Sunteți pe pagina 1din 2

CARAGIALE

CEVA DESPRE TEATRU


Daca mi-ar fi vreodata permis sa dau povete unor artisti dramatici, le-as spune,
fara sa stau mult la ganduri: alegerea repertoriului este o chestie importanta
pentru voi dintr-un singur punct de vedere - al potrivirii pieselor cu fortele d
e care dispuneti. in afara de acest punct de vedere, o piesa n-are nici o import
anta pentru voi, ca artisti.
Arta dramatica este o arta de perfectie: astfel ea are un scop special - repreze
ntarea, reprezentarea frumoasa. Voi trebuie sa conciliati acest scop cu al drama
turgului; nu trebuie niciodata sa i-l subordonati. Numai cu aceasta conditie put
eti sa va impliniti misiunea voastra artistica si sa desavarsiti-intentia artei.
Alegeti piesele cu care puteti sa va produceti voi mai bine, si nu stati un mom
ent la indoiala: aruncati departe o minunata drama pe care n-o puteti executa co
nvenabil macar, si preferiti-i o farsa slaba de tot pe care o puteti executa adm
irabil.
Teatrul in care actorii joaca bine, - acela este adevarat teatru, iar nu acela i
n care se joaca piese bune. Frederic Lemaitre si Millo au facut minuni, unul cu
o piesa stupida, ca Roberl Macaire si cestalalt cu o puerilitate ca Lipitorile s
atelor Si vai de Shakespeare si de Moliere cazuti pe mani cum stiu eu! Dar iata
ce citesc intr-o dare de sama asupra inaugurarii noului teatru din Iasi: Piese ca
Muza de la Burdujeni, Poetul romantic, Cinel-Cinel, ne amintesc timpurile copilariei
teatrului nostru. Oricum ar fi jucate, nu ne intereseaza".
Daca as fi cetit aceasta violenta afirmare in vreo revista de pretentie, nu mi s
-ar fi parut de loc ciudata, fiindca sunt deprins cu epidemiile estetice care ba
ntue scolile noastre literare. insa am citit-o intr-o foita foarte inteligenta,
care se distinge tocmai prin moderatiune - in Era noua din lasi. Am zis violenta, fi
indca nu gasesc un epitet mai potrivit pentru o afirmare calma pe care n-o intel
eg deloc.
Adica, pentru ce o piesa care ne aduce aminte de copilaria unui teatru, ce nu pr
ea e nici tanar inca, nu ne-ar mai interesa, fie cat de bine jucata? Pentru ce? Pe
ntru ca piesa ar fi prea primitiva ca factura, prea simpla ca tehnica, prea naiv
a ca patrundere sufleteasca? Dar eu stiam ca piesele nu se-mpart in primitive si
moderne, simple si complexe, naive si rafinate: stiam ca se-mpart pur si simplu
in piese bune si rele, frumoase si urate, inteligente si neroade.
O piesa cat de primitiva poate fi foarte frumoasa, precum o piesa cat de moderna
poate sa fie din contra foarte proasta. Autori, care au ramas clasici, si vor i
ncanta lumea totdeauna, sunt, din punctul de vedere al tehnicei si al facturii,
foarte primitivi; si autori moderni, a caror factura a atins culmea rafinarii, t
rec unul dupa altul, avand fiecare o clipa de succes, si dupa aceia se duc sa se
-nece in adancul uitarii.
Stiam mai cu-seama ca o piesa de teatru, intrucat nu e urata nici neroada, n-are
alti sorti mai puternici de a ne interesa desavarsit decat felul cum o fi jucat
a.
Teatrul are, ca si Muzica, mare asemanare cu Arhitectura. Piesa dramaturgului si
a muzicantului sunt ca planul desinat al arhitectului; ele noteaza pana in cele
mai mici amanunte o constructie - o gramadire rationala de materialuri. Dar pe
cata vreme constructia celui din urma ramane una, fixa si durabila, si voind sa
se repete, va fi tot aceeasi, fiindca materialurile sunt inerte, constructiile d
ramaturgului si a muzicantului se fac in miscare; incep, se petrec, si se sting
in cateva momente sub atentia noastra, si voind sa se repete sunt totdeauna altf
el, fiindca materialurile lor sunt insufletite.

Toate, insa, si planul si piesa si compozitia, fara executie materiala, raman si


mple deziderate. Fara-ndoiala o comedie, o sonata sunt frumoase (daca sunt) si l
a cetire; si planul unui palat poate fi frumos si la vedere; si cu atat sunt mai
frumoase, cu cat ne putem ridica la inchipuirea executarii lor. Dar, desigur, e
le nu ne pot da niciodata, prin inchipuirea aceasta aceea ce ne-ar da prin infat
isarea lor reala, imbracate in formele materiale cerute.
Prin urmare la teatru, arta executiunii are o importanta cu atat mai mare, cu ca
t materialurile lor de constructie sunt deosebite suflete omenesti, iar nu pietr
e si lemne. in arhitectura bolovani peste bolovani au sa stea pe un anumit reazi
m, si sub o anumita greutate, ce nu trebuie sa le depaseasca rezistenta- echilib
rul stabil, in teatru sufletele omenesti trebuie sa se miste; puterea constructi
ei rezida intr-un echilibru nestabil. Din aceasta rezulta ca executarea buna a u
nei comedii slabe poate s-o scape de cadere, iar o executare prea slaba poate fa
ce sa se surpe cea mai frumoasa piesa. Si pentru aceea virtuozitatea artistului
dramatic a avut si va avea totdeauna in afara si independent de literatura respe
ctiva, o atat de mare importanta.
Toate astea le stiam si eram sigur ca le stie si autorul sirurilor din inteligen
ta foaie ieseana; mai stiam asemenea ca cele trei batrane piese, de care e vorba
, desi primitive, sunt foarte bune, in orice caz mult mai bune decat multe altel
e tinere.
Pentru aceea afirmarea calma din Era Noua mi s-a parut atat de violenta