Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mortalitatea infantilă este o componentă importantă a mortalităţii generale şi cel mai bun
indicator al dezvoltării socio-economice.
Speranţa de viaţă la naştere este cel mai folosit indicator prin care se reprezintă numărul
mediu de ani pe care un nou născut îi poate trăi în condiţiile intensităţii mortalităţii pe
vârste.
În România, cele mai multe decese se înregistrează în rândul prematurilor. Principalul risc
de mortalitate infantilă este dat de născuţii sub 2500 grame, a căror rată de deces a fost în
2011 de 53,0‰. Greutatea mică la naştere este dată de factori cum ar fi: malnutriţia sau
starea de sănătate precară a mamei, lipsa controalelor prenatale şi a planificării familiale
Alţi factori de risc: vârsta de peste 40 ani a mamei şi gradul redus de şcolarizare al acesteia.
Specialiștii constată faptul că româncele, în special cele din mediul rural, nu merg la
medic pe parcursul sarcinii şi nu fac testele necesare pentru a vedea dacă vor naşte sau nu
copii cu probleme de sănătate ori înainte de termen.
România înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii infantile în rândul statelor
membre ale UE. Desi mortalitatea infantila a avut o evoluție deșcendentă, aceasta se
mentine la cote ridicate, valoarea ratei fiind de 9 la mie faţă de media europeană, care
este de doar 3,1 la mie (valori de două ori peste media UE).
Nivelul scăzut al accesului la serviciile medicale, al educaţiei mamei şi veniturile reduse
determină ca decesele copiilor sub 1 an să fie mai mare în mediul rural (9,5‰), față de
mediul urban (5,8‰).
Acest indicator sugereaza faptul ca tara noastră se află în continuare în topul ţărilor
europene care nu au grijă de mame pe parcursul sarcinii şi nici de copii, mai ales dacă
aceştia se nasc premature
• În perioada 1990-2012, numărul deceselor copiilor sub 1 an s-a redus, în 2012 fiind de
aproximativ 5 ori mai mic decât la începutul perioadei.
Speranţa de viaţă la naştere a unei populaţii este determinată, în mare măsură, de şansele de
supravieţuire a nou-născutului în primul an de viaţă.
Numărul de ani pe care îi trăiește, în medie, un om, este reflectat de ceea ce determină
sănătatea sa, și anume: alimentație, condiții de locuit, asistență medicală, îmbrăcăminte,
nivel cultural, sănătatea mediului ambiant, context social, relațiile sociale.
O femeie din România trăieşte, în medie, 78,7 ani, în timp ce speranţa de viaţă a unui
bărbat născut în România este de 71,6 ani, potrivit datelor aferente anului 2013.
Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace, care au un venit disponibil pe
adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor
disponibile, în totalul populației.
Nivelul sărăciei și al excluziunii sociale din România este printre cele mai ridicate din
Uniunea Europeană, în special în rândul copiilor și al romilor, se arată în Raportul de ţară
al României pe 2016, elaborate de Comisia Europeană.
Cu toate acestea se situează printre statele membre UE care, între 2008 și 2014, au
realizat cele mai mari progrese în privința reducerii riscului de sărăcie și excludere
socială, în condițiile în care acest risc a scăzut cu patru puncte procentuale, o reducere
mai mare la nivelul Uniunii, de 5,8 puncte procentuale, fiind înregistrată doar în Polonia.
Rata analfabetismului
Motivele principale pentru care rata analfabetismul este atat de ridicata in Romania par a
fi saracia, dar si lipsa de educatie a parintilor care nu înteleg importanta scolii.
Conform datelor de pe CIA.gov, varsta medie a persoanelor care pot sa citeasca si sa
scrie este de peste 15 ani. De asemenea, 1.2% din populatia Romaniei nu stie sa citeasca sau sa
scrie.
Un baiat isi petrece 14 ani pe bancile scolii, iar o fata 15 ani.
România face parte din categoria statelor europene care ţin un prag de salariu minim.
Măsura avantajează angajaţii, care încasează mai mulţi bani de la societăţile la care lucrează, însă
dezavantajează firmele private, care, pe lângă cei câțiva zeci de lei în plus pe care îi plătesc
propriilor angajaţi, trebuie să achite la stat şi mai mulți bani sub forma unor impozite și
contribuții ce decurg dintr-un salariu brut mai mare, impus de către stat.