Sunteți pe pagina 1din 93

Nobili în Banat – rezumat

În anul 1785 în comitatul Timiş au fost doar 134 de nobili, iar în oraşul
Timişoara 65. În prima jumătate a secolului XIX., mulţumită imigrării, ca
şi a înnobilărilor, numărul nobililor a crescut simţitor, în 1820 fiind luaţi
în evidenţă 335 de nobili, iar la recensământul din 1832 fiind număraţi
602 nobili cu drept de vot în comitat, majoritatea fiind mari proprietari de
terenuri agricole. În comitatul Torontal au fost, în anul 1785, doar 108
nobili, însă la recensământul din 1836 au fost număraţi deja 976 nobili cu
drept de vot. Din păcate pentru comitatul Caraş (Severin) nu avem date
statistice sigure privind numărul nobililor din acest comitat. În
continuare voi încerca să prezint, în ordine alfabetică, nobilii şi familiile
de nobili care au locuit în Banatul istoric, respectiv au avut proprietăţi şi
diverse funcţii administrative.

Ágoston.
Familie originară din comitatul Zala. După reînfiinţarea comitatului Timiş, în
1779, Lajos a fost primul procuror general al comitatului, până în 1787, apoi
locţiitor de procuror între 1787-90 şi, în fine, din nou procuror general, până în
1799, când a decedat

Aigner.
Andrei a fost înnobilat la data de 20.11.1656, de către regele Ferdinand III.
Înnobilarea a fost confirmată în 1839, la Bratislava, respectiv proclamată în
comitatul Timiş, la data de 16.03.1843. Din familie Károly a fost notar la Iecea

Áldássy (din 01.12.1800 - de Sanad).


Înnobilarea a avut loc la data de 23.06.1797, în comitatul Baja. În 1780 familia
a cumpărat Sanadul, drept urmare din data de 01.12.1800 a primit şi titlul „de
Sanad”.
Blazon:
Alexich (Allexich).
Înnobilarea a avut loc la Pancevo, comitatul Torontal. Din familie Szilárd a fost
judecător la Curtea de Apel a Torontalului, în 1830. Milan: revizor poştal la
Becicherecul Mare. Bogolyub: archivar şef al Torontalului, Milenko: funcţionar
poştal la Timişoara. Szilard (fiul): medic la Pancevo.

Almásy (nobil şi conte de Zsadány/Jădani si de Törökszentmiklós).


Familia a fost înnobilată la data de 11.08.1677. În 1701 familia cumpără
Jădani. Ignácz a primit titlul de conte la 08.11.1771. Din familie János a fost
parlamentar în 1728, notar şef în1732, asesor în 1744, judecător la Curtea de
Apel în 1749 (în Torontal), iar în 1756 seful Direcţiei Generale a Poliţiei în
comitatul Jászkun. Pál a fost comisar regal între 1789-90.
Blazon:

Ambrózy (baron de Séden).


Familia a fost înnobilată la data de14.07.1610 de către regele Matei II. În 1838
Lajos, iar în 1845 István şi György primesc rangul de baron. În jur de 1825
Lajos cumpără Remetea Mare. Mai au proprietăţi la Bazos, Herneacova,
Giarmata, Sculea. Din familie Lajos (*1803-†1890) a fost jude al comitatului
Timiş, din 1835 subprefect, din 1841 şeful Camerei de Comerţ, din 1845
locţiitorul prefectului de Timiş, iar în 1849 comisar imperial. Lajos (*1832-
†1892) a fost colonel, între 1865-68 deputat parlamentar. Gyula (*1832-
†1896) este în 1861 notarul şef al comitatului Timiş, iar Béla (*1839-†1911)
deputatul districtului Lipova. Trebuie remarcat că Béla a participat activ la
organizarea serviciului de Crucea Roşie, şi a avut o contribuţie importantă la
dezvoltarea apiculturii în Timiş, fiind şi autorul a numeroase articole şi cărţi de
apicultură.
Blazon:
Andreovich.
Familia a fost înnobilată în 06.1763, având mai multe proprietăţi în comitatul
Timiş.
Blazon:

Andreovits.
Familia a fost înnobilată la data de 15.11.1804 de către regele Francisc I.
Familia a avut proprietăţi în Petrovaselo (până în 1860).
Blazon:

Antalffy-Zsiros.
Familia a fost înnobilată la data de 20.08.1634, de către regele Ferdinand II,
fiind proclamată în comitatul Szabolcs, la data de 22.06.1635 şi confirmată în
1754. La începutul secolului XIX. Lajos se stabileşte în comitatul Torontal,
deţinînd în 1861 funcţia de notar şef al Torontalului. Fiul Lajos a fost jude al
Torontalului, apoi judecător regal, de trei ori deputat, preşedinte de tribunal.
Celălalt fiu, Kálmán, este judecător din 1907, iar al treilea fiu, Mihail, este
preşedintele Curţii de Conturi a comitatului Torontal. Familia are proprietăţi la
Giera.
Blazon:

Ányos (de Fajsz).


Familia a fost înnobilată în anul 1266, înnobilarea fiind proclamată şi în
comitatul Timiş, în anul 1835. Din familie Sándor a fost jurat, apoi jude,
judecător regal. József a fost comisar al comitatului până în 1867. Familia a
avut proprietăţi la Lipova.
Blazon:

Appel (baron).
Familia a fost înnobilată la data de 28.02.1654. József a fost judecător la
Curtea de Apel a comitatului Torontal.

Arizy.
Familia a fost înnobilată la data de 23.10.1801, ca o recunoaştere a meritelor
lui Pál şi familiei, care au început cultivarea orezului în Banat (prima încercare
de acest gen în Banat). Din familie Károly a fost procuror general al
comitatului Timiş, între 1841-49.
Blazon:
Asbóth.
Familia a fost înnobilată la data de 13.05.1715., proclamarea titlului de nobil
având loc în comitatul Timiş, la 01.08.1820. Din familie Sándor (*1810-†1869)
a fost inginer la Societatea pentru regularizarea canalului Bega şi a Mureşului.
Blazon:

Asztry (de Sósdia/Şoşdea).


Zsigmond, fiul lui Simon a fost înnobilat la data de 30.04.1840. În 1828 Simon
cumpără Şoşdia de la trezorerie.
Blazon:

Athanaszievich (de Valeapai).


Familia a fost înnobilată la data de 26.07.1792 de către regele Francisc,
proclamarea titlului de nobil avînd loc la data de 09.04.1832, în comitatul
Timiş.
Blazon:
Atzél (baron şi nobil de Ineu).
Data înnobilării nu se cunoaşte, în anul 1875 au primit titlul de baron. Din
familie István a fost primul notar principal al comitatului Timiş, între 1779-85,
apoi consilier judiciar, cancelar. Péter (*1836-†1901) a fost primarul Aradului,
apoi prefectul comitatului Arad, deputat între 1892-96. În 1782 familia
primeşte ca danie localitatea Şagu, iar în 1803 localitatea Ineu, de unde şi
titlul „de Ineu”.
Blazon:

Augusz (baron de Magura/Măgura).


Data înnobilării nu se cunoaşte, în anul 1853 au primit titlul de baron. Titlul „de
Măgura” provine de la localitatea Măgura din comitatul Caraş.
Blazon:

Bachó (de Dezsşr/Dežerice).


Familie originară din comitatul Trenčín. Din familie János a fost comisar regal
în Timis (1789), iar Istvan B. a fost un renumit dirijor.
Baich (baron de Varadia/Vărădia).
Familia a fost înnobilată la data de 25.07.1791, de către regele Leopold II.,
mai ales pentru participarea la războiul din 1788-89, împotriva turcilor, când
au asigurat armata cu sare şi au pus la dispoziţie propriile vapoare pentru
transportul trupelor. Din familie Tivadar a avut proprietăţi la Vărădia,
cumpărînd Vărădia de la trezorerie, în anul 1832. A primit titlul „de Vărdia” la
data de 07.05.1857. Fiul acestuia, Miloş, a primit şi titlu de baron (austriac în
1882, maghiar la data de 10.12.1891). Au proprietăţi şi în Torontal, în
localitatea Bočar. Deviza de pe blazon: „Honeste et diuturne.”
Blazon:

Baiersdorf (de Erdős/Lesnica).


Adolf (†1890), moéier şi industriaş, a fost înnobilat la data de 30.09.1884. Din
familie Emil a fost proprietar la Şoşdea.

Baillet(conte de Latour).
Familia are proprietăţi la Belotinţ şi Ususău.

Bája (de Caransebeş).


Familia a fost înnobilată la data de 25.04.1649, de către György Rákoczi.

Bajzáth (de Peszák/Pesac).


Familia a primit localitatea Pesac în comitatul Torontal, de unde îşi trage şi
titlul „de Pesac”, iar în 1859 György-András a primit şi rangul de baron.
Blazon de nobil:

Blazon de baron:
Balás (de Sipek/Şipec).
Familia a fost înnobilată la data de 27.02.1635, titlu proclamat şi în
comitatul Nógrád la data de 11.02.1636. Din familie István a fost procuror
regal în comitatul Timiş, Antal notarul sef al comitatului Timiş, din 1806 jude,
iar între 1818-36 notar principal, având proprietăţi la Şipec.
Blazon:

Balogh (de Balkány).


Din arhivele familiei rezultă că István Balogh a fost înnobilat în anul 1594, iar
din familie majoritatea au fost preoţi. József-Zsigmond, medic militar
pensionar, a fost medicul localităţii Iecea Mare.
Blazon:

Banovits.
Ferencz şi fii săi a primit scrisoarea de înnobilare la data de 12.10.1649.,
iar Sándor József Márton a proclamat titlul nobiliar în comitatul Timiş, la data
de 07.04.1848. Fiul său, Sándor, a fost subnotar la Timişoara, iar Elek
funcţionar al comitatului Timiş.
Bárány (de Debrecen/Debreţin).
Strămoşul familiei, Mihail, a primit scrisoarea de înnobilare de la regele
Ferdinand III, pe data de 07.02.1656, titlu reconfirmat de către împăratul Iosif
II. La data de 06.04.1789. Din familie Ágoston a fost numit în 1829 judecător
la Curtea de Apel a comitatului Timiş, şi a scris şi două cărţi importante:
„Memoria comitatului Timiş” şi „Comitatul Torontal în trecut şi în prezent”.
Blazon:

Baross (de Bellus/Beluša).


Familie originară din comitatul Trenčín, unde au fost înnobilaţi la data de
22.07.1579. Din familie Ferencz şi-a proclamat titlul nobiliar în comitatul Timiş,
la data de 23.05.1804, şi a fost în 1804 jurat, în 1809 judecător, din 1813 jude,
din 1817 judecător la Curtea de Apel, între 1820-29 subprefect şi din 1826
consul al comitatului Timiş. Fiul Károly a fost în 1829 subnotar al comitatului
Timiş.
Blazon:

Baszarába (de Paroş).


Familie originară din Transilvania, înnobilată la data de 16.11.1784. de către
împăratul Josif II. Din familie Petru, domiciliat la Bărăteaz, şi-a promulgat titlul
de nobleţe în comitatul Timiş, la data de 01.07.1841. Dintre fii săi Elek (*1844)
a fost, între 1856-68 noter le Ghiroc, iar între 1868-89 notar la Chevereşul
Mare.

Batthyány (conte de Németújvár/Novigrad).


Familie străveche, originară din comitatul Zala. Din familie György şi Gáspár
au primit în 1628 titlul de baron, iar Ádám titlul de conte, la data de
26.08.1630. În secolul XVIII. familia a cumpărat primele proprietăţi în comitatul
Torontal, la Beba Veche, împreună cu terenuri de la Vâlcani, Arandelovo şi
încă un rând de proprietăţi în Timiş şi Torontal.
Blazon:

Bécsy (de Parácz/Parţa).


Titlul nobiliar i-a fost acordat doctorului Gedeon, directorul spitalului unificat
din Timişoara, la data de 17.02.1885. Dintre fii săi Dezső a fost inginer şef
silvic al pădurilor regale din comitatul Timiş. Deviza blazonului a fost:
„Nunquam retrorsum.”

Bede sau Bethe (de Baróth/Baraolt).


Familia şi-a confirmat titlul nobiliar în comitatul Mureş, la data de 14.03.1793.
Dintre urmaşi Antal (*1802-†1889) a fost conducătorul moşiei de la Ghilad, şi
şi-a proclamat titlul nobiliar în comitatul Timiş la data de 14.12.1835. Fiul
acestuia, Gyula (*1837-†1889) a fost procuror regal la Timişoara.
Blazon:

Bedekovics (de Komor).


Veche familie croată, care a primit ca danie de la regele Béla IV. localitatea
Komor din Croaţia. Unul dintre urmaşi, Ferenc, a primit şi rangul de baron, în
anul 1822. Familia a avut proprietăţi şi în comitatul Timiş şi Torontal, la
Dragşina respectiv la Konak.
Blazon:
Beniczky (de Benicze/Benice şi Micsinye/Mičiná).
Familie străveche din comitatul Turóc. Dintre urmaşi Miklós s-a stabilit în
comitatul Timiş, care în anul 1836 a cumpărat o parte a localităţii Clopodia, şi
şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Timiş la data de 29.08.1843. Dintre fii
săi Dénes (*1824-†1879) a fost judecător al comitatului Timiş în 1848, apoi
din nou judecător în 1861, din 1869 jude iar din 1872 judecător regal al
comitatului. Dintre fii acestuia Attila a avut proprietăţi la Clopodia, iar Sándor
(*1828) a fost asesor al orfelinatului, apoi casier al orfelinatului şi, în fine,
casier principal a comitatului Timiş. Dintr-o altă ramură a familiei György
(*1840) a avut proprietăţi la Folia.
Blazon:

Berchtold (conte de Ungarschitz).


Familie originară din Tirol, şi-a confirmat titlul nobiliar în anul 1564, titlu
confirmat din nou la data de 05.01.1616. Titlul de baron a fost acordat la data
de 25.04.1633, iar titlul de conte la data de 29.07.1673. Familia a avut
proprietăţi la Şoşdea. Deviza blazonului: „Virtuti et fidei.”
Blazon:
Berczik (de Jászó/Jasov).
Familia a fost înnobilată la data de 24.04.1640, de către regele Ferdinand III.
Din familia Pál şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Timiş, la data de
1835.03.23. Acesta a fost locţiitor de notar, din 1841 arhivist şef, iar în 1848 a
fost numit şeful Curţii de Conturi al comitatului Timiş.
Blazon:

Berecz (de Hosszúhetény/Hetting şi Fadd).


Pentru meritele de pe câmpul de luptă membrii familiei au fost înnobilaţi la
data de 04.03.1714. Din familie János s-a stabilit în comitatul Torontal, în anul
1850, fiind notar la Checea, iar Andrei a fost notar la Comloşu Mare.
Blazon:

Bethlen (conte de Iktár/Ictar şi Bethlen/Beclean).


Familie străveche, despre care există atestare documentară încă din anul
1258, fiind proprietari la Ictar încă din 1365, până în anul 1552. Din familie
Gergely a fost din 1458 ban de Severin, din 1464 căpitanul cetăţii Jdioara, iar
Domokos a fost între 1468-76 voivodul Transilvaniei, şi din 1478 ban de
Severin. Familia a părăsit Banatul la începutul invaziei turceşti, şi s-a restabilit
în comitatul Timiş în prima jumătate a secolului XIX, primind proprietăţi în
Păuliş, Vlaicovăţ, Costei, Rettişova, Voivodinţ şi Podporani. Din familie József
(*1823-†1896) a reprezentat Vârseţul în parlament, mai tîrziu a fost
subprefectul comitatului Timiş şi directorul cadastrului din Timişoara. Fiul său,
Miklós, a fost din 1898 prefectul comitatului Hunedoara, iar din 1902 prefectul
comitatului Timiş.
Balzon de nobil:
Blazon de baron:

Blazon de conte:

Bibits (de Jenopoly/Ienopolie).


Familia a imigrat în Banat între anii 1690-97. În anii 1750-52 Miklós, primul
strămos cunoscut, se mută, împreună cu grănicerii, din Pecica la Melenci. Fiul
său, Pál, a primit titlul de nobil în anul 1866, cu prenumele „de Ienopolie”.
Familia a avut proprietăţi la Melencia.

Bielek (de Dezsér/Dežerice şi Vágújhely/Nové Mesto).


János a fost înnobilat în anul 1663, de către regele Leopold I. Urmaşii săi şi-
au confirmat nobilimea la data de 03.08.1782. Familia s-a stabilit în comitatul
Torontal pe la mijlocul secolului XIX., unde Vilmos şi-a proclamat titlul nobiliar
la data de 18.09.1861. Din familie Antal a fost notar principal la Becicherechu
Mare, Zoltán farmacist la Banloc şi Vilmos subnotar la Becicherechu Mare.
Blazon:
Bieliczky.
În anul 1782 József a cumpărat proprietăţile nobiliare de la Folia şi, drept
urmare, împăratul Iosif II. I-a acordat titlul de nobil, la data de 07.03.1785. Din
motive formale, în comitatul Timiş acest titlu nobiliar n-a fost recunoscut.
Blazon:

Biró (de Esztelnek/Estelnic).


Familie originară din comitatul Trei Scaune. Din familie Pál şi-a proclamat titlul
de nobil în comitatul Timş, în anul 1814. Fiul acestuia, Albert, a fost jurat de
Timiş din anul 1824, fiind şi proprietar la Zădăreni. Fii acestuia, Imre (*1821-
†1888) a fost subprefectul comitatului Arad şi deputat parlamentar, iar Kálmán
a fost consilier regal şi deputat parlamentar.

Biró (de Orăştie).


Familia a fost înnobilată la data de 06.02.1669, de către Mihály Apaffy. Din
familie Kristóf, notar de Clopodia, şi-a proclamat titlul nobiliar şi în comitatul
Timş.

Bissingen-Nippenburg (conte).
Familie străveche, originară din Landul Würtenberg. La 19.05.1646, prin
căsătorie, îşi completează numele cu „Nippenburg”. La 14.06.1647 primeşte
titlul de baron. În anul 1819 regele Francisc I. donează familiei localitatea
Jamul Mare, împreună cu teritoriile aferente. Din familie Ernő (*1774-†1835) a
întemeiat localitatea Dobričevo, în comitatul Torontal. Familia a mai avut
proprietăţi la Păuliş şi Vlaicovăţ.
Blazon:
Bobor (de Hajnik/Hájniky).
Tamás Bobor a fost înnobilat în anul 1684, ca o recunoaştere a meritelor sale
din războaiele cu turcii. După ce familia s-a stabilit în comitatul Torontal, şi-a
proclamat şi aici titlul nobiliar, în anul 1824. Din famile Gyula a fost proprietar
la Aradac şi Elemir.
Blazon:

Boga (alias Kovács).


Familia a fost înnobilată la data de 12.10.1646, titlul de nobil fiind proclamat şi
în comitatul Timiş, la data de 14.07.1828.

Bogdanovics.
Din familie Péter a fost proprietar la Otelec, iar urmaşii săi au avut proprietăţi
la Meda, în comitatul Torontal.

Bogma (de Nebojsza/Nebojsa).


Familie originară din Croaţia, care s-a stabili ulterior în comitatul Bratislava, la
Nebojsa, de unde îşi trage şi numele nobiliar. Din familie István şi-a proclamat
titlul nobiliar în comitatul Timiş, la data de 02.12.1816., fiind între anii 1816-48
funcţionar public al comitatului. Dintre lucrările sale „Magyarország Nemes
Családjainak Tára” (Familii nobiliare în Ungaria) se află la muzeul comitatului
Timiş. Dintre fii săi Gyula (*1821-†1885) a fost jude al comitatului Timş, István
(†1876) locţiitor de primar la Timişoara, iar Mihály (*1797-†1878) a fost în
1845 jude al comitatului Timiş, între 1861-67 judecător la tribunalul
comitatului, iar din 1872 a fost numit preşedintele orfelinatului din Timişoara.
Bonazzi.
Familia şi-a proclamat titlul nobiliar în comitatul Timiş, la data de 04.02.1780,
având proprietăţi la Cărpiniş.

Botka (de Kis-Lapás).


Familie originară din coitatul Nitra, atestată din 30.11.1285. Familia a fost
înnobilată la data de 26.11.1612., de către regele Matei II, titlul fiind proclamat
în comitatul Nitra în anul 1613. Din familie Ferencz îşi proclamă titlul nobiliar
în comitatul Torontal, la data de 08.01.1834. El a fost mai tîrziu şi notarul
principal al comitatului. Imre a fost medicul şef al Torontalului. Béla (*1861) a
fost deputat parlamentar, între 1906-10 prefectul comitatului Torontal. Fii săi:
Béla II (*1891 la Banloc) şi Géza (†1875, la Becicherechu Mare), a fost
locţiitor de notar al comitatului Totontal.
Blazon:

Bottlik.
Familie originară din comitatul Nitra. Familia a fost înnobilată la data de
25.04.1646, de către regele Ferdinand III. Din familie Márton (*1818-†1883),
ofiţer în anii 1848-49, s-a stabilit la Timişoara. Fiul său, Dezső (*1855), jurist,
a fost notar regal la Biserica Albă.

Brúz (de Lugoj).


Numele familiei apare pentru prima dată în anul 1514, la Timişoara, cu ocazia
înnăbuşirii răscoalei lui Doja, cu care ocaze, pentru meritele de pe câmpul de
luptă, Brúz Mátyás este înnobilat la data de 06.12.1514, cu care ocazie
primeşte şi o donaţie în terenuri la Lugoj. După 1552, când turcii ocupă
Lipova, Timişoara şi alte cetăţi, familia se mută în Transilvania, împreună cu
alte familii nobiliare din Lugoj, Caransebeş şi Timişoara. Deviza blazonului
este „FUIMUS“, însă, cu anumite ocazii, folosesc şi un alt blazon, mai vechi.
Blazon vechi:
Blazon mai nou:

Budjács (alias Budiács, de Mikusócz/Mikušovce).


Familie originară din comitatul Trenčin. Din familie Imre îşi proclamă titlul de
nobil în comitatul Timiş, la data de 17.09.1806.

Bunyevácz.
Familia a fost înnobilată la data de 16.10.1808, de către regele Francisc I.
Antal şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Torontal, la data de 16.02.1824.
Din familie Miksa György a fost judecător la Curtea de Apel a comitatului
Torontal, având proprietăţi la Petriş. El şi-a proclamat titlul nobiliar şi în
comitatul Timiş, la data de 27.04.1839.

Buttler (conte de Meda).


Din familie contele János Buttler a primit ca donaţie localitatea Meda, de unde
îşi trage şi numele. El a fost ultimul membru al familiei, care a dispărut din
Banat.
Blazon:
Bydeskúty (de Ip).
Familie originară din comitatul Şopron, apare pentru prima dată în documente
în anul 1552. Din familie László s-a stabilit în comitatul Timiş, iar Vincze a fost
subprefectul comitatului Timiş (între 1803-20), şi a cumpărat moşia de la
Herneacova.
Blazon:

Capdebo (de Baraczháza/Bărăteaz).


Familie originară din Rusia, care s-a stabilit la Dumbrăveni. Familia a fost
înnobilată de către regele Francisc I., la data de 23.07.1802. Pe documentul
de înnobilare numele familiei este scris cu „C”. În anul 1803 familia primeşte
ca danie proprietatea Bărăteazului, cu care ocazie primeşte şi numele „de
Bărăteaz”. Din familie János (*1797-†1857) a fost înainte de 1848 jude şi între
1850-53 comisar imperial în comitatul Timiş. János (*1803-†1879) a fost
consilier regal, iar Sándor (*1839) şi Lajos (*1845) au fost mari proprietari la
Bărăteaz. Dezső a fost subnotar al comitatului Timiş, fiul acestuia, Ferencz
(1851), a fost subnotar de Timiş între 1874-96, apoi judecător principal la
Curtea de Apel a comitatului, iar între 1896-1901 a fost şi parlamentar.
Gergely (*1776-†1840) a fost unul dintre cei mai renumiţi medici din Banat, iar
István (*1813-†1885) a fost un sahist de talie europeană.
Blazon:

Constantinovics (de Germán/Gherman).


Angrosistul vienez István a cumpărat lcalitatea Gherman, şi a fost înnobilat la
data de 21.09.1821. Din familie Demeter (*1798-†1872) a fost judecător la
Curtea de Apel a comitatului Timiş, iar Sándor (*1803-1858) a fost judecător,
fiul acestuia, Sándor (*1848) fiind adjutantul regelui Sebiei, Alexandru.
Blazon:

Császár (de Pacsér/Pačir).


Titlul l-a primit după localitatea în care a avut mari proprietăţi. Din familie
Sándor a fost subnotar al comitatului Timiş din anul 1789, între 1829-35
subprefect, în anii 1825, 1830 şi 1832-36 parlamentar, fiind şi un renumit
orator. După ce a părăsit scena politică, a fost intendantul proprietăţilor
contelui Bissingen din comitatul Caraş, iar mai târziu s-a retras la Buziaş,
murind în urma unei căzături de pe cal.

Csávossy (de Csávos/Grănicerii şi Bobda).


Strămoşul familiei, Ignácz, s-a stabilit în comitatul Torontal la începutul sec.
XIX, cumpărînd în anul 1854 localitatea Grănicerii, şi a fost înnobilat la data
de 01.07.1867. Familia a primit şi titlul de baron, în data de 18.11.1904. Din
familie Béla (*1848) a fost timp de 31 de ani deputat al localităţii Meda,
primind titlul de baron în anul 1911, iar dr. Ignácz a fost jude al raionului
Novi Bečej. Deviza blazonului a fost: „Laborantes Deus adjuvat.”
Blazon:

Csekonics (conte de Zsombolya/Jimbolia şi Ianova).


Familia a fost înnobilată la data de 29.01.1753, de către Maria Terezia. József
a avut un rol important în aprovizionarea cu cai a trupelor în timpul războaielor
cu turcii din anul 1788 iar, drept recompensă, a primit în chirie terenurile de la
Jimbolia, pe care le-a cumpărat definitiv în 1792. Din 1798 a preluat
aprovizionarea oraşului Viena şi a armatei cu vite de tăiat. După ce familia a
cumpărat şi moşiile de la Ianova, a primit şi titlul „de Jimbolia şi Ianova”.
János (*1809-†1880) a fost judecător la Curtea de Apel a comitatului Timiş, în
anul 1829 şi, la data de 09.12.1864 a primit titlul de conte, titlu confirmat la
02.03.1874. Fiul lui, Endre (*13.09.1846) a fost preşedintele Uniunii Agricole a
comitatului Torontal.
Blazon (de nobil):

Blazon (de conte):

Csernovics (Csarnojevics, de Mácsa/Macea şi Kisoroszi).


Cel mai renumit membru al familiei a fost patriarhul sârb Arsenie, care s-a
născut în jurul anului 1630, la Crnogora, şi care a adoptat numele de
Csernovici în anul 1688. În anul 1690 a cerut azil pentru 80.000 de oameni,
care se temeau de răzbunarea turcilor, fiind primit în Ungaria. Familia a fost
înnobilată la data de 29.04.1720 de către regele Karol III. Dintre urmaşi Lázár
a primit titlul de conte, în anul 1793. Péter (*1810-†1892) a reprezentat
comitatul Arad în Parlamentul din 1843. La 26.04.1848 a fost numit prefectul
comitatului Timiş, primind şi titlul de conte de Timiş.
Blazon:

Csiki (de Erzsébetváros/Dumbrăveni).


Familia a fost înnobilată la data de 24.05.1780 de către Maria Terezia. După
ce familia s-a stabilit în comitatul Timiş, Gyula (*1864) a cumpărat proprietăţi
la Folea.
Blazon:

Csutak (de Kászon).


Înnobilarea familiei din anul 1633 a fost recunoscută oficial la 15.02.1819 şi a
fost proclamată şi în comitatul Timiş la 11.09.1844.
Blazon:

Czvetkovits.
Famila a fost înnobilată la data de 26.05.1794. Din familie Paul a fost notar
principal la Timşoara. Titlu nobiliar a confirmat şi urmaşilor, la data de
17.01.1845, în comitatul Timiş.
Blazon:

Dadányi (de Gyülvész/Giulvăz).


Naum şi Konstantin au cumpărat în anul 1782 localitatea Giulvăz din comitatul
Torontal, primind pe localitate scrisori de danie de la împăratul József II. la
data de 30.01.1784, danie confirmată de regele Francisc I. la data de
12.08.1808. Scrisorile de danie au fost proclamate în comitatul Timiş la
10.04.1820. Din familie György şi Jenő au avut moşii la Naidăş.
Blazon:

Damaszkin (de Némethi).


Familia a fost înnobilată la data de 20.12.1799, iar la 19.09.1800 a primit şi
titlul „de Némethi”. Titlul nobiliar a fost proclamat în comitatul Torontal, la data
de 28.06.1800. Familia a avut proprietăţi la Hajdučica şi la Beregsău Mic.
Blazon:

Dániel. (de Szamosújvár şi Németi.)


Familia a fost înnobilată la data de 03.07.1725, de către regele Carol III., titlu
confirmat de către regele Iosif II. la data de 19.06.1786. Din familie Tudor din
Vârşeţ, avînd proprietăţi la Sînandrei, şi-a proclamat titlul nobiliar în comitatul
Timiş. Fiul acestuia, László a fost subnotar al comitatului Caraş-Severin şi
între 1866-67 primar la Vârşeţ. János a fost subprefectul comitatului Torontal,
Ernő (*1843) a fost, în 1865 subnotarul comitatului Torontal, în 1867
judecător, în 1868 asesor, iar în 1870 a fost ales deputat de Žitište,
reprezentînd în parlament acest oraş şi între 1872-75, iar din 1878 a fost
deputat de Becicherec, respectiv, din 1881, deputat de Pancevo. Din 1881 a
fost directorul căii ferate Kikinda-Becicherec. Între 15.01.1895-26.02.1899 a
fost ministrul comerţului. La 01.11.1896 a primit şi titlul de baron.Dintre
urmaşii săi Tibor (*1878) a fost prefectul raioanelor Pancevo şi Vârşeţ, iar în
1848 jude al raionului Plandiste. Începând din 1861 a fost deputat de
Plandiste. Fiul său, László a fost şi el deputat, fiind, până în 1896,
subprefectul comitatului Torontal.
Blazon:

Daruváry (de Daruvár/Darova).


Familia a fost înnobilată la data de 02.05.1839, când şi-a schimbat şi numele,
din Seeburger în Daruváry. Familia a avut proprietăţi la Darova şi Fiscut.
Blazon:

D'Ellevaux.
Familia a fost înnobilată în Ungaria în anul 1790. Familia domiciliază în
comitatul Caraş, Frigyes fiindm, între 1836-45, jurat de Caraş.

Dellimanics (Delimanics).
Familia a fost înnobilată la data de 24.07.1747 de către Maria Terezia. În anul
1801 familia s-a stabilit în comitatul Torontal, primind părţi din moşiile de la
Biled respectiv Checea. György şi-a proclamat titlul de nobil la data de
01.08.1820 în comitatul Totontal. Din familie Nándor a fost în 1836 judecător
la Curtea de Apel a comitatului Torontal, iar György a fost în 1837 jude. Imre a
fost, timp de 18 ani, jude al comunei Cenei, unde şi Lajos a fost jude între
1890-95, între 1895-1902 subprefect, iar între 1904-06 şi în 1910 prefect al
comitatului Torontal, având mari proprietăţi la Checea.
Blazon:
Demelich (de Panyova/Paniova).
Familia a fost înnobilată în anul 1796 de către regele Francisc I.
Blazon:

Demko-Belanszky.
Familia şi-a proclamat titlul nobiliar la data de 10.04.1797, în comitatul Heves.
Din familie Ferenc şi János şi-au proclamat titlul nobilar şi în comitatul
Totontal, la data de 02.12.1806, respectiv 12.01.1829. Din familie Mihály a
fost intendantul moşiei de la Maciova (a contelui Cserovics). Ferencz a fost
notar la Sečanj, Pál (*1838) a fost, între 1884-96 deputatul localităţii
Becicherecu Mare, iar fratele său, Ferencz, comisar al drumurilor comitatului
Torontal, reporter şi moşier.

Dercsényi (de Dercsény/Dursztyn).


Familia, originară Weisz, a fost înnobilată la data de 27.09.1687, adoptînd
numele de Dercsényi la 28.11.1793. Pál şi János au primit şi titlul de baron, la
21.03.1839. János (*1827) a avut proprietăţi la Roviniţa Mare.
Blazon de nobil:
Blazon de baron:

Derera (de /Gyarmatha/Giarmata).


Familia de comercianţi şi moşieri din Timişoara a primit titlul de nobil la data
de 17.02.1897, iar la 11.07.1898 titlul „de Giarmata”. Deviza blazonului:
„Munca înnobilează”.

Deschán (Jan de Hansen).


Familie originară din Franţa. Din familie János Antal a luat parte la eliberarea
Timişoarei de sub turci, făcând apoi parte din comitetul director al Banatului.
Titlul de nobil i-a fost acordat la 20.08.1744. Fiul său József (*1745-†1826) a
fost funcţionar al aceluiaşi comitat director, apoi, din 1790 administrator şi
consilier la curtea regală. Dintre fii acestuia Zsigmond (*1781-†1835) este
considerat strămoşul ramurii timişene a familiei. Dintre urmaşii săi Achill
(*1819-†1872) a fost jude al comitatului Timiş (în 1845), în 1848 comisarul
guvernamental al comitatului Caraş. Fiul acestuia, Géza (*1840-†1885) a fost
jude la Recaş (în 1862), iar din 1867 jude al comitatului Timiş, din 1875
deputat parlamentar, între 1878-83 jude al comitatului Timiş. Celălalt fiu, Achill
(*1848) a fost în 1874 secretar al prefectului comitatului Timiş, iar între 1889-
97 subprefect al comitatului. Artur (*1855-†1891) a fost jude în comitatul
Torontal, iar Dezső (*1862) jude în comitatul Caraş, apoi subnotar. Familia are
proprietăţi la Parţa.
Blazon:

Deseő (de Szentviszló).


Titlul nobiliar al familiei a fost confirmat la data de 31.12.1609. Din familie
Ádám a fost jude al comitatului Timiş în anul 1785, iar comitatul îi confirmă
titlul nobiliar.

Dési, (Dés, Désfi, de Temeshely, apoi de Iklód/Icloda).


Familie străveche, care a primit primele proprietăţi de la István Losonczi, ban
de Severin, încă în anul 1387. Péter, cneaz local, a primit danie localitatea
Potoc şi părţi ale localităţilor Criva şi Potoc. Încă înainte de 1392 familia a
cumpărat proprietăţi în zona Mehadia. În 1413 Deési Péter a primit de la Pipo
de Ozora danie localitatea Ieşelniţa. Pe parcursul timpului familie mai
primeşte (sau cumpără) proprietăţi sau localităţi întregi, cum ar fi: Iablaniţa,
Luncavţa, Topliţa, Teregova, Potok, Cruşovăţ, Jupăneşti, Vărădia, Gladna,
Buchin, Poiana şi altele.

Despinits (de Comorâşte).


Familie înnobilată la data de 14.12.1843. Din familie Vazul (*1817-†1877) a
fost cavaler al ordinulu Franz Joseph, iar Péter (*1837) a fost judecător la
Curtea de Apel regală.

Dessewffy (de Csernek/Cernuc şi Tarkeő/Kamenica).


Familie originară din comitatul Pojega. Din familie Antal s-a stabilit în comitatul
Timiş, unde a fost subnotar al comitatului (din 1813), şi şi-a proclamat titlul de
nobil în anul 1820. Din 1829 a fost notarul principal al comitatului Timiş, între
1832-36 delegat parlamentar al comitatului, iar din 1835 subprefect al
comtatului Timiş. Ca o recunoaştere a meritelor sale, în anul 1839 portretul
său a fost expus în sala de consiliu a comitatului. Dintre fii săi Béla (*1821-
†1859) a fost notarul şef al comitatului, Lajos (*1824-†1877) a fost, în 1848-
49, căpitan de husari, apoi consilier la Ministerul de Finanţe, Sándor (*1836-
†1910) a fost episcop de Cenad, asistent al tronului papal şi conte de Roma.
Din familie Miklós (*1829-†1877) a primit proprietăţile de la Bucovăţ şi
Moşniţa.
Blazonul vechi:

Blazonul de baron:
Blazonul de conte:

Dietrich (baron de Landsee, naturalizat).


Familie originară din Thurgau, înnobilată în anul 1577. Dietrich a primit rangul
de cavaler în 1621, iar în 1673 familia primeşte şi titlul „de Landsee”, primind
şi titlul de baron în 1677. O ramură a familiei, naturalizată în Ungaria, a primit
sau cumpărat proprietăţi la Pâncota, Măderat, Bara, Buteni, şi altele.
Blazon:

Divan (de Padé/Padej).


Constantin Divan, judecător la Curtea de Apel a comitatului Torontal, a fost
înnobilat la data de 09.02.1806, primind şi titlul „de Padej”, după localitatea
unde era moşier.
Blazon:
Dobrovolny.
Familie din comitatul Timiş, despre a cărei istorie nu avem date.

Doctorovics.
György D., comerciant din Požega, a fost înnobilat la data de 02.04.1802, titlu
proclamat şi în comitatul Timiş, la 28.11.1805, respectiv 31.12.1830. Familia a
cumpărat, în 1802, moşiile de la Lucareţ şi Belinţ.
Blazon:

Domokos.
Familie originară din Ardeal, înnobilată la data de 03.06.1839, care şi-a
proclamat titlul de nobil şi în comitatul Timiş, la data de 23.04.1844, stabilindu-
se la Denta.

Duka (nobil şi baron de Kádár/Cadăr).


Familia a fost înnobilată la data de 26.07.1792, primind şi titlul de baron la
17.07.1816, respectiv titlul „de Kádár” la 16.07.1816. Din familie Péter a fost
guvernatorul militar al Banatului, între 1805-22, mareşal şi proprietarul
regimentului 39. de infanterie. El a cumpărat localităţile Cadăr şi Şipet. Dintre
urmaşii săi Miklós (*1828-†1886) a fost în 1848 judecător, din 1861 jude al
raionului Ciacova şi, din acelaşi an, subprefect. György a fost din 1861 notar
principal, iar Emil (*1835-†1885) a fost din 1867 subnotarul comitatului Timiş.
Jenő (†1887) a fost din 1861 jurat, între 1867-73 jude al comitatului Timiş.
Géza (*1867) a fost parlamentar fiind şi moşier la Cadăr.
Blazon:
Egyed (de Remete/Remetea).
Familia a cumpăret moşia de la Remetea în anul 1871, primind în danie şi
satul, în anul 1784. Din familie János şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul
Timiş, în anul 1797.

Eisenstädter (de Buziás/Buziaş).


Familia lui Simon, comerciant din Timişoara, a fost înnobilată la data de
02.05.1872. Din familie Ignácz a preluat conducerea firmei comerciale a
familiei, fiind mulţi ani şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie şi
directorul societăţii Lloyd din Timişoara.

Emanuel.
Familia, domiciliată în Vârşeţ, a fost înnobilată la data de 28.04.1791, de către
regele Leopold II. Din familie György a fost, înainte de 1848, jude al
comitatului Timiş, iar între 1850-60 şef de plasă. Arsenie s-a stabilit la Lugoj,
fiind confirmat nobil în comitatul Timiş, iar fiul acestuia, Sándor (*1834),
cavaler al ordinului Franz Joseph, s-a stabilit la Cuvin.
Blazon:

Endrédy.
Familia a fost înnobilată la data de 15.12.1766. Din familie Ferencz s-a stabilit
la Novi Sad, fiul acestuia, Zsigmond, a fost proprietar la Beregsău.
Blazon:
Endrődy.
Din familie Mátyás, funcţionar la Curtea de Conturi, a cumpărat localitatea
Grănicerii, prin licitaţie de la trezorerie, drept urmare a fost trecut şi în rândul
nobililor din comitatul Torontal, în anul 1795. Fiul său, József, a fost
proprietarul localităţii Grănicerii până în anul 1848, însă, deoarece n-a plătit
preţul întreg al proprietăţii, trezoreria a preluat din nou proprietăţile de la
Grănicerii.

Fábry (de Rumunyesti/Româneşti).


János a primit danie regală localitatea Româneşti din comitatul
Caraş, localitate după care a primit şi titlul „de Rumunyesti”.
Blazon:

Faur (de Tövis/Teiuş, anterior Kovács).


Familia a primit danie localitatea Teiuş, la 30.06.1665, de către principele
Transilvaniei, Mihály Apaffy. Familia a fost înnobilată, probabil, la data de
25.11.1631. Din familie Miklós, preot la Lipova, şi-a proclamat titlul de nobil în
comitatul Timiş, în anul 1780. Fratele acestuia, József (*1761-†1809), a fost şi
el preot la Lipova, iar fiul său, György, s-a stabilit la Făget. Fiul acestuia,
János, a fost jude al raionului Bocşa în 1848, din 1861 deputat, iar între 1867-
71 prefect al comitatului Caraş.

Féger (de Merczyfalva/Merţişoara şi Temeszsadány/Jădani).


Titlurile de mai sus i-au fost acordate moşierului Ferencz F. la data de
18.06.1887. Deviza blazonului: „Justitia pro omne”.
Feilitzsch (baron).
Familia a fost inmatriculată între baronii bavarezi în anul 1847, după ce în
1845 s-a stabilit în comitatul Totontal.
Blazon:

Fiáth (de Eörményes/Armeniş şi Karánsebes/Caransebeş).


Familie străveche, o găsim deja în secolul XIV printre familiile bogate din
comitatul Caraş. În acele timpuri László a avut mari proprietăţi în districtul
Caransebeş (Armeniş şi încă o serie de sate, cu toate anexele). În 1468 fraţii
László şi Lajos au primit danie 7 sate din districtul Caransebeş (printre altele
Goleţ, Petroşniţa şi Vălişoara). În 1480 la aceste proprietăţi s-au adăugat
Bolvaşniţa, Criva şi încă o serie de localităţi din districtul Caransebeş. În anul
1489 fraţii au mai primi danie 3 sate din districtul Caransebeş. Majoritatea
acestor proprietăţi au fost apoi donate familiei victimei unei crime comise de
Lajos, însă, cu timpul, au fost răscumpărate de László. După multe procese şi
schimbări de proprietari, în anul 1611 Zsigmond şi Miklós (subprefectul
comitatului Caraş) au primit danie întreaga zonă din preajma localităţilor
Rusca şi Prigor, respectiv o parte a localităţii Teregova. De asemenea familiei
i se recunosc toate privilegiile mai vechi, ca şi proprietatea asupra localităţilor
şi terenurilor expropriate ca urmare a proceselor. În 1639 Zsigmond primeşte
în proprietate veşnică o serie de localităţi din districtul Caransebeş (Sacul,
Ohaba, proprietăţi în dealurila Almăşului şi altele). După anul 1698 majoritatea
familiei s-a mutat în comitatul Győr.
Blazon:

Filkovič.
Familie originară din Croaţia, înnobilată în anul 1602. Familia s-a stabilit în
comitatul Torontal la începutul secolului XIX, unde şi-au proclamat titlul
nobiliar la data de 03.02.1823. Familia, stabilită la Boka, a avut şi proprietăţi în
comună. Din familie Boldizsár a fost, în 1848, jude al comitatului Torontal, iar
nepotul acestuia, Boldizsár, a fost notar principal al comitatului.

Fischer.
Din familie János a fost înnobilat la data de 03.02.1699. Familia şi-a
proclamat titlul nobiliar în comitatul Caraş, la 07.01.1793, respectiv în
comitatul Timiş, la 22.11.1819. Din familie Antal a fost jude în comitatul Timiş.
Fiul acestuia, István (*1810-†1884), a devenit funcţionar în comitatul Timiş în
anul 1828, fiind între 1848-49 şi 1865-68 deputat al raionului Secaş. În 1869 a
fost jude al comitatului, iar între1871-84 judecător al Tribunalului Regal. Fiul
său, Lajos (*1844) a fost membrul Comisiei de Legislatură al oraşului
Timişoara.

Fock (de Hódos/Hodoş).


Comerciantul de produse metalice din Aradul Nou, János, a fost înnobilat la
27.07.1827, primind, în acelaşi timp, ca danie, şi localitatea Hodoş, ca şi titlul
„de Hodoş”. Nepotul acestuia, Zsigmond (*1838), a fost proprietar la Hodoş.

Fodor I. (de Szilágybagos).


Familie originară din comitatul Sălaj, a cărei titlu nobiliar a fost confirmat în
anul 1542. O ramură a familie s-a stabilit în comitatul Torontal, în anul 1871.

Fodor II.
Din familie Antal şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Torontal, în anul
1839, fiind proprietar în comuna Gad.

Fóris (de Néver/Neverice).


Familie originară din comitatele Barş şi Nitra, care a fost înnobilată la
începutul secolului XIV. Familia s-a stabilit in comitatul Torontal în anul 1823.
Din familie Mátyás (†1903) a fost moşier şi notar la Lovrin, respectiv József
jude la Jimbolia.
Blazon:
Frummer (de Keresztes/Cruceni).
Mihály, şeful Curţii de Conturi a comitatului Timiş, a cumpărat localitatea
Cruceni în anul 1779, iar în anul 1783 a fost înnobilat de către împăratul
József II, titlu confirmat de către regele Francisc I la data de 23.11.1798. Din
familie Fülöp (*1748-†1806) a fost judecător la Curtea de Apel a comitatului
Arad, fiind şi delegat parlamentar în anul 1802. Dintre fii săi József (†1840) a
fost subprefectul comitatului Caraş, al cărui fiu, László, a fost jude al
comitatului Caraş. Dintre urmaşi Béla a fost subprefectul comitatului Caraş,
între 1848-49 căpitan, între 1867-69 prefectul comitatului Arad, apoi consilier
şi secretar de stat, iar între 1873-82 ministrul forţelor armate.
Blazon:

Georgievics (de Apadia).


Familia a fost înnobilată la data de 06.09.1823 de către regele Francisc I,
proclamând acest titlu în comitatul Timiş la 15.12.1823. Din familie György a
avut o berărie la Timişoara, fiind şi judecător la Curtea de Apel a comitatului
Timiş. Dintre fii săi Szilárd (†1877) a fost moşier la Patroman.

Gerliczy (baron de Szent-Gerlistye/Gârlişte).


Familie străveche, originară din Rudăria (Gârlişte/Eftimie Murgu). Din
documente reiese că István a primit danie de la Pipo de Ozora (pe atunci ban
de Severin şi prefect de Caraş) localitatea Gârliste, la data de 16.06.1410.
Ulterior familia a mai primit danie şi alte localităţi (Mehadica, în jur de 1431 şi
altele). În 1495 Jakab a fost deja ban de Severin. Din faţa pericolului turcesc
familia s-a retras treptat în Transilvania, însă unii au rămas şi în Banat. Astfel,
la începutul secolului XVII îl găsim pe Miklós în cetatea Caransebeşului. În jur
de anul 1800 familia a cumpărat localităţile Deszk, Klárafalva, Ferenczszállás
şi Kiszombor.
Blazon:

Gorove (de Gáttája//Gătaia).


Familie de origine armeană, care s-a stabilit în Transilvania la sfârşitul
secolului XVII. Familia a fost înnobilată la data de 28.07.1760, respectiv, o
altă ramură, la data de 15.10.1761, de către regina Maria Terezia. Din familie
Lajos şi Károly au cumpărat localitatea Gătaia, în anul 1823, primind în
acelaşi timp şi titlul „de Gătaia”. István a fost, în 1848, grefierul parlamentului,
publicist, în 1867 ministru al agriculturii, industriei şi comerţului, din 1870
ministrul transporturilor şi lucrărilor publice (†1881). Dintre urmaşi László
(*1868) a fost deputat parlamentar şi moşier la Gătaia.
Blazon:

Görgey (de Görgő/Harchov).


Primul strămoş cunoscut, Miklós, a fost înnobilat la data de 20.05.1625, de
către regele Ferdinand II. La mijlocul secolului XIX János (*1819-†1898) s-a
stabilit la Remetea Mică, fiul acestuia, Gyula (*1848), moşier în aceaşi
localitate, a fost deputat parlamentar al Lipovei, între 1896-1901.

Graff (de Daruvár/Darova).


Familia a fost înnobilată la data de 27.02.1840, şi-a proclamat titlul de nobil în
comitatul Caraş, la 22.06.1840. În 1848 familia şi-a schimbat numele în
Graffay.
Blazon:
Gudenus (baron).
La data de 05.03.1668 János Kristóf şi János Dániel primesc titlul de cavaler
imperial german, primul primind şi titlul de baron al imperiului la 20.09.1696,
titlu confirmat la data de 04.04.1730. Dintre urmaşii familie o ramură a primit şi
titlul de conte al Austriei, în 26.08.1907. Familia a avut proprietăţi la Gad şi
Lugojel, în comitatul Caraş.
Blazon:

Gyertyánffy (de Bobda).


Familia, de origine armeană, s-a stabilit în comitatul Torontal în anul 1796.
Familia a fost înnobilată la data de 25.06.1795, primind danie, în 1796,
localităţile Bobda, Tolvădia, Giera, primind şi titlul „de Bobda” la data de
01.08.1806. Din familie Dávid (*1797-†1878) a fost delegat, subprefect şi
prefect al comitatului Torontal. Dénes a fost jude al raionului Periam. János
(†1880) a fost subprefect al comitatului Torontal, iar Ferencz (*1845-†1888) a
fost preşedintele tribunalului din Becicherecu Mare. Jenő a fost jude la
Pancevo, iar László şi Andor au fost moşieri în Torontal.
Blazon:
Gyika (de Dézsánfalva/Dejan).
Familia a fost înnobilată la data de 15.01.1813 de către regele Francisc I.
Fraţii Konstantin şi János au cumpărat moşia de la Dejan, primind la
08.08.1817 şi titlul „de Dejan”. Din familie Tivadar (†1862) a fost jude al
comitatului Timiş, Szilárd (†1880) a fost consilier regal şi subprefectul
comitatului Caraş. György (†1871) a fost jude al comitatului Timiş, iar dintre
urmaşii acestora Elemér şi Árpád sînt moşieri la Dejan. Imre este avocat şi
moşier la Sacoşu Mare.

Győry (de Márialak).


Familia a fost înnobilată la data de 11.05.1638. proclamând acest titlu în
comitatul Bihor. Din familie Imre a fost, în 1899, jude al raionului Ciacova.

Gyulai (conte de Marosnémeti/Mintia şi Nádaska).


Familia a primit titlul de baron la 02.06.1694, iar la 13.01.1701 titlul de conte.
În prima jumătate a secolului XIX familia a avut proprietăţi la Dugosello,
Saravola şi Tomnatic.
Blazon:

Gyürky (nobil şi conte de Losoncz/Lučenec).


György a fost înnobilat în anul 1652. István a cumpărat, în anul 1800 o parte a
comunei Giarmata şi comunele Blajova, Urseni, Ghiroda şi Sinersig. El a fost
un timp comisar regal, apoi prefectul comitatului Torontal. Dintre fii săi, Pál
(†1859) a fost prefectul comitatului Caraş, fiul acestuia, Ábrahám (*1836-
†1901), primind la data de 16.01.1867 şi titlul de conte. Din familie László
(*1860) a fost moşier la Vatin, iar Viktor a avut proprietăţi la Vatin şi Ghiroda.
Blazon:
Hadik (conte de Futak).
Familia a primit titlul de conte la 20.03.1763. Din familie János (*1863) a fost
moşier la Jamu Mare.

Hagymási (de Szent-Girót şi Beregszó/Beregsău).


Familie străveche, care a primit titlul „de Szent-Girót” şi „de Beregsău” de la
localităţile amintite (din comitatul Zala, respectiv Timiş). Din familie Miklós a
fost ban de Severin, iar Kelemen a fost unul dintre consilierii lui Petru
Petrovici. János a avut mari proprietăţi la Lugoj, Caransebeş etc.
Blazon:

Haraszthi.
Familie străveche, înnobilată încă în anul 1405. Din familie Ferencz a fost în
1486 ban de Severin şi prefect al comitatului Arad, şi a avut mari proprietăţi,
majoritatea în Banat (de ex., în 1518, 35 de comune în Timiş, 6 comune în
raionul Lugoj şi multe altele, în alte comitate). Ágoston, după o călătorie în
America, a scris o carte întitulată „Călătorie în America de Nord” şi, încă
înainte de 1848, şi-a vândur moşiile din Banat şi s-a mutat, cu familia, în
Statele Unite.
Blazon:
Harnoncourt (conte).
Familie originară din Luxemburg, unde a primit şi titlul de conte, la data de
29.04.1627, stabilndu-se în Cehia la 07.06.1839. Din familie Miksa Viktor
(*1820-†1867), cavaler al ordinului de Malta, a avut mari proprietăţi la Ecica.

Hatvany-Deutsch (de Hatvan).


Familia, care a avut proprietăţi la Seceani şi Frumuşeni, a fost înnobilată la
data de 15.01.1879, primind şi titlul de baron la 23.10.1908.

Hauser (baron).
Mátyás a primit titlul de baron la 23.06.1803. Din familie Károly (*1866) a fost
jude al comitatului Torontal, şi directorul Asociaţiei de Regularizare a Apelor
din Banat. Bernát (*1872) şi Lothár (*1874) au fost moşieri la Sânandrei.

Házy (nobil de Szákul/Sacu).


János a primit danie localităţile Sacu, Tincova şi Căvăran, la data de
27.09.1812, construind o uzină metalurgică lângă Tincova.

Heinrich (de Ómoravicza/Moraviţa).


Familia a fost înnobilată la data de 01.06.1827. Din familie Nándor (†1889) s-
a stabilit în comitatul Timiş, fiind moşier la Vlajkovac. Dintre fii acestuia, István
a fost notar regal, iar dintre nepoţi Károly şi Árpád au fost juzi în raionul
Biserica Albă.

Hertelendy (de Hertelend/Vojlovica şi Vindornyalak).


Familie originară din comitatul Zala. Din familie József s-a stabilit în comitatul
Torontal, fiind, în anul 1779 notarul principal al comitatului, iar între 1790-1803
subprefect al comitatului Torontal. În 1803 a cumpărat de la trezorerie
localitatea Bočar. Fiul acestuia, József (*1833-†1891) a fost prefectul
comitatului Torontal. Din familie mai trebuie amintit Ignácz (*1789-†1856), şi el
prefect al comitatului Torontal, Miksa (*1792), subprefect al comitatului
Torontal, respectiv Imre (*1837), care a fost jude al raionului Meda, ca şi fiul
acestuia, Ferencz (*1879)
Blazon:

Hiller (baron de Buttyin/Butin).


János Károly H. a primit titlul de baron la 26.02.1789 de la împăratul Josif II,
respectiv la data de 25.10.1792 de la regele Francisc I. La 05.04.1816 a primit
danie localitatea Butin şi titlul „de Butin”. Fii săi, Ernő şi József, s-au stabilit în
comitatul Timiş
Blazon:

Hofbauer (de Felső-Teszér/Dvornik).


Avocatul Ferencz H. a fost înnobilat la data de 14.08.1817. Unul dintre fii săi,
Lajos, a fost subprefectul comitatului Arad, în 1861. Fiul acestuia, Péter, a fost
primarul localităţii Vârseţ, între 1879-83, apoi preşedintele judecătoriei
comitatului Timiş şi judecător la Curtea de Apel din Timişoara.

Hollóssy (de Gertenyes/Gherteniş).


Familia a fost înnobilată la data de 03.05.1832, primind danie şi localitatea
Gherteniş, de unde i se trage şi titlul „de Gherteniş”. Titlu nobiliar a fost
proclamat în comitatul Timiş la 08.10.1832. Din familie Mihály (*1811-†1889)
a fost jude al raionului Ciacova, József (1824-†1892) a fost jude al raionului
Buziaş, iar Antal (*1820-†1886) a fost jude la Tormac şi, mai tîrziu, la Sacoşu
Turcesc. Dintre urmaşii acestora István (†1889) a fost jude la Lipova, iar
Gyula (*1861) a fost notarul principal al comitatului Timiş.

Horváth (de Samarja/Samorin).


Familie originară din comitatul Vas, cu membrii stabilţi şi în comitatele
Bratislava, Pesta, Veszprém şi Torontal. Familia a fost înnobilată în anul
1672, proclamându-şi titlul şi în alte comitate, printre care şi comitatul
Torontal. Din familie Sámuel (†1864) a fost notar la Novi Kozarci, ca şi fiul
acestuia, Károly. Zoltán a fost jude al raionului Kikinda.
Blazon:

Igaz (de Torda/Turda).


Familia a fost înnobilată la data de 13.02.1669, proclamându-şi titlul în
comitatul Bihor la 08.04.1683. Din familie Pál s-a stabilit la Makó, iar fiul
acestuia, György (*1800), a cumpărat proprietăţi în comitatul Timiş. Kálmán-
Dezső (*1860) a proclamat titlul de nobil al familiei în comitatul Timiş, la data
de 04.10.1897, fiind moşier la Jebel.

Ivády (sau ivádi).


Familie originară din comitatul Heves. Din familie Béla (*1838), fost deputat
parlamentar, s-a stabilit în comitatul Timiş, fiind proprietar la Folea.
Blazon:

Ivuly (de Karánsebes/Caransebeş).


Familia originară din Caransebeş, unde a existat şi strada Ivuly, s-a mutat în
comitatul Hunedoara, unde a avut proprietăţi în zona Haţeg şi Hunedoara.

Izdénczy (baron de Monostor/Mănăştur şi Komlós/Comloş).


Familie străveche, a cărei origine nu este cunoscută. Din familie József
(*1733-†1811) a primit, în 1797, danie localitatea Mănăştur, iar la 31.07.1811
titlul de baron. Fii acestuia au trăit în continuare la Mănăştur, însă, după
moartea lor, neavînd urmaşi, proprietăţile lor au fost preluate de către familia
contelui Woracziczky

Jagodics. (de Kernécsa/Cârnecea).


Spessoje J., comerciant din Pancevo, a fost înnobilat la data de 17.09.1824,
primind şi titlul „de Cârnecea”, împreună cu localitatea Cârnecea ca danie.
Trebuie remarcat, că familia a avut deja moşie în Cârnecea (comitatul Caraş-
Severin). Din familie şi Bogumil a fost confirmat cu titlul de „nobil de
Cârnecea”, la 11.01.1897, titlu pe care l-a proclamat în acelaşi an şi în
comitatul Torontal.
Blazon:

Jakabffy.
Familie cu domiciliul în comitatele Zala şi Caraş. Din familie Simon şi fraţii săi
şi-au proclamat titlul de nobil în comitatul Caraş, la data de 05.11.1793. Simon
a fost subprefectul comitatului Caraş. Fratele acestuia, Miklós, a fost
proprietarul localităţii Zăgujeni. Celălalt frate, Kristóf, a fost în 1836 jude, în
1848 subprefect, mai tîrziu consilier regal, cu domiciliul stabil în Lugoj.
Blazon:

Janits (de Klopodia/Clopodia).


István J. a fost înnobilat în anul 1845, primind şi localitatea Clopodia,
respectiv titlul „de Clopodia”. Din familie Imre (*1856) a fost jude şi notar
principal al comitatului Timiş, respectiv deputat parlamentar.
Blazon:
Janitsáry (de Dragomiresty/Dragomiraşti).
Din familie Miklós J., comerciant din Komarno, a fost înnobilat la data de
24.10.1844, primind danie un sfert din localitatea Dragomireşti din comitatul
Caraş, ca şi titlul „de Dragomireşti”. Titlul nobiliar a fost proclamat şi în
comitatul Timiş, la 01.12.1845. Din familie Sándor a cumpărat, în anul 1860,
localitatea Brestovăţ/Aga, şi, între 1868 şi 1901 a fost deputatul parlamentar
al raionului Recaş.
Blazon:

Jankó.
Familie originară din comitatul Bratislava, înnobilată în anul 1626. Din familie
István şi-a proclamat titlul de nobil şi în comitatul Timiş, la data de 14.01.1833,
având domiciliul în localitatea Şagu. Ágoston s-a stabilit în comitatul Torontal
în 1881, fiind, din anul 1903, subprefectul comitatului.
Blazon:

Jekelfalussy. (de Jekelfalu/Jaklovce şi Margitfalva/Margecany).


Familie străveche, originară din comitatul Szepes, înnobilată în anul 1284,
când a primit danie şi satele de la care i se trage şi titlul „de Jaklovce şi
Margecany”. Din familie Zoltán (*1863) este moşier la Mihailovo.
Blazon:

Jenovay.
Familie stabilită în comitatul Torontal în anul 1863. Din familie Egyed a fost, în
1766, jude la Arad, iar Imre a cumpărat în 1863 localitatea Novi Itabej, fiul
său, Zoltán, fiind şi el moşier în aceaşi localitate.
Blazon:

Jeszenszky (de Nagy-Jeszen/Jasenove).


Titlul nobiliar al familiei a fost reînnoit la data de 07.05.1563. Din familie
György s-a stabilit în comitatul Timiş, unde familia şi-a proclamat titlul de nobil
la 18.08.1830. Ferencz (*1810) a fost, din 1832 jurat, din 1835 locţiitor de
procuror, iar din 1848 procuror al comitatului Timiş. În 1849 a fost numit
comisar al guvernului. Fiul său, Béla (*1844) a fost moşier la Vlajkovac,
Sânmihaiu Român etc. János a fost, din, 1823, notar la Sânpetru Mare, iar din
1832 notar la Aradu Nou, fiul acestuia, Ignácz (†1886) fiind notar la Fibiş.
Blazon:
Joannovics (de Dulleo/Duleu).
Comerciantul timişorean, Pál J. a fost înnobilat la data de 25.09.1801,
proclamîndu-şi titlul în comitatul Caraş la data de 06.04.1802. Familia are în
proprietate localitatea Duleu din comitatul Caraş, András fiind în 1845 şi
casierul principal al comitatului Caraş.
Blazon:

Joannovics (de Poganyest/Pogăneşti).


Familie originară din comitatul Caraş, înnobilată la data de 06.11.1834. Din
familie Mihály (†1882) s-a stabilit la Timişoara.

Joannovits (de Szabadfalva/Freidorf).


Döme J., judecător la Curtea de Apel din Timişoara, a fost înnobilat la data de
18.12.1907.

Joanovich (de Szentandrás/Sânandrei).


Familia s-a stabilit în comitatul Timiş în a doua jumătate a secolului XVIII. Din
familie mulţi au avut funcţii înalte în cadrul bisericii ortodoxe sârbeşti. György
a fost protopop la Timişoara, făcând importante danii în bani şi în terenuri în
favoarea bisericii. Din banii proprii a finanţat construcţia bisericii sârbe din
Mehala, unde a şi fost înmormântat, sub altarul principal. Emil a fost din 1861
jurat de Timiş, apoi jude. Sándor a fost jude al comitatului Timiş, notar
principal şi subprefect, iar apoi prefectul oraşului Timişoara şi a comitatului
Timiş.

Jovanovics (de Antalfalva/Covăciţa).


Una dintre acele familii sârbeşti, care în jurul anului 1690 s-au stabilit în
Ungaria, la început pe malurile Mureşului, iar din 1751-52 au ocupat Ilangea.
Din familie Gyula a fost înnobilat la data de 29.03.1910.

Jovanovics (de Szolsicza/Sočica).


Szilárd J., moşier la Sočica, a fost înnobilat la data de 06.03.1896, titlu
proclamat şi în comitatul Timiş la 04.10.1897. Szilárd (†19.02.1900), a fost din
1890 jude, iar din 1896 deputatul parlamentar al raionului Moraviţa.

Juhoss.
Familie originară din comitetul Sătmar. Din familie Gyula s-a stabilit în
comitatul Timiş, fiind moşier la Brestovăţ.

Justh (de Neczpál/Necpaly).


Familie străveche, din care József a fost moşier la Măureni.
Blazon:

Kacskovics (de Daruvár/Darova).


Familie originară din comitatul Trencsén, înnobilată, probabil, în anul 1465.
Titlul de nobil al familiei a fost confirmat la 09.09.1814. Titlul „de Darova” se
trage de la localitatea cu acelaşi nume, cara a fost, pentru un timp,
proprietatea familiei, însă, în 1844, a fost preluată de către trezorerie, famila
neplătind preţul stabilit.
Blazon:

Kalina (de Karánsebes/Caransebeş).


Familia a fost înnobilată la data de 06.03.1652.
Kapra (de Zsuppa/Jupa).
Konstantin K. a fost înnobilat la data de 23.08.1821, primind danie localitatea
Jupa din comitatul Caraş, proclamându-şi titlul de nobil în comitat la data de
15.07.1822. Localitatea a rămas şi în continuare proprietatea familiei.

Karátsonyi (conte de Beodra).


Familie străveche (Gratianus), originară din Franţa, care, după ce s-a stabilit
în Transilvania a adoptat numele de Karátson. Din documentele familiei reiese
că încă înaintea stabilirii în Transilvania, a avut titlul de nobil. Titlul nobiliar a
fost confirmat de mai multe ori, printre altele şi de către Maria Terezia. În anul
1781 Deodat (Bogdan) a cumpărat localitatea Beodra (pentru 103.000 Ft),
adoptînd şi titlul „de Beodra”. Ramura de conte porneşte de la Lázár (*1759),
care a fost subprefectul comitatului Torontal şi, mai târziu, delegatul
comitatului în parlament. Pentru meritele din războaiele cu francezii, regele
Francisc i-a oferit titlul de conte, însă Lázár a cerut, în loc de titlu, moşiile de
la Jamu Mare şi Jamu Mic, pe care le-a şi primit donaţie. În 1805 a cumpărat
şi localităţile Banloc, Dolac, Ofşeniţa, Soca şi Partos. Dintre urmaşii săi Guido
(*1817-†1885) a fost din 1842 jude al comitatului Timiş, în 1848 maior,
comandantul apărării civile din Pesta. După 1849 a trebuit să emigreze,
proprietăţile i-au fost confiscate. Mai tîrziu, fiind graţiat, a fost, din 1867,
deputatul parlamentar al raionului Ciacova. La data de 28.12.1868 a primit
titlul de baron, titlu recunoscut şi în Ungaria la 14.03.1874. Dintre fii săi,
Aladár (*1859), este deputat parlamentar, moşier la Beodra, iar Jenő (*1861),
după ce a călătorit mult în Europa şi Africa, a făcut din moşia de la Banloc o
fermă model. Din 1896 a fost deputatul parlamentar al localităţii Plandiste şi
preşedintele „Comisiei de regularizare a apelor”. Din familie mai merită amintit
László, care a fost, din 1827, jude al comitatului Torontal, între 1836-48
subprefect, în 1848 prefect.
Blazon:

Kardos (de Kardosfalva).


Familia a fost înnobilată la data de 29.11.1763, în comitatul Trencin. Din
familie János şi József s-a stabilit în comitatul Timiş. József şi-a proclamat
titlul nobiliar în comitatul Timiş în anul 1801. Fiul acestuia, Imre, a fost, între
1825-46 jurat, respectiv jude al comitatului Timiş.

Karisch.
Karisch, alias Márton Szerviczky a fost înnobilat în anul 1802 de către regele
Francisc I. Familia, cunoscută mai ales sub numele de Sterviczky, are
proprietăţi în comitatul Torntal.
Blazon:

Kászonyi. (de Nagykászony/Plăieşii de Jos).


Gergely K. a fost confirmat nobil în anul 1617, proclamându-şi titlul la
06.11.1617 în comitetul Sătmar. Din familie Sándor a fost, din 01.02.1795 al
doilea notar al comitatului Torontal. Familia, care s-a stabilit în comitatul
Torontal, şi-a proclamat acolo şi titlul nobiliar, la 02.02.1795. Din 1804 Sándor
a fost notarul principal al comitatului Torontal. Fiul acestuia, Sándor II, a fost,
între 1822-31 subprefectul comitatului Torontal, în timp ce din generaţia
următoare Sándor III a cumpărat, în 1829, moşia de la Gad. Pál (*1885) a fost
notar la Neuzina.

Kászonyi (de Tótvárad/Vărădia de Mureş).


Familie originară din comitatul Arad. András, notarul principal al comitatului
Arad, a cumpărat de la trezorerie moşia de la Seceani, în anul 1781.

Kayser (de Gaád/Gad).


Veche familie de nobili, care a cumpărat, în 1811, localitatea Sculia. Din
familie István, Albert şi Elek au moşie la Gherteniş.
Blazon:
Kéler.
Familia a fost înnobilată la data de 11.12.1699. Din familie Ákos a fost
procurorul general al comitatului Torontal, iar fiul acestuia, Béla, a fost
secretarul prefectului comitatului Torontal.

Kenessey (de Kenese).


Familia, originară din comitatul Veszprém, s-a stabilit în comitatul Timiş în
secolul XIX. Din familie István a fost moşier la Măureni.
Blazon:

Keresztes (de Bánkfalva).


Familie înnobilată în anul 1662, titlul nobiliar fiind reconfirmat la 01.10.1774.
Din familie Antal a fost intendent cameral la Chişineu-Criş, iar fiul acestuia,
Antal (*1806-†1892) a proclamat titlul nobilar al familiei în comitatul Timiş, în
anul 1844.

Kisfaludy (de Kisfalud/Fântânele).


Strămoşul familie, Miklós K. (*1204-†1239) a fost prefect de Cenad, obţinând
proprietăţi în comitatul Timş, pe care le-a lăsat moştenire urmaşilor, care s-au
pierdut însă odată cu invazia tătarilor. După şase secole urmaşii familie s-au
stabilit din nou în comitatul Timiş. Dintre aceştia Zsigmond, Kálmán şi Miklós
s-au stabilit la Timişoara, primii doi au fost avocaţi, în timp ce Miklós a fost
subnotarul comitatului Timiş, fiind mai tîrziu judecător.

Kiss. (de Ittebe/Itebej şi Elemér/Elemir).


Familia, de origina armeană, a fost înnobilată la data de 07.10.1760, de către
regina Maria Terezia. După ce familia s-a stabilit în comitatul Torontal, a
cumpărat, în anul 1782, localităţile Novi Itebej şi Elemir de la trezorerie. Din
familie Miklós a fost, din 1844, moşier la Cătălina, ca şi Antal, care, între
1810-20, a fost subprefectul comitatului Torontal. Familia a primit titlul „de
Itebej şi Elemir” la 10.07.1807.
Blazon:

Klapka.
Strămoşul familiei, Károly K. (*1756), venind din Cehia, s-a stabilit în Banatul
de sud, unde a organizat şi supravegheat farmaciile taberelor militare. În 1794
a cumpărat, la Timişoara, farmacia „Vulturul Negru”. Fiul său, József, a
organizat, în 1805, revolta de la Timişoara, iar în 1819 a fost primar la
Timişoara, respectiv delegatul oraşului în 1825 şi între 1832-36. La
15.07.1841 a primit titlul de nobil al Ungariei. Din familie József (*1807-†1840)
a condus tipografia din Timişoara (fondată de tatăl său).
Blazon:

Klobusiczky (de Klobusicz/Klobušice).


Familia a fost înnobilată la data de 05.02.1638. Din familie János (*1837-
†1911) a fost deputat parlamentar şi moşier la Sculia.
Blazon:
Koczó.
Familia s-a stabilit în comitatul Torontal la începutul secolului XIX, János
Ignácz fiind, din 1809, moşier la Šurjan.

Koich.
Jefta K., negustor din Osijek, cumpărând moşia de la Firiteaz la 24.01.1783, a
primit în acelaşi timp şi titlul de nobil, titlu confirmat la data de 16.09.1802.
Urmaşii săi au vândut apoi moşia de la Firiteaz baronului György Sina.
Blazon:

Kormos (de Balaton).


Familia a fost proprietară în comitatul Timiş încă din anul 1437. Din familie
Béla (*1838-†1901), notar regal la Budapesta, avut moşii la Moraviţa,
Potporanj etc.

Kormuth (de Remete-Poganyest/Remetea-Pogănici).


Antal K. a fost înnobilat la data de 08.05.1838, în comitatul Cenad,
proclamându-şi titlul şi în comitatul Caraş, la 07.01.1841.
Blazon:
Koronghy (sau Koronghi).
Primarul din Timişoara, János Spechner, şi copii acestuia au fost înnobilaţi la
data de 09.02.1837 (cu care ocazie şi-au schimbat şi numele în Koronghy),
titlu proclamat şi în comitatul Timiş, în anul 1838. Familia are proprietăţi la
Bărăteaz.
Blazon:

Körtvélyessy (de Asguth/Podhorany).


Familia străveche, din care Lukács K. (*1247) şi urmaşii săi au fost proprietarii
localităţilor Körtvélyes şi Câmpulung (de Tisa). Din familie János Sándor s-a
stabilit la Măureni, proclamându-şi titlul nobiliar la data de 29.11.1813. Din
1828 a fost jude, din 1830 judecător la Curtea de Apel, apoi jude al comitatului
Timiş. Fiul său, Miklós (*1831-†1895), a fost judecător la Curtea de Apel
regală.

Kostyál (de Tarnó/Trnovo).


Familia a fost înnobilată la 18.06.1839. Din familie Antal (*1838) s-a stabilit la
Timşoara, fiind un timp preşedintele baroului din oraş.

Kőszeghy (de Remete/Remetea).


Familie originară din comitatul Trencin, figurând printre nobili la recensămîntul
din 1754-55. Din familie László a fost episcop de Cenad, iar fratele acestuia,
János, a fost, între 1790-95 subprefect secund al comitatului Timiş, iar între
1807-1809 prim-subprefect al comitatului. Încă de pe vremea când a fost
locţiitor de notar în comitatul Arad a cumpărat moşia de la Remetea (în 1781).
Kosztka,
Familia a fost înnobilată la data de 30.06.1693 de către regele Leopold I. Din
familie Ferencz-János a fost, în 1771, administrator al Banatului, iar János-
Teodor a fost director şi inginer şef al Sociatăţii de canalizare a fluviului Bega,
realizare pentru care a fost distins cu medalia de aur a societăţii. Dintre fii săi
Jakab a fost inginer şef în comitatul Arad, în timp ce Pál a fost inginerul şef al
comitatului Caraş.
Blazon:

Kovácsics (de Réthát/Tisa Nouă).


Familie originară din Croaţia, înnobilată la 08.07.1606 de către regele Rudolf.
Din familie Gáspár (†1829) a fost procuror al trezoreriei la Kula, iar fiul
acestuia, Gyula, a fost jude al comitatului Torontal. Gyula a fost acela care a
fost reînnobilat la data de 08.07.1866, reînnobilare confirmată la 01.12.1868,
ocazie cu care a primit şi titlul „de Réthát”. Fiul acestuia, Gyula a fost
preşedintele Orfelinatului din comitatul Timiş, al Asociaţiei de Pompieri şi al
Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor din Timişoara, vicepreşedintele
Asociaţiei de Cruce Roşie, fiind şi moşier la Tisa Nouă. Ágost és Ferencz au
fost juzi de raion.

Kövér (de Réthát/Tisa Nouă).


În anul 1781 Todor K. a cumpărat localitatea Tisa Nouă de la trezorerie, el şi
familia fiind înnobilată la data de 17.08.1804, de către regele Frederic I. Din
familie János a fost din 1834 subprefect al comitatului Timiş, fiind numit, în
1841, secretar la cancelaria Curţii Regale. Mai tîrziu a fost şi preşedintele
Tribunalului din Timişoara, apoi judecător la Curtea de Apel Regală. Lajos
(*1825-†1863) a fost locţiitor al procurorului comitatului Timiş, iar din 1851 a
devenit dramaturg şi redactor. Ákos a fost jude la Vinga.

Kukarics.
În prima jumătate a secolului XIX familia a avut proprietăţi la Gad.

Kussevich (baron de Szamobor/Samobor).


Péter K. a fost înnobilat la data de 08.06.1676, de către regele Leopold I. Emil
a primit şi titlul de baron la 04.06.1864, împreună cu titlul „de Samobor”.
Această ramură a familiei are proprietăţi în comitatul Torontal, la Checea.
Blazon:

Küttel.
Familie originară din Anglia, care a fost înnobilată la data de 28.12.1759 de
către Maria Terezia. Din familie Károly s-a stabilit la Timişoara, unde şi-a
proclamat titlul de nobil la 01.07.1841. El a fost, între 1859-61, respectiv 1867-
72 primarul oraşului Timişoara. Dintre fii săi Samu (*1860) a fost judecător la
Curtea de Apel, Árpád (*1867) a fost notar la Jebel, iar Károly (*1875) a fost
avocat.
Blazon:

Laczkovich (de Lőrinczkáta).


Fondatorul familiei, István L., a fost înnobilat în anul 1579. Unul dintre nepoţii
acestuia, István, s-a stabilit în comitatul Timiş în anul 1779, fiind numit jude al
raionului Vârşeţ. Acesta a cumpărat, în anul 1782, de la trezorerie moşia de la
Sângeorgiu, primind mai târziu, în schimb, localităţile Remetea şi Altringen. În
anul 1790 a fost numit subprefect al comitatului Timiş. Dintre fii săi István
(*1769-†1850) a fost judecător la Curtea de Apel a comitatului Timiş, iar
János a fost, din 1838, subprefectul comitatului şi, între 1839-40, delegat
parlamentar.
Blazon:
Landerer (de Füskút/Fiscut).
Tipograful din Bratislava, János-Mihály L. a fost înnobilat în anul 1797 şi a
primit danie localitatea Fiscut din comitatul Timiş.
Blazon:

Lázár (de Écska/Ecica).


Strămoşul familiei, Lukács L., a cumpărat de la trezorerie moşia de la Ecica,
în anul 1783. Dintre fii săi János a primit titlul de nobil la data de 10.05.1791,
preluând, în 1793, şi conducerea moşiei. El a construit şi biserica din Ecica.
Mihály şi József au primit, la 09.11.1804, şi titlul „de Ecica”. János a fost
subprefectul comitatului Torontal. Dintre urmaşi József a locuit şi la Timişoara,
în anii 1830-1840, figurând pe lista nobililor cu drept de vot din Comitatul
Timiş. În prima jumătate a secolului XIX familia a avut proprietăţi la Ecica,
Jankov Most, Klek, Lazarevo, Lukicevo şi Lukino Selo.

Lászlóffy.
Izsák L., căpitanul trupelor aflate la Porţile de Fier, a fost înnobilat la data de
20.11.1712 de către regele Karol III. Din familie László a fost arendaş la
Fegyvernek, iar fiul acestuia, Emanuel (*1811-†1858), şi-a proclamat titlul de
nobil în comitatul Timiş, în anul 1841. Din familie László (*1842) a fost
protopop la Vârşeţ, iar Emanuel (*1818), a fost jude al comitatului Caraş.
Dintre fii acestuia, Emanuel (*1865) a fost moşier, István (*1867) a fost notarul
principal al comitatului Timiş, în timp ce Béla (*1869) a fost judecător la
tribunalul din Timişoara.

Lazarovits (de Nagy- şi Kis-Szredistye/Malo- şi Veliko Srediste).


Familia, originară din Sârbia, s-a stabilit în anul 1803 la Kovin. Din familie
Golub a cumpărat de la trezorerie localităţile Malo- şi Veliko Sredişte, în anul
1823. Regele Ferdinand V a dat danie aceste localităţi familie, împreună cu
titlul de nobil, la 29.07.1841. Dintre urmaşi Vazul a fost, între 1866-69
subprefectul comitatului Timiş şi, până în 1876, prefectul oraşului Timişoara.
György (†1879) a fost moşier la Veliki Srediste.
Blazon:

Laitner (de Vecseháza/Petroasa Mare).


József şi János L. au primit la 31.03.1809 danie localitatea Petroasa Mare din
comitatul Caraş, fiind proclamaţi nobili la data de 22.10.1810, în acelaşi
comitat. Dintre urmaşi József a fost jude în comitatul Caraş.

Liebenberg (de Zsittin/Jitin).


Baronului Károly Liebenberg i s-a recunoscut titlul nobiliar în Ungaria, în anul
1715, titlu reconfirmat în anul 1827.
Blazon:

Lipthay (baron de Kisfalud).


Familie străveche, originară din comitatul Liptó. Din familie Antal (*1745-
†1800), general-locotenent imperial, cavaler al ordinului Maria Terezia, a
primit titlul de baron şi localităţile Lovrin şi Gottlob donaţie. Fiul acestuia,
Frigyes, şi-a proclamat titlul de baron în comitatul Torontal, la data de
30.08.1830. Familia a avut în continuare proprietăţi la Lovrin şi Gottlob.
Blazon:
Litsek (de Macsova/Maciova).
Familie originară din comitatele Veszprém şi Caraş. Familia a fost înnobilată
la data de 06.10.1828, şi şi-a proclamat titlul şi în comitatul Caraş, la
05.08.1829. Din familie Zsigmond a fost jude al comitatului Caraş, având în
proprietate localitatea Maciova.

Lonovics (de Krivina/Crivina).


Familia a locuit, printre altele, şi în comitatul Caraş. Fondatorul familiei, József
L. (*1793), a fost din 1834 episcop de Cenad, obţinând, la data de
06.07.1843, danie localitatea Crivina, proclamînd acest fapt şi în comitatul
Caraş, la 11.12.1843.
Blazon:

Lo-Presti (baron).
Familie originară din Spania. Din familie Lajos (*1767-†1832) a cumpărat, în
anul 1799 localităţile Merţişoara şi Corneşti, pentru care regele Francisc I a
emis scrisoare de danie la 28.05.1804. Dintre fii acestuia, Lajos a fost în 1861
notarul principal al comitatului Timiş, iar Árpád (*1828-†1879) a fost moşier la
Şoşdea.
Blazon:
Lovász (de Eötvenes/Utviniş).
Familie străveche, din care Mihály L. (†1778) a fost prefect cameral la Arad,
primind danie localitatea Utviniş în anul 1755. Dintre fii acestuia Zsigmond a
fost, din 1779 primul subprefect al comitatului Timiş, din 1787 comisar raional,
a primit danie localităţile Chesinţ (în 1801) şi Zădăreni (în 1802). Fratele
acestuia, Imre, a fost, între 1790-1808 subprefectul comitatului Arad
Blazon:

Lukács.
Familia a fost înnobilată la data de 03.06.1762, de către Maria Terezia. Din
familie Gergely a cumpărat localitatea Aga (vândută ulterior lui József Gall),
iar János (*1779-†1837) a avut în proprietate Vizma. Ignácz (*1811-†1890) a
fost notarul principal al comitatului Timiş.

Macskási (de Tinkova/Tincova).


Familie originară din Banat, din zona Caransebeş, unde strămoşii familiei au
fost kneji de Struza, urmaşii acestora primind danie două localităţi din zonă,
împreună cu titlul de nobil. În anul 1411 familia mai primeşte localităţile
Copăcele, Topla, Tincova, de la ultima primind şi titlul „de Tincova”. Aceste
proprietăţi au fost reconfirmate de regele Zsigmond, pentru meritele familiei în
luptele de la cetatea Golubaţ.
Blazon:
Madarassy (de Gojzesti/Goizeşti).
Titlul „de Goizeşti” vine de localitatea cu acelaşi nume din comitatul Caraş,
pentru care familia a primit dreptul de proprietate în secolul XIX.

Maithényi (baron de Kesselőkő).


Numele se trage de la cetatea Kesselőkő, care a fost donată familiei de către
regele Zsigmond în anul 1434. Din familie baronul Béla a fost moşier la
Socica.
Blazon:

Maldeghem (conte).
Familie originară din Olanda, care a primit titlul de baron la data de
13.07.1648, iar titlul de conte la 25.04.1685. O ramură a familiei a avut
proprietăţi la Novi Knezevac.

Malenicza (de Nagy-Gáj/Veliki Gaj).


Familie stabilită în comitatul Torontal, având proprietăţi la Valiki Gaj (de unde
li se trage şi numele) şi la Gaiu Mic, respectiv la Bojur/Traian Vuia.

Malenicza (de Sztamora/Stamora).


Din familie József M., judecător la Timişoara, a fost înnobilat de către Maria
Terezia, la 18.01.1773, primind şi titlul „de Stamora”. La data de 09.11.1782
familia a primit danie moşiile de la Veliki Gaj, de care au aparţinut şi terenurile
de la Gaiu Mic şi Ballad. Dintre urmaşi János a fost, în 1848, jude al
comitatului Timiş.
Malonyay (de Mutnik/Mâtnic).
Familia a fost înnobilată la data de 01.07.1825, proclamându-şi titlul şi în
comitatul Caraş, la 17.07.1826. Din familie Pál a fost moşier şi judecător la
Curtea de Apel în comitatul Caraş.
Blazon:

Manaszy (nobil şi baron de Hodony/Hodoni).


Familia, originară din Grecia, s-a stabilit în Transilvania, la Sibiu. György M. a
fost înnobilat la data de 08.01.1813, proclamându-şi titlul la 08.05.1813.
Cumpărând moşia de la Hodoni, el şi-a proclamat titlul şi în comitatul Timiş, la
04.05.1829. Regele Ferdinand V a recunoscut proprietatea de la Hodoni (la
01.12.1836), acordând lui György şi titlul „de Hodoni”. Dintre urmaşi György
(*1835-†1873) a fost deputatul parlamentar al raionului Becicherecu Mic, iar
un alt György a fost proprietar la Murani şi Giarmata, respectiv Gyula a fost
moşier la Clopodia.
Blazon:

Marczibányi (de Puchó/Puchov şi Csóka/Čoka).


Familie originară din comitatul Trencin, unde a primit danie localitatea Puchov
încă în anul 1469.. Din familie Lajos şi János au cumpărat localitatea Coka, la
începutul secolului XIX, fiind înmatriculaţi în rândul nobililor din comitatul
Torontal. În afară de Čoka au mai avut proprietăţi la Cernabara, Imretelek,
Monoştor, Teria şi Verbicza.
Blazon:
Marin (de Karánsebes/Caransebeş).
Petru M. şi rudele sale din Caransebeş au fost înnobilaţi în anul 1668 de către
regele Leopold I.

Markovits (de Zséna/Jena).


József M. a primit, în anul 1803, danie o parte a localităţii Jena, şi, cu aceaşi
ocazie a fost şi înnobilat. József a fost prefectul trezoreriei din Arad, iar fiul
său, tot József, a fost subprefectul comitatului Caraş, apoi jurat la Curtea de
Apel şi, mai târziu, la Tribunalul Suprem. Dintre urmaşi Zseney Mór este jurat
la Becicherec, iar alţii au proprietăţi la Jena, Criciova şi Prisaca, în comitatul
Caraş.
Blazon:

Marsinay (de Marsina/Mercina).


Familie originară din comitatul Caraş, care şi-a luat numele de la localitatea
Mercina, având proprietăţi în zonele Caransebeş, Mehadia, Almăj. O ramură a
familiei a fost înnobilată la data de 20.01.1640 de către regele Ferdinand II.
Blazon:
Marsovszky (de Marsova şi Jablonove).
Familie originară din comitatul Trencin, înnobilată în anul 1430. Din familie
György a fost, între 1756-80 subprefectul comitatului Cenad, iar fiul acestuia,
Ferencz (†1834), a fost locţiitorul subprefectului comitatului Timiş, şi, în fine,
Károly a fost (în 1848) jurat al comitatului Timiş.
Blazon:

Marton.
Familie originară din comitatul Vas, confirmându-şi titlul nobiliar la 18.06.1731.
Din familie Andor a fost preşedintele Societăţii Comerciale a comitatului
Torontal.

Medveczky (de Medvecze şi Kis-Besztercze).


Familie originară din comitatul Árva. Din familie János (†1869) a fost jude al
comitatului Timiş, apoi subprefectul comitatului. Fiul său (tot János) a fost
judecător regal la Aradu Nou. Antal şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul
Timiş în anul 1831, fiul acestuia, György, fiind jurat al comitatului.
Blazon:

Meskó (de Felsőkubin).


Din familie Ezekiel M. (†1861) s-a stabilit în comitatul Timiş, în anul 1815, fiind
între 1817-29 jurat, între 1829-41 judecător şi între 1845-48 funcţionar la
Biroul de Impozite. Dintre urmaşi Gyula a fost consilier al oraşului Timişoara,
Kálmán (†1888) a fost, între 1848-49 jude al comitatului Timiş şi moşier la
Mehala. Fiul acestuia, Béla a fost jurist şi consilier al oraşului Timişoara.
Blazon:

Mihailovics (de Jazembina).


Din familie Felix M. a fost directorul fermei de la Biled a episcopiei de Zagreb,
iar copii acestuia au fost înnobilaţi la data de 07.01.1842, primind danie
jumătatea moşiei de la Jazembina, ca şi titlul „de Jazembina”. Titlul şi dania
au fost proclamate în comitatul Torontal la 05.12.1842.

Milecz (de Tarnó/Trnovo şi Draskócz/Draskovce).


Familie străveche, care a primit deja în anul 1258 danie pe proprietăţile din
comitatul Túrócz. Din familie József (*1782-†1839) s-a stabilit în comitatul
Timş, fiind, din 1814 jurat, din 1820 judecător, iar din 1832 jude. Dintre fii săi
Kálmán a fost, între 1861-63 subprefect, iar Géza a fost în 1861 şeful
jandarmilor din comitatul Timiş.

Missics (de Zamobor).


Atanáz M., locuitor la Lipa, şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Timiş la
data de 11.02.1848. Fiul acestuia, János a fost în 1861 subprefectul
comitatului Timiş, iar între 1868-69 şi 1875-84 deputat parlamentar al oraşului
Timişoara. Din familie Szilárd a fost avocat la Lipova.

Mixich (de Alsó-Lukavecz/Doljni-Lukavec).


Familie originară din Croaţia, care s-a stabilit în comitatul Torontal în anul
1801. Din familie László şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Torontal, la
data de 01.08.1820. Familia a avut proprietăţi la Cenei.
Blazon:
Mocsonyi (de Foén/Foeni).
Familia a fost înnobilată la data de 28.02.1783 de către împăratul Josiph II,
titlu confirmat de către regele Francisc I la 10.05.1805. Titlul a fost proclamat
în comitatul Torontal în anul 1827. Din familie András a cumpărat, deja în
1782, localitatea Foeni de la trezorerie, care a rămas în proprietatea familiei
până in 1848. Dintre urmaşi Péter a fost în 1843 delegatul parlamentar al
comitatului Torontal, András a fost în 1845 jude al comitatului Torontal, iar
Antal a fost moşier la Foeni.
Blazon:

Molnár (de Parnó).


Familie originară din comitatul Zemplén, înnobilată la data de 03.05.1637. Din
familie Viktor a fost prefectul oraşului Timişoara, având proprietăţi la Clopodia.
Blazon:

Mozer.
Familie nobilă din comitatul Caraş-Severin. Din familie József M. a fost,
înainte de 1848, jude al comitatului Caraş, apoi notar. Familia are proprietăţi
la Lugoj, Bozovici, Fârliug, Bocşa, Moldova Nouă şi Tirol.

Muntyán (de Felső-Lapugy).


Din familie János şi Tamás M. s-au stabilit în comitatul Timiş, la Moşniţa,
proclamându-şi titlul nobiliar în comitat la data de 21.01.1828. Gyula (†1887),
cavaler al ordinului Franz Joseph, a fost jude în raionul Ciacova.

Murányi (de Murány).


József Kulterer a fost înnobilat la data de 06.09.1782 de către împăratul
Joseph II, primind în acelaşi timp şi dreptul de proprietate asupra localităţii
Pişchia. Familia şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Timiş la data de
02.09.1799. Din familie József a fost casierul principal al comitatului Timiş, iar
dintre urmaşi Ignácz a fost, din 04.04.1848 subprefectul comitatului până în
anul 1865, când a fost numit prefect. El a schimbat numele familiei în Murányi.
Blazon:

Muslay (de Borosjenő/Ineu).


Strămoşul familiei, Simon Antal M., a fost înnobilat la data de 02.09.1565,
primind, la 27.07.1567 danie localitatea Ineu. Din familie Antal (*1743-†1826)
a fost, între 1804-1808 locţiitorul prefectului comitatului Timiş, iar fiul acestuia,
László a fost, din 1808 subprefectul comitatului Timiş, şi a cumpărat, în 1834,
localitatea Recaş. Iar fiul acestuia, László (*1814-†1894) a fost jude în
comitatul Timiş.
Blazon:

Nagy.
În prima jumătate a secolului XIX familia a avut proprietăţi la Gad.

Nagy (de Eöttevény/Utvin).


Familia a fost înnobilată la data de 30.10.1625 de către regele Ferdinand II.
Din familie Ferencz, avocat cu domiciliul la Buziaş, şi-a proclamat titlul de
nobil la 15.05.1896 în comitatul Timiş.

Nagy (de Lelesz).


Din familie Ambrus N. a fost, în 1475, prefect al comitatului Timiş şi căpitanul
cetăţii Timişoara.

Nákó (conte de Nagy-Szentmiklós/Sânnicolau Mare).


Familie originară din Macedonia, de unde s-a mutat la Viena, apoi s-a stabilit
în Ungaria. Kristóf şi Cyrill, domiciliaţi la Viena, au cumpărat (la licitaţie)
Teremia Mare (în 1781), apoi, în 1782 localitatea Sânnicolau Mare. Ambii au
fost înnobilaţi la data de 27.02.1784, iar la 28.05.1784 au primit şi titlul „de
Sânnicolau Mare”. Din familie Sándor (*1785-†1848) a primit la 26.02.1813
titlul de conte. Fiul său, Kálmán (*1822-†1902), a fost, din 1877, deputatul
parlamentar al raionului Sânnicolau Mare. Dintre urmaşi János a fost, înainte
de 1848, proprietar la Cenad, Nakovo, Comloş, Constanţia, primind atestatul
de nobil la 08.04.1840, în comitatul Torontal, titlu proclamat şi în comitatul
Caraş. Fiica acestuia, Mileva, are proprietăţi la Cenad, Teremia Mare etc., şi a
construit, la Comloş, în 1891, o şcoală de fete, asemănătoare cu cele
funcţionând la Nakovo şi Teremia Mare.
Blazon:

Nátl (de Nátly).


Familie originară din comitatul Şopron, înnobilată la data de 12.02.1636 de
către regele Ferdinand II. Din familie Máté a fost, în 1815, preot la Giarmata.
József şi-a proclamat titlul de nobil şi în comitatul Timiş, la 22.09.1847. Dintre
urmaşii acestuia József a fost revizor şef la poşta din Timişoara, iar între
1848-49 director general al poştelor din Ungaria, fiul său fiind revizor şef al
poştelor şi serviciilor telegrafice. Familia are moşii la Újszentiván.

Nemeshegyi (de Jabuka).


Familia a cumpărat localitatea Jabuka în anul 1836, şi a fost înnobilată la data
de 26.10.1837.
Blazon:
Németh.
Familia a fost înnobilată la data de 07.04.1639 de către regele Ferdinand III.
Din familie Antal (*1846) a fost membru al instanţei legiuitoare a comitatului
Torontal, fiind şi moşier la Kikinda.

Niamessny (de Almánfalva).


Familia a fost înnobilată la data de 13.04.1578 de către regele Rudolf. Din
familie Antal s-a stabilit în comitatul Timiş, unde a fost intendantul moşiei de la
Giarmata. Fiul acestuia, Ignácz, a fost consilier al oraşului Timişoara, şi, între
1840-44, delegatul parlamentar al oraşului. Fratele său, György (*1797-
†1834), a fost jurat al comitatului Timiş. Dintre urmaşi Gyula a fost avocat, şi
procurorul şef al comitatului Timiş, între 1900-1904 preşedintele baroului din
Timişoara. István (†1892) a fost arhivistul oraşului Timişoara, Mihály (*1834-
†1901) a fost consilier regal şi notarul oraşului Biserica Albă şi, în sfârşit, fiul
acestuia (tot Mihály) a fost procurorul şef al oraşului Timişoara şi deputat
parlamentar.

Niczky (conte).
Familie străveche, originară din comitatele Sopron şi Vas. Kristóf N. (*1725-
†1787) a primit titlul de conte la data de 05.11.1756, şi a fost, între 1779-85
prefectul comitatului Timiş, primind şi titlul de „conte de Timiş”.
Blazon:

Nikolics (baron de Rudna).


Familie de origine sârbă, înnobilată la data de 26.03.1694 de către regele
Leopold I. Familia a cumpărat în anul 1782 moşiile de la Rudna şi şi-a
proclamat titlul nobiliar şi în comitatul Timiş, la 18.06.1811. Din familie János a
fost judecător la Curtea de Apel a comitatelor Torontal, Timiş şi Srijem şi a
adus mari servicii în timpul războaielor cu turcii şi francezii. Urmaşii au primit
titlul „de Rudna” de la regele Ferdinand V, la 21.05.1840, fiind ridicaţi şi la
rangul de baron la 18.11.1854. Feodor (*1836-†1903) a fost , din 1861,
deputat parlamentar al oraşului Meda, apoi, din 1865, deputat parlamentar al
raionului Jimbolia şi, între 1886-96 deputat parlamentar al oraşului Kikinda.
Dintre ceilalţi membri ai familiei Feodor (*1871) a fost moşier la Rudna,
Sándor (*1825-†1893) a fost directorul Societăţii de Regularizare a fluviilor
Bega şi Timiş, şi prefectul oraşelor Vârşeţ şi Pancevo. Deviza blazonului:
„Virtutum Nexu”
Blazon:

Nikolits (de Kékes/Secaş).


Familia a fost înnobilată la data de 21.05.1797, titlu proclamat de către Bazil şi
în comitatul Timiş la 03.01.1798. Fiul acestuia, Dániel, a fost între 1820-30
jude al comitatului Timiş, iar dintre urmaşi Emil şi Sándor au fost juzi în 1848
şi în 1861, apoi directorii poştei din Timişoara.

Novák.
Familie originară din comitatul Nitra, de unde s-a mutat în Transilvania, fiind
înnobilată în anul 1753 de către Maria Terezia. Din familie Ferencz a fost
notar la Petroman, şi şi-a proclamat titlul nobiliar în comitatul Timiş, în anul
1829. Danovák şi Antal au locuit la Ciacova, iar János a fost notarul comunei
Seceani, între 1830-48.
Blazon:
Nyéky.
Alias Knédly, şi-a confirmat titlul nobiliar la data de 18.07.1817, proclamând
acest titlu şi în comitatul Timiş la 05.04.1838. Din familie Albert a fost moşier
la Clopodia, fiind deputatul raionului Moravica în parlamentul din 1848. În
1849 a fost jude al raionului Vârseţ.
Blazon:

Odor.
Familie originară din comitatul Vas. Din familie Samu O. (†1904) a fost, între
1846-48 jurat al comitatului Timiş, între 1848-49 jude, iar din 1849 a fost numt
comisar al alimentaţiei publice pe teritoriul mai multor comitate. Între 1861-89
a fost preşedintele Curţii de Conturi a comitatului Timiş.

Ónossy (de Stomfa/Stupava).


Din familie Mátyás O. a fost înnobilat la data de 28.07.1842 de către regele
Ferdinand V, primind danie o parte a terenurilor de la Stupava, ca şi titlul „de
Stupava”. El şi-a proclamat titlul nobilar şi în comitatul Timiş, în anul 1844,
fiind, în 1861 deputat parlamentar al comunei Orţişoara, iar între 1867-83 al
raionului Moraviţa.

Orbók (de Kökös).


Familie originară din comitatul Trei Scaune, unii dintre ei stabilindu-se şi în
comitatul Caraş. Din familie János a fost jurat al comitatului Caraş, apoi jude,
proclamându-şi titlul nobiliar în comitatul Caraş la 08.05.1796. Dintre urmaşi
Erneszt a fost, din 1836, jude, având proprietăţi la Criciova (a fost împuşcat
din greşeală la o vânătoare). Dintre fii acestuia János a fost din 1845
judecător, iar Károly jurat al comitatului Caraş.

Ormós (de Csicser/Čičarovce).


Familie originară din comitatul Ung. Din familie András (†1842) a fost jude al
raionului Buziaş, iar József jude al comitatului Arad. Fiul acestuia, Zsigmond
(*1813-†1894), a fost, din 1838, subnotarul comitatului Timiş, din 1849 jude al
raionului Buziaş, din 1861 notarul principal al comitatului Timiş, între 1876-81
subprefect, iar între 1881-89 prefectul comitatului Timiş şi al oraşului
Timişoara. Dintre urmaşi Zsigmond (†1893) a fost din 1878 deputatul
parlamentar al raionului Becicherecu Mic, iar între 1883-89 subprefectul
comitatului Timiş.
Blazon vechi:

Blazon mai nou:

Osztoics (de Nagy- şi Kis-Semlak/Şemlacu Mare şi Şemlacu Mic).


Familie originară din Bosnia, de unde s-a stabilit în zona Novi Sad. Familia a
fost înnobilată la data de 07.03.1791 de către regele Leopold II. Din familie
Péter a fost casierul principal al oraşului Novi Sad şi, împreună cu György, au
cumpărat moşiile de la Şemlacu Mic şi Şamlacu Mare, primind, de la regele
Francisc I titlul „de Şemlacu Mare şi Şemlacu Mic”. Aceste titluri au fost
proclamate în comitatul Timiş în anul 1803. Dintre membrii familie stabiliţi în
comitatul Timiş János (*1792-†1856) a fost procurorul militar al comitatului
Timiş, Pál (*1815-†1886) a fost moşier la Sculia, György, (*1812-†1890) a fost
jude al comitatului Timiş, Péter (*1823-†1910) a fost, înainte de 1848, şi între
1867-83 jude al comitatului. Dintre copii acestuia Iván a fost avocat la Vârşeţ.
Blazon:

Ottlyk (de Ozorócz/Ozorovce şi Kochanócz/Kochanovce).


Una dintre familile cele mai vechi din Ungaria, care a primit danie Ozorovce
încă din timpul cruciadelor. Familia a fost reînnobilată la data de 18.08.1688
(confirmarea titlurilor din 1397 şi 1410) de către regele Leopold I, primind cu
această ocazie şi un nou blazon. Din familie Péter (*1858) s-a stabilit în
comitatul Timiş, la Izvin, fiind raportorul economic al comitatului Timş.
Blazon:

Pálfy.
Imre P. a fost înnobilat la data de 16.04.1795 de către regele Francisc I, titlu
proclamat în comitatul Torontal la 26.08.1795. Familia a primit danie o parte a
localităţii Gad, unde mai mulţi din familie au fost moşieri.

Palikutya, apoi Palikutsevnyi.


János P. a fost înnobilat la data de 14.08.1801, de către regele Francisc I, titlu
pe care l-a proclamat şi în comitatul Caraş, la 06.04.1802. Familia are
proprietăţi la Fârliug şi Dezeşti. Dintre urmaşi Péter a fost jude al comitatului
Caraş, şi din 1861 locţiitor al prefectului în comitatul Torontal.
Blazon:
Papházy alias Popovics.
Familia a fost înnobilată la data de 09.09.1791 de către regele Ludovic II. Din
familie György şi János şi-au proclamat titlul în comitatul Caraş, la
30.04.1821. Eufrosina P. a avut moşii la Secaş şi Checheş.
Blazon:

Pausz (de Ohaba-Lunga).


József P., judecător la Novi Sad, a primit titlul de nobil şi danie localitatea
Ohaba Lungă, la data de 10.08.1810, titlu pe care l-a proclamat şi în comitatul
Caraş, la 25.10.1810. Fiul acestuia, István, a fost jude al comitatului Caraş,
fiind şi proprietarul comunei Ohaba Lungă.

Pejacsevich (conte de Verőcze/Virovitica).


Familie originară din Slavonia, care a primit rangul de baron la începutul
secolului XVIII, iar la data de 22.07.1772 a primit titlul de conte. Din familie
János a fost înmatriculat în rândul nobililor din comitatul Torontal, iar Károly la
fel, în anul 1847.
Blazon:
Petko.
Familia a fost înnobilată în anul 1756 de către Maria Terezia. Din
familie János a fost jurat, apoi jude al comitatului Caraş, unde şi-a proclamat
titlul nobiliar la 06.04.1802. Familia are proprietăţi la Criciova.
Blazon:

Petrikovics.
Familia a avut titlu nobiliar încă la recensământul din anii 1754-55. Unul dintre
membrii familiei a fost inginer şef la Becicherecu Mare.

Petrovics.
József P. şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Torontal la data de
27.03.1822. Familia a avut proprietăţi la Konak şi Idvornik.

Petrovics (de Csudanovecz/Ciudanoviţa).


Vazul (Bazil) P. a fost înnobilat la data de 13.12.1832, primind şi danie
localitatea Ciudanoviţa din comitatul Caraş, titlu proclamat şi în comitatul
Caraş, la 24.04.1834. Familia a fost în continuare proprietară la Ciudanoviţa.

Piacsek (de Herés şi Oláhság).


Familie de nobili originară din comitatul Trencin, înnobilată la data de
20.08.1694 de către regele Leopold I. Miklós, care s-a stabilit în comitatul
Caraş, şi-a proclamat acolo titlul de nobil la 15.10.1782. El a fost, din 1788,
subprefect şi consilier regal. Titlul „de Herés şi Oláhság” vine de la localităţile
cu acelaşi nume din comitatul Caraş. Fiul acestuia, Pál, a fost, din 1859,
proprietarul comunelor amintite.
Blazon:
Pidoll (de Quintenbach).
Familie originară din Lorena, din care Ferencz a primit titlul de cavaler, la
data de 18.05.1714, familia primind şi rangul de baron la 24.06.1859. Familia
a avut moşii la Ferendia.
Blazon:

Piret (baron de Bihain).


Familie originară din Brabant, care şi-a confirmat titlul de nobil la data de
31.3.1783. Din familie Lajos (*1784-†1862) s-a stabilit la Elemir, familia având
proprietăţi şi la Velka Greda.
Blazon:

Porcia (duce şi conte de Brugnera şi Práta).


Familie originară din Friaul, primul strămoş cunoscut fiind Vecelletus, care a
fost în 1179 comandantul armatei patriarhului de Aquilea. La data de
19.11.1689 împăratul german a acordat contelui Antal Ferencz P. titlul de
duce. Dintre urmaşi Aladár s-a născut la Belinţ (1875), iar contele Lajos este
moşier la Fântânele.
Blazon:

Pottyondy.
Familie originară din comitatul Sopron, cu titlul de nobil confirmat la
recensământul din anii 1754-55. În prima jumătate a secolului XIX familia a
avut proprietăţi la Bogda.

Pozojevics sau Pozoevics.


Familia s-a stabilit în comitatul Torontal în primul deceniu al secolului XIX,
proclamându-şi titlul nobiliar în comitat la data de 18.06.1821. Familia a avut
proprietăţi la Radojevo.

Prónay (de Tót-Próna/Slovenské Pravno şi Blatnicza/Blatnica),


Una dintre cele mai vechi familii din comitatul Túrócz. Din familie Albert
(*1801-†1867) a fost moşier la Frumuşeni, iar János a fost proprietarul unei
părţi din Berecsău.
Blazon de nobil

Blazon de baron:
Pruzsinszky.
Din familie Miklós P. a avut proprietăţi la Folea, între 1830-1848.

Rácz (de Karánsebes/Caransebeş).


Familie originară din comitatul Timiş, din comuna Lipova, care, printre altele,
s-a stabilit şi în comitatul Caraş. Rácz, alias Mihalyesku Gergely a fost
înnobilat în anul 1667, titlu proclamat în comitatul Timiş în anul 1834.
Blazon:

Rácz (de Temesvár/Timişoara).


Timişoreanul József R., prefectul Camerei de Comerţ, a fost înnobilat la data
de 20.09.1826, în comitatul Arad, proclamându-şi titlul şi în comitatul Caraş, la
11.04.1839. În jurul anului 1857 a fost secretar al Camerei de Comerţ la
Timişoara.

Radisics (sau Radicsics, de Kutas).


Familie originară din Bosnia, înnobilată în anul 1791 de către Maria Terezia.
Din famlie Jenő (*1856), directorul Muzeului de Arte Decorative din
Budapesta, are proprietăţi la Pădureni.

Radonics.
Familie originară din comitatul Varaždin, care s-a stabilit în comitatul Torontal
în jurul anului 1802.
Blazon:
Rigyicsky (de Zgribesty/Zgribeşti).
Familie stabilită în comitatul Caraş, care a primit titlul de nobil şi danie
comuna Zgribeşti la 15.06.1837, proclamându-şi titlul la data de 08.01.1838.
Din familie Izidor s-a stabilit în comitatul Torontal, iar Pál în comitatul Caraş,
având, pe lângă Zgribeşti, proprietăţi şi la Zorlenţu Mare.

Rogendorff (conte).
Familie originară din Stiria, care a primit titlul de baron la data de 04.11.1480,
iar la 03.05.1521 titlurile „de Roggendorf şi Mollenburg”. Familia s-a stabilit, la
12.04.1669, în Cehia unde, la data de 16.04.1686 a primit şi titlul de conte.
Din familie József s-a stabilit în comitatul Torontal (între 1799-1802), unde a
avut proprietăţi la Konak şi la Idvor. Fiul acestuia, József Albert Ernő (*1784-†
1842), a înfiinţat localitatea Rogendorf, pe o parte a terenurilor luate de la
comuna Idvor. În anul 1886 familia a vândut proprietăţile de la Rogendorf, şi a
părăsit comitatul Torontal.
Blazon de baron:

Blazon de conte:

Rónay (de Zombor/Sombor).


Familie originară din Bavaria (sub numele de Oexel), unde a primit, pe
parcursul timpului, titlurile de nobil, baron şi conte. O ramură a familiei a locuit
şi în Tirol, de unde János Jakab s-a stabilit în Ungaria, unde familia a fost
înnobilată la data de 10.05.1714, titlu proclamat apoi, în mai multe rânduri, şi
în comitatul Torontal. Din familie József Mátyás a primit danie comuna
Kiszombor, împreună cu titlul de nobil, pe care l-a proclamat şi în comitatul
Torontal, la data de 09.09.1839. La 26.02.1846 familia a primit dreptul să îşi
schimbe numele în „Rónay”, cu titlul „de Zombor”. Din familie au fost mai mulţi
subprefecţi, prefecţi şi delegaţi parlamentari renumţi, în comitatele Cenad,
Csongrád şi Torontal. Din generaţiile mai noi Mihály (*1871) a fost ofiţer de
cavalerie, după care s-a stabilit la moşia sa din comitatul Timiş, desfăşurînd o
intensă activitate în domeniul agriculturii în întreg sudul Ungariei. Lajos
(*1821) a fost prefectul comitatului Torontal, ca şi Móricz (între 1871-76).
Dintre urmaşii acestora Ernő (*1852) a fost deputat parlamentar din partea
raionului Sânicolau Mare, Jenő (*1854) a fost prefectul comitatului Torontal
(între 1891-1902), din 1910 deputat parlamentar al raionului Comloşu Mare.
Blazon:

Roth (de Szepesbéla).


Gergely R., preşedintele Tribunalului din Kikinda, a primit titlul de nobil,
împreună cu titlul „de Szepesbéla”, la data de 16.05.1913, proclamându-şi
titlul în comitatul Torontal la 16.12.1913.

Rötth (de Gadócz).


În evul mediu familia a trăit în Braşov, fiind amintită în documente încă în anul
1496. Din familie József a cumpărat, la începutul secolului XIX, o parte a
localităţii Firiteaz. László a fost subprefectul comitatului Timiş, fiul acestuia,
László, fiind judecător.
Blazon:

Sántha.
Familia a fost înnobilată la data de 07.05.1655. O parte a familie s-a stabilit în
comitatul Torontal, astfel Gyula s-a stabilit, în 1875, la Dolaţ, de unde s-a
mutat la Ilangea. Fiul acestuia a fost moşier la Meda.

Schulpe (de Törökkanizsa/Novi Kneževac).


Familia a fost înnobilată la data de 27.07.1866, titlu confirmat la 09.10.1876,
când au primit şi titlul „de Novi Knezevac”. Familia, originară din Westfalia, s-a
stabilit la mijlocul secolului XIX la Novi Knezevac. Din familie Vilmos şi Alfonz
sînt moşieri la Novi Knezevac.
Blazon:

Schuster.
Familia a fost înnobilată la data de 28.10.1741, de către Maria Terezia. Mai
mulţi membri ai familiei au locuit la Timişoara.
Blazon:

Sebastiány (de Remete-Poganyest/Remetea-Pogănici).


Familia a primit danie regală localitatea Remetea-Pogănici din comitatul
Caraş, având proprietăţi şi la Pogăneşti.
Blazon:
Sermage (conte de Szomszédvár/Podsused şi Medvegrad).
Familie originară din Franţa, care a primit titlul de baron la 09.12.1720, iar la
09.12.1749 titlul de conte. În prima jumătate a secolului XIX familia a avut
proprietăţi la Gherteniş.
Blazon:

Simonsich (de Banjaluka şi Nahács/Nahac).


Familie originară din Bosnia, din Banja Luka, fiind înnobilată la data de
20.10.1565, titlu reconfirmat la 15.06.1647, cu care ocazie a fost modificat şi
blazonul. În anul 1842 o parte a familiei s-a stabilit în comitatul Torontal, dintre
aceştia Géza a fost notar la Sânicolau Mare, iar Béla a fost notar comunal la
Vâlcani.
Blazon (din 1565):

Blazon (din 1647):


Sina (baron de Hódos/Hodoş şi Kizdia/Coşarii).
Familie originară din Bosnia. Din familie György a fost înnobilat la data de
03.04.1818. Fii săi, György Simon (*1782-†1856) şi János (*1804-†1869), au
primit, în anul 1831, titlul de baron, titlu confirmat la 29.03.1832. În prima
jumătate a secolului XIX familia a avut proprietăţi la Tormac, Calacea,
Orţişoara, Hodoş şi Coşarii. Deviza blazonului este „Servare Intaminatum”.
Blazon:

Sissányi.
La origine a fost Hadsimihal-Sissani. Familia a fost înnobilată la data de
12.10.1798, iar la 04.01.1799 a primit şi titlul „de Novi Becej”. Titlul nobiliar a
fost proclamat în comitatul Torontal la 22.04.1799, unde familia a avut
proprietăţi la Novi Becej şi împrejurimi.
Blazon:

Sivó.
János S. a primit danie localitatea Bunea, din comitatul Caraş, la data de
30.07.1830, împreună cu titlul de nobil, titlu pe care l-a proclamat la adunarea
generală a comitatului Caraş la data de 06.08.1832. Familia a fost şi în
continuare proprietară la Bunea.

Somogyi (de Perlak/Prelog).


Mihály S. a fost înnobilat la data de 09.02.1667, titlu pe care l-a proclamat la
24.06.1667. Din familie Henrik şi-a proclamat titlul de nobil şi în comitatul
Timiş, la data de 22.11.1819. Gyula a fost din 1897 jude al comitatului Timiş,
iar Iván (†1907) a fost notar la Timişoara.
Blazon:

Stanislavits.
Familia, originară din Bulgaria, a fost înnobilată la data de 29.12.1745 de
către Maria Terezia. Din familie György a fost subprefectul comitatului Arad,
fiul acestuia, János fiind subnotar al oraşului Vinga. El şi-a proclamat titlul de
nobil în comitatul Timiş la data de 18.06.1832. Deviza blazonului: „P. R. E. F.”
(pro Rege et Fide).
Blazon:

Sternthal (de Nagypél/Pilu).


Timişoreanul Salamon S. a fost înnobilat la data de 16.11.1904, proclamându-
şi titlul în comitatul Timiş la 07.05.1906, şi la 24.10.1906 la Arad.

Susich (de Horvát Kécse).


Familie originară din Croaţia, înnobilată la data de 03.06.1564. O parte a
familiei s-a stabilit în comitatul Torontal, la începutul secolului XIX, iar de aici
unii au plecat mai departe, în comitatele Timiş, Caraş şi Hunedoara. Károly,
notar la Caransebeş, a fost confirmat nobil la 29.04.1910, primind şi titlul
„de Horvát Kécse”, respectiv blazonul de nobil.

Sváby. (de Svábócz/Svabovce şi Tóthfalu/Totovo Selo).


Primii strămoşi cunoscuţi ai familiei, Detre şi Leonhard, au primit în anul 1263
danie localitatea Totovo Selo. Familia figurează deja printre nobili la
recensământul din anii 1754-55. Din familie Gyula a fost şef de gară la
Comloşu Mare.

Szabó (originar Kőrösy-Szabó).


Familia a fost înnobilată în anul 1690 de către regele Leopold I. Cu timpul
membrii ai familiei s-au stabilit, printre altele, şi în comitatele Timiş, Caraş şi
Torontal. Din familie Ödön a fost jude la Timişoara, iar Ferencz diriginte poştal
la Tomaševac.

Szabó (de Kis-Hind/Malé Chyndice).


Familia a fost înnobilată la data de 15.06.1677. Din familie Ferencz a fost jude
al comitatului Timiş, cumpărând, în anul 1783, localitatea Sintar de la
trezorerie. El şi-a proclamat titlul de nobil în comitatul Timiş în anul 1793.
Dintre urmaşi Ferencz (*1853) a fost şi el moşier la Sintar, iar Pál a fost
consilier al oraşului Timişoara.

Szabó (de Sóskút).


György Sz. a primit titlul de nobil la data de 17.02.1635. Dintre urmaşi János,
după confirmarea titlului, şi-a proclamat acest titlu şi în comitatul Timiş, în anul
1811. Dintre urmaşii acestuia Antal a fost din 1823 jude al raionului Vârşeţ,
din 1840 subprefect, din 1847 delegat parlamentar, iar între 1861-62 locţiitorul
prefectului în comitatul Timiş. Fiul acestuia, Miklós (*1836-†1873, a fost, după
1867, jude al comitatului Timiş.

Szalay (de Kis-Kámon).


Familie originară din comitatul Vas, strămoşul familiei, András fiind înnobilat în
anul 1623. Din familie Géza a fost moşier la Voiteg.

Szántó.
Familia a fost înnobilată la data de 05.10.1628 de către regele Ferdinand II.
Din familie János şi-a proclamat titlul nobiliar în comitatul Timiş la data de
20.06.1838 fiind, la început, subnotar, apoi, din 1848 notar principal şi între
1863-66 subprefect al comitatului Timiş. Fiul său, Dániel, a fost din 1872
inginerul şef al comitatului Timiş, iar celălalt fiu, János, a fost notar la
Giarmata.
Szápáry (de Muraszombat/Murska Sobota, Széchy-Szigeti şi Szápár).
Familie originară din comitatul Veszprém, primind titlul de conte la data de
28.12.1722. Din familie József (†1822) a cumpărat de la trezorerie localitatea
Igriş, apoi, în 1807, şi localitatea Sânpetru Mare. Moşiile sale au fost
moştenite de urmaşi, până când ultimul dintre aceştia, Pál, a vândut toate
proprietăţile bisericii greco-catolice din Arad.
Blazon:

Szerényi (alias Solus).


Ferencz Sz. a primit la data de 20.07.1840 titlul de nobil şi danie localitatea
Criciova din comitatul Caraş, titlu proclamat în comitatul Caraş la data de
12.10.1841. El a fost notarul principal al comitatului, în 1847 delegat
parlamentar, din 1858 consilier la Tribunal. Fratele acestuia, Antal, a fost jude,
a emigrat în Statele Unite (a murit la New York).

Szerviczky.
Márk Sz., domiciliat la Novi Sad, a cumpărat la licitaţie comuna Novi
Knezevac, primind, la data de 07.11.1783 şi titlul „de Törökkanizsai/Novi
Knezevac”, fiind trecut în rândul nobililor din comitatul Torontal (în anul 1795).
Din familie Sándor şi-a proclamat şi el titlul nobiliar în comitatul Torontal, la
06.06.1843.
Blazon:

Szirmay (de Karánsebes/Caransebeş).


Familia a fost înnobilată la data de 18.01.1653.
Blazon:
Szőllősy (de Felsőszőllős/Horny Vinodol).
Familie originară din comitatul Nitra, din Horny Vinodol. Din familie János
(*1772) s-a stabilit primul în comitatul Torontal, şi a fost judecător al raionului
Comloşu Mare, participînd şi la organizarea răscoalei nobililor din anul 1809.
Un alt membru al familiei, Lajos (*1787-†1868), figurează în 1809 în lista
nobililor din comitatul Torontal, ca locotenent al răsculaţilor. Mai târziu a fost
jurat al comitatului la Kikinda şi Novi Knezevac, şi funcţionar vamal. Dintre fii
acestuia György (*1814-†1870) a fost funcţionar la prima Casă de Economii
din Timişoara, Ernő (*1818-†1887) a obţinut în 1842 diploma de avocat şi a
fost jurat al comitatului Torontal, fiind ales, în 1848, judecător. Între 1849-70 a
fost intendantul moşiei de la Zitişte, iar mai târziu directorul fermei episcopale
de la Biled. Dintre fii săi István (*1852) a fost avocat şi procurorul militar al
Lugojului, iar Kálmán (*1857), inginer fiind, a fost, din 1911 inginerul oraşului
Becicherecu Mare (a publicat, în 1910, o istorie a familiei).
Blazon:

Szőke.
Sámuel Sz., notarul principal al oraşului Arad, a fost înnobilat la data de
29.07.1831, proclamându-şi titlul în comitatul Arad la 07.12.1831. Din familie
Károly a fost, în 1848 şi 1861 subprefectul comitatului Arad şi, în aceiaşi ani,
deputatul parlamentar al raionului Pecica. Un alt Károly a fost judecător la
Curtea de Apel Regală, şi a locuit la Modoş.

Sztojanovics.
Familia a fost înnobilată la data de 26.07.1792, proclamându-şi titlul în
comitatul Torontal la 04.03.1793. Din familie Fülöp a fost locţiitor de protopop
la Kikinda.

Sztojánovits (baron de Latzunás/Lăţunaş).


Familie de origine sârbă, înnobilată la data de 08.05.1835, când a primit şi
danie localitatea Lăţunaş, respectiv titlul de baron la data de 06.03.1860. Din
familie György (*1864) a fost moşier la Gherman şi deputat parlamentar,
respectiv Iván (*1866) a fost moşier la Lăţunaş, şi deputat parlamentar.
Deviza blazonului: „Aude et fide”.
Blazon:

Tajnay (de Tajna şi Tiszahegyes/Idoş).


Familie originară din comitatul Barş, înnobilată probabil în anul 1560. În anul
1796 a primit danie o parte a localităţii Idoş, proclamându-şi titlul de nobil în
comitatul Torontal la data de 22.09.1796. Familia a avut proprietăţi la Idoş.
Blazon:

Tagányi (de Oszlány/Oslany).


Locotenent-colonelul János T. a fost înnobilat la data de 03.04.1894. El s-a
născut la Denta, la 01.05.1845, fiind fiul silvicultorului şef al pădurilor
trezoreriei.

Tallián (nobil şi baron de Vizek).


Familie originară din comitatul Sopron, numele „de Vizek” venind de la
localitatea cu acelaşi nume din comitat. Actul original de înnobilare s-a
pierdut, aşa că titlul nobiliar al familiei a fost confirmat la 01.01.1610 de către
regele Matei II, împreună cu titlul „de Vizek”. Din familie János Pál a primit
titlul de baron la 07.02.1876 (pentru Austria), respectiv în anul 1897 şi pentru
Ungaria, cu titlul „de Bélaháza”. András (†1876) s-a stabilit la Novi Knezevac,
proclamându-şi titlul de nobil în comitatul Torontal la 17.02.1866. Fiul
acestuia, Béla (*1851), a fost, din 1880, jude al comitatului Torontal, notar
principal, apoi subprefect, fiind, din anul 1896, deputatul parlamentar al
raionului Novi Knezevac, unde a fost şi moşier.
Blazon:

Telbisz (de Óbesenyő/Dudeştii Vechi).


Imre T., jurist, notar regal la Timişoara, moşier la Mehala şi Lovrin, a fost
înnobilat în anul 1912, primind şi titlul „de Dudeştii Vechi”.

Termatsits.
Familia a fost înnobilată la data de 26.03.1840, şi, în acelaşi timp, şi danie
comuna Birda, proclamându-şi titlul de nobil în comitatul Timiş la 19.08.1840.

Theodor (de Pestyere/Peştere)


Întemeietorul familiei, Konstantin T., a cumpărat de la trezorerie comuna
Peştere din comitatul Caraş, primind danie localitatea la 06.08.1830, cu care
ocazie a fost şi înnobilat, primind titlul „de Peştere”. Fiul său a fost în
continuare proprietar la Peştere.

Thúróczy (de Alsó-Köröskény/Dolné Krškany).


Familie străveche originară din comitatul Nitra. Din familie János a fost
proprietarul unei părţi a moşiei din comuna Seceani, care a rămas şi în
continuare în proprietatea familiei. În afară de aceasta, familia a mai avut
proprietăţi şi la Cruceni.
Blazon:
Timáry.
Familie originară din comitatul Heves, înnobilată la data de 08.07.1654 de
către regele Ferdinand III. Din famile András s-a stabilit în comitatul Timiş, în
anul 1814, fiind ales jurat al comitatului. Imre (†1888) a fost moşier la Topolia.

Tokody.
Familia a fost înnobilată la data de 03.02.1746. În anul 1821 familia a primit
titlul „de Sânandrei”, împreună cu danie asupra unei părţi a comunei
Sânandrei. Din familie Bertalan, care a fost procuror la Lipova, şi fiul acestuia
Ödön şi-au proclamat titlul de nobil în comitatul Timiş la data de 11.06.1847.
Jenő a fost preot la Timişoara.

Tormássy (de Alsebes).


Lőrincz T. a fost înnobilat în anul 1700. În anul 1796 familia s-a stabilit în
comitatul Timiş, unde a avut proprietăţi la Naidăş. Din familie József a fost, din
1830, subprefectul comitatului Timiş. Dintre urmaşi Kálmán (†1873) a fost, din
1848, judecător, apoi colonel de armată, din 1861 a fost ales din nou
judecător. Mihály (†1875) a fost, din 05.04.1848, locţiitor de judecător, mai
târziu deputat. Dintre fii săi Aladár a fost notar la Hodoş.
Blazon:

Tóth (de Székely).


Familia a fost înnobilată la data de 30.12.1634 de către regele Ferdinand II,
ca urmare a meritelor pe câmpul de luptă. Din familie Károly a moştenit o
parte a comunei Seceani. Fiul acestuia, născut la Seceani, a fost, între 1871-
73, Ministru de Interne.
Tököly (de Kevermes/Vermeş şi Vizes/Vodnic).
Familia a fost înnobilată la data de 16.03.1706 de către regele Iosif I. În 1724
familia a primit danie fermele de la Vermeş şi Vodnic. Din familie Péter a fost
subprefectul, apoi prefectul comitatului Cenad, având moşii la Bencecu de
Jos, Bencecu de Sus, Buzad, Blumenthal, Fibiş şi Charlottenburg.
Blazon:

Török (de Telekes).


Familie străveche, care s-a stabilit în comitatele Bratislava şi Nitra. Din familie
Imre a fost, din 1891, procurorul general al comitatului Cenad. Dintre urmaşi
Andor a locuit la Timişoara, iar Zoltán a avut fermă la Crna Bara, în comitatul
Torontal.

Trattner (de Petróza/Petroasa).


Strămoşul familiei, János Tamás T. a fost tipograf în mai multe oraşe mari,
unde, mai târziu, a deschis şi 18 librării, fiind numit de Maria Terezia tipograful
curţii. Împăratul Francisc I i-a acordat rangul de cavaler imperial, primind de la
regele Leopold II şi titlul de nobil al Ungariei, în anul 1791. Din familie Mátyás
a primit danie de la regele Francisc I comuna Petroasa din comitatul Caraş, la
data de 30.06.1819, proclamându-şi titlul de nobil în comitatul Caraş la
30.09.1822. Fiul acestuia, János-Tamás a fost judecător la Curtea de Apel al
comitatului Caraş.
Blazon:
Trifunátz.
Demeter T. a fost înnobilat la data de 21.06.1816, cu titlul „de Báttfai”, titlu
proclamat şi în comitatul Torontal, la 03.09.1816.

Ullmann.
Familia a fost înnobilată la data de 02.12.1825, având proprietăţi la Cruceni,
în comitatul Timiş.

Urbán (de Monyoró).


Familie originară din comitatul Arad, din care Gyula şi-a proclamat titlul de
nobil în comitatul Torontal la data de 17.11.1845. Din familie Iván a fost
prefectul oraşului Arad, având proprietăţi la Novi Becei.

Uzbasich (la origine Juzbasich).


Una dintre familiile care, în anul 1801, s-au stabilit în comitatul Torontal, la
Checea. Din familie Gáspár a fost jude al raionului Cenei, având moşii la
Checea şi Cenei.
Blazon:

Várkonyi.
István V., judecător al comitatului Timş şi-a proclamat titlul de nobil în comitat
la data de 06.05.1735. Fiul acestuia, Ádám, a fost între 1832-41 notarul
principal al comitatului, între 1839-40 delegat parlamentar, iar între 1841-45
subprefectul comitatului Timiş.

Vinczehidy (de Vinczehid).


Izidor V., directorul Casei de Economii de la Kikinda a fost înnobilat, primind şi
titlul „de Vinczehíd”, la data de 06.05.1885, pentru merite politice şi culturale
şi, mai ales, pentru înfiinţarea liceului maghiar din localitate. Fiul acestuia,
Ernő (*1870), a fost notarul principal al comitatului Torontal, iar Dezső (*1877)
a fost avocat.

Vrányi (de Vrány/Vrani)


Argirius V. a cumpărat de la trezorerie localitatea Vrani în comitatul Caraş,
obţinînd drept urmare şi titlul nobiliar, ca şi titlul „de Vrani”, în anul 1826. El şi-
a proclamat titlul de nobil în comitatul Caraş la data de 15.12.1828. Familia a
fost în continuare proprietara localităţii Vrani.

Vuchetich (de Briny/Brinje şi Csene/Cenei).


Familie originară din Croaţia, înnobilată la data de 29.04.1625. Încă la
14.08.1698 au primit danie moşia şi anexele acesteia de la Brinje, Farkas fiind
şi căpitanul cetăţii de la Brinje. În anul 1820 a primit, în schimbul moşiilor din
Croaţia, comuna Cenei, stabilindu-se în comitatul Torontal, unde şi-a
proclamat titlul nobiliar la data de 11.05.1829. Din familie György (†1876) a
fost jude al raionului Jimbolia, apoi judecător raional. István a fost judecător la
Periam, Ödön a fost avocat la Biled, Iván avocat la Jasa Tomic, iar István a
fost preot la Meda. Deviz blazonului: „Pedes et eques”.
Blazon:

Vukovics.
Familia a fost înnobilată la data de 03.06.1791 de către regele Leopold II. Din
familie Szabbás, fondatorul liceului sârbesc din Novi Sad a primit, la
09.12.1802 şi titlul „de Beregszov”, în timp ce Katalin a fost din 1838
proprietară la Beregsău. Un alt membru al familiei, Sebő (*1811-†1872), a fost
subnotar al comitatului Timiş, apoi judecător, iar din 1848 subprefect. Fiul
acestuia, Gábor, a locuit în comitatul Caraş-Severin.
Blazon:

Wimpffen.
Strămoşul familiei (Domonkos W.) a fost înnobilat la data de 18.08.1555,
urmaşii acestuia primind şi rangul de baron, la 13.08.1658, iar în anul 1797 şi
rangul de conte. Din familie Viktor Egyed (*1834-†1897), consilier al Curţii şi
directorul general al Oficiului Telegrafic Imperial, căsătorindu-se cu baronesa
Anastazia de Sina (*1838-†1889), a devenit şi proprietarul tuturor moşiilor
familiei Sina din comitatele Timiş şi Torontal. Fiul acestuia, Siegfried (*1865),
care a primit la 03.10.1902 rangul de conta al Ungariei, a avut proprietăţi la
Bencecu de Jos, Buzad, Bencecu de Sus, Kizdia, Charlotenburg şi Fibiş,
fratele acestuia, Simon, având moşie la Beba Veche.
Blazon (de baron):

Wodianer (de Kapriora/Căprioara).


Sámuel W., comerciant, a fost înnobilat în anul 1844, primind danie localitatea
Căprioara, la data de 02.07.1844, proclamându-şi titlul de nobil în comitatul
Caraş la 11.06.1845. Angrosistul Sámuel, administratorul Societăţii vapoarelor
cu aburi de pe Dunăre, a fost ridicat la rangul de baron în anul 1863.

Woracziczky (conte de Woracziczk, baron de Pabienitz).


Familie străveche, cunoscută încă din anul 803, locuind în cetatea Pabienitz.
Familia a fost înnobilată la data de 02.08.1704, fiind ridicată la rangul de conte
în anul 1726 (în Cehia). Dintre urmaşi Henrik (*1825-†1899) s-a stabilit în
comitatul Timiş, la Mănăştur. Dintre fii acestuia János (*1857) a fost moşier la
Mănăştur şi Mailat.

Zelenski (conte de Zelanka).


Familie străveche, originară din Polonia. Din familie Ferencz a fost ridicat la
rangul de conte la data de 05.03.1801. László (*1809-†1863) s-a stabilit în
comuna Neudorf. Fiul acestuia, Róbert (*1850) a fost moşier la Neudorf,
având proprietăţi şi la Utvin, Şiştarovăţ şi în alte comune.
Blazon:
Zichy Ferraris (conte).
Familie originară din comitatul Bratislava. La data de 12.04.1811 familia a
primit dreptul să folosească numele Zichy-Ferraris şi să unească blazoanele
familiilor Zichy şi Ferraris. Din familie Ferencz a avut proprietăţi la Novi
Kozarci, Banatski Novi Selo, Seultourn şi Toba Mare. Dintre urmaşi Viktor
(*1842-†1880) a avut moşii la Novi Kozaric şi Toba Mare şi Mică, moşii pe
care le-a vândut baronului Cirill Billot. Ágost a avut proprietăţi la Rusko Selo,
Andor la Pesac.
Blazon:

Zoldy (de Zold/Zolt).


Familia a fost înnobilată la data de 10.07.1845 de către regele Ferdinand V.
Din familie Mihály (*1837) a fost moşier la Lazarevo.
Blazon:

Bibliografie:
Lendvai Miklós: Temes vármegye nemes családai I-III. - Reiszig Ede:
Torontál vármegye nemes családai - J. Siebmacher's allgem.
Wappenbuch: Der Adel von Ungarn. - Stammbuch des blühenden und
abgestorbenen Adels in Deutschland. - Nagy Iván: Magyarország
családai I - XIII. k. - Magyar nemzetségi zsebkönyv: I. Főrangú családok,
nemes családok. - Dr. Illéssy-Pettkó: Királyi könyvek. - Kempelen Béla:
Magyar Nemesi Almanach. - Gothaisches Genealogisches Taschenbuch
der Gräflichen Häuser 1910. évf. - Turul 1883. - 1911. évf. - Nagy Iván
családtört. értesítő I-III. - Lendvai Miklós adatai Temes vármegye
levéltárából.

S-ar putea să vă placă și