PSIHOLOGIA EDUCATIEI Cursul 2, Anul I, Semestrul al II-lea

24. 02. 2015

P.I.P.P.

Profesor: Tinca Cretu

Sensul larg al conceptului de invatare

I. Definirea si caracterizarea generala a invatarii in sens larg

Definire: Invatarea in sens larg este acea activitate pe care o desfasoara fiinta umana si
fiinta vie, in general, in vederea dobandirii experientei individuale de cunoastere
si comportare.

Caracteristici principale ale invatarii in sens larg:

1) Este o forma de invatare care face parte din categoria activitatilor generale si
fundamentale ale omului, si care, neaparat, produce modificari ale experientei
individuale. Dar, aceste modificari se deosebesc, si totodata, caracterizeaza invatarea in
mod esential, se deosebesc de modificarile pe care le produc fenomenele de adaptare
neurofunctionala, fenomenele de maturizare neurofunctionala sau fenomenele de
oboseala.
2) Continuturile invatarii in sens larg sunt extrem de variate, si, se refera la fel de fel de
informatii si cunostinte, la fel de fel de actiuni mentale si practice, la fel de fel de
strategii de adaptare la mediu, la dobandire de calitati ale desfasurarii proceselor
psihice care usureaza adaptarea la solicitarile mediului etc.
3) Invatarea produce rezultate in cea mai mare parte adaptative, ceea ce presupune ca
exista din pacate si invatare negativa, neadaptativa (ex.: invatati sa furati).
4) Modificarile produse de invatare, fie cele cognitive, afective, reglatoare, sunt de lunga
durata, iar unele dintre ele tin intreaga viata a persoanei.
5) Invatarea de orice fel, poate cuprinde in desfasurarea ei toate felurile de procese, stari si
structuri psihice.
6) Invatarea este, in general, un factor principal de dezvoltare psihica.
7) Invatarea se manifesta foarte timpuriu adica, inca din primele saptamani de viata
copilul deja are conduite invatate. Ultimele cercetari in domeniul psihologiei copilului au
aratat ca exista o invatare chiar si inainte de nastere, si de aceea , unii autori spun ca fiinta
umana dispune de aptitudinea de a invata.
 8) Invatarea in sens larg este extrem de variata, are forme numeroase, si i-a determinat pe
cercetatori sa faca diverse clasificari usurand astfel intelegerea lor si abordarea lor in
cercetare.

II. Clasificarea formelor de invatare

Sunt mai multe criterii:

A) Componenta psihologica dominanta in respectiva activitate de invatare

Dupa acest criteriu s-au distins urmatoarele forme de invatare:

a) Invatare perceptiva, in care dominanta este perceptia, si care, are cea mai mare implicare a
acesteia dar, si cel mai mare rol in dezvoltarea ei:
- implicarea schemelor perceptive;
- implicarea actiunilor si activitatilor perceptive;
- cresterea calitatii perceptiilor;
- cresterea vitezei;
- relevarea indicilor perceptivi de orientare in ambianta;
- formarea, si apoi, implicarea structurilor perceptive in reintalnirea cu stimulii, facand-
o astfel, mai rapida, mai productiva, mai precisa.
b) Invatare motrica, in care dominante sunt componentele chinestezice, sensibilitatea
chinestezica, mecanismele de reglare ale miscarilor. In aceasta invatare motrica se dezvolta
miscarile simple si complexe, calitatile motrice, adaptabilitatea sporita a actelor motrice.
c) Invatarea verbal-logica, care este extinsa in experienta de invatare umana si, antreneaza cu
precadere, limbajul si gandirea. In urma ei, se achizitioneaza cunostinte, structuri cognitive,
unitati cognitive.
B) Nivelul neurofunctional cerebral care sta la baza fiecarei forme de invatare
Dupa acest criteriu s-au distins urmatoarele forme de invatare:
a) Invatare latenta, care are o baza neurofunctionala reprezentata de activitatea nervoasa
din zonele periferice ale cortexului.
Aceasta invatare latenta are urmatoarele caracteristici:
- nu are un motiv al sau;
- nu are un scop al sau;
- nu se inregistreaza constient efectele sale ci, persoana doar constata la un moment dat
ca stie ceva.
ATENTIE: O parte din experienta individuala rezulta si din invatarea latenta, referitoare
la factorii din ambianta imediata, la cuvinte invatate latent, la gesturile
altora, la actiunile simple observate la altii.
b) Invatarea spontana, care are la baza un nivel neurofunctional caracteristic ariilor
secundare ale centrilor corticali.
Invatarea spontana are urmatoarele caracteristici:
- nu are un motiv propriu;
- nu are un scop precizat anterior dar, exista constiinta achizitiei din acel moment;
 - nu presupune un efort special pentru invatare.
Pe baza acestei invatari se schizitioneaza modele de actiune, modele de vorbire, structuri verbale,
expresii emotionale, conduite emotionale, expresii ale unor atitudini, ale unor mijloace de
comunicare nonverbale.
c) Invatarea in somn, care are la baza activitatea neurofunctionala a unor centri corticali
care raman in activitate pe fondul instalarii generale a somnului. Eficienta ei depinde de
anumite conditii de stimulare a fiintei care doarme cum ar fi: stimuli sonori, verbali, de
ritm, de viteza, muzicali, de intonatie, si care, fara stiinta persoanei, pot apoi influenta
pozitiv insusirea acelor stimuli in stare de trezire.
d) Invatarea intentionata, bazata pe intelegere si anticipare, care presupune mecanisme
neurofunctionale de calitate inalta, activitate mentala crescuta, existenta unui motiv
pentru a invata, a unor scopuri clare a acelor acte de invatare, o implicare personala
puternica, o sustinere prin efort a unor achizitii. Dar, aceasta forma este forte mult
implicata in fel de fel de activitati umane, foarte productiva, conducand la rezultate deosebite;
invatarea scolara o cuprinde in mari proportii.
C) Gradul de organizare a continuturilor care urmeaza a fi invatate
Dupa acest criteriu sunt urmatoarele forme de invatare:
a) Invatarea prin incercare si eroare prezenta in situatia de confruntare a subiectului cu
circumstante si probleme noi, foarte noi. Ea consta in raspunsuri pe care persoana le da in
mod aleator (la intamplare), unele dintre acestea nu duc la niciun rezultat, si, de obicei, sunt
eliminate, altele duc intamplator la efect adaptativ si sunt retinute, si reprezinta achizitia
acestei invatari. In invatarea scolara trebuie sa fie foarte rara aceasta forma de invatare.
b) Invatarea algoritmica, adica invatarea de algoritmi.
Definitia algoritmului: Un algoritm este o succesiune riguroasa de acte mentale si operatii
care conduc cu necesitate la un anumit rezultat.
Invatarea algoritmica se insereaza in invatarea scolara.

Algoritmii pot fi dupa continutul lor si dupa efectul folosirii lor de urmatoarele feluri:
- de identificare;
- de rezolvare;
- de control.

Totodata, algoritmii pot fi:

- generali (valabili pentru toate disciplinele scolare);

- speciali (valabili pentru anumite discipline scolare).
Exemplu: Algoritmul compararii faptelor, problemelor este cam la toate disciplinele.
c) Invatarea programata, se caracterizeaza printr-o organizare foarte riguroasa a
continuturilor de invatare in unitati cognitive sau in pasi ,si apoi, urmarirea riguroasa a
insusirii pasilor si a trecerii la urmatorii pasi. Totodata, fiecare pas insusit este urmat,
obligatoriu, de controlul gradului de insusire printr-un mecanism de feedback. Trecerea la
urmatorul pas se face numai dupa insusirea deplina a pasului care se parcurge in prezent. Daca
sunt dificultati in parcurgerea unui pas se parcurge un program suplimentar. Se reparcurge acel
 pas si, cand se obtine insusirea deplina se trece la urmatorul (prin urmare, si continuturile sunt
foarte bine organizate).
d) Invatarea dupa modele, care poate fi mai simpla decat invatarea programata, presupune
existenta unui model, invatarea fiecarui component al modelului cu conditia aplicarii
articulatiilor dintre componente. Prezenta modelului usureaza invatarea, si compararea cu el
intareste rezultatele invatarii, dar ramane un fel de invatare limitata si totodata foarte eficienta
in sarcini mai simple.
e) Invatarea euristica, care are ca premise deja existenta unui volum de cunostinte temeinic
invatate in momentele anterioare, si care, sub stimularea succesiunii de intrebari puse de
catre profesor intr-o ordine foarte buna, precisa vor fi actualizate aceste cunostinte si
combinate in vederea obtinerii raspunsurilor la intrebarile succesive, iar aceste raspunsuri vor
fi retinute si vor reprezenta continuturi de invatare autentica, pentru ca informatiile sunt
prelucrate complex, cu participarea gandirii, deplin, corect, exact etc.
f) Invatarea prin dezbatere, se aseamana cu invatarea euristica frontala, pentru ca, presupune
formulare de intrebari legate intre ele, si care, de data aceasta, antreneaza un grup de elevi
pentru a gasi in propriile cunostinte raspunsurile la tema propusa pentru dezbatere.
g) Invatarea prin problematizare, care inseamna ca, ceea ce trebuie invatat este propus in
forma unei probleme, iar invatarea propriu-zisa a acestor continuturi se transforma in
veritabila rezolvare de probleme. Acest tip de invatare stimuleaza considerabil interesul si
curiozitatea elevilor, activizarea mentala optima, efortul necesar pentru desfasurarea
rezolvarii, reglarea si autoreglarea mersului rezolvarii. In urma invatarii prin
problematizare se vor asimila atat informatii, cunostinte, cat si, modalitati de lucru,
strategii de rezolvare, cai de control si autoreglare.
h) Invatarea prin cercetare si descoperire folosita la elevii mari, si care, consta in
formularea speciala de sarcini de cercetare si descoperire, insusire de metode speciale de
cercetare, desfasurarea unui demers mental care se apropie de cercetarea stiintifica.
i) Invatarea creatoare, care are drept caracteristici de baza urmatoarele:
- formularea unor sarcini creatoare, adica acelea care sa ceara elevilor rezultate noi si
originale;
- realizarea unei implicari personale si a unui nivel mental denumit de efervescenta
mentala, deci un nivel mental de inalta calitate;
- implicare atat a gandirii reproductive (necreatoare), cat si a gandirii creatoare, si
mai ales, a imaginatiei;
- ajungerea la rezultate noi si originale intr-un anumit grad.
Noutatea poate fi chiar in raport cu experienta persoanei, adica este ceva pe care copilul sau
elevul mai mare nu l-a trait niciodata dar poate fi gasit in experienta altora.
D) Specificul psihologic al achizitiilor finale ale formelor de invatare
Dupa acest criteriu sunt urmatoarele forme de invatare:
a) Invatarea senzorio-motorie, care are rezultate de urmatoarele feluri:
- insusire de miscari simple si complexe, de actiuni, de deprinderi si formare de calitati
motrice cum ar fi: ritmicitate, viteza, intensitate, coordonare fina, dar si structuri
perceptive, niveluri calitative ale perceptiilor exprimate in: precizie, corectitudine,
 camp vizual largit, dezvoltarea observatiei ca forma superioara a perceptiei si a spiritului
de observatie.
b) Invatarea cognitiva, care are ca rezultate:
- insusire de notiuni, de principii, de teorii, de sisteme, de cunostinte;
- insusire de operatii si sisteme de operatii, de strategii, de algoritmi;
- dezvoltarea capacitatilor de intelegere si rezolvare de probleme.
c) Invatarea afectiva, care se refera la insusirea situatiilor afectogene, are ca rezultate:
- dezvoltarea emotiilor in sensul imbogatirii acestora, a diversificarii lor, a exprimarii
adecvate a lor;
- dezvoltarea formelor superioare ale afectivitatii- este vorba de sentimente;
- capacitatea de a descifra comportamente emotional-expresive ale celorlalti (capacitatea
de a exprima propriile emotii si sentimente);
- maturizare afectiva- constand indeosebi in adaptarea trairilor afective la situatii si
stapanirea lor.
d) Invatarea sociala se refera la urmatoarele:
- dezvoltarea unor atitudini sociale care faciliteaza relatiile interumane;
- insusirea normelor, regulilor, modelelor de comportare;
- insusirea sistemului de valori al societatii;
- dezvoltarea comportamentelor pro-sociale cum ar fi: cele de comunicare
interpersonala, de co-actiune, de colaborare si cooperare;
- dezvoltarea capacitatilor de intelegere a fenomenelor sociale, fiind vorba de cognitie
sociala;
- judecarea, evaluarea comportamentelor pro-sociale proprii si ale altora;
- evitarea, respingerea comportamentelor anti-sociale.