Sunteți pe pagina 1din 3

CAPITOLUL V.

COMPONENTELE HARDWARE
ALE UNUI CALCULATOR

Principalele componente ale unui sistem modern sunt: placa de bază, procesorul,
memoria, carcasa, sursa de alimentare, unitatea de dischetă, unitatea de hard-disc, unitatea
CD-ROM, tastatura, mouse-ul, placa video, monitorul, placa de sunet, difuzoarele.
Placa de bază este principala componentă a unui PC care controlează tot ceea ce este în
sistem, toate celelalte componente fiind conectate la ea. Există diferite forme constructive
ale plăcilor de bază care vor fi ăprezentate într-un capitol ulterior.
O placă de bază conţine cele mai importante elemente ale unui PC, cum ar fi:
- setul de cipuri al plăcii de bază,
- ROM BIOS,
- soclul sau conectorul procesorului,
- regulatoarele de tensiune ale procesorului,
- memoria imediată (cache) de nivel 2,
- soclurile de memorie,
- conectoarele de magistrală,
- bateria pentru ceas şi CMOS,
- cipul super I/O.
Setul de cipuri include circuitele principale ale plăcii de bază. El controlează interfaţa
magistralei procesorului, memoria imediată de nivel 2 şi memoria principală, conectoarele
magistralei de sistem, resursele sistemului şi altele. Setul de cipuri are un rol important în
determinarea caracteristicilor sistemului.
ROM BIOS este o memorie care conţine programul iniţial POST (Power On Self
Test), programul de încărcare bootstrap (care încarcă sistemul de operare), driverele pentru
componentele incorporate pe placă (codul BIOS) şi de obicei, un program de configurare a
sistemului (numit CMOS setup).
Procesorul, numit şi unitate centrală de procesare (Central Processing Unit – CPU)
este o componentă electronică sofisticată, cu milioane de tranzistoare având rolul principal în
procesul de executare a instrucţiunilor de program, indiferent de softul rulat. Procesoarele
actuale conţin milioane de tranzistoare gravate pe o pastilă de siliciu de dimensiuni foarte
mici. Procesorul este una dintre cele mai scumpe componente ale sistemului.
Calculatoarele mai vechi conţin şi un procesor care are rolul de execuţie a operaţiilor
matematice, mărind astfel performanţele calculatorului. Procesoarele moderne includ toate
funcţiile coprocesorului.
Memoria RAM (Random Access Memory) sau memorie cu acces aleatoriu,
reprezintă memoria principală care stochează toate programele şi datele pe care procesorul le
utilizează la un moment dat. Memoria RAM necesită o alimentare electrică pentru a asigura
stocarea, deci are un caracter volatil. Ca urmare, la deconectarea calculatorului, tot ce există
în memoria RAM se şterge, iar la repornire memoria trebuie reîncărcată din nou cu programe
pe care să le ruleze procesorul. Mărimea acestei memorii determină modul în care un sistem
poate fi programat şi uneori, nivelul de complexitate al problemelor pe care aceasta le poate
rezolva. Programele iniţiale pentru procesor provin dintr-o memorie de un tip special – ROM
(Read Only Memory) sau memorie numai cu citire, care, în mod normal, nu poate fi ştearsă.
Această memorie conţine instrucţiunile necesare pentru ca sistemul să încarce un sistem de
operare şi alte programe de pe una din unităţile de disc în memoria principală, astfel încât
sistemul să poată funcţiona normal.

1
În sistemele moderne, memoria RAM este instalată sub formă de module SIMM
(Single Inline Memory Module), DIMM (Dual Inline Memory Module), SRAM (Static
RAM), SDRAM (Synchronous Dynamic RAM) etc.
Carcasa adăposteşte placa de bază, sursa de alimentare, unităţile de disc, plăcile
adaptoare şi toate celelalte plăci ale sistemului. Există mai multe stiluri de carcase, de la
versiuni mici şi plate, până la carcasele de tip tower sau cele destinate mediilor industriale.
Cele mai multe carcase se vând cu sursa de alimentare, dar pot fi achiziţionate şi separat.
Sursa de alimentare este cea care furnizează energie electrică fiecărei componente din PC,
principala funcţie a sa fiind aceea de a transforma tensiunea alternativă a reţelei de 110 V
(220 V în Europa) în tensiuni de 3,3 V, 5V, 12 V etc. necesare pentru funcţionarea sistemului.
Unitatea de dischetă este un dispozitiv simplu şi ieftin, care foloseşte un suport de
stocare magnetică de capacitate mică. Dischetele au servit şi ca mediu de distribuţie a
produselor software de către producători. Datorită faptului că cerinţele programelor moderne
depăşesc posibilităţile de stocare ale dischetelor, au apărut alte tehnologii (CD-ROM, dischete
Zip) cu capacitate mai mare de stocare care furnizează soluţii mai ieftine.
Unitatea de harddisc este principala memorie de stocare de tip arhivă din sistem. Ea
este utilizată pentru păstrarea tuturor programelor şi datelor care nu sunt active în mod curent
în memoria principală. Unitatea de harddisc este denumită astfel deoarece constă din discuri
rotative din aluminiu sau ceramice, acoperite cu un material magnetic. Discurile au diferite
dimensiuni, iar prin densitatea, dimensiunile şi numărul discurilor pot fi realizate unităţi de
harddisc cu diferite capacităţi de stocare. Pricipalele caracteristici ale hardisc-ului sunt viteza
şi capacitatea.
Unitatea CD-ROM (Compact Disc Read Only Memory) şi DVD-ROM (Digital
Versatile Disc Read Only Memory) utilizează suporturi de înregistrare optică de capacitate
relativ mare. După cum arată denumirea, de pe CD-uri pot fi doar citite informaţiile, cu
excepţia celor inscriptibile. Deşi au aproape acelaşi preţ cu dischetele, CD-ROM-urile au o
capacitate de sute de ori mai mare ca a acestora.
Placa video sau adaptorul grafic controlează informaţiile care apar pe monitor. Toate
plăcile video au patru părţi principale: un cip sau un set de cipuri video, memoria RAM video,
un DAC (convertor analogic-digital) şi un BIOS. Cipul video este cel care controlează
informaţiile de pe ecran, prin scrierea datelor în memoria RAM video şi converteşte datele
digitale în semnale analogice pentru comanda monitorului. BIOS-ul stochează driverul video
primar, care permite ca afişajul să funcţioneze în timpul încărcării sistemului de operare
(boot) şi la prompterul DOS în modul text de bază. După acestea se încarcă driverele mai
evoluate de pe disc pentru a permite moduri video avansate, pentru Windows sau softul de
aplicaţii. Principalele caracteristici ale adaptorului video sunt rezoluţia, numărul de culori pe
care le determină şi viteza de lucru a sistemului video. Astfel, adaptorul grafic stabileşte
calitatea imaginilor care apar pe ecranul monitorului.
Monitorul (display-ul) este partea de bază a sistemului de afişare ataşat la majoritatea
PC-urilor. De obicei monitoarele sunt clasate în funcţie de trei criterii: diagonala ecranului,
măsurată în inci, rezoluţia, măsurată în pixeli, şi rata de reîmprospătare, măsurată în hertzi.
Monitoarele au în mod normal diagonala cuprinsă între 14 şi 21 inci, iar monitoarele LCD din
sistemele portabile variază între 11 şi 14 inci. Rezoluţia poate varia de la 640x480 pixeli la
1600x1200 pixeli. Fiecare pixel al monitorului este compus din trei puncte, câte unul din
fiecare culoare de bază (roşu, albastru şi verde). Un monitor de calitate medie este capabil să
reîmprospăteze imaginea de 60 ori / secundă (60Hz), în timp ce unul de înaltă calitate poate
ajunge la o rată de 100 MHz. Rata de reîmprospătare indică viteza de redesenare a ecranului
pe baza conţinutului memoriei de pe adaptorul video. Rezoluţia şi rata de reîmprospătare
depind de adaptorul video al sistemului. Majoritatea monitoarelor sunt capabile să funcţioneze
cu mai multe valori ale rezoluţiei şi ale ratei de reîmprospătare.
Tastatura este principalul dispozitiv de intrare pentru majoritatea calculatoarelor.

2
Tastaturile se deosebesc între ele prin limba căreia îi sunt destinate, prin dispunerea tastelor,
prin dimensiune, formă şi prin numeroase caracteristici speciale.
Mouse-ul. Odată cu apariţia sistemelor de operare bazate pe interfaţa grafică de
utilizator (GUI), a apărut necesitatea de a avea un dispozitiv cu care utilizatorul să indice sau
să selecteze elementele afişate pe ecran. Mouse-ul standard are două butoane, unul pentru
selectarea articolului indicat, iar celălalt pentru activarea meniurilor. Mouse-ul poate avea şi
un al treilea buton pentru derularea ecranului sau pentru alte funcţii speciale.