ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE

Conf. dr. Olga-Odetta Duma

Obiective educaţionale
 După studierea acestui capitol, studenţii vor fi capabili să:
 descrie componentele îngrijirilor primare de sănătate;
 descrie Strategia „Sănătatea pentru Toţi în Secolul 21”- obiectivul 15
 enunţe principiile de bază ale îngrijirilor primare de sănătate formulate în Declaraţia de la
Alma-Ata;
 înţeleagă rolul medicului în furnizarea de îngrijiri primare de sănătate.

Definiţie
Îngrijirile primare de sănătate constau din activităţi şi servicii preventive, curative,
recuperatorii şi de promovare, furnizate membrilor comunităţii şi reprezintă primul contact al
acestora cu sistemul de îngrijiri de sănătate dintr-o ţară.
Conferinţa Internaţională asupra Îngrijirilor Primare de Sănătate desfăşurată sub egida
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNICEF la Alma-Ata în fosta URSS pe 12 septembrie 1978, a
lansat o definiţie mai cuprinzătoare: „Îngrijirile primare de sănătate sunt îngrijiri esenţiale de
sănătate bazate pe metode şi tehnologii practice, pertinente din punct de vedere ştiinţific şi
acceptabile din punct de vedere social care să fie accesibile tuturor indivizilor şi familiilor din
comunitate, la un cost pe care comunitatea şi ţara poate să îşi permită să îl menţină în fiecare
etapă de dezvoltare, în spiritul încrederii în sine şi al autodeterminării”.
In Romania, Îngrijirile Primare de Sănătate sunt furnizate, in principal, de medicii de
familie si de serviciile de Asistenta medicală comunitara.
Asistenta medicală comunitara cuprinde activităţi şi servicii de sănătate organizate la
nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea
menţinerii acestuia în propriul mediu de viata şi care se acorda în sistem integrat cu serviciile
sociale. Beneficiarul serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara este comunitatea
dintr-o arie geografică definită (judeţul, oraşul, comuna, satul), în mod deosebit categoriile de
persoane vulnerabile.

Serviciile şi activităţile de asistenta medicală comunitara sunt derulate de următoarele

categorii profesionale:
a) asistent social;
b) asistent medical comunitar;
 c) dietetician comunitar ;
d) mediator sanitar;
e) asistent medical comunitar de psihiatrie;
f) asistent medical de îngrijiri la domiciliu.

Principii de bază
Principiile de bază ale îngrijirilor primare de sănătate au fost formulate în Declaraţia de la
Alma-Ata şi anume:
 echitatea definită în termeni de accesibilitate universală şi de acoperire cu servicii în
funcţie de nevoi;
 implicarea comunităţii şi a individului în promovarea propriei sănătăţi;
 concentrarea asupra activităţii de prevenire;
 utilizarea de tehnologii corespunzătoare;
 abordarea multisectorială a problemelor de sănătate.

Echitatea
Echitatea este principiul central al îngrijirilor primare de sănătate, scopul fundamental
fiind acela de a asigura accesibilitatea universală la resursele şi serviciile disponibile şi de a realiza
o acoperire corespunzătoare a celor mai importante nevoi de sănătate ale populaţiei.
Acces egal la îngrijiri înseamnă că nu există diferenţieri între indivizi legate de sex, vârstă,
etnie, rasă, profesie, categorie socială, religie, convingeri politice, orientare sexuală sau stare de
sănătate.

Implicarea comunităţii
Mobilizarea comunităţii se bazează pe încredere în propriile forţe şi pe autofinanţare pentru
unele servicii de sănătate, punând un mai mare accent pe creşterea capacităţii indivizilor de a-şi
rezolva problemele şi de a promova schimbări comportamentale cu potenţial sanogen.
Eforturile de implicare a comunităţii atrag după sine şi o descentralizare în luarea deciziilor
şi o mai bună implementare a programelor de sănătate.
Mobilizarea socială presupune o informare prealabilă corectă şi completă şi ulterior o
motivare a membrilor comunităţii cu scopul dezvoltării responsabilităţilor şi iniţiativei locale. Prin
neimplicare, indivizii şi comunităţile riscă să adopte o atitudine pasivă, de dependenţă şi să nu fie
antrenaţi în luarea unor decizii importante pentru ei.
Concentrarea asupra activităţii de prevenire
Acest principiu se axează pe influenţarea nivelului educativ-sanitar şi pe mobilizarea
comunităţii pentru unele activităţi cum ar fi de pildă, imunizările. Deoarece prevenirea este vitală
pentru rezolvarea de perspectivă a problemelor comunităţii, dar nu oferă răspuns la problemele
individuale de moment, serviciile preventive trebuie să coexiste cu cele curative.
Utilizarea de tehnologii corespunzătoare
Odată cu dezvoltarea serviciilor de sănătate a apărut o disproporţionată creştere a
cheltuielilor orientate către un număr mic de indivizi selectaţi nu după clasa socială sau starea
materială cum poate părea la o primă vedere, ci după criterii care ţin de tehnologia medicală
avansată.
Conceptul de „Sănătate pentru Toţi” lansat de OMS în urmă cu peste 30 de ani şi devenit
obiectiv principal al politicilor de sănătate peste tot în lume, impune ca tehnologiile medicale
utilizate să fie pertinente din punct de vedere ştiinţific, să fie acceptate de populaţie, eficiente sub
aspectul costului, ieftine şi disponibile pe plan local.
Tehnologiile corespunzătoare presupun o maximizare a eficacităţii şi o minimizare a
costurilor.Noile tehnologii care susţin îngrijirile primare de sănătate sunt larg răspândite: vaccinuri,
terapia de rehidratare orală, noi medicamente, progrese în raportarea datelor, etc.
Termenul de „tehnologie” semnifică în acelaşi timp aparatură şi echipamente, dar şi
cunoştinţe, informaţii, protocoale de lucru şi aptitudini, toate combinate pentru a obţine beneficii.
Noua abordare tehnologică a bolilor şi a serviciilor medicale nu ia suficient în considerare
aspectele sociale, economice şi politice ale vieţii.

Cooperarea intersectorială
Starea de sănătate este influenţată, atât pozitiv cât şi negativ, de o serie de factori ca de
pildă: condiţiile de la locul de muncă, din locuinţă şi din mediul de reşedinţă, ce acţionează prin
factorii fizici, chimici şi biologici şi condiţiile socio-economice.
În felul acesta, îngrijirile primare de sănătate implică în afara sectorului sanitar, toate
sectoarele conexe, care pot afecta bunăstarea comunităţii, cu precădere agricultura, zootehnia,
industria, educaţia, construcţia de locuinţe, lucrările publice, comunicaţiile, ş.a.
Abordarea multisectorială încorporează eforturi coordonate de mare amploare din partea a
numeroase sectoare pentru a rezolva probleme ca sărăcia, creşterea populaţiei, migraţia,
degradarea mediului, educaţia şi procurarea mijloacelor minime de trai.
În concluzie, sistemul de îngrijiri primare din fiecare ţară ar trebui să furnizeze o gamă
largă de servicii de promovare a sănătăţii, servicii curative, de recuperare şi de susţinere pentru a
acoperi nevoile sanitare de bază ale populaţiei şi pentru a acorda o atenţie specială indivizilor
supuşi unor factori de risc şi grupurilor vulnerabile.

Componentele de bază ale îngrijirilor primare de sănătate

În cadrul îngrijirilor primare de sănătate se descriu următoarele opt domenii de bază:
1. Educaţia referitoare la problemele de sănătate, prevenirea şi controlul lor.
2. Promovarea unei alimentaţii corecte, asigurarea cu apă potabilă şi alimente în cantitate
adecvate şi o sanitaţie de bază.
3. Imunizarea împotriva bolilor infecţioase majore.
4. Îngrijirea mamei şi copilului, inclusiv planning familial.
5. Prevenirea şi controlul bolilor cu caracter endemic.
6. Tratamentul corespunzător al bolilor curente şi traumatismelor.
7. Asigurarea cu medicamente esenţiale.
8. Promovarea sănătăţii mintale.

Educaţia referitoare la problemele de sănătate, prevenirea şi controlul lor

Obiectivele programului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii "Sănătate pentru toţi", consideră
educaţia a fi prima componentă a prevenţiei, controlului şi a îngrijirilor primare de sănătate.
Atenţia constantă care se acordă în multe ţări educaţiei pentru sănătate, a căpătat în ultimii ani o
relevanţă specială, prin aceea că ea devine tot mai mult o resursă de ameliorare a calităţii vieţii
care, influenţând conduitele oamenilor, vizează îmbunătăţirea sănătăţii lor sub toate aspectele.
Educaţia pentru sănătate reprezintă o alternativă pentru sănătatea indivizilor, oferită
acestora pentru a adopta un comportament anume, într-o conjunctură anume de mediu social şi
încărcătură psihică. Se deosebeşte esenţial de educaţia sanitară, prin faptul că nu îşi propune numai
promovarea unor simple deprinderi de igienă şi sanitaţie. De altfel, este general considerat că
prevenţia cea mai eficientă se realizează prin politici de promovare a sănătăţii, respectiv prin
intervenţii de educaţie pentru sănătate.

Promovarea unei alimentaţii corecte, asigurarea cu apă potabilă şi alimente în

cantitate adecvate şi o sanitaţie de bază
La început de secol XXI lupta împotriva malnutriţiei şi siguranţa alimentelor continuă să
rămână o provocare. În lume există încă numeroşi oameni al căror aport caloric zilnic este sub
2000. Malnutriţia proteincalorică şi deficitul de vitamine şi microelemente (mai ales vitamina A,
fier şi iod) reprezintă probleme obişnuite în multe ţări africane şi din Asia de Sud.
Consumul de alimente înseamnă inevitabil expunerea la numeroase substanţe chimice
adeseori nocive. În ţările subdezvoltate se acordă o importanţă minimă siguranţei alimentelor (de
exemplu problema aditivilor de sinteză, a micotoxinelor sau a contaminării accidentale).
 Bazate pe colaborare multisectorială şi pe implicarea comunităţii, strategiile privind nutriţia
vizează:
 protecţia consumatorului prin calitatea şi siguranţa alimentelor;
 prevenirea toxiinfecţiilor alimentare;
 promovarea unei diete echilibrate şi a unui stil de viaţă sănătos;
 prevenirea malnutriţiei proteincalorice, a hipovitaminozelor, a deficitului în microelemente;
 evaluarea şi monitorizarea stării de nutriţie.
Aprovizionarea cu apă potabilă în cantităţi suficiente (pentru băut, gătit şi pentru igiena
personală) este o condiţie importantă pentru sănătate.

Imunizarea împotriva bolilor infecţioase majore

Pe glob la ora actuală rata de acoperire a copiilor 0-1 an cu vaccin BCG, DTP, antipolio şi
antirujeolic depăşeşte 80%. Acest fapt s-a datorat eforturilor reunite ale guvernelor din fiecare ţară,
OMS, UNICEF, organizaţiilor neguvernamentale şi diferitelor organisme internaţionale.
Există însă numeroase inegalităţi între ţări şi între regiuni în privinţa ratei de imunizare la
copii, cele mai defavorizate fiind ţările din Africa Centrală.
În ţara noastră programul naţional de imunizări este finanţat de la Bugetul de stat prin
Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi urmăreşte prevenirea prin vaccinare a următoarelor boli cu
implicaţii majore pentru sănătatea publică: tuberculoza, hepatita B, poliomielita, difteria, tetanosul,
tusea convulsivă, rujeola, asigurându-se vaccinarea categoriilor eligibile din populaţie conform
calendarului naţional de vaccinare.

Îngrijirea mamei şi copilului, inclusiv planning familial

Sănătatea mamei şi copilului reprezintă o prioritate a politicii de sănătate din orice ţară
deoarece:
 la aceste grupuri considerate vulnerabile, deci cu risc crescut de îmbolnăvire, se descrie
o reactivitate redusă faţă de factorii de mediu şi o receptivitate sporită faţă de boală;
 există o patologie specifică vârstelor mici (mai ales pentru copilul 0-1 an) la care
contribuie insuficienta maturizare a sistemului imunitar;
 pe parcursul copilăriei încep să se contureze deprinderile şi comportamentul care va
influenţa starea de sănătate ulterioară;
 creşterea şi dezvoltarea armonioasă la copii reprezintă condiţia de bază pentru sănătatea
şi longevitatea viitorilor adulţi;
 sănătatea femeii în general, dar şi pe parcursul sarcinii are consecinţe directe asupra
sănătăţii copiilor.
Din această perspectivă, echipa de îngrijiri primare de sănătate ar trebui să cuprindă
medicul de familie, asistentul social, moaşa, asistenta medicală şi asistenta de pediatrie. Aceasta
din urmă menţine legătura cu familiile în care sunt copii în vederea monitorizării stării de
sănătate, a creşterii şi dezvoltării, dar şi a prevenirii îmbolnăvirilor.
Dintre măsurile menite a reduce nivelul mortalităţii infantile şi care ţin de sfera îngrijirilor
primare de sănătate menţionăm:
 implementarea pe scară largă a programelor de planificare familială, astfel încât să se
reducă numărul de copii nedoriţi;
 asigurarea cu apă potabilă în cantităţi suficiente pentru a preveni o serie de îmbolnăviri
(de pildă, intoxicaţia cu nitriţi) ;
 instruirea mamelor privind regulile de îngrijire a copilului, inclusiv de rehidratare orală;
 îngrijiri selective acordate femeii gravide pentru a asigura o evoluţie normală a sarcinii
şi implicit naşterea unui copil sănătos;
 promovarea alimentaţiei naturale a sugarului;
 asigurarea cu lapte praf şi produse dietetice pentru sugarul normal şi cel distrofic;
 imunizarea copiilor conform calendarului stabilit de programul naţional de imunizări.
O atenţie deosebită trebuie acordată sănătăţii femeii, inclusiv pe durata sarcinii. Există încă
regiuni în care se înregistrează numeroase decese materne datorate avortului empiric sau asistenţei
precare la naştere.
Dintre măsurile menite a îmbunătăţi sănătatea femeii se pot enumăra următoarele:
 promovarea sănătăţii reproducerii prin accesul neîngrădit al femeilor la servicii de
planificare familială, testare şi consiliere HIV/SIDA în condiţii de confidenţialitate,
informare privind bolile cu transmitere sexuală;
 pregătirea psihică şi fizică pentru naştere;
 înfiinţarea şcolilor de moaşe şi crearea postului de asistentă de comunitate;
 reducerea violenţei împotriva femeilor, un rol important revenind asistenţilor sociali în
orientarea femeilor către centrele de specialitate recent apărute şi în ţara noastră.

Prevenirea şi controlul bolilor cu caracter endemic

În categoria bolilor cu caracter endemic intră atât bolile infecţioase, cât şi bolile
neinfecţioase (distrofia endemică tireopată în zonele cu deficit de iod, caria dentară).
Reducerea factorilor de risc se face concomitent cu acţiuni preventive şi curative. Din
această perspectivă, rezultate bune sub aspectul cost-eficacităţii au fost constatate în cazul guşei şi
cretinismului endemic. Astfel, măsuri simple cum ar fi iodarea sării, a apei sau administrarea orală
de iodură de potasiu contribuie semnificativ la reducerea cazurilor de retard mintal, a numărului de
copii cu greutate mică la naştere şi chiar a unor decese infantile.
Ca măsură de prevenire şi control al unor boli infecţioase cu caracter endemic, vaccinarea
îşi păstrează şi în continuare eficacitatea.

Tratamentul corespunzător al bolilor curente şi traumatismelor

Conform definiţiei Societăţii Internaţionale de Evaluare Tehnologică, tehnologiile în
îngrijirile de sănătate reprezintă intervenţiile şi cunoştinţele utilizate în îngrijirile medicale. Sunt
incluse aici:
 medicamente;
 dispozitive;
 proceduri medicale şi chirurgicale;
 sisteme organizatorice, administrative şi de susţinere la nivelul cărora sunt furnizate
îngrijirile medicale.
În sens restrâns, se poate spune deci că o tehnologie adecvată în îngrijirile de sănătate
constă din tratamentul corespunzător al bolilor curente şi traumatismelor.
Evaluarea unei tehnologii ca fiind adecvată indică faptul că doar acea tehnologie cu toate
componentele sale este potrivită în toate privinţele la condiţiile în care va fi utilizată. Tehnologia
adecvată va trebui să fie nu numai sigură şi eficace, dar va trebui să aibă cât mai multe din
următoarele caracteristici:
 acceptabilitatea comunităţii a serviciilor şi a persoanelor de decizie;
 adaptarea la cultura locală;
 capacitatea de adaptare şi dezvoltare ulterioară;
 producerea locală la un preţ mic;
 simplitate în proiectare şi execuţie pentru utilizare şi întreţinere locală.

Aprovizionarea cu medicamente esenţiale

O proporţie semnificativă din cheltuielile de sănătate este reprezentată de costul
medicamentelor, iar extinderea progresivă a serviciilor primare presupune şi o creştere în
aprovizionarea cu medicamente.
Asigurarea cu produse farmaceutice esenţiale înseamnă disponibilitatea şi accesul la
medicamente eficace, cu efecte secundare minime şi la vaccinuri de o calitate acceptabilă,
procurate la cele mai mici costuri posibile. Orientarea medicilor în prescrierea reţetelor către
produsele de bază face posibilă economisirea unor sume importante.
De exemplu, rehidratarea orală este considerată la fel de eficace ca cea intravenoasă, fiind
în acelaşi timp mai ieftină şi mai uşor de acceptat.
Multe din tratamentele mai ieftine, bazate pe produse indigene au aceeaşi eficacitate ca şi
cele care utilizează produse de import costisitoare.

Promovarea sănătăţii mintale

În întreaga lume, dar mai ales în ţările industrializate, numărul cazurilor de boli mintale a
crescut, cauzând decese premature şi incapacitate.
Îngrijirile primare de sănătate pot contribui la promovarea sănătăţii mintale prin intervenţii
simple şi relativ ieftine. Astfel, o mare parte din cazurile de retard mintal din ţările în curs de
dezvoltare s-ar putea reduce prin consumul de sare iodată şi scăderea în consecinţă a cazurilor de
afecţiuni tiroidiene prin carenţă de iod, cu cheltuieli minime.
De asemenea, o asistenţă corectă la naştere poate reduce numărul nou-născuţilor cu
traumatisme craniene, hemoragii cerebro-meningeale ş.a., deci prin îngrijiri obstetricale adecvate
s-ar putea preveni multe din viitoarele cazuri de tulburări psihice şi oligofrenie.
Serviciile primare de sănătate sunt responsabile şi de depistarea şi tratamentul unor
afecţiuni comune cum ar fi depresia şi anxietatea.
În ţările dezvoltate, echipa de asistenţă primară include şi psihologi, asistenţi sociali şi
asistente de psihiatrie care împreună cu grupurile de suport pentru bolnavii psihici din comunitate
şi cu familiile acestora reuşesc să creeze adevărate sisteme de sprijin.
Alte obiective în promovarea sănătăţii mentale sunt:
 monitorizarea drepturilor pacienţilor psihici;
 abuzul copiilor;
 violenţa în familie;
 abandonarea persoanelor vârstnice.