De ce s-a numit Bucurestiul ,,Micul Paris"

Adrian Majuru,

Probabil ca aceasta intrebare a avut deja multe raspunsuri. Unul dintre ele ar trebui sa aiba o dubla trimitere: una
umana, antropologica, si alta de ambient, arhitectura. Cele doua repere se intrepatrund desi confruntarea dintre
vechi si nou la inceputul secolului al XIX-lea a fost adesea agresiva.

Modernizarea Bucurestilor s-a desfasurat cu rapiditate intr-o singura generatie. Explozia a comprimat timpul iar
saltul in istorie a fost urias: din evul mediu s-a ajuns la un invelis cotidian european, fragil la inceput si apoi, cu
trecerea deceniilor, consistenta culturala a devenit tot mai prezenta.

Inceputurile au fost deschise de cartile lui Voltaire ,,cel urat de Dumnezeu" sau de ,,Contractul social" al lui
Rousseau, care circulau prin Valahia tinerelor generatii, inca de la finalul secolului al XVIII-lea, in traducere
valaha!

Importul de europenitate l-au adus incepand cu anii 1806-1812 ofiterii armatei ruse, in mare parte de origine
etnica scandinava sau germana. Realitatea a prins contur in perioada urmatoare, indeosebi dupa 1830, cand
Bucurestiul, precum si Valahia, s-a aflat cativa ani sub administratie ruseasca.
 De subliniat insa ca armata tarista avea in mare parte ofiteri si subofiteri de origine central-europeana,
scandinava si mai putin vest-europeana (intre care si multi francezi). Nobilii rusi aflati in armata, indiferent de
rang, vorbeau fluent franceza sau germana. Acestia au dominat viata politica, sociala si culturala a
Bucurestiului, determinand chiar si schimbarea modului de viata, vestimentatia, comportamentul inaltei societati
moldo-valahe de pana la 1850.

Modelele de viata europeana au fost introduse la Bucuresti, atat de tinerii valahi care veneau de la studii de la
Paris, Viena, Berlin etc., cat mai ales datorita imigrantilor din Europa Centrala si de Apus, care au venit la
Bucuresti in cursul secolului al XIX-lea. Acestia din urma reprezentau un panel profesional destul de larg, de la
servitori la prosperi oameni de afaceri sau diplomati. Multi intelectuali francezi au dat un tonus cultural foarte
dinamic societatii bucurestene precum Frederic Damme sau Ulysse de Marsillac.

Orasul se schimba in cele mai detaliate repere urbanistice iar vestimentatia, gesturile, accesoriile cotidiene
devin aidoma celor de la Paris. Limba franceza era vorbita frecvent pe strada si pe anumite paliere sociale,
includem aici si o mare parte din middle class.

Franceza isi incepe cariera ca limba de salon pentru ca apoi sa devina un fel de lingua franca a paturilor sociale
cultivate; limba romana nu era ingaduita de la un anumit nivel social, fiind considerata drept o limba a
oamenilor simpli. Situatia se schimba incepand cu anii 1867-1870, cand tanara principesa a Romaniei, Elisabeta
de Wied, imbraca la baluri si serate costumul traditional romanesc, multe femei din inalta societate de atunci
preluindu-i exemplul.

Secolul al XIX-lea, cu prelungirea lui de pana la 1914-1916, a fost predominant francez in cultura, arhitecura si
reperele cotidiene generale bucurestene. Limba franceza se vorbea pe strada, in cafenele si restaurante, intalniri
mai mult sau mai putin publice, era un etalon cultural de bun simt al oricarui bucurestean, care dorea sa apartina
unui anumit status social.

Ei bine, aceasta schimbare spectaculoasa de imagine si mentalitate, pentru un bulgar, sarb, albanez sau croat in
comparatie cu tarile lor din Balcani aflate inca in componenta spatiului oriental al imperiului turcesc, a dus la
aparitia sintagmei de ,,Micul Paris" pentru Bucuresti. Pentru majoritatea negustorilor si liber-profesionistilor
balcanici, adevaratul Paris era prea indepartat si prea costisitor si de aceea, in Bucurestiul europenizat, au
descoperit un Paris miniatural. De aici vine denumirea de ,,Micul Paris", din uimirea smulsa calatorilor
balcanici de un Bucuresti, care s-a schimbat cu repeziciune, eliminand puntile care-l legau de Orient si Balcani,
pentru a se lega de Europa prin modelul cultural francez, de la vestimentatie si limba, la arhitectura si
preocupari cotidiene. Sintagma apare treptat in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea si se impune in jurul
anilor 1900. Bucurestiul se diferentia foarte mult de orasele balcanice, precum Sofia, Atena sau Belgrad, prin
eleganta, delicatetea si impetuozitatea cu care se schimbase intr-un oras european, si care preluase aproape
chirurgical parti ale Parisului contemporan. Pentru bucurestenii de atunci, sintagma de ,,Micul Paris" valora mai
putin, ei cunoscand foarte bine faliile sociale dintre centru si periferia inca oriental-balcanica. Avand un centru
exclusiv european exista o reala sansa de schimbare pentru toate periferiile insalubre, fapt inceput cu greu si
timid la inceputul anilor'30.

,,Micul Paris" si-a trait clipele de glorie iar ceea ce a dat consistenta acelei epoci si poreclei care a renumit-o, se
mai pastreaza astazi partial in inelul central al orasului: case, magazine, palate, edificii publice etc, multe dintre
ele proiectate de arhitecti francezi precum Albert Galleron, Cassian Bernard, Xavier Villacrosse sau Paul
Gottereau.