MATERIALE ELECTROTEHNICE

Aplicaţii numerice 2004 – 2005

Aplicaţii numerice 1. Proprietăţi generale ale corpurilor.

Problema 1.1.4. Să se calculeze variaţia procentuală a volumului unui cristal din fier
prin trecerea sa din starea Feβ în starea Feγ .
Se cunosc: RFeβ = 1,241 Å şi RFe γ = 1,27 Å.

Soluţie: Se ştie că fierul cristalizează în sistemul cubic, reţelele CVC (Feα : 0….770°C,
Feβ : 770…910°C) şi CFC (Feγ : 910…1400°C) (figura 1.2).
Celula CVC are lungimea diagonalei mari D = aCVC 3 = 4 RFeβ şi conţine
1
8× atomi în vârfuri şi 1 atom în centru.
8
Celula CFC are lungimea diagonalei feţei d = a CFC 2 = 4 RFeγ şi conţine
1 1
8× atomi în vârfuri şi 6× atomi pe cele şase feţe.
8 2
Se pot calcula acum valorile lungimilor muchiilor şi, respectiv, ale volumelor
celor două celule:
4 RFeβ 4 ⋅1,241
a CVC = = = 2,865 Å,
3 3

4 RFe γ 4 ⋅1,27
aCFC = = = 3,5921 Å,
2 2

3
VCVC = aCVC = 2,8633 = 23,54 Å3 ,

3
VCFC = aCFC = 3,59213= 46,349 Å3.

Prin reorganizarea structurii cristalografice din două celule elementare de Feβ

rezultă o singură celulă elementară de Feγ .
Variaţia volumului este:

∆V = 2 VCVC − VCFC = 2 ⋅ 23,54 - 46,349 = 0,732 Å3,

1
 Figura 1.2. Celule elementare cub cu volum centrat (CVC)
şi cub cu feţe centrate (CFC).
iar variaţia procentuală:

∆V 100 ⋅ 0,585
(∆V ) r = 100 ⋅ = = 1,56 %.
2 ⋅VCVC 2 ⋅ 23,467

Problema 1.1.6. Să se calculeze valorile densităţii cristalelor pure de cupru şi de

aluminiu.
Se cunosc valorile razelor atomice (R), ale maselor atomice relative (M) (tabelul 1.2) şi a
numărului lui Avogadro NA = 6,022·1026 kmol-1.

Soluţie: Pentru determinarea densităţii se utilizează relaţia

mcel
d= ,
Vcel
unde mcel şi Vcel reprezintă masa şi, respectiv, volumul celulei elementare.

Tabelul 1.2
Raza atomică, masa atomică relativă şi tipul celulei elementare pentru metale uzuale.

Cristalul Cu Al Ag Ni Pt V
Raza atomică, R [Å] 1,278 1,431 1,444 1,246 1,3861 1,316
Masa atomică relativă, M 63,54 26,981 107,87 58,71 105,09 50,942
Reţeaua cristalină CFC CFC CFC CFC CFC CVC

Masa celulei elementare este:

M
mcel = N cel m at = N cel ⋅ ,
NA

unde Ncel = 4 reprezintă numărul de atomi din celula elementară, mat = M/NA - masa unui
atom, şi M - masa molară.

2
 Cum, atât cuprul, cât şi aluminiul cristalizează în sistemul cubic, reţeaua CFC,
latura celulei elementare este:
4R
a= ,
2
iar volumul celulei
V cel = a3.

Rezultă:
4 RCu 4 ⋅1,278
a Cu = = = 3,6147 Å,
2 2

4 RAl 4 ⋅1,431
a Al = = = 4,0474 Å,
2 2

N cel M Cu 4 ⋅ 63,54
d Cu = = = 8,93 ⋅ 10 3 kg/m3,
3
N A a Cu 6,022 ⋅ 10 ⋅ (3,6147 ⋅ 10 −10 ) 3
26

N cel M Al 4 ⋅ 26,981
d Al = = −10 3
= 2,7 ⋅ 10 3 kg/m3.
3
N A a Al 6,022 ⋅ 10 (4,0474 ⋅ 10 )
26

Observaţie: Din calculele efectuate rezultă că densitatea cuprului este de 3,3 ori mai mare
decât cea a aluminiului.

Problema 1.1.8. Să se calculeze variaţia densităţii unui cristal din fier prin trecerea din
Feα (0…770°C) în Feγ (910...1400°C).
Se cunosc: MFe = 55,487, RFe α = 1,2412 Å, RFe γ = 1,27 Å şi NA = 6,025·1026 kmol-1.

Soluţie: Pentru determinarea densităţii se utilizează relaţia

mcel
d= ,
Vcel

unde mc.el şi Vc.el reprezintă masa şi respectiv, volumul celulei elementare.

Cum Feα cristalizează în reţeaua CVC, iar Feγ cristalizează în CFC laturile
celulelor elementare sunt (vezi Problema 1.1.4.):

4 RFeα 4 ⋅1,2412
a Fe α = = = 2,87 Å,
3 3

4 R Fe γ 4 ⋅1,27
a Feγ = = = 3,59 Å.
2 2

3
 Masele celulelor elementare se determină cu relaţia

M Fe
mα, γ = N α, γ ⋅ ,
NA

unde Nα = 2 şi Nγ = 4 reprezintă numerele de atomi din celulele respective.

Valorile densităţii cristalelor sunt:

N α M Fe 2 ⋅ 55,49
dα = = = 7,79 ⋅ 10 3 kg/m3,
3
N A aα 6,022 ⋅ 10 26 ⋅ (2,87 ⋅ 10 −10 ) 3

N γ M Fe 4 ⋅ 55,49
dγ = = −10 3
= 7,96 ⋅ 10 3 kg/m3,
NA a 3
γ 6,022 ⋅ 10 (3,59 ⋅ 10 )
26

iar variaţia procentuală a densităţii (∆d ) r are valoarea:

d γ − dα 7,96 ⋅ 10 3 − 7,79 ⋅ 10 3
( ∆d ) r = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 2,18 % .
dα 7,79 ⋅ 10 3

Observaţie: Creşterea densităţii se datorează schimbării aranjamentului atomic, respectiv

reducerii volumului cristalului de Fe (vezi Problema 1.1.4.).

Problema 1.1.9. La temperatura t = 13°C staniul cenuşiu (α -Sn) suferă o tranziţie de

fază şi trece în starea de staniu alb (β -Sn). Ştiind că staniul cenuşiu are o structură de tip
diamant cu latura celulei elementare aα = 6,49 Å, iar staniul alb cristalizează într-o reţea
tetragonală cu volum centrat, cu doi atomi în fiecare nod al reţelei (a = 5,83 Å,
c = 3,18 Å), să se calculeze densitatea staniului în cele două faze.
Se cunosc: masa atomică relativă a staniului M = 118,69 şi numărul lui Avogadro
NA = 6,022·1026 kmol-1.

Soluţie: Densitatea se determină cu relaţia:

mcel
d= ,
v cel

unde mcel şi vcel reprezintă masa, respectiv volumul, unei celule elementare.

Masa unei celule elementare este egală cu produsul dintre numărul de atomi Nat dintr-

o celulă şi masa unui atom mat:

4
 M
mcel = N at m at = N at ⋅ .
NA

Numărul de atomi din celula cu structură de tip diamant N at este:

1 1
N at =8 × +6 × +4 = 8,
8 2

iar volumul este dat de relaţia:

Vcel =a 3 .

Prin urmare, densitatea staniului în starea α este:

N at M 8 ⋅118 ,69
d= = = 5,77 ⋅10 3 kg/m3.
6,022 ⋅10 ⋅ ( 6,49 ) ⋅10
3 26 3 −30
NA a

În cazul celulei tetragonale cu volum centrat, care are doi atomi în fiecare nod al
reţelei, numărul de atomi este dat de relaţia:

1
N a't =2 ×8 × +2 ×1 =4.
8

'
Volumul celulei este Vcel :
Vcel' =a 2 c,

iar densitatea staniului în starea β are valoarea:

N at' M 4 ⋅118 ,69

dβ = = = 7,29 ⋅10 3 kg/m3.
N A a c 6,022 ⋅10 ⋅ ( 5,83 ) ⋅3,18 ⋅10
2 26 2 −30

Problema 1.1.12. Ştiind că reţeaua cristalină a cuprului este CFC, să se determine

fracţiunea f ocupată de electronii liberi din volumul fără substanţă al unui cristal ideal.
Se cunosc: volumul unui electron Ve =10 −44 m-3, valenţa cuprului n = 1, raza ionului de
cupru R+ = 0,95 Å şi constanta reţelei a = 2,556 Å.

Soluţie: Fracţiunea ocupată de electronii liberi se determină cu relaţia:

5
 Ve
f = N ecel ⋅ ,
V fs

unde V fs =Vcel − Vs reprezintă volumul fără substanţă dintr-o celulă elementară,

Vcel = a 3 - volumul celulei elementare, Vs = N icel Vi - volumul substanţei dintr-o celulă
4 π Ri3
elementară, N icel = 4 - numărul ionilor dintr-o celulă elementară CFC, Vi =
3
- volumul unui ion şi N ecel = n N icel numărul electronilor dintr-o celulă elementară.
Rezultă:

4 π Ri3 4π ⋅ (0,95 ⋅ 10 −10 ) 3

V fs = a 3 − N icel ⋅ = (2,556 ⋅ 10 −10 ) 3 − 4 ⋅ = 2,33 ⋅ 10 −30 m3
3 3

şi
4 ⋅1 ⋅10 −44
f = −30
= 1,71 ⋅10 −14 .
2,33 ⋅10

Observaţie: Deoarece electronii ocupă doar a 5 ⋅10 13 - a parte din volumul fără substanţă
al cristalului, rezultă că, din acest punct de vedere, se poate considera că electronii se
mişcă liber în interiorul corpului.

Problema 1.1.24. Energia medie necesară producerii unei vacanţe (defect Schottky)
într-un cristal de cupru este wv = wdS = 1 eV. Să se calculeze variaţia densităţii cuprului,
considerând că vacanţele s-au format la temperatura T = 1356 K (exact înainte de topirea
corpului), iar particulele din nodurile reţelei au părăsit cristalul.

Soluţie: Valorile densităţii cristalului fără defecte (d1) şi cu defecte (d2) se determină cu
relaţiile:
m
d1 = 1 ,
V

m2
d2 = ,
V

unde V reprezintă volumul, iar m1 şi m2 – valorile masei corpului fără, respectiv cu

defecte.
Mărimile m1 şi m2 au expresiile:

m1 = N M Cu u ,

m 2 = ( N − N S ) M Cu u ,

6
unde N reprezintă concentraţia de noduri, NS – concentraţia de vacanţe (defecte Schottky),
MCu – masa atomică relativă a cuprului şi u =1,66 ⋅10 −27 kg – unitatea atomică de masă.

Rezultă:
d 2 m2 ( N − N S ) ⋅ M Cu u N
= = =1− S .
d1 m1 N M Cu u N

Pe de altă parte, cum:

 w 
N S = N ⋅ exp  − dS  ,
 kT 
se obţine:
d2  w 
= 1 − exp  − dS  ,
d1  kT 
respectiv

d2  1,6 ⋅10 −19 

= 1 − exp  − −23
 = 1 − 1,94 ⋅10 −4 = 0,999806 .
d1  1,38 ⋅10 ⋅1356 

Observaţie: Densitatea cuprului se reduce de la valoarea d1 la 0,999806 d1, ca urmare a

producerii defectelor.

Aplicaţii numerice 2 şi 3. Conducţia electrică.

Problema 2.1.1. Să se calculeze, în aproximaţia electronilor cvasiliberi, rezistivitatea

unui cristal de cupru pur (ρ ) aflat la temperatura camerei (T = 300 K).
Se cunosc: masa atomică relativă a cuprului M = 63,54, energia Fermi wF = 7,014 eV,
drumul liber mijlociu ~
*
l = 459 Å, masa efectivă a electronului m0 = 1,38 m0 , densitatea
cuprului d = 8,9 kg/dm3, masa electronului m0 = 9,1 ⋅10 −31 kg, sarcina elementară
q 0 = 1,6 ⋅10 −19 C şi numărul lui Avogadro N A = 6,022 ⋅ 10 26 kmol-1.

7
Soluţie: Pentru calculul conductivităţii electrice în aproximaţia electronilor cvasiliberi se
utilizează relaţia:
~
2
N q l
σ = 0* 0 ,
m0 v F

unde N 0 reprezintă concentraţia electronilor cvasiliberi şi vF - viteza Fermi.

Concentraţia electronilor cvasiliberi (egală cu aceea a atomilor constituenţi N a )
şi viteza Fermi vF se calculează cu relaţiile:

NA d
N0 = Na = ,
M

2 wF q 0
vF = .
m0*

Rezultă:
6,022 ⋅10 26 ⋅ 8,9 ⋅10 3
N0 = = 8,44 ⋅10 28 m-3,
63,54

2 ⋅ 7,014 ⋅1,6 ⋅10 −19

vF = = 1,34 ⋅10 6 m/s,
1,38 ⋅ 9,1 ⋅10 −31

8,44 ⋅10 28 (1,6 ⋅10 −19 ) 2 ⋅ 459 ⋅10 −10

σ= −31
= 58,93 ⋅10 6 S/m,
1,38 ⋅ 9,1 ⋅10 ⋅1,34 ⋅10 6

1 1
ρ= = = 1,697 ⋅10 −8 Ω m = 16,97 nΩm.
σ 58,93 ⋅10 6

Observaţie: Valoarea experimentală a rezistivităţii cuprului electrolitic este de

17,241 nΩ m pentru cuprul recopt (moale) şi de 17,7 nΩ m pentru cuprul tras la rece
(tare).

Problema 2.1.2. Să se calculeze rezistivitatea unui cristal din cupru care conţine
c = 2 ⋅10 −4 atomi de argint la un atom de cupru şi se află la temperatura t = 20 ºC.
Se cunosc: rezistivitatea cuprului pur la 20ºC, ρ0 = 1,7 ⋅10 −8 Ω m, concentraţia volumică
a atomilor cristalului N = 8,45 ⋅10 28 m-3, raza atomului de argint Ri = 1,444 Å, masa
electronului m0 = 9,1 ⋅10 −31 kg, viteza Fermi v F = 1,57 ⋅10 6 m/s şi modulul sarcinii
electronului q 0 = 1,6 ⋅10 −19 C.

Soluţie: Să considerăm unul din cei Ne electroni liberi ai cristalului care se deplasează cu
viteza v de-a lungul axei Ox (figura 2.1). Acest electron suferă ciocniri (în sens clasic)

8
cu acei atomi de impuritate al căror centru se află într-un cilindru de rază Ri (de exemplu
O1 ). În cazul unor concentraţii de impurităţi reduse, electronul suferă, în deplasarea sa
pe distanţa L, un număr de ciocniri N c egal cu numărul impurităţilor din cilindrul de rază
Ri şi generatoare L:
N c = N iVc = N i π Ri2 L ,

unde Ni reprezintă concentraţia volumică a impurităţilor.

~
Drumul liber mijlociu li este:

~ 1
li = L / N c = ,
N i π Ri2

iar rezistivitatea corespunzătoare impurităţilor

m0* v F N i m0* v F
ρi = 1/ σ i = 2 ~
= 2
πRi2 .
N q 0 li N q0

Ni
unde N reprezintă concentraţia electronilor liberi, iar c = este concentraţia raportată a
N
impurităţilor.
Considerând m0 = m0 , rezistivitatea ρi are valoarea:
*

9,1 ⋅10 −31 ⋅1,57 ⋅10 6 ⋅ π ⋅ (1,444 ⋅10 −10 ) 2

ρi = 2 ⋅10 − 4 ⋅ = 7,3 ⋅10 −10 Ω m.
−19 2
(1,6 ⋅10 )

Pentru calculul rezistivităţii cristalului cu impurităţi se utilizează relaţia lui

Matthiessen:

ρ = ρ 0 + ρi = 1,7 ⋅10 −8 + 0,073 ⋅10 −8 = 1,773 ⋅10 −8 Ω m.

Figura 2.1. Atomi de impuritate şi electronul care se deplasează în interiorul cristalului.

Creşterea procentuală a rezistivităţii ∆ρi este

9
 ρi 7,3 ⋅ 10 −10
Δρi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 4,3 %.
ρ0 1,7 ⋅ 10 −8

Observaţie: Prin impurificarea cuprului cu atomi de argint, rezistivitatea cristalului creşte.

Această creştere este relativ mică (cu 4,3 % pentru o concentraţie raportată c = 0,02 %,
−4
respectiv pentru o concentraţie volumică de impurităţi N i = cN = 2 ⋅10 ⋅ 8,45 ⋅10 m-3)
25

faţă de creşterea produsă de alte impurităţi: P, Fe, Si, Cr, Be etc. Astfel, în cazul
impurificării cuprului cu 0,02 % fosfor, rezistivitatea cuprului creşte cu cca. 41 %.

Problema 2.1.11. Să se determine variaţia nivelului limită Fermi ∆wF (T ) în raport

cu wF(0), pentru un cristal pur din antimoniură de indiu (InSb) aflat la temperatura
camerei (T = 300 K).
Se cunosc: lăţimea benzii interzise Fermi wi = 0,18 eV, masa efectivă a electronului
mn* = 0,013 m0 , masa efectivă a golului m *p = 0,6 m0 , constanta lui Boltzmann
−19
k = 1,38·10-23 J/K, sarcina electronului q n = −1,6 ⋅10 C şi masa electronului
mn = m0 = 9,1·10-31 kg.

Soluţie: Cum cristalul este intrinsec (nu conţine impurităţi), concentraţiile de electroni
liberi din banda de conducţie Nn şi de goluri din banda de valenţă Np sunt egale:

Nn = N p ,
respectiv,

3/ 2 3/ 2
 2π m n* k T   w − wF   2π m *p k T   w − wv 
2 ⋅  
 exp  − c  = 2 ⋅   exp  − F ,
h2  kT   h2   kT 
   
unde wc reprezintă energia corespunzătoare primului nivel al benzii de conducţie, wv -
energia corespunzătoare ultimului nivel al benzii de valenţă, iar wi = wc − wv - lăţimea
benzii interzise Fermi.
Din relaţia de egalitate a celor două concentraţii se obţine:

wv + wc 3  m p* 
wF = + kT ⋅ ln * ,
2 4 m 
 n 
respectiv:
3  m p* 
wF = wF (0) + kT ⋅ ln *  .
4 m 
 n 

Se constată că nivelul limită Fermi la T = 300 K s-a înălţat faţă de poziţia

corespunzătoare temperaturii T0 = 0 K cu:

10
 3  m p* 
∆ wF = wF (T ) − wF (0) = kT ⋅ ln *  ,
4 m 
 n 
respectiv,
3  0,6 
∆wF = ⋅1,38 ⋅10 −23 ⋅ 300 ⋅ ln   = 1,189 ⋅10 −20 J,
4  0,013 

1,189 ⋅10 −20

∆wF = = 0,074 eV.
1,6 ⋅10 −19

Observaţie: În semiconductorii intrinseci (puri) nivelul limită Fermi se află la jumătatea

mn*
benzii interzise Fermi numai dacă * = 1 (respectiv, pentru T = 0 K).
mp

Problema 2.1.12. Să se calculeze concentraţiile procentuale ale electronilor liberi fn

şi golurilor f p dintr-un cristal de germaniu aflat la temperatura T = 300 K. Se cunosc:
lăţimea benzii interzise Fermi wi = 0,68 eV, densitatea d = 5,33 kg/dm3 şi masa atomică
relativă a germaniului M = 72,59, masa efectivă a electronului mn = 1,3 m0 , masa
*

efectivă a golului m p = 0,34 m0 , constanta lui Planck h = 6,626 ⋅ 10-34 Js şi numărul lui
*

Avogadro NA = 6,022 ⋅ 1026 kmol-1.

Soluţie: Deoarece cristalul este pur, concentraţia electronilor liberi N n şi concentraţia

golurilor N p sunt egale:

3
 2π kT  2 * *
( )  w 
3
N n = N p = N i = 2 2  mn m p 4 exp  − i 
 h   2kT 

3
 2 ⋅ π ⋅1,38 ⋅10 −23 ⋅ 300  2
( )
3
−31 −31
N i = 2  ⋅ 1,3 ⋅ 9,1 ⋅10 ⋅ 0,34 ⋅ 9,1 ⋅10 4 ⋅

 ( 6,626 ⋅10 )
−34 2


 0,68 ⋅1,6 ⋅10 −19 
⋅ exp  −
 2 ⋅1,38 ⋅10 −23 ⋅ 300 
 = 2,7 ⋅10 m .
19 -3

 

N i = 2,7 ⋅ 1019 m-3.

Concentraţia atomilor de germaniu este

NA N d
N= = A ,
Vm M
respectiv,

11
 6,022 ⋅10 26 ⋅ 5,33 ⋅10 3
N= = 4,42 ⋅10 28 m-3.
72 ,59

Concentraţii procentuale de electroni liberi şi goluri sunt:

Ni 2,7 ⋅ 1019 ⋅ 100

f p = fn = f = ⋅ 100 = = 6,11 ⋅ 10 −8 % .
N 4,42 ⋅ 10 28

Observaţie: În cazul unui cristal din germaniu pur aflat la 300 K, rezultă o legătură liberă
(un electron liber şi, respectiv, un gol) la cca. 1,6 miliarde de atomi ai cristalului.

Problema 2.1.16. Conductivitatea electrică a unui cristal de siliciu pur are valoarea
σ1 = 408 μS/m la temperatura T1 = 300 K şi valoarea σ 2 = 1,54 mS/m la temperatura
T2 = 320 K. Să se determine lăţimea benzii interzise Fermi wi .
Se cunoaşte constanta lui Boltzmann: k = 1,38 ·10-23 J/K.

Soluţie: Deoarece cristalul nu conţine impurităţi, conducţia electrică este asigurată de

electronii şi golurile proprii, adică este de tip intrinsec. Rezultă:

 w 
σ 1 = C i ,1 ⋅ exp  − i  ,
 2kT1 

 w 
σ 2 = C i , 2 ⋅ exp  − i  .
 2kT2 

Neglijând variaţiile mărimii C i cu temperatura - faţă de factorul exponenţial -

(C i ,1 = C i , 2 ) şi considerând că wi (T1 ) = wi (T2 ) = wi se obţine:

σ 1 wi T1 − T2
ln = ⋅ ,
σ 2 2k T1T2

respectiv,
T1T2 σ TT σ
wi = 2k ⋅ ln 1 = 2k 1 2 ⋅ ln 2
T1 − T2 σ2 T2 − T1 σ1
şi
300 ⋅ 320 1,54 ⋅10 −3 
wi = 2 ⋅1,38 ⋅ ⋅ ln   = 1,76 ⋅10 −19 J = 1,1 eV,
320 − 300  408 ⋅10 −6 
 

wi =1,1 eV.

12
Problema 2.1.17. Într-un semiconductor extrinsec mobilitatea electronilor este  n

de trei ori mai mare decât mobilitatea golurilor p n p Ştiind că

 (|  |= 3 ).
rezistivitatea cristalului este ρ = 1,17 Ω m, iar concentraţiile volumice ale electronilor
liberi şi golurilor sunt N n = 10 19 m-3 şi respectiv N p =10 m-3, să se calculeze
20

mobilitatea electronilor liberi  n şi cea a golurilor  p . Se cunoaşte sarcina electrică

elementară: q0 = 1,6⋅ 10-19 C.

Soluţie: Conductivitatea electrică a unui semiconductor este dată de relaţia:

σ = N n q n  n + N p q p  p = q 0 ⋅ ( −N n  n + N p  p ).

Cum σ =1 ρ şi -  n = 3 p , rezultă:

= q 0 ⋅ (3 N n  p + N p  ).
1
ρ p

Se obţine:
1
=
ρ q0 ⋅ ( N p + 3N n )
 p ,

−3
 =
ρ q 0 ( N p + 3N n ) ,
n

respectiv,
1
= = 0,0411 m2/Vs,
⋅ (10 20 + 3 ⋅10 19 )
 p −19
1,17 ⋅1,6 ⋅ 10

 n = (−3) ⋅ 0,0411 = −0,1233 m2/Vs.

Problema 2.1.18. Un cristal din germaniu conţine N dn = 10 23 m-3 atomi de stibiu (Sb).
Ştiind că temperatura la care se găseşte cristalul este T = 300 K să se determine:
a) concentraţiile volumice de electroni liberi N n şi de goluri N p ;
b) conductivitatea electrică a cristalului σn .
Se cunosc: lăţimea benzii interzise Fermi wi = 0,68 eV, energia de activare a stibiului în
germaniu wen = 0,0096 eV, mobilitatea electronilor liberi  n = −0,38 m2/V⋅ s,
*
mobilitatea golurilor  p = 0,182 m²/Vs, masa efectivă a electronului mn = 1,3 m0 ,
*
masa efectivă a golului m p = 0,34 m0 , constanta lui Boltzmann k = 1,38 ⋅10 −23 J/K,

13
 −31
masa electronului m0 = 9,1 ⋅10 kg, constanta lui Planck h = 6,626 ⋅10 −34 Js şi sarcina
−19
electrică elementară q 0 = 1,6 ⋅10 C.

Soluţie: Considerând temperatura electronilor identică cu temperatura reţelei se poate

determina valoarea temperaturii la care toţi atomii de stibiu sunt ionizaţi datorită agitaţiei
termice. Astfel, dacă
wen = kT s ,
rezultă:
wen 0,0096 ⋅1,6 ⋅10 −19
Ts = = = 111 K,
k 1,38 ⋅10 −23

valoare cu mult inferioară temperaturii camerei (T = 300 K). Prin urmare, la T = 300 K,
toţi atomii de stibiu sunt ionizaţi, concentraţia electronilor liberi corespunzători
impurităţilor fiind N en = N dn = 10 23 m-3.
Concentraţia electronilor liberi rezultaţi prin ionizarea atomilor de germaniu, la
T = 300 K, fiind redusă (faţă de N en ) rezultă că, practic, concentraţia de electroni liberi
N n este egală cu concentraţia de electroni rezultaţi în urma impurificării
(corespunzătoare impurităţilor donoare):

N n = N d n = 10 23 m-3.

Din relaţia
2
Ni = Nn N p
rezultă:
4  2πkT  * *
( )  w 
3
Np = ⋅  mn m p 2 ⋅ exp − i  ,
Nn  h2   kT 

3
 2π ⋅1,38 ⋅10 −23 ⋅ 300 
( )
3
4
N p = 23 ⋅  ⋅ 1,3 ⋅ 9,1 ⋅10 −31 ⋅ 0,34 ⋅ 9,1 ⋅10 −31 2 ⋅
10 
 (
6,626 ⋅10 −34 2
) 

 0,68 ⋅1,6 ⋅10 −19 
⋅ exp  − −23
 = 7,28 ⋅10 15 m -3 ,
 1,38 ⋅ 10 ⋅ 300 

N p = 7,11 ⋅10 15 m-3.

Conductivitatea electrică a cristalului este:

σ n = N n q n  n + N p q p  p = q 0 ⋅ (− n N n +  p Np),

respectiv,
σ n = 1,6 ⋅ 10 −19 ⋅ (0,38 ⋅ 10 23 + 0,182 ⋅ 7,11 ⋅ 10 15 ) = 6080 S/m,

14
Observaţie: Conductivitatea electrică a germaniului pur fiind σi = 2,13 S/m rezultă că,
prin impurificarea cristalului cu 10 23 m-3 atomi de stibiu, conductivitatea sa creşte de cca.
3000 ori.

Problema 2.1.26. Ştiind că oxidul de calciu (CaO) are o structură de tip NaCl şi că
valorile coeficientului de difuzie a ionilor de calciu (Ca2+) sunt D1 = 10 −14 m2/s la
temperatura T1 = 2000 K şi D2 = 1,58 ⋅10 −16 m2/s la T2 = 1666 K, să se calculeze:
a) energia de activare corespunzătoare difuziei ionilor de calciu (Ca2+) în oxidul de calciu
wb ;
b) valoarea coeficientului de difuzie D0 , corespunzătoare unor valori foarte mari ale
temperaturii (T → ∞ );
c) valorile conductivităţii electrice corespunzătoare ionilor de calciu la T1 , T2 şi T3
= 300 K, respectiv σ 1, σ 2 şi σ 3 .
Se cunosc: constanta lui Boltzmann k =1,38 ⋅10 23 J/K şi constanta reţelei a = 4,81 Å.

Figura 2.7. Structura oxidului de calciu.

Soluţie:
a) Coeficientul de difuzie D a ionilor într-un cristal se determină cu relaţia:

D = D0 exp( −wb / kT ) .

Din expresia coeficientului de difuzie scrisă pentru valorile T1 şi T2 ale

temperaturii, rezultă:

ln D1 = ln D0 − wb / kT1 ,

ln D2 = ln D0 − wb / kT 2 ,
şi deci

15
 T1 T2 D
wb = k ⋅ ⋅ ln 1 ,
T1 − T2 D2

respectiv,
2000 ⋅1666 10 −14
wb = 1,38 ⋅10 −23 ⋅ ⋅ ln −16
= 5,71 ⋅10 −19 J,
2000 −1666 1,58 ⋅10

wb = 5,71 ⋅10 −19 J =3,564 eV.

b) Pentru T = T1 , rezultă:

D0 = D1 exp( −wb / kT1 ) ,

respectiv,
5,71 ⋅10 −19
D0 = 10 −14 ⋅ exp = 9,65 ⋅10 −6 m2/s.
1,38 ⋅10 −23 ⋅ 2000
c) Conductivitatea electrică σk - corespunzătoare difuziei ionilor de o anumită specie k
are expresia:
2 2
N q  w  N q
σ k = D0 k ⋅ k k ⋅ exp − bk  = k k ⋅ Dk ,
kT  kT  kT

unde N k reprezintă concentraţia volumică a purtătorilor de sarcină de specie k, q k -

sarcina electrică a unui purtător de sarcină şi Dk - coeficientul de difuzie corespunzător
ionilor de specie k.
În cazul ionilor Ca2+, q k = 2 ⋅ q0 , iar N k se determină în funcţie de structura
reţelei oxidului de calciu (figura 2.7)

N a , cel
Nk = N = ,
Vcel

1 1
unde Vcel = a 3 reprezintă volumul celulei elementare, iar N a ,cel = 6 × + 8 × = 4 -
2 8
numărul de atomi din celula elementară.

Rezultă:
4 4
N= = = 3,6 ⋅10 28 m-3
a 3
( 4,81 ⋅10 )
−10 3

şi apoi,

N ( 2q 0 ) 3,6 ⋅ 10 28 ⋅ ( 2 ⋅ 1,6 ⋅ 10 −19 )

2 2

σ1 = ⋅ D1 = ⋅ 10 −14 = 1,33 ⋅ 10 −3 S/m,

kT1 1,38 ⋅ 10 − 23 ⋅ 2000

16
 N ( 2q 0 ) 3,6 ⋅ 10 28 ( 2 ⋅ 1,6 ⋅ 10 −19 )
2 2

σ2 = ⋅ D2 = − 23
⋅ 1,58 ⋅ 10 −16 = 2,53 ⋅ 10 −5 S/m,
kT2 1,38 ⋅ 10 ⋅ 1666

respectiv,
N ( 2q0 )  w 
2
σ 3 = D0 ⋅ exp − b  ,
kT3  kT3 

σ 3 = 9,65 ⋅ 10 −6
⋅
(
3,6 ⋅ 10 28 ⋅ 2 ⋅ 1,6 ⋅ 10 −19 ) 2

⋅ exp −
5,71 ⋅ 10 −19 
 = 1,08 ⋅ 10 −53 S/m.
1,38 ⋅ 10 −23 ⋅ 300 − 23
 1,38 ⋅ 10 ⋅ 300 

Observaţie: Conductivitatea ionică are valori foarte reduse (practic, zero) dacă corpurile
se află la temperatura camerei şi valori egale cu cele ale conductivităţii semionductorilor
- când temperatura corpurilor ia valori mari (1700ºC). Această creştere a conductivităţii
este deosebit de importantă în cazul sticlelor şi ceramicelor, materiale cu conţinut mare
de oxizi şi care sunt utilizate în instalaţii cu solicitări termice intense.

Problema 2.1.27. Conductivitatea electrică corespunzătoare ionilor Na +

în NaCl are
valorile σ 1 = 1,96 ⋅10 S/m la T1 = 550ºC şi σ 2 = 2 ⋅10
−6 −4
S/m la T2 =727ºC. Să se
calculeze:
a) energia de activare corespunzătoare ionilor de sodiu (wb’), măsurată în cal/mol;
b) valorile coeficientului de difuzie D1 la T1 şi D2 la T2 ;
c) valorile constantelor D0 şi σ 0.
Se cunosc: numărul lui Avogadro N A = 6,022 ⋅ 10 23 mol-1, constanta lui Boltzmann
k =1,38 ⋅10 23 J/K şi constanta de reţea a clorurii de sodiu a = 5,63 Å.

Soluţie:
a) Din expresia conductivităţii ionice

σ = σ 0 ⋅ exp( −wb / kT ) ,

rezultă, pentru cele două valori ale temperaturii

σ1 = σ 0 ⋅ exp( −wb / kT1 ) ,

σ 2 = σ 0 ⋅ exp( −wb / kT 2 ) ,
şi deci,
T1 T2 σ
wb = k ⋅ ⋅ ln 2 ,
T2 − T1 σ1

550 ⋅ 727 2 ⋅10 −4

wb = 1,38 ⋅10 −23 ⋅ ⋅ ln = 1,442 ⋅10 −19 J,
727 − 550 1,96 ⋅10 −6

17
 wb = 0,9001 eV,
respectiv,
NA 6,022 ⋅10 23
wb ' = wb ⋅ = 1,442 ⋅10 −19 ⋅ = 20784 cal/mol.
4,18 4,18

b) Dependenţa conductivităţii electrice de coeficientul de difuzie D este dată de relaţia

Nq 2
σ= ⋅D,
kT
unde
N a ,cel 4 4
N= = = = 2,24 ⋅10 28 m-3,
Vcel a 3
(
5,63 ⋅10 −10 ) 3

reprezintă concentraţia volumică a ionilor Na+, iar q = q0.

Rezultă:

kT1 1,38 ⋅10 −23 ⋅ 550

D1 = ⋅ σ = ⋅1,96 ⋅10 −6 = 2,59 ⋅ 10 −17 m2/s,
N q2
1
(
2,24 ⋅10 28 ⋅ 1,6 ⋅10 −19 ) 2

k T2 1,3 8⋅ 1 0− 2 3 ⋅ 7 2 7 −4 −1 5
D2 = 2 ⋅ σ 2 = ⋅ 2 ⋅ 1 0 = 3, 4 9 ⋅
9 1 0
( )
2
m /s.
Nq −1 9 2
2,2 4⋅ 1 0 ⋅ 1,6 ⋅ 1 0
28

c) Din relaţia de definiţie a coeficientului de difuzie

D = D0 ⋅ exp( −wb / kT ) ,
rezultă

 1,442 ⋅10 −19 

D0 = D1 ⋅ exp( −wb / kT1 ) = 2,59 ⋅10 −17 ⋅ exp  −23
 = 4,61 ⋅10 −9 m2/s,
 1,38 ⋅10 ⋅ 550 

D0 = 4,61 ⋅10 −9 m2/s.

Valoarea conductivităţii σ 0 este:

1,442 ⋅10 −19

σ 0 = σ 1 ⋅ exp( −wb / kT1 ) = 1,96 ⋅ 10 −6 ⋅ exp = 3,49 ⋅ 10 2 S/m.
1,38 ⋅10 −23 ⋅ 550

18
Observaţie: Pentru valori ridicate ale temperaturii (superioare temperaturii de topire),
clorura de sodiu trece, practic, într-o stare conductoare.

Aplicaţii numerice 4. Proprietăţi dielectrice.

Problema 3.1.3. Se consideră un corp gazos constituit din atomi de argon. Ştiind că
momentul electric indus al unui atom (datorită deformării orbitelor electronilor), într-un
−36
câmp electric de intensitate E = 104 V/m este p e = 1,43 ⋅10 Cm , să se determine
valoarea polarizaţiei corpului (P) aflat la temperatura t 0 = 0ºC şi presiunea p = 100 atm.
Se cunosc: numărul lui Avogadro N A = 6,022 ⋅ 10 26 kmol −1 şi constanta gazelor perfecte
R = 8314 J/(kmol K)

Soluţie: Corpul gazos considerat fiind nepolar suferă doar o polarizare de deformare
electronică. În consecinţă, rezultă:
N nN A
P = Pe = N e pe = pe = pe ,
V V

unde N e reprezintă concentraţia volumică a atomilor, N - numărul total de atomi, V -

volumul gazului, n - numărul de moli de gaz şi NA – numărul lui Avogadro.
Din ecuaţia de stare a gazelor (ideale)

pV = nRT ,
se obţine
n p
= ,
V RT
respectiv,
pN A
p= pe ,
RT
100 ⋅1,033 ⋅10 5 ⋅ 6,022 ⋅10 26
P= ⋅1,43 ⋅10 −36 = 3,92 ⋅10 −9 C/m2.
8314 ⋅ 273

19
Problema 3.1.5. În condiţii normale de presiune (p0 = 1 bar) şi temperatură
(t0 = 20°C), argonul Ar (Z = 18) are permitivitatea relativă ε r = 1,00044. Să se calculeze:
a) polarizabilitatea electronică αe ;
b) raza atomului de argon R0;
c) deplasarea centrului norului electronic faţă de nucleu (x) în cazul stabilirii unui câmp
electric de intensitate E = 104 V/m.
Se cunosc: numărul lui Avogadro NA = 6,022·1026 kmol-1, permitivitatea vidului
ε 0 = 8,85·10-12 F/m şi volumul molar Vm = 22,41 dm3.

Soluţie:
a) Deoarece gazele neutre prezintă doar polarizare electronică, permitivitatea relativă are
expresia:
N α
ε r =1 + e e ,
ε0
NA
unde N e = reprezintă numărul de atomi din unitatea de volum (numărul lui
Vm
Loschmidt).

Rezultă:

(ε r −1) ε 0 (ε −1) ε 0 Vm (1,00044 −1) ⋅ 8,85 ⋅10 −12 ⋅ 22 ,41 ⋅10 −8

αe = = r =
Ne NA 6,022 ⋅10 23
= 1,448 ⋅10 −40 Fm 2 .

b) Din expresia polarizabilităţii electronice:

αe = 4π ε 0 R03 ,
se obţine:
αe 1,448 ⋅ 10 −40
R0 = 3 =3 = 1,092 ⋅ 10 −10 m = 1,092 Å.
4π ε0 4 ⋅ π ⋅ 8,85 ⋅ 10 −12

c) Momentul electric de dipol al unui atom aflat într-un câmp electric de intensitate E
este:
γ
pe = α e ⋅ E0 = α e ( E + P ) = α e ⋅ E (căci, pentru gaze, γ = 0 ).
ε0

Pe de altă parte,
p e = qx ,
respectiv,
pe = Z q0 x .

20
 Rezultă:

α e E 1,448 ⋅ 10 −40 ⋅ 10 4
x= = −19
= 5,03 ⋅ 10 −19 m = 5,03 ⋅ 10 -9 Å.
Z q0 18 ⋅ 1,6 ⋅ 10

Problema 3.1.9. Permitivitatea relativă a oxidului de magneziu (MgO), măsurată într-

un câmp electric de intensitate E = 105 V/m şi frecvenţă f = 10 GHz, este ε r = 9,6, iar
indicele de refracţie este n = 1,74. Ştiind că MgO cristalizează la fel ca clorura de sodiu
NaCl şi că valoarea constantei reţelei este a = 4,2 Å, să se determine:
a) intensitatea câmpului electric interior E0;
b) permitivitatea relativă ε re şi polarizabilitatea electronică globală α e;
c) permitivitatea relativă ε ri şi polarizabilitatea ionică α i ;
d) polarizaţia electronică Pe, ionică Pi şi totală P.
Se cunosc: ε0 = 8,85 ⋅10 −12 F/m şi γ = 1/3.

Soluţie:
a) Din relaţiile:
γ
E0 = E + P,
ε0

P = ε 0 χ e E = ε 0 (ε r − 1) E ,
rezultă:

E 0 = [1 + γ (ε r − 1)] E = [1 + (1 / 3) ⋅ (9,6 − 1)] ⋅ 10 5 = 3,86 ⋅ 10 5 V/m .

b) Permitivitatea relativă corespunzătoare polarizării electronice este:

ε re = n 2 = 1,74 2 = 3,03 .
Din relaţiile:
Pe = ε0 χe ,e E = ε0 (εre −1) E
şi
Pe = N + pe+ + N − pe− = N (αe+ + αe− ) E0 = N αe [1 + γ (ε r −1)] E ,
rezultă:
ε 0 (ε re − 1)
αe = ,
N [1 + γ (ε r − 1)]

unde N = N+ = N- reprezintă concentraţia ionilor de magneziu, respectiv de oxigen, iar

αe + şi αe − polarizabilităţile electronice corespunzătoare ionilor respectivi.

21
 Numărul de atomi dintr-o celulă elementară (cub de latură a) este (vezi
figura 1.2):
1 1
N cel = 8 + 6 = 4 ,
8 2
de unde rezultă:
N cel N 4
N= = cel = −10 3
= 5,4 ⋅10 28 m −3
Vc ,el a 3
(4,2 ⋅10 )
şi, în final:
8,85 ⋅ 10 −12 ⋅ (3,03 − 1)
αe = = 0,86 ⋅ 10 −40 Fm 2 .
1
5,4 ⋅ 10 28 ⋅ [1 + (9,6 − 1)]
3

c) Polarizaţia ionică este:

Pi = P − Pe = ε 0 (ε r − 1)E − ε 0 (ε re − 1)E = ε 0 (ε r − ε re )E .

Cum, pe de altă parte:

Pi = ε 0 χei E = ε 0 (ε ri −1) E ,
rezultă:
ε ri = ε r − ε re + 1 = 9,6 − 3,03 + 1 = 7,57 .
Şi, în final:

ε 0 (ε ri − 1) 8,85 ⋅ 10 −12 ⋅ (7,57 − 1)

αi = = = 2,78 ⋅ 10 −40 F m 2
N [1 + γ (ε r − 1)] 1 .
5,4 ⋅ 10 28 ⋅ [1 + (9,6 − 1)]
3

d) Polarizaţiile Pe, Pi şi P au valorile:

Pe = ε 0 (ε re −1) E = 8,85 ⋅10 −12 ⋅ (3,03 −1) ⋅10 5 = 1,8 ⋅10 −6 C/m 2 ,

Pi = ε 0 (ε ri −1) E = 8,85 ⋅10 −12 ⋅ (7,57 −1) ⋅10 5 = 5,81 ⋅10 −6 C/m 2 ,

P = ε 0 (ε r −1) E = 8,85 ⋅10 −12 ⋅ (9,6 −1) ⋅10 5 = 7,61 ⋅10 −6 C/m 2 .

Observaţie: Se verifică relaţia: Pe + Pi = P = 7,61 ⋅10 −6 C/m 2 .

Problema 3.1.11. Permitivitatea relativă a clorurii de potasiu KCl măsurată la

frecvenţe optice este ε r ( ∞ ) = 2,1. Să se calculeze polarizabilitatea electronică a ionilor
de potasiu (α +) ştiind că KCl cristalizează la fel ca NaCl, iar constanta de reţea este
a = 6,29 Å.

22
Se cunosc: polarizabilitatea electronică a ionului de clor α - = 3,4⋅ 10-40 Fm2 şi
permitivitatea vidului ε 0 = 8,85⋅ 10-12 F/m.

Soluţie: La frecvenţe optice polarizaţia ionică este foarte redusă în comparaţie cu cea
electronică şi relaţia Clausius-Mosotti se simplifică, devenind:

εr −1 1
= ( N +α + + N −α − ) ,
ε r + 2 3ε 0

unde N+ = N- = N reprezintă concentraţia volumică a ionilor de potasiu, respectiv de clor.

Avem:
ε r −1 N
= (α + + α − ) ,
ε r + 2 3ε 0
de unde rezultă:
3ε 0 ε r − 1
α+ = −α− .
N εr + 2

Ţinând seama de numărul de atomi din celula elementară Ncel (figura 2.2) se
obţine:
N cel 4 4
N= = 3 = = 1,61 ⋅ 10 28 m-3
Vcel a (
6,29 ⋅ 10 −10 ) 3

şi, apoi,

3 ⋅ 8,85 ⋅ 10 −12 ⋅ (2,1 − 1)

α+ = − 3,4 ⋅ 10 −40 = 1,024 ⋅ 10 −40 Fm2.
1,61 ⋅ 10 28 ⋅ (2,1 + 2)

Observaţii:
1) Polarizabilitatea electronică are valori mai mari în cazul ionilor negativi decât în cazul
celor pozitivi, primii având dimensiuni superioare.
2) Valoarea polarizabilităţii ionului K+ aflat într-un cristal diferă de cea a ionului liber
(α + =1,08·10-40 Fm2).

Problema 3.1.10. Se consideră o placă din sticlă amorfă (γ = 1/3) având grosimea 1,
suprafaţa S şi modulul de elasticitate Y = 35 GN/m2. Ştiind că permitivitatea relativă a
corpului - în condiţii normale de presiune (p = p0) şi temperatură (t = t0) este ε r = 3,8 , să
se determine valoarea permitivităţii relative ε' r când asupra plăcii se exercită o presiune
p’ = 1 GN/m2, grosimea plăcii devenind l’.
Se cunoaşte permitivitatea vidului ε0 = 8,85 ⋅10 F/m.
−12

23
Soluţie: Deoarece sticla este un material polar, polarizaţia predominantă este cea de
orientare. Fie N 0 , εr , şi V = Sl, respectiv N 0 ' , ε r ' , şi V’ = Sl’, concentraţia dipolilor,
permitivitatea relativă şi volumul corpului la p = p0, respectiv, p = p’.
Din relaţia Clausius- Mosotti

ε r −1
=
∑ ( Nα ) ,
εr + 2 3ε 0
rezultă:
ε r −1
∑ ( Nα ) = N α 0 o = 3ε 0
εr + 2
,
respectiv,
3,8 −1
N 0αo = 3 ⋅ 8,85 ⋅10 −12 ⋅ = 12 ,81 ⋅10 −12 F/m,
3,8 + 2

αo reprezentând polarizabilitatea de orientare.

Pe de altă parte, cum N 0 = N t / V , N 0 ' = N t / V ' , rezultă:

N0 ' V
= ,
N0 ' V '

unde N t reprezintă numărul total de dipoli din corp.

Sub acţiunea forţei F = p’S, placa suferă o deformare

lF
∆l = l − l ' = (legea lui Hooke).
YS
Rezultă:
Slp
S (l − l ' ) = ,
Y

V −V ' p
=
V Y
şi
V 1
= .
V ' 1− p /Y

Din relaţiile de mai sus rezultă:

1
N0 '= N0
1− p /Y
şi, apoi,

24
 N 0α o
N 0 ' αo = ,
1− p /Y
respectiv,
12 ,81 ⋅10 −12
N 0 ' αo = = 13,2 ⋅10 −12 F/m .
1 −10 /(35 ⋅10 )
9 9

Permitivitatea relativă este:

N0 ' 13,2 ⋅10 −12

ε 'r = 1 + =1+ = 3,88 .
ε 0 − N 0α 0 / 3 8,85 ⋅10 −12 − 12 ,81 ⋅10 −12 / 3

25
Aplicaţii numerice 5. Proprietăţi magnetice.

Problema 4.1.7. Ştiind că inducţia la saturaţie a unui cristal din fier este Bs = 2,1 T să
se determine:
a) magnetizaţia la saturaţie Ms ;
b) numărul mediu de magnetoni Bohr-Procopiu nBP corespunzător unui atom din cristalul
considerat.
Se cunosc: masa atomică relativă a fierului M = 55,85, densitatea fierului
d = 7,87 kg/dm3, valoarea magnetonului Bohr-Procopiu mBP = 9,27⋅ 10-24 Am2, numărul
lui Avogadro NA = 6,022⋅ 1026 kmol-1 şi permitivitatea magnetică a vidului µ 0 = 4π ⋅ 10
-7
H/m.

Soluţie:
a) Utilizând legea legăturii dintre inducţia magnetică, intensitatea câmpului magnetic şi
magnetizaţie (pentru starea de saturaţie a cristalului) rezultă:

BS = µ0 ( M S + H S ) ≅ µ0 M S (deoarece MS >>HS),
respectiv:
BS
MS = = 1,67 ⋅ 10 6 A/m .
µ0

b) Din relaţia de definiţie a magnetizaţiei la saturaţie:

M S = N m P = N n BP m BP ,
d
unde N = N A ⋅ reprezintă concentraţia atomilor de fier, rezultă:
M

MS MS M 1,67 ⋅10 6 ⋅ 55,85

n BP = = = = 2,12 .
N m BP N A d m BP 6,022 ⋅10 26 ⋅ 7,87 ⋅ 10 3 ⋅ 9,27 ⋅10 −24

Observaţii:
1) Pentru atomul izolat de fier se obţine nBP = 4. Valoarea mai mică a numărului de
magnetoni obţinută în cazul cristalului se datorează orientărilor diferite ale spinilor
electronilor faţă de orientările din atomii izolaţi (considerate identice).
2) Valorile numărului de magnetoni ai atomilor neutri diferă, evident, de cele ale ionilor
(tabelul 4.7).
Tabelul 4.7
Numărul de magnetoni Bohr – Procopiu pentru diferiţi ioni.

Ionul Ti3+ ,V4+ V3+ Cr3+ Cr2+ Fe3+ Fe2+ Co2+ Ni2+ Cu2+

26
 Configuraţia 3d1 3d2 3d3 3d4 3d5 3d6 3d7 3d8 3d9
nBP – valoare 1,73 2,83 3,87 4,90 5,92 4,90 3,87 2,83 1,73
calculată
nBP – valoare 1,80 2,80 3,80 4,90 5,90 5,40 4,80 3,20 1,90
experimentală

Problema 4.1.8. Pentru două aliaje Ni-Cu, având concentraţiile de atomi de cupru
η 1 = 10 % şi η 2 = 38 % s-au determinat, experimental, valorile numărului de magnetoni
Bohr − Procopiu nBP (nBP1 = 0,5, respectiv nBP2 = 0,18) şi ale temperaturii Curie de
paramagnetism θ (θ 1 = 520 K, respectiv θ 2 = 200 K).
Să se determine:
a) momentele magnetice atomice medii (mp1 şi mp2);
b) momentul magnetic atomic mediu în cristalul de nichel pur (mp) şi numărul mediu de
magnetoni Bohr-Procopiu (nBP);
c) valorile constantei Curie (C1 şi C2) şi ale constantei Weiss ( γ1 şi γ 2 ) pentru cele două
aliaje;
d) susceptivităţile magnetice ale aliajelor (χ m,1 şi χ m,2) la temperatura T = 773 K.
Se cunosc: permeabilitatea magnetică a vidului µ 0 = 4π ·10-7 H/m, constanta lui
Boltzmann k = 1,38·10-23 J/K, magnetonul Bohr – Procopiu mBP = 9,27·10-24 A⋅ m2,
numărul lui Avogadro NA = 6,022·1026 kmol-1, masa atomică relativă M = 58,71 şi
densitatea cuprului d = 8,9 kg/dm3.

Soluţie:
a) Momentele magnetice atomice medii ale celor două aliaje au valorile:

m p1 = n BP 1 m BP = 0,5 ⋅ 9,27 ⋅10 −24 = 4,635 ⋅10 −24 Am 2 ,

m p 2 = n BP 2 m BP = 0,18 ⋅ 9,27 ⋅10 −24 = 1,669 ⋅10 −24 Am 2 .

b) Momentul magnetic atomic mediu al atomului în cristalul de nichel pur (mp) se

determină cu relaţia:
η
m p ,a = m p − v m BP ,
100

unde mp,a reprezintă momentul magnetic atomic mediu al atomului în aliaj, η este
concentraţia impurităţilor şi v - valenţa acestora (pentru cupru v = 1).

Rezultă:
η1  η 
m p = m p1 + v m BP =  n BP 1 + 1 v  m BP ,
100  100 
respectiv,

27
  10 
m p =  0,5 + ⋅1 ⋅ 9,27 ⋅10 −24 = 5,562 ⋅ 10 −24 A m 2 .
 100 

Numărul mediu de magnetoni Bohr - Procopiu:

mp η1
n BP = = n BP 1 + v ,
m BP 100
respectiv,
10
n BP = 0,5 + ⋅ 1 = 0,6 .
100

c) Pentru determinarea valorilor constantei Weiss se utilizează relaţia:

θ =γ C ,

unde C = µ0 N m p / k reprezintă constanta Curie.

2

Considerând concentraţia de particule din cele doua aliaje constantă şi având

valoarea corespunzătoare cristalului de Ni pur:

NA 6,022 ⋅10 26
N = d= ⋅ 8,9 ⋅10 3 = 9,133 ⋅10 28 m -3 ,
M 58,71
rezultă:
µ0 N m 2p1 µ0 N n BP
2 2
1 m BP
C1 = = ,
k k

µ0 N m 2p 2 µ0 N n BP
2 2
2 m BP
C2 = = ,
k k
respectiv,

4π ⋅ 10 −7 ⋅ 9,133 ⋅ 10 28 ⋅ 0,5 2 ⋅ (9,27 ⋅ 10 -24 ) 2

C1 = = 0,1786 K ,
1,38 ⋅ 10 -23

4π ⋅ 10 −7 ⋅ 9,133 ⋅ 10 28 ⋅ 0,18 2 ⋅ (9,27 ⋅ 10 -24 ) 2

C2 = = 0,0232 K ,
1,38 ⋅ 10 -23

şi apoi:
θ1 520
γ1 = = = 2912 ,
C1 0,1786
θ 200
γ2 = 2 = = 8621.
C2 0,0232

d) Pentru calculul susceptivităţilor magnetice se utilizează relaţia Curie-Weiss:

28
 C1 0,1786
χ m1 = = = 7,06 ⋅ 10 −4 ,
T − θ 1 773 − 520

C2 0,0232
χ m2 = = = 4,05 ⋅ 10 −5 .
T − θ 2 773 − 200

Observaţie: Creşterea conţinutului de impurităţi determină o reducere a numărului mediu

de magnetoni Bohr - Procopiu ai atomului de nichel şi, evident, şi a susceptivităţii
magnetice.

Problema 4.1.9. Ştiind că susceptivitatea magnetică a unui cristal din nichel are
valoarea χ m1 = 4,35⋅ 10-4 la temperatura T1 = 773 K şi valoarea χ m2 = 1,1⋅ 10-4 la
temperatura T2 = 1173 K, să se calculeze:
a) valoarea temperaturii Curie de paramagnetism θ ;
b) numărul mediu de magnetoni Bohr - Procopiu nBP.
Se cunosc: masa atomică relativă M = 58,71 şi densitatea nichelului d = 8,9 kg/dm3,
numărul lui Avogadro NA = 6,022⋅ 1026 kmol-1, permitivitatea magnetică a vidului
µ 0 = 4π ⋅ 10-7 H/m şi magnetonul Bohr - Procopiu mBP = 9,27·10-24 Am2.

Soluţie:
a) Dependenţa susceptivităţii feromagneticelor de temperatură fiind dată de relaţia
Curie − Weiss:
C
χm = ,
T −θ
se obţine
C1
χ m1 = ,
T1 − θ

C2
χ m2 = .
T2 − θ
Considerând C1 = C2 = C, rezultă:

χ m1 ⋅ T1 − χ m 2 ⋅ T2 4,35 ⋅ 10 −4 ⋅ 773 − 1,1 ⋅ 10 −4 ⋅ 1173

θ= = = 637 ,6 K .
χ m1 − χ m 2 4,35 ⋅ 10 −4 − 1,1 ⋅ 10 −4

b) Constanta Curie C, care intervine în relaţiile precedente, are expresia:

µ0 N m p 2
C= ,
k

29
 d
unde mp = nBP mBP este momentul magnetic propriu al unui atom, iar N = N A ⋅
M
reprezintă concentraţia volumică a momentelor magnetice (atomilor).

Rezultă:

χm (T −θ ) = µ0 N m 2p / k
şi, apoi,
k χ m (T − θ )
m 2p = ,
µ0 N
respectiv,

k χ m (T − θ )
n BP m BP = ,
µ0 N
de unde
1 k χ m (T − θ )
n BP = .
m BP µ0 N

Considerând că N nu variază cu temperatura, rezultă:

6,022 ⋅10 26 ⋅ 8,9 ⋅10 3

N = = 9,13 ⋅10 28 m 3 .
58 ,71

1 1,38 ⋅10 −23 ⋅1,1 ⋅10 −4 ⋅ (1173 − 637 )

n BP = ⋅ = 0,287,
9,27 ⋅10 −24 4 ⋅ π ⋅10 −7 ⋅ 9,13 ⋅10 28

n BP = 0,287 .

Observaţii:
1) Experimental, pentru cristalul de nichel pur, θ = 631 K şi nBP = 0,6 ;
2) Pentru atomul izolat de nichel s-a obţinut, teoretic: nBP = 2 (tabelul 4.6).

Problema 4.1.10. Pentru un cristal de Feβ pur s-a determinat experimental

temperatura Curie de paramagnetism θ = 111 K (tabelul 4.8). Ştiind că Feβ
cristalizează în sistemul cubic (reţeaua CVC) să se calculeze:
a) valoarea integralei de schimb A;
b) temperatura Curie de feromagnetism TC .
Se cunoaşte: constanta lui Boltzmann k = 1,38·10-23 J/K.

Soluţie:
a) Pentru determinarea integralei de schimb se utilizează relaţia de definiţie a lui θ :

30
 θ = γ C,
unde γ = A z / ( µ0 N m )
2
p reprezintă constanta Weiss, A – integrala de schimb, z -
numărul de atomi vecini ai unui atom dat (din cristal), C = µ0 N m p / k - constanta
2

Curie, N - concentraţia volumică a atomilor şi m p - momentul magnetic mediu al unui

atom.
Înlocuind expresiile mărimilor γ şi C în relaţia precedentă, se obţine:

Az
θ= ,
k
θk
de unde rezultă A = .
z

În cazul reţelelor CVC (z = 8) rezultă:

1,38 ⋅10 −23 ⋅1101

A= =1,899 ⋅10 −21 J,
8

A =1,8 ⋅10 −2 eV.

Tabelul 4.8
Valorile experimentale ale temperaturilor Curie de paramagnetism θ
şi de feromagnetism TC .

Cristalul
Feβ Ni Co Gd

θ [K] 1101 650 1428 302,5

TC [K] 1043 631 1403 289

b) Temperatura Curie de feromagnetism se determină cu relaţia [7]:

2A
TC = ,
k ⋅ ln[ z / ( z − 2 )]

2 ⋅1,899 ⋅10 −21

TC = = 958 K.
1,38 ⋅10 −23 ⋅ ln[ 8 / (8 − 2 )]

Observaţie: Experimental, pentru cristalul Feβ s-a obţinut TC =1043 K (tabelul 4.8).

31
Problema 4.1.15. Pentru un cristal antiferomagnetic din oxid de mangan (MnO) s-au
determinat, experimental, valorile susceptivităţilor magnetice la temperaturile
T1 = 150 K, respectiv T2 = 250 K, obţinându-se χ m1 = 10,4·10-4 şi, respectiv
χ m2 = 9,17·10-4. Să se calculeze temperatura Curie asimptotică θ ’.

Soluţie: Pentru calculul temperaturii Curie se utilizează relaţia Curie (pentru corpuri
antiferomagnetice):

C'
χm = ,
T +θ '

unde C' reprezintă constanta Curie şi T - temperatura termodinamică.

Rezultă:
C1 '
χm1 =
T1 + θ '

C2 '
χm2 =
T2 + θ '

Considerând C1’ = C2’ = C’, rezultă:

χ m1 T2 + θ '
=
χ m 2 T1 + θ '
şi, apoi:
χm 2T2 − χm1T1
θ' = ,
χm1 − χm 2
respectiv:
9,17 ⋅10 −4 ⋅ 250 −10 ,4 ⋅10 −4 ⋅150
θ' = = 596 K.
9,17 ⋅10 −4 −10 ,4 ⋅10 −4

Observaţie: Valoarea temperaturii Curie este destul de apropiată de cea întâlnită în mod

uzual în literatură θ ' = 610 K (tabelul 4.10).

Tabelul 4.10
Proprietăţi ale unor compuşi antiferomagnetici [2, 7].

32
 Tipul Reţea de Temperatura Temperatura χm (0)
Compusul structurii cristalizare Neel TN [K] Curie TC χm (TN )
[K]
MnO NaCl CFC 116 610 0,66
B-MnS ZnS CFC 160 528 0,82
MnF2 TiO2 Tetragonal 67 82 0,76
FeF2 TiO2 Tetragonal 79 117 0,72
FeCl2 CdCl2 Stratificată 24 48 <0,2
hexagonal
FeO NaCl CFC 198 570 0,8
NiO NaCl CFC 525 2000 -
CoO NaCl CFC 291 330 -

33