U5 L1

Săniuța
după Claudia Groza

Îți amintești?
— Gata! A trecut vremea ta! Până la iarnă, stai aici cuminte! Asta dacă
ai noroc să fie zăpadă, să fii utilă, spuse stăpânul, trântind ușa podului.
Uneori, povestirea
se împletește cu — Offf… iar mă plictisesc luni bune aici, zise îngândurată săniuța.
dialogul dintre — Și se pare că vei avea nevoie și de ceva reparații, se auzi din
personaje. apropiere o voce firavă.
— Tu cine ești? întreabă mirată săniuța.
— Sunt o jucărie, un castel de lemn – Castelul Turn. Băiatul stă-
pânului, Doru, mi-a rupt o ușă și m-a aruncat aici. Nu are suflet deloc.
— Te cred. Ești de multă vreme aici?
— De vreo două luni, am ajuns în pod imediat după Crăciun. Doru
este un copil tare răsfățat.
— Da. Aşa este. L-am purtat prin cele mai frumoase locuri. L-am dus
pe dealurile cele mai înalte, printre cărările de munte şi cazematele
cele mai periculoase. Mă arunca după fiecare aventură într-un colţ al
magaziei întunecate, fără pic de milă. Mi-am rupt de două ori piciorul
drept, dar tatăl lui m-a reparat pentru a rezista la încă o competiţie.
Mi-ar fi plăcut să fiu vopsită, împachetată frumos, depozitată aşa cum
merit, oftă ea.
— Hai, nu mai fi tristă! Ne vom distra de minune. Sunt expert în asta.
Ce înseamnă …? Timpul a trecut și a sosit din nou iarna. Într-o zi au auzit colinde, cân-
tece liniştite şi frumoase: „Am venit şi noi odată/La un an cu sănătate…“
firav: (aici) subțire
— Doru, ninge! exclamă tatăl, privind fericit fulgii de nea ce coborau
expert: specialist; (aici)
din cerul alb ca o mantie argintie.
persoană pricepută
— Urraaa! Mâine la derdeluș. Repede! Să pregătim săniuța! se auzi
abandonat: părăsit
glasul zglobiu al lui Doru.

70