ORTODOXIA SUB ASEDIUL

ECUMENISMULUI MASONIC –
Radu Iacoboaie

          Un nou volum postat direct în mediul online pe măsură ce a fost scris…

            ORTODOXIA SUB ASEDIUL ECUMENISMULUI MASONIC

            Scurtă incursiune în istoria creștinismului. Cum s-a făcut Papa pe sine Dumnezeu și
legăturile cu masoneria. Mișcarea New Age și religia mondială a ecumenismului masonic.

                            Radu Iacoboaie 

                           Editura Internet
                               online, 2018 

             Dedic această modestă carte  Centenarului  Marii Uniri din 1918 și milioanelor de
români bravi, care de-a lungul istoriei au luptat și și-au jertfit interesele personale și viața
pentru apărarea credinței drepte strămoșești, pentru libertatea, demnitatea, independența și
făurirea statului național unitar român… Dumnezeu să le mântuiască sufletele și pe noi să ne
întărească în credință! Amin 

         Motto:

         Doamne, aprinde iarăși evlavia și în noi,

         Curajul ce l-au avut primii Tăi creștini

         Și ajută-ne să fim la Judecata de Apoi

         Încununați de tine, nu simpli pelerini…

         Ne întărește pe noi întru credință pe vecie,

         Gustând mereu din ospățul Tău Ceresc

         Iar viața noastră să Ți-o jertfim doar Ție

         Zdrobind păcatul și duhul cel lumesc

                                       CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE……………………………..

ROLUL NEFAST AL VATICANULUI ASUPRA ȚĂRILOR ROMÂNE ȘI ÎN

ASASINAREA DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL, UN SFÂNT CARE I-A UMILIT
PE CATOLICI LA ALBA IULIA CU SLUJBA CERUTĂ DE SFINȚIRE A APEI… A
FOST RĂZBUNAREA PAPEI DE LA VATICAN ÎN ÎNȚELEGERE CU ÎMPĂRATUL
RUDOLF AL II-LEA… GENERALUL BASTA DOAR A EXECUTAT ORDINUL
FOLOSIND MERCENARI VALONI (CATOLICI)………..

SCHISMA CATOLICĂ A MARCAT PROFUND ȘI NEGATIV ISTORIA ȘI CULTURA

OCCIDENTULUI………………..

CUM S-A FĂCUT PAPA PE SINE DUMNEZEU ȘI DESPRE PROLIFE –   RAREA

EREZIILOR PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE…………………………………………

CRUCIADELE AU FOST CONCEPUTE ȘI CONDUSE DE CĂTRE

VATICAN……………

JEFUIREA SĂLBATICĂ DE CĂTRE CRUCIAȚI A CAPITALEI IMPERIULUI

BIZANTIN, CONSTANTINOPOL, ÎN ANUL 1204. CRIMELE DIN SFÂNTUL MUNTE
ATHOS ȘI DIN TIMPUL UNIAȚIEI DIN TRANSILVANIA…………….

INCHIZIȚIA CATOLICĂ ȘI RĂZBOAIELE RELIGIOASE ÎNDELUNGATE DINTRE

CATOLICI ȘI PROTESTANȚI………………..

UN PAPĂ A ÎNFIINȚAT ORDINUL CAVALERILOR TEMPLIERI IAR RECENT

VATICANUL I-A REABILITAT ABSOLVINDU-I DE ORICE VINĂ ȘI A CERUT
SCUZE MUSULMANILOR PENTRU CRUCIADE… EVIDENT, ÎN SPIRITUL DEPLIN
AL ECUMENISMULUI, NOUA RELIGIE (MASONICĂ) CE SE DOREȘTE A FI
IMPLEMENTATĂ LA NIVEL GLOBAL……

VATICANUL CONDUS DE CĂTRE PUTERNICUL  ORDIN IUDEO-MASONIC

IEZUIT (PREOȚII IEZUIȚI SAU POLIȚIA PAPALĂ)
………………………………………….

 
ISLAMUL A FOST CONCEPUT DE CĂTRE VATICANUL CONDUS DE EVREI
TALMUDIȘTI (PREOȚI DIN ORDINUL MASONIC IEZUIT) PENTRU A CUCERI ȘI
STĂPÂNI IERUSALIMUL ȘI PENTRU A LOVI ÎN BIZANTINI ȘI ÎN SFÂNTA
NOASTRĂ ORTODOXIE…  ………………….

VATICANUL A FOST CONDUS APROAPE MEREU DE CĂTRE PAPI

ÎNREGIMENTAȚI ÎN FRANCMASONERIE. MISIUNEA LUI ESTE SĂ
IMPLEMENTEZE LA NIVEL GLOBAL PAN-EREZIA
ECUMENISMULUI……………………………

A EXISTAT SAU NU SUPER-MEMORANDUMUL DE LA STRASBOURG DIN

FRANȚA (25-29 IUNIE 2014) PENTRU INSTAURAREA RELIGIEI MASONICE
MONDIALE?……..

MIȘCAREA NEW AGE ȘI RELIGIA MONDIALĂ A ECUMENISMULUI MASONIC.

ÎNMULȚIREA ATACURILOR ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI…………………..

                            CUVÂNT ÎNAINTE

            Mărturisesc dintru început că am pornit a scrie această modestă carte fiind foarte
neplăcut impresionat de ceea ce am văzut în Târgurile de Crăciun și de Paști (înainte și în
timpul acestor sărbători creștine) organizate în marile orașe din Europa Centrală și
Occidentală, amplasate adeseori exact în centrul istoric al acestora și în vecinătatea unor
mari catedrale catolice.

            Întrebarea care m-a frământat destul de mult este următoarea: aceste târguri
promovează oare cu adevărat sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos sau
Învierea Domnului sau mai degrabă asistăm la o pervertire și deturnare profundă a
semnificațiilor acestor evenimente istorice atât de importante în istoria creștinismului… 

            Poate ați remarcat și dumneavoastră de pildă reprezentarea total falsă prin statuete
de lemn a pruncului Hristos (în iconografia ortodoxă apare cu totul altfel, pruncul este
înfășat), precum și reprezentarea grotescă a Maicii Domnului și altor personaje biblice
care au fost prezente la Nașterea Domnului. Viziunea este credem noi una protestant,
întrucât sectarii sunt cei care de-a lungul timpului au hulit-o pe Maica Domnului
considerând-o o simplă femeie… 
            Apoi nu putem trece cu vederea prezența în aceste târguri de Crăciun sau de Paști a
unei scene pe care în multe seri cântă și chiar dansează diverse trupe muzicale, care nu
sunt interesate de colindele creștine, cu excepția unora protestante și care le transformă în
cântece de jazz etc.

            Și ce mai putem observa printre  multe altele? Multe căsuțe de lemn frumos
împodobite îmbiind trecătorii cu diverse produse alimentare și industriale dintre cele mai
diversificate. Iar în loc de icoane și obiecte de cult creștine vedem tot soiul de statuete,
amulete, măști și multe alte obiecte folosite la sărbători  de origine păgână precum
Halloween iar altele chiar aparținând altor religii și confesiuni… 

            Însăși ideea organizării unor Târguri de Crăciun în preajma sărbătoririi Nașterii

Domnului și înainte de Sfintele Paști ne arată limpede o schimbare de paradigmă. O
deturnare a credinței creștine și tradițiilor creștine spre consumerism ieftin și globalism în
scopul obținerii de profituri comerciale și amăgiri tinerilor creștini mai ales. Mai mult, se
face și prozelitism sectar prin cântece protestante… Iar majoritatea covârșitoare a
produselor alimentare expuse spre vânzare nu sunt evident de post și îmbie trecătorii să le
guste ori să le cumpere…

             Să nu uităm nici mitul acesta modern legat de Moș Crăciun care a ajuns din păcate
să facă deliciul nu doar al copiilor ci și al adulților. Vorbim de fapt de dezvoltarea unei
adevărate industrii și apariția unui brand comercial prin care se obțin venituri uriașe în
întreaga lume… 

             Dar credem noi că se uită cu totul cine a fost în realitate acest Moș Crăciun.
Crăciun a fost un bătrân din Betleem, un mare iubitor de arginți și cel care a refuzat să o
găzduiască pe Maica Domnului la vremea nașterii Fiului lui Dumnezeu… Iar astăzi, cu
ajutorul artizanilor globalizării, a devenit din păcate pretutindeni în lume un personaj
modern (cool), ecumenist, chipeș și simpatic, adorat de către foarte mulți oameni, copii și
adulți, care astfel în necunoștință de cauză se îndepărtează și mai mult de esența
creștinismului și față de Dumnezeu…

           Noi nu sărbătorim fraților pe 25-26 decembrie pe Moș Crăciun, ci prăznuim cu mare

bucurie Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin colinde mai vechi și mai noi, prin
tradiții creștin-ortodoxe de o frumusețe fără seamăn și păstrate secole de-a rândul mai ales
în România…

             Am scris în acest volum, desigur cel mai mult despre Papa de la Vatican, liderul
mondial în materie de ecumenism, preluând sursele cele mai credibile avute la dispoziție.

            INDUBITABIL, INSTITUȚIA PAPALĂ DIN ULTIMELE DECENII ESTE CEA

CARE LUPTĂ PRIN MULTE MIJLOACE PENTRU IMPLEMENTAREA
ECUMENISMULUI CA RELIGIE GLOBALĂ… VORBIM DESPRE UN AMESTEC
BIZAR DE RELIGII ȘI CONFESIUNI DIN ÎNTREAGA LUME… ȘI NU PUTEM NEGA
FAPTUL CĂ PAPA DE LA VATICAN ESTE MAI MULT CA ORICÂND LIDERUL DE
NECONTESTAT AL ECUMENISMULUI, CREAȚIE CERTĂ A OCULTEI
MONDIALE…

           V-AȚI ÎNTREBAT POATE DE CE CATOLICII NU FAC PARTE DIN

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR (CMB)?… PENTRU CĂ ÎNSUȘI PAPA SE
CONSIDERĂ DEASUPRA ACESTUI ORGANISM CREAT DE PROTESTANȚII
IUDEO-MASONI… ÎNTR-UN JURĂMÂNT AL IEZUIȚILOR, PAPA CHIAR ESTE
NUMIT ,,LOCȚIITORUL” LUI HRISTOS PE PĂMÂNT!…

           DE ASEMENEA, OBSERVĂM CĂ VATICANUL A JUCAT ÎN ISTORIE UN ROL

IMPORTANT ÎN EXPANSIUNEA COLONIALISMULUI, ÎN DECLANȘAREA
REVOLUȚIEI FRANCEZE ȘI MAI RECENT, ÎN 1999, ÎN BOMBARDAMENTELE
NATO ASUPRA SERBIEI ORTODOXE… PAPA CERUSE SÂRBILOR ORTODOCȘI
UNIREA CU CATOLICII… Sârbii au refuzat iar în bombardamentele executate de
NATO, fără să fi avut măcar acceptul Consiliului de Securitate al ONU, aproximativ 2.500
de civili sârbi au fost uciși și aproximativ 12.500 răniți în cursul celor 11 săptămâni de
teroare…

             ȘI NU DOAR ATÂT… VEȚI DESCOPERI IMPLICAREA PAPALITĂŢII ÎN

CRUCIADELE ,,CREȘTINE” (SOLDATE CU MASACRE NUMEROASE), CRIMELE
DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS ȘI DIN TIMPUL UNIAȚIEI DIN TRANSILVANIA,
CRIMELE INCHIZIȚIEI CATOLICE, CREAREA ORDINULUI CAVALERILOR
TEMPLIERI, A ORDINULUI IEZUIT ȘI A ISLAMULUI… ȘI NU ÎN ULTIMUL RÂND
VEȚI GĂSI LEGĂTURILE STRÂNSE CHIAR ȘI ÎN ZILELE NOASTRE CU
FRANCMASONERIA…

           Vă rugăm să aveți cât mai multă răbdare în parcurgerea unui astfel de volum atipic
și să îl recomandați spre lectură și altora, spre Slava lui Dumnezeu. Amin

                                                                                                5 mai 2018

           păcătosul și nevrednicul Radu Iacoboaie

                 HRISTOS A ÎNVIAT! 

           Notă (puteți accesa pe internet): https://romanortodox.info/vaticanul-hulitor-de-

hristos/

https://mihailandrei.wordpress.com/2010/08/29/uniatia-incercarea-catolicilor-de-ai-
deznationaliza-pe-romani/

 
            ROLUL NEFAST AL VATICANULUI ASUPRA ȚĂRILOR ROMÂNE ȘI ÎN
ASASINAREA DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL, UN SFÂNT CARE I-A UMILIT
PE CATOLICI LA ALBA IULIA CU SLUJBA CERUTĂ DE SFINȚIRE A APEI… A
FOST RĂZBUNAREA PAPEI DE LA VATICAN ÎN ÎNȚELEGERE CU ÎMPĂRATUL
RUDOLF AL II-LEA… GENERALUL BASTA DOAR A EXECUTAT ORDINUL
FOLOSIND MERCENARI VALONI (CATOLICI)… 

           ,,În tabăra de noapte de la Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, în momentul când
gărzile nu se aflau în apropierea lui, viteazul voievod valah a fost asasinat. „Mihai a fost ucis
conform poruncii primite de la împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o“, scria în 1601
Basta György, autorul crimei, într-o scrisoare trimisă arhiducelui Mathias, viitorul împărat
habsburg.” (http://ziarullumina.ro/odiseea-capului-lui-mihai-viteazul-98041.html

          Reproducem mai jos un articol bine documentat de pe un site

(http://acvila30.ro/dezvaluiri-rolul-nefast-al-vaticanului-in-istoria-tarilor-romanesti-patru-
scrisori-papale-catre-mihai-viteazul-prin-care-se-incearca-convertirea-lui-la-catolicism-
texte-integrale/):

           ,,Nota mea introductivă: Obsesia Vaticanului de a-l converti la catolicism pe Mihai

Viteazul, împreună cu poporul său, a avut un rol nefast asupra întregului spațiu românesc.
Refuzul lui Mihai a dus la asasinarea sa. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă Mihai Viteazul ar
mai fi domnit 20 de ani? Care ar fi fost destinul neamului nostru? Ticăloșia Vaticanului,
acest centru al crimei mondiale, și-a lăsat amprenta vreme de secole asupra noastră. Încă îi
simțim consecințele!…

                Daniel Roxin

              Motto: „M-am apucat să ridic această mare GREUTATE cu această ţară săracă a

noastră ca să fac un scut al întregii lumi creştine”

                    Mihai Voievod Viteazul

             Epoca lui Mihai Viteazul este, pentru istoria naţională a românilor, una de
importanţă strategică, ce face legătura între străvechimea şi vechimea noastră istorică,
antichitatea dacică, mai precis unitatea teritorială, culturală, lingvistică şi religioasă a
strămoşilor noştri reali[1], bine conturată sub domnia lui Burebista (82-44 î.de Hs.) şi
momentul 1 Decembrie 1918. Epoca lui Mihai Viteazul este o „articulaţie” bine sudată în
conştiinţa naţională a românilor şi în structura sa genetică încât nu va putea fi ştearsă
niciodată din memoria şi sufletele românilor, cu toate eforturile pe care le fac mulţi
denigratori oficiali şi universitari de ieri şi de azi.

             Ne-am obişnuit, în ultimii 24 de ani, ca unii mari voievozi, mari conducători ori
ierarhi ortodocşi, plini de harul înţelepciunii insuflat de Sfântul Duh, pe care naţiunea
română i-a avut de-a lungul veacurilor, fie că au fost asasinaţi ori înlăturaţi de pe scena
politică sau religioasă, fie au fost  ignoraţi sau denigraţi într-un mod grosolan în publicaţii
cu „pretenţii” sau, mai nou, pe posturi de televiziune, de către diverşi alogeni şi neaveniţi,
plătiţi cu funcţii politice, publice, ori posturi universitare. Aruncarea acestor figuri
luminoase ale istoriei noastre naţionale în derizoriu are, pentru aceşti indivizi, un scop bine
definit, o ţintă precisă care se numeşte prezentul şi viitorul României, cu tot ceea ce ţine de
acest Stat naţional[2].

             Statul Naţional Unitar Român, a fost creat cu jertfa şi sacrificiul înaintaşilor noştri
care au luminat cu fapta şi devotamentul lor întreaga istorie naţională, au apărat vatra
neamului în hotarele lui fireşti şi dreapta credinţă a strămoşilor noştri reali[3].

              În urmă cu ceva timp am avut plăcerea să studiez lucrarea d-lui profesor dr.
Marin Cristian, Mihai Viteazul Restauratorul Daciei şi al Bisericii strămoşeşti[4]. Ulterior
studiului acestei lucrări, care aduce un plus enorm de cunoştinţe privind originea şi
personalitatea marelui Voievod Mihai Viteazul, am abordat cu interes şi alte publicaţii şi
articole ale profesorului Cristian Marin. Ca atare, în revista Atitudini, o revistă cu o ţinută
grafică şi mai ales ştiinţifică de mare valoare, publicaţie a Fundaţiei „Justin Pârvu” de la
Mănăstirea Radu Vodă-judeţul Neamţ, am găsit, publicat în serial, studiul profesorului dr.
Marin Cristian intitulat Mihai Viteazul, apărător al creştinătăţii[5].             Ulterior,
revista Studii Slătinene[6], ce apare sub directa îngrijire a d-lui profesor Ivaşcu Ion,
profesor de istorie la liceul „Titu Maiorescu” din Slatina, publică, de data aceasta integral,
acelaşi studiu.                  Ceea ce mi-a atras atenţia, pe lângă informaţiile  noi prezentate de
autor, este o notă care ne conduce la înţelegerea sfârşitului său tragic din 9/19 august 1601.
Nota ne rezumă cerinţa expresă a papei Clement al VIII-lea ca Mihai Viteazul să treacă la
religia catolică. În şase ani, din cei opt de domnie, au fost cinci asemenea scrisori către
voievodul Mihai, scrisori care ne confirmă că Vaticanul era direct interesat de
subordonarea totală a celor trei Valahii, şi nu în ajutorarea acestora în lupta pentru
apărarea creştinismului.

           Efortul papalităţii de a-şi subordona Orientul „schismatic” a început imediat după

momentul marii schisme din 1054. Nu ne-am propus să abordăm problema din punct de
vedere dogmatic, canonic, lăsând acest aspect, foarte delicat, teologilor, profesioniştilor în
domeniu, ci facem legătura, pe această temă încă vie, foarte pe scurt, între Sinodul al VII-
lea Ecumenic de la Niceea (din toamna anului 787), anul 794, Marea schismă, cruciadele
Apusului în Răsăritul Europei şi domnia lui Mihai Viteazul.
              Neînţelegerile dintre biserica creştină de Apus şi cea de Răsărit au apărut cu mult
timp înainte de data de 16 iulie 1054 (schisma bisericii creştine produsă la Constantinopol
în timpul Sfintei Liturghii în biserica Sfânta Sofia). Biserica creştină de Apus, în anul 794,
a fost îndepărtată de la dreapta credinţă prin acţiunea francilor care au condamnat
Sinodul VII Ecumenic de la Niceea realizând prin acţiunile lor o serie de ingerinţe în
canoanele bisericii creştine[7].

               Î.P.S. Ierotheos, mitropolit de Nafpakon şi Aghios Vlasios, legat de acest episod al

ocupării scaunului papal de către franci, cu toate urmările sale, afirmă că:  „În orice caz,
reiese de aici faptul că despărţirea Romei Vechi de cea Nouă s-a făcut prin ocuparea
tronului papal al Romei Vechi de către franci”[8].

             Odată cu producerea acestei schimbări în scaunul papal, urmată de schisma din

1054, deci spargerea unităţii creştine, în mod oficial, cel puţin din punct de vedere
dogmatic, canonic, calea pentru cucerirea Răsăritului schismatic s-a deschis. Astfel, la 1073
urcă pe scaunul papal de la Roma, Grigore al VII-lea, care va conduce Biserica catolică
între 1073 şi 1085, urmând la conducerea acestei biserici după papa Alexandru al II-lea
care moare la 21 aprilie 1073[9]. Apariţia acestui nou papă, Grigore al VII-lea, aduce unele
schimbări majore în structura bisericii catolice. Mai întâi, sub directa sa prezentare, este
adus la cunoştinţa tuturor „celebrul Dictatus papae”[10], al cărui principiu fundamental
era „supremaţia Bisericii de la Roma şi a episcopului său asupra celorlalte Biserici …”[11].   

            Acest Dictatus, conform explicaţiilor prezentate de Claudio Rendina, în lucrarea

citată, reprezenta, „pe de o parte … fundamentarea teoretică a rolului de primat infailibil şi
unic al lumii ecleziastice creştine acordat episcopului Romei”[12]. Tot în timpul
pontificatului său, „după canoanele datorate lui din Dictatus”, papa Grigore al VII-lea,
mort în exil, în cele din urmă, dorea „să facă din Europa un stat ecleziastic roman, în care
fiecare ţară în parte trebuia să se considere un fel de moşie a Bisericii, în serviciul papalităţii
şi toţi suveranii pământului să devină supuşi docili ai pontifului”[13].     

              Totodată, acelaşi papă, Grigore al VII-lea, este considerat teoreticianul

„cruciadelor”[14]. În timpul urmaşului său, papa Urban al II-lea (1088-1099), începe prima
cruciadă[15], iar ultima, a opta, va fi menţionată în 1270 în timpul papei Clement al IV-
lea[16].

             Care a fost rezultatul final al acestor lungi războaie inutile? Nu peste mult timp,
„rând pe rând statele din orient au fost cucerite”[17] de către Imperiul otoman.

             În această perioadă a cruciadelor, inclusiv teritorii ale Ţărilor române au fost
vizate să fie trecute sub ascultarea Romei confesionale. Unul dintre aceste momente a fost
în 1247, după ce regele Ungariei, Bela al IV-lea, acordă Cavalerilor Ioaniţi Banatul şi
Severinul pentru a-l coloniza[18]. În studiul lui Ioan Vlăduca, Supremaţia papală şi
cruciadele …,  găsim o explicaţie pertinentă privind înfiinţarea acestor ordine cavalereşti.
Toate aceste ordine  cavalereşti (cavalerii ioaniţi, deveniţi cavalerii de Malta, templierii
etc), sunt produse ale bisericii apusene, ordine „militaro-călugăreşti”[19], create pentru
„menţinerea ordinii în rândul populaţiei cucerite şi pentru înlăturarea răscoalelor”[20].
            Iată, deci, strategia era completă, urmând doar a fi aplicată în diverse perioade de
timp şi în teritorii diferite[21].

            Aceleaşi criterii, mai sus arătate, le-a folosit papalitatea şi în subordonarea

populaţiilor băştinaşe din cele două Americi[22]. Dar nu intrăm în detalii pe această temă,
în scurta prezentare pe care o facem, rezumându-ne la o zonă geografică ceva mai
apropiată de noi şi anume Imperiul Bizantin, Constantinopole. Momentul 29 mai 1453,
căderea Constantinopolului, a fost unul la care papalitatea a contribuit cu zel, începând cu
papa Grigore al VII-lea (1073-1085),  iar apoi prin toate acele cruciade ale Apusului catolic
care au dus inevitabil, pe lângă alte aspecte, la slăbirea politică, militară şi economică a
Bizanţului.

            Perioada în care Bizanţul  a primit cele mai grele lovituri  în timpul acestor cruciade
care se încheie abia în 1270 a fost perioada cuprinsă între 1204 şi 1261 când latinii „au
creat imperiul latin de Constantinopol (1204-1261)…”[23]. Această lovitură de graţie pe
care papalitatea, prin „cruciaţii” săi, cu un scop bine definit, a dat-o Bizanţului este cu
mult mai bine detaliată în lucrarea profesorilor Constantin Dobrescu şi Ion C.
Petrescu[24]. De altfel, autorii acestei excelente lucrări, în baza studiului prezentat şi citat,
afirmă că: „Acum însă, orice bizantin îşi dădea seama că sub vălul realităţii se ascundeau, …
interesele economice şi politice ale Apusului”[25]; „…papalitatea şi întregul sistem feudal
occidental nu urmărea altceva decât să-şi extindă hegemonia economică şi politică asupra
lumii răsăritene”[26].             După căderea Constantinopolului, pavăza creştinismului
ortodox dar şi a lumii catolice, a papalităţii, în faţa puhoiului otoman, au constituit-o
statele ortodoxe balcanice care, rând pe rând, vor cădea sub loviturile sultanilor otomani.
Mari conducători de oşti, reprezentanţi politici, patrioţi autentici ai acestor popoare şi-au
condus armatele nu spre cuceriri ci spre apărarea spaţiului lor în care au apărut şi s-au
desăvârşit ca naţii, spre apărarea religiei creştine şi cu precădere a celei ortodoxe pentru că
Imperiul otoman avea în faţă o lume creştin-ortodoxă, în primul rând. Cei mai de seamă au
fost reprezentanţii valahilor nord dunăreni care, aşa cum afirmă Constantin Dobrescu şi
Ion C. Petrescu, au dus o veritabilă „Bătălie a Dunării”[27] prin Mircea cel Bătrân, Iancu
de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Ioan Vodă cel Cumplit (cel Viteaz) şi, nu în
ultimul rând, Mihai Voievod Viteazul, întregitorul de ţară, Restauratorul Daciei şi al
Bisericii Strămoşeşti[28].

           Lupta dusă de aceşti voievozi valahi cu armatele otomane, a avut ca scop apărarea
independenţei şi a libertăţii naţiunilor lor, de acest fapt profitând şi statele occidentale
aflate sub tutela bisericii catolice.

           Din păcate, biserica Apusului a fost marcată constant şi pronunţat de o atitudine

ostilă răsăritului ortodox, mai ales după sfârşitul secolului VIII (mai precis anul 794), şi
asta doar din „convingerile lor idolatre (ale francilor)”[29], în contradicţie vădită cu
creştinismul, dreapta-credinţă, ambiţii ce au apărut în zorii evului mediu, după cum
afirmă acelaşi înalt ierarh al Bisericii ortodoxe, Î.P.S. Ierotheos, mitropolit de Nafpakos şi
Aghios Vlasios: „problemele au început să apară atunci când au luat frâiele puterii francii,
un popor barbar şi primitiv care şi-a propus ca obiectiv luarea în stăpânire a tronului
papal…”[30]. În toată această luptă dusă de popoarele balcanice, ortodoxe, nu poate fi
uitată figura de legendă a lui Gheorghe Castriotul, Scanderbeg, eroul albanezilor,
contemporan cu celebrii voievozi ai Valahiei, Mircea cel Bătrân, şi Vlad Ţepeş, precum şi
cu Iancu de Hunedoara. După moartea sa, Albania intră sub stăpânirea otomană. Rând pe
rând, toate aceste popoare balcanice au început să cadă în faţa forţei otomane. Şi bulgarii şi
grecii şi sârbii şi albanezii iar statele lor au fost încorporate în vastul Imperiu otoman
pentru câteva sute de ani, cu consecinţe din cele mai grave. Cele trei Valahii îşi mai păstrau
totuşi o autonomie largă, după moartea lui Mircea cel Bătrân, Voievodul care nu numai că
a menţinut o Valahie (Ţara Românească), total independentă faţă de forţele politice,
militare şi economice ale timpului, dar a şi întregit-o în hotarele fireşti, fapt ce le-a permis
ca în anumite situaţii să aibă un punct de vedere ferm în relaţia cu Imperiul otoman, cu
lumea islamică, cel puţin în vremea marilor voievozi, iar prin această atitudine să ajute pe
cât posibil şi occidentul catolic. Mihai Viteazul cunoştea foarte bine toate acestea, mai ales
că tatăl său, Iane Cantacuzino[31] era urmaş al împăraţilor bizantini[32] şi un foarte fin
cunoscător al lumii otomane, fiind trăitor şi la Constantinopol, unde, de altfel, a şi murit şi
a fost şi înmormântat în 1592. Lupta marelui voievod valah, Mihai, declanşată la 1594,
împotriva Imperiului otoman, cea mai mare urgie a lumii medievale, la un an după ce a
urcat în tronul voievodal al Valahiei, a avut mai multe scopuri:  principalul era apărarea
Valahiei a cărui domnie o obţinuse la 1 septembrie 1593; al doilea scop l-a constituit unirea
celor trei Valahii pentru a putea face faţă atât Imperiului otoman, care dispunea de o forţă
politică, militară şi economică nelimitată la acea vreme dar şi pentru a-şi asigura spatele
ameninţat de poloni, Habsburgi şi unguri, toate trei având suportul papalităţii; în cel de-al
treilea rând, voievodul Mihai avea ca destinaţie eliberarea Constantinopolului şi a
Ierusalimului, cu scopul declarat de a sluji creştinătăţii[33].

            Toate aceste fapte ale voievodului valah nu au fost înţelese de către papalitate
inclusiv de către supuşii acesteia, Habsburgii, polonii şi ungurii care nu au văzut în cele trei
Valahii decât un teritoriu de înglobat şi exploatat în folosul papalităţii ori în folos propriu,
„căci fiind multe episcopii şi venituri foarte mari (entrate grossissime), va fi spre mărirea şi
folosul scaunului apostolic”[34].

              Din aceste motive, răspunsul atribuit lui Mihai, la solicitările repetate ale papei de
a îmbrăţişa catolicismul este nu numai o atitudine demnă de un apostol al creştinătăţii, cu
vorba şi cu fapta, dar este un exemplu de urmat pentru toţi conducătorii naţiunii noastre,
dincolo de toate amăgirile şi vicleniile contemporane ce propovăduiesc ecumenismul şi
globalizarea: „la îndemnul papei de a îmbrăţişa credinţa romană, Mihai ar fi strâmbat din nas
şi i-ar fi răspuns, sfătuindu-l să părăsească rătăcirile italice şi să se întoarcă împreună cu
poporul său la comuniunea cea adevărată a bisericii greceşti (ortodoxe, n.n.), căci numai aşa
va fi cu putinţă alungarea Turcului spurcat din spinarea creştinătăţii”[35].

            Modul în care a perceput papalitatea acţiunea marelui voievod la cumpăna

veacurilor XVI-XVII, răsplata pentru sacrificiul său, al celor trei ţări dacice/româneşti şi al
valahilor, în favoarea creştinătăţii, s-a reflectat în crima odioasă din dimineaţa zilei de
duminică 9/19 august 1601.

           Toate aceste realităţi, contemporane lui Mihai Viteazul, inclusiv din perioada în care
nu era încă domn al Valahiei, toate aceste eforturi ale papalităţii din întregul veac al XVI,
de a îngloba „schismaticii” răsăriteni în graniţele sale şi cu precădere cele trei Valahii, îi
erau cunoscute lui Mihai, în detaliu, după cum am arătat. Cele trei Valahii au fost
străbătute de către iezuiţi, în tot acest secol, cu acceptul unora dintre domni, trimişi care
aveau rolul de a face propagandă bisericii Apusene, cu un scop bine declarat. Aceste
ambiţii ale Apusului catolic şi politic în acelaşi timp, se accentuează odată cu apariţia
Reformei îndreptate împotriva bisericii catolice, iniţiate de Martin Luther (1483-1546),
Ulrich Zwingli (1484-1531) şi Ioan Calvin (1509-1564)[36].

            Odată cu aceste reforme papalitatea înfiinţează, pe lângă ordinele călugăreşti

existente, un altul, cel al iezuiţilor (1538), întemeiat de spaniolul Ignatiu de Loyola (1491-
1566), cu scopul de a combate protestantismul[37]. Cu toate că iezuiţii care „mişunau” prin
ţările ortodoxe[38], depuneau un efort foarte mare în susţinerea unirii „schismaticilor”
răsăriteni cu Biserica Romei, ajutaţi fiind şi de către unii dintre domnii din cele două
Valahii extracarpatice, din acest secol XVI, cum am arătat, toate aceste eforturi au rămas
fără nici un fel de urmare, iar profesorul Nicolae Şerbănescu, un valoros istoric şi teolog, în
lucrarea sa, deja citată, afirmă că „poporul român niciodată nu s-a abătut de la credinţa
străbună. Dacă unii din voievozii şi chiar din ierarhii săi din acest timp, din anumite calcule
politice s-au arătat uneori favorabili propagandei romano-catolice, mai ales, nu trebuie văzut
în aceasta – cum fac unii interesaţi – o îmbrăţişare din partea lor a religiei catolice. Ei au
rămas toată viaţa dreptcredincioşi şi s-au îngrijit în mod deosebit de Biserica ortodoxă din ţară
şi de peste hotare”[39]. Un exemplu de acest fel este Petru Şchiopul, voievodul Moldovei
între 1582 şi 1591, care, din ambiţii politice, după o legătură aparent „optimistă” pentru
papalitate, cum informau trimişii papali, dându-le speranţe într-o viitoare posibilă trecere
la catolicism, acesta moare „ca un ortodox” în anul 1594, la Bozen, în Tirol[40].

              Mihai Voievod Viteazul nu putea face excepţie de la regulă, mai ales că, în
condiţiile date, a rămas mereu singur, doar cu Ţara/Ţările sale, în faţa Imperiului otoman
şi a ofensivei Apusului catolic şi politic, iar răspunsul atribuit lui, pe care l-a dat Papei de la
Roma, menţionat de P.P. Panaitescu în lucrarea citată, este unul cu atât mai greu în
contextul istoric, politic şi economic de atunci, dar şi un exemplu de urmat, azi. Legat de
aceste fapte, prezentate anterior, peste timp, părintele Dumitru Stăniloae a surprins în
articolele sale, multe aspecte ale ingerinţelor „uniaţilor”, ale Vaticanului, în viaţa de zi cu
zi, în epoca trăită de Sfinţia sa, demascând, de fiecare dată, cu o critică blândă, fermă şi
adecvată, aceste amestecuri deloc binevenite: „Poporul român este ortodox, şi catolicismul
nu-l va putea smulge în veci din această structură a spiritului său”[41] sau „Românii
ortodocşi sunt plini de indignare împotriva catolicismului şi a celor ce-l reprezintă la noi,
nu din iluzorii presentimente (din motive psihologice), ci pentru că el a produs şi menţine
dezbinarea sufletească a neamului. Nu ne trezeşte nici un fel de indispoziţie catolicul din
Franţa, sau chiar un preot catolic german din România de pildă, dar nu ne inspiră deloc
sentimente bune un misionar al Vaticanului printre români”[42].

             Şi multe alte exemple ale eruditului teolog şi profesor pot fi prezentate, de unde
rezultă nu numai ingerinţele dar şi agresivitatea acestora în multe planuri ale vieţii sociale
şi politice de la noi. 
           Ca atare, ofensiva papalităţii asupra Răsăritului „schismatic” a fost o realitate
permanentă şi atunci este şi acum, astăzi.

             În ceea ce ne priveşte, prima fisură pe care papalitatea o reuşeşte în vechea Dacie
este cea de la cumpăna veacurilor XVII şi XVIII, când sunt redactate cele două diplome
leopoldine, producându-se astfel spărtura compactei unităţi religioase ortodoxe a
românilor prin trecerea, într-un mod brutal, violent, a unei părţi a românilor ortodocşi la
biserica Romei, fenomen cunoscut în istoria naţională a României ca „Uniaţie”[43], cu toate
implicaţiile sale profund negative în viaţa politică, socială şi economică a ţării, de atunci şi
până azi, inclusiv.

             De la data asasinării lui Mihai Viteazul trecuseră 100 de ani, aproximativ, până ce
papalitatea a reuşit, în Vechea Dacie, ceea ce nu reuşise cu „vorba bună” până atunci.
Încercări de subordonare papală a acestor teritorii ale valahilor s-au făcut în mai multe
rânduri, după cum am arătat, dar de această dată, reuşiseră, prin forţă, şantaj şi prin
asasinate.

            Din acest motiv, prezentarea acestor scrisori papale, in extenso, „scoase” din
colecţiile de documente, arată modul „subtil” să-i spunem, mai degrabă cântecul de sirenă
al papalităţii, prin care s-a încercat aducerea sub ascultarea Romei catolice şi politice a
„schismaticilor răsăriteni”, în condiţiile în care, aceşti „schismatici”, în loc să beneficieze
de ajutorul fraţilor lor creştini, pentru o cauză comună, aşa cum a văzut-o Mihai Viteazul,
dar şi alţi voievozi ai Valahiei, dinainte ori de după el, au trebuit să facă faţă atât
prozelitismului catolic[44], exercitat prin presiuni destul de mari, în acea perioadă,  dar şi
lumii musulmane, Imperiului otoman, care încorporase imense teritorii din Europa
ortodoxă dar şi catolică.

           Răspunsul lui Mihai Viteazul la aceste scrisori, la insistenţele papale, a fost unul
ferm cum, de altfel, a fost toată fapta sa în întreaga lui Domnie.

           Pentru a înţelege mai bine această situaţie extrem de grea, cu care s-au confruntat
valahii şi voievodul Mihai, redăm grupat trei dintre cele cinci scrisori ale Papei Clement al
VIII-lea către Mihai, Voievodul Valahiei, prin care-i cere în mod expres, ori subtil, să
treacă la catolicism iar o a patra scrisoare ne prezintă refuzul papei de a-l ajuta cu bani pe
Mihai, în susţinerea luptei împotriva Imperiului otoman, în schimb îndemnându-l la luptă
având ca bază de plecare doar … rugăciunile papalităţii.

            O menţiune se impune legată de aceste scrisori şi anume, ele nu reprezintă o

noutate, cum am mai spus, fiind publicate, în lucrări de specialitate, după cum se va vedea
şi în note, în colecţii de documente. Publicarea lor în acest mod permite să se înţeleagă mai
bine „strategia” papală de „susţinere” financiară şi politică a lui Mihai Viteazul în războiul
antiotoman în care se angrenase Voievodul Valah, dar cu condiţia trecerii lui şi a neamului
său la catolicism. Refuzul lui Mihai, de fiecare dată, direct sau diplomatic, dar cu
precizarea că el luptă pentru creştinătate, a făcut din papa de la Roma un adversar
consecvent, autor moral, împreună cu Rudolf al II-lea de Habsburg, al asasinării
voievodului valah.
          I. Scrisoarea Papei Clement al VIII lea către Mihaiu Vitezul,vestindu-l că nu poate să-i
dee ajutor, şi îmbărbătându-l la luptă.[45]

                            16 august 1597

            Către fiul iubit şi bărbatul nobil, Mihai, Voievod al Valahiei

                      Papa Clement al VIII-lea

           Iubitului şi nobilului nostru fiu îi transmitem salutări şi binecuvîntarea papală.

Pentru că am văzut din scrisoarea Nobilimii Tale curajul sufletului tău şi zelul în a lupta
pentru cauza puterii creştine, punem foarte mult credinţa noastră întru Domnul de partea
ta curajoasă împotriva duşmanului turc comun şi foarte potrivnic şi este drept ca la fel să
încerce să facă toţi principii creştini, spre salvarea lor şi a altora. Este cunoscut de toată
lumea care au fost străduinţele noastre în privinţa acestora, că au fost puse la dispoziţie de
către noi ajutoarele soldaţilor şi tu poţi să afli şi tu că nu ne-am cruţat nici propirul sânge,
deoarece iubitul nostru fiu şi nobil bărbat, Giovanni Francisco Aldobrandini, nepotul
nostru de sînge şi căpitan general s-a oprit cu armata noastră în Ungaria în ciuda oricărei
primejdii; chiar am suportat şi continuăm să suportăm cu stăruinţă atâtea cheltuieli, câte
puterile naturale ale acestui scaun papal, în fruntea căruia stau cu voia Domnului, nu mai
pot susţine mult timp şi, de aceea suferim foarte  mult că suntem împovăraţi de atâtea
lipsuri de bani, sub nicio formă, nu ne este îngăduit să punem la dispoziţie ceea ce ne ceri,
deşi altminteri simţim o afecţiune binecunoscută faţă de tine. Tu însă trebuie să fi cu
sufletul puternic şi viguros, căci, dacă în această provincie s-ar porni legea războiului, nu
ne îndoim că ducii noştri îţi vor fi de ajutor atâta cât vor putea. Dumnezeul armatelor să îi
vegheze pe cei care luptă pentru bunătatea sa şi să culce la pământ duşmanul cel trufaş.
Scrisă la Roma, de Sf. Marcu, sub pecetea lui Sf. Petru, în data de 16 august 1597, în al
şaselea an al Pontificatului Nostru.

           II. Scrisoarea Papei Clement al VIII lea către Mihaiu Viteazul, stăruind să intre în

biserica catolică.[46]

                                   12 octombrie 1598

             Către fiul iubit şi bărbatul nobil, Mihai, Principe al Valahiei

             Papa Clement al VIII-lea

             Iubitului şi nobilului nostru fiu îi transmitem salutări şi lumina bogată a graţiei

divine. Cu mult mai târziu decât am fi vrut, l-am trimis înapoi la Nobilimea Ta pe Hector
Varsi, pe care l-ai trimis la noi, din cauză că, cu câteva zile mai înainte, mai întâi am fost
încercaţi de o sănătate potrivnică, apoi am lipsit puţin timp necesar pentru refacerea
forţelor. Însă scrisorile tale le-am citit cu plăcere şi pe solul tău l-am ascultat cu
bunăvoinţă, iar stăruinţa ta, ardoarea şi perseverenţa cu care este vegheată puterea
creştină de către partea ta curajoasă în faţa duşmanului comun şi foarte pornit împotriva
numelui creştinătăţii, le încredinţăm cu totul întru Domnul, însă această cauză care se
referă la slava lui Dumnezeu şi folosul întregului popor creştin, de care am fost întotdeauna
ataşaţi, nimănui nu-i este necunoscută, dar fiind slăbiţi de cheltuieli neîntrerupte şi
aproape secătuiţi, în acest an, care deja se apropie de sfârşit, nu îţi putem fi de ajutor, însă
în anul viitor, dacă lucrurile noastre vor fi într-o situaţie mai favorabilă, îţi vom da ajutor,
ca să înţelegi cât de mult apreciem virtutea ta. În acest timp, te îndemnăm stăruitor să te
alături cu tot sufletul la Biserica Catolică Romană, care reprezintă coloana şi baza
adevărului; gândeşte-te cu atenţie, după înţelepciunea ta, cât de multe rele grave au urmat
după această schismă periculoasă; în special de aici îşi iau duşmanii credinţei forţele; însă
la ce lucru fericit pot spera membrele care sunt separate de capul lor? Dumnezeul nostru
este un singur Dumnezeu, care a orânduit o singură credinţă, o singură biserică, întemeiată
pe preafericitul Petru, căpetenia apostolilor, al cărui loc şi autoritate ne este îngăduit să o
deţinem noi, nevrednici şi inferiori. Aşadar, trebuie căutată şi păstrată acea unitate, pe
care strămoşii noştri din cele mai vechi timpuri au ţinut-o cu toată tăria, ei, care au
recunoscut Sfânta Biserică Romană drept mamă şi învăţătoare şi au venerat-o cu o
deosebită pietate. Astfel, odată respinse schisma şi greşelile, atunci abia se va putea spera la
milostivirea cea mare a lui Dumnezeu, ca duşmanul cel mai îngrozit şi mai năprasnic,
turcul, să nu prevaleze, ci să fie culcat la pământ. Aşadar tu, fiule, stabileşte acest lucru şi
săvârşeşte-l  cu binecuvânarea lui Dumnezeu, ca să te alături cu totul Sfintei Biserici
Catolice în unitatea credinţei şi iubirii dumnezeieşti, iar în situaţii dificile, pe care le aduce
vitregia acestor vremuri, Dumnezeu îţi va fi de fapt ajutorul tău, ca să-ţi păstrezi tăria
sufletului tău curajos şi, între primejdiile care te înconjoară, te va păstra sănătos şi
nevătămat.

                Scrisă în Ferrara, în data de 12 octombrie 1598, în al şaptelea an al Pontificatului

Nostru.

           III. Iubitului fiu, nobilului bărbat Mihai, principele Valahiei.

               Papa Clement al VIII-lea[47]

                                         29 aprilie 1600

           Iubite fiu <şi> nobil bărbat, mîntuire şi binecuvântare apostolică. Scrisoarea pe care
Domnia ta ne-ai trimis-o în trecuta lună februarie şi în care arăţi osebita rîvnă întru
ajutorarea creştinătăţii împotriva turcilor, vrăjmaşi comuni şi atât de cruzi, ne-a fost
foarte plăcută şi îţi lăudăm foarte mult acea nobleţe sufletească pe care tu o arăţi, precum
şi statornicia <ta>; dar scrisoarea ta ne-ar fi fost, desigur, cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi
vestit despre tine acel lucru pe care, din voinţă proteguitoare către tine, îl aşteptam cu
nerăbdare încă de multă vreme şi, fără îndoială, dorim să fi ascultat de sfatul cel bun, ca
lepădând orice schismă şi orice greşeli, să primeşti cu toată inima unirea cu biserica
catolică şi apostolică pe care Dumnezeu, tatăl îndurării, a voit să o păstorim noi,
nevrednicul, care, deşi nu-i stăm alături prin merite, avem locul şi puterea preafericitului
Petru, întîiul între apostoli, pe care domnul Hristos l-a rînduit mai-marele întregii sale
biserici şi păstor al tuturor oilor sale şi cel mai mare propovăduitor <al său>. Iar nouă ne
este de ajutor şi ne face plăcere să nădăjduim că se va întâmpla aceasta: că, cu voia
Domnului, te vei alătura nouă în legătura credinţei unite şi a iubirii <de aproape şi> că,
întru nădejdea chemării noastre, vei fi vlăstar al bisericii propovăduitoare şi parte din
trupul nostru, şi cu adevărat fiu al nostru iubit întru Hristos, aşa cum sunt şi ceilalţi
principi catolici care recunosc şi cinstesc biserica romană drept maică şi povăţuitoare a
tuturor bisericilor. Nu se poate spune că este ceva mai de trebuinţă pentru mîntuirea
sufletului tău, ceva mai de seamă pentru o glorie trainică, ceva mai presus pentru folosul
deplin, decît această singură hotărâre; de fapt, tu ne ceri să-ţi fim de ajutor şi printr-un
sprijin bănesc; întotdeauna ne-am zorit să ajutăm creştinătatea <şi> n-am nesocotit pe
nimeni, dar totuşi trecătoarele putinţe ale sfîntului Scaun nu sînt atît de mari ca singure să
facă faţă unei asemenea poveri şi, împărţite în mai multe locuri, să poată fi îndestulătoare;
de aceea încă de multă vreme ne străduim şi ne ocupăm de acestea pe care, dacă
Dumnezeu, cu binecuvîntarea sa, ne va îngădui, după cum nădăjduim, să le împlinim,
atunci, unindu-se forţele mai multora şi rînduindu-se şi împărţindu-ne poverile, nu va fi
greu să le sprijinim pe celelalte şi să purcedem <la alte fapte> strălucite, iar ţie, care, după
cum speri, pui la cale <lucruri> mari, să-ţi venim la vreme într-ajutor. Între timp, tu, aşa
cum stă bine unui viteaz, păstrează-ţi tăria statorniciei sufleteşti împotriva înverşunaţilor
vrăjmaşi şi, mai ales, respectă cu toată rîvna tratatul de sinceră prietenie prin care te-ai
legat de fiul nostru preaiubit, Rudolf, împărat ales, să nu cumva să îngădui ca prin vreo
<altă> înţelegere să fii abătut de la acea prietenie, căci acest lucru este vrednic de tine şi te
umple de slavă, şi, după cum înţelegi tu, în marea ta înţelepciune, este cel mai potrivit
pentru mai trainicele temeiuri ale folosului <comun>. Iar Dumnezeu să-ţi lumineze din plin
gândul tău cu strălucirea întregii milostiviri şi a luminării dumnezeieşti, aşa încît să nu-şi
rămînă nici o umbră în cuget, iar noi şi toţi principii catolici să ne bucurăm pe deplin de
adevărata unire a <bisericii> tale cu biserica <romană>, fără de care nu există mîntuire.

          Dată la Roma, la Sfîntul Petru, <întărită> cu inelul Pescarului*, în ziua de 29 aprilie

anul 1600, în al nouălea an al pontificatului nostru. (*Este vorba de sigilul papal
– explicaţia aparţine editorului în nota de subsol).

        IV. Principelui Ţării Româneşti[48]

                               28 aprilie 1601

           Iubite fiu şi nobil bărbat – salutul şi binecuvîntarea <noastră> apostolică. Am primit

scrisoarea Domniei Tale, pe care ne-ai dat-o din Praga la calendele lunii aprilie, şi în care
era scris amănunţit despre acele lucruri care în zilele anterioare, prin schimbările sorţii, ţi
se întâmplaseră. Sufletul nostru este plin de bunăvoinţă faţă de tine şi vrerea <noastră>
este cu tine, din care pricină chiar, cu mare stăruinţă te îndemnăm ca, în truda prea
împovărătoare pentru credinţa comună şi în acele treburi care ţin de credinţa catolică cea
singură adevărată, să te porţi cu suflet curat, cum este potrivit, şi să te arăţi în chip
neprefăcut de orice parte, cu inima neprihănită şi cugetul drept, în ce priveşte mântuirea
sufletului tău şi întreaga <lui> norocire; atunci, întru aceste lucruri îndestul vom avea
chezăşuire despre tine, vom putea fi cu sufletul întreg şi fără teamă şi abia atunci te vom
sprijini cu întreagă vrerea şi dragostea şi ţie, orice prilej s-ar ivi, îţi vom fi, cu voia
Domnului, într-ajutor, în cele solicitate de tine cu întîietate şi în cele ce le socoteşti potrivite
pentru a acţiona cel mai bine; de vei face aceasta şi vei chema mai statornic bunăvoinţa
noastră faţă de tine, toate ţi se vor rîndui cu folos şi noroc, cu milostivirea lui Dumnezeu.

          Dată la Roma, în Sfîntul Petru <întărită> cu inelul pescarului, în ziua de 28 aprilie

1601, în anul al zecelea al pontificatului nostru.

             * În legătură cu domnia marelui Voievod Mihai Viteazul, cu unirea realizată de el a

celor trei ţări Dacice/cele trei Valahii, „Pohta ce-a Puhtit-o” Voievodul întregitor de
ţară,  în legătură cu dorinţa acestuia, atât de des afirmată, de eliberare a
Constantinopolului şi a Ierusalimului, dar legat şi de asasinarea sa, profesorul I. Lupaş
concluzionează într-un mod firesc într-unul din studiile sale: „Ce înfăţişare ar fi putut lua
istoria neamului nostru, dacă Mihai n’ar fi căzut pradă asasinilor simbriaşi ai lui Basta,
duşmanilor săi şi ai poporului nostru!

             Ideea de patrie, ideea de neam şi ideea creştină ar fi putut să aibă încă timp de 2-3
decenii un aprig luptător şi un stegar neîntrecut în persoana lui Mihai Viteazul, care după
necontenitele răsboaie şi sbuciumări, – dacă s’ar fi putut învrednici de câţiva ani de
cârmuire pacinică, – nu ar fi lipsit să se aşeze de pe atunci, temeinic şi durabil, piatra cea
din capul unghiului pentru măreaţa clădire a unităţii noastre naţionale-politice…

            Oamenii l-au pierdut pe Mihai, dar iată – după neclintita lui credinţă creştinească
– l-a răsplătit Dumnezeu!”[49].

            Şi concluzia profesorului se poate raporta şi la alţi mari voievozi ori conducători pe

care naţiunea română i-a avut, dar care au fost înlăturaţi de la putere ori asasinaţi, la
rândul lor, din aceleaşi interese politice ostile naţiunii noastre: Horea, Cloşca şi Crişan,
Sfinţii Martiri Brâncoveanu Basaraba, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza,
Mareşalul Ion Antonescu şi mulţi, mulţi alţii. Nu poate fi omis, din această enumerare
sumară, Mihai Eminescu, geniul nostru naţional, dacologul de excepţie, cel mai mare
naţionalist român, asasinat şi el, la rându-i[50].

             Sperăm că, într-o zi, cât mai curând posibil, ne vom închina, în mod oficial, la
icoana marelui Voievod valah[51], spaima lumii otomane, inclusiv după moartea sa,
speranţa creştinilor şi a creştinătăţii, a lumii ortodoxe în primul rând, din motivele mai sus
arătate, simbolul unităţii noastre naţionale. Amin!
                                                                           Iscru Adrian                                                         
1 Decembrie 2013

[1].G.D. Iscru, Strămoşii noştri reali: geţii, dacii, tracii, illirii, naţiunea matcă din vatra
„Vechii Europe”, Ed. Nicolae Bălcescu şi Mica Valahie, Bucureşti, 2010, ed. a V-a,

[2]. A se vedea pe larg, G.D.Iscru, Naţiune, Naţionalism, Stat Naţional, în revista „Valahia –

Dacia Nemuritoare”, nr. 2/oct. 2013, p. 12-13;Ibidem, nr. 3/nov. 2013, p. 12.

[3].Idem, Străvechea noastră dreaptă credinţă monoteistă. Conferinţă susţinută public la

Muzeul de istorie al Bucureştiului în data de 23 Mai 2013, orele 15:00. http://www.art-
emis.ro/analize/1701-stravechea-noastra-dreapta-credinta-monoteista-1.html  nr. 49/14
iunie 2013 şi http://www.art-emis.ro/analize/1715-stravechea-noastra-dreapta-credinta-
monoteista-2.html  nr. 51/21 iulie 2013. A se vedea pe larg şi G.D.I. op. cit.

[4]. Lucrarea a apărut la Casa de Editură şi Librărie „Nicolae Bălcescu” în anul 2011,

comemorând astfel 410 ani de la asasinarea Voievodului Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii.

[5]. Studiul a fost publicat în revista Atitudini, în serial, în numerele 25/10.2012, p. 83;

26/12.2012, p. 70; 27/02.2013, p. 79; 28/04.2013, p.68.

[6]. Studii Slătinene, Anul VI, vol. XI, nr. 2/2012, p. 36-62.

[7]. Î.P.S. Ierotheos, mitropolit de Nafpakos şi Aghios Vlasios, Vechea Romă, Papismul de

astăzi, Catolicismul, Nu este Vechea Romă în revistaAtitudini nr. 25/10.2012, p. 49-50.

[8]. Idem, p. 50.

[9]. Rendina Claudio, Papii, istorie şi secrete, Ed. ALL,  2008, p. 392.

[10]. Idem, p. 395.

[11]. Idem, s.n.

[12]. Idem, s.n.

[13]. Idem,  p. 399, s.n.

[14]. Supremaţia papală şi cruciadele, Ioan Vlăduca în revista „Atitudini”, nr. 16/aprilie

2011, p. 52.

[15].Idem, p. 53.

[16].Idem, p. 61. 
[17].Idem.

[18].Idem, p. 54.

[19].Idem.

[20].Idem.

[21].A se vedea pe larg studiul conf. univ. dr. G.D.Iscru De la Pax Romana la Imperiul
Global – un serial istoric de crime politice împotriva naţiunilor lumii şi a Statelor lor
naţionale, Suverane!, în revista Studii Slătinene, Anul IV, vol. XI, nr.2/2012, p. 62-71.
Studiul a fos susţinut public şi la Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti.

[22].Pe larg, în lucrarea Istoria descoperirii şi cuceririi Americii, Francisco Morales Padron,

Editura Ştiinşifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979; Vezi şi G.D.Iscru De la Pax Romana la
Imperiul Global…

[23]. Supremaţia papală şi cruciadele, Ioan Vlăduca în revista „Atitudini”, nr. 16/aprilie

2011, p. 57.

[24]. Dobrescu Constantin; Ion C. Petrescu. Căderea Constantinopolului ultima citadelă a

creştinismului din sude estul Europei, Ed. Premier, Ploieşti, 2009, p. 45.

[25].Idem, p. 48.

[26].Idem, p. 48.

[27].Idem, p. 171.

[28]. Marin. A Cristian, Mihai Viteazul Restauratorul Daciei şi al Bisericii strămoşeşti, Casa

de Editură şi Librărie Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2011.

[29]. Î.P.S. Ierotheos, mitropolit de Nafpakos şi Aghios Vlasios, Vechea Romă, Papismul de

astăzi, Catolicismul, Nu este Vechea Romă în revistaAtitudini nr. 25/10.2012, p. 49, s.n.

[30]. Idem.

[31]. Marin. A Cristian, op. cit, p. 9, 10 şi următoarele.

[32]. Idem.

[33]. MarinA. Cristian, Unirea Valahiei, Ardealului şi Moldovei, Încununarea Afirmării

Conştiinţei Naţionale a lui Mihai Voievod, în „Studii Slătinene”, Anul VII, vol XII, nr.
1/2013, p. 107-140.
[34]. P.P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Bucureşti, Fundaţia Regele Carol I, 1936, p. 105-105,
Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cota II 6802, s.n. Autorul îl
citează pe Andrei Veress, cu lucrarea Documente privitoare la istoria Ardealului şi Moldovei
şi Ţării Româneşti, vol. IV, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1932, p. 315. În notă este
prescurtat:Documente, Documente IV, p. 315, (Decembrie 1595). A se vedea şi Gabriel
Gheorghe,Studii de cultură şi civilizaţie românească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001, p.
110.

[35]. Ibidem, s.n.

[36].Şerbănescu I. Niculae, Dimensiunea religioasă a personalităţii domnitorului Mihai

Viteazul (1593-1601) – premise şi argumente pentru canonizare –,Arhiepiscopia Târgoviştei,
2011, p. 17.

[37]. Ibidem, p. 19.

[38]. Ibidem, p. 21.

[39]. Ibidem, p. 32.

[40]. Ibidem, p. 27, 28, 29.

[41]. Dumitru Stăniloae, Cultură şi Duhovnicie, Opere Complete, vol. 2., Ed. BASILICA a

Patriarhiei Române, Buc., 2012, p. 841.

[42]. Ibidem, vol. 1, p. 826, s.a.

[43]. Vezi mai pe larg, Aurel V. David, Studii de Istorie a Înălţării şi Declinului Naţiei

Româneşti, 2006, editura Dacoromână, p. 282, 283, 284. Vezi şi Gheorghe Gabriel, Studii de
cultură şi civilizaţie românească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001, p. 108. Se observă că
aceste convertiri, chiar şi la creştinism, în primele secole, în Europa, ori în cele două
Americi, mai târziu, se făceau cu forţa, atitudine ce a rămas înrădăcinată în occidentul
politic şi confesional devenind un obicei clasic: „Istoria bisericească este plină de astfel de
convertiri cu tăişul sabiei. În realitate, sub masca convertirilor la creştinism – convertiri de
acest fel nu sînt cunoscute în aşa-zisa Biserică a răsăritului, ci numai în cea apuseană – s-au
ascuns de multe ori lupte pentru putere şi, mai ales, pentru avere” (G.G.,op. cit., p. 108, s.n.).

[44]. Şerbănescu I. Niculae, op. cit., p. 22, 48, 49 şi următoarele.

[45]. Documente privitoare la ISTORIA ROMÂNILORculese de Eudoxiu Hurmuzaki,

publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii publice şi ale Academiei
Române, vol. VIII, 1376-1650, p. 199, Bucuresci, 1894, Donaţia Preot Profesor Niculae M.
Popescu. Biblioteca Sfântului Sinod-Mânăstirea Antim, Bucureşti, cota III 1427. De
menţionat că documentele sunt publicate în latină. Traducerea a fost efectuată de către
Movilă Iulia Mădălina, traducător autorizat, pentru limbile spaniolă – latină, al
Ministerului de Justiţie cu nr. 15273.
[46]. Idem.

[47]. Direcţia Generală a Arhivelor Statului. Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, 5,

Mărturii, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1990, p. 263-264. Documentele sunt redate în
limba latină şi alăturat este redată traducerea în limba română. S-a păstrat ortografia şi
punctuaţia existentă în text. Această scrisoare a fost publicată şi în lucrarea prof. dr. Marin
Al. Cristian, Mihai Viteazul Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Casa de
Editură şi Librărie „Nicolae Bălcescu”, p. 323, 324, Bucureşti, 2011.

[48]. Direcţia Generală a Arhivelor Statului-Biblioteca Centrală de Stat, Mihai Viteazul în

Conştiinţa Europeană, 1, Documente Externe, p. 650. Ed. Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti, 1982. Documentele sunt redate în limba latină şi alăturat este redată
traducerea în limba română. S-a păstrat ortografia şi punctuaţia existentă în text.

[49]. I. Lupaş, Studii, Conferinţe şi comunicări, vol. I, p. 135, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti,
1928, Biblioteca Sfântului Sinod-Mânăstirea Antim-Bucureşti, cota II 17245, s.a. S-au
păstrat ortografia şi punctuaţia existente în lucrarea tipărită.

[50]. Aurel V. David, Eminescu – Prima jertfă politică pe altarul Daciei Mari, în revista

„Studii Slătinene”, anul VII, vol. XII, nr. 1/2013, p. 178-193.

[51]. Legat de acest aspect al canonizării marelui Voievod Mihai Viteazul, meritele

incontestabile îi aparţin vrednicului de pomenire, Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei,
cel care s-a ocupat în mod concret de canonizarea lui Mihai Viteazul. După trecerea acestui
înalt ierarh în lumea drepţilor, dosarul de canonizare nu a mai fost unul de importanţă
majoră. La prima conferinţă susţinută de Mitropolitul Nestor al Olteniei, pe această temă,
am participat în mod direct, la Casa Poporului, în Bucureşti.

sursa:  http://adevaruldespredaci.ro

             SCHISMA CATOLICĂ A MARCAT PROFUND ȘI NEGATIV ISTORIA ȘI

CULTURA OCCIDENTULUI

            Mai întâi vom reproduce un scurt fragment din ,,Mică istorie a creștinismului”
(Arhim. Cleopa Ilie) în care se vorbește de cauzele politice care au condus la schisma
catolică (cea Mică începută în anul 754):

            ,,În anul 754-755 papa și-a creat un stat terestru pe teritoriul dăruit de Regele
francilor, teritoriu pe care acesta l-a cucerit de la migratorii logobarzi. Astfel încât papa a
scăpat de sub puterea politică a Bizanțului, ba, mai mult, a făcut concurență Imperiului
bizantin, căci papa este șef al unui stat nou denumit Patrimoniu Sancti Petri. Pentru
susținerea și justificarea unui stat papal terestru, papii s-au bazat pe două documente care s-
au dovedit mai târziu a fi neautentice fiind plăsmuite sau falsificate de slujitori ai papei.

            O discordie și mai mare între Roma și Constatinopole a dus la măsura din 731 prin
care patru provincii, printre care și Iliricul au fost trecute de sub conducerea papei sub cea a
patriarhului de Constantinopol.

             În anul 800, s-a întâmplat un eveniment de răsunet european care a concretizat
schisma politică dintre Răsărit și Apus: încoronarea regelui franc Carol cel Mare ca împărat
roman al Apusului de către papa Leon al III-lea. Prestigiul de care se bucurase până atunci
Imperiul Bizantin ca singur moștenitor al Imperiului Roman universal din trecut, a fost
știrbit.“ (pp. 6-7)

            La aceste cauze politice se adaugă altele mai importante de natură religioasă
(dogmatică):

            ,,Cauze religioase. ,,Biserica” Catolică învață greșit următoarele puncte doctrinare mai
importante care au apărut în decursul istoriei:

 FILIOQUE. Catolicii zic că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul. Această greșeală

dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evanghelist Ioan spune  că Duhul Sfânt purcede
de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul – ,,Iar când va veni Mângâietorul pe Care
Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la, Tatăl purcede, Acela
va mărturisi despre Mine” (Ioan 15,26):

 PURGATORIUL. Între rai și iad zic că ar fi un foc curățitor numit purgatoriu, în care
merg sufletele celor ce nu și-au ispășit pe pământ anumite păcate, apoi se duc în rai.
Nu scrie în Sfânta Scriptură și nici în Sfânta Tradiție nu vorbește despre așa ceva:

 PRIMATUL PAPAL (SUPREMAȚIA PAPALĂ). Papa este considerat de ei capul

suprem al Bisericii creștine, mai mare decât toți patriarhii, adică locțiitorul lui Hristos
pe pământ, numindu-se urmașul Sfântului Petru – poziție nerecunoscută de Biserica
Universală (ortodoxă – n.a.):

 INFAILIBITATEA PAPALĂ. Conciliul I Vatican din 1870 a recunoscut (mai târziu,

oficial – n.a.) ,,infailibilitatea papală”, zicând că papa nu poate greși ca om, în materie
de credință, când predică, făcându-l egal cu Dumnezeu, ceea ce iarăși este o dogmă
nouă, respinsă de Biserica Ortodoxă…” (lucr.cit., pp. 7-8)

      
           Există multe alte inovații introduse de catolici pe care doar le menționăm aici, fără a
intra în detalii: azimile, imaculata concepție despre Maica Domnului (că s-ar fi născut de la
Duhul Sfânt fără păcat strămoșesc), transsubstanțierea, celibatul preoților, indulgențele
papale, Mirungerea și multe altele legate de ritualuri.

               Cât privește SCHISMA MARE care a fost precedată de mai multe dispute între
papii catolici și patriarhii ortodocși începând cu secolul al IX-lea, mai reproducem un
singur fragment:

          ,,Disputa dintre Patriarhul Mihail Cerularie și papa Leon al IX-lea (Schisma propriu-
zisă)

           Împăratul bizantin Constantin IX Monomahul, vrând să împace lucrurile, a hotărât să

convoace un sinod la care papa Leon al IX-lea a trimis o delegație împreună cu cardinalul
Humbert.

           Patriarhul Mihail Cerularie, stabilind că toate neînțelegerile dintre cele două Biserici
se vor discuta în sinod, l-a supărat pe cardinalul Humbert care, nemaiavând răbdare a
compus fără autorizarea papei, un act de excomunicare. Prin acest act, aruncat în 16 iulie
1054 pe masa altarului Bisericii Sfânta Sofia, el a anatematizat pe patriarhul Mihail Cerularie
și pe clericii și credincioșii Bisericii Ortodoxe (acuzându-i de erori inexistente).

                La opt zile de la acest eveniment trist, patriarhul Mihail Cerularie, în Biserica
Sfânta Sofia a rostit anatema contra papei Leon al IX-lea, a cardinalului Humbert, a
delegaților papali și a Bisericii Romane.” (lucru. cit., pp. 9-10)

            Dacă vom analiza tot ce au scris istoricii despre decăderea Occidentului și

desprinderea catolicilor din trupul Bisericii Ortodoxe (care este adevărata Biserică
Universală întemeiată de Hristos pe pământ, nu cum spun catolicii despre ,,biserica” lor că
ar fi astfel, arogându-și singuri denumirea preluând termenul grecesc catholiki), vom
înțelege mai lesne rătăcirea în care se află catolicii, care sunt schismatici dar și eretici
datorită inovațiilor pe care le-au adus în teologie și ritualuri. Nu întâmplător Occidentul se
află astăzi într-o mare criză identitară și spirituală. Pentru că aici trăiesc majoritatea
covârșitoare a catolicilor din întreaga lume.

             Noi credem că ortodocșii sunt singurii creștini adevărați. Sunt cei care au păstrat
cu sfințenie dreapta credință neschimbată de două mii de ani încoace. De aceea ei au
datoria, nu numai de a-și cunoaște în esență credința, ci și elemente ce țin de istoria
creștinismului și să aibă cunoștințe cel puțin elementare despre ereziile care se abat asupra
ortodoxiei și denaturează adevărul lovind în ortodoxie. 

               Schisma catolică (provocată de catolici în mod cert) și transpusă în practică de

către papă și episcopii săi catolici a marcat astfel profund întreaga istorie a creștinismului.
A fost o lovitură foarte grea dată credinței ortodoxe. Datorită Schismei Mari din anul 1054
d. Hr., milioane de creștini din părțile Apusului au alunecat pe panta ereziilor și
îndepărtării de Dumnezeu.

               Este foarte important de subliniat faptul că această mare ruptură nu a condus

nicidecum la destrămarea unității lumii ortodoxe, a unității creștine. Papa și ecumeniștii
susțin însă contrariul și doresc ,,refacerea unității pierdute”… Ei nu văd că ortodoxia a
rămas sfântă și neschimbată, care a menținut mai bine de o mie de ani puterea Imperiului
Roman de Răsărit (bizantin), până la căderea Constantinopolului în mâinile turcilor în
anul 1453. Ei uită că Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit dramatic în anul 476 sub
loviturile hoardelor sălbatice ale unor popoare migratoare păgâne.

              După o mie de ani de la Răstignirea pe Cruce a Mântuitorului, timp în care

ortodoxia a înfruntat nenumărate erezii și a biruit, vrăjmașul a reușit să aplice
principiul ,,divide et impera” (dezbină și cucerește). Orgoliul nemăsurat al cardinalului
Humbert care a aruncat anathema pe altarul Bisericii din Sofia în anul 1054 a dus rapid la
ruptura definitivă a catolicilor din trupul Bisericii Ortodoxe având cap pe Hristos. Știm că
există falsa teorie a ramurilor sau a celor două biserici surori. Dacă ei se consideră totuși
ramură a aceluiași copac, noi vom spune ferm că această ramură s-a rupt și s-a uscat,
rămânând fără seva harului Duhului Sfânt.

              Această ruptură este îndeosebi cunoscută drept Schisma Mare dar trebuie să știm
că lucrurile s-au precipitat în timp și a existat și o Schismă mică. La sfârșitul secolului al
IX-lea, în Franța s-a afirmat regele Carol cel Mare, care pentru a-și spori puterea, pentru
a-și satisface vanitățile și dorința de autonomie deplină, s-a implicat în alegerea unui papă
pe placul său și în reorganizarea instituției papale de la Roma. Episcopul din Roma a
devenit Papă și și-a arogat singur dreptul de succesor al Sfântului Apostol Petru pe care l-
au așezat deasupra tuturor celorlalți Apostoli. A apărut și erezia Filioque, care susține fals
că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul lui Dumnezeu, nu numai de la Tatăl.

                  Am putea spune că primul mileniu d. Hr. a fost o perioadă de afirmare și

ascensiune a creștinismului iar al doilea mileniu a însemnat o perioadă de decădere
culminând cu perioada contemporană care alunecă tot mai mult către domnia întunecată a
antihristului.

                  După anul 1054, pe măsură ce se afirmă treptat științele exacte și au loc tot felul
de descoperiri în Occident mai ales, observăm că acesta pierde masiv însă teren în planul
spiritual. Se degradează tot mai mult moravurile, mentalitățile și cultura. Apar tot soiul de
predicatori, farisei și cărturari moderni, un fel de arieni ai vremurilor moderne, care neagă
firea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Îl consideră doar un
simplu profet, un om excepțional și atât…

                   Din 1054 se împlinesc curând alte zece secole, un mileniu în care au luat o mare
amploare ereziile, culminând cu erezia francmasoni că și erezia ereziilor care este
ECUMENISMUL.
                   Apar oficial din 1717 lojile masonice și francmasonice, adevărate temple de
adorare a diavolului cunoscut sub numele de Lucifer. Se înmulțesc sectele conduse de
predicatori masoni sau francmasoni, care își arogă singure calitatea de ,,biserici”,
pretins ,,creștine” etc. Apar curente precum cel satanist, new-age-ist, ,,biserica” satanistă…

            CUM S-A FĂCUT PAPA PE SINE DUMNEZEU ȘI DESPRE PROLIFERAREA 

EREZIILOR PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE

              Frați ortodocși, încă de la început erezia Filioque a fost concepută pentru a

deschide drum direct altor cumplite erezii precum primatul papal, infalibilitatea papal
ăștia, pentru ca acestea din urmă să aibă un fundament dogmatic. Noi știm însă că erezia
Filioque susține cum că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul. Ori dogma
ortodoxă și Crezul nostru ortodox spun clar că Duhul Sfânt vine de la Tatăl. Aceste erezii
denaturează adevărul dar sunt și hule aduse Duhului Sfânt, adică sunt păcate cumplite
care nu pot fi iertate ușor.

                  Încă din secolul al XI-lea, Papa de la Roma a devenit un lider de temut, un lider
religios dar și unul politic și militar, cu administrație proprie și armată, având o mare
autoritate în spațiul Europei de Apus. Iar în zilele noastre liderul statului Vatican este cel
care încearcă prin pan-erezia ecumenistă să unească laolaltă toate religiile și confesiunile
sub pretextul asigurării unității creștine și păcii mondiale. Este corect termenul
folosit ,,religii” întrucât toate religiile au fost create de oameni. Se subînțelege că și religia
catolică a fost creația unui Papă. În timp ce ortodoxia nu este deloc o religie. Ortodoxia este
un mod de viață, revelație dumnezeiască și trăire personală după modelul jertfelnic al
Mântuitorului Iisus Hristos.

                Este incredibil cum un lider catolic venerat de oameni (!) se pretinde a fi Unsul lui
Dumnezeu, locțiitor al lui Hristos pe pământ și succesorul Sfântului Apostol Petru. Este
strigător la cer că orice ar spune public Papa este adevărat…

                Din câte știm noi, catolicii nu au Sfinte Taine valide și Harul Duhului Sfânt nu
lucrează la ei. Nu au Agheazmă pentru că nu se poate sfinți apa la ei. Lumina de Paști nu se
aprinde în Biserica din Ierusalim dacă slujba este oficiată de către ei sau de protestanți. Nu
au anaforă ca la ortodocși și multe altele.

                   Luând parcă model de la masoni, Papa se consideră pe sine Dumnezeu pe

pământ… Ce hulă poate fi mai mare decât aceasta? Iar circa un miliard și jumătate de
pământeni îl adoră iar mass-media internă și mai ales internațională îl prezintă mereu ca
pe un superstar…
                Cum de există atâta orbire în lumea catolică și nu văd ei orgoliul sau mândria
Luciferică a Papei? Neoficial, Lucifer este văzut ca îngerul luminii iar mai recent, Papa
Francisc declara că nu există rai și iad… Adică, cu alte cuvinte, demonii nu există, poate
doar în imaginația noastră. Acesta este însă un mare vicleșug al diavolului, care vrea să ne
convingă că el nu există…

            Pentru mult mai multe detalii pe această temă vă rog să accesați sau să descărcați de
pe internet link-urile: 

 https://buzlecatalin.wordpress.com/2013/07/16/despre-cum-s-a-facut-papa-pe-sine-
imparat-si-dumnezeu-manastirea-paraklitu-muntele-athos/

 https://www.slideshare.net/mobile/adyesp/sfanta-manastire-paraklitu-despre-cum-sa-
facut-papa-pe-sine-imparatsidumnezeu

         https://romanortodox.info/despre-cum-s-a-facut-papa-pe-sine-imparat-si-dumnezeu/ 

 https://romanortodox.info/ecumenismul-fara-masca/ 

https://wp.me/p7ey68-nC

             CRUCIADELE AU FOST CONCEPUTE ȘI CONDUSE DE CĂTRE VATICAN…

            Frați ortodocși, Cruciadele reprezintă o mare pată în istoria creștinismului deturnat

(catolicismului)… Multe crime și jafuri sălbatice s-au făcut chipurile în numele Crucii și
pentru mântuire și iertare de păcate… Zeci de mii de civili, fie creștini, fie musulmani au
fost pur și simplu masacrați în numele religiei în fiecare așa-zisă Cruciadă sau Război
Sfânt împotriva necredincioșilor… Fie în Ierusalim, fie în Constantinopole, fie în alte cetăți
și provincii stăpânite de bizantini sau de turcii seleucizi (unul din triburile tătare foarte
agresive)…

            Conform site-ului adevărul. ro, ,,Cruciadele au fost mult timp promovate ca războaie

sfinte îndreptate împotriva necredincioşilor şi pentru recuperarea locurilor sfinte ale
creştinătăţii. Istoricii arată că în realitate cruciadele au fost în special războaie de cucerire, de
pradă şi mai ales de încercare de prozelitism religios al papalităţii în Orientul
Apropiat.” (articolul în integralitatea lui poate fi accesat aici
– http://m.adevarul.ro/locale/botosani/care-fost-adevaratele-motive-cruciadelor–s-au-luptat-
cavalerii-crucii-musulmanii-1_59e9f44d5ab6550cb8509a02/index.html)

              Multe alte detalii importante despre Cruciade și implicarea directă a papalităţii le

puteți găsi accesând https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cruciad%C4%83

 
            JEFUIREA SĂLBATICĂ DE CĂTRE CRUCIAȚI A CAPITALEI IMPERIULUI
BIZANTIN, CONSTANTINOPOL, ÎN ANUL 1204… CRIMELE DIN SFÂNTUL MUNTE
ATHOS ȘI DIN TIMPUL UNIAȚIEI DIN TRANSILVANIA…

              Dincolo de diferențele multe de dogmă și de cult dintre ortodoxie și catolicism

(papalitate), există după cum știm un trecut marcat de numeroase crime și fărădelegi
comise împotriva ortodocșilor, dreptslăvitorii creștini.

           Redăm mai jos doar câteva exemple din

articolul https://raduiacoboaie.wordpress.com/…/despre-catolici-cava…/:

           ,,…Armata cruciată era estimată la 4.500 cavaleri (cu 4.500 de cai), 9.000 scutieri și
20.000 infanteriști. (…) Cucerirea Constantinopolului. (…) Cruciații au cucerit sectorul
Blachernae din nord-vestul orașului și au folosit-o ca bază pentru lansarea atacurilor asupra
restului capitalei bizantine, dar în timp ce încercau să se apere în spatele unui zid de foc, au
reușit să incendieze cea mai mare parte a orașului.
Până la sfârșitul zilei de 12 aprilie, cruciații au cucerit tot orașul. Cruciații au provocat
pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase
opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost furate sau distruse. În ciuda
jurămintelor și amenințării cu excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule
lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După
cum afirma cronicarul Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o
prostituată…”

           ,,… Villehardouin scria atunci ca “o prada atat de bogata n-a mai fost luata niciodata.”
Orasul a fost distrus cu salbaticie, cartierele au fost incendiate. Opere de arta antica si
bizantina au fost nimicite. Statuile de bronz au fost topite si transformate in monede. Un
martor ocular noteaza in “Letopisetul de la Novgorod” grozavia distrugerilor si salbaticia
cruciatilor in goana lor turbata dupa aur si argint. Dar prada intra tot in mana marilor
feudali , de aceea nu e de mirare ca impotriva lor s-au ridicat si pelerinii si cavalerii saraci,
cerandu-si si ei partea. De altfel, acest fenomen s-a repetat in decursul tuturor cruciadelor.
            Cruciatii au renuntat definitiv la planul lor initial de a porni impotriva Egiptului si,
cotropind teritoriile fostului Imperiu Bizantin, intemeiara un stat al lor in regiunile balcanice,
stat care s-a numit Imperiul Latin de Rasarit…”

            Despre crimele comise în Sfântul Munte Athos citiți vă rugăm în paginile revistei (4-
7): http://crezortodox.ro/…/uploads/2015/SfantulMunteAthos.pdf

            Despre crimele comise în timpul Uniației (mâine chiar îi prăznuim pe Sfinții
Sofronie, Visarion și Nicolae Oprea):
            ,,Primul luptător care s-a afirmat împotriva Uniației a fost Visarion Sarai, un călugăr
bosniac, călugărit de Patriarhul Ierusalimului, hirotonit în Slavonia și nevoitor în Muntele
Athos și la Locurile Sfinte. El a străbătut toată Valea Mureșului, îndemnând satele la
lepădarea de Uniație. Arestat la Sibiu și anchetat de autoritățile austriece, a fost aruncat în
temnița din Deva și apoi dus în Austria, unde a și murit, ca sfânt mărturisitor pentru
ortodoxie. (…)
            Dându-și seama că toate încercările și plângerile lor au rămas fără rezultat,
credincioșii ortodocși au ales ultima cale în vederea dobândirii libertății religioase: răscoala
împotriva uniației și a iobăgiei. Ea a fost condusă de călugărul Sofronie din satul Cioara (jud.
Alba). Ceea ce pierduse Biserica Ortodoxă timp de 60 de ani, s-a câștigat înzecit prin răscoala
lui Sofronie: sute de sate au părăsit Uniația cu prețul ”libertății” și chiar al vieții. Pretutindeni
Sofronie convoca ”sinoade”, îndemnând poporul să-și păstreze credința strămoșească. Cel
mai important sinod a fost la Alba Iulia, unde s-au adunat preoți din toată Transilvania și în
care s-au întocmit memorii adresate Guvernului Mariei Tereza, împărăteasa Austriei. Prin ele,
se cereau episcopi ortodocși, înapoierea bisericilor de către preoții uniți (cu Roma – n.a.),
eliberarea celor închiși pentru credință, scutirea preoților de dări etc. Cererile nu doar că nu
au fost satisfăcute: Maria Tereza a trimis un general (Bukov – n.a.) care a distrus cu tunurile
sau prin incendiere zeci de mănăstiri și biserici ortodoxe. Astăzi Sofronie, Visarion și Nicolae
Oprea sunt canonizați și cinstiți în calendarul ortodox, pe 21 octombrie, ca niște adevărați
mărturisitori ai Ortodoxiei.”(din lucrarea ,,Mică istorie a creștinismului după Arhim.
Cleopa Ilie”, Preot Ioan și monahul Averkie, pp.20-21)
             Recomandăm și vizionarea acestui film:
          https://www.youtube.com/watch?v=Z65TMOcS6sU

          UN FILM EXCEPȚIONAL CARE AR TREBUI SĂ DEA DE GÂNDIT TUTUROR

ORTODOCȘILOR ROMÂNI! DECĂDEREA BIZANȚULUI (ORTODOX) ESTE O
LECȚIE DE LUAT AMINTE!

          ÎN FILM SE SPUNE LIMPEDE LA UN MOMENT DAT CĂ ÎNAINTE DE

CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI ÎN MÂINILE TURCILOR, AVUSESE LOC
UNIREA TÂLHĂREASCĂ CU CATOLICII DE LA SINODUL DIN FLORENȚA, CU 14
ANI ÎNAINTE… PENTRU ACEST PĂCAT AL COMUNIUNII CU ERETICII,
DUMNEZEU A ÎNGĂDUIT CĂDEREA CAPITALEI ORTODOXIEI DE ATUNCI…

            INCHIZIȚIA CATOLICĂ ȘI RĂZBOAIELE RELIGIOASE

ÎNDELUNGATE DINTRE CATOLICI ȘI PROTESTANȚI

            Crimele Inchiziției reprezintă o altă mare pată neagră în istoria creștinismului

deturnat catolic… V-ați întrebat vreodată de ce asemenea procese pline de chinuri, torturi
și ucideri nu au avut loc în Biserica lui Hristos, Biserica Ortodoxă? Pentru că numai în
ortodoxie s-au păstrat nealterate învățăturile Mântuitorului… Iar Dumnezeu nu vrea
moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu…

            Redăm mai jos un fragment dintr-un articol:

            ,,… Inchiziția începe să funcționeze prin anii 1100, la apariția în Italia și sudul Franței
a religiei dualiste antifeudale (Bogomilism), care amenința scindarea bisericii catolice.
             Deși transformarea Inchiziției într-o instituție se va petrece prin secolul XIII,
folosindu-se interpretări din Biblieși citate din teologul antic Augustinus din Hippo (354-430)
(care susținea că ereticii numai cu forța pot fi aduși pe calea cea bună spre biserică),
constatăm că acțiunile de persecuție și violențele sunt mult mai timpurii.

              Astfel, Heinrich der Löwe (Henric Leul) se oferă în anul 1147 să întreprindă o
cruciadă contra slavilor de Elba creștinizați parțial. Alt exemplu din secolul al XII-lea este
botezarea forțată a evreilor, care a fost ulterior interzisă prin „Decretum Gratiani”.

               Exact ca în vreme prigoanei creștinilor,  condamnarea la moarte a ereticilor de către

autoritățile feudale din Franța, Germania și Italia se făcea printr-un proces ad hoc, urmare a
unei declarației venite de la un martor. În anul 1184 a fost alcătuită o Comisie pentru
cercetarea cazurilor de erezie, aceasta fiind o reacție a mișcării religioase a katharilor
(curaților între sec. XI-XIV) pornită din sudul Franței, împotriva cărora s-au întreprins câteva
cruciade. De asemenea, katharii au fost prigoniți și arși pe rug ca eretici.

               La început, papalitatea a fost luată prin surprindere de zelul acestor acțiuni și a
încercat să impună o parte din vechile măsuri. La Concilul din Tours (1163) ținut de Papa
Alexandru III, s-a accentuat necesitatea unei pedepse adecvate pentru cei ce se abat de la
calea adevărată arătată de biserică. Astfel, papa Lucius III (1181–1185), în colaborare cu
Frederic I, Sfânt Împărat Roman (Barbarossa), la Concilul din Verona (1183), prin Bula
papală „Ad Abolendam” se hotărăște modul în care va fi pedepsit un eretic (excomunicarea
defintivă, cu pierderea tuturor drepturilor și proprietăților).

               În anul 1199, Papa trimite doi călugări cistercieni cu o împuternicire deplină de a
supune katharii din sudul Franței. Concilul al IV-lea Lateran a hotărât în 1215 împotriva
celor osândiți de erezie de pierdere a avutului, excomunicare și interzicerea îngropării în
pământ sfințit.

               În paralel, Papa Inocențiu al III-lea, care organizează cruciada Albigensiană (1209–
1229), oferă și un model monstruos de persuasiune a ereticilor: la 22 iulie 1209 trupele
catolice ocupă localitatea Béziers, urmând porunca „Caedite eos! Novit enim Dominus qui
sunt eius” „Să fie toți omorâți, Dumnezeu cunoaște pe aleșii săi”. Locuitorii orașului vor fi
așadar măcelăriți (20 000 de morți). La puțin timp urmează orașul Carcassonne, care
capitulează, locuitorii refugiindu-se în păduri. Din cei rămași aproape 500 de bătrâni, bolnavi
sau copii, 400 sunt spânzurați și o sută sunt lăsați să părăsească orașul goi, despuiați de
haine, luând cu ei „numai păcatele lor”.

                            Arderea pe rug

             Intrigile politice și interesele suveranilor au folosit de multe ori în Evul Mediu

limbajul și instrumentele ecleziastice pentru înlăturarea adversarilor. Decretul de ardere pe
rug a ereticilor vine chiar în contextul disputelor între Frederic al II-lea, împăratul Sfântului
Imperiul Roman, cu orașul Milano. Frederic a elaborat un edict de ardere a ereticilor, erezia
fiind considerată ca o jignire adusă monarhului pentru care era prevăzută pedepsa cu
moartea. Acest edict a fost acceptat de papa Gregor IX (1167-1241), cu condiția ca numai
biserica să poată hotărî care eretic este recidivant și nu mai poate fi convertit. Papa va refuza
să accepte declararea ca eretic a orașului Milano, care se răzvrătise împotriva împăratului.

               La hotărârea Conciliui din Toulouse (1229), s-au înăsprit măsurile de pedepsire a
ereticilor prin descoperirea locurilor unde s-au refugiat, a celor care le ofereau adăpost sau
pomană. Casele le erau dărâmate, bunurile confiscate, iar oamenii puteau fi chiar uciși.
Pentru a obține informațiile necesare, s-a recurs  și la încurajarea denunțiilor secrete.

               Motivul însărcinării dominicanilor cu combaterea ereziei este explicată prin faptul că

erezia apare mai ales în rândul populației sărace, unde dominicanii aveau cele mai bune
contacte. Astfel, în anul 1235 inchiziția este declarată oficială de către papă.

              Printre metodele de investigație ale Inchiziției se număra „chestionarea penibilă”,

care consta de fapt din diferite metode de tortură a acuzatului, prin care se căuta după cele
spuse îndepărtarea influenței viciilor lumești și obținerea unei mărturisiri. Impăratul
Friedrich II ordonă în 1238 pedeapsa cu moartea prin arderea pe ruga ereticilor, în anul 1252
cu interogarea prin schingiuire pentru aflarea adevărului, metodă uzuală a justiției din aceea
vreme. La sfârșitul secolului XIII inchiziția funcționa ca instituție deja în mai multe regiuni
din Europa apuseană.

              Teologul italian Toma de Aquino (Tommaso d’Aquino) (1225-1274) a stabilit teoretic

prin fraza „Accipere fidem est voluntatis, sed tenere fidem iam acceptam est necessitatis” –
„pentru acceptarea și păstrarea credinței este necesară o hotărâre liberă și voluntară” piatra
de temelie a inchiziției din Evul Mediu. Pedeapsa aplicată pentru erezie, cere teologul, să fie
excomunicarea sau pedeapsa cu moartea. În anul 1231 formează papa Grigorie al IX lea o
comisie permanentă pentru erezie, subordonată mai ales călugărilor din ordinul dominican.
Pedeapsa pe care o cere papa Gregor pentru eretici este închisoarea pe viață, cu o pedeapsă
maximă pentru eretici recidivanți.

              „Noi vrem ca să-i corectăm, să-i avem îndreptați și nu omorâți, noi dorim izbânda
educației creștine și nu moartea lor meritată”

              Între argumentele folosite adesea în justificarea acțiunilor Inchiziției sunt acțiunile

teologului antic Augustin de Hipona, care a avut dispute înveșunate cu „donatiștii” (o
fracțiune creștină nord-africană). Acesta a încercat metoda convingerii, dar mai târziu el va
recomanda utilizarea forței prin maximele sale:„compelle intrare“ și „temperata severitas”,
care va deveni treptat mai severă utilizând biciuirea și în cazurile extreme pedeapsa cu
moartea. Totuși Inchiziția a trecut cu vederea o precizare a lui Augustinus, și anume „Corrigi
eos volumus, non necari, nec disciplinam circa eos negligi volumus, nec suppliciis quibus
digni sunt exerceri” – „noi vrem ca să-i corectăm, să-i avem îndreptați și nu omorâți, noi
dorim izbânda educației creștine și nu moartea lor meritată” sau afirmația lui Ioan Gură de
Aur „Condamnarea la moarte a unui eretic este o greșeală ireparabilă”, această părere fiind
împărtășită și de Ambrosius din Milano și Martin din Tours.

              Procesele inchiziţiei s-au extins ajungând uneori să depăşească orice imaginaţie.

Vânătoarea de vrăjitoare, denunţarea duşmanilor proprii drept eretici, interzicerea oricăror
practici medicinale suspecte de vrăjitorie etc sunt câteva din zonele unde Inchiziţia a acţionat.
În pofida atrocităţilor petrecute, cele mai multe dintre condamnarile ereticilor nu vizau decât
mai rar moartea. Pedepsele constau în a lua parte la slujbe, pelerinaje, cruciade, pedepse
financiare, sau legarea de stâlpul infamiei.” (parte din
articolul https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/inceputurile-inchizitiei-crestinismul-de-
la-martiri-la-tortura)

             UN PAPĂ A ÎNFIINȚAT ORDINUL CAVALERILOR TEMPLIERI IAR

RECENT VATICANUL I-A REABILITAT ABSOLVINDU-I DE ORICE VINĂ ȘI
CERÂND SCUZE MUSULMANILOR PENTRU CRUCIADE…UN PAPĂ A ÎNFIINȚAT
ORDINUL CAVALERILOR TEMPLIERI IAR RECENT VATICANUL I-A
REABILITAT ABSOLVINDU-I DE ORICE VINĂ ȘI CERÂND SCUZE
MUSULMANILOR PENTRU CRUCIADE…

           Mai întâi vom reproduce de pe un blog ortodox

https://saccsiv.wordpress.com/2013/11/19/cavalerii-templieri-in-ritual-lor-secret-se-
lepadau-de-hristos-batjocoreau-crucea-pupau-in-fund-alti-barbati-dar-cica-asta-nu-e-
blasfemie-si-nu-e-sodomie-deci-actualul-papa-trebuie-sa-si-ceara-s/:

           ,,S-a descoperit un vechi document considerat pierdut care ar arata ca:

           Papa (Clement al V-lea) acceptase explicatia Cavalerilor conform careia acuzatiile de

sodomie si de blasfemie se datorau neintelegerii corecte a ritualurilor stravechi si secrete, care
isi aveau originea in perioada de lupte crancene a cruciatilor impotriva musulmanilor, mai
precis, a sarazinilor.

           Printre aceste ritualuri se numarau „lepadarea de Iisus Hristos si batjocorirea crucii,

de trei ori”, ca si „pupatul fundului altor barbati”.

           Adriano Forgione, editor al revistei Hera, sustine ca aceste practici erau destinate sa
simuleze umilintele si torturile la care ar fi fost supus un cruciat luat prizonier de sarazini.

           Ei mai erau invatati cum sa se lepede de credinta „numai cu mintea, dar nu si cu
sufletul”.

            Desigur, „catolicii” in frunte cu papa erau deja eretici la vremea aia, deci e oarecum
bizar sa dezbati despre un soi de erezie a templierilor in catrul unei erezii a papalitatii. Totusi,
scoasa din contextul ereziei in care deja cazusera dupa marea schisma din 1054, luata de sine
statator, fapta ca atare, anume lepadarea de Hristos si batjocorirea crucii nu poate fi sub nici
o forma considerata o lepadare doar cu mintea insa nu si cu sufletul. Ce-i aia? Se gaseste
macar un singur astfel de exemplu in Sfanta Scriptura sau in Vietile Sfintilor? In scrierile
Sfintilor Parinti se da o astfel de „derogare”? Atunci de unde habauceala asta? Ce hal de
pregatire era aia?

          Cat despre pupatul in fund al altor barbati … Ce fel de „antrenament” era ala?

          Si de ce devenise traditie ritualul asta sinistru?

           Doar o minte eretica putea accepta astfel de explicatii. Iar cei ce practicau acel ritual
nu erau decat niste satanisti. Ca si urmasii lor directi sau fratii lor de loje masonice. Singura
intrebare ar fi daca se mai pupa in fund.

          Dar iata articolul complet Document de SENZATIE, descoperit in arhivele Vaticanului,

aduce la lumina un fapt exceptional:

          Un document de senzatie descoperit in arhivele Vaticanului scoate la lumina un fapt

exceptional.

           Datorita acestui document va fi poate necesara rescrierea intregii istorii a acestui Ordin
legendar, dar si istoria pontificatului lui Clement al V-lea, in timpul caruia a fost dizolvat
Ordinul, in ciuda faptului ca Papa insusi a fost cel care i-a absolvit de orice vina pe cavalerii-
calugari.

            Agentiile de presa din Italia au transmis stirea referitoare la descoperirea in arhivele

secrete ale Vaticanului a acestui document pe care omenirea il cauta de cateva secole si care
redeschide procesul Templierilor,absolvindu-i de orice vina si ridicand acuzatiile formulate si
condamnarea tribunalului din anul 1308.

           Copia procesului a fost descoperita de cercetaroarea Barbara Frale, urmand a fi

publicata in zilele urmatoare de periodicul „Hera”.

           Barbara Frale a descoperit acest pergament care poarta inscrisul papei si care
precizeaza ca, incepand din vara anului 1308, Papa Clement al V-lea, in ciuda a ceea ce s-a
crezut pana in zielele noastre, ridica toate acuzatiile de erezie formulate impotriva Marelui
Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, si a celorlalti mari demnitari.

            Pana in prezent, cercetatorii considerau ca documentul s-a pierdut pentru posteritate,

impreuna cu celelelalte pergamente care fac trimitere la Templieri, atunci cand Napoleon a
preluat arhivele de la Vatican si le-a adus la Paris, potrivit
cersipamantromanesc.wordpress.com.

            Dupa caderea Regatului Ierusalimului, Templierii au revenit in Franta.

            In anul 1312, regele francez Filip cel Frumos, dusmanul declarat al Ordinului,
impune dizolvarea acestuia.
           Regele forteaza mana Papei sa desfiinteze Ordinul, facand referire la procesul in cursul
caruia Templierii ar fi fost condamnati.

           In opinia istoricilor, decizia curajoasa a Papei Clement al V-lea care, dupa cum bine
stim, nu a facut nimic sa impiedice caderea Ordinului, ofera dovada ca acest Papa, prizonier
in palatul pontifical din Avignon, nu era total dependent de Coroana franceza.

            El a avut initiativa de a salva Ordinul tinand cont de pocainta cavalerilor si de cererea
lor de a reveni in sanul Bisericii. Regele francez nu a tinut insa cont de pozitia Papei si a
lichidat Ordinul.

            Documentele descoperite la VATICAN aduc la lumina un fapt exceptional –masacrul

din perioada medievala a Cavalerilor Templieri, acuzati de „erezie, idolatrie si sodomie” –
episod care continua sa ramana invaluit in mister – s-a produs efectiv si in ciuda faptului ca
insusi Papa ii exonerase in cadrul unui proces secret.

             Aceasta dezvaluire il va obliga pe actualul Papa, care a cerut iertare intregii lumi
musulmane pentru cruciade, sa ceara scuze in public si pentru persecutia la care a fost supus
unul din cele mai importante ordine ale cruciatilor.

             Cavalerii Templieri, ale caror putere si bogatii legendare continua sa ne fascineze, au

fost desfiintati ca ordin de Papa Clement al V-lea la Conciliul de la Vienne (Franta) din anul
1312.

             Conform punctului de vedere publicat in cotidianul catolic „L’Avvenire”, toate

dosarele intocmite la ancheta pontificala s-au pierdut in timpul jefuirii Vaticanului de catre
armatele lui Napoleon care au invadat Italia in secolul al XVIII-lea, si ca recuperarea
acestora este un eveniment remarcabil.

            Marele Maestru al Templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug din ordinul
regelui francez Filip al IV-lea (cunoscut si sub numele de Filip cel Frumos) care, dorind sa isi
insuseasca domeniile si tezaurul templier, a pornit o campanie-fulger de arestari in zorii zilei
de vineri, 13 octombrie 1307, a trecut la torturarea Templierilor si, dupa ce le-a obtinut
marturisirile prin tortura, i-a ucis.

             Barbara Frale, cercetator la Scoala de Studii Paleontologice de pe langa Vatican,

sustine ca istoricii impartasesc in unanimitate opinia conform careia Papa Clement al V-lea,
el insusi de origine franceza si fost arhiepiscop la Bordeaux, a fost slab si s-a lacast manevrat,
acceptand planul lui Filip cel Frumos de a desfiinta Ordinul Templier si de a pune mana pe
bogatiile lui.

            Numai ca documentele descoperite in arhivele Vaticanului, printre care se numara si

un facsimil despre care se credea ca a disparut pentru totdeauna, constituie dovada ferma ca
Papa a avut abilitatea sa manevreze lucrurile „cu dibacie si hotarare”, astfel incat trimisii
pontificali au fost cei care i-au anchetat, in 1308, pe de Molay si pe alti mari demnitari
templieri in temnitele castelului Chinon de pe Loara, in cadrul a ceea ce a ajuns sa capete
dimensiunile unei anchete pontificale.  

             Signora Frale, care scrie in prezent o carte pornind de la documentul Chinon, a

marturisit jurnalistilor de la revista italiana lunara Hera, revista specializata in enigme ale
istoriei, ca rezultatul anchetei a fost exonerarea totala a Cavalerilor.

             Papa acceptase explicatia Cavalerilor conform careia acuzatiile de sodomie si de

blasfemie se datorau neintelegerii corecte a ritualurilor stravechi si secrete, care isi aveau
originea in perioada de lupte crancene a cruciatilor impotriva musulmanilor, mai precis, a
sarazinilor.

             Printre aceste ritualuri se numarau „lepadarea de Iisus Hristos si batjocorirea crucii,

de trei ori”, ca si „pupatul fundului altor barbati”.

             Adriano Forgione, editor al revistei Hera, sustine ca aceste practici erau destinate sa
simuleze umilintele si torturile la care ar fi fost supus un cruciat luat prizonier de sarazini.

             Ei mai erau invatati cum sa se lepede de credinta „numai cu mintea, dar nu si cu
sufletul”.

             Ordinul Cavalerilor Templieri — sau mai corect, Ordinul Cavalerilor Sarmani ai lui
Hristos si ai Templului lui Solomon — a fost infiintat in perioadfa primelor cruciade din
secolul al XII-lea, cu scopul de a-i proteja pe crestinii care plecau in pelerinaj spre Tara
Sfanta, impreuna cu un alt ordin crestin, Cavalerii Ospitalieri (sau Ioaniti).

            Denumirea Ordinului Templier se datoreaza faptului ca i s-a acordat o parte din fostul
Templu al lui Solomon de la Ierusalim pentru a-si ridica acolo tabara.

            Consemnand faptul ca de Molay si Cavalerii au cerut iertare, Papa nota urmatoarele:

            “Prin prezentul act decretam ca Biserica ii absolva de orice vina si ca pot participa din
nou la sfintele slujbe si primi sfintele sacramente”.

             Signor Forgione sustine ca Papa a ratat absolvirea publica a Ordinului Templier,

fiindca scandalul produs in jurul Templierilor a starnit patimi atat de mari, incat se temea de
o schisma a Bisericii.

             Regele Filip al IV-lea a ordonat executarea lui de Molay si a altor mari demnitari
Templieri inainte ca Papa sa faca public verdictul anchetei pontificale, dupa care acest
document a disparut.”
 

          Reproducem în continuare și articolul https://www.cocoon.ro/cavalerii-templieri-ai-

iluminatilor-una-dintre-cele-mai-puternice-societati-secrete-din-lume-cavalerii-templieri-
au-fost-precursorii-francmasoneriei/
         ,,De-a lungul miilor de ani care s-au scurs, liniile genealogice reptiliene pur-sânge şi
hibride au creat o reţea fantastică de societăţi secrete prin intermediul cărora îşi pun în
practică Agenda. Marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienţi de această forţă de
coordonare care le manipulează guvernele şi vieţile. În următoarele trei capitole voi arăta cum
a preluat această reţea controlul asupra instituţiilor puterii regale, politice şi religioase,
creând în final Statele Unite. Această aparentă „supraputere” nu este decât o marionetă în
mâinile Frăţiei Babiloniene din Londra.

         Trei dintre cele mai importante societăţi secrete au devenit public cunoscute în secolul
XII. Ele există şi astăzi şi numără printre membrii lor oameni de vârf din politica globală,
sistemul bancar, cel economic, armată şi mas-media. Este vorba de Cavalerii Templieri,
Cavalerii Vindecători[1] ai Sfântului Ioan din Ierusalim şi Cavalerii Teutoni. Cavalerii
Vindecători şi-au schimbat numele de mai multe ori. Iniţial s-au numit Cavalerii din Rodos,
iar la ora actuală sunt cunoscuţi sub numele de Cavalerii de Malta în varianta „romană-
catolică” şi Cavalerii Sfântului Ioan din Ierusalim în varianta „protestantă”. Şeful oficial al
Cavalerilor de Malta este Papa, iar cartierul lor general se află la Roma.

        Sediul Cavalerilor Sfântului Ioan se află la Londra, iar şeful lor oficial este regele sau
regina Angliei. La cel mai înalt nivel, cele două aripi (cea catolică şi cea protestantă)
reprezintă de fapt una şi aceeaşi organizaţie. Cavalerii Templieri au apărut cam la aceeaşi
dată, în anul 1118 (sau cu patru ani mai devreme), fiind cunoscuţi la început sub numele de
Soldaţii lui Christos. Templierii sunt înconjuraţi de mister şi de multe zvonuri contradictorii,
dar se ştie că şi-au consacrat ordinul „Mamei lui Dumnezeu”. Ei au folosit imaginea lui
Christos ca acoperire, aşa că Mama lui Dumnezeu a fost considerată Maria, mama lui Iisus,
dar în limbajul societăţilor secrete reptilo-ariene expresia „Mama lui Dumnezeu” este un
simbol al lui Isis, mama fecioară a Fiului egiptean al lui Dumnezeu, Horus, şi respectiv soţia
zeului solar Osiris.

          La rândul ei, Isis nu este decât un alt nume al reginei Semiramida, cea care apare în
trilogia Nimrod-Semiramida-Tammuz. Isis/Semiramida mai este cunoscută sub multe alte
nume, în funcţie de regiune, cultură şi ţară. Printre acestea se numără: Barati, Diana, Rhea,
Minerva, Afrodita, Venus, Hecate, Iuno, Ceres, Luna şi foarte multe altele. Se spune că toate
simbolizează luna sau energia feminină în diferitele ei ipostaze. Sediul Lojii Marii Mame a
francmasoneriei engleze (Marea Mamă = Semiramida/Isis) se află pe Great Queen Street din
Londra (Great Queen = Semiramida/Isis). În final, toate aceste nume au fost inspirate pornind
de la Ninkharsag, „Zeiţa Mamă” Anunnaki din care au rezultat liniile genealogice hibride
reptilo-umane. Zeii antici, precum Nimrod/Osiris şi nenumăratele nume sub care este
cunoscut acesta, simbolizează puterea soarelui sau energia masculină. Aceasta este
cunoaşterea secretă pe care s-a întemeiat Ordinul Cavalerilor Templieri. Sursa reptilo-
feniciană din care s-au inspirat poate fi văzută pe blazonul lor: crucea roşie pe un fundal alb.
Crucea de foc a fost întotdeauna simbolul solar al fenicienilor şi al liniilor genealogice. Ea
figurează inclusiv pe steagul englez actual.

          Încă de la prima apariţie a acestui ordin, templierii s-au înconjurat de cele mai
sfidătoare minciuni. Ei au pretins că s-au format pentru a-i proteja pe pelerinii care
călătoreau în Ţara Sfântă, deşi în primii nouă ani nu au existat decât nouă asemenea
cavaleri. Mare protecţie, ce să zic! Nu trebuie să fii un geniu ca să-ţi dai seama că acest
pretext a fost doar o perdea de fum menită să ascundă o altă realitate. Se pare că ei s-au
format de fapt ca aripă militară şi de protecţie a unei alte societăţi secrete numită Ordinul
Sionului, devenită mai târziu Prioria Sionului. Cuvântul „Sion” vine de la Siona, numele
sanscrit (arian) al… soarelui. Şi iarăşi ajungem de unde am plecat.

           Cartea Sângele sfânt, Graalul sfânt afirmă că printre marii maeştri ai Prioriei Sionului
s-a numărat la un moment dat Leonardo da Vinci, care a fost sponsorizat de familia de
bancheri Medici, aparţinând Nobilimii Negre veneţiene. Tot ei l-au sponsorizat mai târziu şi
pe Cristofor Columb. Printre cei mai importanţi sponsori şi susţinători ai primilor templieri s-
au numărat St Bernard, fondatorul Ordinului Cistercian, şi familia franceză St Clair, care s-a
stabilit ulterior în Scoţia, sub numele de Sinclair, odată cu invazia normandă asupra Marii
Britanii condusă de William Cuceritorul, din 1066. Clanul St Clair/Sinclair este de origine
reptiliană, iar marele secret pe care îl ascundeau de fapt templierii era chiar Agenda
reptiliană.

           Primul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri a fost Hughes de Payens, care a fost ales
în anul 1124. Acesta era un nobil francez (al cărui nume înseamnă chiar: arian) aliat cu
contele de Champagne şi însurat cu o femeie scoţiană de sorginte normandă pe nume
Catherine St Clair. Primul centru sau „preceptoriu” templier în afara Ţării Sfinte a fost
construit pe domeniul St Clair din Scoţia. Un alt nume care s-a numărat printre primii
templieri a fost cel al lui Fulk, conte de Anjou, care a fost tatăl lui Geoffrey Plantagenet şi
bunicul regelui Angliei Henry II. Henry a fost cel care a sponsorizat clădirea faimoasei Abaţii
Benedictine din Glastonbury, în vestul Angliei, într-un loc considerat sacru din cele mai vechi
timpuri.

           La vârf, templierii erau înrudiţi cu Cavalerii de Malta, legături care se păstrează până
astăzi. Există numeroase legende care povestesc cât de mult se urau între ele aceste două
ordine, şi cu siguranţă au existat perioade de conflict şi zâzanie. La vârf, ele nu reprezentau
însă decât ramuri diferite ale aceleiaşi organizaţii, al cărei scop suprem era implementarea
Agendei reptiliene. În iunie 1099, cruciaţii creştini au dat o nouă „lovitură” glorioasă în
numele Domnului, invadând Ierusalimul şi măcelărindu-i pe turcii sarazini şi pe iudeii care
trăiau acolo. Această lovitură de maestru a redeschis porţile „Oraşului Sfânt” în faţa
pelerinilor creştini, care au început să sosească în număr din ce în ce mai mare prin porturile
Jaffa, Tyre şi Acre.

           Tyre a fost unul din marile centre feniciene. Cavalerii Vindecători au creat în Ierusalim
lanţul de hanuri Amalfi, pentru a asigura adăpost şi mâncare vizitatorilor. În timp ce
prestigiul şi averea lor creşteau, ei au alcătuit o ramură militară, care a primit binecuvântarea
papală în anul 1118, adică exact în anul în care cei nouă cavaleri au pus bazele Ordinului
Templier, sosind în Ierusalim pentru a-i „proteja” pe pelerini.

           Templierii au primit găzduire într-un sediu de lângă Muntele Templului, locul în care
se presupunea că a existat Templul lui Solomon. Unii cercetători cred că templierii au
descoperit o comoară de mare valoare, fie documente, fie mari cantităţi de aur, făcând
săpături sub Muntele Templului. Oricare ar fi adevărul, cert este că după anul 1126,
evenimentele au luat o turnură foarte rapidă. Marele Maestru Hugh de Payens a părăsit
Ierusalimul şi a început să adune adepţi pentru a extinde ordinul. El s-a întors în Franţa,
unde s-a întâlnit cu St Bernard, apoi cu Abatele de Clairvaux, şi l-a luat cu el pe unchiul
templier al lui Bernard, Andre de Montbard. Bernard i-a elogiat în faţa papei Honarius II, iar
templierii s-au înfiinţat formal la data de 31 ianuarie 1128, prin Conciliul de la Troyes.

           Într-adevăr, numele acestui Conciliu provine de la Troia, marele centru reptilo-arian

din Asia Mică, ce a inspirat şi numele Londrei. Templierii făceau parte din aceeaşi grupare de
interese, deşi mulţi dintre membrii ordinului aflaţi pe poziţii inferioare nu ştiau neapărat acest
lucru. În afara crucii roşii feniciene, printre simbolurile lor s-au mai numărat steagul alb şi
negru (alcătuit din două pătrate), craniul şi oasele încrucişate, şi turnul de veghe. Toate aceste
simboluri pot fi regăsite de-a lungul secolelor în organizaţiile Frăţiei, inclusiv în cele
moderne. Podeaua oricărui templu francmason este pavată cu dale (pătrate) albe şi negre,
căci francmasonii nu sunt altceva decât templierii sub un alt nume. Multe biserici şi catedrale,
precum Westminster Abbey şi Notre Dame de Paris, au podelele pavate cu aceleaşi dale albe şi
negre, o dovadă în plus că Biserica creştină nu reprezintă decât o acoperire pentru Frăţia
Babiloniană.

            Mulţi ofiţeri de poliţie, inclusiv cei din Statele Unite şi din Marea Britanie, au pătrate
albe şi negre pe uniformă, ca semn că sunt controlaţi de francmasoni şi de templieri. Craniul
şi oasele încrucişate simbolizează – printre altele – ritualurile de magie neagră pe care le-a
folosit Frăţia încă din cele mai vechi timpuri. Aceste ritualuri dezgustătoare, care implică de
multe ori chiar sacrificii umane, continuă să fie practicate şi la ora actuală. Dacă priviţi
blazonul papal sau al Vaticanului, veţi constata că domul Bazilicii Sfântul Petru şi cheile
încrucişate ale lui Petru alcătuiesc de asemenea un craniu şi două oase încrucişate.

           Toţi sunt o apă şi-un pământ. Nu este exclus ca această temă comună să fie inclusiv
explicaţia pentru care, atunci când a compus Evangheliile, familia Piso a numit locul în care
a fost crucificat Iisus: Golgota, care înseamnă „locul craniului”. O altă organizaţie secretă a
Frăţiei Babiloniene este Societatea Skull and Bones[2], cu sediul pe drumul care leagă
campusul Universităţii Yale de New Haven, în Connecticut, SUA. Este vorba de o societate
sinistră, ai cărei membri, alcătuiţi numai din familiile Elitei, sunt băutori de sânge şi practică
ritualuri satanice.

           Cel mai faimos membru al ei la ora actuală este George Bush Sr., fostul preşedinte al
Statelor Unite şi un reptilian care îşi schimbă forma. În plus, este unul din cei mai mari
traficanţi de droguri din SUA, un satanist, pedofil şi ucigaş în serie. Voi argumenta detaliat
aceste acuzaţii într-un capitol ulterior. Simbolul Turnului de Veghe apare inclusiv pe
însemnul organizaţiei Martorii lui Iehova, indicând că aceasta este o organizaţie a Frăţiei
care îşi amăgeşte milioanele de membri că este o organizaţie creştină. Unul din fondatorii
acesteia a fost Charles Taze Russell, un francmason de rang înalt, îngropat sub o piramidă.

           La numai un an după ce au fost creaţi oficial în urma Conciliului de la Troyes,

templierii au cunoscut o expansiune incredibilă. Ei au căpătat o constituţie papală, o avere
uluitoare, terenuri şi 300 de recruţi din rândurile nobilimii, obligaţi să îşi cedeze întreaga
avere la intrarea în ordin. Aşa se face că în scurt timp, templierii au devenit proprietari de
pământului în Franţa, Anglia, Scoţia, Spania şi Portugalia, extinzându-se în numai zece ani şi
în Italia, Austria, Germania, Ungaria şi Constantinopole. Existau preceptorii şi sate, cătune şi
ferme templiere, împrăştiate în întreaga Anglie.

           Ori de câte ori veţi vedea numele Temple (n.n. Templu) într-un loc englezesc (spre
exemplu Templecombe), puteţi fi sigur că este o fostă locaţie templieră. Sediul central al
ordinului era la Londra, pe un teren pe care se află la ora actuală High Holborn, iar în anul
1161 templierii s-au mutat într-un nou templu londonez, numit şi astăzi Temple Bar. Aici mai
poate fi văzută încă biserica originală, de formă circulară (specifică templierilor), în care
există câteva morminte ale membrilor ordinului. În poziţia cea mai importantă, chiar în
centrul culoarului principal, se află statuia unei reptile înaripate.

          Printre proprietăţile templierilor se numărau de asemenea Strand Street şi o mare parte

din actuala Fleet Street, care a fost până recent sediul industriei naţionale a presei britanice
scrise. Simbolul tabloidului naţional, The Dayly Express, găzduit până recent pe Fleet Street,
este un cavaler cu un scut care poartă blazonul templierilor: crucea roşie pe un fundal alb.
Proprietăţile templierilor se întindeau până spre râul Tamisa, unde îşi aveau propriile lor
docuri. În timpul domniei reginei Victoria, Frăţia a ridicat un obelisc pe malul Tamisei, chiar
în acest punct, plasând câte un sfinx de fiecare parte a sa. Obeliscul provine din oraşul
egiptean On sau Heliopolis (Oraşul sau Locul Soarelui), fiind cunoscut astăzi sub numele de
Acul Cleopatrei (vezi secţiunea cu ilustraţii).

           Obeliscul reprezintă un simbol străvechi, egiptean-arian, al soarelui, sub forma

energiei masculine sau a falusului. Astfel de simboluri pot fi văzute în multe locuri, fiind
deghizate de multe ori ca monumente în amintirea eroilor căzuţi în războaie, dar sunt plasate
în realitate de francmasonerie. V-aţi întrebat vreodată de ce ar trebui să aibă un monument
închinat memoriei soldaţilor căzuţi un obelisc? Şi de ce credeţi că monumentul închinat lui
Washington din centrul capitalei Statelor Unite reprezintă un obelisc uriaş? Pentru un motiv
cât se poate de simplu: la fel ca toate simbolurile şi formele geometrice sacre, obeliscurile
atrag şi generează energie, pe vibraţia pe care o reprezintă. Îmi amintesc de un moment în
care am urcat treptele din piatră ale unui obelisc uriaş situat lângă Podul Hebden din Anglia,
când am simţit o energie sexuală masculină uriaşă pretutindeni în jurul meu.

           M-am întrebat ce Dumnezeu se întâmplă, până când mi-am amintit unde mă aflu… în
interiorul unui penis uriaş! Energia pe care o manifestă orice simbol este specifică formei
acestuia, căci simbolurile nu reprezintă decât manifestarea fizică a gândurilor care le-au
creat. De altfel, aceşti indivizi nu îşi aşează simbolurile unde vrei şi unde nu vrei numai ca să
se amuze. O fac pentru că îi ajută să rezoneze cu anumite câmpuri energetice, pe frecvenţa
vibraţiei pe care o doresc. Desigur, ele afectează inclusiv gândurile şi sentimentele celorlalţi
oameni care se află în preajma lor.

            Pe aceleaşi proprietăţi din Londra ale templierilor se află şi sediul profesiei juridice
britanice. Un jurist nu poate deveni avocat decât dacă „vine la Barou (n.n. Bar în limba
engleză)” – adică la Temple Bar, intrând în Templul Interior, în cel Mijlociu sau în cel
Exterior. Am discutat cu tot felul de oameni care au avut de-a face cu aceste organizaţii şi
aceştia mi-au spus că sunt cu adevărat sinistre. Aşa este. Dacă vrei să controlezi oamenii,
trebuie să controlezi mai întâi legea, respectiv cine poate şi cine nu poate fi pus sub acuzaţie.

             Nu întâmplător, poliţia şi sistemul juridic britanic sunt împănate de francmasoni.

Toate aceste posesiuni ale templierilor, vechi de secole, sunt situate chiar în inima Londrei,
acolo unde se află City-ul londonez, Casa Parlamentului şi Palatul Buckingham; pe scurt,
chiar perimetrul din care este controlată lumea întreagă, cel puţin la nivel operaţional, alături
de Paris şi de Vatican. De altfel, cel de-al doilea sediu important al templierilor a fost chiar
Parisul. La fel ca în cazul Londrei, şi în acest oraş există un obelisc egiptean vechi de 3200 de
ani şi situat într-o poziţie cheie, în Place de la Concorde. Cu numai un minut înainte de a
suferi accidentul de maşină din anul 1997, în tunelul Pont de L’Alma, prinţesa Diana a trecut
chiar pe lângă acest obelisc.

            Pe la mijlocul secolului al XII-lea, templierii deveniseră instituţia aflată pe locul doi în
planul bogăţiei şi al influenţei, după Biserica Romană. Aveau propria lor flotă (pe care flutura
steagul cu imaginea craniului şi a oaselor încrucişate) şi propriile lor centre financiare în
Paris şi Londra. Aşa a început crearea actualului sistem bancar, care a transformat
umanitatea în sclavii unor „bani” inexistenţi. La fel ca şi băncile naţionale, şi ei împrumutau
„bani” care nu existau, percepând dobânzi, în cel mai pur stil al Frăţiei Babiloniene. Există
un caz bine documentat în care se arată că templierii percepeau o dobândă de 60% pentru
ultima rată a împrumutului. Unul din planurile promovate de templieri era crearea unor State
Unite ale Europei. Acest vis străvechi s-a împlinit în secolul nostru, fiind implementat de fraţii
lor în arta manipulării. Crearea Uniunii Europene, cu banca şi moneda ei unică, reprezintă
unul din pilonii centrali ai Agendei Frăţiei.”

             Un aspect al cunoaşterii avansate moştenite de templieri era cel referitor la reţeaua de
linii magnetice şi energetice ale pământului, cunoscute sub nume precum liniile dragonului
sau meridiane. Cele mai importante locuri sacre din lume sunt plasate în punctele de
intersecţie ale mai multor asemenea linii, unde se creează vortexuri imense de energie. Dacă
realizezi un ritual de magie neagră şi un sacrificiu uman într-unul din aceste locuri, energia
malefică rezultată va fi transportată de-a lungul liniilor de forţă care emană din vortex, fiind
pompată în întreaga reţea. În acest fel, întreaga stare energetică a câmpului magnetic a
pământului, în care trăim cu toţii, este afectată. Dacă acest câmp energetic se încarcă cu
vibraţia fricii, oamenii vor fi predispuşi să simtă mult mai uşor această emoţie.

            Iar forţa cu ajutorul căreia este controlată lumea la ora actuală este chiar frica. Cea
mai importantă armă de care a beneficiat Frăţia Babiloniană de la creaţia sa şi până astăzi a
fost manipularea fricii. Nimic nu limitează mai mult potenţialul creator al omului de a-şi
exprima propriul sine decât frica. De aceea, este de înţeles de ce atâtea biserici creştine au fost
construite pe locurile sacre păgâne de altădată şi de ce se realizează atâtea ritualuri satanice
sub acoperişul acestor biserici, la adăpostul întunericului. Cei care au finanţat construirea
marilor catedrale gotice din Europa, între anii 1130-1250, au fost templierii, cu cunoaşterea
lor ezoterică avansată.

           Stilul gotic îşi are originea în arta ariană practicată în Orientul Apropiat-Mijlociu.
Printre catedralele gotice finanţate şi concepute de templieri s-au numărat Westminster
Abbey, York Minster din Nordul Angliei, Chartres din Franţa, nu departe de Paris, şi Notre
Dame, chiar în centrul Parisului. Notre Dame (Doamna Noastră:
Isis/Semiramida/Ninkharsag) a fost construită pe un loc sacru închinat pe vremuri zeiţei
Diana, iar catedrala din Chartres a fost construită pe un alt loc sacru din vechime, în care se
adunau cândva druizii din întreaga Europă. Faimoasa capelă a Colegiului Kings din
Cambridge, care are la bază simbolul cabalist al Arborelui Vieţii, este considerată una din
ultimele mari construcţii gotice din Anglia. Se pare că forma sa este inspirată de catedrala din
Albi, construită în secolul al XIV-lea în regiunea din sudul Franţei Languedoc.

           Aceasta a fost unul din primele centre ale templierilor şi ale catarilor. În secolele XII-
XIII, principala religie din sudul Franţei era religia catară, care conţinea numeroase
informaţii ezoterice şi punea la îndoială multe dogme ale Bisericii Romane. Frăţia
Babiloniană a trimis semnale de alarmă la Roma, unde se afla marioneta sa, papa Inocenţiu
III, care i-a distrus pe catari printr-o „cruciadă” infernală, marcată de torturi şi arderi pe rug,
care a culminat cu asediul asupra Castelului catar de la Montsegur din anul 1244. În treacăt
fie vorba, doresc să menţionez că folosirea figurilor de reptile numite gargui pentru decorarea
bisericilor şi catedralelor creştine s-a răspândit foarte mult în această perioadă.

            Notre Dame din Paris este literalmente acoperită cu astfel de gargui (vezi secţiunea de
ilustraţii), multe dintre ele fiind reprezentări în miniatură ale figurilor în formă de reptilă
găsite în interiorul şi în jurul piramidelor mayaşe, şi în alte locuri din Mexic. Preşedintele
mexican Miguel De La Madrid spunea că mayaşii au fost una din rasele cu care s-au
încrucişat reptilienii în formă de „iguane”.

            Atât catedrala din Chartres cât şi Notre Dame au fost centre ale adorării Madonei
Negre, o altă obsesie a templierilor. Cultul Madonei Negre nu are legătură cu Maria, mama
lui Iisus, deşi aceasta era impresia pe care încercau să o lase templierii. În realitate, era vorba
de adorarea reginei Semiramida şi a lui Isis/Barati. Egiptenii o reprezentau pe Isis îmbrăcată
în alb în ipostaza ei binevoitoare şi în negru în ipostaza ei negativă. Madona Neagră era tot
una cu Isis/Barati cea Neagră sau cu regina Semiramida, care era cunoscută în Babilon sub
numele de Madona.

             Madona Neagră simbolizează folosirea negativă a energiei feminine a „lunii”, în timp

ce Soarele Negru simbolizează folosirea negativă a energiei masculine a soarelui. Aceeaşi
expresie desemnează însă şi centrul galactic în jurul căruia gravitează soarele şi sistemul
nostru solar de-a lungul orbitei sale de peste 26.000 de ani. Spre exemplu, calul alb era un
simbol solar al fenicienilor. Lui îi corespunde calul negru, care reprezintă în sistemul inversat
de simboluri ale Frăţiei Babiloniene folosirea malefică a energiei solare.

            Calul negru este simbolul băncii Lloyds din Marea Britanie, una din organizaţiile
principale ale Frăţiei. Statuile Mariei cu pruncul Iisus în braţe din bisericile creştine
oglindesc întocmai felul în care o portretizau egiptenii pe Isis cu pruncul Horus în braţe. St
Bernard era în mod evident un adept al cultului zeiţei şi s-a născut la Fontaines, lângă Dijon,
unul din centrele adorării Madonei Negre. Templierii i-au împărtăşit această pasiune şi şi-au
construit propriile lor biserici în formă circulară, indicând astfel principiul feminin. Folosirea
pe scară largă a domului sau a „pântecului” de către Frăţie are de asemenea legătură cu acest
principiu, printre altele.
              Sistemul de convingeri intitulat generic New Age a căzut adeseori în capcana
credinţei că energia feminină este întotdeauna bună, în timp ce energia masculină nu este la
fel de bună, pornind de la starea actuală a lumii, în care predomină energia masculină. În
realitate, lumea în care trăim este dominată de ambele energii, dar în formele lor extreme. Nu
vorbesc acum de trupurile bărbaţilor şi ale femeilor, ci de energiile masculine şi feminine, pe
care cele două sexe au potenţialul de a le manifesta.

            Dacă un bărbat îşi suprimă polaritatea feminină, el devine un „macho”, căpătând

convingerea că singura manieră de a fi un „bărbat adevărat” constă în a fi dominant şi
agresiv. Această formă extremă a energiei masculine este ilustrată perfect de soldaţii înarmaţi
şi agresivi, gata oricând să te calce în picioare. Impresia că lumea în care trăim este dominată
de energia masculină este dată de imaginile cu care suntem bombardaţi zilnic de programele
de televiziune, în care nu vedem decât forme extreme ale acestei energii. De fapt, chiar acesta
este şi scopul manipulării. Forma negativă extremă a energiei feminine nu este mai puţin
prezentă, dar se ascunde în culise, punând la cale evenimentele şi conflictele de care are
nevoie forţa masculină extremă pentru a se manifesta în public.

             Altfel spus, aceasta este energia pe care nu o vedem (ceea ce nu înseamnă că nu

există), energia cu care operează agenţii Frăţiei Babiloniene şi pe care aceştia o simbolizează
prin nume ca Semiramida, Isis şi celelalte. Ei ştiu foarte bine că energia feminină este forţa
creatoare, fără de care nici chiar soarele nu ar putea exista, după cum obişnuiau să spună
egiptenii. La fel ca orice altă formă de energie, şi forţa feminină este neutră în sine. Ea poate
fi folosită în scopuri creatoare sau malefice, dar pentru asta trebuie să o stăpâneşti mai întâi.
Aşa se explică simbolismul feminin care abundă în toate creaţiile Frăţiei. Aceasta nu doreşte
să suprime energia feminină în sine, ci doar expresia ei pozitivă, echilibrată.

            Catedralele gotice şi bisericile creştine sunt pline de simboluri solare, astrologice,

sexuale şi ale zeiţei. Porţile gotice uriaşe şi încrustaţiile din jurul lor reprezintă ilustraţii
simbolice ale vulvei, multe având chiar un simbol al clitorisului în partea de sus a arcului.
Ferestrele sunt construite după acelaşi model, îndeosebi cele în formă de trandafir ale
catedralelor gotice orientate cu faţa către vest, considerată direcţia sacră a zeităţilor feminine.
Pe alte biserici medievale s-au descoperit sculpturi care prezintă călugări şi preoţi care fac sex
cu tinere fete şi care poartă pe cap măşti în formă de animale. Cu asta se ocupă sataniştii
chiar şi în zilele noastre.

             Simbolurile sheela-na-gig din vechile biserici, în special cele din Irlanda, reprezintă
femei goale cu picioarele larg deschise, iar în interiorul altarelor s-au descoperit simboluri
falice din piatră. Doamne, ce-ar crede vicarul dacă ar şti? Vasele în formă de scoică pentru
„apa sfinţită” reprezintă alte simboluri ale zeiţei. De fapt, bisericile au fost construite integral
ca nişte simboluri ale pântecului feminin. Pânzele de păianjen şi decoraţiile complicate din
catedralele gotice (şi nu numai) se referă de asemenea la energia feminină a „zeiţei”, la forţa
creatoare, intuitivă, care ţese soarta întregii lumi.

            Din acest simbolism s-au născut legendele Femeii-Păianjen ale nativilor americani şi
numele unor locuri sacre precum Spider Rock (n.n. Stânca Păianjenului) din Arizona. În
cartea sa, Zodiacul secret, Fred Gettings prezintă mozaicul în formă de zodiac de pe podeaua
din marmură a bisericii gotice din San Miniato, Florenţa, care datează din anul 1207.
Gettings sugerează că biserica a fost construită cu scopul de a surprinde rezonanţa cu o
conjuncţie rară a lui Mercur, Venus şi Saturn în semnul Taurului, la sfârşitul lunii mai a
acelui an. Astrologia a fost practicată de la începutul istoriei cunoscute, fiind o artă foarte
importantă pentru templieri, predată în şcoala din Chartres. Atunci când se duc la biserică,
creştinii habar nu au că intră într-un „sanctuar păgân”, dar exact asta fac.

            Templierii au avut relaţii strânse cu majoritatea monarhiilor vremii, mai puţin în

Franţa. Datorită averii lor uriaşe, ei erau „proprietarii” tuturor regilor care păreau
atotputernici, la fel cum Frăţia de astăzi este „proprietara” tuturor guvernelor naţionale.
Templierii erau foarte apropiaţi de regele Henry II al Angliei, sponsorul catedralei din
Glastonbury. Interesant este că faimoasa ceartă a lui Henry cu arhiepiscopul de Canterbury,
Thomas Becket, s-a sfârşit prin venirea a doi cavaleri din Franţa, care l-au asasinat în
interiorul catedralei, în anul 1170. Fiul lui Henry, Richard Inimă-de-Leu, era el însuşi
templier, deşi nu recunoştea oficial acest lucru.

            El s-a folosit de preceptoriile şi de vasele templierilor, iar când a fost nevoit să fugă din
Anglia ca să scape de ameninţările fratelui său John, a făcut-o deghizat în templier. A fost
protejat de ordin şi s-a îndreptat către Ţara Sfântă, unde a luptat împotriva musulmanilor
sarazini. Richard a vândut Ciprul (un fost centru fenician) templierilor şi s-a implicat în
negocierile dintre aceştia şi corespondentul lor islamic, o societate secretă numită Asasinii. La
ora actuală, acest cuvânt este folosit pentru a descrie un ucigaş. De fapt, el derivă din
metodele cu totul particulare ale Asasinilor de a conduce prin răspândirea terorii şi a fricii. Se
spune că asasin înseamnă „cel care utilizează haşişul”, căci se foloseau de acest drog pentru a
atrage tineri nevinovaţi, convingându-i să ucidă în numele lui „Dumnezeu”, asigurându-şi
astfel un loc în Paradis. O altă origine posibilă a termenului ar putea fi cuvintele hass (a
distruge) şi asana (a pune capcane).

            Asasinii au provocat un război terorist internaţional din cartierul lor general situat în
munţii Alamut sau Cuibul Vulturilor, din Persia (Asia Mică/Turcia). În acest loc s-au
descoperit elemente de ceramică decorate cu pentagrame şi cu simbolul vulvei feminine. În
plus, ei purtau tunici albe şi eşarfe roşii. Asasinii, care continuă să existe şi astăzi, în forme
uşor diferite, au apărut dintr-o sectă fondată în anul 1090 de un persan pe nume Hassan
Sabah (o altă posibilă sursă a numelui lor), exact în perioada în care apăreau templierii,
Cavalerii Vindecători şi Cavalerii Teutoni.

             Templierii şi Asasinii au colaborat de minune, deşi păreau că se află în tabere diferite.

Această metodă a funcţionat dintotdeauna, fiind aplicată şi astăzi cu acelaşi succes: opinia
publică este amăgită să creadă că dacă două tabere se află în război sau în conflict deschis, ele
trebuie să fie neapărat duşmane. Dacă vrei să controlezi rezultatul unui joc, trebuie să
controlezi ambele tabere. Pentru a reuşi acest lucru, trebuie mai întâi să îi convingi pe oameni
că cele două tabere au lideri şi scopuri diametral opuse. Una din cele mai eficiente metode de
manipulare ale Frăţiei constă în infiltrarea tuturor taberelor posibile, controlând astfel
rezultatul final.
              Templierii erau foarte pricepuţi la acest joc. În timp ce îl escortau pe Richard Inimă-
de-Leu către tabăra cruciaţilor, ei îl sprijineau din plin de fratele şi marele rival al acestuia,
regele John. Templierii au fost forţa care a dus la semnarea Magna Carta-ei în anul 1215,
graţie eforturilor lui Aymeric de St Maur, Marele Maestru al templierilor din Anglia şi cel mai
apropiat sfătuitor al regelui John. Magna Carta a îngrădit multe din prerogativele regelui,
dându-le astfel o putere şi mai mare templierilor şi conducându-i şi mai departe pe drumul
către împlinirea marelui obiectiv al Agendei de a introduce „democraţia”, respectiv acea
închisoare socială deghizată în libertate (înlocuirea controlului deschis cu cel sub acoperire).
Eu nu susţin că toţi templierii aveau neapărat intenţii malefice. La fel cum se întâmplă însă în
toate aceste societăţi secrete, în interiorul lor există diferite nivele de cunoaştere, cu diferite
agende.

              Scriitorul şi cercetătorul francez Jean Robin a ajuns la concluzia că Ordinul

Templului era alcătuit din şapte cercuri exterioare, în care adepţii erau învăţaţi mistere
„minore”, şi trei cercuri interioare în care ei erau învăţaţi „marile” mistere. Exact la fel stau
lucrurile şi în cazul francmasoneriei şi al societăţilor secrete actuale. Marea majoritate a
membrilor acestora nu au nici o idee despre ceea ce ştiu cei din vârful piramidei şi despre
agenda lor reală.

            Deşi erau atât de bogaţi, templierii erau scutiţi de taxe şi impozite (la fel ca fundaţiile
Frăţiei din zilele noastre). Aveau propriile lor curţi şi controlau monarhi, oameni influenţi,
afaceri şi ţări întregi. Metoda lor era de a-şi manipula „ţintele”, aducându-le într-o poziţie de
dependenţă, de regulă prin şantaj sau îndatorare. În continuare, le puteau dicta orice doreau
de la ele. Istoria se repetă. Edward I a împrumutat de la templieri sume mari de bani, iar regii
Ioan şi Henry al III-lea erau datori vânduţi faţă de ei. La un moment dat, Henry şi-a plătit
datoriile militare cu Bijuteriile Coroanei. Aceasta este o altă tehnică folosită de Frăţia
Babiloniană inclusiv în zilele noastre. Ea manipulează războaiele, împrumută cu bani toate
taberele, şi în final scot profituri uriaşe de pe urma ororilor pe care le-au creat în secret.

             Tot ea împrumută apoi ţările pentru a-şi reface societăţile, îndatorându-le şi mai tare
şi ţinându-le şi mai ferm sub controlul său. Războiul este un instrument „minunat”, care îi
permite să înlăture lideri incomozi şi să modifice graniţele în conformitate cu Agenda pe care
o au. Dacă doriţi să înţelegeţi mai bine acest mecanism, priviţi cele două războaie mondiale
din secolul XX. Întreaga poveste este explicată în detaliu în cartea lui David Icke „Şi adevărul
vă va face liberi”. Bijuteriile Coroanei din perioada regelui John erau păstrate în Templul din
Londra al templierilor, care a funcţionat pe post de trezorerie în timpul acestui rege, cât şi al
regilor Henry II, Henry III şi Edward I.

            Templierii colectau impozitele pentru papă şi pentru Coroană, plus impozitul numit
zeciuială. Erau o organizaţie privată cu o agendă secretă, care aduna impozitele de la
populaţie în numele altor persoane, o parte însemnată din acei bani fiind păstraţi pentru sine
ca dobândă la împrumuturile masive acordate lor. Se spune că erau neîndurători cu rău
platnicii. Aceste metode sunt folosite şi astăzi în întreaga lume. Cât despre faimoasele
jurăminte de castitate şi sobrietate, acestea era în cea mai mare parte ipocrizie curată. Una din
expresiile consacrate pentru beţie în Anglia medievală era: „a bea ca un templier”. Când era
însă vorba de afaceri serioase şi de bani mulţi, erau la fel de neîndurători cu ai lor ca şi cu
populaţia exterioară. La fel se petrec lucrurile şi astăzi, atunci când diferiţi membri ai Frăţiei
sau lacheii acestora ies afară din rând. În Franţa, centrul templier din Paris era trezoreria
regală, iar monarhia franceză le era datorare vândută.

             Se pare că unul din regii francezi, Philippe IV (cunoscut sub numele de Philippe cel
Frumos) s-a săturat şi s-a decis să îi distrugă pe templieri în octombrie 1307. Cel puţin,
aceasta este versiunea oficială. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, şi au avut
implicaţii serioase asupra evenimentelor mondiale care au urmat. Voi recapitula pe scurt
aceste lucruri.”

[1] N. Tr. Textual: Knights Hospitaller.

[2] Textual: “Craniu şi Oase”.

              VATICANUL CONDUS DE CĂTRE PUTERNICUL  ORDIN IUDEO-MASONIC

IEZUIT (PREOȚII IEZUIȚI SAU POLIȚIA PAPALĂ)

              Despre puternicul Ordin Iezuit din care face parte și actualul Papa Francisc, avem
destule informații veridice pe pagina de Facebook Noua Ordine Mondială
(https://m.facebook.com/143141262536653/photosa.201160000068112.1073742384.143141262
536653/226958620821583/?type=3) și în următorul material preluat de pe blogul
https://proscrit.wordpress.com/2015/03/16/ordinul-iezuit-1/:

        Fără îndoială, vom asista la reînvierea persecuţiilor Inchiziţiei asupra creştinilor de

către Biserica Catolica. Unul dintre principalele ordine preoţeşti, ale Bisericii Catolice, care
lucrează febril pentru instituirea unei alte Inchiziţii este acela al Iezuiţilor. Ordinul Iezuit a
fost fondat de către Ignaţiu de Loyola.
         Ignaţiu de Loyola a fost liderul unei organizaţii secrete, oculte, cunoscută ca
Alumbrados (în spaniolă, Iluminaţii).
             La 15 August 1534, Loyola a înfiinţat o organizaţie soră pentru Alumbrados, şi care
a fost denumită Societatea lui Isus, cunoscută astăzi mai ales sub numele de Iezuiţi.
(MANFRED BARTHEL, THE JESUITS, HISTORY AND LEGEND OF THE SOCIETY
OF JESUS, p. 16 (1984))

        Loyola fusese arestat de către ordinul dominican al inchizitorilor catolici, care era
preocupat de creşterea influenţei şi a puterii acestuia în întreaga Europă. Datorită aliaţilor
influenţi printre regatele Europei, Loyola a obţinut o audienţă la Papa. Loyola l-a asigurat
pe Papă de întreaga sa supunere şi a promis să-l impună (pe Papă) întregii lumi. Papa Paul
III a aprobat oficial ordinul iezuit ca fiind unul catolic, în anul 1540, prin Bula Papală
Regimini Militantis Eccclesiae. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 13, p. 550, 1992)
         Iezuiţii sunt armata secretă a bisericii Romane, ei fiind adesea numiţi “Miliţia Papei”.
De fapt, liderul iezuiţilor este numit, “Generalul Iezuit”. El este diferit de oricare alt lider
de ordin catolic, deoarece Generalul Iezuit nu este supus episcopilor şi cardinalilor, el
răspunde numai înaintea Papei. Din cauza puterii şi influenţei sale, Generalul Iezuit, este
cunoscut şi sub numele de “Papa Negru”. Generalul Iezuit își arogă autoritatea de a le ierta
oamenilor păcatele bigamiei, crimei, sau orice rău făcut împotriva altora, atâta timp cât
acestea nu sunt cunoscute publicului şi nici nu constituie pricini pentru vreun scandal.

          Papa Grigore XII le-a dat iezuiţilor (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY
OF THE JESUITS, p. 29, 1975) autoritatea de a face comerţ şi servicii bancare, fapt care a
îmbogăţit foarte mult acest ordin.
Papii (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29, 1975) au
ameninţat principi, regi şi pe oricine altcineva care ar fi intervenit în activităţile iezuiţilor
cu excomunicarea (Lata Sententiae).
            Într-una din cele mai reprezentative lucrări despre iezuiţi, J. Huber (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29, 1975), un profesor de teologie
catolică scrie: “Aici este un fapt dovedit: Constituţia iezuiţilor repetă de 500 de ori că
trebuie să-l vedem pe Hristos în persoana Generalului Iezuit.” (EDMOND PARIS, THE
SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 26, 1975)

         Iezuiţii au o lungă şi sordidă istorie de denaturare a obligaţiilor morale şi practicilor

precum şi norme pledând pentru etica situaţiei. De exemplu, Dumnezeu porunceşte fără
nicio excepţie: “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” (Exod 20:16).
          Pe de altă parte, iezuiţii permit utilizarea de termeni ambigui pentru a induce în
eroare un judecător sau pentru a minţi pur şi simplu sub jurământ prin omisiune,
martorul păstrând sub tăcere anumite lucruri.

          Iezuiţii susţin că dacă o tânără fată este însărcinată, ea poate să avorteze dacă sarcina
ar dezonora-o pe ea sau pe un membru al clerului. (EDMOND PARIS, THE SECRET
HISTORY OF THE JESUITS, p. 64, 1975)
          Şi ei nu se opresc aici, un alt iezuit declară fără echivoc: “Dacă un Tată (Părinte
catolic), cedează ispitei şi abuzează de o femeie iar ea face public ce s-a întâmplat, şi, dacă
din cauza aceasta, îl dezonorează pe el, acelaşi Tată (Părinte catolic) o poate ucide pe acea
femeie pentru a evita ruşinea.” (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE
JESUITS, p. 65, 1975) Şi aceasta nu este singura situaţie în care crima este justificată.

          Iezuiţii (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65;

1975) continuă să înveţe că “unui călugăr sau unui preot îi este permis să-i ucidă pe aceia
care sunt pe cale să-i calomnieze pe ei sau pe comunitatea din care fac parte.” (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65; 1975)

          Imoralitatea nu este specifică doar ordinului iezuit. Doctrinele Bisericii Catolice o

permit pentru tot felul de situaţii etice. Toma d’Aquino, cea mai influentă sursă a relaţiilor
economice precum şi a doctrinelor teologice ale Bisericii Catolice, a declarat că este legal şi
nicidecum un păcat pentru ca un om să fure din proprietatea altuia cu scopul de a-şi
satisface o nevoie de bază.
           Punctul de vedere al lui Aquino era că toate bunurile sunt bunurile comunităţii şi
prin urmare nu este nici un păcat să iei proprietatea altuia atunci când nevoia ţi-o cere.
(JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 32; 1999 — Summa
Theologiae, ii-ii, 7th article)

           Aceasta este de fapt şi poziţia oficială a bisericii Romane de astăzi, exprimată

limpede prin cel de-al doilea Conciliu de la Vatican: “Dacă cineva se află într-o extremă
necesitate atunci el are dreptul să-şi procure pentru sine ceea ce are nevoie din bogăţiile
altora.” (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 40, 1999);
(The Second Vatican Council, Gaudium et Spes, Pastoral Constitution on the Church in the
Modern World, at p. 69, 1965).
          A se compara respectiva poziţie cu a opta poruncă a lui Dumnezeu: “Să nu furi.”
(Exod 20:15)

          Iezuiţii sunt persecutorii zeloşi ai creştinilor sau ai oricui este văzut de ei ca fiind un
inamic al Vaticanului.
          Iezuiţii au un jurământ solemn de distrugere a protestantismului creştin şi de
distrugere a oricărui guvern care oferă protecţie creştinilor protestanţi.
            Ei sunt inamicii naturali (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT,
Wittenburg Publications, p.14, 1987) ai libertăţii, întregul lor sistem este bazat pe lenea
minţii, cruzime, supunere oarbă. Ignatius de Loyola însuşi le scria el însuşi iezuiţilor din
Portugalia: “Noi trebuie să vedem negrul ca fiind alb dacă biserica spune aşa.” (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 26, 1975)

           Iezuiţii sunt ambasadorii subversivi ai Bisericii Catolice, aducând haosul şi ruina

asupra naţiunilor în care ei se infiltrează. Ei cred că, “Biserica Catolică are dreptul şi
datoria să ucidă ereticii deoarece numai prin foc şi sabie poate fi extirpată erezia….
Pocăinţa nu le poate fi permisă pentru a se salva, la fel cum pocăinţa nu este permisă
pentru a-i salva pe criminalii civili; pentru că bunul cel mai de preţ al bisericii este unitatea
de credinţă, şi acest lucru nu poate fi păstrat decât dacă ereticii sunt daţi morţii.” (J. E. C.
SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, p.16, 1987 (citat din
Marianus de Luce, S.J., Professor Canon Law, Gregorian University of Rome, Institutes of
Public Ecclesiastical Law, with personal commendation from Pope Leo XIII, 1901))

             Alberto Rivera, un fost preot iezuit, a fost salvat prin harul lui Dumnezeu şi a
părăsit ordinul preoţesc al Iezuiţilor. Iezuiţii au făcut numeroase încercări să-l omoare
înainte ca acesta să poată să dezvăluie secretele Iezuiţilor. A supravieţuit atentatelor la
viaţa sa şi a expus foarte multe despre metodele sinistre precum şi motivele Iezuiţilor.

Citiţi următorul fragment din Jurământul extrem al Iezuiţilor, care este rostit de un preot
iezuit atunci când el este ridicat la o poziţie de comandă. Alberto Rivera a luat parte la un
astfel de jurământ în timpul în care el a fost iezuit. Jurământul este precedat de un
preambul, şi se pare că recitat de către un iezuit cu o autoritate mai înaltă:
“Ai fost instruit că datoria ta este ca a unui spion, de a aduna toate statisticile, faptele şi
informaţiile, după puterea ta, din orice sursă: pentru a te strecura tu însuţi în cercurile
familiilor Protestante şi ale ereticilor de orice clasă şi caracter, precum şi în cele ale
negustorilor, bancherilor, avocaţilor, în şcoli şi universităţi, în parlamente şi legislative,
precum şi în judiciare şi consilii de stat şi de a fi “orice fel de om”, de dragul papei, ai cărui
funcţionari suntem până la moarte…
Tu trebuie să serveşti în timp util ca instrument şi ca, călău, direcţionat de superiorii tăi,
pentru că nimeni nu poate comanda aici dacă nu şi-a consacrat munca sa sângelui de
eretic; “Fiindcă fără vărsare de sânge nici un om nu poate fi salvat.”

“Eu ………………………………, aflându-mă în prezenţa Dumnezeului atotputernic, a

binecuvântatei Fecioara Maria, a binecuvântatului Arhanghel Mihail, a binecuvântaţilor
Sf. Ioan Botezătorul, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a tuturor sfinţilor, a gazdei
înfricoşate a Raiului precum şi a ta, Tatăl meu spiritual, Generalul Suprem al Societăţii
Iezuiţilor, fondată de către Sfântul Ignatius de Loyola, sub pontificatul Papei Paul III, şi
continuînd până în prezent, purtat în pântecul Fecioarei, matricea lui Dumnezeu, şi rodul
lui Isus Hristos, declar şi jur că Sanctitatea Sa, Papa, este Locţiitorul lui Hristos şi este
Adevăratul şi Unicul Cap al Catolicilor sau al Bisericii Universale de pe întreg pământul; şi
că în virtutea cheilor legării şi dezlegării date Sanctităţii Sale de către Mântuitorul meu,
Isus Hristos, el (Papa) are puterea de a detrona regii eretici, prinţii, statele, republicile,
federaţiile şi guvernele, toate care sunt ilegale fără sacra Sa (a Papei) confirmare, şi drept
urmare să fie distruse definitiv. Iată de ce, cu toate puterile mele, voi apăra fără răgaz
această doctrină şi privilegiile şi tradiţiile Sanctităţii Sale, şi mai cu seamă împotriva
Bisericii Lutherane din Germania, Olanda, Danemarca, Suedia şi Norvegia, şi a pretinsei
autorităţi a Bisericii Angliei şi a Scoţiei, a ramurilor acestora, de oriunde ………….
Mă lepăd şi reneg orice act de loialitate faţă de un rege eretic, prinţ sau stat protestant sau
liberal, sau ascultare faţă de legile lor, magistraţii şi demnitarii lor.
Eu promit şi declar în continuare că, cu toate acestea, am permisiunea să-mi asum orice
religie eretică, cu scopul propăşirii intereselor Bisericii Mamă, şi să păstrez secretul asupra
tuturor agenţilor ei consilieri, oridecâte ori aceştia mă vor instrui, şi să nu-i divulg direct
sau indirect, prin cuvânt, în scris sau în orice altă circumstanţă; dar să aduc la îndeplinire
tot ceea ce mi se va propune, fie ca sarcină trasată mie, fie descoperit doar mie de către
tine, tatăl meu spiritual…
           Eu promit şi declar în continuare că, că nu voi avea nicio opinie sau voinţă a mea,
sau niciun fel de îndoială în cuget, aidoma unui leş sau a unui cadavru (perinde ac cadaver)
dar că nu voi ezita, să mă supun oricărei comenzi pe care o voi primi de la superiorii mei
din Miliţia Papei şi a lui Isus Hristos. Că voi merge în orice parte a lumii, indiferent care,
fără crâcnire şi că voi fi supus oricărui fel de lucru mi se va comunica……
Eu promit şi declar în continuare că, atunci când voi avea oportunitatea, să pregătesc şi să
port un război neobosit, în secret sau pe faţă, împotriva tuturor ereticilor, protestanţilor şi
liberalilor, după cum şi eu sunt condus să aduc extirparea şi exterminarea acestora de pe
faţa întregului pământ, şi că nu voi ţine seama nici de sex, vârstă, nici de condiţie, şi că voi
spânzura, devasta, fierbe, strangula, şi arde de vii pe toţi aceşti eretici; voi spinteca
stomacul şi pântecul femeilor lor şi voi zdrobi capetele copiilor lor de un perete, pentru a
anihila pentru totdeauna execrabila lor rasă. Iar atunci când nu voi putea face aceasta, voi
folosi în secret cupa otrăvii, cordonul de ştrangulare, oţelul pumnalului, sau glonţul
pistolului, indiferent de onoarea, rangul, demnitatea sau autoritatea persoanei sau
persoanelor oricare ar fi condiţia lor socială, fie publică sau privată, după cum eu am fost
instruit, de către orice agent al papei sau superior al frăţiei sfintei credinţe a Societăţii lui
Isus, să procedez în orice moment.” (ALBERTO RIVERA, DOUBLE CROSS, Chick
Publications, p. 12, 1981. Vezi și, EDWIN A. SHERMAN, THE ENGINEER CORPS OF
HELL, Library of Congress catalog card # 66-43354, p. 118, 1883); Congressional Record,
House Bill 1523, contested election case of Eugene C. Bonniwell against Thos. S. Butler,
February 15, 1913, pp. 3215-16; BURKE MCCARTY, THE SUPPRESSED TRUTH
ABOUT THE ASSASSINATION OF ABRAHAM LINCOLN,  pp. 14-16.)

           Franz Wernz, general iezuit între anii 1906-1915, declara că “Biserica poate
condamna ereticii la moarte, pentru că orice drepturi ar avea, ele derivă doar din toleranţa
noastră, şi aceste drepturi sunt evident iluzorii.” (EDMOND PARIS, THE SECRET
HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 166-167, 1975)

           Preoţii iezuiţi sunt supuşi unor anumite “exerciţii spirituale” care iniţial au fost
concepute de către Ignatius Loyola. În timpul acestor exerciţii spirituale subiectul devine
posedat şi controlat de către un demon. “Noi îl insuflăm cu forţe spirituale de care şi-ar da
seama că ar fi foarte dificil să le elimine mai tîrziu, forţe mult mai durabile decât toate cele
mai bune principii şi doctrine; aceste forţe pot reveni oricând la suprafaţă, uneori după ani
în care nici măcar nu şi-a mai adus aminte de ele, şi să devină atât de imperative încât el să-
şi dea seama că este imposibil să li se opună, şi că trebuie să urmeze irezistibilul lor
impuls.” (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick
Publications, p. 21, 1975. (citat din H. Boehmer, professor at the University of Bonn, Les
Jesuits (1910))

          Între anii 1569 şi 1605 iezuiţii au orchestrat nu mai puţin de 11 comploturi împotriva
Angliei protestante, care au implicat invazii, rebeliuni şi asasinate. Următorii sunt
cunoscuţi ca lideri ai trădării: Ridolfi, Sanders, Grigore XIII, Campion, Parsons, Ducele de
Guise, Allen, Throgmorten, Parry, Babington, Sixtus V, Filip II al Spaniei, Yorke, Walpole,
Southwell şi Guy Fawkes. (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg
Publications, p.118, 1987)

           În 1586, prin “Complotul Babington”, iezuiţii împreună cu alţi catolici au plănuit să
o ucidă pe regina protestantă Elisabeta I, şi să o aşeze pe catolica Maria Stuart, regina
Scoţiei, pe tronul Angliei, aducând apoi Anglia sub supunerea papei de la Roma. Acest
complot a fost dejucat iar Maria Stuart a fost executată datorită propriilor încurcături. (J.
E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, 1987)

           După ce complotul Babington a dat greş, papa, în alianţă cu Filip II al Spaniei, a

plănuit invadarea Angliei şi aducerea acesteia sub controlul papal. În anul 1588, Spania a
adus 136 de vase de război ale Armadei împotriva Angliei. Dar Dumnezeul
atoatestăpânitor a stârnit o furtună ciudată, care a devastat Armada şi a permis Angliei cu
doar 30 de vase de luptă să înfrângă Spania după 8 ore de luptă pe mare. (J. E. C.
SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, 1987. at p. 104-117.
Vezi și COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 9, p. 97 (1991). See also, LES GARRETT,
WHICH BIBLE CAN WE TRUST?, p. 60 (1982))
            La 5 noiembrie 1605, iezuiţii au condus conspiratorii romano-catolici, plănuind
uciderea regelui James I şi a întregului parlament al Angliei prin aruncarea în aer a
Camerei Lorzilor. Ei au plasat 20 de butoaie cu praf de puşcă sub Camera Lorzilor. Planul
era ca explozia să aibă loc tocmai când Lorzii, reprezentanţii poporului, şi regele urmau să
participe la adunarea din 5 noiembrie 1605 pentru deschiderea Parlamentului. Complotul
a fost descoperit iar conspiratorii au fost capturaţi.
Până în ziua de astăzi (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 9, p. 620; 1991)
evenimentul este asociat cu “Complotul Prafului de Puşcă”. În Anglia, ziua de 5 noiembrie
este zi de sărbătoare naţională (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 11, p. 536; 1991) ,
de aducere aminte a conspiraţiei catolice în complotul prafului de puşcă. Sărbătoarea este
numită “Guy Fawkes Day”; Guy Fawkes a fost unul dintre conspiratorii “Gunpowder
Plot”. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 12, p. 192; 1991)

          Acţiunile subversive ale iezuiţilor asupra naţiunilor au determinat ca 56 de ţări să

interzică accesul iezuiţilor pe teritoriul lor, ulterior majoritatea dintre acestea ridicând
restricţiile respective. În anul 1759, iezuiţii au fost interzişi pe întreagul teritoriu al
imperiului portughez. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550; 1991)

          La 6 Aprilie 1762, Parlamentul Franţei a emis următorul act de acuzare:

          “Numitul Institut [Iezuit] este inadmisibil în orice stat civilizat, aşa cum natura sa
este ostilă tuturor autorităţilor spirituale şi temporale; acesta urmăreşte să penetreze în
biserici şi state, sub vălul plauzibil al unui institut religios, nu ca un ordin cu adevărat
interesat de a răspândi perfecţiunea evanghelică, ci mai degrabă ca un organism politic
lucrând fără oprire la uzurparea tuturor autorităţilor, prin tot felul de căi indirecte,
secrete, şi mijoace întortocheate…… Doctrina iezuiţilor este perversă, o distrugătoare
unealtă a tuturor religiilor şi principiilor oneste, insultând morala creştină, dăunătoare
societăţii civile, ostilă drepturilor naţiunii, puterii regale, şi chiar securităţii suveranilor şi
supuşilor acestora; capabilă de a stârni tulburări între state, concepe şi menţine cea mai
rea corupere în inimile oamenilor.” (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF
THE JESUITS, p. 69; 1975)
În anul 1764, iezuiţii au fost scoşi în afara legii în Franţa, şi în anul 1767 ei au fost interzişi
şi în Spania. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550; 1991)

          Naţiunile Europei, care au fost obiectul subversiunilor iezuiţilor, au creeat o presiune

politică şi militară atât de mare încât papa Clement XIII a decis, la 3 februarie 1769, să
dizolve ordinul iezuiţilor. În noaptea după care urma ca el să execute dizolvarea, el a căzut
dintr-o dată bolnav la pat şi a murit. Înainte ca el să-şi dea suflarea a strigat: “Sunt pe
moarte… Este un lucru foarte periculos să-i ataci pe iezuiţi.” Succesorul său, papa Clement
XIV a fost pus sub o uriaşă presiune politică pentru a dizolva ordinul iezuiţilor, dar el a
rezistat 3 ani până când tensiunea politică, în cele din urmă, i-a forţat mâna. (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70; 1975)

          Papa Clement XIV a emis o decizie papală de dizolvare, Dominus ac Redemptor, la

16 august 1773.
          Papa Clement XIV cunoştea semnificaţia unei asemenea decizii papale, şi a exclamat:
“Am tăiat mâna mea dreaptă.” (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550, 1991;
vezi și, EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70, 1975)

            În plus, Papa Clement XIV (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE
JESUITS, p. 73, 1975) ştia că, prin semnarea actului de dizolvare a iezuiţilor şi-a semnat
propria sa condamnare la moarte. La scurt după semnarea deciziei, pe zidurile palatului de
la Vatican au apărut literele I.S.S.S.V. .  Papa Clement XIV cunoştea semnificaţia lor şi a
explicat înţelesul lor: “In Settembre Sara Sede Vacante.” (EDMOND PARIS, THE
SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70; 1975) Ceea ce în traducere înseamnă, “În
Septembrie, Scaunul va fi vacant (papa va fi mort).”
Papa Clement XIV a fost otrăvit şi a murit pe 22 septembrie, 1774. (EDMOND PARIS,
THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70-71; 1975)

          Interesant este că, la numai 3 ani de zile după ce Papa Clement XIV a suprimat
ordinul iezuiţilor, a fost înfiinţată organizaţia subversivă “Illuminati”, ca un contra-
răspuns, de către un iezuit instruit pe nume Adam Weishaupt, în 1776.
Weishaupt, care era evreu, a fost profesor de drept canonic la Universitatea din Ingolstadt
(COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 12, p. 516; 1991), care era o universitate iezuită
şi Centrul Iezuit de Contrareformă.

            Alberto Rivera, un fost preot iezuit, a declarat că organizaţia ocultă Illuminati

(SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR REAL?, p. 21, 1991; vezi și, EDMOND PARIS,
THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 35, 1975) nu a fost fondată, aşa cum mulţi
cred, de către Weishaupt, dar că în fapt ea a existat cu mult înainte de Weishaupt.

           Illuminati este de fapt reîncarnarea mai vechei societăți Alumbrados, şi al cărei

lider, o vreme, a fost Ignatius de Loyola, fondatorul iezuiţilor.
Organizaţia Illuminati a fost instituită (SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR REAL?,
Chick Publications, p. 21-23, 1988) de către generalul iezuit Lorenzo Ricco, în 1776, care şi
l-a folosit discipolul său, Adam Weishaupt, ca reprezentant al noii organizaţii (care nu era
deloc nouă).

           Iezuiţii, care fuseseră desfiinţaţi de către papă în 1773 (ERIC JON PHELPS,
VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” P. 206, 2001)
au găsit necesar să înfiinţeze Illuminati, o alianţă foarte puternică între iezuiţi şi foarte
puternica Casă Bancară a Evreilor Ashkenazi, Rothschild.
            Scopul iniţial al lui Weishaupt a fost de răzbunare pentru dizolvarea papală a
iezuiţilor, prin eliminarea tuturor religiilor şi răsturnarea tuturor guvernelor lumii,
aducând omenirea sub conducerea unui guvern mondial unic, controlat bineînţeles de către
Illuminati, şi aflat sub autoritatea dumnezeului lor. Acel guvern mondial unic era frecvent
menţionat de către “Illuminati” sub numele de “Noua Ordine Mondială”.

           Zeul Illuminati este Satana. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The
Ancient Plan of Secret Societies, p. 79, 1990)
Eric Jon Phelps, în cartea sa Vaticanul Asasinilo, spunear: “Aceşti 41 de ani, dintre
suprimarea lor din 1773 de către Papa Clement XIV şi reabilitarea lor de către papa Pius
VII în 1814, au fost aur curat pentru Societatea lui Isus (Iezuiţii), Fiii lui Loyola, pentru
pedepsirea tuturor duşmanilor lor, incluzându-i pe preoţii dominicani, pentru perfectarea
tainică a sistemului de legătură dintre iezuiţi şi francmasonerie, pentru crearea alianţei
între Casa Rotschild şi Illuminati; pedepsirea şi absorbţia Cavalerilor de Malta…… Ei
(Illuminati) au folosit-o pe Regina ortodoxă Ecaterina a Rusiei şi pe lutheranul Frederick
al Prusiei pentru a cuceri Polonia şi a o diviza, bula de suprimare a ordinului iezuit
neavând niciun efect pe teritoriul Romano-Catolic.

           Ei au provocat Revoluţia Franceză, au decapitat un rege Bourbon şi o regină

Habsburgică ca pedeapsă că au fost expulzaţi din Franţa şi Austria. Cu ajutorul lui
Napoleon, care era francmason, au alungat Bourbonii de pe tronul din Spania şi pe
Braganzas de pe tronul lor din Portugalia. Ei au încercat chiar să smulgă teritoriul
Israelului de sub stăpânirea musulmană, precum cruciaţii de odinioară. (ERIC JON
PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” p.
205, 2001)

            Victoriile cele mai importante ale campaniilor au fost deopotrivă religioase şi

politice. Ei au penetrat adânc în Biserica Ortodoxă Rusă şi în Biserica Lutherană
Germană. Universitatea din Tubingen stă drept mărturie. Politic, ei au luat controlul
asupra Coroanei şi Băncii Angliei. Din acest motiv Anglia, cu vicontele Palmerston, nu ar
mai porni la un război cu Franţa, din nou, ar conduce războiul papal al opiumului
împotriva poporului din China (la fel ca, companiile prin care CIA şi comisiile Mafiei
conduc în prezent un masiv comerţ cu droguri împotriva “ereticului şi liberalului” popor al
Imperiului American)….. Iezuiţii au câştigat din nou Papalitatea şi Vaticanul; împreună cu
acestea a întins proprietăţile bisericii în întreaga lume, şi din această raţiune cezarul papal,
care ocupă biroul “sacru” al Satanei Papale, nu va mai suprima niciodată Societatea
Iezuită. (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF
MY FRIENDS,” p. 205 (2001))

           Organizaţia secretă Illuminati a fost ghidul ascuns din spatele brutalei Revoluţii
Franceze, în timpul căreia 300.000 de oameni au fost masacraţi într-o orgie atee a violenţei.
(WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The Ancient Plan of Secret Societies, pp. 81-
91 (1990))

            Moses Mordecai Marx Levi, alias Karl Marx, a fost satanist şi membru al “Ligii
Dreptăţii”, care era o ramură, Illuminati.
În anul 1847, Marx a fost acreditat de către Illuminati să scrie Manifestul Comunist, care
este o schiţă a planurilor lor de dominare a lumii. (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF
THE RICH, p. 62, 1976)

            Nu a fost nimic nou în Manifestul Comunist, acesta a fost doar un plagiat al
planurilor deja expuse de către Weishaupt şi discipolul său Clinton Roosvelt (o rudă
îndepărtată a lui Franklin Delano Roosvelt). (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF THE
RICH, p. 62 (1976))

           Între 1600 şi 1750, iezuiţi controlau (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF THE
RICH, p. 59-62; 1976) peste un sfert de milion de băştinaşi ignoranţi din Paraguay, în peste
30 de comune pe care ei le numeau “corecție”. Iezuiţii erau stăpânii acestor bieţi sclavi, şi a
căror muncă le-a adus iezuiţilor o imensă avere. Lecţiile învăţate în comunitățile de
“corecție” au fost memorate în Manifestul Comunist.

            Pe data de 20 decembrie 1781, a avut loc o întâlnire între Weishaupt şi ierarhia
Francmasoneriei, la Congresul de la Wilhelmsbad. În iulie 1782, s-a încheiat un acord
(WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, p. 82, 1990, pentru ca Illuminati să fuzioneze
cu Masoneria. Pentru Masonerie recruţii perfecţi proveneau din rândurile Illuminati.
(WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, p. 82, 1990))

           Ca şi la Illuminati, Masoneria presupune stagii de iniţiere care desensibilizează

gradat persoana care este iniţiată şi permite ierarhiei să evalueze aptitudinile persoanei
pentru a trece la etapele superioare. Iniţierea în Royal Arch (gradul 7 în Ritul York şi
gradul 13 în Ritul Scoţian) necesită ca iniţiatul să bea vin din jumătatea superioară a unui
craniu uman şi să facă un jurământ de sânge să nu dezvăluie secretele Masoneriei, şi să
mintă şi să facă orice altceva este necesar pentru a ajuta un coleg mason să se sustragă de
la consecinţele comiterii unor infracţiuni, incluzând crime şi trădări.

          Manualul de buzunar al Masoneriei arată că, în calitate de mason “trebuie să ascunzi

toate crimele fraţilor tăi masoni….. şi dacă trebuie să fi citat ca martor împotriva unui
frate mason, trebuie să fie sigur că îl vei apăra… Dacă trebuie să comiți și sperjur pentru
asta, poate fi şi sperjur, dar tu să-ţi păstrezi obligaţiile.” (JIM SHAW (33rd Degree Mason,
Knight Commander of the Court of Honor, Past Worshipful Master of the Blue Lodge,
Past Master of All Scottish Rite Bodies and TOM MCKENNEY, THE DEADLY
DECEPTION, Freemasonry Exposed by One of Its Top Leaders, p. 137, 1988)

           John Robison, profesor de filosofie naturală, şi care a fost secretarul general al

Societăţii Regale din Edinborough şi un influent francmason, a fost unul dintre intelectualii
de frunte ai vremii sale. El a fost martor al influenţei Illuminati şi a Iezuiţilor prin
intermediul Francmasoneriei. În anul 1798, el a publicat o carte intitulată “Dovezile unei
Conspiraţii”. În cartea sa, profesorul Robison a declarat următoarele cu referire la
amalgamul dintre Francmasonerie şi Illuminati: “A fost constituită o asociaţie cu scopul
expres de a elimina toate religiile cunoscute şi de a răsturna toate guvernele existente ale
Europei. Am urmărit această asociaţie trudind sistematic şi zelos, până când a devenit
aproape de nestăvilit: şi am văzut că liderii cei mai activi în Revoluţia Franceză erau
membri ai acestei asociaţii, şi îşi ghidau paşii în acord cu principiile acesteia (asociaţiei),
precum şi prin intermediul instrucţiunilor şi asistenţei, solicitate anterior şi obţinute.”
(JOHN ROBISON, PROOFS OF A CONSPIRACY at pg. 7; 1798)

           Profesorul Robison a dezvăluit în cartea sa că, el a fost martor la începutul ingerinţei

iezuiţilor în Francmasonerie după ce iezuiţii au fost desfiinţaţi de către papă în 1773. El a
declarat că iezuiţii utilizau Francmasoneria ca pe o cale prin care să obţină puterea.
Profesorul Robison (JOHN ROBISON, PROOFS OF A CONSPIRACY, pg. 4. 1798) a
declarat că influenţa iezuiţilor asupra Francmasoneriei era considerabilă. Controlul
iezuiţilor asupra Francmasoneriei era atât de complet încât iezuiţii puteau schimba multe
dintre ceremonii şi grade în Francmasonerie. (JOHN ROBISON, PROOFS OF A
CONSPIRACY pgs. 12,17 (1798))

          Pentru a se asigura că infracţiunile comise de masoni nu vor fi cercetate penal, lojile

masonice recrutează curent membrii ai comunităţilor juridice de aplicare a legii.
Tocmai din acest motiv, comunităţile nu ar trebui să permită cuiva care este mason să
deţină funcţiile de şef al poliţiei, judecător, procuror sau anchetator de poliţie.
Când cineva află despre un comportament aparent inexplicabil ale unui poliţist, judecător,
procuror sau politician care permite unui criminal sau infractor să umble în libertate, nu
ar trebui trecut cu vederea că acolo ar putea fi vorba despre mâna ascunsă a Masoneriei.
De exemplu, Albert Pike, “Comandorul Suprem al Vechiului şi al Universal
Recunoscutului Rit Scoţian al Francmasoneriei din Jurisdicţia de Sud, U.S.A” a fost
condamnat pentru trădare. Dar în aprilie 22, 1866, Pike a fost graţiat, cu o cerere de scuze
din partea preşedintelui Andrew Johnson.
A doua zi, Pike l-a vizitat pe preşedinte la Casa Albă. Pike l-a vizitat din nou pe Johnson în
1867, după ce începuseră procedurile de punere sub acuzare împotriva lui Johnson.
Generalul Gordon Granger a fost prezent la întâlnirea din 1867 şi a mărturisit înaintea
Congresului U.S.A. pentru a dovedi că respectiva întâlnire a avut loc.

           Generalul a mărturisit că Johnson şi Pike au discutat despre Masonerie şi că el a

înţeles din acea conversaţie că Pike era superiorul lui Johnson în masonerie. La scurt timp
după aceea, pe data de 20 iunie 1867, o delegaţie masonă i-au acordat lui Johnson al
patrulea grad din cele 32 de grade ale Ritului Scoţian al Masoneriei, în camera acestuia de
la Casa Albă. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The Ancient Plan of Secret
Societies, p. 123, 1990)

          Stephen Knight în cartea sa “Jack Spintecătorul: Soluţia Finală”, probează cu

documente că infiltrarea Francmasoneriei în poliţie este o înaltă prioritate. El a citat dintr-
un document masonic: “Serviciile poliţiei sunt de o extremă importanţă pentru noi pentru
că ele sunt capabile să acopere ceea ce noi întreprindem….. după cum la fel şi pedepsirea
celor care refuză să se supună.”
El a prezentat dovezi (Michael Hoffman II, Secret Societies an Psychological Warfare, pp.
57-58, 2001) că infamele crime ale Spintecătorului, erau crime rituale masonice comandate
de către o conspiraţie care i-a implica pe cei mai înalţi oficiali ai guvernului britanic.

           Millard Filmore, al treisprezecelea preşedinte al Statelor Unite şi fost mason, declara

că “fraternitatea masonică batjocoreşte drepturile noastre, împiedică funcţionarea justiţiei
şi aruncă dispreţul asupra oricărui guvern pe care îl poate controla.”

            O comisie mixtă a corpului legiuitor din Massachusetts (Michael Hoffman II, Secret
Societies an Psychological Warfare, pp. 108, 2001) de investigare a Francmasoneriei, în
1834, a concluzionat că Masoneria este “o guvernare distinctă şi independentă în cadrul
guvernului nostru, dincolo de controlul legilor statale, prin mijloace secrete.” (Michael
Hoffman II, Secret Societies an Psychological Warfare, pp. 108, 2001)

           Albert Pike, teologul pontif al Masoneriei, scria că “ este sigur că adevărata

pronunţie nu este reprezentată de cuvântul Iehova; drept pentru care nu acesta este
adevăratul nume al Divinităţii, şi nici Inefabilul Cuvânt.” (ALBERT PIKE, MORALS
AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF
FREEMASONRY, p. 205, 1871)

          Dar iată ce spune Scriptura:

“Moise a zis lui Dumnezeu: “Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi
spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’; şi mă vor întreba: ,Care este
Numele Lui?’ ce le voi răspunde? Dumnezeu a zis lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a
adăugat: “Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: “Cel ce se numeşte ,Eu sunt’, m-a trimis
la voi.”” (Exodul 3:13-14)

           În ebraică , iniţial cuvintele se scriau dar fără vocale , şi numele Iahveh (Iehova) , era
scris YHVH . YAH=”EU SUNT” + VEH=”CEL CE SUNT”=YAHVEH=“EU SUNT CEL
CE SUNT”. Numele Iehova provine din cuvântul, havah care înseamnă, a fi sau a deveni.

           Deci dacă masonii nu-l recunosc pe Yahveh ca Dumnezeu, cine este dumnezeul lor?
Zeul masonilor este Lucifer, numele Satanei de dinainte de răzvrătirea împotriva lui
Dumnezeu, după care a fost aruncat din cer. Albert Pike spunea că : “doctrina
Satanismului este erezie; şi adevărata şi pura religie filozofică este credinţa în Lucifer,
egalul lui Adonai (Dumnezeu); dar Lucifer, dumnezeul Luminii şi al Binelui a ţinut partea
omenirii împotriva Dumnezeului Întunericului şi Răului.” (DES GRIFFIN, THE FOURTH
REICH OF THE RICH, p. 70 , 1993)

           Adonai este cuvântul ebraic din Vechiul Testament pentru Dumnezeu. Pike nu
numai că recunoaşte că Lucifer este dumnezeul Francmasoneriei, dar îl huleşte pe
Dumnezeu numindu-l “Dumnezeul Întunericului şi Răului.”
Pike a scris manualul teologic oficial al Masoneriei intitulat “Morala şi Dogma Vechiului şi
Recunoscutului Rit Scoţian”.

          Sfânta Scriptură arată limpede că, Dumnezeu l-a creat pe Adam (“Domnul
Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul
s-a făcut astfel un suflet viu.” – Geneza 2:7)
            În “Morala şi Dogma”, Pike îl huleşte pe Dumnezeu numindu-l pe creatorul lui
Adam, “Prinţul Întunericului”. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE
ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 566, 1871)

            Sfânta Scriptură (“dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în
ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” – Geneza 2:17) afirmă că, Dumnezeu i-a
interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Pike îl huleşte din
nou pe Dumnezeu referindu-se la Dumnezeu ca la “Demonii” care i-au interzis lui Adam să
mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

            Sfânta Scriptură afirmă că Dumnezeu a creat-o pe Eva. Pike continuă cu blasfemiile

spunând că “Demonii” sunt acei care au creat-o pe Eva. (ALBERT PIKE, MORALS AND
DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF
FREEMASONRY, p. 567, 1871)
Pike îl portretizează pe Şarpe (Satana) ca pe “un Înger al Luminii” care l-a întors pe Adam
împotriva “Demonilor”, oferindu-i  prin aceasta, “mijloacele victoriei”.
Pike numeşte păcatul lui Adam şi al Evei ca mijloc al victoriei împotriva lui Dumnezeu.

           Însă tocmai neascultarea lui Adam faţă de Dumnezeu a constituit mijlocul căderii
întregii omeniri, lucru care a necesitat ca Dumnezeu să coboare pe pământ şi să-l
răscumpere pe om. (Romani 5:12-21)

           Isus Hristos l-a învins pe Satana pentru toţi aceia care cred în Isus. (1 Corinteni
15:54-58, 1 Ioan 5:4, Apocalipsa 15:2)
           Deşi este adevărat că, Satana poate lua înfăţişarea unui înger de lumină (“Şi nu este
de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” – 2 Corinteni 11:14).
Intenţia lui Pike în numirea lui Satana, un “Înger al Luminii”, era de a-l deosebi pe Satan
de Dumnezeu, pe care îl numea “Prinţul Întunericului.”

            Doctrinele Francmasoneriei sunt influenţate într-o mare măsură de doctrina şi

istoria romano-catolică. În anul 1754, primele 25 de grade al Ritului Scoţian al
Francmasoneriei erau stabilite de către iezuiţii din Colegiul Iezuit din Clermont, Paris, cu
scopul restaurării puterii Casei Stuart, controlate de iezuiţi, la tronul Angliei. Există o serie
de grade (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE
OF MY FRIENDS,” p. 180, 2001) în ritul masonic York, cunoscut sub numele de Ordinul
Cavalerilor Templieri.

           Cavalerii Templieri au fost o organizaţie înfiinţată în anul 1118 e.n. Templierii au

obţinut confirmarea papală ca ordin catolic (Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Cristos) în
1128 şi au fost recunoscuţi ca primii cruciaţi romano-catolici. Templierii mai erau
cunoscuţi şi ca “Miliţia lui Cristos”.

          Pike a declarat că templierii, ca de altfel toate societăţile secrete, aveau două

doctrine, una pentru public şi alta ascunsă publicului şi dezvăluită doar celor iniţiaţi în
societăţile secrete. Pike a declarat că “astfel ei îşi înşelau adversarii care încercau să-i
înlăture.” (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND
ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 817; 1871)

         Aceeaşi strategie este folosită astăzi prin activităţile publice de caritate ale Bisericii
Romano-Catolice şi ale Ordinului Masonic, şi în acelaşi timp ele amândouă lucrează la o
dominaţie infernală a lumii. În timp ce Templierii păreau a fi angajaţi în servicii altruiste,
ei erau iniţiaţi în ceremonii în care li se cerea să-l respingă pe Hristos, scuipând peste un
crucifix. Lor li se ordona să-l venereze pe Satan, care era zugrăvit sub forma unui idol
bărbos. Chiar şi atunci când Papa Clement V a fost încunoştiinţat personal de conduita
plină de hule a Templierilor, el nu a întreprins nicio acţiune împotriva lor până când toate
aceste practici nu au devenit publice. (GARY H. KAH, EN ROUTE TO GLOBAL
OCCUPATION ; https://archive.org/details/EnRouteToGlobalOccupation)

          Doar presiunea politică i-a forţat mâna pentru ca, Templierii să fie suprimaţi.
Potrivit lui Albert Pike
(GARY H. KAH, EN ROUTE TO GLOBAL OCCUPATION;
https://archive.org/details/EnRouteToGlobalOccupation), Jacques de Molay, marele
maestru al Templierilor, a fost arestat şi în timp ce se afla în închisoare a fondat primele
loje ale Francmasoneriei în Neapole, Edinburgh, Stockholm şi Paris. (ALBERT PIKE,
MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF
FREEMASONRY, p. 820,1871)

           De Molay a fost ars pe rug în anul 1314 de către regele Philip IV al Franţei şi de
către Papa Clement V.  (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 14, p. 122; 1992)
Albert Pike declară că atât Regele Philip IV al Franţei cât şi Papa Clement V au fost
asasinaţi la scurtă vreme după aceea, ca răzbunare pentru suprimarea Cavalerilor
Templieri. Ramura bărbaţilor tineri a francmasoneriei moderne îi poartă numele lui
Jacques de Molay. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND
ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 821; 1871)

           Aşa cum este explicat în Nesta Webster, francmasoneria este un amalgam de teologie
şi practici secrete ale Templierilor romano-catolici şi a evreilor practicanţi de Cabala.
            Scriitorul evreu Bernard Lazare a declarat că “Evreii au făcut parte din
Francmasonerie încă din leagănul acesteia” şi această afirmaţie ce vizează perioada care a
precedat instituirea Marii Loje din 1717, este confirmată cu certitudine.

           Totodată se arată că, înainte cu un secol, un evreu din Amsterdam, pe nume  Jacob
Jehuda Leon Templo, a fost cel care a creat modelul mantiei purtate de către Marea Lojă.
Acest Jacob Jehuda fusese coleg cu prietenul cabalist al lui Cromwell,  Manasseh ben
Israel.

            Să cităm o autoritate evreiască în această chestiune, domnul Lucien Wolf scrie că
Jacob Jehuda Leon Templo “avea o idee fixă pentru….. tot ce avea legătură cu Templul lui
Solomon şi Tabernacol. El construise modele gigantice ale celor două edificii.”
           El a expus aceste modele în Londra pe care a vizitat-o în anul 1675, şi mai devreme,
şi nu pare deloc nerezonabil să conchidem că acestea au constituit o sursă proaspătă de
inspiraţie pentru francmasonii care au construit ritualul masonic cu 40 de ani mai târziu.

            În orice caz, mantia masonică de ritual, încă folosită de Marea Lojă a Angliei, este
fără niciun dubiu de un design evreiesc.
“Această mantie de ritual” spune domnul Lucien Wolf, “este compusă în totalitate din
simboluri evreieşti,” şi este “o încercare de a afişa heraldic diversele forme de heruvimi, de
care a vorbit Ezechiel în a doua lui viziune — un viţel, un leu, un om şi un vultur — şi prin
urmare aparţine celui mai înalt şi mai mistic domeniu al simbolismului ebraic.”

           Cu alte cuvinte, această interpretare, cunoscută evreilor ca “Mercaba”, aparţine

Cabalei, unde o interpretare particulară este plasată sub fiecare figură astfel încât să ofere
un înţeles ezoteric, neperceptibil pentru cei neiniţiaţi. Roba masonilor este întru-totul
cabalistică după cum este de asemenea şi sigiliul de pe diplomele breslei masonice, unde
este reprodusă o altă figură cabalistică, reprezentând un bărbat şi o femeie alipiţi.
           Ţinând cont de toate acestea, înseamnă că originile sistemului pe care noi îl
cunoaştem ca fiin Francmasonerie nu poate fi descoperit într-o singură sursă. Cele 12 surse
alternative enumerate de către Enciclopedia masonică şi citate la începutul acelui capitol,
ar fi putut toate să contribuie la formarea sa.

          Astfel, Masoneria Operativă ar putea descinde din Collegia Roman şi prin masonii
operativi ai Evului Mediu, în timp ce Masoneria Speculativă ar putea deriva de la patriarhi
şi misterele păgâne.

            Dar sursa de inspiraţie care nu admite nicio negaţie, este Cabala evreiască.
Oricum ar fi penetrat ea (Francmasoneria) în SUA, prin Roman Collegia, prin bresle, prin
Templieri, prin Rosicrucieni ori prin evreii secolelor 17 şi 18, a căror activitate din spatele
scenei Francmasoneriei, o vom vedea mai târziu, este o chestiune de speculaţie.

            Însă nu este mai puţin adevărat că, atunci când au fost redactate Constituţia
Masoneriei şi Ritualurile, în 1717, deşi existau păstrate şi fragmente din doctrinele vechilor
egipteni şi pitagoreici, versiunea iudaică a tradiţiei secrete a fost singura selectată de către
fondatorii Marii Loje, ca bază pe care au construit sistemul lor, Francmasoneria.

           * * *
           Nu trebuie decât să aruncăm o privire la ultimii 22 superiori din rândul masoneriei
pentru a înţelege că bazele masoneriei operative s-au construit pe un sistem compus din
două elemente: cavalerii cruciaţi şi tradiţia iudaică. Ce altceva este aceasta decât doctrina
templierilor?
(NESTA WEBSTER, SECRET SOCIETIES AND SUBVERSIVE MOVEMENTS;
http://web.archive.org/web/20021005055527/http://www.plausiblefutures.com/text/SS.html;

(website address current as of 2-28-05) (footnotes contained in original text omitted))

          Adam Weishaupt a murit în 1830, la vârsta de 82 de ani.

          Giuseppe Mazzini, care era un revoluţionar italian, a devenit următorul lider
Illuminati. El a deţinut această poziţie  din anul 1834 până la moartea sa în anul 1872.
Michael Bunker dezvăluie în cartea sa, “Roiuri de Lăcuste” că, Mazzini era un preot
romano-catolic iezuit. Cartea lui Bunker dezvăluie coruperea creştinismului protestant de
către iezuiţi, prin injectarea otrăvii, romano-catolice, a “liberului arbitru” din doctrina
molinismului, (cunoscută mai ales sub numele de arminianism). Molinismul a fost denumit
astfel după Luis de Molina, care a fost un preot Iezuit. (MICHAEL BUNKER, SWARMS
OF LOCUSTS, The Jesuit Attack on the Faith, pg. 22, 2002)

http://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/ordinul-iezuit-1.html

          Alte detalii importante găsiți pe http://m.adevarul.ro/international/europa/papa-negru-

liderul-ordinului-iezuitilor-parte-noul-suveran-pontif-1_514350d500f5182b85101ab3/index.html

 
             ISLAMUL A FOST CONCEPUT DE CĂTRE VATICANUL CONDUS DE EVREI
TALMUDIȘTI (PREOȚI DIN ORDINUL MASONIC IEZUIT) PENTRU A CUCERI ȘI
STĂPÂNI IERUSALIMUL ȘI PENTRU A LOVI ÎN BIZANTINI ȘI ÎN SFÂNTA
NOASTRĂ ORTODOXIE…  

         ,,Prin secolul al VI-lea văd evreii cum Creştinismul se întinde şi cuprinde toată lumea.
Vor însă, cu orice chip, să oprească răspândirea lui. Îi nelinişteşte înaintarea impetuoasă a
credinţei şi învăţăturii lui Hristos. Se adună atunci în taină mai-marii evreilor, Sanhendrinul
și plăsmuiesc o religie luptătoare împotriva Creştinismului, mahomedanismul.

         Foarte puţini, poate, ştiu că islamul nu a fost lucrarea şi plăsmuirea analfabetului şi

sălbaticului Mahomed, ci a evreilor. Foarte puţini au habar că mahomedanismul este făcătură
evreiască, deoarece toate informaţiile istorice despre acest lucru sunt măsluite de către cei ce
au interes să ascundă asta. Cine mai ştie azi, că însuşi Mahomed era evreu după mamă? Câţi
ştiu că, cel puţin trei dintre femeile lui erau evreice şi că el era îndrăcit?[1] Cine a aflat
vreodată că toţi cei apropiaţi din jurul său erau sataniști (vrăjitori, astrologi şi spiritişti).

        Au reușit lucifericii Sanhendrinului să facă din analfabetul, epilepticul şi demonizatul

beduin Mahomed, profet mincinos. L-au propulsat în frunte ca, prin sabie, să răspândească
mincinoasa religie şi să rănească astfel Creştinismul.

       Dar care este consecinţa acestei atitudini duşmănoase a evreilor împotriva lui Hristos?
Ce-au câştigat căpeteniile luciferice a Sanhendrinului de pe urma născocirii Islamului? Au
creat astfel cel mai rău şi mai neîmpăcat duşman de moarte al iudaismului. Primul sânge
evreiesc a fost vărsat de însuşi Mahomed, lucru pe care adepţii religiei lui îl continuă până
astăzi. Nu este mult timp de când, 110 milioane de arabi au depus greu jurământ ca să
nimicească de pe faţa pământului şi ultimul evreu! Acuma, când sunt scrise aceste rânduri,
600 milioane de musulmani, pe care evreii i-au născocit ca să lovească Creştinismul, sunt gata
să rănească de moarte, până la dispariţie, pe israeliţi, şi nu pe creştini, cum îşi plănuiseră ei de
mai înainte.

       Ca atare, vezi, cititorule că Dumnezeu a întors asupra capetelor lor, săgeţile pe care le
îndreptau împotriva creştinilor. Vezi că într-adevăr „lovesc cu piciorul în ţepuşă”… (Mai
multe date doveditoare despre faptul că evreii sunt inspiratorii şi izvoditorii
mahomedanismului şi despre obârşia evreiască a lui Mahomed, a se citi cartea distinsului
scriitor Washington Irving, tradusă în greacă în 1930 de către St. Ikonios şi publicată la
editura “Eleftherudaki”. Nr. de înregistrare a Bibliotecii Parlamentului 2171)”

       [1] v. Sfântul Maxim Grecul, Adevăr şi minciună. Scrieri dogmatico-polemice, Ed.

Sophia, 1998; Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Ed. Bunavestire, Galaţi,
2002. (n. ed.)

        extras din cartea Ecumenismul fără mască (preluare de pe site-ul Apologeticum.ro)

 

        Mai multe detalii pe acest subiect fierbinte despre Vatican și Ordinul Iezuiților puteți
găsi accesând blogul https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/11/20/islamul-creatia-
vaticanului/

        Puteți viziona și următorul material, cu multă atenție pentru că a fost realizat de

protestanți: https://youtu.be/uPerbp0OHoA

            VATICANUL A FOST CONDUS APROAPE MEREU DE CĂTRE PAPI

ÎNREGIMENTAȚI ÎN FRANCMASONERIE. MISIUNEA LUI ESTE SĂ
IMPLEMENTEZE LA NIVEL GLOBAL PAN-EREZIA ECUMENISMULUI…

       Un articol care ne demonstrează misiunea Vaticanului condus de iudeo-masoni (evreii

sioniști) de a implementa la nivel global ECUMENISMUL l-am găsit pe blogul acesta
https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/17/intalnire-la-vatican-iezuitul-si-
masonul-sau-cine-i-papa-francisc-i/:

         ,,Generalul iezuiților a devenit Papă, avem un Papă Negru (culoarea straielor iezuite)
         Motto: „Dacă veţi lua urma masoneriei, prin toate ordinele sale, până veţi ajunge înspre
vârf, spre capul masonilor, veţi descoperi că individul din vârf şi şeful iezuiţilor, sunt una şi
aceiaşi persoană.” (James Parton, istoric).

          Şeful iezuiţilor este numit „Papă Negru” datorită culorii negre a hainelor pe care le
poartă membrii ordinului, dar şi din cauza unor zvonuri care circulau prin ţările protestante
europene în secolele 16 şi 17, potrivit cărora şeful iezuiţilor ar avea puteri malefice şi ar
conduce din umbră Biserică Catolică.

           Conform predicţiilor Sfântului Malachia, ultimul papă de la Vatican va fi „negru”,

adică, potrivit unor interpretări, în straie negre, de iezuit. Din cauza lui vor izbucni războaie şi
molimi care vor declanşa Apocalipsa.

           Sfantul Malachia avea dreptate! Francisc I este primul „Papa Negru” de la Vatican.
           În 13.03.2013, a fost ales un nou Papă. După mai bine de o lună, perioadă în care fel
de fel de speculații s-au născut cu privire la viitorul Papă, iată-ne că într-o dată dominată de
cifră 13 catolicii din întreaga lume au un conducător.
            Noul șef de la Vatican este cardinalul argentinian Jorge Bergoglio, care și-a ales
numele de Francisc I  (nume provenit din germana veche care semnifică reprezentantul
poporului franc… masonic) pentru a conduce Biserica Catolică.
            Dacă facem o incursiune în timp și ne aducem aminte de profeția Sfântului Malachia
este imposibil să nu știm că acesta a prevestit că cel de-al 226-lea papă va fi „negru”. Toată
lumea s-a așteptat ca papa ales ieri să fie cardinalul Peter Turkson, doar pentru că este de
culoare. Însă nu a fost așa și toată lumea a răsuflat ușurată pentru că Sfântul Malachia „s-a
înșelat”, iar Apocalipsa se amână într-un fel sau altul…
            Lucrurile sunt puțin mai complexe de atât pentru că Jorge Bergoglio sau Francisc I
ascunde un secret important pe care toată lumea l-a ignorat. El face parte din ordinul
iezuiților și conform organizării acestei societăți secrete, Jorge Bergoglio poartă titlul de
general al Americii Latine. Fiecare general al ordinului iezuiților este supranumit și „Black
Pope” sau „Papa Negru”.

          Ordinul iezuiților sau Societatea lui Iisus

          Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai
Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie
1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”. Totodată, Secretarul
General al iezuiţilor, ultimul fiind Nicolas Adolfo (aşa-numitul „Papa negru”, „negru”
semnificând activităţile malefice, ascunse, dar și veșmintele iezuiților) dă ordine actualului
papa. Nicolas Adolfo este Secretarul General al Societăţii lui Iisus, liderul Ordinului
Iezuiţilor, din care face parte şi Papa Francisc I. Numele de „Papă Negru” pentru
conducătorul supreme al iezuiților este folosit de laici. Iezuiţii i se adresează respectuos
spaniolului Nicolas Adolfo cu „Părinte General”. De altfel, ordinul iezuiţilor îşi are sediul tot
la Roma, în apropierea Vaticanului.
             Se mai spune că iezuiții superiori sunt adevărați vrăjitori, ei închinându-se lui Lucifer.
Alberto Rivera, cel care a făcut parte în anii ’60 ai secolului trecut din conducerea ordinului
iezuiţilor, a fost invitat la o „ceremonie neagră” în Spania, organizată de iezuiţi, unde
participanţii purtau pelerine negre şi se închinau lui Lucifer.

             De asemenea, se vehiculează ideea că iezuiții sunt unele și aceleași persoane cu

reprezentaţii masoneriei. Istoricul american James Parton este de părere că „dacă veţi lua
urma masoneriei, prin toate ordinele sale, până veţi ajunge înspre vârf, spre capul masonilor,
veţi descoperi că individul din vârf şi şeful iezuiţilor, sunt una şi aceiaşi persoană.”

           Sfântul Malachia avea totuși dreptate

           Conform predicțiilor Sfântului Malachia ultimul papă de la Vatican va fi negru.
Bineînțeles că nu culoarea pielii contează, ci faptul că este reprezentantul unui ordin malefic,
care a ajuns în vârful piramidei de la Vatican. Astfel, Francisc I sau „Papa Negru” este pe
cale să îndeplinească scopul suprem al iezuiților, acela de a conduce lumea cu ajutorul Papei,
din interiorul templului lui Solomon.
Ordinul iezuiților, în frunte cu noul Papă, Francisc I, controlează numeroase servicii secrete
din întreaga lume. Interesant faptul e că CIA, agenţia centrală americană, a fost creată de
cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez,
Bill Donovan, fratele său fiind preot dominican, Vincent Donovan. Aşadar, CIA a fost fondată
sub oblăduirea Bisericii Romano-Catolice, care astfel are un control asupra sa. Totodată,
iezuiţii sunt cei care au adus în rândurile CIA o mulţime de nazişti, pe care iezuiţii i-au folosit
pentru a-i ucide pe evrei în Europa. Astfel că CIA de azi este o armă, o armă de spionaj
folosită de Vatican.
            Apocalipsa
            Un vechi proverb francez spune că „atunci când doi iezuiți se întâlnesc, diavolul este
întotdeauna acolo pentru a face un trio“. Odată ce generalul iezuiților a devenit Papă, un
Papă Negru, atunci putem spune că profeția Sfântului Malachia este pe cale să se petreacă,
iar Apocalipsa va pune stăpânire pe întreaga planetă. (Sursa: justițiarul.ro)

            Masoneria vrea să amestece toate religiile; de fapt, în “The Constitutions of the Free-
Masons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right
Worshipful Fraternity”, mai bine cunoscute cu numele de “Constituțiile lui Anderson” (1723),
se poate citi foarte clar:

           A Mason is oblig’d by his Tenure, to obey the moral law; and if he rightly understands
the Art, he will never be a stupid Atheist nor an irreligious Libertine. But though in ancient
Times Masons were charg’d in every Country to be of the Religion of that Country or Nation,
whatever it was, yet ’tis now thought more expedient only to oblige them to that Religion in
which all Men agree, leaving their particular Opinions to themselves; that is, to be good Men
and true, or Men of Honour and Honesty, by whatever Denominations or Persuasions they
may be distinguish’d; whereby Masonry becomes the Center of Union, and the Means of
conciliating true Friendship among Persons that must have remain’d at a perpetual Distance.

———————————————————————————————————————
——

           Un Mason este obligat, prin ţinuta sa, să se supună legilor moralei şi daca întelege
corect Arta Regală, el nu va fi niciodată un ateu stupid, nici un libertin fără de religie. Chiar
dacă în trecut Masonii au fost obligați în fiecare Țară să facă parte din religia acelei Țări sau
Națiune, oricare ea ar fi fost, astăzi este mai convenabil să fie obligați numai înspre Religia la
care toți oamenii sunt de acord, lăsând pentru ei opiniile lor particulare; adică a fi oameni
buni și sinceri sau oameni de onoare și onestitate, oricare ar fi denominațiile sau convingerile
care ar putea să îi recunoască.
           Masoneria devine deci Centrul Unirii, unealta pentru a împăca adevărata Prietenie
între persoane care ar fi rămas într-o Distanță perpetuă.

           Acea religie în care toți oamenii sunt de acord, este religia universală.    

           Citim mai departe:

           De aceea, să nu fie introduse prin poarta Lojei divergenţele sau certurile personale şi
mai puţin încă disputele despre religie sau naţiune sau Constituţia statului (discuţii cu
caracter religios sau politic) căci, în calitate de Fraţi Masoni, ţinem doar de religia universală.
(Sursă: Anderson Constitution’s (1723), I. Concerning God and Religion, VI. Of Behaviour
(link))

           “Suveranul Pontif” a Masoneriei Universale Albert Pike (1809-1891) – mason de

gradul 33°, Suveran Mare Inspector General al R.S.S.A (Ritul Scoțian Antic și Acceptat) din
Jurisdicția de Sud a Statelor Unite de la 1859 până la moartea sa – în cartea sa “Morals and
Dogma”, care este considerată “Biblia Masoneriei Ritului Scoțian” “a cărei lecturi și studiu
sunt indispensabile pentru cine vrea să fie Maestru de Artă Reală în cel mai adevărat și adânc
sens” (Elvio Sciubba în Albert Pike, Morals and Dogmă, Edizione Italiană, Bastogi Editrice
Italiană, Foggia 2004, Vol. 1, pag. 17), a confirmat acest lucru, afirmând că obiectivul
Masoneriei este acela de a invita “toți oamenii din toate religiile a se aduna, sub steagurile
sale (Libertate, Egalitate și Fraternitate) pentru a lupta împotriva răului, ignoranței și a
nedreptății” (Albert Pike, Morals and Dogma, Edizione Italiana, Vol. 2, pag. 289 – 18°
Principe Rosa-Croce).

           Masonul Foster Bailey (1888-1977) – mason de gradul 32° din Ritul Scoțian Antic și
Acceptat, care a fost și soțul lui Alice Bailey (1880-1949), o faimoasă ocultistă și spiritistă New
Age – a afirmat că Masoneria “a fost prima Religie Mondială Unită. După a venit timpul în
care multe religii s-au separat și s-au format sectele. Astăzi noi lucrăm din nou pentru o
Religie Universală Mondială” (Foster Bailey, The Spirit of Masonry, pag. 31).

           Fiți atenți fiindcă masonii care sunt în Biserici împing cât de mult posibil înspre
formare unei religii universale, în care toți oamenii sunt de acord.
           Respingeți deci ecumenismul și dialogul interreligios doarece sunt uneltele pe care
masonii le folosesc pentru a obliga Creștinii să se alăture Religiei Universale, pe care ei vor să
o creeze la nivel mondial.

           Gândiți-vă mereu la cuvintele lui Pavel ca să nu cădeți în această capcană numită

“Religie Universală”.

           “Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre
neprihanire si faradelege? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul? Ce intelegere
poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios?
            Cum se impaca templul lui Dumnezeu cu idolii? Caci noi suntem templul
Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: “Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor; Eu
voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu.”
            De aceea: “Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de
ce este necurat, si va voi primi. Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel
Atotputernic.” (2Corinteni 6:14-18)

           Masonii care sunt prezenți în mijlocul Bisericilor îndeamnă Creștinii că să pună Biblia
pe același nivel cu Coranul sau cu alte cărți așa-zise sfinte.
           Niciunul dintre ei să vă înșele în vreun fel. Singurele Scripturi Sfinte sunt acelea care
alcătuiesc Biblia, adică CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU.

           Mai mult decât atât, masonii – chiar dacă numesc Biblia “volumul legii sacre” – nu
acceptă Biblia ca Cuvânt a lui Dumnezeu fiindcă pentru ei aceasta este doar un simbol a
Voinței, a Legii sau a Revelației Divine iar conținutul ei nu este Legea Divină, inspirată sau
descoperită.

            Acest lucru confirmă că masonii sunt niște slujitori a lui Satan. Fiți atenți la ei.
            Asta este una dintre metodele prin care Masoneria și Illuminati promovează Noua
Ordine Mondială care, printre altele, implică și crearea unei religii universale.”

               A EXISTAT SAU NU SUPER-MEMORANDUMUL DE LA STRASBOURG DIN

FRANȚA (25-29 IUNIE 2014) PENTRU INSTAURAREA RELIGIEI MASONICE
MONDIALE?

             Reproducem în continuare un articol foarte interesant de pe site-ul

Apologeticum.ro (http://www.apologeticum.ro/2016/03/super-memorandumul-si-noua-
super-religie-masonica-mondiala-si-biserica-in-perioada-2016-2020/) 

SUPER – MEMORANDUMUL
NOUA SUPER-RELIGIE MASONICĂ MONDIALĂ
ŞI BISERICA ÎN PERIOADA 2016 – 2020

            Între 25 şi 29 iunie 2014, la Strasbourg a fost semnat un super-memorandum, privitor la

Colaborarea politică, administrativă şi religioasă dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi
Guvernul Greciei, Biserica de la „Istanbul” (Constantinopol), Bisericile Ortodoxe, “biserica”
Romano-Catolică, Guvernul Rusiei şi Guvernul Republicii Cipru, pe de altă parte.

            SUPER-MEMORANDUMUL în discuţie urmează să intre în vigoare pe data de 1

mai 2016 şi să fie aplicat până la data de 16 august 2020.

            Documentul a fost publict de site-ul ’’APOCALIPSIS’’, la data de 14 august 2014, în

limba engleză, fiind ulterior tradus în limba greacă de administratorii site-ului respectiv.
Deosebit de relevant, înscrisul a rămas postat pe site doar pentru câteva zile pentru ca, cu puţin
înainte de 5 sept. 2014, data la care a fost votat de către Parlamentul Greciei cunoscutul proiect
de lege antirasism (vezi M.O. nr. 191 din 10 sept 2014) să fie retras şi, bineînţeles, nu a mai fost
postat din nou nici în ziua de azi… După cum vor constata toţi cei care vor studia acest SUPER-
MEMORANDUM, cele prevăzute în acesta urmează să intre în vigoare în perioada 2016 – 2020,
depăşind orice fantezie. Mai mult chiar, pe perioada cât SUPER-MEMORANDUMUL a fost
postat pe respectivul site, doar un singur ziarist, spre onoarea sa, mai precis Isaias Konstantinidis,
într-un articol al său publicat în gazeta elenă “TIMPUL LIBER”, a amintit în fugă
despre „semnarea unui supermemorandum zilele acestea de către Uniunea Europeană“, dar
nimic mai mult.

           Noi, însă, am apucat şi am descărcat de pe site-ul

amintit („APOKALIPSIS”) memorandumul în cauză.

           Astfel, avem azi posibilitatea de a-l da publicităţii, spre informarea dvs. şi de a vă aduce la
cunoştinţă care este adevărata faţă a Guvernului Mondial, care este Noua Stare de Fapte şi ce ni
se pregăteşte referitor la noua BISERICĂ ŞI RELIGIE MONDIALĂ, aşa cum ne este făcută
cunoscută în ultima perioadă sub denumirea prescurtată de M.R.A., adică MUDANA RELIGIO
ADUNATA = NOUA RELIGIE PLANETARĂ.

           Referitor la MUDANA RELIGIO ADUNATA am fost avertizaţi, în nenumărate rânduri,

de neobositul arhimandrit Haralambos Vasilopoulos care, în volumele publicate, scrie despre
panerezia ecumenismului. Cum era de aşteptat, un alt „colaborator” al său, renumitul luptător
pentru apărarea Ortodoxiei, dr. Nikolaos Seikin-Giermak a publicat, de asemenea, foarte multe
informaţii legate de MUDANA RELIGIO ADUNATA. Mai mult chiar, acesta din urmă, în afara
faptului că a fost unul dintre întâi stătătorii luptei împotriva dictaturii militare impuse Greciei, la
vremea potrivită, de americani, a fost şi un luptător şi oponent înverşunat al cunoscutului şi
încă activ astăzi AX AL MORŢII, mai precis al MASONERIEI, al SIONISMULUI şi al
VATICANULUI. În ceea ce-l priveşte pe dr. Nik. Seikin-Giermak care, în cei peste 50 de ani de
activitate în rezistenţă, antifascistă, antimasonică,antisionistă, antipapală şi antiecumenistăa sa
atât în Grecia, cât şi în străinătate, au vorbit şi continuă să facă referire mulţi oameni de presă
mai mult sau mai puţin cunoscuţi, privitor la faptul că acest„colaborator” al
părintelui Haralambos Vasilopoulos a demascat, pe durata activităţii sale diversificate,
majoritatea dintre aceste PROIECTE – PROGRAME implementate atât în Grecia, cât şi în
întreaga Comunitate Europeană, dar şi în fost Iugoslavie (referitor la dezmembrarea acesteia), în
Libia, în Turcia şi mai ales în S.U.A. Dintre cele mai importante contribuţii ale acestuia, amintim
articolele scrise împotriva religiei SAMBALA şi a legăturii existente între aceasta şi
viitoarea MUDANA RELIGIO ADUNATA, precum şi referitor la “AXUL MORŢII” şi
bineînţeles la activitatea subversivă şi la TRĂDARE din partea multora dintre clericii de rang
înalt ai Bisericii Ortodoxe Elene şi nu numai (în special a ortodocşilor din S.U.A.).

          Atât neobositul luptător arhim. Haralambos Vasilopoulos, cât şi „colaboratorii” săi de la

acea vreme, dintre aceştia cel mai de seamă fiind dr. Nik. Seiki-Giermak, au atras atenţia asupra
faptului că “…peste doar câţiva ani, GRECIA VA DEVENI DOAR O AMINTIRE
PLĂCUTĂ, având în vedere că, pur şi simplu, nu va mai exista …’’.

            Într-adevăr, dacă e să luăm în considerare toate memorandumurile impuse până astăzi

Greciei de băncile sioniste din întreaga lume şi mai ales de Loja Masonică Internaţională, cu
binecuvântarea VATICANULUI, vom observa că punctul culminant este atins în documentul
semnat la Strasbourg, între 25-29 iunie 2014, şi intitulat SUPER-MEMORANDUM.                 
Documentul în discuţie urmează a fi pus în aplicare în perioada 2016 – 2020 şi puţini îşi
închipuie, probabil, că acesta a fost semnat şi de „greci”, mai precis de aşa-zişi „greci-ortodocşi“,
ce ocupă ranguri înalte în societatea elenă. Astfel, visele de secole ale tuturor
forţelor antihriste, care de ani buni luptă, cu turbare, împotriva Greciei şi a Bisericii Ortodoxe,
par a deveni, curând, realitate, mai precis odată cu implementarea acestui SUPER-
MEMORANDUM.

          Din păcate, însă, după cum vom constata în continuare, majoritatea dintre cei mai de
seamă colaboratori ai tuturor acestor forţe întunecate, respectiv susţinători ai masoneriei, ai
sionismului, ai Vaticanului, ai Uniunii Europene, ai organismelor internaţionale etc., şi repetăm
expresia „din păcate“, sunt chiar unii dintre conducătorii noştri politici şi spirituali. Este vorba
despre patriarhi, episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi, egumeni, profesori universitari ş.a., care, toţi
la un loc, „lucrează”, de ani buni de zile, uzitând de diferite metode, sub oblăduirea unor centre
ale globalizării şi ecumenismului, precum Consiliul Mondial al Bisericilor, Bousan, Boze,
ESSEX, patriarhii, Sfânta Mănăstire „Kikkou”, Kolympari (Creta) sau chiar pe teritoriul
Sfântului Munte Athos.

            În linii mari, SUPER-MEMORANDUMULla care facem referire constituie o dovadă

incontestabilă a faptului că, la ora la care scriem aceste rânduri a fost deja convenită, „în secret“,
organizarea a diferite forumuri intercreştine, interreligioase, politice, militare şi în special cele
asupra cărora s-a căzut de acord cu ocazia celei de-a X-a Conferinţe aConsiliului Mondial al
Bisericilor desfăşurate la Bousan, Coreea de Sud, la sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013.
Astfel, printre „acţiunile“ care mai urmează a fi puse în practică, amintim:

           a. Intrarea la guvernare, în Grecia, a lui Alexis Tsipras, adică a unsului cluburilor

sioniste şi masone mondiale, preferatul organismelor şi al cluburilor economico-militare
internaţionale (vezi ABROSSETTI, Bilderberg, O.N.U., N.A.T.O., U.E., S.U.A. etc.) precum,
după cât se pare, chiar şi al SFÂNTULUI MUNTE ATHOS! (amintim că există, în acest sens,
acorduri încheiate între Alexis Tsipras, Sfântul Munte şi, bineînţeles, arhiepiscopul Ieronim.

           OBSERVAŢIE: Aceste acorduri urmează a fi date publicităţii, între cei pomeniţi

mai sus existând, de asemenea, şi înţelegerea ca, la momentul potrivit, Sfântul Munte Athos
şi arhiepiscopul Ieronim să procedeze la o „dezminţire“, totul pentru a linişti … clerul de
rang inferior şi poporul).

           b. Întrunirea Marelui Sinod Panortodox, undeva la mijlocul anului 2016, chiar în zi de

Cincizecime, la Sfânta Mănăstire„Sfânta Irina“ de la Constantinopol. Hotărârile ce urmează a fi
luate la acest sinod au fost deja incluse în SUPER-MEMORANDUMUL al cărui text îl redăm
în continuare.

            c. Vizita, programată a avea loc la data de 30 noiembrie 2014, a papei Francisc la

Patriarhia Ecumenică, ocazie cu care se va săvârşi Sfânta Liturghie comună, la care vor lua parte
diferiţi clerici ortododocşi, în frunte cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu etc. Cum este de
aşteptat, înainte de aceasta se va proceda laUNIREA ORTODOCŞILOR CU ROMANO-
CATOLICII.

Toate acordurile încheiate în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi semnate la Bousan,

Coreea de Sud, în număr de peste 60, au fost deja incluse în diferite articole ale SUPER-
MEMORANDUMULUI la care facem referire.

          OBSERVAŢIE: După câte se pare, acest lucru se pare că i-ar fi „neliniştit“ pe unii dintre
factorii de răspundere însărcinaţi de către Biserică cu organizarea Marelui Sinod Panortodox din
2016, aceştia fiind de părere că cele cuprinse în prezentul document ar fi trebuit făcute cunoscute
publicului larg (popor şi clerici laolaltă) mai târziu şi nu la momentul respectiv, adică în vara
anului 2014, şi că informaţiile scurse în mod cu totul ilegal ar fi provocat deja o aşa-zisă
„nelinişte“ în popor, încă din vara anului 2014!!!

           Din păcate, atât la Sfântul Munte Athos, cât şi în cadrul Bisericii Ortodoxe, nu sunt deloc
puţini la număr cei ce îşi fac griji privitor la cele ce ni se pregătesc, respectiv referitor la faptul că
Patriarhia Ecumenică şi Patriarhul Bartolomeu personal, dar şi alţii … au programat deja crearea
şi impunerea unei noi “biserici”, mondiale, timpul rămas până la implementarea celor hotărâte
fiind unul foarte scurt.

             În SUPER-MEMORANDUMUL la care facem referire, capitolul privitor la

BISERICĂ, alcătuit din 15 articole, prevede, la Articolul 10, paragraf 10d, următoarele:
„Referitor la anularea avatonului la SFÂNTUL MUNTE ATHOS, urmează a fi pusă în practică
începând cu data de 1 iunie 2017“.

            SUPER-MEMORANDUMUL care, aşa după cum am precizat, a fost deja redactat la

Strasbourg, la data de 25 – 29 iunie 2014, sub titlul: MEMORANDUM: European Union, the
Greek Government and Greek Church, Istanbul Church out of Instanbul, Christines Orthodox
Churches, Catholic Churches, Russian Government and Cyprus Government, adică, în traducere
liberă,MEMORANDUM încheiat între Uniunea Europeană, Guvernul Greciei, Biserica Greciei,
Biserica din Istanbul, cea dinafară de Istanbul, Bisericile Creştin-Ortodoxe şi Catolice,
Guvernul Rusiei şi Guvernul Republicii Cipru, a fost semnat de:

a. Preşedintele Consiliului European, HERMAN VAN ROMPUY, mandatat până la data de 31

octombrie 2014
b. Reprezentantul Guvernului Greciei,  ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei
c. Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia
d. Reprezentantul Bisericii Constantinopolului, cea de dinafara Constantinopolului, Î.P.S.
Teoclit, Mitropolit de Iconiu, Asia Mică
e. Reprezentantul Patriarhiilor Slave şi al Guvernului Rusiei, IPS Ilarion Arhiepiscop de
Volokolamsk, Rusia
f. Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem
g. Reprezentanţii Bisericii şi Guvernului Ciprului, Î.P.S. Neofytos de Morfou şi P.S. Varnava
de Trimythoyntos
h. Reprezentanţii Bisericii Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis
i. Reprezentanţii Bisericii Alexandriei, P.S. Vasile de Tripolis
j. Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, P.S. Timotei de Vostron.

INTRODUCERE

Semnat la Strasbourg, în perioada 20-25 iunie 2014, 

SUPER-MEMORANDUMUL urmează a fi implementat în perioada 1 mai 2016 – 16 august
2020. Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizaţi, pe durata
aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute în acesta. Durata de
implementare a Memorandumului poate fi prelungită. De asemenea, Memorandumul poate fi pus
în practică mai devreme de data oficială convenită pentru implementarea sa.

Prevederi MEMORANDUM referitoare la Fondurile de asigurări

şi pensii din Grecia, Cipru şi Uniunea Europeană

TOTAL ARTICOLE: 11
Articolul 1: Comasarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii din Grecia şi înfiinţarea a două noi
Case până la data de 18.09. 2019, după cum urmează:

1.
1.
1. Casa de Ajutor Social, Reciproc şi Sănătate,
2. Casa de Asigurări agricultori şi muncitorime

Articolul 2: Pensii unitare, în cuatum de 560 euro, acordate prin cele două
Case de Asigurări şi Pensii, până la data de 30.09.2017, respectiv în
cuantum de 365 euro până la data de 30.09.2020.
Articolul 3: Dotarea tuturor asiguraţilor cu card electronic cu credit
valabil timp de 365 de zile, care poate fi înnoit doar de Casele de
Asigurări pentru încă 365 de zile în mod repetat. Cardul urmează a fi
înlocuit în data de 01.12.2017.
Articolul 4: Program al instituţiilor de stat în toate duminicile de peste an,
cu program de la orele 12:00 până la orele 20:00, mai puţin în luna august.
Reforma urmează a fi implementată începând cu data de 01.01.2017.
Articolul 5: Drept zi liberă pentru toate Casele de Asiguraţi şi Sănătate se
stabileşte ziua de sâmbătă, pe tot parcursul anului.
Articolul 6: Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi examinaţi de medici
specialişti în spaţii special amenajate în cadrul unităţilor medicale.
Articolul 7: Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de pensionare se
stabileşte la 69 de ani
Articolul 8: Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de pensionare se
stabileşte la 70 de ani
Articolul 9: Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de pensionare se
stabileşte la 71 de ani
Articolul 10: Începând cu data de 15.06.2016, se elimină cărţile de muncă
şi carnetele de sănătate, pentru toţi asiguraţii Caselor de Asigurări.
Articolul 11: Până la data de 16.09.2016 se prevede unificarea tuturor
Caselor de Asigurări şi Pensii.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMUL referitoare la Învăţământ

TOTAL ARTICOLE: 12
Articolul 1: ÎNVĂŢĂMÂNT MULTICULTURAL în toate instituţiile de învăţământ din ţară,
începând cu data de 11.09.2016
Articolul 2: Începând cu data de 11.09.2017 se anulează toate sărbătorile religioase şi
naţionale, la toate instituţiile de învăţământ
Articolul 3: Începând cu data de 11.11.2016, se desfiinţează educaţia religioasă a elevilor
Articolul 4: Începând cu data de 11.11.2016, se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă şi
moscheepentru toţi elevii de ciclul primar şi, treptat, şi pentru toţi elevii de ciclul gimnazial şi
liceal
Articolul 5: Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul gimnazial se introducelecţia de educaţie
sexuală, iar începând cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative tuturor elevilor de
ciclu primar.
Articolul 6: Se renunţă la predarea lecţiei de Istorie a Greciei şi la acumularea de cunoştinţe
referitoare la Revoluţia Greacă şi se inaugurează cursul de Renaştere Europeană, având în prim
plan Revoluţia Franceză şi Italiană a lui Garibaldi de la 1843. Această reformă urmează a fi pusă
în practică începând cu data de 11.12.2018
Articolul 7: Începând cu data de 11.12.2017, lecţia de educaţie religioasă va prevedea şi o parte
practică pentru toate nivelele de învăţământ.
Articolul 8: Începând cu data de 16.10.2016, se desfiinţează toate sărbătorile naţionale şi
paradele.
Articolul 9: Începând cu data de 17.10.2016, pentru toate ciclurile de învăţământ se vor dedica
sărbători dedicate mediului înconjurător
Articolul 10: Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate facultăţile de Teologie.
Acestea vor fi transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea, începând cu data de
11.09.2016 se renunţă la lecţia de religie la toate ciclurile de învăţământ şi începând cu data de
12.09.2016 se introduce lecţia de morală religioasă.
Articolul 11: Începând cu data de 01.01.2017 se va trece la concedierea de profesori din toate
ciclurile şi categoriile de învăţământ şi se procedează la introducerea internetului.
Articolul 12:
12.a. Începând cu data de 19.09.2016 se introduc diapozitive pentru susţinerea lecţiei de educaţie
sexuală.
12.b. Începând cu data de 20.09.2017 se introduc legitimaţii electronice pentru elevi.
12.c. Se va proceda la instalarea de detectoare de metale în toate instituţiile de învăţământ,
indiferent de nivel. Accesul elevilor, al studenţilor şi al profesorilor va fi permis numai în baza
unui card de acces.
12.d. Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza excursii cu elevii şi studenţii în locaţii în
care este promovată emanciparea sexuală.
12.e. Începând cu data de 16.09.2016 se va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la Biserica

TOTAL ARTICOLE: 15

Articolul 1: Special.
1a. Reforma slujbelor bisericesti, mai alesîn ceea ce priveste orele la care vor fisăvârșite. Astfel,
in perioada de iarna Sfanta Liturghie va fi savarsita in fiecare dimineata de duminca incepand cu
ora 10:00 si pana la orele 11:30, iar in perioada de vara in fiecare duminicădupa-amiaza incepand
cu ora 19:30 si pana la ora 21:00. Reforma va fi pusa in aplicare incepand cu data de 17.10.2017.
1b. Incepand cu data de 26.10.2017 vor fi demontate toate catapetesmele din biserici.
1c. Incepand cu data de 01.03.2017, se vor introduce icoane renascentiste, inlocuindu-se astfel
arta bizantina.
1d. Incepand cu data de 01.03.2017, in cult se vor folosi si instrumente muzicale.
Articolul 2:
2a. Incepand cu data de 15.08.2017 se renunta la obilgativitatea reverendei pentru preoti in afara
sfintelor lacase.
2b. Incepand cu data de 01.05.201(nu apare), clericii vor fi obligati sa renunte la barba si par
lung.
Articolul 3: Incepand cu data de 14.08.2018 se vor interzice privegherile din biserici si
manastiri.
Articolul 4: Incepand cu data de 15.08.2016 nu vor mai fi sarbatoriti sfintii antisemiti.
Articolul 5: Incepand cu data de 15.09.2016 toti clericii, indifferent de rang, vor proceda la
predici antirasiale.
Articolul 6: Incepand cu data de 16.09.2016 se vor elimina imnurile anti-Semite din intreaga
Biserica crestina.
Articolul 7:
7a. Incepand cu data de 16.09.2016, in toate bisericile crestin-ortodoxe se va renunta la Utrenie.
7b. Incepand cu data de 19.09.2017 in toate bisericile crestine se vor introduce noi slujbe.
7c. Incepand cu data de 20.09.2016 se va celebra o sarbatoare dedicate mediului inconjurator, in
fiecare an la data de 5 iunie, precum si o sarbatoare dedicata pamantului, in data de 14 aprilie.
7d. Incepand cu data de 01.07.2016 se va introduce o sarbatoare dedicata holocaustului evreiesc,
cu o slujba speciala in toate bisericile crestine. Sarbatoarea va fi tinuta de trei ori pe an, mai
precis in datele de 27 ianuarie, 21 aprilie si in Duminca lui Toma.
7e. Incepand cu data de 15.07.2017 vor fi desfiintate toate sarbatorile nationale.
Articolul 8
8a. Reformarea tuturor sarbatorilor tinute de Bisericile crestine (nu se specifica la ce data).
8b. Inaugurarea de noi sarbatori in cadrul Bisericilor crestine.
8c. Incepand cu data de 17.04.2017 in toate Bisericile crestine se va desfiinta avatonul.
8d. Începând cu data de 01.05.2017, Organizaţia Naţiunilor Unite va prelua controlul Bisericii
Creştine Unite
8e. Începând cu data de 01.05.2017, Ierusalimul va deveni capitală spirituală.
8f. Începând cu data de 01.05.2017 se desfiinţează Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei,
Antiohiei şi cele Slave, mai puţin Patriarhia Moscovei.
8g. Începând cu data de 01.05.2016, vor mai funcţiona doar trei patriarhii ale Bisericii Creştine
Unite, respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei şi Patriarhia Constantinopolului.
8h. Începând cu data de 17.07.2017 toate seminariile teologice vor fi transformate în şcoli de
religie.
Articolul 9:
9.a. Facultatea de Teologie de la Chalki va fi redeschisă la data de 17.07.2017
9.b. Biserica Greciei se angajează, din fonduri proprii, precum şi din fonduri europene, să
întreţină lăcaşuri de închinăciune ale musulmanilor.
9.c. De asemenea, începând cu data de 01.09.2016, Biserica Greciei se angajează să permită
funcţionarea de lăcaşuri de închinăciune ale budiştilor şi, în general, ale oricărui cult.
9.d. Începând cu data de 20.09.2016, se vor organiza cursuri pentru toţi credincioşii, în cadrul
tuturor centrelor religioase de pe lângă toate Bisericile creştine, indiferent de convingerile
religioase ale cursanţilor.

Articolul 10:
10.a. Începând cu data de 20.05.2017 se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu
acompaniament de instrumente muzicale şi în cadrul tuturor Bisericilor creştine
10.b. Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele
muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.
10.c. Începând cu data de 01.05.2017 se vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara
lăcaşurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în mod regulat de Bisericile creştine.
10.d. Începând cu data de 01.06.2017 se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos.
10.e. Începând cu data de 01.09.2017 toate Bisericile creştine vor accepta unirile federale şi
multinaţionale.
10.f. Începând cu data de 01.09.2018, O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial şi de moderator în
uniril internaţionale.

Articolul 11:
11.a. Începând cu data de 15.08.2017, conducător al Bisericii creştine devine Vaticanul.
11.b. Începând cu data de 20.11.2017 şi până la data de 18.08.2018, la Sfântul Munte Athos vor
fi instalaţi monahi din toate tagmele romano-catolice (papistaşi), precum şi practicanţi ai cultelor
păgâne.
11.c. Începând cu data de 01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune
telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul
Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin, în unitate statală independentă, în
centru de promovare a unei noi orientări creştine, în centru păgân şi bizantin de venerare şi
îndrumare, în centru de promovare a unei noi orientări şi muzici bisericeşti.

Articolul 12:
Începând cu anul 2016, toate bisericile creştine se vor adapta noii realităţi a Erei celei Noi.

Articolul 13:
13.a. Începând cu data de 17.07.2017, sediul Patriarhiei Ecumenice se mută în Insula Patmos,
Grecia, în Sfântul Munte Athos sau în insula Samothraki, şi se vor înfiinţa treu centre ale
acesteia.
13.b. Începând cu data de 01.11.2017, în cadrul Bisericilor creştine vor fi numiţi în funcţii de
conducere persoane ce au împlinit vârsta de 28 de ani.

Articolul 14:
14.a. În diferite insule din Grecia, dar şi în Cipru şi la Sfântul Munte Athos se vor organiza
simpozioane pe teme de ecologie, precum şi conferinţe pe tema unirii internaţionale.
14.b. Începând cu data de 15.08.2017, toate Bisericile creştine vor accepta desfiinţarea statelor
naţionale şi înfiinţarea de unităţi statale multinaţionale, multicentrice, multiculturale şi
multireligioase, precum şi înfiinţarea de unităţi statale cu caracter religios, de tipul Patriarhiei
Ecumenice.
14.c. Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii Creştine Ortodoxe se vor desfiinţa
stranele şi cântăreţii şi se vor introduce coruri.
Articolul 15:
15.a. Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-
Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016. Acordurile de mai
sus au fost deja ratificate de:
– Preşedintele Consiliului Europei,HERMAN VAN ROMPUY, mandatat până la 31 octombrie
2014,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem,
– Guvernul şi Biserica Ciprului, prin P.S. Varnava, Episcop de Trimythoyntos, şi Î.P.S.
Neofythos, Mitropolit de Morfou,
– Patriarhia Ierusalimului, prin Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron.
– Patriarhia Alexandriei, prin Arhiepiscop Vasile de Tripolis,
– Patriarhia Antiohiei, prin Arhiepiscop Ilie de Tripolis,
– de toate Bisericile Ortodoxe Slave şi Biserica Rusiei, prin Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de
Volokolamsk,
– de Vatican, prin cardinalul Walter Kasper.
15.b. Cu acordul Patriarhiei Ierusalimului, cele patru dogme creştine vor trece sub administrarea
a patru autorităţi, respectiv O.N.U., UNESCO, Biserica Rusiei şi Vatican (începând cu data de
01.05.2017)
15.c. Articol lămuritor: Bunurile mobile şi imobile ale entităţilor amintite vor trece în
administrarea comună a Bisericilor creştin-ortodoxe, împreună cu organismele statale şi
suprastatale amintite mai sus.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI

referitoare la spitale şi sistemul de sănătate

TOTAL ARTICOLE: 8

Articolul 1: Spitalele vor face distincţie între vârstnici şi tineri. Începând cu 08.09.2017.
vârstnicii vor fi examinaţi în spaţii special amenajate.
Articolul 2: Dreptul la internare în spitale îl vor avea doar posesorii de card de asigurat.
Începând cu data de 08.09.2017, accesul neasiguraţilor în spitale va fi interzis.
Articolul 3:
3a. Începând cu data de 01.08.2017, se va limita numărul spitalelor.
3b. Începând cu data de 16.09.2017, se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de
detenţie.
3c. Începând cu data de 17.07.2018 se vor înfiinţa centre experimentale în cadrul spitalelor.
Articolul 4: Începând cu data de 17.06.2017, toate serviciile social vor identifica electronic
cetăţenii. Excepţie constituie prim-ajutorul acordat în cadrul spitalelor.
Articolul 5: Începând cu data de 17.08.2017, se interzic specializările multiple.
Articolul 6: Începând cu data de 17.08.2017, se va proceda la comasarea spitalelor şi la
înfiinţarea de unităţi spitaliceşti multifuncţionale.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 17.08.2017, se vor introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi
cetăţenii şi cadrele medicale.
7.b. Începând cu data de 19.09.2017 vor fi desfiinţate toate centrele de prim-ajutor şi protecţie
socială.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la reforma administrativă

Articolul 1: Începând cu data de 16.06.2017, toţi cetăţenii Comunităţi Europene şi ai Federaţiei

Ruse vor fi identificaţi electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate
bisericile creştine.
Articolul 2:
2a. Începând cu data de 17.10.2017 se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la
înfiinţarea de state federale, unele cu caracter zonal şi capitală proprie.
2b. Începând cu data de 14.08.2017 se va proceda la înfiinţarea unui stat dualist în insula Cipru.
2c. Începând cu data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor religiilor de pe planetă.
2d. Începând cu data de 14.08.2018, pe întreaga planetă se va proceda la înfiinţarea de centre
religioase sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor. Astfel de centre vor funcţiona în
localitatea Ammochostos, Cipru, începând cu data de 14.08.2018 şi două asemănătoare la
Constantinopol, mai precis la Biserica „Sfântul Fanurie‘‘ şi la Biserica „Sfânta Sofia‘‘.
Articolul 3: Începând cu data de 19.11.2016, se va acorda statut legal tuturor emigranţilor sosiţi
în statele Uniunii Europene, necondiţionat.
Articolul 4:
4a. Începând cu data de 16.08.2016, vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceştia vor
putea face parade în mod regulat şi liber, pe toate drumurile oraşelor Comunităţii Europene.
4b. Începând cu data de 16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între homosexuali, a
căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a înfierii de copii de către cuplurile homosexuale.
4c. Începând cu data de 18.05.2016, se va proceda la liberalizarea relaţiilor sexuale între
persoane ajuns la vârsta majoratului (19 ani) şi persoanele majore.
4d. Începând cu data de 18.11.2016, se va proceda la liberalizarea transmisiunilor televizate şi în
presă ale programelor sexuale şi se va permite circulaţia liberă a cât mai multe reviste
pornografice, în toate ciclurile de învăţământ.
4e. Începând cu data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranţă în apropierea unităţilor
de învăţământ de toate gradele, în întreaga Comunitate Europeană, precum şi în interiorul
cazarmelor militare.
4f. Începând cu data de 22.12.2017, se vor preda, la toate nivelele, lecţii de sex plătit, nu doar de
către cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de toleranţă.

Articolul 5: Începând cu data de 22.12.2017, se va permite pornografia infantilă pe internet,

pentru copii cu vârste mai mari de 14 ani.
Articolul 6:
6a. Începând cu data de 10.12.2016, se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la
instituirea unui guvern mondial.
6b. Începând cu data de 20.09.2016, se va proceda la legalizarea homosexualităţii în cadrul
instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ se vor preda lecţii
referitoare la homosexualitate.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 21.09.2017, se va proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va
inaugura Noua Eră.
7b. Începând cu data de 01.03.2017 se va proceda la desfiinţarea drapelului elen şi a tuturor
drapelelor europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în Europa.
7c. Începând cu data de 21.03.2017 se vor introduce sărbători dedicate mediului înconjurător.
7d. Începând cu data de 20.04.2017, vor fi coborâte drapelele greceşti şi bizantine arborate la
intrarea în instituţiile publice, de învăţământ şi în biserici.
7e. Începând cu data de 17.03.2018 se va proceda la înfiinţarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi
Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi şi monahii de toate dogmele şi religiile.
Articolul 8:
8a. Începând cu data de 15.05.2016, vor fi promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva
discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele europene.
8b. Începând cu data de 21.10.2017, se vor încuviinţa convenţiile de convieţuire şi în ceea ce-i
priveşte pe homosexuali şi la abrogarea caracterului obligatoriu al căsătoriei religioase şi civile
în întreaga Uniune Europeană.
8c. Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la legalizarea crematoriilor (incinerarea
morţilor).
8d. Începând cu data de 20.05.2016 se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană,
înmormântările religioase şi se va introduce treptat obligativitatea incinerării morţilor.
8e. Începând cu data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea morţilor, referitor la
persoanele care doresc slujbă de înmormântare.
8f. Începând cu data de 23.05.2016 se vor renunţa, în toate ţările Uniunii Europene, la jurământul
pe Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecţi, primari, studenţi etc.
8g. Începând cu data de 24.05.2016 nu vor mai fi permise slujbe de sfinţire în Parlament,
instituţii de învăţământ şi publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.

Articolul 9:
9a. Începând cu data de 25.05.2016, în întreaga Uniune Europeană se va renunţa la depunerea
jurământului de către parlamentari.
9b. Începând cu data de 11.09.2016, slujbele de sfinţire vor fi interzise în toate unităţile de
învăţământ.
9c. Începând cu data de 12.09.2016, se va renunţa la botezul obligatoriu al copiilor mici şi se va
introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă.
9d. În toate instituţiile de învăţământ universitar şi de interes public, precum şi în cadrul tuturor
ministerelor din ţările membre ale Uniunii Europene, se va proceda la crearea de arhive
electronice. În acest sens, vor fi montate sisteme de amprentare şi recunoaştere iris, astfel încât
accesul tuturor cetăţenilor, elevi, cadre didactive, studenţi şi oameni politici să se facă în
instituţiile amintite doar în acest fel. Reforma urmează a fi pusă în aplicare începând cu data de
29.10.2017.

Articolul 10:
10a. Conform modelelor oferite de NATO, începând cu data de 30.01.2017 se va proceda la
înfiinţarea de armate multinaţionale şi la renunţarea la armatele naţionale. În paralel, stagiul
militar nu va mai fi satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene unde mai este încă
obligatoriu.
10b. Începând cu data de 30.03.2017 se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru
toţi cetăţenii, în relaţiile cu statul multinaţional al Uniunii Europene.

Articolul 11:
11a. Începând cu data de 1 mai 2016, noi, semnatarii prezentului SUPER-MEMORANDUM,
ne angajăm să implementăm reformele de mai sus, în paralel cu un Memorandum intern referitor
la înţelegerea şi colaborarea religioasă în cadrul Uniunii Europene (începând cu data de
01.05.2016) şi un alt Memorandum intern referitor la colaborarea cu Uniunea Europeană
(începând cu data de 01.05.2016). Implementarea reformelor prevăzute în
prezentul MEMORANDUM pot fi amânate doar câteva luni, mai precis 9 (nouă). În cazul în
care implementarea acestor reforme va întârzia mai mult de 9 luni, statul naţional care se face
vinovat de aceasta se obligă la plata unei amenzi în cuantum de 20.000 de euro, plus penalităţ în
cuantum dublu, în cazul în care amenda nu este achitată la timp. De asemenea, această amendă
va fi plătită şi de fiecare din ministerele fostului stat naţional, respectiv Ministerul
Învăţământului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării, dar şi de toate Bisericile creştine.
11b. Implementarea reformelor de mai sus se poate face chiar şi un an mai devreme de data
stabilită prin Memorandum. În acest caz, bisericile şi fostele autorităţi statale vor beneficia de un
„bonus“ în cuantum de 500.000 de euro din partea Autorităţii Europene pentru Reforme.
11c. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne obligăm să restaurăm regalitatea democratică, în
special în Grecia, până la finele anului 2016. În ceea ce priveşte Grecia, ne angajăm, de
asemenea, până la finele anului 2016, să reînviem vechile religii păgâne recunoscute de fostul
stat.
11d. Autoritatea Europeană pentru Reforme va funcţiona începând cu data de 01.05.2016.
11e. Începând cu data de 01.05.2016, se prevede înfiinţarea Biroului European pentru Reforme,
cu un capital iniţial de 800.000.000 de euro.
11f. Începând cu data de 13.07.2017 se înfiinţează Uniunea Mediteraneanu Regională, din care
vor face parte toate ţările din bazinul Mării Mediterane. Biroul European de Coordonare al
uniunii va avea sediul în Sfântul Munte Athos şi va funcţiona începând cu data de 17.12.2017.
11g. Începând cu data de 21.01.2016 un Birou pentru Reforme de Mediu va funcţiona în
Dubrovnik, Croaţia.
11h. Începând cu data de 22.01.2016, se va înfiinţa un Birou de reforme New-Age în Barcelona.
11i. Începând cu data de 23.11.2016, se va proceda la înfiinţarea unui nou Birou European pentru
Reforme Religioase, coordonat de un Centru Religios de la Vatican, în urma semnării acordurilor
aferente cu Uniunea Mediteraneană, O.N.U., Consiliul Mondial al Religiilor. Sediul acestui
birou, care va funcţiona începând cu data de 24.11.2016, va fi la Paris.

Semnatarii acordurilor de mai sus sunt:

– Preşedintele Consiliului European, HERMAN VAN ROMPUY,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem,
– Reprezentanţii Bisericii şi Guvernului Ciprului, P.S. Varnavam Episcop de Trimythonytos şi
Î.P.S. Neotytos, Mitropolit de Morfou,
– Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron,
– Reprezentantul Bisericii Alexandriei, Preafericitul Ilie, Arhiepiscop de Tripolis,
– Reprezentantul Bisericilor Ortodoxe Slave şi al Federaţiei Rusiei, Preafericitul Ilarion,
Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Walter Kasper,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Angelo Scola, cardinal al Milanului,
– Reprezentantul Consiliului Mondial al Bisericilor, Andre Varkan,
– Reprezentantul Bisericii Albaniei, Î.P.S. Policarp, Mitropolit de Artgyrokastros.
– Reprezentantul Bisericii Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis,

Subsemnaţii ne angajăm în implementarea tuturor acestor reforme începând cu data de 1 mai

2016 şi cel târziu până la data de 16 august 2020, astfel încât, începând cu data de 1 mai 2016, să
survină schimbarea şi să sărbătorim intrarea în Noua Eră.
Subsemnaţii ne angajăm să schimbăm Sfântul Munte Athos, Grecia şi să înfiinţăm pe cuprinsul
acestuia mânăstiri ale tuturor religiilor, dogmelor şi tagmelor monahale de la Vatican.
Subsemnaţii ne angajăm la acestea şi în numele celor ce ne vor urma la conducere, în sensul
implementării reformelor stabilite de comun acord.

De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului Dumnezeu, precum şi omului, ca acesta să se

arate (reveleze)în lume și să rezolve toate problemele planetei.

A. Declaraţie complementară: Prezentul înscris constituie SUPER-MEMORANDUM local şi

priveşte Grecia, Republica Cipru, Rusia şi Uniunea Europeană, precum şi SUPER-
MEMORANDUM ce priveşte Bisericile Constantinopolului, Greciei, Ierusalimului, Alexandriei,
Antiohiei, Patriarhiilor Slave, Rusieişi Sfântului Munte Athos. Bisericile amintite au semnat deja
SUPER-MEMORANDUMUL cu celelalte Biserici creştine din Uniunea Europeană.
B. Declaraţie complementară: Bisericile Creştin-Ortodoxe obligă şi statele aparţinătoare să
implementeze reformele convenite.
C. Declaraţie complementară: Se anexează un MEMORANDUM special privind Cooperarea
Bisericească şi Statală cu Uniunea Europeană. Noi, semnatariiMEMORANDUMURILOR de
mai sus ne angajăm, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm reformele stabilite începând
cu data de 1 mai 2016.
D. Declaraţie complementară: Procedăm la metamorfozarea statelor şi a entităţilor bisericeşti
autocefale, drept pentru care ne bucurăm, având în vedere că urmează să schimbăm întreaga
structură bisericească şi statală. Inaugurăm de acum Noua Eră şi, începând cu data de
01.05.2016, vom inaugura şi Noua Stare de Fapte.
E. Declaraţie complementară: Ne asumăm răspunderea referitor la reforma administrativă şi
bisericească şi referitor la reînfiinţarea Bisericii celei Una. De asemenea, ne asumăm răspunderea
referitor la înfiinţarea Forţelor Armate şi Miliţieneşti Multinaţionale, în vederea menţinerii
ordinii şi a siguranţei pe drumurile, în pieţele publice şi în toate oraşele din ţările membre ale
Uniunii Europene. La fel vom proceda şi referitor la apărarea tuturor Bisericilor, de către forţele
amintite mai sus.
F. Declaraţie complementară: Noi, conducătorii religioşi şi politici, semnatari ai prezentului
înscris, ne luăm angajamentul de a colabora strâns şi intens cu Poliţia Mondială (I.P.T.F.), aşa
cum aceasta a fost înfiinţată la data de 21.09.2001 şi îşi are sediul provizoriu în Washington,
precum şi cu Forţele Federale Americane pentru Gestionarea Situaţiilor Speciale (F.E.M.A.) cu
sediul în Washington şi Baltimore, aşa cum acestea au fost înfiinţate la data de 17.11.1984. În
colaborare cu Armata Europeană, înfiinţată la Constantinopol la data de 26.10.2001 şi având
sediul provizoriu în localitatea Mons, Belgia, şi cu celelalte autorităţi militare europene şi locale,
forţele amintite mai sus vor asigura ordinea şi siguranţa în toate fostele state naţionale ale
Uniunii Europene şi în toate Bisericile creştine, precum şi pentru toate dogmele şi religiile de pe
teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, ne asumăm răspunderea de a proceda la monitorizarea tuturor cetăţenilor, în

vederea asigurării siguranţei, lucru care se va realiza prin montarea de camere de supraveghere
de ultimă generaţie în toate instituţiile europene, în toate oraşele Uniunii Europene, în mănăstiri,
biserici şi instituţii publice. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Poliţiei
Religioase.
Implementarea reformelor de mai sus va începe la data de 02.05.2016.
Noi, semnatarii prezentului înscris, ne angajăm, începând cu data de 1 iunie 2016, să asigurăm
siguranţa şi ordinea publică.
Urmează semnăturile (în anexă, lista semnatarilor SUPER-MEMORANDUMULUI încheiat
între 25 şi 29 iunie 2014).
Responsabil privitor la publicarea şi expedierea SUPER-MEMORANDUMULUI, Kereth
Tanais.

P.S. COMENTARIU: Înscrisul tradus mai are ataşate alte 40 de articole ale LEGII SUPREME
aferente care, de asemenea, a fost votată şi de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, constituindu-se
astfel în cel mai periculos înscris emis vreodată de aceste centre internaţionale. Ne rezervăm
dreptul de a o publica…

traducere dupa originalul din greacă

ΦΡΙΚΗ Ισοπεδωση Των ΠΑΝΤΩΝ

https://www.scribd.com/embeds/305838955/content?
start_page=1&view_mode=scroll&show_recommendations=true

           MIȘCAREA NEW AGE ȘI RELIGIA MONDIALĂ A ECUMENISMULUI

MASONIC. ÎNMULȚIREA ATACURILOR ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI…

              Mișcarea New Age a fost concepută de evreii sioniști pentru a pune bazele
doctrinare pentru Noua Ordine Mondială și statul global.                          Ideologia
numeroaselor organizații ce fac parte din MIȘCAREA NEW AGE (NOUA ERĂ) este una
profund antihristică și este cea care la sfârșitul lumii va determina hotărâtor interzicerea
creștinismului în întreaga lume, așa cum s-a mai întâmplat de altfel și în zorii
creștinismului în primele trei veacuri de prigoană…

             ,,Scopul politic de bază al Mișcării New Age este controlul global. ”Dizolvarea și
distrugerea statelor naționale în interesul păcii și conservării”, sunt idei susținute în mod
deschis. (…) Propovăduind pacea și dragostea, Mișcarea a reușit să orbească pe mulți dintre
aderenți și să-i facă să le susțină idealurile:

           – arianismul, adică supremația rasei Vestului; ca în cazul lui Hitler, acesta este legat de
antisemitism (volumul ,,Mein Kamf” al lui Adolf Hitler se vinde și azi – n.a.);

           – inițiere în masă, numită și ,,inițiere Luciferică”, adică un act de consacrare lui
Lucifer (s-a întâmplat chiar recent în 2016 la o messă catolică alături de Papa Francisc,
care este iezuit și mason, când a fost invocat la strană Lucifer! – n.a.);

           – o acțiune de purificare, adică de exterminare a celor ce nu sunt de acord cu

obiectivele Mișcării (cazuri mai cunoscute, precum: mitropolitul Irineu Mihălcescu,
Patriarhul Teoctist, ÎPS Iustinian Chira, mari duhovnici ca Ioanichie Bălan, Justin
Pârvu ș.a. – n.a.);

           – avortul și însămânțarea artificială (in vitro ș.a. – n.a.);

           – limitarea numărului copiilor într-o familie (sub pretextul masonic că suntem prea
mulți pe planetă și resursele naturale sunt limitate… – n.a.);

           – controlul genetic (clonarea animalelor și în viitorul apropiat și a oamenilor!… –

n.a.);

           – controlul morții, deși există un cult al morții, aceasta fiind privită ca o experiență
euforică și o tranziție către noi cicluri ale vieții (adică vorbim de reîncarnare; cultul morții
este prezent în cercurile sataniste și în unele loji masonice care folosesc simbolul cu cranii și
oase – n.a.) (…)

           Mișcarea New Age proclamă omul ca fiind dumnezeu și că ”omul l-a creat pe
Dumnezeu după chipul său”. Fideli concepției că ”totul este una”, ei consideră omul ca
făcând parte din Dumnezeu-Capul (”Conștiința cosmică” sau ”Forța”)(amintiți-vă de Forța
din filmul serial Războiul Stelelor – n.a.). Tot ce are de făcut omul este să se descopere și să-
și dezvolte divinitatea, extinzându-și conștiința lui prin meditație, yoga și cu alte metode (mulți
psihologi care îl admiră pe evreul mason Sigmund Freud insistă pe ,,descoperirea sinelui”
etc. – n.a.). (…)

           În locul gândirii analitice anterioare care corespundea concepției liniare și mecaniciste
despre lume, trebuie să avem o perspectivă holistică, o credință în interconexiunea dintre toate
lucrurile, sau în alte cuvinte în ”doctrina întregului”. (…) Filosofia Mișcării New Age are ca
scop reconcilierea tuturor lucrurilor opuse: știința și ocultismul sunt considerate egale. Toate
valorile etice se năruiesc; binele și răul nu mai există (de pildă catolicii, adică papistașii, au
ajuns să spună că nu mai există iad! – n.a.). Totul este una. Acest fapt explică dorința de a
face o sinteză a tuturor religiilor (,,necesitatea ecumenismului, deghizat multă vreme sub
numele de ,,dialog interecumenic” – n.a.). (…)

           Mișcarea New Age își are rădăcinile moderne în Societatea Teosofică fondată în 1875,
în New York, de către Helene Petrova Blavatsky, de origine rusă. Una dintre învățăturile de
bază ale acestei organizații este că toate religiile lumii au ”adevăruri comune” care transcend
diferențele posibile. Membrii ei cred în existența ”maeștrilor” care sunt fie spirite, fie oameni
mai evoluați decât ”oamenii de rând” – cu alte cuvinte persoane iluminate în mod special.
Una dintre figurile centrale care s-au evidențiat în Societatea Teosofică este Alice Bailey
(1880-1949), englezoaică, emigrată în America. Ea a pus bazele Mișcării New Age și este
considerată drept marea lor preoteasă. Ca și medium spiritist, ea a primit mesaje de la așa
numitul maestru al înțelepciunii Djwal Khul. (…)

           Una dintre tacticile inițiale a fost câștigarea de mulți simpatizanți prin activități
pacifiste, antimilitare. Următorul pas a fost promovarea unei ”critici sceptice și destructive
față de religie care susțin nemurirea omului”. Programele New Age și-au croit drum în lumea
afacerilor și-n toate aspectele societății; incluzând comunitatea creștină. În spatele unor teme
neprimejdioase cum ar fi alimentația sănătoasă și ținuta fizică, sunt de obicei incluse
următoarele practici care nu sunt altceva decât diferitele tehnici oculte orientale: meditația,
practici yoga, terapiile de relaxare, hipnoză, vindecare psihică (au apărut tot mai mult în
ultima vreme psihoterapeuți ca și cum ar fi o nouă profesie… – n.a.), vedenii (inclusiv
chiromanția sau interpretarea viselor – n.a.) și gândire pozitivă. Ultimele două au la bază
presupunerea că prin sugestii mintea poate creea și realiza tot ce-și propune. (…)

          În aceste condiții, Noua Ordine și Guvernare a lumii dorită de membrii New Age este în
mod evident anticreștină. S-au emis chiar planuri de abolire a legilor și simbolurilor creștine
și de înlocuire a sărbătorilor religioase cu sărbătorile păgâne (mai ales în ultimii ani!;
Crăciunul și sărbătoarea lui Moș Crăciun tinde să înlocuiască total sărbătoarea creștină a
Nașterii Domnului… – n.a.). Un element esențial al religiei New Age este folosirea diverselor
tehnici psihologice. După cum am menționat deja, programele New Age includ următoarele
practici: meditația, yoga, hipnoza, psihologia transpersonală și gândirea pozitivă (aici intră și
filosofia Zen, stilul Fheng-Shui etc. – n.a.).(…)

          Drogurile sunt și ele un mijloc folosit pentru a deschide interesul oamenilor față de
învățăturile Mișcării New Age. (…) Amploarea mișcării feministe are și ea legături strânse cu
spiritualitatea Mișcării. (…) avangarda radicală a mișcării feministe New Age deja a cerut
înlocuirea credinței creștine cu mitul zeiței Gaia (prezentă mai ales în filmele de animație
pentru copii! – n.a.), ,,Mama Pământului”, al cărui cult a fost reînviat și practicat din nou
(mai ales în cercurile oculte deghizate în ,,ecologiști” – n.a.). Adoptând practicile antice în
care femeia era egală cu ”natura”, adepții New Age s-au întors în mod deliberat la religiile
păgâne trecute, cu zeitățile lor, cum ar fi Iris, Astartea, Demeter și Hera. (…)

           O figură centrală a Guvernului și religiei Noii Lumi este Maitreya (despre care a scris
într-un fel și filosoful român Mircea Eliade într-un volum cu numele acestuia – n.a.). (…)
Se preconizează că la venirea lui, Maitreya să preia controlul asupra lumii, el fiind numit de
Lucifer ca să conducă lumea conform instrucțiunilor acestuia. Se va stabili un sistem de
control universal pentru că numai cine controlează distribuirea proviziilor poate conduce
lumea. În perioada Noii Ere, permisiunea de a face comerț și de a încheia afaceri va fi
acordată numai celor ce vor jura loialitate lui Maitreya, mai precis lui Lucifer. Fiecărui
cetățean al lumii i se va da un număr care va trebui folosit în toate tranzacțiile – incluzând și
afaceri mărunte – o cartelă de credit universală (electronică cu RFID – n.a.). Banii în
numerar vor fi eliminați. (…) Supranumit ”Hristosul” ca să deruteze omenirea, Maitreya este
de fapt o figură antihristică. (…) În ciuda frecventelor discursuri despre nevoia unei ”libertăți
religioase” (precum este în SUA de pildă – n.a.), membrii Mișcării New Age susțin cu tărie
ideea că libertatea religioasă trebuie să înceteze în Noua Eră. ”Noul Hristos” plănuiește
restructurarea creștinismului. Cu alte cuvinte, creștinismului biblic îi va nega dreptul de a
exista. (…)

           Anul 1975 a coincis cu începutul propovăduirii, la dimensiuni mondiale, a noii

evanghelii despre ”noua eră”, momentul când esoterica ideologie pătrunde în librării, în
mediile de informare, în masă, în instituțiile de cultură și învățământ occidentale. (…)
           ”Știința creștină”, mormonii, martorii lui Iehova, antroposofii (și multe altele până în
prezent – n.a.) sunt creaturi ale masoneriei. Mai mult, se susține că începând cu Conciliul
Vatican II, chiar papii ar fi masoni. Aderarea Bisericii la masonerie a început odată cu
Reforma. Luther a fost rosicrucian. Profund penetrat de ideile masonice este și cultul
metodist. (…) Templul umanist al francmasonilor este ”sinagoga lui Satan”, este reuniunea
ecumenică a creaturilor împotriva Creatorului sub stindardul înșelător al fraternității, al
toleranței, al umanismului celui fără de Dumnezeu. Orice stat democratic este un produs al
masoneriei. În fiecare stat funcționează, în mare taină, un Consiliu Suprem de cel mult 33
membrii. Acesta este cel mai înalt for masonic în statul lor…”   

           (din lucrarea de sinteză ,,New Age (Noua Eră) – mișcare ocultă îndreptată împotriva
religie creștine”, 1993, pp.3-30)

           Mai multe detalii veți găsi accesând link-urile: 

http://ortodoxinfo.ro/2017/03/07/cuviosul-serafim-rose-ortodoxia-si-religia-viitorului/

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2016/06/13/miscarea-new-age-este-anticrestina-si-creatia-
ocultei-mondiale-radu-iacoboaie-13-iunie-2016/

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2017/01/06/miscarea-new-age-seduce-tinerii-de-azi-pentru-
a-si-atinge-scopul-principal-distrugerea-in-viitorul-apropiat-a-crestismului-nevrednicul-radu-
iacoboaie-6-ianuarie-2017-la-sarbatoarea-botezul-dom/

Reclame
REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Partajează asta:

 Twitter
 Facebook
 Google


Dacă ți-a plăcut:

Similare

ORTODOXIA SUB ASEDIUL ECUMENISMULUI MASONIC – Radu Iacoboaie (forma

finală, 5 mai 2018) – BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A
ROMÂNIEIÎn "ECUMENISM"
S-a întâmplat ieri, 28 mai... M-au blocat din nou pe Facebook… Ultima oară eram EDUARD
ANTONESCU… Straniu e momentul… Tocmai când postam despre sărbătoarea zilei, SFÂNTA
TREIME… Îi arde rău, nu-i așa?… Adio, facebook! Va-ți arătat adevărata față demonică…În
"Cenzură"

FRAȚI ROMÂNI, VREȚI ÎN ROMÂNIA O DEMOCRAȚIE ÎN CARE MAJORITATEA

DECIDE SAU DORIȚI O DICTATURĂ A MINORITĂȚII SEXUALE (MANEVRATĂ DIN
UMBRĂ DE FRANCMASONERIE)?... - Radu Iacoboaie, 5 octombrie 2018În "patriotism"

Publicat de BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA

ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI
Scriitor, jurnalist și blogger ortodox Vezi toate articolele lui BLOGUL MIȘCAREA PENTRU
APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

Publicat29 aprilie 20185 mai 2018

Navigare în articol
Articol anterior CÂND VA CANONIZA BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ PE SFINȚII
ÎNCHISORILOR COMUNISTE?… Vizionează „Preotul Gheorghe Calciu și Valeriu Gafencu –
Chipuri de mărturisitori în temnițele comuniste.” Și filmul prezentat de Carmen Avram…
Articol următor Vizionează „ION ILIESCU, PUS SUB ACUZARE ÎN DOSARUL
REVOLUȚIEI” pe YouTube… REVOLUȚIE CARE A FOST DE FAPT O LOVITURĂ DE
STAT A EVREILOR SIONIȘTI CU CONCURSUL MOSSAD-ULUI (SERVICIUL SECRET
IZRAELIAN, CARE S-A OCUPAT DE DIVERSIUNI), CIA ȘI KGB Ș.A.

7 gânduri despre „ORTODOXIA SUB ASEDIUL

ECUMENISMULUI MASONIC – Radu Iacoboaie”

1. BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A

ROMÂNIEI spune:

29 aprilie 2018 la 9:19

29 aprilie 2018
PAPA A ÎNFIINȚAT ORDINUL CAVALERILOR TEMPLIERI IAR RECENT
VATICANUL I-A REABILITAT ABSOLVINDU-I DE ORICE VINĂ ȘI A CERUT
SCUZE MUSULMANILOR PENTRU CRUCIADE… EVIDENT, ÎN SPIRITUL
DEPLIN AL ECUMENISMULUI, NOUA RELIGIE (MASONICĂ) CE SE
DOREȘTE A FI IMPLEMENTATĂ LA NIVEL GLOBAL…

Mai întâi vom reproduce de pe un blog ortodox

https://saccsiv.wordpress.com/2013/11/19/cavalerii-templieri-in-ritual-lor-secret-se-
lepadau-de-hristos-batjocoreau-crucea-pupau-in-fund-alti-barbati-dar-cica-asta-
nu-e-blasfemie-si-nu-e-sodomie-deci-actualul-papa-trebuie-sa-si-ceara-s/:

,,S-a descoperit un vechi document considerat pierdut care ar arata ca:

Papa (Clement al V-lea) acceptase explicatia Cavalerilor conform careia acuzatiile

de sodomie si de blasfemie se datorau neintelegerii corecte a ritualurilor stravechi si
secrete, care isi aveau originea in perioada de lupte crancene a cruciatilor impotriva
musulmanilor, mai precis, a sarazinilor.

Printre aceste ritualuri se numarau „lepadarea de Iisus Hristos si batjocorirea

crucii, de trei ori”, ca si „pupatul fundului altor barbati”.

Adriano Forgione, editor al revistei Hera, sustine ca aceste practici erau destinate sa
simuleze umilintele si torturile la care ar fi fost supus un cruciat luat prizonier de
sarazini.

Ei mai erau invatati cum sa se lepede de credinta „numai cu mintea, dar nu si cu

sufletul”.

Desigur, „catolicii” in frunte cu papa erau deja eretici la vremea aia, deci e oarecum
bizar sa dezbati despre un soi de erezie a templierilor in catrul unei erezii a
papalitatii. Totusi, scoasa din contextul ereziei in care deja cazusera dupa marea
schisma din 1054, luata de sine statator, fapta ca atare, anume lepadarea de Hristos
si batjocorirea crucii nu poate fi sub nici o forma considerata o lepadare doar cu
mintea insa nu si cu sufletul. Ce-i aia? Se gaseste macar un singur astfel de exemplu
in Sfanta Scriptura sau in Vietile Sfintilor? In scrierile Sfintilor Parinti se da o astfel
de „derogare”? Atunci de unde habauceala asta? Ce hal de pregatire era aia?

Cat despre pupatul in fund al altor barbati … Ce fel de „antrenament” era ala?

Si de ce devenise traditie ritualul asta sinistru?

Doar o minte eretica putea accepta astfel de explicatii. Iar cei ce practicau acel
ritual nu erau decat niste satanisti. Ca si urmasii lor directi sau fratii lor de loje
masonice. Singura intrebare ar fi daca se mai pupa in fund.
Dar iata articolul complet Document de SENZATIE, descoperit in arhivele
Vaticanului, aduce la lumina un fapt exceptional:

Un document de senzatie descoperit in arhivele Vaticanului scoate la lumina un fapt

exceptional.

Datorita acestui document va fi poate necesara rescrierea intregii istorii a acestui

Ordin legendar, dar si istoria pontificatului lui Clement al V-lea, in timpul caruia a
fost dizolvat Ordinul, in ciuda faptului ca Papa insusi a fost cel care i-a absolvit de
orice vina pe cavalerii-calugari.

Agentiile de presa din Italia au transmis stirea referitoare la descoperirea in

arhivele secrete ale Vaticanului a acestui document pe care omenirea il cauta de
cateva secole si care redeschide procesul Templierilor,absolvindu-i de orice vina si
ridicand acuzatiile formulate si condamnarea tribunalului din anul 1308.

Copia procesului a fost descoperita de cercetaroarea Barbara Frale, urmand a fi

publicata in zilele urmatoare de periodicul „Hera”.

Barbara Frale a descoperit acest pergament care poarta inscrisul papei si care
precizeaza ca, incepand din vara anului 1308, Papa Clement al V-lea, in ciuda a ceea
ce s-a crezut pana in zielele noastre, ridica toate acuzatiile de erezie formulate
impotriva Marelui Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, si a celorlalti mari
demnitari.

Pana in prezent, cercetatorii considerau ca documentul s-a pierdut pentru

posteritate, impreuna cu celelelalte pergamente care fac trimitere la Templieri,
atunci cand Napoleon a preluat arhivele de la Vatican si le-a adus la Paris, potrivit
cersipamantromanesc.wordpress.com.

Dupa caderea Regatului Ierusalimului, Templierii au revenit in Franta.

In anul 1312, regele francez Filip cel Frumos, dusmanul declarat al Ordinului,
impune dizolvarea acestuia.

Regele forteaza mana Papei sa desfiinteze Ordinul, facand referire la procesul in

cursul caruia Templierii ar fi fost condamnati.

In opinia istoricilor, decizia curajoasa a Papei Clement al V-lea care, dupa cum bine
stim, nu a facut nimic sa impiedice caderea Ordinului, ofera dovada ca acest Papa,
prizonier in palatul pontifical din Avignon, nu era total dependent de Coroana
franceza.

El a avut initiativa de a salva Ordinul tinand cont de pocainta cavalerilor si de

cererea lor de a reveni in sanul Bisericii. Regele francez nu a tinut insa cont de
pozitia Papei si a lichidat Ordinul.
Documentele descoperite la VATICAN aduc la lumina un fapt exceptional –
masacrul din perioada medievala a Cavalerilor Templieri, acuzati de „erezie,
idolatrie si sodomie” – episod care continua sa ramana invaluit in mister – s-a
produs efectiv si in ciuda faptului ca insusi Papa ii exonerase in cadrul unui proces
secret.

Aceasta dezvaluire il va obliga pe actualul Papa, care a cerut iertare intregii lumi
musulmane pentru cruciade, sa ceara scuze in public si pentru persecutia la care a
fost supus unul din cele mai importante ordine ale cruciatilor.

Cavalerii Templieri, ale caror putere si bogatii legendare continua sa ne fascineze,

au fost desfiintati ca ordin de Papa Clement al V-lea la Conciliul de la Vienne
(Franta) din anul 1312.

Conform punctului de vedere publicat in cotidianul catolic „L’Avvenire”, toate

dosarele intocmite la ancheta pontificala s-au pierdut in timpul jefuirii Vaticanului
de catre armatele lui Napoleon care au invadat Italia in secolul al XVIII-lea, si ca
recuperarea acestora este un eveniment remarcabil.

Marele Maestru al Templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug din ordinul
regelui francez Filip al IV-lea (cunoscut si sub numele de Filip cel Frumos) care,
dorind sa isi insuseasca domeniile si tezaurul templier, a pornit o campanie-fulger
de arestari in zorii zilei de vineri, 13 octombrie 1307, a trecut la torturarea
Templierilor si, dupa ce le-a obtinut marturisirile prin tortura, i-a ucis.

Barbara Frale, cercetator la Scoala de Studii Paleontologice de pe langa Vatican,

sustine ca istoricii impartasesc in unanimitate opinia conform careia Papa Clement
al V-lea, el insusi de origine franceza si fost arhiepiscop la Bordeaux, a fost slab si s-
a lacast manevrat, acceptand planul lui Filip cel Frumos de a desfiinta Ordinul
Templier si de a pune mana pe bogatiile lui.

Numai ca documentele descoperite in arhivele Vaticanului, printre care se numara

si un facsimil despre care se credea ca a disparut pentru totdeauna, constituie
dovada ferma ca Papa a avut abilitatea sa manevreze lucrurile „cu dibacie si
hotarare”, astfel incat trimisii pontificali au fost cei care i-au anchetat, in 1308, pe
de Molay si pe alti mari demnitari templieri in temnitele castelului Chinon de pe
Loara, in cadrul a ceea ce a ajuns sa capete dimensiunile unei anchete pontificale.

Signora Frale, care scrie in prezent o carte pornind de la documentul Chinon, a

marturisit jurnalistilor de la revista italiana lunara Hera, revista specializata in
enigme ale istoriei, ca rezultatul anchetei a fost exonerarea totala a Cavalerilor.

Papa acceptase explicatia Cavalerilor conform careia acuzatiile de sodomie si de

blasfemie se datorau neintelegerii corecte a ritualurilor stravechi si secrete, care isi
aveau originea in perioada de lupte crancene a cruciatilor impotriva musulmanilor,
mai precis, a sarazinilor.
Printre aceste ritualuri se numarau „lepadarea de Iisus Hristos si batjocorirea
crucii, de trei ori”, ca si „pupatul fundului altor barbati”.

Adriano Forgione, editor al revistei Hera, sustine ca aceste practici erau destinate sa
simuleze umilintele si torturile la care ar fi fost supus un cruciat luat prizonier de
sarazini.

Ei mai erau invatati cum sa se lepede de credinta „numai cu mintea, dar nu si cu

sufletul”.

Ordinul Cavalerilor Templieri — sau mai corect, Ordinul Cavalerilor Sarmani ai

lui Hristos si ai Templului lui Solomon — a fost infiintat in perioadfa primelor
cruciade din secolul al XII-lea, cu scopul de a-i proteja pe crestinii care plecau in
pelerinaj spre Tara Sfanta, impreuna cu un alt ordin crestin, Cavalerii Ospitalieri
(sau Ioaniti).

Denumirea Ordinului Templier se datoreaza faptului ca i s-a acordat o parte din

fostul Templu al lui Solomon de la Ierusalim pentru a-si ridica acolo tabara.

Consemnand faptul ca de Molay si Cavalerii au cerut iertare, Papa nota

urmatoarele:

“Prin prezentul act decretam ca Biserica ii absolva de orice vina si ca pot participa
din nou la sfintele slujbe si primi sfintele sacramente”.

Signor Forgione sustine ca Papa a ratat absolvirea publica a Ordinului Templier,

fiindca scandalul produs in jurul Templierilor a starnit patimi atat de mari, incat se
temea de o schisma a Bisericii.

Regele Filip al IV-lea a ordonat executarea lui de Molay si a altor mari demnitari
Templieri inainte ca Papa sa faca public verdictul anchetei pontificale, dupa care
acest document a disparut.”

Cititi va rog si:

Vatican paper set to clear Knights Templar

Video: RITUAL MASONIC FILMAT IN TURCIA. Prima parte – INITIERE. A

doua parte – INCHINARE LA LUCIFER

Reproducem în continuare și articolul https://www.cocoon.ro/cavalerii-templieri-ai-

iluminatilor-una-dintre-cele-mai-puternice-societati-secrete-din-lume-cavalerii-
templieri-au-fost-precursorii-francmasoneriei/

,,De-a lungul miilor de ani care s-au scurs, liniile genealogice reptiliene pur-sânge şi
hibride au creat o reţea fantastică de societăţi secrete prin intermediul cărora îşi
pun în practică Agenda. Marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienţi de această
forţă de coordonare care le manipulează guvernele şi vieţile. În următoarele trei
capitole voi arăta cum a preluat această reţea controlul asupra instituţiilor puterii
regale, politice şi religioase, creând în final Statele Unite. Această aparentă
„supraputere” nu este decât o marionetă în mâinile Frăţiei Babiloniene din Londra.

Trei dintre cele mai importante societăţi secrete au devenit public cunoscute în
secolul XII. Ele există şi astăzi şi numără printre membrii lor oameni de vârf din
politica globală, sistemul bancar, cel economic, armată şi mas-media. Este vorba de
Cavalerii Templieri, Cavalerii Vindecători[1] ai Sfântului Ioan din Ierusalim şi
Cavalerii Teutoni. Cavalerii Vindecători şi-au schimbat numele de mai multe ori.
Iniţial s-au numit Cavalerii din Rodos, iar la ora actuală sunt cunoscuţi sub numele
de Cavalerii de Malta în varianta „romană-catolică” şi Cavalerii Sfântului Ioan din
Ierusalim în varianta „protestantă”. Şeful oficial al Cavalerilor de Malta este Papa,
iar cartierul lor general se află la Roma.

Sediul Cavalerilor Sfântului Ioan se află la Londra, iar şeful lor oficial este regele
sau regina Angliei. La cel mai înalt nivel, cele două aripi (cea catolică şi cea
protestantă) reprezintă de fapt una şi aceeaşi organizaţie. Cavalerii Templieri au
apărut cam la aceeaşi dată, în anul 1118 (sau cu patru ani mai devreme), fiind
cunoscuţi la început sub numele de Soldaţii lui Christos. Templierii sunt înconjuraţi
de mister şi de multe zvonuri contradictorii, dar se ştie că şi-au consacrat ordinul
„Mamei lui Dumnezeu”. Ei au folosit imaginea lui Christos ca acoperire, aşa că
Mama lui Dumnezeu a fost considerată Maria, mama lui Iisus, dar în limbajul
societăţilor secrete reptilo-ariene expresia „Mama lui Dumnezeu” este un simbol al
lui Isis, mama fecioară a Fiului egiptean al lui Dumnezeu, Horus, şi respectiv soţia
zeului solar Osiris.

La rândul ei, Isis nu este decât un alt nume al reginei Semiramida, cea care apare în
trilogia Nimrod-Semiramida-Tammuz. Isis/Semiramida mai este cunoscută sub
multe alte nume, în funcţie de regiune, cultură şi ţară. Printre acestea se numără:
Barati, Diana, Rhea, Minerva, Afrodita, Venus, Hecate, Iuno, Ceres, Luna şi foarte
multe altele. Se spune că toate simbolizează luna sau energia feminină în diferitele ei
ipostaze. Sediul Lojii Marii Mame a francmasoneriei engleze (Marea Mamă =
Semiramida/Isis) se află pe Great Queen Street din Londra (Great Queen =
Semiramida/Isis). În final, toate aceste nume au fost inspirate pornind de la
Ninkharsag, „Zeiţa Mamă” Anunnaki din care au rezultat liniile genealogice
hibride reptilo-umane. Zeii antici, precum Nimrod/Osiris şi nenumăratele nume sub
care este cunoscut acesta, simbolizează puterea soarelui sau energia masculină.
Aceasta este cunoaşterea secretă pe care s-a întemeiat Ordinul Cavalerilor
Templieri. Sursa reptilo-feniciană din care s-au inspirat poate fi văzută pe blazonul
lor: crucea roşie pe un fundal alb. Crucea de foc a fost întotdeauna simbolul solar al
fenicienilor şi al liniilor genealogice. Ea figurează inclusiv pe steagul englez actual.

Încă de la prima apariţie a acestui ordin, templierii s-au înconjurat de cele mai
sfidătoare minciuni. Ei au pretins că s-au format pentru a-i proteja pe pelerinii care
călătoreau în Ţara Sfântă, deşi în primii nouă ani nu au existat decât nouă
asemenea cavaleri. Mare protecţie, ce să zic! Nu trebuie să fii un geniu ca să-ţi dai
seama că acest pretext a fost doar o perdea de fum menită să ascundă o altă
realitate. Se pare că ei s-au format de fapt ca aripă militară şi de protecţie a unei
alte societăţi secrete numită Ordinul Sionului, devenită mai târziu Prioria Sionului.
Cuvântul „Sion” vine de la Siona, numele sanscrit (arian) al… soarelui. Şi iarăşi
ajungem de unde am plecat.

Cartea Sângele sfânt, Graalul sfânt afirmă că printre marii maeştri ai Prioriei
Sionului s-a numărat la un moment dat Leonardo da Vinci, care a fost sponsorizat
de familia de bancheri Medici, aparţinând Nobilimii Negre veneţiene. Tot ei l-au
sponsorizat mai târziu şi pe Cristofor Columb. Printre cei mai importanţi sponsori
şi susţinători ai primilor templieri s-au numărat St Bernard, fondatorul Ordinului
Cistercian, şi familia franceză St Clair, care s-a stabilit ulterior în Scoţia, sub
numele de Sinclair, odată cu invazia normandă asupra Marii Britanii condusă de
William Cuceritorul, din 1066. Clanul St Clair/Sinclair este de origine reptiliană, iar
marele secret pe care îl ascundeau de fapt templierii era chiar Agenda reptiliană.

Primul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri a fost Hughes de Payens, care a fost
ales în anul 1124. Acesta era un nobil francez (al cărui nume înseamnă chiar: arian)
aliat cu contele de Champagne şi însurat cu o femeie scoţiană de sorginte normandă
pe nume Catherine St Clair. Primul centru sau „preceptoriu” templier în afara
Ţării Sfinte a fost construit pe domeniul St Clair din Scoţia. Un alt nume care s-a
numărat printre primii templieri a fost cel al lui Fulk, conte de Anjou, care a fost
tatăl lui Geoffrey Plantagenet şi bunicul regelui Angliei Henry II. Henry a fost cel
care a sponsorizat clădirea faimoasei Abaţii Benedictine din Glastonbury, în vestul
Angliei, într-un loc considerat sacru din cele mai vechi timpuri.

La vârf, templierii erau înrudiţi cu Cavalerii de Malta, legături care se păstrează

până astăzi. Există numeroase legende care povestesc cât de mult se urau între ele
aceste două ordine, şi cu siguranţă au existat perioade de conflict şi zâzanie. La vârf,
ele nu reprezentau însă decât ramuri diferite ale aceleiaşi organizaţii, al cărei scop
suprem era implementarea Agendei reptiliene. În iunie 1099, cruciaţii creştini au
dat o nouă „lovitură” glorioasă în numele Domnului, invadând Ierusalimul şi
măcelărindu-i pe turcii sarazini şi pe iudeii care trăiau acolo. Această lovitură de
maestru a redeschis porţile „Oraşului Sfânt” în faţa pelerinilor creştini, care au
început să sosească în număr din ce în ce mai mare prin porturile Jaffa, Tyre şi
Acre.

Tyre a fost unul din marile centre feniciene. Cavalerii Vindecători au creat în
Ierusalim lanţul de hanuri Amalfi, pentru a asigura adăpost şi mâncare
vizitatorilor. În timp ce prestigiul şi averea lor creşteau, ei au alcătuit o ramură
militară, care a primit binecuvântarea papală în anul 1118, adică exact în anul în
care cei nouă cavaleri au pus bazele Ordinului Templier, sosind în Ierusalim pentru
a-i „proteja” pe pelerini.
Templierii au primit găzduire într-un sediu de lângă Muntele Templului, locul în
care se presupunea că a existat Templul lui Solomon. Unii cercetători cred că
templierii au descoperit o comoară de mare valoare, fie documente, fie mari
cantităţi de aur, făcând săpături sub Muntele Templului. Oricare ar fi adevărul,
cert este că după anul 1126, evenimentele au luat o turnură foarte rapidă. Marele
Maestru Hugh de Payens a părăsit Ierusalimul şi a început să adune adepţi pentru a
extinde ordinul. El s-a întors în Franţa, unde s-a întâlnit cu St Bernard, apoi cu
Abatele de Clairvaux, şi l-a luat cu el pe unchiul templier al lui Bernard, Andre de
Montbard. Bernard i-a elogiat în faţa papei Honarius II, iar templierii s-au înfiinţat
formal la data de 31 ianuarie 1128, prin Conciliul de la Troyes.

Într-adevăr, numele acestui Conciliu provine de la Troia, marele centru reptilo-

arian din Asia Mică, ce a inspirat şi numele Londrei. Templierii făceau parte din
aceeaşi grupare de interese, deşi mulţi dintre membrii ordinului aflaţi pe poziţii
inferioare nu ştiau neapărat acest lucru. În afara crucii roşii feniciene, printre
simbolurile lor s-au mai numărat steagul alb şi negru (alcătuit din două pătrate),
craniul şi oasele încrucişate, şi turnul de veghe. Toate aceste simboluri pot fi regăsite
de-a lungul secolelor în organizaţiile Frăţiei, inclusiv în cele moderne. Podeaua
oricărui templu francmason este pavată cu dale (pătrate) albe şi negre, căci
francmasonii nu sunt altceva decât templierii sub un alt nume. Multe biserici şi
catedrale, precum Westminster Abbey şi Notre Dame de Paris, au podelele pavate
cu aceleaşi dale albe şi negre, o dovadă în plus că Biserica creştină nu reprezintă
decât o acoperire pentru Frăţia Babiloniană.

Mulţi ofiţeri de poliţie, inclusiv cei din Statele Unite şi din Marea Britanie, au
pătrate albe şi negre pe uniformă, ca semn că sunt controlaţi de francmasoni şi de
templieri. Craniul şi oasele încrucişate simbolizează – printre altele – ritualurile de
magie neagră pe care le-a folosit Frăţia încă din cele mai vechi timpuri. Aceste
ritualuri dezgustătoare, care implică de multe ori chiar sacrificii umane, continuă să
fie practicate şi la ora actuală. Dacă priviţi blazonul papal sau al Vaticanului, veţi
constata că domul Bazilicii Sfântul Petru şi cheile încrucişate ale lui Petru alcătuiesc
de asemenea un craniu şi două oase încrucişate.

Toţi sunt o apă şi-un pământ. Nu este exclus ca această temă comună să fie inclusiv
explicaţia pentru care, atunci când a compus Evangheliile, familia Piso a numit
locul în care a fost crucificat Iisus: Golgota, care înseamnă „locul craniului”. O altă
organizaţie secretă a Frăţiei Babiloniene este Societatea Skull and Bones[2], cu
sediul pe drumul care leagă campusul Universităţii Yale de New Haven, în
Connecticut, SUA. Este vorba de o societate sinistră, ai cărei membri, alcătuiţi
numai din familiile Elitei, sunt băutori de sânge şi practică ritualuri satanice.

Cel mai faimos membru al ei la ora actuală este George Bush Sr., fostul preşedinte
al Statelor Unite şi un reptilian care îşi schimbă forma. În plus, este unul din cei mai
mari traficanţi de droguri din SUA, un satanist, pedofil şi ucigaş în serie. Voi
argumenta detaliat aceste acuzaţii într-un capitol ulterior. Simbolul Turnului de
Veghe apare inclusiv pe însemnul organizaţiei Martorii lui Iehova, indicând că
aceasta este o organizaţie a Frăţiei care îşi amăgeşte milioanele de membri că este o
organizaţie creştină. Unul din fondatorii acesteia a fost Charles Taze Russell, un
francmason de rang înalt, îngropat sub o piramidă.

La numai un an după ce au fost creaţi oficial în urma Conciliului de la Troyes,

templierii au cunoscut o expansiune incredibilă. Ei au căpătat o constituţie papală, o
avere uluitoare, terenuri şi 300 de recruţi din rândurile nobilimii, obligaţi să îşi
cedeze întreaga avere la intrarea în ordin. Aşa se face că în scurt timp, templierii au
devenit proprietari de pământului în Franţa, Anglia, Scoţia, Spania şi Portugalia,
extinzându-se în numai zece ani şi în Italia, Austria, Germania, Ungaria şi
Constantinopole. Existau preceptorii şi sate, cătune şi ferme templiere, împrăştiate
în întreaga Anglie.

Ori de câte ori veţi vedea numele Temple (n.n. Templu) într-un loc englezesc (spre
exemplu Templecombe), puteţi fi sigur că este o fostă locaţie templieră. Sediul
central al ordinului era la Londra, pe un teren pe care se află la ora actuală High
Holborn, iar în anul 1161 templierii s-au mutat într-un nou templu londonez, numit
şi astăzi Temple Bar. Aici mai poate fi văzută încă biserica originală, de formă
circulară (specifică templierilor), în care există câteva morminte ale membrilor
ordinului. În poziţia cea mai importantă, chiar în centrul culoarului principal, se
află statuia unei reptile înaripate.

Printre proprietăţile templierilor se numărau de asemenea Strand Street şi o mare

parte din actuala Fleet Street, care a fost până recent sediul industriei naţionale a
presei britanice scrise. Simbolul tabloidului naţional, The Dayly Express, găzduit
până recent pe Fleet Street, este un cavaler cu un scut care poartă blazonul
templierilor: crucea roşie pe un fundal alb. Proprietăţile templierilor se întindeau
până spre râul Tamisa, unde îşi aveau propriile lor docuri. În timpul domniei
reginei Victoria, Frăţia a ridicat un obelisc pe malul Tamisei, chiar în acest punct,
plasând câte un sfinx de fiecare parte a sa. Obeliscul provine din oraşul egiptean On
sau Heliopolis (Oraşul sau Locul Soarelui), fiind cunoscut astăzi sub numele de Acul
Cleopatrei (vezi secţiunea cu ilustraţii).

Obeliscul reprezintă un simbol străvechi, egiptean-arian, al soarelui, sub forma

energiei masculine sau a falusului. Astfel de simboluri pot fi văzute în multe locuri,
fiind deghizate de multe ori ca monumente în amintirea eroilor căzuţi în războaie,
dar sunt plasate în realitate de francmasonerie. V-aţi întrebat vreodată de ce ar
trebui să aibă un monument închinat memoriei soldaţilor căzuţi un obelisc? Şi de ce
credeţi că monumentul închinat lui Washington din centrul capitalei Statelor Unite
reprezintă un obelisc uriaş? Pentru un motiv cât se poate de simplu: la fel ca toate
simbolurile şi formele geometrice sacre, obeliscurile atrag şi generează energie, pe
vibraţia pe care o reprezintă. Îmi amintesc de un moment în care am urcat treptele
din piatră ale unui obelisc uriaş situat lângă Podul Hebden din Anglia, când am
simţit o energie sexuală masculină uriaşă pretutindeni în jurul meu.
M-am întrebat ce Dumnezeu se întâmplă, până când mi-am amintit unde mă aflu…
în interiorul unui penis uriaş! Energia pe care o manifestă orice simbol este specifică
formei acestuia, căci simbolurile nu reprezintă decât manifestarea fizică a
gândurilor care le-au creat. De altfel, aceşti indivizi nu îşi aşează simbolurile unde
vrei şi unde nu vrei numai ca să se amuze. O fac pentru că îi ajută să rezoneze cu
anumite câmpuri energetice, pe frecvenţa vibraţiei pe care o doresc. Desigur, ele
afectează inclusiv gândurile şi sentimentele celorlalţi oameni care se află în preajma
lor.

Pe aceleaşi proprietăţi din Londra ale templierilor se află şi sediul profesiei juridice
britanice. Un jurist nu poate deveni avocat decât dacă „vine la Barou (n.n. Bar în
limba engleză)” – adică la Temple Bar, intrând în Templul Interior, în cel Mijlociu
sau în cel Exterior. Am discutat cu tot felul de oameni care au avut de-a face cu
aceste organizaţii şi aceştia mi-au spus că sunt cu adevărat sinistre. Aşa este. Dacă
vrei să controlezi oamenii, trebuie să controlezi mai întâi legea, respectiv cine poate
şi cine nu poate fi pus sub acuzaţie.

Nu întâmplător, poliţia şi sistemul juridic britanic sunt împănate de francmasoni.

Toate aceste posesiuni ale templierilor, vechi de secole, sunt situate chiar în inima
Londrei, acolo unde se află City-ul londonez, Casa Parlamentului şi Palatul
Buckingham; pe scurt, chiar perimetrul din care este controlată lumea întreagă, cel
puţin la nivel operaţional, alături de Paris şi de Vatican. De altfel, cel de-al doilea
sediu important al templierilor a fost chiar Parisul. La fel ca în cazul Londrei, şi în
acest oraş există un obelisc egiptean vechi de 3200 de ani şi situat într-o poziţie
cheie, în Place de la Concorde. Cu numai un minut înainte de a suferi accidentul de
maşină din anul 1997, în tunelul Pont de L’Alma, prinţesa Diana a trecut chiar pe
lângă acest obelisc.

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, templierii deveniseră instituţia aflată pe locul doi

în planul bogăţiei şi al influenţei, după Biserica Romană. Aveau propria lor flotă (pe
care flutura steagul cu imaginea craniului şi a oaselor încrucişate) şi propriile lor
centre financiare în Paris şi Londra. Aşa a început crearea actualului sistem bancar,
care a transformat umanitatea în sclavii unor „bani” inexistenţi. La fel ca şi băncile
naţionale, şi ei împrumutau „bani” care nu existau, percepând dobânzi, în cel mai
pur stil al Frăţiei Babiloniene. Există un caz bine documentat în care se arată că
templierii percepeau o dobândă de 60% pentru ultima rată a împrumutului. Unul
din planurile promovate de templieri era crearea unor State Unite ale Europei.
Acest vis străvechi s-a împlinit în secolul nostru, fiind implementat de fraţii lor în
arta manipulării. Crearea Uniunii Europene, cu banca şi moneda ei unică,
reprezintă unul din pilonii centrali ai Agendei Frăţiei.”

Un aspect al cunoaşterii avansate moştenite de templieri era cel referitor la reţeaua

de linii magnetice şi energetice ale pământului, cunoscute sub nume precum liniile
dragonului sau meridiane. Cele mai importante locuri sacre din lume sunt plasate în
punctele de intersecţie ale mai multor asemenea linii, unde se creează vortexuri
imense de energie. Dacă realizezi un ritual de magie neagră şi un sacrificiu uman
într-unul din aceste locuri, energia malefică rezultată va fi transportată de-a lungul
liniilor de forţă care emană din vortex, fiind pompată în întreaga reţea. În acest fel,
întreaga stare energetică a câmpului magnetic a pământului, în care trăim cu toţii,
este afectată. Dacă acest câmp energetic se încarcă cu vibraţia fricii, oamenii vor fi
predispuşi să simtă mult mai uşor această emoţie.

Iar forţa cu ajutorul căreia este controlată lumea la ora actuală este chiar frica. Cea
mai importantă armă de care a beneficiat Frăţia Babiloniană de la creaţia sa şi până
astăzi a fost manipularea fricii. Nimic nu limitează mai mult potenţialul creator al
omului de a-şi exprima propriul sine decât frica. De aceea, este de înţeles de ce
atâtea biserici creştine au fost construite pe locurile sacre păgâne de altădată şi de ce
se realizează atâtea ritualuri satanice sub acoperişul acestor biserici, la adăpostul
întunericului. Cei care au finanţat construirea marilor catedrale gotice din Europa,
între anii 1130-1250, au fost templierii, cu cunoaşterea lor ezoterică avansată.

Stilul gotic îşi are originea în arta ariană practicată în Orientul Apropiat-Mijlociu.
Printre catedralele gotice finanţate şi concepute de templieri s-au numărat
Westminster Abbey, York Minster din Nordul Angliei, Chartres din Franţa, nu
departe de Paris, şi Notre Dame, chiar în centrul Parisului. Notre Dame (Doamna
Noastră: Isis/Semiramida/Ninkharsag) a fost construită pe un loc sacru închinat pe
vremuri zeiţei Diana, iar catedrala din Chartres a fost construită pe un alt loc sacru
din vechime, în care se adunau cândva druizii din întreaga Europă. Faimoasa
capelă a Colegiului Kings din Cambridge, care are la bază simbolul cabalist al
Arborelui Vieţii, este considerată una din ultimele mari construcţii gotice din
Anglia. Se pare că forma sa este inspirată de catedrala din Albi, construită în secolul
al XIV-lea în regiunea din sudul Franţei Languedoc.

Aceasta a fost unul din primele centre ale templierilor şi ale catarilor. În secolele
XII-XIII, principala religie din sudul Franţei era religia catară, care conţinea
numeroase informaţii ezoterice şi punea la îndoială multe dogme ale Bisericii
Romane. Frăţia Babiloniană a trimis semnale de alarmă la Roma, unde se afla
marioneta sa, papa Inocenţiu III, care i-a distrus pe catari printr-o „cruciadă”
infernală, marcată de torturi şi arderi pe rug, care a culminat cu asediul asupra
Castelului catar de la Montsegur din anul 1244. În treacăt fie vorba, doresc să
menţionez că folosirea figurilor de reptile numite gargui pentru decorarea
bisericilor şi catedralelor creştine s-a răspândit foarte mult în această perioadă.

Notre Dame din Paris este literalmente acoperită cu astfel de gargui (vezi secţiunea
de ilustraţii), multe dintre ele fiind reprezentări în miniatură ale figurilor în formă
de reptilă găsite în interiorul şi în jurul piramidelor mayaşe, şi în alte locuri din
Mexic. Preşedintele mexican Miguel De La Madrid spunea că mayaşii au fost una
din rasele cu care s-au încrucişat reptilienii în formă de „iguane”.

Atât catedrala din Chartres cât şi Notre Dame au fost centre ale adorării Madonei
Negre, o altă obsesie a templierilor. Cultul Madonei Negre nu are legătură cu
Maria, mama lui Iisus, deşi aceasta era impresia pe care încercau să o lase
templierii. În realitate, era vorba de adorarea reginei Semiramida şi a lui
Isis/Barati. Egiptenii o reprezentau pe Isis îmbrăcată în alb în ipostaza ei
binevoitoare şi în negru în ipostaza ei negativă. Madona Neagră era tot una cu
Isis/Barati cea Neagră sau cu regina Semiramida, care era cunoscută în Babilon sub
numele de Madona.

Madona Neagră simbolizează folosirea negativă a energiei feminine a „lunii”, în

timp ce Soarele Negru simbolizează folosirea negativă a energiei masculine a
soarelui. Aceeaşi expresie desemnează însă şi centrul galactic în jurul căruia
gravitează soarele şi sistemul nostru solar de-a lungul orbitei sale de peste 26.000 de
ani. Spre exemplu, calul alb era un simbol solar al fenicienilor. Lui îi corespunde
calul negru, care reprezintă în sistemul inversat de simboluri ale Frăţiei Babiloniene
folosirea malefică a energiei solare.

Calul negru este simbolul băncii Lloyds din Marea Britanie, una din organizaţiile
principale ale Frăţiei. Statuile Mariei cu pruncul Iisus în braţe din bisericile creştine
oglindesc întocmai felul în care o portretizau egiptenii pe Isis cu pruncul Horus în
braţe. St Bernard era în mod evident un adept al cultului zeiţei şi s-a născut la
Fontaines, lângă Dijon, unul din centrele adorării Madonei Negre. Templierii i-au
împărtăşit această pasiune şi şi-au construit propriile lor biserici în formă circulară,
indicând astfel principiul feminin. Folosirea pe scară largă a domului sau a
„pântecului” de către Frăţie are de asemenea legătură cu acest principiu, printre
altele.

Sistemul de convingeri intitulat generic New Age a căzut adeseori în capcana

credinţei că energia feminină este întotdeauna bună, în timp ce energia masculină
nu este la fel de bună, pornind de la starea actuală a lumii, în care predomină
energia masculină. În realitate, lumea în care trăim este dominată de ambele
energii, dar în formele lor extreme. Nu vorbesc acum de trupurile bărbaţilor şi ale
femeilor, ci de energiile masculine şi feminine, pe care cele două sexe au potenţialul
de a le manifesta.

Dacă un bărbat îşi suprimă polaritatea feminină, el devine un „macho”, căpătând

convingerea că singura manieră de a fi un „bărbat adevărat” constă în a fi
dominant şi agresiv. Această formă extremă a energiei masculine este ilustrată
perfect de soldaţii înarmaţi şi agresivi, gata oricând să te calce în picioare. Impresia
că lumea în care trăim este dominată de energia masculină este dată de imaginile cu
care suntem bombardaţi zilnic de programele de televiziune, în care nu vedem decât
forme extreme ale acestei energii. De fapt, chiar acesta este şi scopul manipulării.
Forma negativă extremă a energiei feminine nu este mai puţin prezentă, dar se
ascunde în culise, punând la cale evenimentele şi conflictele de care are nevoie forţa
masculină extremă pentru a se manifesta în public.

Altfel spus, aceasta este energia pe care nu o vedem (ceea ce nu înseamnă că nu

există), energia cu care operează agenţii Frăţiei Babiloniene şi pe care aceştia o
simbolizează prin nume ca Semiramida, Isis şi celelalte. Ei ştiu foarte bine că
energia feminină este forţa creatoare, fără de care nici chiar soarele nu ar putea
exista, după cum obişnuiau să spună egiptenii. La fel ca orice altă formă de energie,
şi forţa feminină este neutră în sine. Ea poate fi folosită în scopuri creatoare sau
malefice, dar pentru asta trebuie să o stăpâneşti mai întâi. Aşa se explică
simbolismul feminin care abundă în toate creaţiile Frăţiei. Aceasta nu doreşte să
suprime energia feminină în sine, ci doar expresia ei pozitivă, echilibrată.

Catedralele gotice şi bisericile creştine sunt pline de simboluri solare, astrologice,

sexuale şi ale zeiţei. Porţile gotice uriaşe şi încrustaţiile din jurul lor reprezintă
ilustraţii simbolice ale vulvei, multe având chiar un simbol al clitorisului în partea
de sus a arcului. Ferestrele sunt construite după acelaşi model, îndeosebi cele în
formă de trandafir ale catedralelor gotice orientate cu faţa către vest, considerată
direcţia sacră a zeităţilor feminine. Pe alte biserici medievale s-au descoperit
sculpturi care prezintă călugări şi preoţi care fac sex cu tinere fete şi care poartă pe
cap măşti în formă de animale. Cu asta se ocupă sataniştii chiar şi în zilele noastre.

Simbolurile sheela-na-gig din vechile biserici, în special cele din Irlanda, reprezintă
femei goale cu picioarele larg deschise, iar în interiorul altarelor s-au descoperit
simboluri falice din piatră. Doamne, ce-ar crede vicarul dacă ar şti? Vasele în formă
de scoică pentru „apa sfinţită” reprezintă alte simboluri ale zeiţei. De fapt, bisericile
au fost construite integral ca nişte simboluri ale pântecului feminin. Pânzele de
păianjen şi decoraţiile complicate din catedralele gotice (şi nu numai) se referă de
asemenea la energia feminină a „zeiţei”, la forţa creatoare, intuitivă, care ţese soarta
întregii lumi.

Din acest simbolism s-au născut legendele Femeii-Păianjen ale nativilor americani şi
numele unor locuri sacre precum Spider Rock (n.n. Stânca Păianjenului) din
Arizona. În cartea sa, Zodiacul secret, Fred Gettings prezintă mozaicul în formă de
zodiac de pe podeaua din marmură a bisericii gotice din San Miniato, Florenţa, care
datează din anul 1207. Gettings sugerează că biserica a fost construită cu scopul de
a surprinde rezonanţa cu o conjuncţie rară a lui Mercur, Venus şi Saturn în semnul
Taurului, la sfârşitul lunii mai a acelui an. Astrologia a fost practicată de la
începutul istoriei cunoscute, fiind o artă foarte importantă pentru templieri, predată
în şcoala din Chartres. Atunci când se duc la biserică, creştinii habar nu au că intră
într-un „sanctuar păgân”, dar exact asta fac.

Templierii au avut relaţii strânse cu majoritatea monarhiilor vremii, mai puţin în

Franţa. Datorită averii lor uriaşe, ei erau „proprietarii” tuturor regilor care păreau
atotputernici, la fel cum Frăţia de astăzi este „proprietara” tuturor guvernelor
naţionale. Templierii erau foarte apropiaţi de regele Henry II al Angliei, sponsorul
catedralei din Glastonbury. Interesant este că faimoasa ceartă a lui Henry cu
arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Becket, s-a sfârşit prin venirea a doi cavaleri
din Franţa, care l-au asasinat în interiorul catedralei, în anul 1170. Fiul lui Henry,
Richard Inimă-de-Leu, era el însuşi templier, deşi nu recunoştea oficial acest lucru.
El s-a folosit de preceptoriile şi de vasele templierilor, iar când a fost nevoit să fugă
din Anglia ca să scape de ameninţările fratelui său John, a făcut-o deghizat în
templier. A fost protejat de ordin şi s-a îndreptat către Ţara Sfântă, unde a luptat
împotriva musulmanilor sarazini. Richard a vândut Ciprul (un fost centru fenician)
templierilor şi s-a implicat în negocierile dintre aceştia şi corespondentul lor islamic,
o societate secretă numită Asasinii. La ora actuală, acest cuvânt este folosit pentru a
descrie un ucigaş. De fapt, el derivă din metodele cu totul particulare ale Asasinilor
de a conduce prin răspândirea terorii şi a fricii. Se spune că asasin înseamnă „cel
care utilizează haşişul”, căci se foloseau de acest drog pentru a atrage tineri
nevinovaţi, convingându-i să ucidă în numele lui „Dumnezeu”, asigurându-şi astfel
un loc în Paradis. O altă origine posibilă a termenului ar putea fi cuvintele hass (a
distruge) şi asana (a pune capcane).

Asasinii au provocat un război terorist internaţional din cartierul lor general situat
în munţii Alamut sau Cuibul Vulturilor, din Persia (Asia Mică/Turcia). În acest loc
s-au descoperit elemente de ceramică decorate cu pentagrame şi cu simbolul vulvei
feminine. În plus, ei purtau tunici albe şi eşarfe roşii. Asasinii, care continuă să
existe şi astăzi, în forme uşor diferite, au apărut dintr-o sectă fondată în anul 1090
de un persan pe nume Hassan Sabah (o altă posibilă sursă a numelui lor), exact în
perioada în care apăreau templierii, Cavalerii Vindecători şi Cavalerii Teutoni.

Templierii şi Asasinii au colaborat de minune, deşi păreau că se află în tabere

diferite. Această metodă a funcţionat dintotdeauna, fiind aplicată şi astăzi cu acelaşi
succes: opinia publică este amăgită să creadă că dacă două tabere se află în război
sau în conflict deschis, ele trebuie să fie neapărat duşmane. Dacă vrei să controlezi
rezultatul unui joc, trebuie să controlezi ambele tabere. Pentru a reuşi acest lucru,
trebuie mai întâi să îi convingi pe oameni că cele două tabere au lideri şi scopuri
diametral opuse. Una din cele mai eficiente metode de manipulare ale Frăţiei constă
în infiltrarea tuturor taberelor posibile, controlând astfel rezultatul final.

Templierii erau foarte pricepuţi la acest joc. În timp ce îl escortau pe Richard

Inimă-de-Leu către tabăra cruciaţilor, ei îl sprijineau din plin de fratele şi marele
rival al acestuia, regele John. Templierii au fost forţa care a dus la semnarea Magna
Carta-ei în anul 1215, graţie eforturilor lui Aymeric de St Maur, Marele Maestru al
templierilor din Anglia şi cel mai apropiat sfătuitor al regelui John. Magna Carta a
îngrădit multe din prerogativele regelui, dându-le astfel o putere şi mai mare
templierilor şi conducându-i şi mai departe pe drumul către împlinirea marelui
obiectiv al Agendei de a introduce „democraţia”, respectiv acea închisoare socială
deghizată în libertate (înlocuirea controlului deschis cu cel sub acoperire). Eu nu
susţin că toţi templierii aveau neapărat intenţii malefice. La fel cum se întâmplă însă
în toate aceste societăţi secrete, în interiorul lor există diferite nivele de cunoaştere,
cu diferite agende.

Scriitorul şi cercetătorul francez Jean Robin a ajuns la concluzia că Ordinul

Templului era alcătuit din şapte cercuri exterioare, în care adepţii erau învăţaţi
mistere „minore”, şi trei cercuri interioare în care ei erau învăţaţi „marile” mistere.
Exact la fel stau lucrurile şi în cazul francmasoneriei şi al societăţilor secrete
actuale. Marea majoritate a membrilor acestora nu au nici o idee despre ceea ce ştiu
cei din vârful piramidei şi despre agenda lor reală.

Deşi erau atât de bogaţi, templierii erau scutiţi de taxe şi impozite (la fel ca
fundaţiile Frăţiei din zilele noastre). Aveau propriile lor curţi şi controlau monarhi,
oameni influenţi, afaceri şi ţări întregi. Metoda lor era de a-şi manipula „ţintele”,
aducându-le într-o poziţie de dependenţă, de regulă prin şantaj sau îndatorare. În
continuare, le puteau dicta orice doreau de la ele. Istoria se repetă. Edward I a
împrumutat de la templieri sume mari de bani, iar regii Ioan şi Henry al III-lea erau
datori vânduţi faţă de ei. La un moment dat, Henry şi-a plătit datoriile militare cu
Bijuteriile Coroanei. Aceasta este o altă tehnică folosită de Frăţia Babiloniană
inclusiv în zilele noastre. Ea manipulează războaiele, împrumută cu bani toate
taberele, şi în final scot profituri uriaşe de pe urma ororilor pe care le-au creat în
secret.

Tot ea împrumută apoi ţările pentru a-şi reface societăţile, îndatorându-le şi mai
tare şi ţinându-le şi mai ferm sub controlul său. Războiul este un instrument
„minunat”, care îi permite să înlăture lideri incomozi şi să modifice graniţele în
conformitate cu Agenda pe care o au. Dacă doriţi să înţelegeţi mai bine acest
mecanism, priviţi cele două războaie mondiale din secolul XX. Întreaga poveste este
explicată în detaliu în cartea lui David Icke „Şi adevărul vă va face liberi”.
Bijuteriile Coroanei din perioada regelui John erau păstrate în Templul din Londra
al templierilor, care a funcţionat pe post de trezorerie în timpul acestui rege, cât şi
al regilor Henry II, Henry III şi Edward I.

Templierii colectau impozitele pentru papă şi pentru Coroană, plus impozitul numit
zeciuială. Erau o organizaţie privată cu o agendă secretă, care aduna impozitele de
la populaţie în numele altor persoane, o parte însemnată din acei bani fiind păstraţi
pentru sine ca dobândă la împrumuturile masive acordate lor. Se spune că erau
neîndurători cu rău platnicii. Aceste metode sunt folosite şi astăzi în întreaga lume.
Cât despre faimoasele jurăminte de castitate şi sobrietate, acestea era în cea mai
mare parte ipocrizie curată. Una din expresiile consacrate pentru beţie în Anglia
medievală era: „a bea ca un templier”. Când era însă vorba de afaceri serioase şi de
bani mulţi, erau la fel de neîndurători cu ai lor ca şi cu populaţia exterioară. La fel
se petrec lucrurile şi astăzi, atunci când diferiţi membri ai Frăţiei sau lacheii
acestora ies afară din rând. În Franţa, centrul templier din Paris era trezoreria
regală, iar monarhia franceză le era datorare vândută.

Se pare că unul din regii francezi, Philippe IV (cunoscut sub numele de Philippe cel
Frumos) s-a săturat şi s-a decis să îi distrugă pe templieri în octombrie 1307. Cel
puţin, aceasta este versiunea oficială. În realitate, lucrurile sunt mult mai
complicate, şi au avut implicaţii serioase asupra evenimentelor mondiale care au
urmat. Voi recapitula pe scurt aceste lucruri.”

[1] N. Tr. Textual: Knights Hospitaller.

 [2] Textual: “Craniu şi Oase”.

ApreciazăApreciază

Răspunde

2. BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A

ROMÂNIEI spune:

29 aprilie 2018 la 21:45

https://monahulteodot.wordpress.com/2017/10/25/de-ce-papii-din-ultima-mie-de-
ani-nu-pot-fi-sfinti/

ApreciazăApreciază

Răspunde

3. BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A

ROMÂNIEI spune:

30 aprilie 2018 la 9:21

30 aprilie 2018

VATICANUL ȘI PUTERNICUL ORDIN IEZUIT (PREOȚII IEZUIȚI SAU

POLIȚIA PAPALĂ)

Despre puternicul Ordin Iezuit din care face parte și actualul Papa Francisc, avem
destule informații veridice pe pagina de Facebook Noua Ordine Mondială
(https://m.facebook.com/143141262536653/photosa.201160000068112.1073742384.14
3141262536653/226958620821583/?type=3) și în următorul material preluat de pe
blogul https://proscrit.wordpress.com/2015/03/16/ordinul-iezuit-1/:

Fără îndoială, vom asista la reînvierea persecuţiilor Inchiziţiei asupra creştinilor de

către Biserica Catolica. Unul dintre principalele ordine preoţeşti, ale Bisericii
Catolice, care lucrează febril pentru instituirea unei alte Inchiziţii este acela al
Iezuiţilor. Ordinul Iezuit a fost fondat de către Ignaţiu de Loyola.
Ignaţiu de Loyola a fost liderul unei organizaţii secrete, oculte, cunoscută ca
Alumbrados (în spaniolă, Iluminaţii).
La 15 August 1534, Loyola a înfiinţat o organizaţie soră pentru Alumbrados, şi care
a fost denumită Societatea lui Isus, cunoscută astăzi mai ales sub numele de Iezuiţi.
(MANFRED BARTHEL, THE JESUITS, HISTORY AND LEGEND OF THE
SOCIETY OF JESUS, p. 16 (1984))

Loyola fusese arestat de către ordinul dominican al inchizitorilor catolici, care era
preocupat de creşterea influenţei şi a puterii acestuia în întreaga Europă. Datorită
aliaţilor influenţi printre regatele Europei, Loyola a obţinut o audienţă la Papa.
Loyola l-a asigurat pe Papă de întreaga sa supunere şi a promis să-l impună (pe
Papă) întregii lumi. Papa Paul III a aprobat oficial ordinul iezuit ca fiind unul
catolic, în anul 1540, prin Bula Papală Regimini Militantis Eccclesiae. (COLLIER’S
ENCYCLOPEDIA, vol. 13, p. 550, 1992)

Iezuiţii sunt armata secretă a bisericii Romane, ei fiind adesea numiţi “Miliţia
Papei”. De fapt, liderul iezuiţilor este numit, “Generalul Iezuit”. El este diferit de
oricare alt lider de ordin catolic, deoarece Generalul Iezuit nu este supus episcopilor
şi cardinalilor, el răspunde numai înaintea Papei. Din cauza puterii şi influenţei sale,
Generalul Iezuit, este cunoscut şi sub numele de “Papa Negru”. Generalul Iezuit își
arogă autoritatea de a le ierta oamenilor păcatele bigamiei, crimei, sau orice rău
făcut împotriva altora, atâta timp cât acestea nu sunt cunoscute publicului şi nici nu
constituie pricini pentru vreun scandal.

Papa Grigore XII le-a dat iezuiţilor (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY
OF THE JESUITS, p. 29, 1975) autoritatea de a face comerţ şi servicii bancare, fapt
care a îmbogăţit foarte mult acest ordin.
Papii (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29,
1975) au ameninţat principi, regi şi pe oricine altcineva care ar fi intervenit în
activităţile iezuiţilor cu excomunicarea (Lata Sententiae).
Într-una din cele mai reprezentative lucrări despre iezuiţi, J. Huber (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29, 1975), un profesor de
teologie catolică scrie: “Aici este un fapt dovedit: Constituţia iezuiţilor repetă de 500
de ori că trebuie să-l vedem pe Hristos în persoana Generalului Iezuit.” (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 26, 1975)

Iezuiţii au o lungă şi sordidă istorie de denaturare a obligaţiilor morale şi practicilor

precum şi norme pledând pentru etica situaţiei. De exemplu, Dumnezeu porunceşte
fără nicio excepţie: “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” (Exod
20:16).
Pe de altă parte, iezuiţii permit utilizarea de termeni ambigui pentru a induce în
eroare un judecător sau pentru a minţi pur şi simplu sub jurământ prin omisiune,
martorul păstrând sub tăcere anumite lucruri.

Iezuiţii susţin că dacă o tânără fată este însărcinată, ea poate să avorteze dacă
sarcina ar dezonora-o pe ea sau pe un membru al clerului. (EDMOND PARIS, THE
SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 64, 1975)
Şi ei nu se opresc aici, un alt iezuit declară fără echivoc: “Dacă un Tată (Părinte
catolic), cedează ispitei şi abuzează de o femeie iar ea face public ce s-a întâmplat, şi,
dacă din cauza aceasta, îl dezonorează pe el, acelaşi Tată (Părinte catolic) o poate
ucide pe acea femeie pentru a evita ruşinea.” (EDMOND PARIS, THE SECRET
HISTORY OF THE JESUITS, p. 65, 1975) Şi aceasta nu este singura situaţie în care
crima este justificată.

Iezuiţii (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65;

1975) continuă să înveţe că “unui călugăr sau unui preot îi este permis să-i ucidă pe
aceia care sunt pe cale să-i calomnieze pe ei sau pe comunitatea din care fac parte.”
(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65; 1975)

Imoralitatea nu este specifică doar ordinului iezuit. Doctrinele Bisericii Catolice o

permit pentru tot felul de situaţii etice. Toma d’Aquino, cea mai influentă sursă a
relaţiilor economice precum şi a doctrinelor teologice ale Bisericii Catolice, a
declarat că este legal şi nicidecum un păcat pentru ca un om să fure din proprietatea
altuia cu scopul de a-şi satisface o nevoie de bază.
Punctul de vedere al lui Aquino era că toate bunurile sunt bunurile comunităţii şi
prin urmare nu este nici un păcat să iei proprietatea altuia atunci când nevoia ţi-o
cere. (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 32; 1999
— Summa Theologiae, ii-ii, 7th article)

Aceasta este de fapt şi poziţia oficială a bisericii Romane de astăzi, exprimată

limpede prin cel de-al doilea Conciliu de la Vatican: “Dacă cineva se află într-o
extremă necesitate atunci el are dreptul să-şi procure pentru sine ceea ce are nevoie
din bogăţiile altora.” (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL
MEGALOMANIA, at p. 40, 1999); (The Second Vatican Council, Gaudium et Spes,
Pastoral Constitution on the Church in the Modern World, at p. 69, 1965).
A se compara respectiva poziţie cu a opta poruncă a lui Dumnezeu: “Să nu furi.”
(Exod 20:15)

Iezuiţii sunt persecutorii zeloşi ai creştinilor sau ai oricui este văzut de ei ca fiind un
inamic al Vaticanului.
Iezuiţii au un jurământ solemn de distrugere a protestantismului creştin şi de
distrugere a oricărui guvern care oferă protecţie creştinilor protestanţi.
Ei sunt inamicii naturali (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT,
Wittenburg Publications, p.14, 1987) ai libertăţii, întregul lor sistem este bazat pe
lenea minţii, cruzime, supunere oarbă. Ignatius de Loyola însuşi le scria el însuşi
iezuiţilor din Portugalia: “Noi trebuie să vedem negrul ca fiind alb dacă biserica
spune aşa.” (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p.
26, 1975)

Iezuiţii sunt ambasadorii subversivi ai Bisericii Catolice, aducând haosul şi ruina

asupra naţiunilor în care ei se infiltrează. Ei cred că, “Biserica Catolică are dreptul
şi datoria să ucidă ereticii deoarece numai prin foc şi sabie poate fi extirpată
erezia…. Pocăinţa nu le poate fi permisă pentru a se salva, la fel cum pocăinţa nu
este permisă pentru a-i salva pe criminalii civili; pentru că bunul cel mai de preţ al
bisericii este unitatea de credinţă, şi acest lucru nu poate fi păstrat decât dacă
ereticii sunt daţi morţii.” (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT,
Wittenburg Publications, p.16, 1987 (citat din Marianus de Luce, S.J., Professor
Canon Law, Gregorian University of Rome, Institutes of Public Ecclesiastical Law,
with personal commendation from Pope Leo XIII, 1901))

Alberto Rivera, un fost preot iezuit, a fost salvat prin harul lui Dumnezeu şi a
părăsit ordinul preoţesc al Iezuiţilor. Iezuiţii au făcut numeroase încercări să-l
omoare înainte ca acesta să poată să dezvăluie secretele Iezuiţilor. A supravieţuit
atentatelor la viaţa sa şi a expus foarte multe despre metodele sinistre precum şi
motivele Iezuiţilor.

Citiţi următorul fragment din Jurământul extrem al Iezuiţilor, care este rostit de un
preot iezuit atunci când el este ridicat la o poziţie de comandă. Alberto Rivera a luat
parte la un astfel de jurământ în timpul în care el a fost iezuit. Jurământul este
precedat de un preambul, şi se pare că recitat de către un iezuit cu o autoritate mai
înaltă:
“Ai fost instruit că datoria ta este ca a unui spion, de a aduna toate statisticile,
faptele şi informaţiile, după puterea ta, din orice sursă: pentru a te strecura tu însuţi
în cercurile familiilor Protestante şi ale ereticilor de orice clasă şi caracter, precum
şi în cele ale negustorilor, bancherilor, avocaţilor, în şcoli şi universităţi, în
parlamente şi legislative, precum şi în judiciare şi consilii de stat şi de a fi “orice fel
de om”, de dragul papei, ai cărui funcţionari suntem până la moarte…
Tu trebuie să serveşti în timp util ca instrument şi ca, călău, direcţionat de
superiorii tăi, pentru că nimeni nu poate comanda aici dacă nu şi-a consacrat
munca sa sângelui de eretic; “Fiindcă fără vărsare de sânge nici un om nu poate fi
salvat.”

“Eu ………………………………, aflându-mă în prezenţa Dumnezeului

atotputernic, a binecuvântatei Fecioara Maria, a binecuvântatului Arhanghel
Mihail, a binecuvântaţilor Sf. Ioan Botezătorul, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi
a tuturor sfinţilor, a gazdei înfricoşate a Raiului precum şi a ta, Tatăl meu spiritual,
Generalul Suprem al Societăţii Iezuiţilor, fondată de către Sfântul Ignatius de
Loyola, sub pontificatul Papei Paul III, şi continuînd până în prezent, purtat în
pântecul Fecioarei, matricea lui Dumnezeu, şi rodul lui Isus Hristos, declar şi jur că
Sanctitatea Sa, Papa, este Locţiitorul lui Hristos şi este Adevăratul şi Unicul Cap al
Catolicilor sau al Bisericii Universale de pe întreg pământul; şi că în virtutea cheilor
legării şi dezlegării date Sanctităţii Sale de către Mântuitorul meu, Isus Hristos, el
(Papa) are puterea de a detrona regii eretici, prinţii, statele, republicile, federaţiile şi
guvernele, toate care sunt ilegale fără sacra Sa (a Papei) confirmare, şi drept
urmare să fie distruse definitiv. Iată de ce, cu toate puterile mele, voi apăra fără
răgaz această doctrină şi privilegiile şi tradiţiile Sanctităţii Sale, şi mai cu seamă
împotriva Bisericii Lutherane din Germania, Olanda, Danemarca, Suedia şi
Norvegia, şi a pretinsei autorităţi a Bisericii Angliei şi a Scoţiei, a ramurilor
acestora, de oriunde ………….
Mă lepăd şi reneg orice act de loialitate faţă de un rege eretic, prinţ sau stat
protestant sau liberal, sau ascultare faţă de legile lor, magistraţii şi demnitarii lor.
Eu promit şi declar în continuare că, cu toate acestea, am permisiunea să-mi asum
orice religie eretică, cu scopul propăşirii intereselor Bisericii Mamă, şi să păstrez
secretul asupra tuturor agenţilor ei consilieri, oridecâte ori aceştia mă vor instrui, şi
să nu-i divulg direct sau indirect, prin cuvânt, în scris sau în orice altă
circumstanţă; dar să aduc la îndeplinire tot ceea ce mi se va propune, fie ca sarcină
trasată mie, fie descoperit doar mie de către tine, tatăl meu spiritual…
Eu promit şi declar în continuare că, că nu voi avea nicio opinie sau voinţă a mea,
sau niciun fel de îndoială în cuget, aidoma unui leş sau a unui cadavru (perinde ac
cadaver) dar că nu voi ezita, să mă supun oricărei comenzi pe care o voi primi de la
superiorii mei din Miliţia Papei şi a lui Isus Hristos. Că voi merge în orice parte a
lumii, indiferent care, fără crâcnire şi că voi fi supus oricărui fel de lucru mi se va
comunica……
Eu promit şi declar în continuare că, atunci când voi avea oportunitatea, să
pregătesc şi să port un război neobosit, în secret sau pe faţă, împotriva tuturor
ereticilor, protestanţilor şi liberalilor, după cum şi eu sunt condus să aduc
extirparea şi exterminarea acestora de pe faţa întregului pământ, şi că nu voi ţine
seama nici de sex, vârstă, nici de condiţie, şi că voi spânzura, devasta, fierbe,
strangula, şi arde de vii pe toţi aceşti eretici; voi spinteca stomacul şi pântecul
femeilor lor şi voi zdrobi capetele copiilor lor de un perete, pentru a anihila pentru
totdeauna execrabila lor rasă. Iar atunci când nu voi putea face aceasta, voi folosi în
secret cupa otrăvii, cordonul de ştrangulare, oţelul pumnalului, sau glonţul
pistolului, indiferent de onoarea, rangul, demnitatea sau autoritatea persoanei sau
persoanelor oricare ar fi condiţia lor socială, fie publică sau privată, după cum eu
am fost instruit, de către orice agent al papei sau superior al frăţiei sfintei credinţe a
Societăţii lui Isus, să procedez în orice moment.” (ALBERTO RIVERA, DOUBLE
CROSS, Chick Publications, p. 12, 1981. Vezi și, EDWIN A. SHERMAN, THE
ENGINEER CORPS OF HELL, Library of Congress catalog card # 66-43354, p.
118, 1883); Congressional Record, House Bill 1523, contested election case of
Eugene C. Bonniwell against Thos. S. Butler, February 15, 1913, pp. 3215-16;
BURKE MCCARTY, THE SUPPRESSED TRUTH ABOUT THE
ASSASSINATION OF ABRAHAM LINCOLN, pp. 14-16.)

Franz Wernz, general iezuit între anii 1906-1915, declara că “Biserica poate
condamna ereticii la moarte, pentru că orice drepturi ar avea, ele derivă doar din
toleranţa noastră, şi aceste drepturi sunt evident iluzorii.” (EDMOND PARIS, THE
SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 166-167, 1975)

Preoţii iezuiţi sunt supuşi unor anumite “exerciţii spirituale” care iniţial au fost
concepute de către Ignatius Loyola. În timpul acestor exerciţii spirituale subiectul
devine posedat şi controlat de către un demon. “Noi îl insuflăm cu forţe spirituale de
care şi-ar da seama că ar fi foarte dificil să le elimine mai tîrziu, forţe mult mai
durabile decât toate cele mai bune principii şi doctrine; aceste forţe pot reveni
oricând la suprafaţă, uneori după ani în care nici măcar nu şi-a mai adus aminte de
ele, şi să devină atât de imperative încât el să-şi dea seama că este imposibil să li se
opună, şi că trebuie să urmeze irezistibilul lor impuls.” (EDMOND PARIS, THE
SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 21, 1975. (citat din
H. Boehmer, professor at the University of Bonn, Les Jesuits (1910))
Între anii 1569 şi 1605 iezuiţii au orchestrat nu mai puţin de 11 comploturi
împotriva Angliei protestante, care au implicat invazii, rebeliuni şi asasinate.
Următorii sunt cunoscuţi ca lideri ai trădării: Ridolfi, Sanders, Grigore XIII,
Campion, Parsons, Ducele de Guise, Allen, Throgmorten, Parry, Babington, Sixtus
V, Filip II al Spaniei, Yorke, Walpole, Southwell şi Guy Fawkes. (J. E. C.
SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, p.118, 1987)

În 1586, prin “Complotul Babington”, iezuiţii împreună cu alţi catolici au plănuit să

o ucidă pe regina protestantă Elisabeta I, şi să o aşeze pe catolica Maria Stuart,
regina Scoţiei, pe tronul Angliei, aducând apoi Anglia sub supunerea papei de la
Roma. Acest complot a fost dejucat iar Maria Stuart a fost executată datorită
propriilor încurcături. (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT,
Wittenburg Publications, 1987)

După ce complotul Babington a dat greş, papa, în alianţă cu Filip II al Spaniei, a

plănuit invadarea Angliei şi aducerea acesteia sub controlul papal. În anul 1588,
Spania a adus 136 de vase de război ale Armadei împotriva Angliei. Dar Dumnezeul
atoatestăpânitor a stârnit o furtună ciudată, care a devastat Armada şi a permis
Angliei cu doar 30 de vase de luptă să înfrângă Spania după 8 ore de luptă pe mare.
(J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, 1987.
at p. 104-117. Vezi și COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 9, p. 97 (1991). See
also, LES GARRETT, WHICH BIBLE CAN WE TRUST?, p. 60 (1982))

La 5 noiembrie 1605, iezuiţii au condus conspiratorii romano-catolici, plănuind

uciderea regelui James I şi a întregului parlament al Angliei prin aruncarea în aer a
Camerei Lorzilor. Ei au plasat 20 de butoaie cu praf de puşcă sub Camera Lorzilor.
Planul era ca explozia să aibă loc tocmai când Lorzii, reprezentanţii poporului, şi
regele urmau să participe la adunarea din 5 noiembrie 1605 pentru deschiderea
Parlamentului. Complotul a fost descoperit iar conspiratorii au fost capturaţi.
Până în ziua de astăzi (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 9, p. 620; 1991)
evenimentul este asociat cu “Complotul Prafului de Puşcă”. În Anglia, ziua de 5
noiembrie este zi de sărbătoare naţională (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume
11, p. 536; 1991) , de aducere aminte a conspiraţiei catolice în complotul prafului de
puşcă. Sărbătoarea este numită “Guy Fawkes Day”; Guy Fawkes a fost unul dintre
conspiratorii “Gunpowder Plot”. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 12, p.
192; 1991)

Acţiunile subversive ale iezuiţilor asupra naţiunilor au determinat ca 56 de ţări să

interzică accesul iezuiţilor pe teritoriul lor, ulterior majoritatea dintre acestea
ridicând restricţiile respective. În anul 1759, iezuiţii au fost interzişi pe întreagul
teritoriu al imperiului portughez. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p.
550; 1991)

La 6 Aprilie 1762, Parlamentul Franţei a emis următorul act de acuzare:

“Numitul Institut [Iezuit] este inadmisibil în orice stat civilizat, aşa cum natura sa
este ostilă tuturor autorităţilor spirituale şi temporale; acesta urmăreşte să
penetreze în biserici şi state, sub vălul plauzibil al unui institut religios, nu ca un
ordin cu adevărat interesat de a răspândi perfecţiunea evanghelică, ci mai degrabă
ca un organism politic lucrând fără oprire la uzurparea tuturor autorităţilor, prin
tot felul de căi indirecte, secrete, şi mijoace întortocheate…… Doctrina iezuiţilor
este perversă, o distrugătoare unealtă a tuturor religiilor şi principiilor oneste,
insultând morala creştină, dăunătoare societăţii civile, ostilă drepturilor naţiunii,
puterii regale, şi chiar securităţii suveranilor şi supuşilor acestora; capabilă de a
stârni tulburări între state, concepe şi menţine cea mai rea corupere în inimile
oamenilor.” (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p.
69; 1975)
În anul 1764, iezuiţii au fost scoşi în afara legii în Franţa, şi în anul 1767 ei au fost
interzişi şi în Spania. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550; 1991)

Naţiunile Europei, care au fost obiectul subversiunilor iezuiţilor, au creeat o

presiune politică şi militară atât de mare încât papa Clement XIII a decis, la 3
februarie 1769, să dizolve ordinul iezuiţilor. În noaptea după care urma ca el să
execute dizolvarea, el a căzut dintr-o dată bolnav la pat şi a murit. Înainte ca el să-şi
dea suflarea a strigat: “Sunt pe moarte… Este un lucru foarte periculos să-i ataci pe
iezuiţi.” Succesorul său, papa Clement XIV a fost pus sub o uriaşă presiune politică
pentru a dizolva ordinul iezuiţilor, dar el a rezistat 3 ani până când tensiunea
politică, în cele din urmă, i-a forţat mâna. (EDMOND PARIS, THE SECRET
HISTORY OF THE JESUITS, p. 70; 1975)

Papa Clement XIV a emis o decizie papală de dizolvare, Dominus ac Redemptor, la

16 august 1773.
Papa Clement XIV cunoştea semnificaţia unei asemenea decizii papale, şi a
exclamat: “Am tăiat mâna mea dreaptă.” (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume
13, p. 550, 1991; vezi și, EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE
JESUITS, p. 70, 1975)

În plus, Papa Clement XIV (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE
JESUITS, p. 73, 1975) ştia că, prin semnarea actului de dizolvare a iezuiţilor şi-a
semnat propria sa condamnare la moarte. La scurt după semnarea deciziei, pe
zidurile palatului de la Vatican au apărut literele I.S.S.S.V. . Papa Clement XIV
cunoştea semnificaţia lor şi a explicat înţelesul lor: “In Settembre Sara Sede
Vacante.” (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70;
1975) Ceea ce în traducere înseamnă, “În Septembrie, Scaunul va fi vacant (papa va
fi mort).”
Papa Clement XIV a fost otrăvit şi a murit pe 22 septembrie, 1774. (EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70-71; 1975)

Interesant este că, la numai 3 ani de zile după ce Papa Clement XIV a suprimat
ordinul iezuiţilor, a fost înfiinţată organizaţia subversivă “Illuminati”, ca un contra-
răspuns, de către un iezuit instruit pe nume Adam Weishaupt, în 1776.
Weishaupt, care era evreu, a fost profesor de drept canonic la Universitatea din
Ingolstadt (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 12, p. 516; 1991), care era o
universitate iezuită şi Centrul Iezuit de Contrareformă.

Alberto Rivera, un fost preot iezuit, a declarat că organizaţia ocultă Illuminati

(SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR REAL?, p. 21, 1991; vezi și, EDMOND
PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 35, 1975) nu a fost
fondată, aşa cum mulţi cred, de către Weishaupt, dar că în fapt ea a existat cu mult
înainte de Weishaupt.

Illuminati este de fapt reîncarnarea mai vechei societăți Alumbrados, şi al cărei

lider, o vreme, a fost Ignatius de Loyola, fondatorul iezuiţilor.
Organizaţia Illuminati a fost instituită (SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR
REAL?, Chick Publications, p. 21-23, 1988) de către generalul iezuit Lorenzo Ricco,
în 1776, care şi l-a folosit discipolul său, Adam Weishaupt, ca reprezentant al noii
organizaţii (care nu era deloc nouă).

Iezuiţii, care fuseseră desfiinţaţi de către papă în 1773 (ERIC JON PHELPS,
VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” P.
206, 2001) au găsit necesar să înfiinţeze Illuminati, o alianţă foarte puternică între
iezuiţi şi foarte puternica Casă Bancară a Evreilor Ashkenazi, Rothschild.
Scopul iniţial al lui Weishaupt a fost de răzbunare pentru dizolvarea papală a
iezuiţilor, prin eliminarea tuturor religiilor şi răsturnarea tuturor guvernelor lumii,
aducând omenirea sub conducerea unui guvern mondial unic, controlat bineînţeles
de către Illuminati, şi aflat sub autoritatea dumnezeului lor. Acel guvern mondial
unic era frecvent menţionat de către “Illuminati” sub numele de “Noua Ordine
Mondială”.

Zeul Illuminati este Satana. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The
Ancient Plan of Secret Societies, p. 79, 1990)
Eric Jon Phelps, în cartea sa Vaticanul Asasinilo, spunear: “Aceşti 41 de ani, dintre
suprimarea lor din 1773 de către Papa Clement XIV şi reabilitarea lor de către papa
Pius VII în 1814, au fost aur curat pentru Societatea lui Isus (Iezuiţii), Fiii lui
Loyola, pentru pedepsirea tuturor duşmanilor lor, incluzându-i pe preoţii
dominicani, pentru perfectarea tainică a sistemului de legătură dintre iezuiţi şi
francmasonerie, pentru crearea alianţei între Casa Rotschild şi Illuminati;
pedepsirea şi absorbţia Cavalerilor de Malta…… Ei (Illuminati) au folosit-o pe
Regina ortodoxă Ecaterina a Rusiei şi pe lutheranul Frederick al Prusiei pentru a
cuceri Polonia şi a o diviza, bula de suprimare a ordinului iezuit neavând niciun
efect pe teritoriul Romano-Catolic.

Ei au provocat Revoluţia Franceză, au decapitat un rege Bourbon şi o regină

Habsburgică ca pedeapsă că au fost expulzaţi din Franţa şi Austria. Cu ajutorul lui
Napoleon, care era francmason, au alungat Bourbonii de pe tronul din Spania şi pe
Braganzas de pe tronul lor din Portugalia. Ei au încercat chiar să smulgă teritoriul
Israelului de sub stăpânirea musulmană, precum cruciaţii de odinioară. (ERIC JON
PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY
FRIENDS,” p. 205, 2001)

Victoriile cele mai importante ale campaniilor au fost deopotrivă religioase şi

politice. Ei au penetrat adânc în Biserica Ortodoxă Rusă şi în Biserica Lutherană
Germană. Universitatea din Tubingen stă drept mărturie. Politic, ei au luat
controlul asupra Coroanei şi Băncii Angliei. Din acest motiv Anglia, cu vicontele
Palmerston, nu ar mai porni la un război cu Franţa, din nou, ar conduce războiul
papal al opiumului împotriva poporului din China (la fel ca, companiile prin care
CIA şi comisiile Mafiei conduc în prezent un masiv comerţ cu droguri împotriva
“ereticului şi liberalului” popor al Imperiului American)….. Iezuiţii au câştigat din
nou Papalitatea şi Vaticanul; împreună cu acestea a întins proprietăţile bisericii în
întreaga lume, şi din această raţiune cezarul papal, care ocupă biroul “sacru” al
Satanei Papale, nu va mai suprima niciodată Societatea Iezuită. (ERIC JON
PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY
FRIENDS,” p. 205 (2001))

Organizaţia secretă Illuminati a fost ghidul ascuns din spatele brutalei Revoluţii
Franceze, în timpul căreia 300.000 de oameni au fost masacraţi într-o orgie atee a
violenţei. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The Ancient Plan of Secret
Societies, pp. 81-91 (1990))

Moses Mordecai Marx Levi, alias Karl Marx, a fost satanist şi membru al “Ligii
Dreptăţii”, care era o ramură, Illuminati.
În anul 1847, Marx a fost acreditat de către Illuminati să scrie Manifestul Comunist,
care este o schiţă a planurilor lor de dominare a lumii. (DES GRIFFIN, FOURTH
REICH OF THE RICH, p. 62, 1976)

Nu a fost nimic nou în Manifestul Comunist, acesta a fost doar un plagiat al

planurilor deja expuse de către Weishaupt şi discipolul său Clinton Roosvelt (o rudă
îndepărtată a lui Franklin Delano Roosvelt). (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF
THE RICH, p. 62 (1976))

Între 1600 şi 1750, iezuiţi controlau (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF THE
RICH, p. 59-62; 1976) peste un sfert de milion de băştinaşi ignoranţi din Paraguay,
în peste 30 de comune pe care ei le numeau “corecție”. Iezuiţii erau stăpânii acestor
bieţi sclavi, şi a căror muncă le-a adus iezuiţilor o imensă avere. Lecţiile învăţate în
comunitățile de “corecție” au fost memorate în Manifestul Comunist.

Pe data de 20 decembrie 1781, a avut loc o întâlnire între Weishaupt şi ierarhia

Francmasoneriei, la Congresul de la Wilhelmsbad. În iulie 1782, s-a încheiat un
acord (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, p. 82, 1990, pentru ca
Illuminati să fuzioneze cu Masoneria. Pentru Masonerie recruţii perfecţi proveneau
din rândurile Illuminati. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, p. 82, 1990))
Ca şi la Illuminati, Masoneria presupune stagii de iniţiere care desensibilizează
gradat persoana care este iniţiată şi permite ierarhiei să evalueze aptitudinile
persoanei pentru a trece la etapele superioare. Iniţierea în Royal Arch (gradul 7 în
Ritul York şi gradul 13 în Ritul Scoţian) necesită ca iniţiatul să bea vin din
jumătatea superioară a unui craniu uman şi să facă un jurământ de sânge să nu
dezvăluie secretele Masoneriei, şi să mintă şi să facă orice altceva este necesar
pentru a ajuta un coleg mason să se sustragă de la consecinţele comiterii unor
infracţiuni, incluzând crime şi trădări.

Manualul de buzunar al Masoneriei arată că, în calitate de mason “trebuie să

ascunzi toate crimele fraţilor tăi masoni….. şi dacă trebuie să fi citat ca martor
împotriva unui frate mason, trebuie să fie sigur că îl vei apăra… Dacă trebuie să
comiți și sperjur pentru asta, poate fi şi sperjur, dar tu să-ţi păstrezi obligaţiile.”
(JIM SHAW (33rd Degree Mason, Knight Commander of the Court of Honor, Past
Worshipful Master of the Blue Lodge, Past Master of All Scottish Rite Bodies and
TOM MCKENNEY, THE DEADLY DECEPTION, Freemasonry Exposed by One
of Its Top Leaders, p. 137, 1988)

John Robison, profesor de filosofie naturală, şi care a fost secretarul general al

Societăţii Regale din Edinborough şi un influent francmason, a fost unul dintre
intelectualii de frunte ai vremii sale. El a fost martor al influenţei Illuminati şi a
Iezuiţilor prin intermediul Francmasoneriei. În anul 1798, el a publicat o carte
intitulată “Dovezile unei Conspiraţii”. În cartea sa, profesorul Robison a declarat
următoarele cu referire la amalgamul dintre Francmasonerie şi Illuminati: “A fost
constituită o asociaţie cu scopul expres de a elimina toate religiile cunoscute şi de a
răsturna toate guvernele existente ale Europei. Am urmărit această asociaţie
trudind sistematic şi zelos, până când a devenit aproape de nestăvilit: şi am văzut că
liderii cei mai activi în Revoluţia Franceză erau membri ai acestei asociaţii, şi îşi
ghidau paşii în acord cu principiile acesteia (asociaţiei), precum şi prin intermediul
instrucţiunilor şi asistenţei, solicitate anterior şi obţinute.” (JOHN ROBISON,
PROOFS OF A CONSPIRACY at pg. 7; 1798)

Profesorul Robison a dezvăluit în cartea sa că, el a fost martor la începutul

ingerinţei iezuiţilor în Francmasonerie după ce iezuiţii au fost desfiinţaţi de către
papă în 1773. El a declarat că iezuiţii utilizau Francmasoneria ca pe o cale prin care
să obţină puterea. Profesorul Robison (JOHN ROBISON, PROOFS OF A
CONSPIRACY, pg. 4. 1798) a declarat că influenţa iezuiţilor asupra
Francmasoneriei era considerabilă. Controlul iezuiţilor asupra Francmasoneriei era
atât de complet încât iezuiţii puteau schimba multe dintre ceremonii şi grade în
Francmasonerie. (JOHN ROBISON, PROOFS OF A CONSPIRACY pgs. 12,17
(1798))

Pentru a se asigura că infracţiunile comise de masoni nu vor fi cercetate penal, lojile

masonice recrutează curent membrii ai comunităţilor juridice de aplicare a legii.
Tocmai din acest motiv, comunităţile nu ar trebui să permită cuiva care este mason
să deţină funcţiile de şef al poliţiei, judecător, procuror sau anchetator de poliţie.
Când cineva află despre un comportament aparent inexplicabil ale unui poliţist,
judecător, procuror sau politician care permite unui criminal sau infractor să umble
în libertate, nu ar trebui trecut cu vederea că acolo ar putea fi vorba despre mâna
ascunsă a Masoneriei.
De exemplu, Albert Pike, “Comandorul Suprem al Vechiului şi al Universal
Recunoscutului Rit Scoţian al Francmasoneriei din Jurisdicţia de Sud, U.S.A” a fost
condamnat pentru trădare. Dar în aprilie 22, 1866, Pike a fost graţiat, cu o cerere de
scuze din partea preşedintelui Andrew Johnson.
A doua zi, Pike l-a vizitat pe preşedinte la Casa Albă. Pike l-a vizitat din nou pe
Johnson în 1867, după ce începuseră procedurile de punere sub acuzare împotriva
lui Johnson.
Generalul Gordon Granger a fost prezent la întâlnirea din 1867 şi a mărturisit
înaintea Congresului U.S.A. pentru a dovedi că respectiva întâlnire a avut loc.

Generalul a mărturisit că Johnson şi Pike au discutat despre Masonerie şi că el a

înţeles din acea conversaţie că Pike era superiorul lui Johnson în masonerie. La
scurt timp după aceea, pe data de 20 iunie 1867, o delegaţie masonă i-au acordat lui
Johnson al patrulea grad din cele 32 de grade ale Ritului Scoţian al Masoneriei, în
camera acestuia de la Casa Albă. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The
Ancient Plan of Secret Societies, p. 123, 1990)

Stephen Knight în cartea sa “Jack Spintecătorul: Soluţia Finală”, probează cu

documente că infiltrarea Francmasoneriei în poliţie este o înaltă prioritate. El a citat
dintr-un document masonic: “Serviciile poliţiei sunt de o extremă importanţă
pentru noi pentru că ele sunt capabile să acopere ceea ce noi întreprindem….. după
cum la fel şi pedepsirea celor care refuză să se supună.”
El a prezentat dovezi (Michael Hoffman II, Secret Societies an Psychological
Warfare, pp. 57-58, 2001) că infamele crime ale Spintecătorului, erau crime rituale
masonice comandate de către o conspiraţie care i-a implica pe cei mai înalţi oficiali
ai guvernului britanic.

Millard Filmore, al treisprezecelea preşedinte al Statelor Unite şi fost mason,

declara că “fraternitatea masonică batjocoreşte drepturile noastre, împiedică
funcţionarea justiţiei şi aruncă dispreţul asupra oricărui guvern pe care îl poate
controla.”

O comisie mixtă a corpului legiuitor din Massachusetts (Michael Hoffman II, Secret
Societies an Psychological Warfare, pp. 108, 2001) de investigare a Francmasoneriei,
în 1834, a concluzionat că Masoneria este “o guvernare distinctă şi independentă în
cadrul guvernului nostru, dincolo de controlul legilor statale, prin mijloace secrete.”
(Michael Hoffman II, Secret Societies an Psychological Warfare, pp. 108, 2001)

Albert Pike, teologul pontif al Masoneriei, scria că “ este sigur că adevărata

pronunţie nu este reprezentată de cuvântul Iehova; drept pentru care nu acesta este
adevăratul nume al Divinităţii, şi nici Inefabilul Cuvânt.” (ALBERT PIKE,
MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH
RITE OF FREEMASONRY, p. 205, 1871)

Dar iată ce spune Scriptura:

“Moise a zis lui Dumnezeu: “Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi
spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’; şi mă vor întreba: ,Care este
Numele Lui?’ ce le voi răspunde? Dumnezeu a zis lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt.”
Şi a adăugat: “Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: “Cel ce se numeşte ,Eu sunt’,
m-a trimis la voi.”” (Exodul 3:13-14)

În ebraică , iniţial cuvintele se scriau dar fără vocale , şi numele Iahveh (Iehova) ,
era scris YHVH . YAH=”EU SUNT” + VEH=”CEL CE SUNT”=YAHVEH=“EU
SUNT CEL CE SUNT”. Numele Iehova provine din cuvântul, havah care înseamnă,
a fi sau a deveni.

Deci dacă masonii nu-l recunosc pe Yahveh ca Dumnezeu, cine este dumnezeul lor?
Zeul masonilor este Lucifer, numele Satanei de dinainte de răzvrătirea împotriva lui
Dumnezeu, după care a fost aruncat din cer. Albert Pike spunea că : “doctrina
Satanismului este erezie; şi adevărata şi pura religie filozofică este credinţa în
Lucifer, egalul lui Adonai (Dumnezeu); dar Lucifer, dumnezeul Luminii şi al
Binelui a ţinut partea omenirii împotriva Dumnezeului Întunericului şi Răului.”
(DES GRIFFIN, THE FOURTH REICH OF THE RICH, p. 70 , 1993)

Adonai este cuvântul ebraic din Vechiul Testament pentru Dumnezeu. Pike nu
numai că recunoaşte că Lucifer este dumnezeul Francmasoneriei, dar îl huleşte pe
Dumnezeu numindu-l “Dumnezeul Întunericului şi Răului.”
Pike a scris manualul teologic oficial al Masoneriei intitulat “Morala şi Dogma
Vechiului şi Recunoscutului Rit Scoţian”.

Sfânta Scriptură arată limpede că, Dumnezeu l-a creat pe Adam (“Domnul
Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi
omul s-a făcut astfel un suflet viu.” – Geneza 2:7)
În “Morala şi Dogma”, Pike îl huleşte pe Dumnezeu numindu-l pe creatorul lui
Adam, “Prinţul Întunericului”. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF
THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p.
566, 1871)

Sfânta Scriptură (“dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în
ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” – Geneza 2:17) afirmă că,
Dumnezeu i-a interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Pike îl huleşte din nou pe Dumnezeu referindu-se la Dumnezeu ca la “Demonii” care
i-au interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Sfânta Scriptură afirmă că Dumnezeu a creat-o pe Eva. Pike continuă cu blasfemiile

spunând că “Demonii” sunt acei care au creat-o pe Eva. (ALBERT PIKE,
MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH
RITE OF FREEMASONRY, p. 567, 1871)
Pike îl portretizează pe Şarpe (Satana) ca pe “un Înger al Luminii” care l-a întors
pe Adam împotriva “Demonilor”, oferindu-i prin aceasta, “mijloacele victoriei”.
Pike numeşte păcatul lui Adam şi al Evei ca mijloc al victoriei împotriva lui
Dumnezeu.

Însă tocmai neascultarea lui Adam faţă de Dumnezeu a constituit mijlocul căderii
întregii omeniri, lucru care a necesitat ca Dumnezeu să coboare pe pământ şi să-l
răscumpere pe om. (Romani 5:12-21)

Isus Hristos l-a învins pe Satana pentru toţi aceia care cred în Isus. (1 Corinteni
15:54-58, 1 Ioan 5:4, Apocalipsa 15:2)
Deşi este adevărat că, Satana poate lua înfăţişarea unui înger de lumină (“Şi nu este
de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” – 2 Corinteni
11:14). Intenţia lui Pike în numirea lui Satana, un “Înger al Luminii”, era de a-l
deosebi pe Satan de Dumnezeu, pe care îl numea “Prinţul Întunericului.”

Doctrinele Francmasoneriei sunt influenţate într-o mare măsură de doctrina şi

istoria romano-catolică. În anul 1754, primele 25 de grade al Ritului Scoţian al
Francmasoneriei erau stabilite de către iezuiţii din Colegiul Iezuit din Clermont,
Paris, cu scopul restaurării puterii Casei Stuart, controlate de iezuiţi, la tronul
Angliei. Există o serie de grade (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS:
“WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” p. 180, 2001) în ritul masonic
York, cunoscut sub numele de Ordinul Cavalerilor Templieri.

Cavalerii Templieri au fost o organizaţie înfiinţată în anul 1118 e.n. Templierii au

obţinut confirmarea papală ca ordin catolic (Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui
Cristos) în 1128 şi au fost recunoscuţi ca primii cruciaţi romano-catolici. Templierii
mai erau cunoscuţi şi ca “Miliţia lui Cristos”.

Pike a declarat că templierii, ca de altfel toate societăţile secrete, aveau două

doctrine, una pentru public şi alta ascunsă publicului şi dezvăluită doar celor iniţiaţi
în societăţile secrete. Pike a declarat că “astfel ei îşi înşelau adversarii care încercau
să-i înlăture.” (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT
AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 817; 1871)

Aceeaşi strategie este folosită astăzi prin activităţile publice de caritate ale Bisericii
Romano-Catolice şi ale Ordinului Masonic, şi în acelaşi timp ele amândouă lucrează
la o dominaţie infernală a lumii. În timp ce Templierii păreau a fi angajaţi în servicii
altruiste, ei erau iniţiaţi în ceremonii în care li se cerea să-l respingă pe Hristos,
scuipând peste un crucifix. Lor li se ordona să-l venereze pe Satan, care era zugrăvit
sub forma unui idol bărbos. Chiar şi atunci când Papa Clement V a fost
încunoştiinţat personal de conduita plină de hule a Templierilor, el nu a întreprins
nicio acţiune împotriva lor până când toate aceste practici nu au devenit publice.
(GARY H. KAH, EN ROUTE TO GLOBAL OCCUPATION ;
https://archive.org/details/EnRouteToGlobalOccupation)
Doar presiunea politică i-a forţat mâna pentru ca, Templierii să fie suprimaţi.
Potrivit lui Albert Pike
(GARY H. KAH, EN ROUTE TO GLOBAL OCCUPATION;
https://archive.org/details/EnRouteToGlobalOccupation), Jacques de Molay, marele
maestru al Templierilor, a fost arestat şi în timp ce se afla în închisoare a fondat
primele loje ale Francmasoneriei în Neapole, Edinburgh, Stockholm şi Paris.
(ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED
SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 820,1871)

De Molay a fost ars pe rug în anul 1314 de către regele Philip IV al Franţei şi de
către Papa Clement V. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 14, p. 122; 1992)
Albert Pike declară că atât Regele Philip IV al Franţei cât şi Papa Clement V au fost
asasinaţi la scurtă vreme după aceea, ca răzbunare pentru suprimarea Cavalerilor
Templieri. Ramura bărbaţilor tineri a francmasoneriei moderne îi poartă numele
lui Jacques de Molay. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE
ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 821;
1871)

Aşa cum este explicat în Nesta Webster, francmasoneria este un amalgam de

teologie şi practici secrete ale Templierilor romano-catolici şi a evreilor practicanţi
de Cabala.
Scriitorul evreu Bernard Lazare a declarat că “Evreii au făcut parte din
Francmasonerie încă din leagănul acesteia” şi această afirmaţie ce vizează perioada
care a precedat instituirea Marii Loje din 1717, este confirmată cu certitudine.

Totodată se arată că, înainte cu un secol, un evreu din Amsterdam, pe nume Jacob
Jehuda Leon Templo, a fost cel care a creat modelul mantiei purtate de către Marea
Lojă. Acest Jacob Jehuda fusese coleg cu prietenul cabalist al lui Cromwell,
Manasseh ben Israel.

Să cităm o autoritate evreiască în această chestiune, domnul Lucien Wolf scrie că

Jacob Jehuda Leon Templo “avea o idee fixă pentru….. tot ce avea legătură cu
Templul lui Solomon şi Tabernacol. El construise modele gigantice ale celor două
edificii.”
El a expus aceste modele în Londra pe care a vizitat-o în anul 1675, şi mai devreme,
şi nu pare deloc nerezonabil să conchidem că acestea au constituit o sursă proaspătă
de inspiraţie pentru francmasonii care au construit ritualul masonic cu 40 de ani
mai târziu.

În orice caz, mantia masonică de ritual, încă folosită de Marea Lojă a Angliei, este
fără niciun dubiu de un design evreiesc.
“Această mantie de ritual” spune domnul Lucien Wolf, “este compusă în totalitate
din simboluri evreieşti,” şi este “o încercare de a afişa heraldic diversele forme de
heruvimi, de care a vorbit Ezechiel în a doua lui viziune — un viţel, un leu, un om şi
un vultur — şi prin urmare aparţine celui mai înalt şi mai mistic domeniu al
simbolismului ebraic.”
Cu alte cuvinte, această interpretare, cunoscută evreilor ca “Mercaba”, aparţine
Cabalei, unde o interpretare particulară este plasată sub fiecare figură astfel încât
să ofere un înţeles ezoteric, neperceptibil pentru cei neiniţiaţi. Roba masonilor este
întru-totul cabalistică după cum este de asemenea şi sigiliul de pe diplomele breslei
masonice, unde este reprodusă o altă figură cabalistică, reprezentând un bărbat şi o
femeie alipiţi.

Ţinând cont de toate acestea, înseamnă că originile sistemului pe care noi îl

cunoaştem ca fiin Francmasonerie nu poate fi descoperit într-o singură sursă. Cele
12 surse alternative enumerate de către Enciclopedia masonică şi citate la începutul
acelui capitol, ar fi putut toate să contribuie la formarea sa.

Astfel, Masoneria Operativă ar putea descinde din Collegia Roman şi prin masonii
operativi ai Evului Mediu, în timp ce Masoneria Speculativă ar putea deriva de la
patriarhi şi misterele păgâne.

Dar sursa de inspiraţie care nu admite nicio negaţie, este Cabala evreiască.
Oricum ar fi penetrat ea (Francmasoneria) în SUA, prin Roman Collegia, prin
bresle, prin Templieri, prin Rosicrucieni ori prin evreii secolelor 17 şi 18, a căror
activitate din spatele scenei Francmasoneriei, o vom vedea mai târziu, este o
chestiune de speculaţie.

Însă nu este mai puţin adevărat că, atunci când au fost redactate Constituţia
Masoneriei şi Ritualurile, în 1717, deşi existau păstrate şi fragmente din doctrinele
vechilor egipteni şi pitagoreici, versiunea iudaică a tradiţiei secrete a fost singura
selectată de către fondatorii Marii Loje, ca bază pe care au construit sistemul lor,
Francmasoneria.

***
Nu trebuie decât să aruncăm o privire la ultimii 22 superiori din rândul masoneriei
pentru a înţelege că bazele masoneriei operative s-au construit pe un sistem compus
din două elemente: cavalerii cruciaţi şi tradiţia iudaică. Ce altceva este aceasta decât
doctrina templierilor?
(NESTA WEBSTER, SECRET SOCIETIES AND SUBVERSIVE MOVEMENTS;
http://web.archive.org/web/20021005055527/http://www.plausiblefutures.com/text/
SS.html;
(website address current as of 2-28-05) (footnotes contained in original text
omitted))

Adam Weishaupt a murit în 1830, la vârsta de 82 de ani.

Giuseppe Mazzini, care era un revoluţionar italian, a devenit următorul lider
Illuminati. El a deţinut această poziţie din anul 1834 până la moartea sa în anul
1872.
Michael Bunker dezvăluie în cartea sa, “Roiuri de Lăcuste” că, Mazzini era un
preot romano-catolic iezuit. Cartea lui Bunker dezvăluie coruperea creştinismului
protestant de către iezuiţi, prin injectarea otrăvii, romano-catolice, a “liberului
 arbitru” din doctrina molinismului, (cunoscută mai ales sub numele de
arminianism). Molinismul a fost denumit astfel după Luis de Molina, care a fost un
preot Iezuit. (MICHAEL BUNKER, SWARMS OF LOCUSTS, The Jesuit Attack
on the Faith, pg. 22, 2002)

http://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/ordinul-iezuit-1.html

Alte detalii importante găsiți pe http://m.adevarul.ro/international/europa/papa-

negru-liderul-ordinului-iezuitilor-parte-noul-suveran-pontif-
1_514350d500f5182b85101ab3/index.html

ApreciazăApreciază

Răspunde

4. BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A

ROMÂNIEI spune:

1 mai 2018 la 9:56

https://eufrosin.wordpress.com/2013/02/26/din-culisele-vaticanului-de-ce-a-
demisionat-papa/

ApreciazăApreciază

Răspunde

5. Pingback: ÎNCĂ DOUĂ CAPITOLE IMPORTANTE ADĂUGATE DE AUTOR LA

VOLUMUL – ORTODOXIA SUB ASEDIUL ECUMENISMULUI MASONIC – Blogul
MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI
6. Pingback: 3 mai 2018… ULTIMUL CAPITOL ADĂUGAT LA VOLUMUL
ORTODOXIA SUB ASEDIUL ECUMENISMULUI MASONIC – Radu Iacoboaie
(urmează corectura finală) – Blogul MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI
ȘI A ROMÂNIEI
7. Pingback: ORTODOXIA SUB ASEDIUL ECUMENISMULUI MASONIC – Radu
Iacoboaie (forma finală, 5 mai 2018) – BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA
ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI – Blogul MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA
ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

Lasă un răspuns
ce1fc00517 /2018/04/29/ortod guest
 Introdu aici comentariul tău...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

(obligatoriu)(Adresa nu se face publică niciodată)

(obligatoriu)

WordPress.com( Dezautentificare /  Schimbă )

( Dezautentificare /  Schimbă )

( Dezautentificare /  Schimbă )

( Dezautentificare /  Schimbă )

Publica comentariul 424 0

aa42c7844a

1540743887

1540743888606

Blog la WordPress.com.

Publică la
Republica articolul 140289588 https://blogperson Blogul MI?CAREA
Anulează

ba0e7ff47c /2018/04/29/ortod
 Urmărește


o Blogul MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

o Personalizare
o Urmărește
o Înregistrare
o Autentificare
o Copiază legătură scurtă
o Raportează acest conținut
o Administrează abonamente
o Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat asta:
<img src="https://pixel.wp.com/b.gif?v=noscript"
style="height:0px;width:0px;overflow:hidden" alt="" />
REPORT THIS AD