Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
narativ I
Concepte operaţionale
( Construcţia subiectului proba
Bacalaureat- şi a discursului
scrisă, narativ )
subiectul al III-lea
1. Construcţia subiectului ( incipit, final, episoade/secvenţe
narative, tehnici narative, acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, momentele subiectului, povestire în
ramă, alternanţă, înlănţuire , elipsă, pauză descriptivă )
2. Instanţele comunicării: autor, cititor, personaj, narator
3. Perspectiva narativă: obiectivǎ, subiectivǎ
4. Personajele
a) modalităţi de caracterizare a personajului
b) tipuri de personaje
5. Particularităţile de limbaj :
modalităti ale narării
mărci ale prezenţei naratorului
stilul direct, stilul indirect şi stilul indirect liber
limbajul personajelor
registre stilistice
Construcţia subiectului şi a discursului
narativ:
1. incipit
2. final
3. episoade
4. secvenţe narative
5. tehnici narative
6. acţiune
7. conflict
8. relaţii temporale şi spaţiale
9. momentele subiectului
10. povestire în ramă
11. alternanţă
12. înlănţuire
13. elipsă
14. pauză descriptivă
Secvenţă din filmul Felix şi Otilia ( 1972),
în regia lui Iulian Mihu
1. Incipit
Formulǎ introductivǎ a textului literar;
Element al construcţiei exterioare;
Asigurǎ primul contact cu lumea ficţiunii;
Nu coincide întotdeauna cu EXPOZITIUNEA;
In textul construit sferic devine o “cheie de lecturǎ » :
Tipuri:
a) treptat= “captatio benevolentiae”;
b) brusc= “ex abrupto”- fǎrǎ ca cititorul sǎ cunoascǎ deja ceva despre
personaje, spaţiu sau timp:
Ex.: “...şi tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu
amândoi. De aş avea trei ochi aş vedea-o şi mai mare, şi cu cât
mai mulţi ochi aş avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu
ar părea mai mari. “ ( Sărmanul Dionis, Mihai Eminescu )
2. Final
formula finalǎ a operei literare;
element al construcţiei exterioare;
de obicei, prezintǎ rezolvarea conflictului;
în textele sferice este simetric cu incipitul;
Tipuri de final:
a) închis: Enigma Otiliei, G. Cǎlinescu: când ştim ce s-a întâmplat cu fiecare personaj, care au
fost urmǎrile faptelor acestora;
b) deschis: nu ştim sigur ce se întâmplǎ pânǎ la sfârşit cu personajul:
Ex.1: In vreme de rǎzboi, I.L.Caragiale: Stavrache înnnebuneşte, dar nu ştim ce se va întâmpla cu
Exemple:
Scǎldatul lui Nicǎ (Amintiri din copilǎrie, I.Creangǎ )
Nunta lui Ion şi a Anei ( Ion, L. Rebreanu );
Sǎrutarea pǎmântului ( Ion, L. Rebreanu );
Vizitarea conacului de la Ciulniţa ( Enigma Otiliei,
G. Cǎlinescu );
Episodul logodnei din romanul Maitreyi de M. Eliade;
Lupta eroului cu cei 3 zmei ( în basme ).
4. SECVENTA NARATIVA
< EPISODUL
unitate de legǎturǎ între episoade;
prezintǎ o singurǎ acţiune ( unul sau mai multe personaje );
Mai multe secvenţe formeazǎ un episod.
Exemple:
Moromeţii, M. Preda: secvenţa cǎderii salcâmului în interiorul episodului
tǎierii salcâmului;
Ion, L. Rebreanu: secvenţa sinuciderii Anei.
TIPURI:
Din punctul de vedere al timpului, acţiunea poate fi:
A) continuǎ ( cronologicǎ ): întâmplǎrile sunt relatate în ordinea în care s-au
( 1964),
1964), în regia lui Liviu Ciulei
va influenţa în continuare.
III. PRINCIPAL ( MAJOR ) / SECUNDAR
7. RELATII SPATIALE SI
TEMPORALE
PERSPECTIVA SPATIALA:
Tipuri de spaţiu:
real / imaginar ( La ţigǎnci, M. Eliade )
închis ( interior ) / deschis ( exterior ):
Hanul Ancuţei este deschis ziua, pentru
a primi cǎlǎtorii şi închis noaptea,
pentru a-i proteja pe drumeţi;
Ex.:
Planul familiei Moromete alterneazǎ
cu planul familiei Bǎlosu/ Boţoghinǎ/ Tugurlan.
Planul familiei Glanetaşu alterneazǎ cu
planul familiei Herdelea.
Secvenţă din filmul Moromeţii ( 1988 ),
12. INLANTUIRE
- succesiunea întâmplǎrilor, a timpului şi a spaţiului;
- înlǎnţuirea planurilor narative influenţeazǎ evoluţia
destinelor personajelor, fiecare acţiune având urmǎri
asupra destinelor personajelor.
Ex.:
Faptele lui Ion influenţeazǎ viaţa Anei, a învǎţǎtorului
Herdelea, a lui George Bulbuc şi a Floricǎi.
13. ELIPSA NARATIVA
( gr. lipsǎ, omisiune )
- se trece sub tǎcere povestirea unor întâmplǎri mai
puţin importante, prin comprimarea lor, pentru a
fi acordatǎ o mai mare atenţie perioadelor mai
însemnate;
Ex.:
In Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangǎ omite sǎ
descrie cǎlǎtoria Spânului şi a lui Harap-Alb pânǎ la
Impǎratul Verde, precizând doar cǎ au strǎbǎtut „9
mǎri, 9 ţǎri şi 9 ape mari”.
14. PAUZA DESCRIPTIVA
în interiorul povestirii, naratorul insereazǎ o descriere
pentru a prezenta un personaj, un peisaj;
are rol ornamental.
Ex.:
In basmul Fǎt-Frumos din lacrimǎ M. Eminescu
intercaleazǎ o descriere a naturii, care e uimitǎ de
frumuseţea doinelor pe care le cântǎ Fǎt-Frumos:
“Văile şi munţii se uimeau auzindu-i cântecele, apele-şi ridicau valurile mai
sus ca să-l asculte, izvoarele îşi tulburau adâncul […] ca să-l audă , fiecare
din ele să poată cânta ca dânsul când vor şopti văilor şi florilor”.
Bibliografie:
Mariana Badea, Aurora Techirdalian, Limba şi literatura română pentru
elevii de liceu. Concepte operaţionale, Bucuresti, 2003.
L. Paicu, M. Lazăr, Literatura română. Eseul, Bucuresti, Art, 2007.
Aurelia Nedelcu, Literatura românǎ pentru Bac: concepte operaţionale,
Ed. Booklet, Bucureşti, 2007.
Naomi Ionicǎ, Dicţionar de concepte operaţionale pentru literatura românǎ,
clasele IX –XII, Ed. Aula,Braşov, 2001.
Anamaria Bota, Adriana Bǎrbat, Gabriel Angelescu, Limbǎ şi comunicare,
clasele IX-XII, Ed. Aula, Braşov, 2002.
Anca Dumitrescu, Concepte operaţionale ( dicţionar ), Ed. Diversitas.
Anton Nicolae, Livia Coanta-Nicolai, Teorie literarǎ şi comunicare, Ed.
Aula, Braşov, 2002.
Laura Avasilichioaie, Anamaria Bota, Dana Cristea, Limba românǎ. Teoria
literaturii, Ed. Aula, Braşov, 2001.