vei ajunge în Rai, căci am
spus: „luaţi jugul Meu asupra voastră
şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând
şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă
sufletelor voastre. Căci jugul Meu e
bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei
11:29-30) Iar cum „pomul este bun şi
rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e
rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se
cunoaşte pomul” (Matei 12:33), iată că
acum culegem roadele: cei credincioşi
statului sunt sclavi îndatoraţi de via-
ţă (15, 20, 30 de ani – ca la puşcărie),
servind cămătăriei organizate, iar cei
credincioşi lui Hristos, sunt liberi, fără
griji, fără riduri, fără credite, fără fir-
me de recuperări care să îi urmărească

Iar în loc să protejeze şi să se sprijine pe
Ortodoxie şi Neam pentru a sfinţi le-
gătura dintre românii risipiţi pe întreg
teritoriul vatrei dacice, statul a devenit
un ţarc imens (de 238,391 km²) în care
sunt adunaţi majoritatea românilor şi
transformaţi în oi, căci instituţia con-
ducătoare a Neamului a devenit Statul
Român – un stat anticreştin şi sinuci-
gaş faţă de propria-i structură, ducând
www.axa.info.ro
P
e fondul căderii Imperiului
Otoman, România a intrat în
Războiul de Independeţă prin declara-
ţia de la 9 mai 1877. O idee excelentă,
dar Statul român masonic a folosit-o
cu un alt scop: eliberarea de sub tirania
otomană care nu ataca Ortodoxia, Ro-
mânia fiind singura ţară tributară Por-
ţii pe teritoriul căreia nu s-a contruit
nicio moschee, iar Biserica a mers îna-
30 de ani. De aceea, capii neîncoronaţi
ai lumii l-au făcut mare criminal şi an-
tisemit, într-o încercare, perversă am
spune, de a-i păta memoria (încă – din
nefericire pentru ei) vie pentru noi.
Din 1945-48 până în 1989 este
aproape o jumătate de veac de domina-
ţie comunistă, timp în care oculta de la
Moscova a beneficiat de aparatul arti-
ficial denumit generic când RPR, când
şi aşa mai departe... căci libertatea lui
Hristos constă în Adevăr şi simplitate
– el are doar Evanghelia, nu are tratate,
comisii, decrete, ordonanţe de urgenţă
sau jocuri lingvistice. Libertatea lumii
şi a statului acesta supus fiarei, după
cum văd acum şi cei care „nu le au cu
Biserica”, constă în minciună, viclenie
şi bani. Aşa că ei încep să părărească
SISTEMUL şi să vină la Hristos, care
doar a chemat, nu a obligat. Pentru că

acum pe toţi românii spre o pierzanie
sigură dirijată de un comandament în
care fiecare abia aşteaptă să intre, iar
intrarea se face după măsura trădării
de Ortodoxie şi de Neam, căci ajunge la
putere cel mai dispus la compromisuri.
Deşi se spune de Biserică că e opre-
sivă şi medievalistă, vorbindu-se de in-
chiziţie şi papă în mass-media incultă
sau vicleană, făcându-se confuzie voită
între Ortodoxie şi catolicism, trebuie să
recunoaştem că Biserica nu te constrân-
ge. Eşti liber, ori în Ea ori în afara Ei,
ori cu Hristos ori fără, Dumnezeu ţi-a
dat libertatea să alegi între chinul veşnic
şi fericirea eternă. Diferenţa aici dintre
Biserică şi Stat este că Biserica, fie cu
Hristos, fie fără, te consideră OM.
Statul, fie loial sau neloial lui, te con-
sideră OAIE, SCLAV, PLĂTITOR
DE TAXE, NUMĂR şi chiar mai grav
din moment ce îşi rezervă dreptul de a
dicta ce e bine pentru tine. Pentru că
dictonul „Statul sunt eu” s-a păstrat şi
a fost perpetuat de camarilele din toată
lumea. Iar ceea ce dictează Bucureştiul,
şi mai nou Bruxelles-ul, este infailibil,
doar suntem protejaţi de terorişti, de
răufăcători, de Biserică, de Sfinţi, de
copii, de Generaţia interbelică, de „bă-
trâni anacronici” sau de „fascişti, cri-
minali şi intoleranţi legionari”, dar mai
ales de antisemitu’ Ăla de Hristos, căci
mai nou chiar şi Domnul şi Mântuito-
rul Nostru Iisus Hristos este antisemit
în viziunea „luminaţilor” vremii.
Este clar că ne este furată libertatea
de a alege, mai ales prin faptul că Statul
este un sistem din care nu poţi ieşi. Statul
Mondial pregătit în culise TE DOREŞ-
TE, pe când Hristos doar te cheamă la
24
inte în ciuda problemelor financiare.
Eliberării îi va urma un lung şir de mij-
loace de supunere piramidei de la Paris,
adică spiritului antihristic al Revoluţiei
Franceze, primul fiind articolul 44 al
Tratatului de la Berlin (13 iunie – 13
iulie 1878) care prevedea: „În Româ-
nia, deosebirea credinţelor religioase şi
a confesiunilor, nu va putea fi opusă ni-
mănui ca un motiv de excludere sau de
incapacitate în cea ce priveşte bucura-
rea de drepturi civile şi politice, admi-
nistrarea în sarcini publice, funcţiuni
şi onoruri, sau exercitarea diferitelor
profesiuni şi industrii în orice localitate
ar fi (…)”, adică încetăţenirea a 500.000
de evrei, care a fost primul pas spre cre-
area unui Babilon în România.
Prin articolul 5 din Tratatul de la
San Stefano, Poarta recunoştea in-
dependenţa României, „dar până la
încheierea unui contract direct între
Turcia şi România, cetăţenii români se
vor bucura de toate drepturile care sunt
prevăzute de alte puteri europene.”1 Iar
„alte puteri europene”, au ajuns să ho-
tărască pentru noi la Berlin, unde Ro-
mânia nu a fost participantă la discuţii,
ci doar observatoare, fără drept de a
interveni, deşi, fără aportul ei la război,
Imperiul Otoman nu ar fi fost înfrânt.
De atunci încoace, „puterile europene”
hotărăsc pentru noi, nu doar în culise,
ci şi pe hârtie...
Şi cum trebuia perpetuată distru-
gerea Neamului Românesc, că nu ar
fi fost de ajuns păcile şi tratatele dez-
1
Cf. textului în limba rusă, Сан-Стефанский
прелиминарный мирный договор la http://
www.hist.msu.ru/ER/Etext/FOREIGN/ste-
fano.htm
RSR România. În acest răstimp, au
murit peste 300.000 de tineri care as- oamenii caută libertatea adevărată, şi o
tăzi au moaşte şi izvorăsc mir, dar care vor afla dacă o vor căuta unde trebuie.
cică nu pot fi canonizaţi pentru că au
fost legionari, de parcă legionarismul
este un păcat de moarte, precum apos- „Consfinţirea” în numele
tazia, care te face mai rău decât un ere- fiarei a Uniunii Europene:
tic. Şi e foarte grav să canonizezi „nişte Tratatul de la Lisabona
legionari”, în condiţiile în care deja Io-
A
cum câţiva ani, Vladimir Buko-
sip Broz Tito este „sfânt” la catolici, iar vki, care pentru „lume” părea un
tătucu-Stalin, ucigaşul a peste 250 de dizident nebun, dar astăzi împlinidu-se
MILIOANE de oameni este propus cu profeţia lui nemaifiind luat în derâdere,
dosar la Moscova, spre canonizare. se întreba: „Mai exact, ce este UE? Poa-
Dar să revenim la problema statală, te prin a examina Rusia Sovietică putem
căci în 45 de ani de comunism în care ni obţine răspunsul. URSS era condusă de
s-a creat special, bine şi demult planifi- 15 oameni care nu erau aleşi, se desemnau
cat un „ţarc” concentraţionist, am fost reciproc şi nu răspundeau faţă de nimeni.
spălaţi pe creier (a nu ştiu câta oară). UE e condusă de 2000 de persoane în
Acum, după ’89, ni se spune despre cât acelaşi mod, care se întâlnesc în secret, nu
de mult ne apăsa regimul, câte restric- răspund faţă de nimeni şi pe care nu îi pu-
ţii ne impunea, câţi ierarhi şi preoţi sau tem destitui din funcţie. S-ar putea spune
fost securişti, ba chiar legionaro-ho- că UE are un parlament ales. Păi şi Uni-
mosexuali2, pentru a denigra Biserica unea Sovietică avea un parlament, anume
Ortodoxă şi a aduce în noi duhul lui Sovietul Suprem. Se aplica ştampila exact
mamona. Căci acum avem „libertate”, ca pentru Parlamentul European, iar tim-
iar „libertate” înseamnă fă ce vrei, cum pul la microfon e limitat pe grup ajungând
vrei şi unde vrei: ia credite, ia-ţi casă3, cam la un minut pentru fiecare euro-parla-
maşină etc etc, doar e democraţie, fra- mentar. În UE sunt sute de mii de eurocraţi
te! Foarte frumos, Tu, Stat român, să cu salarii imense şi mulţi servitori şi nenu-
2
A se vedea campania ziarului Cotidianul, care mărate privilegii, imunitate pe viaţă de la
după moartea PF Teoctist a publicat o ştire în orice fel de persecutare care e pur şi simplu
care spunea că a fost legionar şi homosexual, dusă mai departe de la un post la altul in-
pe baza dosarului de la Securitate; ştirea se diferent că au făcut sau nu treabă. Nu este
găseşte la http://www.mediafax.ro/social/co-
tidianul-publica-dosarul-de-cadre-al-fostului- asta exact ceea ce făcea Uniunea Sovietică?
patriarh-teoctist-887702 Aceasta a fost creată cu forţa şi de multe ori
3
Ne uimeşte faptul că deşi în 1989 eram 23 de prin ocupaţie militară. UE nu e creată uti-
milioane şi toată lumea avea casă, acum sun- lizând armata dar tot cu forţă şi prin abu-
tem doar 21 minus două milioane plecate la zuri economice. Pentru a continua să exis-
muncă la negru şi foarte mulţi au credite pen-
tru casă, adică nu au casă! Unde au dispărut te, URSS s-a extins. În momentul în care
casele în condiţiile în care se construieşte în s-a oprit extinderea a început colapsul. Şi
continuu? eu cred că acelaşi lucru este adevărat despre
www.axa.info.ro
UE. Scopul URSS a fost să creeze o nouă
entitate istorică, poporul sovietic. Şi că noi
trebuie să ne uităm naţionalităţile şi tradi-
ţiile şi obiceiurile popoarelor noastre. La fel,
UE nu doreşte să fiţi români sau bulgari, ci
o nouă identitate istorică, să fiţi cu toţii eu-
ropeni! Să vă suprimeze toate sentimentele
naţionale şi să trăiţi ca o comunitate mul-
tinaţională. După 73 de ani acelaşi sistem
în URSS a rezultat în mai mult conflict
inter-etnic decât oriunde în lume. În uniu-
nea Sovietică, unul din scopurile principale
a fost distrugerea statului naţional. Şi asta
este exact ceea ce face UE acum. Bruxelles-
ul absoarbe statele naţionale ca acestea să
nu mai existe. Corupţia era construită în
sistemul sovietic de sus până jos. Şi tot aşa
este şi în UE. Aceeaşi activitate de corupţie
pe care am văzut-o în fosta Uniunea Sovie-
tică, a înflorit în UE. Cei care i se opun sau
o dezvăluie sunt aduşi la tăcere sau pedep-
siţi! Nimic nu se schimbă. În URSS avem
gulagul. Eu cred că avem un gulag şi în
UE! Un gulag intelectual care se numeşte
„politically corect”. Când cineva încearcă să
spună ce gândeşte, iar ideile sale diferă de
cele oficiale, atunci este ostracizat! Acesta
este începutul gulagului, începutul pierde-
rii libertăţii tale! În URSS ne-au spus că
avem nevoie de un stat federal pentru a
evita războiul. În UE fac exact acelaşi lu-
cru! Pe scurt, e aceeaşi ideologie, UE este
vechiul model sovietic prezentat în ambalaj
vestic. Dar repet, la fel ca URSS, UE are
în interior seminţele propriului colaps. Din
păcate, când se va prăbuşi, şi se va prăbuşi,
va lăsa în urmă distrugeri masive şi vom fi
lăsaţi cu mari probleme economice şi etni-
ce. Vechiul sistem sovietic a fost incapabil
de reformă, la fel este şi UE. Dar există o
alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de
oficiali auto-desemnaţi de la Bruxelles.
Alternativa se numeşte INDEPENDEN-
ŢĂ. Nu trebuie să accepţi ce au planificat
ei pentru tine! Până la urmă nu uitam ni-
meni nu ţi-a pus vreodată întrebarea dacă
vrei să intri în UE! Eu am trăit în viitorul
tău şi nu a funcţionat!”
Iar pecetluirea planurilor este Trata-
tul de la Lisabona, pregătit din 2007 şi
intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009,
culmea, de Ziua Naţională. Tratatul de
la Lisabona a fost creat ca o colecţie de
amendamente care corectează tratatele
anterioare – TEU (Tratatul pentru o
Uniune Europeană) şi TFEU (Tratatul
de funcţionare al Uniunii Europene).
Principalele probleme
prin care se face pasul
spre Guvernul Mondial
sunt:
1. Desfinţarea graniţelor: „Art. 2,
p. 2: Uniunea oferă cetăţenilor
săi un spaţiu de libertate, securitate si
justiţie, fără frontiere interne, în inte-
riorul căruia este asigurată libera circu-
laţie a persoanelor, în corelare cu mă-
AXA ESTE LOCUL DE UNDE AFLI LUCRURI PE CARE CEILALŢI SE SFIESC SĂ LE CITEASCĂ ŞI SE ÎNGROZESC
SĂ LE SPUNĂ: PENTRU EI LUMEA E CU MULT MAI APROAPE ŞI MAI IMPORTANTĂ DECÂT MÂNTUIREA
www.axa.info.ro
suri adecvate privind controlul la fron-
tierele externe, dreptul de azil, imigra-
rea, precum si prevenirea criminalităţii
si combaterea acestui fenomen.”
2. Art. 2, partea A, paragraful g)
cuvintele „piaţa comună” se înlocuiesc cu
„piaţa internă”; Piaţa economică nu mai
este o platformă comună, împărţită
între mai mulţi membri, pe baza unor
acorduri economice, că de aceea i se şi
spunea comună. Acum este piaţa inter-
nă a unei uniuni de state, fără graniţe,
cu liberă circulaţie şi monedă unică.
3. Tratatul de la Lisabona va mări
ponderea statelor puternice din UE.
Ponderea de vot a Germaniei va creş-
te de la 8% la 17%, iar ponderile Marii
Britanii, Franţei si Italiei vor creşte de
la 8% la 12%.
4. UE va putea impune noi taxe ce-
tăţenilor europeni, fără modificări ulte-
rioare ale tratatelor în vigoare (Art.311
TFEU), cum este „taxa europeană” sau
„taxa pe aerul respirat”.
5. Tratatul de la Lisabona ESTE
constituţia unui stat federal şi înlocu-
ieşte constituţiile şi legile statelor mem-
bre. România nu mai există!!! Uniunea
a devenit o entitate politică superioară
celor 27 de state membre şi poate sem-
na tratate internaţionale (Art. 1 şi 47
din TEU; a se vedea şi Declaraţia 17).
Ţarile membre nu îţi vor mai putea
numi comisarii europeni, ramanand
la decizia „Sovietului Suprem”, adică a
preşedintelui Comisiei Europene cine
va fi comisar şi cine nu, exact cum erau
acordate funcţiile de comisari sovietici
sau guvernatori în Imperiul Roman.
6. Suntem cetăţeni ai UE şi suntem
fortaţi să ne supunem autorităţii nedrep-
te a Uniunii Europene (Art. 311 TFEU),
iar Curtea Europeană de Justiţie va avea
puterea de a decide care sunt „drepturile”
noastre în calitate de cetăţeni europeni
– Cartea Europeană a drepturilor fun-
damentale (Art.6 TEU), precum drep-
tul la a ucide copii în pântece, dreptul la
sinucidere, dreptul la libertate sexuală,
dreptul la pedofilie ş.a.m.d.
7. Ca totul să fie serios, UE s-a mi-
litarizat, deja existând celebrul Euro-
corps – armata Uniunii, prin cerinţa
statelor membre de a-şi îmbunătăţi
progresiv capacităţile militare, mai pu-
ţin România, căci poate vor avea cazuri
de genul Sf. Gheorghe sau Sf. Dimitrie
(Art. 42, p. 3 TEU).
8. Hermann van Rompuy (aţi auzit
de el?) este preşedintele Uniunii, ales de
cei 27 de prim-miniştri din ţările UE,
pe o perioada de 5 ani, fără ca nou să
avem ceva de spus (Art. 15, p. 5 TEU).
9. La partea B. Modificări specifice,
găsim aliniatul 10: La cel de-al doilea
considerent, cuvântul „ţări” se înlocuieste
cu „state” si în cadrul ultimului considerent
din preambul, cuvintele „AU DECIS crea-
rea unei COMUNITĂŢI EUROPENE
şi au desemnat…” se înlocuiesc cu „AU
DESEMNAT…”. Au înlocuit ţări cu
state, deoarece ţara reprezintă o formă
de organizare omogenă, cu un anumit
specific naţional. Dicţionarul Explicativ
al Limbii române ne dă definiţia mai
exactă: ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu
locuit de un popor organizat din punct
de vedere administrativ şi politic într-un
stat. Deci statul este o formă de organi-
zare politico-teritorialo-administrativă
a unei ţări. Asta ne şi spune DEXul:
STAT2 ~e n. 1) Instituţie politico-ad-
ministrativă a societăţii în frunte cu un
guvern şi cu organele acestuia, cu ajuto-
rul cărora se asigură funcţionarea vieţii
sociale pe un anumit teritoriu. Dacă ţara
este locuită de un popor, statul asigură
funcţionarea (sau nefuncţionarea) vie-
ţii sociale pe un anumit teritoriu, care
poate include mai multe popoare, cum
a fost de pildă URSS-ul şi tinde în acest
moment să fie şi Uniunea Europeană.
Înlocuirea cuvintelor „AU DECIS crea-
rea unei COMUNITĂŢI EUROPENE
şi au desemnat…” cu un simplu „au de-
semnat” ne arată că statele (mai corect,
ţările) nu au decis crearea unei Comuni-
tăţi Europene. Dacă nu ele, atunci cine
a decis? Cei care au decis vor şi redu-
cerea puterii parlamentelor naţionale
precum şi întâietatea deciziilor Curţii
Europene de Justiţie, legea europeană
fiind deasupra legii româneşti (Art.79
TFEU), iar Uniunea are puterea de a
reglementa investiţiile străine (Art.206-
7 TFEU) si Curtea de Justiţie puterea
de a impune armonizarea taxelor indi-
recte (Art.113 TFEU).
Din păcate, căci altfel nu era planul
complet, tratatul va putea fi amendat,
ceea ce va permite ca mai multe puteri
să fie transferate către Uniune, fără
vreun nou tratat şi fără referendumuri
(Art. 48 TEU).
„Zeul” Jose Emanuel Barosso, co-
munist maoist în tinereţe, care a deve-
nit un „model” de „democraţie” promo-
vat în şcolile din România, declara la
Strasbourg, pe 10 iulie 2007, în timpul
dezbaterilor pentru formularea Trata-
tului de la Lisabona, următoarele:
„Pentru oamenii obişnuiţi (doar pen-
tru bieţii oameni obişnuiţi, ca noi, nu im-
plicaţi în astfel de treburi murdare – n.m.)
se va înţelege că Uniunea Europeană este
cum a fost şi până acum, nu un super-stat,
nu Statele Unite ale Europei în modul în
care avem SUA. În acelaşi timp [se va
înţelege că] nu suntem o organizaţie in-
ternaţională ca NATO, OSCE sau Con-
siliul. Suntem de fapt o construcţie foarte
specială, unică în istoria omenirii. Nu am
avut niciodată o astfel de organizaţie sau
creaţie instituţionalizată unde avem ţări
libere care sunt unite şi s-au decis să lu-
creze cu un anumit grad de cooperare, ba
chiar integrare (una într-alta, în absolutul
Revoluţiei Franceze – n.n.). Dimensiunea
europeană este indispensabilă în trecereaa
de la local la global. [...]Este evident că as-
tăzi dimensiunea naţională nu mai este
îndeajuns. Dacă vrei să combaţi schim-
barea de climă, dacă vrei să produci vreo
schimbare nu poţi opera singur la nivel
naţional. Avem nevoie de mai mult decât
atât. Avem nevoie de dimensiune euro-
peană! [...] Câteodată îmi place să compar
Uniunea Europeană cu o creaţie pentru
organizarea imperiilor. Da, a imperiilor!
Pentru că avem imperii dimensionale.
Dar este o mare diferenţă. Imperiile de
obicei erau create prin forţă, cu un centru
care impunea o dictatură, o voinţă asupra
tuturor, iar acum avem ceea ce autorii nu-
mesc primul impreiu non-imperial. Avem
după dimensiune 27 de ţări care s-au de-
cis întru totul (au decis doar politicienii,
noi nu am decis nimic – n.n.) să lucreze
împreună, să îşi extindă suveranitatea,
www.axa.info.ro
dacă vreţi să utilizăm acest concept de su-
veranitate (adică dizolvarea suveranităţii
statelor naţionale, pentru a instaura o su-
veranitate unică – n.n.). [...] Eu consider
că este o construcţie extraordinară şi că ar
trebui să fim mândri de ea. Cel puţin, noi,
cei din Comisie suntem mândri.”
Şi cu toate acestea, avem o scăpare:
Hristos! „Căci şi din cei şchiopi voi face
un rest şi din cei ce au fost împovăraţi,
un neam puternic, şi Domnul va îm-
părăţi peste ei în muntele Sionului, de
acum şi până în veac!”  (Miheia 4:7),
adică din cei „umiliţi şi obidiţi”, din noi,
dacă ne vom păstra credinţa, Hristos ne
va duce (repet, dacă vom rămâne cre-
dincioşi) în Israelul cel veşnic, în Rai,
în „super-statul” duhovnicesc multi-
naţional (doar Apocalipsa vorbeşte de
judecarea neamurilor) şi hristocentric
în care „cei nelegiuiţi se astâmpără şi
cei împovăraţi se odihnesc” (Iov 3:17),
care se opune oricărui plan lumesc al
slujitorilor lui antihris cărora le spune
că „voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt
din cele de sus. Voi sunteţi din lumea
aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta
(Ioan 8:23), căci „Împărăţia Mea nu
este din lumea aceasta. Dacă împărăţia
Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii
Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iu-
deilor. Dar acum împărăţia Mea nu este
de aici” (Ioan 18:36). Doar Hrisos este
„Alfa şi Omega, zice Domnul Dumne-
zeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine,
Atotţiitorul” (Apoc. 1:8), iar „atunci [la
Judecata de Apoi] va zice şi celor de-a
stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestema-
ţilor, în focul cel veşnic, care este gătit
diavolului şi îngerilor lui.” 
Nu mai căutaţi soluţii lumeşti! Unica
soluţie este trăirea în Ortodoxie a fiecă-
ruia, pentru trăirea în Ortodoxie a Nea-
Silvian-Emanuel MAN
mului: învierea noastră în numele Dom-
nului Nostru Iisus Hristos! Pocăinţa
fiecăruia pentru pocăinţa Neamului!
„O, neam necredincios şi îndărătnic,
până când voi fi cu voi? Până când vă
voi suferi pe voi?” (Matei 17:17) g
25
 CONTRA
ATAC
Adrian BOTEZ
S
untem în vreme de criză
gravă, profundă şi de toa-
te felurile. Care criză a cam
adus poporul român în acea
stare de descompunere, căreia i se zice,
îndeobşte, „hoit”. Deci, era de aşteptat să
se apropie, cu paşi de catifea, de catifea
neagră şi cruzime laşă – hienele. În ca-
zul nostru, al românilor, erau de aşteptat
diversiuni şi manevre parşivo-mârşave,
din partea „amicilor” noştri, hienele…
ungureşti! Fireşte, nu mă refer la „popor”,
ci la complet ne-stimaţii săi guvernanto-
conducători (că doar şi la unguri trebuia
să fie un soi de PDL – Fidesz-ul, şi un
soi de Băsescu, numit Viktor Orban,
premierul…şi campanii electorale, de
dreapta ori de stânga… Orban-Ungurul
strigă după voturi, „la poarta nouă”, DAR
TARE VECHE”, din Ardeal - Băsescu-
Ne-Românul trimite bezele prin „Repu-
blica Moldova”… - ACUM, că în aprilie
anul trecut, îl durea în…nume!).
Dar, precum e boala veche în istoria
Poporului Românesc (care îşi trage fi-
inţa sa temporală din trans-istoria Nea-
mului Românesc!), „hoitul”-popor ro-
mân istoric este „livrat” (în calitatea sa de
„hoit”!) de către TRĂDĂTORII (SĂI)
DE SERVICIU…care, nu ştiu cum nai-
ba se face, că nu lipsesc şi nu întârzie ni-
ciodată, de la… „datorie”!!!
Şi, Doamne, mulţi mai sunt!
…Dar este livrat „hoitul” şi de tră-
www.axa.info.ro
dătorii Speciei Terestre Umane: SUA,
cu apendicele său, NATO…cu stăpânii
săi din umbră, Marea Finanţă Mondială
(reprezentată, în emergenţă, prin FMI,
Banca Mondială, Banca Europeană etc.).
Care, acum doi ani (2008), au livrat „pre-
cedentul Kosovo”. De atunci, oricât s-ar
gurguţa toţi dobitocii cu pretenţii de
„politologi”, DREPTUL INTERNA-
ŢIONAL NU MAI EXISTĂ!!! Şi nu-i
o noutate, dacă ai fi fost cât de cât treaz şi
ai fi citit Protocoalele de la Toronto, 1985
– cunoscute sub numele de „Aurora Ro-
şie”: „Căderea naţiunilor-state nu mai este
decât o chestiune de timp – un timp destul
de scurt (…) Această nouă concepţie eco-
nomică ne va ajuta să accelerăm declinul
„naţionaliştilor” din toate naţiunile; să-i
izolăm în facţiuni diverse şi, la momen-
tul dorit, să-i instigăm, cu sălbăticie, unii
împotriva celorlalţi, în războaiele intestine
care vor finaliza ruinarea acestor naţiuni”
(cf. revista Axa, Documentul „Aurora Ro-
şie”, p. 28). Ca să nu se liniştească nicio-
dată Duhul Europei – ci pururi să stea
de veghe înafara sufletului… - la hotarele
geografice (…l-am auzit pe Băsescu, dar
i-am auzit şi pe alţii, care se dau mai breji
ca el – precum că nici Credinţa, nici Ge-
ografia şi Istoria n-ar fi valori… – atunci,
ce va fi fiind valoare?! – oare valoare se va
fi chemând această pândă veşnică, între
fiarele machiavelice?!).
Fără aceşti trădători (unii de Neam,
alţii de Duh şi de specie…), Profesioniş-
tii Scandalagii ai Europei – ungurii (ex-
trem de necesari SUA, pentru a menţine
starea de insecuritate europeană, spre
deschiderea posibilităţii de intervenţi-
onism hegemonic permanent, al Babe-
lului American, în treburile Bătrânului
Continent!) – n-ar fi îndrăznit nimic
deosebit. Deh, hiene…
Mihai Eminescu pendulează între
tentaţia (în multe privinţe, îndreptăţi-
26
tă!) de a generaliza, la nivel de Neam,
defectele (duse până la faza de demen-
ţă!) ale maghiarimii, şi generozitatea de
a-i numi drept „vinovaţi” de această de-
menţă perpetuă, din istoria modernă, a
Europei-cu-Maghiari, doar pe magnaţii
/guvernanţii lor, ocupaţi, mereu, doar a
complota contra tuturor celor ce nu-s din
„cea mai nobilă rasă” (cum zice demen-
tul lor „erou”, Dücsö Csaba, în manifes-
tul oribil, Nincs Kegyelem-Fără îndurare,
1937) - …de fapt, cea mai jalnică dintre
toate rasele pământului, cea maghiară:
„Vom arăta numaidecât cum nici nu pot
avea, nici nu pot constitui o putere morală
oarecare. Nu e pe lume o singură inteligen-
ţă care să fie o mai rea expresie a poporului
ei de cât cea maghiară. Să ne silim puţin
a analiza spiritul, — nu al poporului ma-
ghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom
putea cunoaşte niciodată, — ci al acestei
coterii care-l guvernă, guvernându-ne tot-
odată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică.
Ieşită din nişte şcoli mizerabile, a căror
singură ţintă e propagarea minciunei, în
care n-au învăţat nimic alta decât fanatis-
mul, primind o educaţie care avea de princi-
piu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman,
nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei ge-
neraţii june şi de aceea docile nişte principie
sistematice, în flagrantă contradicţie cu tot
ce era mai nobil în spiritul secolului nostru.
(…) Tu-i spui că naţiunea română vrea
cutare şi cutare lucru, el [î]ţi răspunde că
naţiunea română nici nu există. Apoi în-
ţelege-te cu un astfel de om! (…) Vina în
fine nu e a lor, pentru că generaţia ca atare
nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său.
Vina acestei direcţiuni o au descreieraţii lor
de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să crea-
dă cum că în această ţară, ce e mai mult a
noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza
până şi pietrele”(s. mea) – cf. Mihai Emi-
nescu, art. Echilibrul, în Timpul, 1870.
…Nu am fost şi nu sunt un fraier de
„alarmist”, nici un „lansator de fumigene”,
nici un „criier turmintat” (cum îmi scria,
mai deunăzi, un „amic”…).
Nu. Eu ştiu (printr-o îndelungă expe-
rienţă, nu neapărat dorită de mine, în do-
meniul informaţional - dar absolut nece-
sară, mai ales azi!) să fac nu doar deosebi-
rea între o fumigenă şi o bombă autentică
(…de cea cu schije ucigaşe! – …ucigaşe
de Neam, în cazul nostru), nu doar între
zvon-manipulare /vs/ adevăr – dar viaţa
şi pericolele prin care trece România con-
temporană m-au învăţat să fac şi conexi-
uni între fapte. Fapte REALE!
Mai curând EU sunt în poziţia mo-
rală de a-i acuza, pe foarte mulţi conce-
tăţeni, dacă nu, direct, de trădare, atunci,
măcar, de UN SOMN BLESTEMAT!!!
Pentru că şi eu, şi alţi câţiva români că-
rora le pasă de România, am avertizat,
de mult, asupra „lupului”, dar „ciobanii”
au continuat să doarmă…ŞI DORM ŞI
ÎN ZILELE NOASTRE, CU IMNUL
NAŢIONAL ÎN BRAŢE!!! Ce dacă s-a
făcut referendum, în Harghita şi Covas-
na – şi, în urma referendumului pentru
autonomie teritorială (pe criterii etnice!),
s-au produs efectele „de jure” (nu mai re-
pet, că m-am săturat, cazul consilierului
prezidenţial Remus Opriş, care, încă din
1997, n-a avut dreptul să coboare din au-
tomobilul său, adică să calce pe „pământul
sfânt al secuilor” din Odorheiul Secuiesc,
când venise să elucideze alungarea călu-
PLUS UN SOMN BLESTEMAT!
găriţelor greco-catolice, ale „Congregati-
ei Inimii Neprihănite a Fecioarei Maria”
- alungare executată pentru „a păstra
echilibrul etnic în Ţara Secuilor” …), de
tipul: IMN SECUIESC, STEMĂ SE-
CUIASCĂ, LIMBĂ EXCLUSIV MA-
GHIARO-SECUIASCĂ…ŞI VOR
SĂ INSTAUREZE ŞI PARLAMENT
SECUIESC!!! - …pe lîngă fleacul că au
şi instalat borne cu inscripţia „Szekler-
land”… şi că, duminică seara, la Antena
3, toată lumea a văzut (oare o fi intere-
sat-o să vadă?!) două lozinci, în paralel,
una din Barcelona şi cealaltă din „Szeke-
lyföld”: „Catalonia is not Spain!” – respec-
tiv: „Szekelyföld nem Romania!”… „Ţinutul
Secuiesc nu (mai) este România”…!
Şi voi, guvernanţilor care staţi la gu-
vernare cu UDMR-ul de gât, şi tu, preşe-
dinte al României, care ai stat cap la cap
cu dracii, la Sabatul Satanei, al formării
Partidului Civic Maghiar …ştiaţi asta, şi
nu ne-aţi spus-o…sau n-om fi auzit noi
când ne-o veţi fi zis?! Păi, dacă merg tre-
buşoarele tot aşa – atunci, rând pe rând,
se vor perinda, prin faţa românilor, cu
faţa spre afară de ţară, toate provinciile,
toate colţurile pământului românesc…şi
noi nu vom auzi, ci vom sforăi!!! Nu vom
vedea, ci vom căsca!!!
Şi ne vom trezi cu dosul pe loc străin
şi cu vechilul străin punând biciul ori stră-
murarea pe noi, să-i arăm ţarina LUI!!!
Dar mai există o informaţie (de data
asta, venită „pe surse”…), cel puţin la fel
de interesantă precum cele de mai sus, şi
care confirmă, până la virgulă, Protocoa-
lele de la Toronto, 1985: „George Sörös i-a
trimis o scrisoare lui Traian Băsescu, pe 21
iulie 2010, în care îl ameninţă pe acesta că
va finanţa o revoluţie românească (n.mea:
dar poate să fie ca la casa lui Tökes, în
decembrie 1989: „revoluţie româneas-
că”, pornită cu…”Gărzile Secuiesco-
Maghiare”…ce, ori nu vă sună bine?!),
să-l răstoarne de la putere, dacă nu va da
<<undă verde>> pentru exploatarea de la
Roşia Montană”…Foarte interesant:
1 - pe de o parte, te zăpăceşte însăşi
vestea: cum „verde” la Roşia Montană,
când Budapesta urla (pe bună dreptate,
de data asta!), de anul trecut, că „le pân-
gărim Tisa”?! ;
2 - pe de alta, oricum ai întoarce-o,
tot prost ieşi: nu-ţi convine regimul de
dictatură băsesco-pedelistă, dai de dra-
cul maghiar, că doar el finanţează „răstur-
narea”, deci „răsturnătorii” vor fi taxaţi de
trădători şi colaboraţionişti cu inamicul
maghiar; dar nici să-ţi ardă pământul şi
să-ţi ucidă apele, cu cianuri – firma lui
Max Rich (că ăsta-i „adevăratul”, iar nu
„masca” de canadieni, de la Gold Corpora-
tion!) – iarăşi nu-i cu cale, şi tot trădător
de pământ sfânt românesc te numeşti!
Acesta e raţionamentul omului de
bună-credinţă – şi, fireşte, se ajunge la
impas logico-moral…Păi, tocmai aceasta
este şi dorinţa „logicii” Guvernului Mon-
dial, a Ocultei Mondiale: „să-i instigăm,
cu sălbăticie, unii împotriva celorlalţi, în
războaiele intestine care vor finaliza ruina-
rea acestor naţiuni”…!!!
…De ani, de sute sau de zeci, popoa-
rele din jurul nostru („vecinii şi fraţii”…
halal!), de la Budapesta, Sofia, Kiev, Mos-
cova, ba chiar Belgrad – ne dau semnale
deloc prieteneşti. Ceva ce miroase a…
dezmembrare teritorială! Dar autorită-
HIENE ŞI
TRĂDĂTORI.
ţile noastre…”ni znaiu”! Ziarele sofiote
clamează pretenţii asupra Dobrogei…
de Nord (… că pe aia de Sud o conside-
ră, senini, „bunul lor din veşnicie”! - …şi,
punând la un loc „Dobrogile”, ar forma de
mult doritul coridor „pan-slav”, spre Mos-
cova! -), „fraţii” sârbi vor Banatul (şi, dacă
se poate, şi un bonus…ceva…Oltenia,
să zicem, pentru început, ca „antreu”…),
Ucraina se consideră moştenitoarea Mos-
covei Sovietice (fără nici cea mai mică
mustrare de conştiinţă…aşa că ar vrea…
CAM TOTUL!), iar Budapesta (trans-
bordându-şi Gărzile Maghiare pe teren
românesc, sub nomenclatura de „Gărzi
Secuieşti”, CURAT FASCISTE! – se
face trafic de arme, pe la toate vămile Ro-
mâniei cu Ungaria, pentru a „hrăni” aceste
„gărzi”… - pe care le-aţi văzut „live”, zilele
astea, la toate televiziunile… (de-aţi vrut
a le vedere…!) - ŞI ELE NU-S DE AZI-
DE IERI!!!...şi SRI-ul a informat – dar
cine stă să-l asculte, când INTERESUL
FOTOLIULUI TRECE ÎNAINTEA
INTERESULUI NAŢIONAL?!)…
vrea scandal, CU ORICE PREŢ! Chiar
încălcând „Tratatul de prietenie şi de bună
vecinătate româno-ungar” (?!). Şi, pe lân-
gă scandal, fireşte, vrea …”Erdely”! Tare
aş vrea, însă, EU, să nu uitaţi de acel Plan
Habsburg şi să nu-l consideraţi „o poveste”,
pentru că masonii nu-l consideră o po-
veste, ci O SOLUŢIE OPTIMĂ PEN-
TRU METAMORFOZAREA NA-
ŢIUNILOR-STATE, ÎN TURME!
Cele 16 puncte ale Planului Habsburg
dovedesc că Masoneria se foloseşte de cea
mai turbulentă minoritate, cea ungurească”,
după cum numeşte istoricul Mircea Do-
garu - minoritatea maghiară din Imperiul
Habsburgic, minoritate care a şantajat
până la sânge, TOTDEAUNA ŞI PRE-
TUTINDENI, pe toţi (împăraţii, „fraţii”
şi… fraierii) şi pe toate (popoarele cu care
zicea că „conlocuieşte”, de fapt, pe care le
voia subjugate primitivului şi sceleratului
lor plan, al unei Neo-Hunii Mari, numi-
tă Ungaria Mare!!!). Aşa i-a şantajat pe
Habsburgi, aflaţi în plină criză de auto-
ritate, aşa îi şantajează pe sârbi şi slovaci
(până la dezintegrare!), aşa îi şantajează
pe români, aflaţi, şi ei, în plină CRIZĂ!!!
(de tot felul: economică, financiară, mo-
rală…) şi în plin proces de atomizare
socială şi de autoritate, cu un UDMR la
guvernare şi un PCM („năşit” chiar de
cuplul ideal: Băsescu-Tökes!), aflat, chi-
purile, în… „opoziţie”, pentru a plusa şi a
fixa, mereu, noi standarde de şantaj, pen-
tru minoritatea maghiaro-secuiască (fie
vorba între noi, secuii sunt „masă de ma-
nevră”, mai mult… „nume de manevră”, în
favoarea ungurilor - pentru că, la recensă-
mânt, a ieşit că „secuii” n-ar număra decât
vreo câteva – foarte…câteva…! - sute!!!).
…Auzeam, zilele trecute, pe la diver-
se posturi de televiziune, că „ar fi absurd”,
că „trebuie să fim nebuni” să ne temem de
bau-baul episcopului reformat Tökes
Laszlo (…ştiţi, ăla cu „revoluţia” de-aca-
să de la el…din decembrie 1989… aia
trecută pe la Moscova-Washington-Bu-
dapesta-Belgrad etc….!)..
Vă amintesc, cu plecăciune, că Tökes,
acest domn cu totul inofensiv şi „dulce”
(vorba lui nenea Iancu…) este europar-
lamentar român (ales prin fraudă pro-
maghiară grosolană, a trădătorilor Tra-
ian Băsescu şi a acoliţilor săi din PDL,
www.axa.info.ro

- pentru vindecarea prezentului,
prin împrospătarea memoriei
româneşti -
pe 7 iunie 2009!), ajuns, prin şantaj ma-
ghiar budapestan, vicepreşedintele Par-
lamentului European. Dar, EVIDENT,
nu ar fi fost NIMIC, în Partidul Popular
European (cel şantajat de Budapesta) -
dacă nu ar fi fost, în prealabil, EURO-
PARLAMENTAR ROMÂN! … - dacă
în judeţul Vaslui n-ar fi aflat Băsescu şi
PDL-ul cca 3.000 de unguri, scrişi pe
vânt!!! Iată ce declarase super-popa ăsta
(care a jurat, pe Biblie, fidelitate Româ-
niei! ptiu!) , joi seară, la Universitatea de
Vară de la „TUSVANYOS” (…aşa scria,
DOAR ÎN UNGUREŞTE, PESTE
TOT, la Tuşnad-Băi - şi tot numai în
ungureşte s-a vorbit, de către toţi cei din
jurul invitatului Traian Băsescu, de par-
că ăsta ar fi fost NU preşedinte al Româ-
niei, pe pământ românesc, ci un oarecare
infractor de drept comun, prins între doi
jandarmi cu pană de cocoş la pălărie şi
judecat pe pământ maghiar!): că, dacă o
micro-regiune precum Kosovo şi-a do-
bândit autonomia, acelaşi lucru ar fi po-
sibil şi în „Ţinutul Secuiesc” (?!): „Trebuie
să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă
trebuie, secuimea are nevoie de un model de
tip catalan (dar catalanii ăia nu-s la mij-
loc de Spanie, ci oleacă mai la…Mare! –
or, ungurii pare că vor „să ne mânce mai
din mijloc cătră laturi”, să cuprindă tot ce
mai este, prin intermediul a ceea ce era,
simbolic… - dar atunci n-am bănuit! –
GAURA-DE-NEANT-ŞI-DE-HĂU-
A-STEAGULUI, DIN DECEMBRIE
1989!!!), dar în acel moment nu veţi mai
fi la guvernare (UDMR - n.r.), pentru că
am manifesta împotriva voastră”, a afirmat
Tökes. Reluând ideea modelului catalan
avansată de Tökes, preşedintele executiv
al Consiliului Naţional al Maghiarilor din
Transilvania, Toro T. Tibor, a afirmat că
nu crede că în Transilvania se poate iniţia
o manifestare de asemenea amploare, dar
s-ar mulţumi dacă la Miercurea Ciuc s-ar
aduna 100.000 de oameni care să ceară
autonomia Ţinutului Secuiesc.”
Măi, ce modeşti sunt aceşti trădători
de jurăminte de fidelitate! Aşa-mi plac
ei mie, cât le plăcem şi noi, lor: Tökes
a zis că urmează modelul (printre alte-
le!) Insulei Åland, aparţinând Finlandei
(de parcă România ar fi vreun arhipelag,
ceva…!). Păi, eu l-aş trimite, cu tot cu ci-
racii lui, cu toţi ungurii şi secuii cărora
nu le place să rămână fideli României (şi
Pâinii Sfinte, mâncate din pământ româ-
nesc!), chiar mai departe (muuuuult mai
departe!) decât… Åland…!!!
Eu nu îndemn (DEOCAMDATĂ!)
să iasă nimeni dintre români, contra ie-
şirii Gărzilor voastre înarmate de către
Budapesta – dar vă spun (DEOCAM-
DATĂ!) aşa: „Voi, unguraşilor, nu puteţi
trăi printre oameni de omenie, bre! S-a zis!
Ieşiţi din Europa…că mai sunt multe insu-
le goale, prin Pacific…!”
Deci, spuneau diverşi „intelectualişti”
(sau iude-trădători? – alegeţi-vă tabăra,
domnilor, vă rog!), care „se trăgeau în
poză”, pe la diverse televiziuni (…printre
ei şi dl „istoric” Dan Petre) că să nu fim
cu „criierii turmintaţi”, că nu trebuie să ne
temem de ce zice popa Tökes, că situaţia
noastră din Ardeal este…nu doar diferi-
tă, ci…”opusă” celei din Kosovo! (?!) Şi
că NATO…şi că UE… (de parcă UE a
„ctitorului” Jean Monnet n-ar vedea ce-i
în Franţa ori Grecia, de nu poţi să zici,
www.axa.info.ro
ATAC
pe-acolo, că eşti altceva decât ce zice nu-
mele ţării că eşti!!!).
(…Da, dar zice popa Tökes că l-a
ameninţat, mai alaltăieri, pe „domnul”
NATO, că dacă nu se face Ţara Secuilor,
îl…îl…îl… - bla-bla-bla).
Reiau, pentru „intelighenţia româneas-
că” (?!) tip Smaranda Enache, Dan Petre
et Comp.: Măi, stimabililor, onorabi-
lilor şi venerabililor români „înţelepţi/
intelighenţi” cât şi oaia - sunteţi amabili
şi chiar credeţi că le puteţi ziceţi asta
şi kosovarilor (din Leposavić, Zvečan,
Zubin Potok, Novo Brdo, Štrpce – en-
clavele sârbeşti din „statul independent”
Kosovo… - „stat” artificial, sfidând orice
normă de Drept Internaţional, „stat” for-
mat de SUA, pentru a-i şantaja pe „fraţii
şi colegii” lor din UE şi, prin mercenarii
lor albanezi, „roboţeii”-mercenarii de doi
bani grămada - să pună un bocanc yan-
keu zdravăn în politica din Balcani, eter-
nul „butoi cu pulbere”, teren de manevre
politice al Europei!!!), ba chiar şi sârbi-
lor din Serbia, fără să riscaţi un glonte în
gură? Dobitoci înfumuraţi şi cu sufletul
vândut celor patru vânturi…pe nimic...!
Situaţia noastră din Ardeal nu e nici
diferită, deci nici… „opusă” faţă de ni-
mic. Suntem într-un joc masonic EX-
CLUSIVIST (oricând se poate da ordin
de schimbare LA ORICE! – dar, fireş-
te, trebuiesc şi cozile de topor aferente,
pentru „acoperire”, pentru…”fumigene”
AUTENTICE, de data asta!), din care
Ungaria este parte inconştientă şi…
cu adevărat „turmintată la criieri” (doar
Masoneria se bazează pe Ungaria-Cea-
Cu-Scandalul-Necesar-Altora, iar nu
pe Ungaria-Cea-Mintoasă-Pentru-Ea!).
Dacă, în Kosovo, se dă vina pe Slobo-
dan Milošević că i-ar fi alungat pe sârbi,
atunci, în HarCov, pe cine mai poţi da
vina că procentul de români a devenit
îngrijorător de mic? Să vedem ce zice,
referitor la trebuşoara asta, un autentic
istoric şi specialist al problemei - IOAN
LĂCĂTUŞU, în lucrarea sa Tendinţe de
enclavizare a unui spaţiu românesc - Co-
vasna – Harghita, Editura România pur
şi simplu, Bucureşti, 2004: „În perioada
ce a urmat evenimentelor din decembrie
1989, problematica Harghita – Covasna
(HARCOV) a fost prezentă constant în
mass-media, iar la anumite intervale de
timp a constituit tema unor dezbateri şi
analize parlamentare şi guvernamentale.
Începutul a fost făcut cu dezbaterea în Par-
lamentul ţării a „Raportului Comisiei par-
lamentare de audiere a persoanelor care,
după 22 Decembrie 1989, au fost nevoite
să-şi părăsească locul de muncă şi domici-
liul din judeţele Covasna şi Harghita”, dez-
batere finalizată cu adoptarea Hotărârii
Parlamentului din 12 februarie 1992.
Faptul că îndeplinirea hotărârii respec-
tive nu a constituit o prioritate a clasei po-
litice româneşti, a condus doar la sistarea
dimensiunii violente a relaţiilor interetnice
româno-maghiare, dar nu şi la rezolvarea
problemelor de fond ale acestei convieţuiri.
Discriminarea şi marginalizarea româ-
nilor din zonă a continuat (s. mea) fiind
puse în evidenţă de numeroasele demersuri
ale societăţii civile româneşti din cele două
judeţe - memorii, proteste, apeluri, scrisori
deschise, audienţe ş.a. (Buletinul Ligii Cul-
tural-Creştine „Andrei Şaguna”, vol. 1 şi
2), dar şi de membrii delegaţiei parlamen-
tare care au vizitat judeţele COVASNA şi
HARGHITA, în toamna anului 1997,
formată din 23 de deputaţi din PDSR,
PRM şi PUNR. Pentru a nu lăsa fără ur-
mări practice vizita celor 23 parlamentari,
conducerile partidelor din care făceau parte
au hotărât să alcătuiască o moţiune simplă,
prin care cereau Guvernului să ia măsurile
ce se impuneau pentru reglementarea situ-
aţiei românilor din Harghita şi Covasna.
Pe baza propunerilor venite de la cele trei
partide, textul a fost scris de către deputa-
tul PUNR de Covasna, Petre Ţurlea.
Moţiunea pornea de la constatarea ge-
nerală că în judeţele Harghita şi Covasna
începând din decembrie 1989 situaţia ro-
mânilor s-a degradat continuu, iar în 1997
procesul s-a accelerat ca urmare în special a
accederii la guvernare a UDMR. Pornind
de la concluziile trase în urma vizitei celor
23 de deputaţi, se solicita adoptarea unui
program naţional special „pentru salvarea
şi revigorarea comunităţii româneşti din
aceste judeţe”, prezentându-se obiectivele
principale ale acestuia, care coincideau cu
dezideratele expuse de organizaţiile cultura-
le româneşti şi în memoriul lor înaintat Pre-
şedenţiei României pe 17 septembrie 1997.
Moţiunea susţinută în Parlamentul Ro-
mâniei de membrii grupurilor parlamenta-
re PDSR, PUNR şi PRM (partide aflate
atunci în opoziţie), a fost respinsă prin
votul partidelor aflate la putere (PNŢCD,
PNL, PD şi UDMR) De această dată,
s-a pus accentul pe avantajele participării
UDMR la guvernarea României, pentru
prima dată, după decembrie 1989. Din
nou, lucrurile au fost rezolvate doar „la
suprafaţă”, în realitate, tendinţele de en-
clavizare a zonei fiind tot mai evidente.
Din nou, lucrurilor li s-au spus pe nume de
către reprezentanţii societăţii civile româ-
neşti din judeţele Covasna şi Harghita, în
numeroasele memorii adresate conducerii
ţării (Anexa nr.3) şi în cadrul unui miting
de protest ce a avut loc la 13 aprilie 2000,
în municipiul Sf. Gheorghe (Anexa nr. 4),
dar, din păcate, nici de această dată, aceste
demersuri nu au fost luate în seamă.”
Se pare că nu mai e de vină un …
ţap ispăşitor, tip Milošević, CI ÎNSEŞI
PARTIDELE POLITICE (pe rând
sau deodată!), prin trădarea lor extrem
de intens şi vast…interesată! Interesată
de propria putere politică, de influen-
ţă (iluzionară, având în vedere că UD-
MR-ul, ca şi PCM-ul, creatura mon-
struoasă a „naşilor” Băsescu şi Tökes,
„DE MÂNĂ”!!!), interesată de bani etc.
– adică, toate partidele, la vremea lor, fi-
ind/dovedindu-se identice, în atitudine,
cu PDL-ul de azi!!!
…Dar cine a adus la putere, de curând,
pe trădătorii cei vechi - pedelei+băsesc?!
Păi, dacă nu ne-a paralizat de tot memo-
ria: mai mult/majoritar românii, iar nu
„mai mult/majoritar ungurii”! Adică, noi,
nu? Păi, ddda…Sau, cel puţin aşa s-ar
părea… - nemaiţinând cont că Washin-
gton-ul a ales, în final – dar alegerea lui
s-a suprapus peste acceptarea cvasi-fre-
netică, aşa, cu bucurie şi chiţăială tem-
belă, a manipulării pro-băsesciene (cu
kile de ulei, cu juma’ de mălai şi căldări
portocalii etc. – dar şi cu prostie cura-
tă, din minte paralizată!) , de către ro-
mâni!!! UDMR-ul?! Păi, pe ăsta L-AU
CHEMAT „românii” (…verzi ca balega
de gâscă!), LA GUVERNARE!!! L-AU
CONTRA
RUGAT, L-AU IMPLORAT… - S-AU
TÂRGUIT CU PIELEA NOASTRĂ
ŞI CU PIELEA ISTORIEI NOAS-
TRE, CELEI DE RĂNI ŞI SÂNGE…
…Ptiu!
…Spre deosebire de alţii, eu am fost
marcat, în copilărie-adolescenţă, atât
prin cei 6 ani petrecuţi la sanatoriul de
lângă Oradea, printre unguri-copii („re-
vanşarzi” şi ai naibii xenofobi precoci…
deh, educaţia din familie, „cei 7 ani de-
acasă”! – dar am prins, la Oradea, şi anul
1968: unguri de toate vârstele aplaudau,
din tot sufletul… - şi nu cred să fi fost,
chiar toţi, din Securitate/Serviciile Se-
crete…! – când, pe frontispiciul Hotelu-
lui Central se lipea o pânză maaaaare, pe
care scria, cu litere maaaaari, de tipar, şi
în maghiară şi în română…adică, ”sâc!”:
„Ardealul, străbun pământ maghiar!”),
cât şi de situaţia de prin anii 1960-1961
(Dej întemeiase, la ordin moscovit, Re-
giunea Mureş- Autonomă Maghiară…),
www.axa.info.ro
de la Târgu Mureş, când un vânzător de
pâine n-a servit români (printre ei era şi
tatăl meu…), sau chiar din staţiunile de
la Marea Neagră, când turiştii români
nu erau serviţi la masa de la cantină
(când aveai nenorocul să nimereşti, pe
rândul tău, un ospătar ungur…), sau de
prima mea întâlnire cu Clujul, era anul
1979 (când, în autobuz, nimeni, din cei
cca 20 de pasageri maghiari, nu accepta
să-mi răspundă - …ba chiar mi se întor-
ceau, cu furie, spatele şi capul – la între-
barea: „Spuneţi-mi, vă rog, la a câta staţie
este Universitatea?!”… - până când s-a suit
în autobuz un român, care a răspuns dis-
perării mele: „Dragă domnule, nu-i mai
întrebaţi degeaba pe ăştia, că n-or să vă
răspundă în veci… aşa-s ei… – Universi-
tatea? – da, e la următoarea!”…
...M-am gândit, de multe ori, ce genii
a dat acest trufaş (şi de-o suficienţă în-
mărmuritoare!) popor maghiar… poate
că toate popoarele îşi au coeficientul lor
de prostie, dar acesta o fi compensat de
un coeficient (apropiat) de genialitate…
- deci, dezvoltam o concepţie cam comu-
nistoidă, la nivelul ethnosului. Nu, în ca-
zul maghiarilor nu se verifică: EI N-AU
DECÂT PRETENŢII ENORME ŞI
VISE HIDOASE – NU ŞI GENIU!!!
Sándor Petöfi, Ady Endre, Imre Mada-
ch, Jókai Mór, Kalman Babics etc. – ba
chiar muzicianul lor, Franz Liszt – nu
sunt decât nişte talente , unele obişnuite,
altele chiar de tot mediocre. Spre exem-
plu, un geniu este un spirit atât de înalt,
încât nu poate nedreptăţi şi nu poate
nici minţi, cu o neruşinare strigătoare
la cer! Ia auziţi-l pe „genie-laşul” lor ce-
lebru, de Petöfi Sándor, cât venin şi cât
primitivism hunic dă pe faţă, în versuri-
le unui poem celebru şi-ntr-un articol/
eseu (aproape la fel de bine-cunoscut!),
chipurile patriotic… - dar de care româ-
nii nu prea au habar – poemul Pe viaţă şi
pe moarte şi textul În ziua de Anul Nou:
PE VIAŢĂ ŞI PE MOARTE
Adrian BOTEZ
„De la Carpaţi, până la Dunărea de
Jos, / Un strigăt de groază, o furtună săl-
batecă! / Cu părul zbârlit şi fruntea plină
de sânge, / Maghiarul stă singur în lupte
şi nenorociri... / Croaţi, germani, sârbi şi
români, / Ce vă repeziţi cu toţii la Unga-
ria? / Sabia care v-a cruţat de turci şi de
tătari / Sclipeşte în mâna maghiarului...
/ Căci, nu sunteţi decât corbi, nişte corbi
27
 CONTRA
ATAC
Adrian BOTEZ
scârboşi, / Dar maghiarul încă nici vorbă
să moară. / Doamne fereşte! Ba, chiar cu
sângele vostru, / El va zugrăvi pe cer pur-
puriul zorilor... / N-o să mai fie duşmani,
când ultimul strop / De sânge va curge din
blestematele voastre inimi... / Ridică-te,
deci, maghiare, împotriva acestei hoarde, /
Căci doar binele şi sângele tău preţuiesc...
/ Cândva ne-am luptat cu leii, / Acum să
ne devoreze lepădăturile de păduchi?” – şi
ÎN ZIUA DE ANUL NOU
„Patria ungară a supravieţuit şi acestui
an. Pe cerul furtunos steaua lui s-a întune-
cat puţin, dar n-a apus. Mâna ne este rănită
adânc, dar mai poate purta armele, iar aco-
lo unde izbeşte, lasă urme însângerate. Lasă
urme însângerate, hoardă de tâlhari, pe mu-
trele voastre. Ca la judecata de apoi acestea să
te învinovăţească: să te învinovăţească în faţa
lui Dumnezeu. ce bine ar fi dacă ele l-ar face
pe Dumnezeu să-şi reverse groaznica mânie
împotriva ta, care ne arăţi colţii tăi turbaţi.
Dar ce ne pasă nouă de judecată? Chiar dacă
va exista una, mai e mult până atunci. Iar lu-
crul cel mai important este că domnul e îndu-
rător, poate că o să-i ierte. Să nu aşteptăm: noi
înşine rostim verdictul în cazul acestor câini
sângeroşi …Pronunţăm o asemenea condam-
nare la moarte, încât lumea să înmărmureas-
că. Vom presăra atâta timp asupra lor neno-
rocirile îngrozitoare şi aducătoare de moarte,
până ce nu va mai rămâne decât unul singur
de-al lor, care să povestească acasă tremurând:
vai de cel care nu-l cinsteşte pe maghiar. Acum
www.axa.info.ro
Dumnezeu nu ne ajunge, căci el nu este destul
de aspru; către tine mă întorc în rugăciune,
oh, iadule, în această dimineaţă de anul nou:
răsădeşte în inimile noastre întreaga ta mânie,
ca să nu cunoaştem ce înseamnă îndurarea
până ce pe acest pământ mai mişcă vreunul
dintre blestemaţii ăştia”.
Rar mi-a fost dat să citesc nişte tex-
te mai sărace cu Duhul…Primitivismul
întruchipat! Pentru naţia maghiară, cu
toate autostrăzile lor, cu care ne tot scot
ochii nişte naivi-neofiţi de-ai noştri, cam
mucoşi (dintre care face parte, cu regret
o zic, şi prea tânărul Mircea Badea…),
timpul a înţepenit undeva pe la Attila,
„Biciul lui Dumnezeu”…Probabil de ace-
ea şi refuză să mai păstreze, pentru străzi
şi bulevarde, nume mai profund semnifi-
cative… (evident, ura lor, cum şi orgoliul
de năvălitori răniţi, au primul cuvânt…)
– neavând alt criteriu decât… să sune
ungureşte: „Prefectura Covasna a aprobat
hotararile Consiliului Local Sfantu-Gheor-
ghe referitoare la schimbarea denumirilor
mai multor strazi, printre care si cea a „im-
partirii” Bulevardului 1 Decembrie 1918
in trei sectoare. Potrivit noii hotarari a CL
Sfantu Gheorghe, acest bulevard va fi im-
partit in trei parti distincte – o parte cu
denumirea initiala, in vreme ce alte doua
portiuni se vor numi strada Mihai Emi-
nescu si strada Petofi Sandor, transmite zi-
are.com. Primarul Antal Arpad a declarat
că prin noile denumiri nu s-a încercat doar
evocarea unor personalităţi ci s-a urmărit
şi respectarea procentajului etnic din Sfân-
tu Gheorghe. (…) Consiliul Local Sfantu
Gheorghe, controlat de UDMR si PCM,
a adoptat in sedinta din 27 mai 2010 mo-
dificarea denumirii unui numar de 48 de
strazi din municipiu. Printrele ele au fost
modificate denumirile strazilor Horea,
Closca si Crisan care se va numi Attila,
si denumirea bulevardului 1 Decembrie
1918, care va avea trei denumiri, Mihai
28
Eminescu, Petofi Sandor si 1 Decembrie
1918. Primarul Antal Arpad si-a indepli-
nit astfel doua dorinte „arzatoare” ale sale,
aceea de a „scoate” strada 1 Decembrie
1918 din centrul orasului si aceea ca pri-
maria sa nu mai fie pe strada 1 Decembrie
ci pe strada Petofi Sandor (important era
sa fie un nume maghiar, oricare ar fi fost
acela!)” - cf. Dan Tănasă, EPURAREA
ETNICĂ A ROMÂNILOR DIN CO-
VASNA. Prefectul ungur şi-a dat acordul
pentru maghiarizarea străzilor din Sfântu
Gheorghe! , în Napocanews.
Eu nu pun preţ pe nicio realizare ma-
terială a Vestului European – pentru că
acolo au fost aproape numai imperii pră-
dalnice, şi tot ce-au înălţat ei/ele spre cer,
şiroia de sânge şi puţea a tâlhărie de dru-
mul mare. Eu mă gândesc, însă, cu înfri-
gurare, la istorie, pentru că, fără istorie,
uite unde şi la ce ajungem: LA CON-
TESTAREA ABSURDĂ, A UNOR
LUCRURI ETERNE!!! Tracii, străbu-
nii noştri sfinţi, sunt cea mai veche, cea
mai spiritualizată populaţie şi civilizaţie
din Europa (cel puţin!) – şi, uite, vin,
din podişurile sălbăticiei mongole, nişte
indivizi, cu carnea frăgezită sub şa, nu-
miţi huni, care ne/le neagă „buletinul de
identitate”, nouă şi strămoşilor noştri, pe
criteriul…chiar, pe ce criteriu?! Că-l au
„pilă” pe… Sörös - HUNGARUL ebra-
ic?! Cât despre Dreptul Internaţional –
v-am zis! – de când cu Kosovo, EL NU
MAI EXISTĂ!!!
Măi, oameni buni, dar dacă, din mij-
locul „majorităţii” lor unguresco-secu-
ieşti, „minoritatea” noastră românească
ar sesiza CEDO-Strasbourg / TI de la
Haga (…că degeaba sesizează Bucureş-
tiul!), pentru drepturile …MINORI-
TĂŢII ROMÂNE DIN HAR-COV?!
Păi, hai s-o şi facem! Şi…apoi, de la cap:
când ei pe noi, când noi pe ei…„tot aşa
se-nvârte roata”!!! - … până ce ameţeşti,
hăt bine, cu tot cu…”judecători”!
Nu-i aşa că, în mod normal (DACĂ
NU SE MAI ŢINE CONT DE VA-
LORILE ISTORIEI, DECI ŞI ALE
GEOGRAFIEI!!!), ar începe o nebunie
fără seamăn, în lumea asta?! FĂRĂ RES-
PECTAREA VALORILOR AUTEN-
TIC SPIRITUALE: CREDINŢĂ
CUTREMURATĂ, ISTORIE ADE-
VĂRATĂ (NU INVENTATĂ!), GE-
OGRAFIE SACRALĂ, TRADIŢIE
BUNĂ, CU SFINŢENIE URMA-
TĂ… - NIMIC NU ARE STABILI-
TATE MAI MULTĂ ŞI MAI MARE
DECÂT… PUFUL DE PĂPĂDIE!
…Oarecum, „turmintaţi la criieri” tot
noi suntem, da – noi, poporul acestei is-
torii româneşti: păi, să laşi duşmanului
tău Sănătatea poporului tău (ministrul
Cseke Attila), să-ţi laşi Cultura în voia
şi mila duşmanului care te pândeşte şi
vrea să-ţi sugă din piept şi sufletul, odată
cu inima (ministrul Kelemen Hunor)…
şeful SRR (adică, mintea sătenilor, pusă
în palmă străină!), tot ungur (Demeter
Andras)… la fel, Curtea Constituţională
a României (devenită cam ultimul factor
decident intern!) să „taie noduri gordie-
ne” ale sorţii Neamului Românesc, prin
„greutatea” unui… ungur (Valentin Zol-
tan Puskas)… să-ţi pui în Fruntea Gu-
vernului/Gospodăririi Avuţiilor Patriei
Tale-UNA, ca vice-prim ministru, pe
„morkovelul”…asta nu se numeşte, oare,
„a fi turmintat la criieri”?! Nu zău, vă în-
treb…chiar „pe bune”…nu, oare?!
…Unde-i autoritatea statului român,
pe teritoriul României, pentru a stopa
poftele străine, în speţă, acum, ale hie-
nelor ungureşti? Păi, nicăieri. STATUL
ROMÂN NU MAI DĂ DOVADĂ,
PRIN NIMIC, CĂ MAI ARE VREO
AUTORITATE ASUPRA TERITO-
RIULUI ROMÂNIEI – PENTRU
CĂ ŞI-A PIERDUT CAPACITATEA
DE REACŢIE LA CELE MAI GRA-
VE AFRONTURI CARE SE ADUC
CETĂŢENILOR DIN INTERIO-
RUL GRANIŢELOR ISTORICO-
POLITICE, SUVERANITĂŢII LOR,
A ÎNSĂŞI EXISTENŢEI LOR, CA
FIINŢE JURIDICE ŞI FIZICE. Iată
concluziile (şi, totodată, soluţiile oferite),
în cadrul studiului dlui IOAN LĂCĂ-
TUŞU – „Tendinţe de enclavizare a unui
spaţiu românesc - Covasna – Harghita” -
le expunem pe larg, cu nădejdea ca amne-
zicii noştri politicaştri să-şi aducă aminte
că şi ei au contribuit, cândva, fie şi cu vor-
ba, la conturarea unei Românii Normale
– pe care, apoi, au abandonat-o viscolu-
lui satanic, din pricini satanico-luciferice:
„Maghiarii din Transilvania, inclusiv cei
din curbura interioară a Carpaţilor, sunt
foarte sensibili faţă de simbolurile naţionale
proprii şi strâns legaţi de miturile, obsesiile
şi frustările întregii maghiarimi. Dar pe cât
de atenţi sunt cu propriile simboluri, cu atât
de neatenţi şi lipsiţi de respect sunt faţă de
simbolurile şi valorile româneşti.(…) Unul
dintre stâlpii de bază ai autonomiei existente
în sud-estul Transilvaniei îl reprezintă Bise-
rica. Fie că sunt romano-catolice, reformate,
unitariene sau evanghelice, toate bisericile
de expresie maghiară, când este vorba de
apărarea şi afirmarea identităţii etnice, trec
peste diferenţele de ordin teologic şi acţionea-
ză în mod unitar, în interesul maghiarimii.
Aproape în toate aceste lăcaşuri de cult, trico-
lorul maghiar este nelipsit. Majoritatea pre-
dicilor rostite de preoţii maghiari abordează
constant tematica „obsesivă” a păstrării iden-
tităţii lingvistice şi culturale maghiare. Dese-
ori accentele radicale ale discursurilor publice
pornesc de la anvonul bisericilor maghiare şi
nu de la credincioşii laici. Cazul pastorului
Laszlo Tokes este edificator în acest sens.
În contradicţie cu perceptele biblice ale
iubirii aproapelui, majoritatea preoţilor
maghiari din zonă refuză să rostească în
limba română o parte din predica lor, atunci
când oficiază slujbele prilejuite de botezul,
căsătoria sau înmormântarea unor membri
din familii etnic mixte. De remarcat rolul
deosebit de important pe care îl au bisericile
„istorice maghiare” în întărirea vieţii co-
munitare, cât şi importantele lor funcţiuni
culturale şi de asistenţă socială.(…) O altă
prioritate o reprezintă favorizarea, (la ni-
vel local), a penetrării capitalului ungar în
sectoare economice de interes din Transilva-
nia şi sprijinirea unor organizaţii profesio-
nale constituite pe criteriul etnic în vederea
dezvoltării economice a zonelor compact
maghiare. Din monitorizarea activităţii
compartimentelor de integrare europeană
din cadrul Consiliilor Judeţene Covasna
şi Harghita, rezultă că, în principal, aces-
tea acţionează pentru integrarea judeţelor
menţionate în … Ungaria.
Un rol însemnat îl are în acest sens, siste-
mul de înfrăţire dintre localităţile celor două
judeţe, aproape exclusiv cu localităţi din Un-
garia, sau cu localităţi cu populaţie maghia-
ră din Slovacia, Ucraina, Serbia ş.a. Sunt
numeroase semnalele din mass-media locală
despre desele excursii ale unor grupuri nu-
meroase de consilieri sau funcţionari locali
maghiari, făcute pe banii tuturor contribua-
bililor. Celor care pun accent doar pe latura
pozitivă a participării la putere a UDMR şi
a bunelor relaţii cu Budapesta, Ilie Bădescu
le reaminteşte şi următoarele implicaţii ge-
opolitice: « …Invocând colaborarea în pro-
bleme referitoare la minoritatea maghiară
din România, Budapesta utilizează acest
argument până la a obţine din partea Bu-
cureştiului adeziunea la un model de relaţii
transfrontaliere între ungurii din România
şi cei din Ungaria fără nici un amestec al
Bucureştiului, lăsând totul sub controlul
aproape exclusiv al relaţiei dintre Budapes-
ta şi UDMR. Prin urmare, Bucureştiul a
delegat un atribut al său Budapestei în ches-
tiunea relaţiilor maghiaro-maghiare, încât
între maghiarii «dinăuntru» şi cei «din afa-
ră» funcţionează un continuum etno-politic
şi etno-spaţial nestingherit». (Bădescu I,
Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).
Toate cele prezentate, demonstrează
fără tăgadă faptul că, în situaţia în care
minoritatea maghiară din zonă domină
politic, dar şi economic şi cultural, necesi-
tatea de a beneficia de o protecţie juridică
specială dispare. În aceste condiţii, cei care
au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva
şi afirma identitatea etnică sunt românii şi
nu maghiarii din judeţele unde aceştia sunt
numeric majoritari.(…) Cercetările recente
(Dâncu, 1995-1998) au pus în evidenţă o
fractură identitară determinată de modul
în care se trăieşte efectiv statutul simultan
de majoritate-minoritate în acelaşi timp.
Populaţia românească majoritară în Ro-
mânia, în judeţele Covasna şi Harghita
are statut de minoritate şi este supusă unei
presiuni puternice de către tendinţa autono-
mistă manifestată la toate nivelele societăţii
maghiare. De fapt aceste judeţe funcţio-
nează autonom, doar formal ele se supun
administraţiei centrale. Sunt zădărnicite
toate tendinţele centraliste ale administra-
ţiei centrale, de la amplasarea unei cazărmi
de jandarmi până la funcţionarea unui aşe-
zământ de asistenţă socială patronat de un
ordin religios condus de călugăriţe de etnie
română. (Vasile Dâncu, 1999).
De fiecare dată argumentul rostit oficial
sau nu este acelaşi – păstrarea echilibrului,
de fapt dezechilibrului etnic existent. Pro-
gramul segregaţionist promovat politic şi
administrativ a prins foarte bine la nivelul
opiniei publice maghiare din judeţ. În plus,
visul Ungariei mari sau unei Ungarii mici,
în mijlocul României mari, este o himeră
întreţinută continuu dinspre clasa politică
şi elita intelectuală.
Sunt invocate obsedant unele „drepturi
istorice” exclusive, de fapt unele privilegii.
Aşa cum sublinia publicistul Ion Ciurea,
în zonă există falsa percepţie a realităţii
configurată în aberanta schemă potrivit
căreia integrarea europeană ar putea în-
semna şansa localnicilor de a se înfrupta
din roadele întregului continent pe care să
se deplaseze şi să se aşeze nestingherit fără
ca „alţii”, „străinii” să aibă dreptul să pună
piciorul pe tărâmul propriu, dorit numai al
lor. Împrejurare absurdă şi revelatoare se re-
găseşte în formula: „România, ţara tuturor
cetăţenilor ei, aşa zisul „pământ secuiesc”-
numai al secuilor. (Ioan Ciurea, 2000).
www.axa.info.ro

Apelarea la argumente ce aparţin trecutu-
lui secuimii, reprezintă de fapt o încercare
de transfer în viitor a unui trecut favorabil”
(…) apreciem că românii din Covasna şi
Harghita reprezintă o majoritate cu status
scăzut, o comunitate dezavantajată, supusă
unor numeroase discriminări instituţionale
şi de facto, care poate deveni o „minoritate
de jure” odată cu transferul în sfera de com-
petenţă locală a unor prerogative sporite în
domeniul administrativ, economic, cultural
ş.a. Maghiarii din zonă reprezintă o mino-
ritate cu status ridicat, o comunitate afla-
tă în situaţia de minorat simbolic (Achim
Mihu, 2002) şi nu unul efectiv, o comuni-
tate dominantă, aflată perpetuu la putere
pe plan local, ce deţine monopolul resurselor
şi are puternice trăsături etnocentriste. În
situaţia în care minoritatea maghiară din
zonă domină politic, necesitatea ca ei să
beneficieze de protecţie juridică specială dis-
pare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de
protecţie, pentru a-şi conserva identitatea
etnică, sunt românii şi nu maghiarii.(…)
Constatările delegaţiei parlamentare în
timpul vizitei în judeţele Covasna şi Har-
ghita – 24-26 octombrie 1997)
1 - lipsa de informare în zonă şi chiar de-
naturarea informaţiei referitoare la ceea ce se
întâmplă în prezent în România şi lipsa dia-
logului, coroborate cu dorinţa de restauraţie;
2 - se încearcă rescrierea istoriei prin
ignorarea sau chiar distrugerea vestigiilor
civilizaţiei româneşti din zonă (bisericile
ortodoxe române afectate de indiferenţă
sau uitare etc.); scăderea numerică a po-
pulaţiei de naţionalitate română prin mi-
grari, îmbătrânire etc; restructurări abuzi-
ve în învăţământ; transformarea muzeelor
şi clădirilor-româneşti în lăcaşuri de cultu-
ră secuiască; necunoaşterea limbii de stat a
României; ignorarea prevederilor Consti-
tuţiei şi ale legilor în vigoare; nerespectarea
însemnelor statului român de către autori-
tăţile locale; refuzul de a sărbători, în şcoli-
le şi secţiile cu predare în limba maghiară,
a Zilei Naţionale a României; diplomele
şcolare şi diplomele la concursuri judeţene
scrise doar în limba maghiară; în labora-
toarele de istorie se denaturează istoria Ro-
mâniei prin folosirea în mod deliberat doar
a unor hărţi din perioada 1878-1918, în
mod vădit cu scopul de a ignora istoria con-
temporană a României:
3 - ignorarea limbii române legiferată
în fond prin funcţionarea ordonanţelor de
urgenţă, privind modificarea Legii învăţă-
mântului şi a Legii administraţiei publice,
are grave consecinţe în ceea ce priveşte cu-
noaşterea limbii oficiale de stat şi convieţu-
irea generaţiilor viitoare;
4 - lipsa profesorilor de naţionalitate ro-
mână, lipsa predării calificate a limbii ro-
mâne, istoriei, geografiei; presiuni exercita-
te asupra celor care au rămas în zonă; lipsa
reprezentării profesorilor de naţionalitate
română măcar la nivel de director adjunct
în şcoli, de asemenea lipsa de reprezenta-
re în inspectoratele şcolare; existenţa unor
suplinitori necalificaţi care predau discipli-
nele: limba română, istoria, geografia, la
secţiile şi şcoliile de limbă maghiară; pre-
darea disciplinei „Limba română” de către
profesori de naţionalitate maghiară care
au cunoştinţe aproximative despre limba şi
literatura română; ocuparea unor posturi
de profesori la secţiile cu predare în limba
română de către profesori de naţionalitate
maghiară, fără susţinerea testului de cu-
www.axa.info.ro
ATAC
noaştere a limbii române, aşa cum prevede
legea în vigoare;
5 - lipsa manualelor în limba română;
lipsa dotării cu materiale didactice a clase-
lor cu predare în limba română; lipsa bi-
bliotecilor şcolare corespunzătoare pentru
însuşirea limbii române;
6 - preponderenţa în şcoli doar a inscrip-
ţiilor în limba maghiară; existenţa unor
plăcuţe bilingve în cazul instituţiilor ofici-
ale de stat (!) (ex. POLIŢIE) sau în cazul
unor comune în care primarii au fost obli-
gaţi prin adrese oficiale să le accepte, chiar
dacă nu se îndeplineau condiţiile prevăzu-
te în Ordonanţa de urgenţă nr. 22 pentru
modificarea şi completarea Legii 69/1991;
traducerea eronată în limba maghiară a
denumirilor unor localităţi pe motiv că se
respectă istoria localităţii respective;
7 - predarea la clasele de limbă maghia-
ră a unor discipline care nu sunt în progra-
ma de învaţământ în vigoare şi nepredarea
altor discipline înscrise în programă;
8 - începând cu anul 1993, în peste 27
de localităţi din judeţul Covasna, au fost
reînfiinţate şcoli şi secţii cu predare în lim-
ba română, dar care în ultimul timp au fost
desfiinţate; în prezent, există mai mult de
90 de localităţi în judeţ unde nu există cla-
se cu predare în limba română;
9 - credinciosul ortodox român este izo-
lat şi asimilat de celelalte culte din zonă; în
multe localităţi, bisericile ortodoxe româ-
neşti sunt izolate şi chiar dacă există pre-
oţi, parohiile vor rămâne fără enoriaşi în
următorii 10 ani, datorită populaţiei îm-
bătrânite; singurul sprijin pentru credinţa
ortodoxă în aceste judeţe este Episcopia
Ortodoxă Română a Harghitei şi Covas-
nei, care trebuie susţinută;
10 - grave discriminări între cetăţenii
de naţionalitate maghiară (favorizaţi) şi
cei de naţionalitate română (defavorizaţi)
în domenii ca: folosirea limbii materne,
accesul la orice funcţie publică (condiţio-
narea ocupării unor funcţii publice de cu-
noaşterea limbii maghiare), organizarea
şi funcţionarea şcolilor, încălcări flagrante
ale drepturilor omului şi epurare etnică în
ceea ce priveşte românii, repartizarea fon-
durilor de la bugetele locale şi de la Bugetul
de stat, distribuirea ajutoarelor primite din
străinătate, plata ajutorului social pentru
familiile cele mai sărace, asistenţa sanitară,
grija faţă de monumentele istorice, inclusiv
biserici, conservarea patrimoniului cultu-
ral (muzee, lucrări de artă etc.): mai mult,
cetăţenii de naţionalitate română nici nu
sunt reprezentaţi în administraţia locală;
11 - blocarea şi boicotarea proiectului
guvernamental de construire a cazărmii
Batalionului de jandarmi din Sfântu Ghe-
orghe; elaborarea şi editarea, sub egida
Consiliului Judeţean Covasna, a mono-
grafiei judeţului Covasna, fără consul-
tarea şi implicarea specialiştilor de etnie
română şi fără reflectarea corespunză-
toare a elementului românesc din zonă:
blocarea fondurilor alocate, prin H.G.
1365/27.11.1996 publicată în M.O. al
României nr. 333/10.12.1996, de la bu-
getul statului pentru înfiinţarea – Muzeul
Carpaţilor Răsăriteni (un miliard opt sute
de mii lei) – banii nu au fost deblocaţi până
în prezent şi se vor pierde la sfârşitul anului
acesta; ignorarea totală de către Consiliul
Judeţean Covasna, a demersurilor privind
amenajarea, ca punct muzeistic, a clădirii
primei şcoli româneşti din Sf.Gheorghe
din 1790 şi a Casei memoriale „Romulus
Cioflec” din Araci; nu există un cadru le-
gislativ pentru păstrarea/conservarea mai
multor zone din aceste două judete;
12-implicarea insuficientă a instituţii-
lor judeţene de stat în ceea ce priveşte în-
vaţământul şi cultura românească (Biblio-
tecile judeţene, Centrele Creaţiei Populare.
Casele de cultură municipale şi orăşeneşti
unele cămine culturale comunale, fostele
muzee judeţene, devenite prin voinţă uni-
laterală Muzeul Naţional Secuiesc din
Sf.Gheorghe şi respectiv, Muzeul Secuiesc
al Ciucului din Miercurea Ciuc etc);
13-atitudinea ostilă şi lipsa minimă de
respect necesar în exercitarea unei funcţii
publice, a unor reprezentanţi cu funcţii în-
alte din administraţia locală aleasă, nu nu-
mai faţă de manifestările culturale româ-
neşti din zonă, ci şi faţă de simbolurile na-
ţionale (la depunerea de coroane la Monu-
mentul ostaşului român din Sf.Gheorghe,
cu ocazia Zilei Armatei române în 1997,
autorităţile locale au încălcat prevederile
legale şi au manifestat o atitudine de igno-
rare ostilă, faţă de vicepreşedintele Camerei
Deputaţilor şi faţă de delegaţia parlamen-
tară: primarul nu purta eşarfa tricoloră,
autorităţile locale au ignorat delegaţia par-
lamentară, nu a fost invitată populaţia la
ceremonie, au participat câţiva reprezen-
tanţi ai autorităţilor locale şi soldaţii);
14-transferarea propietăţii de stat către
societăţi private. Creşterea dirijată a pon-
derii agenţilor economici din Ungaria în
activităţile economice din cele două judeţe
(în producţie, comerţ, servicii, turism etc.)
după 1989 până în prezent;
Propuneri pentru păstrarea identităţii
românilor
(propunerile membrilor grupurilor
parlamentare ale PDSR, PRM si PUNR)
Respectarea Constituţiei şi a legilor în
vigoare. Garantarea şi respectarea dreptu-
rilor omului
Acţiuni parlamentare generale:
1. monitorizarea de către Parlament a ce-
lor două judeţe, cu scopul de a împiedica agra-
varea situaţiei, poate fi impusă printr-o moţiu-
ne simplă, iniţiată de PDSR, PRM si PUNR;
2. deputaţii din comisiile permanente şi
din grupurile parlamentare, cu delegaţie din
partea Biroului Permanent al Camerei De-
putaţilor, să efectueze periodic vizite neanun-
ţate, seminarii, întâlniri pe probleme diverse,
în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş;
3. constituirea unei comisii complexe
(administraţie, învăţământ, cultură, relaţii
între minorităţi), care să supravegheze evo-
luţia situaţiei din cele două judeţe;
4. Comisia pentru cercetarea abuzuri-
lor, corupţie şi pentru petiţii să propună
măsuri de eliminare a abuzurilor, prin ac-
ţiuni directe de reparare, sesizare a organe-
lor puterii centrale şi locale şi prin promo-
varea de iniţiative legislative care să con-
tribuie la rezolvarea problemelor. In acest
sens, comisia va stabili o subcomisie care va
elabora un sistem de lucru privind moda-
lităţile de informare, acţiune şi rezolvare a
problemelor apărute, asigurarea respectării
legilor şi a hotărârilor judecătoreşti defini-
tive (ex. cazul Odorhei; cazul consilierului
Ioan Mastan etc.). Periodic se va prezenta
Biroului Permanent un raport cu constată-
rile şi măsurile propuse, pentru a fi supus
dezbaterii în Camera Deputaţilor, în comi-
sii şi în plen, cu invitarea celor implicaţi în
problemele respective;
CONTRA
5. intrarea în funcţie cât mai repede a
instituţiei Avocatului Poporului;
6. informarea sintetica a Consiliului
Europei.
Păstrarea identităţii naţionale:
7. program special guvernamental de
protecţie şi constituirea unei structuri cen-
trale consultative, cu reprezentare în jude-
ţele Covasna, Harghita şi Mureş, care să
urmărească aplicarea şi garantarea drep-
turilor cetăţenilor de naţionalitate română
din zonele respective;
8. evaluarea aplicării Hotărârii Parla-
mentului din 12 februarie 1992, luată în
urma raportului Harghita-Covasna (mă-
suri pentru impiedicarea alungării români-
lor din cele două judeţe; despăgubirea celor
care au fost alungaţi etc.-ancheta) şi discu-
tarea în Parlament a raportului efectuat în
urma evaluării;
9. conform aprobării Biroului Perma-
nent al Camerei Deputaţilor, în primavara
anului 1998, România va gazdui lucrările
www.axa.info.ro
Subcomisiei pentru demografie a Consiliu-
lui Europei. Fenomenul exclusivismului
etnic maghiar evidenţiat prin diminuarea
prezenţei demografice româneşti în zonă,
ar putea constitui un important punct al
dezbaterilor;
10. având în vedere că în satele de
munte din judeţele Buzău, Vrancea şi Ba-
cău există încă descendenţi ai familiilor re-
fugiate din Ardeal după 1848 sau 1867,
care au reprezentaţi şi în Harghita-Covas-
na (Balea, Oslobanu, Olteanu etc.), orga-
nizaţiile locale ale partidelor parlamentare
să iniţieze reînfrăţirea localităţilor de peste
munţi şi modalităţi specifice de ajutoare;
11. monitorizarea de către Subcomisia
stabilită de Comisia pentru cercetarea abu-
zurilor, acţiunilor antiromâneşti şi revizio-
niste maghiare din cele două judeţe (refu-
zul cetăţenilor de naţionalitate maghiară
de a sărbători Ziua Naţională a României,
interpretarea istoriei în detrimentul Româ-
niei şi în folosul Ungariei etc.) şi discuta-
rea în Parlament a constatărilor făcute în
urma acţiunii de monitorizare, pentru a
găsi soluţii adecvate;
În domeniul administraţiei publice locale
Reprezentarea la nivel central şi local:
1 - asigurarea prin lege a dreptului de re-
prezentare a populaţiei româneşti din Har-
ghita şi Covasna în structurile decizionale
administrative: vicepreşedinte de consiliu
judetean, viceprimar de municipiu reşedinţă
de judeţ, viceprimari de oraşe, directori (re-
spectiv directori adjuncţi ş.a.) în conducerea
instituţiilor descentralizate în teritoriu;
2 - sistemul prefectural a fost conceput
la vremea sa, în Franţa de exemplu, tocmai
pentru a tempera tendinţele autonomiste
locale. In situaţia judeţelor Harghita şi Co-
vasna unde majoritatea etnică îşi impune
reprezentanţii în toate organismele alese,
prefecţii şi unii conducători ai instituţiilor
descentralizate ale statului (neaparat In-
spectoratul Şcolar) ar trebui numiţi numai
din rândul populaţiei româneşti;
3 - înfiinţarea unui organism central
Adrian BOTEZ
(departament, consiliu etc.) pentru preveni-
rea discriminărilor pe criterii etnice în do-
meniul administraţiei publice, învăţămân-
tului şi culturii, în subordinea Guvernului.
Autorităţile locale:
1 - evaluarea la nivel central a compar-
timentului autorităţilor locale;
2 - impunerea respectării însemnelor
statului român de către autorităţile locale
29
 CONTRA
ATAC
Adrian BOTEZ
din zonă (eşarfa tricoloră a primarului);
Anchete ale Comisiilor de cercetare a
abuzurilor:
1 - privind condiţionarea ocupării unor
funcţii publice de cunoaşterea limbii maghiare;
2 - privind grave discriminări între naţi-
onalitatea maghiară (favorizată) şi română
(defavorizată) în domenii ca: folosirea lim-
bii materne, accesul la orice funcţie publică,
organizarea şi funcţionarea şcolilor, repar-
tizarea fondurilor de la bugetele locale şi de
la bugetul de stat, distribuirea ajutoarelor
venite din străinătate, plata ajutorului soci-
al pentru familiile cele mai sărace, asistenţa
sanitară, grija faţă de monumentele istorice,
inclusiv biserici, conservarea patrimoniului
cultural (muzee, lucrări de artă etc.);
3 - privind inscripţiile în limba maghiară.
Protocol politic:
4 - realizarea unui protocol al partidelor
politice româneşti din Parlament cu UDMR
pentru respectarea drepturilor politice şi ad-
ministrative ale etniei româneşti din zonă;
Dezvoltarea economică a judeţelor
Investiţii:
1. realizarea parteneriatului egal al
celor două etnii şi a unei adevărate recon-
cilieri, pe baza creerii unui echilibru patri-
monial;
2-elaborarea, de către instituţiile speci-
alizate ale statului, a unui program special
pentru direcţionarea investiţiilor străine şi
româneşti directe în zona celor două judeţe
(şi altele decât cele din Ungaria);
www.axa.info.ro
3-la întocmirea Bugetului de stat anu-
al, Ministerul Finanţelor să prevadă fon-
duri corespunzătoare pentru continuarea/
încheierea lucrărilor începute în zonele re-
spective, inclusiv în sate, privind reparaţii-
le (şcoli şi biserici, în primul rând), reţelele
edilitare, drumurile, lucrările pentru trans-
portul gazelor naturale (în zona Topliţa),
valorificarea/prelucrarea lemnului copaci-
lor căzuţi în păduri (se irosesc anual mari
cantităţi de lemn).
Privatizare – restructurare:
4 - evaluarea măsurii în care au fost
respectate interesele statului român unitar
în această zonă, în ceea ce priveşte privati-
zarea întreprinderilor, a zonelor turistice, a
izvoarelor de ape minerale etc;
5 - susţinerea întreprinderilor din zonă
de către stat, pentru ca românii din aceste
judeţe să nu mai fie obligaţi să plece în alte
zone ale ţării.
Stabilirea unei strategii naţionale pen-
tru această zonă:
6 - partidele politice parlamentare, prin
organizaţiile lor şi prin reprezentanţii lor
în Administraţia locală, să faciliteze înfră-
ţirea localităţilor din Harghita şi Covasna
cu alte localităţi din ţară pentru sprijin cul-
tural şi economic;
7-crearea sau definirea din actualele
instituţii ale statului a unui organism pen-
tru elaborarea unui studiu multidisciplinar
privind situaţiile concrete din toate locali-
tăţile din Covasna şi Harghita, din care să
rezulte acţiunile ce se impun – acţiuni pe
durată scurtă, medie şi lungă;
8 - adoptarea imediată (înaintea ela-
borării studiului multidisciplinar) a unor
acţiuni de impunere a aplicării prevede-
rilor Constituţiei şi legilor statului – un
organism (cel de la paragraful anterior) de
control şi impunere a aplicării legii”.
Da, asta era (şi încă nu e târziu!) de
făcut, pentru ca să nu ne blesteme stră-
moşii, că le-am prăpădit şi pângărit, cu
30
copite mongole, Sfânta Moşie Româ-
nească, Grădina Maicii Domnului! Şi
de vom respecta sfinţenia Grădinii, ne va
ajuta Marele şi Bunul Dumnezeu să ie-
şim şi din capcanele satanice, în care vrea
să ne înfunde Masoneria. Dar a devenit
un lucru cert, acum, prin prisma umilirii
prezidenţiale de la „Tusvanios”: actuala
clasă politică românească s-a compromi-
se total şi definitiv; ESTE ABSOLUT
NECESARĂ ÎNLOCUIREA EI, CU
ALTA! Şi ne va lumina Domnul Dum-
nezeul nostru şi întru noua alegere, NU-
MAI SĂ NE ŢINEM STRÂNS DE
EL, DE VALORILE DE DUH DUM-
NEZEIESC, PE CARE NI LE-A
LĂSAT SPRE „SPORUL/ÎNMUL-
ŢIREA TALANTULUI”!...iar nu să
bâlbâim vorbe fără cap ori chibzuinţă,
precum că nici credinţa, nici istoria ori
geografia acestui pământ sfânt – DECI,
NICI MARTIRII PENTRU DĂI-
NUIREA ACESTUI PĂMÂNT n-ar
fi ”valori”. Că atunci, chiar că ne va pără-
si Dumnezeu – şi Pustiu se va alege de
HAR-DEAL!!!
Căci, vorba Aminului Neamului
Românesc – cei ce vor veni, „poftiţi” de
trădarea şi de tembelismul nostru, vor
fi, precum Satana-Marele Iluzionist, o
Mare Ficţiune, aducătoare de Faliment,
Moral, Fizic şi Spiritual – deci – PUS-
TIUL!!!: „Aceşti oameni ei înşişi, cu statul
lor, cu parlamentul lor, cu ministerul lor nu
sunt decât o minciună, o ficţiune. (…)E
trist de a vedea în inima Europei o naţiune
ce se află încă în evul-mediu cuprinsă de o
febrilă epidemie spirituală, o naţiune mică
la număr şi fantastică în aspiraţii căreia
o apucătură politică i-a dat neînţelepţeşte
supremaţia asupra unor naţiuni tot aşa de
mari la număr şi în nimica mai înapoiate.
Ficţiunea trebuie redusă la valoarea ei pro-
prie şi trebuie risipită această valoare no-
minală, care uimeşte şi care cu toate astea
ascunde în sine cel mai infamant faliment”
(s. mea).
prof. dr. Adrian Botez
NOTE
1 - Iată Decalogul neo-hortyst, al
acestor ultimi 20 de ani: „1. Nu uita că
tu eşti fiul natiunii maghiare care a fost de-
sonorată si umilită. Chiar si noaptea când
te trezesti, aminteste-ti că milioane de frati
de-ai tăi sufăr sub oribilul si brutalul jug al
perfizilor banditi.
2. Atâta vreme cât fratii tăi torturati
nu vor fi eliberati, nu vei simti pe deplin ni-
cio bucurie si nu vei avea nicio sărbătoare.
3. Propagă ideea că nu va fi pace si că
imensa noastră mizerie nu va avea sfârsit
până când nu vom relua vechile teritorii.
4. Fă legământul de a consacra toate
fortele si toate posibilitătile tale reconstru-
irii Marei Ungarii.
5. Consideră drept inamici si distruge-i
pe toti cei care, din interese egoiste, vorbesc
de resemnare si renuntare. Nu-i ierta, pentru
că ei sunt indiferenti fată de destinul Patriei.
6. Acela care zice că noi trebue mai in-
tâi să ne intărim si pe urmă să alungăm
banditii care ne stăpânesc teritoriile, este un
mizerabil care-si pierde tara. Poti fi sigur
că infamul vorbeste asa pentru că se simte
bine sntr’o Ungarie mutilată. Noi suntem
incă suficient de tari sn teritoriile ocupate
pentru a putea termina cu inamicii nostri.
Ne lipseste doar un sef energic si hotărst.
7. Strădueste-te să provoci demoraliza-
re printre inamicii nostri. Orice mijloc este
bine venit dacă-l folosesti spre binele patriei.
8. Nu da concursul tău niciunui guvern
nehotărst si fără vlagă.
9. Sacrifică tot ce ai pentru salvarea
Patriei.
10. Atâta timp cât Patria nu-i salvată,
nu fi nici crestin, nici liberal, nici reactio-
nar. Nici mic proprietar, nici mare propri-
etar. Nici guvernamental, nici dizident.
Nici legitimist, nici liber cugetător, ci fii un
ungur îndrăznet, increzător in fortele tale.
Fii plin de furie disperată. Gândeste-te la
răzbunare si asteaptă cu nerăbdare ziua
revansei. Să nu cunosti milă. Fii un ungur
sălbatec si păgân.”- (Corneliu Codarcea,
„Le litige roumano-hongrois”, Editura
„Universul”. 1937, p. 95-96). Ce deose-
bire esenţială să fie, între acest Decalog,
şi celebrul Nincs Kegyelem, al lui Dücsö
Csaba, din 1937?! Eu n-o văd…
2 - ISTORIE ADEVĂRATĂ - joi, 23
aprilie 2009
„Ansamblul monumental „Hungaria”
La 5/17 februarie 1867 se constituie
statul dualist Austro-Ungaria prin împăr-
ţirea posesiunilor Imperiului Habsburgic
în două entităţi statale „Cisleitania” (Aus-
tria) şi „Transleitania” (Ungaria).
Cauze:
- pierderea de către Habsburgi, în urma
Războiului Crimeii (1853-1856), declan-
şat pentru adjudecarea Principatelor Ro-
mâne, a mecanismului creat în 1815 pen-
tru păstrarea status-quo-ului continental şi
planetar - Sfânta Alianţă;
- pierderea poziţiei în cadrul Confede-
raţiei statelor germane, după 1848, până
la excluderea definitivă a Austriei de către
Prusia în 1866;
- pierderea tuturor posesiunilor italiene
în perioada 1858-1866 în favoarea Pie-
montului sprijinit de Franţa;
- înfrângerea de către Prusia (1866) şi
unificarea Germaniei în jurul acesteia;
- succesele planului de edificare a Ro-
mâniei (cunoscut încă din 1768) prin actul
de forţă de la 24 ianuarie 1859 şi procla-
marea României ca stat la 11 decembrie
1861, care ameninţau cu pierderea Tran-
silvaniei, Banatului, Partium-ului şi Buco-
vinei şi urmarea exemplului românesc de
către sârbo-croaţi, cehi şi polonezi;
- intrarea României în sfera de influen-
ţă germană prin încoronarea lui Carol I de
Habsburg (10 mai 1866).
Soluţie: - pentru a păstra Imperiul, mi-
noritatea germană dominantă îşi asociază
cea mai turbulentă minoritate, cea ungu-
rească, în actul de dominare a majorităţii
slavo-române.
În octombrie 1867, ca o consecinţă a
pactului dualist, dieta ungară decide RIDI-
CAREA UNUI MONUMENT-SIM-
BOL AL RECONCILIERII HABS-
BURGO-UNGARE, după conflictul din
1848-1849, sub numele de „HUNGA-
RIA”. În viziunea ideologilor unguri el
trebuia să reprezinte „Ungaria Eternă” sau
„Ungaria Milenară’, realizată prin pactul
dualist, ca „Ungarie a Coroanei Sfântului
Ştefan” în componenţa căreia intrau 13
provincii. Pentru amplasarea monumen-
tului erau nevoie de un loc istoric legat
simbolic de cifra 13 şi de aceea a fost ales
Aradul. Era, pe de o parte, cetate de mar-
gine a Transilvaniei râvnite şi, pe de alta,
locul unde fuseseră executaţi de austrieci,
ca dezertori, 13 ofiţeri (3 declaraţi unguri,
3 germani, 2 austrieci, 2 armeni, 1 sârb, 1
croat, 1 slavon) ajunşi generali în armata
de invazie a lui Iosif Bem în Transilvania.
- Cei 13 generali au la Arad un mo-
nument care îi comemorează - „Obeliscul”.
În monumentul „Hungaria” ei urmau să
simbolizeze cele 13 provincii ale „Ungariei
Milenare”: Ungaria, Oldenburg, Burgen-
land, Slovacia, Ruthenia, Transilvania,
Banat, Partium, Sirmium, Croaţia, Slove-
nia, Backa, Voivodina.
- La 27 mai/8 iunie Franz Joseph
(1848-1916) a fost uns şi rege al Ungari-
ei, ca semn al „Reconcilierii” anulând (12
iunie) legile dietei de la Sibiu privitoare la
egala îndreptăţire a naţiunii române şi a
limbii române în Transilvania.
- În perioada 1867-1877 s-a desfăşurat
colecta publică privind strângerea fonduri-
lor pentru înălţarea ansamblului.
- În anul 1878 lucrarea este încredinţa-
tă sculptorului Adolf Huslar.
- În anul 1883 este aleasă varianta
finală şi semnat contractul, dar, în 1885
sculptorul moare.
- În anul 1885 lucrările sunt preluate
de Zola György şi Kála Karoly care le fi-
nalizeză în 1890.
- În anul 1890 este dezvelit monumen-
tul, la 51 de ani de la moartea generalilor.
Nu era dată comemorativă ci aniversară,
deschizându-se atunci deceniul de sărbăto-
rire a MILLENIUM-ului unguresc.
- Monumentul avea ca simbol „Unga-
ria”, femeia întruchipând visul milenar, în-
conjurată de alte 4 personaje îmbrăcate în
uniforma „oastei negre” a lui Matia Cor-
vin - libertatea ungurilor în trezire, spiritul
de luptă al ungurilor, spiritul lor de sacrifi-
ciu şi ostaş ungur murind. La bază se aflau
medalioanele celor 13 generali-provincii.
- 1890-1918 Monumentul „Ungaria”
a reprezentat triumful visului milenar un-
guresc şi simbolul luptei, prin utilizarea „le-
gilor de maghiarizare” pentru crearea unei
„Naţiuni omogene” noi, „naţiune maghia-
ră” în care, conform Legii naţionalităţilor,
intrau ungurii, sârbii, croaţii, slovenii, ro-
mânii, germanii, etc. ce recunoşteau grani-
ţele Regatului Coroanei Sfântului Ştefan şi
acceptau maghiarizarea.
- 1 Decembrie 1918, prin voinţa majo-
rităţii populaţiei, Transilvania, Banatul şi
Partiumul, prin urmare şi Aradul, centru
al revoluţionarilor români, cu tot cu mo-
numentul său, s-au unit României. Din
acest moment pentru unguri, „Hungaria”
îşi schimbă semnificaţia.
- 1 decembrie 1918 - 1 iulie 1925, „Un-
garia Milenară” devine simbolul Iredenţei
ungureşti, al luptei revizioniştilor unguri
pentru dezmembrarea României Mari şi
alipirea Transilvaniei la Ungaria. An de
an, la 6 octombrie se adunau mii de unguri
din Ţară şi Ungaria în jurul statuii, mani-
festând şi scandând lozinci antistatale. Este
motivul pentru care, în anul 1924, Ionel
Brătianu propune în şedinţă de guvern de-
mantelarea statuii.
- La 1 iulie 1925 prin hotărâre de gu-
vern aprobat de şeful statului, Ferdinand I
Întregitorul, monumentul a fost dezansam-
blat, piesele mari intrând în custodia uni-
tăţii militare din Subcetate, parte din me-
daliile generalilor-provincii fiind ascunse
cu grijă de custozi unguri în subsolul Mu-
zeului de Istoriei din Arad. Pe locul său
s-a decis ridicarea unei statui a lui Avram
Iancu dar încetineala cu care s-au strâns
www.axa.info.ro

fondurile şi declanşarea celui de-al doilea
Război Mondial au amânat proiectul.
- 1925-1945 preocupaţi de recuperarea
(parţial reuşită la 30 august a) Transilva-
niei, fasciştii unguri au lăsat pe planul doi
problema monumentului.
- 6 octombrie 1949, cu ocazia aniversă-
rii a 100 de ani de la înfrângerea revoluţiei
ungare de către austrieci, românii transilvă-
neni şi ruşi şi a execuţiei generalilor, proble-
ma a fost reluată, generalii, Lajos Kossuth
şi ideologul terorismului unguresc, Alexan-
dru Petic (Sandor Petöfi) fiind prezentaţi
drept comunişti, iar monumentul „Hunga-
ria” drept monument al luptei de clasă.
- 1950 guvernul Istvan Dobi i-a cerut
oficial lui Petru Groza reasamblarea mo-
numentului ca simbol al prieteniei maselor
muncitoare româneşti şi ungureşti şi al...
Libertăţii. În condiţiile ocupaţiei sovietice,
dacă a acceptat sub presiunea lui Stalin
să acorde cetăţenie română celor 400.000
de fascişti unguri colonizaţi în Transilva-
nia de Nord de Horty, în locul celor pes-
te 540.000 de cetăţeni români de etnii şi
religii diferite îndepărtaţi de ocupant prin
Holocaust, genocid şi deportare, dacă a ac-
ceptat înfiinţarea unei „Regiuni Autonome
Maghiare”, Petru Groza a refuzat cererea
de reasamblare a monumentului „Hunga-
ria”. Refuzul se baza pe analiza raport a
300 de academicieni şi universitari care îl
demascau drept monument al şovinismu-
lui, intoleranţei şi urii faţă de români.
- 1990, ianuarie, noua campanie pen-
tru ridicarea monumentului, prezentat
acum ca simbol al „Reconcilierii” şi „Pri-
eteniei” româno-ungare a fost declanşată
de cercurile revizioniste şi iredentiste un-
gureşti prin intermediul secretarului de
stat în Ministerul Culturii şi adjunct al lui
Andrei Pleşu, Hunor Arpad. Tentativelor
anuale li s-a răspuns la Arad prin manifes-
taţii şi luări de poziţie în media.
- 1996 instalarea la putere a CDR a
trezit noi speranţe cercurilor politice dure de
la Budapesta, conduse de Viktor Orban şi
David Ibolya care au găsit la Bucureşti bine-
voitori în persoana miniştrilor Andrei Ple-
şu, Victor Babiuc şi Valeriu Stoica. Aceştia
au elaborat proiectul Hotărârii de Guvern
793/1999 prin care monumentul a fost luat
din custodia UM 01380 Arad şi predat ile-
gal (fără proces-verbal) la 1 octombrie 1999
Ordinului Conventual al Sfântului Francisc
de Assissi, Str. Lucian Blaga, Nr. 2.
Dezlănţuite la 2 octombrie 1999, ma-
rile manifestaţii de la Arad, patronate de
primarul liberal Valentin Paul Neamţ au
împiedicat eforturile subprefectului Levente
Bugnar de ridicare a monumentului pe 6
octombrie, în prezenţa lui Viktor Orban şi a
Ibolyei David, mai ales că demonstranţilor
li s-au alăturat toate partidele de opoziţie,
în frunte cu PSD şi chiar reprezentanţi ai
puterii. Prin vocile domnilor Ion Iliescu şi
Adrian Năstase clasa politică realistă româ-
nească a demonstrat atunci că monumentul
„Hungaria” simbolizează tot ce poate fi mai
contrar „Prieteniei”, „Libertăţii”, „Reconcilie-
rii”, „Normalizării” relaţiilor între popoarele
român şi ungar, în contextul aderării acesto-
ra la principiile Uniunii Europene.
- 28 noiembrie 2002, cu ocazia des-
chiderii serbărilor Unirii la Alba Iulia, la
Arad, la iniţiativa lui Levente Bugnar, ac-
tualmente viceprimar, noul consiliu muni-
cipal a aprobat reamplasarea monumentu-
lui în „Piaţa de vechituri”, obsedanta cam-
www.axa.info.ro
ATAC
panie în jurul acestui monument redezlăn-
ţuindu-se. Şi aceasta în condiţiile în care
„Forumul din martie” (14 martie 2002)
a pus clar la Cluj-Napoca, problema aut-
nomizării Transilvaniei ca spaţiu de ma-
nifestare a naţiunii maghiare, iar grupul
condus de Laszlo Tökes şi Tullit Attila
se pregăteşte să instituie (la 12 octombrie
a.c., Sfântu Gheorghe) Consiliul Naţional
Maghiar din Transilvania ca organism de
conducere a Ţării Autonome a Secuilor ce
urmează a fi proclamată la... 1 Decembrie.
- Concluzii - Atât ca nume „Hungaria”
(„Eternă” sau „Milenară”) cât şi ca pretext
- cei 13 generali-provincii, monumentul
are o semnificţie cumplită pentru români.
El simbolizează:
- trufia ocupantului şi readucerea româ-
nilor în perioada 1366-1437 la condiţia de
servi în propria lor ţară;
- agresarea de către unguri prin tru-
pele teroriste ale celor 13 generali a unui
stat românesc, Transilvania, proclamat la
2-16/14-28 septembrie 1848, act soldat în
perioada decembrie 1848 - iunie 1849 cu
un adevărat genocid - 100 de preoţi, 40.000
de cetăţeni ucişi, peste 300 de sate arse, etc.,
urmare a îndemnurilor la crimă lansate de
ideologul Sandor Petöfi prin poezii mani-
fest de tipul „Către Naţiune”, „Pe viaţă şi pe
moarte”, „În ziua de Anul Nou”, etc;
- iredentismul şi revizionismul fascist;
- nerecunoaşterea integrităţii şi unităţii
teritoriale a României;
- elogiul terorismului, rasismului şi urii;
- prin simbolistica sa, monumentul
„Hungaria” ca şi toate statuile şi plăcile co-
memorative dedicate lui Sandor Petöfi în-
calcă flagrant prevederile „Legii privind re-
gimul mormintelor şi operelor comemorative
de război” şi ale Ordonanţei nr. 31/2002.
- Soluţii - singura soluţie onorabilă ar fi
cedarea, în semn de prietenie, către Unga-
ria a pieselor componente ale ansamblului,
pentru a fi inclus în patrimoniul statului ve-
cin, a cărei istorie monumentul o glorifică.”
Dr. Mircea DOGARU
3 - „Adunarea regionala din Voivodina
a adoptat marti noaptea un proiect pentru
un un nou statut, care prevede o autonomie
extinsa a acestei provincii multietnice, afla-
ta in nordul Serbiei.
Optzeci si noua de deputati au votat in
favoarea adoptarii textului, 21 impotriva
si niciunul nu s-a abtinut. Parlamentul
regional de la Voivodina numara 120 de
membri, informeaza AFP.
(…)Opozitia nationalista, in special
Partidul Radical (SRS) si Partidul Demo-
cratic al Serbiei (DSS) al fostului premier
Voislav Kostunita, considera ca proiectul in-
calca legea fundamentala si ca deschide calea
pentru veleitati separatiste in provincie.
SRS si DSS au prezentat peste 100 de
amendamente la proiectul de statut in cursul
sesiunii Parlamentului provincial, dintre care
majoritatea au fost respinse” – cf. Hotnews.
4 - „Jan Kubis, ministrul slovac de ex-
terne, a adaugat ca statul sau nu va acorda
drepturi suplimentare nici unei comuni-
tati, informeaza postul de radio B 92.
„Chiar daca Serbia recunoaste dreptu-
rile colective ale minoritatilor, Slovacia nu
va face asa ceva si nu intentionam sa recu-
noastem vreo forma de autonomie a vreu-
nei minoritati”, a declarat oficialul slovac.
Kubis a declarat ca Slovacia respecta
legile UE, privitoare la drepturile colective
ale minoritatilor etnice.
Ministrul slovac s-a aratat revoltat de
atitudinea liderilor maghiari din Voivodi-
na, care doresc sa faca din autonomie prin-
cipala poltica a Ungariei in UE.
„Nu ma intereseaza politica autorita-
tilor din Budapesta fata de comunitatile
din alte tari, dar stiu ca minoritatile din
Slovacia sunt responsabilitatea noastra”, a
adaugat Kubis” - cf. Hotnews.
5 - PLANUL HABSBURG
Iată cele 16 puncte-etape:
1-crearea organizaţiei ALPI-
ADRIA care, în momentul formării şi
ulterior activităţii ei pe teritoriul fostei
Yugoslavii, „a fost privită cu o deosebită
simpatie şi încredere de iugoslavi, luân-
du-se de bune intenţiile declarate ale aces-
tei organizaţii, de a atrage Yugoslavia în
Comunitatea Europeană.” „Echipa iugos-
lavă” din organizaţia ALPI-ADRIA era
alcătuită DOAR din sloveni şi croaţi –
adică, din catolici. Deci, încă din această
primă etapă se sconta pe independenţa
statală a Sloveniei şi Croaţiei catolice –
şi înţelegeţi acum de ce sârbii ortodocşi
sunt anatemizaţi ca „barbari-troglodiţi-
criminali- odioşi naţionalişti”!
2 -Dobândirea poziţiilor-cheie din
economia Ungariei. „Prin promisiuni
ferme de intrare în UE”, şi chiar atra-
gerea „suportului” unor politicieni (un
rol major l-a avut şi Fundaţia Sörös…)
– conducerea statului ungar se va afla în
situaţia de a începe o reformă a legisla-
ţiei, care să permită controlul economic
absolut al complotiştilor, necesar derulă-
rii PLANULUI HABSBURG.
3 - „Creierul colectiv al Masoneriei Eu-
ropene a dispus desprinderea Sloveniei şi
Croaţiei din RSF Yugoslavia. Nu s-a avut
în vedere, însă, reacţia sârbilor de cealaltă
parte a Drinei (n. red.: sârbii bosniaci).
Planul prevedea, în detaliu, şi destrămarea
Armatei Naţionale Yugoslave – cu spriji-
nul conducătorilor naţionalişti din Slove-
nia şi Croaţia(…). Potrivit Cavalerilor de
Malta şi Ministerului de Interne German,
pentru că Franjo Tudjman, preşedintele
Croaţiei, a apelat la emigraţia ustaşă, însu-
şindu-şi o parte însemnată a fondurilor, iar
¼ din Croaţia nu se afla sub controlul său
– se intenţiona să se croiască viitorul acestui
spaţiu…” – Tudjman a fost, se pare, zic
sursele – „puţin” iradiat… Biserica Cato-
lică a preluat mai energic frâiele acţiunii.
Oricum, nimeni nu se aştepta la reacţia
patriotic-naţionalistă, atât de energică,
a sârbilor ortodocşi! …A se lua aminte:
patriotismul şi religia creştină (autenti-
că) sunt soluţii contra Masoneriei!!! – de
aceea ni se distruge ISTORIA, în ma-
nulalele dictate de UE, şi se vrea smul-
gerea crucifixelor/ icoanelor, din clase…
4 - „(…)Devansând- o pe a treia: des-
trămarea Cehoslovaciei – fără mari proble-
me – şi aşa a şi fost, căci acolo era preşe-
dinte, masonul anesteziator, de toţi nebunii
lăudat: Vaçlav Havel…”
5 -„Incitarea Ungariei de a cere unele zone
ale României, inoculându-se maghiarilor din
România ideea desprinderii de actualul stat
român şi alipirea la Ungaria” – totul, foarte
grijuliu… – politica „paşilor mărunţi” – nu
merge aşa? – atunci, „kossovizarea” Ro-
mâniei, prin formaţiuni paramilitare, pre-
gătite din vreme – cum s-a încercat pe 15
martie 1990, la Târgu-Mureş!
6 - „Secesiunea Voivodinei – în paralel
cu a 7-a etapă”, care presupune un proces
CONTRA
similar în Italia: nu aţi uitat pretenţia lui
Umberto Bossi de „a rupe în două Italia
– formând Liga Nordului – indepen-
dentă! „Planul prevede independenţa Tiro-
lului de Sud, până la o totală autonomie în
interiorul Italiei” (cum vor, la noi, cei 294
de secui, care s-au declarat, oficial, secui,
la recensământul ultim – şi vor, mare,
autonomizare prin referendum!!! – a
judeţelor Harghita-Covasna- Mureş, în
plin Ardeal românesc!… – cică să refa-
că Scaunele Secuieşti!!! N-ar umple nici
cartierul Adjudu Vechi…).
8 - „Secesiunea Istriei” – apoi, a 9-a
etapă, aducerea de „Volkdeutsch”- eri
(populaţie de origine germană), în Slo-
venia şi Croaţia – care să se „verse” într-o
Voivodină deja „capturată”… Sârbii, însă,
ţin încă puşca la umăr – şi mârâie: ei nu
acceptă un UDMR sârbesc, care să le
facă politica, în locul lor! (Dar SUA, de
peste Ocean, din zona lui Rockefeller, a
…„tăiat macaroana sârbească”…!).
www.axa.info.ro
10 - „Crearea Confederaţiei Dunărene,
prin unirea statelor mai sus-pomenite, în
frunte cu Austria”.
11 - „Formarea unor ţări asociate ţă-
rilor Confederaţiei Dunărene – de aceas-
tă dată, cu Germania ca stat conducător.”
Deci – se configurează Germania Mare,
din perspectivă economică, politică, dar şi
ca forţă militară a Europei”. (De observat
că, pentru prima oară după al II-lea răz-
boi mondial, i s-a permis Germaniei să-
şi scoată soldaţi înafara graniţelor – în
războiul din Balcani… A fost prevăzută
şi crearea unui program nuclear german,
şi de înarmare, prin care „Germania ar
deveni o superputere nucleară” – sau,
nu cumva, e vorba tot de SUA-bancherii
israeliţi, care i-au anihilat/„transfigurat”
spiritual, între 1945-1989, pe teutoni,
cât i-au ţinut sub regim de ocupaţie
militară (şi de dezintegrare spirituală!)
– teutonii, despre a căror ţară preşedin-
tele mason Woodrow Wilson afirma că
trebuie transformată în „păşune”, prin
exterminarea războinicilor teutoni „de
neîmblânzit”. Adică: greu de „prostit”…
Acum, foştii teutoni sunt, şi ei, o turmă:
în 1994, când s-a dat anunţul, la un su-
per-marcket din Berlin, că, cine vine, a
doua zi dimineaţă, gol-puşcă, la uşa ma-
gazinului, capătă marfă gratis – efectul
a fost aiuritor: a doua zi, dis-de-dimi-
neaţă, în faţa magazinului, mugeau mii
de „adamişti” şi „adamiste”, care, pur şi
simplu, au devastat super-marcket- ul!).
Asta, în timp ce SUA urlă fioros la biata
„bombiţă” a Coreii de Nord, cea terori-
zată de o jumătate de secol! – şi la Iranul
care…nici nu se prea ştie ce face…dacă
face… – dar are oceane de petrol!
12-16 – „Îmbrăţişarea economică a
Serbiei” – dacă n-o vor putea altfel îm-
blânzi! – rupând-o de Rusia (şi de toa-
te celelalte ţări ortodoxe), pentru con-
trolarea riguroasă a Dunării, de către
Confederaţia Dunăreană a… Imperiu-
lui „Redivivus” – al domnului Otto von
Adrian BOTEZ
Habsburg…(cel care a ajuns atât de aro-
gant, încât îşi permite, chiar cu masonii
români – figuri foarte nedelicate: spre
exemplu, anularea hotărârilor luate de
aceştia, pentru România, la Conferinţei
de la Rio de Janeiro…). Asta – rămâne
încă de văzut. Religia ortodoxă este şi va
rămâne, mereu, marea surpriză (neplă-
cută) a Masoneriei! g
31
 HAIDUCI-M-AŞ DREPTATE
Ciprian BOJAN

ŞI N-AM CUI... DE HAIDUC

H
aiducul are mereu
dreptate, nu doar o
împarte. Când striga
haiducul că vine sărăcia
peste noi, dregătoriile erau doldora de
bănet. Când vistieriile li s-au golit, dre-
gătorii miorlăiau după banii străinilor.
Când străinii au dat camăta, dregătorii
se lăudau că-i îndeajuns, haiducul zicea
că ba. Şi tot n-au băgat la căpăţână că
nu cu bani de împrumut se scoate ţara
din mizerie, ci cu muncă curată.
Au venit cămătarii FMI de prin stră-
ini să verifice dacă dregătorii au cum să
le dea banii înapoi cu dobândă. Nici
n-au descălecat bine, că boierii şi dregă-
torii le-au şi sărit la picioare pentru a se
plânge că ţara merge prost şi că în loc să
rupă datoria mai vor şi alţi bani. Şeful
cămătarilor, Jeffrey Franks, a şi pus bi-
ciul pe zbirii românilor. Ai noştri n-au
strâns nimic în pungi, au jupuit iobagii
degeaba că tot n-au avut ce aduna, iar
acum mai au şi tupeul de a cere alţi bani
de împrumut. Franks le-a spus franc în
faţă boierilor speriaţi, că nici nu-l taie
capul să le mai dea bani. Acum cică a
venit ca să vadă cum stăm cu rectifica-
www.axa.info.ro
Cine-s cămătarii? se zicea şi că scopul FMI este de a crea mai este la graniţe. Este adânc în mij-
D ar ceea ce ni se întâmplă acum
nu-i decât un fleac pe lângă ce
ni se pregăteşte. Oricine şede şi gândeşte
limpede, îşi dă seama că nimic nu-i în-
tâmplător în ceea ce priveşte năpăstui-
rea amărâţilor de pretutindeni. Când a
dat criza peste noi, munceau iobagii de
mama focului şi totul mergea şontâc-
şontâc, dar măcar mergea. Spuneam că-i
sărăcie, nu dezastru. Apoi, a venit o zi în
care banii au luat-o razna. Şi nu doar că
erau mai puţini, ci nici nu mai aveau vreo
valoare. Şi din când în când, răsar cămă-
tarii care bagă bani pe gât, până ce s-or
sătura boierii.
Cine-s cămătarii? Când era clar
cine va câştiga ultimul război mondial,
prin iulie 1944, bancherii şi dregătorii
de prin câteva ţări au pus-o de o aface-
re tare şi i-au dat un nume interesant,
Fondul Monetar Internaţional. Chipu-
rile ca să meargă economia bine prin
dobânzi mici la camăta pe termen lung.
În schimbul împrumuturilor, şi-au re-
zervat dreptul de a-şi băga nasul în tre-
burile ţărilor.
o monedă unică mondială. Şi cine con-
trolează banul, controlează lumea. Cu
alte cuvinte, dacă vrei să ai lumea la
locul statelor. De aceea, capacitatea de a
acţiona la astfel de distanţe este o capa-
citate pe care trebuie să o exersăm per-
picioare, nu te baţi ca Alexandru Ma- manent”. Omul acesta e cam slobod la
cedon cu toţi. Îi „ajuţi” să sărăcească, că gură. Să înţelegem că evreii se pregătesc
vin ei să te roage să-i conduci. Iar orice să se bată cât mai departe de ţara lor?
dominaţie se vesteşte prin baterea de Cu cine?
monedă nouă. Şi mai interesant este faptul că eli-
Dick Morris, fostul consilier al pre- copterele Yasour – Sikorsky CH-53
şedintelui Bill Clinton, ştia toată poves- Sea Stallions sunt un pic cam speciale.
tea monedei unice mondiale. În urma Ele sunt în dotarea trupelor Sayeret
unui summit G20, Morris a fost între- Matkal, soldaţi pregătiţi pentru culege-
bat de un reporter dacă s-au înşelat cei re de informaţii. Deh, este puţin proba-
care anunţau moneda unică mondială. bil că se pregăteau pentru culegerea de
Răspunsul a venit senin: „Nici vorbă, informaţii cu privire la înălţimea brazi-
nu s-au înşelat. lor carpatini.
O parte a conferinţei este ascunsă,
cea care nu se vrea a se atrage atenţia Vociferări de eretic
asupra ei. Ni s-a spus că scopul confe-
rinţei este oferirea unui pachet de sti-
mulare a economiei mondiale. Dar de
T
ocmai când aştern rândurile
acestea, un personaj dubios
îmi poluează televizorul. Devenit ce-
fapt, acolo se discută regulile internaţi-
lebru după ce şi-a torturat nevasta şi
onale ale instituţiilor financiare care vor
s-a perindat prin slujba unor „agenturi
trece sub controlul FMI-ului”. străine”, aşa-zisul pastor Laszlo Tokes,
Haiducul nu mai comentează, că-i
zice că îi cheamă pe unguri să ne ia Ar-
limpede treaba asta. dealul. „Trebuie o cooperare deplină în-

tre forţele politice maghiare. Totodată,

rea bugetară pe 2010, cu bugetul de la
anul şi cum merge treaba cu fiscalitatea,
adică cu jupuitul amărâţilor. Păi şi dacă
tot veni vorba de bugetul anului viitor,
logica ne spune că nici atunci nu va fi
bine pentru iobagi.
Cică s-au băgat în vistieriile româ-
neşti 20 de miliarde de euro, iar băne-
tul acesta n-ajunge decât până în prag
de iarnă. Carevasăzică, odată cu frigul
şi nămeţii ne băgăm şi ţara în faliment.
Monedă unică mondială Cercul imediat nu mai este contăm pe sprijinul Ungariei şi al vieţii
C ând criza încă nu dădea semne,
prin 2008, şeful FMI anunţa că
fondul vrea să-şi dubleze sumele dispo- P
la graniţe politice din exterior, deoarece autono-
’aci mai e o chestiune curioasă. mia este o instituţie acceptată în lumea
Cică s-a prăbuşit deunăzi un democratică. Constituţia nu este Sfânta
nibile pentru împrumut. Şi ca să scoată elicopter cu soldaţi evrei care se antre- Scriptură. Constituţia se schimbă, noţi-
atâţia bani, s-a trecut la forţarea unor nau undeva pe meleaguri mioritice. De unile se schimbă, democratizarea avan-
noi împrumuturi şi „emiterea de obliga- ce se antrenau zice Matan Vilna’i mi- sează. Vom reuşi, dacă nu vom da în-
ţiuni”. Şi să vezi minune! Din dublare nistrul adjunct al Apărării din Israel. apoi”. Într-o ţară normală, omul acesta
au trecut la triplare şi au tot ţinut-o aşa, „Antrenamentele din România trebuie ar fi fost expulzat, într-o ţară anormală
până ce le era clar tuturor că FMI-ul a înţelese în contextul pregătirii pentru ar fi fost bătut pe stradă. Acum nici nu
devenit un cămătar agil. Tot pe atunci, un posibil conflict. Cercul imediat nu mai ştiu ce fel de ţară-i România. g

MULTI, MULTI ŞI…

ŞI-N VREME CE-N LUME TREBURILE SE ÎNCING, AI NOŞTRI IOBAGI PAR SĂ FIE SPĂLAŢI PE CREIER. UN STUDIU
RECENT, „PUBLICUL ROMÂNESC ŞI ŞTIINŢA”, ARATĂ CĂ ROMÂNII DE RÂND SUNT CAM ANALFABEŢI
ŞTIINŢIFIC, CĂ N-AU HABAR DE ISTORIE. ÎN SCHIMB, CRED CU TĂRIE ÎN HOROSCOAPE ŞI NU DAU DOI BANI PE
EDUCAŢIE. JUMĂTATE DINTRE CONAŢIONALII NOŞTRI CRED CU TĂRIE CĂ NOROCUL ESTE MAI IMPORTANT PENTRU
REUŞITĂ DECÂT ŞCOALA. LA FEL DE MULŢI ŢIN CONT DE ZICALA „DACĂ TE MĂNÂNCĂ PALMA STÂNGĂ VEI PRIMI
BANI” SAU„CINE NU ARE NOROC ÎN DRAGOSTE ARE NOROC LA CĂRŢI.” 50% DINTRE CEI CARE AU RĂSPUNS ACESTUI
RAPORT CRED CĂ DEOCHIUL POATE FI PREVENIT CU AJUTORUL CULORII ROŞII.
ŞI ÎN TOT AMARUL ACESTA-I ŞI O PARTE FRUMOASĂ. 2 DIN 3 ROMÂNI CRED CĂ BISERICA NU GREŞEŞTE
NICIODATĂ ÎN CEEA CE SPUNE. g
axa.info.ro / twitter: twitter.com/axaromania / facebook: AXA Romania / youtube: youtube.com/user/axaromania

Redacţia:
Ciprian BOJAN - redactor, Marius CARAMAN - fotografii, Costin C. - consultant, Eleodorus ENĂCHESCU - redactor, Ioan GÂNDU - redactor
Alina GLOD - secretar general de redacţie, Cristian IORDAN - difuzare, Grigore OPRIŢA - consultant, Ioana MIHAI - difuzare,
Dragoş NICU - redactor şef adjunct, Ştefan PLĂMĂDEALĂ - redactor, Ionuţ RUSE - director difuzare, SACCSIV - redactor,
Florin STUPARU - redactor şef, Şerban TEODORESCU - IT, Mugur VASILIU - director.

Puteţi să vă procuraţi publicaţia AXA la numărul de telefon 0721.094.447 – Ionuţ RUSE

sau la adresa: Ionuţ RUSE – comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi, cod 917025
32 www.axa.info.ro