Fabula cu maimua de Geo Dumitrescu

Proas, cocoat ntr-un pom,

maimua mediteaz despre om.
(El doarme sub copac, gol, dup scald-
ogoru-i tare, ziua fu prea cald...)

Urt e, Doamne! -cuget maimua-

ru l-a-ntocmit natura, srcua!
(aa arat , deci? -vai tare-i slut!-
aa ceva de cnd snt n-am vzut!...):
anapoda, fr msur,
lung de statur,
cu ira-b, subire i prea dreapt,
i-n sus de ochi, pleuv,
cu-n fel de treapt...
Prea mare-n cap, n labe e prea scurt,
iar ct despre culoare-
sfinte soare!-
parc-i fcut din ou i iaurt!
i s-l auzi vorbind -ce-i umbl gura,
maimurind n sunete natura!...
Cum naiba st pe labele din urm?...
Cu ce se scarpin i cu ce scurm?...
i cum se urc oare n copac?
(i-o musc-i vine stuia de hac!)
Nici coad n-are, maic, ptiu!, nici blan-
pe ger o s-l ia dracu de poman!...
i tot aa zicea...
-Mre Vlahu,
cum s se trag sta din maimu?!...

Morala:

Dac i-ai lepdat coad i blan

i-ai cobort devreme din copac,
s nu te-atepi, tu, mndr lighioan,
c-ai s le fii maimuelor pe plac!...