4/18/2020 Alte probleme nerezolvate în filosofie - SetThings

Alte probleme nerezolvate în filosofie

de Nicolae Sfetcu | postat în: Filozofie | 0

Etică

Norocul moral
Problema norocului moral este că unii oameni se nasc, trăiesc și experimentează circumstanțe care par să-și
schimbe culpabilitatea morală atunci când toți ceilalți factori rămân identici.

De exemplu, un caz de noroc moral circumstanțial: o persoană săracă se naște într-o familie săracă și nu are altă
modalitate de a se hrăni astfel decât să-și fure mâncarea. O altă persoană, născută într-o familie foarte bogată, face
foarte puțin, dar are mâncare suficientă și nu are nevoie să fure pentru a o obține. Săracul ar trebui să fie mai
vinovat din punct de vedere moral decât persoana bogată? La urma urmei, nu este vina acestei persoane că s-au
născut în astfel de circumstanțe, ci o chestiune de „noroc”.

Un caz înrudit este norocul moral rezultat. De exemplu, două persoane se comportă într-un mod moral culpabil, cum
ar fi condusul neglijent, dar ajung să producă daune inegale: una lovește un pieton și îl omoară, în timp ce cealaltă
nu. Faptul că un șofer a provocat un deces, iar celălalt nu, face parte din acțiunile intenționate ale șoferilor; totuși,
majoritatea observatorilor ar atribui o vină mai mare șoferului care a ucis.

Întrebarea fundamentală a norocului moral este modul în care responsabilitatea noastră morală este schimbată de
factori asupra cărora nu avem control.

Cunoașterea morală
Sunt posibile fapte morale, în ce constau și cum ajungem să le cunoaștem? Corectitudinea și greșeala par tipuri
ciudate de entități, și diferite de proprietățile obișnuite ale lucrurilor din lume, cum ar fi umezeala, roșul sau
soliditatea. Richmond Campbell a prezentat aceste tipuri de probleme în articolul său de enciclopedie Epistemologia
morală.

În particular, el consideră trei explicații alternative ale faptelor morale ca: teologice, (supranaturale, poruncile lui
Dumnezeu); non-naturale (bazate pe intuiții); sau pur și simplu proprietăți naturale (cum ar fi scopul plăcerii sau
fericirii). Există argumente convingătoare împotriva fiecăruia dintre aceste conturi alternative, susține el și nu a
existat nicio a patra alternativă propusă. Deci existența cunoștințelor morale și a faptelor morale rămâne dubioasă și
are nevoie de investigații suplimentare. Însă cunoștințele morale presupun deja un rol important în gândirea noastră
de zi cu zi, în sistemele noastre juridice și în investigațiile penale.

Filosofia matematicii

Obiecte matematice
Ce sunt numerele, seturile, grupurile, punctele etc.? Sunt obiecte reale sau sunt pur și simplu relații care există
neapărat în toate structurile? Deși există multe puncte de vedere disparate cu privire la ceea ce este un obiect
matematic, discuția poate fi împărțită aproximativ în două școli de gândire opuse: platonismul, care afirmă că
obiectele matematice sunt reale, și formalismul, care afirmă că obiectele matematice sunt doar construcții formale.
Această dispută poate fi mai bine înțeleasă atunci când se iau în considerare exemple specifice, cum ar fi „ipoteza
continuumului”. Ipoteza continuumului a fost dovedită independent de axiomele Zermelo-Fraenkel ale teoriei
seturilor, deci în cadrul acestui sistem, propoziția nu poate fi dovedită adevărată și nici falsă. Prin urmare, un
https://www.setthings.com/ro/alte-probleme-nerezolvate-in-filosofie/?fbclid=IwAR3QYE9FBINjHY4fKP2HbvXEfI2tJb_o31NhRgcksPoTt2FUoNVc-Z_C… 1/4
4/18/2020 Alte probleme nerezolvate în filosofie - SetThings

formalist ar spune că ipoteza continuumului nu este nici adevărată, nici falsă, decât dacă rafinați mai departe
contextul întrebării. Un platonist ar afirma însă că există sau nu există un set transfinit cu o cardinalitate mai mică
decât continuul, dar mai mare decât orice set numărabil. Deci, indiferent dacă s-a dovedit că acesta nu a fost
dovedit, platonistul ar susține că există totuși un răspuns.

Metafizică
De ce există ceva mai degrabă decât nimic
Întrebarea de ce ar exista ceva, în loc de nimic, a fost ridicată sau comentată de filosofi, inclusiv Gottfried Wilhelm
Leibniz, Martin Heidegger – care a numit-o întrebarea fundamentală a metafizicii – și Ludwig Wittgenstein.
Întrebarea este generală, mai degrabă decât cu privire la existența a ceva specific, cum ar fi universul / universurile,
Big Bang-ul, legi matematice, legi fizice, timp, conștiință sau Dumnezeu.

Problema universalelor
Problema universalelor se referă la întrebarea dacă proprietățile există și, dacă da, care sunt acestea. Proprietățile
sunt calități sau relații pe care două sau mai multe entități le au în comun. Diferitele tipuri de proprietăți, cum ar fi
calitățile și relațiile, sunt denumite universale. De exemplu, ne putem imagina trei suporturi de pahare pe o masă
care au în comun calitatea de a fi circulare sau de a exemplifica circularitatea, sau două fiice care au în
comun ființele de sex ale urmașilor lui Frank. Există multe astfel de proprietăți, cum ar fi ființă umană, roșie, masculin
sau feminină, lichidă, mare sau mică, mai înaltă decât tatăl etc. în realitate sau doar în gând, vorbire și vedere.

Problema universalelor se referă la o serie de întrebări în relație strânsă nu numai cu metafizica, ci, cu logica și
epistemologia, toate în eforturile de a înțelege modul în care gândirea universalelor are o legătură cu cele ale
proprietăților singulare.

Principiul individualizării
Legat de problema universalelor, principiul individualizării este ceea ce individualizează universalele.

Paradoxul soriților
Altfel cunoscut sub numele de „paradoxul mormanului”, întrebarea privește modul în care cineva definește un „lucru”.
Se mai poate considera că balotul de fân rămâne un balot de fân dacă îndepărtați un pai? Dacă da, rămâne un balot
de fân dacă mai îndepărtați încă un pai? Dacă continuați în acest fel, veți epuiza în cele din urmă întregul balot de
fân, iar întrebarea este: la ce moment nu se mai poate considera că a rămas un balot de fân? În timp ce aceasta
poate părea inițial o problemă superficială, ea pătrunde până la probleme fundamentale cu privire la modul în care
definim obiectele. Acest lucru este similar cu paradoxul lui Theus și falimentul continuumului.

Paradoxul lui Theus

Cunoscut și sub numele de Nava lui Tezeu, acesta este un paradox clasic pe prima ramură a metafizicii, Ontologia
(filozofia existenței și identității). Paradoxul se desfășoară astfel: A existat marea corabie a lui Tezeu care a fost
formată din 100 de părți. Fiecare parte are o singură piesă de înlocuire corespunzătoare în depozitul navei. Nava
pornește apoi într-o călătorie. Nava navighează prin ape infestate cu monștri și în fiecare zi, o singură piesă este
deteriorată și trebuie înlocuită. În a suta zi, nava navighează înapoi în port, călătoria finalizată. Pe parcursul acestei
călătorii, totul de pe navă a fost înlocuit. Deci, nava care ajunge înapoi acasă mai este nava lui Tezeu sau nu?

https://www.setthings.com/ro/alte-probleme-nerezolvate-in-filosofie/?fbclid=IwAR3QYE9FBINjHY4fKP2HbvXEfI2tJb_o31NhRgcksPoTt2FUoNVc-Z_C… 2/4
4/18/2020 Alte probleme nerezolvate în filosofie - SetThings

Dacă da, luați în considerare acest lucru: piesele originale distruse sunt reparate și reasamblate. Este aceasta nava
lui Tezeu sau nu? Dacă nu, să numim nava care ajunge în port „Argo”. În ce moment (în timpul călătoriei) a devenit
echipajul din Tezeu echipajul lui Argo? Și ce navă navighează în ziua a cincizecea?

Acest paradox este o variantă minoră a Paradoxului soriților de mai sus și are multe variații în sine. Ambele părți ale
paradoxului au argumente convingătoare și contra-argumente, deși nimeni nu este aproape de a-l dovedi complet.

Implicații materiale
Oamenii au o idee destul de clară ce înseamnă dacă-atunci. Cu toate acestea, în logica formală, implicația materială
definește dacă-atunci, care nu este în concordanță cu înțelegerea comună a condiționalelor. În logică formală,
afirmația „Dacă astăzi este sâmbătă, atunci 1 + 1 = 2” este adevărată. Cu toate acestea, „1 + 1 = 2” este adevărat
indiferent de conținutul antecedentului; nu este necesară o relație cauzală sau semnificativă. Afirmația în ansamblu
trebuie să fie adevărată, deoarece 1 + 1 = 2 nu poate fi falsă. (Dacă s-ar putea, atunci într-o anumită sâmbătă, la fel
s-ar putea și declarația). Logica formală s-a arătat extrem de utilă în formalizarea argumentării, raționamentului
filosofic și matematici. Discrepanța dintre implicația materială și concepția generală a condiționalelor este totuși un
subiect de investigație intensă: dacă este vorba despre o inadecvare a logicii formale, a unei ambiguități a limbajului
obișnuit, sau cum s-a susținut de H. P. Grice, că nu există nicio discrepanță.

Filosofia minții
Problema minte-corp
Problema minte-corp este problema determinării relației dintre corpul uman și mintea umană. Pozițiile filozofice
asupra acestei întrebări sunt, în general, bazate fie pe o reducere de la una la alta, fie pe o credință în coexistența
discretă a ambelor. Această problemă este de obicei exemplificată de Descartes, care a susținut o imagine dualistă.
Problema de aici constă în stabilirea modului în care mintea și corpul comunică într-un cadru dualist. Neurobiologia
și emergența au complicat și mai mult problema, permițând funcțiilor materiale ale minții să fie o reprezentare a unor
aspecte suplimentare care apar din proprietățile mecaniciste ale creierului. În esență, creierul încetează să mai
genereze gânduri conștiente; capacitatea de a restabili un astfel de model rămâne un mister pentru știință și este un
subiect al cercetărilor actuale.

Cogniție și inteligența artificială

Această problemă definește de fapt un câmp, cu toate că urmările sale sunt specifice și ușor de declarat. În primul
rând, care sunt criteriile pentru inteligență? Care sunt componentele necesare pentru definirea conștiinței? În al
doilea rând, cum poate testa un observator extern pentru aceste criterii? „Testul Turing” este adesea citat ca un test
prototip de inteligență, deși este considerat aproape universal ca insuficient. Aceasta implică o conversație între o
ființă simțitoare și o mașină, iar dacă ființa nu poate spune că vorbește cu o mașină, este considerată inteligentă. O
mașină bine pregătită, însă, teoretic și-ar putea „papagaliza” drumul prin test. Acest lucru ridică problema corolară
dacă este posibilă crearea artificială a conștiinței (de obicei în contextul computerelor sau mașinilor) și despre cum
se poate ajunge la o mimică bine antrenată pornind de la o entitate simțitoare.

Gândirea importantă în acest domeniu include, în special, camera chineză a lui John Searle, critica non-cognitivistă
a lui Hubert Dreyfus, precum și lucrările lui Hilary Putnam asupra funcționalismului.

Un domeniu înrudit este etica inteligenței artificiale, care abordează astfel de probleme precum existența
personalității morale a inteligenței artificiale, posibilitatea obligațiilor morale față de inteligența artificială (de exemplu,
dreptul de a nu fi oprit un sistem informatic posibil simțitor) și problema creării de inteligență artificială care se
comportă etic față de oameni și de alții.

Problema dificilă a conștiinței

https://www.setthings.com/ro/alte-probleme-nerezolvate-in-filosofie/?fbclid=IwAR3QYE9FBINjHY4fKP2HbvXEfI2tJb_o31NhRgcksPoTt2FUoNVc-Z_C… 3/4
4/18/2020 Alte probleme nerezolvate în filosofie - SetThings

Problema dificilă a conștiinței este întrebarea ce este conștiința și de ce avem conștiință, spre deosebire de a fi
zombi filozofici. Adjectivul „dificil” este de a contrasta cu problemele de conștiință „ușoare”, care încearcă să explice
mecanismele conștiinței („de ce„ versus „cum”, sau cauza finală față de cauza eficientă). Problema dificilă a
conștiinței este aceea de a pune problema dacă toate ființele suferă o experiență de conștiință, mai degrabă decât
să se pună la îndoială cosmetica neurologică a ființelor.

Filosofia științei
Problema inducției
Intuitiv, se pare că cunoaștem anumite lucruri cu o certitudine absolută, completă, totală, de nezdruncinat. De
exemplu, dacă călătoriți în zona arctică și atingeți un aisberg, știți că veți simți frig. Aceste lucruri pe care le
cunoaștem din experiență sunt cunoscute prin inducție. Problema inducției pe scurt; (1) orice afirmație inductivă
(precum soarele va răsări mâine) poate fi arătată deductiv doar dacă se presupune că natura este uniformă. (2)
singura modalitate de a arăta că natura este uniformă este folosind inducția. Astfel, inducția nu poate fi justificată
deductiv.

Problema demarcării
„Problema demarcării” este o expresie introdusă de Karl Popper pentru a face referire la „problema găsirii unui
criteriu care să ne permită să distingem între științele empirice, pe de o parte, și matematica și logica, precum și
sistemele„ metafizice” de cealaltă parte”. Popper atribuie această problemă lui Kant. Deși Popper menționează
matematica și logica, alți filosofi se concentrează pe distingerea științei de metafizică.

Realism
Există o lume independentă de credințele și reprezentările umane? Este o astfel de lume empiric accesibilă, sau o
astfel de lume ar fi pentru totdeauna dincolo de limitele simțului uman și, prin urmare, de necunoscut? Activitatea și
agentul uman pot schimba structura obiectivă a lumii? Aceste întrebări continuă să primească multă atenție în
filozofia științei. Un „da” clar la prima întrebare este un semn distinctiv al perspectivei realismului științific. Filozofii
precum Bas van Fraassen au răspunsuri importante și interesante la a doua întrebare. În plus față de axa de
dezbatere realism vs. empirism, există o axă a realismului vs. constructivismului social care încinge multe pasiuni
academice. În ceea ce privește a treia întrebare, „Teama de cunoaștere: împotriva relativității și constructivismului”, a
lui Paul Boghossian, este o critică puternică a constructivismului social, de exemplu. Construcția socială a ce? a lui
Ian Hacking constituie o critică mai moderată a constructivismului, care clarifică în mod util polisemia confuză a
termenului „constructivism”.

Metafilosofie
Progresul filosofic
Are loc progresul filosofic? Este posibil?

https://www.setthings.com/ro/alte-probleme-nerezolvate-in-filosofie/?fbclid=IwAR3QYE9FBINjHY4fKP2HbvXEfI2tJb_o31NhRgcksPoTt2FUoNVc-Z_C… 4/4