Sunteți pe pagina 1din 8

Cu fruntea, cu pleoapele sau mai bine zis cu toata fata arsa de flacara

tortei careia i slujise drept mucarnita, sergentul Lambic, urmarindu-l pe


Robin, a mai avut si norocul sa apuce ntr-o directie cu totul opusa aceleia
pe care disparuse fugarul.
Pe vremea cnd se petreceau aceste ntmplari, castelul din
Nottingham avea o sumedenie de galerii subterane sapate n stnca
dealului pe vrful caruia se naltau turnurile si zidurile lui crenelate. Putini
oameni, chiar dintre cei mai batrni locuitori ai cetatii feudale, cunosteau
cu precizie topografia acestui sumbru si misterios labirint. Asa ca Lambic si
oamenii lui ratacira la ntmplare pna cnd, norocul refuzndu-le ajutorul,
se despartira unii de altii fara a-si da seama.
Aproape orbit, cum am mai spus, Lambic ntoarse spatele lui Robin,
lasndu-si oamenii sa se ndeparteze spre stnga, iar el se ndrepta spre
scara principala a castelului, unde i se paru ca aude pasii soldatilor sai.
Bun! zise el. Nu ncape ndoiala ca l-au prins pe caraghiosul ala
tnar si-l duc n fata baronului; trebuie s-ajung o data cu ei, caci, altfel,
natngii astia marginiti se vor fali n ochii monseniorului cu iscusinta lor.
Tot mormaind asa, viteazul sergent ajunse n dreptul usii
apartamentelor baronului si, prevazator, caci avea experienta, vru ca mai
nainte de a se nfatisa si el sa afle ce primire le-a facut batrnul Fitz Alwine
soldatilor si prizonierului. si lipi, asadar, urechea de broasca usii si asculta
urmatorul dialog:
Zici ca scrisoarea asta ma vesteste ca sir Tristram de Goldsborough
nu poate veni la Nottingham?
Da, monseniore, trebuie sa se prezinte la Curte.
Suparatoare nepotrivire!
Si va mai spune ca va asteapta la Londra.
Pacat! Precizeaza n ce zi sa ne ntlnim?
Nu, monseniore, va roaga numai sa porniti ct mai nentrziat.
Bine! Am sa plec chiar n dimineata asta; porunceste sa pregateasca
repede caii, vreau sa fiu nsotit de sase soldati.
Vi se va ndeplini ntocmai porunca, monseniore.
Mirat din cale afara ca Robin nu se afla acolo si creznd ca soldatii l-au
dus din nou n temnita, Lambic alerga acolo ntr-un suflet sa se convinga.
Usa temnitei era nsa larg deschisa, ncaperea goala, iar torta, nca
fumegnd, zacea pe jos.
"Hait! Sunt pierdut! si zise sergentul. Ce-i de facut?"
Ca un automat, se ntoarse la usa baronului, ndraznind sa mai spere
ca soldatii l-ar putea aduce pe blestematul de padurar. Bietul Lambic!
Simtea n jurul gtului cum se strnge un nou streang. Totusi speranta, care
nu-i paraseste niciodata pe nefericiti, speranta aceasta i surse cnd el,
lipindu-si din nou urechea de gaura cheii, constata ca n camera domneste
o liniste desavrsita.
Soldatul chibzui astfel:
"Baronul doarme, deci nu-i suparat; nu-i suparat, deci nu stie ca
padurarul mi-a alunecat printre degete ca o anghila; nu stie nimic de fuga
padurarului, deci nu socoteste sa ma dojeneasca, sa-mi arda vreo
pedeapsa sau sa ma spnzure, asa ca pot sa ma prezint n fata lui fara
teama si sa-i raportez despre nsarcinarea pe care mi-a dat-o, ca si cum as
fi ndeplinit-o spre marea-i multumire. n felul asta am sa cstig timp si am
sa pot sa aflu ce s-a ntmplat cu afurisitul de Robin, ca sa-l bag iar n
temnita sau sa-l tin acolo, daca cei doi soldati natngi ai mei au avut
norocul sa-si faca datoria asa cum se cuvine. Asadar, pot sa ma prezint fara
teama... da, fara teama, n fata acestui stapn att de cumplit si de
atotputernic... sa intram! Dar doarme, doarme! Oh, pai asta-i ca si cum ai
opri din drum un tigru nfometat si ai ndrazni sa-i mngii spinarea! Nu mi-s
eu att de nebun ca sa-l trezesc pe monsenior. Ah, ah, si totusi
continua
sa-si spuna sarmanul Lambic rnd pe rnd tremurnd de spaima si sigur pe
el, sfios si fanfaron
si daca baronul nu doarme? Cu att mai bine,
nseamna ca este clipa cea mai potrivita sa intru, asta ar dovedi o data mai

mult ca nu stie nimic de nenorocirea ce mi s-a ntmplat. Daca nu doarme,


apoi aceasta liniste, aceasta tacere este o adevarata minune! Ma gndesc
sa ncerc mai nti sa zgri usor la usa, si daca zgomotul acesta nu e bine
primit, am tot timpul s-o sterg".
Lambic zgrie usor cu unghia drept la mijlocul usii, acolo unde se
produce maximum de sonoritate. Provocarea ramase fara rezultat, iar
linistea dinauntru nu fu tulburata.
"Cu siguranta ca doarme
si zise iar Lambic. Eh, ba nu, nerod ce
sunt! De buna seama ca a plecat; trebuie sa fie lnga fata lui, altfel l-as
auzi caci sforaie cnd doarme si se aude."
Mnat de o curiozitate draceasca, sergentul mpinse binisor usa, care
se roti n balamale fara zgomot, dndu-i posibilitatea sa-si vre capul ca sa
cuprinda dintr-o privire toata ncaperea.
Doamne sfinte!
Strigatul acesta de groaza se stinse pe buzele lui Lambic, frigul si
ntepeneala mortii pusera stapnire pe el, iar omul nostru ramase n pragul
usii ntredeschise. n timp ce baronul, mut si el de uimire si uluit de atta
ndrazneala, l fulgera cu privirea.
Bietul Lambic! Norocul i sta mereu mpotriva, un duh rau se tinea de
capul lui; fatalitatea a vrut ca el sa-l tulbure pe baron tocmai n clipa cnd
batrnul pacatos, ngenuncheat n fata confesorului, i cerea iertare nainte
de a pleca la Londra.
Nemernicule! Calicule! Infam sacrilegiu! Spion de confesional! Trimis
al Satanei! Tradator vndut diavolului! Ce cauti aici? striga baronul, care, n
cele din urma, si recapata respiratia si putu sa-si dea fru liber furiei. Cine-i
stapn si cine-i sluga aici la castel? Oare esti tu stapnul? Oare sunt eu
sluga? Streangul de gt, hrana corbilor! N-am sa ncalec pe cal mai nainte
ca tu sa urci treptele spnzuratorii.
Linisteste-te, fiule! spuse batrnul duhovnic, Dumnezeu este
milostiv.
Dumnezeu nu este slujit de asemenea nemernici
raspunse
baronul, ridicndu-se beat de furie. Vino aici, ticalosule! adauga el dupa ce
se roti prin camera ca o hiena n cusca. n genunchi, aici, ia-mi locul si
spovedeste-te nainte de a muri.
Lambic nu se clintea din prag si, cu toate ca-i pierise graiul, pndea o
pauza n mnia stapnului sau ca sa ncerce sa lamureasca lucrurile.
Baronul, caruia ideile si cuvintele i veneau fara sir, i oferi fara sa vrea
posibilitatea de a se dezvinovati.
Ce vrei de la mine? ntreba el deodata. Vorbeste!
Milord, am ciocanit de mai multe ori la usa
raspunse sergentul, cu
umilinta am crezut ca nu-i nimeni si m-am gndit ca...
Da, te-ai gndit sa profiti de absenta mea si sa ma furi.
Vai, milord...
Ca sa ma furi!
Milord, eu sunt soldat
replica Lambic, mndru.
Aceasta acuzare de furt i redestepta curajul; nu-i mai fu teama nici de
temnita, nici de ciomageala, nici de streang.
Sfinte Dumnezeule! Ce nobila indignare! exclama baronul, rznd
ironic.
Da, milord, sunt soldat, soldat n serviciul naltimii voastre, iar
naltimea voastra n-a avut niciodata soldati hoti.
naltimea mea poate si vrea, daca i place, sa-si numeasca soldatii
hoti. naltimea mea nu se intereseaza de virtutile lor personale, n sfrsit,
naltimea mea are prea mult bun simt pentru a presupune ca vizita
dumitale, messire Lambic, vizita cu care ma onorezi tocmai n clipa cnd
credeai ca lipsesc, nu are alt scop dect sa-mi faci cunoscut ca esti un om
cinstit. Pe scurt, hot sau om cinstit, de ce ai venit aici? Pe urma ai sa-mi
raportezi despre ntemnitarea puiului de lup.
Lambic ncepu din nou sa tremure, caci porunca baronului i dovedea
ca fuga lui Robin nu fusese nca descoperita, dar se temea de o iesire mai

violenta n clipa cnd ar fi ajuns sa-i lamureasca baronului cauza arsurilor


de pe fata; ramase deci nemiscat dinaintea cumplitului sau stapn, cu ochii
holbati prosteste, cu gura cascata, cu bratele atrnnd.
A, dar de unde vii? striga deodata baronul, cercetnd fata lui
Lambic. La dracu! Am avut dreptate cnd ti-am spus mai adineauri ca esti
scapat din iad; caci numai daca ai fost n vizita la Satana, ai putut sa-ti
prjolesti mutra n halul asta.
M-a ars o torta, milord.
O torta?!
Iertati-ma, milord, naltimea voastra nu stie ca torta asta...
Ce-mi tot cnti acolo? Pe scurt: despre ce torta-i vorba?
De torta lui Robin.
Iar Robin? tuna baronul, repezindu-se sa-si ia sabia din cui.
"Gata! si zise Lambic, retragndu-se instinctiv spre usa, pregatit s-o
rupa la fuga ndata ce prima lovitura de sabie s-ar fi abatut asupra lui. Iatama,
fara ndoiala, mpachetat si trimis pe lumea cealalta."
Iar Robin! Unde-i Robin? striga baronul, despicnd aerul cu spada.
Unde este ca sa va strapung pe amndoi?
Lambic iesise pe jumatate din camera si se prinsese zdravan cu
minile de usa ca s-o traga dupa el n caz ca vrful spadei l-ar fi amenintat
prea de aproape.
Fiule
zise batrnul calugar
filistenii erau gata sa fie zdrobiti, dar
ei s-au rugat lui Dumnezeu si sabia a intrat n teaca.
Fitz Alwine zvrli sabia pe masa si se repezi spre Lambic, care nu mai
parea ca vrea s-o stearga.
Te-ntreb nca o data, ce cauti aici? striga baronul, nhatndu-l de
gulerul hainei si trndu-l n mijlocul camerei. Vreau sa stiu ce legatura
este ntre Robin, torta si fata ta hidoasa? Raspunde repede si clar caci,
altfel, uite, pe-asta, care nu-i sabie, ndurarea nu va mai fi nevoita sa-l bage
n teaca.
Vorbind astfel, Fitz Alwine arata cu degetul spre un baston lung si gros
cu maciulie de aur, o trestie aproape fenomenal de groasa n care se
sprijinea ori de cte ori se plimba pe metereze.
Milord
spuse la iuteala sergentul, nascocind pe loc o cale ocolita
ca sa evite un raspuns hotart
venisem, milord, sa ntreb ce are de gnd
sa faca naltimea voastra cu acest Robin Hood?
Eh, la dracu! Vreau sa ramna n temnita unde-i nchis.
Binevoiti sa-mi spuneti, milord, unde se gaseste aceasta temnita;
am sa veghez.
Cum, tu nu stii? Nu l-ai dus tu acolo abia acum un ceas?!
Dar nu mai e acolo, milord. Am dat porunca oamenilor mei sa-l
aduca n fata dumneavoastra si am crezut ca i-ati ales o alta temnita...
Acolo, milord, mi-a ars fata.
Ah, asta-i prea de tot! urla Fitz Alwine, facnd un pas spre trestia cu
maciulie de aur, n timp ce Lambic, cu capul ntors pe jumatate, socotea din
ochi, nelinistit, daca nu cumva a sosit clipa s-o stearga mai nainte de a se
dezlantui furtuna.
Loviturile aveau sa cada ca o grindina, caci, cu toata guta, baronul nu
era ciung. Ajuns la capatul rabdarii nsa si uitnd cu totul de inviolabilitatea
de care se bucura stapnul, Lambic tsni naintea lui, i smulse bastonul, l
apuca de amndoua minile si, cu tot respectul pe care i-l ngaduia situatia,
l trnti cu putere n jiltul larg unde se odihnea n timpul crizelor de guta,
apoi fugi mncnd pamntul. Tot mncnd pamntul, vru sa fuga n urmarirea
ndraznetului vasal si Fitz Alwine, care, datorita furiei, simtea n trup
un dram de sprinteneala; dar cei doi soldati trimisi n cautarea lui Robin,
care acum se ntorceau, i crutara osteneala. La strigatele de "Puneti mna
pe el", "Puneti mna pe el", ei si taiara calea sergentului, care nca napucase
sa iasa din anticamera.
La o parte! striga sergentul, mbrncindu-i pe cei doi subordonati. La
o parte!

nsa Fitz Alwine se repezi sa nchida usa; orice rezistenta era de prisos,
iar nefericitul Lambic astepta, cufundat ntr-o trista uimire, ca puternicul lui
stapn sa-i hotarasca soarta.
Datorita unuia din acele fenomene ciudate, inexplicabile, si care sunt,
poate, n ordinea morala, ceea ce fenomenele analoage sunt n ordinea
fizica a naturii, furia baronului paru ca se domoleste dupa acest episod de
razvratire, ntocmai cum vijelia se potoleste dupa o ploicica.
Cere-mi iertare! zise linistit Fitz Alwine, care, cu rasuflarea taiata, se
prabusi, de asta data de buna voie, n jiltul sau. Hai jupne Lambic, mi ceri
iertare?
Baronul manifesta, poate, aceasta liniste, aceasta blndete, numai
pentru ca nu mai avea puterea sa-si mentina furia la nivelul obisnuit; nsa
starea aceasta nu putea sa dureze prea mult si, pe masura ce sovaiala
sfioasa a lui Lambic se prelungea, Fitz Alwine si redobndea respiratia
normala, iar clocotul furiei crestea n intensitate. Explozia devenea
iminenta.
Aha! Nu vrei sa-mi ceri iertare! Bine! zise el, cu ironie cruda. Fa un
act de pocainta: este foarte util nainte de moarte.
Milord, iata ce s-a petrecut, si acesti doi oameni vor putea ntari ca
ceea ce spun este adevarat.
Doi ticalosi ca si tine!
Nu sunt att de vinovat pe ct credeti, milord; tocmai ma
pregateam sa nchid usa temnitei, cnd Robin Hood...
Nu-l vom urma pe sergent n povestirea-i ncarcata de amanunte,
ntretaiata de ezitari n favoarea sa, pentru ca cititorul nu va afla nimic nou.
Baronul l asculta urlnd de furie, batnd din picior si zbatndu-se n jilt
cum s-ar zbate diavolul daca ar folosi drept cada de baie un aghiazmatar.
La sfrsit, si rezuma amenintarile cu privire la pedeapsa printr-o fraza de
un nfricosator laconism:
Daca Robin a evadat din castel, voi nu-mi veti scapa! Pentru el
libertatea, pentru voi moartea.
Deodata un ciocanit violent rasuna n usa camerei.
Intra! striga baronul.
Un soldat intra si spuse:
Preacinstitul lord sa ma ierte daca ndraznesc sa ma prezint n fata
preacinstitei sale persoane fara sa fi fost chemat de naltimea sa, dar cele
petrecute sunt att de nemaipomenite, att de cumplite, ca mi-am zis ca
ma supun unei datorii firesti daca vin sa-l vestesc de ndata pe preacinstitul
stapn al acestui castel.
Vorbeste, dar sa nu bati cmpii la nesfrsit!
naltimea voastra va fi multumita, povestirea mea are sfrsit si este
pe ct de scurta pe att de nfricosatoare; stiu ca un bun soldat trebuie sasi
oboseasca arcul si sa-si crute limba, or, cum sunt un bun...
Treci la fapte, la fapte, neghiobule! striga baronul.
Soldatul se nclina curtenitor si continua:
Or, cum sunt un bun soldat, nu uit niciodata acest principiu.
Limbut ndracit! Taci daca-i vorba sa ne-ndrugi numai despre
meritele tale, sau povesteste ce stii.
Soldatul se nclina din nou si continua netulburat:
Datoria mea mi cerea...
Iar?! striga Fitz Alwine.
Datoria mea mi cerea sa schimb santinela din capela...
"Ah, n sfrsit"
si zise baronul n gnd si ncepu sa asculte cu
atentie.
M-am dus acolo cam acum vreo cinci-zece minute, cu voia naltimii
voastre; ajuns la usa sfntului lacas n-am gasit santinela, desi trebuia sa fie
acolo pentru ca venisem s-o schimb. "Este aici, mi-am zis, e de ajuns s-o
descopar, ia s-o cautam." Am cautat-o, am strigat, dar nimeni nu mi-a
raspuns. "O fi dormind sau o fi beat? Si asta ar fi cu putinta, m-am gndit
eu. Sa mergem la post, sa aducem garda, sa-l ia pe vinovat si sa i se aplice

o pedeapsa strasnica, basca ce-o sa primeasca de la seful meu." Ajung la


post si strig: "Sergent, scoate garda!", dar nimeni nu iese din post; intru
nauntru: nauntru nimeni. "Oho!" mi zic...
La dracu cu tot ce-ti zici tu! Limbutule! Treci la fapte! striga baronul,
nerabdator.
Soldatul saluta din nou militareste si continua:
"Oho, mi zic, ndatoririle ostasului nu mai sunt cunoscute n
garnizoana castelului din Nottingham. A slabit disciplina, si urmarile acestei
situatii"...
Mii de dumnezei! O sa bati cmpii asa ntruna, limbut neghiob?!
Cine prolix! zbiera baronul.
Cine prolix! murmura pentru el soldatul, care se ntrerupse la acest
epitet. Cine prolix! Eu, care sunt vnator iscusit, n-am cunoscut pna azi
aceasta specie de cine. Dar nu-mi pasa, sa mergem mai departe. Si urmarile
acestei situatii pot fi nefericite; am gasit fara greutate oamenii din post
stnd la masa, la bucatarie, asa ca am putut trece numaidect la o
cercetare amanuntita a lacasului sfnt pe dinafara si pe dinauntru. n jur,
nimic deosebit, doar aceeasi lipsa a santinelei. nauntru nsa santinela era
prezenta, dar n ce hal, Doamne Dumnezeule! Era prezenta ca mortii pe
cmpul de bataie, adica ntinsa pe pamnt, fara viata, scaldata ntr-un lac
de snge, cu teasta strapunsa de o sageata...
Dumnezeule mare! striga baronul. Cine a putut savrsi asemenea
crima?
Nu stiu, n-am fost acolo, nsa...
Cine a fost omort?
Gaspard Steinkopf... un soldat aspru.
Si zici ca nu-l cunosti pe ucigas?
Am avut cinstea sa-i spun naltimii voastre ca n-am fost de fata cnd
s-a savrst omorul, nsa, pentru a usura cercetarile monseniorului, m-am
gndit ca este bine sa iau sageata ucigasa... iat-o!
Sageata aceasta nu-i faurita n arsenalul meu
spuse baronul dupa
ce o cerceta cu atentie.
nsa, cu tot respectul pe care-l datorez naltimii sale
relua soldatul
mi ngadui sa-i arat ca aceasta sageata, daca nu iese din arsenalul sau,
trebuie sa provina de undeva si cred ca am observat unele asemanatoare
ntr-o tolba de sageti pe care o purta n seara aceasta unul din scutierii
novici.
Care novice?
Halbert. Tolba cu sageti si arcul pe care le-am vazut n mna acestui
tnar apartin unuia din prizonierii naltimii voastre, cu numele de Robin
Hood.
Repede, cautati-l pe Halbert si aduceti-l n fata mea! porunci
baronul.
L-am vazut pe Hal acum vreun ceas ndreptndu-se mpreuna cu
domnisoara Maud spre locuinta lady-ei Christabel
spuse acelasi soldat.
Aprindeti o torta si urmati-ma! striga baronul.
Baronul, urmat de Lambic si de escorta, se ndrepta grabit spre
apartamentele fiicei sale, uitnd durerile de guta. Ajuns la usa, ciocani cu
putere, dar cum nu primi nici un raspuns, o deschise si se repezi nauntru.
ntuneric adnc si liniste deplina. Zadarnic strabatu baronul ncaperile si
chiar dependintele apartamentului: peste tot ntlni aceeasi liniste si
acelasi ntuneric.
A plecat! A plecat! spuse cu ngrijorare baronul, apoi, cu o voce
sfsietoare, ncepu sa strige: Christabel! Christabel! Dar Christabel nu
raspunse. A plecat! A plecat! repeta baronul frngndu-si minile, apoi se
trnti pe acelasi scaun pe care o surprinsese pe fata scriindu-i lui Allan
Clare. A plecat cu el! Oh, fetita mea, Christabel a mea! Nadejdea ca-si va
regasi totusi fiica fugita i mai dadu sarmanului parinte un dram de snge
rece. Alarma! Voi, ceilalti
tuna el
mpartiti-va n doua grupe: una va
scotoci castelul de sus pna jos, n lung si-n lat, peste tot, va scotoci peste

tot... cealalta, calare, nu va lasa necercetat n padurea Sherwood nici un


crng, nici un hatis, nici un tufis... Plecati... Soldatii se pregateau sa plece
cnd baronul adauga: Sa i se spuna lui Hubert Lindsay, pastratorul cheilor,
sa vina la mine; fiindca Maud Jezabel, blestemata lui de fiica, a pregatit
fuga, o sa plateasca el pentru ea. Mai spuneti la douazeci din calaretii mei
sa-si nseueze caii si sa fie gata la primul ordin. Plecati, hai plecati odata,
ticalosilor!
Soldatii se mbulzira spre usa, iar Lambic, profitnd de mprejurare, se
ndeparta si el de ghearele furiosului sau stapn.
Ramas singur, baronul ncepu sa vorbeasca fara sir, biruit cnd de
violenta mniei, cnd de jalea inimii. si iubea fata din tot sufletul, iar
rusinea pe care o simtea fiindca ea plecase cu un barbat era totusi mai
mica, dect durerea la gndul ca de acum nainte n-avea s-o mai vada, s-o
mai mbratiseze, si chiar s-o mai tiranizeze.
Batrnul Hubert Lindsay se ivi n timp ce baronul se zbatea ntre furie
si deznadejde. Din nefericire pentru el, sosea tocmai nainte de a se fi
sfrsit un acces de furie.
Pentru ca nu stiu sa-si faca datoria de ostasi, am sa-i ucid pe toti!
striga baronul. Si n-am sa las pe pamnt nici macar umbra vreunuia dintre
acesti necredinciosi, ca sa n-aiba cine sa spuna nici macar: "Am ajutat-o pe
Christabel sa-si nsele tatal!" Da, da, jur pe toti sfintii apostoli si pe barbile
stramosilor mei ca n-am sa crut pe nici unul!... A, iata-te, jupne Hubert
Lindsay, pazitorul cheilor castelului din Nottingham! Iata-te!
naltimea voastra m-a chemat
zise batrnul, cu voce linistita.
Drept raspuns, baronul l apuca de gt, asemenea unei fiare salbatice,
l tr pna n mijlocul camerei si-i spuse zgltindu-l:
Ticalosule! Unde mi-e fata? Raspunde sau te sugrum!
Fiica dumneavoastra, milord? Nu stiu nimic
raspunse Hubert, mai
mult surprins dect nspaimntat de furia stapnului sau.
Mincinosule!
Hubert se desprinse din nclestarea baronului si-i raspunse rece:
Milord, faceti-mi cinstea si lamuriti-mi pricina acestei ciudate
ntrebari si va voi raspunde... Dar sa stiti, milord, ca eu nu sunt dect un
om modest, deschis si cinstit, care n viata lui n-a trebuit sa roseasca. Chiar
daca m-ati ucide pe loc, fara sa ma spovedesc, nu-mi va pasa, caci n-am
nimic sa-mi reprosez; sunteti domnul si stapnul meu, ntrebati-ma, si la
toate ntrebarile pe care mi le veti pune va voi raspunde, nu din teama, ci
din datorie, din respect...
Cine a iesit din castel n decurs de doua ore?
Nu stiu, milord: de doua ore am predat cheile nlocuitorului meu
Michael Walden.
Adevarat?
Tot asa de adevarat dupa cum mi sunteti domn si stapn.
Cine a iesit, cnd nca mai erai de paza?
Halbert, tnarul scutier. Mi-a spus: "Milady este bolnava, am
porunca sa caut un medic".
Aha! Iata complotul! striga baronul. Te-a mintit: Christabel nu era
bolnava, Hal iesea ca sa pregateasca fuga.
Cum? Milady v-a parasit, milord?
Da! Nerecunoscatoarea si-a parasit parintele si fiica ta a plecat cu
ea.
Maud? A, nu, monseniore, nu se poate, ma duc s-o caut, este la ea
n camera.
Sergentul Lambic, care era fericit sa-si arate zelul, ntra grabit.
Milord
spuse el
calaretii sunt gata. L-am cautat zadarnic pe
Halbert n tot castelul; a venit cu mine si cu Robin, dar n-a mai iesit pe
poarta mare; Michael Walden se jura: nimeni n-a trecut pe podul mobil de
doua ceasuri.
La ce bun toate acestea? spuse baronul. Moartea lui Gaspard nu-i o
crima inutila. Lambic! striga Fitz Alwine, dupa un moment de tacere.

Milord.
Ai fost asta-noapte pna la casa unui padurar pe nume Gilbert Head,
nu departe de Mansfeldwoodhaus?
Da, milord.
Ei bine! Acolo locuieste ticalosul acela de Robin Hood si, desigur,
acolo trebuie sa se ntlneasca fiica mea cu un necredincios care... Dar sa
nu mai vorbim de asta... Lambic, ncaleca mpreuna cu oamenii tai, alearga
pna la casa aceea, pune mna pe fugari si nu te napoia pna nu dai foc
brlogului de tlhari.
Da, milord.
Si Lambic disparu.
Hubert Lindsay intrase n camera de vreo cteva minute si statea n
picioare, deoparte, posomort, tacut, cu bratele ncrucisate la piept si cu
capul plecat.
Batrnul meu slujitor
i spuse Fitz Alwine nu vreau ca mnia sa
ma faca sa uit ca traim alaturi unul de celalalt de multi ani; ntotdeauna miai
fost credincios; de doua ori mi-ai salvat viata. Ei bine, batrnul meu frate
de arme, uita-mi mnia, brutalitatea sau daca vreodata te-am nedreptatit,
si daca si tu ti iubesti fata, cum si eu o iubesc pe a mea, ajuta-ma nca o
data cu vitejia ta, cu experienta ca sa aduc napoi n caminul parintesc
oitele ratacite... pentru ca Maud, fara ndoiala, a plecat cu Christabel.
Vai, monseniore, camera ei este goala
spuse suspinnd batrnul.
Aceasta sincera durere ar fi putut dovedi baronului ca Hubert nu este
complice la fuga celor doua fete, nsa ciudatul gentilom, banuitor si iute la
mnie, era ncredintat ca ntotdeauna inferiorul si nsala superiorul, ca
taranul l nsala pe nobil, preotul pe episcop, soldatul pe ofiter si asa mai
departe. El crezu deci ca-i ntinde o cursa lui Hubert, spunndu-i:
Oare n subteranele castelului n-o fi vreo iesire care sa duca n
padurea Sherwood?
Baronul cunostea foarte bine existenta acestei iesiri, dar nu stia pozitia
ei exacta. Hubert si, fara ndoiala, fiica lui erau mai bine informati dect el.
"Aha! si zise n sinea lui baronul, punnd aceasta ntrebare. Daca
domnisoara Maud a dus-o pe fiica mea pe sub pamnt, am sa-i platesc cu
vrf si ndesat cheltuielile de calauza."
Hubert, sincer si cinstit, dupa cum am mai spus, crezu de datoria lui
sa-si ajute stapnul s-o gaseasca pe tnara lady: de altfel, si el ca si baronul
era interesat sa-i prinda pe fugari, drept care se grabi sa raspunda:
Da, milord, subterana are o iesire n padure; cunosc toate ocolisurile
care duc acolo.
Si Maud le stie ca tine?
Nu, milord, cel putin asa cred.
Asadar, nimeni n afara de tine nu cunoaste aceasta taina?
Mai sunt nca trei, milord . Michael Walden, Gaspard Steinkopf si
Halbert.
Halbert! striga baronul, cuprins de un nou acces de furie. Halbert! El
trebuie sa le fi servit de calauza. Hei, o torta, torte, si sa scotocim
subterana!
Hubert fu rasplatit pentru sinceritatea lui; baronul si recapata
ncrederea n el si-l coplesi cu semne de prietenie si juraminte de
recunostinta.
Curaj, stapne! l mbarbata batrnul n timp ce se pregateau tortele
si se strngeau oamenii care trebuiau sa alcatuiasca escorta. Curaj,
Dumnezeu ni le va aduce napoi.
Disperarea celor doi batrni era sfsietoare. Despartiti prin nastere,
prin orgoliul castei, prin felul lor de viata, ei se apropiau unul de altul
pentru a nlatura o nenorocire comuna; acum erau egali n durere.
Baronul si Hubert, urmati de sase soldati, strabatura capela, fara sa se
opreasca la cadavrul lui Gaspard, si se mistuira n subterana. Abia facusera
ctiva pasi, ca Fitz Alwine auzi un zgomot ndepartat de glasuri.
Aha! striga el. Am pus mna pe ei! nainte, Hubert, nainte!

Hubert mergea n frunte. Zgomotul pe care-l auzise baronul le izbi iar


urechea.
Monseniore
spuse batrnul
ceea e auziti nu vine din subterana
ce duce n padure.
N-are a face, ei sunt, nainte, nainte nu mai sta!
n acel loc drumul se bifurca, iar ei o pornira n directia de unde venea
zgomotul. Zgomotul crestea, rasunara strigate.
Strasnic, cer ajutor! Venim, copii, venim!
nseamna ca s-au ratacit
spuse Hubert.
Cu att mai bine
raspunse baronul, a carui dragoste parinteasca
ncepea sa fie nlocuita de o apriga sete de razbunare. Cu att mai bine!
Hubert, care mergea cu ctiva pasi mai nainte, se opri sa asculte.
Milord
spuse el
va jur ca strigatele acestea nu vin din partea
fugarilor; am apucat-o pe un drum gresit, lund-o n partea asta, si pierdem
timp.
Vino cu mine! striga baronul, aruncnd o privire furioasa spre
pazitorul cheilor castelului, pe care ncepu din nou sa-l banuie ca este
nteles cu fugarii. Vino, iar voi asteptati-ne aici!
La porunca voastra, milord
raspunse Hubert.
Cei doi batrni se ndreptara spre locul de unde venea zgomotul; din
clipa n clipa, strigatele se auzeau tot mat limpede.
Pe sufletul meu! murmura Hubert. Stapnul a nnebunit! si nchipuie
ca cine fuge face atta zgomot?! Cei care fac zgomotul asta vorbosc de-ti
sparg urechile si, pe legea mea, parca vin nspre noi.
Abia ispravi, cnd doi soldati se ivira deodata n fata ochilor uimiti ai
baronului.
De unde veniti, necredinciosilor?
L-am urmarit pe prizonierul Robin Hood
raspunsera cei doi
nenorociti, istoviti de oboseala si cuprinsi da spaima. Ne-am ratacit, milord
adaugara ei
si ne credeam pierduti pentru totdeauna cnd providenta
ne-a trimis pe naltimea voastra n ajutor; v-am auzit de departe venind si
am alergat naintea dumneavoastra ca sa va crutam osteneala drumului.
Fitz Alwine nu stia cum sa mai dracuie, n dezamagirea care se abatuse
peste el, cnd unul din soldati ncepu sa-i povesteasca fuga lui Robin Hood.
Taci, taci, mizerabile! striga el. Spuneti-mi de cnd rataciti prin
aceasta subterana, unde ar trebui sa fiti osnditi sa muriti de foame, ati
auzit vreun zgomot care sa dea banuit?
Nimic, milord.
Sa ne grabim, Hubert, sa ne grabim, trebuie sa cstigam timpul
pierdut.
Acest timp pierdut i salvase pe fugari. Dupa un sfert de ceas, mica
trupa ajunse n padure si era limpede ca fugarii folosisera acelasi drum. Usa
subteranei, care de obicei era nchisa, statea data de perete.
Presimtirile mele nu m-au nselat! striga baronul. Hai soldati, porniti,
rascoliti padurea n lung si-n lat; o suta de monede de aur celui care o va
aduce la castel pe lady Christabel si pe nemernicii care au trt-o cu ei.
Baronul, nsotit numai de Hubert, se rentoarse la castel, unde, n loc
sa se odihneasca, asa cum avea mare nevoia, mbraca o vesta din zale, si
ncinse sabia si, ridicnd deasupra capului lancea cu steguletul purtnd culorile
casei sale, ncaleca degraba si se repezi n fruntea unei trupe de
douazeci de oameni pe drumul ce duce la Mansfeldwoodhaus.