De necrezut! Un articol pentru crestini.

*****
Crestinismul originar este un cult demonic

(Lucrare colectivã luatã de pe internet.

Adevãrul despre crestinism se aflã chiar în Biblie.
Iatã dovezile de necontestat.)

Acei oameni care au tangente cu crestinismul ca religie, vãd la suprafatã o

credintã a compasiunii si a milei. Aparentele pot însela, o evaluare a
surselor primare ale acestei religii va aduce mai multã luminã asupra
adevãratei ei esente. Sã începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de la
care crestinismul a pornit doctrinar. Referintele citate sunt luate din Biblia
sau Sfânta Scripturã, varianta folositã de Biserica Ortodoxã Românã.

Numele Hristos este traducerea cuvântului Mesia (mai precis Masiah) din
ebraicã. Înseamnã “unsul”, apelatia datã de evrei celui care trebuia sã vinã
trimis de Iehova sau Iahve (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca sã îi salveze.
Prin urmare Hristos trebuia sã îndeplineascã în primul rând o misiune de
salvare a poporului evreu. O astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub
jugul romanilor precum si scãparea de rãul uman si social, ceea ce evreii
numeau Diavol, Mamona, Beelzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului evreu era asteptatã de multe veacuri.

Conform credintei evreilor omul trimis de Iehova trebuia sã fie nu numai un
salvator al sufletelor oamenilor, dar si un rege din stirpea regelui David,
personalitatea istoricã remarcabilã care fãcuse parte din tribul lui Iuda. Noul
Testament argumenteazã cã Iisus era din acea spitã si prin urmare putea
sã-si cearã dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus si-a început misiunea când avea în jur de 30 de ani. Tâmplar, de
profesie, om fãrã carte, asa cum se spune în Noul Testament, era totusi
familiar cu regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament si pe alte scrieri
existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de
prozeliti care desi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care si-o
asumase.

Care erau caracteristicile misiunii salvatorului poporului evreu?

Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci când o femeie canaaneeancã
chinuitã de un demon îi cere ajutor ca sã scape de acel demon. “Nu sunt

1
trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel” rãspunde el. Iisus astfel
refuzã sã o ajute spunând mai departe cã “Nu este bine sã iei pâinea copiilor
si s-o arunci câinilor”.

Cu alte cuvinte Iisus îi numeste câini pe toti oamenii care nu erau evrei. Mai
departe, în conversatia lor, femeia îi raspunde cã si câinii mãnâncã din
fãrâmiturile ce cad de la masa stãpânilor lor. Iatã un episod din Noul
Testament care redã vorbele unui om despre care multi cred cã este fiul lui
Dumnezeu. Si paradoxal oamenii care îl venereazã nu sunt evrei, ci fac
parte dintre neamuri, dintre cei pe care Iisus îi numea câini.

O alta caracteristicã a misiunii salvatorului era cã trebuia sã fie rege al

iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu sigurantã nu. Întrebat dacã este rege al
iudeilor omul Iisus spune cã împãratia lui este în ceruri, desi evreii asteptau
un rege, asa cum fusese David în istorie, o personalitate politicã de exceptie
care avusese regat pe pãmânt nu în cer. Deci nici aceastã caracteristicã a
salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusã pacea, pe când

Iisus declarã rãspicat cã a venit sã aducã sabia nu pacea ca sã-l despartã
pe fiu de tatãl sãu, pe fiicã de mama sa (Matei, 10, 34-35). Ne întrebãm
fireste, cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacã
Dumnezeul lui nu era cel a dezbinãrii? Cum am eticheta astãzi un om care
ar spune cã a venit la cineva în vizitã cu dorinta de a-i dezbina casa?

Misiunea lui Iisus

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sã-i convingã pe evrei cã el este

asteptatul Mesia era deosebitã. Acest fapt a atras reactii firesti. Cãrturarii
zilei ziceau cã îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii
spuneau cã are duh rãu (Marcu, 3, 30), cã are demon (Ioan, 7, 20). Însãsi
familia lui îl credeau cã nu e în toate mintile (Marcu, 3, 21) si nu credeau în
el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevãrat o comportare stranie prin a se
dezice chiar de famila sa, asa cum se scrie în Marcu, 3, 33, “Cine este
mama mea? Si fratii mei?”. Cum ar fi calificat astãzi un om care si-ar
respinge astfel rudele?

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la

scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum
el a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Dupã acest episod
oamenii l-au rugat sã plece de acolo vãzând cã lucreazã cu demonii (Marcu,
5, 17). Fariseii, oamenii scoliti în legea iudaicã a acelor timpuri, îi spun cã cu
domnul demonilor (adicã cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34).

2
Multimea i-a zis cã are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus
“Acum stim cã ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentând
cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce
urmeazã de ce a spus Iisus aceasta. Episodul cu scoaterea duhurilor din
acel om si trimiterea lor în turma de porci ne face sã ne întrebãm ce a
rezultat din interventia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea
porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, asa cum intraserã în acel om,
sau cum iesiserã din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în
oricine altcineva.

Pânã la urmã interventia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru cã
duhurile nu au fost distruse, asa cum s-ar astepta de la cineva cu intentii
bune. În Marcu 5, 12-13 si Luca 8, 32, se spune despre duhurile rele cã l-au
rugat sã le îngãduie sã intre în porci si el “le-a dat voie”, “le-a îngãduit”
considerându-l astfel mai puternic decât ele. Prin urmare i-au cerut
permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea
cum dorea de duhurile rele.

Ne întrebãm pe bunã dreptate ce se întâmplã cu duhurile necurate care ies

din om? Rãspunsul îl dã chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: “Când duhul necurat
iese din om, umblã prin locuri fãrã de apã cãutând odihna; si negãsind, zice:
Mã voi întoarce în casa mea, din care am iesit. Si venind, o aflã mãturatã si
împodobitã. Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decât el; si
ele intrã si locuiesc acolo; si starea de pe urmã a omului aceluia se face mai
rea decât cea dintâi”.

Aceste trei versete din Sfânta Evanghelie dupã Luca sunt cele mai
revelatoare cu privire la adevãratele intentii ale lui Iisus. Nicãieri în Noul
Testament nu se afirmã cã Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe
oamenii posedati, ci le-a scos sau le-a îngãduit sã iasã din acei oameni
posedati. Logica ne îndeamnã sã credem cã un om venit de la Dumnezeu,
cum se crede despre Iisus, trebuia sã distrugã duhurile rele si astfel sã le
împiedice sã intre iarãsi în oameni. Dar Iisus nu a fãcut aceasta.

Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rãu va reveni în cel
posedat cu fortã si mai mare astfel “starea de pe urmã a omului aceluia se
face mai rea decât cea dintâi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în
intentiile bune ale lui Iisus? Interventiile lui sunt malefice fãrã ambiguitate.
Un duh necurat trebuia distrus nu doar lãsat sã iasã din corpul posedatului,
ca ulterior sã revinã tot acolo. Rezultã cã toate activitãtile lui Iisus de
scoatere a duhurilor necurate din oameni nu fãceau decât sã înmulteascã
duhurile rele. Iatã cum a procedat “fiul lui Dumnezeu” cu “ajutorul” dat celor
posedati de duhuri necurate.

3
Aceasta explicã si faptul de ce Iisus spunea cã diavolul nu poate lupta
împotriva diavolului. Iisus era mânã în mânã cu diavolul, activitãtile lui de
scoatere a duhurilor necurate nu erau fãcute decât ca sã-i impresioneze pe
oameni, dar el stia foarte bine cã duhurile vor reveni mai târziu în omul de
unde iesiserã, de data aceasta însotite de alte duhuri si mai rele.

Revenind la episodul cu porcii, dacã Iisus ar fi avut cu adevãrat putere de la

Dumnezeu si intentii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis sã intre
în porci si astfel sã fie lãsate libere sã facã un rãu si mai mare dupã moartea
porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare datã de diavol. Întreg episodul cu
porcii aratã natura demonicã a lui Iisus. Din toatã acea întâmplare au rãmas
pãgubiti oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le fricã de Iisus si puterea
lui demonicã nici mãcar nu au îndrãznit sã-i cearã sã fie despãgubiti.

Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor si mãrirea rãului

prin duhurile necurate libere sã-si continuie teroarea demonicã. În ritmul
acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi “alte
sapte duhuri mai rele decât el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzãtor de ce
duhurile necurate s-au înmultit peste mãsurã astfel cã au sustinut ceea ce
ulterior a devenit religia crestinã ca si cult demonic cu toate atrocitãtile care
au urmat. Se poate face un mic calcul.

În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmã de
2000 de porci. Presupunând cã în fiecare porc a intrat un duh necurat, dupã
moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare câte sapte duhuri
mai rele decât ele (Luca, 11, 26). Unde au intrat toate aceste 16000 de
duhuri necurate mai târziu? În oameni, deoarece porcii muriserã. Crestinii
care au urmat dupã Iisus au avut din plin duhuri necurate care sã-i posede.

La înmultirea duhurilor rele au contribuit apoi si apostolii si toti cei care

cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar si în ziua de
astãzi. Se explicã astfel proliferarea crestinismului care nu duce lipsã de
fanatici si dezechilibrati, semne tipice de posesiune demonicã. Cazul unor
neoprotestanti (“pocãiti”, cum sunt numiti de obicei) este tipic: unii se
înfierbântã la adunãri arãtându-si evident latura de posesiune demonicã.

Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat si
a gãsit un zmochin care nu avea fructe. Supãrat, îl blestemã pe zmochin:
“Rod sã nu mai porti în veac!” dupã care zmochinul s-a uscat. Cazul lui Iisus
este cel al omului rãu si irational care se rãzbunã pe un pom fãrã fructe. Sã
spunã oamenii care rationeazã: Ce vinã i se poate atribui zmochinului pentru
cã nu avea fructe ca Iisus sã le mãnânce? Sã ne imaginãm cã un astfel de
om merge la casa cuiva si cere mâncare. Nu i se dã pentru cã oamenii din
acea casã pur si simplu nu au pregãtit nimic în acel moment. Apoi cel care
le-a cerut mâncare îi blestemã ca în veac sã n-o aibã în casã. Ce se poate

4
crede despre o astfel de persoanã care aduce ocarã unor oameni pentru cã
pur si simplu nu au mâncare atunci când el vrea sã mãnânce? Un astfel de
episod s-ar fi soldat astãzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras câteva bete pe
spinare “fiului lui Dumnezeu”.

Învãtãturile lui Iisus

Sã trecem acum la învãtãturile lui Iisus. Una dintre ele se referã la ceea ce
omul mãnâncã. Iisus sustine cã nu ceea ce intrã în gurã îl spurcã pe om, ci
ceea ce iese din gurã, aceea îl spurcã pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot
el spune cã tot ce intrã în gurã se duce în pântece si iese afarã, dar cele ce
ies din gurã pornesc din inimã, si acelea sunt cele ce-l spurcã pe om, dar a
mânca fãrã sã-ti fi spãlat mâinile, aceasta nu-l spurcã pe om (Matei, 15,
17-20).

Câti oameni cred cã nu conteazã ce bãgãm în pântece? Dacã cineva bagã

în gurã otravã sau mâncare stricatã nici nu mai apucã sã o scoatã afarã cã
poate si muri. Cât priveste ideea cã ceea ce iese din gurã îl spurcã pe om
cum spune Iisus, afirmatia lui este de asemenea o aberatie. Vorbele rele îl
usureazã temporar pe om de rãutatea din el, desi aruncatul vorbelor pe altii
nu este o solutie pentru a scãpa de rãul din inimã. Învãtãtura lui Iisus este
fãrã valoare.

Sã analizãm acum doctrina pãcatului promovatã de Iisus, ideea cum cã

orice pãcat si orice blasfemie li se iartã oamenilor, dar blasfemia împotriva
Duhului Sfânt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sã presupunem cã existã o
tarã în lume care are un sistem juridic ce respectã aceastã învãtãturã a lui
Iisus. De exemplu, un om ticãlos este prins în fãrãdeligile lui si adus în fata
judecãtorului care va aplica învãtãturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt
consultati martorii care declarã cã învinuitul a furat, a bãtut cinci oameni la
betie si a omorât un om cu un cutit. La judecatã omul recunoaste ticãlosiile
fãcute adãugând cã a cerut iertare lui Iisus pentru tot rãul fãcut. “Ai spus
ceva împotriva Duhului Sfânt?” întreabã judecãtorul. “Niciodatã!” rãspunde
omul. Verdictul: “Eliberati-l cã si-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos,
dar nu a hulit Duhul Sfânt!”. Întrebare: poate o atare învãtãturã a iertãrii
vesnice sã vinã de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodã de a
face dreptate oamenilor este aberantã, Dumnezeu nu poate ierta asa usor
rãutãtile oamenilor, cei vinovati trebuie sã repare cumva rãul adus si sã
învete cã repetarea rãului nu va fi iertatã prin simpla recunoastere a greselii.
O societate spiritualã sãnãtoasã nu poate functiona pe astfel de învãtãturi
fãrã sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logicã, desi nu era cu totul
justã, ideea cã se plãteste ochi pentru ochi. Dar în învãtãturile lui Iisus
privind aplicarea dreptãtii se vede mai degrabã mâna diavolului decât cea a

5
unei forte a dreptãtii. Numai diavolul trece cu vedere faptul cã merge si asa,
cã simpla iertare datã de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le
face. Diavolul iartã de pãcat pentru a-l tine pe pãcãtos mereu în pãcat. Este
si metoda folositã de Iisus pentru a-i mentine pe oameni în jugul suferintei
pe care a initiat-o în locul salvarii pe care trebuia sã o aducã asteptatul
Mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui
Dumnezeu sã-i îndemne pe oamenii sã se complacã în rele iertându-le tot
timpul fãrãdelegile? Mai degrabã un spirit demonic face aceasta.

O altã învãtãturã a lui Iisus este cea cu referire la întoarcerea obrazului cãtre
cine te-a pãlmuit ca sã mai primesti încã o palmã. O astfel de eroare de
întelepciune este grosolanã prin încurajarea rãului în loc de eradicare a lui.
Iisus ne învatã sã fim umili si supusi si sã acceptãm rãul. Acceptarea rãului
nu este o caracteristicã a lui Dumnezeu ci a diavolului care tine omul în rãu
prin perpetuarea faptelor rãului. Întoarcerea obrazului, ca sã fii pãlmuit si a
doua oarã, este o învãtãturã demonicã pentru a-l tine pe om în durere asa
cum diavolul doreste. O societate dreaptã în Dumnezeu, care urmãreste
binele omului, nu poate accepta o astfel de învãtãturã a lui Iisus.

Roadele pomului sãdit în lume de Iisus

Sã cercetãm mai departe faptul cum Iisus crede cã oamenii lui Dumnezeu
pot fi deosebiti de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeazã pe
ucenici sã se fereascã de profeti mincinosi cãci dupã roadele lor vor fi
cunoscuti. Preceptul este bine stiut din Vechiul Testament, ideea cã pomul
se cunoaste dupã rod. Sã vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupã asa-
zisa înãltare a lui la cer? Crestinismul a pãtruns treptat în lumea zisã
“pãgânã” prin înfricosarea oamenilor asupra pedepselor ce-i asteaptã dacã
nu se vor supune noii învãtãturi si prin fortã. Aceastã fricã de pedeapsã
persistã si astãzi fiind practic hrana crestinismului.

Fãrã continua teroare a diavolului, care pândeste omul la orice pas,

crestinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atentia care se pune pe
diavol ca personaj principal si toate cele care vin cu rãul si suferinta,
rãstignirea lui Iisus pe cruce, sângele, patimile lui, etc. În cele din urmã Iisus
pozeazã în învingãtor, chiar dupã ce a fost bãtut în cuie pe cruce si i s-a pus
pe cap coroana de spini în locul celei regale a regelui din stirpea lui David.

Pe cei mai multi oameni traumele mentale pe care le implanteazã în minti

frica si toate aspectele suferintei si întunericului, îi bântuie toatã viata.
Crestinismul este o religie parazitarã a sufletelor care se întinde oriunde
poate sã ajungã cu teroarea fricii. Desi se spune despre “învingãtorul mortii”,
cã a ajuns acolo la dreapta Tatãlui, el priveste cu detasare întreaga
panoramã a suferintei umanitãtii care a urmat dupã “înãltarea sa”. Sã vedem
acum fructele date de pomul sãdit de Iisus pe pãmânt.

6
Ce a urmat? Rãzboaie, mãceluri împotriva evreilor si ale altora, dezbinare
vesnicã printre cei care au urmat învãtãtura lui Iisus, inchizitie, arderea
oamenilor pe rug, arderea cãrtilor, obida oamenilor, cuceririle sângeroase
urmând crucea însângeratã, care când era pumnal când cruce, si multe alte
“fructe” ale demonului “înãltat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale
“salvatoare” ne sugereazã cã Iisus s-a dus direct în iad de unde nici cã-i
pasã ce se întâmplã pe pãmânt deoarece sistemul introdus de el
functioneazã din plin ca fruct al faptelor “mântuirii” sale aduse oamenilor.
Salvarea care se astepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este
nonexistentã, Iisus nu poate fi decât un trimis al diavolului care în loc de
mântuire a adus durerea.

Cum evaluãm pe Iisus si misiunea lui?

Cine sunt astãzi cei mai în mãsurã sã evalueze misiunea “salvatoare” a lui
Iisus? Sunt toti cei care au tangentã cu crestinismul! Salvatorul se dorea a fi
un personaj al salvãrii din durere nu cineva care sã aducã suferintã prin
sabia pe care Iisus a lãsat-o omenirii. Si sângele continuã sã curgã si astãzi
si va continua atâta timp cât oamenii venereazã pe demonul care a adus
suferintã omenirii cu 2000 de ani înainte. Iatã cã în ciuda obiceiului diavolului
de a minti, totusi de câteva promisiuni s-a tinut.

Care este spectrul crestinismului astãzi în lume? Nici o altã religie nu are
mai multe secte decât cea crestinã. Existenta sutelor de grupãri crestine
aratã cu claritate cã dezbinarea generatã de Iisus, încã de când era viu pe
pãmânt, continuã astãzi cu aceeasi fortã încât te întrebi cum de este posibil
ca oamenii sã interpreteze asa diferit ideile din Biblie?

Explicatia nu poate fi decât cã Biblia este o carte plinã de contradictii, atât

Vechiul cât si Noul Testament. Cel putin Noul Testament este grosier privind
salvarea oamenilor de la moarte de cãtre cineva care nu s-a salvat pe sine
însusi. Oasele lui Iisus au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii
nu l-au acceptat pe “salvator” deoarece nu era nimic în el care sã sugereze
cã-i poate salva, cã-i poate elibera de sub jugul romanilor, asa cum se
astepta de la un rege din spita lui David. Iar dacã nu i-a salvat pe evrei,
pentru care spunea cã venise în misiune de la Dumnezeu, poate acest om
sã salveze pe altcineva? Neamurile nu asteptau nici un salvator!

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de cãtre evrei, contemporanii lui, în mod
automat îl calificã drept impostor si amãgitor. Nimeni nu a fãcut o evaluare
mai justã asupra cine a fost Iisus decât poporul din care face parte si în
mijlocul cãruia a trãit. Si ei l-au categorisit drept amãgitor. Omul Iisus este un
caz demonic a cãrui misiune “salvatoare” a supravietuit prin conjunctura
istoriei, prin fricã pe care o împlântã în mintile oamenilor, asa cum numai

7
duhurile rele o fac, deghizând rãul într-un ambalaj pe care scrie fericire si
salvare. Dezbinarea adusã de “fiul lui Dumnezeu” continuã sã ne macine
sufletele si sã ne despartã inimile cu sabia pe care ne-a lãsat-o. Si asta
avem astãzi: fiul despãrtit de tatãl sãu, fiica de mama sa, asa cum se aratã
în Matei, 10, 34-35 cã Iisus a promis sã aducã oamenilor.

Nu pot decât sã afirm cã crestinismul este un cult demonic, cea mai mare
minciunã care a putut vreodatã exista în omenire – venerarea unui demon
ca “fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a înlesnit înmultirea duhurilor
necurate îngãduindu-le sã iasã din oamenii posedati si sã revinã apoi cu alte
duhuri si mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe aceastã bazã de idei demonismul
crestinismului originar nu poate fi contestat. Dovezile se gãsesc chiar în
Biblie în Noul Testament.

Cum a evoluat istoric crestinismul originar?

Vã veti întreba cum se explicã atâtea frumuseti vãzute în biserici si

catedrale? Existã realmente creatii minunate care glorificã amintirea narativã
a celui care a fost Iisus. Rãspunsul este cã aceste minunãtii sunt rodul
idealului mintii omenesti, nu cel al învãtãturilor lui Iisus. Oamenii au creat cu
mare elan frumuseti în biserici si catedrale pentru a contracara urâciunea
crestinismului originar al lui Iisus, idealizând aspectele durerii, portretizând
un Iisus cu fata blândã si resemnat în fata mortii, postura victimei care
induce milã în cei care o privesc.

Dar când este sã evaluãm obiectiv consecintele aberatiilor doctrinare,

gunoiul crestinismului iese la suprafatã în felul de a se comporta al
oamenilor, în modul lor de existentã, în violenta si rãutatea socialã a unor
crestini, deoarece Iisus le-a promis cã orice li se poate ierta afarã de
blasfemia împotriva Duhului Sfânt (Matei, 12, 31). Oamenii se pocãiesc cu
vorbe, crezând astfel cã si-au spãlat constiinta de relele pe care le fac. Dupã
o viatã de ticãlosie astfel de crestini pot aspira chiar sã se creadã cã sunt
sfinti dacã nu au jignit cumva Duhul Sfânt. Pleiada de sfinti ai crestinismului
ortodox este plinã de astfel de caricaturi ale binelui.

Dar acei oameni sinceri aflati printre crestini sunt doar victime credule care
resemnati si depãsiti de întelegerea realã a demonismului lui Iisus nici nu
stiu practic în mâna cui se aflã. Piosi în viatã, acesti oameni aspirând la
Dumnezeul adevãrat s-au rugat cu devotament lui Iisus. Dupã moarte vor
avea surpriza sã ajungã în iad unde îi întâmpinã Iisus si le ureazã bun sosit.

Ce spune istoria despre rolul crestinismului în lume? Puterea politicã de-a

lungul timpului a înteles cu realism marele potential de manipulare a
oamenilor oferit de crestinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele
politice inclusiv comunismul care initial l-a respins. Ulterior crestinismul a fost

8
tolerat si folosit în slujba noilor guvernanti comunisti care, înclinati spre rãu,
exploatare si minciunã, s-au aliat cu cei de-o teapã cu ei, cei care îl slujeau
pe diavol întocmai ca si ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea
însângeratã, Iisus “salvatorul omenirii”.

Misiunea lui Iisus are o mai mare anvergurã decât simpla dezbinare în
familii

Citesc în Luca, 12, 51-53 si nu-mi vine sã cred ce spune Iisus: “Pare-vi-se c-
am venit sã dau pace pe pãmânt? Vã spun cã nu, ci dezbinare. Cã de-acum
înainte cinci într-o casã vor fi dezbinati: trei contra doi si doi contra trei.
Dezbinati vor fi tatãl împotriva fiului si fiul împotriva tatãlui, mama împotriva
fiicei si fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale si nora împotriva
soacrei”. Iatã vorbele de “salvare” spuse chiar de “salvatorul lumii” iisus
hristos. Nu poti decât sã-i scrii numele cu litere mici acestui personaj al
dezbinãrii de oameni.

Dar viziunea lui Iisus asupra viitorului omenirii nu se opreste aici. Iatã cum
voia el sã “salveze” lumea. În Luca, 12, 49, Iisus afirmã cât se poate de
explicit de ce a venit pe pãmânt: “Foc am venit s-arunc pe pãmânt, si cât as
vrea sã fie acum aprins”. Si foc a fost si este încã. Distrugerile masive în
numele credintei crestine de-a lungul timpului sunt cunoscute si
documentate istoric: rãzboaiele religioase, cuceririle în numele crestinãrii,
cruciadele de salvare a “mormântului sfânt”, si mai presus de toate
distrugerea aproape totalã a religiilor primare, cu care crestinismul a venit în
contact, credinte bazate pe relatia armonioasã dintre om si naturã.

Aceste rãutãti ale oamenilor împotriva altor oameni au fost fãcute în numele
“salvatorului lumii” Iisus Hristos. De la simplele dezbinãri de familie pe care
Iisus le-a adus oamenilor asa cum se scrie în Luca, 12, 51-53, au urmat
altele din ce în ce mai ample prin mãrirea puterii duhurilor necurate pe care
Iisus le-a protejat. Dar se pare cã focul cel mare, care era dorit cu ardoare
de Iisus în Luca, 12, 49, nu a venit încã. Acest foc este în curs de a se
produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.

Existã o explicatie la ceea ce se întâmplã astãzi în lume, la acest crescendo

al rãului întâmplat de la moartea lui Iisus încoace. Mahomed, profetul
islamismului, a fost puternic influentat de crestinii care erau dominanti în
acea perioadã istoricã în zona Orientului Apropiat. Cei care i-au adus vestea
lui Mahomed ca va fi “trimisul” lui Alah (Dumnezeul lor) au fost doi preoti
crestini evrei. Acestia au devenit, dupã victoria islamismului ca religie
majoritarã printre arabi, primii imami. Islamismul a fost impus de Mahomed
prin rãzboi si moartea celor ce nu se supuneau. Cei ce refuzau convertirea si
lepãdarea de vechile credinte erau trecuti prin ascutisul sabiei.

9
În Mecca, apoi în toatã Peninsula Arabia precum si în alte pãrti ale lumii,
islamismul a fost impus cu forta, o metodã asemãnãre cu cea folositã de
inchizitia crestinã. Duhurile rele aduse de Iisus l-au luat în stãpânire pe
Mahomed si s-au rãspândit apoi printre populatiile arabe din zonã, gãsind
acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat si de faptul cã musulmanii nu
folosesc lumânãri la rugãciuni, asa cum fac crestinii (obicei preluat de la
pãgâni) care în acest fel pot determina duhurile rele sã se îndepãrteze.

Monstruozitãtile care se întâmplã astãzi în lumea islamicã (sinuciderile

pentru a-i omorâ pe altii cu orice pret) si ura pe care o manifestã fatã de toti,
inclusiv fatã de alti musulmani, se explicã prin duhurile rele care se aflã în
acesti oameni. Treptat s-a produs în lumea musulmanã o multiplicare
masivã a duhurilor rele. Astãzi avem tabere adverse mult mai puternice,
decât simpla dezbinare dintre tatã si fiu adusã de Iisus, ne îndreptãm cãtre
viziunea de distrugeri masive prin foc si toate calamitãtile de neimaginat
descrise în Apocalipsã.

Atunci Iisus va fi pe deplin fericit cã planul i-a reusit si lumea a luat foc asa
cum dorea în Luca, 12, 49. Ce sã mai facem? Aprindem o lumânare sau
facem un foc sacru, asa cum se întâmpla în timpurile samanice (pãgâne) ale
umanitãtii, si ne rugãm Dumnezeului adevãrat sã ne scape de demonismul
celui rãstignit pe cruce. Nu stim ce sanse avem, dar putem încerca. Poate
cã Dumnezeu nu ne va lãsa sã pierim, poate cã lucrarea demonicã a lui
Iisus va fi opritã în ultimul moment, înainte de Apocalipsã, dacã renuntãm la
trimisul diavolului, la macabrele rugãciuni cãtre un mort, la moastele
purtãtoare de duhuri rele.

Gânduri din prezent

Este profund socant sã urmãresti cazul de stãpânire demonicã a unei femei

în acest film. Iatã un video unde se poate vedea ce înseamnã puterea
duhurilor rele aduse de “moastele sfinte”.

http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-
Sfanta-43

Cât despre autoarea acestor rânduri nu este nevoie sã vã întrebati cine este.
Am îndrãznit sã gândesc si sã astern aici cele aflate. Am scãpat de frica de
Dumnezeu si mã gândesc la iubirea de Dumnezeu. Mã simt usuratã, nu mai
port jugul crucii, nu mai sunt o întemnitatã a lui Iisus. Privesc la minunile
create de Dumnezeu, la cer, la soare si mã gândesc cum oamenii acestor
vremuri mai pot crede cã undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu si-a trimis
pe fiul sãu unic sã “moarã” pentru ca noi sã avem viatã vesnicã.

10
Dacã un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi sã afle cã nu i-au
reusit si misiunea “fiului” lui de salvare a omenirii a fost ratatã. Dar dacã este
mâna diavolului întreaga deceptie a reusit. Sunt milioane si milioane de
oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al rãului de care
omenirea este influentatã în prezent în proportii gigantice. Aceasta ne poate
duce la pieirea anticipatã în viziunea apocalipticã demonicã din Noul
Testament.

Diavolul a avut grijã sã ne lase în Apocalipsã datele încheierii cu succes a

misiunii “salvatoare” asa cum Iisus îsi dorea în Luca, 12, 49: “Foc am venit s-
arunc pe pãmânt, si cât as vrea sã fie acum aprins”. Demonul Iisus ne-a
pregãtit soarta distrugerii, prin foc de proportii gigantice, înainte ca sã fie
rãstignit, deci înainte ca noi oamenii, evrei sau neamuri, sã fi fãcut vreo
gresealã cu privire la acceptarea lui ca fiu al lui Dumnezeu. Iisus dorea ca
pãmântul sã arate tot ca la el acasã, ca iadul de foc de unde venise sã ne
“salveze”. Adevãratul fiu de Dumnezeu, iubitor de oameni, nu ar fi fãcut
aceasta, ci ar fi adus raiul pe pãmânt.

Câteva concluzii

“Salvatorul” Iisus ne învatã cum sã ne târâm, cum sã purtãm greutatea crucii

însângerate, dupã exemplul lui si cum sã murim, în loc de a ne arãta cum sã
trãim fericiti în viatã, asa cum un adevãrat fiu al lui Dumnezeu ar face-o.
Iisus ne-a adus de-a lungul timpului încet încet la marginea prãpastiei de
anihilare a omenirii. Atât cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de
cãtre Iisus si de cei care l-au urmat si îl urmeazã, cât si multimea oamenilor
de bunã credintã în Dumnezeu, care nu au fost încã atinsi de aceste duhuri
necurate, hrãnesc în crestinism macabrul si grotescul salvãrii oferite de un
om mort pe o cruce.

Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu, iar crestinismul – cel mai mare rãu care i s-
a putut întâmpla omenirii. Cum ar putea sta lucrurile altfel, în conditiile în
care timp de douã milenii, apologetii acestei religii au ucis în numele iubirii,
s-au îmbogãtit în numele smereniei si au întunecat mintile oamenilor în
numele întelepciunii? Iisus este mântuitorul ratat cãruia dumnezeiascã îi
este doar proportia esecului.

Sã-L cãutãm pe Dumnezeul iubirii de oameni nu pe cel al dezbinãrii între

oameni, pe Dumnezeul salvãrii prin pace în lume nu prin focul Apocalipsei.
Iisus s-a dovedit a fi omul vrajbei, al distrugerilor si întunecãrii mintii. Numai
o putere demonicã de mari proportii a putut tine omenirea în întuneric timp
de 2000 de ani. Iisuse, NU VENI a doua oarã sã ne “salvezi” prin foc, asa
cum prima datã ne-ai “salvat” prin sabie! Stai acolo în focul iadului si nu-l
aduce aici pe pãmânt!

11
Note – Citate asa cum apar în Biblie:

- Ioan, 7, 5: Pentru cã nici fratii Sãi nu credeau într’Însul.

- Ioan, 7, 20: Si multimea a rãspuns: „Ai demon. Cine cautã sã te ucidã?...
- Ioan, 8, 48: Au rãspuns Iudeii, zicându-I: „Nu zicem noi bine cã tu esti
samaritean si ai demon?”.
- Luca 8, 32: Si era acolo o turmã mare de porci care pãstea pe munte. Si L-
au rugat sã le îngãduie sã intre în ei; si le-a îngãduit.
- Luca, 11, 26: Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decât el;
si ele intrã si locuiesc acolo; si starea de pe urmã a omului aceluia se face
mai rea decât cea dintâi.
- Marcu, 3, 21: Si auzind ai Sãi, au plecat ca sã-L ia de-acolo cu de-a sila,
cã ziceau: „Nu e’n toate mintile”.
- Marcu, 3, 22: Iar cãrturarii, care veniserã din Ierusalim, ziceau cã El îl are
pe Beelzebul si cã prin domnul demonilor îi scoate pe demoni.
- Marcu, 3, 30: Aceasta, pentru cã ziceau: „Are duh necurat”.
- Marcu, 5, 11-13: Iar acolo, lângã munte, era o turmã mare de porci care
pãstea. Si L-au rugat, zicând: „Trimite-ne în porci, ca sã intrãm în ei”. Si el
le-a dat voie. Si iesind duhurile necurate, au intrat în porci, si turma s’a
repezit de pe stâncã’n mare. Si erau ca la doua mii si se înãbuseau în mare.
- Marcu, 5, 17: Si ei au prins a-L ruga sã plece din hotarele lor.
- Matei, 9, 34: Dar fariseii ziceau: „Cu domnul demonilor îi scoate pe
demoni”.
- Matei, 10, 34-35: Sã nu socotiti cã am venit sã aduc pace pe pãmânt; n-am
venit sã aduc pace, ci sabie. Cãci am venit sã-l despart pe fiu de tatãl sãu,
pe fiicã de mama sa, pe norã de soacra ei.
- Matei, 12, 31: De aceea vã spun: Orice pãcat si orice blasfemie li se iartã
oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se iartã.
- Matei, 15, 11: Nu ceea ce intra în gurã îl spurcã pe om, ci ceea ce iese din
gurã, aceea îl spurcã pe om.
- Matei, 15, 24: Iar El, rãspunzând, a zis: „Nu sunt trimis decât la oile cele
pierdute ale casei lui Israel”.

PS: Aceastã lucrare colectivã este popularã pe internet. Dati-o mai

departe.

12