Simion Mehedinţi – pedagog creştin

Simion Mehedinţi (1868-1962), unul dintre cei mai mari pedagogi ai neamului
românesc, s-a născut la 18 octombrie 1868, în satul Soveja, în judeţul Vrancea, fiind al
optulea copil la părinţi. Părinţii săi erau oameni simpli, agricultori. 1 Tatăl lui Simion,
Neculai Mehedinţi, era dascăl bisericesc şi cunoştea numai carte bisericească veche, iar
mama sa, Voica (Guriţă) Mehedinţi, nu ştia să citească. Tatăl său provenea dintr-o familie
de preoţi (bunicul fusese preot la Soveja, fratele cel mai mare al tatălui era preot, iar alţi
doi fraţi erau călugări la mănăstirea Soveja). Neculai şi Voica au avut 11 copii, dintre care
7 au murit la varste fragede, de vărsat.
Simion a urmat primele trei clase la Soveja, iar următoarele în satul Vidra, în judeţul
Vrancea. A urmat apoi Seminarul de la Roman - 4 ani ; Seminarul Central de la Bucureşti
– 1 an (la aceste două seminarii Simion va dobândi temelia cunoştinţelor sale religioase);
Liceul ‘Unirea’ din Focşani – 1 an (1885-1886) şi Liceul ‘Sfântul Sava’ din Bucureşti – 3
ani (1886-1889). După terminarea liceului a obţinut o bursă la Seminarul Normal
Superior. Aici întâlneşte două mari personalităţi, doi profesori – model, care îl vor marca
pentru întrega viaţă : Titu Maiorescu şi Alexandru Odobescu. Maiorescu i-a însuflat
dragostea pentru educaţie şi pentru profesorat, precum şi logica şi arta discursivă. De la
Odobescu a luat dragostea pentru frumos şi aplecarea spre geografie. Odobescu a fost cel
care l-a indemnat să meargă să studieze geografia în Franţa.2
Urmează apoi cursurile universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie (1889-1892).
În această perioadă se ocupă şi de organizarea studenţilor în cadrul ‘Ligii pentru unitatea
culturală a românilor’, fiind coleg cu P. P. Negulescu, G. Murnu, Grigore Brătianu şi alţii.
Alături de P. P. Negulescu, va redacta ‘Memoriul studenţilor universitari români privitor
la situaţiunea românilor din Transilvania şi Ungaria’. În anul 1892, Simion Mehedinţi
încheia facultatea, susţinând lucrarea de licenţă cu titlul ‘Ideile lui Jean Jacques

1
Luminiţa Drăghicescu, Simion Mehedinţi – teoretician al educaţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2009, p. 3
2
Costică Neagu, în S. Mehedinţi-Soveja, Creştinismul românesc, ediţia a IV-a, Ed. Terra. Focşani, 2006,
pp. IX-XI

1
Rousseau despre educaţie ‘ şi primind distincţia Magna cum laude. În această lucrare
Simion Mehedinţi a analizat opera pedagogică a lui Rousseau, demonstrând o vocaţie
pedagogică deosebită. Sfătuit de Odobescu, obţine o bursă de studiu la Paris, pentru a
studia geografia. Deşi se afla la Paris, reuşeşte să continue şi activitatea în cadrul Ligii.
La Paris întâlneşte un profesor de renume, care îl va îndemna să meargă în Germania, la
Berlin, acolo unde şcoala geografică se preda la un nivel mai înalt. Astfel, Simion
Mehedinţi îşi va continua studiile la Universitatea din Leipzig. Din motive de oboseală
intelectuală este nevoit să-şi întrerupă activitatea timp de doi ani. În acest răstimp, se va
întoarce la Soveja.3 Mai târziu, Mehedinţi va spune : De multe ori mă gândesc, dacă nu
cumva, ceea ce am învăţat la Bucureşti, la Paris şi la Berlin, nu e mai puţin decât ceea
ce am învăţat în aceşti doi ani cât am stat la Soveja. Doi ani de refacere fizică, dar şi doi
ani de cugetare, de observaţie, de cristalizare a tot ceea ce studiasem, schiţare a
lucrărilor mele de mai târziu.4 Va preda limba germană la Liceul Naţional din Iaşi. După
această perioadă de refacere, se întoarce la Leipzig. Obţine diploma de doctor în filosofie
şi distincţia Suma cum laude. Reîntors în ţară, este numit profesor suplinitor la catedra de
geografie, la recomandarea lui Titu Maiorescu. Catedra de geografie tocmai fusese
înfiinţată, în cadrul Facultăţii de filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti. Simion
5
Mehedinţi a fost primul profesor de geografie din Universitatea Bucureşti. La 3
noiembrie 1900, Simion Mehedinţi semnează actul de naştere al geografiei. Este cel care
ţine primul curs de geografie. Prin erudiţia sa, dar şi datorită talentului oratoric deosebit,
marele geograf va atrage pe mulţi studenţi, care, de multe ori, vor renunţa la secţia lor şi
se vor transfera la Geografie. Astfel, într-o perioadă scurtă, datorită pregătirii, dar şi
datorită dăruirii lui Simion Mehedinţi, geografia românească şi şcoala geografică vor
cunoaşte o înflorire. Marele profesor avea darul de a atrage elevii şi de a le comunica
odată cu elementele ştiinţei şi râvna de a contribui prin activitatea proprie la progresul
ei, un dar rar întâlnit la profesori.6

3
Ibidem, pp. XII-XII
4
V. Ţiroiu, Amintiri – cum am colaborat cu profesorul Simion Mehedinţi, Ed. S. A. S., Bucureşti, 1995, pp.
55-56, citat in Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 6
5
Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 7
6
Orghidan Nicolae, Şcoala geografică românească formată de Simion Mehedinţi, in Simion Mehedinţi,
Opere alese, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, citat in Luminiţa Drăghicescu, op.cit., p. 9

2
 Activitatea sa de profesor s-a împletit cu activitatea ştiinţifică: scrieri literare,
geografice, istorice, pedagogice, filosofice şi etnografice.
În anul 1902, Simion se căsătoreşte cu Maria Cicei, originară din Transilvania. Au
doi copii : Maria-Simona şi Emil. Maria s-a căsătorit cu C. C. Giurescu – istoric şi
academician, iar Emil a devenit avocat. În casa lui Simion Mehedinţi s-au ţinut şedinţele
Junimii. În perioada 1907-1923, a fost director al revistei Convorbiri literare, iar între
anii 1914-1933, director al Duminicii poporului. În revista Convorbiri literare a publicat
mai multe articole, studii, schiţe şi nuvele, critici literare. Schiţele şi nuvelele mărturisesc
talentul literar al lui Mehedinţi.7
Simion Mehedinţi a fost preocupat nu doar de educarea tineretului în spiritul
Evangheliei, ci şi de educarea întregului popor. Astfel, în fiecare număr din publicaţia
Duminica poporului, apărea spre lecturare Evanghelia duminicii respective, pentru a se
citi de cei ce întâmplător nu au fost la biserică. Era convins că Un om, ca şi un popor,
atât preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie. 8 Începând cu anul 1908, este membru
corespondent al Academiei Române, iar în anul 1915 este numit membru activ. În
perioada martie-octombrie 1918 este ministru al Instrucţiunii şi Cultelor. Lui Simion
Mehedinţi îi revine şi meritul de a fi înfiinţat Seminarul de geografie, după modelul
german, pentru aprofundarea geografiei. De asemenea, el a pus un accent important pe
partea practică a acestei discipline, organizând numeroase excursii, întrucât singura
geografie care se lipeşte de suflet nu e cea din cărţi sau din prelegeri, ci aceea pe care o
culege cercetătorul însuşi din intuiţia directă a naturii (...) Am putea zice : Geograful
atâta ştie, cât a văzut.9 În acest fel, geografia a devenit mult mai atractivă, mai vie,
căpătând o valoare formativă.
La începutul secolului al XX-lea, învăţământul românesc nu stătea strălucit la
capitolul manuale şcolare. Într-un limbaj atractiv pentru minte, dar şi pentru suflet,
Simion Mehedinţi a elaborat şi o serie de manuale de geografie pentru şcolile primare şi
secundare. De asemenea, el a realizat şi un manual de religie pentru clasa a II-a
secundară, intitulat Parabole şi învăţături. Prin întocmirea acestui manual catehetic,
Simion Mehedinţi a demonstrat că nimeni nu poate fi om deplin dacă nu este creştin, cu
7
Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 33
8
C. Neagu, op. cit., p. XXX
9
Simion Mehedinţi, Opere alese, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, pp. 225-226, apud Luminiţa Drăghicescu,
op. cit., p. 10

3
alte cuvinte, doar vieţuirea după Evanghelie te poate împlini ca om. Lucrarea Parabole
şi învăţături cunoaşte opt ediţii şi reprezintă un îndreptar de viaţă creştină nu numai
pentru copii, ci şi pentru profesori şi preoţi.
În ceea ce priveşte opera geografică, Mehedinţi a reuşit să realizeze o abordare
interdisciplinară, din perspectiva istoriei, filosofiei sau etnografiei. Contribuţia sa la
dezvoltarea geografiei şi a etnografiei se poate vedea într-o serie de lucrări. Pentru
Simion Mehedinţi, munca este adevărata pedagogie a omenirii : Mai bine muncă fără
carte decât carte fără muncă (motto-ul celei de-a 7-a ediţii a lucrării Altă creştere –
Şcoala muncii) ; iar în prefaţa celei de-a 4-a ediţii, Mehedinţi declară : Fără îndoială, e
mare neajuns pentru omul care munceşte cu braţele, să fie lipsit de lumina cărţii ; dar e
mai mare nenorocire să citeşti mereu, fără să duci la îndeplinire cele citite. 10 Edificiul
concepţiei sale pedagogice se construieşte deci pe ideea de muncă.
O serie întreagă de lucrări, articole şi studii îl înfăţişează pe Simion Mehedinţi ca
teoretician al educaţiei : Îndărăt spre şcoală (apărut în revista Convorbiri literare, 1907),
Soarta şcolii rurale (1905), Către noua generaţie (1912), Altă creştere- şcoala muncii
(1919 – reeditată de 7 ori până în 1941), Şcoala poporului (1923), Şcoala română şi
capitalul biologic al poporului român (1927), Şcoala păcii. Sentimentele şcolii române
faţă de ideea războiului. Rezultatele cercetărilor făcute din însărcinarea Dotaţiei
Carnegie (1928), Profesorul. Temelia tuturor reformelor şcolare (1929), Ce poate face
un educator ? (1932), Trilogii. Ştiinţa – Şcoala – Viaţa. Cu aplicări la poporul român
(1940), Academia, instituţie etnopedagogică. Institutul, organizare internaţională (1941),
Metoda şi metodică (1941), Premise şi concluzii la Terra. Amintiri şi mărturisiri (1946)
etc.11
Lucrarea Altă creştere – Şcoala muncii a devenit un fel de biblie a învăţătorilor
timpului.12
În calitate de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Simion Mehedinţi a elaborat
Legea pentru organizarea eforiilor şcolare, lege care avea în vedere descentralizarea
învăţământului în mediul rural (unde şcoala era aproape inexistentă – considera şcoala

10
Simion Mehedinţi, Prefaţă la ediţia a 4-a, în Altă creştere – Şcoala muncii, ediţia a X-a, Ed. Rotonda,
Piteşti, 2009, p. 20
11
Luminiţa Drăghicescu, op. cit., pp. 9-16
12
Gheorghiţă Geană, ”Studiu introductiv“, în Simion Mehedinţi, Civilizaţie şi cultură, Ed. Trei, Bucureşti,
1999, p. 19, apud Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 17

4
rurală ca fiind o formă seacă), prin înfiinţarea eforiilor comunale. Era convins că prin
aportul părinţilor şcolarilor, şcoala satului putea să renască. Această lege se baza pe
valoarea educativă a muncii. Eforiile şcolare pot fi văzute ca strămoaşe ale comitetelor de
părinţi moderne. O altă lege propusă a fost Legea pentru şcolile pregătitoare şi
seminariile normale, în mediul rural (şcolile normale şi seminariile erau adevărate
mijloace de desrădăcinare). Aceste şcoli puteau fi urmate de învăţătorii şi preoţii care vor
sluji la sate. Întrucât cei care urmau să devină luminători ai poporului aveau nevoie şi de
studii de pedagogie, Simion Mehedinţi propune înfiinţarea unui Seminar Normal
Superior în mediul rural, un fel de mică Universitate Ţărănească.13 În viziunea sa,
factorul îndreptării învăţământului este profesorul, căci şcoala este cum e profesorul.14
Certificatele de absolvire erau irelevante, adevărate păcăleli aritmetice. Nu spuneau
nimic despre personalitatea şi caracterul tânărului. Simion Mehedinţi optează pentru
utilizarea unor caracterizări realizate de către profesori şi prin aceasta putem spune că
anticipează caracterizările (fişele) psihopedagogice de mai târziu.15
În calitate de educator şi de pedagog iscusit, Simion Mehedinţi abordează şi problema
învăţământului universitar, căruia îi reproşează multe neajunsuri. În lucrarea Profesorul
– temelia tuturor reformelor şcolare (1929), el analizează învăţământul universitar şi
vede în universitate temelia întregului învăţământ.16 În loc să formeze profesori,
Universitatea formează oameni de ştiinţă. Tinerii acumulează o sumedenie de informaţii
cu care nu ştiu ce să facă. Ei nu sunt învăţaţi că educaţia este o artă – arta de a forma
caractere, pentru că poate fi cineva un bun profesor universitar, un meşter cercetător al
adevărului şi totuşi să fie şi să rămână foarte departe de idealul unui adevărat
educator.17 Astfel, avem nevoie de profesori care să le ofere copiilor nu doar cunoştinţe,
ci să reuşească să le insufle un ideal de viaţă. Simion Mehedinţi observa că absolvenţii
şcolii româneşti, începând de la cei mai mărunţei şi până la cei ai universităţii, au o
însuşire comună – o incapacitate aproape radicală de a şti să aplice ceea ce au învăţat. 18
13
Simion Mehedinţi, Scrieri despre educaţie şi învăţământ. Antologie, Ed. Academiei Române, Bucureşti,
1992, p. 89 apud Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 21
14
Ibidem, p. 55
15
Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 29
16
Scrieri despe educaţie …p. 153, în Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 30
17
Idem, p. 156
18
Simion Mehedinţi, Şcoala poporului – 4 cuvântări pentru eforiile şcolare, şcolile pregătitoare şi
seminariile normale, Ed. Tipografiei ”Convorbiri literare”, Bucureşti, p. 45 apud Luminiţa Drăghicescu,
op. cit., p. 32

5
Pentru a elimina prăpastia dintre teorie şi practică, Mehedinţi recomandă temeluirea şcolii
pe muncă. Munca şi iubirea trebuie să meargă mână în mână, iar profesorul trebuie să ştie
să îi apropie pe elevi. Nu este suficientă o expunere rece a cunoştinţelor, ci trebuie să
existe o legătură afectivă între cadrul didactic şi elev. Simion Mehedinţi punctează: de o
parte stă masa cvasianonimă a sutelor de tineri, care ascultă cursul, iar de altă parte se
află profesorul care vorbeşte ceas după ceas, apoi pleacă pe căile sale, fără să poată
urmări mai departe în ce fel a răsunat cuvântul său în sufletul tinerilor. 19 Vina este a
universităţii şi a profesorilor ei, care nu iau în seamă faptul că Din suflet pornesc toate :
şi cele bune şi cele rele, iar sufletul fiecărei generaţii e aşa cum îl face universitatea, căci
din ea iese toată pătura conducătoare a unui popor.20 În viziunea lui Mehedinţi principala
trăsătură a unui profesor cu vocaţie este iubirea de copii. Viitorul copiilor şi al neamului
depinde nu numai de pregătirea profesorului, ci şi de dragostea sa faţă de copii.
Simion Mehedinţi a susţinut o serie de discursuri/conferinţe la Radio, pe diferite teme
legate de geografie, istorie, literatură, filosofie sau pedagogie, dovedindu-se a fi un om
angajat în problemele cetăţii, cu un talent oratoric deosebit.
Trecând în revistă parcursul vieţii şi activităţii ştiinţifice foarte bogate a lui Simion
Mehedinţi (în domeniile : pedagogic, geografic, etnografic, filosofic, istoric), putem
remarca pe unul dintre cei mai reprezentativi educatori şi pedagogi ai şcolii româneşti,
dar mai mult decât atât, pe românul şi creştinul Simion Mehedinţi-Soveja.21

19
Simion Mehedinţi, Scrieri despre educaţie şi învăţământ. Antologie, Ed. Academiei Române, Bucureşti,
1992, p. 157
20
Simion Mehedinţi, Poporul – cuvinte către studenţi, Ed. Viaţa Românească S. A., Bucureşti, 1921,p. 23,
citat în Luminiţa Drăghicescu, op. cit., p. 33
21
Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, în Simion Mehedinţi-Soveja, Altă creştere – Şcoala muncii, ediţia a X-a, Ed.
Rotonda, Piteşti, 2009, p. 7