DERIVATE PARŢIALE

1. Derivate parţiale de ordinul ı̂ntâi

Funcţii reale
Fie f : (x, y) ∈ A ⊂ IR2 → f (x, y) ∈ IR o funcţie reală de variabilă
◦
vectorială şi (a, b) ∈ A.
Definiţie. Funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu x ı̂n punctul
f (x, b) − f (a, b)
(a, b) dacă lim există şi este finită.
x→a x−a
∂f (a, b)
Notăm această limită cu sau fx0 (a, b).
∂x
Definiţie. Funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu y ı̂n punctul
f (a, y) − f (a, b)
(a, b) dacă lim există şi este finită.
y→b y−b
∂f (a, b)
Notăm această limită cu sau fy0 (a, b).
∂y
Exemplu. Fie f : IR2 → IR, f (x, y) = x2 + xy şi punctul (5, −3) ∈ IR2 .
Avem:
∂f f (x, −3) − f (5, −3) x2 − 3x − 10
(5, −3) = lim = lim = lim (x + 2) = 7,
∂x x→5 x−5 x→5 x−5 x→5

∂f f (5, y) − f (5, −3) 15 + 5y

(5, −3) = lim = lim = 5.
∂y y→−3 y+3 y→−3 y + 3

1
 Funcţia f : A ⊂ IR2 → IR este derivabilă parţial ı̂n raport cu x ı̂n punctul
◦
(a, b) ∈ A dacă şi numai dacă funcţia parţială ϕ(x) = f (x, b) este derivabilă
ı̂n punctul a.
◦
Funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu y ı̂n punctul (a, b) ∈ A dacă
şi numai dacă funcţia parţială ψ(y) = f (a, y) este derivabilă ı̂n punctul b.
Adică:
∂f (a, b) f (x, b) − f (a, b) ϕ(x) − ϕ(a)
= lim = lim = ϕ0 (a),
∂x x→a x−a x→a x−a
∂f (a, b) f (a, y) − f (a, b) ψ(y) − ψ(b)
= lim = lim = ψ 0 (b).
∂y y→b y−b y→b y−b
Într-un punct oarecare (x, y) (numit punct curent), derivatele parţiale
∂f
se calculează astfel: pentru se derivează f ı̂n raport cu x, considerând y
∂x
∂f
constant; se calculează derivând f ı̂n raport cu y, considerând x constant.
∂y
Exemple.
1. Fie f : IR2 → IR, f (x, y) = xy. Derivatele parţiale sunt:
∂f ∂f
= fx0 (x, y) = y, = fy0 (x, y) = x.
∂x ∂y

2. Derivatele parţiale ale funcţiei f : IR2 → IR, f (x, y) = 2x + y sunt:

∂f ∂f
= 2, = 1.
∂x ∂y

x
3. Derivatele parţiale ale funcţiei f : IR × IR∗ → IR, f (x, y) = sunt:
y
∂f 1 ∂f x
= , = − 2.
∂x y ∂y y

4. Derivatele parţiale ale funcţiei f : IR2 → IR, f (x, y) = x2 + xy sunt:

∂f ∂f
= 2x + y, = x.
∂x ∂y

2
 ◦
Fie f : A ⊂ IRp → IR şi a ∈ A, a = (a1 , . . . , ap ).
Definiţie. Funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu xi ı̂n punctul a
dacă
f (a1 , . . . , ai−1 , xi , ai+1 , . . . , ap ) − f (a1 , . . . , ai−1 , ai , ai+1 , . . . , ap )
lim
xi →ai x i − ai
există şi este finită.
Pentru i = 1, p, avem

∂f (a) f (a + tei ) − f (a)

= lim
∂xi t→0 t
(adică derivata parţială ı̂n raport cu variabila de indice i a funcţiei f ı̂n a
este derivata după direcţia ei a funcţiei f ı̂n a).
Funcţia f : A ⊂ IRp → IR se zice derivabilă parţial ı̂n punctul a ∈ A şi
notăm f ∈ Da , dacă f este derivabilă după direcţiile e1 , . . . , ep ı̂n a, unde
B = {e1 , . . . , ep } este baza canonică din IRp .
Funcţia f : A ⊂ IRp → IR este derivabilă parţial pe A şi notăm f ∈ DA ,
dacă f este derivabilă parţial ı̂n orice punct a ∈ A.
∂f
Pentru i = 1, p, se numesc derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale
∂xi
funcţiei f pe A.
◦
Fie f : A ⊂ IRp → IR, a ∈ A. Dacă f este derivabilă parţial ı̂n raport cu
xi ı̂n punctul a, atunci f este continuă parţial ı̂n raport cu xi ı̂n a.
∂f ∂f
Dacă f are derivate parţiale ,..., mărginite pe o vecinătate a
∂x1 ∂xp
punctului a, atunci f este continuă ı̂n a ı̂n raport cu ansamblul variabilelor.
Pentru f : A ⊂ IRp → IR derivabilă parţial pe A se defineşte aplicaţia
 
p d ∂f (a) ∂f (a)
∇f : A → IR , ∇f (a) = ,...,
∂x1 ∂xp

numită gradientul lui f (pe mulţimea A).

3
Funcţii vectoriale
Fie f : A ⊂ IRp → IRq , f (x) = (f1 (x), . . . , fq (x)).
Funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu xi ı̂n punctul a ∈ A dacă şi
numai dacă f1 , . . . , fq sunt derivabile parţial ı̂n raport cu xi ı̂n a.
Are loc relaţia:
 
∂f (a) ∂f1 (a) ∂fq (a)
= ,... .
∂xi ∂xi ∂xi

Dacă f = (f1 , . . . fq ) : A ⊂ IRp → IRq este derivabilă parţial ı̂n a atunci

ei ı̂i asociem matricea (cu q linii şi p coloane)
 
∂f1 (a) ∂f1 (a) ∂f1 (a)
 ∂x1 ...
 ∂x2 ∂xp  
 
 
 ∂f2 (a) ∂f2 (a) ∂f2 (a) 
 ... 
d  ∂x1 ∂x2 ∂xp 
Jf (a) =  


 
 ... ... ... ... 
 
 
 
 ∂fq (a) ∂fq (a) ∂fq (a) 
...
∂x1 ∂x2 ∂xp

numită matricea jacobiană a funcţiei f ı̂n punctul a.

D(f1 , . . . , fp )(a)
În cazul p = q, determinantul matricii Jf (a) se mai notează
D(x1 , . . . , xp )
şi se numeşte jacobianul funcţiei f sau determinantul funcţional al funcţiilor
f1 , . . . , fp ı̂n raport cu variabilele x1 , . . . xp ı̂n punctul a.
Exemple.
1. Derivatele parţiale (de ordinul ı̂ntâi) ale funcţiei vectoriale
f : IR2 → IR3 , f (x, y) = (exy , x2 − 3xy 2 , xyey ) sunt:

∂f
= (yexy , 2x − 3y 2 , yey ),
∂x
∂f
= (xexy , −6xy, xey + xyey ).
∂y

4
 2. Fie f : IR4 → IR2 , f (x, y, z, t) = (x2 + 5xy − ln(1 + z 2 ), x3 et ). Notăm
f = (f1 , f2 ), unde f1 , f2 : IR4 → IR, f1 (x, y, z, t) = x2 + 5xy − ln(1 + z 2 ),
f2 (x, y, z, t) = x3 et . Matricea jacobiană a funcţiei f este:

∂f1 ∂f1 ∂f1 ∂f1

 
2z
 
 ∂x ∂y ∂z ∂t  
 2x + 5y 5x − 0
Jf =  1 + z2
 ∂f2 ∂f2 ∂f2 ∂f2  =
.
3x2 et 0 0 x3 et
∂x ∂y ∂z ∂t

Operaţii cu funcţii derivabile parţial

1) Dacă f, g : A ⊂ IRp → IRq sunt derivabile parţial ı̂n a ∈ A, atunci
f + g, αf şi < f, g > sunt derivabile parţial ı̂n a şi

∂(f + g)(a) ∂f (a) ∂g(a)

= + ;
∂xi ∂xi ∂xi

∂(αf )(a) ∂f (a)

=α , pentru orice α ∈ IR;
∂xi ∂xi
   
∂ < f, g > (a) ∂f (a) ∂g(a)
= , g(a) + f (a), .
∂xi ∂xi ∂xi

2) Dacă f, g : A ⊂ IRp → IR sunt derivabile parţial ı̂n a ∈ A (ı̂n cazul

q = 1) şi g(a) 6= 0, funcţia f /g este derivabilă parţial ı̂n a şi
 
∂(f /g)(a) 1 ∂f (a) ∂g(a)
= 2 g(a) − f (a) .
∂xi g (a) ∂xi ∂xi

3) Dacă f : A ⊂ IRp → B ⊂ IRq este derivabilă parţial ı̂n a ∈ A şi

g : B ⊂ IRq → IRm este derivabilă parţial ı̂n y = f (a) ∈ B, atunci funcţia
g ◦ f este derivabilă parţial ı̂n a şi
q
∂(g ◦ f )(a) X ∂g(f (a)) ∂fj (a)
= · .
∂xi j=1
∂y j ∂x i

5
2. Derivate parţiale de ordin superior
◦
Fie f : A ⊂ IR2 → IR o funcţie reală de variabilă (x, y) şi fie (a, b) ∈ A.
Definiţie. Spunem că f este derivabilă parţial de două ori ı̂n punctul
(a, b) dacă f este derivabilă parţial ı̂n raport cu x şi respectiv y pe o vecinătate
a punctului (a, b) şi derivatele parţiale sunt derivabile parţial ı̂n (a, b).
Derivata parţială de ordinul doi a funcţiei f ı̂n raport cu x2 ı̂n punctul
(a, b) este:
∂ 2 f (a, b)
 
∂ ∂f
(a, b) = = fx002 (a, b).
∂x ∂x ∂x2
Derivata parţială de ordinul doi a funcţiei f ı̂n raport cu y 2 ı̂n punctul
(a, b) este:
∂ 2 f (a, b)
 
∂ ∂f
(a, b) = = fy002 (a, b).
∂y ∂y ∂y 2
Derivatele parţiale de ordinul doi, mixte, ale funcţiei f ı̂n punctul (a, b)
sunt:
∂ 2 f (a, b)
 
∂ ∂f 00
(a, b) = = fxy (a, b),
∂y ∂x ∂y∂x
∂ 2 f (a, b)
 
∂ ∂f 00
(a, b) = = fyx (a, b).
∂x ∂y ∂x∂y
◦
Fie f : A ⊂ IRp → IRq şi a ∈ A.
Definiţie. Aplicaţia f se zice derivabilă parţial de două ori ı̂n raport
cu variabilele xi şi xj ı̂n punctul a, dacă există o vecinătate V ⊂ A a lui
a ı̂ncât f este derivabilă parţial ı̂n raport cu xi pe V şi derivata parţială
∂f
: V → IRq este derivabilă parţial ı̂n raport cu xj ı̂n a.
∂xi
Vectorul (numărul real ı̂n cazul q = 1)
∂ 2 f (a)
 
∂ ∂f
(a) se notează cu sau fx00i xj (a)
∂xj ∂xi ∂xj ∂xi
şi se numeşte derivata parţială de ordinul doi ı̂n raport cu variabilele xi şi xj
a funcţiei f ı̂n punctul a.
În cazul i = j se utilizează notaţia
2
 
∂ ∂f d ∂ f (a)
(a) = .
∂xi ∂xi ∂x2i

6
 În cazul q = 1, o funcţie reală f : A ⊂ IRp → IR este derivabilă parţial
de două ori ı̂n a ∈ A, dacă şi numai dacă există o vecinătate V ⊂ A a lui a
ı̂ncât f este derivabilă parţial pe V şi gradientul său
 
p d ∂f (x) ∂f (x)
∇f : V → IR , (∇f )(x) = ,...,
∂x1 ∂xp
este derivabil parţial ı̂n a.
Aplicaţia f se zice derivabilă parţial de două ori ı̂n punctul a ∈ A şi notăm
f ∈ Da2 , dacă f este derivabilă parţial de două ori ı̂n raport cu variabilele xi
şi xj ı̂n a, pentru orice i, j = 1, p.
Aplicaţia f : A ⊂ IRp → IRq se zice derivabilă parţial de două ori pe
2
mulţimea A şi notăm f ∈ DA , dacă f este derivabilă parţial de două ori ı̂n
orice a ∈ A.

Criteriul lui Schwarz

Dacă funcţia f : A ⊂ IRp → IRq are derivate parţiale mixte de ordinul doi
pe o vecinătate V ⊂ A a punctului a
∂ 2f ∂ 2f
şi : V → IRq
∂xi ∂xj ∂xj ∂xi
şi acestea sunt continue ı̂n a, atunci
∂ 2 f (a) ∂ 2 f (a)
= .
∂xi ∂xj ∂xj ∂xi

Derivatele parţiale de ordinul doi fx00i xj ale unei funcţii f se calculează

derivând parţial funcţia f ı̂n raport cu xi , iar apoi rezultatul obţinut ı̂l vom
deriva parţial ı̂n raport cu xj :
∂ 2f
 
00 ∂ ∂f
fxi xj = =
∂xj ∂xi ∂xj ∂xi

Exemplu.
Fie f : IR2 → IR, f (x, y) = 2x2 y 3 − 3xy + 2. Derivatele parţiale de ordinul
ı̂ntâi ale lui f sunt:
∂f ∂f
= 4xy 3 − 3y, = 6x2 y 2 − 3x,
∂x ∂y

7
iar derivatele parţiale de ordinul doi sunt:

∂ 2f
2
= 4y 3 ,
∂x
∂ 2f ∂ 2f
= = 12xy 2 − 3,
∂y∂x ∂x∂y
2
∂ f
= 12x2 y.
∂y 2

Pentru a calcula derivatele parţiale de ordinul trei ale unei funcţii f , se

derivează parţial derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f .
f : A ⊂ IRp → IRq se zice de clasă C r pe A şi notăm f ∈ CAr , dacă f
este derivabilă parţial de r ori pe A şi derivatele parţiale de ordinul r sunt
continue pe A.
O funcţie f = (f1 , . . . , fq ) : A ⊂ IRp → IRq este derivabilă parţial de două
ori ı̂n a dacă şi numai dacă toate componentele sale f1 , . . . , fq sunt derivabile
parţial de două ori ı̂n a; ı̂n plus avem că

∂ 2 f (a)
 2
∂ 2 fq (a)

∂ f1 (a)
= ,..., .
∂xj ∂xi ∂xj ∂xi ∂xj ∂xi

O funcţie f = (f1 , . . . , fq ) : A ⊂ IRp → IRq este derivabilă parţial de r ori

pe A, dacă şi numai dacă f1 , . . . , fq sunt derivabile parţial de r ori pe A.
O funcţie f = (f1 , . . . , fq ) : A ⊂ IRp → IRq este de clasă C r pe A dacă şi
numai dacă toate componentele sale f1 , . . . , fq sunt de clasă C r pe A.
Exemplu.
Derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi şi doi ale funcţiei vectoriale
f : IR2 → IR3 , f (x, y) = (x cos y, y sin x, ln(1 + y 2 )) sunt:

∂f
= (cos y, y cos x, 0),
∂x
 
∂f 2y
= −x sin y, sin x, ,
∂y 1 + y2

8
respectiv
∂ 2f
= (0, −y sin x, 0),
∂x2
∂ 2f ∂ 2f
= = (− sin y, cos x, 0),
∂y∂x ∂x∂y
∂ 2f 2(1 − y 2 )
 
= −x cos y, 0, .
∂y 2 (1 + y 2 )2