InstItutul de AgrIcultură
de lA PAntelImon
Vrednicul şi curajosul
domnitor Barbu dimitrie
Ştirbei, în scurta perioadă
dintre retragerea trupelor de
ocupaţie ruso-turce, în 1851 şi
noua ocupaţie rusească din
1853, găseşte timp şi bani
pentru redeschiderea şcolilor
închise în timpul revoluţiei de
la 1848, înfiinţarea teatrului de
la Bucureşti şi, mai ales, de a
lua decizia, în anul 1852,
pentru înfiinţarea
„Institutului de Agricultură de
Barbu Dimitrie Ştirbei,
domn al Țării Românești în la Pantelimon”, precursoarea
perioada 1849-1856, întemeietorul usAmV Bucureşti. Pentru
Institutului de Agricultură de la aceasta îl însărcinează pe
Pantelimon
Alexandru slătineanu, care
tocmai îşi terminase studiile
agronomice la Paris, să angajeze din germania un
agronom, ca şef al practicii pentru şcoala de agricultură
aflată în curs de constituire. slătineanu, folosind
recomandarea şcolii de agricultură din Hohenheim, îl
angajează pe Wilherm Konzelman pentru o perioadă de
5 ani, începând cu 1852. Prin acest demers, instituţia
care lua naştere îl avea ca director pe Alexandru
slătineanu (1852-1857), iar ca instructor de practică pe
Konzelman.
Prima clădire a Şcolii de la Pantelimon
Medalia acordată de
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza
Şcolii de la Pantelimon
1852
1867
Alexandru
slătineanu
a fost şi
profesor de
agricultură,
elemente de
fizică, chimie
şi mineralogie,
în timp ce
Konzelman era
„director de lucrări Primul sigiliu al Şcolii, care are
practice”. Pe lângă drept simbol un vultur care ţine în
gheare un mănunchi de spice.
cei doi, mai lucrau Acest simbol a stat la baza actualei
alţi cinci profesori, sigle a USAMV
Alexandru Slătineanu,
primul director al un „repetitor” şi un
Institutului de Agricultură de la grădinar.
Pantelimon (1852-1857) „meseria muncitorului de pământ – afirma
Alexandru slătineanu – este cunoştinţa mijloacelor
prin care cu un capital mic sau cu o muncă mai
puţină să dobândească un câştig mai mare. muncitorul de pământ este un
fabricant de producte. Fabrica sa este pământul său şi lucrările cu care el este
nedespărţit. el trebuie să cunoască felul pământului pe care îl munceşte,
semănăturile care lui i se cuvin mai bine şi care dintr’însele îi dau un câştig
mai mare, să afle mijloacele de a îmbunătăţi un pământ neroditor, condiţiile
pentru creşterea şi rodirea plantelor, pricinele care le aduc vătămare sau boală,
mijloacele de a întâmpina răul”. o afirmaţie
care şi astăzi este la fel de adevărată.
despre primul an de funcţionare a noii şcoli
nu există foarte multe date, cert este că toate
cursurile s-au organizat pe moşia Pantelimon
– proprietate a eforiei spitalelor civile –, al
cărei plan de cultură fusese întocmit de
Konzelman încă de la 1 noiembrie 1852.
cursurile efective ale şcolii au început pe data
de 10 iunie 1853. un document oficial al
eforiei anunța: „la şcoala de agricultură
aşezată pe moşia Pantelimon s-a început de la Planul de cultură al moșiei
10 ale următoarei, cursurile de anul întâi. Pantelimon întocmit de
Aceste cursuri sunt slobode pentru oricine ar W. Konzelman în 1852
voi să asiste la dânsele şi se fac în zilele
următoare de la 4 la 6 ceasuri după amiaza: vinerea, cursul de agricultură,
marţea, cursul de aritmetică şi gramatică, duminica, învăţătură religioasă de la
10 la 12 înainte de amiază”.
Pe terenul arendat, şcoala şi-a organizat parcul administrativ, pepiniera de
duzi (100 de pogoane), o grădină de pomi şi legume, o fabrică de maşini şi
instrumente agricole şi ferma propriu-zisă. constantin Bozianu, directorul
şcoalelor, în discursul susţinut la sărbătoarea de împărţire a premiilor acordate
în învăţământul naţional din Bucureşti pentru anul şcolar 1852-1853
menţionează: „Şcoala de agricultură organizată în acest an dete o pulsaţie
electrică agriculturii pământului...”.
InstItutul de AgrIcultură
de lA PAntelImon

după directoratul lui slătineanu a urmat la conducerea şcolii c.n. racotă, între un moment aparte în istoria Şcolii
1857 şi 1863. sub noua conducere are loc o completare a programului de studii cu de Agricultură în etapa Pantelimon
discipline fundamentale, ca urmare a dezbaterilor care au loc în epocă privitor la îl constituie perioada domniei lui
principiile de organizare a şcolii: preponderenţa practicii sau a teoriei? cum Alexandru Ioan cuza. dacă Barbu
necesitatea acumulării de cunoştinţe teoretice a câştigat „bătălia“, sunt introduse dimitrie Ştirbei este considerat
în programa şcolară discipline precum: economia rurală, zootehnie şi artă părintele şcolii, prin actul
veterinară, botanică şi silvicultură, elemente de metrologie, fizică, chimie şi întemeierii ei, Alexandru Ioan cuza,
mineralogie cu aplicaţie în agricultură, arpentaj şi construcţii rurale, sericicultură, prin întreaga sa politică, prin
apicultură, contabilitate etc. creşterea numărului disciplinelor determină sporirea atenţia pe care o acordă
corpului profesoral. datorită investiţiilor dintre anii 1853 şi 1854, şcoala avea o învăţământului în general, prin
situaţie a patrimoniului mult mai bună decât la înfiinţarea sa. Potrivit unei schiţe realizările sale în problema agrară,
din 1860, clădirea era compartimentată astfel: clasă, sală de desen, sală pentru cât şi prin măsurile referitoare la
maşini şi modele, bibliotecă, sală pentru izolare bolnavi, baie, camera directorului. învăţământul de la Pantelimon, are
la sfârşitul celor trei ani de studii se efectuau două luni de practică şi se întocmea meritul revigorării şcolii agricole.
un proiect de cultură, iar diploma se obţinea în urma unui examen de absolvire. lui cuza şi perioadei de guvernare
În anii de sub conducerea lui racotă, Şcoala de la Pantelimon s-a numit, pe rând, Kogălniceanu li se datoresc
Şcoala Naţională de Agricultură de la Sfântul Pantelimon, Institutul Național de Agricultură Domnitorul Alexandru Ioan Cuza schimbările ce intervin sau vor
Sfântul Pantelimon, sau Şcoala Naţională de Agricultură Pantelimon. tendinţa de (1859-1866) . Realizează revigorarea interveni în perioada următoare în
modernizare a activităţii didactice, manifestată prin extinderea cursurilor Şcolii de la Pantelimon destinele acestei şcoli. referitor la
teoretice din programa de învăţământ, este însoţită de nevoia de îmbunătăţire a învăţământul agronomic, cuza
activităţii practice. suprafaţa arabilă, parcelată în loturi, este lucrată în sistemul clăcii afirma deschis că: „...eu doresc ca într-un viitor
de către ţăranii satului Pantelimon, potrivit practicii generale. după cum se apropiat, un doctor în agronomie să ajungă în ţară la
evidenţiază din lecturarea unei informaţii de arhivă, în toată perioada derulării acestor aceeaşi considerare şi avantaje precum ar putea ajunge
evenimente, şcoala a avut în medie 50 de elevi pe an calendaristic. un doctor în litere”.

În această perioadă se remarcă o serie de profesori, între

C. N. Racotă, Vasile Lucaci, medic veterinar,
director în perioada profesor de științe veterinare
1857-1863 la Şcoala de Agricultură de la
Pantelimon, 1858-1862
Pană Buescu, distins
profesor, deputat și ziarist
care Vasile lucaci, care a predat zootehnia între anii
1859 şi 1864 şi, mai ales, Pană Buescu, care a predat
agricultură, botanică, economie rurală, fizică, chimie şi
tehnologie, între anii 1859 şi 1893. Pană Buescu a avut şi
marele merit de a susţine importanţa „instrucţiunii
teoretice” a elevilor, în opoziţie cu cei care susţineau că
instrucţia practică este suficientă pentru a crea
specialişti. „toate ştiinţele vin în ajutorul predării
agricole” – afirma acesta în presa vremii. Paralel cu
activitatea didactică, Buescu a participat la viaţa publică
în calitate de deputat şi ziarist. A fondat şi condus
ziarele: „Agronomia”, „Independenţa” şi „Buna
credinţă”.

În 1863 este numit director la Pantelimon P. s. Aurelian, pe care nicolae Iorga îl caracteriza drept
„…un om de o adâncă cultură, cu privire largă dincolo de limitele propriei specialităţi, un spirit
universal [...] care printre cei dintâi ne-a învăţat că exploatarea pământului este un meşteşug
ştiinţific [...] voia să facă din şcoala pe care o conducea nu numai centrul de învăţământ agricol al
ţării, dar şi un factor de lumină pentru românii de peste hotare şi pentru popoarele din ţările
vecine...”. În 1867, Şcoala de la Pantelimon participă la expoziţia universală de la Paris, unde
obţine medalia de bronz.

Medalia de bronz obţinută

de Şcoala de la Pantelimon la
Expoziţia Universală
de la Paris, din 1867

1852
1867
ŞcoAlA centrAlă
de AgrIcultură ŞI sIlVIcultură

la începutul anului 1867 s-a pus Şcoala de la Pantelimon se mută

problema dacă Şcoala să se
mărginească la un învăţământ
elementar practic sau să se
transforme în „şcoală de gradul doi”,
care însemna practic un pas înainte
pe linia afirmării învăţământului
agronomic. Aceasta era şi opinia lui
P.s. Aurelian. Problema a fost
discutată în Adunarea deputaţilor,
din 15-16 februarie 1867, prilej cu
care s-a numit o comisie de
deliberare din care au făcut parte:
P.s. Aurelian, Alexandru slătineanu,
c.n. racotă, Ion Ionescu de la Brad,
Pană Buescu, Alexandru Vericeanu şi
Carol I,
susținătorul mutării Şcolii pe Alexandru Holbau. În urma
Moșia de la Herăstrău dezbaterilor s-a emis decretul din 31
august 1867, prin care s-a hotărât ca
Şcoala să fie considerată şcoală de
gradul doi, gimnazială. Hotărârea a fost aprobată de guvern şi
a rămas definitivă. Anul 1867, dar mai ales 1868, mai înseamnă
şi perioada dezbaterilor privind mutarea Şcolii de la
Pantelimon într-o nouă locaţie. Astfel, pe 1 august 1868, la
doar 2 ani de la întronare, în cadrul unei festivităţi la care
participă numeroase oficialităţi,
regele carol I pune piatra de temelie la clădirea viitoarei şcoli:
„la Herăstrău, pe stânga şoselei mogoşoaiei.”
efectiv la Herăstrău în 1869,
devenind Şcoala centrală de
Agricultură şi silvicultură,
cunoscută drept „Şcoala de la
Herăstrău”. În acelaşi an are loc
mutarea Şcolii naţionale de
Agricultură de la Pantelimon în
noul sediu de la Herăstrău. În
acelaşi an, se înfiinţează prima
asociaţie a elevilor şcolii, sub forma
unei „societăţi de lectură”, cu scop
cultural, care editează publicaţia
„embrionul”, sub formă de
manuscris. În 1873, Şcoala de
Agricultură de la Herăstrău
P. S. Aurelian,
director în perioada primeşte medalia de bronz la
1863-1883 expoziţia universală de la Viena.
Până în 1 decembrie 1883, când P.s.
Aurelian părăseşte conducerea
Şcolii de la Herăstrău (fusese numit ministru, la
1 decembrie 1883, la ministerul cultelor şi Instrucţiunii
Publice), instituţia avea deja o Bibliotecă cu 1.006 titluri.
din 1876 Şcoala primeşte titulatura de „Şcoala centrală de
Agricultură şi silvicultură de la Herăstrău” datorită faptului
că, între timp, în programa şcolii fusese inclus şi un curs de
silvicultură cu pondere mare între cursurile instituţiei.

Embrionul, revista
manuscrisă a
„Societății de
literatură”,
organizație Medalie acordată cu ocazia
culturală a elevilor Concursului de Agricultură și Industrie din 1881
„Şcolii de la
Herăstrău”

Medalia de bronz conferită

„Şcolii de la Herăstrău” la Expoziția Universală de la Viena din 1873
Mistria și ciocanul cu care Carol I a pus piatra de temelie
la Şcoala de Agricultură de la Herăstrău (1 august 1868)

Şcoala de la Herăstrău
1867
1893
ŞcoAlA de medIcInă VeterInAră
de lA BucureŞtI

conform legii de organizare a Şcolii Veterinare din

1909, ia naştere „Institutul de sero-vaccinuri” care, în
1911, se mută în noul sediu proiectat de arhitectul
ghica-Budeşti. din 27 decembrie 1921, institutul se va
numi Institutul de sero-vaccinuri „Pasteur”. condu-
cerea tehnică a instituţiei se încredinţează Profesorului
Paul riegler. la 27 mai 1909 regele carol I promulgă
„legea pentru funcţionarea
Şcoalei superioare de
medicină Veterinară” şi
regulamentul de funcţio-
nare care-o completează
(legea Haret-Athanasiu).
În cadrul legii este pre-
văzută şi înfiinţarea unui
Institut Zootehnic care să
Clădirea Şcolii Superioare de Medicină Veterinară construită între 1885-1888, arhitect Nicolae Cerchez servească deopotrivă,
Şcoala superioară de medi-
cină Veterinară şi Şcoala
la 8 iunie 1860, carol davila propune ministerului de război centrală de Agricultură.
înfiinţarea Şcolii Veterinare ca anexă a Şcolii naţionale de Imediat după Primul
medicină şi Farmacie. conform rezoluţiei lui Alexandru Ioan război mondial, continuă
cuza, şcoala a luat fiinţă la 1 ianuarie 1861, dar deschiderea sa Alexandru Locusteanu, demersurile profesorilor şi
director al Şcolii Superioare de
este anunţată în monitorul oficial din decembrie 1860, când studenţilor veterinari
Medicină Veterinară (1890-1907)
se prezintă detaliat condiţiile de admitere şi se fixează data de pentru ridicarea Şcolii
29 decembrie pentru susţinerea concursului. data oficială de superioare de medicină
începere a cursurilor este 15 mai 1861. Potrivit regulamentului Veterinară la rang de facul-
Şcolii naţionale de medicină şi Farmacie şi hotărârii tate. În acest sens profeso-
consiliului medical, şcoala urma să pregătească subveterinari, rul I. cantacuzino
sau patroni în veterinărie şi veterinari, sau magiştrii în consemna: „...nu poate fi
veterinărie. Primul sediu al şcolii se afla în incinta spitalului vorba, pentru un spirit
militar central. În anul 1869, Şcoala naţională de medicină şi pătruns de educaţia
Farmacie se transformă în Facultate. ca urmare, în 1870, biologică, să considere
ministerul Instrucţiunii (ministru fiind generalul tell) studiul medicinei veteri-
desfiinţează Şcoala Veterinară. cu toate acestea, anul şcolar nare ca stând mai prejos
1870-1871 este plin de evenimente care privesc medicina Sala de consultații decât acela al medicinei
veterinară. Aceasta pentru că, în fapt, elevii şi profesorii umane. …consider că
şcolii n-au dat curs acţiunii oficiale de desfiinţare, ci, ridicarea Şcolii de medicină Veterinară din Bucureşti la
continuând să trăiască o realitate a lor, aceea a permanenţei rangul de facultate trebuie considerată ca o reformă
vieţii şcolare, s-au considerat în continuare elevi şi profesori. raţională şi echitabilă; deci necesară”. Proiectul de lege
În plină campanie de susţinere a tânărului învăţământ de profil, privind transformarea Şcolii de medicină Veterinară în
corpul veterinar reuşeşte o performanţă organizatorică care explică atitudinea sa în facultate prezentat Parlamentului de către senatorul n.
problema Şcolii Veterinare. Astfel, la data de 15 mai 1871, din iniţiativa a 14 medici tănăsescu, a fost promulgat în 22 iulie 1921. noua
veterinari, profesori şi practicieni, se pun bazele societăţii de medicină Veterinară. În Facultate de medicină Veterinară este arondată
anul 1879 apare primul număr al revistei „medicul veterinar”, publicaţie editată sub universităţii din Bucureşti.
redacţia lui Alexandru locusteanu, m. gh. măgureanu, gh. Persu şi Pândele
constantinescu şi sub direcţia lui c. rădulescu. tinerii veterinari se hotărăsc să se
constituie într-o societate studenţească. Hotărârea devine fapt în 19 octombrie 1880
când, sub preşedinţia lui Ioan Şt. Furtună, el însuşi student la acea dată, ia fiinţă
„societatea studenţilor în medicină Veterinară”. Anul 1883 este un moment de
răscruce în evoluţia şcolii. este numit un nou director, în persoana lui Alexandru
locusteanu. de această personalitate se leagă dezvoltarea, modernizarea şi organizarea
şcolii veterinare, precum şi integrarea ei şi a practicii veterinare în orientarea
biologică şi medicală a activităţii profesionale. În martie 1883, prin stăruinţa lui
Alexandru locusteanu şi cu sprijinul lui P.s. Aurelian, aflat la conducerea ministerului
de Instrucţie, Şcoala de medicină Veterinară obţine un nou regulament şi se va numi
Şcoala superioară de medicină Veterinară. noua legiuire va da instituţiei o organizare
temeinică şi va fi în vigoare până în 1909. În 1893, ia naştere în cadrul şcolii, sub
conducerea lui luis Vincent, Institutul Vaccinal. din 1895, sub autoritatea
profesorului constantin Vasilescu, acesta devine „Institutul de Vaccin Animal”. Lucrări practice de anatomie topografică a mascotei veterinarilor timp de
47 de ani, calul „Bălanu”

1861
1921
Directori ai Şcolii de
Medicină Veterinară din București

Carol Davila 1861-1870

Dr. Teodoru 1870-1871
Mauriciu Colben 1872-1883
Alexandru Locusteanu 1883-1885
Ioan Popescu 1885-1890
Alexandru Locusteanu 1890-1907
Ioan Athanasiu 1907-1910
Paul Riegler 1910-1919
Constantin Motaș 1919-1921
și primul decan al Facultăţii
de Medicină Veterinară – 1921-1926
stAțIuneA AgronomIcă
Herăstrău

În noiembrie 1887, la conducerea şcolii vine

Vlad cârnu munteanu, agronom, silvicultor
şi biolog, primul ameliorator al grâului şi
ovăzului în românia, cel care va aduce o
epocă de înnoiri tehnice şi va introduce o
severă disciplină şcolară. În anul numirii lui
Vlad cârnu munteanu se înfiinţează şi
staţiunea Agronomică, adăpostită în localul
Şcolii de meserii din ferma şcolii de la
Herăstrău, unde rămâne până în 1898, când
este mutată în laboratoarele Şcolii
superioare de medicină Veterinară. În anul
1890 se înfiinţează câmpul de experienţă al
Şcolii. Acest moment marchează începutul
cercetării agronomice în sens modern. Pe
baza cercetărilor efectuate, corneliu roman
Vlad Cârnu Munteanu, director al
Şcolii de Agricultură de la Herăstrău publică în anu1 1892 lucrarea „cercetări de
(1887-1903) seminţe executate în laboratoarele staţiunii
agronomice” (se dau date asupra greutăţii
hectolitrice, asupra numărul boabelor,
asupra germinaţiei, asupra valorii culturale etc.). cu doi ani înainte,
din iniţiativa lui cârnu munteanu, începuseră experienţele asupra
culturii sfeclei de zahăr. „…Aceste încercări au fost începute în
1890 împreună cu directorul Şcoalei de Agricultură şi silvicultură şi
au avut ca scop principal de a constata dacă în condiţiile climei şi
ale pământului nostru reuşeşte sau nu sfecla de zahăr […] de a
constata care sunt varietăţile care dau rezultate mai bune şi în ce
regiuni şi părţi ale ţării ar reuşi mai bine. […] aceste încercări sunt
indispensabile dacă există intenţiuni de a înfiinţa fabrici de zahăr şi
prin urmare de a da o dezvoltare oarecare acestei importante
industrii”, scrie corneliu roman. cercetările continuate patru ani
sunt publicate de către roman în 1894 în „experienţe cu cultura
sfeclei de zahăr la staţiunea agronomică”.
Schița câmpului de experiențe
al Stațiunii Agronomice (înființat în 1890)
Publicațiile
științifice ale
cercetătorilor de
la Stațiunea
Agronomică
În staţiune se fac şi primele analize de laborator asupra solului.
rezultatele acestor investigaţii vor fi sintetizate în lucrările publicate
de Vlad cârnu munteanu şi corneliu roman: „studiul terenurilor
arabile din câmpia română” în 1891, „solul arabil al româniei, studiul
compoziţiei sale mecanice şi chimice” în 1900 şi „Bilanţul solului
arabil al româniei” în 1905. În 1900, tot din colaborarea celor doi,
apare lucrarea „cercetări asupra cerealelor româneşti: grânele şi
făinurile lor, porumbul şi orzul” şi tot în acelaşi an şi în aceleaşi
condiţii cei doi scriu lucrarea „Vinurile româniei, studiu economic şi
chimic”. expresie a noului drum pe care a început să-l parcurgă
cercetarea ştiinţifică agronomică, în 1904 apare primul număr al
„Analelor staţiunii Agronomice”.
Prin eforturi deosebite se
construieşte noul sediu al staţiunii,
pe partea stângă a Şoselei Kisselef,
clădirea inaugurată în 1905 fiind
centrată pe axul clădirii Şcolii de
Agricultură. la intrare, pe
frontispiciu, era scris: eX terrA
Aurum. ce poate fi mai sugestiv şi
mai înălţător în a defini importanţa
şi nobleţea meseriei de agronom?
tot în anul 1905 întreaga structură
a staţiunii revine în preajma
Herăstrăului, instalându-se în
localul ce se construise potrivit
nevoilor şi specificului activităţii
domeniului. Încercând să stimuleze
şi să reglementeze cercetarea
ştiinţifică, în 1902, prin adresa nr.
Corneliu Roman,
director al Stațiunii Agronomice
95.192, ministerul Agriculturii
din 1897 decide: „…culturile experimentale
cu plante şi îngrăşăminte, de la
Şcoala de Agricultură de la
Herăstrău, la fermele model şi la pepinierele statului, se vor face după
programul ce se va aproba de minister dar care se va stabili de comun
acord de către direcţia Şcoalei centrale de Agricultură şi de către
staţiunea agronomică”. În felul acesta, coordonarea întregii cercetării
agricole se lega necondiţionat de Şcoala de la Herăstrău. cum era
firesc, după înfiinţarea Institutului de cercetări Agricole al româniei,
în 1927, are loc un proces de „comasare” a cercetării agricole. ca
urmare, în ianuarie 1930 au fost înglobate acestei instituţii, staţiunea
Agronomică centrală Bucureşti şi staţiunea Agronomică pentru
controlul seminţelor din cluj, încheindu-se prin aceasta existenţa de
sine stătătoare a primei unităţi de cercetare agricolă românească.

1887
1930

EX
TERRA
Sediul Stațiunii Agronomice, clădire terminată în 1905
(pe locul fostului sediu al Ministerului Culturii și Cultelor)
AVRVM
ŞcoAlA centrAlă
de AgrIcultură Herăstrău

Laboratorul de analiza laptelui al Laboratorul de viticultură al Planul moșiei Herăstrău a Şcoalei

Şcolii Centrale de Agricultură Herăstrău Şcolii Centrale de Agricultură Herăstrău Superioare de Agricultură la 1 ianuarie 1900

Această perioadă va marca începutul strădaniilor corpului

Parcul Şcolii Centrale de Agricultură Herăstrău
În anul 1893, prin „legea carp” – legea pentru
organizarea învăţământului profesional – se
schimbă denumirea Şcolii în „Şcoala centrală de
Agricultură Herăstrău”. la 12 iulie 1908,
constantin sandu Aldea este numit pentru prima
oară director al şcolii (1908-1011, 1911-1914,
1919-1927). el va avea un rol important în
dezvoltarea Şcolii şi în recunoaşterea statutului
său de învăţământ superior. În lege se prevede şi
„...înfiinţarea a cel puţin trei ferme model plasate
pe moşii ale statului, moşii alese de ministerul
Agriculturii. În aceste ferme, elevii absolvenţi ai
Şcolii centrale de Agricultură vor lucra un an şi
jumătate pentru a deprinde practica lucrărilor
agricole şi a unei bune administraţii”.
profesoral pentru perfecţionarea prestaţiei didactice şi
transformarea Şcolii într-o instituţie de grad superior. Potrivit
acestei tendinţe, în 1900, consiliul profesoral înaintează
ministerului un memoriu referitor la măsurile necesare
îmbunătăţirii situaţiei agriculturii şi la reformarea Şcolii de la
Herăstrău, măsuri care trebuiau, în viziunea semnatarilor, să
conducă la transformarea Herăstrăului în şcoală superioară.
rezultat al acestor strădanii de recunoaştere de jure a statutului
de facto al Şcolii de la Herăstrău, ca formă de învăţământ
superior, comisia consultativă a ministerului deliberează şi
aprobă, în anul 1909, organizarea Şcolii în regim de şcoală
superioară şi numeşte o altă comisie de elaborare a proiectului,
comisie care nu reuşeşte să lucreze, iar legea nu se emite. În
consecinţă, instituţia n-a fost recunoscută prin lege ca făcând
Constantin Sandu Aldea, parte din această categorie de învăţământ, deşi ea funcţiona
director al Şcolii de la Herăstrău
deja ca şcoală superioară, prin aceea că, din acest an, la cursuri
mai erau admişi doar absolvenţi de liceu. rezultat al unui
memoriu din 1 aprilie 1914, se mai face un pas important către
învăţământul superior. În 13 martie 1915 este promulgat
regulamentul pentru aplicarea legii de organizare a învăţământului profesional
de la 1893 şi a legii modificatoare din 1904, cu modificările introduse prin care
se admite gradul de învăţământ superior, dar nu în forma dorită de constantin
sandu Aldea. strădaniile acestuia vor continua.
Medalie obținută la Expoziția
Universală de la Paris, 1900

Medalia de aur obținută la

Expoziția Generală Română din
Parcul Carol, 1906

1893
1918
„Registrul pentru
înscrierea
visitatorilor”
al Şcoalei Centrale de
Agricultură
(1904-1925)

Primul manual de
„Ameliorarea
Plantelor Agricole”
de care a beneficiat
învățământul
românesc

Lucrări de
specialitate editate
între anii
1895 și 1914
ŞcoAlA suPerIoAră
de AgrIcultură Herăstrău

În timpul Primului război mondial, Şcoala de la Herăstrău a fost Această perioadă este
închisă. după război, în 1919, sandu Aldea revine la direcţie într-o marcată şi de
nouă conjunctură, înfăptuirea unităţii naţionale ridicând noi probleme activitatea remarcabilă
economice pentru ţară. trebuia asigurată la nivel general o anumită a lui gheorghe Ionescu
prosperitate, necesară dezvoltării culturale şi spirituale a populaţiei. Şişeşti. Implicat în
În realizarea acestui deziderat un rol important revenea agriculturii, ea reforma agrară, în
constituind, la acea dată, baza economică a româniei. Imediat după calitate de director al
război începe activitatea de remediere a stricăciunilor şi de construire centralei obştilor din
de noi spaţii: laboratorul de chimie (ridicat între 1925 şi 1927) şi casa centrală a
clădirile destinate locuinţei directoriale şi personalului administrativ. Împroprietăririi, după
lor avea să le urmeze, în 1928, construirea căminului studenţesc. 1921 a ocupat diverse
rezolvarea acestor probleme de dotări s-a făcut în paralel cu efortul de funcţii în ministerul
recunoaştere deplină a caracterului de învăţământ superior la Şcoala de Agriculturii, poziţie
Agronomie de la Herăstrău. trecut în nefiinţă în anul 1927, prin intermediul căreia
constantin sandu Aldea este urmat la conducerea instituţiei de un alt a putut să susţină
corifeu al învăţământului agronomic românesc – gheorghe Ionescu adoptarea unei politici
Şişeşti. agrare favorabile
ţărănimii şi să
determine luarea unor
măsuri concrete cum
au fost: elaborarea de
programe, conferinţe şi
Clădirea Laboratorului de chimie, cursuri pentru ţărani,
construit între 1925 și 1927
distribuirea către micii
producători de seminţe
selecţionate şi de
reproducători de elită,
Medalie oferită de Comisia Medalie conferită de Mihai I, regele României organizarea centrelor
Națională pentru Horticultură la aniversarea a 75 de ani de la înființarea de închiriere a
a Statelor Unite ale Americii, 1919 Şcolii de Agricultură de la Pantelimon, 1928
maşinilor agricole etc.
de asemenea,
gheorghe Ionescu
Şişeşti a militat pentru
organizarea ţărănimii
în obşti şi a îndrumat
constituirea a peste
Locuința directorială 2.000 de astfel de
construită în perioada anilor 1925-1927
organizaţii. În sprijinul
opiniei sale în această
problemă, acesta scria: „...prin organizarea de cooperative, toate
avantajele specifice marii proprietăţi se pot realiza şi cu mica
proprietate. Pentru aceasta trebuie ca mica proprietate să fie o
proprietate viabilă şi nu o proprietate parcelară. A crea şi astăzi din
terenul de împroprietărire o proprietate ţărănească în felul celei vechi,
este o greşală ireparabilă care va paraliza producţia agricolă viitoare şi
va aduce noi crize agrare în ţara noastră”.

Gh. Ionescu Şișești, director

al Şcolii Superioare de Agricultură de la
Herăstrău între 1914-1919 și 1928

Gh. Ionescu Şișești participând la Gh. Ionescu Şișești în grădina botanică

Congresul agricol, București, 1928 a Şcolii Superioare de Agricultură Herăstrău cu
Traian Săvulescu și Grigore Antipa, 1928

1918
1929
AcAdemIA de ÎnAlte studII
AgronomIce BucureŞtI

Pe 31 iulie 1929, se ajungea la promulgarea legii pentru Afluenţa candidaţilor sporeşte în

înfiinţarea Academiilor de Înalte studii Agronomice şi astfel chip considerabil, fapt demonstrat
Şcoala superioară de Agricultură de la Herăstrău devine de cei 400 de candidaţi la
Academia de Înalte studii Agronomice, instituţie de grad concursul de admitere pentru anul
superior, care avea să acorde diplome de ingineri agronomi, în şcolar 1929-1930, pentru numai
urma unor studii de patru ani, plus un an de specializare pentru 200 de locuri. Activitatea practică
cei care doreau specializări în plus. a elevilor se desfăşura, în parte, în
cu prilejul festivităţilor ce marcau 75 de ani câmpurile învecinate şcolii unde
de existenţă a învăţămân- existau o grădină botanică, o vie şi
tului agronomic o fermă. În anul 1934 baza
bucureştean, la 28 Căminul studențesc a cărui construcție începe în 1928 (sus) materială a Academiei de Înalte
iunie 1928, și este inaugurat la 2 Noiembrie 1931 (jos) studii Agronomice se îmbogăţeşte
regentul gheorghe cu edificiul laboratorului de
Buzdugan pune viticultură. la 1 ianuarie 1928 gh.
piatra fundamen- Ionescu Şişeşti a fost numit
tală la temelia director al Institutului de
viitorului cămin cercetări Agronomice al
studenţesc, de care româniei. Şantierul pentru
şcoala avea atâta clădirea institutului a fost
nevoie. În chip organizat în 1928, pe o parte din
simbolic, el foloseşte suprafața de teren a Şcolii.
uneltele cu care
domnitorul carol I
pusese prima piatră la
temelia clădirii şcolii
în 1866. referitor la
sprijinirea, pe toate
planurile, a învăţă-
mântului agronomic, gh. Ionescu Şişeşti scria: „...dezvoltarea
şcolii trebuie îndeplinită repede, căci în marea competiţiune
economică şi culturală a lumii, nici o naţiune nu poate aştepta.
Institutul de Cercetări Agronomice al
Încetineala noastră ar mări distanţa ce ne desparte de popoarele României inaugurat la 19 iunie 1937
de cultură ale lumii [...] în epoca de astăzi, toate statele, chiar
cele industrializate, fac eforturi extraordinare pentru a ridica
agricultura”. după interimatul lui gheorghe Ionescu Şişeşti,
următorii conducători ai Academiei de Înalte studii Agronomice
au fost: Alexandru nasta, 1929; dumitru Busuiocescu, 1930-
1932; marin chiriţescu-Arva, 1932-1935; cristian musceleanu,
1935-1938. În anul şcolar 1929-1930, şcoala avea 18 profesori şi
6 conferenţiari, la o cifră de şcolarizare de 430 de elevi
Laboratorul Catedrei de sistematică și fitopatologie, prof.
(incluzând şi anul de practică). Ilustrând prestigiul şi poziţia Traian Săvulescu, 1929
instituţiei, la 10 mai 1931, regele carol al II-lea acordă şcolii
ordinul „steaua româniei”.

Hala de mașini agricole

legea din 1929 a fost modificată în 1933 prin hotărârea

ministerială publicată în monitorul oficial nr. 95 din 26
aprilie 1933. Intervenţiile în textul legii priveau sporirea
duratei învăţământului agricol superior la cinci ani, acesta
urmând a se organiza pe ramuri de specialitate în
conformitate cu normele fixate de consiliul profesoral şi
senatul învăţământului agricol superior. Pe lângă această intervenţie la legea din 1929, în
Medalie obținută la situaţia şi practicile învăţământului agronomic apar alte două schimbări. din 1930, la
Expoziția Internațională de la Barcelona, 1929
Academia de Înalte studii Agronomice din Bucureşti se organizează „învăţământul
agricol de specializare”, care îngloba următoarele grupe de specializare: Agrofitotehnie,
Zootehnie, chimie organică şi tehnologico-agricolă, geniu rural, Vitico-horticolă-silvică.

1929
1938
Ordinul „Steaua României”,
acordat Academiei în anul 1931
FAcultAteA de AgronomIe dIn cAdrul
InstItutuluI PolIteHnIc BucureŞtI

la 4 noiembrie 1938, în istoria Academiei de Înalte studii Agronomice gheorghe lonescu Şişeşti scrie la
Bucureşti – AIsAB – intervine o schimbare majoră: este proclamată inagurarea Institutului de
legea prin care ea devine Facultate de Agronomie, încadrată în cercetări Agronomice al
structura Politehnicii din Bucureşti, iar de la 8 decembrie 1938, traian româniei: „...ceea ce s-a făcut
săvulescu devine decan al Facultăţii. În noua sa postură, Facultatea de aici, s-a făcut cu multă trudă, cu
Agronomie se bucură de o serie de facilităţi, fapt determinant pentru mult zbucium, cu multă
creşterea sa viitoare; ea are personalitate juridică de sine stătătoare, suferinţă. destulă ca să macine o
propria conducere, îşi administrează bunurile mobile şi imobile din viaţă de om, dar noi nu ne-am
veniturile cărora îşi dezvoltă patrimoniul. după 1938, potenţialul lăsat prinşi de descurajare,
economic al facultăţii creşte: are în exploatare o suprafaţă de 5.000 ha, pentru că am ştiut că nimic
înglobând cele şase ferme didactice: Băneasa (192 ha), Istriţa (300 ha), trainic nu se întruchipează fără
Pietroasa (60 ha), Feteşti (2.216 ha), Petroşani (760 ha), Jegălia (744 ha), prinosul durerii şi al suferinţei.”
dunărea (2.119 ha) precum şi cele 40 ha care au mai rămas din ferma se dezvoltă cercetarea în câmp,
Herăstrău, după nişte „ajustări” conjuncturale. laboratoare şi case de vegetaţie,
Practica studenţilor se organizează în aceste ferme aflate în condiţii cu graduarea factorilor,
pedo-climatice diferite, de unde importanţa lor pentru studiul şi determinări în repetiţii pe
observaţia practică. este de subliniat faptul că, în 1937, la fermele şcolii acelaşi sol în timp de 3-5 ani,
efectuează practica studenţii anului IV; ei lucrează în ferme un număr după o tehnică funcţională,
Institutul Politehnic, clădirea din Polizu
de 310 zile. Până în 1940, Facultatea de Agronomie cunoaşte o situaţie folosindu-se mijloace moderne
prosperă şi de emulaţie ştiinţifică şi profesională. cadrele didactice au şi un sistem matematic de inter-
avut în această perioadă o pretare a datelor. Antrenarea cadrelor didactice în activitatea
activitate extraşcolară de ştiinţifică este de natură să influenţeze actul didactic în sens
amploare. se pot releva câteva benefic. nu este vorba numai de transmiterea de la catedră a
exemple: gh. Ionescu Şişeşti – celor mai noi date în domeniu şi de creşterea prin aceasta a
ministru în mai multe calităţii cursurilor, ci şi de ţinuta prelegerilor, de adâncimea
legislaturi, I.c. teodorescu – abordării problematicii şi de eliminarea stereotipiei. este
secretar de stat în ministerul vorba, în ultimă instanţă, de transmiterea către student a
Agriculturii, Al. nasta – ceea ce se află dincolo de lecţia predată şi, prin aceasta, de
guvernator al creditului orientarea tânărului către problemele de esenţă.
Agricol Ipotecar, eugen
Apostoleanu, n. cornăţeanu, În perioada 1938-
d. Busuiocescu – deputaţi, c. 1948, conducerea a
Jornescu – senator, m. fost asigurată de
chiriţescu-Arva – către următorii
parlamentar ş.a. În linii mari rectori: traian
programa şcolară rămâne săvulescu, 1938-
relativ neschimbată până în 1940; nicolae
1944, studenţii urmând patru săulescu, 1940-
ani de studiu. Abia din 1944- 1944; Anastasie
1945 se trece la cinci ani de munteanu, 1944-
Profesorul Traian Săvulescu, studiu. deşi avusese loc Al 1945; n. gavrilescu,
decanul Facultății de Agronomie,
deschide anul universitar 1939
doilea război mondial, 1945-1946; Agripa
profesorii implicaţi în Popescu, 1946-1947;
învăţământul agricol superior au continuat statornic să se îngrijească Primul sediu al Facultății de Horticultură în Băneasa în 1948, în n.A. dumitrescu,
de viitorul agronomic al româniei. există, la nivelul corpului profe- prezent clădirea Institutului Național de Mașini Agricole (INMA) 1947-1948.
soral, preocupări statornice pentru instruirea studenţilor ca viitori În iulie 1943,
specialişti şi ca oameni de cultură, în general. În acest sens, în 1941, se societatea naţională
hotărăşte reorganizarea bibliotecii, plecându-se de la fondul de Agricultură, înfiinţată în 1913, îşi încetează activitatea.
existent în biblioteca studenţească. tot în 1941, în dorinţa de Prin hotărârea Adunării generale a societăţii, în locul ei,
a facilita accesul la cursurile şi lucrările practice necesare, ia naştere Academia de Agricultură din românia. după
consiliul profesoral aprobă înfiinţarea serviciului de cum o arată articolul 2 al decretului lege privitor la
litografiere, iar în 1947, pentru editarea în regim propriu a menţionata iniţiativă, scopul acestei acţiuni este acela de a
literaturii de specialitate, se studiază posibilitatea înfiinţării contribui la progresul cercetărilor ştiinţifice ale societăţii
unei edituri. o realizare a perioadei amintite poate fi sus-menţionate. din diversele secţiuni ale Academiei de
considerată editarea Buletinului Facultăţii de Agronomie. Agricultură fac parte profesorii: gh. Ionescu Şişeşti,
Apărută în 1945 sub direcţia lui traian săvulescu şi redacţia nicolae săulescu, nicolae cornăţeanu, traian săvulescu,
lui I. Andronescu-cale, cu patru numere pe an, publicaţia teodor saidel, n. Florov, I.c. teodorescu, F. grinţescu,
sintetizează activitatea ştiinţifică a cadrelor didactice. Alexandru nasta şi marin drăcea.

Conacul Fermei Experimentale Băneasa

1938
1948
InstItutul AgronomIc
BucureŞtI Institutul Național Zootehnic București

decizia ministerului Agriculturii, nr. 12.145 din 19

septembrie 1945, a stabilit numărul şcolilor agricole ce
aveau să funcţioneze în perioada următoare: 4 facultăţi
de agricultură, repartizate în centrele universitare
Bucureşti, cluj, Iaşi şi timişoara; 6 şcoli medii; 46 şcoli
agricole inferioare; o şcoală specială de pivniceri; 6 şcoli
practice agricole; 12 şcoli agricole de iarnă. Acestora li se
adaugă, ca unităţi de grad subacademic, două şcoli de
subingineri (agricultură şi silvicultură) şi 27 licee
agricole, toate, şcoli subordonate direcţiei învăţămân-
tului şi Propagandei agricole din ministerul Agriculturii.

Laboratorul Facultății de Mecanizare a Agriculturii
Ferma zootehnică
Pe baza deciziei ministerului Învăţământului Public,
nr. 26.3327 din 26 octombrie 1948, ia fiinţă Facultatea de
Horticultură din Bucureşti, prima instituţie cu acest profil
din ţară. În lipsa unui sediu, facultatea a funcţionat pentru
început în clădirea fostei Şcoli medii de Horticultură de la
Băneasa. Facultatea a dispus de trei clădiri, incluzând cele
două cămine studenţeşti şi de o suprafaţă de opt hectare
de teren, cuprinzând plantaţii de pomi, o seră, parc den-
drologic etc. În scurt timp au fost realizate o colecţie de
277 soiuri de pomi, o plantaţie viticolă, un câmp floricol,
un sector pentru producerea răsadurilor. Pentru practica
de vară studenţii se deplasau la fermele hortiviticole
Istriţa şi Pietroasa din Judeţul Buzău. În anul 1952,
facultatea se mută în noua clădire proiectată de către
Arh. Ianola trişcu şi construită în B-dul mărăşti nr. 59.
reforma învăţământului,
din anul 1948, desfiinţează
Facultatea de Agricultură
din cadrul Politehnicii
bucureştene şi înfiinţează
Institutul Agronomic
Bucureşti, cu Facultăţile de
Agricultură, Horticultură şi
de mecanizare a Agricul-
turii. În paralel funcţio-
nează în Bucureşti,
Institutul de Zootehnie şi
Sala de lectură Nr. 1 medicină Veterinară, cu
Facultăţile de Zootehnie şi
de medicină Veterinară.
Această reformă administrativă a fost dublată de un şir de deservicii făcute şcolii
româneşti, prin adoptarea unor teorii şi metodologii importate din uniunea sovietică mai
ales prin „ideologizarea” permanentă şi de prioritatea acordată politicului în dauna ştiinţei.
dar cel mai nedrept şi mai dureros moment a constat în practica înlăturării brutale a unor
mari specialişti a căror valoare fusese confirmată de timp, cum a fost şi cazul lui gheorghe
Ionescu Şişeşti, omul a cărui viaţă a fost închinată necondiţionat şcolii şi profesiunii. Anul
1948 marchează începutul organizării învăţământului superior zootehnic ca învăţământ de
sine stătător. Astfel, prin decretul nr. 175, publicat în monitorul oficial din 03.08.1948, a
fost înfiinţat „Institutul de Zootehnie şi medicină Veterinară” din Bucureşti cu două
facultăţi: Facultatea de Zootehnie, nou înfiinţată prin acest decret şi Facultatea de
medicină Veterinară existentă, desprinsă din cadrul universităţii din Bucureşti. de
asemenea, prin acest decret, institutului i-a fost afiliată şi Facultatea de Piscicultură cu
sediul în constanţa. Facultatea de Zootehnie din Bucureşti şi cea din Arad (înfiinţată prin
acelaşi decret) aveau sarcina să pregătească specialişti cu studii superioare în domeniul
creşterii, ameliorării şi exploatării animalelor domestice, absolvenţii primind, după
susţinerea examenului de stat, titlul de „Inginer zootehnist”. spaţiile necesare desfăşurării
procesului de învăţământ au fost asigurate de către ministerul Agriculturii în clădirea
Institutului de cercetări Zootehnice, situat în strada dr. staicovici nr. 63, Facultatea de
Zootehnie având la dispoziţie parterul (inclusiv Aula) şi demisolul clădirii.
Casa de vegetație

1948 Clădirea Facultății

de Horticultură,
arh. Ianola Trișcu

1952
(1952-1954)

Căminul de studenți Nr. 3 din Băneasa

InstItutul AgronomIc
„nIcolAe Bălcescu” BucureŞtI

În anul 1952, când s-au împlinit 100 de ani de este ştiut că, în urma
la înfiinţarea Şcolii Agricole de la Pantelimon, cutremurului din 1940,
dar şi 100 de ani de la moartea lui nicolae vechea clădire a şcolii
Bălcescu, învăţământul agronomic este este evacuată, sălile de
reorganizat prin comasarea celor două curs, laboratoarele şi
institute în cadrul unei noi instituţii de administraţia fiind
învăţământ – Institutul Agronomic „nicolae găzduite în spaţiul
Bălcescu”. Acesta va avea în componenţă căminului studenţesc.
Facultatea de Agricultură, Facultatea de Academicianul David Davidescu Problema construirii
în Casa de vegetație
Horticultură, Facultatea de mecanizarea unei clădiri adecvate va
Agriculturii, Facultatea de construcţii şi fi reluată după sfârşitul
maşini Agricole, Facultatea de Zootehnie şi războiului. În 1951, din
Nicolae Bălcescu (1819-1852), Facultatea de medicină Veterinară. iniţiativa ministerului
istoric, scriitor și revoluționar
român
după 1957, fermele didactice sunt integrate în Agriculturii, se elabo-
marile ferme din cadrul gospodăriilor Agricole rează un plan urbanistic
de stat, sau a nou înfiinţatului Institut de privind extinderea
cercetări Horti-Viticole (IcHV). Institutul Agronomic „nicolae spaţiului construit
Bălcescu”, din suprafaţa de 6.431 ha, câte avea în proprietate la aferent facultăţilor de
fermele sale didactice, a mai păstrat doar Ferma de la Băneasa, în profil agronomic.
suprafaţă de 192 ha. „Bătrânica de la
Potrivit noii legislaţii, conducerea Institutului era asigurată de către Herăstrău”, cum o
senat, Biroul de senat, iar conducerea operativă de către rector, Prof. Gheorghe Ionescu Şișești în mijlocul numea cu drag sandu-
studenților la pepiniera Istrița, 1955
numit de ministerul educaţiei. Aldea, este demolată.
Iniţial se realizează
structura Institutului Agronomic „nicolae Bălcescu”, după reforma numai clădirea destinată
din 1952 era următoarea: Facultăţii de Agricultură,
⋆ Facultatea de Agricultură – adevărata vatră a învăţământului construcţie proiectată de
agronomic bucureştean, elementul de continuitate a şcolii arhitecţii gheorghe
agronomice româneşti. negoescu şi mirela silvia
⋆ Facultatea de Horticultură – înfiinţată în anul 1948. din 1952 a nicolau şi realizată de
funcţionat cu specializările Horticultură şi Viticultură. aceasta din urmă (1953-
⋆ Facultatea de Mecanizarea Agriculturii – înfiinţată în 1951, prin 1955). În toamna anului
desprinderea de Facultatea de maşini Agricole, înfiinţată în 1948. 1952, Institutul de
⋆ Facultatea de Construcţii de Mașini Agricole, înfiinţată în 1951, Zootehnie şi medicină
prin desprinderea de Facultatea de maşini Agricole, înfiinţată în 1948. Aspecte din desfășurarea procesului de învățământ Veterinară a fuzionat cu
⋆ Facultatea de Medicină Veterinară, revenită în componenţa Institutul Agronomic
Institutului după ce, în 1945, împreună cu Facultatea de Zootehnie şi într-o singură unitate de
cu Facultatea de Piscicultură, formaseră Institutul de Zootehnie şi învăţământ superior agricol denumită Institutul Agronomic
medicină Veterinară. „nicolae Bălcescu”, Facultatea de Zootehnie şi cea de
⋆ Facultatea de Zootehnie, înfiinţată în 1948. medicină Veterinară intrând în componenţa acestui nou
institut. În acelaşi timp, Facultatea de Piscicultură de la
constanţa a trecut în cadrul Institutului de construcţii
DURATA STUDIILOR navale şi Piscicultură din galaţi. odată cu înfiinţarea
I.A.n.B., Facultatea de Zootehnie îşi schimbă sediul în noul
1953-1955 1955-1957 1957-1959 1959-1963 1963-1978 1978-1991 local al institutului situat în Bd. mărăşti nr. 59. În noua clă-
4 ani 4,5 ani 5 ani 5,5 ani 5 ani 4 ani dire, Facultăţii de Zootehnie i s-a repartizat în întregime
aripa din dreapta (demisol, parter şi trei etaje) precum şi
jumătate din aripa
centrală, spaţiu în care
au fost amenajate
laboratoarele
disciplinelor, sălile de
curs şi de seminar.

Desfășurarea lucrărilor practice în câmp și în laborator Sala de popice din

Campusul Agronomie-Herăstrău

1952
1990
Clădirea Institutului
Agronomic construită pe
locul Academiei de Înalte
Studii Agronomice,
arh. Gheorghe Negoescu
și Mirela Silvia Nicolau,
1953-1955
InstItutul AgronomIc
„nIcolAe Bălcescu” BucureŞtI

Facultatea de Agronomie funcţionează fără întreru- din necesitatea punerii în

pere şi, în diferite etape, înglobează alte facultăţi. În aplicare a triadei „Învăţământ
anul universitar 1953-1954, secţia de economie agrară – cercetare – Producţie”,
din cadrul facultăţii devine Facultatea de Economie prin Hcm nr. 23 din 15
Agrară, care se va numi pe rând: Facultatea de Ingi- ianuarie 1975, publicat în
nerie economică (1957), Facultatea tehnico-economică Buletinul oficial nr. 14 din 21
(1959). ulterior, va redeveni secţie a Facultăţii de ianuarie 1975, s-a înfiinţat
Agronomie (1959-1961), pentru a fi apoi desfiinţată. staţiunea didactică Belciuga-
tele, cu o suprafaţă de 4.254
Facultatea de Horticultură a funcţionat, până în ha, suprafaţă desprinsă din
1956, cu două secţii – horticultură şi viticultură. Clădirea Facultății de Îmbunătățiri Funciare, inaugurată în 1974 IAs Belciugatele. la acea dată
Zece ani mai târziu se revine la secţii specializate – staţiunea era structurată pe
cultura legumelor în câmp, cultura legumelor în sere, patru unităţi: Ferma Belciu-
pomicultură şi viticultură. după pierderea fermelor gatele, Ferma Băneasa, Ferma roşia şi Ferma moara domnească. În timp, se va
Istriţa şi Pietroasa înglobate din anul 1957 în cadrul realiza o repartizare a câmpurilor experimentale şi activităţilor pe cele trei ferme
Institutul de cercetări Horti-Viticole, activitatea rămase în folosinţă după august 1975: la Băneasa se organizează câmpurile
practică se desfăşoară în Ferma Băneasa pe cele 224 ha. Facultăţii de Horticultură, la moara domnească câmpurile didactice ale discipli-
Începând cu anul 1986, facultatea este desfiinţată, nelor Agrotehnică, Ameliorarea plantelor, mecanizarea agriculturii, Fitotehnie,
devenind o secţie a Facultăţii de Agronomie. Producţia şi păstrarea furajelor, Botanică etc., iar la Ferma Belciugatele se
dezvoltă, în principal, sectorul zootehnic. după constituirea staţiunii Belciuga-
Facultatea de Medicină Veterinară rămâne, până în tele, a fost elaborat un plan complex de organizare şi dezvoltare, derulat între
1961, singura din ţară şi, până în anul universitar 1977- 1980 şi 1989 (era prevăzută construirea de ferme zootehnice, siloz, sistem local de
1978, a cunoscut mai multe transformări prin asocierea irigaţii, uscătorie de seminţe, cămin studenţesc, cantină etc.). realizarea acestor
ei cu învăţământul zootehnic. după 1978 a urmat o investiţii va face din Belciugatele una dintre primele unităţi de profil ale
perioadă de stabilitate, curmată brusc, în 1985, de învăţământului agronomic. Până la revoluţia din decembrie 1989, se fac transfor-
mutarea sa datorită vecinătăţii cu „casa Poporului” mări majore în campusul studenţesc din Bd. mărăşti 59. la începutul anilor ’50 se
(aflată în construcţie) în campusul din Bd. mărăşti. construiesc căminele A3, A4, A8 şi A9. urmează construirea căminelor A1, A2, c1
şi c2, precum şi a cantinei studenţeşti în anii ’60. căminele A5, A6, A7 sunt
Facultatea de Zootehnie a devenit, în anul 1957, ridicate în anii ’70. În perioada 1977-1981, prin eforturile şi sub coordonarea Prof.
secţie a Facultăţii de Agricultură, pentru ca, în anul mihai tătărăscu, şeful catedrei de educaţie fizică, se construieşte sala de sport
1962, secţia să se desfiinţeze iar Agronomia care se dă în
studenţii să fie mutaţi la folosinţă cu ocazia Universiadei
Facultatea de medicină din 1981. cutremurul din 1977
Veterinară. din 1968 secţia de afectează destul de grav noua
zootehnie redevine facultate. În clădire a Facultăţii de
1989, Facultatea de Zootehnie se Îmbunătăţiri Funciare,
uneşte, din nou, cu Facultatea de clădirea căminului şi a biblio-
medicină Veterinară, formând tecii construită în 1937. din
Facultatea de medicină păcate statul nu acordă
Veterinară şi Zootehnie. fonduri pentru consolidare
decât pentru clădirea FIF. În
Facultatea de Îmbunătăţiri ciuda valorii istorice şi frumu-
Funciare a fost înfiinţată în seţii arhitectonice, clădirea
anul 1970, dar această Sala de sport Agronomia, construită de inginerul liviu
specializare existase, ca secţie, în dată în folosință în 1981 cu ocazia Universiadei ciulley este abandonată şi se
Cezar Nicolau,
primul decan al Facultății de cadrul altor facultăţi. În anul va degrada treptat. la
Îmbunătățiri Funciare 1974 este dată în folosinţă începutul anilor ’80 se
clădirea care, de atunci, va construieşte un complex de
adăposti facultatea. În 1986, facultatea este desfiinţată, sere reci acoperite cu sticlă, pe
fiind înglobată, ca secţie, în cadrul Facultăţii de o suprafaţă de un hectar, pe
Agricultură, unde va rămâne până în anul 1989. baza unui proiect românesc.
serele erau destinate cercetă-
Facultatea de Mecanizare a Agriculturii a făcut parte rii dar şi producţiei. constru-
din I.A.n.B. doar între 1951 şi 1955 când, de fapt, au ite la începutul perioadei de
existat două facultăţi: Facultatea de mecanizare a criză economică, ele nu vor
Agriculturii şi Facultatea de construcţii de maşini rezista în timp datorită greşe-
Agricole. după 1955, facultatea este trecută în lilor de proiectare şi vor fi de-
subordinea Institutului Politehnic Bucureşti. molate la sfârşitul anilor ’90.
Căminele studențești A5 și A6

Lucrări în Ferma Didactică Moara Domnească Complexul zootehnic SDE Belciugatele

1952
1990

Serele IANB București Stație complexă de pompare a apei

unIVersItAteA de ŞtIInțe
AgronomIce BucureŞtI

Facultatea de Facultatea de
Agricultură Medicină
rămâne de sine Veterinară, care
stătătoare. În şi-a redobândit
cadrul său apar, sediul, scăpat de
alături de la demolare de
„Agricultură” – evenimentele
care rămâne din decembrie
specialitatea de 1989, a realizat progrese considerabile, atât în ceea ce
bază, noi priveşte baza materială, cât şi în alinierea procesului de
specializări ca: învăţământ la nivelul exigenţelor internaţionale. din
„Biologie – 1996, facultatea părăseşte spaţiile din Bd. mărăşti nr. 59 şi
agricultură”, se întoarce în campusul din splaiul Independenţei. În
„Pedologie – acelaşi timp, se continuă reconstrucţia clădirilor şi se
agrochimie”, adoptă exigenţele şi normele prevăzute de comunitatea
„tehnologii europeană pentru facultăţile de medicină veterinară.
integrate în toate aceste schimbări iniţiate devin treptat realitate,
cultura expresie a lucrului concret, în aşa fel încât, în 1996,
plantelor”, Facultatea de medicină Veterinară din Bucureşti îşi
„consultanţi agricoli” şi „Ingineria şi gestiunea depune candidatura ca membră a Asociaţiei europene a
sistemelor”, specializare care, începând cu anul 2001 Instituţiilor de Învăţământ superior Veterinar (eAeVe).
devine Facultatea de Management, Inginerie
Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Facultatea de Facultatea de
Horticultură redevine de Îmbunătăţiri
sine stătătoare, după ce Funciare și
fusese secţie a Facultăţii de Ingineria
Agricultură, cu două Mediului
specializări: „Horticultură” redevine de sine
şi „Peisagistică”. În cadrul stătătoare în
facultăţii există şi un anul 1990, cu
colegiu de 3 ani, cu două specializări: „Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare
specializările rurală” şi „Ingineria mediului în spaţiul funciar”. În cadul
„legumicultură şi facultăţii funcţionează şi un colegiu cu trei specializări:
Floricultură” şi „tehnologia „cadastru”, „organizarea şi economia construcţiilor” şi
vinului”. ”Amenajarea teritoriului agricol”.

Facultatea de Facultatea de
Zootehnie s-a Biotehnologii a
reînfiinţat în funcţionat iniţial
anul 1990, după ca secţie în
o perioadă de cadrul Facultăţii
multe frămân- de Horticultură
tări. Facultatea în perioada
are două specia- anilor 1994-
lizări: „Zootehnie” şi „tehnologia produselor alimentare”. 1995. s-a separat ca facultate distinctă în anul 1996 şi a
la colegiul din cadrul facultăţii pot fi urmate trei specia- fost acreditată în 2001. În cadrul facultăţii există 4
lizări: „creşterea animalelor mici”, „tehnologia cărnii şi a specializări; „Biotehnologii industriale”, „Biotehnologii
produselor din carne” şi „tehnologia laptelui şi a produse- agricole”, „Biotehnologii medical-veterinare”.
lor lactate”.

1990
evenimentele din decembrie 1989 au produs schimbări nu doar de regim politic ci şi în modul de organizare al
învăţământului superior. În noul context, Institutul Agronomic „nicolae Bălcescu” va cunoaşte o serie de prefaceri şi
modernizări ale structurii sale, ale bazei materiale şi îşi va schimba titulatura, iar în anul 1992, în Universitatea de Ştiinţe
Agronomice București. Poate cel mai important aspect al anului 1990 este începerea ocupării posturilor vacante cu cadre
didactice tinere şi redeschiderea înscrierilor la doctorat. Acest lucru va favoriza atragerea de cadre didactice cu potenţial de

1996
dezvoltare personală. la începutul anilor ’90, în universitate se iniţiază primele proiecte internaţionale de colaborare în
cadrul Programului temPus cu universităţi din Italia, Belgia şi Franţa. cu fondurile atrase se fac primele dotări cu
echipamente moderne, iar un număr însemnat de cadre didactice, în special tinere, beneficiază de burse de mobilitate.
unIVersItAteA de ŞtIInțe AgronomIce
ŞI medIcInă VeterInAră BucureŞtI

În această perioadă, universitatea trece la recuperarea patrimoniului funciar avut înainte de 1948 sau
dobândit de-a lungul timpului. cu toate eforturile de recuperare a unor terenuri înstrăinate de-a
lungul istoriei, prin efectele legii fondului funciar, aplicată de către comisiile din judeţe, se pierd alte
suprafeţe importante. Ferma Pietroasa, devenită între timp staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru
Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa şi Pepiniera Istriţa devin filiale ale universităţii în anul 2005 prin
redobândirea proprietății. se fac investiţii pentru înfiinţarea unor plantaţii noi de viţă de vie şi pomi
fructiferi, se trece la retehnologizarea celor două structuri de cercetare şi producţie iar rezultatele nu
întârzie să apară. În anul 2008 se sărbătoresc 115 ani de la înfiinţarea celor două filiale şi cu această
ocazie este lansată o nouă gamă de vinuri: „Pietroasa veche”. În anul 2009, vinul de
colecţie tămâioasa românească – 1986, câştigă medalia de aur la concursul
„muscat du monde” din Franţa.
Pentru dezvoltarea activităţii de cercetare şi transfer tehnologic se trece la modernizarea Fermei moara
domnească. sunt înfiinţate 80 de hectare de plantaţii pomicole moderne şi se construieşte un depozit
frigorific cu o capacitate de 900 de tone.
Fosta genotecă de palmipede din Ferma Băneasa se transferă la moara domnească într-o fermă nouă cu
construcţii şi echipamente moderne. Această structură va sta la baza înfiinţării Institutului de cercetări
Avicole, aprobat prin legea nr. 45 din 20.03.2009. Prin fonduri de cercetare, se retehnologizează un adăpost
pentru vaci de lapte şi se populează cu rasa mixtă montbéliarde. laptele produs este livrat zilnic în campusul
Agronomie-Herăstrău şi este valorificat în stare crudă, nepasteurizat, printr-un distribuitor automat.

Activitatea de cercetare ştiinţifică se

desfăşoară în cadrul unor proiecte de
cercetare câstigate prin competiţie la
nivel naţional şi internaţional. Aceste
proiecte contribuie substanţial la
finanţarea activităţii din universitate şi
la dotarea cu echipamente de cercetare
performante. În universitate sunt
înfiinţate 9 centre de cercetare
recunoscute şi acreditate de către
Activitatea didactică se diversifică prin apariţia de noi consiliul naţional al cercetării
specializări în cadrul facultăţilor. În anul 2001, din Ştiinţifice din Învăţământul superior
specializarea Ingineria şi gestiunea sistemelor, existentă (cncsIs) şi un institut de cercetare:
în cadrul Facultăţii de Agricultură, se desprinde
Facultatea de management, Inginerie economică în ⋆ centrul de cercetare pentru
Horticultură şi dezvoltare rurală. În scurt timp, această Agricultură durabilă
facultate ajunge să fie în fruntea facultăţilor universităţii ⋆ centrul de cercetare pentru studiul
prin numărul de studenţi şi prin bugetul atras. În anul calităţii Produselor Horti-Viticole şi a
2008, facultatea se mută în casă nouă – o clădire substanţelor utile din Plante
modernă realizată prin autofinanţare. ⋆ centrul de cercetare pentru
Pomicultură Integrată
⋆ centrul de cercetări pentru Inginerie
În anul 2000, senatul universităţii ia decizia asocierii în rurală şi Protecţia mediului
participaţiune şi crearea societăţii Băneasa Investment ⋆ centrul de cercetare pentru Biotehno-
sA. Această societate va gestiona dezvoltarea imobiliară logii microbiene – BIoteHgen
de pe terenul fostei Ferme Băneasa. Printre multe alte ⋆ centrul de cercetare pentru Biochimie
premii importante, în anul 2007, la expoziţia de profil Aplicată şi Biotehnologii – BIoteHnol
de la Varşovia, proiectul Băneasa – „oraşul creşte pentru ⋆ centrul de cercetări pentru oncologie
tine” este declarat cel mai important proiect imobiliar comparată
Proiectul de dezvoltare imobiliară Băneasa din europa centrală şi de est. ⋆ centrul de cercetare a calităţii
Producţiei Animale
⋆ centrul universitar de cercetări pentru
departamentul de studii pentru Învăţământul deschis la distanţă a început să funcţioneze în anul 1998 diagnosticul
având, din 2002, centre teritoriale la Bucureşti, sibiu, slatina şi tg. secuiesc. În cadrul acestei forme de şi terapia
învăţământ sunt organizate cursuri universitare pentru Facultatea de management, Inginerie economică în Bolilor la
Agricultură şi dezvoltare rurală. ulterior ia naştere departamentul de Frecvenţă redusă la Facultatea de Animale
Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria mediului, programe de studii Fr la Facultatea de Agricultură şi de ⋆ Institutul
Învăţământ la distanţă la Horticultură. toate aceste forme de studiu, înrolează peste 6.000 de studenţi de cercetări
anual. Începând cu promoţia 2005-2006 sistemul de învăţământ se aliniază la prevederile convenţiei de la pentru
Bologna, pe trei cicluri de studii: patru ani studii de licenţă, doi ani studii de masterat şi trei ani studii de Avicultură
doctorat. universitatea are în total 26 de programe de studii (specializări) la licenţă şi fiecare facultate îşi
Proiectul Centrului de cercetare
organizează programe de studii de masterat. În ianuarie 2011 intră în vigoarea legea 1 – legea educaţiei
pentru studiul calităţii produselor agroalimentare
naţionale, care aduce modificări importante întregii activităţi universitare. În cadrul fiecărei facultăţi se
creează departamente noi prin unirea mai multor catedre.

1996
2012
Noul sediu al Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală