PSIHOLOGIA EDUCATIEI - Cursul 4, Anul I, Semestrul al II-lea

10. 03. 2015

P.I.P.P.

Profesor: Tinca Cretu

Contributia scolilor si curentelor psihologice la teoria invatarii

I. Idei introductive

Definirea teoriei psihologice a invatarii = este un sistem de idei stiintifice care definesc
esenta invatarii, continutul, conditiile si legile de manifestare ale acestei activitati.

Cunoasterea teoriei psihologice a invatarii este o premisa foarte importanta pentru

activitate in urmatoarele doua situatii:
optimizarea continua a procesului instructiv-educativ desfasurat cu elevii de orice varsta;
sustinerea creativitatii proprii a cadrelor didactice.

Aproape toate scolile psihologice s-au ocupat de invatare, considerand-o ca activitate

fundamental umana si ca factor principal de dezvoltare psihica.

Principalele teme de cercetare au fost:

Descoperirea mecanismelor esentiale ale invatarii;
Experimentarea invatarii in conditii diferite;
Identificarea diferitelor forme de invatare;
Descoperirea legilor care guverneaza invatarea;
Elaborarea de teorii explicative;
Precizarea unor sarcini special de optimizare a invatarii.

De-a lungul timpului s-au elaborat teorii diferite despre invatare apartinand unor scoli
sau unor persoane renumite in domeniul psihologiei. Diferenta intre diversele teorii se
explica astfel:
invatarea fiind o activitate foarte complexa, nu a putut fi abordata in cercetare in totalitatea
manifestarilor ei ci treptat-treptat, si de aceea, au aparut si rezultate deosebite dar si limite in
abordarea ei.
Cercetarile despre invatare au aparut pe baze teoretice generale specifice fiecarei scoli.
 In aceste conditii, de-a lungul timpului, nu s-a realizat o teorie psihologica unitara asupra
invatarii.
Dar, intre toate aceste teorii existau urmatoarele feluri de relatii:
de continuitate;
de diferentiere;
de opozitie;
de complementaritate.

Unii cercetatori au incercat sa grupeze aceste teorii ale invatarii avand in vedere
aspectele de continuitate dintre ele, sau/si de aspecte comune, acceptate si de unii si de altii.
O prima grupare a fost facuta de Hilgard si Bower in anul 1974. Autorii au stabilit
urmatoarele doua grupe:
* teorii de tip stimul-raspuns;
* teorii cognitiviste asupra invatarii.
In 1992, un alt autor, Meyer, a facut o noua grupare in trei grupe:
* teorii asociationiste;
* teorii constructiviste;
* teorii ale procesarii informationale.

Cercetatorii s-au intrebat ,,cum vor evolua teoriile asupra invatarii, in viitor ? si au fost
date doua raspunsuri:
,, In viitor va putea sa se elaboreze o teorie unitara asupra invatarii
Destul de multi cercetatori considera ca activitatea de invatare este atat de complexa, incat va
continua sa fie abordata din unghiuri de vedere diferite, din perspective teoretice diferite si
teoriile care vor rezulta, se vor complementariza in vederea explicarii cuprinzatoare si depline a
fenomenului invatare umana.

II. Contributia asociationismului si gestaltismului la teoria psihologica a invatarii

ASOCIATIONISMUL:
Dupa asociationisti, esenta invatarii inseamna asocierea intre stimulii administrati din
mediul extern, care produce, la nivel mental, legaturi neurofunctionale intre grupe de
neuroni care pastreza informatia despre acesti stimuli, si care, atunci cand unul din grupele
de neuroni e activat se activeaza rapid si celalalt, fara a se administra stimulul respectiv.
Asociationistii au adus urmatoarele feluri de contributii:
date experimentale prin care s-au explicat si fundamentat unele dintre principiile didactice
cum ar fi: al intuitiei, al accesibilitatii, al insusirii temeinice.
au adus date de cercetare si au demonstrat modul cum pot fi optimizate unele metode
didactice cum ar fi: demonstratia, metodele expozitive (de expunere).

Asociationistii au avut multe limite, iar principala limita este cea care consta in tendinta de
a explica, prin asociatie, oricare dintre formele de invatare.
GESTALTISMUL:
Gestaltistii nu au elaborat o teorie propriu-zisa a invatarii, dar au folosit ideile lor de
baza pentru optimizarea fenomenelor de invatare scolara.

Au recomandat profesorilor, ca prin activitatea lor, sa vina in intampinarea principiului

bunei forme, specific activitatii cerebrale, si deci, inainte de a implica elevii in actele de
invatare, sa organizeze cat mai bine ceea ce trebuie sa invete.

Considerand ca atunci cand persoana care invata se poate intalni cu forme incomplete,
acestea pot fi repede intregite datorita unei activitati cerebrale inalte, a unei concentrari
mentale, care permite intregirea brusca a acestor forme, iar ei au numit acest fenomen ,,
iluminare sau ,,insight.

Mai ales prin cercetarile facute de Wertheimer, au fost relevate aspecte deosebite si
speciale in timpul rezolvarii problemelor, care au fost, ulterior, confirmate.

Limite: Punand accent pe principiul bunei forme, care este innascut si se manifesta
automat, fara voie, au eliminat rosturile invatarii ,si aceasta a fost o critica majora.

III. Contributia behaviorismului la teoria psihologica a invatarii

Idei introductive:
Inceputul secolului XX a creat cateva conditii care au fost favorabile aparitiei unei noi
scoli psihologice. Aceste conditii au fost:
S-au dezvoltat mult cercetarile asupra functionalitatii creierului si s-a consolidat ideea
legaturii stranse intre activitatea creierului si activitatea psihica, si totodata, s-a imprimat si in
acest domeniu un spirit experimental cu manifestare de varf.
In toate stiintele, experimentul isi facea loc ca si metoda principala, si care, a cerut
cercetatorilor cat mai multa rigoare si obiectivitate.
Treptat-treptat, s-au construit chiar premise in domeniul neurofiziologiei generale si
neurofiziologiei cerebrale, si chiar unele premise in domeniul psihologiei.
Exemple de premise din neurofiziologia cerebrala:
contributiile lui Secenov, care a vorbit pentru prima data de reflexele creierului;
cercetarile experimentale ale lui Pavlov asupra reflexelor, care includeau centrii corticali.

Exemple de premise psihologice: contributiile lui Thorndike la aparitia gestaltismului.

Autorul a cercetat indelung o forma simpla de invatare, si anume, cea prin incercare si
eroare, pe care el a numit-o insa ,,prin incercare si succes, si a demonstrat pe baza acestor
investigatii cateva legi ale invatarii umane:
legea starii de pregatire, adica de producere la nivel cortical a unor centri nervosi activati,
care constituie o conditie foarte buna pentru randamentul invatarii.
 legea exercitiului, care arata ca exista o legatura directa intre rezultatele invatarii si numarul
de repetitii prin care se consolideaza legaturile dintre stimuli si raspunsuri, pe care el le
numea ,,conexiuni.
legea efectului, conform careia, daca o relatie de tipul stimul-raspuns este urmata de o
consecinta pozitiva, ea se consolideaza mult mai bine si mai repede decat daca consecinta este
negativa.

Limite:
* s-au ocupat de o forma de invatare prea simpla;
* a considerat ca legile, pe care le-a descoperit pe aceasta forma elementara de invatare, sunt
suficiente pentru a explica toate celelalte forme de invatare complexe.

IV. Intemeierea behaviorismului

Intemeietorul acestei noi scoli psihologice a fost considerat Watson, care, pornind de la
ideea legaturii dintre stimuli si raspunsuri, a facut destul de multe cercetari asupra
urmaririi felului in care se realizeaza aceasta legatura lucrand cu animale mai intai, si apoi,
lucrand cu copii foarte mici (sugari). Asa de exemplu, a urmarit felul in care apare frica la
sugari, care nu manifesta aceasta reactie din nastere, ci prin administrarea unor stimuli:
stridenti, prea puternici etc.

Watson a acordat foarte mare importanta invatarii, si a considerat ca prin invatare poti
face orice dintr-o persoana umana. A formulat o idee care a rascolit lumea la vremea aceea;
a spus ca ,,daca i se dau doisprezece copii si el ii va cuprinde in programe de invatare va
putea face din ei orice: si medici, si avocati, si ingineri dar si hoti, in functie de programul
de invatare si fara niciun amestec semnificativ din partea dotarii ereditare.
In 1913 a publicat un articol intr-o revista de psihologie de specialitate in care a formulat
orientarile noii scoli a comportamentului.

Dupa 1920, Watson a iesit din domeniul cercetarilor psihologice si a vietii universitare si
a inceput niste afaceri, asa ca, el a fost intemeietorul, dar principalele succese au fost atinse
de alti cercetatori.

V.Principalele contributii ale behaviorismului la teoria psihologica a invatarii, si cu

deosebire, realizarile lui Skinner (considerat de cercetatorii americani ca cel mai bun psiholog)

ADescoperirea conditionarii operante:

Noutatile pe care le cuprindea aceasta descoperire:
Participare generala activa a animalului prin explorarea mai intai a mediului inconjurator;
Actiune intamplatoare a animalului, la inceput, care avea ca urmare o modificare de mediu,
constand in aparitia hranei si astfel, legatura stimul-raspuns era facuta intre stimul si o anumita
operatie facuta de fiinta respectiva, si de aceea, li s-a spus ,,operante acestor legaturi. Datorita
faptului ca modificau mediul s-au numit si ,,instrumentale.
S-a acordat foarte multa importanta consecintelor actiunilor fiintei, care a fost numita si
,,intarire.

B Descoperirea invatarii programate, care cuprinde ca mecanism mai simplu,

conditionarile operante sau instrumentale.

C Studiul special al intaririi

Definirea intaririi = reprezinta introducerea unui stimul din mediu sau eliminarea unui
stimul dintr-o situatie data, care mareste posibilitatea aparitiei unui nou comportament.

Clasificarea tipurilor de intarire dupa urmatoarele criterii:

1)Dupa criteriul ,,relatia cu satisfacerea trebuintelor de baza

Dupa acest criteriu exista urmatoarele feluri de intariri:
*1 intarire primara, adica aceea care satisface o trebuinta innascuta, si care este, de regula,
eficienta;
*2 intarire secundara, care nu satisface direct trebuinta, ci mediaza satisfacerea ei prin
intermediul altui fel de stimul, care poate fi asigurat prin aceasta intarire secundara;
*3 intaritori generalizati -care sunt tot secundari - care pot fi procurati prin intermediul
acestora.

2)Dupa criteriul ,,semnificatiei favorabile sau nefavorabile a intaritorului

Din acest criteriu rezulta urmatoarele grupe de intaritori:
*daca este favorabil pentru subiect, avem intaritor si intarire favorabila, care se sondeaza cu
castig pentru subiect si cu consolidarea raspunsului operant;
*daca intarirea nu este favorabila pentru subiect, atunci avem intarire negativa si intaritor
negativ.
Intarirea negativa poate fi la randul ei de doua feluri:
*intarire negativa, constand in pedeapsa fizica;
*intarire negativa, constand in eliminarea unui stimul deranjant din mediu, care intareste
aparitia acelui comportament.