Instanțele comunicării în opera literară

A) Instantele comunicarii in opera epica:

Autor- persoana reală, empirica, care imaginează şi scrie un text literar

Personaj- construcţie imaginară ce există,de obicei, doar în lumea ficţiunii

Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar; naratar

Naratorul– o „voce” care prezintă, relatează actiunea in operele epice; exista posibilitatea, mai
ales in proza traditionala ca autorul si naratorul sa se suprapuna, avem de-a face, in acest caz, cu
naratorul auctorial.

Elemente de naratologie:

I. Naratiune

---subiectiva(la persoana I)

---obiectiva(la persoana a III-a)

II. Narator

1.Narator omniscient, omniprezent, omnipotent, impersonal in relatare, neimplicat in actiune,

creditabil

– naraţiunea la persoana a III-a

– naratorul ştie tot, personajele n-au nici un secret faţă de el ( el este Creatorul lumii lui)

– viziune totală, viziune „dindărăt”

– focalizare zero (focalizare= unghiul, poziţia din care sunt percepute evenimentele)

– naratorul este detaşat, impersonal

– narator extradiegetic/ heterodiegetic (se află în afara acţiunii relatate)

– povestirea se numeşte heterodiegeză

2.Naratorul personaj, implicat in actiune, necreditabil

– naraţiunea la persoana I

– naratorul cunoaşte doar cât personajul

– viziunea este „împreună cu”

– focalizarea internă

– naratorul este intradiegetic/ homodiegetic/ autodiegetic (se află în interiorul acţiunii relatate)

– povestirea se numeşte homodiegeză (povestire homodiegetică)

3.Naratorul martor

– cunoaşte puţin, doar ce aude sau vede, este partial obiectiv, partial subiectiv, nu in intregime
creditabil

-cunoaste mai putin decat personajul, exprima o parere

– viziunea „din afară”

– focalizarea externă

Aplicații:

Identificați tipul de instanță narativă din textele:

„Eram însurat de doi ani cu o colegă de la universitate şi bănuiam că mă înşală”.

…………………………………

„Cuza-voda și Kogălniceanu se supărară foarte rău pentru această brutalitate, iar conu Mihalache
chiar îi spuse căpitanului că va fi destituit. Plecară și pe drum discutară despre o lege care să
interzică bătaia. Alexandru Ioan Cuza era de acord că trebuie să dispară acest obicei, dar nu
vedea cum s-ar fi putut aplica o asemenea lege.” ………………………………………

”Când ies de dimineață din casă, o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam
Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos.” ……………………………………..

III. Perspectiva narativa (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/

FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile,
întâmplările narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi
 presupune unul dintre cele trei tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la
personaj (el);
1. Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient
(atotştiutor), omniprezent, obiectiv,impersonal,neimplicat, creditabil, ştie mai mult decât
ştiu personajele (N>P) avem perspectiva narativa ,,dindărăt” (par derriere), focalizare
zero.

2. Dacă naraţiunea se face la persoana I (homodiegetică / autodiegetică când naratorul este

protagonist), naratorul este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi
personajul (N=P) avem perspectiva narativa ,,împreună cu” (avec), focalizare internă

3. Dacă naraţiunea se face la persoana I/ la persoana a III-a, de catre un narator martor,

avem perspectiva narativa ,,dinafară” (du dehors), focalizare externă, când naratorul
ştie mai puţin decât personajele sale (N<P) , naraţiunea este relatată de un martor care
povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, sau ceea ce banuieste,fără a putea cunoaşte
nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale.

B) Instantele comunicarii in opera lirica:

Autor- persoana reală, eul empiric, care imaginează şi scrie un text literar

Eul liric/ sinele poetic - o „voce” care exprima sentimente, stari, impresii, in planul fictiunii
literare, care prezinta o viziune subiectiva, transfigurata a realitatii

Pseudo-personaj- construcţie imaginară ce există doar în lumea ficţiunii si care se regaseste in

cazul lirismului obiectiv; in fond o ipostaziere, o voce, o masca, un rol, pe care si-l insuseste eul
creator ( de exemplu FLOARE-ALBASTRA, LUCEAFARUL, de M. Eminescu)

Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar

C) Instantele comunicarii in opera dramatica:

Autor- persoana reală, dramaturgul, care imaginează şi scrie un text literar destinat punerii in
scena; partitura sa este delimitata in text, avand numele de didascalii sau indicatii scenice, sau
notatii ale autorului si rolul de a oferi informatii si detalii privind decorul, jocul personajelor,
regia, costumele, miscarea

Personaj- construcţie imaginară ce există de obicei doar în lumea ficţiunii si care se recunoaste
in text prin specificarea numelui inainte de introducerea replicilor
Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar

Daca ne referim la al doilea set de elemente de limbaj, cel teatral, atunci putem adauga ca
instante ale comunicarii :

Regizorul

Actorul

Spectatorul