Sunteți pe pagina 1din 3

Propoziţia şi fraza

Propoziţia este o comunicare cu un singur predicat.

Clasificare :
după alcătuire, propoziţia este:
simplă – alcătuită din predicat şi subiect;
dezvoltată – alcătuită din predicat, subiect şi alte părţi de propoziţie.

după aspect, propoziţia este:


afirmativă;
negativă.
după scopul comunicării, propoziţia este:
enunţiativă – când dă o informaţie;
interogativă – când cere o informaţie.
după conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia enunţiativă este:
propriu-zisă – când exprimă un fapt real şi se construieşte cu un verb la modul indicativ;
optativă – când exprimă o dorinţă şi se construieşte cu un verb la modul condiţional
optativ sau, mai rar, conjunctiv;
imperativă – când exprimă o poruncă, un îndemn sau o rugăminte şi se construieşte, de
obicei, cu un verb la modul imperativ.
după conţinutul ei, propoziţia interogativă este:
propriu-zisă – când cere o informaţie despre o acţiune reală şi se construieşte cu un verb
la modul indicativ;
optativă – când cere o informaţie în legătură cu o dorinţă şi se construieşte cu un verb la
modul condiţional-optativ.

Atât propoziţiile enunţiative, cât şi propoziţiile interogative pot fi exclamative sau


neexclamative.

Fraza este o comunicare alcătuită din două sau mai multe propoziţii.

Clasificare :
după rolul lor în frază, propoziţiile sunt:
principale – când au înţeles de sine stătător, nu depind de înţelesul altei propoziţii din
frază;
secundare (subordonate) – când înţelesul lor depinde de înţelesul altei propoziţii din frază.
după relaţia lor cu fraza, propoziţiile pot fi:
principale;
subordonate;
independente – când fac parte dintr-un text fără a face parte dintr-o frază;
incidente – atunci când nu au legătură cu fraza şi comunică o stare, o indicaţie, o
atitudine sau o precizare a autorului sau a unui personaj.
Propoziţia regentă este propoziţia de care depinde o propoziţie subordonată. Acceasta
poate fi principală sau secundară.
De fapt, propoziţiile subordonate depind de un anumit cuvânt din regentă, numit
element regent.
Raportul propoziţiilor în frază:
raport de coordonare între propoziţii de acelaşi fel, fie principale, fie secundare;
raport de subordonare între o propoziţie subordonată şi regenta ei.

Subordonarea se realizează în frază cu ajutorul elementelor de relaţie (cuvinte de


legătură, de subordonare peste care nu se poate trece când despărţim fraza în unităţi
logice):
• conjuncţii: că; să; ca să; ca…să; dacă; de (dacă, să, încât); fiindcă; căci; încât;
deşi; deoarece; întrucât.
• locuţiuni conjuncţionale: din cauză că; din pricină că; cu scopul să; pentru ca să;
până ce; după ce; din moment ce; cu toate că; măcar că; măcar să.
• părţi de vorbire cu valoare de relaţie în frază. Acestea au funcţie sintactică în
propoziţie pe care o introduce şi din care fac parte:
o pronume si adjective pronominale relative: cine; care; ce; cât; câtă; câţi;
câte; cel ce; ceea ce; cei ce; cele ce;
o pronume si adjective pronominale nehotărâte: oricine; orişicine; oricare;
orişicare; orice; orişice; oricât; oricâţi; oricâtă; oricâte;
o adverbe relative (uneori însoţite de prepoziţii: unde; când; cum; încotro;
o adverbe nehotărâte: oricum; orişicum; oricând; orişicând; oriunde;
orişiunde.
Etapele de analiză a frazei:
1) sublinierea predicatelor şi identificarea naturii lor;
2) încercuirea elementelor de relaţie;
3) poziţionarea barelor de separaţie :
o înaintea elementelor de relaţie încercuite;
o între predicate alăturate;
o la virgula dintre predicate;
o între două conjuncţii subordonatoare alăturate;
o între o conjuncţie coordonatoare şi una subordonatoare la început de frază;
o după sens.
4) numerotarea propoziţiilor în faţa barei de separaţie în funcţie de apariţia sau
prezenţa elementului de relaţie;
5) verificarea egalităţii dintre numărul de predicate şi numărul de propoziţii;
6) clasificarea propoziţiilor.

Expansiunea reprezintă acţiunea de transformare a unei părţi de propoziţie


într-o propoziţie prin adăugarea unui predicat şi a unui element de relaţie sau
aducerea verbului deja existent la un mod personal.

Nu are banii necesari cel nemuncitor.

Nu are banii de care are nevoie cine nu vrea să muncească.

Contragrea constă în transformarea unei propoziţii a frazei într-o parte de propoziţie


prin eliminarea elementului de relaţie şi aducerea predicatului la un mod nepersonal
sau chiar eliminarea predicatului.

A fost unde l-a trimis mama lui.


A fost la mare.

Cine are bani pleacă unde vrea.

El pleacă acolo.

Uneori identificarea felului propoziţiilor subordonate este dificilă. In aceste


situaţii, se recomandă contragerea propoziţiei şi determinarea funcţiei sintactice a
părţii de vorbire rezultate prin contragere, propoziţia subordonatoarea având aceea
funcţie în cadrul frazei.