CRIMINAL AL INTAMPLARII

Studiu de caz

de Victor Zamfir

Desi pare un paradox, in Romania, foarte multi detinuti iau asupra lor fapte pe care nu le-au
savarsit. Din spatele gratiilor, acestia trimit la Politie si Parchet scrisori prin care se
"autodenunta" pentru furturi, violuri, talharii si chiar crime. Cei mai indarjiti sunt condamnatii
pe viata, oameni care nu mai au nimic de pierdut. Mai devreme sau mai tarziu, familiile
inceteaza sa-i mai viziteze, prietenii ii uita si atunci timpul pare sa stea in loc. Nu e de mirare,
ca un drum in afara inchisorii sau speranta reducerii pedepsei pe seama decretului dat de
Ceausescu in 1988 ii determina sa trimita autodenunturi false. Ei incearca din rasputeri sa-i
convinga pe anchetatori, oferind cat mai multe detalii despre victima, despre locul crimei
precum si despre modul in care au "comis" fapta. Motivatiile lor sunt multe si diversificate,
mai toti simtindu-se intrucatva victime ale justitiei.

Uneori, "comertul" cu crime ii ajuta sa suporte mai usor regimul de detentie. Fie ca spera sa
beneficieze de cateva minute in plus la vorbitor, fie ca tanjesc sa-si imbratiseze copiii sau sa
primeasca pachete de la cei dragi. Puscariasii fac acest asa zis "serviciu" politistilor si
procurorilor, luand asupra lor infractiuni ramase cu autor necunoscut. Unii dintre puscariasi
fac autodenunturi pur si simplu, din bravada, dandu-se drept criminali in serie - cei mai temuti
si respectati in randul "parnaiasilor". Mai sunt si cei care vor sa incalce legea din interese
strict materiale. De-a lungul timpului, procurorii s-au lovit si de situatii in care detinutul isi
lua cat mai multe fapte asupra sa, pentru ca ulterior, in cazul "fericit" in care ar fi fost
condamnat, sa prezinte instantei probe si martori care sa-l scoata din culpa. Daca acest tertip
ar fi reusit, "nedreptatitul" ar fi cerut daune statului pentru ca fusese condamnat abuziv.

O alta situatie, speculata mai ales de tigani, este incadrarea juridica a minorului care, pana la
varsta de 14 ani, nu raspunde penal pentru faptele comise. Au existat numeroase cazuri in care
copiii erau trimisi la inaintare, parintii sau fratii vinovati incercand astfel sa scape de
inchisoare.

Un alt posibil avantaj al autodenuntatorilor este acela ca, odata mutati in arestul politiei -
unde viata este mult mai usoara - pot obtine si anumite sporuri. Cei care au norocul sa se
intoarca in arest desfasoara diverse activitati pe perioada cat sunt anchetati: renovari,
curatenie etc. Plata pentru aceste servicii este comprimarea pedepsei. Cinci zile de arest sunt
considerate aici sapte astfel ca, daca au sansa sa stea o luna la politie, castiga o saptamana de
libertate.

Pe 26 ianuarie 1988, Nicolae Ceausescu a dat vestitul decret de amnistiere a unor infractiuni
si de reducere a unor pedepse. Conform articolului 1, erau amnistiati toti infractorii cu
pedepse de pana la zece ani de inchisoare, iar cazierul lor devenea imaculat. Pedepsele cu
inchisoarea, mai mari de zece ani, erau reduse la jumatate. O buna bucata de vreme, acest
decret a fost speculat de chiriasii penitenciarelor care au incercat sa-si micsoreze pedepsele,
luand fapte petrecute inainte de 1988. Ei isi faceau un calcul aritmetic simplu. Spre exemplu,
un detinut care avea de ispasit 10 ani "cumpara" o fapta de 15 ani, petrecuta inainte de 1988,
care intra sub incidenta decretului. Sperau ca pedeapsa mai mare, cea luata in considerare de
justitie, sa beneficieze de aceste prevederi si sa fie bineinteles, redusa la jumatate. Asta
insemna ca in loc de 10, "norocosul" statea la racoare doar 7 ani. Multi si-au incercat norocul
si pe aceasta cale.

Pentru a "cumpara" o crima, detinutii platesc bani grei. In spatele gratiilor, "scorurile" acestei
practici sunt de ordinul miilor de dolari. Autorii de drept ai unor fapte sau cei care au auzit de
un asemenea caz in care criminalul nu a fost descoperit, fac "negot" cu infractiunea
respectiva, cerand in schimbul informatiilor bani sau bunuri de la cei interesati.

Altii merg insa si mai departe. Isi vand o fapta, inca nedescoperita de autoritati, astfel ca
tovarasul de detentie aflat in pragul liberarii, sa o denunte capatand o bila alba in fata
comisiei. Pentru buna purtare, "delatorul" poate obtine o reducere substantiala a pedepsei.

Pe parcursul activitatii sale, psihologul Gheorghe Florian, seful Directiei de Educare si

Psihologie Penitenciara, a intalnit deseori acest gen de probleme. "Detinutii vorbesc intre ei si
povestesc de regimul din alte penitenciare. Prin autodenunturi ei incearca sa fie mutati
dintr-o inchisoare in alta, mai ales cand se pune problema eliberarii conditionate. Daca li se
spune ca intr-o puscarie, comisia care stabileste acest lucru este mai ingaduitoare, se lasa
purtati de val si trimit autodenunturi false. In ceea ce priveste decretele de amnistiere a unor
infractiuni si de reducere a unor pedepse, majoritatea detinutilor sunt prost informati si
consiliati de tovarasii de celula. Traim totusi, intr-o tara democratica si nimeni nu-i poate
impiedica sa trimita astfel de scrisori. Nu am auzit inca de vreun caz in care acest lucru sa
functioneze."

Cand l-am intalnit prima data pe Marius Csampar la penitenciarul de maxima securitate
Rahova, l-am intrebat cati ani are. M-a privit nedumerit: "Executati sau varsta?". Este
MSV-ist si avea 26 de ani, dintre care 10 petrecuti in spatele gratiilor. Vietasii sau MSV-istii,
cum isi spun cu mandrie intre ei, (MSV fiind prescurtarea deja arhaicului "munca silnica pe
viata", termen conservat cu sfintenie de "rechinii" penitenciarelor) sunt aparent, cei mai
disciplinati. In spatele acestei resemnari se ascund insa, teribile frustrari si uneori, o adanca
sete de razbunare.

Pe 21 septembrie 1997, Csampar a fost arestat pentru crima de la stadionul Olimpia. Atunci,
impreuna cu tovarasul sau, zis Jaga, l-a omorat din bataie pe un "locuitor al canalelor". La
crima a asistat si un al treilea individ, despre care vietasul spune ca este la fel de vinovat:
"Pentru faptele in baza carora am fost arestat, am fost condamnat abuziv. Spun asta pentru
ca nu am fost crezut pentru nimic in lume. Tot ceea ce am spus nu a fost luat in considerare.
Ba mai mult, autorul principal de la fapta din Olimpia a fost lasat afara si chemat ca martor
acuzator, desi el incepuse scandalul si atunci m-am decis sa fac un joc pe muchie de cutit,
foarte periculos pentru mine, dar si pentru anchetatori ". Acesta a fost momentul cheie care a
declansat furia autodenunturilor.

Ca toti detinutii, Csampar se numara printre fanii emisiunilor "Urmarire Generala" si "Brigada
Mobila". Rubrica lui favorita era cea despre infractiunile cu autor necunoscut, prezentate de
Emanuel Isopescu pe finalul emisiunii. Realizatorul facea apel la toti cei care puteau sa ofere
indicii si informatii in cazurile respective. Nu stim daca a reusit in demersul sau insa, ceea ce
stim cu siguranta este ca l-a inspirat teribil pe Csampar. Cu creionul si hartia pregatite din
timp, acesta astepta cu nerabdare ora inceperii emisiunii si lua constiincios notite. "Din 1998,
daca am vazut eu ca emisiunea asta e atat de amabila si-mi da ceea ce vreau eu, fapte pe
care de altfel le cautam dinainte, n-am mai luat si din alta parte. Ca sa iei de la hoti, nu prea
ai incredere. Nu-ti dau informatiile care trebuie, nu-ti dau toate detaliile si mai multe chestii.
Asa ca luam de la "Urmarire Generala" crime care bineinteles, sa fi fost facute cat eu eram
liber. Le luam, mai asteptam o luna, doua si faceam autodenuntul. Si eu nu cred ca
televizorul mintea, pentru ca asta s-ar fi dovedit apoi in ancheta".

Csampar si-a amintit amuzat de un caz pe care l-a vazut in emisiunea "Brigada Mobila".
Entuziasmat de cruzimea crimelor, n-a mai avut rabdare si s-a pus pe scris: "Erau cinci crime
la Bistrita, niste femei sugrumate si aruncate intr-un put, la o scoala, parca... Dar eu n-am
stat pana la final sa vad daca autorul e prins si am inchis televizorul. A doua zi, am trimis
autodenuntul de la Jilava si omul care a verificat mi-a spus sa o las balta. Am lasat-o, ce era
sa fac, ca mi-am amintit ca emisiunea asta nu dadea cu AN-uri".

Din peste 20 de autodenunturi, trei au fost adevarate. Pentru unele este inca cercetat, iar
celelalte s-au dovedit a fi false. Finalitatea "jocului" sau, marturiseste Csampar, este aceea de
a pacali justitia. Detinutul cauta sa stranga la dosar cat mai multe omoruri, dupa care sa le
demonteze rand pe rand, in fata magistratilor, cu ajutorul unor martori cheie. "Vreau sa
dovedesc la o tara intreaga ca legea e pot sa spun, usor de influentat si nu ia in considerare
tot ce exista intr-un dosar. Eu stiu cum se face in strainatate, in Europa. Se tine cont de
prezumtia nevinovatiei. Veti vedea ca eu voi scapa de toate aceste autodenunturi si nu voi
ramane pe viata in parnaie! Dupa calculele mele, la 50 de ani voi fi liber".

Dincolo de "jocul" sau cu justitia, Csampar a transformat aceasta practica intr-o afacere.
"Daca stii sa faci afaceri, traiesti mult. Am primit pachete, am fost vizitat, asta pana cand
oamenii mei au cazut din nou la parnaie. In urma cu cativa ani, un om a fost liberat pe seama
informatiilor "vandute" de mine. I-am dat o fapta de-a mea mai veche si el m-a denuntat
autoritatilor. In fata comisiei de liberare a contat mult si tovarasul meu a iesit inainte de
vreme. Mi-a dat atunci bani, haine si un televizor, dupa care mi-a adus pachete si m-a vizitat
cam o data pe luna".

In aprilie 1991, la fostul hotel Grivita, de langa Gara de Nord, intr-una din camere, a fost
descoperit cadavrul unui barbat. La vremea respectiva, cazul a fost extrem de mediatizat.
Victima fusese talharita si omorata de catre un individ care se cazase in acel hotel sub o
identitate falsa. Pana in ziua de azi, dosarul a ramas cu autor necunoscut. De-a lungul
timpului, acest omor a fost tinta mai multor autodenunturi.

Comisarul sef Dan Antonescu, de la Serviciul Omoruri, Politia Capitalei, ne-a declarat: "Noi
am pastrat anumite elemente din caz care nu au fost facute publice, ca sa avem o cheie de
control. Cei care se "autodenunta" nu stiu aceste lucruri si inventeaza pe marginea celor
vazute la televizor". Cu toate acestea, anchetatorii trebuie sa ia in considerare orice astfel de
"sesizari" si sa le aloce timp pretios, uneori in detrimentul unor cauze reale. "E un balast de
care nu poti scapa fara sa-l verifici. Avem obligatia totusi, sa facem verificarile si, de cele
mai multe ori, rezulta ca detinutul a urmarit alt scop decat cel enuntat in denunt: pachete,
vorbitor, plimbari de la un penitenciar la altul etc.".

Sandu Marian Ion ispaseste o pedeapsa de 30 de ani de inchisoare pentru dublu asasinat. In
urma cu trei ani, aflat in penitenciarul Jilava, detinutul a trimis la politie o scrisoare, in care
spunea ca el este autorul de drept al crimei de la Grivita. In acea perioada, Sandu era coleg de
celula cu Csampar, cel care i-a sugerat sa faca acest pas. "Pe mine, la Jilava, ma tineau la
periculosi. Aveam deja doua mortaciuni si nu ma lasau pe camera mare. Am facut un
autodenunt pe Grivita pentru ca am patru copii si la Jilava nu puteam sa-i vad, sa-i strang in
brate. Asta n-a mers si mi-am mai luat o fapta. Am stat atunci o saptamana pe Capitala si
i-am vazut".

Spre deosebire de Csampar, Sandu e de parere ca nu e indicat sa te "joci" cu politistii si cu

procurorii. De cand este "cazat" la Rahova, familia il poate vizita, iar detentia i se pare mai
usoara. Nu mai are de gand sa faca si alte autodenunturi pe viitor: "Atunci cand iei o
mortaciune, politia stie ca nu esti tu. Te duce pe traseu, dar nu iti spune pe fata. Abia a doua
zi vine procurorul. Cu procurorul nu te joci. El nu stie ca tu ai regizat si te condamna".

La nici o saptamana dupa Sandu, politistii au mai primit un autodenunt pentru cazul Grivita.
Autorul era nimeni altul decat Csampar: "Eu i-am dat fapta. Banuiam ca n-o sa-i mearga. Am
vrut sa-mi faca teren liber. Fapta cu cat e mai veche, cu atat e mai plauzibila. Dupa aia am
luat-o eu. Din pacate, nu a mers nici pentru mine pentru ca nu am avut oamenii potriviti. Mie
imi trebuia un om care sa semene cu descrierile martorilor de atunci. Daca n-ai om, nu pun
botu' la vrajeala".

In spatele zidurilor inalte, ingradite cu sarma ghimpata, informatia circula liber de la un

detinut la altul. Un lucru este clar: ce se face pe detentie, se face cu targuiala. Acest mecanism
este declansat, in aproape toate cazurile, de interese de ordin material. Principiul cererii si
ofertei functioneaza din plin in acest "negot", tinut in frau de MSV-isti.

Exista insa si detinuti care iti dau fapta degeaba sau chiar te platesc ca sa o iei. "Un om, cand
iti da o fapta fara sa-ti ceara nimic in schimb, o da la cineva de incredere, pe care se
bazeaza. Pai dau o crima cuiva si-i zic - du-te cu ea! - si la ancheta politistul il prinde cu
minciuna. Si-l ia la bani marunti: de unde ai fapta, a cui e si cine ti-a dat-o? Ori il ia cu
frumosul, ori cu uratul. Majoritatea parnaiasilor se corup cand ii iei cu frumosul", a mai spus
Csampar.

Sandu Marian a povestit ca in urma cu un an, un hot de masini i-a oferit bani grei ca sa-l scape
de puscarie. "Omul era primar (in jargonul detinutilor, "primar" este cel care se afla la
prima condamnare). Eu trebuia sa iau 5000 de parai si sa cad la intelegere cu procurorul.
Imi luam mai multe mortaciuni pentru care tovarasul meu ma denunta si el scapa mai usor.
Dar treaba n-a mers asa".

Pentru Csampar si alti impatimiti ai autodenunturilor, viata in penitenciar este o loterie. Dai
cu zarul. Ai castigat, e bine. Ai pierdut, asta e. Poate ai mai mult noroc data viitoare. "Ca sa
scap de MSV, sunt in stare sa-l aduc chiar si pe prezentatorul de la "Urmarire Generala" ca
martor. El poate dovedi cel mai bine de unde au fost luate toate aceste fapte, ca doar el le-a
dat la televizor nu eu!", conchide Csampar.

A doua oara cand l-am intalnit pe Csampar, am primit de la acesta un jurnal in care era
descrisa o buna parte a vietii sale. Jurnalul fusese scris in 2-3 ani, cu greutate. Scrisul era citet
de cele mai multe ori, dar nici pe de parte nu lasa impresia omului inteligent si cult pe care
Csampar incearca sa o creeze. Un lucru clar poate fi observat inca de la prima vizita: Marius
Csampar se contrazice si se impiedica in propriile marturisiri. Minciuna este folosita de marea
majoritate a infractorilor si nu este de mirare ca ceea ce confirma intr-un anumit moment,
infirma imediat in urmatorul. Scopul meu nu a fost de a-l combate si contrazice pe Csampar,
ci de a afla ce l-a motivat, atat in a ucide cat si in a se autodenunta.
Jurnalul mi-a aratat modul si motivul pentru care vietasul a ucis insa si jurnalul respectiv
incerca sa faca jocul criminalului. Cazul de la Grivita era descris cu exactitate, dar asa cum l-a
prezentat Csampar politiei, nu cum s-a desfasurat in realitate. Existau amanunte care
corespundeau si pe care nu le putea cunoaste decat autorul crimei sau, atentie, un om care a
actionat in zona Garii de Nord a capitalei. Iar Marius conform jurnalului, a facut timp de
cateva luni parte dintr-o gasca de infractori care actionau in trenurile proaspat sosite in gara.
Operatiunea este simpla: cum soseste un tren in gara, infractorii se urca in el si colinda
dintr-un vagon in altul in cautarea victimelor. Acestea ar trebui sa doarma in compartiment
fara a realiza ca au ajuns la capatul destinatiei lor. Este de ajuns ca infractorul sa deschida
usor usa fara a-l trezi pe calator, sa insface geanta s-au valiza pe care au pus ochii si sa se faca
nevazuti cat mai repede. Uneori, calatorul se trezeste si-i surpinde pe hoti asupra faptei. De
aici mai departe, furtul evolueaza unii infractori dedandu-se (si nu numai pentru a scapa) la
acte de violenta.

A ucis prima data in 1993, pentru bani. „Ramasesem fara bani si cunosteam o femeie care
vindea vin si tuica. Am batut la usa si cand a deschis am tabarat pe ea cu pumnii si
picioarele. Nu am vrut sa o omor dar soarta a decis altfel”. Toate crimele sale s-au desfasurat
in acelasi mod. Fie ca a fost vorba de un tovaras sau de o victima talharita, atacul s-a
desfasurat rapid si cu violenta maxima. “A patra victima a fost un tovaras de-al meu.
Furasem impreuna din cateva masini si el, cat am lipsit eu, a ascuns din lucruri. Am pus
mana pe un par si l-am batut. Pai, ce sa ma mai opresc?! Daca am inceput, hai sa si termin” ,
a explicat Marius Csampar.

In total s-au dovedit 6 crime. „Cam la fiecare am tăiat victima. În 1994, au fost două prin
decapitare. După ce i-am tăiat capul, am venit cu el încoace si i l-am aruncat în apă. Te simţi
puternic când faci aşa ceva!”. „La ultima am făcut o greşeală ce m-a costat detenţia pe viaţă:
l-am lăsat pe acel martor să trăiască”.

Intre decembrie 1993 si aprilie 1997 a trait numai din furturi si talharii. De cate ori nu i-a mai
convenit gasca din care facea parte, a dat foc, a ucis si a schimbat zona. A trait in canale
printre boschetari, a avut contacte sexuale cu acestia, a fost liderul unora dintre ei si tot cu ei a
petrecut timpul furand, dand spargeri si uneori ucigand. Intr-un canal din parcul Titan unde
timp de opt luni a stat impreuna cu o satra de boschetari, strangea lucrurile adunate in timpul
spargerilor. Cand unul dintre boschetari a inceput sa-i conteste autoritatea, l-a ucis in timp ce
dormea, i-a taiat capul si a dat foc canalului. A avut grija sa actioneze cand erau numai cei doi
in „adapost”. Corpul l-a aruncat in lac, capul in incendiu.

Faptul ca risca sa primeasca pedeapsa maxima nu l-a impiedicat sa mai atenteze la viata
cuiva. Csampar a incercat sa-l omoare pe procurorul Molcut, cel care ii instrumenta cazul.
„I-am cerut sa ma lase in pace pentru ca altfel ma supar si iese rau. M-a luat in ras. Cand
m-au arestat mi-am ascuns o lama in gura. Pe vremea aia inca nu te perchezitionau cum o
fac in ziua de azi. Am vrut sa-l mierlesc pe loc da’ a avut noroc ca au sarit tablagii pe mine si
am ratat”. Povesteste criminalul surazand. Singurul sau regret este acela ca este inchis. Se
considera un om inteligent, mai destept decat anchetatorii sai si singurul motiv pentru care
acestia au aflat despre faptele sale, este acela ca asa a vrut el.

Incepand de la 12 ani, Csampar a trait numai prin orfelinate si penitenciare intr-o societate
violenta si deformata. Fara doar si poate este un infractor si un criminal. Ar fi continuat sa
ucida cu siguranta. Avea toate datele, obisnuinta, motivatia si mobilul. Conform legii, are pe
constiinta sase crime in patru ani. Pentru alte trei continua sa fie cercetat. Initial nu si-a propus
sa ucida, apoi a fost fortat de imprejurari. Este un sociopat fara constiinta, bolnav fara
intoarcere si singura autoritate pe care a acceptat-o vreodata a fost din partea unei femei care
a murit cand avea 12 ani. Spera sa iasa candva, ori pentru buna purtare, ori prin pacalirea
justitiei. Instiga colegii ori de cate ori are ocazia si face petitii si proteste pentru te miri ce
motiv. Din pacate istoria noastra sociala are un caz care se numeste Marius Csampar. Cat la
suta este produs al societatii, justitiei sau intamplarii sau cat la suta este o bestie fara seaman,
aproape ca este imposibil sa aflam. Din ce se vede, Marius Csampar este un pic din toate.
Colegii din penitenciar l-au numit „Ramaru 2”. Eu l-as numi Marius Csampar, un nume care a
gasit o pista de lansare pe culmile gloriei. Iar aceasta cale este tocmai legea pe care el incearca
sa o combata.

Marius Csampar, in prezent inchis la Poarta Alba,

Constanta

Nota: Atat cercetarea practica cat si cea teoretica au fost facute de catre autorul proiectului.