Sunteți pe pagina 1din 4

 Radiografia renală – reno-uretero-vezicală - furnizează date asupra formei, contururilor,

mărimii şi situaţiei rinichilor evidenţiând totodată şi eventuale imagini supradăugate.


Radiografia renală corect efectuată trebuie să vizualizeze:
 Vertebrele lombare cu apofizele transverse pe centrul filmului radiografic;
 Muşchii psoas cu marginea lor externă desenată net;
 Umbrele renale;
 Oasele iliace;
 Marginea superioară a simfizei pubiene.

Radiografia cu substanţe de contrast – substanţe iodate de preferinţă non-ionice, cu


eliminare renală.
 Urografia intravenoasă - este examenul cel mai des utilizat în explorarea aparatului
renal şi care oferă, în plus faţă de toate celelalte procedee de examinare, studierea obiectivă a
funcţiilor căilor urinare superioare. Substanţele opace sunt practic inofensive pentru bolnav
dacă sunt respectate anumite indicaţii şi contraindicaţii, aplicate individualizat de la caz la
caz. Este obligatorie testarea toleranţei la iod înaintea examinării bolnavului, testare care intră
în obligativitatea medicului şi este stipulată în codul penal.
Pregătirea bolnavului
Pregătirea corectă a bolnavului îşi propune ca obiective:
- evacuarea colonului de conţinutul său gazos şi solid;
- obţinerea , în cazul examenului cu substanţe de contrast, a unei concentraţii
maxime a lor în sânge şi urină.
Pentru atingerea primului deziderat, cu 48 de ore înaintea examenului, regimul
alimentar va fi compus din alimente ce dau un reziduu redus şi, se vor evita alimentele care
accentuează fermentaţia. În zilele ce preced examenul nu se vor administra medicamente care
conţin iod, fier, bismut, calciu deoarece apariţia lor în intestin poate crea false imagini ce pot
duce la interpretări eronate. De asemenea se pot administra purgative uşoare.
Pentru obţinerea unei concentraţii maxime de substanţă de contrast - se impune
obţinerea unui anumit grad de deshidratare a bolnavului. În acest sens se va restrânge ingestia
de lichide cu 12-15 ore înaintea examenului sau/şi se recomandă 1-2 aspirină în preziua
examenului pentru o sudoraţie puternică.
Indicaţii ale UIV:
 Tulburări ale secreţiei renale şi/sau excreţiei renale prin obstacol cu sediul în bazinet,
ureter, vezică, uretră.
 Anomalii renale.
 Identificarea şi localizarea calculilor.
Contraindicaţii:
 Sarcina până la şase luni.
 Idiosincrazia pentru iod .
 Hipertiroidii manifeste.
 Insuficienţa hepato- renală gravă.
 Stări alergice-astm.
 Stări febrile.
 Tuberculoza activă.
 Infarctul miocardic recent-şase luni.
 Hipertensiunea arterială malignă.
 Peste 60 ani –contraindicaţie relativă.
 Uree peste 0,70gr%.
Pentru prevenirea accidentului de idiosincrazie la iod se va face în mod obligatoriu
testul de tolerabilitate.
 Urografia intravenoasă cuprinde următorii timpi obligatorii:
 Radiografia reno-uretero-vezicală;
După injectarea de substanţă de contrast i.v. se fac expuneri repetate la intervale
predeterminate de timp:
 primul timp la 5-7 minute – timpul funcţional – secreţia renală este maximă –
nefrograma trebuie să fie prezentă şi simetrică bilateral (semne Ravassini + şi Von
Lichtenberg +);
 La 15-20 minute – timpul morfologic – excreţie renală maximă – în care se observă
morfologia căilor urinare superioare – cupe caliceale, tije caliceale, bazinet şi, a ureterului în
porţiunile sale anatomice; ureterul normal nu se vizulizează pe toată lungimea sa;
 La 30 minute – timpul de eliminare – vezica este în repleţie, de formă rotund-ovalară,
simetrică.
Alti timpi ce se pot efectua, sunt tardivi, la 60 minute, 2 ore, post micţional, în funcţie
de particularităţile fiecărui caz; examenul este condus de medicul radiolog.
Explorarea radioinstrumentală a căii de excreţie
Pielografia ascendentă - pe o sondă fină se introduce iodură de sodiu 15% - 5-10 cm 3 şi
odiston diluat.
Ureteropielografia retrogradă - prin utilizarea sodei Chevassu cu bilă pentru obstruarea
ureterului; este o metodă antifiziologică cu următoarele indicaţii: modificări anatomice ale
aparatului urinar; anomalii congenitale; distopii; hidronefroză; tumori renale;
Imaginea radiologică a aparatului urinar normal
Plecând de la premisa că interpretarea corectă a unui examen radiologic este necesară
o cunoaştere perfectă a aspectului normal, vom aborda câteva date de anatomie radiologică a
aparatului urinar.
Rinichii: imaginea renală dreaptă se întinde de la T12 la apofiza transversă a L3 şi
este situată în general cu 2 cm mai jos decât la stânga.
Polul inferior renal se află la o distanţă de 2-3 cm în dreapta şi de 3-5 cm în stânga,
faţă de creasta iliacă la bărbaţi. Distanţa este ceva mai mică la femei cu ½ din înălţimea
unei vertebre.
Axul polar al rinichiului este orientat oblic de sus în jos şi dinăuntru în afară
astfel încât cei doi rinichi sunt separaţi la nivelul polilor superiori de o distanţă de 6-8 cm iar
la cei inferiori de 10-15 cm . Axul transversal (7 cm ) al rinichiului are o direcţie oblică
dinăuntru în afară şi dinăuntru înapoi astfel încât rinichiul prin feţele sale face cu planul
frontal un unghi de 40-50 grade-deci pe radiografii nu avem un profil perfect. Diametrul
transversal –3cm.
Bazinetul: opacifiat apare triunghiular, cu vârful infero-intern în continuarea
ureterului.
Se înscrie în patrulaterul Bazy-Moyraud delimitat astfel:
- două drepte orizontale prin mijlocul vertebrelor L1 şi L2;
- două linii verticale la 6 cm de linia apofizei spinoase (de profil pe coloană);
Calicele:
Calicele Bazinetul se continuă în sus cu 3 calice majore : superior, mijlociu, inferior.
Tija grupului caliceal superior este mai lungă. Calicele mici apar în funcţie de orientarea lor :
de profil: opacităţi lineare cu extremitatea laterală, situată spre parenchim-concavă în formă
de cupă – cu inel de siguranţă; de faţă: opacitate rotunjită; indicele parenchimatos – minim 1,5
cm.
Ureterul: este situat retroperitoneal, cu direcţie uşor oblică în jos şi înăuntru –are 30
cm.
Apare radiologic(UIV), ca o bandă opacă cu contururi nete. El prezintă în mod normal
două dilataţii fuziforme (lombară şi pelvină) şi trei îngustări anatomice (coletul ureterului, la
nivelul intersectării cu osul iliac, porţiunea intramurală).
Ureterului i se descriu 4 porţiuni anatomice: abdominală sau lombară, iliacă,
pelvină, vezicală –intramurală. Pe radiografia de faţă ureterul traversează apofizele
transverse ale ultimelor 3 vertebre lombare suprapunându-se uşor pe vârfurile lor, apoi se
suprapune aripii sacrate, atinge porţiunea inferioară a articulaţiei sacro-iliace, se îndepărtează
apoi în mod evident de coloana vertebrală pentru a descrie o curbă convexă în afară; în
continuare se apropie din nou de linia mediană pentru a pătrunde în vezica urinară la o
distanţă de 2-4 cm unul de celălalt. Ureterele traversează peretele vezicii după un traiect oblic
în jos şi înăuntru şi se deschid la 2 cm unul de altul prin ostium ureterale.
Vezica urinară:
Repleţie completă – formă de sferă;
Repleţie incompletă – formă de triunghi isoscel cu baza concavă în sus.