PERSPECTIVA NARATIVĂ

1.Obiectivă:
• Naratorul este omniscient, omniprezent , extradiegetic (=> în afara
universului ficțional);
• Omniscient/omniprezent: este naratorul care joacă un rol dominant
in universul ficțional, care știe totul despre lumea creată, despre
personaje si întâmplări; are capacitatea de a radiografia chiar si
gândurile/intențiile ascunse, de a anticipa desfășurarea cronologică a
evenimentelor. Are un statut anonim.
• Extradiegetic: o voce anonimă
• Naratorul omniscient-este creditabil(oferă întotdeauna o viziune
amplă , cuprinzătoare, coerentă asupra universului ficțional).
Exemplu: naratorul din romanul “Ion” de Liviu Rebreanu.

În funcție de tipul de narator, se fixează si tipul de focalizare si viziune.

o Focalizare=>perspectivă din care evenimentele unei narațiuni sunt
aduse la cunoștință cititorului de către narator.
Pentru naratorul omniscient, focalizarea poate fi:
a) externă (in romanele polițiste)=lipsa oricărei încercări de a pătrunde
in subiectivitatea personajelor; naratorul se limitează la notarea
strictă a faptelor si gesturilor exterioare, exemplu: precum o cameră
de filmat care înregistrează toate aspectele realității ,fără ale însoți
de explicați ,completări sau interpretări.
b) zero=perspectiva neutră de ansamblu ;narațiunea urmărește toate
planurile realității ,poate surprinde succesiv gândurile tuturor
personajelor.
o Viziune= relația dintre personaj(P) si narator(N).
Specifică naratorului omniscient este “ viziunea din spate”(N>P). N știe mai
multe decât P, are acces la tot universul ficțional.
2.Subiectiva: (narator intradiegetic necreditabil)
• Naratorul este prezent în narațiune, în acțiune,participă in mod direct
la acțiunea relatată,fiind de cele mai multe ori protagonistul;
• Poate să fie și martor ,adică participa la acțiune în calitate de
personaj secundar, nu se implica in mod direct ci, mai degrabă ,asistă
la episoade importante;
• Exista si martor de gradul 2,relatează un eveniment la care nu a
participat ,dar pe care îl cunoaște datorită mărturiei unei alte
persoane apropiate;
• Acest tip de narator este necreditabil pentru ca oferă o viziune
fragmentară, subiectivă ,uneori distorsionată asupra evenimentelor.
Această omisiune poate fi conștientă sau inconștientă.

Exemplu: Stefan Ghiorghidiu,personaj narator din romanul “ultima noapte

de dragoste, întâia noapte de război ”.
• Pentru acest tip de narator, focalizarea este internă: atenția este
centrata asupra evoluției experienței unui singur personaj, de obicei a
protagonistului.
Această formă de focalizare permite accesul nelimitat in conștiința
personajului, iar cititorul poate urmări emoțiile, procesele de conștiință ale
acestuia.
Se folosesc mai ales verbe de percepție: a vedea ,a auzi ,a simți, a dori, a
crede, etc.
• Ca tip de viziune aceasta este “împreună cu”(N=P). N știe tot atât cat
știe P.
MODEL PERSPECTIVA NARATIVA OBIECTIVA

In fragmentul selectat din opera literara “Adam si Eva” de Liviu

Rebreanu se remarca perspectiva narativa obiectiva, focalizare
zero, viziunea “din spate” (N>P).
Relatarea se face la persoana a III-a, din perspectiva unui narator
extradiegetic, marcată de verbe si pronume precum: “ședea”,
“zăcea ”, “ridică ”, “s-ar fi trezit”.
Secvența data conține momentul in care Dafina veghează la
căpătâiul bolnavului Toma Novac, care tocmai atunci deschide
ochii “ca si când s-ar fi trezit dintr-un somn fără visuri”.
Naratorul este omniscient, cunoscând atât trăirile fiziologice ale
personajului, cat si gândurile acestuia, redate prin monolog
interior, “o durere uniformă îi înfășoară tot corpul”, “Si luna este
scris cu cifre...N-am mai pomenit...(monolog interior)”.
Naratorul este creditabil, precizând detalii semnificative legate de
aspectul fizic al personajului, surprins în această stare de
convalescență: “ochii mari negri ,cu o lucire stranie, cu bulbii ros ca
înecați în sânge ”,”Pleoapele-i închise păreau niște pete violete.”
MODEL PERSPECTIVA NARATIVA SUBIECTIVA
 Perspectiva narativă din fragmentul citat este subiectivă,
naratorul este intradiegetic, focalizare internă, viziune “împreună
cu”(N=P).
Naratorul personaj, protagonistul întâmplărilor își exprimă în
mod autentic și subiectiv la persoana I, bucuria de-a călători la
Paris: “mi”, “mele” , “eu însumi”, “cu mine”, etc.
De asemenea personajul narator prezintă dificultatea despărțirii
de iubita sa Irina pe care o părăsește temporar pentru a pleca la
Paris .Prin intermediul interogațiilor retorice, protagonistul își
exprimă confuzia din momentul despărțirii: “Îmi scuzam astfel
uscăciunea din momentul acela. Sau era un mijloc să mă liniștesc
văzând-o indiferentă?”. O dată ajuns in capitala Franței personajul
narator o dă uitării pe Irina, fiind fascinat de frumusețea orașului,
dar menține legătură cu ea prin intermediul corespondenței.
Prin amplul monolog interior de la finalul fragmentului este
evidențiată tensiunea interioară a protagonistului care o lună mai
târziu de la plecarea la Paris, ar dori să-și recapete libertatea, deși
se simte vinovat față de Irina, fiindcă tânăra este îndrăgostită de
el: “ Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă...nu e
bogată...dar e îndrăgostită căci pentru dragoste nu e nevoie de
minte, de frumusețe sau de bani.”