Urmatoarea duminica a fost una dintre acele zile plumburii, �ntunecoase, �n care

toamna pare sa-si asume placerea perversa de a oferi o

avanpremiera a iernii care e pe cale sa vina. �n Port Arbello vremea ur�ta nu facea
dec�t sa accentueze deprimarea care apasa asupra
orasului, iar circiuma a facut v�nzari ceva mai ridicate dec�t de obicei. �n
diminetile obisnuite de duminica numai Marty Forager putea fi
observat trec�nd prin pridvorul acesteia, declar�nd ca a ajuns acolo pentru
�slujba". Dupa aceea urma sa stea acolo c�t era ziua de lunga,
pentru a pleca, pe patru carari, abia dupa ce �si termina �vecernia". Dar �n
duminica ce a urmat dupa disparitia lui Jimmy Tyler, bisericile
din Port Arbello se trezira cu stranele pline �naintea slujbei de dimineata, iar
scaunele c�rciumii ocupate toate de clientii veniti pentru o
slujba ca aceea a lui Marty Forager.
Congerii nu s-au dus la biserica �n acea duminica dimineata si nici la circiuma nu
si-au facut aparitia. La circiuma nu s-ar fi dus oricum, iar
peste mersul la biserica au trecut ca printr-o �ntelegere reciproca, fara sa spuna
de ce au preferat sa ram�na acasa, si fara sa doreasca sa
auda motivele unul de la celalalt. Era ca si cum ar fi simtit ca ceva se apropia si
sperau sa reuseasca sa treaca peste momentul greu st�nd
pur si simplu acasa. Obisnuitul ritual al cafelei de dimineata era �n desfasurare,
cei doi urm�ndu-l tacuti, c�nd suna telefonul.
- Raspund eu, o auzira pe Elizabeth strig�nd de sus. La c�teva minute dupa aceea o
auzira strig�nd din nou,
adres�ndu-se mamei ei:
- E pentru tine, mama. Doamna Stevens.
- Barbara? facu Rose, straduindu-se sa sune mult mai vesela dec�t era de fapt.
Asemeni tuturor celorlalti oameni din Port Arbello, Rose fusese si ea din ce �n ce
mai deprimata, �nsa reusea sa ascunda acest lucru
folosindu-se de vocea ei �profesionala".
- Oameni buni, �ncepusem sa cred ca ati...
Era c�t pe ce sa spuna �ati murit", �nsa s-a razg�ndit �n ultimul moment. Nu s-a
deranjat sa caute un cuv�nt mai potrivit.
- Era sa spun o prostie mai mare ca mine, nu-i asa? Ei, cred ca la asta se g�ndesc
toti acum.
- De asta am si sunat, raspunse Barbara Stevens. M-am saturat de unicul subiect de
discutie din Port Arbello, si-mi �nchipui ca si voi la fel.
Vremea este prea ur�ta pentru ca sa putem sa mai lucram la casa, iar Cari s-a
g�ndit ca o partida de bridge, �ntr-o dupa-amiaza umeda, ar
putea sa fie lucrul cel mai nimerit. Vreti sa faceti una mica?
- Ar fi minunat, raspunse Rose. La ce ora si unde?
- Aici, pe la unu. Aduceti si fetele.
- Numai sa vorbesc si cu Jack. Te sun eu imediat �napoi. Puse receptorul �n furca
si se �ntoarse �n sufragerie.
- A fost Barbara Stevens. Zice ca ea si Cari vor sa ne ducem �n dupa-amiaza aceasta
la ei, sa facem o partida de bridge, �mpreuna cu
fetele, adauga Rose, observ�ndu-l pe Jack cuprins de �ndoiala.
- Nu stiu. Sarah se poate comporta ciudat �ntr-un loc strain, si tu stii asta.
- Atunci putem sa le lasam acasa cu doamna Goodrich, spuse Rose cu promptitudine.
Jack �si dadu seama ca partida de bridge urma sa aiba loc oricum si a ajuns la
concluzia ca avea sa participe si el cu placere, cu toate ca
ura acest joc.
- Ce-ar fi sa jucam mai bine aici? propuse el. �n cazul �n care nu exista vreun
motiv pentru care ceilalti vor neaparat sa ne ducem la ei.
- Perfect, spuse Rose z�mbind. Barbara a zis ora unu. �ti convine?
Jack �si privi ceasul �n mod automat.
- Nu vad motivul pentru care sa nu-mi convina, a raspuns el. Rose �i z�mbi.
- At�ta doar ca tu nu poti sa suporti jocul acesta, corect? Fara sa-i dea timp sa
raspunda, Rose continua:
- Ei bine, cel putin ne va da un subiect nou la care sa ne g�n-dim. Dupa saptam�na
asta, s-ar putea chiar sa descoperi ca-ti place.
Acelasi g�nd se afla si �n mintea lui Jack, asa �nc�t z�mbi catre Rose petrec�nd-o
cu privirea afara din camera. A ascultat-o �n timp ce vorbea
cu Barbara Stevens, �nsa nu se putea spune ca a auzit ceea ce a spus. �n schimb, a
tot �ncercat sa-si dea seama de ce, de la dupa-amiaza
petrecuta cu Sylvia si care fusese minunata, se simtea at�t de bine c�nd era vorba
despre aceasta casatorie. Presupunea ca era pur si
simplu din cauza ca se simtea mai bine �n legatura cu el �nsusi. P�na la urma se
trezi ca �si facea chiar planuri cu privire la partida de
bridge. Era placut sa-ti faci planuri cu privire la ceva anume.
- O trefla. -Pas.
- O pica. -Pas.
- Unu fara atu.
La acest nivel toata lumea a pasat, iar Barbara Stevens s-a uitat la partenera ei.
- Sotul tau chiar este �n stare sa te lase sa joci o licitatie la nivel de unu? o
�ntreba ea.
- Numai daca crede ca poate sa mi-o faca, raspunse Rose. Barbara se uita mai �nt�i
la Jack, apoi la Cari.
- Ei, baieti, cum ram�ne? Atac eu de data asta?
Jack si-a examinat cartile din m�na cu atentie, apoi le-a str�ns si le-a pus pe
masa.
- Nu si c�nd a patra pe culoare este un patru de sub sapte, a spus el. S�nteti
sublicitate. Treceti-va patruzeci de puncte, iar noi o sa ne
consideram norocosi.
Cari a facut cartile pentru urmatoarea levata, iar �n timp ce le �mpartea ridica
privirea spre tavan.
- Incredibila liniste acolo, sus, observa el. Nici nu am stiut ca trei copii pot fi
at�t de cuminti. Sa bat �n lemn.
A terminat de aranjat cartile pe care le avea �n m�na si �ncerca sa-si ascunda
bucuria pentru punctele pe care le avea.
- Doua fara atu, anunta el, �nc�ntat sa auda oftatul celor doua femei.
La etaj, cei trei copii stateau direct pe podeaua camerei de joaca, termin�nd o
partida de Monopoly pe care o c�stigase Sarah, mai �nt�i de
toate pentru ca at�t Jeff c�t si Elizabeth, juc�nd pe r�nd pentru ea, facusera
afaceri bune �n contul ei. C�t despre Sarah, ea nu a facut dec�t sa
stea cuminte pe locul ei, uit�ndu-se la tabla de joc si, din c�nd �n c�nd, ridic�nd
c�te o piesa de pe aceasta pentru a o examina cu atentie,
�nainte de a o pune �napoi, exact pe locul de pe care o luase.
- Este doar norocoasa, asta este tot, comenta Jeff, �ntinz�nd ultimii bani pe care
�i mai avea catre Sarah.
Ca si cum si-ar fi dat seama �ntr-un fel ca jocul luase sfirsit, Sarah matura
deodata tabla de Monopoly cu m�na. Elizabeth �ncepu sa
culeaga banii �mprastiati si sa-i aranjeze la locul lor, pe categorii. Apoi �i
z�mbi lui Jeff.
- Asa face tot timpul, spuse Elizabeth. C�stiga de fiecare data c�nd fac c�te o
partida cu ea. Dupa aceea rastoarna planseta cu piese.
Elizabeth nu a mai adaugat ca singurul mod �n care Sarah ia parte activa la oricare
dintre jocuri este acela de a rasturna piesele la sfirsit.
Era sigura ca Jeff a �nteles asta si fara sa i se spuna.
- Ai vazut vreodata o planseta de spiritism? l-a �ntrebat Elizabeth.
- Vrei sa spui o chestie d-aia despre care se zice ca �ti spune cum �ti merge
norocul?
- Nu prea �ti spune cum �ti merge norocul. Cu ajutorul lor se presupune ca poti
ajunge sa vorbesti cu spiritele.
- Doar nu crezi �n spirite, a facut Jeff, dupa care a continuat: Ai si tu una?
Elizabeth a dat afirmativ din cap.
- Am gasit-o �n pod. Eu si Sarah ne jucam tot timpul cu ea. Vrei sa �ncerci si ta?
- Sigur, a raspuns Jeff. Cum sa nu?
Elizabeth termina de aranjat jocul Monopoly �n cutia lui, dupa care trase afara
planseta de spiritism. O aseza pe jos, �ntre ea si Jeff, apoi o
striga pe Sarah, care pleca de la fereastra l�nga care statea, privind afara cu
ochi goi. Tacuta, Sarah se aseza pe podea si-si sprijini
degetul pe p�rghia indicatoare.
- Cum facem? �ntreba Jeff.
- Este usor, raspunse Elizabeth. Doar pui degetul pe chestia aia, asa cum a facut
Sarah, dupa care pui �ntrebarea. Imediat dupa aceea
�ncepe sa se miste.
- Sa se miste singura? �ntreba Jeff sceptic.
- Sigur. Vino. Hai sa �ncercam.
Elizabeth puse degetul pe indicator, iar dupa c�teva clipe, cu toate ca i se parea
ca asta este o prostie, Jeff facu si el la fel.
- Este cineva acolo? �ntreba Elizabeth.
Nimic nu s-a �nt�mplat timp de aproape un minut. Jeff era pe cale sa renunte si sa
declare ca este o prostie, c�nd i s-a parut ca simte o
vibratie sub deget. Apoi p�rghia indicatoare a �nceput sa se miste. A alunecat de-a
lungul plansetei si s-a oprit �n dreptul literei �B".
- Tu ai facut asta? o �ntreba baiatul pe Elizabeth. Ea a dat din cap.
- Ssst. N-ai voie sa vorbesti.
Buzele lui Jeff s-au str�ns, �n timp ce simti p�rghia indicatoare �ncerc�nd sa se
miste din nou. Apasa mai tare, straduindu-se sa o
imobilizeze. O simti �ncovoindu-se sub buricele degetelor sale si arunca pe furis o
privire catre Elizabeth, sa vada daca va �ncerca din nou
sa o miste. Aceasta parea relaxata. Pe sub v�rfurile degetelor lui, care �ncepusera
sa se albeasca din cauza presiunii cu care apasa, p�rghia
indicatoare a �nceput sa se miste.
- Nu poti sa o opresti, �i sopti Elizabeth. Si eu am �ncercat. Credeam ca Sarah o
misca. Dar nu am putut sa o fac sa se opreasca.
Fascinat, Jeff urmari indicatorul care s-a deplasat de-a lungul plansetei, pentru a
se opri �n dreptul lui �E". A �ncercat �nca o data sa o
imobilizeze, dar p�rghia se deplasa mai departe cu constanta, ajung�nd sa se
opreasca abia �n dreptul literei �T".
- Bet, facu Jeff. Ce poate sa �nsemne asta?
- Nu s-a oprit �nca, raspunse Elizabeth. Dar eu stiu unde o sa se mai duca.
Indicatorul se roti usor, pomi �n cealalta directie si se opri la �H". Jeff s-a
umplut de emotie, si si-a dat seama ca indicatorul nu se va mai
misca.
- Beth, spuse baiatul. Acesta este numele tau. Prescurtarea de la Elizabeth.
- Stiu, raspunse Elizabeth. Dar nu este vorba despre mine. Este un spirit, iar
numele spiritului este Beth. Probabil ca vrea sa �mi spuna
ceva.
- De ce nu mi-ar spune mie, facu Jeff r�njind. S�nt si eu aici, sa stii.
Serioasa, Elizabeth a dat din cap.
- Nu, cu mine vrea sa vorbeasca. Eu am mai vorbit cu ea.
- Sigur ca ai vorbit, o lua Jeff peste picior. Presupun ca a fost strastrabunica
ta, sau ceva de felul asta, nu-i asa?
Acum Elizabeth �l privi cu nervozitate si paru sa f�e ceva mai putin sigura pe ea
�nsasi.
- De ce ai spus asta? �ntreba ea nesigura.
- Ce? o contra Jeff.
- Ce-ai vrut sa spui cu asta, ca era strastrabunica mea? Jeff parea usor �ncurcat.
- Nu am vrut sa spun nimic. Nu este �ntotdeauna o strastrabunica cea despre care
vorbeste lumea?
- Ai auzit ceva despre strastrabunica mea?
- De ce sa fi auzit? o provoca Jeff.
- Nu stiu, raspunse Elizabeth. M-am g�ndit doar ca s-ar putea sa fi auzit despre
legenda.
- Ce legenda? Nu-mi spune ca Beth a fost �ntr-adevar stra-strabunica ta. Pentru ca
daca-mi spui asta, �nseamna ca esti mai nebuna dec�t
sora-ta.
- Nu vorbi asa despre Sarah, i-o tr�nti Elizabeth. Nu este frumos.
Apoi se �ntoarse catre sora ei.
- Nu-l asculta, Sarah. Nu stie nimic.
Jeff parea jenat si �ncerca sa �ngaime o scuza. Dupa aceea o ruga pe Elizabeth sa-i
povesteasca despre legenda.
- Se presupune ca ar exista o caverna pe undeva, prin Promontoriu, �ncepu ea.
Strastrabunica mea, sau s-ar putea sa fie trei de �stra", a
avut un vis despre ea. A fost un vis �ngrozitor, iar caverna se presupune a fi un
loc �ngrozitor. Tatal meu mi-a povestit ca strastrabunica
mea �i spuse ca acolo s�nt portile iadului. �n orice caz, strastrabunica a avut un
vis despre ea, iar dupa aceea au �nceput sa se �nt�mple tot
felul de nenorociri.
- Ce fel de nenorociri? �ntreba Jeff curios. A murit cineva?
- Asa mi se pare, raspunse Elizabeth. Iar Beth a fost una dintre victime.
- Cine era ea?
- Nu stiu sigur, raspunse Elizabeth.
Vocea ei cobor�se �ntre timp, ajung�nd ca o soapta, iar ochii ei au capatat o
expresie ciudata, pierduta.
- C�nd a murit era doar o fetita, continua ea. Era ceva mai mica dec�t este Sarah
acum. Am tot �ntrebat-o ce s-a �nt�mplat cu ea, dar nu a
vrut sa-mi spuna. Dar este ceva �n legatura cu padurea si cu pestera. De aceea nu
avem voie sa ne ducem pe acolo.
- Asta-i tot?
Jeff parea dezamagit, ca si cum s-ar fi asteptat la mult mai mult dec�t ceea ce �i
spusese Elizabeth.
- Pai, a mai fost si strastraunchiul meu. S-a sinucis.
- De unde stii?
- Pur si simplu stiu. A venit �ntr-o zi acasa si tinea ceva �n brate. Cred ca era o
pisica moarta, sau ceva de felul asta. Putea sa fie un iepure.
�n fine, stii biroul de jos, din spatele casei?
- Cel care are un tablou �n el? Elizabeth dadu afirmativ din cap.
- �nsa portretul nu este al meu. �n orice caz, se spune ca strastraunchiul meu s-a
dus cu pisica sau cu iepurele, ori ce-o fi fost acela, �n
biroul din spate. Dupa aceea s-a dus �n spatele casei si s-a aruncat de pe faleza.
Ochii lui Jeff se marira.
- Pe bune? �n ocean?
- Bine�nteles ca �n ocean, raspunse Elizabeth. Nu exista nimic altceva acolo, jos,
�n afara de bolovani.
- Valeu! facu Jeff, d�nd drumul aerului din piept. S-a mai �nt�mplat si altceva?
- A mai fost cineva care a patit-o, strabunicul meu. Nu se stie prea bine ce s-a
�nt�mplat cu el, dar �ntr-o zi s-a dus sa caute caverna si nu sa
mai �ntors.
- L-au mai gasit dupa aceea?
- Da. Dar era mort. Si-a prins piciorul �ntre st�nci, iar c�nd a venit fluxul s-a
�necat.
- Nu cred nimic din toate astea, spuse Jeff, sper�nd sa mai fie ceva.
- Nici nu-mi pasa daca crezi sau nu, spuse Elizabeth. Asa s-a �nt�mplat.
- Cine ti-a spus?
- Tatal meu. Iar lui i-a spus tatal lui. Sau mama lui. Oricum, este adevarat.
- Ai vazut vreodata caverna? vru Jeff sa stie.
- Nu, raspunse Elizabeth nesigura. Dar nu a vazut-o nimeni altcineva.
- Atunci de unde stii ca exista cu adevarat?
- Pur si simplu stiu.
- Cum de stii?
- Uite asa.
- Pai, daca nu poti sa-mi spui de unde ai aflat, �nseamna ca de fapt nu stii, a
facut Jeff sarcastic,
- Ba stiu, insista Elizabeth. Beth mi-a povestit, lasa ea sa-i scape.
Jeff si-a dat ochii peste cap.
- Sigur ca ti-a spus. Atita doar ca tu nu stii nici macar cine este.
- Stiu si asta, raspunse Elizabeth cu voce tremurata. Este... este fata din
portretul de jos. Cea care seamana cu mine.
Jeff se uita batjocoritor la ea.
- Sigur ca este ea, o lua el peste picior.
- Ea este, insista Elizabeth. A vorbit cu mine prin planseta de spiritism si asa
mi-a spus.
Jeff se lasa pe spate, sprijinindu-se �ntr-un cot, si r�nji catre Elizabeth. Nici
unul dintre ei nu observase ca Sarah iesise din cercul lor si se
dusese din nou la fereastra, uit�ndu-se afara si mut�ndu-si cu nervozitate
greutatea de pe un picior pe celalalt.
- Sa-ti spun ceva, propuse Jeff. Daca poti sa-mi spui unde se afla caverna, atunci
am sa cred si restul povestii.
Elizabeth se uita bosumflata la el si �ncerca sa se g�ndeasca cum l-ar fi putut
convinge.
- Pai, a spus ea cu nervozitate, exista un loc...
Sarah si-a �ntors capul de la fereastra si, cu privirea ei pierduta se uita �n
partea cealalta a camerei, catre Elizabeth. Nici Elizabeth si nici
Jeff nu pareau sa-si dea seama ca ea se afla �nca acolo.
- Ce fel de loc? �ntreba Jeff, cu vocea plina de ne�ncredere.
- Un... un loc secret, raspunse Elizabeth.
Sarah �ncepu sa tipe. Primul urlet iesi din g�tul ei cu sunete foarte �nalte, �n
timp ce traversa camera �n fuga. Cu fata contorsionata, �nsfaca
planseta de spiritism si o arunca spre fereastra. A spart geamul, ale carui cioburi
au cazut pe acoperisul marchizei.
Jeff sari �n picioare, uit�ndu-se la Sarah, care �ncepuse sa goneasca nebuneste �n
jurul �ncaperii, ca si cum ar fi cautat ceva. Dintr-odata s-a
av�ntat spre usa, pe care o lovi de perete, si disparu pe coridor. Jeff, alb la
fata, a privit neputincios catre Elizabeth, �nsa aceasta ramasese
impasibila. Elizabeth se duse la fereastra, o deschise, si culese planseta de
spiritism dintre cioburile �mprastiate �ntre care zacea, d�nd
accidental cu degetul de unul dintre acestea si ranindu-se. Si-a supt taietura cu
grija, dupa ce se asigura ca nu �i ramasese nici un ciobulet
�nauntru. C�nd termina de facut asta se �ntoarse catre Jeff si z�mbi.
- Este �n regula, spuse ea. Asa se �nt�mpla tot timpul. Nu-ti fie teama, o sa-si
revina.
C�nd primul urlet al lui Sarah rasuna prin casa, Barbara Stevens a lasat cartile
sa-i cada din m�na si-si duse palmele la gura.
- Dumnezeule! facu ea. S-a �nt�mplat ceva cu copiii! �nainte ca Rose sa o poata
opri, Barbara se ridicase deja pe
jumatate de pe scaun.
- Este Sarah, spuse Rose. Este �n regula. Asa se �nt�mpla din c�nd �n c�nd. Stiu ca
este greu de suportat, dar va rog, ram�neti pe locurile
voastre.
Barbara se lasa nesigura �napoi pe scaunul ei, alba la fata, �n timp ce Cari
Stevens statea pe locul sau de parca prinsese radacini pe el.
Urletele de sus cresteau �n intensitate. Iar dupa aceea au auzit zgomotele unor
picioare care coborau scarile.
Usa livingului zbura �n laturi si imediat dupa aceea �ncaperea se umplu de
vibratiile tipetelor agonizante ale copilei cuprinsa de isterie.
Sarah privi cu salbaticie �njur, ochii ei par�nd sa caute ceva anume, �nsa fara sa
vada nimic, dupa care traversa camera, av�nt�ndu-se spre
glasvanduri cu bratele �ntinse �n fata.
Se izbi de usile cu geamuri cu toata forta, bratele ei opin-tindu-se mai degraba �n
ramele de lemn ale geamurilor dec�t �n sticla acestora.
Balamalele cedara sub forta loviturii, usile s-au pliat si au zburat �n laturi,
izbindu-se de perete, iar c�teva ochiuri de geam s-au spart.
Sarah deja trecea prin marchiza.
-Jack! striga Rose. Opreste-o! Repede!
Jack se afla deja �n picioare si, sub privirile �ngrozite ale celor doi Stevens,
traversa camera �n fuga si disparu prin usile deschise. Cei ramasi
auzira tipetele lui Sarah �ndepart�ndu-se �n timp ce aceasta fugea peste c�mp, si-l
urmarira blocati pe Jack, care alerga dupa ea. �n accesul ei
de isterie, Sarah se deplasa cu
o viteza ce depasea naturalul, iar cei trei ce ramasesera �n living au putut vedea
ca fetita fugea aproape mai repede dec�t tatal ei,
�ndrept�ndu-se catre padure.
�n linistea care se lasase dintr-odata �n casa, Rose se �ndrepta catre usile de
sticla pentru a privi urmarirea de afara. La etaj, exact
deasupra ei, Elizabeth si Jeff se uitau si ei la scena ce se desfasura pe c�mp si
care, �n lumina cenusie a acelei zile si prin ploaia marunta
de afara, parea sa fie un fel de leapsa nebuneasca. Nimeni nu scoase vreun cuv�nt,
iar �n vreme ce Jack Conger se straduia sa o ajunga din
urma pe fiica lui, care parca zbura, timpul parea ca s-a oprit �n loc.
Dupa ce facu c�tiva pasi afara, depart�ndu-se de casa si �ndrept�ndu-se catre c�mp
Jack �ncepu sa simta ploaia care �i lovea fata. Putea sa o
vada pe Sarah �n fata lui, micile ei picioare ridic�ndu-se �n spate �n timp ce
alerga direct catre padure. Crezuse ca nu va avea nici o
problema sa o ajunga din urma, �nsa distanta dintre ei se mentinea constanta, lucru
ce i-a amintit de cuvintele doctorului Belter, si-si dadu
seama ca trupul fiicei lui era animat acum de adrenalina, nu de propria forta. Se
�ntreba c�t timp va putea fetita sa tina acest ritm.
Sarah �ncepu sa �ncetineasca perceptibil abia dupa ce a trecut putin de jumatatea
c�mpului. Alerga drept ca o sageata, ca si cum si-ar fi
ales o tinta catre care se �ndrepta acum. �n timpul acestei urmariri Jack simti ca
piciorul �i aluneca pe iarba umeda, �mpiedic�ndu-se de
doua ori. lui Sarah nu i se �nt�mpla acest lucru, iar de fiecare data c�nd Jack
�ncetini pasul distanta dintre ei se mari din nou.
Iar dupa aceea, �n sf�rsit, pasul fetei deveni mai ezitant, iar Jack putu sa-si dea
seama ca se apropiau de sfirsitul cursei. Avea sa o ajunga
din urma la marginea padurii, sau poate putin �n interiorul ei.
�n interiorul ei. Dintr-un motiv oarecare, g�ndul acesta �i dadu fiori reci, dupa
care avu o senzatie ciudata. Pierdea controlul asupra
propriului sau trup si simti valul de adrenalina care i se rasp�ndi dintr-odata
prin �ntregul trup. Av�nt�ndu-se pe urmele lui Sarah, vazu
copacii ce se ridicau �n calea lui.
Bratele lui s-au �nchis �n jurul picioarelor fetei, Jack simtind mai mult dec�t
vaz�nd caderea lui Sarah. Iar dupa aceea fetita se zbatea �n
bratele lui, �ncerc�nd sa se elibereze, �n timp ce tipetele i se �ntetira. Au
�nceput am�ndoi sa se lupte prin noroi, zbaterile lui Sarah
devenind si mai puternice, ca si cum un nou motiv de teama le-ar fi amplificat.
Aproape ca �i scapase din m�na c�nd, imediat dupa aceea si
la fel de neasteptat cum �ncepuse, criza lua sfirsit.
Tipetele fetei au �ncetat si a ramas �ntinsa �n noroi, pieptul ei mic misc�ndu-se
greu din cauza efortului depus si av�nd g�tul sugrumat de
niste sc�ncete scurte dar puternice. Jack o lua cu bl�ndete de pe jos si se
�ntoarse catre casa.
O lua peste c�mp cu mintea �ntunecata. Dupa aceea �ncepu sa-si revina. Ceea ce se
�nt�mpla acum semana cu o alta zi, o zi de cu un an �n
urma, �n care o ducea pe Sarah �n brate, travers�nd c�mpul, si afara ploua, iar
fata pl�ngea. �n ziua aceea rochita ei fusese mototolita rau,
iar fata s�ngera. Cu toate ca nu voia sa faca asta, se uita �n jos, la trapul fara
vlaga al copilei din bratele lui.
�n timpul luptei se alesese cu c�teva zg�rieturi pe fata, iar pe obrazul ei st�ng
se afla o linie subtire de s�nge. Salopeta de dril cu care era �mbracata
se murdarise toata, iar platea i se rupsese si at�rna acum pe l�nga ea. Jack simti
cum panica creste �n el.
Se uita catre casa si, prin ochii sai �ncetosati, vazu ca toata lumea �l astepta;
�l asteptau sa-si aduca acasa copila, �l asteptau sa le
povesteasca ce a facut. Ce facuse? Nu stia ce facuse. Nu facea dec�t sa-si aduca
acasa copila. Iar ei �l asteptau. De ce �l asteptau?
Nu mai simtea ploaia care �i cadea pe fata si nici moliciunea spongioasa a c�mpului
umed de sub picioarele sale. Era ca si cum ar fi mers
printr-un tunel, fara sa stie ce se afla la capatul catre care se �ndrepta, si fara
sa stie ce se �nt�mplase la capatul dinspre care venea.
Simtea ca �ncepe sa ameteasca si a facut un efort pentru a-si desprinde ochii de
grupul de oameni care �l asteptau l�nga usile de sticla. A
facut un efort sa se uite �n sus.
O vazu pe Elizabeth. Statea la una dintre ferestrele de la etaj si �l urmarea. �i
z�mbea �n timpul acesta. Era un z�mbet bl�nd, care �l linistea.
Jack simti cum panica �ncepe din nou sa-l cuprinda si �ncerca sa nu faca altceva
dec�t sa se uite la Elizabeth - vaz�nd ca Elizabeth �l privea
�n timp ce se apropia, �nsotindu-l cu privirea, se simtea �ntr-un fel mai linistit,
uit�nd ca o ducea pe Sarah �n brate prin ploaie.
De �ndata ce intra pe poarta Elizabeth disparu din c�mpul lui vizual. Panica �ncepu
din nou sa-l cuprinda.
O duse pe Sarah �n living si o aseza cu grija pe canapea. Dupa aceea Jack ceda
panicii si accesului de isterie, �ncep�nd sa pl�nga �n hohote.
S-a �ndepartat de Sarah, fac�nd c�tiva pasi �napoi si, ca si cum nu el ar fi fost
cel care o adusese �n casa pe brate, se uita la ea cu o
detasare ciudata, �n timp ce Rose si sotii Stevens s-au str�ns �n jurul ei,
agit�ndu-se si acoperind-o ca niste closti. Nimeni nu observa c�nd
Jack iesi din �ncapere. Erau ocupati toti cu Sarah. O lua �n sus pe scari, catre
dormitorul pe care �l �mpartea cu Rose. Se �ntinse pe pat si
continua sa pl�nga. �si aducea aminte. Nu putea sa suporte.
La parter, cei trei adulti ramasi �n living se uitau neputinciosi la fetita �ntinsa
pe canapea, care pl�ngea cu sughituri. Tot ceea ce puteau sa
faca, si stiau asta bine, era sa astepte p�na c�nd criza �i va fi trecut. �nsa
hohotele copilei erau sf�sietoare, si sunau de parca Sarah ar fi
�ncercat sa le spuna ceva.
Au ciulit toti urechile, straduindu-se sa compuna cuvinte din sunetele ciudate pe
care Sarah se chinuia sa le scoata, �mpinsa parca de o
forta nevazuta.
- Secret... parea ea sa spuna. Secret... secret...
Dar nu puteau sa fie siguri.