Instanţele comunicării narative: autor, narator, eul liric, personaj, cititor

Autor- persoana reală care imaginează şi scrie un text literar

Personaj- construcţie imaginară ce există doar în lumea ficţiunii
Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar
Naratorul– o „voce” care prezintă, relatează operele epice.
– perspectiva narativă: uniperspectivism (punct de vedere al unui singur narator)
pluriperspectivism (punctul de vedere al mai multor naratori)

– tipuri:

1. Narator omniscient
– naraţiunea la persoana a III-a

– naratorul ştie tot, personajele n-au nici un secret faţă de el ( el este Creatorul lumii lui)

– viziune totală, viziune „dindărăt”

– focalizare zero (focalizare= unghiul, poziţia din care sunt percepute evenimentele)

– naratorul este detaşat, impersonal

– narator extradiegetic/ heterodiegetic (se află în afara acţiunii relatate)

– povestirea se numeşte heterodiegeză

1. Naratorul personaj
– naraţiunea la persoana I

– naratorul cunoaşte doar cât personajul

– viziunea este „împreună cu”

– focalizarea internă

– naratorul este intradiegetic/ homodiegetic (se află în interiorul acţiunii relatate)

– povestirea se numeşte homodiegeză (povestire homodiegetică)

 

1. Naratorul martor
– cunoaşte puţin, doar ce aude sau vede

– viziunea „din afară”

– focalizarea externă

Eul liric – „vocea” autorului în operele lirice

– tipuri                      – subiectiv (la persoana I şi a II-a), obiectiv (la persoana a III-a