Personajele feminine între principii și prejudecăți în operele Strigoii și

Casa cu păpuși de Henrik Ibsen

Hârleț Ana Maria, anul 3, actorie-păpuși

Henrik Ibsen s-a remarcat prin realismul dur transpus în operele sale.
Fenomen remarcat în cele doua opere ale sale Strigoii și Casa cu păpuși.
Conflictul fierbe latent și izbucnește într-o manieră subtilă și firească spre
finalul operelor. Este un final inevitabil, fiind o consecință a acțiunilor
personajelor ibseniene. Autorul reușește să evidențieze reumușcările
subconștientului personajelor sale care ajung să fie devorate încet de adevarul
ce îl știu prea bine dar nu au curajul să-l destăinuie.

Având ca sursă de inspirație oamenii de rând, mai mult sau mai puțini
cunoscuți acestuia, fac ca operele sale să devină accesibile pentru spectator.
Analizând în detaliu, spectatorul sau cititorul se poate regăsi cu ușurință în
anumite acțiuni și gânduri ale personajelor, daca nu, chiar într-u totul. Asemeni
personajelor, Ibsen reușește să declanșeze în conștiința colectivă semne de
întrebare și foarte probabil, fenomenul de introspecție.

Conflictul este fondat pe existența socială și morală a personajelor sale,

astfel, devenind ființe complexe și profunde ce au parte de o introspecție
amănunțită atunci când vine vorba de acțiunile lor. Printre cele mai remarcabile
detalii din cele doua opere ale lui Ibsen este conflictul interior al personajelor.
Acestea ard în interiorul lor, adunând frustrări puțin câte puțin, ajungând în
final să izbucnească într-un mod tragic, dar totuși, firesc.

Exemplul ce întărește argumentul de mai sus este Nora, ce a trăit toata

viața sub dominanța tatălui și a soțului ei. Datorita acestui fapt, ea realizează
spre finalul piesei ca ea nu are o personalitate adevărată, singura-i fiind cea
conturata de figurile masculine. Cel mai frapant eveniment petrecut în piesa
„Casa cu păpuși” nu este plecarea Norei ci faptul că Trovald nu a putut concepe
ideea că Nora a avut ca unic scop: venirea in ajutorul acestuia când era bolnav,
punând accentul pe această trădare și pe modul în care societatea l-ar vedea. O
relație toxică așa cum se poate numi în zilele noastre destul de des întâlnită, ia
forma unui sindrom Stockholm în care Nora ajunge să-și iubească soțul și să-l
prețuiască în ciuda comportamentului său manipulativ, transformând-o într-o
păpusă. Putem observa ereditatea, Nora a fost tratată ca o simplă păpusă de tatăl
ei fiind urmat de soțul acesteia ce are un caracter asemănător. Nora nu este de
condamnat, aceasta trăiește o conștientizare profundă a propriei persoane,
plecarea ei fiind justificată. Totodată se remarcă și nota feministă a acestei
piesei, subtilă însă cu un impact desăvârșit la acea vreme cât și în zilele noastre.

În piesa Strigoii se remarcă faptul că prejudecățiile și principiile sunt

ereditare și de cele mai multe ori inevitabile. În ciuda eforturilor dnei Alving de-
și ține departe fiul de adevarata față a tatălui său acesta ajunge, în cele din urmă
să fie o copie aproape exactă a acestuia.