DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (1)

GENUL EPIC (1)

Definiție: Genul epic (gr. „epos”; lat. „epicus”; fr. „epique” – cuvânt, spunere, discurs) cuprinde toate
operele literare în proză sau în versuri care se bazează pe narațiune ca modalitate principală de expunere,
autorul exprimându-și indirect ideile și sentimentele, prin intermediul naratorului, acțiunii și al
personajelor.

 Textul epic/narativ. Particularități

 Naratorul. Tipologia naratorului
 Perspectiva narativă
 Personajul literar. Clasificarea personajului literar. Portretul literar. Caracterizarea personajelor

TEXTUL EPIC/NARATIV. PARTICULARITĂȚI

Textul epic/narativ prezintă două niveluri:

1) istoria/ fabula/ subiectul – evenimentele reale sau imaginare/ficționale relatate după
criteriul temporalității („ce se povestește”)
2) istorisire/ discurs – discursul naratorului și discursul personajelor („cum se povestește”).

 palierul naratorului;
 palierul narațiunii (momentele subiectului: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii,
punctul culminant, deznodământul).

Particularitățile textului epic:

 exprimarea indirectă a gândurilor, ideilor, sentimentelor autorului, prin intermediul
acțiunii și al personajelor;
 prezența naratorului;
 perspectiva narativă;
 acțiunea (subiectul, relațiile temporale și spațiale);
 prezența personajelor;

1
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (1)

 întrebuințarea unor moduri de expunere specifice (narațiunea, descrierea, dialogul,

monologul);
 prezența unor particularități ale stilului narativ (predominanța verbală, valorile timpurilor
narative);
 poate fi în versuri (epopee, poemul eroic, balada, fabula) sau în proză (schiță, povestire,
nuvelă, roman, basm).

NARATORUL

 principala instanță în comunicarea narativă, „vocea” care relatează;

 emițătorul evenimentelor operei epice;
 instanță abstractă ce nu se confundă niciodată cu AUTORUL.
AUTORUL ≠ NARATORUL
 intermediază relația între autorul abstract – lumea narată – cititorul abstract.

Tipologia naratorului

A. După apropierea/ distanțarea față de universul ficțional și după gradul de cunoaștere:

 Naratorul heterodiegetic/ obiectiv (naratorul care nu este prezent în narațiune):

 narator omniscient care domină universul operei, știe totul despre personajele și
întâmplările relatate, putând dezvălui chiar și gândurile ascunse ale personajelor („el vede
prin pereții casei sau prin craniul eroului. Personajele sale n-au niciun secret față de el” –
Tzvetan Todorov)

Nicolae Manolescu vorbește de două tipuri de omnisciență:

1. omnisciență represivă / nelimitată – când naratorul stăpânește în totalitate
universul ficțional (L. Rebreanu, Ion; G. Călinescu, Enigma Otiliei)

2
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (1)

2. omnisciență relativă / limitată – când naratorul cedează din prerogativele

narative personajelor, prin conștiința cărora poate filtra o parte evenimențială. (G.
Călinescu, Enigma Otiliei)
 povestește la persoana a III-a; discursul e impersonal.

EXEMPLE:
1. Omnisciență represivă:
„Felix se întoarse acasă aproape pe furiș și se aruncă pe pat, fără să treacă prin sufragerie, unde
Otilia îl aștepta la masă. Era obosit moralmente, dar cu senzații fizice. Privi înainte prin întuneric,
razele sărace ce pătrundeau pe fereastră, prin perdea, de la lampa din coridor. Să-i spună Otiliei ce se
gândea despre ea i se părea inutil și jignitor… îl obosea, îl neliniștea această lume fără instinct de
rudenie, aprigă, în care un om nu se poate încrede în nimeni și nu era sigur de ziua de mâine.”
(G. Călinescu, Enigma Otiliei)

În acest fragment, naratorul are acces la tot ce gândește, simte, trăiește personajul Felix Sima, în
acest moment de neliniște, provocat de lipsa certitudinii asupra relației de încredere cu Otilia.
2. Omnisciență relativă/ limitată:
„În apropierea mănăstirii și peste drum de ea, o casă cu ferestre înalte era încă luminată. În fața ei
staționa o trăsură luxoasă cu doi cai albi, înăuntrul căreia dormea, cu capul în piept și cu hățurile în
mână, un birjar gros, înfășurat în tipicul veșmânt lung și încrețit de catifea. Tânărul ajunsese cu greaua
lui valiză în chip de balercă în dreptul ei și, după oarecare examen, se opri lăsând o clipă jos povara.
Casa avea un singur cat (etaj), așezat pe un parter-soclu, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu
hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală.”
(G. Călinescu, Enigma Otiliei)

La începutul fragmentului, naratorul își manifestă omnisciența represivă, care merge până la a
observa „veșmântul lung și încrețit de catifea” al birjarului „gros” adormit în trăsură. Parcă simte fizic
greutatea valizei tânărului și nevoia acestuia de a o pune jos, spre a se odihni. Structura textuală „după
oarecare examen” (marcată în fragment) schimbă omnisciența represivă în una limitată. Acel „oarecare
examen” reprezintă privirea personajului aruncată în jur, asupra clădirilor, astfel încât descrierea casei

3
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (1)

cu un „singur cat” să fie făcută din perspectiva personajului (tânărul Felix Sima), nu a naratorului.
Acesta din urmă cedează din „prerogativele” sale narative personajului sus-numit.

 naratorul obiectiv implicat: naratorul rămâne omniscient, dar la nivelul textului apar
mărci ale implicării acestuia (atitudinii participative); se păstrează enunțurile la persoana
a III-a, marcate subiectiv și/sau afectiv.

EXEMPLU:
„Fiul craiului ce era să facă? Îi spune cu de-amănuntul, căci, dă, care om nu ține la viața lui înainte
de toate?”
(I. Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

Naratorul obiectiv se erijează în „avocatul”, apărătorul personajului, mezinului, în fața posibilelor

„acuzații” de naivitate din partea cititorului, aduse personajului în momentul păcălirii lui de către Spân.
Astfel, naratorul se implică în relatarea episodului, fapt marcat de retorismul existent, de prezența
interjecției populare „dă” și de conținutul gnomic, popular și el, al finalului secvenței „Care om nu ține
la viață înainte de toate?”.

 Naratorul homodiegetic / subiectiv (naratorul prezent în narațiune):

 naratorul-personaj: participă la acțiune în calitate de personaj, de cele mai multe ori, în
calitate de protagonist:
Exemple: Neculai Isac – Mihail Sadoveanu, Fântâna dintre plopi; Allan – Mircea
Eliade, Maitreyi; Ștefan Gheorghidiu – Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război;
La nivelul textului se remarcă prin persoana I și prin mărci lexico-gramaticale ale
implicării subiective și afective.
 naratorul-martor: ia parte la acțiune în calitate de observator, fiind marcat de indici
textuali precum: secvențe la persoana I alternând cu persoana a III-a, mărci ale
subiectivității.
Exemplu: Călugărul Gherman – M. Sadoveanu, Haralambie

4
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA: a IX-a A
Lecții teoretice. GENUL EPIC (1)

 naratorul-martor de gradul II / mesager / colportor: relatează un eveniment la care nu

a participat, dar pe care îl cunoaște din mărturia unui martor I; joacă rolul de transmițător
al celor auzite. La nivelul textului, predomină persoana a III-a, putând să apară secvențial
indici ai persoanei I.
Exemplu: M. Sadoveanu, Istorisirile Zahariei Fântânarul – vol. Hanu Ancuței

B. După relația narator-personaj (Tzvetan Todorov):

 „narator > personaj” (focalizare zero) – naratorul obiectiv (omniscient, omnipotent,

omniprezent) care știe tot ce se întâmplă, nimic nu îi împiedică accesul la viziunea totală. (L.
Rebreanu, Ion)
 „narator = personaj” (focalizare internă) – naratorul nu știe mai mult decât personajul, nu
explică nimic înainte ca personajul să își explice. (Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război)
 „narator < personaj” (focalizare externă) – naratorul știe mai puțin decât personajele sale, nu
intră în conștiința nimănui. (Camil Petrescu, Patul lui Procust)

C. După gradul de credibilitate pe care naratorul îl dobândește în fața cititorului

[Wayne Booth, 1976]:

 naratorul credibil/ creditabil este naratorul „crezut” de cititor, căci prezintă o viziune globală
asupra lumii, convingătoare, verosimilă. (L. Rebreanu, Ion)
 naratorul necredibil/ necreditabil prezintă o viziune fragmentară a lumii, nedezvăluind totul
despre întâmplările relatate, omisiunea putând fi intenționată sau neintenționată, conștientă sau
nu. Gradul de implicare în faptele relatate / distanțarea față de ele duce la diferențierea
naratorilor necredibili. (Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)