Sunteți pe pagina 1din 2

Universitatea Ecologică din București

Facultatea de Drept

Student – Antemia Valentin


Anul 1/ IFR

TEMĂ

Profilul psihocomportamental al criminalului Râmaru Ion

Criminalul Râmaru Ion


Către a doua jumătate a anului 1970 și prima jumătate a anului 1971 au
apărut o serie de omoruri și tentative de omor comise noaptea în București și
care semănau între ele. În anul 1970 a avut loc primul omor, iar perioada 4
martie- 5 mai 1971 au avut loc 3 omoruri deosebit de grave și 4 tentative de
omor. Ulterior s-a descoperit că între primul omor din 1970 și seria de la
începutul anului următor, au mai avut loc trei tentative de omor. Un total de 4
omoruri și 7 tentative de omor.
Victimele au fost întotdeauna de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 30
și 40 de ani.

Mod de operare:
 Merge prin oraș noaptea în căutarea victimelor, acesta le ucide atât în
plină stradă cât și în locuri mai retrase;
 Acesta acționa de cele mai multe ori în condiții meteo nefavorabile
( ninsoare, ploaie torențială, zăpadă);
 Toate victimele sunt agresate sexual după loviri cu obiecte contondente,
obiecte tăietoare-despicătoare probabil topor și cuțit;
 Criminalul dezbrăca victimele și le viola după ce le lovea brutal.
„Semnătură”:
-consideră femeile niște obiecte pe care le depersonalizează, le mutilează
și apoi le lasă în diferite poziții menite să șocheze pe oricine la descoperirea
cadavrelor.
-la descoperirea cadavrelor au fost găsite urme ce constau în fire de păr în
mână, pete de sânge pe hainele victimei, mușcături în zona sânilor și vaginală,
bucăți de dermă purtătoare de urme, lenjeria de corp era ruptă și aruncată, tăiate
și înțepate la nivelul capului prin lovirea cu un corp contondent ( toporișcă, bară
metalică).
Tipologie: Dezorganizat
 victime străine/necunoscute;
 violență înainte de a comite omorul/tentativa de omor/viol/tentativa de
viol;
 inadecvat din punct de vedere social și incompetent a întreține relații
sexuale normale.
 deși riscul de a fi descoperit în timpul comiterii faptelor este foarte mare,
prin prisma locurilor pe care le alege, prezintă un stres situațional minim
(nu își abandonează „prada” decât atunci când riscul de a fi văzut de
vecini este iminent).
 comite acte sexuale după moartea victimei şi lasă cadavrul în locuri ușor
de descoperit. - nu conversează cu victima, atacând-o sălbatic și apoi
depersonalizând-o.

S-ar putea să vă placă și