Sunteți pe pagina 1din 2

Apariia omului pe Pmnt

Originea omului rmne nc necunoscut, fiind subiect a numeroase controverse filozofice sau religioase. Exist mai multe teorii privitoare la apariia omului pe Pmnt. Prima teorie a apariiei omului este cea creaionist, sustinuta de biserica crestina conform careia Dumnezeu a creat toate formele de via, inclusiv cea uman. aa cum e descris n Biblie, omul a fost zmislit din lut i Puterea Divin i-a insuflat via. Dumnezeu a creat Pmntul, luna, stelele, soarele, i pentru ca omul s nu se simt singur, pentru ca omul s nu se retrag n sinele su interior pentru totdeauna, din coasta lui Adam, a creat femeia. Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu. Geneza 2,7 O a doua teorie este teoria lui Darwin. Conform acestei teorii, speciile evolueaz, adic sunt supuse unor transformri treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci strmoii tuturor formelor vii de astzi au fost organisme monocelulare. Cand Darwin a publicat faimoasa sa carte "Evolutia Speciilor", urmata de "Originea omului", in care acesta sustine ca stramosul nostru este maimuta, nu se descoperise practic nici o fosila a stramosilor omului. Aceasta a dat nastere frazei "veriga lipsa", adica o fosila care sa fac legatura intre oameni si primate. Un grup de cercettori susin c ar fi descoperit o fosil care ne-ar lega n mod ancestral de primate. Aceast fosil se numete Ida, este veche de 47 de milioane de ani i e considerat veriga lips din lanul evoluiei umane, aa cum l explicase Charles Darwin. Scheletul fosilizat, intact n proporie de 95%, este cea mai veche fosil de primat descoperit vreodat, ea aparine unei maimue-lemur . A fost descoperit n 1983 de ctre un vntor de fosile amator la Messel Pit, in Germania.

Cea de-a treia teorie, mai nou aprut, este cea prin care se afirm c oamenii ar avea trasaturile genetice ale unor fiinte care au trait pe alte planete indepartate, cu mult timp in urma. Viata ar fi existat nu numai in galaxia noastra, Calea Lactee, ci si in alte locuri indepartate din Univers.

Unul dintre adeptii acestei teorii este istoricul si arheologul Zacheria Sitchin, In urma descifrarii unor vechi texte sumeriene, Sitchin sustine ca exista o a zecea planeta in sistemul nostru solar numita Nibiru. Aceasta planeta este locuita de anunnaki(in biblie acesta se numeste Nefilim). Cuvantul anunnaki din textile sumeriene se traduce ca : acei care au venit din cer pe pamant. Astfel, Sitchin crede ca acestia au venit pe pamant acum 485.000 mii ani in urma, l-au colonizat, au construit o baza pentru aeronave in zona in care acum se situeaza tarile Iran si Irak si au trait intr-o colonie mica pentru scurt timp , apoi au plecat. S-au intors cand Pamantul era mai populat, au amestecat AND-ul primatelor cu AND-ul lor si astfel au creat o rasa de sclavi care urma sa lucreze in mine, ferme si alte intreprinderi in Sumeria. Ei au creat omul, Homo Sapiens prin manipulare genetica intre ei si Homo Erectus.