Vladimir Nabokov născut pe 23 aprilie 1899 în Sankt Petersburg, Rusia, decedat pe 2

iulie 1977 în Montreux, Elveția, a fost un scriitor american de origine rusă; familia sa aparținea
aristocrației și a fost nevoită să emigreze în timpul revoluției bolșevice.
Născut într-o familie cu blazon, Nabokov își descoperă de timpuriu variate talente: învață
foarte bine franceza, engleza, germana, este pasionat de pictură, de șah, de entomologie și de
literatură (publică un prim volum de versuri la 15 ani). Exilat, își încheie studiile la Cambridge,
iar în 1922 se mută la Berlin, unde publică în gazetele emigrației ruse sub pseudonimul Sirin.
Aici apare și primul său roman, Masenka (în versiunea engleza "Mary"), o mică bijuterie ce-i
deschide cariera de romancier.

În romanul Lucruri transparente de Vladimir Nabokov mi-a atras atenția activitatea onirica a
personajului principal, Hugh Person, de aceea interpretarea mea vizează în principal doua dintre
visele sale. Portretul psihologic al lui Hugh Person este creionat schematic de către autor, din
acest motiv aş vrea sa întregesc spectrul observațiilor sale cu propriile vederi şi nuanțe, să sap
mai adânc în psihicul lui prin intermediul psihanalizei aplicate. Avem de-a face cu un editor
mediocru din New York, un individ cu viață şi preocupări din sfera normalului, cel puțin la
suprafață, de aceea cred ca Nabokov i-a dat şi un nume sugestiv, Person, adică o persoană ca
oricare alta. Două sunt evenimentele care trasează firul epic : moartea tatălui, într-o vacanță în
Elveția, şi căsătoria lui Hugh cu o femeie originară din aceeaşi țară.
Ceea ce reuşeşte să lumineze într-o oarecare măsură viața sa interioară este tocmai partea
întunecată a existenței, într-un sens golit de metafora, noaptea. Cel mai important indiciu că
aşezarea sa conştientă s-a clădit pe un vulcan ce a rămas activ este insomnia de care suferă.
Coşmarurile sale sunt nişte erupții atât de puternice pentru liniştea psihicului, încât somnul
refuza să vină. Ca multor nevrotici care prezintă acelaşi simptom, lui Person îi este frică de ceea
ce este în el, îi era frica să se arunce în bratele somnului pentru că asta înseamnă să se arunce
într-un vârtej de senzații, chipuri, scenarii asupra cărora nu are control. Pentru cei care recunosc
meritele psihanalizei, poate părea de la sine înțeles, dar pentru cei care o contestă vedem aici
indiciul clar al manifestării inconştientului în vis: este un produs al psihicului, dar conştientul
refuza să îl recunoască; are o importanță foarte mare pentru Person, influența să nu se sfârşească
atunci când conştientul preia controlul, cu toate acestea nu îşi are rădăcina în conştient :

când somnul îl cuprindea în cele din urma, trebuia să suporte starea de cvasinebunie pe care
acesta i-o inducea. El nu putea crede că oamenii normali au asemenea coşmaruri obscene şi
absurde ca cele care îi sfâşiau lui nopțile şi continuau să îl înfioare chiar şi pe parcursul zilei.

Însă nici zidul ridicat de angoasa nu poate rezista în fața nevoii de odihnă, al cărei gardian
visul ar trebui să fie. Aşa că îşi construieşte un ritual de liniştire la care apelează în fiecare seară.
Acesta este repetiția în minte a unei lovituri la tenis cu care reuşeşte să îşi impresioneze
adversarii, deşi performanțele lui per ansamblu nu sunt grozave. De îndată ce îşi găseşte un loc
răcoros pe perna, brațul îi este străbătut de un fior bine cunoscut, iar el trece vijelios de la o
partidă la alta. Vedem aici un substitut al onaniei, ce probabil îi fusese interzisă atunci când era
mic. Deoarece infantilul prezent în vise trage dupa el figurile parentale care inspiră teama, aşa
cum vom vedea, ritualul face si el un salt in timp, in istoria personala, si se opreste la un moment
care ii apartinea doar lui şi aşternuturilor primitoare, parinții fiind dincolo de uşa zăvorată. Faptul
că Hugh renunță la acest ritual imaginativ după ce se căsătoreşte cu Armande sugerează că el nu
poartă pecetea inocenței din moment ce nu poate fi făcut decât în singurătate:
noutatea situației de a împărți patul cu altcineva şi prezența altui creier zumzâind lângă al lui
tulbura intimitatea tabieturilor lui îngreunate de somnolența – încă din adolescența.

Insomnia ce se opune coşmarurilor nu este singura problema a lui Hugh Person legată de
somn. El mai suferise şi de somnambulism, ultimul episod având loc pe la sfârşitul facultății.
Pentru a pregăti terenul unei explicații a viselor, cred că ar fi util să mentionăm câteva puncte de
vedere ale psihanalizei asupra somnambulismului. Voi prezenta succint un studiu facut de catre
doi cercetatori americani, B.I. Kahn si R.L. Jordan: (in trad.) Dominatia paterna ca si cauza a
somnambulismului.
Cei 15 bărbați care au constituit obiectul acestui studiu prezentau constelații familiale
asemănătoare. Toți mergeau cu regularitate la biserica, iar tatăl, bine văzut în comunitatea din
care făceau parte, era prezentat numai în cuvinte de laudă. Având în vedere că ei erau vazuți ca
nişte stâlpi ai societății, şi fiilor li se întipărea dorința de a le călca pe urme. Aspirația se loveşte
însă de propriile capacităti, iar iubirea de faptul că o figură autoritară poate fi respectată sau
admirată, însă este dificil ca sentimentele pozitive să fie şi singurele atunci cand eşti supus unor
măsuri disciplinare dure. Mama este vazută de aceştia ca o figură submisivă în fața tatălui,
nervoasă, bolnavicioasă. Simțeau ostilitate față de ceea ce considerau a fi indiferența față de
mama din partea tatălui. Concomitent cu dorința de a-şi depăşi tatăl, există sentimentul de a fi
abandonat de o mama timidă, indiferentă şi lipsită de afecțiune. Aceste funcții ale mamei, de
suport şi protecție, sunt perturbate din cauză că şi mama este terifiată de soțul autoritar.

Frecvent, legau somnambulismul de activități din timpul zilei ce le produsesera furie, însă era
o furie pe care nu puteau sau nu îşi permiteau să şi-o arate. Fenichel sugerează că mersul în
somn, prezent şi la personajul nostru, exprimă o nelinişte motorie ca o consecinşă a tensiunilor
interne care nu au putut fi eliberate. Abraham postulează că somnambulul îşi converteşte
fanteziile în acțiuni mai mult sau mai puțin complicate, de care nu îşi aminteste la trezire. Însă
aceştia nu s-au legat şi de conținutul viselor, aspect de care cercetarea pe care o avem în vedere
s-a ocupat îndeaproape. Majoritatea subiecților au descris vise legate de şerpi. Simbolismul
sexual al şarpelui este binecunoscut din lecturile psihanalitice pentru a fi necesară o demonstrație
a semnificatiei pe care o au. Naivi într-un anumit grad din punct de vedere sentimental, labili,
imaturi, şi cu o minimă toleranță față de anxietate, aceştia aveau o inabilitate de a-şi externaliza
emoțiile adânci. Pentru toți subiecții, impulsurile agresive şi sexuale au fost reprimate sever.
Relațiile interpersonale erau înalt ambivalente şi tensionate şi era dificil pentru ei să aibă o
legatură sexuală de lungă durată sau să îşi exprime furia față de superiori. Emulația rezultă din
frică şi îl obligă pe copil sa îşi creeze un pattern restrictiv de natură pervasivă. Cu alte cuvinte,
explicația mea ar fi aceea că se creează o lume fantasmatică, prin care se exprimă pulsiunea
agresivă sau sexuală, care trebuie să fie suficient de vie încât sa lege psihicul de corporalitate, de
unde rezultă caracterul său motoriu.
Corelații se pot face şi cu viața lui Hugh Person, oricât de puțin ar fi detaliată în carte.
Episodul cel mai recent de somnambulism avusese loc în ultimul an de facultate, perioadă ce
coincide cu ieşirea de sub influența tatălui. Spre deosebire de imaginea de tată idolatrizat pe care
o au barbații din studiu despre tatăl lor, cea pe care Person ne-o oferă este una de incriminare
disprețuitoare şi de superioritate față de acesta. Dar trebuie menționat că media lor de vârstă era
de 22 de ani, iar vârsta lui Person este de 40. Am putea presupune că avusese o imagine foarte
bună, mai buna decat realitatea, până când plecase de acasă, iar in ostilitatea ulterioară vedem
rabufnirea unei furii care fusese ținută în frâu, de unde şi exacerbarea unei agresivități care până
la un punct este normală. Dar tocmai pentru că nu se manifestase la timp prinsese această forță.
 In concediul celor doi, îl vedem pe Person extrem de iritat de fiecare gest stângaci al tatălui
său, iar atunci când greşeşte semnificația în engleza a unor afişe publicitare care erau în limba
franceză, Hugh afişează un dispreț obosit față de „batranul prostănac”. Atitudinea sugerează că
dorinta de egalare şi depăşire a tatălui îşi găsise în sfârşit realizarea. Dar să nu uităm că doliul
devine patologic tocmai atunci când conturile nu sunt încheiate, când resentimentele sunt
aprinse, de aceea nici 8 ani mai tarziu nu reuşeşte să se împace cu moartea tatălui, ce survenise
chiar în timpul sejurului în care ar fi trebuit să îşi consolideze trunchiul relației, nu să scoată la
suprafață rădăcinile putrede. Față de celelalte figuri masculine are însă prin proiecție atitudinea
autentică, de supunere şi umilință.

Relația cu mama este ilustrată în visul erotic despre care spune că se repetă obsesiv înainte şi
după moartea lui Armande (de care vom vorbi atunci când voi prezenta cel de-al doilea vis). Voi
reda conținutul său întocmai:

In acest vis, pe care psihiatrul l-a catalogat ca fiind „mult prea explicit”, i se aducea pe o tava
mare, garnisita cu flori, o frumoasa adormita si o serie de scule pe o perna. Acestea erau de
lungimi si grosimi diferite, iar numarul si varietatea lor se schimba de la un vis la altul. Erau
insirate in ordine (…) Era inutil sa aleaga una dintre ele, caci indiferent pe care o lua,
obiectul isi schimba forma si dimensiunea si nu putea fi potrivit astfel incat sa se armonizeze
cu sistemul lui anatomic, sfaramandu-se la momentul culminant sau despicandu-se in doua
intre picioarele sau oasele acelei doamne mai mult sau mai putin dezmembrate.

În interpretarea acestui vis trebuie să ținem cont că ele au fost produse în perioada în care
Hugh Person era cu Armande sau se gândea la ea, iar pe ea o putem asocia cu figura maternă din
viața barbaților pe care s-a făcut studiul privind somnambulismul, al căror profil psihologic am
convenit mai mult sau mai puțin tacit că îl putem aplica şi lui Person, având suficiente elemente
care să aprobe similitudinea. Armande afişează aceeaşi atitudine nesuportivă, aceeaşi indiferență
afectivă, încă dinainte de căsătorie, şi nu putem exclude ipoteza mariajului tocmai ca intervenție
reparatorie.

Cât priveşte conținutul propriu-zis al visului, sexualitatea este într-adevar mai mult decât
explicită, făcând visele cu şerpi ale subiecților anterior menționați să pară inhibate în comparație
cu cel pe care îl avem în discuție. Femeia adormită este un simbol al mamei indiferente.
Bărbatul, adus la stadiul de baietel prin infantilismul visului, nu reuşeste să o satisfacă, iar
motivele sunt complexe. Eşuează chiar dacă alege un instrument mai mare şi nu „o chestie
subțire care aducea cu o țepusă”. Deci chiar dacă el ar depăşi complexul în fața tatălui şi ar avea
un penis de dimensiune potrivită, tot nu ar putea să îşi implinească iubirea față de mama şi să o
facă fericită, să o scoată din starea de „dezmembrare” sufletească. Asta pentru că tatăl îşi pune în
aplicare amenințarea cu castrarea, obiectele falice sfărâmându-se sau despicându-se între
picioarele femeii. Bineințeles că l-am identificat aici pe tată, fiindca ce altă forță exterioară ar
putea să se opună uniunii fizice între el şi mama, ori o imagine onirică a acesteia? Mai ales dacă
tatăl este unul autoritar, în mintea baiețelului se dă un război între iubirea față de mama şi teama
față de tata, despre care el crede că îi va aplica această pedeapsă crudă, iar in mintea adultului
care nu a aşezat constelația oedipală pe o bolta psihică mai liniştită, conflictul este la fel de viu,
iar în momentele delicate din viața răsare pe pământul fertil al visului de angoasă.
 Tenebrosul Thanatos scoate şi el capul în universul oniric al lui Person, aşa cum vedem în
visul următor, care nu mai are însă nevoie de explicații, deoarece teama de moarte este suficient
de puternică în fiecare dintre noi ca să îi recunoaştem templul:

Intr-o alta experienta nocturna, nu mai putin prevestitoare de rau, se vedea incercand sa
stavileasca sau sa abata din drum un firicel de graunte sau de pietricele ce se scurgeau dintr-o
crapatura ivita in tesatura spatiului si fiind impiedicat in efortul sau cand de niste elemente cu
aspect de aschii, filamente sau panze de paianjen, cand de gropi, mormane de moloz
sfaramicios sau colosi prabusiti. In cele din urma era inghitit de munti de gunoi, iar asta
insemna moartea.

Pentru ca Nabokov face el însuşi nişte afirmații cu privire la vis înainte de a vorbi de ura lui
Hugh față de Armande şi pentru că avem banuiala că ura pentru ea a produs cel de-al doilea vis
semnificativ, care la randul său i-a adus acesteia moartea, vom trece în revistă considerațiile sale.
Despre omul cufundat în vis naratorul spune că este asemănător unui idiot căruia nu-i lipseşte o
anumită viclenie animalică, iar fisura fatală din mintea lui corespunde unei explozii. Iar apoi
vorbeşte de aspectul „neclar” al inclinațiilor distructive pe care Person le avea în vis. Cred că
Nabokov a folosit adjectivul pentru a crea impresia de imparțialitate a povestitorului, pentru că
aspectul devine „clar” în argumentațiile ulterioare. Sublimarea pulsiunilor de natură agresivă este
ilustrată prin sculptorul care îşi amorțeşte înclinațiile distructive amintite repezindu-se asupra
unui obiect cu ciocanul şi cu dalta. Exemplificarea continuă cu ramura chirurgiei, care oferă una
dintre cele mai utile căi de eliberare a lor: un doctor respectat recunoscuse într-un cadru restrâns
că ii este foarte greu să îşi stăpânească dorinț de a ciopârți toate organele expuse vederii în
timpul unei operații. Legând insomnia lui Hugh de faptul că orice om are acumulate în el
tensiuni tainice încă din copilărie, autorul ne oferă urmatoarea explicație pentru activitatea sa din
somn: în perioada pubertății dorințele sexuale apar ca substitut al dorinței de a ucide, pe care
omul şi-o satisface în mod normal în vis; iar insomnia se explică prin frica de a deveni, în timpul
somnului, conştient de dorința înconştientă de a ucide şi de a face sex. Nu ştim cât sunt ele de
corecte, dar în mod sigur recunosc un dinamism al psihicului. Apoi, aparent fără nici o legatură,
Nabokov îşi îndeamna cititorul să ghicească momentul în care Person a început să îşi urască
soția:

Poate ura a facut parte din sentimentele lui fata de ea inca de la inceput? Tacere. I-a
cumparat vreodata sotiei un pulover cu guler inalt? Tacere.

Cum putem să explicăm un sentiment de ură încă de la ănceputul relației, bine punctat de
autor, dacă Armande nu ar fi fost un surogat al mamei la maturitate? Dualitatea de care se vorbea
în acel studiu, şi pe care o bănuim şi aici, a sentimentelor față de mama, este bagajul cu care
Person intra în relatie, de altfel prima de lungă durată din viața lui. Dar ce l-a atras atât de tare la
Armande? Pe lângă părul blond şi picioarele musculoase, bronzate, cred că se impune şi o altă
explicație. Atunci când cei doi sunt abia în stadiul de tatonare, vede o fotografie a lui Armande
dezbracată de pe vremea când nici nu ajunsese la pubertate. Mama ei o înrămase şi o aşezase cu
mândrie în camera de zi, semn că i se păruse normal la vremea aceea ca fiica ei să umble
dezbracată prin fața părintilor.
 Este cunoscută fascinația scriitorului de origine rusă în privinta „nimfetelor”. Si în această
carte vorbeşte de o relatie interzisă între scriitorul R., al cărui roman îl editează Hugh Person, şi
fiica sa vitregă. Având în vedere că Eul lui Nabokov pare a se ascunde după toate probabilitățile
în spatele domnului R., putem bănui că a proiectat pasiunea sa în alegerea amoroasă pe care o
face Hugh, mai ales că Armande este prietenă cu fiica sa vitregă. Editează o carte pentru a putea
fi publicată, editează o iubire pentru a putea fi traită. Însă personajul Hugh nu doar pune în act
fantasmele creatorului său, în rațiunea povestirii el are şi un motiv personal pentru care o ia de
soție pe Armande. Imaginea ei de copilă ispititoare îl răscoleşte adânc. Să fie pentru că o femeie
aflată în acel moment la maturitate i se înfățişase într-un trup de fetiță, compatibil din punct de
vedere sexual cu trupul băiețelului care avea fantasme incestuoase? Dacă răspundem afirmativ la
această întrebare, mai aducem un element care face lumina în primul vis – nepotrivirea sexuală:
bărbatul adult nu poate să satisfacă femeia pentru că a rămas imatur pe plan psihic şi nici copilul
din el nu poate avea acces la acea fetiță pentru că trupul său este acela al unui barbat.

O priveşte pe Armande în două feluri, care nu au reuşit niciodată să se constituie într-o

viziune unitară: unul pozitiv, al inocenței pierdute, şi unul negativ, al perversitătii dobândite. Iar
el este salvatorul, cum altfel. Poate reuşesc să mă fac mai bine înțeleasă vorbind despre al doilea
vis al lui Hugh, care se finalizează nu doar cu sudori reci, ci şi cu moartea soției sale. Iată cum
este el relatat anchetatorilor, care au inconjurat cu benzi galbene nu doar dormitorul, ci şi spațiul
oniric: flăcări țâşneau de pretutindeni, iar imaginile parcă erau filtrate prin fâşii rosiatice de
plastic transparent. Femeia aflată întâmplâtor în patul lui deschise larg fereastra. Ea venea de
undeva din trecut şi era o prostituată pe care o agățase în prima sa călătorie în afara țării, cu
douăzeci de ani în urmă. Hugh se repezise dupa ea din dorința de a o împiedica să sara. Fereastra
era largă şi joasă, având un pervaz lat, capitonat şi acoperit cu un cearşaf. Giulia, căreia îi
confunda numele cu Julie, era îmbrăcată într-o cămaşă de noapte care îi acoperea un trup
fosforescent. Ea se aşeză în cadrul ferestrei cu brațele întinse, atingând laturile cu mâinile.

Hugh îşi arunca o privire dincolo de ea, spre curtea de jos, în timp ce flăcările se mişcau
precum nişte hârtii roşiatice pe care un ventilator mascat le făcea să danseze în jurul unui buştean
artificial, identic cu unul vazut în copilărie, de Crăciun. I se părea o nebunie să sară sau să
coboare pe o funie facută din cearşafuri înnodate, aşa că se străduia din răsputeri să o impiedice
pe Julieta să facă acest lucru. În încercarea de a o prinde cât mai bine, o apucase de gât din spate,
degetele i se înfipseseră în ceafa luminată în violet, iar celelalte opt degete îi striviseră beregata.
O trahee care se zvârcolea apărea pe ecranul unui cinematograf unde rulau filme cu caracter
ştiințific, aflat de partea cealaltă a străzii. Totul devenise sigur şi confortabil: ar fi prins-o bine pe
Julia şi ar fi salvat-o de la o moarte sigură dacă ea, în efortul sinucigaş de a scăpa de incendiu, nu
ar fi alunecat peste pervaz şi nu l-ar fi tras şi pe el după ea, în gol. Dar, ca un Superman, ia în
îmbrățişarea sa acest suflet tânăr şi îşi iau împreună zborul. La trezire, se bucură că ea era în
siguranță alături de el, dar ramase cu privirea pironită la propriile „gheare ruşinate” atunci când
văzu că soția lui era culcată pe jos, cu părul blond răvăşit de parcă plutea în zbor.

La nivelul Eului mistuit de flăcările senzualității, visul este întruchiparea dorinței ca pe de o

parte să îşi ucidă mama, iar pe de alta parte să o salveze. Acum înțelegem mai bine cele doua
întrebări ale naratorului. Față de Armande simțea aceeaşi dorință inconştientă de a o ucide,
pentru că ea reprezenta o figură maternă. Împlinirea pornirii sale ucigaşe nu rămâne doar la
nivelul visului, deoarece somnambulismul său este un acting-out, posibil prin sălbăticirea
conştiinței şi supunerea totală a corpului, iar la nivelul dinamismului psihic, prin forțele
crescânde ale pulsiunilor care nu îşi găsesc supape de a-şi modera presiunea. Cea de-a doua
întrebare, dacă i-a luat soției un pulover cu gâtul înalt, al cărei raspuns este probabil afirmativ
având în vedere retorica interogației, ne semnalează o contra-măsură luată de Eul care primeste
indicii privind intenția de a o strangula. În această scenă din vis Hugh este un actor care trebuie
să îşi joace rolul aşa cum trebuie, să o salveze pe Julie. Teatralismul somnambulului poate fi
motivul pentru care s-a spus despre acest fenomen că face parte din spectrul manifestărilor
isterice. Dorința lui este de a face ceea ce trebuie, de a o salva pe femeie de la moarte, iar acest
lucru este asociat de Ferenczi cu comenzile post-hipnotice, în care găseşte similarități cu
somnambulismul.

Problema îşi intinde rădăcinile până la Freud, care vede şi el manifestarea ca pe un climax al
sexualității, expunându-ăi teoria, mai amplă, in 1907, în fata Societății Psihanalitice din Viena.
Zece ani mai tarziu îşi continuă reflecțiile în articolul (in trad.) O completare metapsihologica la
teoria viselor. În timpul izolării unei persoane care doarme se produce de obicei o modificare a
energiei ei psihice; o parte a efortului refulării, folosit pentru menținerea inconştientului la cote
joase, poate fi economisit, căci chiar dacă inconştientul îşi găseste eliberarea relativă în favoarea
activității, găseste totuşi închisă calea către motilitate, liberă fiind doar cea nedăunatoare spre
satisfacerea halucinațiilor. De ce somnambulismul nu urmează această cale? În urma reducerii
nocturne a refulării ar putea exista pericolul ca odihna somnului să fie perturbată ori de câte ori
impulsul extern sau intern poate stabili o legatură cu una dintre sursele inconştiente ale
pulsiunilor. Pornirea instinctuală din inconştient devine vis în preconştient, însă în cazul
somnambulilor impulsul inconştient care a pătruns la nivelul acestei instanțe de legatură găseşte
două căi de descărcare: în vis, dar şi în corp.
Freud mai face o remarcă foarte interesantă, şi anume că esența fenomenului este dorința
individului de a se duce să doarmă acolo unde a dormit în copilărie. Dorința copilului de a dormi
cu mama nu este una absurdă în această perioadă, deci şi personajul nostru poate tinde spre
acelaşi loc. Dar întâmplarea face ca găsirea unui înlocuitor pentru mama sa în persoana lui
Armande să semnifice că nu mai era necesar să se duca niciunde, era deja acolo. Însă actul în
sine, ca preludiu pentru ceva mai intens, este interzis, iar ca sa fie oprit unul dintre actorii scenei
trebuie să îşi găsească sfârşitul.

Nu este întâmplătoare nici alegerea numelui şi a profesiei în cazul femeii din visul său:
variază de la Giulia la Julie, fiica incestuoasă a domnului R., şi aflăm că practica prostituția.
Există bărbați care nu pot fi atraşi de o femeie decât dacă ea nu este liberă si are o înclinație de a
se prostitua. Hugh hotărăşte să o ia de soție pe Armande numai dupa ce ea are un comportament
promiscuu. Nevoia de a fi gelos derivă din aceea că, la unii copii, faptul că mama îi aparține
tatălui devine o parte inseparabila a ființei materne şi că al treilea lezat nu este nimeni altcineva
decât tatăl însuşi. Fiindcă mama le apare ca o persoana de o puritate morală de neatins, numai cu
o prostituată poate să îsi satisfacă pornirile. Şi poate să facă acest pas atât de mare deoarece şi
imaginea imaculată a mamei este intinata atunci când baiețelul descoperă că ea are relații sexuale
cu tatăl. Brusc, diferența nu i se mai pare atât de mare: deseori, ceea ce în inconştient este
disociat în doua contrarii, în constient se suprapune într-o unitate.

In vis, acea femeie, ce reuneşte prin condensare trăsăturile tuturor femeilor ce au avut o
insemnătate în viața lui, poartă o cămaşă de noapte albă, fosforescentă, simbol al virginității.
Dorința din vis de a o salva, echivalentă intenției Eului de ținere sub control a pulsiunilor, capătă
şi o altă semnificație: punându-se în pericol prin inclinația către nestatornicie şi infidelitate,
Hugh se străduieşte să o protejeze de aceste pericole, veghind asupra virtuții ei. Iar atunci când îi
salvează sufletul, precum un Superman, gestul trădează intenția de a separa puritatea figurii
materne de carnal. Sufletul este al său, iar trupul îi rămâne unui anumit domn Romeo,
nemenționat anterior. Greu de crezut că acea prostituată pe care o cunoscuse în tinerețe avusese
la vremea aceea un soț, cel puțin nu unul de care Hugh ar fi putut să aibă habar, de aceea
recunoaştem în acest personaj din vis figura paternă.

Dar salvării mamei din promiscuitate i se opune dorința de a se răzbuna tocmai pe faptul că
el, baietelul, nu a avut parte de dragostea ei ca şi tatăl. Ambivalența este satisfacută prin
scenariul oniric de compromis. Când un barbat salvează în vis o femeie din apă, aceasta
înseamnă că el o face mama, iar în conformitate cu explicațiile anterioare, o vede ca pe un
înlocuitor matern, o face mama sa. Dar apa dă viață, iar focul mistuieşte. Transpare dorința ca
surogatul să moară. Însă până şi în vis astfel de dorințe trebuie să fie ascunse, de aceea
strangularea nu este asumată, ci este proiectată în sensul cel mai pur al cuvântului pe ecranul de
peste drum al cinematografului, iar caracterul ştiințific al filmului care rulează semnifică
stranietatea actului său pentru gândirea conştientă.

Cât priveşte temporalitatea în acest vis, există două variante. Prima e aceea că el s-a petrecut
în acelaşi timp cu acțiunile lui Hugh, iar a doua este că Hugh şi-a sugrumat soția, pe un fond
motivațional asemănător, dar visul a survenit abia când stimulii externi au devenit foarte
puternici, probabil atunci când Armande a inceput să țipe, să se zbată. Dacă optăm pentru a doua
variantă, asta înseamnă că visătorul a condensat o bogație foarte mare de conținut oniric în
scurtul interval dintre percepția stimulului de trezire şi trezirea însăşi. Ilustrativ este visul lui
Maury cu ghilotina: era în vremea Terorii, a retrăit crime înspăimântătoare, iar în final a fost citat
la tribunalul revoluționar, care l-a condamnat la moarte. A fost condus de o mulțime invizibilă
către locul sentinței. S-a urcat pe eşafod, călăul l-a fixat pe butuc; cuțitul ghilotinei a căzut, iar el
a simțit cum i se desprinde capul de trunchi şi s-a trezit într-o groază de nedescris. A aflat apoi că
baldachinul patului căzuse pe gâtul lui, chiar asemănător cuțitului ghilotinei (Freud –
Interpretarea viselor).
Acest exemplu demonstrează că visul este independent de curgerea timpului. Dar se aplică
principiul senzorial şi pentru visul nostru? Înclin să cred că nu, deoarece somnambulismul lui
Hugh determină o corelație temporală între activitatea motorie şi activitatea onirică. Avem însă
un astfel de vis la sfarsitul cartii. Intors in Elvetia sa refaca legatura spirituala cu sotia decedata,
un incendiu îl surprinde în timp ce dormea, în camera de hotel pe care o împărțise cu ea. Visează
că se afla la bordul unui avion în care Armande este stewardesă, iar in timpul zborului are loc o
explozie.

Nu avem decât bănuiala că în imaginarul nabokovian chiar Hugh este cel care dă foc
hotelului, împins de vinovăție sau de dorința de a accede la o lume superioară, unde să îşi
trăiască „fericirea extremă”, ca atunci când se afla în văzduh împreună cu Armande, în tărâmul
fantezist al plasmuirilor minții sale. Însă mai importante şi mai emoționante decât această
supoziție sunt ultimele sale impresii din timpul vieții:

In jurul lui se roteau cercuri in culori estompate care-i aminteau fugitiv de o imagine
inspaimantatoare dintr-o carte pentru copii, in care legume victorioase se roteau tot mai iute
in jurul unui baietel imbracat in camasa de noapte, care se straduia din rasputeri sa se
trezeasca din ameteala fosforescenta a lumii din vis. In ultima imagine din aceasta lume ii
aparu o carte sau o cutie incandescenta, devenita perfect transparenta si goala. Cred ca asta
este esenta: nu spaima primitiva de moartea fizica, ci durerea incomparabila generata de
misterioasa manevra mentala necesara pentru a trece dintr-o forma de existenta in alta.

Prin identificare, venise şi rândul lui. Aşa cum venise vremea şi pentru scriitorul R., şi pentru
Nabokov, să se alinieze în fața morții. Creatorul primilor doi scrie acest roman cu puțin timp
înainte să îşi găsească sfârşitul, pentru a-şi îmblânzi angoasa generată de necunoscut, de neființă.
Dacă până atunci celebrase viața, acest „dulce vis al morții”, în Lucruri transparente este
preocupat de zonele crepusculare ale existenței, coşmareşti. Iar durerea generată de manevra
necesară pentru a trece de la o formă de ființare la alta se exprimă prin frica lui Hugh de a
adormi, de a trece de la rațiune la nebunie.
Conf.univ.dr. PETRU CRAIOVAN

Paraschiv Claudia Laura

AN iii, GRUPA 5