Sunteți pe pagina 1din 19

12

Port Arbello statea tolanit n caldura neobisnuita a acelei dupa-amieze de toamna,


iar soarele ncalzea nu numai aerul, ci si atmosfera din
interiorul casei aflate la capatul Promontoriului. Pe la prnz pusese stapnire pe c
asa o senzatie de liniste, o pace pe care o simteau toti
membrii familiei Conger. Starea de tensiune de dimineata se risipise, iar pactul
nedeclarat ncheiat ntre Rose si Jack parea sa se
transforme pe negndite ntr-un armistitiu. n sinea lor se ntrebau ct avea sa dureze, n
a fiecare dintre ei era hotart sa se bucure de
aceasta pace, atta timp ct ea avea sa existe.
- Ma nnebunesc dupa verile de aici, comenta Rose n timpul prnzului. Hai sa facem ce
va n dupa-amiaza aceasta.
- Nu pot, raspunse Jack, ca si cum s-ar fi scuzat. I-am promis deja lui Ray Nort
on sa facem o partida de golf.
Rose simti ca i se ridica n gt o observatie caustica cu privire la neglijarea fami
liei. Se lupta sa si-o reprime, nainte de a le strica prnzul.
- Oricum mai aveam ceva de lucru, spuse Rose, nefiind nimic n vocea ei care sa su
gereze dezamagirea, ostilitatea sau orice altceva care
ar fi putut distruge buna dispozitie ce se simtea n ncapere. Jack, care se astepta
la o rabufnire din partea ei, paru surprins.
- As putea sa contramandez ntlnirea, se oferi el, iar Rose si dadu seama ca ar fi f
acut-o cu adevarat.
- Nu, vezi-ti de treaba, raspunse ea, considernd ca intentia este suficienta, fii
nd la fel de valabila ca si fapta.
si terminara masa n acea tacere confortabila care se naste deseori ntre oamenii car
e se iubesc unul pe celalalt, dar care lipsise din viata
lor de att de multa vreme. Au ntmpinat-o toti cu apreciere si nu au facut nimic ce
ar fi putut sa o deranjeze.
Jack pleca la partida sa de golf, iar fetele disparura la etajul superior. Rose
se ndrepta catre biroul ei, aranjat n micuta ncapere din
partea din fata a casei si ncepu sa rasfoiasca niste hrtii. Si-a dat seama ca nu p
utea sa se concentreze. Iesi din ncapere si o lua
mpleticindu-se de-a lungul holului, catre biroul din spatele casei. De cum intra n
ncapere ochii i fura atrasi de ceva. A fost ceva att de
rapid, nct nici macar nu era sigura daca s-a ntmplat cu adevarat - una dintre acele
fractiuni de secunda n care cineva este sigur ca a
vazut ceva, dar habar nu are ce anume. Privi camera de jur mprejur, dar nimic nu
era nelalocul lui. nchise usa n spatele ei si se aseza.
Era o ncapere placuta, iar soarele dadea navala pe fereastra. Razele cadeau pe o
straveche scuipatoare de bronz, ce fusese ntre timp
transformata n scrumiera, iar Rose crezu ca acesta trebuia sa fie obiectul care i
atrasese atentia atunci cnd intrase n birou. Apoi privirea
ei se ridica catre portretul vechi, aflat deasupra semineului.
Trebuia sa fi fost o predecesoare, si dadea seama de asta. Asemanarea cu Elizabet
h era prea izbitoare pentru ca fata din tablou sa nu fi
facut parte din familia Conger. Dar cine anume sa fi fost?
Gasisera tabloul n pod n urma cu mai bine de un an. nsa dupa aceea aparusera necazu
rile cu Sarah - aceasta era expresia pe care Rose
o folosea cu precadere - si abia cu o luna n urma si amintise de acest portret si l
adusese jos. Era ciudat, se gndea ea, nu pentru prima
oara, cum de aceasta pictura fusese ascunsa singura ntr-un colt. Familia Conger,
care dupa toate aparentele acorda multa atentie
venerarii strabunilor, avea n pod un raft mare, pe care erau depozitate cu grija
toate portretele acelor strabuni ce nu mai aveau imaginea
expusa pe undeva, prin partea de jos a casei. n momentul acela, din grupul celor
pusi la pastrare faceau parte aproape toti ascendentii;
numai mama lui Jack se mai bucura nca de lumina zilei, deasupra semineului din li
ving. nsa chiar continnd tablourile tuturor strabunilor,
exista totusi pe raft destul de mult loc pentru a adaposti tabloul acestei copil
e. Si totusi nu si-a gasit locul acolo, n schimb, se afla ascuns
ntr-un colt, la ntmplare.
Un alt lucru ciudat era acela ca fata nu avea o identitate. Ramele tuturor celor
lalte portrete purtau pe ele placute de bronz slefuit, pe care
erau trecute numele, data nasterii si data mortii personajului respectiv. Acest
tablou facea exceptie. Rama lui avusese cndva o astfel de
placuta, dupa cum se deducea, avnd n vedere cele doua mici gaurele de la baza ei, n
sa fusese scoasa.
Rose privi tabloul cu atentie, ntrebndu-se ce anume o izgonise pe fetita aceea din
galeria familiei. Imaginatia ei merse pna foarte
departe, facndu-si pentru o vreme chiar o distractie din a crea tot felul de scen
arii ce puteau duce la caderea n dizgratie a fetei.
Si atunci si-a dat seama. Nu raza de soare caznd pe scuipatoare i atrasese atentia
. Era vorba despre ceva din acest portret. L-a studiat
mai cu atentie, ncercnd sa-si forteze mintea sa faca din nou conexiunea aceea, sa-
i spuna care anume era lucrul pe care l recunoscuse.
Pna la urma reusi.
Era bratara. Bratara micuta de la ncheietura fetei. O mai vazuse, si asta de curnd
. Dar unde? Era o bratara de aur si parea sa fie batuta
cu un fel de piatra pretioasa. Arata ca un opal, dar din pricina vechimii uleiul
ui, nu putea sa fie sigura. Putea sa fie si altceva.
Se concentra pentru a-si aduce aminte unde mai vazuse bratara aceea si de ce i pa
rea dintr-odata att de cunoscuta. Mintea i se golea, si
cu ct se uita mai ndelung la imaginea aceea, cu att era mai convinsa ca nu era vorb
a despre o amintire reala, ci pur si simplu despre un
deja vu. Era o iluzie a memoriei. Se ntinse sa ndrepte tabloul, care parea ca se nc
linase foarte putin, si hotar ca nu mai avea de ce sa-si
piarda mai departe timpul facndu-si griji n legatura cu o bratara pictata ntr-un ta
blou. Mai avea ntr-adevar ceva de lucru.
Se ntoarse n biroul ei, hotarta sa evite sa priveasca pe fereastra pna cnd nu avea sa
-si intre n ritmul ei normal de lucru. Ziua era pur si
simplu prea frumoasa si stia ca daca ar fi privit afara prea curnd si-ar fi gasit
pna la urma vreo scuza pentru a nchide dosarele si a iesi la
o plimbare n soare. Dar soarele putea sa mai astepte. Asa ca s-a adncit n teancuril
e de hrtii aflate pe masa ei de lucru.
La o ora dupa aceea, cu toate ca nu putea sa spuna ca auzise usa deschizndu-se, s
imti dintr-odata ca nu se mai afla singura n ncapere.
Se uita mprejur si o descoperi pe Sarah, care facuse un pas de la usa si ramasese
acolo, n picioare, cu imensii ochi caprui fixati asupra
mamei ei. Rose puse stiloul jos.
- Sarah! exclama Rose si ntinse minile catre ea.
Sarah se apropie de ea ncet, aproape prevazatoare. Fetita se opri n momentul n care
Rose putea deja sa puna mna pe ea.
- Vrea sa te joci cu ea, explica Elizabeth de lnga usa. Rose ridica privirea.
- Nu te vazusem, spuse ea. Intra.
- Nu acum, raspunse Elizabeth. Ma duc un pic pe-afara. Sarah vrea sa te joci cu
ea.
- De-a ce vrea sa ma joc?
- De-a orice, raspunse Elizabeth. Ne vedem mai trziu. Disparu din camera, iar la
cteva clipe dupa aceea Rose auzi
usa din fata deschizndu-se si apoi nchizndu-se. si ndrepta atentia din nou catre Sara
h.
- De-a ce ti-ar placea sa ne jucam? o ntreba pe copila tacuta.
Sarah se multumi sa stea pur si simplu n fata ei; apoi, dupa cteva secunde, facu ct
iva pasi napoi, ndepartndu-se de Rose si se aseza cu
greutate pe jos. Rose se ncrunta putin, apoi se ridica de pe scaun si se alatura
fiicei ei, asezndu-se pe jos.
- Ce-ai mncat de te-ai umflat", ncerca Rose, plesnindu-si palmele mai nti de coapse,
apoi ntre ele, dupa care le ntinse fara zgomot
nainte. Nu veni nici un raspuns din partea lui Sarah, care statea pur si simplu p
e jos, cu muschii fetei relaxati, uitndu-se tinta la mama ei.
Rose se hotar sa ncerce din nou, de data aceasta ghidnd minile fiicei ei pe traseul
cunoscut al jocului.
- Ce-ai mncat de te-ai umflat", facu ea. Acum hai sa ncercam mpreuna.
Lua jocul de la nceput, cu miscarile stiute, iar la primul Ce-ai" minile lui Sarah
se lovira de propriile coapse. nsa cnd Rose continua
cntecul, palmele copilei continuara sa loveasca tot coapsele, fara sa evolueze pr
in celelalte miscari. Rose se trezi ca la a treia miscare nu
ntlneste dect aerul gol. Hotarta, continua totusi jocul. Palmele lui Sarah continuau
sa bata un ritm constant pe propriile coapse. n cele
din urma Rose se opri, nsa minile lui Sarah continuau sa se miste, plesniturile vi
brnd prin tacere ca un ecou.
Rose privi timp de un minut sau doua acele miscari lipsite de un suport mental,
dupa care nu mai putu sa ndure. A luat-o pe copila de pe
jos si s-a asezat pe un scaun mare, cu Sarah n brate. Fata nu a opus rexistenta, n
sa Rose avea convingerea ca, daca nu ar fi continuat
sa-si sprijine bine fiica, copila ar fi alunecat pe podea. A luat o revista de p
e o masuta aflata lnga scaun si a nceput sa o frunzareasca.
Din cnd n cnd Sarah ntindea mna pentru a o mpiedica sa ntoarca pagina. A treia oara
s-a ntmplat asta, Rose si dadu seama ca
Sarah oprea de fiecare data paginile pe care aparea imaginea unei pisici.
- Stiu, iubito, sopti ea. Daca Cecil nu apare napoi ntr-o zi sau doua, o sa-ti lua
m o alta pisica.
Si dintr-odata Sarah disparu. nainte ca Rose sa poata sa faca ceva, fetita se zvrc
oli n bratele ei, se elibera si o zbughi din camera. Rose i
putea auzi pasii n timp ce se ndeparta, talpile ei lovind treptele scarilor si se
ridica sa o urmeze. Dupa aceea nsa s-a oprit, dndu-si
seama ca nu prea avea ce sa i faca, din moment ce nu stia ce anume nu era n regula
. A ramas timp de un minut n picioare, n usa
biroului ei, ascultnd cu atentie, dar nu auzi nici un sunet venind de la etajul s
uperior. Abia cnd a fost sigura ca sus este liniste avu curajul
sa recunoasca, n sinea ei, ca numai la liniste nu se asteptase. Se asteptase la i
zbucnirea unui infern, la o continuare a isteriei ce avusese
loc de dimineata. Cnd nsa vazu ca presupunerea ei nu s-a materializat, simti o usu
rare. A lasat usa biroului deschisa si se ntoarse la
masa ei de lucru.
Nu avea idee ct timp trecuse, nsa dintr-odata avu din nou senzatia ca nu se afla s
ingura n camera. A aruncat o privire peste umar, si o
zari pe Sarah, care statea si de data aceasta n picioare, n imediata apropiere a u
sii. A parut ca tresare usor cnd mama ei se uita catre
ea, asa nct Rose se ntoarse repede la munca ei. nsa avea grija sa asculte si cea mai
mica miscare a fiicei ei.
Sarah intra n camera si ncepu sa se plimbe de jur mprejur, atingnd lucrurile, ridicnd
anumite obiecte pentru a le examina si pentru a le
pune dupa aceea napoi, acolo unde le gasise. Rose i auzea picioarele mici trsindu-se
n jurul camerei, auzea clin-cheturile ncete ale
obiectelor pe care Sarah le punea la loc, dupa ce le studia. Dupa aceea urma o p
erioada de liniste, nsa Rose se abtinu sa se uite mprejur,
pentru a vedea ce avea fetita de gnd sa faca. Apoi simti cum ceva i atinge picioru
l si si-a dat seama ca Sarah se tupilase sub biroul ei.
Rose zmbi pentru ea nsasi, amintindu-si ce distractie mare era si pentru ea, cnd er
a copil, sa-si nchipuie ca spatiul de sub birou era o
pestera. Daca fiica ei ar fi semanat ntr-un fel sau altul cu ea, atunci ar fi tre
buit sa fie de ajuns de fericita pentru a-si petrece ntreaga
dupa-amiaza acolo. Rose si ndrepta din nou atentia catre lucrul ei.
Dupa-amiaza se scurgea ncet, iar Rose ncepu sa simta din cnd n cnd unele miscari pe s
ub masa, nsa nu renunta la munca ei dect abia
atunci cnd simti ca i s-a legat ceva n jurul gleznei. A ramas nemiscata, ntrebndu-se
ce era acel obiect pe care Sarah i-l legase de picior.
A mai ramas putin asa, asteptndu-se sa-i atinga si cealalta glezna, si nu se nsela
.
Fetita i lega picioarele ntre ele. Rose ncepuse deja sa se gndeasca la spectacolul p
e care avea sa-l dea pentru fiica ei, atunci cnd Sarah
avea sa termine. ncercase si ea smecheria aceasta pe cnd era copil, legnd ntre ele s
ireturile de la pantofii tatalui ei, pe cnd statea la
biroul sau, si cnd se ridicase n picioare, acesta ncepuse sa mearga mpiedicat, izbin
du-se de toate lucrurile din ncapere timp de aproape
un minut, iar n cele din urma cazuse jos, ncurcat si neajutorat. La vremea respect
iva nu si-a nchipuit nici o clipa ca tatal ei nu si
pierduse de fapt controlul asupra situatiei si, ntr-adevar, abia n acel moment si-
a dat seama ca pusese n scena acelasi spectacol pe care
ea se pregatea acum sa l faca pentru Sarah. Apoi o simti pe Sarah terminnd.
- Ei bine, spuse ea cu voce tare. Asta a fost. Cred ca-mi voi dezmorti putin pic
ioarele.
Si-o putea imagina pe Sarah zmbind dedesubt, zguduita de accesul de rs pe care abi
a de putea sa si-l retina.
Rose si mpinse scaunul mai departe de birou si-si misca picioarele cu atentie, pen
tru a ncerca lungimea sforii care era convinsa ca i
nlantuia gleznele. Parea sa fie ntr-adevar foarte lunga si-si puse problema cum sa
-si faca spectacolul ct mai convingator totusi.
Abia cnd se ndeparta de-a binelea de birou a putut sa-si dea seama ca nu exista ni
ci un fel de sfoara, si ca lucrurile care i atmau de
glezna trebuiau sa fie cu totul altceva.
ntinse mna n jos si simti ceva tare. Cnd s-a uitat simti ca inima i sare din piept, i
ar n stomac avu aceeasi senzatie pe care o traia de
fiecare data cnd se afla ntr-un lift a carui podea ncepea sa cada de sub picioarele
ei. Era bratara.
Si-o scoase de la glezna, uitnd pentru moment de Sarah, si o examina cu atentie.
Da, era bratara din tablou: facuta din aur si batuta cu
un opal mic. Atrnau de ea mici fire de praf, ca si cum ar fi stat mult timp afara
, n aer liber. Se ridica, inten-tionnd sa o duca n biroul din
spatele casei, pentru a face o comparatie mai atenta, cnd simti nca ceva, un lucru
care i atrna de cealalta glezna.
Se uita n jos nca o data, nsa nu recunoscu imediat celalalt obiect. Era ceva deschi
s la culoare, albicios, dar plin de murdarie, parnd ca
are un fel de funda pe el. Dupa aceea si-a dat seama.
Era o zgarda.
O zgarda mpotriva puricilor, din plastic, pentru pisici.
- De unde Dumnezeu... mormai ea, n timp ce si desfacea obiectul prins de glezna.
Si-a ndreptat spatele si a cercetat zgarda. Era si aceasta murdara, nsa nu era ace
lasi fel de murdarie pe care o vazuse pe bratara.
Zgarda avea pe ea pete mici, facute cu o substanta de culoare rosu nchis. A trecu
t o vreme pna cnd Rose realiza ca substanta
respectiva arata ca sngele uscat. Cnd si-a dat seama ce era de fapt se afla n drept
ul usii biroului, si se opri acolo.
- Doamna Goodrich! striga ea. Vino ncoace, te rog. Repede. Cnd s-a ntors cu spatele
la birou realiza ca Sarah se afla
nca sub masa ei de lucru, chircita si nghesuita, fata ei mica privind afara din ntu
neric precum un iepure ncoltit ntr-o gaura. Rose privi si
ea catre fetita, fara sa stie ce ar fi trebuit sa spuna. Rose nu s-a miscat de l
a locul ei pna cnd doamna Goodrich nu aparu n usa.
- Sper sa nu mi se strice placintele din cauza asta, a spus batrna, stergndu-si min
ile pe sort.
Dupa aceea, vaznd ca Rose nu s-a ntors pentru a o ntm-pina, a ncetat sa-si mai stearg
a minile si vorbi din nou.
- S-a ntmplat ceva, conita Rose? ntreba ea. -Nu... nu stiu, raspunse Rose sovaitoar
e. Priveste asta.
A ridicat zgarda, iar doamna Goodrich a ntins mna s-o ia.
- Arata ca o zgarda mpotriva puricilor, spuse menajera. La fel ca aceea pe care i
-am pus-o lui Cecil.
Ochii ei descoperira micile pete.
- Dar asta ce-i?
- Nu snt sigura, sopti Rose, spernd ca doamna Goodrich sa-i ofere o alta varianta.
- Doamne, este snge, facu batrna. Mai sa fie, daca asta nu le ntrece pe toate. De u
nde a aparut?
- Sarah, raspunse Rose vag. Sarah mi-a pus-o la glezna.
- Mda, nu prea se fac chestii de-astea, spuse batrna. De unde credeti ca a luat-o
?
- Nu snt sigura, raspunse Rose. De fapt, nu am nici cea mai mica idee.
- Pai, daca este sa o fi luat de la pisica noastra, chiar mi-as dori sa ne spuna
unde se afla.
A mirosit aerul spunnd:
- Mi s-a facut placinta.
A plecat precipitat, iar Rose i asculta pasii pierzndu-se n lungul holului.
- Sarah? facu Rose.
n patru labe, fetita iesi putin de sub birou.
- Sarah, iubito, totul este n regula, spuse Rose, fara sa stie de fapt daca totul
era ntr-adevar n regula sau nu. Iesi de acolo.
S-a aplecat, a apucat-o pe fiica ei si a tras-o cu blndete, sco-tnd-o de sub masa,
dupa care o lua n brate si se duse cu ea la etajul
superior. O aseza pe Sarah pe pat si o nveli cu cuvertura.
- ncearca sa tragi un pui de somn, a sfatuit-o ea si s-a aplecat sa o sarute cu b
lndete pe frunte.
Se comporta cu un calm pe care de fapt nu l simtea. Tocmai cnd cobora scarile, auz
i masina lui Jack pe drum, asa ca s-a dus sa-l astepte
la usa de la intrare.
- Buna, saluta el, nsa zmbetul i pieri de pe fata atunci cnd observa paloarea sotiei
lui.
- Ceva nu este n regula? ntreba Jack. S-a ntmplat ceva?
- Nu stiu, raspunse Rose ncet. Hai sa mergem n birou. Vin si eu imediat.
S-a dus n biroul ei si a luat de acolo bratara si zgarda. Dupa aceea l-a urmat pe
Jack de-a lungul holului.
- Ce-ar fi sa tomi cte un paharel pentru amndoi? propuse Rose, nchiznd usa n spatele
ei.
Jack s-a uitat la ea cu curiozitate.
- Dupa voce pari cam abatuta, remarca el. Ce s-a mai ntmplat pe aici?
Rose i povesti toata ntmplarea si i arata cele doua obiecte. Jack a examinat zgarda n
amanuntime, dupa care si-a ndreptat atentia
catre bratara.
- mi pare cunoscuta, spuse el ncet. As putea jura ca am mai vazut-o undeva, dar nu
-mi pot aminti unde anume.
- Tabloul, spuse Rose.
-Tabloul?
Dupa aceea se uita n directia indicata de Rose si ochii lui descoperira bratara l
a ncheietura minii acelei fetite.
- Dumnezeule! ofta el. Esti sigura ca este aceeasi?
- nca nu le-am comparat amanuntit, dar da, snt sigura, raspunse Rose. Iar lucrul c
el mai ciudat este ca, tocmai nainte ca Sarah sa mi-o
puna la glezna, m-am tot uitat la bratara din tablou. Eram aproape sigura ca am
mai vazut-o undeva, n alta parte dect n tablou.
- A purtat-o cumva si Sarah? ntreba Jack.
- Nu stiu. Dar daca a facut-o, nu am observat asta n mod constient. Dar presupun
ca a purtat-o.
Jack s-a apropiat de tablou si a ridicat bratara, aseznd-o lnga imaginea ei contin
uta de portret. Era aceeasi bratara.
- Dar ce ma ngrijoreaza mai tare este zgarda, spuse Rose si a luat o nghititura bu
na din pahar.
- Zgarda?
- Pai, de unde crezi tu ca a luat-o? Si cum crezi ca a ajuns sngele pe ea?
- Te referi la Cecil?
n vocea lui se simtea o clara incertitudine.
- Ce altceva ar putea sa fie?
- Ei, hai, vezi-ti de treaba, Rose. Sarah este nnebunita dupa motanul acela.
- Stiu, replica Rose cu amaraciune. Dar ia pune toate datele la un loc. Motanul
disparut, Sarah, dupa toate aparentele, a ncercat sa
ajunga la sertarul cu cutite chiar azi-dimineata, dupa care, spre dupa-amiaza, p
area ca se ntristeaza cnd vedea imaginile cu pisici. Iar
acum asta, a spus ea, aratnd catre zgarda nsngerata.
- Crezi ca l-a omort pe Cecil?
Cuvintele acestea au lovit-o pe Rose, care avu o tresarire aproape vizibila. Si-
a dat seama ca de fapt exact la asta se gndea si ea. Atta
doar ca refuzase sa puna acest gnd n cuvinte. A aprobat dnd din cap, muteste.
- Nu cred, facu Jack. Pur si simplu nu cred.
- Si atunci de unde a scos zgarda? Chiar si bratara, daca e sa o luam asa.
- Nu stiu, raspunse Jack. Dar nu cred ca ea l-a omort pe Cecil. Nu ar face ea asa
ceva.
- De unde stim noi ca nu ar face, Jack? De unde sa stim noi ce ar fi n stare sa f
aca si ce nu?
Era aproape n pragul lacrimilor, iar Jack ntinse o mna sa o calmeze, nsa Rose i ntoar
e spatele.
- Ce crezi ca ar trebui sa facem? o ntreba Jack.
- Sa vorbim cu cei de la scoala, presupun, raspunse Rose. Sa vorbim cu doctoml B
elter. A spus ca vrea sa afle daca se ntmpla ceva
anormal. Si, pe Dumnezeul meu, asta este ceva anormal.
- Ce anume ai de gnd sa-i spui? ntreba Jack tulburat. Ca Sarah a gasit niste obiec
te si ca noi avem impresia ca a omort pisica?
- Nu stiu, raspunse Rose. O sa-i spun pur si simplu tot ce s-a ntmplat, sa vad ce
crede el despre asta.
- Cnd ai de gnd sa-l suni? n vocea lui se strecurase o nota belicoasa.
- Chiar acum, raspunse Rose, ducndu-se catre telefon. A format numarul, iar la cte
va momente dupa aceea era n
legatura cu doctorul. Acesta i-a ascultat ntreaga poveste, iar cnd a terminat i-a
mai pus cteva ntrebari.
- Cum se simte acum? vru el sa stie.
- Sarah? Cred ca totul este n regula. Nu pare sa fie prea abatuta, daca la asta v
a referiti. Este sus, am culcat-o.
Doctorul Belter se gndi putin, apoi continua:
- Ce-ar fi sa veniti amndoi la scoala luni? Dumneavoastra si sotul dumneavoastra.
Vom putea vorbi atunci despre asta. Poate sa astepte
pna atunci?
- Pai, presupun ca da, raspunse Rose, dar nu era sigura daca putea ntr-adevar.
Doctorul Belter simti nelinistea din vocea ei.
- Sa va spun eu cum facem. Daca se mai ntmpla ceva, Nunati-ma si vin imediat acolo
. Altminteri, ne vedem luni.
- n regula, fu Rose de acord. Cred ca asa este cel mai bine. Va multumesc, domnul
e doctor.
A nchis telefonul si tocmai era pe cale sa-i comunice lui Jack ce aranjament facu
se, cnd vazu ca privirea lui se muta dintr-o-data din
directia ei, undeva n spate, iar sngele i dispare din obraji. A facut stnga mprejur,
fara sa stie la ce sa se astepte.
Era Elizabeth, si arata n ultimul hal. Rochia, care fusese att de curata atunci cnd
a plecat de acasa, era acum plina de murdarie,
acoperita toata cu noroi, mizeria ntinzndu-i-se n aceeasi masura si pe fata.
- Dumnezeule, facu Rose. Ce s-a ntmplat?
- mi cer iertare, spuse Elizabeth, avnd vocea unei fetite de vrsta mult mai mica. M
-am dus pna la cariera. Am alunecat n noroi.
- Ce ai cautat acolo? vru Jack sa stie. Puteai sa-ti pierzi viata. Elizabeth par
ea gata sa izbucneasca n plns.
- Am spus ca mi cer iertare, repeta ea. Snt n regula. Este... Este doar noroi.
- Uita-te la rochie, suiera Rose. Ti-ai distrus rochia asta. Da-ti-o jos imediat
si da-o doamnei Goodrich. Poate ca reuseste ea sa ti-o salveze.
Elizabeth izbucni n lacrimi si o zbughi din camera. Rose a privit n urma ei, ntrebnd
u-se daca doamna Goodrich va putea sa-i mai salveze
rochia. Parea ca era distrusa de tot, asa cum era de fapt si dupa-amiaza aceea.
Rose simti ca si ei i vine sa plnga.
- La dracu'! facu ea amarta.
- Nu este dect o rochie, spuse Jack mpaciuitor.
- Nu, nu este vorba numai despre o rochie, replica Rose. Este vorba despre tot!
Simtea ca neputinta o copleseste.
- Si cam asta este situatia pna acum, ncheie doctorul Charles Belter, nchiznd dosaru
l care se afla n fata sa.
Privi prin camera de jur mprejur, observnd ca Marie Montgomery parea nefericita, i
ar Josephine Wells parea necajita. Toti trei stateau si i
asteptau pe Jack si Rose Conger, iar Josephine Wells le sugerase ca ar fi fost o
idee buna sa treaca n revista ntregul dosar, nainte de
venirea lor. Minte de birocrat", se gndi doctorul Belter, nsa a dat curs sugestiei.
Acum se uita la Josephine Wells.
- ntrebari?
- Ceea ce ma izbeste, ncepu Josie Wells, iar doctoral Belter observa pentru el nsu
si ca lucrurile de felul acesta o izbesc" invariabil pe
Josie Wells, este ca pe acolo trebuie sa se ntmple mult mai multe fata de ceea ce
aflam noi.
Doctoral Belter se stradui sa-si pastreze o mina normala si facu tot ce i-a stat
n putinta pentru a-si pastra gravitatea atunci cnd a dat din
cap aprobator.
- Continua, spuse el, stiind bine ca ea ar fi facut oricum acest lucru.
- Ma izbeste, zise domnisoara Wells, iar de data aceasta Charles Belter trebui s
a se lupte cu sine nsusi pentru a-si potoli impulsul de a o
izbi chiar el, faptul ca ar trebui sa ne uitam undeva dincolo de Sarah ca o indi
vidualitate si sa ncercam sa vedem, sau mai degraba sa
patrundem n multitudinea factorilor sociopsihologici implicati n interiorul struct
urii acestei unitati primare.
- Daca vrei sa spui ca ar trebui sa vorbim cu familia ei, remarca doctorul Belte
r sec, este exact lucrai pe care sntem pe cale sa l facem
acum. Daca vor reusi totusi sa ajunga aici.
si privi ceasul de la mna si observa ca mai erau totusi cinci minute pna la ora la
care erau programati cei doi Conger. si aduna toate
puterile pentru a putea suporta mai departe martiriul la care l supuneau cele dou
a lucratoare ale serviciului social.
- Ceea ce ncerc eu sa spun, relua domnisoara Wells, lovindu-si dintii din fata cu
capatul stiloului Pentel pe care l purta mereu la ea si care
nu parea sa aiba si o alta destinatie dect aceasta, din moment ce nu-si lua dect r
ar notite, este ca ceea ce se pare ca avem aici este un
caz clar de regresie.
Domnisoara Wells, care stia ca diploma ei de master n asistenta sociala i cladea c
alificare de psiholog, sociolog si expert n amndoua, se
lasa pe spate si parea multumita de ea nsasi.
- Si? o mboldi doctoral Belter.
- Si de aceea ceea ce ma izbeste este ca ar trebui sa ncercam sa gasim sensul n ca
re se produce aceasta regresie.
Doctoral Belter arunca o privire catre doamna Montgomery, nsa fata profesoarei er
a doar o masca goala a nevinovatiei. Marie Montgomery
descoperise deja cu mult timp n urma ca, atunci cnd se afla lnga Josie Wells, era c
el mai bine sa stea cuminte si sa asculte. Oricare ar fi
fost raspunsul ei, era foarte probabil ca acesta sa o atraga pe domnisoara Wells
mai departe, n paienjenisul unor carambolade pe care ea
le confunda cu eruditia. Marie prinse privirea doctorului Belter si se ntreba ce
putea acesta sa puna la cale pentru a face fata ideii
imposibile pe care o lansase asistenta sociala.
- Cred ca ai perfecta dreptate, spuse doctoral Belter cu gravitate. Ti-as sugera
sa ncepi imediat sa-ti faci copii ale ntregului dosar, pentru
a putea compara factorii comuni dintre experienta prenatala a lui Sarah si depre
sia postpartum futeriundus a mamei ei.
Doctorul se uita multumit cum Josie Wells si foloseste stiloul Pentel pentru a mzg
ali un cuvnt. Se ntreba prin cte carti va ajunge sa
caute pna cnd va descoperi, n final, ca nu exista nici un asemenea cuvnt, cum ar fi f
uteriundus". Dupa aceea i veni ideea ca era mult
mai probabil ca i va atasa pur si simplu un nteles acestui cuvnt, dupa care va ncepe
sa i duca la ndeplinire instructiunile. Ofta pentru el
nsusi si blestema necesitatea de a avea un asistent social n rndul personalului sau
. Cnd i vazu pe cei doi Conger apropiindu-se cu
masina de cladire oftatul sau se auzi deslusit. Atunci cnd intrara n birou si aduna
din nou fortele pentru a afisa un zmbet larg, astfel nct
nici unul dintre ei nu si dadu seama ca, n timp ce le dadea binete, doctorul de fa
pt i examina cu mare atentie.
Observa ncordarea evidenta pe care Rose o avea pe fata, ncordare ce fusese n contin
ua crestere pe chipul ei n ultimul an. Situatia
parea sa fie nrautatita fata de ultima data cnd o vazuse, nsa acum aparusera si alt
e semne, semne ncrustate usor n trasaturile ei. Parul
ei, n mod obisnuit aranjat perfect, ncepea acum sa arate primele semne de neglijen
ta. Nu ca ar fi fost deranjat - sub nici o forma nu se
putea spune asta. Pur si simplu nu mai era perfect, asa cum se prezenta de obice
i. Mai exista si o pata micuta pe pantalonul costumului ei
aproape barbatesc, o pata pe care cei mai multi oameni nici nu ar fi observat-o
vreodata, dar pe care, doctorul Belter stia asta fara nici o
urma de ndoiala, Rose Conger nu ar fi putut sa o suporte, ntr-o situatie obisnuita
.
Pe de cealalta parte, Jack parea absolut neschimbat. Ar fi trebuit sa se vada ce
va, s-a gndit doctorul Belter. n cazul n care nu era vreun
fel de monstru. nsa Charles Belter avea convingerea ca oamenii nu snt monstri, asa
ca se uita la el cu mai multa atentie. si dadu seama
apoi ce i se paruse ciudat la unghiile lui Jack: ncepuse sa si le roada. Nu att de
tare nct s se vada, ci doar putin si n mod neregulat, ca
si cum si-ar fi ros una, dupa care ar fi ndreptat-o cu o pila de unghii, lasnd-o m
ai scurta dect celelalte.
- Stati jos, spuse doctorul Belter pe un ton plin de caldura. Tocmai discutam de
spre Sarah. Din moment ce nu ati mai sunat, mi nchipui ca
ziua de ieri a fost linistita, nu-i asa?
- Pai, spuse Rose, nici nu prea mai stiu ce nseamna o zi linistita. Daca va refer
iti la ce s-a ntmplat, nu pot mentiona nimic iesit din comun
pentru noi. Presupun ca putem sa spunem ca nu s-a mai ntmplat nimic. Dar mi-e team
a ca trebuie sa recunosc ca, dupa parerea mea,
situatia lui Sarah se nrautateste.
- Rose! interveni Jack. Nu cred ca este corect ce spui.
- Nu, replica Rose obosita. Stiu ca dupa parerea ta nu este corect. S-ar putea c
hiar sa nu fie. Trebuie sa recunosc ca nu snt vreun psiholog
si mai trebuie sa recunosc ca nu am nici o pregatire n sensul tulburarilor de car
e sufera Sarah. Snt nsa mama si stiu ce simt n aceasta
calitate. Si ma simt terminata, mi este rau, si mai simt ca fiicei mele nu i merge
cu nimic mai bine.
- Este o mare diferenta ntre asta si a spune ca situatia ei se nrautateste, interv
eni Jack din nou.
- n regula, poate ca gresesc. Spuneti-ne dumneavoastra asta, se adresa ea doctoru
lui.
Dupa aceea nsira toate evenimentele petrecute smbata, fara sa scape nici cel mai m
ic detaliu. Doctorul Belter o asculta cu atentie, asa
cum facura de altfel si profesoara si asistenta sociala. Cnd Rose si termina poves
tirea, se lasa pe spate n scaunul sau si nchise ochii,
parnd ca se gndeste la ceva. Nimeni din ncapere nu a scos vreun cuvnt, iar lui Jack i
trecu prin cap ca doctorul arata exact ca un Mos
Craciun. Daca ar fi stiut ce gndeste, doctorul Belter ar fi fost ncntat.
n cele din urma si deschise ochii din nou si se ntoarse catre Marie Montgomery:
- Ai vreo idee?
Ea raspunse dnd negativ din cap:
- Deocamdata nu. Ca sa fiu sincera, dupa parerea mea situatia lui Sarah nu pare
sa se nrautateasca.
Ochii lui Jack se aprinsera.
- Nu? facu el nerabdator.
- Ei bine, spuse Marie Montgomery cu grija, dupa parerea mea faptul ca a fost n s
tare sa se concentreze asupra unui lucru att de mult
timp, cum a facut atunci cnd a pus zgarda la ncheietura dumneavoastra, ar putea ch
iar indica o usoara mbunatatire a situatiei ei.
Recunosc, gestul ei a fost de-a dreptul macabru - sau cel putin asa ni se pare n
oua - dar pentru ea s-ar putea sa nu fie absolut deloc
macabru. Pentru ea ar fi putut sa nsemne ceva cu totul diferit.
Apoi aminti incidentul cu revista si reactia lui Sarah la imaginile cu pisici, d
upa care continua:
- S-ar putea sa fi ncercat sa va spuna ceva.
- Cum ar fi? ntreba Rose. Profesoara ridica din umeri:
- Aceasta este partea cea mai dificila. Trebuie sa va reamintesc ca mintea lui S
arah nu functioneaza n acelasi fel cu a dumneavoastra sau
cu a mea. Adevarul este ca nu exista nici o modalitate de a afla ce anume ncerca
sa va comunice. Dar orice ar fi fost acel lucru, trebuie
sa fi fost foarte important. n mod obisnuit nu si pierde atta timp facnd un anumit l
ucru, ca sa nu mai vorbim despre unul care cere atta
ndemnare, cum ar fi nchiderea acelei zgarde din plastic. Pentru asta trebuie sa sti
i cum se face.
Doctorul Belter a dat din cap n semn ca este de acord, parind ca ajunge si el, n m
inte, la o concluzie proprie. Se adresa colegelor sale:
- Cred ca ar fi mai bine sa discut singur cu familia Conger, daca nu va suparati
.
Josephine Wells ncepu sa protesteze, nsa doamna Montgomery era deja n picioare. ; -
Binenteles, spuse ea, acoperind vocea asistentei
sociale. Daca aveti nevoie de noi, anuntati-ne.
nainte ca Josie sa apuce sa mai spuna ceva, Marie Montgomery o trase afara din bi
rou. nainte sa ia din nou cuvntul, doctorul Belter
astepta ca usa sa se nchida n spatele lor.
- Cred ca treceti amndoi printr-o perioada destul de proasta, nu-i asa? observa e
l n cele din urma.
Rose si Jack se uitau unul la celalalt, fiecare asteptnd o reactie din partea cel
uilalt. Tacerea s-a prelungit pna cnd Rose sparse gheata:
- Da, spuse ea abia auzit. Trecem printr-o perioada dificila. Si nu numai din ca
uza lui Sarah.
Capul doctorului Belter ncepu sa se clatine:
- Nu n mod direct, n orice caz. Ati dori sa-mi spuneti ce se ntmpla la dumneavoastra
n casa?
Rose astepta ca Jack sa ia cuvmtul, iar cnd vazu ca acesta nu are de gnd sa o faca
, ncepu ea sa vorbeasca despre problemele lor. n
timp ce povestea si-a dat seama deodata ca o facea cu o detasare ciudata, ca si
cum ar fi vorbit despre alti doi oameni, nu despre ea
nsasi si despre propriul ei sot. Relata totul despre certurile lor si despre gest
urile de cruzime pe care si le facusera unul celuilalt, fiind
surprinsa sa descopere ca prezenta situatia cu exactitate; apoi descrise lucruri
le din punctul lui Jack de vedere n aceeasi masura n care a
facut-o din propria perspectiva. Cnd termina, doctorul Belter se ntoarse catre Jac
k.
- Vreti sa adaugati ceva?
- Nu, raspunse Jack.
Zmbi catre sotia sa si adauga:
- Cred ca trebuie sa-ti dau tie cuvntul... eu nu as putea fi att de corect.
- Doamna Conger, zise doctorul Belter, nu v-a venit cumva ideea ca poate ar treb
ui sa faceti si dumneavoastra terapie?
- Ce vreti sa spuneti? raspunse Rose n defensiva. Doctorul Belter zmbi calm.
- Pai, hai sa spunem lucrurilor pe nume. Vorbind la modul general, eu consider p
roblemele emotionale ca fiind o afectiune a
comunicabilitatii. Daca ntr-o familie unul dintre membri are niste probleme, atun
ci de obicei au toti ceilalti, daca nu pentru alt motiv,
macar pentru acela ca este dificil sa traiesti alaturi de cineva care este bolna
v mintal. Este chiar foarte usor ca o persoana, chiar daca nu
are probleme deosebit de grave, sa ajunga pna la urma sa aiba astfel de probleme,
si asta pur si simplu din cauza presiunii suplimentare
pe care o implica traiul alaturi de o persoana cu sanatatea att de deranjata, cum
este Sarah.
- Iar dumneavoastra credeti ca si eu ncep sa am probleme grave?
- Nu aveti? replica doctorul Belter, ntorcndu-i ntrebarea. Impulsul ei initial a fo
st sa nege, nsa Rose si-a dat seama ca
nu putea sa o faca, mai ales daca era sincera cu ea nsasi. si aduse aminte de mome
ntele de panica prin care tot trecea, faptul ca-si
simtea stomacul contractndu-i-se, fulgerarile bruste de furie care o strabateau,
felul exagerat n care ncepuse sa reactioneze. Imaginea
care i veni n minte a fost aceea n care Elizabeth o zbughise din birou cu ochii n la
crimi, si asta din cauza ca tipase la ea, numai pentru
ca si murdarise hainele.
- Vreti sa spuneti ca as putea apela si eu la vreo terapie? ntreba ea pe un ton n
eutru.
- Vreau sa spun ca ati putea amndoi sa apelati la unele metode terapeutice. Nu mi
se pare ca reusesc prea bine sa ma descurc cu
problemele pe care fiecare dintre dumneavoastra le are, ceea ce este de nteles, a
vnd n vedere circumstantele. Tot ce voiam sa spun
este ca ati putea amndoi sa cereti asistenta calificata.
- Poate ca ar trebui sa o implicam si pe Elizabeth n asta, sa ne pregatim pentru
internarea familiei ca pacient, remarca Jack n gluma.
Cnd chicotelile se mai potolira doctorul Belter lua o mina serioasa.
- Ce se mai aude cu Elizabeth? ntreba el.
- Este incredibila, raspunse Rose. n afara de smbata, cnd am tipat la ea pentru ca
si-a murdarit rochia, este cu adevarat un nger. Este
rabdatoare cu Sarah si are ea nsasi grija de ea. Uneori ma ntreb ce m-as fi facut
fara ea.
- Trebuie sa fie un copil extraordinar, murmura doctorul Belter dus pe gnduri. n g
eneral, copiii de vrsta ei, avnd o sora ca Sarah, ar arata
macar din cnd n cnd ostilitate fata de sora sau fratele bolnav. Asta se ntmpla din ca
uza plusului de atentie de care acesta beneficiaza,
binenteles, si este un lucru perfect normal.
- Ei bine, spuse Rose, noi nu am avut nici una dintre problemele acestea.
Jack zmbi.
- Presupun ca Elizabeth este singura dintre noi care a ramas imuna la blestemul
familiei.
ncepu sa rda, nsa rsul i se stinse atunci cnd vazu ca doctorul nu participa la gluma.
- Ah, da, facu doctorul Belter lasndu-se din nou pe spate si nchizndu-si ochii. Ble
stemul familiei Conger.
- Ati auzit despre asta? l ntreba Jack.
- Cine din Port Arbello nu a auzit? Ca sa fiu sincer, probabil ca eu stiu mai mu
lte despre blestemul familiei dumneavoastra dect stiti chiar
dumneavoastra.
- Da? facu Jack cu precautie. Cum asa? Doctorul Belter i zmbi:
- Mi-am facut un obicei din a cauta tot ce se poate gasi n legatura cu pacientii
mei si cu familiile lor. Asa nct, nca de la prima noastra
ntlnire am nceput sa fac cercetari.
- Si ce ati gasit? ntreba Rose.
- L-am gasit pe un oarecare reverend Caspar Winecliff, raspunse doctorul Belter
savurnd acest nume.
- Va referiti la preotul metodist? l ntreba Jack cu sprn-cenele arcuite. Abia de l c
unoastem pe acest om.
- Ah, dar el va cunoaste pe dumneavoastra, intona doctorul, bucurndu-se sa vada e
xpresiile de ncurcatura de pe fetele celor doi Conger.
Dupa aceea lua un aer misterios.
- De fapt, Caspar Winecliff are pur si simplu o pasiune pentru legendele si folc
lorul local, n mod deosebit cnd se face referire la blesteme
de felul celor din New England si lucruri de soiul acesta. Opinia mea personala
este ca se simte atras de acest subiect pentru ca l pune n
legatura directa cu vechea lui pregatire de preot metodist, tocmai prin contradi
ctie. Daca ma ntrebati, o sa va spun ca el crede fiecare
cuvnt din fiecare legenda pe care a auzit-o, cu toate ca neaga asta, binenteles. I
ar legenda lui favorita pare sa fie cea a familiei Conger.
- Cred ca glumiti, replica Jack. Stiam ca legenda aceasta nu este cine stie ce m
are secret, dar nu mi-am nchipuit sa fie toata lumea
interesata de ea.
- Aceasta era si convingerea mea, pna n ziua n care am cobort n biblioteca sa pun cte
a ntrebari. Speram sa gasesc ceva hrtii vechi
sau lucruri de genul acesta, care sa-mi ofere legenda asternuta pe hrtie. Nu s-a n
tmplat asa, nsa librarul m-a pus n legatura cu
Winecliff. Dar dumneavoastra ct de multe stiti despre legenda?
Jack i relata tot ce stia, iar cnd termina doctorul dadu aprobator din cap:
- Cam asta ar fi, atta doar ca lipseste povestea despre fetita. Jack si Rose se u
itara unul la celalalt, iar doctorului Belter i
se paru ca vede ngrijorarea n ochii lor.
- Ce fetita? ntreba Jack nelinistit.
Dintr-un motiv nelamurit i veni n minte imaginea tabloului din birou.
- Are legatura cu acea ruda care a disparut de pe faleza, ncepu doctorul, privind
cercetator catre Jack.
- Am auzit de ea, raspunse Jack. Dar nu snt sigur care era numele omului.
- l chema John Conger, de fapt, remarca doctorul Belter cu figura serioasa. La fe
l ca pe dumneavoastra.
Jack simti o transpiratie rece pe sira spinarii.
- Si ce este cu el?
- Ei bine, continua doctorul Belter, povestea este ca motivul pentru care s-ar f
i aruncat de pe faleza a fost acela ca a molestat si a ucis o
fetita. Propria lui fiica.
Jack se albi la fata, dar continua sa se uite cu raceala la doctor.
- Ce ncercati sa spuneti, mai exact? Doctorul zmbi linistitor:
- Nu ncerc sa spun nimic. V-am relatat doar povestea. Care, binenteles, poate fi p
usa n ntregime la ndoiala. Caspar Winecliff mi-a spus
ca nu s-a gasit pna acum nici unul dintre trupuri si ca, mai mult dect att, se pare
ca nu exista nici un certificat prin care sa se
demonstreze ca John Conger ar fi avut vreodata o fiica.
Rose revazu portretul cu ochii mintii, amintindu-si ca placuta cu numele de la b
aza ramei fusese ndepartata.
- Reverendul Winecliff are cumva vreo idee n legatura cu vrsta fetitei, sau cu nfat
isarea ei? ntreba Rose, fiindu-i aproape frica sa asculte
raspunsul.
Doctorul Belter dadu din cap:
- Nimic n legatura cu nfatisarea, nsa se presupune ca avea vreo zece sau unsprezece
ani.
- Cam aceeasi vrsta cu Sarah? ntreba Jack, cu un anumit ton n voce.
- Da, raspunse doctorul Belter, ntlnindu-i privirea ngrijorata, cam de aceeasi vrsta
cu Sarah.
- Domnule doctor Belter, interveni Rose, la ce anume vreti sa ajungeti? Dupa cte
se pare credeti si dumneavoastra n toata legenda
aceasta stupida.
Doctorul Belter s-a gndit ndelung nainte sa raspunda, iar cnd lua din nou cuvntul si-
a ales cuvintele cu precizie.
- Daca eu cred sau nu n aceasta legenda, aceasta nu conteaza acum. Ceea ce contea
za este daca sotul dumneavoastra crede sau nu n
ea. Ce spuneti, domnule Conger?
Jack vru sa nceapa sa vorbeasca, nsa doctorul l ntrerupse:
- Va rog sa nu va grabiti sa raspundeti. Gnditi-va bine. Si ncercati sa priviti as
pectul la doua nivele. Snt convins ca gndirea
dumneavoastra constienta nu accepta ca ar putea exista vreun fel de blestem n fam
ilia dumneavoastra. n zilele noastre, n epoca
aceasta, avem tendinta sa credem ca astfel de lucruri snt absurde. nsa mai exista
si un nivel subconstient al mintii dumneavoastra.
Deseori descoperim ca lucrurile pe care mintea noastra constienta refuza sa le i
a n serios, snt totusi negociate de subconstientul nostru
cu cea mai mare seriozitate. n principiu, cam despre asta este vorba cnd intra n di
scutie visurile si, uneori, nevrozele si psihozele. Am
putea spune ca bolile mentale iau nastere atunci cnd constientul si inconstientul
ncearca sa faca fiecare treaba celeilalte. Asa nct
gnditi-va bine nainte sa raspundeti la ntrebarea mea.
Jack facu ntocmai, descoperind ca era el nsusi surprins de raspunsul pe care l-a g
asit. Zmbi timid catre doctor.
- n regula, accepta el. Cred ca va trebui sa recunosc ca ntr-adevar cred n legenda,
inclusiv n blestem. Presupun ca la noi, Congerii, asta
este un fel de religie. Sntem crescuti cu ea n minte si chiar daca stim ca e o pro
stie, ramne totusi ascunsa acolo, ntr-un ungher al mintii.
Doctorul Belter a dat aprobator din cap:
- Dar spuneti ca dumneavoastra nu ati auzit nimic despre fetita pna acum?
Jack clatina din cap:
- Nu. Snt sigur. Altfel mi-as fi adus aminte. De ce?
- Nu este evident? Daca povestea cu fetita este adevarata, atunci exista cteva pa
ralele destul de serioase ntre ceea ce s-a ntmplat ntre
ea si tatal ei si ceea ce s-a ntmplat ntre dumneavoastra si Sarah. Atta doar ca n caz
ul dintre dumneavoastra si Sarah nu a avut loc nici
o molestare si nu a murit nimeni. Altfel, este cam acelasi lucru.
- Istorie care se repeta?
Rose fusese cea care vorbise, iar cei doi barbati se ntoarsera catre ea.
- Nu cred.
- Nu este tocmai ceea ce voiam eu sa spun, i raspunse doctorul Belter. Cu toate c
a n cele din urma ar fi cam acelasi lucru. A auzit
vreunul dintre dumneavoastra ceva despre voodoo1?
- Are multe n comun cu hoodoo2, raspunse Jack, grabin-du-se cam tare.
- Nu tocmai, replica doctorul Belter. Se bazeaza pe puterea sugestiei. Iata cum
stau n esenta lucrurile: daca crede cineva cu ndeajuns de
multa convingere ca se va ntmpla ceva anume, atunci exista o mare probabilitate ca
acel lucru sa se ntmple.
Voodoo - credinta n vrajitorie, farmece, magie (n.tr.) Hoodoo - ghinion, piaza re
a (n.tr.)
De exemplu, traditia woodoo sustine ca i poti provoca durere unei persoane introd
ucnd ghimpi ntr-o papusa care sa o reprezinte pe
respectiva persoana. Ideea este ca individul trebuie sa stie ca acele snt introdu
se n efigia lui. Odata ce stie ca acele snt introduse n
papusa, propria lui minte ncepe sa creeze durerea. ntelegeti?
Jack se gndi putin, apoi zise:
- Cu alte cuvinte, dumneavoastra credeti ca s-ar putea sa fiu o victima a legend
ei, pur si simplu din cauza ca eu cred n ea?
- Asta ar fi, raspunse doctoral Belter. Simplificat, dar n esenta asta este.
Rose zmbi strmb:
- Atta doar ca noi nu stiam nimic despre partea cea mai relevanta a legendei. Si
anume fetita. Ati spus chiar dumneavoastra ca nu snt
nicaieri dovezi ale existentei ei.
- Totusi a existat, Rose, spuse Jack ncet. Nu ai vrea sa-i spui doctorului Belter
cum arata?
Doctorul Belter se ntoarse ntrebator catre Jack.
- Am gasit un tablou n pod, a explicat Jack, apoi continua, povestindu-i doctorul
ui totul despre portret.
- Dar cum putem sa fim siguri ca este vorba despre aceeasi fetita? Cum am putea
fi siguri macar ca face parte din familia Conger?
- Pentru ca, ncepu Jack, vocea lui fiind acum aproape o soapta, fata din tablou a
rata exact ca Elizabeth.
- nteleg, spuse doctorul Belter dupa o lunga tacere. Domnule Conger, snteti sigur
ca nu ati vazut tabloul acela mai nainte, sau ca nu ati
auzit macar de el?
- Nu, pna anul trecut, raspunse Jack cu hotarre. Din cte mi aduc aminte.
- Din cte va aduceti aminte, repeta doctorul dus pe gnduri. Dar nu ne aducem ntotde
auna aminte tot ceea ce vrem sa ne aducem
aminte, nu-i asa? Ma gndesc ca poate ar fi o idee buna sa ncercam sa descoperim ex
act ce anume va aduceti aminte.
Jack parea ca este pe cale sa se opuna, dar observnd expresia de pe fata Rosei, o
expresie care i spunea ca ar fi fost mai bine sa fie de
acord, si ncovoie spatele si accepta.
- Foarte bine, ncuviinta el. Cnd ncepem? Doctorul Belter si consulta agenda.
- Cum ar fi de mine n doua saptamni, la ora unu dupa-a-miaza? Amndoi.
Rose raspunse nainte ca Jack sa poata protesta.
- Vom fi aici.
ntlnirea cu doctorul Belter lua sfirsit. Nici unul dintre cei doi Conger nu se sim
tea mai bine, din nici un punct de vedere.
Erau mai nspaimntati ca niciodata.
La cincisprezece mile distanta de scoala de la White Oaks, n timp ce Jack si Rose
stateau la discutii cu doctorul Belter, clopotelul rasuna
de-a lungul holurilor Scolii Memoriale din Port Arbello anuntnd sfrsitul orelor, i
ar copiii ncepura sa iasa din salile de clasa. Elizabeth
Conger zari prin multime fata prietenei ei, Kathy Burton, si o lua cu pas grabit
catre ea.
Kathy se lumina la fata, zmbind nerabdatoare.
- Astazi este ziua? ntreba ea.
- Ce zi? ntreba la rndul ei Elizabeth, fara nici o expresie pe chip.
- Nu este astazi ziua n care voiai sa ma duci la locul secret? Elizabeth se uita
la ea ciudat, iar Kathy facu ochii mari,
simtindu-se strabatuta de fiorul nelinistii. Dupa aceea si aminti nsa, dezamagita.
- Nu pot, spuse Kathy, trebuie sa ma duc direct la familia Norton, sa stau cu co
pilul.
- Nu este nici o problema, spuse Elizabeth, ochii ei parnd dintr-odata sa-i sfred
eleasca pe cei ai prietenei sale. Locul secret este doar putin
mai departe de casa lor si nu ne va lua prea mult timp.
- Nu stiu, sovai Kathy, i-am spus doamnei Norton ca ma duc acolo imediat dupa sc
oala.
Cele doua fete parasira cladirea scolii si ncepura sa mearga de-a lungul Drumului
Promontoriului Conger. Dupa ce au lasat localitatea n
urma lor, Elizabeth ncepu sa vorbeasca ncet despre locul secret si de momentele mi
nunate pe care le-a petrecut acolo. n timp ce
vorbea, Kathy Burton ncepu sa simta pareri de rau pentru faptul ca i promisese doa
mnei Norton sa stea cu copilul ei n dupa-amiaza
aceea.
- De ce nu puteam sa mergem mine? ntreba ea. Elizabeth dadu dezaprobator din cap:
- Nu. Astazi trebuie sa mergem.
- Pai, nu vad de ce nu poate sa mai astepte, zise Kathy mbufnndu-se.
- Nu se poate, si cu asta basta, ntari Elizabeth. Dar daca nu vrei sa mergi... ma
i spuse ea, lasndu-si n mod deliberat vocea sa se piarda.
- Dar eu vreau sa merg, insista Kathy. Atta doar ca i-am promis doamnei Norton.
Astepta un raspuns de la prietena ei. Neprimind nici unul, se uita la ceasul de
la mna.
- Poate daca ne grabim, spuse ea. As putea sa ntrzii putin. Elizabeth zmbi si grabi
pasul.
- Va fi totul n regula, sugera ea. O sa vezi. O sa-ti placa la nebunie locul secr
et.
Cnd trecura pe lnga soseaua ce ducea la familia Norton, Kathy avu un sentiment de
vinovatie si chiar se ntreba daca doamna Norton nu
se uita cumva dupa ea. Nevaznd pe nimeni njur si neauzind pe nimeni strignd-o, se m
ai linisti. Cnd casa familiei Norton nu se mai vazu,
ntreba:
- Ct mai este?
- Nu mult. Imediat ce trecem de fostul domeniu al familiei Barnes. I-ai vazut pe
cei care au cumparat acolo?
I - El este dragut, observa Kathy. Cum l cheama?
- Jeff Stevens. Are paisprezece ani. Mama lui este un fel de artista.
- El stie locul secret? ntreba Kathy. Elizabeth dadu din cap.
- Si nici nu cred ca i voi spune, facu ea. l vom pastra doar pentru noi.
Trecura pe lnga fosta casa a familiei Barnes si se uitara curioase catre ea. Auzi
sera amndoua ca se afla n reamenajare, nsa de afara
arata la fel ca ntotdeauna.
- Este categoric urta, spuse Kathy.
- Cumparatorii snt nebuni, comenta Elizabeth. nauntru este chiar mai trasnita.
- Ai fost nauntru? ntreba Kathy.
- Nu am mai fost de mult timp.
Se apropiau acum de padure, iar Elizabeth o prinse pe Kathy de mna.
- Trebuie sa o luam pe aici, spuse ea. Kathy privi cu teama spre copaci.
- Nu stiu, sopti ea. Nu am voie sa intru acolo. Lumea crede ca acesta este locul
n care s-a ntmplat nu stiu ce cu Anne Forager.
- Nu s-a ntmplat nimic cu Anne Forager, rse Elizabeth n bataie de joc. Stii ce minci
noasa este.
Kathy se gndi mai bine. Era adevarat, Anne Forager era o mica mincinoasa, iar ea
voia ntr-adevar sa vada locul secret, si totusi... Apoi se
hotar.
- n regula, spuse ea. Dar o iei tu nainte. Nu stiu drumul pe aici.
Au iesit de pe drum si s-au afundat n pilcul de copaci. Drumul pe care au luat-o
le-a dus chiar prin centrul padurii, nsa mai tot timpul
puteau sa zareasca printre copaci fie stralucirea marii, ntr-o parte, fie margine
a cmpului n cealalta. Nu exista poteca facuta, nsa
Elizabeth nu parea sa aiba probleme n a-si gasi drumul printre boscheti. Kathy se
mpiedica din cnd n cnd si trebui sa o strige pe
Elizabeth sa o astepte. Era hotarta sa nu ramna n urma. Dupa aceea Elizabeth o lua
la stnga, iar la cteva minute dupa aceea se aflau
amndoua pe stavilar, mult deasupra brizantilor.
- Nu-i asa ca e minunat aici? sopti Elizabeth.
- Acesta este locul? ntreba Kathy uitndu-se mprejur, ntr-un fel, nu la asa ceva se a
steptase.
- Nu, raspunse Elizabeth. Se ajunge pe drumul acela.
O conduse pe Kathy de-a lungul stavilarului, iar n dreptul unei anumite pete, o p
ata care pentru Kathy nu arata cu nimic diferita fata de
oricare alta, Elizabeth o porni n jos, pe peretele stavilarului. n spatele ei, Kat
hy se opri.
- Arata teribil de periculos, remarca ea.
Elizabeth se ntoarse si privi n sus catre ea, iar Kathy avu impresia ca vazu ceva n
ochii prietenei ei, ceva care o facea sa se simta
neplacut.
- Nu snt sigura ca e bine sa fac asta, murmura ea nfricosata. Adevarul este ca ar
fi trebuit de acum sa fiu la familia Norton.
- Faci ca o gaina fricoasa? o ntreba Elizabeth plina de dispret. Uite, e usor.
Sari de pe o stnca pe cealalta, iar Kathy trebui sa recunoasca, pentru ea nsasi, c
a parea ntr-adevar usor. n afara de asta, nu era o gaina
fricoasa, si nu avea de gnd sa o lase pe Elizabeth sa creada asa ceva. ncepu sa-si
faca drum n josul stavilarului, ncercnd sa urmeze
aceeasi cale cu cea pe care o luase Elizabeth. Nu era chiar asa de usor.
Kathy si spuse ca totul parea att de greu doar pentru ca nu mai facuse asta niciod
ata. Data viitoare, se mbarbata ea singura, avea sa
stie drumul si sa fie n stare sa mearga la fel de repede ca Elizabeth. Ridica pri
virea si o vazu pe Elizabeth disparnd n spatele unui
bolovan imens. Acolo trebuia sa fie, si spuse ea.
Cnd ajunse la bolovan o gasi pe Elizabeth, care o astepta. Kathy se ghemui n umbra
adnca ce se casca n spatiul ramas ntre bolovan si
peretele stavilarului si unde ntunericul era aproape total.
- Aici este? sopti ea, ntrebndu-se de ce oare vorbea dintr-o-ita n soapta.
- Aproape, raspunse Elizabeth tot n soapta. Priveste! Arata cu mna spre o pata afl
ata adnc n ntuneric, iar Kathy
ealiza dintr-odata ca nu era doar o pata mai ntunecata, ci o gaura mica n stavilar
.
- Doar nu o sa intram acolo, nu-i asa? sopti ea.
- Ba sigur ca da, raspunse Elizabeth tot n soapta. ti este frica?
- Nu, minti Kathy, ntrebndu-se ct ar fi scazut n ochii prietenei ei daca ar fi facut
acum cale ntoarsa. Totusi, este un ntuneric groaznic,
nu-i asa?
- Am o lanterna, spuse Elizabeth.
Se ntinse nspre gaura si scoase lanterna, ce se afla ntr-o nisa dintr-o piatra, ime
diat dupa intrarea n caverna. Aprinse lanterna si lumina
deschiderea.
- Este un tunel, sopti Kathy. Unde duce?
- Spre locul secret, raspunse Elizabeth. Vino.
Se aseza n patru labe si intra n tunel, iar Kathy vazu ca Elizabeth avea doar atta
loc ct sa mearga de-a busilea prin el, fara sa atinga
tavanul cavernei. nghitind n sec de frica, porni dupa Elizabeth.
ntr-o jumatate de minut se aflau n ncaperea ce nconjura putul. Elizabeth astepta pna
cnd Kathy iesi din tunel, dupa care o auzi
spunnd:
- E dragut aici.
- Nu am ajuns nca, spuse Elizabeth. Locul secret este acolo, jos.
Lumina cu lanterna interiorul putului si o auzi pe Kathy tinndu-si respiratia.
- Unde duce? ntreba ea oftnd.
- Jos, la locul secret. Am o scara, ntelegi?
Elizabeth ndrepta fasciculul lanternei catre scarita din frn-ghie, care continua s
a atme n interiorul putului, ancorata bine de bolovanii
aflati pe fundul ncaperii.
- Nu m-am mai catarat niciodata pe asa ceva, marturisi Kathy, ntrebndu-se daca lip
sa ei de experienta avea sa o scoata din ncurcatura.
- E usor, o ncuraja Elizabeth. Uite, eu o iau nainte, iar cnd ajung jos ti tin si ti
e lumina. Nu este foarte departe si nu ai cum sa cazi. n
afara de asta, chiar daca ar fi sa cazi, nu o sa fie de la naltime destul de mare
ca sa patesti ceva. Eu am facut-o de nenumarate ori si nu a
fost nimeni care sa mi tina lanterna.
- Cum ai gasit locul acesta? ntreba Kathy, dorind sa ntrzie momentul n care stia ca
va fi nevoita sa-si biruie frica.
- Nu stiu. Cred ca stiam despre el de foarte multa vreme. Prietena mea mi-a spus
.
- Prietena ta?
- Nu mai conteaza, facu Elizabeth misterioasa. Hai odata. Tinnd lanterna, ncepu sa
coboare pe scara de frnghie si n
doar cteva secunde se afla deja la baza putului. A ndreptat fasciculul lanternei n
sus si o vazu pe Kathy, care se uita spre ea cu o fata
nspaimntata. ,1 - Nu pot sa te vad, suiera ea.
- Din cauza ca snt n spatele luminii, suiera Elizabeth napoi. Coboara!
Kathy cumpani bine situatia. i era frica de tunelul acela vertical si nu voia sa
coboare pe scara de frnghie, dar nu voia nici ca Elizabeth sa
afle ct era de nspaimntata. Privi napoi spre intrarea n galerie, iar ntunericul de ac
lo o facu sa se hotarasca. , Nu avea de gnd sa
ncerce sa-si croiasca drum prin tunel n ntunericul total din spatele ei. Se strecur
a usor peste buza putului, iar piciorul ei gasi scara.
Coborrea era mult mai usoara dect si nchipuise ea.
- Am cteva luminari, sopti Elizabeth, tinnd lanterna ndreptata spre fata prietenei
ei.
Avnd lumina n fata, Kathy abia putu sa zareasca flacara chibritului scaparat de El
izabeth. Aceasta a aprins cu el doua luminari, dupa care
a apasat pe butonul lanternei. Pentru moment Kathy nu putea sa vada nimic, nefii
nd obisnuita cu ntunericul, cu exceptia celor doua
puncte gemene de lumina si a lui Elizabeth, a carei fata se contura vag n lumina
acestora.
- Parca am fi printre fantome, sopti Kathy pe un ton sovaitor. Nu snt sigura ca t
rebuia sa coborm aici.
Ochii ei ncepura sa se obisnuiasca n lumina putina si privi njurai sau prin caverna
. Nu parea sa fie cine stie ce de capul acesteia - doar o
ncapere mare si neregulata si niste bolovani aruncati njur. Unii dintre bolovanii
din mijloc fusesera aranjati ' n cerc, aratnd ca o masa cu
scaune. Apoi Kathy vazu ceva n spatele prietenei ei.
- Ce e acolo? ntreba ea.
Elizabeth s-a dat la o parte, iar ochii celeilalte fete observara ncetul cu ncetul
scheletul care era ntins de-a lungul peretelui, cu oasele
asezate drept pe jos.
Tipatul ei fu oprit de o palma zdravana.
- Aici trebuie sa pastrezi linistea, spuse Elizabeth, cu o soapta care celeilalt
e fete i se paru ca reverbereaza prin caverna, rasunnd chiar
mai tare dect propriul ei tipat. Ar fi vrut sa tipe din nou, nsa usturimea palmei
anterioare a facut-o sa ramna n tacere.
- Vom da o petrecere, anunta Elizabeth ncet. Doar eu, tu si bebelusul meu.
- Bebelus? repeta Kathy ca un ecou. Ce bebelus?
Nu era prea sigura despre ce vorbea Elizabeth, iar mintea ei, suprancarcata din c
auza confuziei n care se afla, parea ca nu mai putea sa
mai faca legatura cu nimic. Apoi si-a dat seama ca Elizabeth se referea probabil
la o papusa.
- Stai jos, i porunci Elizabeth. Eu o sa aduc bebelusul. Kathy se lasa ncet pe una
dintre pietrele care serveau drept
taburete si o privi fascinata pe Elizabeth, care scoase de undeva un sac si-l pu
se pe masa facuta din bolovanul mai mare.
- Este stricata, observa Kathy atunci cnd Elizabeth scoase din bagaj o legatura n
care erau nghesuite haine de papusa. Nu are cap,
continua ea.
- Ba are, mormai Elizabeth. Uite.
A tras afara din bagaj caciulita si a pus-o pe masa. A nceput sa se rostogoleasca
, iar caverna s-a umplut de sunetul unui alt tipat scos de
Kathy, cnd aceasta observa trasaturile mutilate ale botului unei pisici, cu ochii
deschisi, nsa nfundati acum n orbite, iar ciotul de came
al girului retezat ncepnd sa intre n putrefactie.
Kathy se chinuia sa-si pastreze controlul. i era teama ca avea sa vomite.
- Nu vreau sa mai ramn aici, spuse ea cu vocea tremurata, aflndu-se la nceputul unu
i acces de isterie. Hai sa mergem acasa!
- Dar trebuie sa dam o petrecere, replica Elizabeth, vocea ei avnd o nuanta dulce
si matasoasa care, din anumite motive, o nspaimnta
pe Kathy chiar si mai tare. Pentru asta am venit aici, continua ea.
ncepu sa potriveasca lesul pisicii, sprijinindu-l de una dintre pietre. Kathy o p
rivi ngrozita pe Elizabeth cum ncerca sa aseze n echilibru
capul, deasupra trupului mutilat.
- Termina! tipa ea. Nu mai face asta!
Simti usturimea unei alte palme, dar de data aceasta raspunse loviturii. Mna ei s
e ntinse cu viteza, nsa nainte sa o atinga pe Elizabeth
cealalta fata o palmui din nou.
Kathy simti ca Elizabeth vine cu toata greutatea peste ea si ncerca sa se proptea
sca de ceva, nsa nu gasi nimic de care sa se tina. Se
rostogoli peste bolovanii de pe fundul cavernei si simti cum unghiile prietenei
ei i scormoneau fata. Tipa din nou.
- Nu face asta aici! Jos, i porunci Elizabeth, dulceata dispa-rndu-i din voce si r
espirnd repede, cu gfituri scurte. Aici trebuie sa pastrezi
linistea! Prietena mea nu suporta galagia.
Kathy scnci dedesubtul ei si se stradui sa-si recstige autocontrolul. Trebuia sa o
faca, stia asta, altfel bataia ar fi continuat. Si-a lasat
trupul moale, nu fara un efort.
- Lasa-ma sa ma ridic, sopti ea disperata. Te rog, Elizabeth, lasa-ma sa ma ridi
c.
Bataia a ncetat n clipa aceea, iar Kathy simti presiunea usurndu-se, caci Elizabeth
se ridicase de pe ea. A ramas, ntinsa, n tacere, cu
ochii strns nchisi, asteptnd sa vada ce avea sa mai urmeze.
- Asaza-te acolo, o auzi pe Elizabeth suiernd. Asaza-te acolo si voi turna niste
ceai pentru amndoua.
Kathy si deschise ochii ncet si privi n jurul ei. Elizabeth statea pe piatra cea ma
i apropiata de capatul n care atrna scara de frnghie.
Kathy simti ca sperantele ei se pierd. Se gndise ca poate ar fi reusit sa se urce
prin put nainte ca Elizabeth sa fie n stare sa o opreasca.
Acum si dadea seama ca asta nu avea cum sa se ntmple. ncepu sa tremure pe picioare s
i se aseza cu atentie pe piatra aflata n dreptul
prietenei ei. ntre ele se afla cadavrul macabru al pisicii, sprijinit de o a trei
a piatra, cu buzele trase napoi, ca ntr-un zmbet al mortii.
Kathy ncerca sa nu se uite la el.
- Bun, facu Elizabeth. Nu-i asa ca-i frumos aici?
Kathy ncuviinta din cap, fara sa scoata vreun cuvnt.
- Raspunde-mi! se rasti Elizabeth la ea.
- Da, sopti Kathy, fiindu-i frica sa vorbeasca mai tare.
- Cum? o ntreba Elizabeth imperativ, iar Kathy se temu pentru o clipa ca va fi lo
vita din nou.
- Da, repeta ea, de data aceasta mai tare.
- Ce da? ntreba Elizabeth nenduplecata.
- Da, raspunse Kathy, smulgndu-si cu greu fiecare cuvnt, este foarte frumos aici.
Elizabeth paru ca se mai destinde si zmbi catre ea.
- Ceai? ntreba Elizabeth. Kathy se uita fix la ea.
-Raspunde-mi! i ceru Elizabeth. Vrei sa-ti torn niste ceai?
- Dda, murmura Kathy. Niste ceai...
Elizabeth ncepu sa mimeze turnatul ceaiului, prefacndu-se ca ntinde o ceasca spre K
athy. Aceasta ezita pentru o fractiunea de secunda,
dupa care se prefacu repede ca accepta ceasca invizibila pe care Elizabeth o tin
ea n dreptul ei. Elizabeth avea n ochi o privire stranie,
salbatica, iar Kathy simti cum panica ncepe sa creasca n sufletul ei. Voia sa tsnea
sca spre scara de frnghie, nsa si dadea seama ca nu
avea cum sa ajunga acolo nainte ca Elizabeth sa puna mna pe ea.
- Cred ca ar trebui sa mergem acum, propuse Kathy ncet. Chiar cred ca ar trebui.
Doamna Norton o sa nceapa sa ma caute.
- Daon ma-sa pe doamna Norton! facu Elizabeth ncet. Kathy si ngusta ochii auzind ac
este cuvinte, iar spaima
ei crescu.
- Te rog, Elizabeth, o implora ea tematoare. Nu putem sa mergem acum? Nu-mi plac
e aici.
- Nu-ti place? facu Elizabeth, privind n jur prin caverna slab luminata.
Flacarile luminarilor plpiau, iar umbrele dansau sinistru pe pereti.
- Acesta este locul meu secret, continua Elizabeth. Iar acum este si al tau. Num
ai noi doua stim despre locul acesta.
chinuieste-i pe copii 90
, Asta pna ajung eu acasa", se gndi Kathy. si impuse sa-si pastreze calmul si o urm
ari pe Elizabeth cu atentie.
Aceasta era absorbita de petrecerea pe care o dadea, fiind ocupata cu turnatul c
eaiului pentru cadavrul pe care l considera bebelusul ei,
dupa care se prefacu ca le mparte celor din jurul ei prajiturele. Ochii ei cazura
din nou pe Kathy.
- Spune-mi ceva! i ceru Elizabeth.
- Sa-ti spun ceva? repeta Kathy. Despre ce?
- Lumea nu vorbeste cu mine, ma ntelegi? Nimeni. Ei vorbesc numai cu Sarah, iar e
a nu poate sa le raspunda. Asa ca vin aici, si prietenii
mei vorbesc cu mine.
O privea din nou pe Kathy drept n ochi, iar n privirea ei era o lumina rece.
- Toti prietenii mei vorbesc cu mine aici, spuse ea din nou. Kathy si umezi buzel
e.
- mi... mi place locul tau secret, sopti Kathy cu grija, spernd sa aleaga cuvintele
potrivite. Ma bucur ca m-ai adus aici. Dar, te rog, snt pe
cale sa ntrzii ngrozitor de tare. Daca dau de necaz n-o sa mai pot sa vin aici cu t
ine si alta data.
- Ba o sa poti, spuse Elizabeth zmbind, nsa zmbetul ei nu o facu pe Kathy dect sa se
simta si mai nelinistita. Vei nvata sa iubesti locul
acesta, continua ea. Vei nvata sa-l iubesti la fel de mult ca min.
- Dda, raspunse Kathy. Presupun ca asa va fi. Dar acum trebuie sa plec. Serios t
rebuie sa plec, se ruga ea.
Elizabeth paru ca se gndeste la asta, dupa care aproba din cap. ; - n regula, spus
e ea n cele din urma. Ajuta-ma sa strng masa.
Se ridica n picioare si ncepu sa faca miscarile prin care mima strngerea tuturor va
selor si farfuriilor imaginare. Kathy o urmarea n
tacere, dar cnd Elizabeth arunca o privire spre ea se ridica de pe locul ei, ncercn
d sa o convinga pe Elizabeth ca o ajuta. De asemenea, a
tot ncercat sa se apropie de put, nsa Elizabeth reusi sa se plaseze mereu ntre Kath
y si scarita din frnghie.
- Sufla n luminari, i porunci Elizabeth. Cnd spuse asta se afla la baza scaritei, c
u lanterna n mna.
- Aprinde lanterna, replica Kathy.
Elizabeth apasa pe ntrerupator.
- O sa o tii aprinsa cnd ma voi urca pe scara? Elizabeth a dat afirmativ din cap.
Kathy pomi spre scarita.
- Luminarile, spuse Elizabeth cu blndete. Ti-am spus sa le stingi.
Kathy se ntoarse supusa catre lespedea de piatra. Sufla ntr-una dintre luminari, d
upa care se opri deasupra celeilalte. Cu o clipa nainte
sa sufle n flacara ei micuta, privi pe deasupra lumintei plpitoare si o vazu pe Eli
zabeth zmbind catre ea. Apoi o stinse.
Cnd lumina ei disparu, Elizabeth apasa si ea pe ntrerupatorul lanternei si o lua r
epede n sus, pe scara de frnghie. A putut auzi dedesubt
urletul de groaza izbucnind din gtul prietenei sale.
- Eliiiiizabeth! se vaita Kathy. Nuuuuuu! Oh, Doamne, Elizabeth, nu ma lasa aici
!
Urletele crescura n intensitate, iar Elizabeth o auzi pe cealalta fata mpiedicndu-s
e prin ntunericul din grota, stiind ca n timpul acela Kathy
ncerca sa caute capatul de jos al scaritei de frnghie, ce ar fi trebuit sa atrne pe
undeva, prin bezna sufocanta. nsa ea trasese deja afara
din caverna scara de frnghie. Kathy continua sa urle, iar tipetele ei reverberau n
jur, reflectate de pereti si de ncaperea de deasupra,
lovindu-i greu timpanele. Strnse n colac partea de frnghie pe care o ridicase, dupa
care o lua din nou n susul putului. ndrepta fasciculul
de lumina n jos si o urmari pe Kathy, care ncepu sa se zbata n el precum un fluture
de noapte njurai unui bec.
Kathy se uita n sus la ea, avnd fata golita de snge si stralucind palida n lumina ne
clara a lanternei electrice. Avea gura contorsionata,
lund forma urletelor ce izbucneau rupndu-se din adncul ntunecat al maruntaielor ei s
i tinea bratele ridicate mgator.
- Nuuuuuu! tipa ea. Te rooooooog, nuuuuuuu! Elizabeth tinu lanterna nemiscata si
se uita n jos la prietena ei.
- n locul secret trebuie sa pastrezi linistea, spuse ea ncet.
Dupa aceea apasa pe ntrerupatorul lanternei si o lua catre intrarea n tunel, reped
e si cu siguranta, cunoscnd drumul pe de rost. ncepu
sa mearga de-a busilea, catre suprafata.
n momentul n care ajunse pe peretele stavilarului observa ca mugetele brizantilor n
ghiteau ramasitele de urlete care si mai puteau gasi
drumul prin tunel. Elizabeth era multumita ca nu mai auzea zgomotele ce veneau d
in locul ei secret.
si croi drum cu ndemnare n susul stavilarului si disparu ntre copaci.
15
n seara aceea Marilyn Burton nu a nceput sa-si faca griji dect abia pe la ora opt.
Daca ar fi ajuns acasa mai devreme n ziua aceea, poate
ca ngrijorarea ei s-ar fi ivit mai repede, nsa nchiznd magazinul abia la sase, ca de
obicei, s-a hotart sa-si ofere o masa n oras. Nu o
deranja sa mannce singura; de fapt, mai degraba i placea. Vorbise cu oamenii ntreag
a zi, la magazin, si era un fel de eliberare sa-si
petreaca macar cteva ore asa, singura cu propriile ei gnduri. Chiar nainte de ora o
pt, n timp ce baga cheia n usa, a auzit soneria
telefonului si a fost strabatuta de sentimentul ca s-a ntmplat ceva rau; urma sa r
amna singura, nsa cu niste gnduri care de data asta nu
aveau sa o bucure.
- Marilyn?
A recunoscut vocea Normei Norton, iar sentimentul de disconfort s-a intensificat
.
-Da? raspunse ea. S-a ntmplat ceva, nu-i asa?
A intervenit o pauza nainte ca Norma sa vorbeasca din nou.
- Pai, nu stiu ce sa-ti spun, raspunse ea nesigura. Tocmai de aceea te-am sunat.
Te-am cautat toata dupa-amiaza.
- De ce nu mai sunat la pravalie?
- Am facut-o, dar telefonul de acolo este deranjat. Marilyn se ncrunta, dar dupa
aceea si dadu seama ca nu
primise nici un apel toata dupa-amiaza. Si nu avusese nici un motiv sa dea vreun
telefon. Norma Norton pronunta numele fiicei ei, ceea ce
o facu atenta.
- mi cer scuze, spuse ea. Ma gndeam aiurea. Ce este cu Kathy?
- Asta voiam sa stiu si eu, replica Norma, exasperarea ei trecnd n mod evident pes
te limita. Ce e cu ea? Nu a ajuns aici dupa scoala.
- Nu a ajuns? facu doamna Burton dusa pe ghduri. Este ciudat.