Sunteți pe pagina 1din 16

ro

Mircea Buzilă © 2009, Editura „Neutrino”


Titlul: Şiruri recurente
Autor: Mircea Buzilă
ISBN 978-973-8916-73-9

o.
Şiruri recurente

n
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BUZILĂ, MIRCEA
Şiruri recurente / Mircea Buzilă. - Reşiţa : Neutrino, 2009

tri
Bibliogr.
ISBN 978-973-8916-73-9

51(076)

eu
.n
w

© 2009, Editura „Neutrino”


Mobil: 0741017700
w

E-mail: editura@neutrino.ro
Editura „Neutrino” www.neutrino.ro
2009 2
ro
rezolvare, cu o largă arie de cuprindere, a problemelor de
matematică aplicaţiilor sale.
PREFAŢĂ Bazele teoriei şirurilor recurente au fost elaborate
şi publicate în deceniul al III-lea al secolului XVIII de

o.
către matematicianul francez Moivre şi de către
matematicianul elveţian Daniel Bernoulli. O teorie
Lucrarea de faţă este dedicată atât prezentării dezvoltată a elaborat-o marele matematician al secolului
teoriei generale a şirurilor recurente, cât şi numeroaselor XVIII Leonard Euler, care a consacrat şirurilor recurente

n
exemple din cele mai variate ramuri ale matematicii, care un capitol al lucrării sale „Introducere în analiza infiniţilor
conduc la şiruri recurente, cât şi la necesitatea mici” (1748).
determinării termenului general al acestora în unele

tri
situaţii speciale. Dintre aceste exemple amintesc:
ridicarea la putere a matricelor, calculul unor
determinanţi, rezolvarea ecuaţiilor diofantice şi a celor
funcţionale, limita punctelor din plan construite prin

eu
proiecţii, numărarea poligoanelor determinate de o reţea
de drepte din plan, calculul derivatelor de ordin superior,
calculul primitivelor şi al integralelor, introducerea
recurentă a funcţiilor elementare de bază etc. Din păcate,
datorită volumului mare, nu am putut să cuprind detaliat în
această lucrare toate exemplele enumerate mai sus.
.n
Şirurile recurente oferă modalităţi de rezolvare a
unor probleme puse nu numai de matematică, ci şi de alte
domenii ale cunoaşterii. Dintre acestea amintesc: mişcarea
undelor sonore, determinarea numărului structurilor
w
Kekule din chimia organică, stabilirea culturilor
bacteriene, filotaxia şi legea creşterii organice,
combinatorica discordanţelor, strategiile de învăţare în
w

timp minim etc. Se poate deci conchide, că şirurile


recurente furnizează o veritabilă metodă de modelare şi
3 4
ro
o.
n
tri
CAPITOLUL I

ŞIRURI DE NUMERE REALE

eu
.n
w
w

5 6
ro
1.1. Noţiunea de şir. Exemplul 1.1.2.
Şirul (n) n ≥ 0 se numeşte şirul numerelor naturale, a cărui
Există multe probleme de algebră, geometrie, informatică mulţime de termeni este N.
care utilizează şiruri. Este suficient să amintim progresiile Exemplul 1.1.3.
aritmetice şi geometrice, şirul perimetrelor poligoanelor regulate cu

o.
Indicăm un exemplu de şir care apare în unele consideraţii
n laturi înscrise într-un cerc, şirul rezultatelor intermediare într-un economice.
proces algoritmic etc. Presupunem costul iniţial al unei instalaţii egal cu C. După
Fie k un număr natural fixat. Vom nota începerea funcţionării instalaţiei, C se micşorează treptat. Notez cu
N k = {n ∈ N/n ≥ k} , adică N k = {k, k + 1, k + 2,...} . Deci C n costul instalaţiei după n ani de funcţionare, n ≥ 1 . Raportul

n
N0 = N . C − C1
Definiţia 1.1.1.
μ= se numeşte coeficient de amortizare al costului iniţial;
C
Fie M o mulţime fixată. Prin şir infinit de elemente ale lui M deoarece C1 < C , avem 0 < μ < 1. Pentru calculul lui C n se

tri
vom înţelege o funcţie f : N k → M , unde k este un număr natural
observă mai întâi că μC = C − C1 , deci C1 = C(1 − μ) ,
fixat.
economiştii fac ipoteza că în anii următori se respectă aceeaşi
Punând f(n) = a n , şirul f se mai notează (a n ) n ≥ k . 2
regulă, adică C 2 = C1 (1 − μ) = C(1 − μ) ,
Elementul a n se numeşte termenul de rangul n al şirului.

eu
Aşadar, şirul de numere reale (a n ) n ≥ 0 este funcţia C 3 = C 2 (1 − μ) = C(1 − μ) 3 etc. şi în general, C n = C(1 − μ) n
pentru orice n ≥ 1 . Aşadar, este definit în mod firesc un şir de
f : N → R definită prin f(n) = a n , ∀n ≥ 0 .
numere reale (C n ) n ≥ 0 , unde C 0 = C .
Două şiruri (a n ) n ≥ k , (b n ) n ≥ k sunt egale dacă a n = b n
Exemplul 1.1.4.
pentru orice n ≥ k . Pentru orice număr real x = m , x 1 , x 2 , x 3 ,..., x n > 0 ,
Exemplul 1.1.1.
x1 (2) x x
.n
Dacă a ∈ R , atunci se poate considera şirul constant am notat cu x
(0)
= m, x (1) = m + , x = m + 1 + 22 ,...
(a n ) n ≥ 0 definit prin a n = a pentru orice întreg n ≥ 0 . 10 10 10
(n )
Dacă b ≠ a este un alt număr real, atunci şirul (c n ) n ≥ 0 trunchierile sale succesive. În acest mod, se obţine un şir ( x ) n ≥ 0
⎧ a, dacă n este par asociat lui x.
definit prin c n = ⎨
w
nu mai este constant. Se
⎩ b, dacă n este impar
observă că pentru orice n≥0 avem
n n
1 − (−1) 1 + (−1)
cn = b ⋅ +a⋅ .
w

2 2

7 8
ro
1.2. Şiruri convergente de numere reale.
Teorema 1.2.1. (Teorema de unicitate a limitei).
Definiţia 1.2.1. Dacă un şir de numere reale are limită, atunci aceasta este unică.
Fie (a n ) n ≥ 0 un şir de numere reale şi a ∈ R . Se spune că Demonstraţie:
Presupunem că a n → a şi b n → b şi avem de arătat că

o.
şirul (a n ) n ≥ 0 are limita a dacă în orice vecinătate a punctului a se
află toţi termenii şirului începând de la un anumit rang. Se scrie
a = b . Dacă prin reducere la absurd, avem a ≠ b , atunci alegem
lim a n = a . vecinătăţile V1 şi V2 ale punctelor a şi respectiv b, care să fie
n →∞ disjuncte. Deoarece a n → a , atunci în V1 se vor afla toţi termenii
Definiţia 1.2.2.

n
Orice şir de numere reale având limită finită se numeşte şirului de la un rang N încolo; în particular, în afara lui V1 , deci în
convergent. Şirurile care nu au limită şi cele care au limită infinită V2 se vor afla doar un număr finit (cel mult N + 1 ) de termeni ai
se numesc divergente. şirului (a n ) n ≥ 0 , deci b nu poate fi limita şirului (a n ) n ≥ 0 .

tri
Exemplul 1.2.1.
Teorema 1.2.2. (de caracterizare a limitelor de şiruri).
1
Fie a n = , n ≥ 1 . Arătăm că (a n ) n ≥1 este un şir Fie (a n ) n ≥ 0 un şir de numere reale.
n
1. Şirul (a n ) n ≥ 0 este convergent către un număr a ∈ R
convergent şi lim a n = 0 . Într-adevăr, fie V o vecinătate oarecare
n →∞ dacă şi numai dacă este îndeplinită condiţia următoare: pentru orice

eu
a punctului a = 0 . Atunci există ε > 0 , astfel încât (−ε, ε) ⊂ V ε > 0 există un număr natural N = N (ε) , depinzând de ε , astfel
1 1 încât a n − a < ε pentru orice n ≥ N .
şi se observă că dacă n > , atunci ∈ (0,3) ⊂ V , adică toţi
ε n 2. Şirul (a n ) n ≥ 0 are limita + ∞ dacă şi numai dacă pentru
1 orice ε > 0 există un număr natural N = N(ε) , astfel încât
termenii şirului a n = se află în V, începând cu rangul
n a n > ε pentru orice n > N .
.n
⎡1 ⎤ 3. Şirul (a n ) n ≥ 0 are limita − ∞ dacă şi numai dacă: pentru
N = ⎢ ⎥ + 1.
⎣ε⎦ orice ε > 0 există un număr natural N = N (ε) , astfel încât
Exemplul 1.2.2.
2
a n < −ε pentru orice n > N .
Arătăm că lim n = +∞ . Într-adevăr, fie V o vecinătate
w
n →∞
oarecare a lui + ∞ , deci există ε > 0 , astfel încât (ε, ∞) ⊂ V .
2 2
Punând condiţia n > ε , rezultă n ∈ V . Cu alte cuvinte, luând
N= [ ε ]+ 1 , rezultă că ∀n ≥ N avem n > ε , deci n 2 > ε ,
w

2
adică n ∈ V .
9 10
ro
1.3. Convergenţă şi mărginire. 1.4. Criterii suficiente de convergenţă.

Definiţia 1.3.1. Dăm mai întâi un criteriu care asigură convergenţa unui şir
Fie s = (a n ) n ≥ 0 un şir de numere reale. Dacă prin utilizarea unor şiruri tip care converg către zero, + ∞ sau
− ∞.

o.
k 0 < k1 < k 2 < ... < k n < ... este un şir strict crescător de numere Teorema 1.4.1.
naturale, atunci şirul (a k n ) n ≥ 0 se numeşte subşir al lui s. Fie (a n ) n ≥ 0 un şir de numere reale.
Exemplul 1.3.1. 1. Presupunem că l este un număr real şi că există un şir
Luând k n = 2n se obţine subşirul (a 2 n ) n ≥ 0 al lui s al (b n ) n ≥0 de numere reale pozitive convergent către zero astfel încât

n
termenilor de rang par şi pentru k n = 2n + 1 , subşirul (a 2 n +1 ) n ≥ 0 a n − l ≤ b n pentru orice n ≥ k (k fiind un rang fixat). Atunci
al termenilor de rang impar. şirul (a n ) n ≥ 0 este convergent şi lim a n = l .
Teorema 1.3.1. n →∞

tri
Dacă şirul (a n ) n ≥ 0 are limita l (în R), atunci orice subşir 2. Dacă (u n ) n ≥ 0 este un şir astfel încât lim u n = ∞ şi
n →∞
(a k n ) n ≥ 0 al său are de asemenea limita l. dacă a n ≥ u n pentru orice n ≥ k (k fixat), atunci lim a n = ∞ .
n →∞
Consecinţa 1.3.1.
3. Dacă (v n ) n ≥ 0 este un şir astfel încât lim v n = −∞ şi

eu
Dacă un şir are un subşir divergent sau are două subşiruri n →∞
convergente către limite distincte, atunci el este divergent. a n ≤ v n , pentru orice n ≥ k (k fixat), atunci lim a n = −∞ .
Exemplul 1.3.2. n →∞
n
Şirul a n = (−1) , n ≥ 1 , subşirul (a 2 n ) n ≥1 converge către 1
Luând cazul particular b n = , rezultă direct:
1, iar subşirul (a 2 n +1 ) n ≥1 converge către –1, deci şirul (a n ) n ≥1 n
este divergent. Corolarul 1.4.1.
.n
Teorema 1.3.2. 1
Dacă a n − l < , ∀n ≥ 1 , atunci lim a n = l .
Orice şir convergent de numere reale este mărginit. n n →∞
Observaţia 1.3.1. În cazul particular când l = 0 şi toate numerele a n sunt
Reciproca este în general falsă. De exemplu şirul
pozitive, se obţine:
a n = (−1) n , n ≥ 1 este mărginit dar nu este convergent.
w
Corolarul 1.4.2.
Observaţia 1.3.2. Dacă 0 ≤ a n ≤ b n pentru orice n ≥ k (k fixat) şi dacă
Dacă lim a n = ∞ , atunci şirul (a n ) n ≥ 0 este în mod lim b n = 0 , atunci lim a n = 0 .
n →∞ n →∞ n →∞
necesar nemărginit. Reciproca este în general falsă; de exemplu
w

n
şirul a n = ( −2) este nemărginit dar nu are limită în R .
11 12
ro
Exemplul 1.4.1. Exemplul 1.4.6.
(n)
Pentru orice număr real x, şirul (x ) n ≥0 al trunchierilor 2n − 1
Şirul an = , n ≥1 este mărginit deoarece
sale succesive este convergent şi are limita x. Într-adevăr ştim că n
1 1 0 ≤ a n ≤ 2, ∀n ≥ 1 şi monoton crescător, deci el este convergent.
x (n) − x < pentru orice n ≥ 0 şi lim n = 0 .

o.
10 n n → ∞ 10 Se verifică imediat că lim a n = 2 .
n →∞
Exemplul 1.4.7.
Exemplul 1.4.2.
1 1 1 1
sin 2 n Şirul a n = 1 + + 2 + ... + 2 , n ≥ 1 este crescător şi
Fie an = , n ≥ 1. Avem an − 0 ≤ , deci 2

n
n n 2 3 n
mărginit superior, aşadar el este convergent.
lim a n = 0 .
n →∞ Exemplul 1.4.8.
cos n n
Analog lim sin n = 0 , lim

tri
= 0. ⎛ 1⎞
n →∞ n n →∞ n Şirul e n = ⎜1 + ⎟ , n ≥ 1 este strict crescător şi mărginit.
⎝ n⎠
n
Exemplul 1.4.3. ⎛ 1⎞
Limita şirului e n = ⎜1 + ⎟ se notează cu e : e ∈ (2, 3) .
Fie a n = n n - 1, n ≥ 1 . Evident a n ≥ 0 şi 1 + a n = n n , ⎝ n⎠

eu
n 1 2 2 n
deci n = (1 + a n ) , adică n = 1 + C n a n + C n a n + ... + a n , deci Exemplul 1.4.9.
Indicăm acum un alt şir convergent către e, anume şirul:
n (n − 1) 2
n ≥ C 2n a 2n . Atunci n ≥ ⋅ a n şi cum a n ≥ 0 , se deduce 1 1 1
2 En = 1+ + + ... + , n ≥ 1.
1! 2! n!
2 2
inegalitatea a n ≤ pentru orice n ≥ 2 . Şirul b n ≤ Şirurile convergente nu sunt neapărat monotone; astfel, şirul
n −1 n −1 1
.n
converge la zero, deci lim a n = 0 , lim n = 1 .
n a n = (−1) n ⋅ , n ≥ 1 este convergent către zero şi nu este
n →∞ n →∞ n
Exemplul 1.4.4. monoton.
Orice număr real x este limita unui şir de numere raţionale Lema 1.4.1. (Lema lui Cesaro)
(respectiv neraţionale). Orice şir mărginit de numere reale are cel puţin un subşir
w
convergent.
Teorema 1.4.2. (Teorema lui Weierstrass).
a) Orice şir monoton crescător şi mărginit superior de
numere reale este convergent.
w

b) Orice şir monoton descrescător şi mărginit inferior în R


este convergent.
13 14
ro
o.
CAPITOLUL II

n
tri
ŞIRURI RECURENTE

eu
.n
w
w

15 16
ro
2.1. Concepte fundamentale. F(n, x n + k , x n + k −1 , ..., x n ) = 0, ∀n ∈ N (2.1.3)
x n + k = f(n, x n + k −1 , x n + k − 2 , ..., x n ), ∀n ∈ N
(2.1.3’)
Fie E o mulţime. În majoritatea consideraţiilor din lucrare
Între relaţiile de recurenţă de ordin I le distingem pe cele
vom admite că E ⊂ R . După cum se va vedea pe parcurs,
liniare omogene:
numeroase tehnici din cazul E ⊂ R se extind fără dificultate în

o.
situaţia când E este inclusă într-un spaţiu vectorial. Aşa cu am x n +1 = a n ⋅ x n , ∀n ∈ N (2.1.4)
arătat în capitolul I, o funcţie f : N → E defineşte un şir pe cele liniare neomogene:
(x n ) n ≥ 0 , x n = f(n), n ≥ 0 . Notăm {f : N → E} = E N . Studiul lui x n +1 = a n ⋅ x n + b n , ∀n ∈ N (2.1.5)
şi pe cele omografice:
E N rezidă în evidenţierea unor caracteristici ale şirurilor dintre

n
a ⋅ xn + b
care cităm: mărginirea, monotonia, convergenţa, calculabilitatea x n +1 = , ∀n ∈ N (2.1.6)
unor şiruri (finite sau nu) de termeni, periodicitatea. c ⋅ xn + d
O modalitate extrem de interesantă şi de utilă în practică Definiţia 2.1.1.

tri
N
pentru a determina submulţimi S importante ale lui E , constă în Soluţia generală a recurenţei (2.1.3) este mulţimea şirurilor
indicarea unei relaţii de recurenţă (R ) şi a unor condiţii iniţiale (I) (x n ) n ≥ 0 din E care verifică (2.1.3).
O relaţie de recurenţă poate fi dată ca o egalitate în formă Dacă şirul (x n ) n ≥ 0 din E verifică (2.1.3) şi sunt îndeplinite
implicită, explicită sau ca o inegalitate. Forma generală implicită a
condiţiile iniţiale:

eu
unei relaţii de recurenţă este:
F(n, x n , x n −1 , ..., x 0 ) = 0, ∀n ∈ N (2.1.1) x 0 = p 0 , x1 = p1 ,..., x k −1 = p k −1 (2.1.7)

unde F : N × E n +1 → E; E n +1 = E unde p 0 , p1 , ..., p k −1 ∈ E fixate, atunci şirul (x n ) n ≥ 0 se numeşte



E × ...

×
E , iar forma generală soluţie particulară a recurenţei (2.1.3).
n +1 ori
explicită a unei relaţii de recurenţă este:
Şiruri recurente definite de o funcţie.
x n = f(n, x n −1 , x n − 2 , ..., x 0 ), ∀n ∈ N * (2.1.1’)
.n
Definiţia 2.1.2.
n
unde F : N × E → E . Fiind dată funcţia f : E → E şi x 0 ∈ E , şirul (x n ) n ≥ 0
Cazul extrem de important este cel al recurenţelor de ordin definit prin: x n +1 = f ( x ), ∀n ∈ N (2.1.8)
k, k ≥ 1, k ∈ N ; de această dată în (2.1.1) avem
se numeşte şir recurent de ordinul I asociat funcţiei f şi elementului
F : N × E k +1 → E , în (2.1.1’) avem f : N × E k → E şi: x 0 ∈ E . Desigur recurenţa definită de o funcţie este un caz
w
F(n, x n , x n −1 , ..., x n -k ) = 0, ∀n ∈ N, n ≥ k (2.1.2) particular de recurenţă de ordinul I.
x n = f(n, x n −1 , x n − 2 , ..., x n -k ), ∀n ∈ N, n ≥ k (2.1.2’) Observaţia 2.1.1.
Recurenţele de ordinul k în formă implicită şi explicită mai pot fi Dacă notăm f1 = f, f 2 = f1 D f, ..., f n = f n −1 D f atunci
w

scrise şi astfel: şirul recurent definit anterior prin (2.1.8) se exprimă astfel:
x n = f n (x 0 ), n ≥ 1 (2.1.8’)
17 18
ro
Şirul recurent definit anterior se numeşte şirul aproximaţiilor 2.2. Teoreme de existenţă şi unicitate.
succesive asociate lui f şi x 0 .
Mulţimea şirurilor recurente asociate funcţiei f : E → E şi Scopul acestui paragraf este de a ne asigura în condiţii de
mare greutate de existenţă a unor şiruri definite recursiv. Pentru
lui x 0 ∈ E , se numeşte mulţimea şirurilor recurente asociate lui f,
majoritatea exemplelor prezentate aici vom reveni ulterior cu

o.
iar elementele mulţimii se numesc şiruri recurente asociate funcţiei determinarea efectivă a termenului general.
f sau şiruri ale aproximaţiilor succesive asociate lui f şi x 0 . Se Teorema 2.2.1.
pune problema determinării unor clase de funcţii f, pentru care şirul n
Fie o mulţime şi un şir de funcţii (f n ) n∈N , f n : E → E
asociat lui f şi x 0 este convergent. Dacă funcţia f este discontinuă, 0 1
(facem convenţia E = E = E ); atunci există un singur şir

n
atunci, în general şirul (x n ) n ≥ 0 asociat funcţiei f şi lui x 0 ∈ E nu
(x n ) n∈N , x n ∈ E, ∀n ∈ N astfel încât: x 0 = p (2.2.1)
converge.
Un caz particular al relaţiei de recurenţă (2.1.3’) este acela x n +1 = f n (x n , x n −1 , ..., x1 , x 0 ) ∀n ∈ N (2.2.2)

tri
în care funcţia f este liniară şi omogenă în x n , x n +1 ,..., x n + k −1 şi
atunci (2.1.3’) se scrie: Teorema 2.2.2.
x n + k = a 1n ⋅ x n + k −1 + a 2n ⋅ x n + k − 2 + ... + a kn ⋅ x n , k ≥ 1 (2.1.9) Fie o mulţime şi un şir (f n ) n∈N de funcţii f n : E → E .
i Există un singur şir (x n ) n∈N , x n ∈ E, ∀n ∈ N care satisface
şirurile (a n ) n∈N , i = 1, k
fiind date. Şirul (2.1.9) se numeşte şir

eu
recurent liniar şi omogen. Un caz particular al relaţiei (2.1.9) este
condiţiile: x0 = p (2.2.3)
i
acela în care coeficienţii (a n ) sunt numere reale fixate (nu depind x n +1 = f n (x n ), n ∈ N (2.2.4)
de n) şi atunci şirul (2.1.9) devine: Exemplul 2.2.1.
x n + k = a 1 ⋅ x n + k −1 + a 2 ⋅ x n + k − 2 + ... + a k ⋅ x n , k ≥ 1 (2.1.9’) Fie şirul (x n ) n∈N , astfel încât: x 0 = p (2.2.1.1)
numită relaţie de recurenţă liniară, omogenă, de ordinul k, cu x n +1 = x n + r, n ∈ N (2.2.1.2)
.n
coeficienţi constanţi. Dacă relaţia de recurenţă are forma: Se observă că x n +1 = x n + r . Ţinând seama de teorema 2.2.2,
rezultă că şirul există şi este unic. Şirul poartă numele de progresie
x n + k = a 1 ⋅ x n + k −1 + a 2 ⋅ x n + k − 2 + ... + a k ⋅ x n , a i ∈ R , i = 1, k aritmetică şi este dat de x n = p + n ⋅ r, ∀n ∈ N .
(2.1.10) Exemplul 2.2.2.
fixate şi (b n ) n ≥ 0 şir cunoscut, atunci (2.1.10) se numeşte relaţie de
w
Fie şirul (x n ) n∈N , astfel încât: x 0 = p (2.2.2.1)
recurenţă liniară şi neomogenă de ordinul k. x n +1 = q ⋅ x n , n ∈ N, q ≠ 0 (2.2.2.2)
Se observă că f n (x n ) = q ⋅ x n . Şirul (x n ) n∈N se numeşte
w

n
progresie geometrică şi este dat de x n = p ⋅ q .

19 20
ro
Prin criteriul majorării obţinem a n → 0, b n → 0 . Metoda 3.
n
Pentru a calcula A ; A ∈ M 2 (C) se calculează
Metoda 2.
A 2 , A 3 , A 4 ,... , până se observă o regulă de obţinere a matricei
⎛a b⎞
Orice matrice A = ⎜⎜ ⎟⎟ ∈ M 2 (R ) verifică o ecuaţie de A n , prin inducţie completă se demonstrează apoi această regulă.
⎝ c d ⎠

o.
Exemplul 3.1.3.
2
forma A − (Tr A) ⋅ A + det A ⋅ I 2 = O 2 (numită ecuaţie ⎛ 2 0⎞
Fie matricea A = ⎜⎜ ⎟⎟ . Să se calculeze A n , n ∈ N* .
caracteristică asociată matricei A) unde Tr A = a + d (urma ⎝ 0 3⎠
matricei) şi det A = a ⋅ d − b ⋅ c . Se demonstrează prin inducţie că Soluţie:
există două şiruri reale ( x n ) n∈N * , ( y n ) n∈N * astfel încât

n
⎛ 22 0 ⎞ ⎛ 23 0 ⎞
2
A =⎜ ⎜ ⎟ , A =⎜
3
⎟ , deci presupunem că:
A n = x n ⋅ A + y n ⋅ I 2 , n ∈ N* unde 2⎟ ⎜ 3⎟
⎝0 3 ⎠ ⎝0 3 ⎠
x1 = 1, y1 = 0, x 2 = Tr A, y 2 = − det A . Pentru a evidenţia

tri
⎛ 2n 0 ⎞
relaţiile de recurenţă constatăm: A n = ⎜⎜ ⎟, n ∈ N* . Prin inducţie matematică se verifică
n⎟
A n +1 = A n ⋅ A = ( x n ⋅ A + y n ⋅ I2 ) ⋅ A = x n ⋅ A 2 + y n ⋅ A = ⎝0 3 ⎠
uşor corectitudinea presupunerii făcute.
= x n ⋅ (x 2 ⋅ A + y2 ⋅ I2 ) + yn ⋅ A = (x 2 ⋅ x n + y2 ) ⋅ A + y2 ⋅ x n ⋅ I2

eu
*
Deci: x n +1 = x 2 ⋅ x n + y n , y n +1 = y 2 ⋅ x n , ∀n ∈ N Exemplul 3.1.4.
Exemplul 3.1.2. n * ⎛ 1 − 1⎞
Să se calculeze A , n ∈ N , dacă A = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎛ 1 1⎞ ⎝ − 1 − 1⎠
Fie A = ⎜⎜ ⎟⎟ . Să se calculeze A n , n ∈ N* .
⎝ 0 1⎠ Soluţie:
Soluţie: ⎛ 2 0⎞
A 2 = ⎜⎜ ⎟⎟ = 2 ⋅ I 2 , A 3 = A 2 ⋅ A = 2 ⋅ I 2 ⋅ A = 2 ⋅ A ,
.n
A 2 − (Tr A) ⋅ A + (det A) ⋅ I 2 = O 2 , x 2 = Tr A = 2, y 2 = −det A = −1
⎝ 0 2⎠
x1 = 1, y1 = 0; A n = x n ⋅ A + y n ⋅ I 2 , n ≥ 2 , deci, conform cu A = A ⋅ A = 22 ⋅ I 2 , A5 = A 4 ⋅ A = 22 ⋅ A . Se observă că
4 2 2
(3.10.1) rezultă:
x n +1 = 2 ⋅ x n , y n +1 = − x n ; x n +1 = 2 ⋅ x n − x n -1 , n ≥ 2 . Ecuaţia ⎧2 k ⋅ I , n = 2 ⋅ k
An = ⎨ k 2 , k ∈ N . La verificarea acestui rezultat
w
caracteristică a relaţiei de recurenţă liniară de ordinul doi va fi: ⎩ 2 ⋅ A , n = 2 ⋅ k + 1
r 2 = 2 ⋅ r − 1, r1 = r2 = 1 , deci xn = n ; urmează vom aplica o inducţie matematică specială.
0
⎛ 1 1⎞ ⎛1 0⎞ ⎛1 n ⎞ 1
P(1) : A = 22 ⋅ A = 20 ⋅ A = A , P(1) adevărată;
y n = −(n − 1); A n = n ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ + (−n + 1) ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ .
w

⎝ 0 1⎠ ⎝0 1⎠ ⎝0 1 ⎠
Rezultatul se poate verifica uşor prin inducţie matematică.
53 54
ro
2
2 3.2. Aplicaţii în geometrie.
P(2) : A = ⋅ I2 = 2 ⋅ I2 ,
22 P(2) adevărată.
Presupunem că P(m) adevărată. Ne propunem aici să rezolvăm câteva probleme de
geometrie combinatorică în care apar şiruri recurente.
⎧2 k ⋅ I 2 , m = 2 ⋅ k Exemplul 3.2.1.

o.
m
P(m) : A = ⎨ k , m ∈ N, m ≥ 2 şi
Care este numărul de regiuni în care este împărţită o dreaptă
⎩2 ⋅ A, m = 2 ⋅ k + 1 prin n puncte distincte?
demonstrăm că: Soluţie:
m +1 ⎧2k +1 ⋅ I 2 , m = 2 ⋅ k + 2 Fie p n acest număr. Desigur p1 = 2 . Pentru a calcula p n +1
P(m + 1) : A = ⎨ k +1 este adevărată. Dacă

n
⎩2 ⋅ A, m = 2 ⋅ k + 3 fie cele p n regiuni în care este împărţită dreapta de primele n
m + 1 = 2 ⋅ k + 2 , atunci puncte. Cel de-al ( n + 1) -lea va fi situat în una dintre aceste p n
A m +1 = A m ⋅ A = (2k ⋅ A) ⋅ A = 2k ⋅ 2 ⋅ I 2 = 2k +1 ⋅ I 2 . regiuni pe care o împarte în două. Deci p n +1 = p n + 1 . Rezultă

tri
Dacă
m + 1 = 2 ⋅ k + 3 , atunci imediat p n = n + 1 .
A m +1 = A m ⋅ A = (2k +1 ⋅ I 2 ) ⋅ A = 2k +1 ⋅ A , deci P(m + 1) Exemplul 3.2.2.
* Care este numărul maxim d n în care n drepte pot împărţi
adevărată. Deci P(m) ⇒ P(m + 1), ∀m ∈ N . Prin urmare P(n)
planul?

eu
*
este adevărată pentru orice n ∈ N . Soluţie:
Metoda 4. Avem desigur d1 = 2 . Este clar că n drepte vor împărţi
Scriind A n = ⎛⎜ n y n ⎞⎟ , atunci A n +1 = A n ⋅ A = ⎛⎜ n
x x yn ⎞ ⎛ a b ⎞ planul în cel mai mare număr de părţi, dacă toate aceste drepte se
⎟⋅⎜ ⎟=
⎜z
⎝ n tn ⎠
⎟ ⎜
⎝ zn t n ⎟⎠ ⎜⎝ c d ⎟⎠ intersectează (adică nici o pereche nu este paralelă) şi dacă nici un
grup de trei dintre ele nu sunt concurente. Deci rămâne să
⎛ a ⋅ x n + c ⋅ yn b ⋅ x n + d ⋅ y n ⎞ ⎛ x n +1 y n +1 ⎞
A n = ⎜⎜ ⎟=⎜ ⎟ de unde se determinăm în câte părţi este împărţit planul prin n drepte
.n
⎝ a ⋅ zn + c ⋅ t n b ⋅ z n + d ⋅ t n ⎟⎠ ⎜⎝ z n +1 t n +1 ⎟⎠ neparalele două câte două şi astfel încât nici un grup de trei dintre
obţin relaţiile de recurenţă: ele să nu fie concurente. S-ar putea crede că deşi se respectă toate
aceste condiţii, numărul părţilor încă mai depinde de configuraţia
x n +1 = a ⋅ x n + c ⋅ y n , y n +1 = b ⋅ x n + d ⋅ y n dreptelor. Însă, din soluţie va rezulta că acest număr este determinat
, ∀n ∈ N* în mod unic de valoarea lui n şi deci nu depinde de configuraţia
w
z n +1 = a ⋅ z n + c ⋅ t n , t n +1 = b ⋅ z n + d ⋅ t n dreptelor.
Presupunem că au fost duse în plan k drepte; ducem dreapta
a ( k + 1) -a şi vom vedea cu cât a crescut numărul de părţi în care
dreptele împart planul.
w

55 56
ro
Dreapta a (k + 1) -ase intersectează cu cele k drepte în k Exemplul 3.2.4
puncte, care o împart ( k + 1) părţi. Deci dreapta a ( k + 1) -a va Care este numărul c n în care poate fi împărţit planul prin n
tăia exact ( k + 1) părţi din toate părţile existente ale planului. cercuri?
Soluţie:
Deoarece fiecare din aceste părţi este împărţită în două, după ce am

o.
Avem desigur c1 = 2 . Cele n cercuri vor împărţi planul în
pus cea de-a ( k + 1) -a dreaptă, numărul total de părţi a crescut cu
cel mai mare număr de părţi, dacă toate cercurile se intersectează
(k + 1) = p k . (adică nici o pereche nu sunt tangente şi nici unul nu este situat în
Avem deci relaţia de recurenţă d k +1 = d k + (k + 1) . Din întregime în interiorul altuia) şi nici un grup de trei cercuri nu trec
1 2 prin acelaşi punct.

n
aceasta şi relaţia iniţială obţinem d n = ( n + n + 2) . Raţionând ca în exemplul 3.11.2, vom arăta că cercul al
2 (k + 1) -lea măreşte numărul de părţi ale planului cu 2 ⋅ k (al
Exemplul 3.2.3.
(k + 1) -lea cerc se intersectează cum cele k cercuri anterioare în
Care este numărul maxim s n în care n plane pot împărţi

tri
spaţiul treidimensional? 2 ⋅ k puncte). Avem deci relaţia de recurenţă ck +1 = c k + 2 ⋅ k ,
Soluţie: care împreună cu condiţia iniţială conduce la rezultatul
Raţionând ca în problema precedentă vom avea s1 = 2 şi 2
cn = n − n + 2 .
s n +1 = s n + d n = Exemplul 3.2.5

eu
Care este numărul maxim c n în care în care poate fi
n2 + n + 2
= sn + . Pentru determinarea şirului recursiv s n împărţită suprafaţa S a unei sfere de n cercuri de pe sferă?
2 Soluţie:
căutăm coeficienţii A, B, C, D astfel încât Alegând pe S un punct P nesituat pe nici unul dintre cele n
3 2
s n = A ⋅ n + B ⋅ n + C ⋅ n + D să satisfacă cele două condiţii. cercuri, printr-o inversiune de pol P transformăm S într-un plan şi
2
Efectuând calculele se obţine problema revine la exemplul 3.11.4, adică c n = n − n + 2 .
.n
1 Exemplul 3.2.6
s n = ⋅ ( n 3 + 5 ⋅ n + 6) ⋅ ( n 2 − n + 6) .
6 Car este numărul maxim u n în care pot împărţi n sfere în
Observaţia 3.2.1. spaţiul tridimensional?
Raţionamentele de mai sus pun în evidenţă o problemă mai Soluţie:
w
generală, cu o soluţie ce obligă la o dublă recurenţă: Care este Găsim uşor u1 = 2 şi
m
numărul maxim rn în care n hiperplane împart spaţiul de
u n +1 = u n + e n = u n + (n 2 + n + 2) care conduc la
dimensiune m?
n
u n = ⋅ (n 2 − 3 ⋅ n + 8) .
w

3
57 58
ro
3.3. Test de aptitudini. Problema 2:

Problema 1: Deci lim x n = +∞ .


n →∞
Se consideră şirul (a n ) n ≥1 definit prin relaţia de recurenţă:
Problema 3:

o.
1 ( x n ) n ≥1 este strict descrescător şi mărginit inferior rezultă că este
a n = (a n - 2 + a n -1 ), n ≥ 3, a1 = 0, a 2 = 1 .
2 convergent şi lim x n = 0 .
n →∞
2 ⎡ (−1) n ⎤
Să se demonstreze că: a n = ⎢1 − n −1 ⎥, n ≥ 2 şi să se Fie y n = n ⋅ x n
3⎣ 2 ⎦
Obţinem y n ≤ 1 şi ( y n ) n ≥ 2 este crescător.

n
studieze convergenţa şirului (a n ) n ≥1 .
Problema 2: Deci lim yn = 0 .

tri
Se consideră şirul ( x n ) n ≥1 definit prin relaţia de recurenţă: n →∞

x n +1 = e −1+ x n , n ≥ 1, x1 = a, a > 1 este monoton crescător şi să


se calculeze limita sa.
Problema 3:

eu
Se consideră şirul ( x n ) n ≥1 definit prin relaţia de recurenţă:
xn
x n +1 = , n ≥ 1, x1 > 0 .
1 + n ⋅ x 2n
Să se studieze convergenţa şirurilor ( x n ) n ≥1 şi (n ⋅ x n ) n ≥1
şi în caz de convergenţă să se calculeze limitele lor.
.n
Răspunsuri:
Problema 1:
n −1
2 2⎛ 1⎞ 2 ⎡ (-1)n ⎤
an = − ⎜ − ⎟ = ⎢1 + n -1 ⎥
3 3⎝ 2⎠ 3⎣ 2 ⎦
w
2
Deci şirul este convergent. lim a n =
n →∞ 3
w

59 60
ro
8. M. Hărăguş „Şiruri de ordin superior”, Colecţia
Caiete Metodico-Ştiinţifice, Universitatea
Timişoară.

9. O. Stănăşilă, „Metodică predării matematicii”.

o.
BIBLIOGRAFIE A. Cătană

10. *** „Culegeri de probleme de analiză


1. A.I. Marcuşevici, „Şiruri recurente” (traducere din limba matematică”.
rusă), Biblioteca Societăţii de Ştiinţe

n
Matematice. 11. *** „Colecţia Gazeta Matematică”.

2. D. Brânzei, „Şiruri recurente la liceu”, Editura GIL,

tri
S. Aniţa Zalău.

3. G. Gussi, „Manual de analiză matematică”, Editura


O Stănăşilă, Didactică şi pedagogică, Bucureşti.

eu
T. Stoica

4. H. Banea „Metodica predării matematicii”, Paralela


45.

5. I. Muntean, „Metoda şirurilor recurente”, Editura


.n
D. Popa GIL, Zalău.

6. I. Rus „Metodica predării matematicii” ,


SERVO-SAT.
w
7. M. Megan, „Şiruri recurente”, Colecţia Caiete
P. Preda Metodico-Ştiinţifice, Universitatea
Timişoară.
w

61 62
ro
o.
CUPRINS

n
Prefaţă ………………………………………………...... pag. 3
Capitolul I Şiruri de numere reale …….....………… pag. 5
1.1. Noţiunea de şir............................................................ pag. 7
1.2. Şiruri convergente de numere reale............................. pag. 9

tri
1.3. Convergenţă şi mărginire............................................ pag. 11
1.4. Criterii suficiente de convergenţă............................... pag. 12
Capitolul II Şiruri recurente………....... pag. 15
2.1. Concepte fundamentale............................................... pag. 17
2.2. Teoreme de existenţă şi unicitate …………………... pag. 20

eu
2.3. Recurenţe liniare de ordinul I ……………………..... pag. 23
2.4. Recurenţe liniare de ordin k ≥ 2 ………………….. pag. 29
2.5. Sisteme de recurenţe ……………………………... pag. 37
2.6. Recurenţe definite de funcţii ……………………… pag. 45
Capitolul II Aplicaţiile şirurilor recurente………… pag. 49
3.1. Aplicaţii în algebră………………………………… pag. 51
.n
3.2 Aplicaţii în geometrie……………………………… pag. 56
3.3 Test de aptitudini………………………………….. pag. 59
Bibliografie ……………................................................... pag. 61
w
w

63 64