Clasa a X-a.

Texte literare

1. PROZA
a. proza scurta
 basmul cult: „Povestea lui Harap-Alb”
 povestirea: „Cealalta Ancuta”
„Fantana dintre plopi”
 nuvela:
 nuvela isorica: „Alexandru Lapusneanul”
 nuvela psihologica: „Moara cu noroc”
 nuvela fantastica: „La tiganci”

b. romanul
 romanul realist obiectiv: „Ion”
 romanul realist mitic: „Baltagul”
 romanul realist balsacian: „Enigma Otiliei”
 romanul modern subiectiv (psihologic): „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi”

2. POEZIA
 romantismul: „Dorinta”, M.Eminescu
 simbolismul: „Lacustra”, G.Bacovia
 modernismul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, L.Blaga
„Flori de mucigai”, T.Arghezi
„Ryga Crypto si lapona Enigel”, I.Barbu

3. TEXTUL DRAMATIC
 comedia: „O scrisoare pierduta”, I.L.Caragiale

Fisa de lectura
Fisa de citate (caracterizarea personajelor)
 CONCEPTE OPERATIONALE

A.
a. Tema
b. Motiv
 Laitmotiv

B. Genuri si specii literare

a. Genul Epic
 def.
1. Particularitatile textului epic
2. Specii epice
3. Instantele comunicarii narative
4. Naratorul
5. Tipologia naratorului
6. Perspectiva narativa
7. Tehnici narative
8. Personajul
9. Secventa narativa
10. Timp si spatiu

b. Genul Liric
 def.
1. Particularitatile textului liric
2. Specii lirice
3. Tipuri de lirism
4. Imaginarul poetic

c. Genul Dramatic
 def.
1. Particularitatile textului dramatic
2. Specii dramatice
A.
a. TEMA – ideea fundamentala pe baza careia se construieste textul literar.
ex. iubirea, natura, istoria, timpul, razboiul, copilaria, familia, banii, viata de zi cu
zi etc.
b. MOTIVUL – unitate minimala (imagine sau concept) in structura unui text care ajuta la
conturarea temei si a semnificatiei acesteia.
ex. luna, lacul, luceafarul, padurea, izvorul, floarea albastra, oglinda, ploaia,
muzica, parfumurile.
 LATIMOTIV – motiv literar central care se repeta.
ex. floarea albastra
motivul si laitmotivul sunt elemente de recurenta.

B. Genuri si specii literare

a. Genul Epic
 Def. Cuprinde totalitatea operelor in care autorul isi exprima in mod indirect ideile,
gandurile, viziunea artistica prin intermediul actiunii si al personajelor.
manual pag. 7
1. Particularitatile textului epic
 exprimarea indirecta a gandurilor, ideilor si a sentimentelor autorului
 prezenta naratorului
 prezenta perspectivei narative
 prezenta actiunii (subiectului)
manual pag. 6
 relatii temporale si spatiale (cronotop)
 prezenta personajelor
 intrebuintarea modurilor de expunere specifice:
 naratiunea
 descrierea
 dialogul
 monologul
 prezenta unor particularitati ale stilului narativ (preponderenta verbelor; valorile
timpurilor verbale)
 2. Specii epice
manual pag. 7
A. in versuri
 balada
 vitejeasca: „Gruia lui Novac”
 haiduceaca: „Toma Alimos”
 istorica: „Constantin Brancoveanu”
 fantastico-mitologica: „Sarpele”
 familiala: „Ghita Catanuta”
 legenda * reprezinta
oral  mitologica: „Soarele si Luna” surse puntru
 istorica: „Legendele lui Stefan cel literatura
popular Mare” culta
 toponimica: „Povestea Vrancei”

B. in proza
 basmul: „Greuceanu”
E  legenda: „Legendele si basmele
romanilor”
P  snoava: „Boierul si Pacala”
I
C scris Cartile populare (Alexandria, Esopia)
U  fabula: „Cainele si catelul”, Grigore Alexandrescu
a. in versuri
L  poemul: „Dan, capitan de plai”, V.Alecsandri
 epopeea: „Tiganiada”, Ion Budai Deleanu
 schita: „D-l Goe”, I.L.Caragiale
 povestirea: „Iapa lui Voda”, M.Sadoveanu
 nuvela
 istorica: „Alexandru Lapusneanul”
 umoristica: „Doua Loturi”
cult  psihologica: „O faclie de Paste”
 romanul
b. in proza
 istorice: „Fratii Jderi”
 de dragoste: „Enigma Otiliei”
 psihologice: „Padurea Spanzuratilor”
 de aventura: „Ciresarii”
 sociale: „Morometii”
 stiintifico-fantastice: „Omul Invizibil”, de Herbert
George Wells
 3. Instantele comunicarii narative
 autor, narator, eul liric, personaj, cititor
Autor = persoana reala care isi imagineaza si scrie un text literar
Personaj = constructie imaginativa ce exista doar in lumea fictiunii
Cititorul = persoana reala careia ii este adresat textul literar
Naratorul = o „voce” care prezinta, relateaza operele epice

4. Naratorul = principala instanta in relatarea narativa; vocea care prezinta evenimentele

 isi asuma o perspectiva, atitudine fata de cele relatate
 este o proiectie a constiintei scriitorului
Obs: Cu exceptia textelor de granita (memorii), naratorul nu se confunda cu autorul.

5. Tipologia naratorului
 in functie de gradul de implicare in evenimente, naratorul este:
A. Narator heterodiegetic
 obiectiv, omniscient, omnipotent
 voce impersonala
 cunoaste destinul personajelor, dar nu intervine, fiind un simplu observator
ex. „El (naratorul heterodiegetic) vede prin peretii casei sau prin craniul eroului.
Personajele sale n-au nici un secret fara de el”, Tzvetan Todorov.
B. Naratorul homodiegetic
 subiectiv
 este implicat in actiune ca personaj (actant) sau ca martor
 exista doua categorii:
a. naratorul personaj (Gheorghidiu, „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi”)
b. naratorul martor (Calugarul Gherman, „Hanul Ancutei”)

6. Perspectiva narativa (focalizare)

 unghiul prin care sunt percepute si intelese situatiile si evenimentele relatate
a. perspectiva auctoriala (vizeaza prezentarea evenimentelor din perspectiva
naratorului obiesctiv; povestirea se face la pers. a III-a)
b. perspectiva actoriala (evenimentele sunt prezentate din perspectiva personajului-
narator; povestirea se face la pers. I)
A. Perspectiva obiectiva (focalizare 0; viziune „din spate”)
 relatarea se face din perspectiva naratorului omniscient
 este caracteristica pentru naratiunea la pers. a III-a
 ofera o viziune globala
  personajele au rolul unor „marionete” in mana unui „papusar”
ex. „Ion”, L.Rebreanu
B. Perspectiva externa (focalizare externa: viziune „din afara”)
 cunoaste mai putin decat personajele
 este specifica pentru naratiunile relatate de martori (care pregatesc doar ceea ce
au putut auzi sau vedea ei insisi, fara a cunoaste gandurile si sentimentele
personajelor)
ex. „Patul lui Procust”, Camil Petrescu
C. Perspectiva subiectiva (focalizare interna; viziune „impreuna cu”)
 naratorul este si personaj
 este caracteristica pentru naratiunile la pers. I
 punctul de vedere ii apartine personajului-narator care ofera o perceptie si o
interpretare subiectiva
 nu cunoaste gandurile altor personaje
ex. „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

7. Tehnci narative
 inlantuirea (in ordine cronologic), insertia, alternanta (trecerea succesiva dintr-un timp
al nararii intr-un timp narat)

8. Personajul (lat. „persona”=masca, rol)

 este o instanta narativa prin intermediul careia naratorul isi exprima indirect ideile
sau conceptiile

Tipologii de personaje:

A. Dupa gradul de implicare

 principal
 secundar
 episodic
B. Dupa calitatile morale
 pozitive
 negative
C. Dupa raportul cu realitatea
 istoric
 legendar
 fantastic
 alegoric (valoare de simbol) ex. Mesterul Manole
 D. Dupa curentul de care apartine
 clasic (topologic)
 romantic (exceptional – pus in situatii exceptionale)
 realist
E. Dupa capacitatea de transformare
 dinamic (evolueaza)
 static (nu evolueaza)
F. Dupa gradul de complexitate
 plat (predictibil, linear); construit in jurul unei singure calitati (D-l Goe)
 rotund (trasaturi variate)
G. Dupa felul in care actioneaza
 individual
 colectiv

9. Secventa narativa = cea mai mica unitate compozitionala in constructia operei epice

10. Timp si spatiu

timpul povestirii = timpul cand se petrec intamplarile
timp al povestirii = timpul cand se desfasoara actul nararii

Spatiul:
1. a) exterior (obiectiv, masurabil)
b) subiectiv (un cadru al experientelor traite)
2. a) inchis (claustrant)
b) deschis (ex. gradina, parcul, privelisti maritime = spatiu al evaziunii)
3. a) real
b) imaginar

Cromotop = relatia esentiala dintre timp si spatiu (se presupune reciproc)

b. Genul Liric
 Def. Cuprinde totalitatea operelor in care poetul isi ecprima in mod direct sentimentele,
emotiile, trairile (universul interior) prin intermediul figurilor de stil si al imaginilor
artistice.
manual pag. 123
1. Particularitatile textului liric
 exprima in mod direct ganduri, idei si sentimente
 se remarca prezenta eului liric
  discursul este caracterizat printr-o subiectivitate accentuata
 prezenta figurilor de stil si a procedeelor artistice (exista o stransa legatura intre ideile
poetice si mijloacele de expresivitate artistica)
 prezenta elementelor de prozodie

2. Specii lirice
ex. pastelul, doina, idila, rondul, sonet, meditatia, imnul, oda, psalmul

3. Tipuri de lirism
A. Lirismul subiectiv presupune:
 comunicarea directa a eului liric
 interiorizarea discursului
 prezenta marcilor lexico-gramaticale specifice (pers.I-II)
 prezenta marcilor afectivitatii (interjectii, exclamatii retorice sau interogatii retorice,
puncte de suspans)
In multe dintre situatii, lirismul subiectiv imbraca forma unei confesiuni (Tudor Vianu – „Lirica
eului”)

B. Lirismul obiectiv
 Def. Eul liric este substituit prin alte prezente lirice.

a. lirismul mastilor - („Luceafarul”)

 poetul isi exprima/transmite sentimentele sub o identitate noua
b. lirismul rolurilor („Rea de plata” - G. Cosbuc ;
„Nunta Zamfirei” )
 poetul se asimileaza mai multor „personaje lirice”, exprimand sentimente care nu
sunt propriu-zis ale sale.

4. Imaginarul poetic
 elemente specifice liricii unui poet (motive, simboluri, lexic)

c. Genul Dramatic
 Def. Cuprinde totalitatea operelor scrise cu scopul de a fi jucate pe scena.
1. Particularitatile textului dramatic
 este destinat reprezentarii scenice
 modul de expunere predominant este dialogul
 progresia actiunii se realizeaza prin schimbul de replici dintre personaje
 conflictul este puternic (exterior/interior)
  compozitional, textul este structurat in acte si scene (ulterior tablouri)
 se remarca prezenta didascaliilor (indicatii de regie, scenice, prin care se reprezinta
elementele se recuzita - decor, vestimentatie, jocul de scena al actorilor, trairile
personajelor, starile lor sufletesti; uneori didascaliile fac referire si la elementele non-
verbale si paraverbale)

paraverbal = tonul, intonatia, ritm

2. Specii dramatice
ex. comedia, tragedia, drama (Mesterul Manole), farsa, modelir
manual pag. 191-193
213-214

Analiza textului epic

A. Prezentare generala
a) Receptare critica
b) Incadrare in curent literar / perioada literara (tipul de narator, perspectiva narativa)
c) Geneza operei

B. Analiza textului epic

a) Incadrarea intr-o spcie literara
b) Tema, motive, semnificatia titlului
c) Structura si compozitia textului epic
 structura textului (capitole, subcapitole, parti)
 relatii partiale si temporale
 actiunea
 constructia subiectului
 relatia incipit-final
 relatiile de simetrie
d) Conflictul / Conflictele
e) Personajele
 caracterizare
 analiza a doua-trei scene semnificative
f) Elementele de arta narativa
 moduri de expunere
 tehnici narative
 particularitatile stilului / umorului
C. Concluzii

„Povestea lui Harap-Alb”, Ion Creanga

A. Prezentare generala
a) Receptare critica: G.Calinescu: „Povestea lui Harap-Alb este o forma de a dovedi ca omul
de soi bun se badeste sub orice strai si la orice varsta”.
b) Incadrare in curent/epoca/perioada literara
 a fost publicat in Revista „Convorbiri literare” 1877
 Ion creanga apartine perioadei Marilor Clasici
c) Geneza
 Creanga a avut ca model popular un basm intitulat „Nica-a cimpului”
 dupa aparitie, basmului s-a folclorizat si au aparut 16 variante ulterioare

B. Analiza textului
a) Incadrarea in specie: Basmul cult
Basmul – Creatie epica in proza, in care elementele realiste se combina cu cele fabuloase, iar
personajele primesc valori simbolice reprezentand Binele, altele Raul.
 Vladimir Propp in lucrarea „Morfologia basmului” prezinta caracteristici definitorii ale
acestei specii literare, evidentiind printre altele, tipologia personajelor de basm.
 In lucrarea „Estetica basmului”, G.Calinescu defineste aceasta specie drept „oglindire a
vietii in moduri fabuloase”.
 eroii basmului nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice: (animale); fiintele
neomenesti din basm au psihologia lor misterioasa ... cand acesti eroi himerici lipsesc, n-
avem de-a face cu un basm”.
 se identifica 3 planuri in structura unui basm:
 planul realist – prezinta problemele cele mai acute ale societatii, ale vietii individuale,
ale familiei
 planul simbolic: „se impune constiintei prin sugestii”
 planul moral (didactic): „tolerabil cand este absorbit in fapte fara nicio interventie
discursiva”
 Trasaturi:
 personaje polarizate (forte ale binelui care triumfa, forte ale raului infrant)
 eroul de basm (fiinta antropomorfa)
 traseu initiatic, traverseaza probe calificante
  fapturile himerice joaca un rol auxiliar in formarea eroului (ca adjucvanti sau ca
piedici)
 basmul exprima o conceptie optimista despre lume: dominanta este ideea
perfectibilitatii lumii si a fiintei umane
 finalul fericit evidentiaza mesajul ca raul are puteri tranzitorii asupra lumii, iar
binele triumfa prin superioritatea sa etica (morala)

 Basmul popular/ Basmul cult

BASMUL POPULAR BASMUL CULT

TEMA - confruntarea dintre Bine si
Rau
COORDONATE SPATIO- - timpul si spatiul =
TEMPORALE indeterminabile („illo
tempore” ; aspatialitate)
- formula initiala „A fost
odata ca niciodata”
 trecut mitic
 fixeaza o existenta pe
care ulterior o neaga
 cititorul e avertizat ca va
patrunde intr-un univers
fictional ce sta sub
semnul fabulosului
 lumea omului si lumea
fiintelor fabuloase sunt
bine delimitate, iar
trecerea din una intr-alta
este dificila
SCHEMA NARATIVA - se respecta un tipar narativ:
- tema primeste o dimensiune
morala: victoria din final se
datoreaza calitatilor morale pe
care eroul le descopera pe
parcursul calatoriei
(bunatatea, simtul datoriei,
curajul)
 exprima viziunea
autorului care
interpreteaza creator
reperele basmului
 temele si motivele
primesc semnificatii
proprii unei opere culte.
- formula initiala „Amu cica
era odata”
 incipitul contine sugestii
ale unui timp istoris, real
 fantasticul se dezvolta
intr-un cadru realist
- se respecta tiparul narativ al
 evenimentele se desfasara
cronologic
 situatia initiala, de
echilibru
 elementul perturbator al
echilibrului
 actiunea reparatorie a
echilibrului
refacerea echilibrului si
rasplatirea eroului
- prezenta unor clisee
compozitionale (formule
narative tipice, motive literare
specifice
unei creatii populare
(diferente: multiplicarea
probelor, dimensiunea
simbolica a naratiunii)
- se pune accent mai mult pe
atmosfera sau pe dimensiunea
interioara a personajelor
- dezvolta conflicte puternice,
uneori de natura interioara

 Fabulosul si supranaturalul – categorii estetice ale basmului

 Basmul reprezinta categoria estetica a fabulosului (al miraculosului). Intre autor si cititor se
stabileste o conventie astfel incat acesta din urma accepta faptul ca lumea imaginara a
basmului functioneaza dupa alte legi decat cele ale lumii reale. Cititorul accepta de la
inceput supranaturalul ca explicatie a intamplarilor incredibile.
 Daca fantasticul presupune o ezitare a personajului si a cititorului intre a crede sau a nu
crede ceea ce se intampla (Tzvetan Todorov)
 Fabulosul constituie o categorie prin care chiar din incipitul basmului se instituie o lume
ireala. Daca fantascitul provoaca emotii puternice: sperie, creaza incertitudine, in schimb,
fabulodul delecteaza, incanta, este feeric.
In povestea lui Harap-Alb, fabulosul este autohtonizat (actiunea este plasata pe un fundal
realist, iar personajele par sa apartina satului moldovenesc din secolul al XIX-lea. De exemplu:
Craiul se necajeste ca un taran dezamagit de fiii lui: „D-apoi din trei feciori cati are tata, niciunul
sa nu fie bun de nimica?” manual pag. 8 )

 Elemente de originalitate

Originalitatea lui Creanga se manifesta la mai multe niveluri ale textului:

1. Modalitatea de realizare a fantasticului (fantastic umanizat)
2. Modul de construire a personajelor
3. Arta povestirii
4. Umorul
5. Oralitatea
6. Eruditia paremiologica
 b) Tema, motive, semnificatia titlului
 Tema – textul lui Creanga se focalizeaza pe tema luptei dintre Bine si Rau, incheiata
prin triumful Binelui.
 Intruchipari ale binelui:
 Harap-Alb
 Sfanta Duminica
 Calul
 Regina furnicilor
 Craiasa albinelor
 insotitorii lui Harap-Alb
 Intruchipari ale raului:
 Spanul
(Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, antagonistul fiind omul insemnat, perfid, de o
inteligenta vicleana)

Tema initierii: textul prezinta drumul maturizarii eroului pentru dobandirea unor valori etice
si morale

 Motive:
 folclorice: superioritatea mezinului, calatoria, motivul incalcarii interdictiei, probele, cifra
3, demascarea si pedepsirea raufacatorului, casatoria
 mitologice: calul inaripat (Pegas – cap.Perseu), motivul muncilor lui Heracles (Hercule),
motivul sirenelor (cap.Ulise)

 Semnificatia titlului
Desi este numit poveste (o istorisire cu caracter fabulos de mici dimensiuni), textul lui Creanga
este un basm prin: tema confruntarii dintre Bine si Rau, presum si prin cliseele narative
specifice.
Harap-Alb este numele pe care protagonistul il primeste de la Span dupa ce acesta il inchide in
fantana. Numele personajului este oximoronic si reflecta conditia duala a protagonistului: pe de
o parte, persoana de origine nobila (fiu de imparat), pe de alta parte, sluga/rob.
La nivel simbolic, apozitia Alb-Negru face referire la trecerea de la stadiul de inocenta la
„nasterea spirituala” a celui care va deveni imparat in urma parcurgerii unui proces initiatic.

c) Structura si compozitia textului epic

 Stereotipia basmului
 Modelul structural al basmului este caracterizat prin stereotipie. Firul narativ presuune
succesiunea unor actiuni conventionale care se organizeaza ca perechi cu termeni opusi:
interdictie-incalcarea interdictiei, incercari-depasirea incercarilor, lupta-victorie.
Se remarca de asemenea si structuri ternare/triplicare (3 fii de imparat; 3 probe; 3 obiecte
fermecate).
In textul lui Creanga se utilizeaza triplicarea (situatiilor), dar cea de-a treia proba (aducerea
fetei de imparat) contine alte incercari impuse de imparatul Ros sau chiar de fata.
Cele 3 ipostaze ale protagonistului corespund in plan compozitional unor secvente narative
prin care sunt prezentate etapele drumului initiatic:
1. „Mezinul” (pregatirea pentru drum)
2. „Harap-Alb” (parcurgerea drumului initiatic)
3. „Imparatul” (rasplatirea eroului; desavarsirea initierii in plan simbolic)

 Relatii spatiale si temporale

Formula initiala: „Amu cica era odata” subliniaza caracterul nedeterminat al timpului actiunii,
faptele fiind plasate intr-un trecut in care acestea sunt ridicate la rang de simbol.
Totusi, Creanga aduce actiunea mai aproape de cititor si ii da un caracter istoric.
Incipitul basmului contine sugestii ale unui timp real, amintind de perioada evului mediu
romanesc: „tari bantuite de razboaie cumplite, drumuri pe ape si pe uscat impracticabile”.
Reperele spatiale sunt de asemenea imprecise: „tara in care imparatea fratele cel mare era
tocmai la o margine a pamantului si craia astuilalt, la alta margine”. Secventa evidentiaza
dificultatea calatoriei/aventurii eroului care paraseste lumea cunoscuta, familiara si trece
dincolo intr-o lume necunoscuta. In plan simbolic, aceasta trecere face referire la evolutia
eroului de la statutul de tanar naiv/nestiutor, la o varsta a maturitatii.
Drumul lui Harap-Alb are o semnificatie universala; aceasta uneste 2 extremitati si ii confera
lumii coerenta.
Daca in basmele populare actiunea se desfasoara pe 2 taramuri, in textul lui Cranga, reperele
spatiale apartin aceleiasi lumi (curtea imparatului, gradina, ostrovul)

farmazoana = vrajitoare
ostrov = insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare
 Povestirea

 povestire din „a povesti” (lb. slava „povesti”)

Def. Povestirea este o specie a genului epic in proza; naratiune subiectivizata care urmareste
evolutia unui singur fir narativ; se caracterizeaza prin importanta acordata naratorului si actului
nararii.
Naratiune subiectivizata = naratiune in care relatarea este facuta din perspectiva naratorului,
care poate sa fie protagonist, martor sau mesager al intamplarii relatate

Trasaturi:
 specie de dimensiuni medii (proza scurta intre schita si nuvela)
 se concentreaza in jurul unui singur eveniment, de obicei insolit
 interesul cititorului este retinut nu de personaj, ci de situatie, de unde caracterul
exemplar/ insolit al povestirii
 actiunea este plasata intr-un plan al trecutului (adeseori nedeterminat, echivalent al
timpului mitic)
 modalitatea predilecta de relatare este evocarea
 se acorda importanta naratorului si actului nararii
 se instituie o atmosfera tipica
 istorisirea este pregatita de un ceremonial (evidentiaza arta de a povesti a celui care
relateaza)

Ceremonialul presupune:
o crearea atmosferei
o captarea atentiei
o motivarea deciziei de a istorisi
o crearea suspansului
o tehnica amanarii

 se stabileste o relatie stransa intre narator si naratar

 discursul este caracterizat de oralitate, astfel incat elementele nonverbale si cele
paraverbale dobandesc o importanta aparte.

Opere reprezentative din literatura universala:

 C.Boccacio „Decameronul”
 E.A.Poe „Povestiri ale grotescului si arabescului”
  I.Turgheniev „Povestirile unui vanator”
 E.Zola „Povestiri pentru Ninon”
 A.Daudet „Povestiri din moara mea”

Opere reprezentative din literatura romana

 I.L.Caragiale „La hanul lui Manjoala”
 G.Galaction „Moara lui Califar”
 M.Sadoveanu „Povestiri. Hanu Ancutei”
 M.Eliade „La tiganci”
 V.Voiculescu
¯ „Pescarul Amin”
¯ „Ultimul Berevoi”
¯ „St. Banulescu Dropia”
¯ „Mistretii erau blanzi”
¯ „Masa cu oglinzi”
 Curente literare
ROMANTISMUL

 curent literar-artistic care a marcat prima jumatate a sec. al XIX-lea (1790-1850) in spatiul
european (Germania, Franta, Anglia)
 a aparut ca reactie impotriva clasicismului, caracterizat prin rigoare si rationalism
 anticipat de miscarea literara numita preromantism (sec. XVIII)

Particularitatile preromantismului:
 prioritate acordata sentimentului, in raport cu ratiunea
 arta si literatura sunt privite ca mister
 interesul pentru natura, peisaje salbatice si pentru ruine
 preocuparea pentru istorie

 programul estetic al romantismului este formulat de V.Hugo in „Prefata”, la piesa

„Cromwell”: „Nu exista reguli, nici modele [...] Conceptul artei de frumos include si
uratul si grotescul” (V.Hugo)
 in spatiul romanesc, programul romanticmului este realizat de M.Kogalniceanu, in
articolul – program „Introductie” la Dacia Literara (1840)
 aparitia romantismului a fost favorizata de:
o factori social-politici (revolutiile burghezo-democrative, lupta pentru
independenta)
o de filosofia idealista germana (Schopenhauer, Schelling, Hegel)

Trasaturi ale romantismului:

 afirmarea individualitatii, a originalitatii si a spontaneitatii; expansiunea eului
individual
 primatul sentimentului si al fantexiei creatoare
 cultivarea emotiei si a trairilor in defavoarea ratiunii lucide
 propune libertatea formelor si eliberarea limitelor dintre genuri si specii literare (revolta
impotriva conventiilor artistice)
 respingerea regulilor impuse de clasicism
 fascinatia misterului si a exceptionalului
 interesul pentru natura, trecut istoric, mituri, fantastic sau fabulos
 interesul pentru culoarea locala (elemente ale decorului, prezentarea unor traditii)
 tendinta de evadare din realitate spre lumi imaginare (fantastic, vis, trecut istoric, loc
natal, spatii exotice)
  cautarea absolutului
 descoperirea infinitului spatial si temporal (spatiul si timpul sunt relative, sunt proiectii
subiective)
 cultivarea antitezei (trecut-prezent ; inger-demon); cultivarea ironiei
 ipostaze umane romantice: geniul, titanul, visatorul, inadaptatul, revoltatul sau magul
 textele epice aduc in prim plan personaje exceptionale in situatii exceptionale
 teme romantice: iubirea, natura, istoria, timpul, conditia umana, destinul geniului,
nostalgia absolutului, creatia, aspiratia spre perfectiune, cosmologia
 motive literare: lacul, marea, codrul, copacul, floarea, visul, evadarea (evaziunea), zborul
cosmic (sideral), luna, stelele.

Reprezentanti:
 Specii literare: meditatia, elegia, romanta
o Lamartine
o H.Heine
o V.Hugo
o Gr.Alexandrescu
o Eminescu

Interferenta genurilor: poemul

 Specii epice: legenda, balada, romanul istoric, romanul de aventuri, romanul fresca
o Lord Byron
o J.Keats
o A. de Vigny
o M.Lermotov
o E.A.Poe
o Novalis
o W.Scott
o V.Hugo
o C.Negruzzi
o V.Alecsandri
o I.Ghica
o N.Balcescu
o A.Russo