Curs 2: Principiul inferenţei statistice. Demersul de testare a ipotezelor statistice.

Capitolul 5: Intoducere în testarea ipotezelor. Testul z pe un eșantion.

A. Capitolul explică testarea ipotezei într-un caz simplu, când un singur grup de subiecți reprezintă
populația și când știm media și abaterea standard pentru respectiva populație.

- Selecția se face independentă (dacă aleg o tipă, nu gândesc că ar fi bine să aleg sora ei, adică
alegerea unei persoane este independentă față de alegerea altei persoane).

- Media eșantionului este foarte improbabil să fie egală cu media populației. Media
eșantionului este întotdeauna un pic mai sus sau mai jos față de media populației.

- În cazul fluctuațiilor de șanse să apară un rezultat la nimereală, cercetătorii apelează la o

procedură statistică numită testarea ipotezei nule. Aceasta implică ”dovada indirectă”, prin
care cercetătorul analizează scenariul cel mai rău posibil, care este opusul a ceea ce vrea să
fie dovedit și presupune că este adevărat, după care arătă că această asumpție duce la
consecințe ridicole ce îi permite să respingă asumpția.

- Logica ipotezei nule: Prin testarea ipotezei nule, ceilalți cercetători pot analiza contariul
rezultatului unui cercetător. Acesta trebuie să găsească argumentele potrivite pentru a susține
teoria sa în fața comunității științifice.

- Ipoteza nulă folosește eșantionare independentă.

- Statistica inferențială este practic o cale prin care cercetătorii încearcă să vadă care este
probabilitatea ca rezultatul ipotezei nule să le strice rezultatul propriei cercetări.

- Ipoteza nulă caută rezultatul în selectarea randomizată. Ea caută, preferabil, un infinit de

medii pe enaștion prin selectarea lor aleatorie din populație. Aceste medii formează o
distribuție care se numește distribuția ipotezei nule, pentru că arată ce se poate întâmpla
dacă ipoteza nulă este adevărată.

- In cel mai simplu caz (un test pe un singur eșantion cu o abatere standard a populației
cunoscută), distribuția ipotezei nule este o distribuție împrejurul mediei; știm media
distribuției pentru că știm media populației.

- Pentru a face un test al ipotezei pe un singur eșantion, trebuie să calzulezi scorurile z pe

distribuția ipotezei nule și să găsești zona dincolo de respectivul scor z (acea zonă este practic
o probabilitate care arată cât la sută rezultatul ipotezei nule ne bate rezultatul nostru – cu cât
este mai departe z-ul, cu atât ipoteza nulă ne bate mai greu).
 - Acum trebuie să vedem ce decizie luăm cu privire la rezultatele noastre (cât risc să luăm în
funcție de probabilitatea ca ipoteza nulă să ne anuleze rezultatul). Acest risc se numește
nivelul alpha (α), ce ar trebui stabilit înainte de a face experimentul.

- Când probabilitatea este mică, adică mai mică decât alpha, se poate spune că respingi ipoteza
nulă (adică are însemnătate statistică).

- În general, nivelul îndeajuns de risc ce poate fi luat este stabilit de psihologi ca fiind 0,05.

- În cazul în care probabilitatea este mai mare decât alpha, psihologii și statisticienii spun că
nu au dovezi suficiente pentru a respinge ipoteza nulă. Chiar și cu o probabilitate mai mare
decât alpha poți simți că experimentul tău a funcționat bine și că rezultatele nu se datorează
norocului.

- Un scor z foarte mare pentru un experiment este foarte rar doar dacă ipoteza nulă se întâmplă
să fie adevărată pentru experimentul respectiv. Un scor z mare duce la o probabilitate mică,
ce permite respingerea ipotezei nule.

De ce trebuie un scor mai depărtat de medie ca rezultatul ipotezei nule să fie cât mai mic? – Pentru
că trebuie să iasă în evidență evenimentele non-întâmplătoare ca ipoteza nulă să poată fi respinsă

- Scopul unui test cu un singur eșantion este să obținem un scor z destul de mare încât să
arătăm că nu e nevoie să credem în ipoteza nulă.

- Faptul că cercetătorul respinge ipoteza nulă, chiar dacă ea este adevărată (probabilitatea a fost
stabilită mai mică de 0,05), este un risc ce constituie o eroare, mai exact eroarea de tip I
(p=α). Eroarea de tip II apare când accepți ipoteza nulă chiar dacă e falsă. ......... pt alpha de
0,01 avem un z de 2,58. Alpha se stabilește pentru a putea fi luată o decizie.

- Probabilitatea de a face eroarea de tip II este β (p= β).

- Fisher e cunoscut pentru aceste erori, dar predominant pentu evitarea erorii de tip I, deoarece
acordând importanță statistică rezultatelor tale, ceilalți cercetători pot fi trimiși în direcția
greșită replicând și astfel consumând bani și energie, până când ajung și ei să nu respingă
ipoteza nulă.

- Cum se poate evita eroarea de tip I: cercetătorul alege un alpha mai mic (asta e posibil să dea
în eroarea de tip II). Cum se poate evita eroarea de tip II: cercetătorul alege un alpha mai
mare (ce poate da în eroarea de tip I). Altă modalitate de reducere a erorii de tip II este
întreprinderea unui test uni-lateral decât un test bilateral.
 - ”unilateral” / ”bilateral” se referă la direcția în care poate apărea ipoteza nulă pe distribuție:
cu – sau cu +. Important este să menționăm înainte la ce fel de rezultate ne așteptăm pentru a
vedea ce fel de test e mai potrivit în funcție de ipoteza nulă: e logic faptul că ipoteza nulă e
mai dificil de combătut în cazul în care poate apărea din două direcții.

- Nu este nicio diferență între aceste două teste când sunt calculate scorurile z. Diferența stă în
probabilitate ( scorurile z sunt aceleași în ambele sensuri, doar că probabilitatea trebuie să fie
diferită – un alpha de 0,025 într-o parte și în cealaltă parte).

- Dezavantaj two-tailed test: ajungi la un rezultat bun dpdv statistic mai greu dacă ipoteza nulă
poate apărea din două părți. Dezavantaj one-tailed test: rezultatele pot apărea în sensul opus
celui la care ne așteptam.

- Pentru că cercetătorii sunt mai preocupați de evitarea erorii de tip I, testul two-tailed e mai
potrivit pentru asta. În general , în psihologie testul two-tailed este considerat testul
convențional, chiar dacă testul one-tailed este foarte puternic dacă predicția este bună.

B. Pași în conducerea unui experiment:

1. Afirmarea ipotezei: e mai bine să stabilești ipoteza nulă (ce nu vrei să se întâmple). De multe
ori, aceasta este chiar ipoteza cercetării, iar ceea ce cauți tu să evidențiezi este ipoteza
alternativă (trebuie să fie convențională). Apoi alegi dacă studiul să fie uni-direcțional sau bi-
direcțional (studiul bidirecțional este mult mai acceptat în comunitatea științifică).

2. Selectarea unui test statistic și nivelul alpha (un nivel alpha mic este mai comun decât un
nivel alpha mai mare).

3. Selectarea eșantionului și colecționarea datelor. Este preferabilă o selecție randomizată cu cât

mai mulți subiecți (asta reduce eroarea de tip II; în schimb, nu influențează cu nimic eroarea
de tip I, aceasta fiind influențată de nivelul alpha).

4. Calculezi aria de respingere a ipotezei nule (probabilitatea de după z ctritic) – dacă scorul
pică după z critic, atunci ipoteza nulă este respinsă. Z critic este mai mic la testul uni-variat
și, așadar, este mai ușor de respins ipoteza. În schimb, dezavantajul este faptul că pot apărea
rezultate neașteptate în cealaltă parte a distribuției.

5. Calculezi testul statistic care este încadrarea rezultatelor în scoruri z pentru distribuția
ipotezei nule (z = X- u / eroarea standard).

6. Luarea deciziei statistice: compararea calculului statistic cu z critic prin care se determină
respingerea ipotezei nule (dacă scorul z al mediei pică mai sus sau mai jos de z critic).
Asumpții cu privire la testul z pe un singur eșantion: pentru ca distribuția ipotezei nule să fie
normală, trebuie îndeplinite anumite condiții:

- Selecție randomizată și independentă;

- Variabila măsurată are o distribuție normală în populație;
- Abaterea standard a eșantionului este aceeași cu cea a populației.

Testul z pe un eșantion este folosit când se știe media și abaterea standard a unor variabile pentru
populație și vrei să vezi dacă eșantionul selectat este probabil să iasă din această populație sau din
altă populație ce are media diferită de variabilă.

Testul z pe un eșantion poate fi de asemenea folosit pentru a testa efectele unui tratament
experimental pe un ețantion din populație, desigur, cu o medie și abatere standard cunoscută a unei
variabile.

Testul z pe un eșantion este folosit în psihologie foarte rar din pricina validității selecției
randomizate: este foarte puțin probabil să poată fi obținut un eșantion cu adevărat random (spre
exemplu, este un studiu care arată că rezultatele celor ce vor să participe în studiu sau nu diferă).

C. Alpha este un percentaj al experimentelor nule ce pot obține importanță statistică (Dacă alpha e
5% înseamnă că numai 5% din experimentele nule vor fi declarate semnificative dpdv statistic.

Alpha este o probabilitate condițională, este o probabilitate ce arată în ce măsură ipoteza nulă va fi
respinsă dacă ea este adevărată (ce rezultă în eroare de tip I).

Chestii de la curs / seminar:

- TESTUL T SE FOLOSEȘTE CÂND NU ȘTIM ABATEREA STANDARDA POPULAȚIEI

ÎN FUNCȚIEDECARE TESTUL Z ESTECALCULAT.
- Folosesc ipoteza nulă mai degrabă decât ipoteza alternativă pentru că știm unde este
distribuția.
- Raționamentul ipotezei nule este aplicat și în raționamentul calculului pt m, r (corelație), β
(regresie).
- Ipoteza nulă și ipoteza alternativă țin de statistică; ipoteza de cercetare ține de factori
calitativi.
- Ipoteza alternativă nu se confirmă niciodată (se poate datora altcărui lucru).