Sunteți pe pagina 1din 24

EXPERIMENTUL IN PSIHOLOGIE

1. FAZELE DEMERSULUI EXPERIMENTAL

2. TIPURI DE EXPERIMENTE

Experimentul

formal

(provocat)

presupune

controlul

maxim

al

cercetatorului n conditiile de testare. Acesta utilizeaza selectia aleatoare n


grupurile experimentale si de control. Influenteaza grupurile n mod intentionat,
prin aplicarea diferentiata (mnuirea) variabilei independente. Exemplu: sa ne
imaginam un experiment care ar analiza rolul povestilor violente n jocul agresiv
al copiilor mici.
Conditii de testare: cercetatorul planifica din timp conditiile n care sa se
faca lectura, ce text sa se citeasca, cum sa se nregistreze rezultatele.
Copiii sunt introdusi n acest context, care sa-i mentina atenti la stimulul
critic si sa minimalizeze factorii exteriori care ar putea influenta rezultatele.
Aranjamentul esantioanelor. Experimentul se bazeaza att pe simpla
selectie aleatoare de observatii, ct si pe atribuirea aleatorie de valori
pentru observatiile respective. Cercetatorul poate atribui valori diferite
variabilei independente la esantioanele din subgrupele experimentale si
valoarea "0" la grupul de control, ca sa fie sigur ca orice diferenta dintre
rezultate este produsul variabilei independente, nu al unor factori din afara
experimentului (aranjament specific experimentului de laborator).
Ne putem asigura ca grupele experimentale si de control sunt identice
printr-un pre-test, nainte de aplicarea variabilei independente, care sa
prezinte rezultate similare, la cele doua grupe. Desi considerat cel mai
riguros mod de testare, experimentul formal, de laborator, are limitele lui.
Conditiile "artificiale" i ndeparteaza pe subiecti de conditiile reale,
practice, n care reactiile apar n mod natural.

Experimentele de teren, genereaza, n schimb, probleme de etica


profesionala. Cercetatorul trebuie sa se abtina de la a ntreprinde proiecte
care au impact asupra comportamentului real si trebuie sa-si asume
raspunderea pentru consecintele care decurg din acesta.
Testul stiintific constituie un plan de analizare si interpretare de observatii.
Experimentul formal este cel mai riguros tip de experiment facnd ca
desemnarea de subiecti sa fie aleatorie n scopul posibilitatii de control,
structurnd conditiile de test astfel nct sa limiteze inferentele exterioare
si permi& 727b12h #355;nd cercetatorului manipularea constienta a VI,
pentru a putea observa efectele acesteia cu mai multa claritate. Dar
izolarea cauzei si efectului, specifica design-ului experimental, limiteaza
n

mod

inevitabil

utilitatea

lui

pentru

cercetarea

psihologie.

Experimentele de laborator prezinta riscul de a fi irelevante.


Experimentele de teren risca sa ncalce legile eticii.
Cercetatorii

stiintele

sociale,

loc

de

provoca

tipare

comportamentale n mod artificial, prefera sa studieze astfel de tipare n


stare naturala n lumea reala, folosind cel mai adesea design-uri cvasiexperimentale si inferentele statistice pentru a evalua ipotezele cauzale.
observat n mod direct (generalizarea). Conventiile statisticii inferentiale testarea semnificatiei - ne permite sa emitem judecati, de tip
probabilistic, dinspre datele observate n experiment spre populatia mai
ampla, care nu se afla sub observatie n ntregime.

3. IPOTEZE, VARIABILE, EXPERIMENT


Ipoteza este considerata ca fiind momentul creator n cercetarea
experimentala, care traduce ideea ntr-o propozitie testabila. Ea trebuie sa
ndeplineasca anumite conditii.
Ipoteza se formuleaza n termenii oferiti de dezvoltarea
stiintifica contemporana.
Elaborarea ei presupune o solida informatie n domeniu, informatie
care sa vizeze cadrul conceptual al ipotezei.
Valoarea acestei ipoteze rezida din fecunditatea ei, adica din modul n
care asigura progresul cercetarilor si ofera o explicatie unui ansamblu de
date. Ea trebuie sa fie bine ntemeiata, plauzibila si sa fie verificabila.
Exemplu: Situatia de asteptare (gara, stomatologi, examen). Datele
observatiei arata ca efectul asteptarii este suportat n mod diferit de
oameni, unii sunt agitati, altii sunt muti de emotie. Pe masura ce
asteptarea se prelungeste, tensiunea psihica se accentueaza si creste
cota de reactii dezadaptate.
Factorii relevanti persistenti n contextul dat:
situatia de asteptare "S", care este caracterizata prin 2 parametri:
durata si tensiunea psihica.
Consecintele acestora sunt o serie de raspunsuri comportamentale
R1, R2 ... Rn.
R = f (S)
4

Situatia obiectiva este aceeasi. Trasaturile individuale sunt factorii


de personalitate.
"S" constituie un conflict ntre excitatie si inhibitie, adica ntre
impulsul spre actiune si necesitatea de a suspenda pna la momentul
necesar.
Echilibrul

emotional

(temperamental)

determina

diversitatea

reactiilor n situatia de asteptare.


Acest tip de afirmatie o vom numi ipoteza de cercetare, ipoteza
specifica (Hs).
Altfel spus, ntr-o situatie de asteptare, individul este pregatit pentru
actiune, dar raspunsul nsusi este anulat pe o perioada de timp mai lunga
sau mai scurta, fapt care pune la ncercare echilibrul dintre excitatie si
inhibitie, adica echilibrul emotional al persoanei.
Situatia noastra de asteptare combina 3 factori:
1. Durata;
2. Tensiunea psihica implicata;
3. Echilibrul emotional al persoanelor incluse n studiu.
Ca alternativa, "S" poate fi scurta sau prelungita.
Tensiunea psihica poate fi minora sau accentuata.
Echilibrul emotional poate fi precar sau marcat.

Toti acesti factori sunt cauze sau conditii determinante, efectul lor
reflectndu-se n cota de reactii dezadaptate care caracterizeaza conduita
persoanelor observate.
Pentru a disocia actiunea fiecarui factor si apoi a combinatiilor lor,
pornind

de

la

anumite

ipoteze,

se

instituie

un

experiment

ce

miniaturizeaza situatia concreta, adica o reduce si o simplifica n vederea


nregistrarii precise a datelor.
n

aceasta

etapa,

intervine

asa-numita

operationalizare

variabilelor.
Tipuri de variabile. Variabile sunt de doua feluri:
independente VI;
dependente VD.
Variabilele independente "VI" sunt reprezentate de orice stimul
care poate avea o influenta relevanta, cauzata asupra unor prestatii sau
comportamente care devin variabila dependenta "VD".
Modalitatile variabilei independente pot fi fixate anticipat - factor fixat
- sau pot fi fixate aleator si atunci se numesc factor aleator.
Exemplu: Ce efect are zgomotul asupra performantei mnezice?
Zgomote de 40, 60, 80, 100 decibeli.
Repetam experimentul si luam 30, 50, 70, 90.

Prima categorie presupune ca att subiectii luati n lucru, ct si


studiul se va face aleator.
n a doua categorie, grupele sunt alese pe un criteriu precis, iar
compozitia lor devine aleatoare.
Variabilele

dependente

sunt,

de

regula,

performante

comportamentale.
De exemplu, noi nu studiem efectul zgomotelor asupra copilului, ci
efectuam un studiu asupra unei anumite fatete a comportamentului.
De multe ori, "VD" sunt operationalizari asupra unui construct
teoretic.
Noi masuram memoria: testele de memorie verbala.
Multe constructe nu au o singura definitie operationala (proba de
memorie verbala).
Exemplu: Depresia se poate evalua utiliznd scala de depresie MMPI
- este un chestionar, poate cel mai complex; se mai poate evalua si dupa
durata de spitalizare sau pe baza nivelului neurotransmitatorilor.
Exemplu: Anxietatea poate fi operationalizabila sub forma de "VD".
Examenul ne releva cum se poate vedea ct de anxioasa este o
persoana, prin:
modificari psiho-fiziologice: ritmul cardiac, transpiratia minii;
senzatii subiective resimtite de subiect: teama, vertij;
7

comportamente specifice; evitarea situatiei de risc, evitarea


confruntarilor si performanta scazuta n conditii de stres.
Uneori, variabila dependenta nu operationalizeaza ceea ce am stabilit
noi sa operationalizam. De exemplu, detectorul de minciuni se bazeaza pe
raspunsul electrodermal, dar noi nu ne-am propus sa operationalizam
efectul electrodermal. Variabila dependenta are anumite fatete ale
comportamentului global.
Situatia de asteptare: poate sa apara agitatie, violenta verbala,
reactii vegetative, iar noi cnd facem studiul, retinem doar una dintre
aceste componente.
Conditii pe care trebuie sa le ndeplineasca variabila dependenta
pentru a avea un bun experiment:
1) sa fie sensibila la variatiile sau manipularile variabilei independente,
adica reactiile pe care subiectul le are sa fie concordante cu
tensiunea psihica implicata, cu durata asteptarii.
Exemplu: la clasele mici dam o problema, unul o termina n 2
minute, altul n mai multe; timpul necesar poate fi o alta evaluare
a gradului de dificultate.
2) variabila dependenta trebuie sa fie usor de masurat si clar definita
pentru a putea fi masurata si de catre un alt cercetator n acelasi fel.
3) sa fie fiabila, adica sa dea efecte statornice si nu fluctuante sau
episodice.
Echilibrul emotional este o variabila eticheta sau clasificatoare,
ntruct este o caracteristica naturala, ce ne permite sa reperam sau sa
descriem subiectul; ea serveste la repartizarea subiectilor n diferite grupe.
8

Variabile clasificatoare (eticheta):


- vrsta;
- sexul;
- nivelul de inteligenta;
- nivelul socio-cultural;
- nivelul de scolarizare.
Acestea sunt caracteristici pe care subiectul le poseda din start,
adica dinaintea nceperii experientei.
Variabile independente se noteaza cu literele mari de la nceputul
alfabetului: A, B, C, D, iar modalitatile acestora se noteaza cu literele mici
corespondente, carora li se atribuie indici: a1, a2, b1, b2.
4. ETAPELE EXPERIMENTULUI
4.1. Alegerea problemei
Sursele problemei alese se regasesc n viata reala, n ceea ce se ntmpla n
jurul nostru, adica n observatiile si constatarile curente, care evidentiaza
variabilele dependente, anume diferitele conduite observate la oameni. Alte surse
sunt: literatura de specialitate (cercetatorii onesti nu afirma ca rezultatele obtinute
de ei sunt ultimul cuvnt spus n domeniul dat, si chiar formuleaza, n ncheierea
studiilor lor, ipoteze pentru cercetari ulterioare), profesorii si asistentii. n cazul
cvasi-experimentului, variabila independenta se produce, fara interventia
cercetatorului, si abia apoi, cercetatorul studiaza variabila dependenta.
4.2. Studierea literaturii de specialitate

n aceasta etapa se porneste de la o problematica mai vasta si, din


aproape n aproape, se ajunge ct mai aproape de problematica aleasa.
Pentru documentare nu teoriile sunt importante, ci studiile si cercetarile
efectuate anterior; de aceea, cea mai buna lectura n acest caz sunt
revistele de psihologie.
4.3. Stabilirea obiectivului cercetarii
Presupune stabilirea coordonatelor generale pe care le urmarim. Este bine
ca abordarea obiectivului sa se faca din doua perspective: obiectivele teoretice si
cele aplicative (chiar daca aplicarea rezultatelor nu poate fi facuta imediat;
cercetarile fundamentale au o latenta de 20-30 ani pentru a deveni aplicabile).
Precizarea obiectivelor este necesara, pentru ca ele constituie o orientare
ideologica a lucrarii.
4.4. Precizarea constructelor ipotetice
Practic, acest proces ncepe din etapa a doua. Consta din delimitari
conceptuale si se concretizeaza n explicitarea semnificatiei termenilor si
conceptelor care vor fi utilizate n lucrare, la un mod ct mai stiintific posibil (stil
dictionar). Aceasta etapa este importanta datorita celei urmatoare, adica
precizarea variabilelor.
4.5. Introducerea variabilelor
Se pleaca de la variabila dependenta (de la efect spre cauza), care se
concretizeaza ntr-un comportament (mai general sau mai specific). Ea trebuie
precizata si sub aspectul general, si sub cel specific. Variabila independenta
trebuie, si ea, precizata foarte clar.
10

4.6. Stabilirea si formularea ipotezei


Ipoteza este exprimarea concisa a unei relatii generale de tip cauzal ntre
variabila independenta si variabila dependenta. Dupa prezentarea aceasta concisa
a ipotezei, se evidentiaza aspectele de ordin cantitativ ale acestei relatii. Ipoteza
este si emiterea unei predictii privitoare la amploarea efectului produs de
variabila independenta asupra variabilei dependente. Introducem, astfel, elemente
de ordin anticipativ ,predictiv, de tipul: "... va produce o crestere sau descrestere
semnificativa din punct de vedere statistic asupra variabilei dependente, n
conditiile..." (n cvasi-experiment, aceasta exprimare nu este admisibila, ci se
foloseste o exprimare de tipul: "exista o corelatie semnificativa").
n continuarea ipotezei de ordin general, trebuie avansate ipotezele
specifice (una sau mai multe), n cadrul carora anticipam influentele cantitative.
Ipotezele de tip relatie cauzala necesita elaborarea unei situatii
experimentale n cadrul careia sa putem urmari cu rigoare implicatiile variabilei
independente asupra variabilei dependente. Astfel, vom utiliza ipoteze de tip
descriptiv, fara anticiparea unor influente de tip cauzal.
Ipoteza presupune stabilirea unui raport de cauzalitate ntre variabila
independenta si variabila dependenta. Pentru a structura o ipoteza, punem n
relatie cele doua variabile ntr-o propozitie de tip cauza - efect si anticipam
marimea efectului scontat. Dupa ce si precizeaza problema pe care vrea sa o
studieze, cercetatorul si formuleaza ipoteza de cercetare, care este, n esenta,
anticiparea unui raspuns posibil la ntrebarea pe care si-o pune. Cercetatorul
enunta posibilitatea existentei unei relatii ntre o anumita conditie stimulatoare si
un anumit act de conduita sau raspuns.
11

O ipoteza poate fi generata inductiv, ca rezultat al observarii faptelor, sau


deductiv, din cunoasterea unor relatii, legi si principii generale. Ipoteza porneste
de la afirmarea existentei unei diferente ntre variabilele dependente ale unor
grupuri de subiecti, ca urmare a modificarii conditiei de stimulare.
n procesul elaborarii ipotezei, cercetatorul trece n revista un numar mare
de fapte si cunostinte, le organizeaza, le filtreaza, descopera relatii ntre anumiti
stimuli si reactii sau/si ntre anumite situatii si diferite acte comportamentale. Paul
Fraisse considera ca elaborarea ipotezei este faza cea mai creatoare a investigatiei,
exprima momentul creator al rationamentului experimental, este faza n care
cercetatorul imagineaza relatia care ar putea sa existe ntre doua fapte.
Cel mai ades, ipoteza se formuleaza ca o judecata ipotetica sau ca un
raspuns conditional, si ia forma "daca..., atunci...", sau "cu ct..., cu att...". nsa
putem elabora o ipoteza cauzala care explica o influenta particulara asupra
comportamentului, sau cauzele unui comportament, sau putem elabora o ipoteza
descriptiva, care descrie caracteristicile unui comportament si prezice cnd se va
produce acesta.
O ipoteza poate fi confirmata sau infirmata; infirmarea nu aduce cu sine
zadarnicia muncii cercetatorului, caci ea poate sugera alte modalitati de abordare
si studiere a fenomenului de interes.
4.7. Criterii pentru o ipoteza stiintifica
O ipoteza stiintifica trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii:
1 - Ipoteza trebuie sa fie testabila, verificabila si falsificabila, adica sa fie
probata, verificata direct sau indirect si controlata statistic.
12

2 - Ipoteza trebuie sa fie precisa (pentru o situatie specifica de cercetare) si


verosimila (sa tina seama de datele realitatii cunoasterii stiintifice).
3 - Ipoteza trebuie sa fie rationala, pentru a fi bine nteleasa.
4 - Ipoteza trebuie sa fie economicoasa.
Asadar, o ipoteza valoroasa din punct de vedere stiintific este precis
formulata, rationala si economicoasa, ea putnd fi testata si verificata n multe
situatii.
Sursele formularii ipotezelor:
- Opiniile, parerile noastre despre anumite fapte, observatiile noastre;
- Existenta cercetarii nsesi;
- Teoria, adica un set logic, organizat de propuneri care definesc, explica
si organizeaza cunostintele noastre despre comportament;
- Modelul, adica o descriere generalizata si ipotetica, ce explica prin
analogie procesele, fundamentnd un set de comportamente comune.
Datele observatiei conduc, n cadrul informatiei existente, la anumite
ipoteze, supozitii cu privire la anumite relatii cauza-efect. Ea traduce ideea ntr-o
propozitie testabila, operationala. Se noteaza cu "H s". Relund exemplul cu o
situatie de asteptare, conduita oamenilor este foarte diferita, efectul asteptarii nu-l
suporta toti la fel. De la o atitudine plina de calm pna la agitatie motorie sau
verbala, exista o gama larga de reactii posibile n aceste situatii. Observatia
consemneaza "tabloul comportarilor" diferitelor persoane, iar analiza si
13

interpretarea datelor conduce la stabilirea unor grupuri sau tipuri de reactii


comportamentale (notiune categoriala).
Se emite supozitia "Hs" ca aceste deosebiri la diferite persoane se datoreaza
unor factori legati de structura de personalitate, situatia externa fiind aceeasi
pentru toti (asteptarea). Analiza datelor scoate n evidenta note comune privind
deosebirile constante ntre indivizi, fapt care permite o grupare a acestora. Prin
ipoteza, aceasta clasificare este pusa n relatie cu un anumit paramentru care
defineste tipul de sistem nervos: echilibrul proceselor nervoase fundamentale.
Aceasta ipoteza urmeaza sa fie supusa verificarii (apud I. Radu).
Ipoteza specifica se naste din observarea faptelor, dar se formuleaza n
termeni oferiti de dezvoltarea stiintei contemporane. Elaborarea ipotezei
presupune o cultura de specialitate, informatii solide n domeniu, care confera
cadrul conceptual al ipotezei.
5. IPOTEZA NUL
Datele colectate de catre un cercetator nu vorbesc prin ele nsele. n
conformitate cu ipoteza sa, cercetatorul si grupeaza si organizeaza datele (le
ordoneaza), pe baza covariatiei X si Y. O parte din variatia lui Y (variabila
dependenta) este sistematica n raport cu covariatia sa directionala cu X (variabila
independenta), n timp ce restul ramne aleatoriu, aparent neexplicat. Dar nu
putem fi siguri ca relatia observata ntre variabile, pe un esantion experimental,
este valabila pentru ntreaga populatie din care acesta a fost extras. Intereseaza,
deci, relatiile generalizate dintre variabile, observatiile selectate n studiul
experimental constituind doar ilustrari. Trebuie sa evaluam gradul de
certitudine cu care putem generaliza concluziile trase prin esantion pentru
populatia ntreaga. Este posibil ca tiparul comportamental observat n datele
14

esantionare sa fie diferit de tiparul care ar fi extras dintr-un calcul la nivelul


populatiei statistice. Problema este ca foarte rar avem la dispozitie ntreaga
populatie pentru comparatie.
Filozofia cunoasterii afirma ca nu se poate dovedi ceva ca adevarat,
deoarece exista un numar infinit de cazuri care nu au fost cuprinse n studiu, dar
se poate, cteodata, sustine ca ceva este, probabil, infirmat de datele colectate.
Ipoteza nula, notata cu H0, este negatia ipotezei specifice (de cercerate).
Exemplul 1: O afirmatie ar putea sustine ca studentii admisi la universitate
au un nivel de inteligenta mai ridicat dect cei respinsi (H s); ipoteza nula sustine
ca n acest caz nu este nici o diferenta ntre cele doua grupuri (H0).
Exemplul 2: Acei indivizi care calatoresc peste granite au vederi mai
tolerante la ntoarcerea acasa dect nainte (H s); ipoteza nula spune ca experienta
calatoriei n strainatate nu are efect asupra nivelului lor de toleranta (H0).
n general, n cazul ipotezelor cauzale de tipul Y covariaza sistematic n
functie de X, ipoteza nula afirma ca nu exista nici un fel de covariatie sistematica
si directionala care sa lege cele doua variabile.
Daca pe baza constatarilor noastre din cercetare avem motive sa respingem
ipoteza nula, atunci este posibil (nu absolut sigur) ca am descoperit ceva adevarat.
Ipoteza nula este, deci, o negatie a afirmatiei noastre din tema de cercetare. n
primul rnd, cercetatorul trebuie sa ncerce sa demonstreze ipoteza nula. Deci n
loc sa cautam dovezi care sa sustina o conexiune cauzala ipotetica ntre X si Y
trebuie sa ncepem prin a sustine ca n situatia respectiva nu se manifesta nici o
conexiune cauzala. Doar atunci cnd suntem siguri ca aceasta alternativa logica
15

nu poate fi sustinuta, putem gasi justificari n sprijinul ipotezei specifice. Este


tentant, cnd ncercam sa demonstram o afirmatie n care credem, teoretic, sa
ncercam sa gasim probe la nivel empiric (experimental) n conformitate cu
directia noastra ipotetica si sa decidem ca avem dreptate, dar cercetatorii care
ignora ipoteza nula comit greseli mpotriva normelor stiintifice, a metodologiei
cercetarii experimentale.
Analiza statistica (metodele statistice) utilizate ne permit sa verificam care
sunt sansele ca rezultatele obtinute de noi sa se datoreze hazardului sau
ntmplarii. Analiza statistica presupune utilizarea unor metode de comparatie
ntre medii, frecvente esantionare cu cele ale populatiei din care acestea fac parte.
Cnd facem analiza statistica pentru o problema de comparatie, att Hs ct si H0 se
refera la populatie si nu la esantion.
Preocupat sa dovedeasca n mod temeinic justetea ipotezei specifice,
cercetatorul admite n mod provizoriu, n rationamentul sau, ipoteza nula si
determina sansele (probabilitatea) ca diferentele obtinute n experiment sa aiba
loc numai pe baza legilor ntmplarii (legi de probabilitate). Probabilitatea ia
valori ntre 0 si 1 n procente ntre 0% si 100%.
- Daca probabilitatea obtinerii diferentei date n baza ipotezei nule este foarte
mica, mai mica de 5%, atunci respingem ipoteza nula (sau a hazardului) si
acordam toata ncrederea noastra ipotezei specifice.
- Daca nsa probabilitatea ipotezei nule este mai mare de 5%, atunci nu ne
putem asuma riscul respingerii ei si vom considera diferentele obtinute ca
fiind nesemnificative.

16

Altfel spus, acceptam ca semnificative acele rezultate care se pot


produce din ntmplare ntr-un numar cu 5% mai mic din cazuri.
ntr-o cercetare, riscul pe care ni-l asumam de a gresi trebuie sa fie mai mic
de 5%. Acest risc de a gresi se numeste si prag de semnificatie, iar valoarea de
0,05 este considerata limita de semnificatie.

Valoarea de 0,05 o numim limita de semnificatie.


Respingnd ipoteza nula "Ho" si acceptnd existenta unui efect al variabilei
independente "VI", asa cum sustine ipoteza specifica Hs, ne asumam un risc de a
gresi destul de mic, risc numai sub 5%. Masura acestui risc o notam cu "" sau cu
"p" si constituie pragul de semnificatie care nsoteste fiecare asertiune (afirmatie).
Pragul de semnificatie acreditat n tabelele de specialitate este de 0,05.
Daca dorim sa facem o caracterizare mai pretentioasa pragul este de 0,01 - risc de
a gresi de 1%.
Important
- Ipoteza nula "Ho" nu poate fi niciodata acceptata (ipoteza statistica precisa).
17

- Ipoteza specifica "Hs" nu poate fi niciodata respinsa (ipoteza statistica


imprecisa).
n primul caz, nu putem accepta ipoteza nula nici cnd sansele ei sunt mai mari de
5% (atunci spunem ca nu putem sa luam o decizie, dar nu spunem ca ea este
acceptata - pot exista erori n cercetare).
n al doilea caz, nu putem spune ca ipoteza specifica este respinsa, pentru ca nu
stim daca la alt nivel de cercetare putem obtine aceleasi rezultate.
VII. Alegerea metodei
Cercetatorul selecteaza din multitudinea si varietatea metodelor de
investigatie acea metoda care este cea mai potrivita n demersul cercetarii sale.
Alegerea metodei se realizeaza n functie de obiectivele, variabilele experimentale
si ipotezele experimentului, deoarece o ipoteza nu poate fi testata prin oricare din
metodele existente. Sunt situatii cnd o ipoteza poate fi testata cel mai bine printro anumita metoda, si atunci este recomandabila alegerea acelei metode si nu a
alteia. Exemplu: daca un psiholog vrea sa evidentieze efectele unor procedee
terapeutice n vindecarea unor afectiuni psihice, el este aproape "obligat" sa
recurga la metoda experimentala, si chiar la o anumita varianta de experiment, cea
care presupune secventa pre-test - interventia terapeutica - post-test.
O ipoteza descriptiva o testam prin utilizarea metodelor descriptive sau
non-experimentale. Adica, daca ipoteza este corecta, atunci cnd observam
comportamentul

ar

trebui

sa

observam

si

caracteristicile

prezise

ale

comportamentului subiectului sau ale situatiei, pe care le-am presupus. Aceste


metode presupun un studiu de corelatie n care cercetatorul masoara doua aspecte

18

ale comportamentului, determinnd apoi masura n care cele doua sunt asociate
sau corelate.
VIII. Instrumente, aparatura
Instrumentele reprezinta mijloacele tehnice de realizare a experimentului.
Acestea pot fi: cronometru, cartonase, liste de cuvinte, aparatele si probele din
laborator, chestionare ale starii psihice a subiectului nainte si dupa experiment,
scale numerice, etc.
Erori ale ncepatorilor:
- Alegerea unui instrument anume nu poate constitui punctul de plecare al
unei cercetari! n demersul unei cercetari experimentale se porneste de la obiectiv
la variabile si apoi la ipoteze, dupa care se aleg instrumentele.
- Nu trebuie pierduta din vedere dimensiunea sistemic-interactionista a
psihicului uman; interpretarea rezultatelor trebuie sa fie ct mai completa din
acest punct de vedere.
IX. Selectia subiectilor
ntr-un experiment, pentru ca datele obtinute sa poata fi comparate, se
utilizeaza, de regula, doua grupuri de subiecti; la unul dintre grupuri, numit grup
experimental, se aplica conditiile de stimulare (variabila independenta); celalalt,
grupul de control, nu este supus situatiei experimentale. (Exemplu: daca se
studiaza influenta motivatiei asupra concentrarii atentiei, grupului experimental i
se va aplica o supramotivare prin promiterea unei recompense si apoi i se va
aplica sarcina experimentala, n timp ce grupului de control i se va aplica sarcina
experimentala fara nici o manipulare a nivelului motivational). Se poate apela la
19

un singur grup de subiecti n doua situatii experimentale, nsa cercetatorul trebuie


sa se asigure ca nu intervine nvatarea cu sarcina data.
Mai pot exista situatii cnd se folosesc doua grupuri experimentale si un
grup de control (pastrnd exemplul anterior, celui de-al doilea grup experimental i
se aplica o submotivare).
Este important ca grupurile sa fie echivalente si reprezentative pentru
populatia respectiva. n laborator se aplica randomizarea, adica selectia aleatoare.
Grupurile sunt selectate la ntmplare, dupa principiul ca exista sanse egale de
extragere a fiecarui membru din populatia de baza. Numarul subiectilor dintr-un
grup experimental este mic, 10-15 subiecti.
Asa cum s-a remarcat deja (McNemar, 1946), o mare parte a datelor
psihologiei se bazeaza pe cercetari asupra soarecilor albi de laborator si a
studentilor din anul I - psihologie. Idealul ar fi ca selectia subiectilor sa fie
aleatoare, dar aceasta pretentie este exagerata fata de posibilitatile reale.
Adesea utilizam grupuri naturale intacte, n compozitia lor datorata
hazardului. Situatia trebuie avuta n vedere la interpretarea rezultatelor.
Randomizarea poate fi facuta prin mai multe tehnici:
- randomizarea simpla (metoda loteriei);
- randomizarea stratificata (populatia mpartita n straturi dupa unul sau mai
multe criterii, pentru fiecare strat realizndu-se o esantionare aleatoare);
- randomizarea multistadiala (selectia indirecta a indivizilor prin intermediul
selectiei grupurilor la care aceastia apartin);

20

- randomizarea multifazica (esantion initial mare pe care se realizeaza fazele


extensive ale cercetarii, din acestea se selecteaza esantioane mai mici
pentru fazele intensive).
X. Procedura
Descrie concret pasii experimentului, n cele mai mici detalii. Procedura
este o structurare logica, rationala, precisa a secventelor. Se elaboreaza planurile
experimentale.
Pentru selectia subiectilor se poate apela la randomizare sau se poate opera
dupa anumite criterii, si anume:
- grupurile constituite n baza legilor hazardului sunt grupuri
independente, iar grupurile structurate dupa un factor comun celor doua grupuri
se numesc grupuri perechi (sau corelate). La acestea se face egalizarea subiectilor,
dupa echivalenta lor la factorul sau conditia cunoscuta ca ar influenta variabila
dependenta;
- grupurile experimental si de control vor fi de puteri egale n raport cu
factorul care coreleaza strns cu variabilele dependente. Este nevoie ca, nainte de
repartizarea subiectilor n grupuri, sa se efectueze un experiment preliminar
pentru a se determina capacitatea lor n raport cu acest factor (variabila
independenta). Se vor testa toti subiectii, se prelucreaza datele statistic si vor fi
alesi subiectii care se situeaza la acelasi nivel de eficienta. Apoi subiectii pot fi
distribuiti prin esantionare aleatoare. Acest factor constant pentru cele doua
grupuri se numeste variabila de echivalare. Ca variabila de echivalare se folosesc
numai factorii care coreleaza cu variabila dependenta.

21

XI. Planul de experimentare (sau proiect sau design)


Orice experiment este organizat dupa un plan, o schema logica ce descrie o
ordine, o succesiune a fazelor experimentului. Exista experimente cu o singura
variabila independenta, care la prima vedere sunt mai simple. n realitate
actioneaza simultan mai multe variabile n determinarea unei conduite. Cel mai
simplu plan experimental utilizeaza cel putin doua nivele sau grade ale variabilei
independente. Acestea pot fi diferente cantitative (ex: doua durate de timp, doua
intensitati) sau calitative (ex: timpul de reactie la un sunet sau la o lumina).
Comparatia se face prin intermediul unui test statistic (testul t-Student, distributia
"z" sau distributia "chi-patrat"), pentru a putea afirma ca rezultatele obtinute n
una sau alta din situatii conduc la diferente semnificative ntre cele doua tipuri.
Daca avem mai mult de doua variabile independente, se impune utilizarea
unor planuri experimentale complexe, care permit evidentierea interactiunii dintre
variabile.
Pentru a putea evidentia timpul de control se fac comparatii multiple
pe perechi.
Exemplu:
Design-uri experimentale defectuoase
Design-urile experimentale defectuoase vizeaza erorile care pot sa apara n
cadrul comparatiei intra-grupale si inter-grupale.
A. Erorile posibile n cadrul comparatiilor intragrupale
1. Efectul de maturare
22

Pe parcursul desfasurarii unui experiment, subiectii sunt implicati n


procesul propriilor lor evolutii, motiv pentru care se poate ntmpla ca diferentele
dintre doua masurari repetate pe acelasi subiect sa se datoreze maturarii care a
avut loc pe parcursul desfasurarii experimentului si nu a manipularii
experimentale.
2. Efectul testarii repetate
Diferentele de scoruri dintre mai multe masurari succesive se pot datora
administrarii repetate ale aceluiasi test.
3. Degradarea instrumentelor de masura
ntre masurari repetate, validitatea instrumentelor de masura scade. De
exemplu: evaluarea personalitatii si peste doua saptamni nca una, cea mai
relevanta este prima.
4. Regresia statistica:
Consta n tendinta de regresie spre medie a scorurilor extreme odata cu
repetarea unei masurari.
5. Un eveniment extern
Daca un eveniment extern este relevant pentru tema studiata de noi poate
distorsiona rezultatele experimentului. Exemplu: razboiul
B. Erori ntlnite n cadrul comparatiilor intergrupale
1. Eroarea de selectie

23

selectia subiectilor care participa la experiment nu este aleatorie si, n


consecinta, rezultatele pot fi nerelevante pentru populatia respectiva.
2. Moartea experimentala
din diverse motive, cel experimentat dispare pe parcursul experimentului.
3. Efectul difuziunii
consta n raspndirea efectelor manipularii de la grupul experimental la cel de
control.
4. Efectul compensarii
grupul de control se simte frustrat ca nu face parte dintre cei participanti si se
supramotiveaza.
5. Efectul resemnarii
-

nu face nimic ca nu am fost luat la experiment.

24