P. 1
Copiii Soarelui

Copiii Soarelui

|Views: 1,372|Likes:
Published by zalmoszalmoxes

More info:

Published by: zalmoszalmoxes on Dec 17, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/29/2013

pdf

text

original

Sihaştrii secolului XXI

Publicat 08.10.2008 10:15

DUMBRAVA DE SUS - O mână de oameni au reuşit să se rupă de lume şi să se retragă în Munţii Apuseni în satul Dumbrava de Sus, unde duc o viaţă fericită, lipsită de griji.
Aceşti sihaştrii ai secolului XXI constituiti în Asociaţia „Copiii Soarelui”, practică meditaţia Vipassana, o disciplină indiană veche de mii de ani. Cei de aici susţin că, numai cu ajutorul meditaţiei şi al unor remedii naturiste orice boală poate fi vindecată. În fiecare an în satul lor din vârf de munte organizaează cursuri de meditaţie la care participă oameni din ţară şi din străinătate. Bolnavii vin cu speranţa că vor scăpa de durerile sufleteşti şi trupeşti. În centrul satului Dumbrava de Sus am fost întâmpinaţi binevoitor de coordonatorul asociaţiei, Adrian Ardelean Farcaş, pe care toată lumea-l cunoaşte sub numele de „Adi de la Brad”. Aşezat la umbra unui cireş Adi, care ne-a văzut pentru prima data ne-a spus fiecăruia ce probleme de sănătate avem. Şi fără nici o excepţie dignosticul lui a coincis cu cele pe care le-au pus medici cu câtva timp înainte. „Meditaţia Vipassana este una dintre cele mai vechi tehnici de meditaţie din India. Într-o perioadă în care era demult uitată, a fost redescoperită cu secole în urmă de către Gautama Buddha. Vipassana înseamnă să vezi lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Nu este nicidecum o ramură yoga. Gândirea pozitivă te ajută să-ţi menţii echilibrul necesar pentru a avea o viaţă frumoasă. Meditaţia Vipassana poate fi practicată de absolut oricine. Vipassana elimină cele trei cauze ale suferinţelor: dorinţa, aversiunea şi ignoranţa, probleme de natură psihică. După cum declară Ardelean Farcaş, locul în care este situat centrul constituit de „copiii soarelui” are calităţi unice pe mapamond. El povesteşte că, în 1984, împreună cu un prieten a zărit o lumină puternică pe culmea dealului, aproape de un pâlc de case. Apoi a constatat că acolo se află „cel mai puternic generator de energie benefică din ţară”, amplasament care este mult mai bun decât cele din Munţii Făgăraş, unde, de obicei, se adună yoghini din toată ţara. Apoi a văzut că ocupanţii caselor din zonă nu se înţelegeau deloc bine. În urmă cu cinci ani, a reuşit să facă rost de bani să cumpere cele câteva gospodării şi să se instaleze aici cu ceilalţi membri fondatori ai asociaţiei. Pe culmea dealului se află şi o cruce de piatră, ridicată în urmă cu mai bine de 100 de ani, despre care Adi de la Brad spune că emite şi ea energii pozitive, iar vânătorii care trec prin zonă o ocolesc pentru a nu avea dureri de cap din cauză că au plecat la drum cu gândul de a ucide.

„Copiii soarelui”
Ascunsi printre padurile Apusenilor, un grup de oameni au constituit o comunitate aparte, ghidata dupa regulile stricte de viata proprii culturilor orientale. In satul hunedorean Dumbrava de Sus traiesc "Copiii Soarelui", un grup de tineri care duc aici o viata linistita, echilibrata, lipsita de grijile ce apasa zi de zi asupra oamenilor care traiesc in lumea civilizata. Membrii grupului practica meditatia "Vipassana", o disciplina indiana veche de mii de ani. In fiecare an, acestia organizeaza in catunul lor cursuri la care participa numerosi oameni din tara si din strainatate. "Copiii Soarelui" sustin ca numai cu ajutorul meditatiei si al unor remedii naturiste, orice boala poate fi vindecata. Multe persoane bolnave urca pe cararile muntelui, pana in satucul ascuns intre crestele Apusenilor, cu speranta ca vor scapa de durerile sufletesti si trupesti. Asociatia "Copiii Soarelui" si-a stabilit "cartierul general" in Muntii Metaliferi, in satul Dumbrava de Sus, situat la aproximativ 20 de kilometri de Brad. Zona este deosebit de pitoreasca pentru ca imbina blandetea crestelor cu padurile salbatice din care rasar ici colo stanci golase. Drumul spre catunul unde s-au retras tinerii practicanti ai meditatiei indiene este anevoios, ingust si ascuns de relief. Pe culmea unui munte , asociatia a cumparat mai multe gospodarii traditionale si le-a transformat intr-un cartier general, suficient pentru traiul cotidian al comunitatii si capabil sa primeasca in fiecare vara cateva zeci de cursanti.

Adi de la Brad, un guru in Apuseni
Coordonatorul Asociatiei "Copiii Soarelui" este Adrian Ardelean Farcas, pe care toata lumea il cunoaste sub numele de "Adi de la Brad". "Guru" din Apuseni s-a dovedit deosebit de deschis in fata reportofonului si a aparatului de fotografiat. In jurul sau s-au adunat imediat mai multi tineri, despre care am aflat mai tarziu ca sunt membri fondatori ai asociatiei.

De la inceput am fost mirati ca fiecare dintre "Copiii Soarelui" este mult mai in varsta decat arata. Inca de la inceputul discutiei, Adi de la Brad ne-a pus diagnostice medicale. "Ai grija! Tu ai probleme cu inima, tu ai probleme cu stomacul, tu ai probleme cu ficatul", lucruri perfect adevarate, descoperite de fiecare dintre noi cu ceva timp inainte, in urma unor consultatii medicale de specialitate. Dupa ce am mai stat putin de vorba, ne-a surprins din nou atentionandu-l pe unul dintre membrii echipei: "Dumneata ai o minte tare agitata. Daca nu ai fi atat de nelinistit, ai intelege ce trebuie sa faci mult mai usor. Dumneata suferi, ai ceva care te nelinisteste si, cu toate ca pari foarte calm si optimist, nu e deloc asa. Sper sa nu te superi, dar procedezi gresit. E ca si cum ai merge in padure si ai incerca sa tai copacul cel mai gros de la mijloc, in loc sa ai rabdare, sa sapi la radacina lui si sa-l slabesti pana cand cade singur". Avea din nou dreptate. "Vipassana" - meditatia "importata" din India "Meditatia "Vipassana" este una dintre cele mai vechi tehnici de acest fel din India. Intr-o perioada in care era demult uitata, a fost redescoperita cu secole in urma de catre Gautama Buddha. Vipassana inseamna sa vezi lucrurile asa cum sunt ele in realitate. E un proces de purificare personala prin observare interioara", mai spune Adi de la Brad. El precizeaza ca Asociatia "Copiii Soarelui" este o organizatie non-profit perfect legala si ca aceasta nu are nici un caracter religios. "Organizam patru cursuri de meditatie de cate 10 zile in fiecare vara. Sa fim intelesi: nimeni nu te converteste la nici o religie. Oricine vrea sa invete este binevenit la noi. Cei care au probleme medicale sa nu creada ca vin aici, pune cineva mana pe ei si se vindeca. Vipassana elimina cele trei cauze ale suferintelor: dorinta, aversiunea si ignoranta - probleme de natura psihica. Ca purificarea mentala, alaturata unor remedii naturiste, are ca efect secundar si indepartarea unor afectiuni e altceva. Cine crede ca doctorul te vindeca, e un ignorant. Tu singur te vindeci. Trebuie doar sa vrei cu adevarat acest lucru. Nici eu nu vindec pe nimeni. Le spun doar unde au gresit si ce trebuie sa faca pentru ca starea lor sa fie mai buna", mai adauga Guru din Apuseni. Locul incarcat cu energie Dupa cum declara Ardelean Farcas, locul in care este situat centrul constituit de "Copiii Soarelui" are calitati unice in lume. In 1984, impreuna cu un prieten, el a zarit o lumina puternica pe culmea dealului, aproape de un palc de case. Apoi a constatat ca acolo se afla "cel mai puternic generator de energie benefica din tara", amplasament care este mult mai bun decat cele din Muntii Fagaras, unde, de obicei, se aduna yoghini din toata tara. In urma cu sapte ani, a reusit sa faca rost de bani, sa cumpere cele cateva gospodarii si sa se instaleze aici cu ceilalti membri fondatori ai asociatiei. Aproape de catun, pe culmea unui deal, se afla o cruce de piatra, ridicata in urma cu mai bine de 100 de ani, despre care Adi de la Brad sustine ca emite si ea energii pozitive, iar vanatorii care trec prin zona o ocolesc pentru a nu avea dureri de cap din cauza ca au plecat la drum cu gandul de a ucide. Printi din Emiratele Unite, tratati la Dumbrava de Sus Adi de la Brad mai povesteste ca, impreuna cu colegii sai din asociatie, a descoperit mai multe remedii pentru diferite afectiuni fizice, multe dintre ele fiind chiar patentate de institutiile abilitate in acest sens. "De exemplu, si cancerul de plamani se poate vindeca, daca persoana respectiva poate ajunge la un echilibru interior . Am avut si un copil bolnav de SIDA caruia i-am aplicat un tratament si, dupa 24 de zile, am reusit sa demonstrez ca maladia a disparut", sustine Guru din Apuseni. "Copiii Soarelui" povestesc cum la centrul din Dumbrava de Sus vin persoane suferinde din toata lumea. La ajutorul lor au apelat persoane din SUA, Canada, Germania, Australia, Grecia, Cipru si multe alte tari, care nu au putut fi vindecate prin metode traditionale. Printre cei care s-au dus la Dumbrava pentru a se trata s-a numarat chiar si un cuplu princiar din Emiratele Arabe Unite. Membrii asociatiei nu au dat, insa, nume, spunand ca toate datele legate de persoanele care le cer ajutorul sunt confidentiale. Se gospodaresc singuri dupa reguli stricte Membrii asociatiei traiesc din ceea ce produce pamantul. Cateva firme ii mai ajuta cu bani, dar aceste sume nu sunt de ajuns pentru a organiza cursuri si pentru a gazdui zecile de participanti la aceste instruiri. Pe intreaga suprafata arabila a dealului lor exista culturi de cartofi, varza, fasole, morcovi sau ceapa. Fructele sunt si ele o sursa importanta de supravietuire. Toamna, mari cantitati de mere si cartofi sunt transportate in judetul Arad, unde sunt schimbate pe faina si alte produse agricole ce nu pot fi obtinute in Dumbrava de Sus. "Suntem un fel de haiduci. Traim izolati pentru ca asa e mai bine pentru noi. Multi au incercat sa ne puna "bete-n roate", dar au incetat atunci cand si-au dat seama ca nu vrem raul nimanui, ci dimpotriva. Ne trezim dis-de-dimineata si mergem la munca campului. Cursurile pe care le organizam in fiecare an sunt gratuite. Noi asiguram tot ceea ce este necesar pentru desfasurarea acestora, inclusiv masa si cazarea", mai spune, zambind, Ardelean Farcas.

de Gabriela Rădoi, 26-07-2007

Curaţi sufleteŞte Asociaţia Culturală „Copiii Soarelui” a luat fiinţă în urmă cu aproximativ nouă ani şi s-a stabilit în satul Dumbrava de Sus, la vreo 60 de kilometri de Deva. Cei mai mai mulţi dintre ei, sunt oameni „cu carte”, profesori, medici, psihologi, toţi veniţi de prin părţile Moldovei. Au lăsat în urmă totul pentru ca, încetul cu încetul, să constituie, pe culmea unui deal un sălaş, format din gospodăriile abandonate ale unor localnici. După cum spun ei, au venit aici pentru a găsi adevărata cale spre fericire, libertatea şi pentru a „scăpa” de suferinţe. S-au instalat în „căsuţele” de aici, atâtea câte au mai rămas, pentru a-şi găsi liniştea şi

pentru a avea un alt mod de viaţă. Imediat după ce am ajuns la Dumbrava de Sus, am fost întâmpinaţi de coordonatorul asociaţiei, Ardelean Farcaş sau „Adi” cum îl strigă copiii soarelui. Lângă el, s-au strâns mai mulţi tineri, care mai târziu am aflat că sunt membrii fondatori ai asociaţiei. Tineri cu studii superioare şi cu o vârstă mult mai mare decât arată. Asta pentru că, după cum spun, trăiesc într-o zonă ecologică. Nu consumă alcool, carne şi nici un alt fel de intoxicant. Mai mult decât atât, locuiesc pe un loc „special, cu o încărcătură energetică” şi cu calităţi neobişnuite, spune Ardelean Farcaş. „Noi nu mâncăm carne, bem uleiuri pe care noi le facem, şi culturile noastre sunt ecologice. Nu consumăm ţigări sau alcool şi totuşi, trăim. Suntem sănătoşi”. Tehnici din India Acest grup de oameni, nu mai mulţi de 30 la număr, practică meditaţia Vipassana, una dintre cele mai vechi tehnici din India. Ei susţin că, prin intermediul acestei tehnici, omul poate fi vindecat. De două ori pe an, copiii soarelui organizează cursuri de meditaţie şi disciplină personală la care, după cum spun ei, participă doritori din toate colţurile lumii. Unii vin cu speranţa că vor scăpa de durerile sufleteşti, alţii doar să-i cunoască. Tehnica practicată de copiii soarelui, deşi pare aparent simplă, presupune respectarea câtorva reguli foarte stricte. Nu este permis fumatul, hainele trebuie să fie simple, nextravagante şi confortabile, nu este voie să se cânte sau să se asculte radioul. Aşa că, sunt puţini cei care izbutesc să „absolve” aceste cursuri. Timp de zece zile, „studenţii” cursului Vipassana nu au voie să se atingă sau să vorbească. Nu au voie să mănânce orice şi oricând. Liniştea nobilă, cum o numesc ei, trebuie păstrată de la începutul stagiului până în a zecea zi, la ora zece dimineaţa. Ardelean Farcaş povesteşte că, liniştea nobilă înseamnă liniştea corporală, verbală, dar şi mentală. „În perioada cursurilor, la noi, este interzisă orice formă de comunicare, prin gesturi, cuvinte scrise sau semne. De aceea, este foarte greu, mai ales pentru cei veniţi de la oraş. Mulţi au venit, dar tot atâţia au şi plecat”, spune Adi. „Oamenii care vin aici se bucură, dar mai ales ei pleacă cu ceva pentru că aici este şi o vibraţie spirituală, iar într-o atmosferă de petrecere oamenii se deschid”, a mai spus Ardelean Farcaş. Printre îndeletnicirile lor, copiii soarelui coordonaţi de Ardelean Farcaş prepară diferite uleiuri, despre care ei spun că, tratează diferite afecţiuni fizice. De pildă, pentru reducerea colesterolului şi protejarea inimii, ei prepară uleiul de nucă. „Suntem foarte bine organizaţi şi ne înţelegem. Toate treburile le facem prin rotaţie, la bucătărie, agricultură, fiecare ştie ce trebuie să facă. Pe timpul iernii, spargem nuci, din care facem uleiul de nucă şi împletim. Uleiul de susan este iar, foarte bun împotriva insomniei şi mai facem şi ulei de dovleac”, mai spune omul. Vipassana sau eliminarea suferinţei Ne-am aşezat cu toţii afară, pe o bancă, în ciuda ploii torenţiale care începuse să cadă şi a frigului care se lăsase peste noapte, acolo, în vârf de munte, timp în care, copiii soarelui ne-au povestit ce este tehnica care o folosesc. „Vipassana este un proces de purificare personală prin observare interioară şi care durează zece zile, perioadă în care se păstrează liniştea nobilă”. Meditaţia Vipassana a fost redescoperită într-o perioadă în care era demult uitată, acum 25 de secole, de Gautama Buddha. Practic, după cum spun ei, Vipassana înseamnă a vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate, iar omul ajunge să fie propriul lui stăpân. Această tehnică de meditaţie, după cum spun ei, nu presupune vorbărie, ci practică. La început se observă propria respiraţie naturală, în scopul concentrării atenţiei. Cu ajutorul acestei atenţii foarte ascuţite se începe observarea naturii schimbătoare a corpului şi a spiritului, a adevărurilor universale, al impartenenţei, al suferinţei şi a non -eului. Această conştientizare, prin intermediul experienţei directe, constituie procesul de purificare. Coordonatorul asociaţiei, Ardelean Farcaş spune că, meditaţia Vipassana permite atingerea ţelului cel mai înalt: eliberarea totală şi iluminarea. Însă, scopul său nu este de a vindeca maladiile fizice, dar purificarea mentală are ca efect secundar eliminarea unor maladii psiho-somatice. „Oricine vine pot să-l ajut cu acest lucru. Ceea ce facem noi aici, e pentru toţi, nu numai pentru noi. Nu este un ritual bazat pe o credinţă oarbă şi nici un mijloc de a fugi de greutăţile vieţii, ci este o artă de a trăi care să permită fiecăruia să aibă un rol pozitiv în societate, este o metodă care are ca scop eliminarea suferinţei. Ea purifică mintea şi permite ca lucrurile să fie făcute cu calm şi echilibru. Orice fiinţă care are o suferinţă, suferinţa e comună, universală, iar ceea ce facem aicea, e ceva universal”. Meditaţia Vipassana poate fi practicată în mod liber, fără distincţie de rasă sau religie, oriunde şi în orice moment. El a precizat că Asociaţia Culturală „Copiii Soarelui” este o organizaţie legală, nu o sectă şi mai mult decât atât nu este împotriva vreunei religii. „Nimeni nu te converteşte de la vreo religie la alta. Totul merge numai pe moralitate şi pe purificarea minţii. Tehnica funcţionează pornind de la principiul că toţi oamenii au aceleaşi probleme şi deci o tehnică prin care se elimină aceste probleme trebuie să fie universal aplicabilă. De atâţia ani, vin atâţia oameni. Suntem cu sutele în România. Care om nu vrea să fie sănătos? Care om nu vrea să fie moral? Aici sunt şi catolici şi ortodocsi, pocăiţi şi toţi ne înţelegem foarte bine”.

YOGA la înălţime
Ardelean Farcaş, un fost miner din zona Bradului, predă Vipassana în vârful muntelui Tiberiu StroiaLuni 19 iul 2010 Ardelean Farcas nu este nici un guru; de fiecare data cand este numit asa, neaga cu vehementa, preferand titlul de "agricultor". Cei care stau pe langa el, nu sunt sectanti si nici adepti... de fapt, exact asta e treaba: nu sunt adeptii nimanui ci oameni care vor sa traiasca liber. El nu preda "tehnici de respiratie", ci Vipassana, o tehnica de meditatie veche de cand Pamantul, care -practicata cu seriozitate- te obisnuieste sa traiesti sanatos si constient, in armonie cu tine si cu ceilalti. Traducerea cuvantului "vipassana" -din limba pali- este de "adevarata intelegere", "revelatie". Oamenii spun multe, dar stihiile si gura lumii nu le poti opri. Cel mai bine e ca fiecare sa vina sa vada cu ochii lui, daca doreste, ce e adevarat si ce nu. Clisma este intr-adevar foarte benefica, ea tratand multe boli, deorece toate incep din cauza unui colon murdar si a unui mod nesanatos de viata. Daca diabetul vi se pare un nume impresionant de boala tratabila prin clisma, atunci ce spuneti de psoriazis, cancer, SIDA... si chiar apendicita, pt. care un numar foarte mare de oameni ajung inutil sub cutit, an de an? Si inca ceva: purificarea mintii merge mana in mana cu purificarea corpului. Discutia intre intelect si intelepciune e intotdeauna dificila. Emai bine sa spui celor ignoranti exact ce vor ei sa auda... pentru ca oricum nu au urechi pt. altceva. Acesta fiind si motivul pt. care cel intervievat o fi fost deranjat cand a fost intrebat de studiile sale: el vorbeste de lucruri importante si e intrebat de prostii. La Centrul de la Dumbrava de Sus se organizeaza cursuri de zece zile de meditatie Vipassana la care e binevenit oricine, cu conditia sa nu aiba probleme psihice si sa respecte regulamentul. Aceste cursuri nu sunt vreo distractie intelectuala, ci ceva cat se poate de practic. Dar toate astea le puteti citi pe site-ul oficial: "http://www.meditatie.ro" " "> www.meditatie.ro Acestea "ziind fise", mergeti in pace!

Ioan Ardelean Farcaş(Adi de la Brad)
Zeci de tineri din toată ţara au ales să trăiască în inima muntelui, alături de gurul lor, unde învaţă cum să trăiască veşnic. Despre Societatea Copiii Soarelui, instalată într-o zonă muntoasă din apropierea satului Dumbrava de Sus, sătenii vorbesc în şoaptă. Unii localnici spun că „sectanţii” stabiliţi aici, în inima muntelui, umblă dezbrăcaţi şi iau parte la tot felul de ritualuri demonice. Alţii vorbesc despre bogăţii imense adunate din nimic. Ioan Faur, primarul comunei Ribiţa, de care aparaţine satul Dumbrava, susţine că în tabăra de acolo se află vreo 20 de persoane şi că nu a avut probleme cu ei. “Sunt retraşi, nu deranjează pe nimeni. Poveşti sunt. Mai ales că şi-au tras conducte pentru apă de la vreo cinci kilometri şi lucrarea a fost foarte scumpă”, spune primarul.Ardelean Farcaş, un fost miner din zona Bradului, considerat guru acestei societăţi, nu se fereşte să vorbească despre ce se întâmplă în tabăra aflată în vârful muntelui. Gurul amestecă laolaltă doctrine religioase şi idei filosofice. Susţine că deţine tehnica respiraţiei pe care a învăţat-o de la mama sa. Şi că “pragul” taberei din vârf de munte i-a fost călcat de oameni importanţi. „Vin la mine politicieni, poliţişti, ziarişi şi preoţi. Toţi vor să participe la curs. Mulţi renunţă pentru că este foarte greu. Spre exemplu, în cele 10 zile cât durează cursul este interzisă orice formă de comunicare. Eu îi purific. Îi învăţ să se cunoască pe ei însisi. Cine mă ascultă şi stăpâneşte tehnica va trăi sute de ani”, spune guru. În privinţa tehnicilor folosite, Farcaş spune că e vorba de Vipassana una dintre cele mai vechi tehnici din India şi că el a învăţat-o de la mama sa. De asemenea, fostul miner spune că e specialist în purificare prin clismă. “Procedeul meu a fost testat în Dubai unde am uimit lumea medicală după ce am vindecat 10 bolnavi de diabet” spune guru. În privinţa studiilor, Ardelean se arată foarte relaxat. “Am liceul, dar nu asta e important. Sunt specialist în clismă. Am fost verificat chiar şi de cei de la NASA. Timp de patru zile am fost cobaiul lor”, afirmă Ardelean care nu a putut arăta vreun document în acest sens.

Sarbatoarea Scorpionilor
de Ramona Stefan Noroi si pustietate, pe un drum anevoios care parca nu se mai termina. O liniste deplina a pus stapânire demult în locul pe care, istoviti de puteri, încercam sa-l parcurgem. O panta înclinata, o poteca pietruita în unele locuri, care strabate padurea si care duce sus, undeva în inima Apusenilor. Dincolo de crengile aplecate ale unor copaci uriasi, asemenea unor monstri care vor sa spuna ceva, înspre locul unde rasare soarele, se întinde o asezare omeneasca. Dupa aproape o ora de urcat cu piciorul o culme, suntem lânga muntele Vulcan, undeva mai departe de satul Dumbrava de Sus, din comuna hunedoreana Ribita, si destul de departe de orasul Brad. Totul e aramiu si „miroase” a toamna timpurie, într-un tinut în care cerul parca strapunge pamântul. Ne aflam într-o oaza de spiritualitate, în care îsi poarta traiul o mâna de oameni care a reusit sa se rupa de societate si sa se retraga în munti, dupa cum spun ei, în cautarea fericirii si a libertatii. Un grup de oameni, care, de mai bine de opt ani, îsi spun „Copiii Soarelui�. Cu greu, ce-i drept, am ajuns în „cartierul” lor, situat atât de departe de lume, într-o zi de sarbatoare. O zi speciala, pe care Copiii Soarelui au numit-o „Sarbatoarea Scorpionilor”.

De sarbatoarea lor, Copiii Soarelui s-au bucurat de fiecare moment

Asociatia Culturala „Copiii Soarelui” a luat fiinta în urma cu aproximativ opt ani si s-a stabilit în satul Dumbrava de Sus, la vreo 60 de kilometri de Deva. Cei mai multi dintre ei sunt oameni „cu carte”, profesori, medici, psihologi, toti veniti de prin partile Moldovei. Au lasat în urma totul pentru ca, încetul cu încetul, sa constituie, pe culmea unui deal, un salas, format din gospodariile abandonate ale unor localnici. Dupa cum spun ei, au venit aici pentru a gasi adevarata cale spre fericire, libertate si pentru a „scapa” de suferinte. S-au instalat în „casutele” de aici, atâtea câte au mai ramas, pentru a-si gasi linistea si pentru a avea un alt mod de viata. Imediat dupa ce am ajuns la Dumbrava de Sus, am fost întâmpinati de coordonatorul asociatiei, Ardelean Farcas, sau Adi, cum îl striga Copiii Soarelui. Lânga el s-au strâns mai multi tineri, care mai târziu am aflat ca sunt membrii fondatori ai asociatiei. Tineri cu studii superioare si cu o vârsta mult mai mare decât arata. Asta pentru ca, dupa cum spun, traiesc într-o zona ecologica. Nu consuma alcool, carne si nici un alt fel de intoxicant. Mai mult decât atât, locuiesc pe un loc „special, cu o încarcatura energetica” si cu calitati neobisnuite, spune Ardelean Farcas. „Noi nu mâncam carne, bem uleiuri pe care noi le facem, si culturile noastre sunt ecologice. Nu consumam tigari sau alcool si totusi traim. Suntem sanatosi”. Acest grup de oameni, nu mai multi de 30 la numar, practica meditatia Vipassana, una dintre cele mai vechi tehnici din India. Ei sustin ca, prin intermediul acestei tehnici, omul poate fi vindecat. De doua ori pe an, Copiii Soarelui organizeaza cursuri de meditatie si disciplina personala la care, dupa cum spun ei, participa doritori din toate colturile lumii. Unii vin cu speranta ca vor scapa de durerile sufletesti, altii doar sa-i cunoasca. Tehnica practicata de Copiii Soarelui, desi pare aparent simpla, presupune respectarea câtorva reguli foarte stricte. Nu este permis fumatul, hainele trebuie sa fie simple, neextravagante si confortabile, nu este voie sa se cânte sau sa se asculte radioul. Asa ca, sunt putini cei care izbutesc sa „absolve” aceste cursuri. Timp de zece zile, „studentii” cursului Vipassana, nu au voie sa se atinga sau sa vorbeasca. Nu au voie sa manânce orice si oricând. Linistea nobila, cum o numesc ei, trebuie pastrata de la începutul stagiului pâna în a zecea zi, la ora zece dimineata. Ardelean Farcas povesteste ca linistea nobila înseamna linistea corporala, verbala, dar si mentala. „În perioada cursurilor, la noi, este interzisa orice forma de comunicare, prin gesturi, cuvinte scrise sau semne. De aceea, este foarte greu, mai ales pentru cei veniti de la oras. Multi au venit, dar tot atâtia au si plecat”, spune Adi.

Sarbatoarea tuturor
În pofida acestor reguli si obiceiuri, de „Sarbatoarea Scorpionilor”, Copiii Soarelui evadeaza din „cotidian”. Asa i-am gasit noi, în plina pregatire pentru sarbatoarea tuturor membrilor asociatiei si nu numai. Bucate pe alese, dar toate vegetariene. Suc de mere sau de catina si mâncaruri preparate dupa retete inventate chiar de ei. „De ce Sarbatoarea Scorpionilor?”, am întrebat. „E a tuturora, a noastra. Si a recoltei, a bogatiei”, a spus Paula, membra a asociatiei. Mai târziu, am aflat de la Adi ca sarbatoarea a fost numita astfel întrucât toti membrii ei sunt în zodia scorpion. „Am oprit doi ani, nu am tinut aceasta sarbatoare ca nu am avut conditii. De acum înainte, de 23 octombrie, va fi aicea întâlnirea cu toti scorpionii. Toti care vin la noi, din toata tara si din strainatate, vor reveni în aceasta zi, pentru a ne strânge si a sarbatori împreuna o zi numai a noastra. Oamenii care vin aici se bucura, dar mai ales ei pleaca cu ceva pentru ca aici este si o vibratie spirituala, iar într-o atmosfera de petrecere oamenii se deschid”, a mai spus Ardelean Farcas. Printre îndeletnicirile lor, Copiii Soarelului, coordonati de Ardelean Farcas, prepara diferite uleiuri, despre care ei spun ca trateaza diferite afectiuni fizice. De exemplu, pentru reducerea colesterolului si protejarea inimii, ei prepara uleiul de nuca. „Suntem foarte bine organizati si ne întelegem.Toate treburile le facem prin rotatie, la bucatarie, agricultura, fiecare stie ce trebuie sa faca. Pe timpul iernii, spargem nuci, din care facem uleiul de nuca si împletim. Uleiul de susan este iar, foarte bun împotriva insomniei si mai facem si ulei de dovleac”, mai spune omul.

Mâncare din belsug, dar toata vegetariana Vipassana sau eliminarea suferintei Ne-am asezat cu totii afara, pe o banca, în ciuda ploii torentiale care începuse sa cada si a frigului care se lasase peste noapte, acolo, în vârf de munte, timp în care, Copiii Soarelui ne-au povestit ce este tehnica pe care o folosesc. „Vipassana este un proces de purificare personala prin observare interioara si care dureaza zece zile, perioada în care se pastreaza linistea nobila”. Meditatia Vipassana a fost redescoperita într-o perioada în care era demult uitata, acum 25 de secole, de Gautama Buddha. Practic, dupa cum spun ei, Vipassana înseamna a vedea lucrurile asa cum sunt în realitate, iar omul ajunge sa fie propriul lui stapân. Aceasta tehnica de meditatie, dupa cum spun ei, nu presupune vorbarie, ci practica. La început se observa propria respiratie naturala, în scopul concentrarii atentiei. Cu ajutorul acestei atentii foarte ascutite se începe observarea naturii schimbatoare a corpului si a spiritului, a adevarurilor universale, a impartialitatii, a suferintei si a „non �eului�. Aceasta constientizare, prin intermediul experientei directe, constituie procesul de purificare. Coordonatorul asociatiei, Ardelean Farcas, spune ca meditatia Vipassana permite atingerea telului cel mai înalt: eliberarea totala si iluminarea. Însa, scopul sau nu este de a vindeca maladiile fizice, dar purificarea mentala are ca efect secundar eliminarea unor maladii psiho �somatice. „Oricine vine pot sa-l ajut cu acest lucru. Ceea ce facem noi aici e pentru toti, nu numai pentru noi. Nu este un ritual bazat pe o credinta oarba si nici un mijloc de a fugi de greutatile vietii, ci este o arta de a trai care permite fiecaruia sa aiba un rol pozitiv în societate, este o metoda care are ca scop eliminarea suferintei. Ea purifica mintea si permite ca lucrurile sa fie facute cu calm si echilibru. Orice fiinta care are o suferinta, suferinta e comuna, universala, iar ceea ce facem aicea, e ceva universal”. Meditatia Vipassana poate fi practicata în mod liber, fara distinctie de rasa sau religie, oriunde si în orice moment. El a precizat ca Asociatia Culturala „Copiii Soarelui” este o organizatie legala, nu o secta si, mai mult decât atât, nu este împotriva vreunei religii. „Nimeni nu te converteste de la vreo religie la alta. Totul merge numai pe moralitate si pe purificarea mintii. Tehnica functioneaza pornind de la principiul ca toti oamenii au aceleasi probleme si deci o tehnica prin care se elimina aceste probleme trebuie sa fie universal aplicabila. De atâtia ani, vin atâtia oameni. Suntem cu sutele în România. Care om nu vrea sa fie sanatos? Care om nu vrea sa fie moral? Aici sunt si catolici si ortodocsi, pocaiti si toti ne întelegem foarte bine”.

VALVA LUPILOR

Casa cu lanturi A murit anul acesta, pe 25 martie, la 86 de ani. Ultima "valva a lupilor" din Muntii Apuseni. Un om care vorbea cu lupii si reusea el insusi sa se preschimbe in lup. Amintirea lui nu e legenda. Sute de moti din tinutul Bradului l-au cunoscut, l-au vazut, au vorbit cu dansul. Unii au fost partasi la intamplari de-a dreptul neverosimile. Un intelept zdrentaros, ce strabatea satele c-o ranita in spinare, mereu solitar si tacut... Locuia departe de lume, pe un varf de deal, intr-o casa legata cu lanturi. Zabrele lungi de fier trec pe deasupra acoperisului roscat, dintr-o parte in alta, strangandu-l ca intr-o plasa. O casa parca "ancorata" la pamant, ca si cum cine stie ce primejdii ar fi putut s-o ia si s-o ridice in vazduh de la temelii. "Multe taine avea omul acesta. De fapt, nici nu stiu daca era cu adevarat... un om obisnuit", imi spune Monica Dusan, o bibliotecara din Ribita, cercetatoare patimasa a obiceiurilor acestor tinuturi, care urcase impreuna cu noi sus in munte. Monica e una dintre ultimele fapturi omenesti care au vorbit cu "omul-lup", putin inainte ca acesta sa moara. Cand priveste de la departare casuta legata cu lanturi se infioara. Parca a fost mai ieri. Intr-o amiaza rece si insorita, la sfarsit de februarie... Pe acelasi drum anevoios a urcat si ea atunci, un drum pe care nu-l poti razbate cu masina nici acum, in miezul verii. Pana pe culmea asta tuguiata unde-s ingramadite cateva case din lemn, parasite, ale tuturor celor din neamul "valvei" - parintii, bunicii, toti oameni "ciudati", toti descantatori sau vindecatori ce traiau izolati pe piscuri. Potingani, un catun in care-au mai ramas azi doar vreo cincisprezece familii... Aici au stat, pe prispa asta ale carei barne au devenit cenusii si prafoase, tari precum piatra. Ea si "luparul" David Gheorghe, care ii povestea despre cum ii aduna pe "copiii" lui lupi in noaptea de Sfantul Andrei, intr-un munte pustiu de la izvoarele Crisului, si cum le dadea porunci "in graiul lor" incotro sa se indrepte, iar acestia il ascultau mereu, ca pe un stapan. Zicea ca ar putea chiar sa-i arate cum ii cheama, in noaptea aceea magica de pe 30 noiembrie, asa cum le-a mai aratat-o si altora. Sa vada cu ochii ei cum apar jivinele - "nu in haite, ci unul cate unul" -, fluturandu-si cozile si punandu-se la picioarele sale, toti lupii aceia cu ochii inrositi, venind la chemarea lui lupeasca si prelunga, pe mai multe glasuri - prin sticla de lampa, prin oala de pamant, prin donita din lemn de brad... I se zicea Buzgaru, dupa numele popular al taunului ce suge sangele animalelor - porecla nemaiintalnita la nici un om din satele imprejmuitoare. Invatase sa vorbeasca cu lupii inca din tinerete, de la o alta "valva" batrana a tinutului, unul Gheorghe Muntean, care-i soptise taina la ureche, cu legamantul sa n-o spuna mai departe decat unui singur ucenic, unuia singur, atunci cand va sosi vremea. De aceea astazi, dupa moartea lui, toti oamenii satelor din vale se intreaba cine o fi acest "urmas", sau daca o fi vreunul, caci copii trupesti mos David nu a avut niciodata. Fiecare banuie pe cate cineva. Dar nimeni n-are cum sa stie precis, pana ce primele semne nu vor incepe iar sa apara... Caciula vrajita Toate astea si le aminteste Monica Dusan, de parca ar fi fost ieri: cele cinci ore cat a stat impreuna cu acest om in fata casei sale ancorate cu lanturi de varful muntelui, uimindu-se mereu de tot ce auzea, dandu-si seama treptat ca omul ala zdrentaros si murdar ca un cersetor era de fapt un mare invatat, posedand cunostinte enorme de istorie, geografie, teologie, literatura ezoterica, limbi straine, fizica, chimie si chiar alchimie.

Monica Dusan l-a cunoscut bine pe "lycantrop"

Iar cand a intrat in bordeiul lui, a-nteles: prin lumina scazuta care se strecura prin fereastra a vazut o biblioteca uriasa, sute de carti, unele din ele foarte vechi, toate citite de ochii verzi-spalaciti ai acelui batran taciturn, despre care ai fi putut zice ca e mai degraba analfabet ori nebun si care ajunsese sa inspaimante prin puterile si infatisarea sa pe toata lumea. "Omu asta stia tot. Tot ce-i pe pamant, in luna si-n stele cunostea..." Vorba asta aveam s-o aud, rostita exact la fel, de la cativa dintre cei care apucasera sa discute vreodata cu David mai pe indelete. Putina lume stie ceva precis despre viata lui. Il vedeau doar trecand, cu ranita aceea tainica in spinare, despre care unii cred ca era plina cu bucati de aur sau cu bani, fiindca mereu susura ceva metalic din ea, "asa, ca niste tamburine", si cu vesnica lui caciula pe cap, o caciula dintr-o piele ciudata, pe care nu si-o dadea jos niciodata, vara-iarna, nici macar noaptea, in somn. Zice-se c-ar fi avut in croiala ei cateva petece dintr-un fel de "caita" magica a descantatorilor din neamul sau, si doar acoperit astfel putea el face toate nazdravaniile alea. Daca tencumetai, in batjocura, fie doar sa-i atingi caciula, dupa putin timp, in ograda sau stana ta, aparea un lup grozovan, facand prapad mare. Vazand-o insa pe Monica atat de profund interesata de fenomenul "omului-lup", de radacinile sale ancestrale, dacice, simtind-o ca il intreaba cu buna credinta si nu in raspar, constatand ca ei chiar ii pasa de soarta lui si ca el insusi e atat de batran, incat n-o sa mai apuce sa-si rosteasca povestea cuiva, in cele din urma, David Gheorghe si-a dat jos caciula de pe cap. Intreaga teasta a barbatului, din frunte si pana spre crestet, era acoperita cu niste umflaturi de felurite marimi, damburi osoase iesite din craniu, despre care sustinea ca ar avea intocmai "geografia" muntilor intre care s-a nascut. Unele erau mari, de dimensiunea unui ou de gaina, altele ceva mai mici. Si mai zicea batranul David Gheorghe ca toate astea i s-au tras din ziua "initierii", cand omul care-l facuse partas la taina l-a lasat singur fata in

fata cu trei lupi imensi si hamesiti. Unul dintre ei l-a privit direct in ochi si el nu s-a mai putut misca, caci lupul te hipnotizeaza si te impietreste. A simtit atunci cum inima "ii fierbe" si irumpe prin oasele lui, de parca ar fi crescut si n-ar mai fi avut loc in trup. Dupa cateva clipe, pe cap ii rasarisera "muntii". Acest David Gheorghe din Potingani a fost lucid si zdravan pana in minutul mortii. Cu cateva zile inainte, fusese la un medic din Brad, ca sa isi faca niste verificari medicale. Se simtea bine, zicea ca n-are absolut nimic. Intamplator, doctorul era o femeie, prietena buna cu Monica Dusan. Stia ca Monica era interesata de povestea acestui om, de aceea i-a impartasit si ei rezultatele analizelor. Pacientul ei avea tensiunea arteriala... 30! Maximumul gradatiei pe tensiometru. Valoarea 17 e pragul accidentului vascular. Medicului nu i-a venit sa creada. A mai verificat o data. Si inca o data. L-a intrebat daca nu i-e rau, insa batranul David se simtea perfect. "Pur si simplu ii clocotea sangele. Fierbea. Aia nu era tensiune de om", i-a spus doctorita Monicai, aproape ingrozita. "Aia era tensiune de fiara...". Pascu cel nebun Pe langa casa inlantuita a "valvei" se ghiceste o umbra. Un flacau incordat, speriat, isi scoate iute capul pe dupa un colt. Pare ca nici nu merge pe doua picioare, ci se deplaseaza saltat, cu miscari zvacnite, atingand ici-cand pamantul cu mainile. Salbatic, murdar, timid si agresiv totodata, parca ii e sila de orisice oaspete care-i incalca teritoriul.

Pascu - nepotul omului-lup

Pascu, nepotul de frate al omului-lup, are 21 de ani, din care ultimii cinci i-a petrecut alaturi de unchiul sau. La inceput nu vrea sa vorbeasca despre asta. Zice mereu ca e "prost", ca nu stie cuvintele si nici sa scrie, nici numele nu si-l stie complet si nici macar banii nu-i stie deosebi. "Eu sunt cel mai prost... Sunt handicapat... Nebun. Nu stiu nimica, uit. Uit!...". Spune c-ar vrea sa-l ajutam sa-si ia o pensie de "handicapat mintal", om incapabil de-a munci. N-are ce manca decat niste "pasat" de porumb, dintr-un saculet ramas de la unchiul vrajitor. Cu timpul, insa, dupa ce-i oferim niste bani si-i spunem c-o sa incercam sa-l ajutam, ne dam seama ca acest Pascu nu-i chiar asa "prost" pe cat zice. Ne arata cartile, acum adunate in saci, pe-un pat din odaia scunda si afumata in care altadata dormea ocrotitorul lupilor. Vasul de pamant prin care el ii striga... "Si chiar veneau?", intreb. Baiatul zice ca nu-si aminteste. Ca nu-l intereseaza asta, ci ajutorul social, "dreptul lui", fiindca el nu poate gandi, nu stie, n-are "intelijenta"... Abia foarte tarziu reusesc sa ma intorc la subiect. Atunci cand vine vorba despre o anumita "forta a mintii" pe care o avea unchiul sau, iar el nu o are. "Asa imi zicea, ca nu exista ceva pe care sa nu-l poti face cu forta mintii, orice lucru, bun sau rau...". Si ca atunci cand haunea dupa lupi, el "transmitea" ceva, cu puterea gandului sau. "Era tare bacioiu'. Stia sa prevesteasca lucruri. Dacati zicea ceva - ori accident, ori bucurie, ori paguba de bani si animale - nu se exista sa nu se implineasca. Fortele alea... Acuma-s doi ani de cand m-am dus cu doua vite puse la jug pana jos in Dumbrava. Mosu o zis: "Ba, nu te duce! Nu te duce c-o sa se intample ceva rau cu animalele...". Eu, prostu', n-am ascultat. Si cand am coborat pe-aici, numa' ce dau de-un damb si trrrosc!, osu' de la picior la animal rupt pe din trei. Cand ma intorc, bacioiu' deja stia. Straga la mine: "Maaa, sa nu te mai pui in contraziserea mea niciodata!..."."

Sure vechi in Apuseni

In afara de "forta mintii", acest om avea cu siguranta si o putere fizica foarte mare. Nu fusese niciodata bolnav, considera boala un "pacat", la fel ca cel al fumatului ori bautului. Credea ca lupul "miroase" aceste pacate, de aceea nu te poti apropia de el, decat curat la trup si la ganduri. Un astfel de trai ducea el aici, in varful muntelui, ca de calugar, alaturi de nepotul sau "nebun", fara a fi interesat deloc de mersul lumii sau de orice bunastare materiala. Ograda sa din inaltimi e plina cu obiecte mari de fier. Cazane mai inalte decat un stat de om, sine si roti masive de tren, vagoneti de mina... Te-ntrebi mereu cum se poate, cum au putut fi aduse aici toate utilajele astea uriase. Casa e pur si simplu cotropita cu aceasta haotica ingramadeala de fiare vechi. "Ii placea fieru'. Orice fier vedea cand cobora prin sate, el il lua sus", zice nepotul Pascu. "Fier. Cat mai mult fier trebuie sa aducem!", ii spunea David nepotului. Intreb, fireste, la ce ii folosea batranului atata si atata metal. Pascu imi zice ca vroia sa faca din ele o "uscatorie" de fructe si plante medicinale. Explicatie cam aberanta, ce-i drept. Mult mai pertinenta mi se pare varianta Monicai Dusan, care intalnise asemenea pasiuni pentru metal si la alti descantatori ai Apusenilor: "Fierul te apara de spiritele rele, e magic. Descantatorii au nevoie de fier, vor sa-l aiba cu ei, cu orice pret, sa-l atinga, sa-l poarte dupa ei oriunde s-ar duce...". Poate de aceea si-a carat David Gheorghe atata fier pe piscul sau. Cine stie... Sau oare tocmai Pascu sa fie acel "ucenic" pe care ar vrea sa-l afle toti oamenii din vale? N-am de unde sami dau seama, caci baiatul se incapataneaza sa nu vorbeasca deloc despre "lupci". De ce? Fiindca "n-are voie". Asa zice. N-are voie, fiindca el e nebun.

"Fetita"
"Fiule, ce faci? Am auzit c-ai puscat ieri un lup suratic in culmea Streiului...". Era exact intrebarea de care se temea cel mai mult. O astepta, banuia ca-n cele din urma va veni, si-atunci o sa se-ntample ceva, nu stia precis ce, dar ceva care o sa-i inghete probabil sangele in vine, iar apoi ar fi putut sa ii schimbe chiar viata. Si ea a venit. O intrebare rostita intr-o zi de toamna a anului 1983 de "valva lupilor", David Gheorghe, catre padurarul Patru Faur, din satul Dumbrava de Jos. Aveam sa aud multe intamplari cu localnici care, intr-un fel sau altul, l-au suparat candva pe faimosul descantator si care au platit pentru faptele lor, fiind "vizitati" imediat de un lup straniu, ce-a dat buzna in oile lor sau chiar in oameni. Dar, dintre toate, cea mai impresionanta mi se pare aceasta, a vanatorului Faur, cel ce a ucis-o chiar pe "iubita" stapanului lupilor. Mi-o spune acum, dupa 27 de ani, la o masa din lemn, pe care sunt asezate doua paharute de tuica moale, in gradina tihnita a casei sale, de la poalele unui deal. - Ai puscat o lupoaica, nu-i asa, fiule? (asa le spunea tuturor: "fiule") - Da, bade Gheorghe, am raspuns, rusinat, punand ochii in pamant. - Mmm, cum ai reusit?... Ca era greu de puscat lupoaica aia... - O vinit la oi. - Si a luat vreo oaie?

David Gheorghe - omul-lup

- Nu, bade Gheorghe. Iarta-ma, bade Gheorghe... - Eu iti spun numai ca o sa-ti para rau. N-am ce sa-ti fac. Ca o fost "fetita". Nu trebuia puscata, ca o fost buna si nici macar "puiata" n-o fost. O fost cea mai draga fetita pe care am avut-o, din toti muntii astia... Intr-adevar, Patru Faur o impuscase pe "fetita" valvei. O lupoaica de 1,85 m, culoarea sur-galbiu inchis, "cam asa cum se inchide frunza toamna". I-a iesit in bataia pustii si "o bruscat" in desisul de frunze vestede, iar el era unul din cei mai buni vanatori din Zarand si a simtit-o dupa "sforaitul" ei prin frunze, pe unde mergea, si a tras din spate, fara ca macar lupoaica sa apuce sa-l vada. S-a uitat la ea si, intr-adevar, nu era "puiata", si-a dat seama de asta dupa mamele, ca dac-ar fi avut vreodata pui, ar fi fost mai galbene si uscate, "da' ale ei erau inca proaspete, rozalii", si pentru asta i-a parut si lui rau c-a omorat-o. Trei insi au carat-o in spate, noaptea, in secret, caci n-au vrut sa zica la nimeni c-au vanat lup asa tanar. Insa, chiar de a doua zi, valva stia. "Unde ai ingropat-o, fiule? Spune-mi numai unde ai ingropat-o, ca vreau s-o vad si s-o bocesc si sa ii iau ciolanele acasa. Daca imi zici, n-o sa ti se intample nimica...". Valva ii spunea ca nu vrea nimic decat "ciolanele si beregata". Ciolanele, ca medicament pentru copii, fiindca apa in care a fost bagat os de lup tamaduieste "luparele" de pe limbuta copiilor, acele afte albe ce le apar in gura cand sunt mici.

Iar beregata, ca leac pentru stupina, caci daca albinele zboara prin beregata lupului atunci cand ies din stup, stupul va fi mai puternic. Padurarul Faur stia insa prea bine ca, cu oasele unui lup abia ucis se pot face si alte lucruri, mai putin crestinesti. De pilda, ca se pot "intoarce" niste blesteme inimaginabile asupra celui care l-a omorat. N-a vrut sa-i zica locul. A taraganat, spunea ca nu-si mai aminteste. "Paraul vreau! Macar paraul!...". Dar padurarul, tot mai speriat, insista in mutenie: "Nu stiu, bade Gheorghe, undeva in padurea de pe dealul Cireselului. Nu mai stiu precis, crede-ma...". Stia el insa foarte bine. O bagase adanc, cam la un metru jumate, pe malul abia rupt de ploi al unui parau. Infipsese acolo in pamant cativa bolovanasi albi, pe langa "mormant", apoi stropise locul roata cu motorina si-i daduse foc, "ca sa nu primeasca miros" si sa nu-l simta valva. David Gheorghe avea vreo 60 de ani pe-atunci, dar arata aproape la fel ca inainte de moarte. Tot asa, ciolanos, atos la carne, cu caciula lui ciudata peste parul des, si degetele incovoiate, latite la capete, precum niste labe. Devenea din ce in ce mai nelinistit, il vedeai tot mai des coborand prin sat. Trecea in fiecare zi pe la casa vanatorului, adulmeca locurile, ii iscodea pe toti, de la poarta, inclusiv pe copii. Era agitat, incruntat, chipul i se ravasise, iar trupu-i devenea atat de murdar, incat chiar emana un iz de salbaticiune. Nevasta lui Faur, Viorica, s-a speriat tare: "Da' mai lasa-ne mai, omule, sa traim si noi.... Tat pe capu' nostru esti. Nu mai putem. Iarta-ne...".

Stapanul casei
El nu si nu. "Daca imi spuneti unde ati ingropat-o, atunci va las...". Cutreiera indurerat muntii, padurile, paraiele, cu simturile incordate pana la limita, privind urmele, cercetand pamantul, cerul, fiece miros care-i venea din departari... Si, dupa sase zile, intr-adevar, a gasit-o. Abia asta i se pare incredibil padurarului Patru Faur. Cum a fost posibil? La un metru jumatate, cu tot gazul ala turnat pe deasupra si acoperit cu mormane de frunze si crengi... Cand a vazut groapa desfacuta si bolovanasii lui albi aruncati in albia paraului - cu manie parca! - atunci si-a dat seama ca viata-i intr-adevar se va schimba. O teama teribila a pus stapanire peste el si familia sa. "Dupa ce-am gasit groapa desfacuta si tot pamantu' invartit si bolovanasii azvarliti care-ncotro, m-am dus acasa, am luat pusca si am pus cartusele pe teava. Nu puteam dormi. Stateam noaptea la fereastra si ma tot uitam afara. Pe cealalta sara o trebuit sa ma duc pan' la Brad. Si tot n-am putut sa nu iau pusca cu mine. Am pus-o in sac, impachetata, cu cartusele inauntru, ca sa nu ma vada careva cu ea. Mergeam numa' cu ochii-n patru, pregatit de orice. De la mine de-acasa si pana la podu' asta, de pe paraul Juncului, este un "punct mort", de vreo saptezeci de metri. Loc inchis, n-ai cum sa scapi. Cand veneam acasa, din schimbul doi, astia saptezeci de pasi ii faceam cu groaza, numai cu pusca armata. Cu groaza asta am trait ani de zile. Da, chiar cred ca avea puterea sa se transforme in animal. Eu sunt padurar, toata viata mi-o fost numai prin codri. Da' eu nu stiam decat zece la suta din padurile mele, fata de cat stia el. Stia toate vagaunile, toate paraiele, toate locurile. Odata am fost la o nunta in Valcea, la o ruda de-a noastra, care avea oi. N-o sa credeti, da' el stia si casa, si peisaju', si cum arata oile, tot. Fusese acolo. Parca dupa urma mea. Cateodata, ne povestea de niste locuri din Austria, Polonia, din Cehoslovacia, toate vagaunile din muntii din Europa le stia in amanunt. Mergea si pe urma la unii oameni, de aicea, din sat. Cum? N-aveai cum. Cum sa treci granita, in timpu' ala, a lui Ceausescu, "ca om"?...". "Si lupcii mereau dupa urma lui..." Patru Faur are acum 65 de ani, e de mult pensionat din cauza unei boli ciudate, asemanatoare cu Parkinsonul, care i s-a tras de la teama lui cea indelungata. Obsesia omului-lup l-a bantuit toata viata. "Mereu, cand cadea intunericul, tot gandeam c-o sa-mi iasa in cale, schimbat in salbaticiune...". Acoperisul cu zabrele de fier A doua zi dupa gasirea osemintelor, nevasta lui a vazut pe geam un lup tot suratec, mare, cum a intrat in curte si apoi in staul, omorand in fata ei, la amiaza, peo vreme insorita, cea mai frumoasa oaie din cate aveau. Apoi dihania cu botul insangerat s-a uitat fix, vreme de aproape 20 de secunde, spre fereastra in cadrul careia statea femeia ingrozita. La cateva ceasuri, acelasi lup a intrat si-n ocolul tovarasului de vanatoare al lui Patru Faur, cel care-l ajutase s-o care pe "fetita" peste munte si apoi s-o ingroape. Nu le-a luat oile, nu le-a mancat. Doar le-a ucis in fata lor, privindu-le familiile cu luare aminte. Dupa alte doua zile, Faur s-a intalnit pe ulita cu David Gheorghe. "Vezi, daca n-ai vrut sa zici atuncea unde ai ingropat-o...". Doar atat a zis si a zambit, oarecum, ca sa il provoace. Acum Faur e batran, e bolnav, nu mai are forta nici macar sa se mai inspaimante. Stie doar atat, si poate sustine asta in fata oricui: "Cu siguranta, avea puterea sa se transforme!...". O opinie pe care aveam s-o regasesc mai tarziu la cel putin alti cinci oameni in afara de el. Insa dansul, ca bun cunoscator de animale, are si niste dovezi palpabile: "Am fost obsedat de omul asta. L-am urmarit, i-am luat modelu' lui de urma de la cizmele de guma sau de la bocanc. Daca acuma, dimineata, trecea pe carare, ma uitam in zapada iarna si vedeam urma lupcilor, cum veneau in haita dupa urma lui de la picior. Sa ma jur daca nu mereau lupcii dupa dansu'. Ce ducea in ranita?... Cu ce-i ademenea?... Ce le zicea?... Focu' sa-l stie! Da' eu stiu, ca l-am urmarit. Stiu, de pilda, ca el manca ficat de caine, ca sa prinda fortele acelea. Chiar el mi-o spus, cand am tot insistat. Zicea ca cainele ii mai periculos ca lupu'. Ca daca ai un "semn de frica", daca te freci c-un semn de frica pe maini, pe haine si daca bagi in gura, lupu' nu se mai apropie, da' cainele te-ataca mai a dracului. Stiam si eu lucruri de-astea, da' mai mult asa, din povesti. Valva chiar facea. Le practica, domnule. Si-acuma, cand stau eu cateodata si ma gandesc, imi dau seama ca o fost totusi un om... ales. Daca nu-l suparai, nu-ti facea nimica. Ba putea sa apere si toate oile de la un sat intreg, daca acolo erau oameni buni. Toate-n luna le stia. Nu stiau profesorii cat stia el. Nu stiu... Acuma, ca-s batran, parca imi pare rau ca am puscat fetita aia... Da, parca imi pare rau ca am tras de tragaci...". Mai iute decat trenul Dumbrava de Sus. Un sat si mai inalt decat Potinganiul, rasfirat prin cerul albastru, pe zeci de kilometri.

Izvoarele Crisului - locul in care valva aduna lupii Incercam sa-l gasim pe acel "ucenic" al valvei lupilor, despre care auzisem c-ar trai pe aici, pe la izvoarele Crisului, aproape de muntele Gaina, locul unde pana nu de mult, in noaptea Sfantului Andrei, descantatorul isi facea toate lucrarile magice. Decorul si casele se schimba radical. Grajduri stravechi, ca niste biserici. Cu acoperisuri imense de paie batucite pana-n inalturi, caciuli zvelte prin care nu trece ploaia si nu-s rascolite de vanturi, de sute de ani. Intre aceste capodopere traieste Mates Petru, om ce face fluiere din zori pana-n noapte si-I canta din ele lui Dumnezeu. Doar asta face: fluiere. A tinut si el animale inainte, in vremea cand a rezistat sa traiasca foarte putina vreme langa o femeie. Acum nu mai tine nimic. E si el convins ca acel David Gheorghe "chiar se putea preschimba". Incearca sa ma faca sa pricep cat pretuia un animal pentru oamenii de dinainte - uneori, mai ceva decat o muiere. Erau pe-aici ciobani cu turme mari, pe vremea lui Ceausescu aveau peste un milion de lei la CEC. Dar daca o bestie le lua din stana oaia cea mai faina, boleau de tristete zile intregi. De aia si teama atat de mare de valve, respectul fata de puterile lor... Ceea ce l-a impresionat insa cel mai tare la batranul David a fost... o viteza fabuloasa de a se deplasa in spatiu. Asta l-a si determinat sa creada ca se putea transforma in animal salbatic. Parca zbura, "parca se teleporta", zice. L-a vazut el insusi in gara de la Gurahont, undeva pe linia Brad-Arad, cand niste vecini din Potingani il tot intrebau de ce nu vine si el cu ei, cu autobuzul. Acesta le-a spus ca mai ramane putin, ca n-are chef, nu-i place la aglomeratie... Aceiasi vecini marturiseau ca, atunci cand au ajuns acasa, dupa ce-au coborat din autobuz si au urcat intreg muntele, David Gheorghe era de mult in ograda lui, ba chiar taiase deja o jumatate de caruta de lemne...

Razbunarile omului-lup Singurul vecin al fluierarului, ciobanul Marius Anches, intareste spusele acestuia. Barbat tanar, blond, cu sprancene foarte stufoase, invartite peste ochi, si zdravan la bust ca un urs, a renuntat la traiul comod din orasul Brad, doar ca sa ramana langa casa parinteasca si sa mai tina cateva animale. Oile, mai ales, sunt pasiunea lui, despre care spune ca i-a ramas "in sange". Isi aminteste de acum cativa ani, cand tatal sau, Ioan Anches, a facut o greseala capitala. Se intampla cam asa: cateodata, cand il vedeai pe omul-lup imbracat mereu la fel, murdar, intotdeauna absent si distant fata de oameni, parca te si scotea putin din sarite cu atitudinea lui. Iar Ioan Anches nu era deloc calm in ziua aceea mohorata de toamna a anului 2005... Intalnindu-l iarasi pe zdrentaros, nu s-a mai putut abtine. A facut imprudenta chiar sa ii atinga ranita misterioasa. "Eram in gara la Campeni", rememoreaza fiul. "Si mosu' avea o ranita "tat bine unsa" (unsuroasa, mizerabila), asa cum umbla mereu el, pe coclauri, cu ea. No, tata cand l-o vazut cum sta el asa, murdar si fara nici o treaba, ba si dadea sfaturi la tati oamenii de pe peron, n-o mai putut si s-o dus la el si l-o smucit de ranita: "Ba, nu vezi cat esti de murdar si de neispravit?!... Ce tat vorbesti tu acolo cu oaminii astia?... Ia da, ba, ranita aia incoace!... Esti om in toata firea si tat umbli prin vagauni cu ranita asta tata cu unsoare pe ea...". Batranul doar s-a intors o data spre Anches: "N-ajungi bine acasa si o sa platesti...". Atat i-a zis." Si, intr-adevar, isi aminteste tanarul Marius, din gara, valva a ajuns aici mai repede decat trenul. Dintr-o turma de 20 de oi, doar pe-ale lor le-a ales. Cel mai rau le-a parut de una "cu lana lunga si neagra pe gura", pe care-a omorat-o si le-a lasat-o chiar in fata usii, inecata in sange. Regula era una singura: sa nu-l superi! Sa nu-l jignesti. "Asa cum o fost unu', Ana Ion, padurar, asta care-i acum unchiu' la primaru'. Stateau la carciuma, el bause un pahar si numa' ce trece mosu' pe drum prin fata lor. Cand l-o vazut, i s-o pus pata: "Baaa, futu-te, ce tot umbli pe aici ca sa sparii oamenii?... Da-i drumu' de-aici, ca te-omor, auzi ba?!..." Atat i-o fost. Sara, cand se-ntorcea din schimbu' doi, tati lupcii o fost jap pe el. Si pana dimineata, pan' ce s-o zarit de ziua, nu s-o mai dat jos din copacu-n care s-o urcat. O ajuns in casa cu paru' aproape tat alb in cap. O fost norocos omu' ala, totusi, c-o avut puterea sa scape...". Ultimul urmas La un moment dat, cei doi barbati aduc vorba despre un ultim urmas de sange al omului-lup: Ioan Ardelean Farcas, fiu al unei surori de-a lui David Gheorghe. Om la fel de straniu ca toti cei din neam, un soi de "guru" al tinutului, cunoscut in toata lumea drept "Adi de la Brad", si vizitat de mii de straini, pentru vindecarile sale miraculoase.

Fluierarul Petru Mates A intemeiat o intreaga asezare in varful muntelui. Oameni ce traiesc izolati si practica niste tehnici orientale de meditatie. Munti intregi a cumparat acest Adi Ardelean, pe care cultiva cartofi, varza, morcovi, fructe si alte produse ecologice. O uriasa ferma a aparut in ultimii opt ani pe piscurile Apusenilor. Culmi de munti cu zeci de case, in care traiesc aproape cincizeci de adepti de-ai sai, cei mai multi cu studii superioare, profesori, medici, avocati, psihologi, veniti din toate colturile tarii, intelectuali care au ales sa renunte la profesie si la toata viata lor de dinainte doar pentru a fi alaturi de acest taran mot... N-as fi ajuns sa vorbesc cu el daca n-o aveam cu mine pe Monica Dusan, care mai urcase de cateva ori pana la dansul si-l cunostea. Ioan Ardelean sta pe o pajiste, rezemat intr-un cot si se joaca impreuna cu cei sapte copii ai sai. Cand este chemat, se intoarce incet, se ridica si porneste alene, zambitor, catre mine. Un barbat nu prea inalt, dar masiv, cu pieptul puternic si lat de peste-un metru, chip ascutit, ciolanos si, mai ales, cu niste ochi albastri-sidefii, asa cum n-am mai vazut decat in filme, la televizor, ori la unele specii de caini siberieni. Intr-adevar, niste ochi ca de lup, care fascineaza, mai ales atunci cand barbatul "zambeste cu ei", incarcandu-se parca de un anumit mister. Se urca pe tulpina unui brad taiat, cam de la inaltimea pieptului meu. Acolo sta de obicei si cand le predica "ucenicilor" sai. Are o lejeritate extraordinara in miscari, vorbeste taraneste, din topor, si, cateodata, chiar mai deocheat, pare sa isi permita orice, n-are nici o opreliste la a spune ori a face ceva. Cand il intreb despre unchiul sau, se incrunta: "Eu n-am ce zice despre morti. Si daca ar fi fost viu, trebuia sa vorbiti cu el, nu cu mine...". Cat despre lupi, e convins ca exista o "forta mentala", pe care toti oamenii o au, dar nu mai stiu sa o foloseasca. "Omu' o stiut sa comunice cu animalele salbatice inca de la inceputuri. Chiar stau uneori si ma gandesc: cum poti tu, ca om, sa pusti lupu'? Cum poti sa te temi de el? Lupu', care-i cel mai nobil animal, nu-ti face rau niciodata daca nu-i deranjezi rostul lui... Stiati ca lupu' daca-i ranit si cat un varf de ac, o bobita de sange daca-i iese, el moare? Nusi poate intoarce capul sa-si linga ranile, asa cum ii cainele, decat numai in noaptea Sfantului Andrei, cand i se destepeneste spinarea. Asta noblete! Sa nu-ntorci capul... Sa nu-ti lingi ranile ca un milog... Cum sa te temi de lup, daca el o fost animalul cel mai sfant din istoria noastra, simbol. Dacii stiau sa comunice cu el si nu-l ucideau. Minti asa de puternice ca la daci n-ai sa gasesti niciunde in istorie si nicaieri pe planeta. Dacii, ca sa-si dezvolte anumite calitati vizuale, beau inca de mici lapte de lupoaica. Asa era si unchiul, fiindca o ramas "original", la fel ca stramosii lui. Inca de la patru ani m-o dus aici, intr-un munte, si mi-o dat sa sug de la tzatza lupoaicei. De-aia-s eu acuma asa de al dracului! (rade). Unchiul mi-a spus ca, daca bei laptele acela, oriunde in lume te-ai duce, lupul nu te-atinge.

Laptele ala are niste proprietati, are-n el "duhul bun al salbaticiunii". De-aia nu ma tem. De cate ori nu i-am chemat eu la mine si i-am mangaiat, atunci cand veneau pe aici? Pe noi nu ne-o atacat niciodata, caci ne straduim sa traim curat, ca oamenii cei de la-nceputuri". Dar daca n-are probleme cu lupii, Ioan Ardelean are mari necazuri cu lumea oamenilor de jos, care mereu spioneaza comunitatea, le strica linistea si ii batjocoresc. Ciobanii din imprejurimi isi trimit dinadins animalele pe pamantul lor, ca sa le distruga culturile ori sa le pasca otava, indemnandu-le ei insisi la stricaciuni. Iar Ioan Ardelean se enerveaza foarte greu. Insa cand odata unul dintre ciobani i-a zis, fara nici un motiv: "Lasa, ca urc eu la voi si-ti f... toate fetele alea frumusele, pe care le tii acolo cu dumneata", atunci n-a mai avut incotro si i-a raspuns: "Lasa, ca mergi dumneata acasa, si-o sa vezi ce-o sa fie cu fetitele tale, oile...". Cincizeci de oi sfasiate zaceau pe pasunea ciobanului, atunci cand acesta s-a intors. Un adevarat masacru. "Ca sa se-nvete minte si sa nu mai vorbeasca prostii. Prostii! Vorbe de om slab, de om marunt, ce fac parca de rusine toata spita omeneasca...". Oile - comoara ciobanului mot Sau un altul, care i-a taiat cu toporul capul unui pui de lup abia nascut si apoi i-a spanzurat trupul de un pom, ba se mai si lauda cu asta, peste tot. Ardelean s-a dus la el acasa ca sa i-o zica personal: "Prafu' o sa se-aleaga de tine si familia ta. Ca lupu' nu iarta..." Si-n tot cursul noptii, lupii au fost peste el si cei din familia sa, "rupand care-ncotro" tot ce prindeau, drept care omul acela si-a si pierdut mintile, ajungand astazi un betivan ca vai de el, nebun de nimic si neiubit de nimeni... Zadarnic insist sa-l intreb daca "el!" a facut toate astea, prin puterea mintii, a lupului, a blestemului, sau prin orice alt fel de putere, fie ea mostenita sau nu. Raspunsul lui e acelasi: "Ce conteaza daca eu sau altul?...V-am mai spus: oricine poate, daca duce o viata curata. Chiar si dumneata ai fi putut, daca ai fi vrut asta...". Imi dau seama ca nu voi afla niciodata ceea ce speram, daca el este acel "ucenic unic", care-a primit taina de la unchiul sau. Are alte preocupari acum, alte ganduri. Si chiar daca mai detine inca puterile acelea, cu siguranta le foloseste astazi in alte directii decat cele ale inaintasului sau. Cred insa ca, dincolo de toate barfele si acuzele de "erezie", Ioan Ardelean este totusi un om special. Iti da o stare de bine, "transmite" o anumita forta, o siguranta, o incredere ca oricare dintre noi am putea fi oameni macar "un pic" mai presus de niste "obisnuiti". "Totusi, un om frumos", senzatia asta mi-a staruit in inima, fara sa vreau, inca multa vreme dupa despartire. Iar cel mai tare m-au impresionat vorbele lui de sfarsit, despre unchiul sau, David Gheorghe. Au fost acelea singurele clipe in care a redevenit serios, grav, dus de niste ganduri, parca mult mai adanci decat cuvintele: "Un om ca el nu se naste decat o data la doua sute de ani. La doua sute de ani, numai unul. Toti l-or vazut ca pe-un nebun, un gunoi, ca pe-un nimeni. Oameni prosti, oameni mici, oameni care traiesc doar pentru "imaginea" lor si pentru a-i judeca pe altii. Nimeni nu-l stia asa cum era el de fapt. Curajos. Tare. Neingradit! Un om care-o avut barbatia si libertatea de-a face orice cu puterea spiritului omenesc, fara sa-i pese de nimeni. Orice, pana la capat. Doamne, cat as vrea sa il mai am acum, langa mine...". Fotografii: ANDREI CHERAN si PETRE DUSAN

Meditaţia Vipassana Aşa cum este predată la Centrul de Meditatie Vipassana Dumbrava de Sus
Introducere in tehnica Vipassana Vipassana este una dintre cele mai vechi tehnici de meditatie din India. Intr-o perioada in care era de mult timp uitata, ea a fost redescoperita, acum 25 de secole, de Gautama Buddha. Vipassana inseamna “a vedea lucrurile asa cum sunt in realitate”. Este un proces de purificare personala prin observare interioara. La inceput se observa propria respiratie naturala, in scopul concentrarii atentiei. Cu ajutorul acestei atentii foarte ascutite se incepe observarea naturii schimbatoare a corpului si spiritului, a adevarurilor universale: al impermanentei, al suferintei si non-eului. Tocmai aceasta constientizare, prin intermediul experientei directe, constituie procesul de purificare. Calea, in ansamblul ei (Dhamma- in limba pali), este un remediu universal pentru probleme universale si nu reprezinta o religie sau o secta. Fiecare poate sa practice in mod liber, fara distinctie de rasa sau religie, oriunde si in orice moment, iar rezultatul se va dovedi salutar pentru toti. Ce nu este Vipassana? * Nu este un ritual bazat pe credinta oarba. * Nu este nici un divertisment intelectual, nici unul filozofic. * Nu este cura de odihna, nici tabara de vacanta, nici club de intruniri. * Nu este mijloc de a fugi de greutatile vietii. Nu este centru de acordare de ajutoare materiale (hrana, adapost). Ce este Vipassana? * Este o tehnica ce are ca scop eliminarea suferintei. * Este o arta de a trai care va permite sa aveti un rol pozitiv in societate. * Este o metoda de purificare mentala care va permite sa faceti fata cu calm si echilibru tuturor problemelor si tensiunilor vietii. Meditatia Vipassana permite atingerea telului cel mai inalt: eliberarea totala si Iluminarea. Scopul sau nu este de a vindeca maladiile fizice, dar purificarea mentala are ca efect secundar eliminarea multor maladii psiho-somatice. De fapt, Vipassana elimina cele trei cauze ale suferintelor noastre: dorinta, aversiunea si ignoranta. Printr-o practica continua, meditatia elimina tensiunile care se acumuleaza in viata cotidiana si desface “nodurile” create de obisnuinta de a reactiona in mod excesiv fata de situatiile agreabile sau dezagreabile. Chiar daca Vipassana este o tehnica pusa la punct de Buddha, practicarea ei nu este rezervata in exclusivitate budistilor. Nu se pune problema convertirii la o religie. Tehnica functioneaza pornind de la principiul ca toti oamenii au aceleasi probleme si deci o tehnica prin care se elimina aceste probleme trebuie sa fie universal aplicabila. Persoane apartinand tuturor religiilor au putut experimenta binefacerile meditatiei Vipassana fara a fi vreodata in conflict cu religia lor. Bineinteles, munca de purificare interioara, prin introspectie, nu este niciodata usoara. Trebuie, intr-adevar, sa nu-ti dramuiesti fortele. Prin propriul efort, practicantul (studentul) ajunge la realizarea sa personala, nimeni nu poate munci pentru aceasta in locul lui. Din acest motiv, meditatia va fi benefica numai pentru cei care lucreaza serios si respecta disciplina, care nu are alt scop decat propriul lor bine si protectia lor. Regulile de disciplina fac parte integranta din practica meditatiei. Este adevarat ca zece zile sunt un interval de timp prea scurt pentru a ajunge la nivelurile cele mai profunde ale subconstientului si pentru a invata cum sa elimini complexele adanc inradacinate. Continuarea practicii constituie secretul reusitei in aceasta tehnica. Regulile de disciplina au fost stabilite din ratiuni practice si nu pentru satisfactia organizatorilor. Ele nu sunt nici expresia vreunui atasament la o traditie sau devotiune oarba la vreo religie, ci au ca fundament experienta practica, dobandita in timpul anilor, cu mii de studenti, ele fiind totodata stiintifice si rationale. Respectarea acestor reguli de disciplina creaza o atmosfera favorabila meditatiei, incalcarea lor perturband meditatia. Studentul va trebui sa ramana la locul stagiului pana la sfarsitul celor zece zile. Celelalte recomandari trebuie citite si examinate cu mare atentie. Numai cei care se vor simti gata, cu toata sinceritatea, sa respecte riguros disciplina, vor trebui sa ceara admiterea lor la curs. Cei care nu sunt gata sa faca eforturi sincere, nu vor face decat sa-si piarda timpul si, mai rau, sa deranjeze pe cei care vor sa lucreze serios. Orice persoana avand intentia sa participe la acest curs, trebuie sa stie ca ar fi daunator si penibil sa plece inainte de sfarsitul cursului, in cazul in care gandeste ca disciplina este prea greu de respectat. De asemenea, ar fi regretabil ca sa i se ceara sa plece in cazul in care, in ciuda avertismentelor repetate, nu se respecta recomandarile facute.

Preceptele Toti cei care participa la un curs de meditatie Vipassana trebuie sa respecte cu rigurozitate urmatoarele cinci precepte pe intreaga perioada a cursului: 1. Sa nu ucizi.

2. Sa nu furi. 3. Sa te abtii de la orice activitate sexuala. 4. Sa nu minti. 5. Sa te abtii de la orice intoxicant (tigari, bauturi alcoolice, droguri, etc) Studentii vechi sunt rugati sa respecte inca trei precepte suplimentare: 6. Sa nu mananci dupa pranz. 7. Sa te abtii de la orice distractie a simturilor si sa te abtii sa porti podoabe corporale. 8. Sa nu folosesti paturi inalte si luxoase. Studentii vechi vor respecta preceptul sase servind doar apa cu lamaie in pauza de la ora cinci, in timp ce studentii noi vor putea servi lapte sau ceai si fructe. Profesorul va putea dispensa un student vechi a se conforma acestui percept, in cazul in care sanatatea acestuia nu i-o permite. Linistea nobila Trebuie pastrata de la inceputul stagiului pana in a zecea zi, la ora zece dimineata. Linistea nobila inseamna linistea corporala, verbala si mentala. Orice forma de comunicare, prin gesturi, cuvinte scrise, semne, etc, este interzisa. Totusi studentii vor putea vorbi cu profesorul ori de cate ori este necesar, ei vor putea, de asemenea, sa contacteze organizatorii pentru orice problema privind cazarea, hrana, etc… Aceste contacte vor trebui reduse la minimum. Studentii trebuie sa lucreze in conditii de izolare totala. Cupluri Va trebui respectata o totala separare a sexelor. Cuplurile de casatoriti sau necasatoriti nu trebuie sa aiba nici un fel de contact in timpul cursului. Contacte fizice Nu trebuie sa aiba loc nici un fel de contact fizic intre persoane de acelasi sex sau de sex opus. Talismane, obiecte religioase, etc Trebuie sa se evite aducerea unor astfel de obiecte la curs. Daca totusi sunt aduse din neglijenta, vor trebui incredintate organizatorilor pentru cele zece zile ale stagiului. Intoxicanti, droguri, medicamente Este interzis a aduce la curs orice fel de drog, alcool sau alt intoxicant, inclusiv tranchilizante, somnifere si sedative. Cei care iau medicamente conform prescriptiei medicului trebuie sa informeze organizatorii. Tutunul Fumatul nu este permis in timpul stagiului. Cei care au acest obicei trebuie sa inteleaga ca nerespectand aceasta interdictie vor putea trezi dorinta de a fuma si celor care doresc, in mod sincer, sa se debaraseze de acest obicei. Hrana Este imposibil de a satisface preferintele culinare ale fiecarui student. Acestia sunt rugati sa se adapteze bucatariei vegetariene simple, existente la acest curs. Daca un student, din motive de sanatate, este obligat sa urmeze un regim alimentar special, trebuie sa informeze organizatorii in formularul de inscriere la curs. Ţinuta vestimentară Hainele trebuie sa fie simple, neextravagante si confortabile. Hainele transparente, mulate pe corp, sau tipatoare trebuie evitate. Statul la plaja cu bustul gol, sau alte forme de nuditate partiala nu sunt autorizate, pentru a minimiza distragerea atentiei intre studenti. Curăţenia Deoarece studentii trebuie sa traiasca si sa exerseze in comun, este esential ca ei sa se spele in fiecare zi si sa poarte haine curate. Fiindca nu exista masina de spalat, studentii trebuie sa-si spele singuri hainele si aceasta doar in timpul pauzelor. La sfarsitul cursului, daca studentul a folosit patura data de organizatori, va trebui sa o spele pentru a o lasa curata pentru urmatorii cursanti (unii vor prefera sa vina cu propriul sac de dormit) Contacte cu exteriorul Studentii trebuie sa stea la locul stagiului pana la sfarsitul acestuia. Ei nu pot pleca decat cu permisiunea speciala a profesorului. Orice comunicare prin telefon, scrisori, orice contact cu vizitatorii vor trebui suspendate. In caz de urgenta, un vizitator poate contacta organizatorii. Muzică, lectură şi scris Nu este voie să se cânte sau să se asculte radioul,mp 3 etc. Nu trebuie să se aducă la curs materiale de scris sau de citit. Participanții nu trebuie să-şi distragă atenţia luând notiţe. Această restricţie privind scrisul şi lectura serveşte la a întări caracterul strict practic al acestei tehnici de meditaţie. ELECTRONICE Aparate de fotografiat sau video, telefoane mobile, TV, laptopuri, calculatoare, ipod-uri, aparate de ascultat Muzica, CD Playere, şi alte produse tehnice.

Nu pot fi folosite în timpul cursului, iar in afara cursului doar cu permisiunea organizatorilor. Persoane cu tulburari mentale serioase Manate de dorinta de a-si rezolva problemele mentale, persoane cu tulburari psihice serioase au venit, ocazional, la cursurile de meditatie Vipassana cu sperante nerealiste, manifestand instabilitate psihica in relatiile interpersonale. In aceste conditii este putin probabil ca ele sa poata beneficia de avantajele cursului, sau chiar sa-l poata termina. In calitatea noastra de organizatie voluntara neprofesionala, ne este imposibil sa avem grija de persoane cu astfel de probleme. Vipassana nu este un substitut al tratamentului psihiatric si de ea pot sa beneficieze cel mai bine, persoanele normale, sanatoase. Nu recomandam Vipassana persoanelor cu tulburari psihice. Finantarea stagiului In concordanta cu traditia pura a Dhammei, cursurile sunt, in exclusivitate, finantate prin donatii. Acestea nu sunt acceptate decat de la studentii vechi, adica de la cei care au urmat cel putin un curs de zece zile de meditatie Vipassana. Motivul este acela ca nu se poate accepta o donatie decat de la cineva care a experimentat el insusi binefacerile Dhammei. A face o donatie se integreaza, in acest caz, practicii. Avand intentia de a imparti aceste binefaceri cu altii, se poate dona dupa posibilitatile fiecaruia. Chiar o mica donatie poate sa dovedeasca o intelegere justa: intentia de a da cat de putin si celorlalti. Aceasta intelegere se amplifica cand fiecare isi da seama ca este important nu numai de a face o donatie, dar ca aceasta ar trebui sa fie proportionala cu posibilitatile fiecaruia. Posibilitatile unei persoane sarace sunt, fara indoiala, diferite de cele ale unei persoane instarite, desi dorinta de a ajuta pe ceilalti poate avea aceeasi intensitate si la unul si la celalalt. Aceste donatii sunt singura sursa de finantare a cursurilor. Organizatorii nu obtin avantaje materiale, de nici un fel, de la aceste cursuri. Astfel, propagarea Dhammei se face in toata puritatea ei, fara a fi patata de mercantilism. Astfel incat donatia dumneavoastra sa fie facuta cu acest gand curat: “Pentru ca cineva a donat pentru a contribui la cheltuielile cursului meu, as vrea acum, sa donez si eu ceva pentru a contribui la cursul altcuiva.” Se pote rezuma astfel spiritul care sta la baza disciplinei cerute studentilor: Ai grijă să nu deranjezi pe nimeni prin comportarea ta! Nu vă lăsaţi atenţia distrasă de acţiunile celorlalţi! Se poate intampla ca un student sa nu ajunga sa inteleaga ratiunile practice ale uneia sau alteia din regulile expuse anterior. Decat sa lase sa incolteasca indoiala si sa se instaleze o stare de spirit negativa, este preferabil de a discuta deschis cu indrumatorul. Numai disciplina si efortul sustinut vor asigura studentului o buna intelegere a practicii si obtinerea binefacerilor date de aceasta. Accentul in timpul acestor zece zile, este pus pe practica. O regula de aur: Exersati ca si cum ati fi singur, ignorand orice distractie, perturbare exterioara, directionandu-va atentia catre interior. In sfarsit, se aminteste ca progresele studentilor Vipassana depind, in mod unic, de propriile Paramita (merite acumulate in trecut) si de cinci factori: eforturi sustinute, credinta, sinceritate, sanatate si intelepciune. Fie ca regulile si indicatiile de mai sus sa va ajute sa beneficiati la maximum de stagiul dumneavoastra de meditatie. Noi suntem fericiti sa servim la acest curs, si va uram ca experienta practicii Vipassana sa va aduca pace si armonie. Programul zilnic al cursului Urmatorul orar a fost stabilit pentru a permite studentilor sa mentina o practica continua. Sunteti sfatuit sa-l respectati cat mai riguros posibil, pentru a obtine cele mai bune rezultate. 4.30 Gongul de desteptare 5.00 – 6.30 Meditatie 6.30 – 8.00 Mic dejun si odihna 8.00 – 9.00 Meditatie(Adhitthana) 9.00 – 11.00 Meditatie 11.00 – 13.00 Masa de pranz si odihna 13.00 – 14.30 Meditatie 14.30 – 15.30 Meditatie(Adhitthana) 15.30 – 17.00 Meditatie 17.00 – 18.00 Pauza de ceai 18.00 – 19.00 Meditatie(Adhitthana) 19.00 – 20.00 Discursul de seara 20.00 – 21.00 Meditatie 21.00 – 21.30 Intrebari referitoare la tehnica 21.30 Stingerea Meditatiile au loc in sala de meditatie

PASTELE BLAJINILOR SI NU NUMAI...POATE NE TREZIM Astrolog Gabriela Apostol Pastele Blajinilor, Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor este o sarbatoare populara cu data mobila, in functie de data Pastelui - la o saptamana dupa acesta, mai exact dupa duminica Tomei fiind dedicata spiritelor stramosilor. Radacinile acestei sarbatori vin din timpurile precrestine, se pare ca provin chiar din timpul dacilor. Dar despre aceasta ne marturisesc si o multime de legende din tezaurul folcloric al neamului nostru. Oricum incercati astazi, de Pastele Blajinilor sa le aduceti orice simbol de multumire pentru ca exista si ne protejeaza pamantul si viata. Blajinii (Rohmanii sau Rugmanii) sunt reprezentari mitice ale primilor oameni de pe pamant. Se spune ca Blajinii traiesc sub pamant, pe Taramul Celalalt, dincolo de Apa Sambetei., ei au luat parte la facerea lumii si sustin stalpii de sprijin ai pamantului. Vizualizati ca oameni blonzi si socotiti urmasii lui Set (al treilea fiu al lui Adam si al Evei), Blajinii duc o viata cuvioasa si lipsita de griji, intemeiata pe virtute si sunt incapabili de a face rau. Barbatii se intalnesc cu femeile o data pe an, la Pastele Blajinilor, pentru a procrea. Baietii sunt crescuti de mame pana merg in picioare si pot sa se hraneasca, dupa care traiesc in izolare, impreuna cu barbatii. Blajinii sunt credinciosi, buni la suflet, blanzi si intelepti, incapabili de a face rau, duc o viata austera, cu posturi severe. In popor se crede ca locuiesc pe malurile unor rauri mari sau langa ostroave sau la hotarul cu Raiul si ca in tara lor este mereu cald. Blajinii nu stiu sa calculeze sarbatorile, de a caror sosire sunt anuntati de catre oameni. Ei stiu ca este Pastele atunci cand vad ca sosesc pe Apa Sambetei coji de ou rosu aruncate special de gospodine pe ape in vinerea sau sambata din Saptamana Patimilor. Cand vad cojile de ou in tara lor indepartata, ei serbeaza Pastele, iar oamenii praznuiesc Pastele Blajinilor sau Pastele Mortilor. In aceasta zi credinciosii depun ofrande pe morminte, impart pomeni, intind mese in cimitir, langa biserica sau in camp, la iarba verde. Daca o luam putin in ordine cronologica, este important de stiut pentru noi romanii, ca facem parte dintr-un neam de Preoti cu o inalta tinuta spirituala. Pentru a nu parea ca sunt exaltata vreau sa vorbesc despre marturii istorice, dar si sa fac o analogie cu intelepciunea poporului chinez, care s-a conservat si transmis mai fidel prin vechile scrieri. De exemplu incepand din mileniul IX i.Hr., au fost produse in Spatiul Carpatic figurine de lut cu caracter artistico-biologic, reprezentand barbati sau femei, figurine ce prezinta mici orificii ca niste impunsaturi de ac, corespunzatoare punctelor de acupunctura cunoscute de medicina traditionala chineza. Au fost descoperite, de asemenea, statuete si vase antropomorfe care prezinta spirale sau romburi spiralate situate exact in dreptul plexurilor psiho-energetice, cunoscute in fiziologia mistica indiana sub numele de cakra ("roata"). Aceste reprezentari au avut cea mai mare raspandire in mileniul IV i.Hr., perfectionandu-se pana la ocupatia romana a Daciei. Numarul statuetelor autohtone stravechi la care au fost identificate pana in prezent incizii de trasee (reprezentand schematic meridiane energetice) sau puncte de ordin bioenergetic acupunctural, se ridica la 238, douazeci dintre acestea gasindu-se la Muzeul National de Istoria Romaniei. Toate aceste statuete sunt de pe teritoriul Romaniei, iar punctele marcate (coincidente cu cele din acupunctura chineza) sunt reale, ne confundandu-se cu punctele de eroziune, sunt rotunde si bilateral dispuse (simetrice), cu topografie identica hartilor moderne de acupunctura chineza. Pentru desemnarea traseelor bioenergetice proiectate la suprafata corpului omenesc, numite de indieni nadi (cu sensul literal de canale, vase, dar si "nervi") iar de chinezi "meridiane", exista corespondentul romanesc de "rauri", folosit de practicienii populari ai unei terapii acupuncturale specific taraneasca, care se practica intr-o serie de locuri din tara. In continuare am sa redau cateva impresii scrise de difeti istorici, etnologi, oameni de stiinta, iar fiecare dintre noi va lua ceea ce are nevoie va crede ceea ce i se potriveste, sau pur si simplu va pierde vremea.

Putem gasi in lumea povestilor galeze din Mabinogion omniprezenta zanelor, care, ca si in credintele si basmele romanilor vin de pe Taramul Celalalt sau locuiesc acolo. La celti ,ca si la daci, trecerea pe Taramul Celalalt nu era un motiv de tristete intrucat oamenii isi puteau continua astfel existenta intr-o lume subpamanteana, Annwn, "Tara de sub pamant" sau "Taramul Celalalt". Nu stim sigur cum ii ziceau dacii acestui loc al nemuririi, dar stim ca acolo se retrasese Zalmoxe prin Muntele Ascuns, iar romanii i-au zis "Taramul Celalalt", "Taramul Blajinilor", "Taramul Vietii fara de moarte si al Tineretii fara de batranete", "Nedeia Cetate" sau "Gura de Rai". Celtii vorbeau despre fiintele fabuloase ale acelui loc tainic, cum ar fi acei caini "de un alb stralucitor, ce te orbea ca zapada batuta de soare, si cu urechile rosii; pe masura stralucirii albului, scanteia si rosul urechilor lor". La romani avem corespondent Catelul Pamantului, care exact ca la celti, prin latratul sau strident prevesteste moartea. Exista in credinta celtilor un moment (numit Walspurgisnacht) cand o vizita din (sau in) Paradisul subpamantean nu era un lucru neobisnuit. Acest moment corespunde la romani Noptii de Sanziene (noaptea dinspre 24 Iunie), cand se "pot deschide cerurile" pentru cei alesi. Dragostea pentru eroi si pentru glia stamoseasca este evidentiata la celti de prezenta in limba galeza a cuvantului "hiraeth", care nu poate fi tradus in engleza (limba oficiala in Tara Galilor), dar care poate fi acoperit in limba romana de conceptul dor1 sau de "iubirea de mosie". Desi originea druidismului este practic invaluita in mister, in mod sigur in antichitate se credea uneori ca el isi are obarsia in sacerdotiul trac. Acest fapt este ilustrat de afirmatia unuia dintre parintii bisericii crestine, anume ca druidismul a fost introdus la celti de catre "tracul Zamolxis care invatase [apoi] pe druizi, printre altele si divinatiunea prin fise si numere" (Origene, in Philosophumena, I, 2 si 22). Conform celor mai multe indicii, apropierea dintre spiritualitatea si cunostintele celtilor cu cele ale dacilor se datoreaza nu unui contact insotit de schimburi reciproce, ci unei duble initieri, atat a celtilor, cat si a tracilor (si a dacilor), dintr-o sursa comuna. Instituirea sacerdotiului la cele doua mari popoare provine, astfel, din legendara Hyperboreea, despre care vechii greci spuneau ca se afla in nordul cetos al Europei si al Asiei. (Asa cum s-a intamplat mai tarziu in cazul crestinismul, popoarele crestine au fost crestinate indeosebi prin misionariatul apostolic, si nu prin contacte si imprumuturi reciproce.) Exista surse celte care afirma faptul ca druidismul nu s-a format in interiorul triburilor celtice, ci este de provenienta exterioara. Aflam astfel din traditia irlandeza ca druidismul vine nu de celti, ci de la Thuata De Danann, semintie preceltica a zeitei Dana. Ei au construit monumentele megalitice in Irlanda, in legatura cu celelalte popoare de traditie celtica. Thuata De Danann (tribul Danei) ar fi primit invatatura druidica in insulele din nordul lumii, in faimoasa Hyperboreea. Chiar invataturile grecilor despre un Alt Taram, par sa provina din Hyperboreea, caci intr-un dialog atribuit lui Platon (Axiochos, 11,3) Socrate vorbeste despre niste table triunghiulare de arama, aduse de doua fecioare hyperboreene, in care se spune ca "dupa ce s-a despartit de trup, sufletul se duce spre un tinut ascuns de orice vedere" (care tinut era la vechii greci Regatul subteran numit Hades, in care aveau un loc al lor Fericitii). Diodor din Sicilia preciza ca Hyperboreea se afla in vecinatatea teritoriilor celtilor, ceea ce poate sugera ca cei ce ii cunosteau direct pe nemuritorii hiperborei, erau celti; dar am vazut ca si tracii avea legaturile lor cu "tara de sus" (cum este numita in povestile populare romanesti), aliniamentul megalitic spre Hyperboreea plecand din Tracia. Thuata De Danann, sau Ginta zeitei Dana, erau un popor misterios care se considera ca i-a precedat imediat pe galezi. "Numele Thuata, cu consonanta runica conchide dl. Marc Questin -, este apropiat de Thiuh, Dumnezeu la hiperborei, regent al Polului si al insulei Thule. Unul dintre cele mai arhaice texte irlandeze, Lupta Magului Tured, aduce o precizare: "Thuata De Danann erau in insulele Nordului Lumii, studiind stiinta, magia, druidismul, vrajitoria si intelepciunea, intrecand toti inteleptii..."" In limbajul curent termenul de mos indica un batran venerabil, in cel traditional el insumeaza conceptele de Dumnezeu, de stramos si de mare Sacerdot. Relatand una dintre viziunile ei de la Rupi, locul unor vechi sanctuare trace, aceeasi vizionara Vanga arata: "Am intrat in casa si m-am asezat in mijlocul holului iar ei s-au randuit in jurul meu. Erau cu totii barbati in varsta, mai degraba batrani, imbracati in haine stralucitoare. Straluceau atat de puternic, incat holul parea scaldat in lumina soarelui." Acesti mosi luminosi, in afara unor relatari confidentiale despre viitor, i-au aratat Vangai ca va veni vremea cand, pentru a reinstaura echilibrul lumii, vor fi nevoiti sa vorbeasca cu oamenii. Este remarcabil pe teritoriul Romaniei, faptul ca geto-dacii au lasat foarte multe gropi rituale. Acest obicei este stravechi, incepand inca din neolitic si continuand neintrerupt pe toata durata de existenta a etnicului geto-dacic. Urmele din aceste gropi au dus la concluzia ca geto-dacii practicau anumite ritualuri religioase insotite de banchete la care, in apropierea unor focuri se spargeau vase de lut. Aceste resturi, impreuna cu vase de lut intregi si chiar cu alte obiecte, erau depuse in gropi speciale. Au fost gasite chiar gropi-fantani cu ceramica de lux. Asemenea gropi de cult se intalnesc si in spatiile ce au fost locuite de celti, care depuneau in ele diverse ofrande, vase si obiecte, pentru a comunica cu lumea subpamanteana.

1.

2.

in primul rand dacii erau cei cei credeau in aceasta lume, deoarece Zalmoxe le promisese nemurirea, el insusi retragandu-se in Muntele Ascuns, intr-o locuinta subpamanteana, pentru a deveni Nemuritor. O straveche datina, foarte importanta la romani, Sarbatoarea Mosilor, ne aminteste de aceste vase sparte ale geto-dacilor. Mosii sau Sarbatoarea Mosilor sunt o mostenire dacica ce a luat forma unui cult al stramosilor, "mosii" fiind la romani un concept apropiat de acela al zeitatilor tutelare. in unele locuri, batranii insisi sunt cei incurajeaza cultul stramosilor "mosi", dupa cum isi aminteste unul dintre cei mai importanti folcloristi romani contemporani: "imi amintesc - spunea el - de un mos din partea mamei, o figura de plaies inalt, voinic si grav, care spunea nepotilor lui: "Mai copii, ce va rugati la icoane, rugati-va la stramosii nostri morti sa va ajute, ca sunteti din spita lor omeneasca""2. De fapt, in traditia romaneasca Dumnezeu insusi este numit "Mosul" (Mosul fiind Stramosul tuturor stamosilor), iar oamenii sunt legati intre ei prin "iubirea de mosie", "mosia" insemnand pamantul ce il locuiesc, dar si, cu mult mai important, unitatea etnospirituala in decursul anului se tineau odinioara mai multi "Mosi" (la 19 date calendaristice diferite), care uneori se numeau si Nedeia, caci sarbatoarea prototipala a daco-romanilor, care marcheaza trecerea anilor este Nedeia, la data de 24 Iunie. Provenienta celor mai multi "Mosi" este cert arhaica, lipsita de influente crestine. Astfel sunt: Mosii de Rusalii, Mosii de Sanziene, Mosii de Rusitori, Mosii de Sanmedru, Mosii de flori de martisor1. La anumiti "Mosi" se rcluau stravechi urcari rituale pe munte, cum erau cele pe muntele Gaina sau pe muntele Ceahlau. Pe buna dreptate s-a apreciat ca urcarile pe munte sunt supravietuiri ale pelerinajelor in Carpati, "la schimniciile batranilor ktisti (ordin monahal zalmoxian care face parte din categoria pileatilor, "caciulatilor"), cocotate pe culmile considerate sfinte de traditia dacica"2. La "Mosi", cand se tineau in Bucuresti, pana acum vreo suta de ani, se strangea poporul de peste tot, se incingeau hore uriase, se lua masa pe iarba verde si se bea vin din oale noi. Trebuie remarcat ca totul se facea in cinstea stra-Mosilor, pentru ca obiceiul, desi era o institutie traditionala legata de datini imemoriale, se tinea atunci cand, primavara sau toamna, calendarul ortodox indica Sambata mortilor. Ceea ce ne trimite la gropile rituale ale dacilor, este faptul ca participantii, ce isi dadeau vasele de lut din mana in mana si din gura in gura, la un anumit moment dat, dupa ce se lasa seara, ca la un semnal, tranteau vasele si le spargeau, caci asa "voia traditia locului". Tot astfel trebuie sa fi procedat si dacii, care apoi adunau cioburile si le depuneau in gropile lor rituale pentru a ajunge ca ofrande - in spirit - nemuritorilor de sub pamant. Dupa cum am spus, la romani Dumnezeu este identificat cu "Mosul", care este si zeu, si stramos totemic, si Mare Preot. Atunci cand perpetua atributele marelui preot, "Mosul" este numit si Omul Alb, spunandu-se ca ar fi conducatorul zgriminte-silor sau al solomonarilor, un tip de sacerdoti-ratacitori (continuatori ai ordinului monahal dac al kapnobatai-lor . "cei care merg printre nori" - despre care relateaza Strabon) ce isi au sediul central ascuns undeva sub munti, de unde pleaca si cutreiera satele pentru a verifica moralitatea poporului, starea lui de credinciosenie, procedand asemenea pileatilor daci, a caror functie o continua. "Mai mare peste zgrimintesi era Omul Alb -relata o munteanca din muntii Apuseni. Era alb tot, bine. Si mergea cu vitele si sa-ntalnea cu oamenii si-i intreba: "Ce aveti de mancare? Cum traiti? Aveti oarece mancare, aveti oarece hrana acasa? Daca nu aveti sa-mi spuneti". Tot era ca neaua. Tot. Tot bine alb." Personal am auzit vorbindu-se despre Omul Alb chiar si la unii munteni din muntii Bucegi, in apropierea muntelui Omu, care aparuse de curand si prevenise oamenii despre vremurile ce urmau sa vina (o iarna grea si tulburari in tara). Cele mai vechi reprezentari populare romanesti ale "Mosului"-Dumnezeu il infatiseaza cutreierand in ceruri, imbracat in cojoc, cu caciula si opinci ciobanesti, cu fluier la brau si bata in mana. isi are resedinta la o stana cocotata pe crestele innegurate ale Carpatilor ceresti (cand in muntele Ceahlau, cand pe muntele Caraiman, cand pe muntele Parang, cand in muntii Apuseni). insemnele puterii si domniei lui pastorale in Carpatii ceresti sant lumina, soarele, luna si astrele. De aceea, in descinderile sale terestre apare incarcat de atribute solare. Fiind conducatorul suprem al conclavului si cortegiului de Mosi-divini (sau de "sfinti populari"), el detine toate elementele si puterile conducerii universale2. In unele sate de munte din Vrancea, in ceremonialul inmormantarii apareau pana nu de mult mastile de mosi. Masca/ea

participantilor la ritual se facea undeva "in afara satului, pe o culme sau intr-o padure care simbolizeaza spatiul De dincolo de iunie, de unde, pe inserate, veneau ca aratari...". Treceau insiruiti unul dupa altul pe ulitele satului, in privirile celor ce ii asteptau. Calcau incet, in tacere, auzinduli-se numai pasul pe pamant. Cand ajungeau la casa indoliata bateau ritmic cu bastoanele in poarta si, fara sa astepte raspunsul, intrau pe rand in curte, inaintand pana in fata unui rug aprins. Aici se prindeau de maini si porneau o hora in jurul rugului, cantand astfel: "Omule-pomule,/ nu te milui,/ nu te jelui;/ bucura-te, bucura/ ca radacina ta/ murind in pamant/ a prins in cer,/ si lutul tau/ s-a incurcat/ de unde-a venit/ in vis linistit./ Bucurati-va, bucurati-va/ si voi ceilalti/ oamenilor-pomilor,/ femei si barbati;/ beti si mancati,/ cantati si jucati/ ca [...] nu e rapus/ e numai dus, e numai intors/ in lumea ce-o fos..." Mosii bat apoi cu toiegele in poarta, in usa prispei si a casei, in mesele cu pomana, chemandu-1 pe mort intr-o limba bolborosita, cu cuvinte neintelese1. Ciobanului analfabet Petrache Lupu din Maglavit, i-a aparut intaia data Mosul in mai si in iunie 1935, in perioada sarbatorii Rusaliilor, acset eveniment schimbandu-i intreaga viata. Mosul, asa cum l-a vazut Petrache Lupu, avea o barba lunga pana la brau, mustati mari, parul alb si lung pana la picioare. Labele picioarelor le avea goale si ciobanul ii vedea chiar si unghiile. Cand aparea, Mosul se afla la o distanta de doua palme deasupra solului, iar cand disparea era luat de un nor patrat. in urma lui ramanea un cerc de pamant ars cu diametrul de 2 metri. Cea mai interesanta comunicarea a Mosului, facuta ciobanului, este aceea ca "Dacia va redeveni centrul spiritual al lumii". Asa cum bine s-a remarcat din toata activitatea ulterioara a lui Petrache Lupu, dupa primele aparatii ale Mosului, cand ciobanul incepe sa predice catre lume, el nu propavaduieste credinta crestina, nu vorbeste despre Sfanta Treime sau despre Mantuitor, ci despre un Mos-Dumnezeu, asemeni acelor sfinti-vrajitori populari, numiti solomonari, care sunt mai degraba interesati de o moralitate aproape materiala, legata strict de pedepse naturale: foamete, ploi, dezastre, asupra poporului pacatos, si nu de conceptul crestin al pedepsei vesnice sau al mantuirii sufletului. "Daca ne pocaim, [Mosul] ne da sanatate, ne da grau, ne da porumb..." spunea in acest sens Petrache Lupu. Multi dintre cei ce l-au insotit pe ciobanul predicator in acea perioada, vedeau o flacara ca de foc in jurul trupului sau.in urma investirii lui spirituale de catre Mos, Petrache Lupu citeste gandurile celorlati si le cunoaste trecutul, prevesteste apropierea razboiului (care intr-adevar avea sa se declanseze peste 4-5 ani) si a altor necazuri pentru popor. Bagandu-si mana in foc, ea nu i-a ars deloc, iar cu alta ocazie, afladu-se in fruntea unei procesiuni populare in camp, pentru a invoca ploaia, a mers cu o lumanare aprinsa in bataia puternica a vantului, fara ca aceasta sa se stinga. intr-o alta imprejurare, s-a rugat de Mos si ploaia a fost indepartata de la locul unde avusesera loc aratari ale Mosului, si unde in acel moment se afla o mare multime de oameni. Cea mai populara activitate a ciobanului de la Maglavit consta insa intr-un fel de spovedanii publice ale miilor de oameni care veneau la locul aparitiilor Mosului pentru a se vindeca de tot felul de boli. in acel loc, numit "La Buturuga", se aflau niste copaci, plopi si salcii, din ale caror ramuri uscate izvorau in chip minunat picaturi de apa tamaduitoare, ce erau bune pentru orice durere si suferinta. Fiecare pelerin tinea mana sa culeaga macar trei picaturi, numai ca picaturile se indeseau sau se rareau dupa mana care statea intinsa, dupa faptele celui care le cersea. "Unii iau cateva picaturi, altii nimic - relata un martor ocular. Zeci si sute de mii de suflete se perinda pe sub pluta pentru picatura facatoare de minuni. Un surd se pleaca pentru a primi picatura drept in ureche. Si indata murmura: incep sa aud. Doamne, aud. Un orb se spala pe ochi cu aceasta picatura si vederea ii revine. Lucruri care te uimesc si te infricoseaza". "Crestini multi - relata un preot -, grupati in jurul lor (al salciilor vindecatoare), asteapta sa le picure in sticle, in ochi, in urechi sau pe cate o rana, cateva picaturi din aceasta apa binecuvantata[...] Pe aceste locuri, poporul isi marturiseste cu indrazneala pacatul si lacrimand asteapta iertare. Aceste salcii plangatoare au auzit multe inimi suspinand si multe suflete oftand din greu. in fata lor, poporul s-a marturisit deschis. Sunt cazuri unde s-a asteptat ore intregi si n-a curs nici macar o singura picatura, in timp ce la altii au curs ca la comanda, repede si frumos, zeci de picaturi." O alta fata bisericeasca consemna, la randu-i: "Dintr-o craca uscata ca un ciot care parea o mana de om avand lipsa laba, picura ca si o lacrima din ochiul omului, picaturi de apa limpede ca cristalul[...] Am privit o vreme si am vazut cu mirare cum unora le picura in palma mai repede, pe cand altora mai incet si chiar cu greutate... iti dadea impresia ca picatura sfanta cantareste mai intai de meriti sau nu sa te impartasesti de puterea ei miraculoasa." Importanta sociala a predicilor ciobanului de la Maglavit, care din indemnul Mosului cerea romanilor sa se lase de hotii, de bogatii si de vrajmasii, a fost inregistrata de ziarele vremii, care constatau ca "lumea s-a lasat intr-o mare masura de batai si de omoruri, s-au imputinat judecatile si o influenta moralizatoare se resimte asupra vietii taranimii oltenesti, de pe urma Maglavitului"3. Atunci cand vine in capitala tarii, la Bucuresti, in anul 1938, Petrache Lupu se opreste in parohia Bisericii Oborului Vechi, langa Calea Mosilor, deci in acel loc al orasului unde se celebra Sarbatoarea Mosilor (sub numele de Targul Mosilor), iar celor ce ii sarutau mana le spunea: Fratilor, nu mie imi sarutati mana, ci Mosului!. Petrache Lupu a fost cel mai celebru taran caruia i s-a aratat Mosul, dar el nu a fost singurul. Astfel, in 1928 el i-a aparut vacarului Banica Doleanu din satul Cassota - Buzau, ca un mos cu pletele si barba alba. in urma aparitiei Mosului, la trei zile, s-a aratat pe cer un glob de foc, care a fost vazut de multa lume, si care a cazut facand o groapa in pamant. Mosul din traditiile populare romanesti putem conchide ca este atat imaginea Dumnezeului dacilor, cat si a Marelui lor Preot, fiind patronul spiritual al sacerdotilor populari,zgrimintesii sau solomonarii, care pana nu de mult impuneau respectul absolut in satele de munte din Carpati. Vom mai aminti, in treacat, cateva din aparitiile mai remarcabile ale unui Mos\ Astfel, in vara anului 1784, unui taran din satul Chitid i-a fost indicat de catre un Mos necunoscut un loc anumit in muntii Gradistei Muncelului (muntii in care se afla Sarmizegetusa, vechea capitala a regatului dac). Ulterior in acest loc au fost gasite comori ingropate de catre daci. Peste timp, in secolul nostru, un taran de langa Stefanesti-Muntenia a intalnit, intr-o noapte de vineri, pe timp de viscol, un batran cu fata luminoasa ("cuprinsa ca de o flacara") care i-o ordonat sa sape o fantana in locul in care s-au intalnit. In anul 1938, intr-o casa din comuna Gura Vulcanii (judetul Dambovita) a intrat un Mos cu o barba mare si alba, cu o icoana pe

piept, imbracat in haine stralucitoare si ale carui picioare nu atingeau pamantul. In acel loc s-au facut vindecari si, peste ani, in aceeasi casa s-a nascut Daniela Tudose (care locuieste actualmente in Bucuresti) si care poate fi considerata ca "cea mai eficace si echilibrata bioterapeuta din Romania, in prezent, dotata si cu posibilitati de premonitie". In general, s-a remarcat ca aparitia mosilor a fost insotita sau facilitata de fenomene de tip OZN (de la obiectele aeriene clasice si pana la perdelele de lumina orbitoare). Vom mai reda un caz, de data recenta, in care este evident fenomenul OZN. Primarul orasului Brad (din muntii Bucegi), domnul capitan P.F., relata in anul 1990 ca, in urma cu cativa ani, mergand cu motocicleta spre o tabara de vara militara situata in zona Murgasu, din apropierea muntelui Gaina, a intalnit in drumul sau un mos imbracat in haine curate dar peticite, cu ochii albastrii, venind pe drum spre vale, adica in sens invers deplasarii domnului capitan, care urca. Stand de vorba cu mosul, a aflat ca acesta se indrepta (sau dorea sa se indrepte) inspre acelasi loc, adica inapoia sa, spre tabara militara. S-au despartit, desi d-nul capitan 1-a poftit sa il duca cu motocicleta in locul spre care se indreptau de fapt amandoi. Mergand inca multa vreme cu motocicleta spre tabara, care se afla la o mare distanta, in varf de munte, dl. P. F. ajunge la tabara fara ca pe unicul drum sa fi fost depasit de vreun alt vehicul. Cu toate acestea il gaseste acolo pe mosul pe care il intalnise pe drum. Acesta ajunsese acolo de mai multa vreme, inaintea sa. Dupa ce a stat de vorba aproape o ora cu batranul, capitanul i-a propus acestuia sa ramana pestei noapte in tabara, deoarece se innoptase. Mosul a refuzat din nou si a plecat de unul singur, prin bezna, spre vale. Dupa catva timp] insa, militarii din tabara au apreciat ca mosul ar putea fi ini pericol, ca i s-ar putea intampla ceva noaptea si, in consecinta, au plecat cu o masina sa il caute. Nu l-au mai gasit, in schimb au dat peste un cioban speriat, care vazuse de curand un obiect zburator de forma elipsoidala ce emana o lumina portocalie, si care zburase peste Piatra Buzului indreptandu-se spre muntele Gaina. (Dupa doi ani de la aceasta intamplare, acelasi capitan P.F. aflandu-se in orasul Campulung Muscel, pentru un raliu de coasta, s-a intalnit cu un mos foarte asemanator cu cel din muntele Gaina, imbracat in haine lungi, si care l-a avertizat sa se fereasca de un accident care i se va intampla cat de curand. Capitanul a pierdut ora fixata pentru start iar cel ce a plecat in locul sau a suferit accidentul prevestit.)

- Sacerdoţi populari -

Zgriminţies

Pe drept cuvant, se pune intrebarea, poate, ce inseamna zgriminties (pronuntat zgrimintziesh)? Nu cred ca are rost sa intru intr-o filosofie a cuvantului in sine -desi ar merita - asa ca, desacralizandu-l, voi spune ce inseamna, si anume solomonar. Pentru cei ce nu au intrat in legatura cu vechile crezuri si ritualuri românesti si proto-românesti, solomonarul e un fel de - desi un cuvant cam uzat vrajitor, un descendent al preotilor daci. Are control asupra fortelor naturii, inclusiv gravitatia, avand puterea de a dezlantui catastrofe naturale pentru a pedepsi rautatea omeneasca. Recunoscut prin semne de nastere, din care cel mai important pare a fi o caita naturala - o pielita in plus - pe crestetul capului, el e luat din casa parinteasca de un alt zgriminties si purtat in cercurile subpamantene un numar magic de ani, pentru a invata slova veche, cartea vechii intelepciuni. Vechii greci le ziceau cei ce zboara prin vazduh. Pentru initiati e cunoscut faptul ca medicina si astronomia daca erau superioare celei grecesti si, prin tranzitivitate, celei egiptene, unde se initiau toti grecii mai descuiati. Ceea ce inseamna ca stiinta dacã era cea mai avansata din antichitatea cunoscuta Vechii Lumi. Vom intelege astfel doar o mica parte a puterii zgrimintiesului. De ce insist pe zgriminties si nu pe solomonar? Pentru ca, din cate-am dedus din modestele mele studii in domeniu, solomonar e un cuvant relativ recent la scara istorica, adica post-medieval, de pe la 1600 - 1700. Se pare ca zgriminties e adevaratul termen - desi foarte probabil, cu mult transformat in timp - pentru a desemna pe misticul descris mai sus, termen pastrat in Nordul Maramuresului, unde se stie ca salasuiau daci liberi. Cine au fost dacii? Ce s-a intamplat cu adevarat cu ei? Care era cu adevarat forta lor? In ce credeau ei? Ce inseamna Zalmoxis? Poate ca ati citit pe undeva ca vine de la asa-zisul zalmos - pamant, dar trebuie sa stiti ca nu e adevarat. Inseamna detinatorul capului lui Orfeu, ceea ce, pe romaneste inseamna profet. Daca stiti cine a fost Orfeu si ce s-a intamplat cu el, in viata si moarte, vei intelege. Iartare imi cer pentru graba cu care am trecut prin toate acestea, dar nu am intentionat un studiu adanc ci doar o simpla introducere la ceea ce vei gasi mai incolo - cat mai curand, sper - inlauntrul acestor pagini. Istoria nu e o chestie petrecuta doar intr-un spatiu-timp determinist, ci, mult mai important, in zecile, sutele de dimensiuni spiralate ale mintii umane. Simpla intrebare daca acest lucru e adevarat iti va ridica destule suspiciuni asupra istoriei citite pana

acum.

Salmanii
Am arătat mai înainte că Omul alb - Mosul este mai marele zgrimintesilor sau al solomonarilor, un ordin de sacerdoti populari enigmatici, un fel de preoti-magi ce îsi au sediul secret în interiorul muntilor sau în adâncul pământului. Desi se vorbeste despre ei în tot spatiul arcului carpatic, sunt foarte greu de întâlnit, probabil nici un folclorist neîntâlnindu-se direct cu un zgrimintes activ [1]. Unele relatări vorbesc despre aceste fiinte enigmatice ca despre niste oameni sfinti, bătrâni, cu barbă lungă, albă si cu o carte în mână [2], dar această imagine nu este generală.

De la început, informându-ne asupra acestor sacerdoti populari, putem observa că ei prezintă numeroase caracteristici comune cu monahii daci ai lui Zalmoxe, numiti de către Strabon (VII, 33) kapnobatai, "cei ce umblă pe nori" (sau "cei care umblă printre nori", după V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei; Buc 1926, pag. 162). Tot Strabon arăta că kapnobataii, în virtutea credintei lor, se abtin de la orice fel de aliment din carne, consumând numai vegetale, miere si lactate fiind asceti solitari si piosi, trăind departe de femei. Totodată, se stie despre majoritatea călugărilor daci că trăiau retrasi în incinte subterane, în pesteri sau în locuri în care pătrundeau prin scorbura vreunui copac, urmând parcă astfel traiectul initiatic al lui Zalmoxe, care se retrăsese într-o "locuintă" subterană (de unde se întorsese la un moment dat si unde s-a retras apoi definitiv), în acel loc subteran le promisese Marele lor Preot că se vor muta si ei, trăind de-a pururea si având parte de toate bucuriile.

Tăranii si muntenii români spun despre acesti sacerdoti populari că locuiesc, cel putin în perioada initierii lor, undeva sub pământ, si că, în timpul activitătii lor, zboară pe balauri printre nori, precum kapnobataii daci (la daci balaurul era chiar stindardul statului teocrat dac). Am arătat mai sus mărturia lui Socrate, că întâlnise "unul dintre acei doctori[-preoti] ai regelui trac [Mare Preot] Zalmoxe", care îi dezvăluise secretele descântecelor, în care preotii daci erau neîntrecuti, si care posedau chiar "mestesugul" de a te face nemuritor (Platon, Charmides). Remarcabil că cei mai mari cunoscători ai descântecelor sunt, după traditiile românesti, chiar sacerdotii populari, cunoscuti ca zgrimintesi sau solomonari, conform denumirii lor din ultimele secole. Trebuie să mai precizăm si faptul că zeul Orfeu, atât de venerat cândva de către greci si de către romani, este de obârsie tracă. El este primul personaj mitologic care coboară în tărâmul celalalt, orfismul fiind strâns legat de institutia misterelor grecesti, Orfeu fiind totodată considerat de către cercetători drept instituitorul de mistere prin excelentă, misterele constând în esenta lor în coborâri sau călătorii rituale pe celălalt tărâm, întemeietorul statului roman, troianul Enea, atunci când coboară în Elizeuum (numele roman al paradisul subteran) îl găseste acolo pe "preotul din Tracia (pe Orfeu - n.a.), în haina lui cea lungă" cântând celorlati fericiti (Vergilius, Eneidă). Totodată a fost remarcată la vechii greci o înrudire între partea religioasă a pitagorismului si orfismul initial, înrudire atât de strânsă încât a fost admisă nu doar o origine comună a lor, ci chiar o perioadă de nedeterminare în care ar fi existat o religie orfico-pitagoriciană" . Această "religie orfico-pitagoriciană" se raportează de fapt, atât direct, cât si indirect la mitologia tracă. Orfeu a fost trac, iar despre Pitagora, Herodot spune, repetând relatările unor greci de la Marea Neagră, că acesta l-a cunoscut pe Zalmoxe, grecii remarcând de fapt similaritatea doctrinelor tracului Zalmoxe cu cea a lui Pitagora. Anticii greci relatau astfel că Pitagora a coborât, pentru o periodă de timp de sapte ani, într-o ascunzătoare subterană (sursele pitagoriciene indică, mai precis, o călătorie pe tărâmul celălalt), ceea ce trimite imediat la coborârea similară a lui Zalmoxe. Pentru a demonstra că traditiile referitoare la o lume subterană a nemuritorilor este anterioară la traci, grecii cunoscându-le prin legăturile preistorice ce le-au avut cu tracii, este important de subliniat că Herodot, citându-i pe aceiasi greci pontici, precizează că Zalmoxe "a trăit de fapt cu mult înainte de Pitagora" [1]. Această apropiere dintre Pitagora si Zalmoxe, este simplu de explicat prin înrudirea tracă dintre Orfeu si Zalmoxe, orfismul stând apoi la baza filosofici lui Pitagora. Această filiatie spirituală transpare si din interdictia consumului de carne, pe care o regăsim deopotrivă în cultul lui Zalmoxis, în orfism si în filosofia lui Pitagora. Solitudinea, care era specificul monahilor daci, este la originea numelui orficilor, "orphoi" însemnând "însinguratii", iar coborârea lui Orfeu în Hades are, conform unui poem orfic, rolul initierii în tainele lumii de dincolo. Este important de remarcat că orficii si pitagoricienii spre deosebire de alte secte grecesti, au instituit o viată de abstinentă si de renuntare, asa cum o făceau deja călugării traci ai lui Zalmoxe, orficii fiind si remarcabili stăpânitori ai "incantatiilor cele bune ale lui Orfeu", cei mai reputati descântători ai acelor vremuri fiind însă, după cum arăta Platon, preotii-medici traci. De altfel, încă din antichitate, Strabon si Plutarh au considerat că orfismul provine din Tracia, iar Vergiliu confirmă obârsia tracă a lui Orfeu. (De altfel, Vergiliu era initiat al misterelor neo-pitagoriciene.) Omul alb - Mosul este mai marele zgrimintesilor sau al solomonarilor, un ordin de sacerdoti populari enigmatici, un fel de preoti-magi ce îsi au sediul secret în interiorul muntilor sau în adâncul pământului. Desi se vorbeste despre ei în tot spatiul arcului carpatic, sunt foarte greu de întâlnit, probabil nici un folclorist neîntâlnindu-se direct cu un zgrimintes activ . Unele relatări vorbesc despre aceste fiinte enigmatice ca despre niste oameni sfinti, bătrâni, cu barbă lungă, albă si cu o carte în mână, dar această imagine nu este generală. De la început, informându-ne asupra acestor sacerdoti populari, putem observa că ei prezintă numeroase caracteristici comune cu monahii daci ai lui Zalmoxe, numiti de către Strabon (VII, 33) kapnobatai, "cei ce umblă pe nori" (sau "cei care umblă printre nori", după V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei; Buc 1926, pag. 162). Tot Strabon arăta că kapnobataii, în virtutea credintei lor, se abtin de la orice fel de aliment din carne, consumând numai vegetale, miere si lactate fiind asceti solitari si piosi, trăind departe de femei. Totodată, se stie despre majoritatea călugărilor daci că trăiau retrasi în incinte subterane, în pesteri sau în locuri în care pătrundeau prin scorbura vreunui copac, urmând parcă astfel traiectul initiatic al lui Zalmoxe, care se retrăsese într-o "locuintă" subterană (de unde se întorsese la un moment dat si unde s-a retras apoi definitiv), în acel loc subteran le promisese Marele lor Preot că se vor muta si ei, trăind de-a pururea si având parte de toate bucuriile.

Tăranii si muntenii români spun despre acesti sacerdoti populari că locuiesc, cel putin în perioada initierii lor, undeva sub pământ, si că, în timpul activitătii lor, zboară pe balauri printre nori, precum kapnobataii daci (la daci balaurul era chiar stindardul statului teocrat dac). Am arătat mai sus mărturia lui Socrate, că întâlnise "unul dintre acei doctori[-preoti] ai regelui trac [Mare Preot] Zalmoxe", care îi dezvăluise secretele descântecelor, în care preotii daci erau neîntrecuti, si care posedau chiar "mestesugul" de a te face nemuritor (Platon, Charmides).

Remarcabil că cei mai mari cunoscători ai descântecelor sunt, după traditiile românesti, chiar sacerdotii populari, cunoscuti ca zgrimintesi sau solomonari, conform denumirii lor din ultimele secole. Trebuie să mai precizăm si faptul că zeul Orfeu, atât de venerat cândva de către greci si de către romani, este de obârsie tracă. El este primul personaj mitologic care coboară în tărâmul celalalt, orfismul fiind strâns legat de institutia misterelor grecesti, Orfeu fiind totodată considerat de către cercetători drept instituitorul de mistere prin excelentă, misterele constând în esenta lor în coborâri sau călătorii rituale pe celălalt tărâm, întemeietorul statului roman, troianul Enea, atunci când coboară în Elizeuum (numele roman al paradisul subteran) îl găseste acolo pe "preotul din Tracia (pe Orfeu - n.a.), în haina lui cea lungă" cântând celorlati fericiti (Vergilius, Eneida). Totodată a fost remarcată la vechii greci o înrudire între partea religioasă a pitagorismului si orfismul initial, înrudire atât de strânsă încât a fost admisă nu doar o origine comună a lor, ci chiar o perioadă de nedeterminare în care ar fi existat o religie orfico-pitagoriciană" . Această "religie orfico-pitagoriciană" se raportează de fapt, atât direct, cât si indirect la mitologia tracă. Orfeu a fost trac, iar despre Pitagora, Herodot spune, repetând relat?rile unor greci de la Marea Neagră, că acesta l-a cunoscut pe Zalmoxe, grecii remarcând de fapt similaritatea doctrinelor tracului Zalmoxe cu cea a lui Pitagora. Anticii greci relatau astfel că Pitagora a coborât, pentru o periodă de timp de sapte ani, într-o ascunzătoare subterană (sursele pitagoriciene indică, mai precis, o călătorie pe tărâmul celălalt), ceea ce trimite imediat la coborârea similară a lui Zalmoxe. Pentru a demonstra că traditiile referitoare la o lume subterană a nemuritorilor este anterioară la traci, grecii cunoscându-le prin legăturile preistorice ce le-au avut cu tracii, este important de subliniat că Herodot, citându-i pe aceiasi greci pontici, precizează că Zalmoxe "a trăit de fapt cu mult înainte de Pitagora". Această apropiere dintre Pitagora si Zalmoxe, este simplu de explicat prin înrudirea tracă dintre Orfeu si Zalmoxe, orfismul stând apoi la baza filosofici lui Pitagora. Această filiatie spirituală transpare si din interdictia consumului de carne, pe care o regăsim deopotrivă în cultul lui Zalmoxis, în orfism si în filosofia lui Pitagora.

Solitudinea, care era specificul monahilor daci, este la originea numelui orficilor, "orphoi" însemnând "însinguratii", iar coborârea lui Orfeu în Hades are, conform unui poem orfic, rolul initierii în tainele lumii de dincolo. Este important de remarcat că orficii si pitagoricienii spre deosebăre de alte secte grecesti, au instituit o viată de abstinentă si de renuntare, asa cum o făceau deja călugarii traci ai lui Zalmoxe, orficii fiind si remarcabili stăpânitori ai "incantatiilor cele bune ale lui Orfeu", cei mai reputati descântători ai acelor vremuri fiind însă, după cum arăta Platon, preotii-medici traci. De altfel, încă din antichitate, Strabon si Plutarh au considerat că orfismul provine din Tracia, iar Vergiliu confirmă obârsia tracă a lui Orfeu. (De altfel, Vergiliu era initiat al misterelor neo-pitagoriciene.) Venind în întâmpinarea apropierilor antice ale lui Zalmoxe sau ale tracilor în general cu personaje istorice sau fabuloase din cultura greacă, caracterizate prin fapte si calităti deosebite, cum sunt coborârea în paradisul subteran, initierea doctrinele escatologice în legătură cu nemurirea, transa samanică... - Mircea Eliade conchide că: "într-adevăr, Zalmoxis apartine acestui mediu religios si cultural, propriu mai ales tracilor si populatiilor înrudite, balcanice si carpato-dunărene. Este ceva adevărat în cliseele atât de populare în Grecia ulterioară lui Herodot, care-l plasau pe Zalmoxis alături de Pitagora, Orfeu, Musaios (personaj grec cu prestigiu de taumaturg, care coboară în Hades unde îi vede pe cei virtuosi într-un loc paradisiac - n.a.) si mai târziu de Zoroastru, de <<înteleptii egipteni>> sau de druizi. Toate aceste personaje erau cunoscute ca având experiente extatice si capabile să reveleze mistere privind sufletul omenesc si supravietuirea lui. Chiar informatia lui Mnases din Patara, elev al lui Erathostene, după care getii l-ar venera pe Kronos numindu-l Zalmoxis, se poate interpreta în acelasi sens. Căci Kronos (zeu al timpului - n.a) era stăpân în Insulele Fericitilor, unde sunt admisi numai oamenii piosi." De altfel, grecii au localizat Insula Leuke (Insula Albă), una dintre Insulele Fericitilor, în apropierea Traciei, în Marea Neagră (actuala Insulă a şerpilor). Lumea subterană a celuilalt tărâm, este evocată adeseori de traditiile populare si de povestile românesti. Mitologia română arată că sub pământul nostru se mai află o lume. Acolo sunt tărâmurile celelalte, unde nu au ajuns decât eroii populari, precum Făt-Frumos, ce ajunge în Tara tineretii fără bătrânete si a vietii fără de moarte. Pe tărâmurile acelea, numite si Ostroavele Blajinilor sau Ostroavele Albe locuiesc o seamă de oameni sfinti ce se numesc Rohmani sau Rugmani. "Sunt si ei crestini si credinta [lor] e tot asa ca si la noi, numai că n-au luat învătătura de la Hristos..." Sunt numiti "Blajini" pentru că sunt considerati cuviosi, blânzi si drepti. Locul în care trăiesc Rohmanii sau Blajinii, actiunea lor de sustinere a ordinii cosmice (ei sustin "stâlpii Pamântului"), caracteristicile lor de oameni sfinti, fericiti si blajini, celebrarea lor rituală în libatii si ofrande (pomeni), ca si alte motivatii, au dus la concluzia că avem de a face cu o formă a străvechiului cult autohton al strămosilor . Se spune despre Blajini ca, fiind calugari pustnici, sunt casti, se hranesc numai cu poame, sunt virtuosi si postesc mult timp, aproape tot timpul.

Unele traditii vorbesc despre Nedeia Cetate, ascunsă undeva într-un munte din Carpati, cetate vesnică unde domneste atemporalitatea. Originea cuvântului Nedeia a fost găsită ca fiind o anagramă sau o aliteratie a cuvântului India, în semnificatia lui originară, adică nu tara cunoscută sub acest nume, ci Spatiul din apropierea Centrului Suprem al Lumii. Nedeia Cetate este amintită într-unul dintre cele mai vechi basme românesti (Fiul Vânătorului, în colectia P. Ispirescu) si în unele traditii orale, neculese încă, conform cărora ea este cufundată sub cel mai sacru munte din Carpatii românesti, în ea are loc o euharistie continuă, uneori unii oameni cucernici putând să audă clopotele Cetătii sunând atunci când apune soarele si răsare luceafărul . Numită deasemenea Nedeia, românii au o sărbătoare foarte bine cunoscută, care marchează un moment foarte important al anului, solstitiul de vară, în Noaptea de Sânziene (spre 24 Iunie); sărbătoarea (ce tinea trei zile) a degenerat însă în ultimele secole în simple târguri. La origini Nedeiile erau urcări pe munte cu semnificatie magico-mitică, de legătură cu sacrul (traditia cea mai veche trebuie să fi semnificat comuniunea cu Nedeia Cetate, ulterior Nedeiile fiind însă travestite în sărbători crestine). Conform tuturor traditiilor românesti, comuniunea cu tărâmul celălalt se face prin intermediul apelor (care sunt consubstantiale cu Apa Sâmbetei ce curge până pe lumea cealaltă, pe ea fiind si Ostroavele Blajinilor), astfel că si cu ocazia Nedeei prezenta unei ape este indispensabilă (este de vorba de lacuri alimentate de izvoare subterane). Astfel, în regiunea Olteniei, la Nedeie se aduna foarte multă lume în jurul unui lac în care se zicea că s-ar afla ascuns un balaur (stihia primordială). Aici există muntele numit Nedeia Mare, având pe el un lac cu acelasi nume si în jurul căruia cu ocazia Nedeei se încingea o horă mare de către cei ce urcau pe munte.

"Şi Nedeia spatială si cea temporală aveau ca scop să actualizeze India adevărată, într-un punct din timp si spatiu". De Sânziene (24 iunie, zi de celebrare a Nedeei), când se deschid portile cerurilor pentru o clipă, unii români se duceau la anumite izvoare, mai cu seamă la un lac ce izvora pe muntele Semenic. Ei ziceau că se duc să afle "usurare de toată durerea si neputinta". Aici, pe Semenic, aproape de vârful celui mai înalt munte din Banat, se află micul lac Nedeia , numit si Scăldătoarea Vulturilor, loc de care se leagă credinte si obiceiuri magico-medicale populare românesti . Amândouă numele acestui loc au o deosebită importantă. Am văzut semnificatia Nedeei, de suspendare a barierelor temporalitătii. În ceea ce priveste al doilea nume, el este legat de imaginea mitologică a Vulturului, de chezas al nemuririi si al vesnicei tinereti. În această ipostaza îl întâlnim pe monumentele funerare din Dacia si în străvechea artă traco-getică.

După credintele românilor, odată la 30 de ani, Vulturul se duce la un izvor cu apă vie ("la fântâna lui Iordan" - adică în Centrul Lumii), se scaldă acolo si întinereste. Şi în Vedele indiene Vulturul înfruntând soarele îi iau foc penele, apoi "se aruncă într-o apă curată, dobândind

astfel o nouă tinerete"-, în basmele românesti, Vulturul este cel ce îi aduce eroului apa vie si apa moartă (Isp., basmul Tugulea fiul unchiasului si al mătusei; Ret., basmul Crâncu, vânătorul codrului). Vulturul este o fiintă ce are legături cu lumea cealaltă si poate fi astfel călăuză într-o călătorie dincolo de lumea profană. Acest aspect este semnificativ, dacă îl punem în relatie cu faptul că un anumit ritual petrecut în noaptea de Sânziene (noapte specială, ce contine momentul de transcenderc cosmică) este centrat asupra lacului Scăldătoarea Vulturilor, care prin numele său indică identificarea cu izvoarele apei vii, situate mitic pe celălalt tărâm. Precum în miturile antice era evocat talismanul magic necesar pentru a întreprinde o călătorie în lumea de dincolo, reprezentat simbolic de Creanga de Aur, românii vorbesc si despre Fulgul Auriu al Vulturilor, investit cu aceasi functie. Exprimând un motiv mai vechi, care în timp si-a pierdut sensul (sau care, oricum, este extrem de ocultat), un colind românesc ("Dalbe zori de ziuă, Voi nu vă grăbiti şi nu-mi răsăriti, C-am fost depărtati Peste vârfi de munti, Unde ne-ncetat Doi vulturi se bat Pe-un fulg aurel") aduc simbolic celor colindati Fulgul fermecat al Vulturului, ale cărui posibilităti pot activa chiar si în planul material (desi nu aceasta este functia sa originară), precum în basmul Povestea lui Pantilie (din colectia George Cătană), basm din aceleasi locuri cu muntele Semenic (din Banat), si în care "pana fermecată" poate aduce casă si avere sau poate preface un om în câine (de exemplu). Credem că versurile de colind de mai sus redau imaginea mitică a colindătorilor care, în timpul noptii magice, au fost sus pe muntele Vulturilor după "fulgul aurel",cheie a portilor nevăzutului . Vrem să redăm în continuare, pentru farmecul său aparte, descrierea ritualului ancestral al unei asemenea ascensiuni pe munte, asa cum a fost el văzut de ochii unui tânăr care avea să devină după ani unul dintre cei mai importanti folcloristi români contemporani. "În dimineata ajunului sărbătorii s-au urcat pe Ceahlău patru buciumasi cu buciume de alun. Până după amiază au strâns vreascuri de jnepeni si brad si au întocmit patru ruguri mari în cele patru puncte cardinale ale muntelui. După masă, la începutul asfintitului, pentru a anunta urcarea pe munte, au aprins rugurile simultan si au început să buciume îndelung. La pâlpâitul rugurilor pe cer ca niste luceferi si la chemarea buviumelor s-a început escaladarea muntelui de pelerini, în convoaie domoale, din cele patru părti ale poalelor muntelui. Convoaiele care urcau în monom muntele erau călăuzite de bătrâni. La convoaie participau maturi, tineri si copii, toti îmbrăcati în haine de sărbătoare... Nu vorbeau, mergeau solemn în pas încet, căci ritualul impunea să se ajungă sus, pe culme, înainte de miezul noptii. Cum drumurile erau prin pădurea sub-montană, care abia sub culme lăsa locul jnepenisului, si noaptea căzuse, pelerinii urcau orbeste. Din cinci în cinci pelerini, unul purta o făclie. Când în pădure întunericul noptii a luat proportii de beznă, făcliile au fost aprinse. Convoiul urca solemn, într-o tăcere turburată numai de fâlfâitul flăcărilor fumegânde, de trosnetul vreascurilor călcate în picioare sau de vreo pală de vânt care fremăta bolta înaltă a frunzisului des. Odată ajunsi sus, pelerinii s-au strâns în cerc, în jurul rugurilor, unde după traditie trebuiau să vegheze până la răsăritul soarelui...". Nedeia este, în Tara Hategului, mai respectată decât orice alta sărbătoare, chiar si decât Pastele crestin. În locul în care se serbează acest moment al anului, se adună "o multime imposantă de tărani, ca un râu lat". Multi rămân peste noapte în locul de Nedeie, câte patru-cinci sute, căci celebrarea poate dura si trei zile. Conform relatărilor lui I. Pop Reteganul, a încerca cineva să oprească acest obicei, însemna a-si "aprinde paie în cap", asa cum a pătit odinioară proprietarul pământurilor din Silvasul-de-jos, care a oprit pe săteni într-un an să tină această sărbătoare. A urmat însă apoi vara care a venit cu grindină si a nimicit viile si semănăturile. Poporul a strigat că aceasta este pedeapsa pentru stricarea obiceiului din bătrâni, adresând amenintări crunte vinovatului. (Ov. Densusianu, Graiul din Tara Hategului. pag. 275-276.) Am arătat diferite credinte populare românesti despre lumea cealaltă, cea de sub pământ, încercând să stabilim câteva trăsături generale ale unei traditii unice, ancestrale, ce a supravietuit în aceste credinte. Această traditie a fost instaurată în Carpatii Sud-Estici de către tracii ce urmau învătătura lui Zalmoxe. Sacerdotii traco-daci s-au transformat în sacerdoti populari ai românilor, desi ei apartineau mai mult spiritualitătii unei lumi apuse, a mosilor-strămosi daci, identitatea lor oscilând între personajul mitologic si vrăjitorul meteorologic popular. Iată cum au fost ei descrisi: "În vremurile nu tare de demult, ba în unele locuri si acum, umblă niste oameni zdrentărosi din casă'n casă si din sat în sat, neavând cu ei decât o desagă în spate si sunt tare bine primiti, ori unde se prezintă. Acestia sunt solomonarii. Românii cred despre ei că sunt oameni tare evlaviosi si mai ales cu multă stiintă de carte si foarte deschisi la minte.[...]

Pe calea norilor, asa se'ntorc solomonarii înapoi în tara noastră, si-n satul de unde au plecat. Şi-i conduc [pe nori] asa cum vor ei. Ei stau pe nori ca pe un cal, tin în mână o cârjă, cu care conduc norul si cartea cu toate învătăturile lumii. Ei pot sta în nori, cât vor ei. Numai din când în când se mai scoboară pe pământ, ca să cerce pe oameni, dacă ascultă de învătăturile crestinesti (!) si dacă li-i tare credinta. De aceea ei umblă rău îmbrăcati si desculti, cersind din poartă-n poartă... Dacă i-ai multumit si i-ai omenit cum trebuie si i-ai dăruit după starea ta, atunci solomonarul te răsplăteste, mergându-ti toate în plin. Acei, însă, care-i dispretuiesc, ori îi alungă sunt pedepsiti de solomonari, căci le bat ogoarele cu grindină si furtună si le merge rău. " În Pravila lui Matei Basarab, datând din 1652, se fac referiri la sacerdotii populari cu puteri meteorologice, fiind numiti "gonitori de nori" (la acea vreme numele de solomonar nefiind încă consemnat). Acest fapt dovedeste că numele

vechi al sacerdotilor populari nu era cel de solomonari (nume dobândit prin contaminarea iudeo-crestină), căci ei nu sunt numiti astfel de către Pravilă, ci "gonitori de nori". Ne putem întreba, care a fost numele original daco-român cu care erau desemnati? În conceptia populară, imaginea finală a solomonarului sau a zgrimintiesului este destul de complexă. Ea uneste traditia primă, a preotiei ascetice traco-daco-getă (ce pare că avea atribute meteorologice), cu legendele populare referitoare la sfântul Ilie sau - în unele regiuni -, cu textele apocrife referitoare la regele Solomon. Se pare că în regiunea Maramuresului, acolo unde este întrebuintat numele de zgriminties, imaginea sa este mai apropiată de cea originară. Considerăm zgrimintiesul un sacerdot popular si pentru că este singurul personaj din constiinta mitico-populară la care actul initierii este mentionat în mod expres. Initierea sa este obligatorie si, legat de aceasta, sunt consemnate o serie de credinte si de legende extraordinare.

Ei sunt recrutati de când sunt copii si intiati într-un loc ascuns inaccesibil profanilor. Initierea lor în tainele văzduhului, ale muntilor, ale pesterilor cele mai adânci si ale iezerelor înalte (într-un cuvânt ale Cosmosului traditional), durează de regulă un număr impar de ani. Numărul lor este mic, pentru că scoala ce o urmează durează mult si nu sunt alesi decât dacă îndeplinesc conditii speciale. Intră în această scoală numai câte sapte sau nouă viitori sacerdoti purtători ai norilor. Devin zgrimintesi sau solomonari numai copiii ce s-au născut cu căită pe cap (o membrană de piele ce acoperă capul copilului, ca un fel de căciulită naturală - uneori această piele îmbracă chiar întregul trup; căita este îndepărtată de către moasă). Unii dintre acesti copii însemnati din nastere, predestinati deci să cunoască tainele stihiiale ale lumii (în popor se mai crede despre cei născuti cu căită că vor fi strigoi, adică vor putea călători în afara trupului), sunt furati de mici de către zgrimintesi bătrâni si dusi la scoala din "Crugul Pământului", pe Celălalt Tărâm. Acolo sunt instruiti în chipul cel mai crud, până la vârsta de 20 de ani. Sunt supusi în acel loc la cele mai aspre chinuri imaginabile de către popor. După ce îsi însusesc initierea magică ei devin protectorii drumurilor de munte, stăpâni ai secretelor vămilor văzduhului si ai stihiilorbalauri purtătoare ale intemperiilor. Ei descind din măruntaiele muntilor la vremuri de cumpănă, străbătând satele, cersind si încercând inimile oamenilor. Pomana ce o primesc o aruncă pe ape curgătoare, pentru a ajunge ofrandă pe Tărâmul Celălalt, parcurgând Apa Sâmbetei. Când sătenii nu se comportă corespunzător, zgrimintesii aduc norii de ploaie si grindină asupra pământurilor lor. În momentul acesta, când călătoresc pe balauri sau pe nori, ei sunt invizibili. Nu pot fi zăriti decât de către alti vrăjitori . Asa cum am văzut, viitorii sacerdoti cu puteri meterologice sunt recrutati dintre copiii ce au avut pe cap în momentul nasterii o piele de forma unei căciulite. Această căciulită este semnul predestinării preotiei magice, asa după cum, tot ca semn distinctiv, clerul trac purta pe cap acele pilos, niste căciuli de lână. Este evident că preotii-călugări traci erau desemnati de către popor cu alte nume decât cele pe care li le-au dat grecii sau romanii (numele date de greci fiind de fapt caracterizări, ca "purtătorii de căciuli" - pileati, pleistoi, pleiskoi, "cei care se tem de Zeu" - theosebeis sau "cei care umblă pe nori" - kapnobatai). După înfrângerea statului teocrat dac, Dacia devenind provincie romană, a urmat prigoana clerului dacilor (o situatie similară o regăsim azi în Tibet, deasemenea stat teocrat, unde ocupantii prigonesc cu înversunare pe sacerdotii lama). Este firesc că acesta nu a putut fi cu desăvârsire anihilat. Ascunsi în creierii si în măruntaiele muntilor, sacerdotii daci aveau un statut cu totul deosebit de cel al celorlalti daci, supusi imperiului roman. Cu timpul sacerdotii muntilor, urmasi ai lui Zalmoxe, erau din ce în ce mai învăluiti în taină, populatia daco-romană considerându-i aproape niste zei. Ei erau încă depozitarii stiintei magico-religioase a preotiei zalmoxiene, stăpâneau secretele văzduhului, ale plantelor, ale cuvintelor. Populatia daco-română de mai târziu a continuat să arate un respect nelimitat în institutia acestor sacerdoti, de care se temeau, dar în care îsi recunosteau strămosii. Desprinsi din traditia religioasă dacă, daco-românii au numit ordinul religios al acestor magi-asceti după chiar numele nemuritorului strămos - Mare Preot, Zalmoxe (precum si crestinii au fost numiti după Christos, buddhistii după Buddha, mahomedanii după Mahomed). Filosoful antic grec Porphyrios, scria că rădăcina tracă a numelui zeului Zalmoxis (anume zalmos) înseamnă "piele" (Viata lui Pythagoras, 14); Porphyrios completa această relatare cu o inevitabilă si pitorească inventie greacă, anume c? numele lui Zalmoxis i se trage de la faptul c? la nastere fusese aruncat? asupra lui o piele de urs (de fapt Porhyrios dă două semnificatii posibile ale numelui lui Zalmoxe, acela de "purtător de piele" si cel de "om care călătoreste", deci de peregrin), iar un gramatic antic grec, Herodian, arăta că "Zamolxis se mai spune si Zalmaxis si Salmaxis"Dac? pronuntia corectă a numelui Marelui Preot trac a fost cea de Salmaxis, iar acest nume este asociat ideii de piele, putem aprecia că numele popular daco-român al preotilor-călugări ar fi fost unul derivat din rădăcina Salma, iar nasterea cu o piele pe cap (căita la români) sau peste întreg trupul îi desemna pe cei ce urmau să intre în acest ordin monahal de reminiscentă dacă. Odată cu pătrunderea puternică a culturii iudeo-crestine în spatiul Carpatic, numele salmanilor devine cel de solomonari (printr-o usoară apropiere fonetică), poporul asociind stiinta magică a salma-nilor cu cea a celui mai mare magician al acestei culturi, regele-vrăjitor Solomon. Ca si precursorii lor, preotii-asceti zalmoxieni, solomonarii erau vegetarieni si casti, îndeplineau un sacerdotiu legat de manifestările meteorologice, trăind de regulă departe de lume.

Mutatia fonetică Salman -" Solomonar nu ar fi singurul caz de acest gen din limba română. Bunăoară, cuvântul indo-european Salamandră devine Solomândrâ sau Solomâzdră, fapt explicabil prin aceea că Salamandra este, si în traditiile populare românesti, o reptilă cu atribute mitico-magice, ceea ce a determinat constiinta populară mai recentă să o pună în legătură cu polul central al magiei din traditia iudeo-crestină, cu acelasi împărat Solomon, alterând numele Salamandrei după cel al lui Solomon. Credintele românilor despre Salamandră (despre reptile în general) se pot înscrie în sfera mai largă a reminiscentelor cultului reptilei (balaurului) la daci. Românii cred că Salamndra vine din cer, odată cu ploaia. Ea nu piere nici dacă o arunci pe cărbuni aprinsi, căci învie după ce este arsă. În general, aparitia unei sopârle este privită de către români ca un semn bun, ea fiind o fiintă sfântă (întreaga lume antică considera Salamandra ca pe o fiintă fantastică; ea poate stinge focul sau poate chiar trăi printre flăcări; animal himeric, este întotdeauna reprezentat în mijlocul flăcărilor stând pe cele patru labe ale sale si cu capul răsucit; ea apare în emblemele mai multor familii nobile medievale, fiind celebră însă ca emblemă a lui Charles de Valois .) Un alt exemplu îl putem lua din arsenalul leacurilor populare romanesti care, incluzând si unele substante de provenientă farmaceutică, contine substanta numită solomniac, denumire derivată specific de către popor din cea de salmiac, nume sub care se comercializa odinioară în "potică" (farmacie) clorhidratul de amoniac natural (numele salmiac este de sorginte franceză). Conform imaginii traditionale, solomonarii au hainele zdrentuite si poartă asupra lor o traistă, o carte magică, un frâu din coajă de mesteacăn, un toiag si un topor de fier descântat. Este unanimă părerea despre puterile supra-omenesti ale lor. Un astfel de sacerdot popular spunea: "Eu stiu gândul la toti oamenii, îi stiu cum îi cheamă..." . Ei sunt întotdeauna scurti la vorbă, îi auzi arareori vorbind si nu multumesc pentru ceea ce primesc de la oameni (ca ultimi reprezentanti ai vechilor stăpâni ai acestor munti, consideră că primesc ce este al lor). Dacă primesc pâine nu o mănâncă, ci o aruncă într-un gest ritualic pe apă (apa curgătoare comunică cu tărâmul celălalt prin Apa Sâmbetei). Nu dorm niciodată în casă, chiar "de ar si crăpa lemnu' de frig", cum spun tăranii; locuiesc în munti prin pesteri, prin păduri... Referitor la nasterea celor predestinati sacerdotiului popular, se crede că ei sunt predestinati să "poarte vremile", să stăpânească stihiile lumii. Românii din Carpatii Apuseni spun despre ei că se nasc îmbrăcati într-o cămasă de piele, pe care părintii o îngroapă în pământ, acolo ea crescând odată cu copilul. Când sunt mari ei o dezgroapă si, îmbrăcând-o, au putere peste "balauri" (peste fortele ce tin cosmosul). Pornind de la importanta precizare a filozofului Porphyrios, că numele lui Zalmoxe însenină "piele" (Salma după gramaticul grec Herodian), deoarece la nastere avea asupra sa o piele, considerăm că Marle Zeu dac este prototipul sacerdotilor populari români . Medicii populari ai aromânilor aveau multe trăsături comune cu solomonarii din Carpati. Erau numiti "Mascatii" si se ocupau mai ales cu chirurgia, la sfârsitul secolului trecut fiind mai căutati de popor decât medicii oficiali, stiita lor medicală fiind concordantă cu credintele si traditiile populare. Ei nu pretindeau banii ce îi cereau medicii oficiali, multumindu-se întotdeauna cu putin, de multe ori fiindu-le destul ospătarea ce li se făcea din partea cuiva. Erau mai milosi decât doctorii, oferindu-si cu plăcere serviciile gratuite celor lipsiti de mijloace. Particularitaea lor esentială era aceea de a nu se opri decât foarte putin prin sate, atâta cât aveau de lucru, în rest călătorind mereu din sat în sat . "În călătoria mea prin Macedonia si o parte a Tesaliei am dat de niste astfel de doctori <> - scria un folclorist - si m-am interesat să aflu din gura lor care le e procedeul în diferite boli, precum si pe ce se bazează cunostinta lor medicală". Un astfel de medic popular, "pe care l-am întâlnit în Tesalia, în satul românesc Cutufliani, mi-a arătat o carte în manuscris, compusă, dup? cum m-a încredintat de un mos al său, care practica medicina populară. Cu toată stăruinta mea de a o cerceta si a-mi permite să copiez câteva <> dintr-însa, mi-a fost imposibil să-l înduplec. Tot asa de putin a reusit dorinta mea de a i-o cumpăra.

Medicii populari din Epir erau asemenea <>, dar, spre deosebire de ei, cuprindeau în practica lor o paletă mai largă de vindecări. Despre stiinta medicală a <>, P. Papahagi considera că este "curat empirică, căpătată fie din retetele transmise lor de predecesori, fie din cea epuizată

în unele cărti, poporane desigur, care circulă în peninsula balcanică sub numele Solomonia". Mai sigură ni se pare trasmiterea stiintei terapeutice prin viu grai, asa cum se petrece în cazul moaselor, bătrâne pricepute care practică o medicină cu totul gratuită. Modul acesta de transmitere a unei învătături era general la toti românii. Când este vremea să moară o bătrână sau un mos ce este cunoscător de leacuri si de remedii magice ale bolilor, el cheamă pe cel mai iubit dintre fiii săi, ce este în stare să tină minte tot ce i se spune, si îi destăinuie toată stiinta sa medicală, după ce acesta promite prin jurământ că are să practice medicina aceasta bătrânească, gratuit, fără a pretinde nici un ban, ci numai pentru sufletul său si al părintilor săi, considerându-se că urările de bine făcute de cei ajutati si vindecati, atrag bunăvointa cerească. Tânărul mai trebuie să jure că nu va divulga nimănui secretul vindecării bolilor, să se păzească mai cu seamă de a-l împărtăsi vreunui doctor, căci acesta va căuta să monopolizeze tratamentul spre a-i jupui de bani pe oameni. Ultima promisiune ce trebuie să o facă mostenitorul stiintei vindecării, este aceea că, la rândul său, când va fi spre sfârsitul vietii sale, va face cunoscută altuia, în aceleasi conditii, toată stiinta ce a căpvtat-o. Asemenea initieri cu jurământ, lăsate cu limbă de moarte, "fac ca adunarea diferitelor formule din Medicina poporului să fie foarte anevoioasă, mai cu seamă pentru partea aceea care prezintă un caracter mistic oarecum, precum sunt descântecele, vrăjile, farmecele etc."

Încheiem prezentarea acestor misteriosi sacerdoti-medici, cu două relatări din Tara Hategului. Prin 1860-1870 au apărut în satele Ohaba, Grădiste, Zăicani si Băutari patru cersetori. Unii săteni i-au miluit cu câte ceva, altii nu. Ajungând în satul Băutari nu i-a miluit nimeni, în momentul în care ieseau mâniosi din sat, s-au întâlnit cu preotul satului. "Acesta i-a cunoscut si i-a dus acasă si i-a ospătat, în urmă ei au scos fiecare câte o carte solomonărească si le-au arătat popii, si popa a stiut ceti în ele." Apoi au zis cersetorii: - No, domnule părinte, va fi vai de hotarele acestor sate! Au plecat apoi, dar la trei zile după aceea a venit o ploaie cu grindină cât nucile si a nimicit ogoarele tuturor celor cinci sate, cu exceptia holdelor celor ce i-au miluit. Solomonarii se duc să scoata balaurii din iezere. Un astfel de iezer este si cel "al Bistrei" din muntii Bucovei (ce tin de Retezat), nu foarte departe de satele mai sus amintite. La sfârsitul secolului trecut, un sătean din Bucova s-a întâlnit pe munte cu un om călare pe o iapă albă. Călăretul, care era îmbrăcat ca un domn, i-a cerut săteanului să-i indice drumul spre iezerul Bistrei. Săteanul l-a condus pe cel ce s-a dovedit a fi solomonar, până la iezerul căutat. Ajunsi acolo, călăretul i-a zis: -Tine calul meu cu tot ce este pe el, numai frâul nu, si du-te cât îi putea de tare! Săteanul a luat calul si s-a urcat cu el pe un vârf de munte. De acolo a văzut cum străinul citea tare dintr-o carte. Peste putin timp apa a început să facă bulbuci si a iesit din ea un balaur. Străinul l-a lovit cu frâul în cap si balaurul s-a scufundat iar în apă; începând din nou să citească tare din carte, a iesit un alt balaur, unul mare. Străinul i-a pus frâul în cap si s-a suit pe el, atunci balaurul s-a ridicat în văzduh si a zburat spre răsărit, trecând peste Tara Românească. Pe unde trecea solomonarul călare pe Balaur, cerul era negru de înnourat, ploua, fulgera si bătea piatra.

I belong to no nation, no civilization, no society, no race, but to the DIVINE…I obey no master, no ruler, no social convention, but the DIVINE…

...If a man is as wise as a serpent, he can afford to be as harmless as a dove...

HULTAN
[The Rebel] People are afraid, very much afraid of those who know themselves. They have a certain power, a certain aura and a certain magnetism, a charisma that can take out alive, young people from the traditional imprisonment.... The enlightened man cannot be enslaved - that is the difficulty - and he cannot be imprisoned.... Every genius who has known something of the inner is bound to be a little difficult to be absorbed; he is going to be an upsetting force. The masses don't want to be disturbed, even though they may be in misery; they are in misery, but they are accustomed to the misery. And anybody who is not miserable looks like a stranger. The enlightened man is the greatest stranger in the world; he does not seem to belong to anybody. No organization confines him, no community, no society, no nation...

The Hultan
The myth of the Hultan (or the "Zgrimintes") is one of the original and special creations of the dacian mythology, which was later transposed in the romanian mythology as well. The origins of the hultan's image can be traced back to the ascetic practices of the ancient dacians, to the priest castes, the early initiates. Only those children born with the placenta on their head or the seventh son of the seventh son may become a hultan. Some of this special children are stolen by the old hultans when they are still young, and taken to the school in "Crugul Pamantului", where they are trained until the age of 20. "Crugul Pamantului" can be translated as "the middle of the Earth", but not necessarily "the center of the Earth", but rather "the origin of the Earth", as in the expression "raised in the middle of the wolves". The folk in some zones in Romania still believe that children born with the placenta on their head are meant to know the secrets of the weather, while in other zones people think that these children will become strigoi, i.e. will be able to travel outside their body. After completing their magic training, the hultans become the protectors of the mountain roads, masters of the air and the weather. They live a lonely life, isolated somewhere in the "guts of the mountains". In order to practice their magic, the hultans have to take - among others - a very strict chastity oath; merely falling in love with a woman is enough to cause them to lose their powers. At times known only to them, these wizards come down from the top of the mountains and wander through the villages, disguised as beggars, putting men's hearts to a test. Whatever they recieve as charity they throw on running water, as offerings for "the other World". When people are mean or when they hurt that which the hultans protect, the wizards unleash rain and hail upon their lands. Since Christianism was adopted as the official religion, the myth of the hultans was altered. The Christians called them "solomonars", a name coming from the king Solomon (renowned for his wisdom), but, as it happens in any assimilation process, they turned the hultan into an evil figure, in order to drive people away from the old beliefs. At the same time, Christianity produced a new character, called the anti-solomonar, meant to defend the people against the hultan; the hultan suddenly became a tyrant, threatening to destroy the villagers' crops if he doesn't receive proper payment. We tried to filter the Christian elements and show the true image of the hultan, before the alteration.

The hultan is directly associated with the image of the dragon; the Getae called the dragon the balaur. In order to fly through the clouds, a hultan must summon a balaur and ride it. While riding the balaur or walking on clouds, the wizard is invisible to men's eyes, being visible only to other mages. Calling the balaur is an essential ritual for the hultan; the legend says that the dragons live in bottomless mountain lakes, and in order to ride one, the initiate must break the lake's ice with an enchanted axe and put a rein made of birch wood onto the balaur's neck. This is why the hultan never parts with his enchanted axe, his birch rein and his spell book.

Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Teoria Pamintului gol este lansata la sfirsitul secolului trecut.. Potrivit acestei teorii in interiorul Terrei exista de fapt o concavitate, ce are sapte puncte de contact cu suprafata exterioara, doua fiind cei doi poli. Datorita imaginilor luate de NASA, cu ajutorul satelitilor spatiali ESSA, pot fi vazute deschiderile polare: - nordica, cu un diametru de 1400 de mile; - sudica, cu un diametru de 1300 de mile. Un ocean urias descoperit in interiorul Pamantului.. . Acesta exista sub Asia de est si e de marimea Oceanului Arctic. Descoperirea a fost facuta de Michael Wysessian, seismolog la Washington State University, din St. Louis si Jesse Lawrence de la University of California, San Diego - unexplained mysteries.com Inca din 1950, in timp ce cartografiau zona, echipele de cercetare a topografiei submarine din SUA au descoperit ca placa continentala californiana este garnisita cu multe caverne si pasaje uriase; unele sunt atat de mari incat un submarin poate naviga prin ele. Dupa un timp, sa descoperit ca unele dintre ele se intindeau pana sub statele Utah si Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic si s-a pierdut. Cele mai socante informatii descoperite cu aceasta ocazie: cea mai mare parte din California pur si simplu pluteste pe ocean, sprijinindu- se de cativa "stalpi" naturali formati de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prabusirii unora dintre acesti stalpi de sustinere, care provoaca si cutremurele in zona Generalul de brigada dr. Strainu Emil, directorul centrului de studii Psihotronice si Ufologice, actual consilier al Parlamentului Romaniei in probleme neconventionale si asimetrice, afirma (in Adevar/Fictiune- January 7, 2010 ) urmatoarele: "- Una din cele mai mari descoperiri care s-au realizat anul acesta si care deocamdata este vehiculata numai in cercurile stiintifice este aceea ca sub continentul american se gasesc de la 3 la 5 tuneluri (ca un fel de pesteri subterane inundate) care strabat continentul sud-american de la est la vest si de la vest la est. Ganditi-va ca pleci cu un submarin din Los Angeles si iesi cu el la Florida fara sa mai ocolesti Canalul Panama. - Nu se cunoaste exact in acest moment natura lor. Aceste canale sunt foarte mari. Numai pe un singur canal poate merge linistit un submarin Trident si, mai mult decat atat, sa se poata intalni si cu un altul. - Trebuie stiut ca in prezent si in perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extraTerra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe langa UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decat sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se va produce intr-o perioada de timp foarte scurta. In ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai "specatculoase" decat cele care au fost date public, dar care nu sunt date in circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intrandul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrand care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese. - In primul rand se vorbeste de o asa-zisa lume interioara - atestata ca exista ! Sa-i zicem un taram interior. - Este locuit acest taram interior?- Aici vin semnele de intrebare.. Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut in urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamant care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze." Nikolai Roerich - Himalayas Abode of Light Rus de origine, indian prin adoptie, pictor mistic si vizionar, la sfirsitul anilor 1920 Nikolai Roerich (1874-1947) a intreprins o lunga expeditie in Asia Centrala, cautand un anumit punct din partea de nord a Tibetului, unde spera sa gaseasca intrarea in Agartha si Regatul Shambalei-

Teritoriul de sub Karakorum. In cartea sa Himalayas Abode of Light (1947), el povesteste: "Imi amintesc ca, in timp de traversam Karakorum, un servitor ladackh mi-a spus ca sub noi se afla numeroase cavitati subterane, unde se gasesc tot felul de comori si unde locuieste un popor minunat, ce ignora pacatele lumii. Apropiindu-ne de Hotan, sub copitele cailor se simtea golul, iar ghidul continua sa ne povesteasca despre torentii care pazesc intrarea in Agartha si despre faptul ca cei impuri, care se apropiau de intrarea in Agartha, mureau otraviti de emanatiile de gaze toxice." Dar ce legatura ar putea exista intre Roerich si Agartha? In cartea sa Sfidarea Timpului, Sorin Stefanescu isi exprima opinia ca Roerich ar fi intrat in legatura cu invatatii din stravechile locasuri de cultura asiatice, devenind un fel de purtator de cuvint al acestora pe linga guvernele marilor puteri. Asa se explica faptul ca, la un moment dat, revenind dintr-un periplu solitar, calare pe un ponei, Roerich a pronuntat o ciudata profetie: Stelele manifesta o noua evolutie, iar Focul Cosmic se va apropia din nou de Pamint. Umanitatea va fi supusa unor noi incercari. Dar asa cum Lumina devoreaza intunericul, operele Raului vor fi distruse, iar Stapinul erei noi se va manifesta in toata splendoarea Sa. Roerich si-a mai adus si o contributie insemnata la constituirea Ligii Natiunilor, conceptind Flamura Pacii, un steag alb cu trei puncte rosii amplasate intr-un cerc si care a capatat numele de Crucea Rosie a Culturii, steag destinat sa apere monumentele culturale. Nu nu se poate sa nu ne amintim de celebra poveste a lui Jules Verne intitulata "O calatorie spre centrul Pamantului" scrisa in 1864. Acolo este descris atat de clar acest lucru, incat parca autorul cunostea in detaliu acele realitati. Insusi Hitler a imbratisat ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, convinsi fiind ca acesta nu s-a sinucis si ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti. Contra - amiralul R. E. Byrd a efectuat intre anii 1947 si 1956 zboruri la Polul Nord si la Polul Sud. Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd ( primul om care a zburat deasupra Polului Nord) la 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care populau Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. "Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.", scria Byrd in jurnalul sau secret. Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA. Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca "fiindu-ne net superioara noua". Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda. Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, "avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate". Amiralul Richard E. Byrd s-a nascut la 25 octombrie 1888 la Winchester, in Virginia. In mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar in noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud. Intre 1928-1955 a facut 11 expeditii geografice la poli. Pe data de 19 februarie 1947 a plecat spre Polul Nord pentru a fotografia aurora boreala. Vazand ca nu se intoarce, cei din baza l-au dat disparut. Byrd a revenit la 11 martie 1947 si a descris "Pamantul de dincolo de Pol-Agartha". Ca o coincidenta, amiralul Richard E. Byrd avea sa moara exact dupa 10 ani, la 11 martie 1957. A fost ridicat la rangul de amiral in 1950, iar in 1952 a primit Medalia de Onoare din partea Guvernului SUA. De asemenea, unul dintre crucisatoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Asadar, e exclus ca Byrd sa fi fost doar un nebun care sa fi avut halucinatii la Polul Nord. Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: "Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile. Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri." Ce mai spune Armstrong: "Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba - maru - care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si 6 femei. Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc." Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului. Raymond Bernard - O lume ascunsa (1969) Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multora. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea "Pamantul Gol", dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Referindu-se la discretia absoluta in legatura cu misiunile lui Byrd, cunoscutul geofizician american Raymond Bernard arata in cartea sa O lume ascunsa (1969): "Descoperirea amiralului Byrd constituie astazi un secret international de prim rang. Dupa ce Byrd a anuntat prin radio descoperirea facuta si dupa scurte notite aparute in presa, toate stirile ulterioare in legatura cu subiectul respectiv au fost indepartate cu grija

de agentiile guvernamentale" . Bazindu-se pe o serie de documente ale lui William Reed, Marshall B. Gardner, Huguenin sau Ray Palmer, precum si pe revelatia amiralului Byrd, Bernard a enuntat citeva concluzii, care la data respectiva au generat un mare scandal: a) In realitate, nu exista nici un Pol Nord sau Sud, ci numai deschideri largi, care conduc spre interiorul gol al Pamintului; b) OZN-urile provin din acest interior gol; c) Interiorul Pamintului este incalzit de un soare central, care este sursa aurorelor boreale. Aici este un climat subtropical, nici rece, nici cald; d) Exploratorii polari au vazut cu ochii lor ca animalele se deplasau spre nord in cautarea hranei. Ei au vazut aici pasari tropicale si animale, ce in mod obisnuit au nevoie de caldura, au vazut fluturi, ba chiar si tintari. Polul Nord magnetic - o linie lunga de 1..500 km. Documente, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha Jurnalul lui Byrd despre Agartha nu este singura lucrare care pomeneste despre orasele subterane. De-a lungul timpului au existat foarte multe marturii despre viata de sub scoarta terestra. Exista legende, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha. Astfel, se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha. Lumea subterana este cunoscuta si ca Shamballa si Agarha. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul. Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor. Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit. Dar iata care ar fi, conform documentelor secrete, cele mai puternice orase subterane: POSID - primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori; SHONSHE - refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori; RAMA - langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori; SHINGWA - la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori; TELOS - langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra. Atat scrierile sumeriene cat si Biblia vorbesc despre un "Adanc al apelor", o "Lume inferioara", o "Lume subterana" etc. Textele mesopotamiene vorbesc despre Tinutul Minelor declarand ca acesta era un tinut muntos, cu platouri vaste acoperite cu iarba si stepa (de aici nefilimii si uriasii - odraslele lor- extrageau metale, in special aur, necesar pe planeta Eris/Nibiru - n.a), cu o vegetatie luxurianta.. . era, deci, un tinut luminos, toate textele declarau acest lucru, scaldat in permanenta de razele soarelui. Vechile scrieri ale chinezilor, egiptenilor, indienilor sau ale altor popoare, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre marea deschidere din nord si despre un popor avansat, care traieste intr-o tara misterioasa numita Agartha. Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile, capitala fiind Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet. Tara Apelor Albe din legendele rusesti, localizata pe undeva in Asia Centrala, in apropierea Lacului Lobnor, a atras atentia cneazului Vladimir al Kievului. In anul 987, acesta a organizat o adevarata expeditie sub conducerea parintelui Sergius, care auzise despre fascinanta tara la o manastire de pe Muntele Athos. Au trecut insa anii, si expeditia si membrii ei au fost dati uitarii. In anul 1043, la Kiev si-a facut aparitia un batrin, care declara ca este parintele Sergius, care revenise din expeditia de mult uitata. "Mitologia romana" de Romulus Vulcanescu Referiri similare se regasesc in traditiile romanilor. In cartea "Mitologia romana" Romulus Vulcanescu in capitolul "Pamantul muma" vorbeste despre lumea alba (in care traiesc oameni), din care fac parte si Ostroavele albe. "Acesti urici locuiau la marginea lumii intr-un Ostrov alb sau in mai multe Ostroave albe din albia Apei Sambetei. Ostroavele rohmanilor sau blajinilor s-au ridicat din Apa Sambetei in conditiile cosmogonice ale ridicarii pamantului din apele primordiale. Ceea ce inseamna ca in conceptia mitica ostroavele simbolizeaza pamanturi neintinate, iesite in stare pura din Apa Sambetei, care la randul ei este o apa sacra, numai ca gradul ei de sacralitate tine de impuritatea ei progresiva in directia Iad. Dupa o legenda straveche, Apa Sambetei izvoraste dintre radacinile bradului cosmic si inconjoara pamantul de 7 sau 9 ori si se varsa in Iad. La izvoarele ei este pura si sus pe pamant e un panaceu universal. Pe masura ce inconjoara pamantul, gradul ei de puritate scade, iar cand intra in Iad clocoteste in flacari. De Pastele blajinilor, in unele sate, pe malurile apelor curgatoare se puneau in blide de lemn coji de oua, faramituri de cozonac si lumanarele carora li se dadea drumul pe apa, ca sa ajunga pe Apa Sambetei in Ostroavele Albe la rohmani sau blajini, ca sa serbeze si ei Pastele... .....Uricii albi tineau multe posturi albe si se imbracau in alb, semn al puritatii lor sufletest. ....La romani doliul alb pemtru batrani (codalbi) s-a mentinut pana in vremea noastra in unele sate din Baragan si Carpatii estici."

Batranul Dac
In Lumina ce ti-o daruiesc, Sta toata energia codificata a IUBIRII… Pe care tu sa o asterni, prin pasii ce-i porti In lung si-n lat, cand pamantul il strabati... Avantul de ti-l urmezi, Culmile le vei atinge, Ancorand in viata ta, Perlele intelepciunii… Eu, IUBIREA ti-o aduc, Caci spre Ea toate se duc Tu, o poarta sa deschizi Prin ea totul sa cuprinzi… Asta-ti spune un Batran Dac Ce port el are-n tara ta Si un cuvant de spus… Tu du-te-n graba si vesteste La poarta Marii-mparatii, Ca Lumina se iveste Printr-a umbrelor stihii… Locul Ea il infloreste Netezind ai Lumii pasi Si izbandind Ea vesteste, Al vitejilor lacas… Eu sunt un Dac Batran, Si-atat mai am sa-ti spun: Tot ce-a fost ascuns, acum iar se iveste, Si ce-a fost pangarit, acum se retraieste… Si amarnic fi-va pentru cei ce nu vor intelege stravechiul Cod … si Noua Lege…

Zalmos

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->