CONCEPTE GENERALE NECESARE PENTRU SUBIECTUL AL II-LEA

EXAMEN BACALAUREAT LIMBA ROMÂNĂ

PERSPECTIVĂ NARATIVĂ ȘI TIP DE NARATOR

Perspectivă narativă

- punctul de vedere din care se relatează conținutul operei narative;

- persoana la care se face acest lucru, având în vedere consecințele asupra modului de structurare
a textului.

1. PPERSPECTIVĂ OBIECTIVĂ (OMNISCIENT)/ FOCALIZARE ZERO

- narator omniscient, heterodiegetic/obiectiv (naratorul care nu este prezent în narațiune);

- narator omniscient care domină universul operei, știe totul despre personajele și întâmplările
relatate, putând dezvălui chiar și gândurile ascunse ale personajelor;
- descrierea realității din perspectiva naratorului omniscient;
- oferă o viziune globală;
- personajele au statutul „marionetelor” în mână „păpușarului” - naratorul omniscient care le
dirijează destinele;
- narațiunea la persoana a III-a;
- discursul e impersonal.

Criticul literar Nicolae Manolescu trasează două tipuri de omnisciență:

a) omnisciență represivă/ nelimitată - când naratorul stăpânește în totalitate universul ficțional
(L. Rebreanu, Ion, G. Călineascu, Enigma Otiliei);

b) omnisciență relativă/ limitată - câmd naratorul cedează din prerogativele narative personajelor,
prin conștiința cărora poate filtra o parte evenimențială (G. Călinescu, Enigma Otiliei).

Exemplu:
„Nu-i fusese dragă Ana și nici acuma nu-și dădea seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica
și, de câte ori o vedea sau își amintea de ea, simțea că tot o mai iubește. Purta în suflet râsul ei
cald, buzele ei pline și umede, obrajii fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvară.
Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri, și case, și vite multe...”
(L. Rebreanu, Ion)

Exemplu rezolvare cerință:

În fragmentul dat, perspectiva narativă este obiectivă, fapt justificat de prezența
naratorului omniscient, heterodiegetic, din punctul de vedere al căruia sunt relatate gândurile lui
Ion, legate de cele două femei - „voci ale pământului și ale iubirii”.
Narațiunea este redată la persoana a III-a prin mărci lexico-gramaticale specifice (verbe,
pronume, adjective pronominale): ”nu-și dădea seama, e dragă; iubise, era mai săracă”,
focalizarea fiind zero, „dindărât”.
Omnisciența represivă a naratorului îi permite acestuia să pătrundă în sufletul și gândurile
personajului Ion și să puncteze ceea ce el simte și cugetă: „Dar Florica era mai săracă decât
dânsul, iar Ana avea locuri, și case, și vite multe...”
În plus, punctele de suspensie marchează fluxul gândurilor personajului la care naratorul
are acces fără limite.
2. PERSPECTIVA SUBIECTIVĂ/ FOCALIZARE INTERNĂ
- naratorul homodiegetic/ subiectiv care se poate identifica cu personajul (naratorul prezent în
acțiune); tipuri:
a) naratorul-personaj: participă la acțiune în calitate de personaj, de cele mai multe ori, în calitate
de protagonist: (ex.: Neculai Issac - M. Sadoveanu, „Fântâna dintre plopi”; Allan - M. Eliade,
„Maitreyi”; Ștefan Gheorghidiu - Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
razboi”).
b) narator-martor: ia parte la acțiune în calitate de observator, fiind marcat de indici textuali,
precum: secvențe la persoana I alternând cu persoana a III-a, mărci ale subiectivității.
c) naratorul-martor de gradul II/ mesager: relatează un eveniment la care nu a participat, dar pe
care îl cunoaște din mărturia unui martor; joacă rol de transmițător al celor auzite. La nivelul
textului, predomină persoana a III-a, putând să apară secvențial indici ai persoanei I.

- punctul de vedere al realității aparține personajului (percepție și interpretare subiective);

- evenimentele relatate sunt de factură interioară prin tehnici, precum: monologul interior/ fluxul
conștiinței, introspecția;
- permite accesul cititorului la psihologia personajului;
- predomină narațiunea la persoana I.

Exemplu:
„Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă
înșală. Din cauza asta, nici nu puteam să-mi dau examenele la vreme. Îmi petreceam timpul
spionându-i prieteniile, urmărind-o, făcând probleme insolubile din intereptarea unui gest, din
nuanța unei rochii și din informarea lăturalnică despre cine știe e vizită la vreuna dintre mătușile
ei. Era o suferință de neînchipuit care se hrănea din propria substanță”.
(C. Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)

Exemplu rezolvare cerință:

În acest fragment camilpetrescian, asistăm la confesiunea personajului-narator, Ștefan
Gheorghidiu, în ceea ce privește suspiciunile de infidelitate la adresa Elei, provocatoare de drame
interioare de suferința inimaginabilă („de neînchipuit”), și interminabilă („se hrănea din propria
ei substanță”.
Narațiunea la persoana I este redată prin mărci lexico-gramaticale specifice (verbe și
pronume): „eram însurat, nu pteam, bănuiam, să-mi dau”), focalizarea fiind internă, din
perspectiva unui narator homodiegetic, care transpune propria viziune asupra realității, alterând-
o cu percepții și intepretări subiective. Structură eminamente intelectuală, prin intermediul
introspecției, Gheorghidiu identifică în aceste bănuieli de infidelitate a soției, cauza lipsei sale de
organizare a examenelor, a pierderii timpului. Lucruri aparent minore (gesturi, culoarea unei
rochii, vizite) nasc o suferință insuportabilă pentru perssonajul care-și „radiografiază”
sentimentele, mai ales gelozia. Personajul se transpune în ipostaza unui narator necredibil care
prezintă o viziune fragmentară a lumii, nedezvăluind totul despre întâmplările relatate, omisiunea
putând fi intenționată sau neintenționată, conștietă sau nu.