„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern subiectiv, al lui Camil

Petrescu, aparut in 1930, impartit in doua carti, corespunzator celor doua jumatati ale titlului: cartea
infatiseaza istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu, iar metafora din titlu ar putea sugera ratacirile
personajului prin „noapte”, incertitudinile sale legate de iubirea pentru Ela, sotia sa, iar cartea a 2-a
constituie un jurnal de companie in care este evocat spectacolul razboiului.

Romanul este impartit in 13 capitole, in capitolul intai, „La Piatra Craiului in munte” este conturat cadrul
geografic, social si psihologic in care se afla personajul.

Romanul incepe cu prezentare lui Stefan Gheorghidiu, potrivit juralului de front al acestuia, profesor de
filozofie, proaspat sublocotenent revervist in primavera anului 1916, acesta contribuie la amenajarea
fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei ceea ce constituie incipitul romanului.

Capitolul al doilea „Diagonalele unui testament” incepe in mod abrupt, printr-o marturisire. „Eram insurat
de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma inseala…Era o suferinta de
neinchipuit care se hranea din propia ei substanta”.

Inceputa prin anii 1912 -1913, in Universitatea bucuresteana, iubirea dintre Stefan Gheorghidiu, student
la filozofie, si Ela, studenta la Litere, cunoaste un moment de fericire, printr-o iubire nascuta din orgoliu,
tanarul fiind magulit de admiratia pe care i-o aratau colegii pentru ca era „atat de patimas iubit de una
dintre cele mai frumoase studente”.

In acest capitol protagonistul desfasoara firul dragostei pentru Ela, de la primele intalniri pana la
momentele dinaintea plecarii lui la razboi.

Dupa ce se casatoresc, cei doi tineri traiesc in conditii materiale modeste, pana in momentul in care o
schimbare le modifica viata. De Sfantul Dumitru, intreaga familie Gheorghidiu este invitata la unchiul
Tache – personaj balzacian zagarcit si foarte bogat – a carui moarte apropiata deschide perspectivele
mostenirii.
In mod paradoxal peste doar trei saptamani, cand unchiul Tache moare, familia afla ca ii lasase lui Stefan
o avere, din care ii ramane destul chiar si dupa procesul pe care mama sa si rudele i-l intenteaza. Pentru
Ela banii devin o sursa de noi placeri, cumparaturi costisitoare, case elegante, petreceri si admiratori.
Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de probleme pragmatice, amestecandu-se in certurile iscate
de testament, in afaceri, desi el ar fi vrut-o „mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare”.

In capitolul al treilea, „E tot filozofie…” aici fiind prezentata viata moderna a tinerei familii, cu petreceri,
vizite si dans – preocupari care ii aduc suferinta tanarului ars de febra ideilor.

Stefan a fost atras in afaceri paguboase de Nae Ghiorghidiu, fratele tatalui sau, insa cand realizeaza ca
este incapabil sa se descurce in aceste afaceri si ca nu face parte din aceasta lume, Stefan se reintoarce
cu sete la studiul filozofiei, spre cursurile de la Universitate.

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, aparuta nu se stie de unde, Ela este atrasa intr-o lume
mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii nocturne
sau escapade, lume in care ea se simtea umitor de bine. In casa Anisoarei, cunoscusera „un vag
avocatel, dansator, foarte cautat de femei”, domnul G.

Astfel, Ela coboara din mitul iubirii transcendente, in eterna realitate.

Excursia la Olanesti, de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena, cu o banda de prieteni, printre care si
admiratorul Elei, declanseaza criza de gelozie a personajului principal, Stefan, care pune sub semnul
indoielii fidelitatea sotiei, orice element provoaca in sufletul sau catastrofe chinuitoare, Ela mananca din
farfuria domnului G., asezati la aceeasi masa. La randul sau el se razbuna pentru umilinta de a fi fost
tradat, aducand acasa intr –o noapte o femeie „usoara”, iar Ela il paraseste.

Capitolul al patrulea, „Aceasta-i rochia albastra” prezinta impacarea dintre cei doi soti.
Primavara lui 1916 ii gaseste pe soti impacati si relativ linistiti, in anul 1916. Concentrat fiind la Piatra
Craiului, Gheorghidiu o aduce pe Ela la Campulung, pentru a-i fi aproape.

Sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, nu-si gaseste sotia acasa, iar cand Ela soseste acasa
pe la 8 dimineata, o goneste fara sa ii asculte explicatiile, convins ca „niciodata femeia aceasta nu ma
iubise”, propunandu-i sa divorteze.

Capitolul al saselea, „Ultima noapte de dragoste” incheie cartea intai si rezuma cele doua zile de permisie
ale lui Gheorghidiu pentru a o vedea pe Ela, dar intalnirea ii sporeste incertitudinile, amplificate de
prezenta domnului G. in acelasi oras.

Georghidiu gaseste aici o alta Ela cu obiceiuri si gesturi pe care nu i le cunostea si care ii arata intreaga
micime sufleteasca, Ela se arata ingrijorata ca ar putea ramane saraca in caz ca el va muri in razboi si ii
cere sa o treaca in testament.

Cartea a doua a romanului incepe cu capitolul „Intaia noapte de razboi” care ilustreaza o imagine de
groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.
Invalmaseala care precede atacul, spaima si apropierea mortii aduc razboiul la limitele omescului. In fata
urgia razboiului, gelozia sa ii pare lui Gheorghidiu ridicola si neserioasa.

In capitolul „Fata cu obraz verde la Vulcan”, actiunea este mutata in satul Vulcan, in afara campului de
lupta, unde Ghiorghidiu este trimis sa cerceteze.

Capitolul „Intalniri la apa Oltului” prezinta peisajul sublunar, in care soldatii dispar ca intr-o alta lume,
ordinele contradictorii producand haos.

Capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” sintetizeaza cartea a doua, un soldat, Mrin Tuchei
spunea intruna „ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”, iar altul este socat pentru ca a vazut cum un obuz
i-a retezat capul lui A Mariei, care fugea asa fara scop, dupa locotenent.

Tabloul razboiului este reconstituit ca spectacol inspaimantator cu sugestii apocaliptice. Ranit si spitalizat,
Gheoghidiu se intoarce la Bucuresti. Scrisoarea anonima care il instiinta ca Ela il inseala aproape ca nu
mai conteaza, convingerea lui fiind formata, fiind primit de Ela cu dragalasenie, dar el o simtea ca pe o
straina si ii propune sa se desparta, gandind nepasator „sunt obosit, mi-e indiferent daca este nevinovata”
desi candva „as fi putut ucide pentru femeia asta”.

La sfarsitul romanului, el ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, „absolute tot ce e in casa, de la
obiecte de pret, la carti…”de la lucruri personale, la amintiri. Adica „tot trecutul”, despartindu-se de ea.