DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (2)

PERSPECTIVA NARATIVĂ

 punctul de vedere din care se relatează conținutul operei narative;

 persoana la care se face acest lucru, având în vedere consecințele asupra modului de structurare a
textului.

Particularitățile fiecărui tip de perspectivă narativă

1. Perspectiva obiectivă (omniscientă) / focalizare zero

– narator omniscient;
– descrierea realității din perspectiva naratorului omniscient;
– oferă o viziune globală;
– personajele au statutul „marionetelor” în mâna „păpușarului” – naratorul omniscient
care le dirijează destinele;
– narațiunea la persoana a III-a.
EXEMPLU:
„Nu-i fusese dragă Ana și nici acuma nu-și dădea seama bine dacă i-e dragă. Iubise pe Florica și,
de câte ori o vedea sau își amintea de ea, simțea că tot o mai iubește. Purta în suflet râsul ei cald,
buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvară. Dar
Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri, și case, și vite multe…”
(L. Rebreanu, Ion)

Perspectiva narativă este obiectivă, fapt justificat de prezența naratorului omniscient, din punctul de
vedere al căruia sunt relatate gândurile lui Ion, legate de cele două femei – „voci ale pământului și
iubirii”. Narațiunea este la persoana a III-a („nu-și dădea seama”, „e dragă”, „iubise”, „era mai
săracă”).
Omnisciența represivă a naratorului îi permite acestuia să pătrundă în sufletul și gândurile
personajului Ion și să puncteze ceea ce el simte și cugetă: „ Dar Florica era mai săracă decât dânsul,
iar Ana avea locuri, și case, și vite multe…” În plus, punctele de suspensie marchează fluxul gândurilor
personajului la care naratorul are acces fără opreliști.

1
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (2)

2. Perspectiva subiectivă / focalizare internă

– naratorul subiectiv care se poate identifica cu personajul;
– punctul de vedere asupra realității aparține personajului (percepție și interpretare
subiective);
– evenimentele relatate sunt de factură interioară prin tehnici precum: monologul
interior/ fluxul conștiinței, introspecția;
– permite accesul cititorului în psihologia personajului;
– predomină narațiunea la persoana I.
EXEMPLU:
„Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală.
Din cauza asta, nici nu puteam să-mi dau examenele la vreme. Îmi petreceam timpul spionându-i
prieteniile, urmărind-o, făcând probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanța unei rochii și
din informarea lăturalnică despre cine știe ce vizită la vreuna dintre mătușile ei. Era o suferință de
neînchipuit care se hrănea din propria ei substanță.”
(Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)

În acest fragment camilpetrescian, asistăm la confesiunea personajului-narator Ștefan Gheorghidiu,

în ceea ce privește suspiciunile de infidelitate la adresa Elei, provocatoare de seisme interioare, de
suferință inimaginabilă („de neînchipuit”) și interminabilă („se hrănea din propria ei substanță”).
Narațiunea la persoana I este evidentă („eram însurat”, „bănuiam”, „nu puteam” etc.). Structură
eminamente intelectuală, Gheorghidiu identifică în aceste bănuieli de infidelitate a soției, cauza lipsei
sale de organizare a examenelor, a pierderii timpului. Lucruri aparent minore (gesturi, culoarea unei
rochii, vizite) nasc o suferință insuportabilă pentru personajul care-și „radiografiază” sentimentele, mai
ales gelozia.

3. Perspectiva externă / focalizare externă

– naratorul știe mai puțin decât personajele sale, aflându-se în ipostaza de observator
obiectiv al evenimentelor;
– naratorul nu își asumă opinii;

2
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (2)

– sunt relatate evenimente exterioare; sunt notate uneori reacțiile manifestate ale
trăirilor psihoafective.
EXEMPLU:
„Când Emilia încearcă să mă sărute pe gură, deși nu i-am îngăduit niciodată, reiau lectura.
Scumpo,
Sunt mulțumit că te simți atât de bine acolo, la Bârlad… trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt…
Mi-e totuși atât de greu să-mi închipui că te poți simți bine într-un oraș în care nu sunt eu…”
(Camil Petrescu, Patul lui Procust)

Emilia este cea care îi arată lui Fred Vasilescu scrisorile lui Ladima. Naratorul află despre aceste
scrisori din jurnalul lui Fred, unde sunt reproduse. Emilia știe mai mult decât naratorul, decât Fred,
despre Ladima, deoarece îi fusese amantă.