Sunteți pe pagina 1din 2

Imaginea României in presa internationala dupa 1989 şi

vulnerabilităţile sale
Imaginea unei ţări este un construct artificial; ea nu se impune de la sine, ci este
redimensionată prin reprezentările celorlalţi. Ceea ce spun alţii că ar fi România se constituie în
ultimă instanţă în fragmente care compun profilul imagologic al ţării, profil care, în măsura în
care este difuzat de instanţa mediatică internaţională, se inserează şi în mentalul colectiv al
spaţiului occidental.
O abordare analitică a modului în care a fost înfăţişată România în presa străină de după
anul 1989 relevă câteva dimensiuni prin care a fost construit portretul mediatic al ţării.
Astfel, putem remarca trei mari direcţii prin care România a fost reprezentată în media:
● din perspectiva asumării democraţiei: subiectele cu impact mediatic au fost cele legate de
incidentul violent de la Târgu Mureş şi de mineriadele cu care s-a confruntat România. În ceea
ce priveşte primul subiect, el a fost tratat incomplet, accentul fiind pus pe violenţa
interetnică şi pe ura pe care o manifestă românii faţă de celelalte etnii. Deşi
relatările din presa străină au fost vădit inexacte şi unilaterale (nimeni nu a
amintit faptul că cel care apărea în imaginilie difuzate la ştiri şi era bătut, era un
român bătut de maghiari, nu un maghiar bătut de români aşa cum s-a spus), ele
nu au primit nici un fel de dezminţire din partea autorităţilor române. De atunci,
presa străină pare a relua periodic tema minorităţilor din România şi a
discriminării la care sunt supuse acestea. În ceea ce priveşte subiectul mineriadelor, presa
străină le-a condamnat, pe bună dreptate, în
unanimitate, ca fiind o practică nedemocratică.
● din perspectiva protecţiei sociale: subiectul
predominant pe această dimensiune a fost cel legat de
situaţia copiilor instituţionalizaţi. În acest caz, putem
vorbi deja despre un stereotip puternic de imagine,
pentru că subiectul se regăseşte în relatările media în
mod constant. Contextul prezentat de media este unul
sumbru, cu referiri la condiţiile umilitoare din orfelinate,
la practica comercializării de copii şi la abuzurile fizice
şi sexuale la care aceştia sunt supuşi. În acest punct,
se remarcă prezenţa puternică şi constantă a temei în
presa britanică. În ediţia din 1 octombrie 2006, cotidianul The Sun prezintă un reportaj în care
România este acuzată de un vid legislativ care oferă pedofililor britanici libertatea de a “închiria”
un copil cu doar 150 de Euro. Nu se înţelege foarte clar dacă România este vinovată de
existenţa pedofililor sau a existenţei persoanelor fără adăpost şi surse de venituri, în condiţiile în
care legislaţia este aceeaşi.
● din perspectiva imigraţiei româneşti. Subiectele preluate şi difuzate de media pe acest
palier sunt concentrate în jurul a două axe: imigranţii ilegali sosiţi din România şi
comportamentul necivilizat al acestora. Încă din anul 1990, presa austriacă vorbeşte în termeni
negativi despre românii imigraţi în Austria, portretul fiind unul schematic, de la portretul de
cerşetor şi hoţ la cel de barbar (scandalul legat de lebedele mâncate de români la Viena). De
asemenea, presa italiană prezintă schematic şi peiorativ comportamentul românilor aflaţi în
Italia; de curând, cotidianul Il Tempo prezintă practicile lipsite de civilizaţie ale românilor, de la
zgomotul pe care aceştia îl fac la ore improprii până la reţelele de crimă organizată în care
românii se constituie.
Unul dintre cele mai elaborate materiale scrise despre România este controversatul
articol “România la fundul grămezii”, semnat de Tony Judt în The New York Review of Books, în
ediţia din 1 noiembrie 2001. Autorul articolului, un reputat profesor la New York University,
conturează un portret al României în nuanţe peiorative. Articolul abordează problema României
ca singura ţară fost comunistă care nu a reuşit să-şi constituie o identitate democratică; scris
după alegerile prezidenţiale din 2000, articolul aduce în scenă problema ultra-naţionalismului
românesc şi a inconsecvenţei istorice a României (cu referire la poziţia României în cel de-al
doilea război mondial).
Rapoartele de ţară din octombrie 2002 şi noiembrie 2003 reiau tema copiilor
instituţionalizaţi, de această dată într-o notă pozitivă: se remarcă adoptarea de către România a
legislaţiei necesare, dar rămânem încă vulnerabili în ceea ce
priveşte implementarea legilor. Deşi raportul de ţară abordează şi
probleme legate de economie, justiţie sau administraţie, pe plan
mediatic temele cu cea mai mare ocurenţă sunt cele legate de
traficul de copii şi de imigraţia ilegală. Rapoartele de ţară din
următorii doi ani, 2004 şi 2005, articulează o temă nouă, şi anume
tema corupţiei, dar fac referiri şi la vulnerabilităţile din sectorul
administrativ şi din cel economic. Reprezentarea în presa
internaţională însă este realizată prin tema devenită de acum
şablon: copiii aflaţi în orfelinate şi traficul de carne vie, de aici
apărând teme corelative, cum ar fi prostituţia juvenilă şi situaţia
adopţiilor internaţionale. Astfel, ediţia din 24 septembrie 2006 a
cotidianului The Sunday Times publică articolul “Orfanii din
România denunţă anii de abuz”, articol care are ca punct de plecare
scrisoarea unor copii crescuţi în orfelinatele româneşti.
Ultimul raport al Comisiei Europene în ceea ce priveşte România pune sub semnul
întrebării siguranţa alimentară şi deficienţele referitoare la utilizarea eficientă a fondurilor pentru
agricultură. În acelaşi timp, mass media din Italia iniţiază o serie de articole dure şi denigratoare
la adresa imigranţilor români din această ţară. Un articol din 3 octombrie 2006 publicat de
cotidianul Il Tempo vorbeşte despre români ca fiind “o etnie ce apare mereu la cronica neagră”,
readucând în prim plan problema imigraţiei ilegale şi pe cea a reţelelor româneşti de crimă
organizată. De asemenea, cu o zi înaintea Raportului de ţară, cotidianul La Reppublica
abordează problema imigranţilor români clandestini, iar cotidianul britanic The Sunday Times
publică pe 23 iulie 2006 un articol intitulat “ Teama de 45.000 de indezirabili”, cu referire la
imigranţii români şi bulgari în spaţiul britanic.
Aşadar, putem releva în acest moment două mari dimensiuni de vulnerabilitate ale
imaginii României în ceea ce priveşte reprezentarea lor în mass media internaţională: problema
copiilor instituţionalizaţi şi problema imigranţilor români în spaţiul occidental. Aceste două paliere
de imagine au fost redimensionate de către instanţa mediatică, ele constituindu-se ca subiecte
de presă chiar şi atunci când Rapoartele de ţară înregistrau progrese în ceea ce priveşte situaţia
copiilor instituţionalizaţi şi a imigranţilor veniţi din România.
Imaginea României de acum este imaginea României din 1775, pentru că după 1990 s-a
conturat o imagine arhetipică a României de la începutul secolului XX. România este prezentată,
sau mai bine spus reprezentată în media, prin stereotipuri: sărăcie, Ceauşescu, Dracula.
Reportajele elaborate privind ţara în sine sunt rare: România nu beneficiază de prezentări, ci de
reprezentări imagologice.