Procesul decizional.

Decizia

Cele cinci funcţii ale procesului de conducere se finalizează cu momentul luării unei decizii specifice
fiecărei activităţi.

Momentul esenţial al procesului de conducere este reprezentat de decizia managerială.

Fiecare funcţie a procesului de conducere se finalizează cu un act decizional astfel:
• Funcţia de previziune - decizia privind obiectivele şi direcţiile de acţiune;
• Funcţia de organizare - decizia privind formele si metodele de organizare;
• Funcţia de coordonare - decizia de armonizare intre personal si activităţi;
• Funcţia de antrenare - declanşare a acţiunii - decizia privind motivarea personalului;
• Funcţia de control - reglare - decizia privind corecţiile necesare realizării obiectivelor.

Diferenţa între a hotărî si a decide :

A hotărî = act unilateral; nu are la bază mai multe variante posibile de rezolvare a problemei; este un
act de voinţă.
A decide = proces ce are la baza identificarea unei probleme, culegerea datelor privind problema
sesizata, prelucrarea datelor, elaborarea variantelor posibile decizionale, alegerea unei variante din cele
elaborate.

Decizia ca proces se identifica cu existenta a doi parteneri: decidentul şi obiectivul.

Decidentul poate fi individual sau colectiv.

Obiectivul şi decidentul există într-o relaţie biunivocă de condiţionare reciprocă ce acţionează într-o
perioadă de timp determinat.

In acest sens, decizia este luata intr-un mediu caracteristic ei in care exista factori externi si interni de
natura economica, sociala, tehnica.

Factorii externi:
• prevederile normative,
• limitările meta-informaţionale care pot fi statice sau dinamice. Aspectul static este dat de
1
 caracterul universal si valabil pe o perioada determinata de timp a unui tip de informaţie.
Aspectul dinamic – este dat de timpul relativ scurt al existenţei informaţiei si de puternicile
influenţe externe ce ii influenţează conţinutul.
• limitările organizaţionale – tipologia organizaţiei în care funcţionează procesul decizional si
tipologia organizaţională care există in exteriorul organizaţiei si care se intercondiţionează.
• limitarea normativă si cea tehnică: factorii economici si financiarii;
• limitarea conjuncturala.

Factorii interni: factori tehnici, economici, sociali.

• limitările informaţionale in cadrul organizaţiei;
• limitările statice;
• limita de învăţare a organizaţiei;
• limita de comportament in climatul de munca;
• barierele de cunoştinţe;
• motivarea ca acţiune;
• caracteristicile personale ale decidentului;
• limitele performanţelor personalului.

Procesul decizional este procesul prin care un sistem inteligent stabileşte oportunitatea si pertinenta
unei anumite modificări a comportamentului său si elaborează alternative posibile in acest sens,
selecţionând pe una dintre acestea (o singura alternativă), ca acţiune îndreptată conştient pentru
realizarea problemei.

Etapele clasice ale procesului decizional sunt :

1. Identificarea şi definirea problemei;
2. Culegerea datelor si a informaţiilor privind problema;
3. Analiza şi prelucrarea datelor şi a informaţiilor utilizând corelaţia factorilor;
4. Construirea variantelor;
5. Analizarea variantelor propuse şi luarea deciziei;
6. Comunicarea deciziei;
7. Aplicarea deciziei;
8. Controlul aplicării deciziei luate.
2
Etapele procesului decizional se împart în 3 categorii după cum urmează:
• Etape fundamentale: etapele 1, 4, 5, 7;
• Etape complementare: etapele 2, 3, 8;
• Etapă auxiliară: etapa 6.

Caracteristicile deciziei:
1. Decizia trebuie sa fie aplicata la nivel cat mai apropiat de obiectiv;
2. Decizia trebuie luata in timp real si aplicata in timp cat mai scurt posibil;
3. Trebuie sa fie definita de elemente logice precum:
• abstracţia: raţională, formalizată, modelată si simulată;
• să aibă la bază informaţii reale ca premisă a cunoaşterii realităţii si a alegerii variantei optime;
• obiectivitatea.

Clasificarea deciziilor – criterii:

1. După orizontul de timp:

a) Decizii strategice – sunt luate pentru rezolvarea unor problem majore ale organizaţiei,
pentru o perioadă mai mare de timp de un an, de obicei 3-5ani;
b) Decizii tactice – sunt luate pentru realizarea unor acţiuni concrete, imediate cu caracter
de repetitivitate, pentru un orizont de timp cu prins între un an şi o lună;
c) Decizii curente – sunt luate pentru aspect minore ale activităţilor, pentru perioade scurte
de timp, ore, zile;

2. După frecvenţa elaborării deciziilor:

a) Decizii periodice - sunt decizii adoptate la interval de timp nestabilite/ocazionale;
b) Decizii aleatorii – sunt deciziile adoptate la interval de timp nestabilite/ocazionale;
c) Decizii unice – sunt deciziile care au caracter de excepţie;

3. După sfera de cuprindere:

a) Decizii individuale – decizii luate de o singură persoană (decizii curente);
b) Decizii de grup – decizii adoptate la nivelul organelor de conducere;

3
 4. După certitudinea realizării obiectivelor:
a) Decizii certe (în condiţii de certitudine) – decizii a căror aplicare garantează realizarea
obiectivelor ;
b) Decizii de risc (în condiţii de risc) – decizii cu un pronunţat caracter de prevedere ;
c) Decizii incerte (în condiţii de incertitudine)- decizii cu un grad mare de nerealizare a
obiectivelor.

5. Clasificarea deciziilor pe niveluri

A. Modelul piramidal tradiţional – propune trei niveluri înscrise într-o organizaţie
tradiţională :

• Nivelul 1 – deciziile, oricare ar fi ele, luate de una sau, mai multe persoane care decid, sunt situate în
vârful piramidei; pe acestea le vom numi decizii mari sau strategice;
• Nivelul 2 - celelalte decizii care nu sunt luate de cei de la bază sau de cei din vârf vor fi numite
decizii de mijloc (medii) sau tactice, sau, chiar în anumite cazuri de management, înţelegând prin
management acţiunea de a administra un bun;
• Nivelul 3 – deciziile, oricare ar fi ele, sunt luate de indivizi de la bază şi le vom numi decizii mici sau
operaţionale.

decizii
strategice
Sensul creşterii
decizii importanţei
tactice
deciziei
decizii
operaţionale

Modelul piramidal tradiţional

B. Modelul celor trei niveluri

Deciziile se iau în funcţie de domeniul pe care îl acoperă decizia (este vorba despre câmpul de
acţiune a deciziei).
- nivelul decizional al planificării strategice, unde sunt selecţionate obiectivele formale;

4
 - nivelul decizional de execuţie sau de operare, prin care se ajunge efectiv şi eficace la obligaţiile
anterior stabilite;
- nivelul intermediar este nivelul de decizie care nu aparţine celor două categorii anterioare.

6. Clasificarea deciziilor pe metode

• Decizia programată - decizia pe care o ia managerul sau pe care este posibil să o ia este
programată. Caracterul său ideatic este acela că s-ar putea programa pe calculator, în condiţii realiste,
în totalitatea raţionamentelor de identificare şi de rezolvare.
• Decizia non-programată – la acest stadiu apare o nouă distincţie, ţinându-se cont de metodele
utilizate pentru a decide:
- deciziile structurate: în funcţie de numărul acestor decizii, managerul ştie că poate să facă apel
la un anumit număr de algoritmi, de structuri, de raţionamente, care vor fi susceptibile să îl ajute să
înainteze spre faza de rezolvare;
- deciziile hibride sau puţin structurate: chiar dacă abordarea problemei este frontală, dacă
multitudinea de criterii luate în calcul descurajează formarea sa, ne vom găsi în prezenţa unui grup de
decizii care este legitim să desemneze structurile decizionale; acesta este domeniul în care
raţionamentele de tip euristic intervin într-o manieră privilegiată.

Mecanismele deciziei

În practică, întâlnim două modele ale mecanismelor de decizie: modelul „analogic“ şi modelul
„inteligenţă – modelare – alegere“.

A. Modelul analogic
Mecanismele psihologice de rezolvare sau de decizie pot fi considerate ca un sistem de tratament
al informaţiei ale cărui elemente sunt:
- „agendele“ – care cuprind informaţii simbolice şi sunt în strânsă legătură cu diverse relaţii de
ordine, date structurate, modele, imagini;
- „operatorii elementari“ (procese primitive sau funcţii primitive) care pot fi utilizaţi cu
informaţiile disponibile din memorie, transformându-le pe acestea într-un mod perfect definit,
-„programele“ sau regulile jocului permit combinarea diverşilor operatori elementari (...) după
bunul plac al celui care decide: - comportamentul este în mod precis caracterizat prin alegerea

5
programelor pe care ei acceptă să le apeleze. Aceste programe, după ce au fost deja identificate, sunt
grupate în două mari familii ale raţionamentului: algoritmice şi euristice.

B. Modelul „inteligenţă – modelare – alegere“ – model fundamental al deciziei

Procesul de decizie se dezvoltă iterativ, după trei faze distincte şi succesive:

(1) faza „inteligenţă“ sau de „identificare“ – se poate adopta expresiei „a avea inspiraţia să...“;
(2) faza de modelare sau concepţie – cel care decide are dreptul să modeleze şi să reorganizeze
un anumit număr de informaţii, chiar dacă acestea au fost anterior reunite într-un anumit sistem. Prin
această modelare, cel care decide poate să găsească soluţiile cele mai bune;
(3) faza alegerii: este cea mai simplă de definit şi chiar de executat. Având la dispoziţie mai
multe soluţii, cel care decide alege numai una dintre ele, devenind rezultatul deciziei sale.
„Inteligenţă, concepţie, alegere“. Considerând decizia un sinonim al managementului, nu se ia în
considerare atât actul final al alegerii, cât procesul de decizie în ansamblul său. Acest produs cuprinde
trei faze:
- identificarea ocaziilor care justifică deciziile;
- ordonarea soluţiilor posibile şi urmărirea acţiunilor care se întrevăd;
- alegerea unei soluţii optime.
Activitatea de inteligenţă (împrumutând acest termen din vocabularul militar anglo-saxon), prima fază
a procesului de decizie, activitatea de concepţie (proiectare) a doua fază: a inventa, a dezvolta, a
analiza diverse acţiuni previzibile şi activitatea de alegere, cea de-a treia fază, selectarea unei acţiuni
dintre cele care au fost anterior alese.

In sistemul public pot fi evidenţiate trei modele de luare a deciziei identificate pe ierarhia
organizaţională. Model decizional prin abordare :
• politică;
• juridică;
• managerială.