Ionut Sterpan - Separarea statului de invatamant1

Obiectiile lui Liviu Andreescu din Spre o separatie dintre invatamant si stat? la articolul Doua solutii in oglinda imi ofera prilejul de a intari propunerea libertariana de eliminare a reglementarilor si subventiilor in educatie. Nici n-as putea altfel, cand vad rezultatele unui sistem inecat in socialism, care cu exceptia autonomiei Universitatilor in privinta continutului stiintific, este in continuare planificat se centralizat. Inevitabil schimbul intelectual creeaza si jaloane utile in discutia despre reforma invatamantului. Elemente comune intre un libertarian si un liberal modern O discutie fructuoasa cu un liberal modern precum Liviu Andreescu este inlesnita de mai multe lucruri. Pana la un punct, amandoi folosim aceleasi instrumente teoretice pentru a explica esecurile statului. Amandoi stim de ce atunci cand nu platesc, beneficiarii de educatie sunt relativ nepasatori fata de calitatea serviciului primit. Stim de ce furnizorii de educatie, atunci cand veniturile lor sunt fixate conform unor criterii birocratice, nu corelate cu cererea de piata pentru serviciul lor particular, sunt relativ nepasatori fata de calitatea muncii pe care o depun. Stim de ce administratorii fondurilor publice de invatamant impun criterii birocratice ale calitatii care le ofera lor insile parghii de control. Apoi, amandoi ne dorim ca beneficiarii de educatie sa aiba optiunea reala, nu doar legala, a unei educatii bune. Mai mult, avem o intelegere comuna a rolului pietei in definirea educatiei bune. De exemplu amandoi intelegem semnificatia faptului ca scolile americane, si publice si private, prefera certificarile companiilor private Toefl si GRE, care sunt standarde de evaluare selectate de piata libera. Recrutii romani ai scolilor doctorale americane serioase vad ca acolo nu intereseaza pe nimeni mediile examenelor date la scoala din Romania, nici numarul anilor de studiu al englezei si matematicii. Sistemul public de educare si evaluare este necredibil. Liviu Andreescu: Obiectia enclavizarii Cat de departe ne duce acest fond comun, ramane de vazut. Liviu Andreescu formuleaza mai multe ingrijorari privind rezultatul concret al privatizarii educatiei, prea multe pentru a le discuta acum pe toate, dar acorda o semnificatie importanta riscului enclavizarii. Ce s-ar intampla daca toate reglementarile si subventiile ar fi eliminate? Nu cumva, intreaba el, ne-am confrunta cu situatia in care copiii urmeaza doar standardele parintilor in loc sa urmeze si standardele statului? Ar fi aceasta situatie mai buna? Cat de informati sunt parintii? De altfel, stim ca parintii inevitabil isi exercita autoritatea asupra evolutiei copiilor. Iar impartirea autoritatii asupra copiilor intre parinti si stat slujeste unei evolutii autonome a copiilor tocmai prin asigurarea prezentei unei alternative reale. Intr-un anumit grad, statul slujeste libertatii intelectuale reale tocmai prin garantarea uneo contraponderi sau a unui element critic aplicat educatiei parintesti. Liberalizarea totala insa, ar intari tocmai autoritatea parintilor, care acum ar gasi sustinere si in comunitatea locala, ea insasi eliberata de oprelisti. Liberalizarea completa ar putea produce un sector divers, efervescent si plural privit ca ansamblu, dar in realitate o suma de fiefuri, de autocratii locale, si de indivizi monocolori. Pe de alta parte

Articol publicat initial in revista 22 web, 15 aprilie 2010.

parintii care ar dori o alternativa pentru copiii lor s-ar confrunta cu realitatea costurilor. O alternativa acceptabila ar fi prea scumpa, prea departe, sau greu accesibila in practica. Raspuns: cererea pentru gandire critica Obiectia este serioasa. Stiu parintii mai bine decat comisiile nationale de experti ce standarde de educatie ar fi mai potrivite pentru copiii lor? Nu. De altfel cei mai multi nici nu pretind ca ar sti. Dar cand evaluam o propunere institutionala precum liberalizarea pietei, evaluam nu conditia initiala, ci rezultatul probabil al procesului de piata aplicat conditiei initiale. In decursul procesului, apar noi furnizori privati carora parintii le pot delega sarcina de a judeca standarde educationale potrivite pentru copii. De multe ori parintii devin constienti ca altii au o competenta tehnica superioara intr-un aspect al vietii copilului lor, si atunci ei prefera sa apeleze la acestia. Le-ar delega oare numai acelor organizatii cu aceleasi vederi sau ideologii ca ale lor insile? Unii da. Membrii anumitor congregatii religioase ar putea refuza copiilor o instructie critica a propriilor lor vederi. In general insa, daca privim realitatea, parintii au obiceiul de a dori de la copiii lor mai mult decat sa-i vada profesand propriile lor opinii si filosofii de viata. Vor sa ii stie fericiti, incearca sa le ofere un curs de viata care ii pune pe ei insisi la adapost de eventuale reprosuri, si in general ar dori ca urmasii lor sa fie admirati si considerati impliniti nu doar de ei si cei ca ei insisi, ci de cat mai multe grupuri. Liviu Andreescu este de acord ca liberalizarea generalizata produce in general diversitate. Si este adevarat ca intr-o lume care creste in diversitate, parintii devin mai putin capabili sa prevada si sa judece direct valoarea diferitelor optiuni particulare de viata ale generatiilor noi. Dar pentru ca in acelasi timp devin constienti de propria limitare, parintii recunosc valoarea adaptabilitatii cu care ar vrea sa fie inzestrati copiii lor. Ei incep sa inteleaga ca pentru dobandirea acestei calitati misterioase, este necesara cultivarea in educatia copilului a unui anume spirit critic si a capacitatii lui de a judeca singur cat mai multe tipuri de situatii. Din acest motiv cred ca in conditiile privatizarii educatiei, parintii vor fi mai atenti la dezvoltarea autonomiei copilului decat ar fi vreodata statul. Si in acelasi timp, mai onesti decat statul in privinta propriei limitari. In aceasta lumina trebuie sa prefiguram selectia operata de parinti intr-o piata libera a educatiei si a rating-ului furnizorilor de educatie. Alt raspuns: lupta pentru clientul median Liviu Andreescu este ingrijorat in special de eventuale alegeri ale parintilor care ar ingusta campul ideologic si religios al copiilor, si astfel, autonomia lor reala. Dar cererea pentru gandirea critica o include si pe cea de expunere autentica la ideile celorlalti, prin contrast cu mimarea unor dispute intelectuale si reproducerea unor propozitii. Cu timpul vor fi selectate de piata acele scoli capabile sa ofere un joc intelectual autentic. Expunerea reala la jocul intelectual cu alte scoli de gandire ameninta deprinderile dogmatice. Iar deschiderea cognitiva lucreaza pentru destramarea fiefurilor locale si impotriva incastrarii culturale. Universitatile din Statelor Unite sunt cel mai bun exemplu disponibil, dar chiar si ele ilustreaza imperfect situatia de concurenta intelectuala autentica. Aceasta intrucat acolo, un profesor are oricand la indemana posibilitatea titularizarii intr-o Universitate de stat la adapostul careia va intretine idei altfel debile.

Este desigur posibil ca anumiti furnizori sa gaseasca in avantajul lor sa serveasca doar comunitati exclusiviste. Se poate intampla ca un grup sa plateasca suficient de mult o scoala incat sa indeparteze tentatia administratorilor ei de a admite clienti care nu indeplinesc anumite criterii de religie sau rasa. Dar daca privim realitatea globalizarii, recunoastem in primul rand lupta pentru clientul median. Ma refer la lupta pentru beneficiarul obisnuit, pentru profilul care descrie cel mai mare numar de potentiali clienti. Aceasta lupta, dusa de multe ori in termenii corporatiilor, va face ca serviciul cel mai ieftin sau mai accesibil, sa fie cel capabil de pliere pe un numar cat mai mare de beneficiari, si deci acceptabil pentru cit mai multi. Presiunea va fi asadar de curatare a pachetului obisnuit, uniform, sau standard, de orice elemente sensibile, de nisa sau ingust-fundamentaliste. Serviciul cel mai accesibil va fi un serviciu neutru. Mai departe, va fi in interesul marilor furnizori sa penetreze noi segmente de piata prin publicitate si oferte promotionale. Pariul sigur este ca pretul unui pachet obisnuit de educatie va fi mai mic decat pachetul costurilor monetarizabile per contributor in sistemul public de astazi. Succesul de azi al meditatiilor, aflate acum sub constrangerea de a lucra cu un numar mic de elevi pe sesiune de lucru, spune ceva despre pretul educatiei intr-o piata eliberata de constrangeri. Dar accesibilitatea pachetului obisnuit de educatie este tocmai o presiune spre uniformizare. Iata cum forta pietei este de natura sa sparga enclavele. Cele doua motive formulate, cererea de gandire critica si presiunea ofertantilor de a servi profilul median, arata limitele obiectiei enclavizarii intr-o piata libera. Dar chiar daca obiectia nu este anulata, ci numai slabita, cred ca neajunsurile create sunt cu mult mai mici decat beneficiile. Pentru cei mai multi, cel mai important este daca nivelul mediu al educatiei ar fi superior celui realizat de sistemul public actual dar la un pret mai mic. In schimb astazi obiectia se aplica cu toata forta ei, nu inauntrul statelor, ci la nivelul statelor. Astazi statele sunt acele autocratii teritoriale care produc indivizi monocolori tocmai pentru ca ingradesc prin lege accesul competitorilor. Cu ajutorul legii, statele se protejeaza pe ele insele si clientela lor de presiunea din partea concurentilor, fie ei companii, organizatii, comunitati. In timp ce pe o piata privata toate acestea ar functiona ca o contrapondere critica unele la adresa altora, atat in privinta ingustimii intelectuale si ideologice cat si in privinta pretului, acum toate sunt anulate de stat pentru a se proteja el insusi de contraponderi. Bonurile pentru educatie Dar putem ajunge la propuneri concrete de reforma ce pot fi sutinute si de liberalii moderni si de libertarieni si daca obiectia are o oarecare greutate. Care este domeniul de aplicatie al obiectiei enclavizarii? Ce masuri ataca obiectia si ce masuri lasa neatinse? Obiectia ataca atat ideea de privatizare completa a sectorului cat si ideea de homeschooling. Totusi, atata vreme cat statul licentiaza atent furnizorii de educatie, obiectia lasa neatinsa propunerea bonurilor pentru educatie a voucherizarii. Interesant, pentru ca voucherizarea intregului sistem de educatie este o idee mai spectaculoasa decat permisiunea legala a homeschoolingului. La ce se refera voucherizarea? Sistemul voucherelor pastreaza si ideea standardelor de stat si pastreaza si ideea egalitatii de sanse intrucat statul distribuie parintilor vouchere (niste bonuri de masa, dar pentru educatie) intrun mod echitabil. Ceea ce se schimba este doar faptul ca furnizorii privati pot inlocui scolile administrate de stat daca suficient de multi parinti prefera sa cumpere cu ajutorul bonurilor de la furnizori privati. Este probabil ca acestia vor lucra mai eficient decat scolile publice. Nu pot sa-mi ascund bucuria ca noua lege a educatiei creeaza posibilitatea bonurilor pentru educatie si la nivel universitar si la nivel preuniversitar. Elimina intermedierea administrativa a

statului. Liberalii moderni si libertarienii gasesc aici un teren comun si daca suntem atenti am putea avea toti de castigat. Dar trebuie sa fim atenti la ce presupune controlul statului asupra standardelor. Pentru ca la adapostul ideii bonurilor de educatie se ascunde cresterea birocratiei. In prima instanta vom asista la scandaluri, contestatii si obiectii cu privire la calitatea, probitatea, adecvarea multora dintre furnizorii privati de educatie care, nu?, fac profit de pe urma banilor din taxe, de la scoli religioase pana la scoli ce nu prezinta la timp diferite tipuri de certificate. Obiectii de altfel rezonabile pot creste birocratia de stat responsabila cu aplicarea standardelor. Plasa birocratica va ingradi posibilitatea inovarii de catre furnizorii privati. In ce grad o va limita, ne-o spune acum situatia universitatilor private din Romania, care sunt constranse de aceleasi oprelisti precum competitoarele lor publice, dar fara a se bucura de subventii, si fara a se bucura de acei studenti capabili sa fie admisi intr-o Universitate de stat fara sa plateasca. Avantajul libertatii de intreprindere, inovatia, va fi redus. In plus, s-ar putea ca bugetul de stat alocat sectorului educatiei, insumand valoarea totala a bonurilor si costul organismelor de stat care vor licentia, stabili si aplica standarde de calitate, sa creasca. Se poate si ca, la adapostul ideii laudabile a libertatii de alegere, sa se adauge peste vechiul sistem nereformat noi poveri fiscale. De exemplu masura prin care fiecare nou-nascut primeste de la stat 500 de euro intrun cont educational nu va reusi, luata izolat, decat sa creasca masinaria statului. Sistemul creditelor fiscale, superior sistemului simplu al bonurilor pentru educatie Atata vreme cat sistemul de vouchere nu este cuplat cu o piata libera de rating a scolilor, in care fundatii private sa preia de la stat rolul de licentiator, statul va reusi sa perverteasca si ideea de furnizor privat si ideea de alegere libera. Exista insa o alternativa superioara de reformare a educatiei. Sistemul creditelor fiscale, deja functional in Florida si Pennsylvania si intr-o anumita masura deja adus in discutie in Romania, cupleaza piata de educatie cu piata de evaluare. Orice persoana fizica sau juridica va avea posibilitatea de a dona bani catre o Fundatie privata la alegere, care acorda burse de studiu studentilor in functie de merit. Ea va primi in schimb un credit fiscal (a tax credit), adica recunoasterea unei plati corespunzatoare a impozitului catre stat. Liberalizarea educatiei nu va functiona in afara liberalizarii standardelor de evaluare si a liberei circulatii a informatiei, care selecteaza la randul ei modalitati de informare si corectare a dezinformarii. In general, daca pietele conexe sunt restrictionate nu ne putem astepta ca liberalizarea unei piete sa produca rezultate spectaculoase. In general, pietele se sustin reciproc. Pietele creeaza un cadru de functionare pentru alte piete, in timp ce statul, prin reglementari care restrang libertatea activitatilor specifice, este cel care atrofiaza sau slabeste acest cadru. Practic, ideea creditelor fiscale continua masura 2%, de redirectionare a unei parti din impozitul pe venit unei organizatii civice la alegerea contribuabilului. Insa abia cand aceasta idee ar capata o mult mai mare anvergura ea ar putea ilustra forta pietei. Acestea nu sunt idei noi nici in Romania. ?inta initiala a cel putin unuia dintre membrii echipei care au implementat masura 2% era o extindere a creditelor fiscale la toate sectoarele de servicii publice pana la 40 la suta. De atunci aceste idei au capatat o recunoastere si au fost supuse anumitor clarificari in cluburi de discutii. Optiunea reala de a manca mere Eu nu vad motive principiale, ci poate doar circumstantiale, pentru care un liberal modern precum Liviu Andreescu sa obiecteze in fata unor asemenea propuneri. Si eu prefer fiu

prizonier de jure si de facto in ceva acceptabil decat sa fiu liber de jure, dar de facto prizonier in ceva inacceptabil. Amandoi dorim sa avem cat mai multe optiuni reale. Si amandoi stim ca, desi in general liberalizarea de jure face mai accesibile optiunile bune, uneori statul poate face anumite optiuni bune mai accesibile decat le-ar face piata. Evaluam insa diferit costurile amestecului statului in piata. Aceste costuri sunt mult mai mari decat se crede. Argumentele prin analogie sunt uneori cele mai ilustrative: sa luam exemplul liberalizarii pietei merelor si cel al liberalizarii pietei muzicii. Astazi piata merelor este relativ liberalizata. Au elevii optiunea reala de a manca mere? Da. Totusi este mai usor din punctul de vedere al elevilor sa primeasca in ultima pauza un mar decat sa-l cumpere in drum spre scoala de undeva. Multi cred ca acest lucru este rezonabil; astazi mecanismul de stat, nu al pietei, furnizeaza copiilor cornuri, lapte si mere in ultima pauza. Sigur ca este bine ca elevii sa manance un mar pe zi. Este bine sa manance si spanac. Contine fier. Multe sunt bune. Problema este ca pretul pe care parintii in platesc in mod ascuns mecanismului de stat pentru un serviciu este prea mare. Dar cetatenii il platesc platesc pentru ca este opac. Tocmai din acest motiv profesionistii fondurilor publice isi pot continua linistiti programele. Si nu atat costul real este problema, cat calitatea. Aici intampinam o dificultate. Problema calitatii este camuflata in analogia dintre educatie si mere. Sunt merele furnizate de stat mai proaste decat cele furnizate de piata? Nu. De ce ar fi educatia? Doua sunt motivele pentru care astazi statul poate oferi mere frumoase. Unul este ca are la dispozitie o piata functionala a fructelor de unde sa le preia. Isi mai aminteste cineva cum arata oferta de fructe in plin socialism? Un pic mai rau. Si totusi, merele nu erau cu mult mai proaste. De ce? Aici sta al doilea motiv: Standardul calitatii marului este deja dat sau impus de natura. Compozitia buna pentru noi a marului, a fost determinata de un proces natural indelungat. Nu avem decat sa multumim evolutiei naturale care in mod sistematic permite proliferarea merelor bune pentru oameni si proliferarea oamenilor care se pot hrani cu mere. Prin contrast, produsele educationale nu sunt date de natura; ele sunt atat fabricate, cat si evaluate de mintile oamenilor. In acest sector numai libera concurenta poate juca rolul procedurii de descoperire a calitatii si a modalitatilor de productie ieftine. Noile standarde care functioneaza drept ghid in evaluarea furnizorilor sunt produse si ajustate permanent de agentiile de rating, ele insele aflate sub presiunea competitiei in conditii de libera circulatie a informatiei. Or, restrictiile statului aplicate pietei impiedica tocmai acest proces de descoperire si selectie. Isi mai aminteste cineva cum arata oferta de muzica romaneasca in plin socialism? Aici se vad adevaratele costuri ale furnizarii serviciilor prin mecanisme de stat si nu de piata. Concluzie Noua lege a educatiei, propunerea populara de permisiune a homeschoolingului si cea de cuplare a contului educational pentru nou-nascuti cu creditele fiscale corespunzatoare contin elemente laudabile. Exista multi oameni, printre care si cel care mi-a dat ocazia acestor insemnari, cu care impartasesc multe lucruri ce merita valorificate. Insa in opinia mea sectorul de invatamant trebuie complet privatizat. Un drum controlabil pana acolo este extinderea

sistemului creditelor fiscale. Discutiile despre schimbarea continutului manualelor au fost treptat inlocuite cu discutii despre disparitia ideii de manual. Treptat va trebui sa dispara si ideea ca profesorii trebuie sa fie functionari la stat, si impreuna cu ea si ideea de inspectori functionari la stat. In cele din urma insasi ideea de minister al educatiei asa cum o intelegem astazi, va trebui sa dispara. Rolul legii educatiei nu poate fi de exemplu sa impuna ca structura anului universitar sa aiba doua semestre, si ca semestrul sa aiba 14 saptamani de activitati didactice urmate de minim 3 saptamani de examene. Cadrul specific de functionare a sectorului de invatamant trebuie redefinit permanent de o piata libera de evaluare, nu alcatuit din reglementari de natura sa restranga libertatea activitatilor specifice sectorului. Rolul legii trebuie sa fie numai de a pedepsi pe cei care ingradesc intrarea, iesirea si inovatia in piata.