Romanul doric

Romanul doric denumeşte naraţiunea

tradiţională din a doua jumătate a
secolului XVIII-lea, romanul din secolul
următor şi romanul românesc din prima
jumătate a secolului al XX-lea.
Caracteristici ale naraţiunii

– prezenţa unei voci auctoriale şi a unui narator înzestrat

cu omniscienţă; viziunea auctorială

– relatarea evenimentelor la persoana a treia singular;

epic, logică, continuitate

– prezentarea locului şi timpului acţiunii fără ca naratorul

să fie prezent în vâltoarea evenimentelor.
Exemple

– romanele scrise de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Gib Mihăescu,

Marin Preda ş.a.
 Romanul ionic
Romanul ionic este caracterizat prin
„psihologism şi analiză„.
Trăsături

– naratorul sau un personaj reflector relatează evenimentele la

persoana întâi singular, înfăţişează personajele, prezintă locul şi
timpul acţiunii

– naratorul ştie tot atât cât ştiu personajele, relatează numai ceea
ce vede, ce aude şi prezintă doar evenimentele în care este
implicat efectiv sau la desfăşurarea cărora asistă

– autenticitate, intimitate

– eroul ca subiect; psihologism; narator-personaj.

Exemple

– romanele scrise de Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade,

Anton Holban, Mihail Sebastian, M. Blecher, Camil Petrescu.
 Romanul corintic

Romanul corintic devine „alegoric, mitic,

fantezist, exotic sau pur şi simplu livresc„.
Elemente distincte

– ironia, parodicul, viziunea caricaturală asupra

lumii.

Exemple

Modalităţile de construcţie corintice sunt vizibile în

scrierile lui Urmuz, Mateiu Caragiale, Ştefan
Bănulescu, Mircea Horia Simionescu ş.a.